Introducerea proiectului:

,,Copilăria durează toată viață. Ea se întoarce mereu pentru a însufleți secțiuni

mari ale vieții de adult. Poeții ne vor ajuta să găsim copilăria vie din noi, această
lume permanentă, durabilă, de neclintit. ” – Gaston Bachelard
,,Adolescenţa nu este doar o perioadă importantă a vieţii, ci şi singura perioadă
când putem vorbi despre viaţă în sensul complet al cuvântului. ” Michel
Houellebecq
Adolescența reprezintă, fără doar și poate, un moment cheie în evoluția unei
persoane. A fost clasificată ca fiind o trecere dinspre copilăria lipsită de griji spre
maturitatea definită de societatea contemporană individului. Această etapă este
marcată de trăiri intense, conturându-se unicitatea omului. Această etapă a
vieții este una dominată de nelipsita “criză de originalitate”. Astfel, tânărul om
va încerca pe cât posibil să se diferențieze de tot ceea ce consideră a fi ordinar,
va încerca să își formeze o personalitate și o proprie viziune asupra lumii și a
vieții, înfruntând probleme. Adolescenta ocupa totusi, un loc important, caci
este varsta marilor prefaceri, a marilor efervescente, varsta la care se
plamadeste omul de maine. Este, in plus, varsta marilor intrebari, a viselor
indraznete, a zborului avantat, cu aripi largi deschise, spre inaltimi, spre viitor.
Socotita, metaforic, cand “varsta ingrata”, cand “varsta de aur”, adolescenta
ramane, de fapt, ceea ce J.J. Rouseau numea, pe buna dreptate, “a doua
nastere”.
În cele ce urmează vom analiza drumul parcus, de la copilăria plină de zâmbete
și vise până la adolescența tulmutoasă, grea, dar frumoasă a celor două
personaje principale din operele ,,Amintirile unei fete cuminți ” de Simone de
Beauvoir și ,,Romanul Adolescentului Miop” de Mircea Eliade
Amintirile unei fete cuminți de Simone de Beauvoir
Amintirile unei fete cuminți este primul roman autobiografic al Simonei de
Beauvoir, care dezvăluie etapele formării sale personale începînd cu primele
amintiri din copilărie și pînă la absolvirea studiilor de filozofie la vîrsta de
douăzeci de ani. In centrul atenției cititorului sunt puse căutările propriei
individualități și identități de o tînără înzestrată cu voință, sensibilitate și
inteligență, dornică de recunoaștere și autocunoaștere.
Afirmarea personalității
  Personalitatea ei începe să se contureze încă de la câţiva ani, vitalitatea ei
deborda în accese de
furie, crize, care vor fi mărci ale unui extremism constant pe tot parcursul
vieţii sale. Nonconformismul acesta din copilărie o va caracteriza toată
viaţa :,,Se mai zicea, nu fără un dram de mândrie: «Simone e încăpăţânată
ca un catâr.>> Profitam de asta. Făceam pe năzuroasa, eram
neascultătoare din pura plăcere de a nu asculta. În fotografiile de familie,
eu scot limba, mă întorc cu spatele: cei din jurul meu râd. Aceste vicii
mărunte m-au încurajat să nu consider inviolabile regulile, riturile, tradiţia:
ele stau la rădăcina unei anume opţiuni care avea să supravieţuiască
oricăror struniri.”
 Toate micile particularităţi din copilăria Simonei, care îi alcătuiesc
caracterul, sedezvoltă tot mai pregnant pe măsură ce aceasta înaintează în
vârstă. A fost învăţată demică să facă distingerea întrea admiraţia ei
interioară pentru orice ar fi impresionat-o şi admiraţia exterioară,
obligatorie, de văzul lumii, deci nesinceră.
 Odată cu apropierea adolescenţei, Simone începe să îşi impună tot mai
mult punctul de vedere:,,M-am revoltat ori de câte ori a încercat cineva să-
mi impună lucruri care, pentru mine, nu aveau explicaţie, la fel cum am
respins adevărurile care nu reflectau un absolut.”
Probleme ale personajului
 Simone ajunge să treacă la vârsta de paisprezece ani printr-o criză
spirituală:„Sfinţenia aparţinea unei alte categorii decât inteligenţa, iar
treburile omeneşti- cultura, politica, afacerile, şi tradiţiile n-aveau nimic
de-a face cu religia. Aşa l-am surghiunit pe Dumnezeu din lume, ceea ce
avea să influenţeze decisiv evoluţia mea ulterioară.”
 Neînțelegere cu părinții Tatăl nu s-a împăcat niciodată cu gândul că fata
lui o să facă studii superioare:,,În mediul meu era pe atunci de-a dreptul
nepotrivit ca o fată să facă studii superioare; să aibă o meserie însemna
decăderea.(…) Îmi suportam captivitatea cu atât mai greu cu cât nu-mi mai
plăcea deloc acasă. Mama se ruga pentru sufletul meu cu ochii ridicaţi la
cer, gemând de durere că rătăcisem drumul pe pământ; comunicarea
dintre noi era tăiată. Mult mai mult mă uimeau şi mă iritau reticenţele
tatei. Firesc ar fi fost să fie interesat de eforturile, de progresele mele, să-
mi vorbească prieteneşte despre autorii pe care-i studiam; dar el mă trata
cu indiferenţă şi chiar cu un fel de ostilitate.”
  Neîncadrarea în societate. Simone se izolează din ce în ce mai mult de
familie. Venea lamasă cu o carte în mână, era neglijentă sau, mai bine zis,
indiferentă faţă de aspectul ei exterior. Când aveau musafiri acasă şi mama
îşi aducea fiica să stea împreună cu invitaţii şirestul familiei, Simone făcea
asemenea grimase încât în scurt timp era trimisă înapoi în camera şi
totodată în lumea ei. Neînţeleasă de cei la care ar fi trebuit să găsească cea
mai mare înţelegere- părinţii ei. Scriitoarea simte faptul că nu şi găseşte
locul printre oameni. ,,Sătrăieşti înseamnă a minţi.”
 Anxietatea Izolata de restul lumii incepe sa tina un jurnal intim in care
noteaza: „Sunt singura. Voi fi intotdeauna singura” sau „Ciudateniile mele
sunt marturia superioritatii mele pe care intr-o buna zi toata lumea o va
recunoaste”. Se inchide in sine tot mai mult.
Modelarea personajului
  Marile aventuri ale vârstei sunt oferite explorării eului prin lectură.
Literatura citită cu sau fără acordul părinţilor îi oferea modele în care
adolescenta se regăseşte; personajele cu care se identifică  sunt: eroina
din ,,Little Women” a Louisei Ascott, în care îşi recunoaşte „imaginea şi
destinul”. Şcolarul din Atena” al lui Andre Laurie, din ,,Moara de pe Floss”, în care
găseşte concordanţa cu propriul exil: „Mulţumită lor (cărţilor) mă emancipam
de copilărie, pătrundeam într-o lume întortocheată, aventuroasă, plină de
neprevăzut. Când părinţii mei ieşeau seara, îmi prelungeam noaptea
târziu bucuriile evadării; în timp ce sora mea dormea, eu citeam, sprijinită
în pernă: de cum auzeam cheia răsucindu-se în broască, stingeam lumina.”
 Invata de foarte timpuriu literele, se joaca, dar limbajul nu-i apare doar ca
instrument, asa cum il foloseau adultii - "depozitari ai absolutului -, ci
insasi esenta, fiinta: "Intre cuvant si obiectul sau nu concepeam, asadar,
nicio distanta in care s-ar fi putut strecura eroarea; asa se explica faptul ca
m-am supus Verbului fara obiectii, fara a cerceta, chiar atunci cand
imprejurarile ma indemnau sa ma indoiesc".
 La 18 ani şi-a dat bacalaureatul în matematică şi filozofie. După terminarea
liceului merge împreună cu mama sa să vada universitatea de la Sorbona,
în vederea alegerii viitorului loc de studiu universitar: ,,Am parcurs
coridoare cu pereţii plini de cărţi spre carese deschideau uşile unor birouri
care gemeau de fişiere. Când eram copilă, visam să trăiesc în acest praf
savant, şi acum aveam impresia că pătrund în Sfânta Sfintelor.”
Personajul/statutul Secvența de text Trăsăturile Prototipul/ modelul
social relevantă dominante etic reprezentat
Mesajul. Tema. Opinii.
„Memoriile unei fete cuminţi”, scrisă de Simone de Beauvoir, tratează copilăria
şi adolescenţa care n-au fost întotdeauna lipsite de griji, de frământări
interioare, prin care autoarea a trecut pentru a ajunge scriitoarea de mare
valoare a secolului XX.
Sunt de părere că Simone de Beauvoir a reușit prin opera să expună într-un mod
suficient de limpede, dar fără să simplifice dezvoltarea conştiinţei unei femei
într-un mediu burghez, închistat, opresiv şi present. Susțin acest lucru, deoarece
de-a lungul romanului naratoarea expune modalităţile prin care această femeie
(fată, adolescentă) învăţa să evite conflictele, ciocnirile violente între ceea ce
credea că este adevărul şi ceea ce vedea că este realitatea, şi să trăiască sub
presiuni pe care nu le recunoştea ca atare ,,Mă mândream că îmbin în persoana
mea „o inimă de femeie cu un creier de bărbat”, spune SB.
Ce se întâmplă când înveţi să vezi conflictele dintre ce eşti, ce crezi şi ce e în
jurul tău, iar ele devin insuportabile? Asta cred că e întrebarea al cărei răspuns
începe doar să se desfăşoare în Memoriile unei fete cuminţi.