TIPURI DE COMICURI

Comicul de situaţie este obţinut prin pierderea şi găsirea scrisorii de amor, prin postura
ridicolă a lui Caţavencu, de a ajunge din stăpân pe situaţie, victima unei escrocherii
asemănătoare celei la care el apelase. Totodată, comică este situaţia finală, când cele două forţe
potrivnice se împacă şi farsa electorală se termină cu un compromis pe care toată lumea îl
acceptă cu dezinvoltură.

Comicul de moravuri, realizat prin înfăţişarea relaţiei dintre Tipătescu şi Zoe ori a
felului în care se pregătesc şi se desfăşoară alegerile sau se obţine victoria. Este, aşadar, vorba
atât de moralitatea din familie, cât şi de cea politică, iar corupţia politicienilor îmbracă o
diversitate de forme.

Comicul de caracter, care izvorăşte din comportamentul personajelor, din atitudinea lor
şi din ipostazele în care acestea sunt prezentate. Personaje ca: Caţavencu, Dandanache, Pristanda
gerenează râsul prin constratul dintre pretenţiile pe care le au şi comportamentul lor. Caţavencu
se pretinde patriot, dar urmăreşte interese personale meschine, Dandanache este ramolit, dar
şiretenia sa depăşeşte starea de decreptitudine în care se află. La rândul său, Pristanda se supune
orbeşte lui Tipătescu, ceea ce nu-l împiedică să gândească despre Caţavencu: „Straşnic prefect ar
fi ăsta!”, după ce îi mărturiseşte că-i citeşte gazeta „ca pe Evanghelie”.

Comicul de limbaj se realizează prin:

- ticurile verbale ale personajelor „stimabile”, „Ai puţintică răbdare” (Zaharia

Trahanache), „Curat” (Ghiţă Pristanda);
- pronunţarea greşită a unor neologisme şi a unor cuvinte obişnuite „remuneraţie”
(Pristanda), „famelie” (Pristanda), „bampir” (Pristanda), „nifilist” (Farfuridi),
„momental”, „fevruarie”, „enteres”, „dumneei” etc.;
- tautologii: „enteresul şi iar enteresul”, „vezi tânăr, tânăr, dar copt”;
- cacofonii „să zică că nu le are”;
- confuzii paronimice „scrufuloşi la datorie” şi chiar anacolut „eu, care familia mea...”;
- înţelegerea greşită a cuvintelor: „capitalist” – locuitor al capitalei, „anonimă” –
semnată, „puncte esenţiale” – pe ici, pe colo;
- nonsensuri „curat-murdar”, „e sublimă, dar lipeşte cu desăvârşire”, „să se revizuiască
primele, dar atunci să nu se schimbe nimic”;
- contradicţiile de termeni „12 trecute fix”;
- truismele: „un popor care nu merge înainte să pe loc”, „unde nu e moral, acolo e
corupţie”;
- pleonasmele propriu-zise: „fără prinţipuri, care va să zică nu le are”, „nu dau voie să-şi
permită”, „măcar câtuşi de puţin”.
 În comicul de limbaj se încadrează şi comicul de nume, pentru că acestea sunt deosebit
de sugestive, încât „fac concurenţă stării civile”. Lexemul „Zaharia” se traduce în
„ramolitul”, sugerând zahariseala specifică produselor vechi, expirate; Trahanache, derivat de
la cuvântul „trahana”, o cocă moale, sugerează caracterul uşor maleabil al personajului,
patronimul „Caţavencu” derivat de la „caţă”, mahalagioaică, inspiră caracterul demagogic al
personajului nostru sau haina cu două feţe, la fel cum este omul ipocrit; patronimul
„Pristanda” desemnează un joc moldovenesc ce presupune bătaia pasului pe loc, traducând
caracterul slugarnic al personajului, iar numele prefectului derivă de la substantivul „tip”,
însemnând june-prim, punctându-se imoralitatea personajului. La rândul său, ”Dandanache”
derivă de la „dandana”, care ne duce cu gândul la încurcătură, bucluc, situaţie produsă de
apariţia acestuia.

În cadrul categoriilor de comic se observă un comic al intenţiilor, prin care este pusă în
evidenţă atitudinea scriitorului faţă de evenimente şi personaje: umor, ironie, sarcasm etc.,
acestea fiind categorii ale comicului.