UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ

ȘI FARMACIE „NICOLAE TESTEMIȚANU” ,

MUN. CHIȘINĂU, REPUBLICA MOLDOVA

Tema: Digestia în cavitatea bucală și

stomac. Digestia în intestine.
Metabolismul energetic. Determinarea
cheltuielilor energetice prin metode
calorimetrice. Termoreglarea.

A efectuat: Cătălina APRODU, studentă grupa Sp2001

A evaluat: Eugeniu COREȚCHI, asistent universitar
Aparatul digestiv aprovizioneaza organismul cu substante nutritive: apa,
vitamine, sarurui minerale. El se interpune intre mediul intern si cel extern. Este
format din tub digestiv si organe anexe.

Tubul digestiv este alcatuit din:

- cavitatea bucala;
- faringe;
- esofag;
- stomac;
- intestin subtire ( duoden, jejun, ileon);
- intestin gros (cec, colon ascendent, colon transvers, colon descendent,
colon sigmoid si rect)
Organele anexe sunt: limba, dintii, glandele cu secretie externa
(salivare,pancreas si ficat).

Peretele tubului digestiv este format din 4 tunici: mucoasa, submucoasa,

musculara si adventice.

1. mucoasa (spre interior) – formata din celule epiteliale ce difera de la o

regiune la alta;

- musculatura mucoasei a carei contractie formeaza pliurile mucoasei;

2. submucoasa cu tesut conjunctiv, glande, fibre nervoase si vase de sange.

3 .Stratul muscular din doua componente:

- Musculatura circulara spre interior, de 3-5 ori mai groasa decat

musculatura longitudinala dispusa spre exterior.
4. Adventicea – (tunica externa) un invelis conjunctiv dispus la suprafata.

Componenta abdominala a tubului digestiv este acoperita de seroasa

peritoneala avand o foita parietala aplicata pe peretele abdomenului si una
viscerala ce inconjoara stomacul, intestinul subtire, colonul transvers si sigmoid
si se continua cu mezenter care contin vase de sange si nervi.

Peritoneul trece peste colonul ascendent si descendent si peste pancreas

(organe retroperitoneale)

Vascularizatia provine din:

- Aorta descendenta pentru organele din abdomen (splanhne);

- aorta abdominala prin:
 trunchiul celiac
  artera mezenterica superioara;
 artera mezenterica inferioara;
 artera hiogastrica.

Intoarcerea venoasa se face prin:

- vena porta care se varsa in capilarele sinusoide ale ficatului;

- vena centro-lobulara;
- venele suprahepatice;
- vena cava inferioara.
In acest fel, in calea substantelor absorbite se gaseste ficatul care prin
celulele reticulo-endoteliale – celulele Kapfer, opreste microorganismele si
particulele straine patrunse pe cale digestiva.

Ficatul opreste si prelucreaza ½ - 2/3 din substantele absorbite.

Circulatia splanhnica se intensifica in timpul digestiei deoarece:

- unii hormoni secretati in timpul digestiei produc vasodilatatie (CCK,

gastrina, VIP, secretina);
- in timpul activitatii secretorii se formeaza bradikinina – substanta
vasodilatatorie;
- in timpul digestiei se consuma oxigen – scade presiunea oxigenului ceea
ce produce vasodilatatie.

Parasimpaticul produce vasodilatatie indirect prin stimularea activitatii

glandelor.

Simpaticul produce vasoconstrictie, dar tesutul scapa repede de aceasta

actiune prin factorii vasodilatatori rezultati din metabolism.

Constrictia venelor din teritoriul splanhnic sub actiunea SNS (sistem

nervos simpatic) indreapta sangele spre teritorii cu importanta vitala in
situatii cum ar fi socul hemoragic (se pot mobiliza 200-300 ml de sange).

Inervatia este asigurata in primul rand de SNE (sistemul nervos enteric).

SNE este reprezentat de cele 2 plexuri:

1. mienteric sau Auerbach (vegetativ) -situat intre cele 2 straturi

musculare circular si longitudinal.
2. submucos sau Meissner (vegetativ) situat in submucoasa.
 SNE e format din cca 100 milioane de neuroni (aproximativ numarul
neuronilor din maduva spinarii) si prelungirile lor amielinice.

Neuronii sunt:

- senzitivi;
- efectori;
- interneuroni.

Neuronii senzitivi (1/3) trimit dendritele spre mucoasa si spre muschi. Ele
(dendritele) joaca rol de receptori fiind excitate de distensie, tact, factori chimici
din compozitia chimului.

Stimulii sunt transmisi direct sau prin inmtermediul neuronilor efectori.

Neuronii efectori (motori) din plexul mienteric trimit axonii spre muschii
celor doua straturi, determinand contractia lor.

Neuronii efectori din plexul submucos inerveaza glandele, celulele

endocrine, epiteliile si vasele de sange comandand vasoliditatia.

Neuronii din SNE elaboreaza un numar mare de mediatori chimici cum ar fi:
Acch (acetilcholina), NA (noradrenalina), serotonina, Substanta P,
somatostatina, VIP, neurotensina, bombezina, encefalina, NO etc, unii cu
actiune incomplet elucidata (Acch si VIP – vasodilatatie, Acch, substanta P –
contractie musculara, VIP si NO – relaxare musculara) etc.

SNE este cel care regleaza activitatea aparatului digestiv. Asupra lui se
exercita influenta din partea sistemului nervos vegetativ (SNV).

FUNCTIILE APARATULUI DIGESTIV

1. Functie motorie – aparatul digestiv fragmenteaza si transporta

alimentele;

2. Functie secretorie - secreta sucurile digestive necesare digestiei;

3. Functia de digestie – sucurile contin enzime ce degradeaza prin
hidroliza principiile alimentare in componente simple;
4. Functia de absorbtie – componentele simple sunt trecute prin peretele
digestiv in mediul intern.
Functia secretorie – e realizata de glande. Pe toata suprafata mucoasei
digestive sunt bilioane de glande unicelulare, celule mucoase care secreta
 mucus cu rol de protectie si de favorizare a alunecarii continutului digestiv ca
si de formarea bolului din cavitatea bucala si din colon.

In submucoasa se gasesc glande tubuloase ce secreta pe langa mucus si

enzime.

In afara tubului digestiv exista glannde anexe:

- Salivare (seroase, mucoase, mixte);

- pancreas;
- ficat.
Secretiile sunt declansate de actiunea unor substante specifice :

1. produsi ai secretiei neurocrine;

2. produsi ai secretiei endocrine;
3. produsi ai secretiei paracrine.

1. Produsii secretiei neurocrine sunt eliberati de terminatiile nervoase din

jurul celulelor secretoare. Stimularea SNP (sistem nervos parasimpatic) prin
Acch stimuleaza secretiile SNS (sist. nervos simpatic) in unele regiuni
stimuleaza secretiile, dar actiunea e tranzitorie deoarece produce
vasoconstrictie.
2. Produsii endocrini sunt hormoni, se varsa in sange si transportati prin sange
ajung la locul de actiune.
3. Produsii paracrini sunt elaborati in vecinatatea celulelor secretoare
ajungand la ele prin difuziune.
Substantele ce stimuleaza secretia se numesc secretogoge. Ele actioneaza
printr-unul din urmatoarele doua mecanisme:

- dupa interactiunea cu receptorul activeaza adenilciclaza, se formeaza

cAMP care actioneaza prin proteinkinaze, enzime ce fosforileaza deci
activeaza diferite procese;
- dupa interactiune cu receptorul activeaza fosforilaza C din membrana,
care prin fosforilare activeaza fosfatidil-inozitolu rezultand
++
inozotoltrifosfatul. Acesta mobilizeaza Ca din depozite si stimuleaza
transportul transmembranar de Ca++ .
Materialul necesar secretiei provine din sangele capilar iar energia – din
scindarea ATP.

FIZIOLOGIA CAVITATII BUCALE

Cavitatea bucala este formata din:

- vestibul , situat intre buze si arcadele dentare;

- cavitatea propriuzisa, delimitata de:
a) palatul dur superior;
b) planseul bucal inferior;
c) arcadele dentare anterioare;
d) orificiul buco-faringian, delimitat de pilierii amigdalieni posterior.

Mucoasa acestei cavitati e formata dintr-un epiteliu pavimentos stratificat.

Scheletul prezinta o parte mobila – mandibula, ale carei miscari se datoreaza
articulatiei temporo-mandibulare si este determinata de contractia unor grupe
musculare.

In cavitatea bucala se gaseste un organ muscular – limba, pe suprafata careia

exista receptori gustativi sub forma mugurilor gustativi.

Vascularizatia este asigurata de ramuri ale arterei carotide externe.

Inervatia senzitiva se face prin:

a) nervul facial (nVII) care are receptorii in 2/3 anterioare ale limbii, are
soma in ganglionul geniculat si fibrele senzitive se termina in centrul
salivar superior din punte;
b) nervul glosofaringian (nIX) cu receptorii in 1/3 posterioara a limbii,
soma in ganglionul pietros si terminatiile nervoase in centrul salivar
inferior din bulb;
c) nervul vag (nX) cu receptorii in mucoasa faringiana si esofagiana,
soma in ganglionii jugular si plexiform;
d) nervul trigemen (nV), cu receptorii pentru tact, termici si durerosi din
mucoasa cavitatii bucale si cu soma in ganglionul Gasser.

Inervatia secretorie parasimpatica

- Cu punct de plecare din centrul salivar superior, prin nervul facial, face
sinapsa in ganglionii din hilul glandelor submaxilare si sublinguale,
fibrele postganglionare terminandu-se in glandele respective.
- Cu punct de plecare din centrul salivar inferior din bulb, prin nervul
glosofaringian, face sinapsa in ganglionul otic, fibrele postganglionare se
termina in glanda parotida.
 Inervatia simpatica are primul neuron in coarnele laterale T1 , T2, sinapsa
se face in ganglionul cervical superior, fibrele postganglionare in jurul carotidei
externe si ramurile sale ajung la glandele salivare.

La nivelul cavitatii bucale are loc:

1. o functie secretorie – secretie salivara;

2. o functie motorie – masicatia.

1. Secretia salivara este produsa de trei perechi e glande exocrine si de un

numar mare de glande unicelulare de pe suprafata mucoasei.

Cele trei perechi de glande sunt:

- Glandele parotide – sunt situate in lojele parotidiene de langa conductul

auditiv extern. Au o greutate de 25-30 gr., fiecare si isi varsa produsul de
secretie prin canalul lui Stenon in vestibul, la nivelul molarului II
superior.
- Glandele submaxilare – sunt situate in planseul bucal, in vecinatatea
unghiului intern al mandibulei. Au fiecare cate 7 gr. greutate si isi varsa
produsul de secretie prin canalul Warton lateral de fraul limbii;
- Glandele sublinguale – sunt situate deasupra planseului bucal in loja
sublinguala, au greutate fiecare de 3-5 gr., iar produsul de secretie se
varsa in apropierea fraului limbii prin 5-6 canale Rivinus (sau canal unic
Bartholin).
Toate sunt glande tubulo-acinoase formate din acini si ducte.

Acinii sunt captusiti cu celule piramidale, avand apexul spre lumen.Celulele

au caracter secretor (prezinta reticul endoplasmatic si aparat Golgi) si granulatii
de secretie.

Celulele sunt de doua feluri:

a) seroase, cu granulatii de zimogen, ce secreta ptialina (amilaza);

b) mucoase, cu granulatii de mucinogen, ce secreta mucina.

Acinii sunt serosi in glandele parotide, mucosi in glandele sublinguale si

micsti in glandele submaxilare.
 Ductele sunt:

a) intercalate;
b) striate;
c) excretoare.

Ductele intercalate si excretoare joaca rol de conducte.

Ductele striate sunt marginite de celule cuboidale, inalte cu microvili spre

extremitatea luminala, cu aspect striat spre baza determinat de prezenta
invaginatiilor membranei si a mitocondriilor ( la fel ca cel din tubul proximal
renal).

Ductele striate participa la formarea salivei, ele lipsesc la glandele

sublinguale.

Acinul si cele 3 ducte formeaza o unitate morfofunctionala numita salivon.

Atat in acin cat si in ducte exista celule mioepiteliala cu rolin eliminarea

salivei. In citoplasma celulelor acinare exista miofilamente cu acelasi rol.

Glandele unicelulare raspandite pe suprafata mucoasei secreta mucus sub

actiunea stimulilor locali. Ele sunt mai numeroasa in regiunea palatina si labiala.

Vascularizatia e asigurata de ramuri din carotida externa si realizeaza un

sistem port avand primul rand de capilare in jurul ductelor si al doilea in jurul
acinilor, acinul primind sangele ce a irigat ductul.

Inervatia e vegetativa – decrisa mai sus.

FORMAREA SALIVEI

Saliva formata in acini este saliva primara. Ea contine ptialina (amilaza),

mucina, intr-un mediu ionic asemanator lichidului extracelular deci izoosmotic
cu plasma.

Substantele proteice sunt sintetizate pe ribozomi, transportate prin reticul

endoplasmatic la aparatul Golgi si depozitate sub forma de vezicule la
extremitatea apicala a celulei de unde sunt eliminate in acin prin exocitoza.
 In ceea ce priveste substantele anorganice, semnalul secretor creste
permeabilitatea pentru Cl- la nivelul membranei bazale si laterale. Cl - e
transportat activ, ceea ce atrage ionii pozitivi in celula. Creste osmolaritatea ceea
ce atrage apa. Creste presiunea in celula, aceasta isi mareste volumul, apar mici
rupturi ale marginii apicale prin care se elimina continutul celular in acin.

Saliva primara ajunsa in ductul striat isi modifica compozitia. Aici Na+ este
reabsorbit activ iar K+ secretat.

Reabsorbtia Na+ este mai puternica ceea ce determina in interiorul ductului

un potential de -70mV. Acest potential determina reabsorbtia pasiva a Cl - . Prin
schimb cu Cl dar si printr-un proces activ este secretat HCO3- .

In consecinta, in repaos secretor concentratia in saliva a Na si Cl este scazuta

(Na+ 15 mEg/l fata de 142 in plasma), cele ale K + si HCO3- sunt crescute (K+ - 30
mEg/L fata de 4 in plasma, HCO3- 50-70 mEg/L fata de 24 in plasma).

Cum reabsorbtia este mai puternica decat secretia iar ductele sunt f.putin
permeabile pentru apa, saliva finala este hipotona ( cu xceptia celei sublinguale
unde nu exista ducte striate).

In cresterea debitului salivar, saliva trece mai repede prin ducte, procesele de
la acest nivel sunt mai reduse.

In exces de aldosteron, care ca si la nivel renal stimuleaza absorbtia de Na + si

secretia de K+ , ClNa din saliva poate fi redua chiar la zero, iar eliberarea K +
creste.

Prin ducte se elimina o serie de ioni, fenomen constatat prin injectarea unor
ioni radioactivi intr-o artera din apropierea glandei. In ordinea aparitiei: HCO 3-
,Cl- ,B2- ,K+ ,I- , ureea.

COMPOZITIA SALIVEI

Parnchimul glandular de cca 60 gr. Secreta in 24 de ore 1000-1500 ml saliva,

adica 0,5-1ml pe gr. /pe ora, in conditii bazale.

In timpul masticatiei 1-2 ml, iar in secretie maxima – 5-8ml pe gr. Si pe ora.

Saliva este un lichid incolor, transparent, filant (din cauza mucinei) usor
opalescent ( celule descuamate, leucocite), hipoton – densitatea de 1003-1008,
presiunea osmotica 50 mosm/L, cu un pH acid in repaos (5,4-6), ce se
alcalinizeaza cand secretia creste (7,8).

Compozitia se modifica cu tipul alimentelor ingerate:

- devine abundenta si apoasa cand se consuma alimente uscate;

- abundenta in cazul substantelor acide;
- bogata in mucus cand se consuma carne.

Este formata din:

- 99,4% apa;
- 0,6% rezidu uscat: 0,2% substante anorganice
0,4% substante organice.

Substantele anorganice sunt saruri de Na, K, sub forma de cloruri,

bicarbonati, fosfati.

Exista si Ca++ care creste cu fluxul salivar.

In mediul acid Ca++ e mobilizat din smaltul dentar.

In mediul alcalin se formeaza saruri insolubile de Ca ++ dand calculi-

sialolati in ductele salivare. Ca++ participa si la formarea tartrului dentar. In
saliva exista si sulfocianat - forma de eliminar a ionului CN rezultat din
metabolizarea proteinelor. El are rol antiseptic. Prin saliva se elimina si iod,
glandele salivare il concentreaza de 60 de ori (rol necunoscut). Se elimina si Fl -
necesar mentinerii integritatii dentare.

Substantele organice sunt reprezentate in primul rand de proteine, cele

mai importante fiind enzimele:

Amilaza (ptialina) este o αamilaza ce desface legaturile α 1-4 glicozidice

din amidonul sau glicogenul preparate.

E activata de Cl- , are pH-ul optim de 6,8 si temperatura optima de 37 0

C.Este activa intre pH 4-11, de aceea isi continua actiunea in stomac pana cand
pH-ul bolului scade sub 4.
 Degradarea amidonului preparat are loc pana la maltoza, maltotrioza si
dextrine (dextrinele rezulta deoarece ptialina nu scindeaza legaturile 1-6
glicozidice de la nivelul ramificatiilor).

Lizozimul hidrolizeaza capsula glicozidica a bacteriilor ajutand

patrunderea sulfacianatului.

Kalicreina formeaza bradikinina, o substanta vasodilatatoare.

In saliva mai exista mucoproteine care participa la formarea mucusului ce

adera de alimente favorizand formarea bolului alimentar. De asemenea adera de
mucoasa bucala formand un filtru protector.

Mucusul favorizeaza alunecarea bolului si prin HCO 3 neutralizeaza

substantele acide.

Mai exista antigene de grup sanguin care se intalnesc la persoanele

secretoare (80%) – sunt glicoproteine.

Exista si IgA, anticorp cu rol de aparare impotriva bacteriilor.

Substante cu rol bactericid :

- bactericidina – impotriva lactobacilului si a streptococului;

- lactoferina – ce s-a gasit la persoanele fara carii.

Substante azotate neproteice:

- uree;
- acid uric;
- creatinina;
- aminoacizi;
- glucoza 0-5 mg%;
- acid lactic;
- lipide: colesterol, acizi grasi, fosfolipide.

Rolurile salivei

1). Faciliteaza masticatia si deglutitia;

2). Lubrefiaza mucoasa favorizand vorbirea;

 3). Solubilizeaza multe substante excitand papilele gustative;

4). Rol digestiv – descompune amidonul preparat;

5). Are proprietati bactericide;

6). Reprezinta calea de eliminare a unor substante toxice (Hg, Pb), a

microorganismelor, a ureei.

In lipsa salivei apar ulceratii ale mucoasei bucale deoarece saliva o spala
indepartand microorganismele si resturile alimentare si are efect bactericid.

Reglarea secretiei salivare se face exclusiv pe baza nervoasa, prin reflexe

neconditionate si conditionate.

Reglarea reflex neconditionata este innascuta, se face pe calea unui arc reflex
existent, se mentine cat timp acest arc exista si e declansat de un stimul cu
importanta biologica.

Receptorii sunt cei gustativi, tactili sau durerosi din cavitatea bucala.

Calea aferenta (descrisa anterior) e reprezentata de fibrele senzitive ale

nervilor: facial, glosofaringian, vag si trigemen.

Centrii:

- salivari superiori din punte;

- salivari inferiori din bulb.
Calea eferenta (descrisa anterior) prin nervii facial si glosofaringian.

Reflexul desfasurat pe aceasta cale este parasimpatic si declanseaza o

secretie abundenda dar saraca in amilaza.

Concomitent se produce vasodilatatie prin badikinina.

Sistemul nervos parasimpatic stimuleaza dezvoltarea glandelor salivare,

metabolismul lor. Denervarea parasimpatica duce la atrofia glandelor salivare.

Sistemul nervos simpatic stimuleaza secretia amilazei, dar secretia este

putin abundenta deoarece contracta vasele.
 Denervarea simpatica nu duce la modificari ale glandelor salivare.

Reglarea reflex conditionata are o importanta redusa la om. E declansat de

stimuli care nu au importanta biologica daca acestia se asociaza repetat cu
administrarea mancarii.

Acesti stimuli capata astfel semnificatie de semnal.

Reflexele conditionate se formeaza in timpul vietii, arcul lor reflex fiind

completat la nivelul scoartei cerebrale prin stabilirea unei conexiuni temporare
intre centrul stimulului indiferent (vaz, auz,etc.) si proectia corticala a centrilor
salivari.

In acest fel, la aparitia excitantului indiferent se declanseaza salivatia

inainte de aparitia excitantului cu semnificatie biologica-alimentul.

Deci prin reflex conditionat organismul este pregatit pentru a incepe

digestia inainte de introducerea alimentului in cavitatea bucala, reprezinta un
mijloc mai fin de adaptare.

Reflexul conditionat se poate stinge daca excitantul care l-a produs nu e

intarit prin administrarea alimentului.

Exista factori umorali ce pot influenta activitatea secretorie salivara astfel:

- aldosteronul stimuleaza reabsorbtia Na+ si eliminarea K+ ;

- ADH (vasopresina) stimuleaza si la acest nivel reabsorbtia apei;
- STH ( hormon somatotrop) are actiune trofica asupra acinilor salivari.

Activitatea centrilor salivari bulbo-pontini este influentata de alti centrii:

1- participarea scoartei este demonstrata de:

- disparitia secretiei salivare in timpul somnului:
- formarea reflexelor conditionate;
- modificari ale secretiei salivare in dereglari psihice (scade la maniaci,
creste la schizofrenici).
2. participarea sistemului limbic e dovedita prin modificari ale secretiei in
timpul reactiilor emotionale.

Secretia salivara are si rol endocrin.

 In saliva se secreta substante biologic activ in functie de specie (de ex.
veninul , panza de paianjen etc.)

La soareci s-a gasit somatostatina si glucagon.

De asemenea NGF (factor de crestere al nervilor in ganglionii

submandibulari) cu rol in dezvoltarea ganglionilor simpatici si in ser la om.

Administrata creste concentratia NA (noradrenalinei) in tesuturi. Serul

antiNGF e folosit pentru desimpatizare.

Un alt factor, tot la soareci EGF (factor de crestere al epidermei) produce

keratinizarea epidermei, fiind necesar pentru eruptia dintilor, deschiderea fantei
palpebrale (deschiderea ochilor la puii de pisica si caine).

S-au gasit sialogastrona – un inhibitor al secretiei gastrice, parotina cu rol in

metabolismul glucidelor.

Azi s-a realizat un extract din glanda parotida, ce usureaza fixarea Ca ++ in

oase.

MASTICATIA

Masticatia reprezinta primul act motor digestiv , poate fi efectuata

voluntar, dar in general este un act reflex.

Consta in farmitare prin taiere si zdrobire a alimentelor introduse in

cavitatea bucala si amestecarea lor cu saliva.

Se realizeaza prin apropierea suprafetelor ocluzale ale dintilor ,prin

ridicarea mandibulei, emailul dentar fiind cel mai dur tesut din organism.

In timpul masticatiei se dezvolta o forta de 6-30 Kg.

Amortizarea socului ocluzal se face prin elasticitatea dintelui si prin

ligamentul periodental.

La masticatie participa:

1. articulatia temporo-mandibulara care permite miscari de:

- coborare-ridicare;
- propulsie-retropulsie;
- lateralitate;
 - circumductie.

In timpul masticatiei miscarile sunt combinate. Punctul de sprijin al

articulatiei, forta dezvoltata de contractia musculaturii si rezistenta opusa de
alimente realizeaza parghii.

La masticatie participa muschii masticatori, in primul rand cei

mandibulari, care dezvolta forta necesara.

Muschii auxiliari sunt cei ai limbii care plaseaza alimentele intre arcadele
dentare si muschii orofaciali ce mentin saliva si alimentele in cavitatea bucala si
le plaseaza intre arcadele dentare.

Muschii mandibulari sunt:

1. Ridicatori ai mandibulei:
- m. maseter;
- m. temporal;
- m. pterigoidian intern.
2. Coboratori ai mandibulei:
- m. digastric;
- m. milohioidian;
- m. geniohioidian ;
- m. pterigoidian extern.
Muschii sunt inervati de ramura mandibulara a nervului trigemen (nVc).

Reflexul masticator

In repaos cand cavitatea bucala e inchisa arcadele dentare sunt in raport

ocluzal prin tonusul muschilor ridicatori.

Coborarea mandibulei pentru prinderea alimentelor este voluntara.

Ridicarea mandibulei care urmeaza este reflexa si se datoreste intinderii

fusurilor musculare din muschii ridicatori alungiti in timpul coborarii
mandibulei.

Stimulul ajunge prin N.trigemen la nucleul senzorial din mezencefal, apoi

trece la nucleul motor al trigemenului din portiunea ventrala a puntii, iar de aici
sunt comandati muschii ridicatori. Este un reflex miotatic, monosinaptic.
 Coborarea mandibulei care urmeaza este si ea reflexa.

Prin ridicarea mandibulei sunt stimulati presoreceptorii din ligamentele

periodentale, din pulpa dentara, mucoasa gingivala (5-6 mm) apasati de
alimente.

Intervin si mecanoreceptorii de pe suprafata dorsala a limbii si din

mucoasa palatului dur. Stimulul ia calea N.trigemen – nucleul senzitiv
mezencefalic – nucleul motor din punte si se comanda contractia m. ridicatori si
relaxarea celor coboratori. Acest reflex protejeaza arcadele dentare de o
supraincarcare.

Activitatea motorie a mandibulei e controlata si de impulsuri

proprioceptive din articulatia temporo-mandibulara. Intre nucleul senzitiv din
mezencefal si cel motor din punte exista nucleul supratrigemenal, care este un
nucleu integrator al masticatiei.

El e stimulat de impulsuri de la presoceptori dar si de la proprioceptori

(deci cu semnificatii diferite) si are rolul de coordonare a miscarilor complexe
de masticatie.

Centrii masticatiei sunt stimulati si de la nivelul amigdalei, a

hipotalamusului ventro-medial(centrul satietatii). Hipoglicemia produce PPSE in
muschii ridicatori.

Valoarea functionala a masticatiei – pregateste alimentele pt.digestia

chimica favorizand contactul cu enzimele.

O dantura proasta afecteaza alimentatia prin selectia alimentelor pe criterii

mecanice si nu gustative.

In cazul consumului de fructe masticatia sparge camasa de celuloza.

Masticatia fereste mucoasa digestiva de escoriatii si usureaza golirea

diferitelor segmente ale tubului digestiv.

Deglutitia
 Reprezinta trecerea bolului alimentar din cavitatea bucala prin faringe si
esofag in stomac.

Ea presupune trei timpi:

1. Timpul bucal;
2. Timpul faringian;
3. Timpul esofagian.

1.Timpul bucal este voluntar, incepe prin plasarea bolului alimentar pe

partea dorsala a limbii, aplicarea limbii pe palatul dur si contractia muschilor
limbii. Bolul este impins ca de un piston in faringe care il aspira ( P= -20 cm
H2O).

2.Timpul faringian

Faringele are o lungime de 12-14 cm si e format din nazo-buco si

hipofaringe.

In pereti se gaseste musculatura striata bogat inervata ceea ce permite o

fina coordonare a miscarilor in timpul respiratiei, vorbirii, deglutitiei (in
deglutitie respiratia se opreste).

Timpul faringian este reflex. Reflexul incepe la contactul bolului

alimentar cu receptorii din jurul orificiului buco-faringian(mai ales pilierii
amigdalieni).

Contractia limbii impiedica refluxul spre cavitatea bucala, ridicarea

valului palatului impiedica refluxul spre cavitatea nazala.

Trecerea spre trahee e impiedicata de ridicarea laringelui si plasarea lui

sub epiglota si de contractia corzilor vocale.

Unda peristaltica incepe in nazofaringe si parcurge faringele in 1 secunda,

sfincterul esofagian superior deschis, permite trecerea bolului in esofag.

Deschiderea acestui sfincter are loc in momentul declansarii undei

peristaltice.

3.Timpul esofagian

Esofagul este un organ musculotubar in forma de tub, cu o lungime de 25

cm. in perete sunt 2 straturi de muschi:
 - circulari;
- longitudinali.

In 1/3 superioara muschii sunt striati, inervati de nervul vag (n.X) cu

originea in nucleul ambiguu, prin placi motorii.

In 1/3 medie musculatura este mixta: striata si neteda.

In 1/3 inferioara musculatura este neteda, inervata de nervul vag (nX) cu

originea in nucleul dorsal al vagului din bulbul rahidian, al 2-lea neuron in
plexul mienteric (si aici exista cele 2 plexuri).

Esofagul are doua sfinctere:

- superior sau faringo-esofagian, striat, format din ingrosarea

musculaturii circulare;
- inferior sau esofago-gastric , care nu are aspect de sfincter, e
reprezentat de ultima portiune de 2-5 cm a esofagului ce functioneaza
ca un sfincter.
Sfincterul superior in intervalele dintre deglutitie este contractat (presiune
= 40 mm Hg), ceea ce impiedica patrunderea aerului in esofag in timpul
miscarilor respiratorii.

Sfincterul inferior, in intervalul dintre deglutitie are un tonus crescut

( presiune = 30 mm Hg), impiedicand refluxul gastric in esofag.

Unda peristaltica faringiana introduce bolul alimentar in esofag. La

contactul cu esofagul se declanseaza o unda peristaltica - unda primara care
strabate esofagul in 5-10 secunde (lichidele trec in 1 secunda datorita
gravitatiei).

Sfincterul inferior se deschide in momentul declansarii undei peristaltice

(prin interventia neuronilor inhibitori mienterici) si continutul esofagian este
eliminat in stomac.

Daca in esofag au ramas resturi, in locul distensiei esofagului se

declanseaza o unda peristaltica secudara, pana la completa eliminare a
continutului esofagian in stomac.

Controlul sfincterului inferior

 Tonusul de repaus realizeaza o presiune de 30 mm Hg, reglat prin n.vag,
dar tonusul persista si dupa sectionarea vagului, deci un rol important ii revine
SNE. El depaseste cu 5 mm Hg presiunea din stomac impiedicand refluxul
gastro-esofagian.

Relaxarea are loc prin fibre vagale inhibitorii (VIP, NO) si scaderea
impulsurilor prin fibre vagale excitatorii (Ac ch) produce relaxarea sfincterului.

Reglarea deglutitiei in timpul faringean si esofagian se face reflex.

Stimulii sunt mecanici - contactul mucoasei cu bolul alimentar. Reflexul

e declansat la contactul cu receptorii din pilierii amigdalieni, apoi cu restul
mucoasei.

Caile aferente prin nervii: glosofaringian (n.IX), trigemen (n.V) si vag

(nX).

Centrul se afla in bulb .

Caile eferente prin nervii: hipoglos (n.XII), glosofaringian (n.IX), facial

(nVII), vag (nX).

Acest reflex declanseaza unda peristaltica in faringe si esofag.

DIGESTIA IN INTESTINUL SUBTIRE

Intestinul subtire are forma unui tub situat intre sfincterul piloric si
valvula ileo-cecala. Are o lungime de cca 3 m la omul viu.La acest nivel are loc:

- definitivarea digestiei;
- absorbtia produsilor rezultati din digestie;
- eliminarea rezidurilor in intestinul gros.
Intestinul subtire este format din 3 parti :

1. duoden;
2. jejun;
3. ileon.
Duodenul este partea fixa a intestinului subtire, cu o lungime de cca 25 cm si
diametrul de 5 cm, are forma de potcoava si e situat retroperitoneal.
 Partea mobila a intestinului subtire e formata din jejun (2/5) si ileon (3/5),
neexistand intre ele o separare distincta.

Peretele este format ca in tot restul tubului digestiv din mucoasa,

submucoasa, 2 straturi musculare si seroasa peritoneala care acopera duodenul
dar inconjoara restul intestinului subtire continuandu-se cu mezenterul prin care
trec vasele de sange si nervii si care se continua cu peritoneul ce acopera
suprafata posterioara a abdomenului.

Suprafata mucoasei intestinului este marita prin prezenta unor pliuri ale
mucoasei – valvule conivente si a numeroase prelungiri digitiforme – vilozitati
intestinale mai numeroase in duoden si partea superioara a jejunului.

Vilozitatea este acoperita de un strat de celule epiteliale (enterococite), care

la suprafata dinspre lumen prezinta microvilozitati ce formeaza marginea in
perie.

In interiorul vilozitatii se gaseste tesut conjunctiv strabatut de capilare

sanguine, in centru se gaseste chiliferul central (capilar limfatic).

Glandele din intestinul subtire sunt:

- glandele lui Brunner;

- glandele (criptele) lui Lieberkuhn

Glandele lui Brunner se gasesc in prima parte a duodenului. Ele secreta

mucus.

In tot intestinul subtire, la buza vilozitatilor se gasesc glande tubulare numite

criptele lui Lieberkuhn care sercreta sucul intestinal.

Functia motorie e reprezentata de:

- contractii de mixare – contractii segmentare

- contractii de propulsie – unde peristaltice.

De fapt ambele feluri de contractii produc si mixare si propulsie dar de

intesitati diferite.

Contractiile segmentare sunt contractii ale musculaturii circulare la

intervale regulate ce impart intestinul in segmente. Ele se relaxeaza si apare un
nou set de contractii la mijlocul segmentelor anterioare.
 Aceste contractii deplaseaza chimul de 8-10 ori pe minut amestecandu-l cu
sucurile digestive.

Frecventa lor e determinata de ritmul electric de baza care este de 12/min in

duoden si de 8-9/min in restul intestinului.

Undele intestinului au o directie aborala, se deplaseaza mai repede in

intestinul proximal (0,5-2 cm/sec), ele mor dupa 3-5 cm (miscarea reala este de
1 cm/min deci distanta de la pilor la valvula ileo-cecala este parcursa in 3-5 ore).

Activitatea peristaltica este influentata de factori nervosi si umorali.

SNP stimuleaza, SNS inhiba activitatea motorie intestinala.

Factorii nervosi:

- reflexul gastro-enteric : distensia stomacului prin plexurile mienterice

stimuleaza peristaltismul;
- reflexul duodeno enteric :distensia duodenului are acelasi efect –
stimuleaza peristaltismul.
Distensia unei parti a intestinului subtire, declanseaza prin reflexe
mienterice contractia muschilor circulari deasupra distensiei si relaxare in
sens abortal, declansand o unda peristaltica (contractie precedata de relaxare)
acest aspect fiind considerat “legea intestinului”.

Factorii umorali sunt:

1. gastrina;
2. CCK;
3. Insulina;
4. Serotonina.
Cei patru factori umorali stimuleaza peristaltismul.

5. secretina;
6. glucagonul.
Factorii 5 si 6 inhiba peristaltismul.

La nivelul valvulei ileo-cecale peristaltismul se opreste pana la ingerarea de

noi alimente cand are loc reflexul gastro-ileal ce intensifica peristaltismul la
acest nivel.
 Functia valvulei ileo-cecale

Intre ileon si cec se gaseste o valvula, precedata de o ingrosare a musculaturii

circulare – sfincterul ileo-cecal. El ramane usor contractat impiedicand trecerea
chimului cu exceptia refluxului gastro-ileal cand se relaxeaza.

Gastrina stimuleaza si ea peristaltismul din ileon si relaxeaza sfincterul ileo-

cecal.

Asupra eliminarii chimului din ileon actioneaza si stimuli de la nivelul

cecului. Destinderea sau iritarea cecului contracta sfincterul si inhiba
peristaltismul. Acesti stimuli actioneaza pe cale reflexa prin reflexe ce se inchid
in plexurile mienterice dar si in ganglionii prevertebrali simpatici.

In 24 de ore se elimina in cec un volum de 1500 ml chim.

Functia de secretie a intestinului subtire

Glandele Brunner din duoden secreta mucus, secretia fiind stimulata de

stimuli tactili si iritativi, stimuli vagali, hormoni mai ales secretina.

Mucusul protejeaza mucoasa de actiunea sucului gastric acid. Simpaticul

inhiba secretia de mucus ceea ce explica aparitia ulcerului duodenal in starile de
stres.

Criptele lui Lieberkuhn situate la baza vilozitatilor secreta sucul intestinal

intr-un volum de 1800 ml/24 ore care are compozitia lichidului extracelular, cu
un pH de 7,5-8. Acest lichid reprezinta vehicolul pentru absorbtia substantelor
din chim, fiind rapid reabsorbit la nivelul vilozitatilor.

Secretia se datoreste unor procese active atat pentru clor cat si pentru
bicarbonat, care determina si secretia de natriu conform gradientului electric, de
asemenea osmoza apei.

Enterocitele contin enzime digestive in marginea in perie, digestia avand loc

la contactul cu suprafata luminala a microvilozitatilor (digestia de contact)
inainte de absorbtie. Enzimele sunt:

- peptidaze - scindeaza peptidele in aminoacizi;

- dizaharidaze:
 zaharaza - scindeaza zaharoza in glucoza si fructoza;
 maltaza – scindeaza maltoza in 2 molecule de glucoza;
 izomaltaza- scindeaza dextrinele in glucoza;
  lactaza – scindeaza lactoza in glucoza si galactoza.
Deci dizaharidele sunt scindate in monozaharide.

- lipaza (exista in cantitati mici) - ce scindeaza trigliceridele in glicerol si

acizi grasi.
Celulele epiteliale din profunzimea criptelor prezinta continuu mitoze,
celulele noi migreaza dealungul membranei bazale in afara capilarelor spre
varful vilozitatii se descuameaza si ajung in secretiile intestinale.

Ciclul lor de viata dureaza 5 zile.

In sucul intestinal propriuzis nu exista enzime.

Reglarea secretiei intestinului subtire se face predominant prin reflexe

locale declansate de stimuli tactili sau de iritare, deci depinde de sosirea
chimului si de cantitatea lui.

Secretina si CCK stimuleaza si ele secretia, dar rol dominant il au

enzimele.

DIGESTIA IN COLON

Intestinul gros (colonul) are un diametru mai mare decat cel subtire, are
o lungime de cca 1,5 m si e format din:

- cec – o prima portiune largita la care este atasat apendicele;

- o portiune ascendenta – colon ascendent ce se termina cu flexura
hepatica;
- colon transvers – ce se intinde intre flexura hepatica si cea splenica;
- colon descendent, sigmoid, rect, ultimii centrimetrii poarta denumirea de
canal anal care se deschide la exterior prin anus prevazut cu 2 sfinctere:
 intern – din musculatura neteda, involuntar;
 extern – din musculatura striata, supus vointei

Peretele intestinului gros e format din aceleasi straturi ca restul tubului

digestiv cu unele modificari:

- mucoasa nu prezinta nici valvule, nici vilozitati;

 - stratul muscular longitudinal e discontinuu, format din 3 benzi numite
tenii. Din cauza tonusului acestor tenii peretii dintre tenii proemina
formand haustre .
Functia colonului consta in absorbtia apei si a electrolitilor din chim. Aceasta
absorbtie are loc in prima jumatate a colonului si se refera la 90% din apa si
electroliti, principalul mecanism fiind cel de absorbtie activa a Na+.

In colon exista o bogata flora microbinana care ataca resturile alimentare

ajunse aici (inclusiv celuloza). Ea sintetizeaza vitamine: K, B12, complex B
absorbite de mucoasa colonului.

Functia motorie

Si aici exista :

- contractii de mixare;
- contractii de propulsie.

Contractiile de mixare sunt contractii din loc in loc ale musculaturii

circulare pe o distanta de cca 2,5 cm. Contractia simultana a musculaturii
longitudinale produce formarea de haustre, aceste contractii numindu-se
haustrale.

Ele mixeaza continutul si il deplaseaza lent in directie anala. Se intalnesc mai

frecvent in cec si in colonul ascendent favorizand absorbtia apei si a
electrolitilor (din cei 1500 ml apa patrunsa in cec raman 80-200 ml).

In 8-15 ore chimul e transportat de la valvula ileo cecala la colonul transvers

devenind semisolid (bol fecal).

Miscarile de propulsie sunt “miscari in masa”.

Ele apar de cateva ori pe zi, mai frecvent in prima ora dupa dejun. Constau in
formarea unui inel de contractie apoi are loc o contractie pe o distanta de cca 20
cm.

Contractia dureaza cca 30 de secunde, urmeaza o relaxare 2-3 minute, apoi

o noua contractie in masa (acest fel de contractie dureaza 10-30 minute)
continutul fiind impins in sens anal.

Cand materiile fecale au ajuns in canalul anal distensia acestuia declanseaza

senzatia de necesitate.
 Aparitia contractiei in masa e facilitata prin reflexe gastro si duodenocolice.

SNP le creste intensitatea, SNS o reduce.

Iritarea colonului (colita ulceroasa) poate initia contractiile in masa,

deasemenea distensia unui segment de colon.

Defecatia

In cea mai mare parte a timpului rectul este gol deoarece exista un sfincter
functional la 20 cm de anus, la jonctiunea dintre rect colonul sigmoid.

Aici exista si un unghi ce opune rezistenta la umplerarea rectului.

Cand contractiile in masa imping materiile fecale in canalul anal apar:

- senatia de necesitate;
- distensia peretelui, prin reflexe locale scurte initiaza o unda peristaltica in
colonul descendent.
Aceasta unda se asociaza cu relaxarea sfincterului intern prin stimuli inhibitori
din SNE.

Reflexul e slab, e intarit prin reflexul parasimpatic ce se inchide in

maduva sacrala, caile aferenta si eferenta sunt reprezentate de fibre din nervii
pelvici.

Ca urmare a acestui reflex se intensifica unda peristaltica din colonul

descendent si se relaxeaza sfincterul intern.

Simultan sunt declansate si alte reflexe:

- inspiratie profunda;
- expiratie cu glota inchisa.
Prin contractia muschilor abdominali creste presiunea in abdomen deci si
in colon.

Daca sfincterul extern voluntar se relaxeaza defecatia are loc.

Defecatia e oprita de contractia voluntara a sfincterului extern striat. In

acest caz reflexul moare in cateva secunde si reapare cand o noua cantitate de
materii fecale ajung in rect.

La noii nascuti si la cei cu maduva sectionata reflexul de defecare

provoaca automat golirea colonului fara controlul sfincterului extern.
 Functia secretorie a intestinului gros

Functia secretorie a intestinului gros consta in principal in secretia de

mucus de celulele mucoase de pe suprafata mucoasei colonului. Aici se secreta
se bicarbonat (HCO3 - ) prin transfer activ. Secretia de mucus si bicarbonat e
stimulata mecanic direct si prin reflexe scurte. Si aici se gasesc criptele
Liebrkuhn care secreta numai mucus. Stimularea parasimpaticului (nerv vag,
nervi pelvici) stimuleaza secretia.

Mucusul are rolul de a proteja mucoasa si fiind aderent favorizeaza

formarea bolului fecal.

In caz de iritare intensa la nivelul intestinului se secreta cantitati mari de

apa si electroliti care dilueaza factorii iritanti si determina o miscare rapida a
continutului intestinal spre anus producand diaree.

DIGESTIA SI ABSORBTIA
Digestia, adica descompunerea principiilor alimentare are loc prin
hidroliza sub actiunea enzimelor specifice.

Absorbtia consta in trecerea produsilor finali ai digestiei prin mucoasa

intestinala din lumenul intestinal in mediul intern (sange sau limfa).

Acest proces este favorizat de suprafeta mare a mucoasei digestive (250-

300 m2 ) datorita valvulelor conivente (maresc suprafata de 3 ori), a vilozitatilor
(maresc de 10 ori) si a microvilozitatilor (maresc de 20 de ori).

Deasemenea mentinerea tonusului sfincterului ileo-cecal, mentine chimul

mai mult timp in intestin.

Absorbtia are loc la toate nivelele tubului digestiv dar cea mai mare parte
a procesului are loc la nivelul mucoasei intestinului subtire.

Mecanismele absorbtiei sunt:

- pasive
- active
In cazul mecanismelor pasive trecerea substantelor are loc conform
gradientilor de concentratie si electrici, fara consum de energie.
 Aceste mecanisme pasive constau in:

- difuziune simpla;
- difuziune facilitata de un transportor;
- osmoza.
In cazul mecanismelor active trecerea se face impotriva gradientilor de
concentratie sau electrici, cu consum de energie rezultata din scindarea ATP.

Mecanismele active sunt:

- Mecanism primar;
- Mecanism secundar.

a) Mecanismul activ primar se bazeaza pe un transportor cu actiune ATP-

azica, energia rezultata din scindarea ATP fiind folosita direct in acest
proces de transport.
b) Mecanismul activ secundar consta intr-un cotransport; o substanta
transportata pasiv, dar pe un transportor (difuziune facilitata), o alta
substanta se fixeaza pe acelasi transportor dar e transportata activ folosind
energia data de diferenta electro-chimica pentru prima substanta. Dar
acest gradient electrochimic este realizat printr-un mecanism activ primar
( ex. cotransport glucoza-Na+ ).
Astfel la nivelul membranei bazale, Na+ e trnsportat din celula in sange
cu ajutorul ATP-azei Na-K dependente, deci prin mecanism activ primar.
Acesta scade Na+ din celula creind un gradient de concentratie a Na + intre
lumen si celula.

Din lumen Na+ se transporta prin difuziune facilitata deci cu un

transportor pe care fixeaza si o alta substanta – de ex. glucoza, care e
transportata activ.

Digestia si absorbtia glucidelor

Principalii hidrati de carbon din regimul alimentar sunt: amidonul,

zaharoza (fructe), lactoza (lapte).

In cavitatea bucala, sub actiunea amilazei salivare se digera 3-5% din

amidonul preparat, dar ageasta digestie continua in stomac cca 1 ora (pana la pH
4) timp in care amidonul, in proportie de 30-40% este degradat la maltoza,
maltotrioza si dextrine.
 In duoden, in 15-30 minute tot amidonul (inclusiv cel crud) e degradat
de amilaza pancreatica inn maltoza, maltotrioza, dextrine.

La contactul cu marginea in perie a enterocitelor din vilozitati

dizaharidele sunt degradate in monozaharide astfel:

- maltaza descompune maltoza in 2 molecule de glucoza;

- izomaltaza descompune dextrinele in glucoza;
- zaharaza descompune zaharoza in glucoza si fructoza;
- lactaza descompune lactoza in glucoza si galactoza.
In regimul alimentar predomina amidonul, iar produsul final e reprezentat
in proportie de 80% de glucoza.

Absorbtia se face sub forma de monozaharide in duoden si partea

superioara a jejunului, in mai mica masura in restul intestinului subtire.

Principalele monozaharide absorbite sunt:

- galactoza (1,1);
- glucoza (1);
- fructoza (0,4).
Primele doua prin mecanism activ secundar, de contratransport cu Na+ ,
iar fructoza prin difuziune facilitata. Ea este transformata in enterocit in glucoza.
Din enterocit in sange trecerea se face prin difuziune facilitata.

Din cele 20-60 gr. amidon, 6-10% nu sunt absorbite si se elimina,

servind in colon ca substrat pt. bacterii.

Digestia si absorbtia proteinelor

Necesarul de proteine este de 0,5-0,7 gr/kg/24 ore, la care se adauga

proteinele din secretiile digestive (10-30gr/24 ore) si din celulele descuamate
(10-30 gr/24 ore). Toate sunt digerate.

Digestia proteinelor incepe in stomac sub actiunea HCl si a pepsinei, care

hidrolizeaza 10-20% din proteine pana la albumoze si peptone.

Importanta este degradarea colagenului ce se gaseste in carne intre fibrele

musculare si impiedica patrunderea enzimelor la fibrele musculare.
 In intestinul superior intervin tripsina, chemotripsina si carboxipeptidaza
care hidrolizeaza proteinele in peptide mici, rezultand si putini aminoacizi
(carboxipeptidaza).

In marginea in perie a enterocitelor se gasesc peptidaze care hidrolizeaza

peptidele la aminoacizi .

Absorbtia se face sub forma de amino-acizi dar si di si tripeptide care

sunt scindate in enterocit in aminoacizi de peptidazele din citoplasma
enterocitului.

Mecanismul absorbtiei este activ secundar, de cotransport cu Na (exista

cel putin 5 proteine transportoare diferite).

La nivelul membranei bazo-laterale (spre sange) absorbtia se face prin

difuziune facilitata.

In colon se adauga proteinele din mucus, bacterii, celule descuamate.

Digestia si absorbtia lipidelor

In alimente lipidele se gasesc sub forma de:

- trigliceride;
- colesterol si esteri ai acesuia;
- fosfolipide.
Digestia lipidelor incepe in stomac unde exista o tributiraza cu actiune
slaba, care actioneaza asupra lipidelor emulsionate din alimente.

In intestin are loc emulsionarea lipidelor sub actiunea sarurilor biliare, ce

permite contactul lipazelor cu lipidele pe o suprafata mare. Aici actioneaza
lipaza pancreatica , foarte puternica care hidrolizeaza in 1 minut grasimile neutre
patrunse in duoden, in glicerol, acizi grasi.

Rezulta si monogliceride (C2).

Colesterolesteraza scindeaza esterii colesterolului.

Fosfolipaza desprinde acizii grasi din fosfolipide rezultand lizofosfatidele.

Transportul de la locul hidrolizei la mucoasa intestinala se face sub forma

de micelii, ceea ce permite continuarea digestiei si absorbtiei produsilor rezultati
din hidroliza transportati intre microvili.
 97% din lipide se absorb. In lipsa acizilor biliari se absorb doar 50%, in
lipsa lipazei pancreatice se absorb foarte putine deoarece lizofosfotidele
participa la formarea miceliilor.

Produsii reultati prin scindarea lipidelor traverseaza prin difuziune

membrana luminala a enterocitului.

Acizii grasi cu lant scurt sunt trecuti in in sange.

Dupa intrare in enterocit lipidele patrund in reticolul endoplasmatic neted

se resintetizeaza trigliceridele, esterii colesterolului, fosfolipidele.

Aici se sintetizeaza si trigliceride noi folosind pentru sinteza α

glicerofosfatul (forma activa a glicerolului) rezultat din metabolismul glucozei.

In enterocit se formeaza chilomicronii din:

- colesterol 1%;
- trigliceride 85-92%;
- fosfolipide 6-8%.
Fosfolipidele se dispun cu gruparile polare spre exterior si acopera 82%
din suprafata. Restul de 20% e acoperit de β lipoproteine sintetizate in enterocit
β lipoproteinele sunt necesare exocitozei chilomicronilor, in lipsa lor enterocitul
se incarca cu lipide si absorbtia lor inceteaza.

Chilomicronii trec in: chiliferul central- circulatia limfatica- circulatia

sanguina.

Absorbtia lipidelor este totala la jumatatea jejunului.

Acizii biliari se absorb in ileon prin:

- proces activ de cotransport cu Na pentru acizii biliari conjugati;

- difuziune pentru acizii biliari neconjugati sau dehidroxilati.

Absorbtia apei si a ionilor

In 24 de ore se ingera 2l apa, in sucurile digestive – cca 7l in 24 ore, deci

in total, in tubul digestiv in 24 de ore sunt cam 9l de apa, din care 1,5l trec in
colon si cca 100-200 ml se elimina prin ,materiile fecale, restul se absoarbe.

Absorbtia apei se face pasiv prin osmoza. De fapt prin osmoza apa trece
in ambele sensuri prin mucoasa digestiva.
 In duoden, daca chimul care ajunge aici este hiperosmotic, apa din sange
trece in duoden pana cand chimul devine izoosmotic.

In jejun si ileon apa urmeaza prin osmoza substantele absorbite ( se pot

absorbi cca 5-7l in 24 ore, excesul se elimina ca diaree).

Na+ - 5-8 gr din alimente/24 ore si 25-30 gr din sucurile digestive. E

absorbit dealungul intregului intestin:

- din enterocit in sange trece prin transport activ primar cu ajutorul ATP-
azei Na+ - K+ dependente;
- la nivelul membranei luminale – prin difuziune facilitata.
In jejun rata absorbtiei este mai mare datorita prezentei glucozei,
galactozei, a aminoacizilor care folosesc acelasi transportor la nivelul
membranei luminale si astfel se stimuleaza reciproc.

Tot la nivelul membranei luminale are loc antiportul H+ K+ care se

secreta.

In colon transportul de Na+ se face impotriva unui gradient mare (25 mM

in lumen, 120 in plasma).

Absorbtia Na+ este urmata pasiv de Cl- . Procesul de absorbtie a Na+e

stimulat e aldosteron.

Cl- si HCO3-

In duoden HCO3- se secreta intra in structura mucusului.

In jejun Cl- si HCO3 se absorb proveniti din suc pancreatic si bila.

In ileon si colon Cl- se absoarbe, HCO3 – se secreta ( in antiport, cu o

proteina transportoare.)

HCO3 – se absoarbe ca CO2 (HCO3 – + H+ = H2 CO3 → H2O + CO2 )

K+ (potasiul)

In jejun si ileon se absoarbe, in colon se poate secreta sau absorbi ( in

lumen sub 25 mM – se secreta, peste 25 mM se absoarbe). In diarei se pierde,
putand duce la hipopotasemie ce determina aritmii.
 Ca mecanism de absorbtie: apa si ionii pot traversa mucoasa prin
jonctiunile dintre enterocite deci paracelular sau prin celule transcelular.

In duoden predomina transportul paracelular (jonctiunile sunt mai putin

stranse) in rest – transcelular. Enterocitele de la varful vilozitatilor participa la
absorbtie (cele de la baza – la secretii).

Reglarea absorbtiei

SN Simpatic, Adrenalina, Noradrenalina, somatostatina, encefalina

stimuleaza absorbtia apei si a electrolitilor, histamina si alte substante eliberate
de mastocite stimuleaza secretia (diarea din starile inflamatorii).

SN Parasimpatic scade absorbtia.

Absorbtia Ca++

Este activa la nivelul duodenului si a jejunului. Prin marginea in perie

transportul se face cu ajutorul unei proteine transportoare, tot o proteina il
transporta prin enterocit fiind in schimb cu Ca ++ din mitocondrii si din reticulul
endoplasmatic.

In membrana bazo-laterala exista:

- o ATP-aza dependenta de Ca++ ;

- scimb Na+/ Ca++ prin mecanism activ secundar.
Metabolitul vit.D – 1,25 dihidroxi vit.D se fixeaza pe receptorul nuclear si
induce sinteza proteinelor transportoare de Ca++ si ATP-azei dependente de Ca+
+
.

Absorbtia fierului (Fe)

Se ingera 15-20mgr/24 ore din care se absoarbe 0,5-1mgr.

Absorbtia e limitata de tendinta Fe de a forma complexe insolubile cu

fosfati, tanin, fibre. Vitamina C reduce Fe trivalent la Fe bivalent (Fe +++ → Fe+
+
) ce are tendinta mai mica de a forma complexe insolubile.
 Enterocitele din duoden si jejun elibereaza in lumen o transferina care
fixeaza Fe, receptorii de pe membrana enterocitelor fixeaza acest complex care
este introdus in enterocit prin endocitoza.

In lipsa Fe din circulatie capacitatea de absorbtie creste. Pentru prevenirea

excesului, Fe se pierde odata cu descuamarea enterocitelor.

Vitaminele hidrosolubile ( complex B-uri, vit.C)

Vitaminele hidrosolubile sunt absorbite prin difuziune simpla sau

facilitata, vit.B12 necesita combinarea cu factorul intrinsec.

Vitaminele liposolubile (vit. A,D,E,F,K)

Vitaminele liposolubile se absorb la fel ca lipidele, fiind transportate de

micelii si trecute in limfa sub forma de chilomicroni. Absorbtia e stimulata de
prezenta lipidelor in alimentatie.

METABOLISMUL ENERGETIC

Organismul necesita energie pentru:

- procesele de sinteza;
- contractia musculara;
- transport activ prin membranele celulare;
- conducere nervoasa;
- secretie glandulara.
Aceasta energie este furnizata de ATP, care se formeaza prin:

- degradarea oxidativa a glucozei, acizilor grasi, aminoacizilor;

- glicoliza anaeroba (2 moli ATP pe mol de glucoza).
In fiecare din cele 2 legaturi macroergice (legaturi fosfat) sunt depozitate
12.000 Calorii/mol in conditii fiziologice.

O alta substanta ce furnizeaaza energie este creatin fosfatul (CP), legatura

macroergica a acestuia contine 13.000 Cal/mol. Spre deosebire de ATP, CP
nu poate ceda energie pentru procesele vitale ci furnizeaza energia pentru
refacerea ATP.

In efort, energia din ATP e suficienta timp de 1 secunda, ATP se reface pe

seama CP (cateva secunde), pe seama glicolizei anaerobe (1-2 minute),
degradarea oxidativa reface rezervele de ATP si CP. (datoria de O2).
 In timpul formarii ATP 35% din energie se transforma in caldura. In
timpul transferului energetic de la ATP la sistemele functionale celulare se
elibereaza o noua cantitate de caldura astfel incat cca 27% din energia din
alimente este folosita de sistemele functionale celulare.

Si in timpul acestei utilizari o mare parte se transforma in caldura

(frecarea singelui de peretii vasului, frecarea dintre structurile din muschi in
timpul contractiei).

Singura exceptie o reprezinta lucrul mecanic efectuat de muschi. Din

aceasta cauza se poate considera ca in repaos toata energia din alimente este
transformata in caldura, iar consumul energetic al organismului se exprima in
calorii.

Unitatea de masura – caloria – este cantitatea de caldura necesara pt. a

ridica temperatura 1 gr. de apa cu 10 C. Caloria mare sau kilocaloria este de
1000 ori mai mare.

In repaos (in pat) un barbat de 70 kg consuma 1650 Cal/24 ore.

Factorii care influenteaza consumul energetic:

1. Efortul fizic – consumul energetic creste cu intensitatea efortului. O

persoana ce depune o activitate sedentara consuma 2000 – 2500 Cal/24
ore. Consumul maxim – de 6000 – 7000 Cal/24 ore (cosasi, alpinisti).
2. Actiunea dinamica specifica – este cresterea consumului energetic dupa
ingestii de alimente:
 dupa glucide, lipide – de 4%;
 dupa proteine – 30% si dureaza 3-12 ore
3. Varsta – consumul energetic scade cu varsta;
4. Hormonii tiroidieni:
 in hipertiroidie consumul energetic creste cu 50-100%;
 in hipotiroidie consumul energetic scade la 40-60%
5. Sistemul nervos simpatic prin Adrenalina si Noradrenalina stimuleaza
activitatea celulara;
6. Hormonii masculini cresc consumul energetic cu 10-15%;
7. STH – creste consumul energetic cu 15-20%;
8. Clima – consumul energetic este cu 10-20% scazut la tropice;
9. Somnul – scade consumul energetic cu 10-15%.
10.Malnutritia prelungita – scade cu 20-30% consumul energetic.
 Pentru compararea consumului energetic intre indivizi se determina
metabolismul bazal = consumul energetic minim in conditii de veghe,
determinarea facandu-se in conditii bazale:

- inanitie de 12 ore, inanitie de proteine de 24 ore;

- repaos fizic 1-2 ore;
- la temperatura de confort;
- se elimina factorii de excitare fizici, psihici, alimentari, medicamentosi.
Metabolismul bazal se exprima in functie de valoarea standard, fiind
cuprins intre +10% si -5%.

TERMOREGLAREA

Temperatura orala este in medie 36,5-37 grade ( in rect cu 0,6 mai putin).
Ea variaza usor cu temperatura mediului si cu efortul fizic deoarece
mecanismele de reglare nu sunt perfecte ( in efort intens poate ajunge la 38
grade, in mediu rece – 36 grade Celsius).

Aceasta homeostazie termica (omul – animal homeoterm) se realizeaza

printr-un echilibru intre productia de caldura (termogeneza) si pierdere de
caldura (termoliza).

Termogeneza are loc prin mecanisme chimice:

- rata bazala a tuturor celulelor ( foarte ridicata in ficat, unde temperatura

sq e de 400 C);
- activitatea musculara;
- efectul tiroxinei;
- efectul tonusului simpatic.
Termoliza are loc la nivelul pielii prin procese fizice.

Caldura produsa in organism e transferata pielii prin intermediul sangelui

si se pierde spre aer sau alt mediu inconjurator (apa in cazul innotului).

Tesutul adipos din hipoderm reprezinta un strat izolator termic,

conductibilitatea lui calorica fiind scazuta (i/3 din a altor tesuturi). El permite
mentinerea temoeraturii centrale constanta chiar daca temperatura pielii se
apropie de cea a mediului extern.

Debitul sanguin prin plexul venos al pielii variaza intre 0 si 30%, din
debitul cardiac si este controlat de SNSimpatic care contracta arteriolele si
anastomozele arterio-venoase. In acest fel se modifica si conducerea caldurii
spre piele.

Mecanismele fizice ale termolizei sunt:

1. Iradierea;
2. Conductia;
3. Evaporarea.

Iradierea este pierderea de caldura prin radiatii infrarosii (λ=5-20μm).

Toate obiectele care nu sunt la 0 absolut emit aceste radiatii. Daca temperatura
corpului este mai mare ca a mediului inconjurator, corpul pierde o mai mare
cantitate de caldura decat primeste de la obiectele din jur.

O persoana dezbracata intr-o camera la temperatura normala pierde prin

iradiere 60% din caldura.

Conductia

Caldura e determinata de energia cinetica a miscarii moleculelor.

Moleculele cutanate prezinta continuu o miscare vibratorie, care este transferata
aerului mai rece crescand viteza de miscare a moleculelor din aer.

Cand temperatura aerului o egaleaza pe cea a corpului pierderea de

caldura inceteaza pana cand aerul este indepartat prin convectia curentilor de
aer. O mica convectie are loc permanent pentru ca aerul cald se ridica.

Un om dezbracat intr-o camera fara miscarea aerului pierde prin conductie

12% din caldura.

Vantul creste pierderea de caldura prin convectie.

In apa pierderea de caldura prin conductie este mai mare deoarece apa are
o caldura specifica mare deci absoarbe multa caldura si are o conductibilitate
calorica mare.

Evaporarea

Apa are o caldura latenta mare – la evaporarea 1 gr apa se pierd 0,58 Cal.

Apa de pe suprafata corpului provine din:

- perspiratie insensibila;
 - transpiratie.
Perspitratia insensibila are loc prin difuziunea apei prin piele, are o
valoare de cca 600ml/24 ore, prin ea se pierd 12-14 Cal/ora. Ea nu poate fi
controlata.

Transpiratia este realizata de glandele sudoripare si este stimulata de

simpaticul colinergic controlat de hipotalamusul anterior.

Evaporarea transpiratiei reprezinta singurul mijloc de pierdere a caldurii

cand temperatura mediului egaleaza sau depaseste temperatura corpului. Prin
transpiratie se pierde Na+ .

Efectul hainelor

Hainele opresc aerul in apropierea pielii si intre straturile de haine. In

acest fel zona de izolare creste si actiunea curentilor de convectie scade. Un
costum obisnuit de haine reduce pierderea calorica la 50%. Eficienta hainelor
scade daca ele se uda (transmiterea caldurii creste de 20 de ori).

Aclimatizarea la caldura se face prin:

- intensificarea transpiratiei;
- scaderea concentratiei Na+ din transpiratie prin secretie de aldosteron;
La neaclimatizati, expusi unui mediu cald transpiratia e de 700 ml/ora.
Dupa 1-6 saptamani creste la 2l/ora, iar concentratia Na+ scade de la 15-
30 gr/zi la 3-5 gr/zi.

Reglarea temperaturii

Receptorii ce sesiseaza modificarile de temperatura sunt – centrali si

periferici.

Prin termode s-a demonstrat ca in hipotalamusul anterior, in aria preoptica

se gasesc neuroni termodetectori sensibili la cresterea temperaturii sangelui si
mai putini (cca /3) sensibili la scaderea temperaturii sangelui.

Frecventa PA in acesti termodetectori creste de 2-10 ori ca raspuns la

cresterea respectiv scaderea temperaturii cu 10 grade Celsius.

In piele se gasesc mai ales receptori pentru rece, pentru cald de 10 ori mai
putini.
 Se gasesc termoreceptori si in restul corpului mai ales in : maduva
spinarii, rinichi, inima, viscere abdominale, in jurul venelor mari. Si aici
predomina receptorii pentru rece.

Receptorii periferici transmit impulsurile hipotalamusului.

Mecanismele efectoare au centrii in hipotalamusul posterior.

1.Mecanisme de scadere a temperaturii:

- vasodilatatia cutanata prin inhibarea centrului simpatic din

hipotalamusul posterior, ceea ce poate creste transferul de caldura spre piele
pana la de 8 ori;

- transpiratia, la peste 37 grade Celsius, fiecare grad in plus determina

cresterea transpiratiei ce indeparteaza de 10 ori rata bazala de producere a
caldurii.

- scaderea producerii de caldura.

2. De crestere a temperaturii:

- vasoconstrictie cutanata prin centrii SN Simpatic din hipotalamusul

posterior;

- piloerectie – importanta la animale deoarece mentine un strat izolator de

aer;

- cresterea producerii de caldura prin : frison, tonus simpatic crescut,

secretie de hormoni tiroidieni.

Stimularea frisonului

Centrul primar pentru frison e localizat in regiunea dorso-mediana a

hipotalamulsului posterior. Aceasta regiune e inhibata de centrul detector pentru
cald din hipotalamusul anterior si e excitat de termoreceptorii pentru rece din
piele si organele interne.

Stimulul e transmis neuronilor motori si creste tonusul in muschii

scheletici. Cand acesta depaseste nivelul critic apare frisonul (probabil prin
mecanism oscilant de intindere a fusurilor neuromusculare.

In frison maxim producerea de caldura creste de 4-5 ori.

 Excitarea simpatica creste rata metabolismului in parte ca rezultat al
decuplarii fosforilarii oxidative direct proportionala cu cantitatea de grasime
bruna (se gaseste la animal si la copil in regiunea interscapulara, nu si la adult).

Cresterea eliberarii de hormoni tiroidieni se realizeaza ca urmare a

cresterii secretiei TRH. Hormonii tiroidieni cresc oxidarile celulare. Secretia
hormonilor tiroidieni se intensifica doar dupa cateva saptamani necsare
hipertrofiei glandei tiroide.

Reglarea temperaturii corpului

S-a constatat ca procesele de termogeneza si cele de termoliza incep de la

o anumita temperatura numita punct de referinta, la om in jur de 37,1 grade
Celsius.

Termodetectorii din hipotalamusul anterior au un ritm spontan de

elaborare a PA ( activitate de pace maker). Ei sesizeaza temperatura
hipotalamica si o traduce intr-un anumit ritm de elaborare a PA care corespunde
unui anumit punct de referinta ce mentine temperatura corpului la o anumita
valoare.

Stimulii de la receptorii periferici modifica punctul de referinta in sensul

ca:

- termoreceptorii pentru rece cresc valoarea lui adica o scadere mai mica a
temperaturii hipotalamice initiaza raspunsul termogenetic;
- termoreceptorii pentru cald scad valoarea punctului de referinta, reactiile
termolitice fiind declansate la o crestere mai mica a temperaturii
hipotalamice.
Deci regiunea preoptica din hipotalamusul anterior integreaza stimulii de la
receptorii periferici cu cei de la termodetectorii hipotalamici.

Aceasta integrare determina marimea si sensul raspunsului hipotalamic

care declanseaza mecanismele termogenetice si termolitice mentinand constanta
temperatura corpului.

In ariile corticale cu care acesti centrii au legatura este initiata activitatea

termoreglatoare comportamentala.

Controlul comportamental
 Incalzirea centrala (hipotalamica) duce la senzatia psihica de
supraincalzire, iar cea de racire la senzatia de racire. Persoana ajusteaza
corespunzator mediul pentru a reface confortul termic.

La om este singurul mecanism eficient mai ales in regiunile reci.

Tulburarile de reglare termica

Febra apare in:

- afectiuni bacteriene;
- tumori cerebrale;
Substantele care produc febra se numesc pirogene. Ele sunt:

- proteine straine;
- proteine proprii denaturate;
- bacterii;
- toxine bacteriene.
Ele actioneaza direct asupra centrilor hipotalamici sau prin interleukina I,
deoarece bacteriile si toxinele fagocitate de de leucocite, macrofagele tisulare
sau de celulele Killer sunt digerate si se elibereaza interleukina I numita si
pirogen care actioneaza asupra hipotalamusului anterior.

Pirogenul creste punctul de referinta deci face ca temperatura corpului sa

creasca. Organismul reactioneaza prin instalarea frisonului, vasoconstrictie
cutanata si temperatura creste pana la cea stabilita de noul punct de referinta.

Leziuni la nivelul hipotalamusului sau compresia hipotalasmului prin

tumora determina si ele instalarea febrei.

Hipertermia consta in cresterea temperaturii corpului in conditiile in care

capacitatea organismului de a se apara de excesul de caldura este depasita.

Aceasta se intampla cand temperatura mediului a ajuns la 34,5 grade

Celsius si umiditatea este de 100%.

Cand temperatura corpului a ajuns la 41-42 grade Celsius se instaleaza

socul caloric caracterizat prin:

- ameteli;
- dureri abdominale;
- delir;
- pierderea cunostintei.
Apar hemoragii locale, leziuni celulare inclusiv in creier, ce pot fi letale.
 Aclimatizarea la cald se instaleaza dupa cateva saptamani de lucru la
temperaturi si umiditate ridicata prin:

- cresterea volumului de transpiratie;

- cresterea volumului plasmatic;
- diminuarea pierderii de Na+ prin transpiratie si urinii sub actiunea
aldosteronului a carui secretie creste.

Expunerea la frig duce la hipotermie

Dupa 20-30 minute de imersie in apa inghetata, cand temperatura centrala

scade la 25 de grade Celsius se instaleaza moartea prin stop cardiac sau fibrilatie
ventriculara.

Se poate evita daca se aplica caldura extern.

Scaderea temperaturii sub 26 de grade Celsius duce la pierderea

capacitatii de reglare termica (scade rata termogenezei).Se dezvolta somnolenta
sau coma ce deprima activitate SNC.

Scaderea locala a temperaturii produce degeraturi.

Daca in celule s-au format cristale de gheata afectarea e permanenta,

poate duce la gangrena.

Hipotermia artificiala se foloseste in interventii chirurgicale pe cord

deoarece scade frecventa cardiaca si intensitatea proceselor metabolice
permitand oprirea circulatiei pentru cateva minute.

Se administreaza un sedativ puternic (scade activitatea centrilor

hipotalamici), apoi se face racirea corpului prin aplicare de gheata (sau alte
mijloace).

Poate fi mentinuta temperatura la 32 grade Celius cateva zile, chiar o

saptamana.