ENERGIA NUCLEARA

ISTORIC
Singura sursa de energie care a alimentat civilizatia noastra pana in prezent a
fost energia solara , (sub forma de energie chimica) , prin procesul de fotosinteza ,
in surse regenerative (lemnul, apele , vantul) sau in combustibili fosili (carbune ,
petrol , gaze) a caror constanta de formare este de ordinul milioanelor de ani.
Una dintre problemele principale este asigurarea cu energia necesara
dezvoltarii activitatilor de baza care conditioneaza evolutia progresiva a nivelului
de trai al populatiei globului terestru. Cantitatea de energie consumata de omenire
a crescut , din epoca primitiva pana acum , de 2,5 milioane de ori O astfel de
crestere nu poate sa nu conduca la o problema a energiei necesare pentru
dezvoltarea viitoare a omenirii[11].
Inceputul erei atomice
Fizicianul Becqerel pe 26 feb. 1898 a lasat cateva placi fotografice ferite de
lumina , in apropierea unui minereu de uraniu, developandu-le le descopera
innegrite, ca si cand ar fi fost expuse la lumina. In urma acestei observatii, el a tras
concluzia ca minereul de uraniu emite radiatii necunoscute. De aceea fizicienii
francezi Marie Curie si Pierre Curie si-au dedicat multi ani cercetarii radiatiilor
radioactive Impreuna, acesti 3 cercetatori au primit premiul Nobel pentru fizica in
1903. Identificarea si cercetarea acestor radiatii incepe sa-i pasioneze pe
cercetatori. Asa ca la inceputul secolului nostru Ruthefort si elevii lui , Chadwick,
Cockfroft si Walton au investigat proprietatile nucleelor cu ajutorul unor particule
accelerate artificial la energii cinetice mai mari decat cele ale radiatiilor, emise de
substante radioactive[12].
Energia nucleara
Fisiunea nucleara, cunoscuta si sub denumirea de fisiune atomica, este un
proces in care nucleul unui atom se rupe in doua sau mai multe nuclee mai mici,
numite produsi de fisiune si, in mod uzual, un numar oarecare de particule
individuale. [11]
Fisiunea este o forma de transmutatie elementara. Particulele individuale pot
fi neutroni, fotoni (uzual sub forma de raze gamma) si alte fragmente nucleare cum
ar fi particulele beta si particulele alfa. Fisiunea nucleara este folosita pentru a
produce energie in centrale de putere si pentru explozii in armele nucleare.
Fisiunea este utila ca sursa de putere deoarece unele materiale, numite combustibil
nuclear, pe de o parte genereaza neutroni ca ,,jucatori" ai procesului de fisiune si,
pe de alta parte, li se initiaza fisiunea la impactul cu neutroni liberi. Combustibilii
nucleari pot fi utilizati in reactii nucleare in lant auto-intretinute, care elibereaza
energie in cantitati controlate intr-un reactor nuclear sau in cantitati necontrolate,
foarte rapid, intr-o arma nucleara.[8]
Fisiunea nucleara difera de alte forme de dezintegrare radioactiva prin aceea
ca ea poate fi amorsata si controlata pe calea reactiei in lant: neutroni liberi
eliberati de fiecare eveniment de fisiune pot declansa in continuare alte evenimente
care, la randul lor elibereaza mai multi neutroni si pot determina mai multe fisiuni.
Izotopii chimici care pot sa sustina o reactie de fisiune in lant se numesc
combustibili nucleari si se spune ca sunt fisili. Cel mai comun combustibil
nucleare este 235U (izotopul uraniului cu masa atomica 235) si 239Pu (izotopul
plutoniului cu masa atomica 239). Acesti combustibili se sparg in elemente
chimice (produsi de fisiune) cu mase atomice apropiate de 100. Majoritatea
combustibililor nucleari sufera fisiuni spontane extrem de rar, dezintegrandu-se in
principal prin reactii alfa/beta timp de milenii. Intr-un reactor nuclear sau o arma
nucleara, cele mai multe evenimente de fisiune sunt induse prin bombardament cu
alte particule cum ar fi neutronii.[11]
Energia fisiunii nucleare este eliberata ca energie cinetica a produsilor si
fragmentelor de fisiune si ca radiatie electromagnetica sub forma de raze gamma;
intr-un reactor nuclear energia este convertita in caldura prin ciocnirea acestor
particulelor si radiatii cu atomii reactorului si ai fluidului de lucru: apa sau apa
grea.[12]
Fisiunea nucleara a elementelor grele produce energie deoarece energia de
legatura (energia de legatura pe unitatea de masa) a nucleelor cu numere si mase
atomice aflate intre 61Ni si 56Fe este mai mare decat energia specifica a nucleelor
foarte grele, astfel incat energia este eliberata atunci cand nucleele grele sunt sparte
in bucati.[8]