Sunteți pe pagina 1din 4

Curs 7

FORME DE ORGANIZARE A INSTRUIRII

Forme de organizare a instruirii – lecţia - formǎ fundamentalǎ de organizare a învǎţǎmântului; alte forme
de organizare a procesului de învǎţǎmânt; tipuri de lecţii;

ORGANIZAREA PE CLASE ŞI LECŢII vs ALTERNATIVE


In secolul XVII, pedagogul J.A. Comenius a pus bazele sistemului de organizare a instruirii pe clase şi
lecţii. La mijlocul secolului XIX, F.Herbart a contribuit la dezvoltarea unui algoritm de derulare a lecţiei,
prin parcurgerea unor etape, care orientează activitatea didactică. A fost introdus în învăţământul
românesc în 1864, prin Legea instrucţiunii.
De-a lungul timpului tradiţia pedagogică a cunoscut multiple critici, iar pe la începutul secolului XX au
aparut şi alternative la ceea ce se consideră învăţământ tradiţional.
Organizarea pe clase şi lecţii implică:
- gruparea elevilor pe clase în funcţie de vârstă şi nivel de pregătire;
- trecerea la o treaptă superioară pe baza rezultatelor şcolare;
- organizarea pe ani şcolari cu o structură bine precizată;
- organizarea conţinuturilor învăţământului pe discipline distincte conform unor planuri de
învăţământ şi programe.
Organizarea pe clase. Clasa se defineşte ca unitate de bază a şcolii, care reuneşte o colectivitate umană
relativ omogenă (ca vârsta şi nivel de pregătire). Omogenitatea relativă a clasei facilitează: stabilirea
conţinutului instruirii, stabilirea modalităţii de lucru cu elevii, aplicarea principiilor didactice în mod
diferenţiat (pe grupe de vârsta şi în functie de trăsăturile individuale ale elevilor). Învăţământul pe clase şi
lecţii a fost cercetat experimental, de-a lungul timpului, sub mai multe aspecte, cele mai importante
referindu-se la (1) numărul optim de elevi ai unei clase şcolare; (2) modalităţile de grupare optimă a
elevilor în clasele şcolare; (3) aşezarea elevilor în clasă, în vederea interacţiunii lor optime; (4)
problemele pedagogice generate de trecerea de la o lecţie la alta, de la o secvenţă a unei lecţii la alta
(Diaconu M., note de curs).

Alternative ale secolului XX (forme de organizare care pun accentul pe diferenţierea activităţilor de
învăţare ale elevilor, în funcţie de particularităţile lor). Propunem spre exemplificare:
 Planul Dalton are în centru ,,contractul de lucru” între profesor şi elev, propune o educaţie care se
bazează pe individualizarea totală a învăţământului pornind de la o programă unică.
 Sistemul Winnetka, propune o desfăşurare a activităţii în clase organizate pe discipline, nu pe
criteriul vârstei. Elevul în funcţie de aptitudinile şi performanţele sale, participă în clase diferite la
discipline diferite, cu condiţia ca diferenţa să nu fie mai mare de doi ani.
 Sistemul Dottrens. Procesul de instruire este organizat într-o atmosfera de libertate dirijata.
Activitatea elevilor este diferenţiată, sarcinile de învăţare sunt distribuite prin intermediul fişelor de
activitate independentă. Fişele sunt: de recuperare (pentru completarea lacunelor), de dezvoltare
(pentru evoluţia celor ce au depăşit programa minimă), de exersare (cu grade de dificultate diferită),
de autoinstruire (materie de însuşit individual).
 Şcoala Waldorf creată de R. Steiner (grădiniţe şi unităţi de învăţământ de 12 clase) vizează
educarea copilului ca întreg: gândire, afectivitate şi voinţă, forţe ce trebuie întărite şi dezvoltate.
Sarcina profesorului-diriginte (până la 14 ani) este de a trezi interesul copilului pentru conţinuturi.
Evaluările se fac pe baza unui raport (caracterizarea amplă a activităţii elevului). In România există
din 1990, 40 grupe de grădiniţă şi 140 de clase I-XII.
 Programul Step by Step (învăţământ preşcolar şi primar) promovează un învăţământ centrat pe
copil, cu implicarea familiei şi comunităţii în procesul instructiv-educativ. Copiii învaţă în centre de
activitate (de citire, de scriere, de ştiinţe, de matematică, de arte, de construcţii, etc) In România
există din 1994, 122 grupe de grădiniţă şi 60 de clase I-IV.

1
LECŢIA, FORMA DE BAZA A ORGANIZĂRII PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT VS ALTE
FORME DE MUNCĂ DIDACTICO-EDUCATIVE

1. Lecţia –unitate de muncă didactică în care se asigură o coordonare între activităţile de predare şi
activităţile de învăţare legate de o temă din programa şcolară, sub forma unei succesiuni de
evenimente sau secvenţe, ce se desfăşoară într-o unitate de timp, în vederea realizării
obiectivelor stabilite. Termenul Lectio (derivat din latinescul legere) însemnă lectură cu glas tare
a unui manuscris. Acest înţeles este depăşit, lecţia trebuie privită ca un microsistem pedagogic
întrucât componentele, caracteristicile şi concepţia care fundamentează procesul de învăţământ se
regăsesc la nivelul lecţiei. Spre exemplu,
Câteva elemente care contribuie la asigurarea eficienţei demersului de proiectare/ organizare şi desfăşurare a
lecţiei.(Ionescu, M., 2001, p.198)
Calitatea transpunerii didactice a conţinutului ştiinţific

Corectitudinea stabilirii obiectivului fundamental şi a obiectivelor operaţionale

Luarea în considerare a restricţiilor existente


(găsirea răspunsurilor la întrebările: Ce?, Unde?, Cât?, În cât timp?, Cu cine?, Pentru cine?)

Stabilirea unor resurse metodologice eficiente şi activizante pentru elevi


(găsirea răspunsului la întrebarea Cum?)

Stabilirea unor resurse materiale eficiente şi accesibile


(găsirea răspunsului la întrebarea Cu ce?)

Elaborarea unei tehnologii a instruirii coerente

Ce alte activităţi didactice poţi desfăşura ca profesor?

2. Forme de muncă didactico–educative complementare lecţiei: lecţii facultative, activităţi


independente, studiul individual, proiecte, seminarii, cursuri, cercuri şcolare pe materii, meditaţii şi
consultaţii, serbări, întâlniri cu personalităţi marcante din diverse domenii, jocuri şi concursuri pe diferite
teme, cenacluri, etc. (Ionescu, M., apud Jinga, I., 2001)

3. Activităţi extradidactice: excursii şi vizite didactice, drumeţiile, activităţi cultural-distractive, serbări,


sărbătoriri, activităţi practice în diverse unităţi -inclusiv practica pedagogică, spectacole, filme tematice,
tabere şcolare, utilizarea mijloacelor multimedia, Internetul, etc. ( Ionescu, M.,1996)

TIPURI DE LECŢII ŞI ETAPELE LECŢIEI


Conceperea şi desfăsurarea unei activităţi de instruire presupun derularea unor etape, sevcenţe sau
evenimente într-o ordine care ţine de logica actului pedagogic.
Principalele evenimente ale unei lecţii sunt următoarele (Gagne şi Briggs, apud Momanu M., 2009,
Lisievici, P., note de curs):
Moment organizatoric: asigurarea unor condiţii minimale: elevii au cărţi, au cu ce să scrie, pe ce să
scrie, chiar dacă nu le utilizează în momentul respectiv. De asemene, se face prezenţa si se verifică
existenţa unui climat de studiu propice (ergonomia spaţiului, dotare, ambianţa emoţională).
Captarea atenţiei (moment de ordin psihologic): atenţia, efortul cognitiv al elevilor să fie orientate
spre ceea ce vrea profesorul să realizeze: apel la motivaţia elevului, trezirea unor interese specifice, apel
la curiozitatea intelectuală, cu ajutorul unor elemente de problematizare (să declanşeze o contradicţie
cognitivă, printr-o situaţie problemă). Captarea atenţei trebuie să se realizeze şi pe parcurs prin elemente
de noutate, utilizarea de mijloace didactice, variarea metodelor şi procedeelor, etc
Informarea elevilor cu privire la obiectivele de atins: profesorul prezintă într-o formă motivantă
performanţele pe care urmează să le atingă elevii la finalul lecţiei, ei devenind astfel parteneri în
realizarea acestor performante.
Reactualizarea cunoştinţelor anterioare: poate fi realizată prin: verificarea temelor (global, cantitativ
sau din punct de vedere calitativ), reactualizarea acelor concepte, principii, definiţii, teorii pe care
profesorul le consideră utile, semnificative şi relevante pentru o nouă învăţare; etc

2
Dirijarea învăţării este etapa cu durata cea mai mare în care se desfăşoară activitatea dominantă
(transmitere de cunoştinţe, formarea unor abilităţi, repetarea şi sistematizarea cunoştinţelor, evaluarea). În
această etapă profesorul realizează, pe rând, diferite activităţi, fiecare presupunând o metodologie
specifică. Dirijarea învăţării presupune şi adaptarea permanentă la situaţia concretă de instruire.
Fixarea noţiunilor esenţiale(obţinerea performanţei): vizează repetarea, în forme variate, pentru a se
asigura extinderea sistemului de legături între noţiuni. Presupune rezumarea şi sistematizarea volumului
de informaţii, formularea de sarcini diferite mai ales din mijlocul lecţiei care să menţină starea de
activism în procesul învăţării/repetării. Elevul demontrează că a atins performanţa vizată de profesor.
Conexiunea inversă (feedback): este un tip specific de interacţiune didactică prin care se solicită
dovedirea însuşirii unui conţinut înainte de a permite achiziţionarea altuia; operează o diagnosticare a
unui rezultat în vederea introducerii unor secvenţe cu rol corectiv şi ameliorativ sau cu scopul refacerii
programului ce a produs disfuncţia constatată: explicaţii, exerciţii suplimentare, schimbarea ritmului de
studiu, analiza unor greşeli tipice, noi intervenţii (revizii, ajustări, inovaţii spontane) suplimentare cu rol
corectiv asupra acţiunilor de suprasolicitare/subsolicitare realizate prin predare.
Verificarea şi aprecierea rezultatelor implică o evaluare care se deosebeşte de conexiunea inversă
prin faptul că scopul său imediat este acordarea de note şi calificative, pe baza operaţiilor de măsurare şi
de apreciere a rezultatelor obţinute. Este etapa de confruntare a rezultatelor obţinute cu obiectivele
propuse. Această confruntare este posibilă, întrucât elaborarea instrumentelor de măsurare se face pe
baza obiectivelor lecţiei, considerate „criterii de reuşită”.
Transferul cunoştinţelor este o etapă aflată în legătură cu formularea obiectivelor operaţionale („ce
ştiu să facă elevii cu ceea ce ştiu”) care constă în posibilitatea efectuării unor extensii a cunoştinţelor la
situaţii diferite de cele în care s-a realizat învăţarea lor. Transferul cunoştinţelor este facilitat de însuşirea
temeinică a sistemelor de noţiuni specifice mai multor domenii de activitate, de priceperile şi
deprinderilor intelectuale formate, precum şi de întărirea pozitivă a celor învăţate.
Tema pentru acasă. Importanţa acestei etape derivă din faptul că îşi propune aprofundarea
cunoştinţelor pe baza situaţiilor de învăţare oferite în clasă. Prin specificul său, ca activitate independentă,
tema pentru acasă fixează şi perfecţionează deprinderile de muncă intelectuală.

Tipuri de lecţie

Tipul de lecţie desemnează un mod de concepere şi realizare a lecţiei cu valoare orientativă. Principalele
tipuri de lecţie ce pot fi identificate în funcţie de obiectivul general urmărit:
1. Lecţia de comunicare a cunoştinţelor
2. Lecţia de formare a priceperilor şi deprinderilor
3. Lecţia de fixare şi consolidare a cunoştinţelor
4. Lecţia mixtă
5. Lecţia de verificare şi evaluare a rezultatelor
Fiecare tip are o structură proprie, dar nu fixă şi rigidă, ci flexibilă şi deschisă ce permite adaptări şi
diversificări în funcţie de contextul instruirii. Structura propusă este relativă şi orientativă.
Se disting următoarele moduri de organizare a activităţii elevilor în cadrul lecţiei:
Activitatea frontală desemnează modul de organizare în care profesorul lucrează direct cu întreaga
clasă.
Activitatea pe grupe. Grupele sunt constituite prin divizarea colectivului clasei şi funcţionează doar
pe parcursul realizării unei sarcini. Fiecare grupă îşi desfăşoară activitatea independent de celelalte, prin
cooperarea dintre membrii săi. În funcţie de componenţa lor, grupele pot fi: omogene (alcătuite din elevi
de acelaşi nivel de pregătire); eterogene (alcătuite din elevi de nivele diferite de pregătire).
Condiţia esenţială a eficienţei activităţii grupelor este iniţierea elevilor în tehnicile colaborării.
Activitatea individuală presupune ca fiecare elev din clasă să realizeze sarcini şcolare independent
de colegii săi. Sarcinile de lucru pot fi în acest caz: comune pentru toţi elevii din clasă, diferenţiate pe
categorii de elevi, individualizate (personalizate).
În cadrul aceleaşi lecţii, pot fi întâlnite două sau chiar trei modalităţi de organizare a activităţii
elevilor.

Exerciţiu: Care sunt avantajele şi dezavantajele fiecărei forme de organizare a elevilor la clasă?
Exerciţiu: Analizaţi etapele fiecărui tip de de lecţie. Ce exigenţe pedagogice se impun pentru fiecare
etapă?

3
TIPURI DE LECTII
Lecţia de comunicare a Lecţia de formare a priceperilor şi Lecţia de fixare şi consolidare a Lecţia mixtă Lecţia de verificare şi evaluare
cunoştinţelor deprinderilor cunoştinţelor a rezultatelor

Moment organizatoric Moment organizatoric Moment organizatoric Moment organizatoric Moment organizatoric

Reactualizarea cunoştinţelor Reactualizarea cunoştinţelor necesare Anunţarea temelor şi obiectivelor Verificarea cunoştinţelor însuşite Precizarea conţinutului

Anunţarea titlului lecţiei şi a Enunţarea temei şi a obiectivelor Prezentarea planului de fixare şi Pregătirea elevilor pentru Verificarea cunoştinţelor (30-40
obiectivelor urmărite sistematizare receptarea noilor cunoştinţe min)

Comunicarea (însuşirea noilor Instruirea verbală şi demonstraţia Fixarea si consolidarea cunoştinţelor (40 Anunţarea titlului şi obiectivelor Apreciere rezultatelor
cunoştinţe ) modelului de acţiune min)
35-40 min
EVENIMENTELE LECTIEI

Fixarea şi sistematizarea Verificarea întelegerii la elevi a Concluzii şi realizarea feedback-ului Comunicarea (însuşirea noilor Notarea elevilor cu motivarea de
cunoştinţelor şi realizarea modelului demonstrat cunoştinţe )-strategie metodică rigoare
feedback-ului

Tema pentru acasă Efectuarea independenta a exerciţiilor Tema Fixarea conţinuturilor predate, Feedback-ul, cu precizarea
pentru automatizarea deprinderii şi feedback-ul, concluzii sugestiilor,modalităţilor de
obţinerea performanţelor completare a lacunelor şi
corectarea greşelilor
Variante Aprecierea performanţelor obţinute , Variante Explicaţii pentru continuarea Variante
-lecţia introductivă notarea unor elevi - lecţia de repetare curentă; învăţării acasă şi realizarea temei -chestionare orală
-lecţie prelegere - lecţia de recapitulare pe baza unui plan; -probe scrise
Formularea concluziilor (realizarea Variante
-lecţie seminar - lecţia de sinteză (la sfârşitul unor unităţi -analiza lucrărilor scrise
feedback-ului) -
-lecţie desfăşurată prin mari de conţinut) -de evaluare prin lucrări practice
diferenţierea activităţilor -de evaluare cu ajutorul testelor
-lecţie dezbatere Tema - de recapitulare cu texte programate docimologice
-lecţii problematizate -de recapitulare şi estimare cu ajutorul
Variante fişelor
-lecţia de formare de priceperi şi -de recapitulare pe bază de referat
deprinderi intelectuale, motrice,
tehnice;
- lecţia de laborator;
- lecţia-excursie;
- de creaţie
- pe baza de exerciţii aplicate
-de munca independentă cu ajutorul
textului programat
-practica în atelier
-de muncă independentă cu ajutorul
fişelor