METABOLISMUL ENERGETIC

(note de curs)

Metabolism – totalitatea transformărilor de substanţă, energie şi informaţie,

care se desfăşoară într-un organism, dar şi între organism şi mediul exterior. Din
punct de vedere al studiului, metabolismul se împarte în metabolism intermediar şi
metabolism energetic.
Metabolismul intermediar cuprinde reacții biochimice, care se referă la
transformările de substanţă, în cadrul unui organism sau între acesta şi mediul
înconjurător.
Prin catabolism se asigură energia necesară funcţiilor vitale, energie stocată
în structura compusului macroergic – ATP (acid adenozin trifosforic). Deoarece
procesele catabolice (de dezasimilaţie) se petrec cu eliberare de energie, ele se mai
numesc procese exotermice.
Anabolismul se referă la fenomene de sinteză (de construcţie). Procesele
anabolice (de asimilaţie) se desfăşoară cu consum de energie furnizată de ATP
(procese endotermice ).

Metabolismul energetic se referă la totalitatea modificărilor de energie care

însoţesc reacţiile metabolismului intermediar.
 Degajarea de energie la nivel celular nu are loc brusc, ci treptat prin reacţii
biochimice prin care energia nespecifică prezentă în alimente este
transformată în energie specifică (mecanică, electrică, chimică, calorică).

1
  Consumul energetic al organismului cuprinde cheltuielile energetice în
condiţii de activitate şi în condiţii de repaus (metabolismul bazal); poate fi
determinat prin metode directe sau indirecte.

Calorimetria directă
 măsoară căldura produsă de organism în camere închise, speciale,
calorimetre (calorimetrul respirator imaginat de Atwater-Benedict).
 în această cameră, perfect izolată termic, subiectul primeşte oxigen printr-un
tub special, iar CO2 şi vaporii de apă eliminaţi prin respiraţie, transpiraţie şi
perspiraţie sunt reţinuţi în recipiente cu calciu sodat.
 căldura produsă de organism influenţează temperatura apei, care circulă prin
tuburi de sticlă în pereţii calorimetrului.

Calorimetria indirectă
 constă în determinarea, pe o anumită perioadă de timp, a consumului de
oxigen şi a eliminărilor de CO2.
 se ţine cont de faptul că energia eliberată de 1 mol de O 2 consumat variază
cu tipul de substanţe energogenetice oxidate; în medie, energia eliberată la 1
litru de O2 consumat este 4,82 kcal (echivalentul caloric al oxigenului).
 diferenţele dintre molecule apar datorită proporţiei variabile dintre C, O şi H
şi se pot determina prin coeficientul respirator (CR) – raportul dintre CO 2
eliberat şi O2 consumat.
 în repaus, la o cantitate de 250 ml O 2 consumat/min se eliberează 200 ml
CO2, deci CR este de 0,8.

2
  dacă se oxidează numai glucide CR este de 1, deoarece pentru 6 volume de
O2 consumat se eliberează 6 volume de CO2.
 la metabolizarea de lipide CR este mai redus (0,71), iar de proteine 0,82.

Pentru menţinerea organismului în stare de echilibru metabolic şi ponderal

este necesar ca alimentaţia să asigure zilnic un aport caloric corespunzător
consumului energetic.
Dacă metabolismul unui om în repaus la pat (imobilizat) necesită valori
calorice apropiate de cele ale MB, în schimb la persoanele care depun o activitate
necesităţile calorice sunt condiţionate de consumul energetic în activitate:
◦ activitatea obişnuită la birou necesită 2500 – 2800 kcal/zi;
◦ munca depusă de cei care activează în special cu membrele superioare
necesită 300 – 3500 kcal/zi;
◦ munca la care participă musculatura trunchiului şi a membrelor
inferioare consumă 4500 – 6000 kcal/zi.
Perioadele de creştere, graviditatea şi alăptarea necesită un aport caloric
superior faţă de condiţiile obişnuite (în perioada de creştere maximă – de la 11 la
16 ani – conţinutul proteic al organismului creşte în medie cu 4 kg/an).
Dacă alimentaţia realizează un aport caloric inferior consumului energetic
echilibrul devine negativ şi organismul este obligat să utilizeze pentru
energogeneză rezerve nutritive (lipide şi glicogen) scăzând în greutate. Când
aportul alimentar depăşeşte necesităţile energetice plusul se depune sub formă de
rezerve lipidice şi organismul câştigă în greutate. Prelungirea acestor situaţii duce
la instalarea obezităţii.
În repaus sau în efort, la determinarea consumului de O 2 se utilizează saci
Douglas sau baloane meteorologice; sportivul expiră în acestea, iar volumul de gaz

3
este măsurat. Se determină consumul de O2 în repaus, în timpul efortului şi în
perioada de revenire (datoria de oxigen).
De exemplu, subiectul a consumat 1,5 l în repaus (5 min) (0,3 1/min); 17 1
în efortul care a durat 5 min. şi 25 1 în timpul a 45 min. de revenire. Din VO 2 de
efort se scade VO2 de repaus, pentru a afla VO2 net în efort. Astfel, 17 1 - 1,5 1
=15,5 1, consumul de oxigen în efort.
Pentru aflarea datoriei de oxigen, se scade din valorile consumului de oxigen
din perioada de revenire, cantitatea corespunzătoare ca timp când subiectul ar fi
fost în repaus.
25 1 (VO2 revenire) - (45 min. x 0,3 1/min) = 11,5 1O2

Deci, din calcule reiese:

VO2 net de efort=15,5 l
Datoria netă de O2 = 11,5 l
Costul net al efortului = 27 l

dacă CR = 0,91 (rezultat din raportul 255 ml CO2/280 ml O2)

atunci echivalentul caloric mediu al oxigenului este de 4,83, iar cantitatea de
energie eliberată este de
4,83 x 27 = 150 Kcal

Factori care influențează consumul energetic

Activitatea musculară

4
 Musculatura (30% din greutatea corporală) este un mare consumator de energie
(în repaus sau efort), iar cheltuielile energetice variază direct proporţional cu
activitatea musculară.
 După R. Cârmaciu (1999), cheltuielile energetice ale organismului pot creşte în
cursul eforturilor fîzice de 10-20 ori faţă de cele bazale. În raport cu gradul
efortului fizic prestat, cheltuielile energetice se clasifică în cinci categorii:
 Cheltuieli energetice de repaus -consumul de calorii necesar termoreglării,
digestiei, activității intelectuale; 2.500 KcaI/24 ore.
 Cheltuieli energetice în efort fizic uşor- muncă de birou, dactilografie,
desen; 3.000 Kcal/24 ore.
 Cheltuieli energetice din efortul fizic mediu-croitori, cizmari, şoferi de
autoturism; 3.500 Kcal/24 ore.
 Cheltuieli energetice în efort fizic greu - şoferi de basculante, tractorişti,
dulgheri; 4000 - 4500 Kcal/24 ore.
 Cheltuieli energetice în efortul fizic foarte greu - munca minerilor, a
siderurgiştilor, cositul manual; 5000 Kcal/24 ore.

Cel mai mare consum energetic îl au sportivii în antrenamente şi

competiții (5000 - 6000 Kcal).
 dacă necesarul caloric ar fi mai mare, organismul are o limită de asimilare în
tubul digestiv de 6000 Kcal/24 h, iar în eforturile istovitoare, organismul
funcționează la limita capacităţii sale maxime.
 consumul energetic începe să crească înaintea începerii efortului şi apoi,
proporţional cu efortul depus. În cursul competiţiilor apar situaţii când
efortul este atât de intens, încât necesitătile de oxigen se ridică la 30-40
l/min.

5
  oricât s-ar mări ventilaţia pulmonară, limitarea posibilităților de absorbţie a
oxigenului (limita maximă 6-7 l/min) nu se poate asigura un consum atât de
ridicat. În aceste situații se lucrează în datorie de oxigen, iar aceasta se
"achită" în perioada de restabilire.

În tabelul următor se pot observa, pe sexe, valorile medii ale consumului

energetic pentru diferite activităţi sportive (bărbaţi de ≈ 70 kg şi femei de ≈ 54
kg), în repaus, dar şi în timpul somnului.

Activitate Bărbat – kcal/min Femeie – kcal/min

Alergare:
11K km/oră 14,0 11,0
16 km/oră 18,2 14,3
Baschet 8,6 6,8
Ciclism:
11 km/oră 5,0 3,9
16 km/oră 7,5 5,9
Înot (liber): 5 km/oră 20,0 15,7
Handbal 11,0 8,6
Haltere 8,2 6,4
Lupte 13,1 10,3
Tenis 7,1 5,5
Decubit dorsal 1,7 1,3
Poziţia stând 1,8 1,4
Somn 1,2 0,9

Consumul energetic (valori medii) pentru diferite activităţi sportive (C.B.

Scott, 1991)

Temperatura mediului înconjurător

6
 Când temperatura mediului ambiant scade, pierderile de căldură ale
organismului prin piele şi respiratie, cresc. Mecanismele reflexe intervin
producând vasoconstrictie şi scad pierderile de căldură; instalarea frisonului
intensifică arderile celulare, creşte consumul de oxigen şi metabolismul cu
50%.
 Efortul intens conduce la creşterea metabolismului cu 700%.
 Expunerea la cald induce imediat intensificarea circulaţiei, respiraţiei, secreţiei
sudorale şi intensificarea termolizei.
 Între cele două extreme de temperatură, există o valoare a temperaturii mediului
ambiant (21°C pentru subiectul îmbrăcat şi 20°C pentru cel dezbrăcat), la care
cheltuielile energetice şi termice sunt minime (temperatură de neutralitate este
denumită temperatură de confort termic).

Acţiunea dinamică specifică a alimentelor

 Ingestia de alimente activează schimburile energetice cu 10-15% faţă de

metabolismul bazal;
 Efectul de potenţare a cheltuielilor energetice prin alimentele ingerate, a fost
denumit "acţiune dinamică specifică" (ADS). Proteinele au ADS cea mai
ridicată (+30%), glucidele (+6%) şi lipidele (+4%).

Alţi factori care stimulează cheltuielile energetice

 Efortul intelectual creşte metabolismul cu 3-4% faţă de cel bazal, ceea ce

constituie o valoare neglijabilă comparativ cu cea din efortul fizic. Emoţiile din
efortul intelectual excesiv şi prelungit pot produce prin suprasolicitare,

7
 modificări cronice ale metabolismului prin afectarea sistemului endocrin şi
nervos.
 Emoţiile determină o creştere a metabolismului prin secreţia de adrenalină al
cărei efect stimulator energetic este cunoscut.
 Aportul alimentar este reglat cantitativ ca să acopere necesităţile energetice ale
organismului. Controlul aportului alimentar se face prin senzaţiile de foame şi
saţietate, care depind de interrelaţiile dintre doi centrii hipotalamici.

Stimularea centrului foamei determină senzaţia de foame, iar distrugerea sa

o lipsă totală de foame (anorexie), cu sfârşit letal. Stimularea centrului saţietăţii are
ca rezultat oprirea ingestiei de alimente, iar lezarea sa duce la ingestia crescută de
hrană, urmată de instalarea obezităţii hipotalamice.
În condiţii obişnuite centrul foamei se află într-o stare de activitate
permanentă, fiind inhibat temporar de către centrul saţietăţii după ingestia de
alimente. Activitatea centrului saţietăţii este condiţionată de nivelul glucozei în
celulele acestui centru (nivelul glicemiei).
Funcţionează ca un glucostat:
◦ când scade intensitatea consumului de glucoză se stimulează activitatea
centrului foamei cu consum mare de alimente.
◦ când se intensifică consumul de glucoză în centrul saţietăţii se inhibă
activitatea centrului foamei.

În mecanismul de producere a foamei intervine şi motilitatea gastrică:

contracţiile stomacului gol determină o senzaţie intensă de foame, iar distensia
gastrică diminuă contracţiile de foame şi poate chiar determina senzaţia de
saţietate.

8
 În strânsă legătură cu senzaţia de foame la om apare apetitul care nu este
prezent la nou născut. Apetitul se bazează pe excitanţi condiţionaţi şi are o
componentă gastrică: starea de tonus a stomacului mărește apetitul, în timp ce
atonia determină lipsă de apetit.

Raţia alimentară - cantitatea de alimente necesară organismului pentru

acoperirea cheltuielilor energetice zilnice.
În alcătuirea ei trebuie să se ţină seama nu numai de numărul de calorii adus
de fiecare aliment, dar şi de echilibrul dintre diversele grupe de alimente.
Valoarea calorică a raţiei alimetare se calculează în funcție de: glucidele
furnizează 4 cal/g, lipidele 9 cal/g şi proteinele 4 cal/g. Din valoarea totală
calculată pentru o dietă mixtă trebuie scăzut 10%, reprezentând alimentele care nu
sunt digerate şi/sau absorbite în tubul digestiv.
În ceea ce priveşte raportul dintre alimente precizăm că o raţie echilibrată
cantitativ trebuie să aducă pe kilocorp aproximativ 1 g proteine, 0,5–1 g lipide şi
5–8 g glucide sau, raportate la un individ de 70 kg: 70 g proteine, 40–70 g lipide şi
400–600 g glucide. Dacă necesităţile energetice sunt suplimentare ele vor fi
acoperite printr-un aport crescut de glucide.
În afara substanţelor energogenetice şi plastice pentru buna desfăşurare a
metabolismului prin alimentaţie se asigură o cantitate de apă, săruri minerale şi
vitamine.