Nunta – un rit de trecere într-o nouă etapă a ciclului vieţii

 orice „pas” de trecere a tinerilor în perioada maritală este evident un mod de a fi şi,
indiscutabil, începutul unei vieţi noi, în care omul îşi împleteşte intim destinul cu cel al
altui om.
 Dacă naşterea corespunde zorilor existenţei, iar moartea amurgului, nunta este ceasul de
amiază, cel mai limpede pentru om, dar şi cel mai greu tocmai datorită acestei limpezimi.
Prin căsătorie omul se angajează în comunitate, luând parte la devenirea societăţii. „De
la Mioriţa până la Luceafărul eminescian taina existenţei este închisă în taina nunţii”
 Cea mai veche şi mai amplă descriere a obiceiului de nuntă o găsim la Dimitrie Cantemir,
în capitolul XVIII al Descrierii Moldovei. 
 În literatura de specialitate, ceremonialul nupţial este abordat sub două aspecte: ca rit de
trecere  şi ca spectacol. Diacronic, conţinutul ritual şi cel spectacular au avut un rol diferit
în cadrul acestui ceremonial. Actele tradiţionale aveau iniţial un caracter ritual cu funcţie
magică, urmărind să aducă bunăstare, fertilitate, fericire şi să protejeze familia nouă de
forţele malefice. Cu timpul, funcţia magică s-a pierdut, iar aspectul spectacular a devenit
primordial.
 În ritul nupţial, ca de altfel în toate riturile unui popor, se poate citi un limbaj propriu, un
cod de mijloace de expresie prin care sunt transmise diferite mesaje. La rândul lor,
mesajele apar clar structurate, fiind considerate de cercetători drept semne distincte în
sistemul semioticii populare. Acest cod elaborat de veacuri nu se învaţă, ci se transmite
din generaţie în generaţie.
 Iată ce scria în acest sens Arnold Van Gennep: „Ca într-o piesă de teatru, ca într-o
prezentare scenică, de la plecare la sosire, de la prolog la încheiere, îmbinările de acte şi
de sentimente care stau la bază se succed în chip necesar într-o anumită ordine atât în
timp, cât şi în spaţiu. [...] Înţelegi astfel că toate ceremoniile au un scop esenţial, că ele nu
se fac întâmplător, episodic, pentru a proteja pe cei doi eroi principali şi pe familiile lor
de pericolele ce i-ar putea ameninţa din partea forţelor supranaturale, printr-o serie de
rituri şi de prescripţii magice, ci că tind înainte de toate nu numai la apropierea celor doi
tineri ca indivizi, ci şi la apropierea «celulelor familiale» care sunt totodată şi «celule
sociale», căci sunt în legătură prin situaţia lor, prin vecinătăţi, prin cătune, cu întregul
grup social”
 .Fl. Marian descrie ceremonialul nupţial în Nunta la români, o lucrare fundamentală în
trei capitole: I. Înainte de nuntă; II. Nunta şi ospăţul; III. După nuntă; trei etape
semnificative ale ritului căsătoriei, prezentând un bogat material acumulat de pe aproape
întreg arealul folcloric românesc.
 Autorul arată scopul nunţii:
– de a avea un om apropiat spre ajutorare şi petrecere, spre mângâiere şi alinare, spre
împărtăşirea binelui şi a răului în decursul întregii vieţi;
– de a avea urmaşi legitimi, care să păstreze numele de familie, ca sângele şi seminţia lor
să nu se stingă niciodată;
– ca să nu li se reproşeze că degeaba s-au născut şi au trăit pe lumea aceasta.
 Stabilirea relaţiilor de înrudire prin căsătorie era anticipată de o serie de acte tradiţionale,
printre care Claca, Şezătoarea, Hora satului şi unele obiceiuri din ciclul calendaristic
 Nunta avea o structură foarte bine definită. Vom enumera în continuare cele mai
semnificative etape ale obiceiului nupţial, pe care le-a descris S.Fl. Marian în studiul său
Nunta la români.
 Înainte de nuntă, cele mai semnificative etape ale ritului nupţial sunt: stărostia, peţirea,
aşezarea, logodna.
Stărostia. Când flăcăul şi-a ales fata dragă pentru a se însura, el îşi anunţă părinţii despre
dorinţa sa. Dacă părinţii îi încuviinţează intenţia, băiatul îşi caută doi oameni, numiţi
starosti sau peţitori, pe care îi trimite la părinţii fetei să o ceară de soţie pentru dânsul.
Peţirea. Dacă părinţii fetei sunt de acord să dea fata, băiatul care a cerut-o de nevastă, cu
părinţii, starostii, cu câteva neamuri şi cu nişte lăutari merg să peţească fata.
Există localităţi în care la poarta fetei peţite suita peţitorului este oprită. Atunci un colăcer
se apropie de uşă / geam şi spune o oraţie, zicând:
Al nostru împărat
Toată oastea a adunat
Şi a scos-o la vânat
 Aşezarea. În unele zone, aşezarea se numeşte şi învoire, tocmeală. Aşezarea se face în
ziua în care părinţii băiatului au peţit fata. De regulă, aşezarea are loc la părinţii fetei. În
timpul aşezării, părinţii fetei şi ai băiatului se înţeleg asupra zestrei şi averii ce vor da-o
copiilor. La sfârşit, părinţii tinerilor se înţeleg când va fi logodna, secvenţă importantă în
ritul nupţial.
 Logodnasau încredinţarea. Această secvenţă a ritului nupţial are loc peste câteva zile
după aşezare. Flăcăul de însurat pofteşte câteva neamuri, o pereche de lăutari şi,
împreună cu părinţii, merge la casa alesei sale. Părinţii fetei îi aşteaptă, la fel, cu neamuri,
vecini. Când cineva dintre aceştia observă că vine suita flăcăului, încuie uşa. Aici începe
oraţia spusă, de regulă, de colceriu. Printr-un limbaj metaforic şi simbolic, subliniind
trăsăturile morale şi fizice ale mirelui / miresei, se reia „un laitmotiv care străbate
întreaga fabulaţie”, care „imprimă discursului o evoluţie ascendentă”
 Chemarea. În ajunul cununiei, după-amiază, se adună vorniceii la mire / mireasă, apoi se
pornesc prin sat să cheme oamenii la nuntă / ospăţ.
 Gătirea. În ziua cununiei mireasa este gătită. Acum mireasa este comparată, în cântecul
druştelor, cu o floare:
 Plecarea la cununie. Anume la această etapă a obiceiului nupţial se aplică acel rit de
trecere, când vorniceii şi cuscrii mari se apropie de poarta socrului mic, iar acesta le iese
în întâmpinare şi nu-i lasă să intre, prefăcându-se că nu-i cunoaşte.
 Urmează Cununia cu ceremonialul specific bisericesc. La întoarcerea de la cununie,
vecinii le varsă apă în cale, ca să aibă o viaţă cu noroc. Mirele le dă drept răsplată bacşiş.
Tinerii căsătoriţi sunt întâmpinaţi de părinţi şi rude cu dulceaţă, pâine şi sare.
 Una dintre secvenţele cele mai semnificative ale ceremonialului nupţial este schimburile.
Astfel, pentru a restabili echilibrele sociale existente înainte de crearea noii familii şi a
atenua „conflictele” (psihice, economice etc.) apărute între neamul miresei şi al mirelui,
între cei din grupul căsătoriţilor şi cei necăsătoriţi, colectivitatea recurge la rituri de
compensare.
 Schimburile de daruri, în cele mai multe zone etnografico-folclorice, sunt semne ale
voinţei de apropiere, de acceptare a miresei în noua familie [10, p. 65-66].
 Masa mare. Aceasta se face seara, după cununie, uneori a doua zi. De obicei, masa mare
se dă la casa mirelui. În unele zone, inclusiv în Basarabia, schimburile de daruri se fac în
timpul mesei mari.
 Prin scoaterea cununii, prin îmbrobodirea miresei, se încheie o secvenţă a obiceiului de
nuntă: secvenţa care pregătea, printr-o serie de rituri, integrarea tinerilor în noua stare.
 Iertăciunile şi despărţirea. După ce sunt binecuvântaţi de părinţi, tinerii căsătoriţi sărută
mâinile părinţilor şi ale neamurilor. Acestea sunt momentele cele mai clare, în mare parte
 dureroase, de trecere într-o nouă ipostază, de maximă responsabilitate pentru fiecare
dintre ei. Acum şi lăutarii cântă melodii de jale, iar nevestele sau druştele cântă, printre
altele, astfel:
 Căsătoria a fost de când se știe evenimentul de importanță capitală din viața oricărei jună
sau a aoricărui june, pentru că prin căsătorie tânăra pereche pășește în rândul celor care
și-au statornicit cel mai demn mod de viață socială, respectat șiprețuit de întreaga
societate din care face parte.pregătirile petru acest eveniment sunt intense și încep cu cel
puținun an înainte, când mirii sau socrii ”tomnesc” sala Căminului Cultural pnetru
desfășurarea evenimentului. Tot în această perioadă ”se arvunește” și muzica, lăutarii
care vor întreține atmosfera pe parcursul desfășurării ”ospățului”, dar și bucătarul care va
pregăti bucatele ce vor umple mesele ospețenilor.
 Unul dintre evenimentele fundamentale din viaţa omului este nunta, ea încadrându-se din punct
de vedere tipologic în ,,ceea ce etnologii numesc sărbătorile și obiceiurile ciclului familial”1.
Manifestare complexă, cu multiple semnifi caţii în viaţa individului și colectivităţii, ea se
integrează în unul dintre cele mai importante rituri de trecere, numit și trecerea în alb. Sintagma
rituri de trecere aparţine etnologului francez Arnold Van Gennep, care a elaborat celebra sa
teorie în lucrarea Les Rits de passage, apărută în anul 1909. Dar trebuie să menţionăm că
elementele ei erau evidente și în descrierile etnografi ce de mai înainte. Astfel, Simeon Fl.
Marian a studiat și descris nunta la români, relevând structura ei: I. Înainte de nuntă, II. Nunta și
Ospăţul, III. După nuntă, ceea ce corespunde ideii riturilor de trecere2. Cu atât mai valoroasă s-a
dovedit a fi teoria etnologului francez, rămasă de referinţă pentru toate lucrările din domeniu.
Interpretând nunta, din perspectiva riturilor de trecere, Arnold Van Gennep evidenţiază 3 stadii
principale, refl ectate în practicile și obiceiurile ceremoniale: separarea – practicile vizând
ruperea de vechea etapă; limita – riturile trecerii propriu-zise; agregarea – obiceiurile menite să
asigure integrarea în noua stare3. În lumina teoriei lui Arnold Van Gennep ceremonialul
căsătoriei marchează o suită de treceri. Tinerii trec dintr-o categorie într-alta, din cea de nubili în
cea de căsătoriţi4. Apoi trec din familiile părinţilor în noua lor familie și capătă ca atare un nou
statut social, o nouă poziţie în sistemul relaţiilor de rudenie. Ceremonialul nupţial are o fi
nalitate precisă: de a-i uni pe cei doi tineri și de a apropia familiile acestora. Unirea se realizează
progresiv, în etape pregătitoare, succesive, de la tatonările iniţiale (întâlnirile, peţitul), până la
consacrarea noii celule sociale și apoi la integrarea ei în colectivitate5. În cursul acestor operaţii,
agentul social trece printr-o moarte simbolică și o renaștere, ceea ce implică în același timp o
ucenicie, o transformare corporală și niște încercări ce trebuie înfăptuite sub conducerea și
autoritatea unor ofi cianţi în momentele numite „de limită”6, momente de tensiune și confl ict.
Aceste treceri se realizează prin intermediul ritualului care are ca scop revenirea la starea de
armonie, de aceea riturile
