Sunteți pe pagina 1din 108

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

COLEGIUL NICOLAE PAULESCU


Specializarea Asistent Medical Generalist

LUCRARE DE CERTIFICARE
A COMPETENŢELOR PROFESIONALE

COORDONATOR:
PROF.SINCA DANIELA GEORGIANA

ABSOLVENT:
NEGOIŢĂ MARIA-MĂDĂLINA

RM. SARAT
2017
TEMA LUCRĂRII

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ GLOBALĂ

2
MOTTO:

,,Sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască, deşi aproape toţi
se nasc cu ea.’’
Hipocrate

3
CUPRINS

Motivaţie .........................................................................................................................................5
Capitolul I
I.1. Anatomia şi fiziologia cordului .................................................................................... 7
I.2. Generalităţi .................................................................................................................. 11
I.3. Definiţia bolii .............................................................................................................. 12
I.4. Frecvenţa şi incidenţa ................................................................................................. 13
I.5. Etiologie şi etiopatogenie ............................................................................................ 14
I.6. Diagnostic pozitiv ....................................................................................................... 15
I.7.Simptomatologie .......................................................................................................... 15
Examene paraclinice ............................................................................................. 17
Examene radiologice ............................................................................................ 18
I.8.Diagnostic diferenţial ................................................................................................... 18
Formele clinice ...................................................................................................... 18
I.9. Evoluţia bolii şi complicaţii ........................................................................................ 19
Complicaţii locale ................................................................................................. 20
Complicaţii generale ............................................................................................. 21
I.10. Prognostic ................................................................................................................. 21
I.11. Tratament .................................................................................................................. 22
Capitolul II
Descrierea tehnicilor folosite…………………………………………………………………….28
Capitol III
Planul de îngrijire al bolnavului cu insuficienţă cardiacă (3 cazuri) ...........................................52
III.1. Cazul nr.1.................................................................................................................55
III.2. Cazul nr.2.................................................................................................................68
III.3. Cazul nr.3.................................................................................................................87
Capitolul IV
Concluzii....................................................................................................................................106
Capitolul V
Bibliografie....................................................................................................................108

4
MOTIVAŢIE

Setea de cunoştinţe a oamenilor în domeniul medical este nepotolită. Este vorba despre o
necesitate pe deplin justificată, a cărei satisfacere trebuie cât mai mult sprijinită, rezultând din
dreptul la sănătate al fiecăruia.
De altfel, preocupări pentru a dobândi cât mai multe cunoştinţe medicale, pentru
păstrarea sănătăţii şi prelungirea vieţii, au apărut din cele mai vechi timpuri. Sfaturi şi reţete în
acest sens se întâlnesc în vechea cultură egipteană, în cărţile hipocratice ale Greciei antice,
precum şi în cărţile medicilor arabi. Unele din acestea îşi păstrează, neştirbită, valoarea şi în
zilele noastre.
Pe de altă parte, multe din sfaturile şi reţetele de altă dată, lipsite de orice fundament
ştiinţific, au căzut în uitare şi au fost părăsite. Între timp, medicina modernă a progresat enorm,
omenirea îmbogăţindu-se cu o cantitate considerabilă de cunoştinţe despre sănătate şi boală, cu
noi descoperiri, remedii şi perfecţionări tehnice.
Am ales tema „Insuficienţa cardiacă”, pentru certificarea competenţelor profesionale
dobândite pe parcursul şcolarizării în cadrul Scolii Postliceale Sanitare de Stat, deoarece este o
afecţiune des întâlnită, care afectează sănătatea şi implicit, viaţa cotidiană a celor bolnavi.
Un obiectiv principal în abordarea acestei teme îl reprezintă documentarea şi, ulterior,
punerea în practică a cunoştinţelor care servesc la păstrarea sănătăţii, la recunoaşterea timpurie a
bolii şi la tratarea în bune condiţii a insuficienţei cardiace.
Sistemul sanitar românesc are nevoie de noi scheme de tratament pentru pacienţii în cazul
cărora terapiile deja existente nu au dat rezultate, de programe prin care să se rezolve necesitatea
de a identifica pacienţii cu cel mai mare risc de fi spitalizaţi sau, mai grav, cu cel mai mare risc
de deces.
Totodată, trebuie să evidenţiem şi nevoia de sisteme de îngrijire a bolnavilor, în care
schemele de tratament să fie aplicate uniform tuturor celor care au nevoie de acestea, dar şi de a
identifica şi de a educa generaţiile viitoare de medici cardiologi şi cadre medicale medii
specializate.

5
6
CAPITOLUL I

I.1. Anatomia şi fiziologia cordului

Inima este un organ situat în mediastin, orientat cu vârful în stânga, în jos şi înainte şi cu
baza în sus, la dreapta şi înapoi.
Din punct de vedere anatomic, fiziologic şi patologic se deosebesc o inimă stângă (cord)
şi o inimă dreaptă.
Inima stângă este alcătuită din atriul şi ventriculul stâng, separate prin orificiul
atrioventricular. Orificiul atrioventricular stâng sau mitral este prevăzut cu două valve, care îl
închid în timpul sistolei şi îl lasă deschis în timpul diastolei. Ventriculul stâng primeşte în
diastolă sângele care vine din atriul stâng, iar în sistolă, îl evacuează în artera aortă prin orificiul
aortic, prevăzut cu trei valve de aspect semilunar (valva sigmoidă aortică). Orificiul mitral şi cel
aortic constituie sediul de elecţie al cardiopatiilor reumatismale (stenoza mitrală şi insuficienţa
aortică).
Inima dreaptă este alcătuită din atriul şi ventriculul drept, separate prin orificiul
atrioventricular drept. Atriul drept primeşte sânge din marea circulaţie prin orificiile venei cave
superioare şi ale venei cave inferioare. Orificiul atrioventricular drept sau orificiu tricuspid este
prevăzut cu trei valve, care închid orificiul în sistolă şi îl deschid în diastolă. Ventriculul drept
primeşte sânge din atriul drept în timpul diastolei şi îl evacuează în timpul sistolei în artera
pulmonară, prin orificiul pulmonar, prevăzut ca şi orificiu aortic cu trei valve de aspect
semilunar.
Inima dreaptă este motorul micii circulaţii. Există deci, o mare circulaţie sau circulaţie
sistemică şi o mică circulaţie sau circulaţie pulmonară. Pereţii atriilor şi ventriculilor se contractă
ritmic: mai întâi cele două atrii, apoi cei doi ventriculi, sincron, expulzând aceeaşi cantitate de
sânge pe care o primesc. Atriul drept primeşte sângele venos din întreg organismul prin venele
care îl împing în atriul stâng, de unde, prin arterele pulmonare, ajunge în atriul stâng, de unde
trece în ventricul şi de aici, prin artera aortă, este distribuit în toate ţesuturile şi organele.

7
Inima este alcătuită din trei tunici: endocardul, miocardul şi pericardul.
- Endocardul sau tunica internă căptuşeşte interiorul inimii, iar pliurile sale formează aparatele
valvulare.
- Miocardul sau muşchiul cardiac este tunica mijlocie (sau muşchiul cardiac este tunica
mijlocie), fiind alcătuit din miocardul propriu-zis sau miocardul contractil şi din ţesutul specific
sau excitaconductor. Miocardul contractil are o grosime diferită în cei doi ventriculi. Astfel,
ventriculul stâng cu rolul de a propulsa sângele în tot organismul, are un perete mult mai gros
decât cel drept, care împinge sângele numai spre cei doi plămâni. Atriile au un perete mult mai
gros decât al ventriculilor. Ţesutul specific este alcătuit dintr-un muşchi cu aspect embrionar
foarte bogat în celule nervoase şi cuprinde :
a) nodul sino-atrial Keith-Flack situat în peretele atriului drept, aproape de orificiul de vărsare al
venei cave superioare.
b) sistemul de conducere atrio-ventricular, alcătuit din nodul atrio-ventricular Aschoff-Tawara,
situat în partea postero-inferioară a septului interatrial, şi fasciculul His, care ia naştere din nodul
Aschoff-Tawara, coboară în peretele interventricular şi se împarte în miocardul ventricular.
- Pericardul este tunica externă a inimii – o seroasă care cuprinde, ca şi pleura, două foi: una
viscerală, care acoperă miocardul şi alta parietală, care vine în contact cu organele din vecinătate.
Între cele două foi se află cavitatea pericardică.

8
În stare patologică, cele trei tunici pot fi afectate separat (miocardita, endocardita sau pericardita)
sau simultan (pancardita).

Vascularizaţia inimii este asigurată prin cele două artere coronare. Venele coronare
urmează traiectul arterelor şi se varsă în sinusul coronar, care se deschide în atriul drept.

9
Inervaţia inimii se face prin firişoarele nervoase primite de la sistemul simpatic şi
parasimpatic.
Revoluţia cardiacă – reprezintă trecerea sângelui din atrii în ventriculi şi apoi în arborele
vascular, împreună cu fenomenele care determină şi însoţesc această deplasare de sânge.
Revoluţia cardiacă durează 0,8 secunde şi cuprinde contracţia atriilor sau sistola atrială, care
durează 0,1 secunde, contracţia ventriculilor sau sistola ventriculară, care durează 0,3 secunde,
relaxare (repausul) întregii inimi sau diastola generală, care durează circa 0,4 secunde. Inima este
o pompa aspiratoare - respingătoare, circulaţia sângelui fiind posibilă datorită contracţiilor ei
ritmice. Revoluţia cardiacă începe cu umplerea atriilor în timpul diastolei atriale, sângele venos
din venele cave pătrunzând în atriul drept, iar sângele din venele pulmonare, în cel stâng.
Pătrunderea sângelui destinde pereţii relaxaţi ai atriilor, până la o anumită limită, când începe
contracţia atrială, deci sistola atrială, care evacuează tot sângele atrial în ventriculi.
Acumularea sângelui în ventricul duce la creşterea presiunii intraventriculară şi începerea
sistolei ventriculare (contracţia ventriculelor). În timpul sistolei ventriculare, datorită presiunii
ridicate din ventriculi care depăşeşte presiunea din artera pulmonară şi aortă, se închid valvulele
atrioventriculare şi se deschid valvulele sigmoide. După expulzarea sângelui din ventriculi,
pereţii acestora se relaxează şi începe diastola ventriculară, când, datorită presiunii scăzute din
ventricul, se închid valvulele sigmoide şi se deschid cele atrio-ventriculare. La începutul
diastolei ventriculare, sângele este aspirat din atrii de către ventriculi. La sfârşitul diastolei
ventriculare, contracţia atrială contribuie la vărsarea în ventriculi a restului de sânge din atrii.

10
Rezultă că, în timpul revoluţiei cardiace, atriile şi ventriculii prezintă sistole şi diastole
succesive, care se efectuează în acelaşi timp în cavităţile drepte şi cele stângi.
La individul normal au loc 70 - 80 revoluţii cardiace / minut care reprezintă de fapt,
bătăile inimii. Contracţiile cardiace sunt sub dependenţa a două mecanisme reglatoare: unul
intracardiac şi altul extracardiac. Mecanismul intracardiac are suport ţesutul specific. Se ştie că
proprietăţile miocardului sunt: automatismul, excitabilitatea, conductibilitatea şi
contractibilitatea.
Automatismul şi conductibilitatea se datoresc ţesutului specific şi explică activitatea
ritmică, regulată a inimii. Frecvenţa bătăilor cardiace (70-80/minut) este realizată de nodul
Keith-Flack, denumit şi nod sinuzal, care emite stimuli cu această frecvenţă. De aceea, ritmul
cardiac normal se mai numeşte şi ritm sinuzal.
Mecanismul cardiac are ca suport stimulul nervos simpatic şi parasimpatic- simpaticul
accelerează ritmul cardiac, iar parasimpaticul îl răreşte.

I.2. Generalităţi

Insuficienţa cardiacă globală apare atunci când muşchiul inimii nu mai pompează
cantitatea de sânge necesară organismului. Insuficienţa nu înseamnă că inima nu mai pompează
sânge, ci că nu mai lucrează aşa cum ar trebui.
Deoarece inima nu mai funcţionează în limite normale, organismul încearcă să-şi
suplinească funcţia prin:
- reţinerea apei şi sării pentru a creşte cantitatea de sânge ;
- creşterea frecvenţei cardiace (tahicardie);
- creşterea dimensiunilor inimii.
Cu timpul inima oboseşte şi începe să devină din ce în ce mai puţin eficientă.
În acest moment apar simptome ca oboseala şi slăbiciune. Sângele începe să stagneze în
vasele care ajung la inimă, cauzând acumularea de lichid la nivelul plămânilor şi scurtarea
respiraţiei.

11
I.3. Definiţia bolii

Insuficienţa cardiacă globală este un sindrom clinic care rezultă din imposibilitatea de a
expulza întreaga cantitate de sânge primită şi de a menţine astfel un debit sanguin corespunzător
nevoilor organismului, în condiţiile unei umpleri venoase satisfăcătoare.

12
Termenul de insuficienţă cardiacă globală are două componente: una arterială şi una
venoasă.
Din punct de vedere al componentei arteriale, inima este incapabilă ca, prin contracţie, să
expedieze o cantitate suficientă de sânge. Din această definiţie, reiese conceptul dinamic asupra
insuficienţei cardiace care nu ţine seama numai de debitul cardiac propriu-zis la un moment dat,
ci de raportul acestuia cu necesităţile metabolice. O aplicare concretă a acestui concept o
constituie descrierea unor forme de insuficienţă cardiacă cu debit crescut: cele din anemie,
hipertiroidie, fistulele arteriovenoase, etc.
Din punct de vedere al componentei venoase, insuficienţa cardiacă se caracterizează prin
incapacitatea inimii de a accepta întregul volum sanguin rezultat din întoarcerea venoasă.
În concluzie, putem defini din nou insuficienţa cardiacă globală, ca fiind un sindrom
clinic, caracterizat prin simptome şi semne distincte, consecinţă a perturbărilor în asigurarea
debitului cardiac şi în asigurarea întoarcerii venoase.

I.4. Frecvenţa şi incidenţa

În România, insuficienţa cardiacă globală e foarte frecventă şi un studiu recent arată o


incidenţă de 4,7%, ceea ce este enorm. Mortalitatea este mare în rândul pacienţilor cu
insuficienţă cardiacă, iar cazurile noi, sunt de 3-4 la mie. Statisticile româneşti sunt duble faţă de
restul Europei.
Insuficienţa cardiacă globală este o boală complicată în primul rând pentru bolnavi, dar şi
pentru sistemele de sănătate, cheltuielile legate de diagnostic sunt foarte mari. Boala este
complicată şi pentru aparţinătorii pacienţilor, care trebuie să-i urmărească. Are o rată mare de
reducere a calităţii vieţii. Nouă din zece oameni cu insuficienţă cardiacă nu ştiu că au această
boală.
România este singura ţară din Europa de Est care are un Registru cu insuficienţa cardiacă.
Ştim câţi bolnavi se internează, câţi bolnavi mor, care sunt formele clinice cu care se prezintă la
spital. Accesul la tratamentul intervenţional este foarte mic, doar un român din 100 având acces,
în timp ce în celelalte ţări raportul este de 19 din 100. Riscul de a face boala creşte cu vârsta.
În ţările din Europa de Est sunt puţine studii de prevalenţă. România a făcut studiul de
prevalenţă în anul 2001 şi prevalenţa este aproape dublă decât în Europa, peste 4%, este o
prevalenţă foarte mare care are o explicaţie, şi anume că, noi trăim într-o ţară în care prevalenţa
câtorva mari generatori de insuficienţă cardiacă are câteva rădăcini. Una dintre cele mai
importante rădăcini este hipertensiunea arterială, care nu este descoperită la timp, nu este tratată

13
la timp şi bine, adică, să fie controlată. Este evident că într-o ţară în care prevalenţa
hipertensiunii arteriale este de peste 40%, la care se adaugă o altă rădăcină, care până acum părea
firavă, dar începe să devină importantă şi în România, diabetul zaharat, prevalenţa este mare. În
urmă cu câteva decenii, diabetul zaharat avea o prevalenţă în România în jur de 1% sau chiar
sub. Acum este în creştere. Dacă mai adăugăm obiceiul urât al fumatului, găsim cel puţin 3 sau 4
cauze importante care ne explică prevalenţa mare a insuficienţei cardiace.

I.5. Etiologie şi etiopatogenie

Din punct de vedere etiopatogenic se deosebesc factori clinici care declanşează


insuficienţa cardiacă şi cauze profunde ale insuficienţei cardiace.
1. Factorii clinici care declanşează insuficienţa cardiacă sunt următorii:
a) Infecţiile (cum ar fi infecţiile acute ale căilor aeriene superioare) pot determina febra,
tahicardia, creşterea nevoilor metabolice. Aceşti factori constituie o suprasolicitare a inimii unui
bolnav, cu o cardiopatie cronică, putând determina decompensarea.
b) Emboliile pulmonare, mai frecvente la cardiopaţii nevoiţi să-şi restrângă activitatea fizică, duc
la hipertensiune pulmonară cu suprasolicitare a ventriculului drept şi cu declanşarea
decompensării sau cu întârzierea decompensării.
c) Anemia severă, mai ales când este rapid instalată (în urma unei hemoragii digestive) constituie
o intensă solicitare pentru inima care încearcă să asigure nevoile în oxigen ale ţesuturilor printr-o
creştere a debitului; o inimă lezată în prealabil, aprovizionată ea însăşi cu oxigen în condiţii
precare şi în plus suprasolicitată, sfârşeşte prin a ceda.
d) Insuficienţa debitului coronarian – la un vechi valvulopat cu hipertrofie cardiacă (deci un
aport de oxigen insuficient), apariţia aterosclerozei coronariene, cu scăderea consecutivă a
debitului coronarian, constituie un factor important în apariţia manifestărilor insuficienţei
cardiace.
e) Tulburări de ritm ale inimii – deseori insuficienţa cardiacă a unui bolnav cu inima lezată în
prealabil, poate fi declanşată de o tahicardie peroxistică supraventriculară sau ventriculară,
fibrilaţie atrială sau de flutter-ul atrial. Aceste tulburări de ritm pot duce la decompensare prin:
creşterea nevoilor inimii, scurtarea diastolei ca o umplere ventriculară deficitară.
f) Solicitările fizice şi psihice - eforturile fizice mari, căldura excesivă a mediului ambiant şi
emoţiile puternice pot determina o decompensare cardiacă. La decompensarea inimii mai
contribuie şi ingestia unei cantităţi mari de sare, suprimarea intempestivă a digitalei şi
diureticelor, transfuziile de sânge şi perfuziile saline.

14
g)Tireotoxicoza şi sarcina - hipertiroidia şi sarcina solicită un debit cardiac crescut, putând
declanşa o insuficienţă cardiacă la un vechi valvulopat.
2. Cauzele profunde ale insuficienţei cardiace globale sunt reprezentate de bolile care lezează
miocardul:
2.1. Cauzele insuficienţei cardiace stângi sunt:
a) hipertensiunea arterială
b) bolile valvulei aortice
c) bolile coronarelor
d) insuficienţa mitrală
e) miocarditele
f) unele cardiopatii congenitale
2.2. Cauzele insuficienţei cardiace drepte pot fi grupate astfel:
a) bolile ce constituie cauze ale insuficienţei ventriculare stângi, acestea determinând o congestie
şi o hipertensiune pulmonară şi realizând supraîncărcarea ventriculului drept. Astfel
hipertensiunea arterială, bolile coronarelor, bolile mitrale şi bolile valvelor aortice determină mai
întâi o insuficienţă ventriculară stângă, iar ulterior şi insuficienţă ventriculară dreaptă.
b) bolile ce afectează întregul miocard, dar care pot determina cu precădere o insuficienţă
ventriculară dreaptă. Dintre aceste boli amintim: miocarditele, anemiile severe, fistulele
arteriovenoase, avitaminoza B1.
c) bolile primitive ale plămânului, vaselor pulmonare şi valvulelor pulmonare. Dintre acestea
cele mai importante sunt bolile pulmonare, şi anume bronhopneumopatia obstructivă cronică.
Alături de cauzele prezentate mai sus, care sunt cele mai frecvent întâlnite, la producerea
insuficienţei cardiace drepte mai pot contribui: stenoza triscupidiană şi mixomul atrial drept,
inima dreaptă (pericardita constructivă), tahicardiile heterotrope prelungite.
I.6. Diagnostic pozitiv

Diagnosticul pozitiv de insuficienţă cardiacă se pune pe baza anamnezei (care pot releva
antecedente de reumatism articular acut, consum cronic de alcool, factorii de risc pentru boli
cardiovasculare şi insuficienţă cardiacă: fumat, HTA, dislipidemie) şi a examenului clinic.

I.7. Simptomatologia

Simptomatologia în insuficienţa cardiacă stângă este dominată de disconfortul respirator,


care îmbracă diferite aspecte de dispnee.

15
a) Dispneea este simptomul cel mai precoce şi cel mai constant şi se caracterizează prin
respiraţii frecvente şi superficiale. La început apare la eforturi mari, apoi progresiv, pe măsura
cedării miocardului, la eforturi din ce în ce mai mici.
a.1. O formă de dispnee de efort este dispneea vesperală, minimă dimineaţa, accentuându-se spre
seară. În forme avansate de insuficienţă cardiacă stângă, dispneea apare şi în repaus, bolnavul
luând o poziţie semişezândă. Această dispnee se numeşte ortopnee.
a.2. Un alt tip de dispnee este dispneea paroxistică nocturnă, ce apare sub forma unor crize ce
survin după una, două ore de somn – bolnavul se trezeşte cu sete de aer, este anxios, se ridică în
pat în poziţie şezândă sau coboară şi deschide fereastra să respire aer proaspăt. Dispneea îmbracă
aspectul de tahipnee superficială, regulată, crizele durează aproximativ 20 de minute până la o
oră, terminându-se de multe ori cu câteva accente de tuse, cu eliminarea unei expectoraţii
mucoase.
b) Edemul pulmonar acut – este cea mai gravă, dar şi cea mai caracteristică manifestare a
insuficienţei cardiace stângi. Apare în atacuri bruşte, brutale, de obicei nocturne sau după un
efort mai mare, uneori după încărcarea cu lichide a organismului. Se manifestă cu o dispnee
extremă cu ortopnee stringentă. Bolnavul este şocat, anxios, agitat, palid, cu buze uşor cianotice,
cu transpiraţii reci. El prezintă hipnee amplă zgomotoasă şi tahipnee de 30-40 respiraţii/minut.
Apare tusea, care la început este seacă, apoi apare o expectoraţie serioasă, spumoasă, albicioasă,
iar în cele din urmă devine rozată, expresie a transvazării sângelui din alveolele pulmonare.
Edemul pulmonar acut de origine cardiacă trebuie deosebit de edemul pulmonar toxic, de edemul
pulmonar de origine cerebrală sau de edemul pulmonar al fenalilor.
c) Respiraţia Cheyne-Stockes - se caracterizează prin succesiunea unor perioade de apnee şi de
hiperventilaţie. Se întâlneşte în special la vârstnici, hipertensivi şi sclerotici.
d) Tusea - este un simptom întâlnit frecvent la bolnavii cu insuficienţă cardiacă stângă,
producându-se mai ales cu prilejul crizelor de dispnee paroxistică nocturnă, dar şi în afara lor.
Tusea poate îmbrăca mai multe forme: tuse de efort, tuse seacă cu senzaţie neplăcută de iritaţie la
nivelul traheei şi laringelui, tuse de decubit, tuse umedă cu expectoraţie mucoasă, hemoragică
sau mucopurulentă.
e) Hemoptizia - bolnavii pot avea o expectoraţie rozată şi spumoasă în cazurile edemului
pulmonar acut sau franc sangvinolentă în cazul infarctului pulmonar. În insuficienţa cardiacă
stângă sau în insuficienţa atrială stângă, bolnavii pot expectora spute ruginii ce conţin ,,celule de
insuficienţă cardiacă”.
Simptomatologia insuficienţei cardiace drepte, care constituie şi criteriile sale de
diagnostic, cuprinde următoarele:

16
a) Hepatalgia hepatomegalia de bază - creşterea de volum a ficatului, se manifestă prin :
- dureri în hipocondrul drept (hepatalgia), care la început apar după eforturi, apoi devin
persistente;
- constatarea mărimii anatomice a ficatului (hepatomegalia). Hepatomegalia de stază trebuie
diferenţiată de alte cauze de mărire a ficatului (hepatite acute/cronice, ciroze hepatice, tumori
hepatice etc.)
b) Cianoza – încetinirea vitezei în mica circulaţie este generalizată cu predominanţă la
extremităţi şi proeminenţe (buze, urechi, pomeţi, mâini, picioare etc.). Tegumentele sunt ceva
mai roşii şi mai calde, cu transpiraţii (mai ales la palme), dacă debitul cardiac este crescut, mai
palide şi mai reci dacă debitul cardiac este scăzut.
c) Turgescenţa venelor superficiale mai ales jugulare – expresia hipertensiunii
din sistemul venos şi este mai evidentă la nivelul venelor gâtului, deoarece aceste vene mari sunt
foarte apropiate de atriul drept, au pereţii subţiri, iar în mod normal sunt turtite, având o presiune
relativ negativă.
d) Fenomenele de stază renală – apar ca urmare a creşterii presiunii în venele renale şi scăderii
gradientului de presiune dintre artere şi vena renală. Se manifestă prin nicturie, oligurie cu urina
normal concentrată, iar în stazele mai avansate poate apărea o discretă proteinurie.
e) Fenomenele de stază portală – se manifestă prin meteorism, constipaţie, inapetenţă, greaţă,
iar în cazul cu aliura mai rapidă, prin vărsături şi diaree.
f) Fenomenele de stază cerebrală - expresia congestiei venoase a encefalului, a scăderii relative
a debitului arterial şi a hipoxiei. Această encefalopatie se manifestă cu: somnolenţă diurnă şi
adesea somnolenţă nocturnă, apatie şi, uneori evoluează până la comă, alteori agitaţie (delir
cardiac).
g) Edeme cardiace – fac parte din manifestările cele mai caracteristice ale insuficienţei cardiace
drepte. Natura cardiacă a edemelor se cunoaşte prin caracterul lor generalizat, predominant
declin, progresiv, la început vesperale, apoi permanente, cu extindere de la părţile cele mai joase
ale corpului (maleole şi gambe, regiunea sacrala) în sus.
h) Hidrotoracele – pentru insuficienţa cardiacă dreaptă este caracteristic hidrotoracele drept sau
în cazuri severe, hidrotoracele bilateral.

Examene paraclinice
Investigaţii de laborator
- hemograma,
- creatinina serica,

17
- ureea serica,
- proteina generala şi albumina serica (la pacientii cu edeme),
- lipidele (dacă nu au fost determinate ultimii 5 ani),
- T4 şi TTH+ la pacienţii cu fibrilaţie atrială, cu semne de afecţiune a glandei tiroide şi la
pacienţii în vârsta > 65 ani,
- Ca2+ şi Mg2+ seric la pacienţii ce primesc diuretice,
- Hormonul tireotrop,
- markeri de citoliză miocardică (de distrugere a muşchiului cardiac): Troponina, creatinkinaza
(CK) şi izoenzima MB (CK MB). Sunt utile în depistarea sindroamelor coronariene acute
(cardiopatie ischemică), în special a infarctului miocardic acut,
- exam sumar de urina

Examene radiologice şi alte investigaţii


a) Radiografie cardiopulmonară – poate arăta cardiomegalie, semne de stază pulmonară,
semne de edem pulmonar acut.
b) E.K.G. (electrocardiograma) – poate releva semne de ischemie miocardică, sechele de infarct,
tulburări de ritm sau conducere, semne de tromboembolism pulmonar sau pericardită, semne de
hipertrofie ventriculară.
c) Test de efort E.K.G. – indicat atunci când la un pacient simptomatic nu există modificări
EKG în repaus. În plus, aduce informaţii utile pentru stratificarea riscului şi evaluarea
prognosticului.
d) Ecocardiografia – este extrem de importantă, doarece permite aprecierea dimensiunilor
cavităţilor şi pereţilor cardiaci, a funcţiei sistolice şi diastolice, depistarea tulburărilor de cinetică,
precum şi a eventualelor valvulopatii.
e) Cateterism: al cordului drept (cu sondă Swan-Ganz) folosit pentru măsurarea cu precizie a
presiunii nervoase centrale şi a presiunii în capilarul pulmonar, sau al cordului stâng, pentru
evaluarea stării arborelui coronarian şi pentru calcularea presiunilor în ventriculul stâng.
f) Angiografie (coronarografie şi ventriculografie), ca alternativă la cateterismul cordului stâng.
e) Alte investigaţii rareori indicate: scintigrafie de perfuzie miocardică, biopsie endocardiacă.

I.8.Diagnostic diferenţial
Formele clinice
Diagnosticul diferenţial se face cu următoarele afecţiuni:

18
a) sindromul nefrotic, în cadrul căruia pot apărea edeme şi revărsate seroase până la anasarcă;
edemele renale sunt însă moi, pufoase, albe şi predomină la nivelul feţei.
b) ciroza hepatică decompensată se pretează la confuzie doar în formele hipertrofice, mai ales
când există şi insuficienţă cardiacă, la care hepatomegalia dureroasă domină tabloul clinic.
Ficatul este însă dur, presiunea venoasă normală la membrele superioare, timpul de circulaţie
este normal sau scurtat. Trebuie avut în vedere că o insuficienţă cardiacă poate provoca în timp o
ciroză cardiacă.
c) boli pulmonare, care evoluează cu dispnee, care are alte caracteristici decât cea cardiacă, iar
radiografia poate ajuta la stabilirea diagnosticului. Toate tipurile de dispnee paroxistică vor fi
eliminate, cunoscând că bolnavul are o hipertensiune arterială, o cardiopatie valvulară aortică sau
insuficienţă mitrală.
d) infarctul miocardic, în care durerea este pe primul loc în simptomatologie.
e) embolia pulmonară mare unde predomină dispneea; pentru embolia pulmonară pledează şi
condiţiile emboligene pe care le are bolnavul (tromboflebite ale membrelor inferioare, naştere,
intervenţii chirurgicale, în special în sfera genitală la femei sau prostata la bărbaţi etc.).
f) pericardita constrictivă, dar aici radiologic, inima este de dimensiuni normale şi imobilă şi
aspectul electrocardiografic diferit.
g) sindromul Budd-Chiari (tromboza acută sau cronică a canalelor suprahepatice) pune grele
probleme de diagnostic. Bolnavul are dureri epigastrice şi în hipocondrul drept, greţuri, vărsături,
ficat mare şi dureros. După un timp se instalează şi fenomene de hipertensiune portală. Acest
sindrom care simulează forma hepatică a insuficienţei cardiace, se deosebeşte prin lipsa
modificărilor inimii (clinic, radiologic şi electrocardiografic), iar timpul de circulaţie şi presiunea
venoasă la membrele superioare este mărită.
h) sindromul de insuficienţă cardiopulmonară mai apare şi în cadrul aşa-numitelor boli de
colagen (fibroza interstiţială difuză a plămânilor, dermatomiozita, poliarterita nodoasă şi lupusul
eritematos acut, diseminat).

I.9. Evoluţia bolii şi complicaţii

Insuficienţa cardiacă globală este, de obicei, o boală cronică, adică de lungă durată şi cu o
evoluţie lentă. Până a fi diagnosticat pacientul, inima acestuia îşi pierde încetul cu încetul funcţia
de a pompa. La început, inima încearcă să compenseze prin:
• dilatare – atunci când inima se dilată, contracţiile sunt mai puternice, deci şi cantitatea de sânge
pompat va fi mai mare;

19
• îngroşarea fibrelor musculare, din cauza măririi celulelor care se contractă din inimă; acest
lucru îi permite inimii să crească forţa de contracţie;
• accelerarea ritmului, pentru a pompa mai mult sânge în circulaţie.
Organismul încearcă să compenseze şi prin alte metode. Vasele de sânge se micşorează
pentru a menţine presiunea ridicată. Sângele este deviat de la ţesuturile şi roganele mai puţin
importante şi direcţionat spre organele vitale: inima şi creierul. Aceste măsuri temporare ascund
insuficienţa cardiacă, dar nu o vindecă. De aceea, controlul medical periodic este foarte
important. În cele din urmă, inima nu mai rezistă şi pacientul acuză oboseală, dispnee şi alte
simptome care îl determină să consulte un doctor.

Complicaţii locale

Evoluţia insuficienţei cardiace globale depinde de gravitatea cardiopatiei cauzale şi de


prezenţa sau absenţa complicaţiilor.
La unii bolnavi, insuficienţa cardiacă stângă poate evolua un număr relativ mare de ani
(10 ani sau peste), fără a apărea insuficienţa cardiacă dreaptă.
În cazul unei cardiopatii cu insuficienţă de cord drept supravieţuirea, care în urmă cu
două decenii era de numai 1-2 ani, a devenit astăzi de 5 - 10 ani şi chiar mai mult.
O complicatie a insuficienţei cardiace drepte este cordul pulmonar cronic. Apare după
unele boli pulmonare cronice şi, în special, după bronhopneumopatia obstructivă cronică. Cele
mai obişnuite cauze sunt: emfizemul pulmonar obstructiv, astmul bronşic, bronşitele cronice,
diferite scleroze pulmonare.
Simptome: tabloul clinic reuneşte semnele bolii cauzale, semne de insuficienţă respiratorie şi
semne de insuficienţă cardiacă dreaptă.
Boala evoluează în trei stadii:
- Stadiul de pneumopatie cronică, în care sunt prezentate semnele bolii pulmonare şi ale
insuficienţei respiratorii, dar lipsesc semnele unei insuficienţe cardiace. Boala se manifestă, în
acest stadiu, prin dispnee de efort, tuse cu expectoraţie şi dacă este prezentă, insuficienţa
respiratorie prin cianoză. În acest din urmă caz, în sângele arterial scade oxigenul şi creste
dioxidul de carbon.
- Stadiul de cord pulmonar cronic compensat apare după ani de evoluţie, sub influenţa evoluţiilor
acute bronhopulmonare şi a fumatului. Dispneea se accentuează şi se instalează la cel mai mic
efort. Cianoza apare chiar şi în repaus, fiind foarte intensă. Poliglobulia şi degetele hipocratice
devin manifeste. Apar semne de hipertrofie şi de dilatare a inimii drepte.

20
- Stadiul al treilea se caracterizează prin apariţia semnelor de insuficienţă cardiacă dreaptă,
constituind cordul pulmonar cronic decompensat. Cianoza este intensă, nuanţă pământie, de unde
şi denumirea de „cardiaci negri” dată acestor bolnavi. Dispneea este foarte pronunţată, la fel
poliglobulia şi degetele hipocratice. Uneori apar dureri anginoase şi somnolenţă care poate
merge până la comă.
Semnele insuficienţei cardiace drepte devin evidente: jugulare turgescente, edeme ale gambelor,
tahicardie, hepatomegalie, uneori ascită. Prognosticul este în general grav, insuficienţa
respiratorie odată apărută, evoluţia acestei boli este invariabil către agravare. Apariţia
insuficienţei cardiace agravează şi mai mult diagnosticul.
Alte complicaţii locale:
- infarctul miocardic;
- emboliile arteriale (ca urmare a formării unor trombi în atriul stâng sau în ventriculul stâng);
- ciroza cardiacă;
- insuficienţa mitrală;
- infarcte miocardice;
- endocardita bacteriană subacută.

IComplicaţii generale
- trombozele venoase ale membrelor inferioare;
- emboliile pulmonare (secundare trombozelor venoase);
- complicaţiile pulmonare – edemul pulmonar acut, bronhopneumonia;
- complicatiile cerebrale – tromboza sau embolie cerebrală;
- insuficienţa renală;
- accidente vasculare cerebrale;
- anemie;
- afectarea conştienţei.

I.10. Prognostic

Prognosticul în insuficienţa cardiacă globală depinde, în primul rând, de natura bolii


cardiace de bază şi de prezenţa sau absenţa factorilor precipitanţi care pot fi trataţi. Atunci când
aceşti factori pot fi identificaţi şi îndepărtaţi, prognosticul imediat este mult mai bun decât în
situaţia în care insuficienţa cardiacă survine fără o cauză precipitantă evidentă. În ultima situaţie,
supravieţuirea este de 6 luni până la 4 ani, depinzând de severitatea insuficienţei cardiace. De

21
asemenea, prognosticul pe termen lung al insuficienţei cardiace este mai bun dacă boala cardiacă
de bază poate fi tratată. Prognosticul poate fi estimat şi în funcţie de răspunsul la tratament. Dacă
se obţine o ameliorare clinică, doar cu o restricţie moderată a sării din alimentaţie şi cu mici doze
de diuretic, prognosticul este mult mai bun decât dacă sunt necesare în plus diuretice şi
vasodilatatoare administrate intensiv.
Insuficienţa cardiacă cronică are o rată a mortalităţii şi morbidităţii încă ridicată, în
pofida noilor descoperiri în terapia afecţiunii. Hipoxemia care apare în insuficienţa cardiacă
cronică poate fi severă şi poate determina ischmeie miocardică sau infarct.
Riscul de moarte cardiacă subită prin tahicardie ventriculară sau fibrilaţie ventriculară
este considerabil, iar gradul riscului este asociat cu gradul de decompensare şi gradul de
disfuncţie ventriculară stângă.
Insuficienţa renală progresivă prin scăderea fluxului renal şi a ratei de filrtrare
glomerulară este frecventă la bolnavii cu insuficienţă cardiacă de lungă durată.
Disfuncţia hepatică prin congestie hepatică pasivă este predominantă la insuficienţa
cardiacă dreaptă cu presiune ventriculară dreaptă crescută care se transmite înapoi în circulaţia
portală venoasă.
Nivelele toxice ale medicamentelor administrate cum sunt teofilina, digoxina pot fi
cauzate de întârzierea metabolizării hepatice determinând hemoragii, aritmii cardiace şi anomalii
neurologice.

I.11. Tratament

Tratamentul insuficienţei cardiace globale are trei obiective importante:


- uşurarea activităţii inimii (repausul fizic constituie una din principalele măsuri prin care se
urmăreşte realizarea acestui obiectiv; tratamentul hipotensor este extrem de util în cazul
bolnavilor hipertensivi, la care au apărut manifestările clinice ale insuficienţei cardiace stângi);
- mărirea forţei de contracţie şi a eficienţei miocardului (cu ajutorul tratamentului tonicardic);
- restabilirea echilibrului hidrosalin (prin dieta hiposodată şi prin tratamentul cu diuretice).
A. Tratamentul igieno-dietetic
Tratamentul igieno-dietetic constă, în primul rând, în repaus şi în dietă săracă în sodiu.
Repausul - durata şi gradul repausului depind de afecţiunea cauzală; el este util în toate
formele de insuficienţă cardiacă. Prin repausul fizic se realizează următoarele: scăderea tensiunii
arteriale, diminuarea travaliului muşchilor respiratori, rărirea alurii ventriculare.

22
Alături de repausul fizic, un rol important îl au repausul psihic şi moral. În insuficienţa
cardiacă, repausul la pat va fi menţinut acasă sau la spital timp de 1-2 săptămâni. În acest
interval, bolnavul se va găsi în poziţia semişezândă în pat sau în fotoliu, această poziţie fiind
convenabilă mai ales pentru bolnavii cu insuficienţă cardiacă stângă. Se va evita, în măsura
posibilului, imobilizarea absolută şi prelungită.
Reluarea activităţii se face în funcţie de reducerea semnelor de insuficienţă cardiacă şi de
posibilitatea controlării acesteia printr-un tratament de întreţinere: reluarea activităţii se va face
în etape progresive.
Unii bolnavi îşi pot relua serviciul, dar cei care au de făcut eforturi fizice trebuie să-şi
schimbe locul de muncă. În orice caz, tuturor bolnavilor li se recomandă un program de muncă
redus, cu perioade de odihnă în timpul zilei şi cu repaus la pat în cele două zile de la sfârşitul
săptămânii.
Dieta săracă în sodiu reprezintă, de asemenea, un mijloc de mare importanţă în
tratamentul insuficienţei cardiace. De altfel, în formele uşoare de insuficienţă cardiacă, dieta
hiposodată plus repausul fizic determină o netă ameliorare.
Gradul de restricţie al ingestiei de sodiu depinde de severitatea insuficienţei cardiace. În
insuficienţa cardiacă severă se recomandă o restricţie mare a ingestiei de sare (sub 1 gr/zi), ceea
ce se poate realiza prin regimul Kempner (1 kg de fructe, 200 gr orez, 30-50 gr zahăr, 300 gr
compot cu un conţinut de 0,5 gr de NaCl) sau prin regimul Carel (800 ml lapte cu un conţinut de
1 gr de NaCl). În general, în cadrul regimului hiposodat se evită alimentele cu sodiu (brânză,
mezeluri, cereale, pâine etc.).
Restricţia de lichide nu este necesară în mod obişnuit. În condiţiile unei diete hiposodate,
bolnavul cu insuficienţă cardiacă poate bea apă după nevoi, adică 1,5-2 l în 24 h. În cazul
hiponatremiei de diluţie, apărută tardiv la bolnavii cu insuficienţă cardiacă ce îşi pierd
capacitatea de a excreta apa, se recomandă o restricţie a ingestiei de apă.
Regimul alimentar constă într-o alimentaţie variată şi bogată în vitamine, mese
fracţionate, regim hipocaloric la obezi, hipertensivi şi coronarieni. Se va urmări greutatea
bolnavului să nu depăşească valoarea normală. Alcoolul, cafeaua şi ceaiul sunt permise în
cantităţi mici, fumatul trebuie interzis. Se vor asigura proteine suficiente (1 gr/kilocorp),
cantitatea de lipide va fi redusă, iar fructele, sucurile, zarzavaturile şi zeama de fructe vor fi
administrate în cantităţi mai mari. Se reduce sarea, în formele severe se permit 1 - 1,5 gr sare de
bucătărie/zi, iar în unele cazuri (Nefrix) se permit 3 gr sare; cantitatea de lichide zilnică nu va
depăşi 1-1/2 litri lichid - iarna şi 2 litri - vara.
Regimul va fi normocaloric, hipocaloric sau hipercaloric, în funcţie de necesităţile

23
bolnavului în cauză. Trebuie să fie bogat în vitamine, să conţină proteine (se administrează multe
fructe şi legume), deoarece bolnavul pierde potasiu prin diuretice şi va conţine 1 gr proteine/ kg
corp, fiind echilibrat în glucide şi moderat în lipide. Mesele vor fi mici şi fracţionate (4-5/zi),
ultima masă va fi luată înainte de culcare.
a. Sunt permise următoarele alimente :
- laptele (numai în limita cantităţii permise), caş, urdă, brânză;
- carne de vacă, pasăre slabă în cantitate limitată cca. 100 -150 gr/zi; peştele de râu slab, fiert,
fript sau copt;
- pâine albă fără sare;
- grăsimile - untul nesărat, smântâna, frişca, uleiul vegetal;
- fructele fierte în compoturi, sucuri de fructe;
- legume sub formă de salate, piureuri, budinci, evitând pe cele care produc meteorisme şi cele
bogate în sodiu (varza, ţelina, spanacul);
- băuturile sub formă de ceaiuri de plante, sucuri de fructe.
b. Sunt interzise următoarele alimente:
- brânzeturi grase (caşcaval, brânzeturi topite);
- carnea grasă de porc, gâscă, raţă, mezelurile, peştele sărat;
- ouăle în cantitate excesivă;
- pâinea cu sare sau făinoasele preparate cu bicarbonat sau sare;
- legumele bogate în sodiu: ţelina, sfecla, spanac;
- dulciuri preparate cu sare sau cu multă grasime;
- băuturi: alcoolul sub orice formă, apele minerale, iaurtul, ceaiul tare, cafeaua;
- condimentele cele iuţi, boiaua, piperul;
- muştarul cu sare, ceapa, usturoiul.

B. Tratamentul medicamentos

a) Tonicardiace - sunt substanţe obţinute din unele plante şi anume: Digitalis purpureea,
Digitalis lanata, Strophantus gratus, Strophantus kombe. Medicaţia tonicardiacă reprezintă
medicaţia de bază a insuficienţei cardiace. Se administrează ori de câte ori insuficienţa cardiacă
nu se compensează prin repaus şi regim desodat.
Preparatele digitalice acţionează îmbogăţind metabolismul miocardului, mărind forţa de
contracţie a inimii, scăzând frecvenţa cardiacă. Datorită acestor acţiuni creşte debitul cardiac,
scade presiunea venoasă, se reduce volumul inimii, creşte diureza şi se diminuă edemele.

24
Tonicardiacele cele mai des folosite sunt Digitala şi Strofantina. Strofantina are o acţiune
rapidă şi de scurtă durată fiind utilizată în formele acute, dar nu este recomandată în tratamentul
cronic. Digitala acţionează mai lent, are o durată de acţiune mai lungă şi se acumulează în
organism.
Cele mai cunoscute preparate de Strofantina sunt: STROFANTINA KOMBETINUL şi
DUABAINA.
Se administrează numai intravenos, fiind indicate doar în cazurile de urgenţă. Nu se
administrează imediat după Digitala, ci după o pauză de 1-2 zile. Preparatele de Digitala sunt
extrase din Digitalis purpureea sau din Digitalis lanta (Lanatosid-C, Digoxin, Dezlanosid,
Cedilanide - substanţe care se administrează fie pe cale intravenoasă, fie oral).
- Lanatosid-C (0,4 mg/fiola) îşi manifestă efectul după 10 min., cu intensitatea maximă de 1-2 h.
În tratamentul de atac se folosesc intravenos 1,8 - 1,6 mg/zi, administrate în 4 prize sau per os 1-
2 mg (de 3 ori/zi, câte 12-25 picături sau 4-8 drajeuri). Tratamentul de întreţinere se realizează
cu picături sau drajeuri cu doza ce reprezintă aproximativ ½ din doza tratamentului de atac (0,5 –
1 mg/zi).
- Digoxin - se prezintă sub formă de comprimate ce contin 0,25 mg glicozid şi sub formă de
soluţie alcoolică glicerinată ce conţine 0,5 mg glicozid. La adulţi în tratamentul de atac se
folosesc 0,5 mg/zi, administrat oral, până la compensare (câteva zile), apoi întreţinere cu 0,125-
0,5 mg/zi; în urgenţe, dacă pacientului nu i s-a mai administrat digitala, se injectează intravenos
lent 0,5 – 1mg, repetând la nevoie după 4-8 ore încă 0,5 mg. La copii se administrează oral
0,025mg/kilocorp la 8 ore în 2-4 doze pentru digitalizare, apoi întreţinere cu 0,0125mg/kilocorp
şi pe zi.
- Nidacil - în tratamentul de atac se foloseşte doza de 0,6-1mg/zi timp de 3-5 zile, iar în
tratamentul de întreţinere doza de 0,1-0,2mg/zi.
- Dezlanosid - se prezintă sub formă de fiole a 2ml soluţie injectabilă conţinând
dezacetillanatozidă 0,4 mg. Are acţiune rapidă, îşi manifestă efectele după 10 -30 min.,
intensitatea maximă fiind realizată după 1-2 h. Pentru digitalizarea rapidă se foloseşte doza de
0,8-1,6 mg (2-4 fiole/zi), dozele fiind fracţionate şi administrate la 4-6 h interval.
- Digitalina – se prezintă sub formă de soluţie hidroalcoolică glicerinată conţinând digitoxina 1
mg/ml sau 50 picături. Se administrează la adulţi oral 0,2-0,5 mg/zi (10-15 picături), până la
corectarea tahicardiei şi compensare, apoi 0,6 mg/zi timp de 3-6 zile. La copii, după vârstă, în
prima zi se administrează 0,1 - 0,4 mg, în 2-3 zile 0,1-0,2 mg, apoi întreţinere cu 0,025- 0,05 mg
zilnic sau la 12 zile.

25
Contraindicaţiile Digitalei sunt reprezentate de fenomenele de supradozaj digitalic şi de
cazurile de şoc sau colaps. Intoxicaţia cu Digitala se manifestă prin tulburări de ritm şi
conducere (extrasistole, tahicardii paroxistice), tulburări gastrointestinale (greţuri, vărsături,
anorexie). În caz de supradozare, principala măsură constă în oprirea tratamentului cu Digitala,
apoi încetarea administrării de diuretice, limitarea efortului fizic, sării de potasiu, chinidinei.
În tratamentul cu Digitala foarte util este să se măsoare în fiecare zi pulsul pentru a
aprecia rezultatele terapeutice şi pentru a surprinde eventualele fenomene de intoxicaţie.
B. Diureticele - reprezintă o medicaţie importantă, având drept scop eliminarea de sodiu şi de
apă din organism, ameliorând munca inimii. Ele pot fi administrate în orice formă de insuficienţă
cardiacă, având o toxicitate slabă, efect diuretic prelungit şi important, fără reacţii adverse
deosebite şi fără grave tulburări electrolitice. Pericolul hipopotasemiei se previne administrând
concomitent clorura de potasiu.
Dintre diureticele tiazidice fac parte: Nefrix, Ufrix, Furosemid, ele putând fi administrate
în orice insuficienţă cardiacă.
- Nefrix - se administrează pe cale orală 2-4 tablete zilnic (50-100 mg) sau 2-3 ori/ săptămână.
- Furosemid - se prezintă sub formă de fiole a 2 ml soluţie apoasă conţinând furosemid 20 mg.
Prezintă un efect important, imediat şi rapid. Se administrează intravenos lent (1-3 fiole a 20 mg)
sau 1-3 comprimate a 40 mg/zi sau la 2 zile. La bolnavii cu edeme cardiace 1 doză, de 40 mg,
poate duce la pierderea de până la 8 litri de apă. Furosemidul este eficace la bolnavii rezistenţi la
diuretice tiazidice. Poate fi utilizat în doze de 40 mg până la 500 mg. Poate produce dezechilibre
electrolitice: hiponatremie, hipopotasemie, hiperuricemie, accidente alergice şi tulburări
digestive.
- Alte diuretice utilizate sunt: inhibitorii aldosteronului (Aldactana, Spironolactona), acidul
etacrinic cu efect important şi rapid, se administrează comprimate de 0,050 g, 1-4/zi, după mese
şi fiole de 0,025 g, 1-4/zi – intravenos.
În insuficienţa cardiacă refractară la tratament se administrează cure discontinue de corticoizi (
Prednison).
C. Alte tratamente:
- Oxigenoterapia este indicată în cazurile acute şi în cazurile cronice cu leziuni pulmonare;
- Emisia de sânge (300-500 ml) se practică în insuficienţa cardiacă acută şi forma cronică severă
cu edeme mari;
- Evacuarea colecţiilor lichidiene când respiraţia este stânjenită;
- Morfina se face în edemul pulmonar acut şi cordul pulmonar acut, iar anticoagulantele, în
formele cu accidente tromboembolice.

26
C . Tratamentul complicaţiilor
Tratamentul edemului pulmonar acut se aplică de urgenţă în următoarea succcesiune:
poziţia şezândă cu membrele inferioare în poziţie declină, garouri prin rotaţie (la 5 minute) la
cele 4 extremităţi, oxigen prin sonda nazală, Morfina intravenos (1-2mg), sângerare (300-500ml
în 5 minute), diuretice (Furosemid – 2 fiole, 0,40mg intravenos sau Edecrin 50 mg în perfuzie),
tonicardiace (Lanatosid-C intravenos 1 fiolă, Digoxin sau Strofantina intravenos), Miofilin
intravenos.
Dacă tensiunea arterială este scăzută, se administrează tonicardiace Isuprel 2-8 fiole de
0,2mg în 250ml ser glucozat 5%, oxigen, Morfina, HHC, Dextran. În E.P.A. de origine
infecţioasă se face sângerare şi se administrează HHC, tonicardiace şi oxigen. În E.P.A. se
combate energic hipertensiunea cu Raunervil (1 fiolă intravenos lent), Catapresan sau Regitina.
Tratamentul insuficienţei cardiace rapid instalate implică repaus la pat (nu absolut),
oxigen, restricţie mare de sare, Furosemid, Acid etacrinic, Lanatosid-C (3-4 fiole intravenos pe
zi).
Tratamentul cordului pulmonar acut: oxigen pe cale nazală, analgetice (Algocalmin,
Mialgin), Atropina, în caz de bradicardie şi hipotensiune ; Papaverina intravenos, Izoproterenol
în perfuzie, Noradrenalina în caz de şoc, digitalice injectabile (Lanatosid–C), asociat cu
Furosemid intravenos tratament anticoagulant sau trombolitic, antibiotice în zilele următoare.
Tratamentul cordului pulmonar cronic se adresează, în primul rând, bolii pulmonare
cauzale. Se administrează antibiotice (Tetraciclina 2gr/zi sau Ampicilina 4gr/zi),
bronhodilatatoare (Miofilin 1-2 fiole intravenos lent), Bronhodilatin sau Alupent; corticoterapie
oral sau H.C.C.; se urmăreşte dezobstruarea căilor aeriene prin eliminarea secreţiilor bronşice,
prin hidratare corectă, cu Trecid, Bisolvol, oxigen intermitent, antitusive cu prudenţă; în stadiul
de insuficienţă cardiacă: sângerare, diuretice, tiazidice (Nefrix) şi tonicardiace.

27
CAPITOLUL II
DESCRIEREA TEHNICILOR FOLOSITE

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN SATISFACEREA NEVOILOR


FUNDAMENTALE ALE BOLNAVULUI CU INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ
GLOBALĂ
1. Satisfacerea nevoii de a respira. Măsurarea şi notarea respiraţiei
Respiraţia este o nevoie esenţială a fiinţei umane, este o funcţie vitală a organismului,
prin care organismul îşi asigură procesele de oxigenare şi eliminare a dioxidului de carbon.
Scopul îl constituie un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, evoluţia bolii,
recunoaşterea complicaţiilor, prognosticul bolii.
Materialele necesare pentru măsurarea respiraţiei sunt: ceas cu secundar, pix albastru,
foaia de temperatură.
Etapele:
1. Se pregătesc materialele şi se transportă lângă bolnav.
2. Pregătirea fizică şi psihică – bolnavul este aşezat în decubit dorsal, nu se anunţă bolnavul
deoarece pe baza emoţiilor se modifică ritmul respirator şi nu se obţin valorile reale.
3. Efectuarea tehnicii: asistenta numără frecvenţa mişcărilor respiraţiei prin inspecţie când
bolnavul este treaz, conştient sau când doarme prin aşezarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa
toracelui bolnavului. Se numără inspiraţiile (mişcările de ridicare a cutiei toracice) pe timp de 1
minut.
4. Notarea cifrică – asistenta notează în cifre în carnetul propriu valoarea frecvenţei respiraţiei,
numele şi prenumele bolnavului.
5. Notarea grafică – se notează grafic în foaia de temperatură, cu un punct de culoare albastră şi
se uneşte printr-o linie cu valoarea anterioară.
Valorile normale ale respiraţiei sunt:
- femei – 18 respiraţii/minut;
- bărbaţi – 16 respiraţii/minut.
Bolnavii cu insuficienţă cardiacă prezintă tulburări grave respiratorii care constau în
diferite forme de dispnee (respiraţie dificilă).
Dispneea se caracterizează prin respiraţii frecvente şi superficiale, care la început apar la
eforturi mari, apoi progresiv, pe măsura cedării miocardului la eforturi din ce în ce mai mici.

28
O altă formă de dispnee de efort este dispneea vesperală, minimă dimineaţa,
accentuându-se spre seară. În formele avansate de insuficienţă cardiacă stângă, dispneea apare şi
în repaus, bolnavul luând o poziţie semişezândă, această dispnee purtând numele de ortopnee.
Un alt tip de dispnee este dispneea paroxistică nocturnă ce apare sub forma unor ce survin după
una-două ore de somn – bolnavul se trezeşte cu sete de aer, este anxios, se ridică în poziţie
şezândă sau coboară şi deschide fereastra să respire aer curat. Dispneea îmbracă aspectul de
tahipnee superficială.
2. Satisfacerea nevoii de a se alimenta
Alimentaţia constituie substratul vieţii, fiind realizată prin aportul permanent de substanţe
nutritive. La omul bolnav alimentaţia are în vedere stabilirea unui regim echilibrat corespunzător
bolii.
Alimentaţia raţională reprezintă aportul unor alimente în concordanţă cu nevoile
organismului, diferite după vârstă, muncă, starea de sănătate sau boală, starea fiziologică.
Alimentaţia raţională la bolnav trebuie să cuprindă:
- înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului necesare creşterii la copil sau
refacerii pierderilor prin consum exagerat la adulţi;
- asigurarea aportului de vitamine şi săruri minerale necesare metabolismului normal şi celorlalte
funcţii;
- favorizarea procesului de vindecare prin cruţarea organelor bolnave;
- prevenirea unei evoluţii nefavorabile în bolile latente transformând bolile acute în boli cronice
şi apariţia recidivelor;
- consolidarea rezultatelor terapeutice obţinute prin alte tratamente.
Raţia alimentară reprezintă proporţia alimentelor de origine animală sau vegetală în 24
ore. Raţia alimentară este variabilă după vârstă, munca prestată, starea de sănătate sau de boală.
Ea trebuie să corespundă atât calitativ, cât şi cantitativ. Raţia se măsoară în calorii, la raţia
minimă de 1600 calorii necesară organismului în repaus, se adaugă raţia care trebuie să acopere
necesarul de calorii pentru munca depusă în plus. Un bolnav în repaus absolut la pat necesită 25
calorii/kg corp în 24 ore.
Valoarea nutritivă a principiilor alimentare este:
-1 g glucide = 4,1 calorii;
-1 g proteine = 4,1 calorii;
-1 g lipide = 9,3 calorii.
Foaia de alimentaţie zilnică este un document în care se centralizează regimurile
alimentare zilnice prescrise de medic fiecărui bolnav în parte în scop terapeutic. În timpul vizitei,

29
medicul prescrie regimul alimentar al bolnavului consemnând în foile de alimentaţie clinica
medicală; în acelaşi timp asistenta de salon notează în caietul propriu şi în caietul de activitate al
sectorului regimul alimentar, menţionând numărul salonului, numele bolnavului şi tipul de
regim.
Regimul cardiovascular are două variante în funcţie de bolile inimii şi ale sistemului
circulator:
Varianta I – normocaloric, normoglucidic, hidroprotidic, hiposodat. Este compus din:
iaurt, brânză de vacă, brânză desărată, supe, creme, legume, pireuri, făinoase cu lapte, salate de
morcovi, sfeclă roşie, carne fiartă, tocată, biscuiţi, găluşte.
Varianta II – normohipocaloric, normoprotidic, normohipoglucidic, normohipolipidic,
hiposodat. Este compus din: iaurt, lapte, carne albă, fiartă, peşte, pâine albă fără sare, legume
crude, pireuri, fructe crude sau coapte, compot, biscuiţi, dulceaţă, unt 10 g/zi, ulei 30 g/zi.
Regimul bolnavilor cu insuficienţă cardiacă va fi hipocaloric sau hipercaloric,
normocaloric; bogat în vitamine, să conţină proteine, bogat în legume şi fructe; echilibrat în
glucide şi moderat în lipide. Mesele vor fi mici şi fracţionate (4-5 /zi), ultima masă fiind cu 3 ore
înainte de culcare.
Se dau următoarele alimente: lapte, iaurt, brânză, carne de vacă, peşte de râu slab, fiert
sau copt, pâine albă fără sare, legume crude, pireuri, fructe crude sau coapte, dulceaţă, ceaiuri de
plante, sucuri de fructe.
În funcţie de starea bolnavului alimentaţia se face astfel:
a). activ – bolnavul mănâncă singur în sala de mese;
b). pasiv sau dependentă –bolnavul este ajutat să mănânce;
c). artificial – în care alimentele sunt introduse artificial în organism în condiţii nefiziologice.
3. Satisfacerea nevoii de a elimina.
Urmărirea şi obsevarea diurezei
Scopul constă în obţinerea de informaţii privind starea morfofuncţională a aparatului
urinar şi a întregului organism; calitatea şi cantitatea urinei furnizează date importante în
stabilirea diagnosticului, a prognosticului, urmărirea evoluţiei bolii şi-n stabilirea bilanţului
nutritiv în bolile metabolice.
Ritmul fiziologic este de 5-6 micţiuni/24 ore la bărbaţi şi 4-5 micţiuni/24 ore la femei.
Există însă o serie de tulburări de micţiune:
- polikiuria – cantităţi frecvente, iar ca şi cantitate, scăzută;
- iskiuria – retenţie de urină (imposibilitatea de a urina);
- disuria – durere în timpul eliminării;

30
- enurezisul – eliminarea involuntară a urinei în timpul nopţii, mai frecventă la copiii cu tulburări
nevrotice şi după vârsta de 3 ani;
- nicturia – inversarea sau egalarea dintre raportul numărului de micţiuni şi cantitatea de urină
emisă ziua faţă de cea emisă noaptea.
Valorile fiziologice ale volumului de urină sunt:
-1000-1400 ml/24 ore – la femei;
-1200-1800 ml/24 ore –la bărbaţi.
Valorile patologice ale volumului de urină sunt:
- poliurie – creşterea volumului de urină peste 3000 ml/24 ore
- oligurie – volum sub valoarea normală (mai mic de 1000 ml/24 ore)
- anurie –lipsa urinei din vezică.
La bolnavii cu insuficienţă cardiacă dreaptă, datorită fenomenelor de stază renală ce apar
ca urmare a creşterii presiunii în venele renale şi scăderii gradientului de presiune dintre artere şi
vena renală, apare nicturie, oligurie cu urina normal concentrată, iar în stazele avansate poate
apare o discretă proteinurie.
Urmărirea şi observarea eliminărilor prin materii fecale
Scaunul face şi el parte din nevoia de a elimina din organism resturile alimentare supuse
procesului de digestie, eliminate din organism prin anus prin actul de defecaţie. Valorile normale
sunt: 1-2 scaune/zi, iar valorile patologice constau în 3-6 scaune/zi.
Diareea se caracterizează printr-un aspect deosebit şi o culoare de la galben până la negru
în funcţie de afecţiune (20-30 scaune pe zi în sindromul dizenterie). Constipaţia constă în scaune
la 2-4 zile. La bolnavii cu insuficienţă cardiacă dreaptă datorită fenomenelor de stază portală
apare meteorismul, constipaţia, inapetenţă, greaţă, iar în cazurile cu aliura mai rapidă prin
vărsături şi diaree.
Urmărirea şi observarea expectoraţiei
Expectoraţia face parte din actul de a elimina şi reprezintă actul de eliminare pe gură după tuse a
produselor formate în căile respiratorii. Bolnavii pot avea o expectoraţie rozată şi spumoasă
(hemoptizia) în cazurile edemului pulmonar acut sau franc sangvinolent în cazul infarctului
pulmonar. În insuficienţa ventriculară stângă sau insuficienţa atrială stângă bolnavii pot
expectora spute ruginii ce conţin „celule de insuficienţă cardiacă”.
4. Satisfacerea nevoii de a se mişca şi de a menţine o bună postură
Scopul este de a cunoaşte care sunt poziţiile pe care le ia bolnavul în pat sau în care
acesta trebuie aşezat pentru îngrijiri, examinări speciale şi alte acte medicale.

31
Poziţia bolnavului în pat este determinată de boala şi starea lui generală. În funcţie de
aceasta, bolnavul poate avea:
 Poziţia activă – reprezintă poziţia pe care o ia bolnavul singur, se mişcă singur, nu are
nevoie de ajutor.
 Poziţia pasivă – în stare gravă, bolnavul este lipsit de forţă fizică şi are nevoie de ajutor
pentru mişcare şi pentru a-şi schimba poziţia.
 Poziţia forţată – este o poziţie neobişnuită impusă de bolnav.
Poziţiile în care poate fi aşezat un bolnav sunt:
- poziţia decubit dorsal
- poziţia semişezândă
- poziţia şezândă
- poziţia decubit lateral
- poziţia trendelemburg (declina)
- poziţia decubit ventral
- poziţia ginecologiă
- poziţia genu-pectorală
La bolnavii cu insuficienţă cardiacă poziţia indicată este cea şezândă cu gambele atârnate
ce se realizează aducând bolnavul şezând pe marginea patului, iar sub picioare aşezându-se un
taburet, bolnavul fiind învelit cu o pătură.
5. Satisfacerea nevoii de a dormi şi de a se odihni
Este o nevoie a fiecărei fiinţe de a dormi şi a se odihni în bune condiţii timp suficient
încât să-i permită organismului să obţină randament maxim.
Odihna este perioada în care se refac structurile alterate ale organismului, se completează
resursele energetice folosite, se transportă produşii formaţi în timpul efortului, fie ficat (acid
lactic), fie rinichi (produşi de excreţie). Somnul este forma articulară de odihnă prin absenţa
stării de veghe; somnul eliberează individul de tensiuni psihologice şi fizice şi permite să
regăsească energia necesară activităţii cotidiene.
La bolnavii cu insuficienţă cardiacă dreapta apar fenomene de stază cerebrală – expresie
a congestiei venoase a encefalului, a scăderii relative a debitului arterial, a hipoxiei şi a
hipercapniei, apar de obicei în stadii mai avansate ale insuficienţei cardiace drepte. Această
encefalopatie se manifestă prin somnolenţă diurnă şi adesea prin insomnie nocturnă, apatie, care
uneori evoluează până la comă, alteori agitaţie (delir cardiac).
Durata somnului la persoanele vârstnice este de 6-8 ore. Somnul trebuie să fie odihnitor,
fără întreruperi, fără coşmaruri, să adoarmă cu uşurinţă, să se trezească odihnit. Dacă există

32
perturbări ale somnului apar următoarele probleme: insomnia, hipersomnia, oboseala. Insomnia
reprezintă dificultatea de a dormi.
Bolnavii cu insuficienţă cardiacă supuşi la eforturi fizice mari, căldură excesivă a
mediului ambiant şi emoţii puternice pot determina o decompensare cardiacă. Totodată la
decompensarea inimii mai contribuie şi ingestia unei cantităţi mari de sare, suprimare
intempestivă a digitalei şi diureticelor, transfuziilor de sânge şi perfuziile saline. Asistenta se va
îngriji ca bolnavii să aibă maxim de confort, să evite efortul fizic; să ferească bolnavul de tot
ceea ce ar putea tulbura somnul.
a)Asigurarea repausului fizic
- asistenta se va îngriji ca bolnavii să aibă maxim de confort, să evite efortul fizic, saloanele să
aibă o ambianţă plăcută;
- bolnavii cu insuficienţă cardiacă fiind dispneici, vor fi ţinuţi în poziţie şezândă sau
semişezândă, asistenta medicală va avea grijă să le asigure această poziţie;
- patul va fi prevăzut cu utilaj auxiliar, precum şi cu un număr mare de perne. În cursul zilei patul
va fi înlocuit cu un fotoliu, având grijă ca bolnavul să aibă sprijin sub picioare.
b)Asigurarea repausului psihic
- asistenta medicală va avea grijă să ferească bolnavul de tot ceea ce ar putea tulbura echilibrul
nervos, trebuie să câştige încrederea bolnavului printr-o bună pregătire profesională;
- pentru a evita stările de nelinişte, va administra la timp medicamentele prescrise de medic şi va
răspunde prompt la orice solicitare a bolnavului;
- asistenta medicală va însoţi bolnavii la consultaţiile de specialitate (examinări radiologice,
EKG.); va examina starea psihică a bolnavilor, vizitându-i cât mai des şi va instrui vizitatorii
asupra modului de comportare faţă de bolnav.
6. Satisfacerea nevoii de a fi curat, de a-şi proteja tegumentele
a)Asigurarea igienei personale a bolnavului
- asistenta medicală va executa zilnic toaletele bolnavului, fără ca acesta să facă eforturi prea
mari, va face apoi o frecţie cu alcool diluat pentru a îmbunătăţi circulaţia periferică. Pielea
trebuie menţinută în permanenţă curată şi uscată, deoarece pielea umflată se infectează uşor;
- se va schimba lenjeria de pat şi de corp zilnic.

33
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN INGRIJIREA BOLNAVILOR CU
INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ GLOBALĂ

Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative


- asistenta medicală va urmări zilnic T.A., pulsul central şi periferic, respiraţia, diureza, tranzitul
intestinal, temperatura.
- se urmăreşte bolnavul cu atenţie pentru a observa semnele de agravare şi complicaţiile care pot
apărea (edem pulmonar, embolie pulmonară, tromboflebita) şi va anunţa imediat medicul. Stările
de constipaţie vor fi combătute cu purgative;
- asistenta medicală va ţine evidenţa exactă a lichidelor consumate şi eliminate de bolnav, va
urmări zilnic greutatea corporală după eliminarea scaunului şi a urinei, înainte de masă.

Măsurarea şi notarea Pulsului (P sau AV)


Scop: evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
Elemente de urmărit:
 Ritmicitate,
 Frecvenţă,
 Celeritate,
 Amplitudine.
Locurile de Măsurat: măsurarea se face la artera radială sau aceeaşi succesiune de timp la alte
artere: temporală, carotidă, cubitală, humerală, radială, femurală, poplitee, tibiala posterioară,
pedioasă.
Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, sincronă cu sistola ventriculară ce ia
naştere în urma conflictului dintre sângele existent în sistemul arterial şi cel trimis de către inimă
în timpul sistolei.
Materiale necesare:
 ceas cu secundar,
 pix de culoare roşie,
 foaie de temperatură
Intervenţiile asistentei:
-pregătirea psihică a bolnavului
-asigurarea repausului fizic şi psihic al bolnavului timp de 10-15 min.
-spălarea pe mâini
-reperarea arterei
34
-fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei
-exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor
-numărarea pulsaţiilor timp de un minut
-consemnarea valorilor obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură, ţinând cont că fiecare
linie orizontală a foii reprezintă 4 pulsaţii
-unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei
Interpretarea frecvenţei pulsului: Frecvenţa pulsului variază fiziologic după vârstă,
emoţii şi efort.
A) Variaţia fiziologică a frecvenţei pulsului:
- Pulsul tahicardic (accelerat) în: ortostatism, efort fizic şi psihic, emoţii puternice
în cursul digestiei.
- Pulsul bradicardic (rărit) în: decubit, stare de repaus, linişte psihică
B) Variaţia patologică a calităţii pulsului:
- Frecvenţa
- pulsul Tahicardic (mai rapid) sau pulsul Bradicardic (mai rărit)
- Ritmicitate
- puls Ritmic sau puls Aritmic
- Amplitudine
- puls cu amplitudine mică - Filiform sau puls cu amplitudine crescută
- Volum (tensiunea)
- puls Dur sau puls Moale
- Celeritate
- puls Săltăreţ sau puls Tard (cădere lentă)
Valori normale ale frecvenţei pulsului :
- la NN: 130-140 p/min
- la Copilul mic: 100-120 p/min
- la 10 ani: 90-100 p/min
- la Adult: 60-80 p/min
- la Varstnic: 80-90 p/min

Măsurarea şi notarea Temperaturii (T):


Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.
Locul de măsurat:
- cavităţi semiînchise: axila, plica inghinală, cavitatea bucală;

35
- cavităţi închise: rect,vagin.
Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de caldură prin
dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglare = funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea căldurii
(termogeneza) şi pierderea caldurii (tremoliza) pentru păstrarea valorilor constante
(homeotermie).
Materiale necesare:
-termometru maximal,
-casoleta cu tampoane de vată şi comprese sterile,
-recipient cu soluţie dezinfectantă (cloramină 1-5 %),
-tăviţa renală,
-flacon cu alcool medicinal,
-ceas,
-foaie de observaţie,
-pix de culoare albastră.
Intervenţiile asistentei:
- pregătirea materialelor lângă bolnav.
- pregătirea psihică a bolnavului.
- spălarea pe mâini.
- se scoate termometrul din soluţia dezinfectantă, se clăteşte şi se şterge cu o compresă prin
tamponare, se scutură.
- se verifică dacă este în rezervor mercur.
A) Pentru măsurarea în axilă:
- se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie sezândă.
- se ridică braţul bolnavului.
- se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului.
- se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel cu toracele.
- se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui.
- la pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această poziţie de către
asistentă.
- termometrul se menţine timp de 10 min.
B) Pentru măsurarea în cavitatea bucală
- se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă sau pe latura externă a arcadei dentare.
- pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas.

36
- se menţine termometrul timp de 5 min.
C) Pentru măsurarea rectală:
- se lubrefiază termometrul.
-se aşează pacientul în decubit lateral,cu membrele inferioare în semiflexie, asigurandu-i
intimitatea.
- se introduce tubul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi înainte.
- termometrul va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării.
- se menţine termometrul timp de trei minute.
- după terminarea timpului de menţinere, se scoate şi se şterge cu o compresă.
- se spală termometrul, se scutură.
- se introduce în recipientul cu soluţia dezinfectantă.
- se notează valoarea obţinută pe foaia de temperatură.
- notarea unui punct pe verticală, corespunzătoare datei şi timpului zilei, scoţând pentru fiecare
linie orizontală, două diviziuni de grad.
- se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei termice.
- în alte documente medicale se notează cifric.
Interpretarea rezultatelor:
Temperatura normală (fiziologică) = 36-37° C => afebril
Valori patologice:
a) Hipertermie >37° C
Subfebrilitate 37-38° C
Febră moderată 38-39° C
Febră ridicată 39-40° C
Hiperpirexie >40° C
b) Hipotermie < 36° C
Recomandări:
- măsurarea temperaturii dimineaţa între orele 7-8 şi seara între orele 18-19.
- susţinerea termometrului la copii, bătrâni, inconştienţi, agitaţi şi măsurarea în cavităţile
semiînchise.
- în situaţia unor valori prea ridicate sau scăzute, neprăvăzute, repetaţi măsurarea temperaturii
sub supraveghere.
- termometrul se menţine în timpul indicat în cavitate, altfel înregistrarea nu este reală.

37
Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale (TA) :
Scop - evaluarea funcţiei cardio-vasculare (forţa de contracţie a inimii determinată de
elasticitatea şi calibrul vaselor).
Tensiunea arterială = presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali,
determinată de 4 factori:
1) Debitul cardiac
2) Forta de contracţie a inimii
3) Elasticitatea şi calibrul vaselor de sânge
4) Vâscozitatea sângelui
Elemente de urmărit:
- Tensiunea arterială sistolică (maxima)
- Tensiunea arterială diastolică (minima)
Materialele necesare:
- aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale cu manometru
- stetoscop biauricular
- tampon de vată
- taviţa renală
- alcool
- creion albastru sau pix cu mină albastră
- foaia de temperatură
Intervenţiile asistentei:
- pregătirea psihică a bolnavului;
- asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute;
- spălarea pe mâini;
- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie;
- se introduc olivele stetoscopului în urechi după ce se dezinfectează cu tampoane cu alcool
(inclusiv membrana stetoscopului)
- se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul pompei de cauciuc până la dispariţia
zgomotelor pulsatile;
- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până când se percepe
primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea tensiunii maxime);
- se reţine valoarea indicată de acul manometrului pentru a fi consemnată;
- se continuă decomprimarea zgomotelor arteriale devenind mai dese;

38
- se reţine valoarea indicată de acul manometrului în momentul în care zgomotele dispar, aceasta
reprezentând tensiunea arterială minimă;
- se notează în foia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare neagra,
socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur;
- se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat.
Valori normale ale tensiunii arteriale:
1-3 ani: 75-90/50-60 mmHg
4-11 ani: 90-110/60-65 mmHg
12-15 ani:100-120/60-75 mmHg
Adult: 120-140/75-90 mmHg
Vârstnic: >150/>90 mmHg

Urmărirea şi observarea edemelor


Edemul reprezintă o acumulare de lichid seros în ţesuturi şi se manifestă prin:
- creşterea în volum a regiunii edemaţiate;
- pielea devine palidă, lucioasă, străvezie;
- pierderea elasticităţii ţesutului edemaţiat – ţesutul păstrează urma presiunii digitale, situaţie
denumită semnul godeului.
Edemul pulmonar acut este cea mai gravă, dar şi cea mai caracteristică manifestare a
insuficienţei cardiace stângi. Apare în atacuri bruşte, brutale, de obicei nocturne sau după efort
39
mai mare, uneori după încărcarea cu lichide a organismului. Se manifestă cu o dispnee extremă,
cu o ortopnee stringentă. Bolnavul este şocat, anxios, agitat, palid, cu buze uşor cianotice, cu
transpiraţii reci. El prezintă hiperpnee amplă, zgomotoasă şi tahipnee de 30-40 respiraţii/minut.
Apare tusea care la început este seacă, apoi apare o expectoraţie serioasă, spumoasă, albicioasă,
iar în cele din urmă devine rozată, expresie a transvazării sângelui din alveolele pulmonare.
Edemul pulmonar acut de origine cardiacă trebuie deosebit de edemul pulmonar toxic, de
edemul pulmonar de origine cerebrală sau de edemul pulmonar al fenalilor.
Dintre manifestările cele mai caracteristice ale insuficienţei cardiace drepte fac parte
edemele cardiace. Natura cardiacă a edemelor se cunoaşte prin caracterul lor generalizat,
predominant declin, progresiv, la început vesperale apoi permanente, cu extindere de la părţile
cele mai joase ale corpului (maleole şi gambe, regiunea sacrală) în sus. O altă manifestare
importantă la bolnavii cu insuficienţă cardiacă dreaptă o reprezintă cianoza, ce reprezintă
expresia încetinirii vitezei în mica circulaţie ce este generalizată cu predominanţă la extremităţi
şi proeminente (buze, urechi, pomeţi, nas, mâini, picioare). Tegumentele sunt ceva mai roşii şi
mai calde cu transpiraţii (mai ales la palme) dacă debitul cardiac este crescut, mai palide şi mai
reci dacă debitul cardiac este scăzut.
Prevenirea formării trombozelor
- asistenta medicală va executa zilnic masajul membrelor inferioare, în direcţia curentului venos;
- în acelaşi scop, asistenta medicala va asigura ridicarea membrelor inferioare la 35 grade prin
ridicarea patului sau prin aşezarea unor suluri sub picioarele bolnavului;
- bolnavul va fi ajutat să execute mişcări de flexie şi extensie a membrelor inferioare prin care se
împiedică trombozarea şi se elimină edemele;
Administrarea tratamentului medicamentos
Tratamentul insuficienţei cardiace are trei obiective importante:
- uşurarea activităţii inimii (repausul fizic reprezintă una dintre principalele măsuri prin care se
urmăreşte realizarea acestui obiectiv; tratamentul hipotensor este extrem de util în cazul
bolnavilor hipertensivi, la care au apărut manifestările clinice ale insuficienţei cardiace stângi);
- mărirea forţei de contracţie şi a eficienţei miocardului (cu ajutorul tratamentului tonicardic);
- restabilirea echilibrului hidrosalin (prin dieta hiposodată şi prin tratamentul cu diuretice);
Medicamentele sunt substanţe de origine minerală, animală, vegetală şi chimică de
sinteză, transformate prin operaţii farmaceutice într-o formă de administrare (comprimate, fiole)
folosite pentru prevenirea, tratarea sau ameliorarea bolilor.
Căile de administrare a medicamentelor sunt:
1) căi directe (calea bucală sau mucoasă)

40
2) căi indirecte (parenterale) ce interesează ţesutul celular, intravenos, intradermic, muscular.
Deoarece medicamentul poate deveni toxic, asistenta trebuie să cunoască doza de
administrare:
a) doza terapeutică – cantitatea utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic dorit;
b) doza maximă – cantitatea cea mai mare suportată de organism fără apariţia unor fenomene
toxice;
c) doza toxică – cantitatea care provoacă o reacţie periculoasă pentru organism;
d) doza letală – cantitatea care provoacă moartea.
Asistenta medicală are obligaţia să cunoască şi să respecte următoarele reguli de
administrare a medicamentelor:
- respectarea medicamentului prescris;
- identificarea medicamentului de administrat prin verificarea etichetei înainte de administrare
sau a medicamentului însuşi;
- verificarea calităţii medicamentului;
- respectarea căii de administraţie;
- respectarea orarului de administraţie;
- respectarea dozei prescrise;
- respectarea somnului fiziologic al bolnavului;
- evitarea incompatibilităţii între medicamente;
- servirea bolnavului cu doza unică de medicament prescris;
- respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor;
- lămurirea bolnavului asupra medicamentului prescris;
- anunţarea imediată a greşelilor de administraţie a medicamentelor;
- administrarea imediată a medicamentelor deschise;
- prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti.
Asistenta medicală va administra medicaţia prescrisă de medici bolnavilor cu insuficienţă
cardiacă, medicaţie ce constă în cardiotonice, cel mai frecvent fiind Digitala ce acţionează mai
lent, are o durată de acţiune mai lungă şi dacă nu se administrează după prescripţia medicală dă
fenomene de supradozare. Se mai administrează diuretice: Furosemid, ce se administrează
intravenos lent (1-3 fiole a 20 mg sau 1-3 comprimate a 40 mg); Nefrix – pe cale orală se
administrează 2-4 tablete/zi (50-100 mg) sau de 2-3 ori pe săptămână.
Reducerea edemelor şi a masei sângelui circulant se face prin atârnarea membrelor
inferioare, reducând astfel fluxul venos spre inimă. Oxigenoterapia este indicată în cazurile acute
şi în cazurile cronice cu afecţiuni pulmonare.

41
Emisia de sânge (300-500 ml) se face în insuficienţa cardiacă acută şi în forma cronică
severă cu edeme mari. Morfina se face în edemul pulmonar acut şi cordul pulmonar acut, iar
anticoagulantele în formele cu accidente tromboembolice.

Educaţia sanitară
- asistenta medicală contribuie la educarea bolnavului asupra noului regim de viaţă, după
externare bolnavul va duce o viaţă ordonată evitând suprasolicitările; se va evita munca fizică. Se
respectă regimul dietetic, numărul meselor, se reduce sarea, cafeaua, alcoolul, tutunul. În caz de
îmbolnăviri respiratorii: viroze, gripe, vor fi tratate imediat, deoarece orice neglijenţă, poate
agrava boala.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN PREGĂTIREA BOLNAVULUI


PENTRU EXAMINĂRI PARACLINICE
Examinări paraclinice
Colaborarea cu medicul la examinarea paraclinică este una din sarcinile importante ale
asistentei medicale.
Sarcinile asistentei medicale în pregătirea şi asistarea unui examen paraclinic sunt
următoarele:

42
- pregătirea psihică a bolnavului: i se explică bolnavului în ce constă examenul care trebuie să i
se facă, caracterul inofensiv al examinării;
- pregătirea şi verificarea instrumentarului necesar efectuării examinării sau recoltării;
- dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului – Îmbrăcarea şi dezbrăcarea bolnavului se face la
solicitarea medicului şi trebuie efectuată cu mult tact şi fineţe, pentru a nu provoca dureri sau
mişcări inutile ;
- aducerea bolnavului în poziţiile adecvate examinărilor şi sprijinirea lui;
- servirea medicului cu instrumentele necesare examinării şi ajutarea medicului în efectuarea
tehnicii;
- recoltarea produselor patologice şi a analizelor biologice.
Examenele paraclinice cuprind:
- examene de laborator care constau în recoltarea de sânge pentru determinarea V.S.H.-ului
(valori normale 5-10mm/h, sau 20-50mm/24 h), glicemiei (valori normale 65-100mg %) ,
lipidemiei (normal 500-700mg%), colesterolul (normal 150-259mg%).
- examen radiologic prin care se pot evidenţia aspecte utile pentru diagnostic. Astfel se observă o
silueta cardiacă mărită cu o configuraţie ce depinde de boala cauzală, iar la examenul plămânilor,
se constată o creştere a dimensiunilor arterelor pulmonare, dar transparenţa pulmonară nu este
redusă.
- explorari hemodinamice care sunt utile atât pentru diagnostic, cât şi pentru urmărirea
insuficienţei cardiace.

Recoltarea de produse biologice


Produsele recoltate pentru analiza de laborator constituie materialul de analizat. Ele pot fi
produse normale sau patologice. Pentru recoltarea acestor produse provenite de la individ e
nevoie să se respecte o serie de reguli şi condiţii de recoltare. Examenul de laborator exprimă în
ceea ce priveşte morfologia, fizionomia şi biochimia acestuia. Examenele de laborator efectuate
produselor biologice (normale) şi patologice, completează simptomatologia bolii cu elemente
obiective, reflectând modificările apărute în organism.
Analizele de laborator pot confirma sau infirma diagnosticul clinic:
- reflectă evoluţia bolii;
- reflectă eficienţa tratamentului;
- confirmă vindecarea;
- semnalează apariţia unor complicaţii.

43
De asemenea, examinările de laborator permit depistarea unor cazuri de boli infecţioase,
precum şi persoanele purtătoare de germeni patogeni, ele având rol în profilaxia bolilor
contagioase.
Utilitatea şi obiectivitatea rezultatelor examenelor de laborator depind de modul cum se
efectuează examenul de laborator. Dacă modul de efectuare a analizelor intră în sarcina
personalului de laborator, recoltarea produselor este efectuată de asistenta medicală, în
majoritatea situaţiilor.
Pentru a se realiza în condiţii optime recoltarea, asistenta trebuie să respecte următoarele
norme:
1. Orarul recoltării;
2. Efectuarea pregătirii psihice şi fizice a bolnavului;
3. Pregătirea instrumentarului şi a materialului necesar pentru recoltare;
4. Tehnica recoltării propriu-zise;
5. Completarea buletinului de trimitere la laborator şi etichetarea produsului recoltat;
6. Păstrarea şi transportarea produsului recoltat.
Pregătirea psihică va fi făcută cu mare atenţie şi constă în instruirea bolnavului privind
comportamentul său în timpul recoltării, colaborând cu asistenta pentru reuşita recoltării şi
înlăturarea stării de teamă.
Din punct de vedere fizic, bolnavul este pregătit fie printr-un regim alimentar, fie printr-
un repaus la pat aşezându-l într-o anumită poziţie, fie prin întreruperea unui tratament
medicamentos care ar putea influenţa rezultatul analizelor.
Completarea imediată a buletinelor de analiză şi etichetarea produselor, asigură evitarea
înlocuirii rezultatelor între ele, fapt ce ar putea duce la grave erori.
Buletinul de analiză se completează cu numele, prenumele bolnavului, secţia şi numărul
salonului, natura produsului, analiza cerută, data recoltării, numele celui care a recoltat. Pentru
anumite examinări (serologice) se mai completează sexul, vârsta, dispensarul medical şi
intreprinderea unde lucrează.
Etichetarea produselor se face prin scrierea unor etichete cu datele bolnavului care se
lipesc pe recipientele respective.
Un produs neetichetat nu poate fi utilizat pentru analiză. Recoltarea unor produse în
condiţii sterile urmăreşte ca produsul recoltat să nu fie suprainfectat- introducerea în produs a
unor germeni introduşi din afară. Suprainfectarea produsului se poate face cu germeni străini
proveniţi de la bolnavi, de la asistentă, din aer sau din instrumentarul folosit. Asistenta va
transporta produsele recoltate astfel încât ele să ajungă la laborator cât mai repede şi-n starea în

44
care au fost în organism. Se trimit imediat pentru a evita alterarea. Când se transportă de la un
spital la altul sau dintr-o localitate în alta, se ambalează astfel încât să nu se spargă, să nu se
deterioreze. Aceeaşi grijă o va avea asistenta şi pentru transportul de pe secţie la laborator.
Recoltarea sângelui pentru examene hematologice şi biochimice
Recoltarea se face prin înţepare (la adult pulpa degetului sau lobul urechii, la copil faţa
plantară a halucelui sau călcâi), prin puncţie venoasă, puncţie arterială.
Pentru majoritatea recoltărilor de sânge este necesar ca bolnavul să fie nemâncat (nu a ingerat
nici un aliment solid sau lichid timp de 12 ore). În practică, se recomandă bolnavului să nu mai
mănânce nimic de la cină până dimineaţa când se face recoltarea.
Materiale necesare: tava medicală acoperită cu câmp steril, două seringi de 10 cm sterile,
trei ace de puncţie venoasă cu mandren sterile, alcool, tampoane de vată, garou de cauciuc,
casoletă cu comprese sterile, leucoplast, muşama, pernă tare elastică pentru articulaţia cotului,
recipienţi de recoltare, eprubete şi flacoane sterile, uscate, goale sau cu substanţe chimice,
anticoagulante sau de altă natură, în funcţie de felul analizei pentru care se face recoltare,
numerotate cu creion, medii de cultură, tăviţă renală.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare:
- spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun;
- se aleg materialele necesare şi se aşează pe tavă;
- se transportă tava cu materialele în apropierea bolnavului.
2. Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului:
- se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii;
- se aşează bolnavul în poziţia necesară (în funcţie de locul puncţiei);
- se dezbracă braţul ales astfel ca hainele să nu împiedice circulaţia de întoarcere;
- se aşează sub braţul bolnavului perna elastică şi apoi muşamaua;
- se solicită bolnavului să menţină braţul în poziţia necesară.
3. Se montează seringa.
4. Stabilirea locului puncţiei:
- se stabileşte braţul la care se face puncţia;
- se examinează calitatea şi starea venelor de la plica cotului;
- se stabileşte locul de executare a puncţiei.
5. Executarea puncţiei:
- se aplică garoul elastic la nivelul unirii treimii inferioare cu cea mijlocie a braţului;
- cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncţie;

45
- se dezinfectează locul puncţiei;
- se cere bolnavului să închidă şi să deschidă pumnul de câteva ori şi să rămână cu el închis ;
- având seringa în mâna dreaptă între police şi celelalte degete, cu indexul se fixează amboul
acului ataşat;
- cu policele mâinii stângi se fixează vena la 4-5 cm sub locul puncţiei şi se execută o
compresiune şi o tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine;
- se introduce acul în mijlocul venei în direcţia axului longitudinal al venei şi se împinge de-a
lungul ei la o adâncime de 1-1,5 cm;
- cu mâna stângă se trage încet pistonul, aspirând sânge (sângele trebuie să apară în seringă);
- se continuă aspirarea sângelui în seringă până se extrage cantitatea de sânge necesară;
- se desface garoul şi bolnavul deschide pumnul;
- se aplică un tampon de vată cu alcool peste locul unde este acul şi se retrage acul printr-o
mişcare rapidă;
- se dezinfectează locul puncţiei cu un tampon cu alcool care va fi menţinut la bolnav timp de 5-
10 minute, pentru hemostază;
- se scoate acul de la seringă şi sângele recoltat se goleşte în recipientul pregătit;
- spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun.
6. Îngrijirea bolnavului după tehnică; reorganizarea locului de muncă şi pregătirea sângelui
recoltat pentru laborator.
Din sângele recoltat se fac următoarele analize:
- V.S.H.- ul - Se va recolta prin puncţie venoasă, fără stază. Pentru aceasta se aspiră în prealabil
în seringă 0,4 ml citrat de sodiu 3,8% şi se recoltează 1,6 ml sange. Valorile normale: 5-10 mm/h
sau 20-50 mm/24 h. La femei valoarea este cu 1 sau cu 3 mm mai crescută faţă de bărbaţi.
Analize biochimice:
- Lipidemia – se recoltează dimineaţa pe nemâncate, 2-5 ml de sânge fără substanţă
anticoagulantă prin puncţie venoasă. Valori normale: 500-700 mg%.
- Colesterol - se recoltează dimineaţa pe nemâncate 2-5 ml sânge prin puncţie venoasă fără
substanţă anticoagulantă. Valori normale: 150-250 mg%.
- Glicemia – se recoltează dimineaţa pe nemâncate prin puncţie venoasă 2 ml sânge pe substanţă
anticoagulantă (florura de natriu) 4 mg şi se va trimite la laborator. Valori normale: 1 g‰ -
1,20g‰.

46
Injecţia intramusculară (im)
Injecţia intramusculară constituie introducerea unor soluţii izotonice, uleioase sau a
unei substanţe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac ataşat la seringă.
Scop –terapeutic
Soluţii administrate:
-sol. izotone;
-sol. uleioase ;
-sol. coloidale cu densitate mare.
Resorbţia - începe imediat după administrare; se termină în 3-5 min; mai lentă pentru
soluţii uleioase.
Locul injecţiei
- muşchii voluminoşi, lipsiţi de trunchiuri importante de vase şi nervi :
-regiunea supero-externă a fesei ;
-faţa externă a coapsei în 1/3 mijlocie ;
-faţa externă a braţului, în muşchiul deltoid.
Locul injecţiei îl constituie muşchii voluminosi, lipsiţi de trunchiuri importante de vase şi
nervi, a căror lezare ar putea provoca accidente; în muşchii fesieri se evită lezarea nervului
sciatic:
-cadranul super extern fesier - rezultă din întretăierea unei linii orizontale, care trece prin
marginea superioară a marelui trohanter, până deasupra sanţului interfesier, cu alta verticală
perpendiculară pe mijlocul celei orizontale
-când pacientul e culcat se caută ca repere punctuale Smirnov şi Barthelmy (punctul Smirnov
este situat la un lat de deget deasupra şi înapoia marelui trohanter; punctul Barthelmy este situat
la unirea treimii externe cu cele două treimi interne a unei linii care uneşte splina iliaca
anteroposterioară cu extremitatea sanţului interfesier)
-când pacientul este în poziţie şezând, injecţia se poate face în toată regiunea fesieră, deasupra
liniei de sprijin;
Pregătirea echipamentului
-se verifică medicaţia prescrisă ca data de expirare, coloratie, aspect
-se testează pacientul să nu fie alergic, în special înaintea administrarii primei doze
-dacă medicaţia este în fiola, aceasta se dezinfectează, se sparge şi se trage doza indicata, scoţând
aerul din seringa.
-apoi se schimbă acul cu unul potrivit pentru injectare intramusculară

47
-dacă medicamentul este în flacon sub forma de pulbere, se dezinfectează capacul de cauciuc, se
reconstituie lichidul, se trage doza indicata, se scoate aerul şi se schimba acul cu cel pentru
injectia intramusculară
-tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este următoarea: se dezinfecteaza capacul
flaconului, se introduce acul, seringa se umple cu aer, trăgând de piston, aceeaşi cantitate
echivalenta cu doza care trebuie extrasă din flacon, se atasează apoi la acul din flacon si se
introduce aerul, se întoarce flaconul si seringa se va umple singura cu cantitatea necesară
-alegerea locului de injectare in injecţia intramusculară trebuie facuta cu grijă.
Administrarea:
-se confirmă identitatea pacientului
-se explică procedura pacientului
-se asigură intimitate
-se spală mâinile, se pun mănuşile
-se va avea în vedere sa se rotească locul de injectare dacă pacientul a mai făcut recent injectii
intramusculare
-la adulţi deltoidul se foloseste pentru injectare de cantităţi mici, locul de administrare uzuală
fiind faţa superoexterna a fesei, iar la copil fata antero laterala a coapsei
-se poziţionează pacientul şi se descopera zona aleasa pentru injectare
-se invită bolnavul să-şi relaxeze musculatura şi sa stea linistit.
-se dezinfecteaza cu un tampon alcoolizat prin miscari circulare
-se lasa pielea sa se usuce
-se intinde pielea intre policele si indexul sau mediul mainii stangi.
-se pozitioneaza seringa cu acul la 90 de grade, se atentioneaza pacientul ca urmeaza sa simta o
intepatura, se recomanda sa nu isi incordeze muschiul
-se inteapa perpendicular pielea, patrunzand (4 – 7 cm) cu rapiditate si siguranta cu acul montata
la seringa.
-se sustine seringa seringa cu cealalta mana, se aspira pentru a verifica daca nu vine sange.
-daca apare sange, se va retrage acul si se va relua tehnica
-daca la aspirare nu apare sange, se va injecta substanta lent pentru a permite muschiului sa se
destinda si sa absoarga gradat medicatia
-dupa injectare se retrage acul ptrintr-o singura miscare, brusca, sub acelasi unghi sub care a fost
introdus

48
-se acopera locul punctionarii cu un pad alcoolizat si se maseaza usor pentru a ajuta distribuirea
medicamentului ( masajul nu se va efectua atunci cand este contraindicat, cum ar fi la
administrarea de fier)
-se indeparteaza padul cu alcool si se inspecteaza locul punctionarii pentru a observa eventualele
sangerari sau reactii locale
-daca sangerarea continua se va aplica compresie locala sau gheata in caz de echimoze
-se va reveni si inspecta locul injectiei la 10 minute si la 30 de minute de ora administrarii
-nu se va recapa acul
-se vor arunca materialele folosite in recipientele specfice de colectare
Incidente si accidente Interventii
-durere vie, prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale :retagerea acului,efectuarea
injectiei in alta zona
-paralizia prin lezarea nervului sciatic : se evita prin respectarea zonelor de electie a injectiei
-hematom prin lezarea unui vas
-ruperea acului : extragerea manuala sau chirurgicala
-supuratie aseptica
-supuratie septica-prin nerespectarea asepsiei : se previne prin folosirea unor ace suficient de
lungi pentru a patrunde in masa musculara,respectarea asepsiei
-embolie prin injectarea accidentala intr-un vas a solutiilor uleioase : se previne prin verificarea
pozitiei acului
Examenul radiologic
Examenul radiologic al inimii cuprinde: radiografia, radioscopia, kimografia,
radiocardiograma, angiocardiografia.
În practica obişnuită se întrebuinţează examenul radiologic şi radioscopic.
- Radioscopia - examen direct, proiectându-se silueta cardiovasculară pe un ecran fluorescent.
Permite examenul în mişcare, dar rămâne un examen subiectiv, care nu permite comparaţia în
timp.
- Radiografia - oferă o imagine obiectivă, care permite comparaţia în timp, sesizează numeroase
amănunte care scapă radioscopiei şi prezintă un grad mai redus de periculozitate pentru medic.
Etapele de execuţie:
1. Pregătirea psihică a bolnavului - bolnavul este anunţat şi i se explică condiţiile în care se
realizează (camera în semiobscuritate):
- va fi condus la serviciul de radiologie;

49
- se explică bolnavului cum trebuie să se comporte în timpul expunerii (va executa câteva
mişcări de respiraţie, iar radiografia se va face în apnee, după o respiraţie profundă).
2. Pregătirea fizică:
- asistenta ajută bolnavul să se dezbrace complet în zona toracică;
- se depărtează obiectele radioopace ;
- se aşează bolnavul în poziţie ortostatică cu mâinile pe şolduri şi coatele aduse înainte, fără să
ridice umărul, cu pieptul apropiat de ecran sau caseta care poartă filmul în spatele ecranului.
Când poziţia verticală este contraindicată se aşează bolnavul în poziţie şezândă sau decubit.
Asistenta are rolul de a ajuta bolnavul în timpul examinării, să ia poziţiile cerute de medic.
3. Îngrijirea bolnavului după tehnică
Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace, va fi condus la pat, medicul va nota în foaia de
observaţie examenul radiologic şi data.
Electrocardiograma
Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice
din cursul unui ciclu cardiac. Ea reprezintă o metodă de investigaţie extrem de preţioasă în
diagnosticul unei cardiopatii, în general, în suferinţele miocardului şi este o metodă care
recunoaşte o boală de inimă cu evoluţie lentă atunci când EKG se efectuează la efort.
Înregistrarea electrocardiogramei se face cu ajutorul unor aparate speciale numite
electrocardiograme de tipuri diferite. Bolnavul este racordat la aparat printr-un cablu; la
extremitatea distală a cablului sunt ataşate nişte plăcuţe metalice numite electrozi, în număr de
10, necesare pentru a înregistra 4 derivaţii standard şi unipolare şi 6 derivaţii precordiale notate
cu V1-V6.
Etapele de execuţie:
1. Pregătirea bolnavului:
- asistenta pregăteşte bolnavul din punct de vedere psihic pentru a înlătura factorii emoţionali;
- se transportă bolnavul la cabinetul de EKG, de obicei cu căruciorul ;
- bolnavul va fi dezbrăcat în partea superioară a corpului şi la nivelul membrelor inferioare;
- va fi culcat pe canapea şi rugat să-şi relaxeze musculatura.
2. Montarea electrozilor
Plăcile electrozilor se montează pe părţile moi, sub placa de metal a electrozilor se aşează o
pânză înmuiată într-o soluţie de electrolit (o lingura sare la un pahar de apă), iar la aparatele noi
se foloseşte o pastă specială. Cei 10 electrozi (4 pentru membre şi 6 pentru pectorali) se fixează
pe bolnav în felul următor:
a) Montarea electrozilor pe membre:

50
- roşu - mâna dreaptă
- galben - mâna stângă
- verde - picior stâng
- negru - picior drept
b) La nivel precordial derivaţiile precordiale se notează cu V1-V2;V3-V4;V5-V6.
V1- în spaţiul 4 intercostal pe marginea dreaptă a sternului (roşu);
V2- spaţiul 4 intercostal pe marginea stângă a sternului (galben);
V3- întreV2-V4 (verde);
V4- spaţiul 5 intercostal stâng pe linia medioclaviculară (maro);
V5- intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia anterioară axilară stânga (negru);
V6- intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stânga (violet).
O electrocardiogramă normală cuprinde undele numite conventional P,Q,R,S,T,U; segmentele -
distanţa dintre două unde (PQ şi ST), iar intervalele sunt porţiuni de traseu care cuprind unde şi
segmente P-Q şi Q-T.
În practică, electrocardiograma este foarte utilă pentru diagnosticul tulburărilor de ritm,
tulburărilor de conducere, cardiopatiilor ischemice coronariene, intoxicaţii cu unele droguri (
Chinidina, Digitala).

51
CAPITOLUL III
PLANUL DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVULUI CU INSUFICIENŢĂ
CARDIACĂ GLOBALĂ (3 CAZURI)

Planul de îngrijire este o metodă organizată, sistematică, care permite acordarea de


îngrijiri individualizate.
Planul de îngrijire astfel conceput este centrat pe reacţiile particulare ale fiecărui individ
sau grup de indivizi la o modificare reală sau potenţială de sănătate.
Demersul nu poate fi definit ca un proces fără gândire, deoarece el este compus din
diverse etape, logic structurate, având ca scop obţinerea unei mai bune stări a pacientului sau
demersul mai poate fi definit ca aplicare a modului ştiinţific de rezolvare a problemelor, de
analiză a situaţiilor, de îngrijire care să corespundă nevoilor fiziologice, psihosociale ale
persoanei.
Planul de îngrijire este un mod de a gândi logic care permite intervenţia conştientă,
planificată a îngrijirilor în scopul protejării şi promovării stării de sănătate a individului.
Aplicarea cadrului conceptual al Virginiei Henderson în planul de îngrijire uşurează
identificarea problemelor pacientului în plan bio, psiho, social şi cultural găsind sursele de
dificultate care împiedică satisfacerea nevoilor. Permite stabilirea intervenţiilor capabile să
reducă influenţa acestor surse cu scopul de a ajuta persoanele să-şi recapete autonomia, pe cât
posibil.
Planul de îngrijire cuprinde 5 etape:
1.Culegerea datelor – permite să se facă o inventariere a tuturor aspectelor privind pacientul în
globalitatea lui. Se poate spune că ele ne informează asupra ce este pacientul, asupra suferinţei,
asupra modului său de viaţă, asupra modului de satisfacere a nevoii.
2.Analiza şi interpretarea datelor – (problema sau diagnosticul de îngrijire) ne permite să punem
în lumină problemele specifice de dependenţă şi sursa de dificultate care le-a generat, adică
„elaborarea diagnosticului de îngrijire”.
3.Planificarea îngrijirilor – ne permite determinarea obiectivelor care trebuie urmărite şi
stabilirea mijloacelor pentru rezolvarea acestor obiective.
4.Realizarea intervenţiilor – aici asistenta va executa toate îngrijirile ce trebuie acordate
bolnavilor, fie prin acţiuni autonome, fie prin acţiuni delegate. Intervenţia presupune realizarea
obiectivului propus.
5.Evaluarea – este ultima etapă şi constă în analiza rezultatului obţinut şi dacă au apărut noi date
în evoluţia pacientului.
52
Planul de îngrijire constituie un instrument de individualizare şi de personalizare a
îngrijirilor.
Asistenta medicală deţine o poziţie importantă în îngrijirea acestor categorii de bolnavi.
Pentru a-şi îndeplini menirea nu trebuie să se mulţumească să cunoască şi să aplice, chiar perfect,
diferite tehnici de îngrijire a bolnavului, ci trebuie să cunoască şi noţiuni teoretice care să-i
permită depistarea unui semn precoce, interpretarea acestuia şi chiar, dacă este nevoie,
intervenţia în situaţiile în care viaţa bolnavului depinde de cunoştinţele sale.
Funcţiile asistentei medicale sunt:
1. de natură independentă
2. de natură dependentă
3. de natură interdependentă
1. Cele de natură independentă se referă la faptul că asistenta asistă sau îngrijeşte pacientul din
proprie iniţiativă, temporal sau definitiv. Aceste îngrijiri sunt:
a.) de confort – atunci când persoana bolnavă nu-şi poate îndeplini aceste funcţii. Îngrijirile de
confort sunt în funcţie de vârsta pacientului, de natura bolii şi de alte dificultăţi fizice, psihice,
sociale.
b.) asistenta stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită şi aparţinătorii.
c.) le transmite informaţii, învăţăminte, ascultă pacientul şi îl susţine.
d.) este alături de indivizi şi colectivitate în vederea promovării unor condiţii mai bune de viaţă şi
sănătate.
2. Cele de natură dependentă se referă la faptul că asistenta la indicaţia medicului aplică
metodele de observaţie, de tratament sau de readaptare, observă la un pacient modificările
provocate de boală sau tratament şi le transmite medicului.
3. Cele de natură interdependentă – în cadrul acestei funcţii asistenta colaborează cu alţi
profesionişti din domeniul sanitar, social – educativ, administrativ şi participă la activităţi
interdisciplinare.

Obiectivele asistentei în satisfacerea nevoilor fundamentale

În modelul conceptual al Virginiei Henderson se enunţă faptul că orice fiinţă umană


indiferent de vârstă, sex, are o serie de necesităţi care trebuie satisfăcute. Cadrul conceptual al
Virginiei Henderson se bazează pe definirea a 14 nevoi fundamentale cu corespondenţele lor bio-
psiho-sociale. Atingerea de către pacient a independenţei în satisfacerea nevoilor este ţelul
profesiei de asistent. În conceptul Virginiei Henderson asistenta trebuie să ştie că o nevoie

53
fundamentală este o necesitate vitală a fiinţei umane pentru a-şi asigura starea de bine în apărarea
fizică şi mentală.
Cele 14 nevoi fundamentale în conceptul Virginiei Henderson sunt:
1. Nevoia de a respira
2. Nevoia de a alimenta şi hidrata
3. Nevoia de a elimina
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
8. Nevoia de a fi curat, de a-şi proteja tegumentele
9. Nevoia de a evita pericolele
10. Nevoia de a comunica
11. Nevoia de a acţiona după credinţele şi valorile sale
12. Nevoia de a se realiza
13. Nevoia de a se recrea
14. Nevoia de a învăţa

54
CAZ NR.1

NUME ŞI PRENUME: B D
SEX: Masculin
DATA NAŞTERII: 5 mai 1942
VARTA:74 ani
DOMICILIUL: Com.Ghergheasa, jud. Buzău
OCUPATIA: Pensionar
DATA INTERNĂRII: 1 martie 2017, ora 22,00
DATA EXTERNARII: 11 martie 2017, ora 13,00
NUMAR ZILE SPITALIZARE: 10 zile
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: Insuficienţă cardiacă clasa funcţională 2/3;
Cardiopatie ischemică dureroasă;
Fibrilaţie arterială.
MOTIVELE INTERNĂRII: Dispnee la efort mic, precordialgii, edeme gambiene, palpitatii.
ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE: Neagă
ANTECEDENTE PERSONALE: Angor de efort
ISTORICUL BOLII: Bolnav cunoscut cu cardiopatie ischemică cronică dureroasă; fibrilaţie
arterială – se internează pentru precordialgii; dispnee cu ortopnee, palpitaţii, edeme gambiene,
simptome ce au debutat în urmă cu două săptămâni şi s-au accentuat progresiv.
Nevoile afectate de diagnosticul bolnavului:
1. Nevoia de a respira
2. Nevoia de a evita pericolele
3. Nevoia de a fi curat, de a-şi proteja tegumentele
4. Nevoia de a elimina
5. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
6. Nevoia de a dormi şi a se odihni
7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
8. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca

55
56
Data Diagnostic nursing Obiective Intervenţii proprii şi delegate Evaluare
1.03. Dispnee de efort mic Combaterea dispneei prin Rol propriu: Reducerea în intensitate a
2017 asigurarea oxigenului Am poziţionat bolnavul în poziţie semişezândă. dispneei.
necesar respiraţiei Am aerisit salonul. I se cere bolnavului să evite
efortul fizic şi psihic şi să stea la pat.
Precordialgii – Combaterea durerii Rol propriu: Repausul absolut la pat. Se observă o scădere în
intensitate mică Rol delegat: Am administrat 1 f/i.m. algocalmin. intensitate a durerii.
Cianoza accentuată Asigurarea unei oxigenări Rol propriu: Oxigenoterapia prin administrare de Cianoza scade în
perioronazală cu corespunzătoare oxigen cu ajutorul sondei nazofaringiene 4-5 intensitate.
tegumente umede. Scăderea debitului cardiac l/minut. Schimbarea lenjeriei de corp şi de pat.
Edeme gambiene. Combaterea edemelor. Rol propriu: Am urmărit dacă bolnavul respectă Edemele persistă în
regimul desodat prescris. Am asigurat masajul continuare.
membrelor în direcţia curentului venos. Am
indicat bolnavului să ţină ridicate părţile
edemaţiate punându-şi sub picioare o pătură şi să
execute mişcări active cu membrele inferioare.
Rol delegat: La indicaţia medicului am
administrat 1 fiolă Furosemid.
Măsurarea, observarea şi Rol propriu: Măsurarea, observarea şi notarea T.A. = 180/70 Hg
notarea T.A. T.A.
Tensiunea arterială reprezintă presiunea
exercitată de pereţii arteriali asupra presiunii
sângelui circulant. T.A. se măsoară cu
stetoscopul şi tensiometrul cu mercur (Riva-
Rocci) a cărui manşetă se aşează pe braţul
bolnavului sprijinit şi în extensie.
Măsurarea, observarea şi Rol propriu: Pulsul arterial este senzaţia de şoc A.V.=80/minut neregulat
notarea pulsului. percepută la palparea unei artere superficiale,
comprimată incomplet pe un plan rezistent.
Pulsul se măsoară în artera radială prin
comprimarea arterei pe un plan dur.

57
Măsurarea, observarea şi Rol propriu: Diureza reprezintă procesul de Diureza=600 ml/24 ore
notarea diurezei. formare şi eliminare a urinei din organism timp
de 24 ore. Urina se colectează în recipiente, apoi
se citeste gradaţia de pe vas care indică urina pe
24 ore.
Măsurarea, observarea şi Rol propriu: Respiraţia reprezintă funcţia prin Respiraţie = 15 respiraţii/
notarea respiraţiei care se realizează aportul de oxigen necesar min
proceselor vitale ale organismului paralel cu
eliminarea în atmosferă a CO2 rezultat din arderi.
Se măsoară notând inspiraţiile (mişcări de
ridicare a cutiei toracice) timp de 1 minut.
Măsurarea, observarea şi Rol propriu: Temperatura reprezintă rezultatul Temperatura = 37 grade
notarea temperaturii proceselor oxidative ale organismului Celsius
generatoare de căldură prin degradarea
alimentelor energetice. Se măsoară prin aplicarea
termometrului în axilă, timp de 10 minute.
Măsurarea, observarea şi Rol propriu: Scaunul reprezintă resturile Scaun normal
notarea scaunului. alimentare supuse procesului de digestie,
eliminate din organism prin anus prin actul
defecaţiei.
Insomnie datorată Combaterea insomniei şi Rol propriu: Am supravegheat starea psihică a
anxietăţii liniştirea bolnavului bolnavului, vizitându-l cat mai des.
Rol delegat: Am administrat o tabletă de
Diazepam înainte de culcare.
Urmărirea funcţiilor vitale Rol propriu: Măsurarea, observarea şi notarea Temperatura = 37 grade
T.A., pus, respiraţie, diureză, scaun, cântărire. C.
După măsurarea temperaturii, termometrul se T.A.=180/70 mm/Hg
dezinfectează şi se păstrează separat în soluţia A.V.= 80/min.
dezinfectantă care se schimbă zilnic. Neregulat
Scaun normal
Diureza= 600 ml/24 ore
Greutate=80kg

58
Pregatirea bolnavului în Rol propriu: Am pregătit materialele necesare
vederea recoltării probelor recoltării, le-am transportat la patul bolnavului cu
biologice şi efectuarea masa de tratament (materialele fiind sterile). În
EKG. prealabil am făcut pregătirea fizică şi psihică a
bolnavului, atenţionându-l că analizele se
recoltează. Am recoltat sânge pentru VSH,
colesterol, glicemie, HT, Hb, timol. Apoi am
explicat bolnavului în ce constă tehnica EKG.
Educaţia sanitară privind Rol propriu: Schimbarea lenjeriei de pat. Am Bolnavul se simte mai
igiena personală a ajutat bolnavul să-şi facă toaleta pe regiuni bine.
bolnavului. (pielea trebuie menţinută uscată şi curată pentru
că cea edemaţiată se infectează uşor).

Administrarea Rol delegat: Am administrat Stare generală


tratamentului Digoxin 2tb. (1/zi), ameliorată.
medicamentos. Coryol 6,25tb4. (2/zi înainte de masă),
Spironolactona 25 mg 4 tb. (2tb/zi),
vitamina B1 6 fiole (3/zi),
vitamina B6 6 fiole (3/zi),
Fraxiparine4000ui(2fl/zi/).

59
Notarea în F.O. a VSH=36mm/h
analizelor biologice. Colesterol=230mg%
Lipemie=600mg%
Glicemie=100mg%
Timol= 5 UML
HT= 38%
Leucocite=4300
HB= 14 -16 g

Data Diagnostic nursing Obiective Intervenţii proprii şi delegate Evaluare


5-6 03. Pregătirea documentelor şi a Rol propriu: Am însoţit medicul la vizită, Vizita medicală a decurs
2017 salonului pentru vizita notând recomandările. Am transportat normal.
medicală. Asigurarea mâncarea la patul bolnavului şi l-am ajutat să
alimentaţiei. se alimenteze.
Urmărirea funcţiilor vitale. Rol propriu: Măsurarea, notarea şi Temperatura=37,2°C
înregistrarea TA, puls, diureza. Am cântărit Av=65/min regulat
bolnavul. Am măsurat TA cu tensiometrul şi TA=140/80mm Hg
cu stetoscopul. Diureza=1000ml/24ore
Greutate=84 Kg
Administrarea tratamentului Rol delegat: Am administrat Stare generală ameliorată.
medicamentos Digoxin 2tb. (1/zi),
Coryol 6,25 4tb.(2/zi înainte de masa),
Spironolactona 254tb. (2/zi),
vitamina B1 6 fiole (3/zi),
vitamina B6 6 fiole (3/zi),
Fraxiparine 4000ui(2fl/zi).

Dureri în hipocondrul Calmarea durerii Rol delegat: Se administrează o fiolă Diminuarea durerii.
drept algocalmin I.M. pentru îndepărtarea durerii.
Ameţeli. Îmbunătăţirea stării Rol propriu: Am cerut bolnavului să stea TA=158/80mm Hg

60
bolnavului. liniştit în pat. La cererea acestuia am măsurat
T.A.
Crearea condiţiilor de mediu Rol propriu: Am aerisit salonul, am efectuat
toaleta pe regiuni a bolnavului, l-am ajutat să
schimbe lenjeria de corp. Am schimbat
lenjeria de pat.
Alimentaţia pasivă. Rol delegat: Am servit bolnavul la pat cu Bolnavul acceptă
Administrarea tratamentului alimentele indicate de medic. Am alimentaţia. Bolnavul este
medicamentos. administrat: Digoxin 2tb. (1/zi), mulţumit de felul cum i-a
Spironolactona4tb. (2/zi inainte de masa), fost administrat
Lasilactoza 4 tb. (2/zi), vitamina B1 12 fiole tratamentul.
(3/zi), vitamina B6 12 fiole
(3/zi),Fraxiparine4000ui(2fl/zi).

Data Diagnostic nursing Obiective Intervenţii proprii şi delegate Evaluare


7-10. Observarea, măsurarea şi Rol propriu: Am măsurat TA, pulsul, TA=150/80 mmHg
notarea funcţiilor vitale diureza. Am măsurat TA cu ajutorul AV= 80/minut
03.2017 tensiometrului şi al stetoscopului. Pulsul l- Temp.= 37grade C
am măsurat prin comprimarea arterei radiale. Diureza=1100ml/24ore
Scaun normal.
Respiraţie
normală=18/minut

Crearea condiţiilor de mediu Rol propriu: Am aerisit salonul. Am


schimbat lenjeria de corp şi pat.
Uşoară tuse Calmarea, prevenirea Rol delegat: Am administrat bolnavului Bolnavul nu mai tuşeşte.
agravării tusei pentru combaterea tusei ACC 3 tb./zi.

61
TRATAMENT
Nr. Denumire medicament Doza Mod de administrare Actiune medicament
crt.
1. Algocalmin 1 fiolă la indicaţia medicului i.m. Analgezic

2. Furosemid 1 fiolă la indicaţia medicului i.m. Diuretic

3. Diazepam 1 tabletă/seara p.o. Sedativ

4. Digoxin 1 tabletă/zi p.o. Tonicardiac

5. Coryol6,25 2tb/zi înainte de masă p.o. Coronaro-dilatator

6. Spironolactona25mg 2tb/zi p.o. Diuretic

7. vitamina B1 3 fiole/zi i.m. Vitaminizant

8. vitamina B6 3 fiole/zi i.m. Vitaminizant

9. ACC 3tb/zi p.o. Expectorant mucolitic

10. Fraxiparine 4000ui 2fl/zi s.c. Anticoagulant

62
63
64
EPICRIZA
Intervenţii constante:
-monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative zilnic;
-asigurarea unui climat corespunzător în salon;
-administrarea tratamentului prescris de medic;
-asigurarea unei igiene riguroase;
-asigurarea unei alimentaţii adecvate;
-asigurarea unor eliminări fiziologice;
-asigurarea unei stări de bine fizic şi psihic;
-măsurarea bilanţului ingesto-excreta;
-pregătirea fizică şi psihică a pacientului pentru explorări şi analize.
Evaluarea intervenţiilor constante:
-am asigurat condiţii optime în salon: T=22°C, bine luminat, fără curent, fără zgomot;
-am efectuat dezinfecţia salonului cu cloramină;
-am explicat pacientului importanţa unei igiene riguroase pentru a preveni suprainfecţia;
-am asigurat pacientului lenjerie de pat curată şi bine întinsă pentru a nu se produce escarele
de decubit;
-am asigurat o alimentaţie adecvată afecţiunii sale, regim hiposodat. Nu va consuma băuturi
carbogazoase şi grăsimi;
-am asigurat un regim hidric corespunzător: 2-3 l de lichid pe zi. Regimul hidric este compus
din ceaiuri, supe, compoturi, diuretice.
-am asigurat eliminări fiziologice prin calcularea zilnică a bilanţului ingesto-excretor;
-am cântărit zilnic pacientul;
-am administrat lichide în cantităţi mari;
-am facilitat vizitele familiei şi prietenilor;
-am încurajat pacientul să efectueze activităţi recreative (citit, plimbat);
-am monitorizat funcţiile vitale şi vegetative;
-am pregătit fizic şi psihic pacientul pentru intervenţii şi explorări.
Externarea:
În urma tratamentului medicamentos, a regimului alimentar, a colaborării şi eforturilor
făcute de echipa de îngrijire, starea pacientului la externare este bună fizic şi psihic.
Bilanţul funcţiilor vitale la externare:
TA – 140/70 mmHg
P – 84/min

65
R – 18/min, T – 36,6°C.
Bilanţul autonomiei nevoilor fundamentale la externare:
1. Nevoia de a respira, a avea o bună circulaţie
Respiraţie de tip costal superior, amplă, ritmată. Zgomote cardiace bine bătute. Circulaţie
adecvată.
2. Nevoia de a bea şi a mânca
Masticaţie uşoară, apetit bun, alimentaţie adecvată.
3. Nevoia de a elimina
Eliminări fiziologice, fără modificări, urina clară, scaun normal.
4. Nevoia de a se mişca, a avea o bună postură
Postura adecvată în ortostatism, şezând şi în clinostatism.
5. Nevoia de a dormi, a se odihni
Somn uşor, profund.
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
Veşminte alese conform sexului, adecvate climatului.
7. Nevoia de-şi menţine temperatura corpului în limite normale
Pacientul are temperatura corpului în limite fiziologice.
8. Nevoia de a fi curat, îngrijit
Pacientul prezintă deprinderi igienice, tegumente şi mucoase curate şi integre.
9. Nevoia de a evita pericolele
Cunoaşte măsuri de prevenire a accidentelor, traumatismelor.
10.Nevoia de a comunica
Exprimare uşoară, colaborare armonioasă cu echipa de îngrijire.
11.Nevoia de a practica religia
Credincios, participă la slujbe religioase.
12.Nevoia de a se realiza
Pacientul doreşte să se realizeze în plan profesional.
13.Nevoia de a se recrea
Pacientul are activităţi recreative: citit, uitatul la televizor.
14.Nevoia de a învăţa
Este receptiv la tot ce este nou.
Probleme la externare:
Tromboembolism pulmonar.

66
Evaluare finală:
Starea la externare a pacientului B.B. în vârstă de 71 ani este ameliorată clinic.
Intervenţii:
1.03.2017
Radiografie cardio-pulmonară: Hiluri bronho-pulmonare accentuate bilateral. Aorta derulată.
În urma examenelor clinice şi de laborator se confirmă diagnosticul de Insuficienţă
cardiacă congestivă cls.III NYHA. Se administrează tratament medicamentos: antibiotic,
anticoagulant, vasodilatator, diuretic, antiagregant plachetar, hipotensor, sedativ. În urma
tratamentului simptomele s-au ameliorat. De comun acord cu pacientul, medicul a hotărât
externarea acestuia pe data de 11.03.2017. Pregătesc documentele necesare medicului,
pregătesc pacientul şi anunţ familia în legătură cu data externării.
Gradul de autonomie:
Pacientul îşi poate îndeplini singur cele 14 nevoi fundamentale.
Pacientului i se recomandă următoarele:
- să-si însuşească şi să respecte normele de igienă;
- să renunţe la cafea;
- să renunţe la fumat;
- să aibă un regim hiposodat şi regim de diabet;
- să evite efortul fizic prelungit;
- să evite frigul şi umezeala, stresul;
- va repeta glicemia zilnic pe glucotest dimineaţa pe nemâncate;
- va continua tratament ambulator conform prescripţiilor medicale;
- revine la control lunar, la boli de nutriţie şi cardiologie;
- dispensarizare teritorială.

67
CAZUL NR.2
CULEGEREA DATELOR
Sursa de date: - Pacientul
- Familia
- Echipa de intervenţie
- Foaia de observaţie
Date subiective:
- Numele şi prenumele: M. I.
- Vârsta : 71 ani
- Sex : masculin
- Stare civilă : căsătorit
- Domiciliu : comuna Boldu, Buzău
- Ocupaţie : pensionar
- Naţionalitate : română
- Religie : ortodoxă
- Condiţii de viaţă : locuieşte împreună cu soţia şi fiul de 43 ani într-o casă cu 4
camere, frumos amenajată. Program de lucru lejer. Soţia pensionară este casnică şi se
îngrijeşte de ceilalţi membri ai familiei.
- Obiceiuri : fumează aproximativ 10 ţigări/zi, bea cafea – 1/zi, ocazional
consumă alcool. Îi plac plimbările în aer liber şi se uită la televizor.
- Alergii : nu prezintă alergii la nici un medicament
Semne particulare:
- Înălţime – 1,81 m;Greutate – 85 kg;Grupă sanguină – 0 I;Rh - + (pozitiv)
Funcţii vitale:
- TA – 200/135 mmHg
- AV – 112/bătăi/min.
- R – 28 resp./min.
- T – 37,1 ° C
Funcţii vegetative:
- apetit : inapetenţă
- scaun: normal
- diureză: normală
Elemente biografice legate de sănătate:
- AHC – părinţi cardiaci, decedaţi;

68
- AFP – fără importanţă;
- APP – la vârsta de 48 de ani diagnosticat cu HTA esenţială std. II, Diabet zaharat tip I
compensat medicamentos
Motivele internării:
- dispnee severă survenită brusc;
- transpiraţii abundente;
- cianoză;
- cefalee, sete de aer, ortopnee;
- valoare tensională crescută (TA – 180/100 mm Hg);
- tuse uscată;
- raluri bronşice şi subcrepitante;
- stare generală intens alterată.
Istoricul bolii:
Debut în urmă cu 72 ore cu febră aparent fără motiv, transpiraţii şi cefalee, fapt ce a
determinat internarea pacientului M.I. în secţia de Terapie intensivă pentru investigaţii şi
tratament.
Examen clinic general:
• Tegumente şi mucoase: cianotice, transpirate;
• Ţesut musculo-adipos: normal reprezentat;
• Sistem ganglionar: nepalpabil;
• Sistem osteo-articular: integru.
Examen pe aparate:
• Aparatul respirator: - torace normal conformat;
- respiraţie polipneică, zgomotoasă, sete de aer;
- la ascultaţie se percep raluri bronşice şi subcrepitante;
- murmur vezicular uşor diminuat;
- ritm respirator: 28 r/min.
• Aparat cardio-vascular: - şoc apexian în spaţiul V intercostal stâng, pe linia
medioclaviculară;
- zgomote cardiace bine bătute, ritmice,
- TA – 220/135 mmHG;
- P – 112/min.
• Aparat digestiv: - abdomen suplu, mobil;
- inapetenţă;

69
- tranzit intestinal prezent;
- ficat, pancreas, splina în limite normale
• Aparat uro-genital: - loji renale libere, nedureroase;
- micţiuni normale;
- Giordano (+) bilateral.
• SNC: - orientat temporo-spaţial; - nu prezintă semne de iritaţie meningeală.
Eliminări:
Urina: - Cantitatea: 2500 -2800ml/24 ore;
- Frecvenţă: 7 micţiuni/24 ore;
- Ritm: normal
- Culoare: galbenă;
- Aspect: clar.
Scaun: - Frecvenţa: 1 scaun/zi;
- Orarul: ritmic, dimineaţa la trezire;
- Cantitatea: 150-250g/zi materii fecale;
- Consistenţa: păstoasă, omogenă;
- Forma: cilindrică, de lungime variabilă;
- Culoare: maro;
- Mirosul: fecaloid.
Transpiraţie: intensă.
Vărsături: nu prezintă vărsături alimentare
Expectoraţia: absentă, apoi aerată.
Obişnuinţe alimentare:
- pacientul consuma 4-5 mese pe zi cu orar regulat (3 mese principale şi 2 gustări) cu
verificarea glicemiei;
- în prezent, datorită febrei, cefaleei şi stării generale alterate, pacientul prezintă apetit
diminuat;
- hidratare în jur de 1800-2000 l/zi.
Elemente de igienă: Pacientul este independent în efectuarea îngrijirilor zilnice.
Diagnostic medical la internare:
- Insuficienţă cardiacă congestivă cls.III NYHA; Edem pulmonar acut cardiogen; HTA
esenţială stadiul II; Diabet zaharat tip I;Bronşită acută.
Data internării: 14.04.2017 ora 5,00
Data externării: 19.04.2017 ora 11,00

70
NEVOIA FUNDAMENTALĂ MANIFESTĂRI SURSA DE DIFICULTATE
DE INDEPENDENŢĂ DE DEPENDENŢĂ
1.A respira şi a avea o bună circulaţie -alterată, manifestată prin dispnee, cianoză, -afecţiunea;
creşterea valorilor TA. -proces infecţios.
2.A bea şi mânca -manifestată prin inapetenţă. -afecţiunea;-mediul de viaţă.
3.A elimina
4.A se mişca, a avea o bună postură -manifestată prin imposibilitatea de a se -afecţiunea.
mişca.
5.A dormi, a se odihni -insomnii; -anxietate. -afecţiunea.
6.A se îmbrăca şi dezbrăca -transpiraţii excesive; -TA crescută;
-schimbarea lenjeriei de pat şi corp. -spitalizare.
7.A menţine temperatura corpului în -febră moderată; -proces infecţios;
limite constante -transpiraţii.
8.A fi curat şi îngrijit -transpiraţii excesive; -afecţiunea;
-proces infecţios.
9.A evita pericolele -anxietate excesivă; -mediul de viaţă.
10.A comunica
11.A practica religia
12.A se realiza
13.A se recrea -anxietate; - insomnii. -anxietate; spitalizare.
14.A învăţa -necunoaşterea bolii. -mediul de viaţă.

71
ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR
NEVOILE FUNDAMENTALE
PROBLEME ACTUALE PROBLEME POTENŢIALE
-alterarea nevoii de a avea o bună circulaţie şi -dezechilibru hidro-electrolitic şi acido-bazic;
respiraţie; -risc de complicaţii: tromboembolism
-alterarea nevoii de a evita pericolele; pulmonar;
-alterarea nevoii de a avea T corporală în -risc de decompensare a diabetului;
limite normale; -risc de infecţii nosocomiale.
-alterraea nevoii de a se mişca şi a avea o
bună postură;
-alterarea nevoii de a bea şi a mânca;
-alterarea nevoii de a dormi şi a se odihni;
-alterarea nevoii de a şti să-şi păstreze
sănătatea.

Diagnostic nursing
1.Alterarea nevoii de a avea o bună circulaţie şi respiraţie manifestată prin cefalee, dispnee
severă, tuse seacă datorită HTA şi a procesului infecţios;
2.Alterarea nevoii de a evita pericolele manifestată prin anxietate severă, cefalee;
3.Alterarea nevoii de a avea o t corporală în limite normale şi de a-şi păstra tegumentele
curate şi integre;
4.Alterarea nevoii de a se alimenta şi hidrata manifestată prin inapetenţă ;
5.Alterarea nevoii de a se mişca şi a avea o bună postură manifestată prin imposibilitatea de a
se deplasa;
6.Alterarea nevoii de a se odihni şi dormi manifestată prin insomnii;
7.Alterarea nevoii de a-şi păstra sănătatea manifestată prin absenţa cunoştinţelor despre
evoluţia bolii.

72
Gradul de dependenţă II
Pacientul are nevoie de echipa de îngrijire pentru a i se explica ce trebuie să facă.

73
DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
NURSING AUTONOME DELEGATE
1.Alterarea nevoii Reducerea dispneei -am condus pacientul în salon, bine aerisit; 14.04. - 15.04.2017 14.04. - 15.04.2017
de a avea o bună severe şi scăderea -am asigurat condiţii de microclimat şi -am administrat în perfuzie cu ser Starea generală a
respiraţie şi valorilor confort; fiziologic 250 ml, 1 fiolă Nitronal cu pacientului se
circulaţie tensionale, cu -l-am instalat în poziţie şezând, cu gambele un ritm de 10 picături pe minut îmbunătăţeşte,
manifestată prin: asigurarea unei atârnând la marginea patului; (i.v.); dispnee diminuată,
creşterea valorilor respiraţii şi TA în -am aspirat expectoraţia şi am curăţat -am administrat : valorile tensionale
tensionale, dispnee limite normale. cavitatea bucală; 1.Digoxin ½ f la 8 ore fcţ.AV (i.v.); scad, frecvenţa
severă cu -am administrat oxigen pe sonda 2.HSH 50 mg/8 ore (i.v.); cardiacă scade în
ortopnee, tuse nasofaringiană umidificat prin barbotaj 2/3 3.Furosemid f VI + SF până la 50 ml limite apropiate de
seacă în primele apă + 1/3 alcool – 6-8 l/min.; pe injectomat, rată 3 ml/oră(i.v.); normal.
zile, cianoză. -am asigurat linie venoasă; 4.Miofilin 3 ml la 12 ore (i.v.);
-am efectuat EKG în urgenţă; 5.Cefort 1g/12 ore (i.v.);
-am recoltat analizele uzuale pacientului; 6.Clexane 0,6x2/12 ore (sc);
-zilnic, dimineaţa şi seara, determinăm 7.Alprazolam 0,25 mg/12 ore
valorile glicemiei cu ajutorul (dimineaţa şi seara);
Glucometrului; 8.Atacand 16 mg/12 ore p.o.
-am monitorizat funcţiile vitale – 48 ore – 9.ACC 200 mgx3/zi p.o.
TA, P, R, T corporală şi le-am notat în foaia 10.O2
de observaţie;

74
-am monitorizat funcţiile vegetative: 16.04.-17.04.-18.04-19.04.2017 16.04.-17.04.-
diureză, scaun, alimentaţie; -am administrat: 18.04.-19.04.2017
-am explicat pacientului importanţa actelor 1.Tertensif SR –1cp/zi p.o.dimineaţa Stare generală
medicale; 2.Leridip 10 mg-1cp/p.o.seara; ameliorată cu valori
-am explicat necesitatea efectuării 3.Atacand 16 mg/12 ore tensionale de 145/75
sondajului vezical; p.o.(dimineaţa şi seara); mmHG în limite
-am efectuat pacientului Radiografia cardio- 4.Aspenter 75 mg p.o.la prânz; normale.
pulmonară. 5.Digoxin -1cp/p.o. dimineaţa;
6.Clexane 0,6/12ore (sc);
7.Cefort 1g/12ore (i.v.;
8.Alprazolam 0,25 mgx2
p.o.(dimineaţa şi seara);
9.Miofilin f1/2 la nevoie;
10.HSH 50 mg la nevoie;
11.Furosemid f 1 la nevoie;
12.Preductal MR25 2cp/zi p.o.
2.Alterarea nevoii Reducerea -am discutat cu pacientul explicându-i -la recomandarea medicului i-am 14.04. – 15.04.2017
de a evita anxietăţii necesitatea internării în spital, în scopul administrat pe perioada spitalizării -anxietate diminuată
pericolele diagnosticării corecte a bolii şi efectuarea Alprazolam 0,25 mg 2cp/zi p.o. (D 16.04. – 19.04.2017
manifestată prin unui tratament adecvat. şi S). -anxietate remisă în
anxietate severă totalitate.

75
3.Alterarea nevoii Reducerea -am asigurat condiţiile de microclimat -la recomandarea medicului am 14.04. – 15.04.2017
de a avea transpiraţiei corespunzătoare: salon curat, aerisit, cu asigurat aportul hidric necesar unui -transpiraţie
tegumente curate temperatură – 18-22°C; organism sănătos pe 24 ore. diminuată
şi integre -am monitorizat zilnic D şi S – T corporală 16.04. – 19.04.2017
manifestată prin şi am notat-o în foaia de temperatură; -transpiraţia remisă în
transpiraţii -am schimbat lenjeria de pat şi corp ori de totalitate.
excesive. câte ori a fost nevoie;
-am efectuat toaleta pe regiuni ori de câte
ori a fost nevoie;
-am asigurat un regim hidric adecvat –
1500-2000 ml/ 24 ore;
-am încercat menţinerea în limite
permisibile a tegumentelor în stare uscată;
-am masat şi tamponat cu alcool mentolat
zonele predispuse la apariţia escarelor.
4.Alterarea nevoii Pacientul să nu mai -am explicat pacientului necesitatea -la recomandarea medicului am Anxietate remisă în
de a se recrea fie anxios, să aibă internării în spital în scopul diagnosticării şi administrat pe perioada spitalizării totalitate la externare.
manifestată prin o stare de bine şi tratării bolii; Alprazolam 0,25 mg 2cp/zi p.o. (D
tristeţe. confort pe perioada -am explicat pacientului că situaţia creată şi S).
spitalizării este temporară şi pe măsura diminuării
simptomatologiei îşi va relua activităţile.

76
5.Alterarea nevoii Asigurarea unui -am asigurat condiţiile de microclimat şi -la recomandarea medicului am 14.04. – 15.04.2017
de a avea un somn somn odihnitor şi linişte, diminuând stimulii auditivi şi administrat pe perioada spitalizării -pacient neodihnit
de calitate şi a se relaxant pe vizuali; Alprazolam 0,25 mg 2cp/zi p.o. (D 16.04. – 19.04.2017
odihni manifestată perioada -am invitat pacientul la exerciţii de relaxare şi S). -pacient cu somn
prin insomnie spitalizării înainte de culcare; liniştit.
-gimnastică respiratorie pentru calmarea
tusei;
-observ şi notez calitatea somnului, orarul şi
gradul de satisfacere a nevoii;
-ofer pacientului o cană de ceai de tei
îndulcit cu miere de albine şi lămâie înainte
de culcare.
6.Alterarea nevoii Pacientul să -am asigurat condiţiile de microclimat; 14.04. – 15.04.2017
de a se alimenta şi prezinte o -am asigurat o dietă hiposodată, săracă în -pacientul refuză
hidrata datorită alimentaţie grăsimi; alimentaţia
dispneei severe şi adecvată pe -am asigurat aportul lichidian zilnic – 1500- 16.04. – 19.04.2017
a anxietăţii perioada 2000 ml; -pacientul
spitalizării -am făcut educaţie pacientului în ceea ce colaborează cu echipa
priveşte regimul alimentar; de îngrijire cu privire
-i-am servit alimentele frumos aranjate în la alimentaţie.
farfurie pentru a-i spori senzaţia de foame;

77
-am făcut bilanţul ingesta-excreta;
-am notat în foaia de temperatură.
7.Alterarea nevoii Educaţia -explorez nivelul de cunoştinţe al 14.04. – 15.04.2017
de a-şi păstra pacientului pe pacientului cu privire la boala sa, modul de -pacientul nu are
sănătatea perioada manifestare la intervenţie şi procesul de cunoştinţe despre
manifestată prin spitalizării, recuperare; afecţiune şi nu
cunoştinţe oferindu-i -îi aduc la cunoştinţă simptomatologia bolii colaborează cu echipa
insuficiente asupra informaţii despre şi modul de manifestare; de îngrijire
bolii boală şi regimul de -conştientizez pacientul asupra propriei 16.04. – 19.04.2017
viaţă. responsabilităţi privind sănătatea sa; -pacientul are
-fac pacientului educaţie pentru sănătate: să cunoştinţe despre
respecte cu stricteţe regulile de igienă, să afecţiune la externare.
evite factorii de risc: fumatul, cafeaua şi
stresul, să respecte în totalitate regimul
alimentar, să evite efortul fizic, frigul şi
umezeala, să asigure un aport corespunzător
de lichide, să cunoască factorii favorizanţi
în apariţia şi evoluţia bolii.

78
TABEL FUNCŢII VITALE ŞI VEGETATIVE
FUNCŢII VITALE FUNCŢII VEGETATIVE
DATA MONITORIZARE MONITORIZARE
TA (mmHg) P (p/min) R (r/min) T (°C) LICHIDE DIUREZA SCAUN
INGERATE/24h (ml/24h) (zi)
14.04. D 220/140 112/` 28/` 37,1 1800 2600 1
S 175/110 106/` 26/` 37
15.04. D 160/90 98/` 24/` 37 1700 2500 1
S 145/85 96/` 24/` 37
16.04. D 150/80 92/` 22/` 36.7 2000 2600 1
S 140/80 92/` 22/` 36.8
17.04. D 140/75 88/` 20/` 36.7 1900 2200 1
S 135/80 88/` 20/` 36.5
18.04. D 140/85 88/` 18/` 36,3 2000 2100 1
S 140/85 92/` 18/` 36,7
19.04. D 140/75 84/` 18/` 36,6 700/12h 1200/12h 1

79
TABEL ANALIZE LABORATOR
DATA ANALIZE VALORI GĂSITE VALORI NORMALE
14.04.2017 Glicemie - Glucotest D – 140 mg/dl; S – 136 mg/dl 74-106 mg/dl
-hemoglobina 10,4/g/dl 13,5-17,5/g/dl
-hematocrit 33,4% 40,00-53,00%
-leucocite 5,72/x103/Âμl 5 – 10000/mm3
VSH 25 mm/1 oră 5-15 mm/1 oră
Glucoză ser 139 mg/dl 74-106 mg/dl
Uree serică ser 25 mg/dl 12-40 mg/dl
TGP 34 U/L 16-63 U/L
TGO 65 U/L 15-37 U/L
CREATININA ser 0,81 mg/dl 0,70-1,30 mg/dl
Examen urină Albumină, glucoză – absente Albumină, glucoză – absente
Epitelii plate, rotunde – absente Epitelii plate, rotunde – absente
Leucocite, hematii – absente Leucocite, hematii – absente
Mucus - absent Mucus – absent
15.04.2017 Glicemie - Glucotest D – 118 mg/dl; S – 124 mg/dl 74-106 mg/dl
16.04.2017 Glicemie - Glucotest D – 113 mg/dl; S – 139 mg/dl 74-106 mg/dl
17.04.2017 Glicemie - Glucotest D – 123 mg/dl; S – 117 mg/dl 74-106 mg/dl
18.04.2017 Glicemie - Glucotest D – 128 mg/dl; S – 132 mg/dl 74-106 mg/dl
19.04.02017 Glicemie - Glucotest D – 116 mg/dl 74-106 mg/dl

80
TABEL MEDICAŢIE
MEDICAMENTUL MOD DE CALEA DE DOZA DOZA ACŢIUNE
PREZENTARE ADMINISTRARE UNICĂ TOTALĂ
PEV cu SF 5% 250 ml 1fl – 250 ml i.v. 250 ml - Hidratant, refacerea echilibrului electrolitic şi acido-bazic
PEV cu SF 9% 1000 ml 1 fl – 500 ml i.v. 500 ml 1000 ml Refacerea echilibrului electrolitic şi acido-bazic
Nitronal 10mg/ml Fiolă (10 ml) i.v. 1f 1f Vasodilatator
Tertensif SR 1,5 Comprimate p.o. 1cp 1cp Diuretic
Atacand 16 mg Comprimate p.o. 1cp 2cp Hipotensor
Furosemid Fiolă i.v. 1f 2f Diuretic
Digoxin Fiolă i.v. 1/2f 2f Tonic cardiac
Miofilin Fiolă i.v. 1/2f 1f Bronhodilatator
Alprazolam 0,25 mg Comprimate p.o. 1cp 2cp Sedativ uşor
Cefort 1 g Flacon i.v. 1fl 2fl Antibiotic
ACC 200 mg Comprimate p.o. 2cp 6cp Antitusiv
Aspenter 75 mg Comprimate p.o. 1cp 1cp Antiagregant plachetar
Clexane 8000 UI Flacon s.c. 1fl 2fl Anticoagulant
Amaryl 2 mg Comprimate p.o. 1cp 2cp Hipoglicemic
Siofor 1000 Comprimate p.o. 1cp 1cp Hipoglicemic

81
REZULTAT EKG

82
83
EPICRIZA
Intervenţii constante:
-monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative zilnic;
-asigurarea unui climat corespunzător în salon;
-administrarea tratamentului prescris de medic;
-asigurarea unei igiene riguroase;
-asigurarea unei alimentaţii adecvate;
-asigurarea unor eliminări fiziologice;
-asigurarea unei stări de bine fizic şi psihic;
-măsurarea bilanţului ingesto-excreta;
-pregătirea fizică şi psihică a pacientului pentru explorări şi analize.
Evaluarea intervenţiilor constante:
-am asigurat condiţii optime în salon: T=22°C, bine luminat, fără curent, fără zgomot;
-am efectuat dezinfecţia salonului cu cloramină;
-am explicat pacientului importanţa unei igiene riguroase pentru a preveni suprainfecţia;
-am asigurat pacientului lenjerie de pat curată şi bine întinsă pentru a nu se produce escarele
de decubit;
-am asigurat o alimentaţie adecvată afecţiunii sale, regim hiposodat. Nu va consuma băuturi
carbogazoase şi grăsimi;
-am asigurat un regim hidric corespunzător: 2-3 l de lichid pe zi. Regimul hidric este compus
din ceaiuri, supe, compoturi, diuretice.
-am asigurat eliminări fiziologice prin calcularea zilnică a bilanţului ingesto-excretor;
-am cântărit zilnic pacientul;
-am administrat lichide în cantităţi mari;
-am facilitat vizitele familiei şi prietenilor;
-am încurajat pacientul să efectueze activităţi recreative (citit, plimbat);
-am monitorizat funcţiile vitale şi vegetative;
-am pregătit fizic şi psihic pacientul pentru intervenţii şi explorări.
Externarea:
În urma tratamentului medicamentos, a regimului alimentar, a colaborării şi eforturilor
făcute de echipa de îngrijire, starea pacientului la externare este bună fizic şi psihic.
Bilanţul funcţiilor vitale la externare:
TA – 140/70 mmHg
P – 84/min

84
R – 18/min, T – 36,6°C.
Bilanţul autonomiei nevoilor fundamentale la externare:
1. Nevoia de a respira, a avea o bună circulaţie
Respiraţie de tip costal superior, amplă, ritmată. Zgomote cardiace bine bătute. Circulaţie
adecvată.
2. Nevoia de a bea şi a mânca
Masticaţie uşoară, apetit bun, alimentaţie adecvată.
3. Nevoia de a elimina
Eliminări fiziologice, fără modificări, urina clară, scaun normal.
4. Nevoia de a se mişca, a avea o bună postură
Postura adecvată în ortostatism, şezând şi în clinostatism.
5. Nevoia de a dormi, a se odihni
Somn uşor, profund.
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
Veşminte alese conform sexului, adecvate climatului.
7. Nevoia de-şi menţine temperatura corpului în limite normale
Pacientul are temperatura corpului în limite fiziologice.
8. Nevoia de a fi curat, îngrijit
Pacientul prezintă deprinderi igienice, tegumente şi mucoase curate şi integre.
9. Nevoia de a evita pericolele
Cunoaşte măsuri de prevenire a accidentelor, traumatismelor.
10.Nevoia de a comunica
Exprimare uşoară, colaborare armonioasă cu echipa de îngrijire.
11.Nevoia de a practica religia
Credincios, participă la slujbe religioase.
12.Nevoia de a se realiza
Pacientul doreşte să se realizeze în plan profesional.
13.Nevoia de a se recrea
Pacientul are activităţi recreative: citit, uitatul la televizor.
14.Nevoia de a învăţa
Este receptiv la tot ce este nou.
Probleme la externare:
Risc de hipo- şi hiperglicemie ; Tromboembolism pulmonar.

85
Evaluare finală:
Starea la externare a pacientului M. I. în vârstă de 71 ani este ameliorată clinic.
Intervenţii:
15.04.2017
Radiografie cardio-pulmonară: Hiluri bronho-pulmonare accentuate bilateral. Aorta derulată.
În urma examenelor clinice şi de laborator se confirmă diagnosticul de Insuficienţă
cardiacă congestivă cls.III NYHA. Se administrează tratament medicamentos: antibiotic,
anticoagulant, vasodilatator, diuretic, antiagregant plachetar, hipotensor, sedativ. În urma
tratamentului simptomele s-au ameliorat. De comun acord cu pacientul, medicul a hotărât
externarea acestuia pe data de 19.04.2017. Pregătesc documentele necesare medicului,
pregătesc pacientul şi anunţ familia în legătură cu data externării.
Gradul de autonomie:
Pacientul îşi poate îndeplini singur cele 14 nevoi fundamentale.
Pacientului i se recomandă următoarele:
- să-si însuşească şi să respecte normele de igienă;
- să renunţe la cafea;
- să renunţe la fumat;
- să aibă un regim hiposodat şi regim de diabet;
- să evite efortul fizic prelungit;
- să evite frigul şi umezeala, stresul;
- va repeta glicemia zilnic pe glucotest dimineaţa pe nemâncate;
- va continua tratament ambulator conform prescripţiilor medicale;
- revine la control lunar, la boli de nutriţie şi cardiologie;
- dispensarizare teritorială.

86
CAZUL NR.3
CULEGEREA DATELOR
Sursa de date: - Pacientul
- Familia
- Echipa de intervenţie
- Foaia de observaţie
Date subiective:
- Numele şi prenumele: I. I.
- Vârsta : 56 ani
- Sex : masculin
- Stare civilă : căsătorit
- Domiciliu : Rm.Sărat, Buzău
- Ocupaţie : funcţionar la primărie
- Naţionalitate : română
- Religie : ortodoxă
- Condiţii de viaţă : locuieşte împreună cu soţia şi fiul de 16 ani într-o casă cu 4
camere, frumos amenajată. Program de lucru lejer. Soţia se îngrijeşte de ceilalţi
membri ai familiei.
- Obiceiuri : fumează aproximativ 120 ţigări/zi, bea cafea – 1-2/zi,
ocazional consumă alcool. Îi plac plimbările în aer liber, citeşte cărţi şi se uită la
televizor.
- Alergii : nu prezintă alergii la nici un medicament
Semne particulare:
- Înălţime – 1,82 m;Greutate – 87 kg;Grupă sanguină – A II;Rh - negativ
Funcţii vitale:
- TA – 190/110 mmHg
- AV – 108/bătăi/min.
- R – 24 resp./min.
- T – 36,9 ° C
Funcţii vegetative:
- apetit : inapetenţă
- scaun: normal
- diureză: normală

87
Elemente biografice legate de sănătate:
- AHC – părinţi cardiaci;
- AFP – fără importanţă;
- APP – apendicectomie la 26 ani, la vârsta de 52 de ani – I.M. acut anterior,
diagnosticat cu HTA esenţială std. II, C.I.C.D. – Angor pectoris de efort
Motivele internării:
- dispnee severă cu ortopnee survenită în cursul nopţii;
- transpiraţii abundente;
- cianoză perioronazală si a extremităţilor;
- cefalee, ameţeli;
- tuse uscată, tahicardie;
- raluri subcrepitante;
- anxietate; stare generală intens alterată.
Istoricul bolii:
- Debut în urmă cu 3 ore cu dispnee severă cu ortopnee survenită în cursul nopţii,
transpiraţii şi cefalee, cianoză perioronazală si a extremităţilor, tuse uscată, tahicardie,
fapt ce a determinat internarea pacientului I.I. în secţia de Cardiologie pentru
investigaţii şi tratament.
Examen clinic general:
• Tegumente şi mucoase: cianotice uşor, transpirate;
• Ţesut musculo-adipos: normal reprezentat;
• Sistem ganglionar: nepalpabil;
• Sistem osteo-articular: integru.
Examen pe aparate:
• Aparatul respirator: - torace normal conformat;
- dispnee cu ortopnee;
- raluri subcrepitante;
- murmur vezicular uşor diminuat bilateral;
- ritm respirator: 24 r/min.
• Aparat cardio-vascular: - şoc apexian în spaţiul V intercostal stâng, pe linia
medioclaviculară;
- zgomote cardiace bine bătute, ritmice,
- TA – 190/110 mmHG; - P – 108/min.
• Aparat digestiv: - abdomen suplu, mobil;

88
- inapetenţă;
- tranzit intestinal prezent;
- ficat, pancreas, splina în limite normale
• Aparat uro-genital: - loji renale libere, nedureroase la palpare;
- micţiuni prezente;
- Giordano (+) bilateral.
• SNC: - orientat temporo-spaţial; - nu prezintă semne de iritaţie meningeală.
Eliminări:
Urina: - Cantitatea: 1800 -2000ml/24 ore;
- Frecvenţă: 6 micţiuni/24 ore;
- Ritm: normal
- Culoare: galbenă;
- Aspect: clar.
Scaun: - Frecvenţa: 1 scaun/zi;
- Orarul: ritmic, dimineaţa la trezire;
- Cantitatea: 150-250g/zi materii fecale;
- Consistenţa: păstoasă, omogenă;
- Forma: cilindrică, de lungime variabilă;
- Culoare: brună, dată de stercobilină;
- Mirosul: fecaloid.
Transpiraţie: intensă.
Vărsături: nu prezintă vărsături alimentare
Expectoraţia: absentă.
Obişnuinţe alimentare:
- pacientul consuma 4-5 mese pe zi cu orar regulat (3 mese principale şi 2 gustări) cu
verificarea glicemiei;
- în prezent, datorită cefaleei şi stării generale alterate, pacientul prezintă apetit
diminuat;
- hidratare în jur de 1500-2000 l/zi.
Elemente de igienă: Pacientul este independent în efectuarea îngrijirilor zilnice.
Diagnostic medical la internare:
- Insuficienţă cardiacă congestivă cls.II NYHA. Edem pulmonar acut cardiogen; C.I.C.D.
Angor pectoris post I.M. acut anterior; Dislipidemie.
Data internării: 16.05.2017 ora 6,30; Data externării: 20.05.2017 ora 10,30

89
NEVOIA FUNDAMENTALĂ MANIFESTĂRI SURSA DE DIFICULTATE
DE INDEPENDENŢĂ DE DEPENDENŢĂ
1.A respira şi a avea o bună circulaţie -alterată, manifestată prin dispnee, cianoză, -afecţiunea;
creşterea valorilor TA. -proces infecţios.
2.A bea şi mânca -manifestată prin inapetenţă. -afecţiunea;-mediul de viaţă.
3.A elimina
4.A se mişca, a avea o bună postură -manifestată prin imposibilitatea de a se -afecţiunea.
mişca.
5.A dormi, a se odihni -insomnii; -anxietate. -afecţiunea.
6.A se îmbrăca şi dezbrăca -transpiraţii excesive; -TA crescută;
-schimbarea lenjeriei de pat şi corp. -spitalizare.
7.A menţine temperatura corpului în -transpiraţii. -proces infecţios;
limite constante
8.A fi curat şi îngrijit -transpiraţii excesive; -afecţiunea;
-proces infecţios.
9.A evita pericolele -anxietate excesivă; -mediul de viaţă.
10.A comunica
11.A practica religia
12.A se realiza
13.A se recrea -anxietate; - insomnii. -anxietate; spitalizare.
14.A învăţa -necunoaşterea bolii. -mediul de viaţă.

90
ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR
NEVOILE FUNDAMENTALE
PROBLEME ACTUALE PROBLEME POTENŢIALE
-alterarea nevoii de a avea o bună circulaţie şi -dezechilibru hidro-electrolitic şi acido-bazic;
respiraţie; -risc de complicaţii: tromboembolism
-alterarea nevoii de a evita pericolele; pulmonar;
-alterarea nevoii de a avea T corporală în -risc de infecţii nosocomiale.
limite normale;
-alterarea nevoii de a se mişca şi a avea o
bună postură;
-alterarea nevoii de a bea şi a mânca;
-alterarea nevoii de a dormi şi a se odihni;
-alterarea nevoii de a şti să-şi păstreze
sănătatea.

Diagnostic nursing
1.Alterarea nevoii de a avea o bună circulaţie şi respiraţie manifestată prin cefalee, dispnee
severă, tuse seacă datorită HTA şi a procesului infecţios;
2.Alterarea nevoii de a evita pericolele manifestată prin anxietate severă, cefalee;
3.Alterarea nevoii de a avea o t corporală în limite normale şi de a-şi păstra tegumentele
curate şi integre;
4.Alterarea nevoii de a se alimenta şi hidrata manifestată prin inapetenţă ;
5.Alterarea nevoii de a se mişca şi a avea o bună postură manifestată prin imposibilitatea de a
se deplasa;
6.Alterarea nevoii de a se odihni şi dormi manifestată prin insomnii;
7.Alterarea nevoii de a-şi păstra sănătatea manifestată prin absenţa cunoştinţelor despre
evoluţia bolii.

91
Gradul de dependenţă II
Pacientul are nevoie de echipa de îngrijire pentru a i se explica ce trebuie să facă.

92
DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
NURSING AUTONOME DELEGATE
1.Alterarea nevoii Reducerea dispneei -am condus pacientul în salon, bine aerisit; 16.05. - 17.05.-18.05.2017 16.05. - 17.05-
de a avea o bună severe şi scăderea -am asigurat condiţii de microclimat şi -am administrat în perfuzie cu ser 18.05.2017
respiraţie şi valorilor confort; fiziologic 250 ml, 1 fiolă Nitronal Starea generală a
circulaţie tensionale, cu -l-am instalat în poziţie şezând, cu gambele 10mg/ml cu un ritm de 6-10 picături pacientului se
manifestată prin: asigurarea unei atârnând la marginea patului; pe minut (i.v.); îmbunătăţeşte,
creşterea valorilor respiraţii şi TA în -am aspirat expectoraţia şi am curăţat -am administrat : dispnee diminuată,
tensionale, dispnee limite normale. cavitatea bucală; 1.Digoxin ½ f la 8 ore fcţ.AV (i.v.); valorile tensionale
severă cu -am administrat oxigen pe sonda 2.HSH 25 mg f II la nevoie (i.v.); scad, frecvenţa
ortopnee, tuse nasofaringiană umidificat prin barbotaj 2/3 3.Furosemid f VI + SF până la 50 ml cardiacă scade în
seacă în primele apă + 1/3 alcool – 6-8 l/min.; pe injectomat, rată 3 ml/oră(i.v.); limite apropiate de
zile, cianoză. -am asigurat linie venoasă; 4.Miofilin 25 mg f II la nevoie (i.v.); normal.
-am efectuat EKG în urgenţă; 5.Cefort 1g/12 ore (i.v.);
-am recoltat analizele uzuale pacientului; 6.Clexane 0,6x2/12 ore (sc);
-am monitorizat funcţiile vitale – 48 ore – 7.Alprazolam 0,25 mg/12 ore
TA, P, R, T corporală şi le-am notat în foaia p.o.(dimineaţa şi seara);
de observaţie; 8.Atacand 16 mg/12 ore p.o.
-am monitorizat funcţiile vegetative: 9.Aspenter 75 mg 1cp p.o. - prânz.
diureză, scaun, alimentaţie; 10.Plavix 75 mg 1cp p.o. – prânz.
-am explicat pacientului importanţa actelor

93
medicale; 19.05.-20.05.2017 19.05.-20.05.2017
-am explicat necesitatea efectuării -am administrat: Stare generală
sondajului vezical; 1.Tertensif SR –1cp/zi p.o.dimineaţa ameliorată cu valori
-am efectuat pacientului Radiografia cardio- 2.Atacand 16 mg/12 ore tensionale de 145/75
pulmonară. p.o.(dimineaţa şi seara); mmHG în limite
3.Aspenter 75 mg p.o.la prânz; normale.
4.Digoxin -1cp/p.o. dimineaţa;
5.Cefort 2g – 1g/12ore (i.v.);
6.Alprazolam 0,25 mgx2
p.o.(dimineaţa şi seara);
7.Preductal MR25 2cp/zi p.o.;
8.Plavix 75 mg 1cp/p.o. - prânz
2.Alterarea nevoii Reducerea -am discutat cu pacientul explicându-i -la recomandarea medicului i-am 16.05. – 18.05.2017
de a evita anxietăţii necesitatea internării în spital, în scopul administrat pe perioada spitalizării -anxietate diminuată
pericolele diagnosticării corecte a bolii şi efectuarea Alprazolam 0,25 mg 2cp/zi p.o. (D 19.05. – 20.05.2017
manifestată prin unui tratament adecvat. şi S). -anxietate remisă în
anxietate severă totalitate.
3.Alterarea nevoii Reducerea -am asigurat condiţiile de microclimat -la recomandarea medicului am 16.05. – 18.05.2017
de a avea transpiraţiei corespunzătoare: salon curat, aerisit, cu asigurat aportul hidric necesar unui -transpiraţie
tegumente curate temperatură – 18-22°C; organism sănătos pe 24 ore. diminuată
şi integre -am monitorizat zilnic D şi S – T corporală

94
manifestată prin şi am notat-o în foaia de temperatură; 19.05. – 20.05.2017
transpiraţii -am schimbat lenjeria de pat şi corp ori de -transpiraţia remisă în
excesive. câte ori a fost nevoie; totalitate.
-am efectuat toaleta pe regiuni ori de câte
ori a fost nevoie;
-am asigurat un regim hidric adecvat –
1500-2000 ml/ 24 ore;
-am încercat menţinerea în limite
permisibile a tegumentelor în stare uscată;
-am masat şi tamponat cu alcool mentolat
zonele predispuse la apariţia escarelor.
4.Alterarea nevoii Pacientul să nu mai -am explicat pacientului necesitatea -la recomandarea medicului am 20.05.2017
de a se recrea fie anxios, să aibă internării în spital în scopul diagnosticării şi administrat pe perioada spitalizării Anxietate remisă în
manifestată prin o stare de bine şi tratării bolii; Alprazolam 0,25 mg 2cp/zi p.o. (D totalitate la externare.
tristeţe. confort pe perioada -am explicat pacientului că situaţia creată şi S).
spitalizării este temporară şi pe măsura diminuării
simptomatologiei îşi va relua activităţile
cotidiene.
5.Alterarea nevoii Asigurarea unui -am asigurat condiţiile de microclimat şi -la recomandarea medicului am 16.05. – 18.05.2017
de a avea un somn somn odihnitor şi linişte, diminuând stimulii auditivi şi administrat pe perioada spitalizării -pacient neodihnit
de calitate şi a se relaxant pe vizuali; Alprazolam 0,25 mg 2cp/zi p.o. (D 19.05. – 20.05.2017

95
odihni manifestată perioada -am invitat pacientul la exerciţii de relaxare şi S). -pacient cu somn
prin insomnie spitalizării înainte de culcare; liniştit.
-observ şi notez calitatea somnului, orarul şi
gradul de satisfacere a nevoii;
-ofer pacientului o cană de ceai de tei
îndulcit cu miere de albine şi lămâie înainte
de culcare.
6.Alterarea nevoii Pacientul să -am asigurat condiţiile de microclimat; 16.05. – 18.05.2017
de a se alimenta şi prezinte o -am asigurat o dietă hiposodată, săracă în -pacientul refuză
hidrata datorită alimentaţie grăsimi; alimentaţia
dispneei severe şi adecvată pe -am asigurat aportul lichidian zilnic – 1500- 19.05. – 20.05.2017
a anxietăţii perioada 2000 ml; -pacientul
spitalizării -am făcut educaţie pacientului în ceea ce colaborează cu echipa
priveşte regimul alimentar; de îngrijire cu privire
-i-am servit alimentele frumos aranjate în la alimentaţie.
farfurie pentru a-i spori senzaţia de foame;
-am făcut bilanţul ingesta-excreta;
-am notat în foaia de temperatură.
7.Alterarea nevoii Educaţia -explorez nivelul de cunoştinţe al 16.05. – 18.05.2017
de a-şi păstra pacientului pe pacientului cu privire la boala sa, modul de -pacientul nu are
sănătatea perioada manifestare la intervenţie şi procesul de cunoştinţe despre

96
manifestată prin spitalizării, recuperare; afecţiune şi nu
cunoştinţe oferindu-i -îi aduc la cunoştinţă simptomatologia bolii colaborează cu echipa
insuficiente asupra informaţii despre şi modul de manifestare; de îngrijire
bolii boală şi regimul de -conştientizez pacientul asupra propriei 19.05. – 20.05.2017
viaţă. responsabilităţi privind sănătatea sa; -pacientul are
-fac pacientului educaţie pentru sănătate: să cunoştinţe despre
respecte cu stricteţe regulile de igienă, să afecţiune la externare.
evite factorii de risc: fumatul, cafeaua şi
stresul, să respecte în totalitate regimul
alimentar, să evite efortul fizic, frigul şi
umezeala, să asigure un aport corespunzător
de lichide, să cunoască factorii favorizanţi
în apariţia şi evoluţia bolii.

97
TABEL FUNCŢII VITALE ŞI VEGETATIVE
FUNCŢII VITALE FUNCŢII VEGETATIVE
DATA MONITORIZARE MONITORIZARE
TA (mmHg) P (p/min) R (r/min) T (°C) LICHIDE DIUREZA SCAUN
INGERATE/24h (ml/24h) (zi)
16.05. D 190/110 108/` 24/` 36,7 2100 2400 1
S 175/105 108/` 20/` 36,8
17.05. D 180/100 106/` 22/` 36,3 2000 2200 1
S 160/85 106/` 20/` 36,6
18.05. D 160/80 96/` 18/` 36,5 1800 2400 1
S 150/85 92/` 18/` 36,7
19.05. D 140/80 84/` 18/` 36,8 1700 2300 1
S 145/80 88/` 18/` 36,4
20.05. D 140/80 88/` 18/` 36,7 1000/12h 1100/12h 1

98
TABEL ANALIZE LABORATOR
DATA ANALIZE VALORI GĂSITE VALORI NORMALE
19.05.2017 -eritrocite 3,87/x106/Âμl 4,50-6,00/x106/Âμl
-hemoglobina 11,5/g/dl 13,5-17,5/g/dl
-hematocrit 34,5% 40,00-53,00%
-leucocite 6,62/x103/Âμl 5 – 10000/mm3
VSH 26 mm/1 oră 5-15 mm/1 oră
Glucoză ser 100 mg/dl 74-106 mg/dl
Uree serică ser 23 mg/dl 12-40 mg/dl
TGP 52 U/L 16-63 U/L
TGO 87 U/L 15-37 U/L
Creatinina ser 0,81 mg/dl 0,70-1,30 mg/dl
Bilirubina directă ser 0,2 mg/dl 0,0-0,2 mg/dl
Bilirubina totală ser 0,55 mg/dl 0,2-1,0 mg/dl
Colesterol ser 244 mg/dl 110-200 mg/dl
Trigliceride ser 91 mg/dl 50-150 mg/dl
Examen urină Albumină, glucoză – absente Albumină, glucoză – absente
Epitelii plate, rotunde – absente Epitelii plate, rotunde – absente
Leucocite, hematii – absente Leucocite, hematii – absente
Urobilinogen, glucoză - absente Urobilinogen, glucoză – absente

99
TABEL MEDICAŢIE
MEDICAMENTUL MOD DE CALEA DE DOZA DOZA ACŢIUNE
PREZENTARE ADMINISTRARE UNICĂ TOTALĂ
PEV cu SF 5% 1500 ml + B1,B6 1fl – 250 ml i.v. 250 ml 250 Reglează metabolismul glucidelor şi
aminoacizilor
PEV cu SF 9% 1000 ml 1 fl – 500 ml i.v. 500 ml 1000 ml Refacerea echilibrului electrolitic şi acido-bazic
Atacand 16 mg Comprimate p.o. 1cp 1cp Inhibitor de conversie
Furosemid Fiolă i.v. 6f 6f Diuretic
Digoxin 0,5 ml Fiolă i.v. 1f 3f Tonic cardiac
Digoxin 0,5 mg Comprimate p.o. 1cp 1cp Tonic cardiac
Miofilin 24mg/ml Fiolă i.v. 1f 1f Bronhodilatator
Alprazolam 0,25 mg Comprimate p.o. 1cp 2cp Sedativ uşor
Cefort 1 g Flacon i.v. 1fl 2fl Antibiotic
HSH 25 mg Fiole i.v. 1f 2f Antiinflamator
Aspenter 75 mg Comprimate p.o. 1cp 1cp Antiagregant plachetar
Clexane 8000 UI Flacon s.c. 1fl 2fl Anticoagulant
Plavix 75 mg Comprimate p.o. 1cp 1cp Antiagregant plachetar
Preductal 35MR Comprimate p.o. 1cp 2cp Coronaroprotector

100
REZULTAT EKG

101
102
EPICRIZA
Intervenţii constante:
-monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative zilnic;
-asigurarea unui climat corespunzător în salon;
-administrarea tratamentului prescris de medic;
-asigurarea unei igiene riguroase;
-asigurarea unei alimentaţii adecvate;
-asigurarea unor eliminări fiziologice;
-asigurarea unei stări de bine fizic şi psihic;
-măsurarea bilanţului ingesto-excreta;
-pregătirea fizică şi psihică a pacientului pentru explorări şi analize.
Evaluarea intervenţiilor constante:
-am asigurat condiţii optime în salon: T=22°C, bine luminat, fără curent, fără zgomot;
-am efectuat dezinfecţia salonului cu cloramină;
-am explicat pacientului importanţa unei igiene riguroase pentru a preveni suprainfecţia;
-am asigurat pacientului lenjerie de pat curată şi bine întinsă pentru a nu se produce escarele de
decubit;
-am asigurat o alimentaţie adecvată afecţiunii sale, regim hiposodat. Nu va consuma băuturi
carbogazoase şi grăsimi;
-am asigurat un regim hidric corespunzător: 2-3 l de lichid pe zi. Regimul hidric este compus din
ceaiuri, supe, compoturi, diuretice.
-am asigurat eliminări fiziologice prin calcularea zilnică a bilanţului ingesto-excretor;
-am cântărit zilnic pacientul;
-am administrat lichide în cantităţi mari;
-am facilitat vizitele familiei şi prietenilor;
-am încurajat pacientul să efectueze activităţi recreative (citit, plimbat);
-am monitorizat funcţiile vitale şi vegetative;
-am pregătit fizic şi psihic pacientul pentru intervenţii şi explorări.
Externarea:
În urma tratamentului medicamentos, a regimului alimentar, a colaborării şi eforturilor
făcute de echipa de îngrijire, starea pacientului la externare este bună fizic şi psihic.
Bilanţul funcţiilor vitale la externare:
TA – 145/80 mmHg
P – 88/min

103
R – 18/min, T – 36,8°C.
Bilanţul autonomiei nevoilor fundamentale la externare:
1. Nevoia de a respira, a avea o bună circulaţie
Respiraţie de tip costal superior, amplă, ritmată. Zgomote cardiace bine bătute. Circulaţie
adecvată.
2. Nevoia de a bea şi a mânca
Masticaţie uşoară, apetit bun, alimentaţie adecvată.
3. Nevoia de a elimina
Eliminări fiziologice, fără modificări, urina clară, scaun normal.
4. Nevoia de a se mişca, a avea o bună postură
Postura adecvată în ortostatism, şezând şi în clinostatism.
5. Nevoia de a dormi, a se odihni
Somn uşor, profund.
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
Veşminte alese conform sexului, adecvate climatului.
7. Nevoia de-şi menţine temperatura corpului în limite normale
Pacientul are temperatura corpului în limite fiziologice.
8. Nevoia de a fi curat, îngrijit
Pacientul prezintă deprinderi igienice, tegumente şi mucoase curate şi integre.
9. Nevoia de a evita pericolele
Cunoaşte măsuri de prevenire a accidentelor, traumatismelor.
10.Nevoia de a comunica
Exprimare uşoară, colaborare armonioasă cu echipa de îngrijire.
11.Nevoia de a practica religia
Credincios, participă la slujbe religioase.
12.Nevoia de a se realiza
Pacientul doreşte să se realizeze în plan profesional.
13.Nevoia de a se recrea
Pacientul are activităţi recreative: citit, uitatul la televizor.
14.Nevoia de a învăţa
Este receptiv la tot ce este nou.
Evaluare finală:
Starea la externare a pacientului I. I. în vârstă de 56 ani este ameliorată clinic.

104
Intervenţii:
16.05.2017
Radiografie cardio-pulmonară: NEPP.
În urma examenelor clinice şi de laborator se confirmă diagnosticul de Insuficienţă
cardiacă congestivă cls.III NYHA. Se administrează tratament medicamentos: antibiotic,
anticoagulant, blocant de Ca, diuretic, antiagregant plachetar, sedativ. În urma tratamentului
simptomele s-au ameliorat. De comun acord cu pacientul, medicul a hotărât externarea acestuia
pe data de 20.05.2017. Pregătesc documentele necesare medicului, pregătesc pacientul şi anunţ
familia în legătură cu data externării.
Gradul de autonomie:
Pacientul îşi poate îndeplini singur cele 14 nevoi fundamentale.
Pacientului i se recomandă următoarele:
- să-si însuşească şi să respecte normele de igienă;
- să renunţe la cafea;
- să renunţe la fumat;
- să aibă un regim hiposodat, hipocaloric şi hipolipidic;
- să evite efortul fizic prelungit;
- să evite frigul şi umezeala, stresul;
- va repeta sumarul de urină şi urocultură odată la 3 luni;
- va continua tratament ambulator conform prescripţiilor medicale;
- revine la control la 1 lună;
- dispensarizare teritorială.

105
CAPITOLUL IV
CONCLUZII

Insuficienţa cardiacă este un sindrom clinic care rezultă din imposibilitatea de a expulza
întreaga cantitate de sânge primită şi de a menţine astfel un debit sanguin corespunzător nevoilor
organismului, în condiţiile unei umpleri venoase satisfăcătoare.
Insuficienţa cardiacă este de asemenea un sindrom clinic caracterizat prin simptome şi
semne distincte, consecinţă a perturbărilor în asigurarea debitului cardiac şi în asigurarea
întoarcerii venoase.
La declanşarea insuficienţei cardiace contribuie o serie de factori clinici cum ar fi:
infecţiile, în special cele acute ale căilor aeriene superioare; emboliile pulmonare, anemiile
severe, insuficienţa debitului coronarian, tulburările de ritm ale inimii, solicitările fizice şi
psihice, tireotoxicoza şi sarcina, precum şi hipertensiunea arterială, bolile valvulei aortice, bolile
coronarelor, insuficienţa mitrală, miocarditele şi unele cardiopatii congenitale.
Scăderea debitului cardiac, consecutiv scăderii forţei de contracţie a miocardului, duce la
lipsa oxigenului în ţesuturi şi organe, în special la nivelul rinichiului, glandelor suprarenale şi
hipofizei posterioare, determinând scăderea filtraţiei glomerulare, creşterea reabsorbţiei tubulare,
hipersecreţia de aldosteron şi AND – fenomene ce explică retenţia de apă şi sare şi apariţia
edemelor.
Prin urmare, bolnavii cu insuficienţă cardiacă necesită o îngrijire specială care are ca
scop:
- reducerea nevoilor energetice ale organismului pentru a putea face faţă îmbolnăvirilor, deci,
pentru a scădea efortul cardiac;
- mărirea forţei de contracţie a inimii, mărindu-se astfel capacitatea funcţională.
În concluzie, pentru reducerea muncii inimii se impune repaus psihic moral şi în special,
repaus fizic, controlul retenţiei hidro-saline prin restricţia aportului de sare, administrarea de
diuretice ca: Nefrix, Furosemid; creşterea eficienţei inimii cu preparate digitale ca: Digoxin,
Lanatosid-C, Dezlanosid, Cedilanide. Evoluţia insuficienţei cardiace depinde de gravitatea
cardiopatiei cauzale şi de prezenţa sau absenţa complicaţiilor.
La unii bolnavi, insuficienţa cardiacă stângă poate evolua un număr relativ mare de ani
(zece ani sau peste), fără a apărea insuficienţa cardiacă dreaptă. În cazul unei cardiopatii cu
insuficienţă de cord, supravieţuirea, care în urmă cu două decenii era de numai 1-2 ani, a devenit
astăzi de 5-10 ani şi chiar mai mult.

106
În ultimii ani, au apărut diverse metode de diagnosticare şi investigare a insuficienţei
cardiace, cum ar fi:
Testul de mers timp de 6 minute
Este un test simplu care măsoară distanţa parcursă de un pacient în 6 minute. Are valoare
pentru a evalua severitatea insuficienţei cardiace şi răspunsul la tratament.
Testul de efort
Presupune înregistrarea continuă a EKG, a ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale în timp
ce bolnavul face efort standardizat, pe bicicletă sau pe un covor rulant. În timpul efortului, inima
consumă mai mult sânge oferit prin arterele coronare. Dacă arterele coronare au stenoze
(îngustări) pe traiectul lor, acestea nu pot să ofere un flux de sânge mai mare necesar unei inimi
la efort. Acest lucru e observat pe EKG unde apar modificări. Este un test foarte util la pacienţii
cu cardiopatie ischemică.
Tomografia computerizată (TC)
Este o tehnică radiologică (se bazează pe expunerea la radiaţii), fiind necesară uneori şi
administrarea unei substanţe injectabile (substanţa de contrast).
Poate fi utilă pentru depistarea unor cauze ale insuficienţei cardiace. Recent, prin aplicarea unui
protocol special (numita „TC cu secţiuni multiple“), TC poate vizualiza arterele coronare.
Coronarografia
Este o analiza invazivă (realizată de obicei prin puncţionarea arterei femurale – artera
principală de la baza membrului inferior) care permite vizualizarea arterelor care irigă inima
(arterele coronare).

107
CAPITOLUL V

BIBLIOGRAFIE

1. Carol Mozes, ,, TEHNICA ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI”


2. Constantin Borundel , ,,MEDICINA INTERNĂ PENTRU CADRE MEDII”
3. Lucreţia Titircă, „GHID NURSING”
4. Lucreţia Titircă, „MANUAL DE ÎNGRIJIRI SPECIALE ACORDATE
PACIENTULUI DE CĂTRE ASISTENTA MEDICALĂ”
5. Lucreţia Titircă, ,,BREVIAR EXPLORĂRI FUNCŢIONALE”
6. Lucreţia Titircă, ,,TEHNICI DE EVALUARE’’
7. L. Clocotici, ,,PROFESIA DE ASISTENT”
8. Roman Vlaicu, Corneliu Dudea, „DIAGNOSTICUL BOLILOR
CARDIOVASCULARE”

108

S-ar putea să vă placă și