Sunteți pe pagina 1din 49

Elemente de

psihosociologia personalității.

Personalitatea consilierului
Elemente de
Psihosociologia personalității
Pentru a desemna realitatea umană, se folosesc diverşi termeni:
 Individul este o unitate vie, indivizibilă, orice organism viu, inclusiv
omul, şi se referă la ansamblul însuşirilor biologice.
 Individualitatea reprezintă individul luat în ansamblul proprietăţilor sale
distincte şi originale.
 Persoana desemnează individualitatea în plan psihosocial, cea care se
află într-o reţea de relaţii interpersonale, cu acele caracteristici care-i dau
identitate socială.
 Personajul este aspectul dinamic al persoanei care joacă un rol în
împrejurări concrete, reprezintă multiplicări ale unei persoane în funcţie de
situaţie.
 Situarea persoanei la un înalt nivel de performanţă şi relevanţă socială
marchează transformarea personajului în personalitate publică şi implicit în
model de referinţă valorică pentru ceilalţi.
Trăsăturile de personalitate au unele
caracteristici:

 Sunt formaţiuni sintetice, în sensul că reunesc diferite funcţii şi


procese psihice.
 Dispun de o relativă stabilitate, adică se manifestă constant în
conduită, neputând fi modificate radical de situaţii accidentale.
 Tind spre generalitate şi îl caracterizează pe om în ansamblul lui.
 Dispun totuşi de o oarecare plasticitate, putându-se restructura şi
perfecţiona sub impactul condiţiilor de mediu.
 Sunt caracteristici definitorii pentru individul respectiv, exprimând
ceea ce are el esenţial şi general.
 Pe baza cunoaşterii lor se pot face previziuni asupra reacţiilor şi
conduitei subiectului într-o situaţie dată.
Modelul integrativ al personalității – contextul
dezvoltării (Mayer, 2004)
Mediul cultural GRUPURILE SOCIALE ȘI CULTURA ACESTORA
și de grup (persoane. Situații, organizații, grupuri și cultura
acestora)

Structuri psihice, Interiorul persoanei Exteriorul persoanei


procese și semnificația SITUAȚIA
PERSONALITATEA
acestora (relații interpersonale
și așteptări
(subsistemele
relaționale)
psihice)

CREIERUL
CADRUL
(obiecte, elemente
Procese neurologice și (subsistemele necesare/ de cadru/
mediul fizic neurologice) instrumente/
mijloace care
facilitează
învățarea)

Microsisteme fizice,
chimice, de viață
PERSONALITATEA

reprezintă sistemul mental organizat în patru


subsisteme care realizează un set unic de
funcții psihologice necesare existenței
umane, funcții integrate care operează
adesea concomitent:
Conștiința de sine și
atenția: Autocontrolul:
Capacitatea de Abilități sociale:
autoconștientizare,
conștientizare, Autoprezentare
mecanisme de apărare și
focalizarea atenției favorabilă, abilități de
mecanisme de coping, acțiune
reevaluarea dinamicii
Modele mentale privind
personale.
sinele: concepția despre
sine, amintirile privind Roluri sociale:
istoria de viață, aspecte Cunoștințe privind
Memoria de lucru: relevante despre sine în rolul și dezvoltarea
Memoria de scurtă memoria de lungă durată de relații sociale
durată, capacitatea
memoriei.
Inteligența în plan Sistemul de atașament:
cognitiv:
Modele mentale privind așteptări și proiecții
inteligența verbală, privind interacțiunea cu
inteligența lumea: credințe,
atitudini, valori, ceilalți
perceptual-
organizațională, așteptări, predicții,
inteligența spațială cunoștințe generale în
memoria pe termen lung Manifestări motivaționale/
emoționale sociale:
Alte tipuri de inteligență: introversie/ extroversie,
creativitatea, inteligența Imaginația: dominare/ supunere,
emoțională, inteligența imageria de veghe, stângăcie sau îndemânare.
socială capacitatea de fantazare.

Subsistemul emoțional: Subsistemul motivațional:


Constructe privind emoțiile, Canalizarea constructivă a
reacții emoționale de bază nevoilor biologice de bază și a
și expresii emoționale motivelor învățate
Subsistemele personalității:
1. structura energetică - include sistemele motivațional și emoțional cu funcția de
canalizare a motivației individului către activități adecvate și de ghidare a
emoțiilor/ energiilor organismului conform nevoilor (Subsistemul dinamico-
energetic)

1. structura cunoașterii care creează și implementează modelele mentale al sinelui


și al lumii, pentru a crea sensuri; implică structuri precum diferite tipuri de
inteligență și imaginația cu funcția de construcție a reprezentărilor mentale ale
sinelui dar și ale lumii reale, respectiv de utilizare a acestor reprezentări pentru a
ghida comportamentul individului (subsistemul de orientare )

2. structura conștientă/ executantul conștient care aduce informația în planul


conștient și acționează asupra ei; include atenția, conștiința de sine, autocontrolul
și memoria de lucru și reprezintă funcția de supervizare executivă a celorlalte
structuri (subsistemul relaţional-valoric)

3. structura socială/ actorul social care exprimă personalitatea într-un mod


social-adaptativ și include aptitudinile sociale, rolurile sociale, așteptările sociale și
expresiile emoționale preferate (subsistemul instrumental-operaţional )
Reținem:
 activitățile sistemului încep cu impulsul energentic care furnizează o direcție sistemului,
pentru a obține ceea ce acesta are nevoie;
 aceste direcții sunt uneori exprimate în mod direct de către actorul social; actorul social
este, de asemenea, ghidat de cunoaștere și de executivul conștient, ce servesc la
orientarea sau la frânarea acțiunilor sociale (uneori în opoziție/ conflict cu nevoile
energetice).
 cunoașterea umanizează sistemul, capabil de întelegere și creativitate în privința sinelui,
lumii și modului de a reacționa în relație cu acestea;
 executivul conștient monitorizează și ghidează celelalte structuri pentru a face posibil
lucrul lor împreună.

 individul trebuie să compromită nevoi biologice pentru a obține satisfacții sociale


(similar Freud)

 comportamentul psihologic este dat de relația persoanei cu mediul, de aici relația


așteptare – comportament -recompensă (similar K. Lewin, Rotter)

 trecerea de la controlul extern la cel intern (executiv conștient) este adesea văzut drept
o consolidare a motivației și un progres în ce priveste procesul învățării și
schimbării.
Perspectiva tranzacțională (Eric Berne ):
tranzacţia determină esenţa relaţiei dintre două persoane şi se realizează la nivelul Eului.
Fiecare stare a Eului tinde să interacţioneze cu o altă stare complementară. În mod
ireductibil există trei stări ale Eului:
 Eul Copil (archeopsyche) – indică palierul afectiv al personalităţii, liber de constrângeri,
centrat pe trăire adaptată – defensivă – sau rebelă. Mesajul conţine dorinţa în expresia
ei directă prin care se poate manipula şi controla, este susţinut de afecte pozitive sau
negative.
 Eul Adult (neopsyche) – reprezintă aspectul raţional prin care individul estimează
probabilităţi şi decide în raport cu elementele realităţii. Mesajele generate de această
stare a Eului conţin o importantă componentă rezolutivă, fundamentată pe analiză,
comparare, negociere, învăţare.
 Eul Parental (exteropsyche) – structurat conform principiului datoriei, poate fi asociat
imperativului trebuie, are o componentă limitativă şi una protectivă. În ordine limitativă,
mesajul generat de această stare a Eului va conţine ordine, judecăţi, ameninţări;
protectiv – va îngriji şi consola. Eul parental este sediul etic şi axiologic, palierul
normativ al individului.
Tipuri de tranzacții; de exemplu…
 mesajul parental normativ („Astăzi trebuie să faci ore suplimentare!”)
determină o reacţie infantilă defensivă („Nu pot!”) şi constituie o
tranzacţie complementară. Dacă reacţia nu este infantilă, ci de adult
(„Putem rezolva mâine!”) sau de părinte („Trebuie să organizezi mai
eficient timpul!”), tranzacţia este încrucişată.

Prin urmare, tipul de tranzacţie se naşte din interacţiunea dintre stări ale
Eului: complementare dacă se păstrează categoria şi încrucişate dacă se
schimbă.
 Complementar există trei tranzacţii posibile - pot interacţiona doi copii, doi
adulţi sau doi părinţi.
 Încrucişat sunt şase tranzacţii: părinte – adult, părinte – copil, adult –
părinte, adult – copil, copil – părinte, copil – adult.
Efecte:
Din raportul intern dintre stările Eului dar mai ales în raport cu
Celălalt se nasc atitudinile existenţiale. Esenţa atitudinii
existenţiale se referă la acceptare: de sine şi a celuilalt. De
pildă, pe plan intern, subiectiv, dacă starea de părinte este
exacerbată şi va cenzura permanent starea de copil, individul
nu îşi va accepta trăirile fiind înclinat spre o perspectivă rigid-
normativă asupra vieţii.

Sunt posibile patru atitudini existenţiale:


 acceptare de sine cu acceptarea celuilalt,
 acceptare de sine cu rejecţia celuilalt,
 neacceptare de sine cu acceptarea celuilalt,
 neacceptare de sine cu rejecţia celuilalt.
Caracterisici de personalitate şi implicaţii
în comunicare

Personalitatea se dezvoltă numai prin viaţa de relaţie.


Fără relaţionare, fiinţa umană nu poate asimila limbajul, nu
poate adopta normele comportamentale care îi sunt
specifice.

Genul, vârsta, temperamentul, tipul de gândire ori mediul


familial sunt caracteristici de personalitate ce-i conferă
persoanei originalitate, originalitate ce necesită un mod
specific de relaţionare.
Gen și comunicare
 Băieţii şi fetele sunt diferiţi, niciunul dintre aceştia nefiind superior
celuilalt, ci doar diferit, atât fizic, cât mai ales psihic.
 Diferenţele psihice existente între genuri sunt cel mai bine sesizate în
timpul procesului de relaţionare, atunci când aceştia îşi manifestă
personalitatea.
 Dacă femeia simte nevoia să verbalizeze aproape tot ceea ce gândeşte şi
simte, bărbatul este mai raţional în exprimarea gândurilor şi mai reţinut în
exteriorizarea emoţiilor:
 mesajul folosit în relaţionarea cu femeia este de preferat să fie axat pe
aspectul emoţional;
 în cazul unui interlocutor de sex masculin accentul trebuie pus pe logică,
pe componenta raţională.
Genul feminin
 fetiţele încep să vorbească mai repede decât băieţii (la trei ani, o
fetiţă are un vocabular de trei ori mai bogat decât al unui băieţel de
aceeaşi vârstă, iar exprimarea ei este aproape în întregime
inteligibilă);
 poate conversa la fel de bine făcând şi alte lucruri, datorită dublei
localizări cerebrale a vorbirii (în ambele emisfere); de asemenea,
femeile pot vorbi mai multe deodată şi să fie, în acelaşi timp, atente
la tot ce se discută;
 femeia utilizează în medie 6.000-8.000 de cuvinte pe zi, 2.000-
3.000 de sunete şi 8.000-10.000 de modalităţi de exprimare a
limbajului trupului (gesturi, expresii faciale ş.a.), adică peste 20.000
de „cuvinte";
Genul feminin
 poate urmări multe idei într-o conversaţie (deoarece
doar se eliberează de ele, fără a căuta neapărat
anumite explicaţii sau a găsi soluţii);
 vorbirea pe ocolite este specialitatea femeilor şi are ca
scop construirea de noi relaţii şi evitarea oricărei forme
de agresivitate;
 femeia foloseşte în medie şase expresii faciale în zece
secunde, prin care reflectă sau reacţionează la emoţiile
interlocutorului (captează înţelesul a ceea ce i se spune
din intonaţie şi din limbajul trupului).
Genul masculin
 Capacitatea de relaţionare la bărbat este reţinută în comparaţie cu aceea a femeii, dar
predomină tendinţa de afirmare în societate, de dominare;
 bărbaţii au o afectivitate controlată; în general, dau dovadă de obiectivitate;
 principalele nevoi afective ale bărbaţilor sunt: încrederea, acceptarea, aprecierea,
admiraţia, aprobarea şi încurajarea.
 creierul bărbaţilor este compartimentat astfel încât să distingă şi să înmagazineze multă
informaţie; din acest motiv, aceştia preferă mai mult să „arhiveze" decât să verbalizeze;
 creierul bărbatului nu are aceeaşi capacitate de a face şi alte lucruri în timp ce discută;
bărbaţii vorbesc unul după altul, fără să se întrerupă unii pe ceilalţi, deoarece numai astfel
se pot concentra;
 bărbaţii utilizează puţine cuvinte, frazele sunt scurte şi bine structurate, iar mesajul constă
într-o introducere simplă, un punct de vedere clar şi o concluzie; acesta se poate
concentra uşor când conversaţia implică doar o singură idee (deoarece caută inclusiv
soluţii la problemele analizate);
Genul masculin
 pentru a convinge un bărbat să asculte cu atenţie, trebuie să fie atenţionat dinainte
şi să i se ofere o ordine precisă a subiectelor ce vor fi prezentate;
 masca emoţională pe care bărbatul o afişează când ascultă îi permite să se simtă
stăpân pe situaţie, ceea ce nu înseamnă că nu trăieşte o emoţie (rezonanţa
magnetică a creierului prin procedee de tip RMN arată că bărbaţii reacţionează
emoţional la fel de puternic ca şi femeile, dar evită să se manifeste liber);
 bărbaţii pot face un inventar mental al problemelor, fără ca acestea să-i mai
preocupe după soluţionarea lor (femeile le reiau permanent, chiar dacă au fost
rezolvate, amintirea acestora, îndeosebi a soluţiilor, le oferă un plus de siguranţă, de
încredere că şi celelalte probleme vor fi rezolvate);
 în situaţii de stres sau atunci când are o problemă urgentă, bărbatul se izolează,
încetează să mai vorbească şi îşi deconectează acea parte a creierului ce
controlează emoţia, concentrându-se asupra rezolvării problemei în cauză.
Caracteristici ale unui consilier eficient
(Corey, 2001)
 ştie cine este el, ce poate să devină, ce doreşte de la viaţă şi
poate realiza distincţia între elementele esenţiale şi cele
neesenţiale;
 respectă şi se apreciază pe sine însuşi, bazându-se în demersul
de acordare a ajutorului pe forţa şi pe sentimentul valorii
personale;
 îşi recunoaşte şi îşi acceptă forţa interioară, se simte adecvat în
prezenţa celorlalţi şi le permite acestora să se manifeste ca
persoane puternice, fiind deschis şi receptiv la schimbare,
capabil să renunţe la căile şi mijloacele cunoscute şi sigure
pentru un demers de tip inovator;
Caracteristici ale unui consilier eficient
(Corey, 2001)
 consilierul este capabil să ia decizii şi să-şi asume responsabilităţi pentru sine şi
pentru ceilalţi;
 este activ, dinamic, trăieşte în mod plenar, opţiu-nile sale fiind bazate pe un sistem
de valori morale; este o persoană autentică, sinceră, onestă, care nu se ascunde în
spatele unor măşti, nu joacă roluri impuse şi nu declanşează mecanisme de tip
defensiv;
 are simţul umorului, priveşte lucrurile în perspectivă şi nu se teme să se amuze
chiar pe seama propriilor sale deficienţe; are capacitatea de a-şi recunoaşte
greşelile şi de a-şi asuma responsabilitatea pentru acţiunile sale;
 trăieşte predominant în prezent, fără a se agaţa de trecut sau a se refugia prea mult
în viitor;
Caracteristici ale unui consilier eficient
(Corey, 2001)
 consilierul admite, apreciază şi respectă diferenţele culturale, sociale,
de gen sau rasă; este sincer interesat de bunăstarea celorlalţi, interes
bazat pe respect, grijă, încredere şi apreciere a oamenilor;

 este profund implicat în activitatea sa, dar, totodată, nu devine sclavul


activităţii profesionale;

 consilierul este capabil să stabilească limitele adecvate specifice unei


relaţii interpersonale sănătoase; deşi participă activ la problemele
beneficiarilor săi, nu se ocupă de ele în timpul liber, este capabil să
spună ,,nu”, fapt ce îl ajută să ducă o existenţă echilibrată
Caracteristici ale unui consilier eficient
într-o instituție de învățământ
(Al.I. Dumitru, 2008)

 operează într-un mediu securizat şi confortabil psihologic;

 explică experienţele şi trăirile elevului într-un mod inteligent


şi consistent logic;

 ajută elevul să ia decizia de a se angaja în activităţi, în


rezolvarea propriilor probleme, eliberându-se de distres şi
atingându-şi scopurile asumate
Domenii ale cunoașterii pentru un
consilier eficient
(Iolanda Mitrofan, 2008)

 cunoaşterea principalelor etape ale dezvoltării umane;


 cunoaşterea problematicii familiei şi a riscului de a deveni
înlocuitor al părinţilor;
 cunoaşterea sistemului de valori al copiilor şi adolescenţilor;
 cunoaşterea reţelei de stat de organizaţii nonguvernamentale;
 cunoaşterea principalelor reglementări privind protecţia
copilului
Atitudini și Abilități
 ascultarea activă;
 confidenţialitatea;
 empatia;
 respectarea beneficiarului;
 suportul afectiv;
 orientarea beneficiarului spre identifica resurselor necesare în
soluţionarea propriilor probleme;
 responsabilizarea pentru realizarea obiectivelor fixate în
comun;
 monitorizarea cazului după finalizarea intervenţiei.
...să ne reamintim norme, reguli, principii:
 a nu invada universul interior al beneficiarului;
 a nu prescrie reţete (fiecare beneficiar e unic în felul său, la
fel şi problemele fiecărui beneficiar sunt unice);
 a nu dăuna;
 a fi apt pentru a vedea dincolo de aparenţe;
 a facilita, la nivelul beneficiarului, autocunoaşterea,
autodefinirea, autoevaluarea şi formarea abilităţilor de
comunicare şi relaţionare;
 a orienta beneficiarul spre a-şi concepe propriile strategii
acţionale şi propriile opţiuni, în conformitate cu resursele
sale reale, şi în conformitate cu resursele sale motivaţionale
de care dispune.
...să ne reamintim norme, reguli, principii:

Consilierii au obligaţia de a respecta


confidenţialitatea informaţiilor primite în timpul
orelor de consiliere. Dezvăluirea informaţiilor
trebuie făcută numai cu acordul explicit al celor
consiliaţi.
ATITUDINI SPECIFICE ÎN ACTIVITATEA DE
CONSILIERE
Filozofia relaţiei dintre consilier şi cei consiliaţi se bazează pe două
asumpţii fundamentale:
 1." Toate persoanele sunt speciale şi valoroase pentru că
sunt unice." Consilierul facilitează conştientizarea de către elevi
a conceptului de unicitate şi de valoare necondiţionată ale
oricărei persoane.
 2. "Fiecare persoană este responsabilă pentru propriile
decizii.'' Persoanele îşi manifestă unicitatea şi valoarea prin
deciziile pe care le iau. Unul din obiectivele consilierii este acela
de ai învăţa pe elevi să ia decizii responsabile şi să-şi asume
consecinţele acţiunilor lor.
ATITUDINI SPECIFICE ÎN ACTIVITATEA DE
CONSILIERE (Adriana Băban, 2001)
Atitudinile fundamentale ale consilierului, în absenţa cărora
procesul de consiliere nu îşi atinge scopul formativ, sau chiar mai
mult, poate avea consecinţe contrare, sunt:
1. • Acceptarea necondiţionată

2. • Empatia

3. • Congruenţa

4. • Colaborarea

5. • Gândirea pozitivă

6. • Responsabilitatea

7. • Respectul
1.Acceptarea necondiţionată

Atitudinea care are la bază următoarele principii:


 fiinţa umană este valoroasă şi pozitivă prin esenţa
sa,
 ființa umană are capacitatea sau potenţialul de a
face alegeri responsabile, are dreptul să ia decizii
asupra vieţii personale şi de a-şi asuma propria
viaţă.
Acceptarea necondiţionată

Atitudinea de recunoaştere a demnităţii şi a


valorii personale ale elevilor, cu punctele lor tari
sau slabe, calităţi sau defecte, atitudini pozitive sau
negative, interese constructive sau sterile, gânduri,
trăiri sau comportamente, fără a critica, a judeca, a
controla şi mai ales fără a condiţiona aprecierea - "Te
voi aprecia, dacă ...".
Acceptarea necondiţionată

-este premisa fundamentală a procesului de


dezvoltare personală şi de optimizare a
funcţionării persoanei.
 Valorizarea elevilor nu este condiţionată de grupul
social de apartenenţă, de rasă, sex, religie, nivelul
performanţelor şcolare, valori şi de atitudini
personale, de comportamente.
Acceptarea necondiţionată

 nu este echivalentă cu aprobarea oricărei atitudini


sau a oricărui comportament, cu neutralitatea sau
ignorarea, cu simpatia şi toleranţa. Acceptarea unei
persoane nu presupune nici aprobarea nici
dezaprobarea a ceea ce spune sau simte persoana.

 este acceptarea modului în care persoana simte


sau crede în mod diferit de ceilalţi.
Non-acceptarea înseamnă:

 : să dai sfaturi, soluţii, să evaluezi, să învinovăţeşti,


etichetezi, ameninţi, lauzi etc.
Formulări de tipul:
 "nu ar trebui să simţi aşa",

 "băieţii nu trebuie să plângă",

 "fetele nu se poartă niciodată aşa".

Riscul aprobării sau dezaprobării este că elevul îşi


percepe valoarea numai prin interpretările şi evaluările
pe care le face consilierul în situaţia de aprobare sau
de dezaprobare a comportamentelor sale.
Formulări neutre, de indiferență:

Forme verbale de minimalizare sau de ignorare a


tensiunilor elevului:
 "Nu este nici o problemă!",

 „Lasă, nu te mai necăji!"

Acceptarea nu înseamnă să ai o atitudine de


neutralitate sau indiferenţă faţă de modul în
care gândeşte sau mai ales simte o persoană.
2. Empatia

 capacitatea de a percepe trăirile, emoţiile inter-


locutorului, modul său de a gândi şi a se comporta,
fără a se identifica cu acesta.

 nu trebuie confundată cu mila sau cu compasiunea


faţă de o persoană în dificultate.
Empatia

Empatia înseamnă "a fi alături" de persoană,


atitudine care facilitează exprimarea emoţiilor,
convingerilor, valorilor şi îmbunătăţeşte
comunicarea dintre consilier şi elev.
Empatia

Această calitate se dezvoltă prin exersarea comunicării


verbale şi nonverbale eficiente:
 ascultarea atentă a interlocutorului,

 utilizarea întrebărilor deschise,

 evitarea întreruperilor,

 evitarea etichetărilor, a criticilor sau moralizării.

 să acordăm un timp de gândire înainte de a da un


răspuns, oferirea de răspunsuri scurte, clare, utilizarea
unei tonalităţi potrivite a vocii etc
Empatia

 utilizarea foarte rară a întrebărilor închise care


împiedică
 comunicarea; ex. "De ce ai făcut. ?";
 • utilizarea întrebărilor deschise care facilitează
comunicarea: "Ai putea să-mi spui mai multe despre
acel eveniment.?";
 • ascultarea interlocutorul sau interlocutorilor;
Empatia

 este diferită de acceptare prin implicarea emoţională


mai intensă din partea profesorului faţă de un anumit
elev.
 (!) poate conduce şi la atitudini discriminative faţă de
ceilalţi elevi. Ea este mai degrabă consecinţa
sentimentelor pe care le simte consilierul faţă de un
elev ("Apreciez elevii care au valori personale pe care
eu le apreciez") şi mai puţin focalizarea pe
sentimentele elevilor.
Empatia

 Simpatia exprimă o atitudine de părtinire.


(!) poate conduce şi la atitudini discriminative faţă de
ceilalţi elevi.
 În consiliere contează mai puţin percepţiile şi
sentimentele celui care consiliază, cât
sentimentele celor consiliaţi.
Modalităţi de îmbunătăţire a comunicării
empatice:

 oferirea de răspunsuri scurte, clare şi concise;


 acordarea unui timp de gândire înainte de a da
un răspuns;
 focalizarea pe mesajele transmise de elevi;
 utilizarea unei tonalităţi potrivite a vocii; un ton
plictisit sau dimpotrivă, prea intens, comunică
mesajul că este neimportant pentru tine sau
iritant;
Modalităţi de îmbunătăţire a comunicării
empatice:

 evitarea în răspuns a clişeelor de genul "Multora li


se întâmplă să aibă dificultatea asta."; prin această
exprimare comunicăm de fapt elevilor că
preocuparea lor pentru problemă nu este atât de
importantă;

 empatia nu este simpatie; într-o relaţie de


simpatie ne place persoana şi avem tendinţa de a o
favoriza, de a-i acorda o atenţie sporită.
Modalităţi de îmbunătăţire a comunicării
empatice:

 utilizarea foarte rară a întrebărilor închise


ex. "De ce ai făcut. ?";

 utilizarea întrebărilor deschise care facilitează


comunicarea: "Ai putea să-mi spui mai multe despre
acel eveniment.?";

 ascultarea interlocutorului sau a interlocutorilor.


Modalităţi de îmbunătăţire a comunicării
empatice:

 evitarea moralizării interlocutorului: "Nu este bine


ce ai făcut";

 evitarea întreruperilor în timpul conversaţiei:


"Părerea mea este că . " ;

 etichetarea este o barieră în dezvoltarea unei relaţii


empatice,distorsionează înţelegerea: "Eşti cam
neserios/distrat/superficial" ;
Modalităţi de îmbunătăţire a comunicării
empatice:

 • evitarea feed-back-urilor negative: "Rezultatul tău


este nesatisfăcător";

 • utilizarea sugestiilor constructive: "Data viitoare


va fi mai bine dacă vei face...";

 • evitarea criticii sarcastice: "Eşti ridicol....".


3.Congruenţa
 se referă la concordanţa dintre comportamentul
consilierului şi convingerile, emoţiile şi valorile sale
personale.

 Este indicat să nu exprime convingeri şi idei în care nu


crede cu adevărat. Decalajul dintre ceea ce simte sau
gândeşte consilierul se va transpune într-un comportament fals,
uşor de observat de ceilalţi. Dacă manifestă această calitate va
reuşi să construiască o relaţie de încredere cu consiliatul. Lipsa
de autenticitate duce la pierderea relaţiei de încredere
cu cei consiliaţi.
4.Colaborarea

 reprezintă abilitatea consilierului de a implica


persoana în deciziile de dezvoltare personală.
Rolul consilierului este să-l ajute pe beneficiar să
găsească cele mai bune informaţii pentru ca
acesta să poată lua decizii optime.
4.Colaborarea

 Relaţia este de respect şi parteneriat, şi nu de


transmitere de informaţii de la "expert" la
"novice".

 catalizator şi facilitator al procesului de


dezvoltare personală a copilului şi adolescentului,
abilitând astfel elevul să găsească soluţii proprii
la problemele cu care se confruntă
5.Responsabilitatea presupune din partea
consilierului:

 respectarea principiilor fundamentale ale


consilierii, prin prevenirea utilizării greşite a
cunoştinţelor şi a metodelor de consiliere;
 responsabilitatea aptitudinilor şi a acţiunilor la
care recurge;
 activarea în limitele competenţei sale
profesionale pentru a-și asuma responsabilitatea
pentru consecinţele propriilor acţiuni
Aplicații:

1. Descrieți profilul psihopedagogic al consilierului


eficient.
2. Caracterizaţi specificul interacțiunii relaţiei
consilier – beneficiar
3. Pe baza normelor și principiilor activității de
consiliere, identificați erori şi greşelile posibile în
activitatea consilierului. Gândiţi strategii de evitare
şi depăşire a acestora.

S-ar putea să vă placă și