MIHAI VITEAZU

Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (n. 1558- d. 9 august 1601) a fost bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban
al Craiovei, apoi domnitor al Țării Românești și, pentru o perioadă în 1600, conducător de facto al tuturor celor
trei țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova.
Originea și primii ani ai vieții
În anul 1601, în timpul unei șederi la Praga, a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a menționat pe
marginea portretului aetatis XLIII, adică "în al 43-lea an al vieții", ceea ce indică drept an al nașterii lui Mihai
anul 1558.[1] Domnul Pătrașcu cel Bun, considerat multă vreme ca fiind tatăl nelegitim al lui Mihai, a murit în
1557. Împrejurarea ca Pătrașcu să fi avut relații extraconjugale în anul morții sale apare ca foarte improbabilă,
având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli, pentru tratarea căreia a cerut medici de la Sibiu.[2]
Ipoteza ca Mihai să fi fost fiul postum al lui Pătrașcu a fost exclusă și de Petre Panaitescu, cu argumente
onomastice, genealogice, precum și pe baza cronicilor de epocă.[3]
Mama lui Mihai a fost Teodora Cantacuzino, de neam grecesc. Cronica lui Radu Popescu, foarte bine informată
asupra carierei lui Mihai, menționează că "mumă-sa au fost de la Oraș dela Floci [sic], care fiind văduvă și
frumoasă și nemerind un gelep [comerciant], om mare și bogat den [sic] Poarta Împărătească și care în casa ei
zăbovindu-se câtăva vreme...".[4]
Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum și specificațiile din Condica episcopiei
Râmnicului, atesta că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoești, localitate aflată pe partea stângă a Oltului,
județul Vâlcea. Aceleași surse mai specifică faptul că la Proieni, pe Valea Oltului, într-o veche biserică
ortodoxă, s-ar fi cununat cu Doamna Stanca.[necesită  citare]
Mama sa, Teodora Cantacuzino, a fost soră cu Iane Cantacuzino, înalt dregător la Constantinopol și apoi ban al
Craiovei, din familia Cantacuzino.
Armeanul Petre Grigorovici din Lemberg, unul din diplomații lui Mihai, a întocmit, probabil pentru informarea
cercurilor austriece, o cronică a vieții domnitorului, document care s-a pierdut în forma originală, dar care s-a
păstrat în compilația lui Stephanus Zamosius.
Ascensiunea politică
La sfârșitul anului 1588 devine stolnic al curții lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul
domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar și al
otomanilor după ce a plătit o sumă record[6] de 1,5 milioane de galbeni[6],[sursa  nu  confirmă] a devenit voievod al Țării
Românești, efectiv de pe 11 octombrie.
Aderă la "Liga Sfântă" creștină, constituită din inițiativa Papei Clement al VIII-lea, din care inițial făceau parte
Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova și Toscana (Anglia și Polonia au manifestat rezerve față de
politica de cruciadă a papalității). Ulterior aderă și Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în
alianță a celorlalte două state românești, Moldova și Țara Românească. Aron Vodă, domnul Moldovei
semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai
Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianța antiotomană.
Victoriile împotriva Imperiului Otoman

Giurgiu 1595 Târgovişte 1595

Aderarea Țării Românești la "Liga Sfântă" a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594) unei revolte antiotomane
soldată cu suprimarea creditorilor levantini și a întregii garnizoane otomane staționată în București. Pe acest
fundal, Mihai pornește o ofensivă generală împotriva Înaltei Porți, atacând cetățile turcești de pe ambele părți
ale Dunării (Giurgiu, Hârșova, Silistra ș.a.). Urmează o serie de victorii împotriva tătarilor și turcilor (la
Putineiu și pe locul numit "Padina[7] Șerpătești" de lângă satul Stănești) culminată cu incendierea Rusciucului.
După modelul victorios al lui Mihai, Aron Vodă pornește o campanie similară. Datorită recunoașterii ca
suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă și succesorul său, Răzvan Ștefan, Mihai trimite o delegație
de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relațiile munteano-transilvănene. Nerespectând porunca
domnitorului, delegația de boieri condusă de mitropolitul Eftimie negociază și semnează la Alba Iulia la 20 mai
1595 un tratat cu Bathory prin care Mihai devenea de fapt locțiitorul acestuia pe propriul său tron (din Țara
Românească). Puterea revenea astfel Sfatului Domnesc alcătuit din 12 boieri de rang înalt. Comandând o armată
de cca. 16.000 de ostași, la care se adăugau cei 7.000 de transilvăneni conduși de Albert Kiraly, Mihai Viteazul
obține contra turcilor victoria la Călugăreni - 13/23 august 1595 (evocată în mod strălucit în poemul "Pașa
Hassan" al poetului George Coșbuc). Contraofensiva otomană îl forțează să se retragă temporar în munți,
așteptând sprijinul lui Sigismund Bathory. Între timp, Ștefan Răzvan este înlocuit de pe tronul Moldovei cu
Ieremia Movilă, domn fidel polonezilor. Mihai Viteazul începe, cu sprijin transilvănean și moldovean eliberarea
orașelor Târgoviște (5-8 octombrie 1595), București (12 octombrie 1595) și Giurgiu (15-20 octombrie 1595).
În 1594 și în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetățile
Isaccea, Măcin, Cernavodă, Razgrad, Babadag, Târgul de Floci, Silistra și chiar Rusciuc, Șiștova, Nicopole și
Vidin. Potrivit istoricului Nicolae Iorga[8], călăreții lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est și
Plevna în vest. Această acțiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus
sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeași perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu
instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încât Dobrogea și gurile Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la
moarte.

Drapelul Ţării Româneşti în vremea lui Mihai

Întreaga creștinătate balcanică l-a privit ca pe un eliberator, iar după moartea sa, în hârtiile găsite sub pernă, s-a
aflat o scrisoare în care acești creștini îl numeau „Steaua lor răsăriteană”.
Negocierile de pace cu Înalta Poartă
Pierderile suferite în urma campaniilor antiotomane, precum și dezastrele provocate de ostașii sultanului, au
adus Țara Românească la o stare critică din punct de vedere financiar. Cu visteria golită, Mihai se vede silit să
aplice o soluție pe cât de nepopulară, pe atât de vitală supraviețuirii statale: "așezământul" sau "legarea
țăranilor de glie" prin care rumânii (țăranii fără pământ din Valahia) erau siliți să rămână pe moșia pe care se
aflau în acel moment.
După câteva confruntări pe linia Dunării, dar mai ales după înfrângerea suferită de Sigismund Báthory în
Bătălia de la Keresztes, Mihai a făcut în decembrie 1597 pace cu Imperiul Otoman.[9] În schimbul acceptării
suzeranității otomane și a plății tributului, Înalta Poartă a recunoscut domnia voievodului pe întreaga durată a
vieții sale și i-a trimis steag de domnie.
În paralel, la 9 iunie 1598, Mihai a încheiat la Mănăstirea Dealu un tratat cu împăratul Rudolf al II-lea, care s-a
obligat să-i asigure subsidii pentru întreținerea armatei și i-a recunoscut caracterul ereditar al domniei în
schimbul recunoașterii suzeranității împăratului.
Prin dubla suzeranitate (otomană și habsburgică) Mihai a căutat să compenseze prevederile tratatului de la Alba
Iulia, din 20 mai 1595, prin care recunoscuse suzeranitatea principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory.
Unirea de la 1600[10]
Transilvania

Ţările aflate la 1600 sub domnia lui Mihai Viteazul

Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfânta Alianță. În
Transilvania, Sigismund renunța la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (de asemenea înclinat către
politica polonă).
În iulie 1599 a trimis o solie la Praga pentru a cere încuviințarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în
practică a inițiativei sale. Primind un răspuns favorabil, la sfârșitul aceluiași an, intră în Transilvania prin pasul
Buzău cu o armată formată din români, și mercenari de diferite etnii: unguri și secui din Ardeal, polonezi, sârbi
etc.[11] După victoria asupra lui Andrei Bathory (Bătălia de la Șelimbăr, 18/28 octombrie 1599) își face intrarea
triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599 primind cheile fortăreței de la episcopul Demetrius Napragy.
Chiar dacă a fost recunoscut de Dietă doar ca guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul de facto al
Transilvaniei.
Moldova
În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, și
realizează astfel, prima unire a țărilor române. Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600)
era: "Domn al Țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei". La recomandarea marii boierimi, Mihai
a numit un domn în Moldova, subordonat sieși[12].

Stema lui Mihai Viteazul din 1600

 Sigiliul lui Mihai Viteazul (Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia)

Sfârșitul domniei. Destrămarea Unirii

Oastea lui Mihai Viteazul – pictură de Gheorghe Tattarescu

Contextul internațional a fost nefavorabil lui Mihai. Puterile vecine vedeau în ambițiile sale politice o
contradicție cu interesele proprii de dominanță. Habsburgii își vedeau amenințate planurile de menținere a
Transilvaniei în sfera lor de influență, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul
Otoman nu accepta ideea renunțării la Țara Românească. Mai mult chiar, uniunea personală a lui Mihai
reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forțe din regiune. Existau însă și conflicte
interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de
noul domn. De asemenea, sașii au rămas ostili lui Mihai, în urma jafurilor întreprinse de armatele sale în orașele
și satele lor (Ghimbav, Codlea, Merghindeal, Cincu, Șura Mică, Cristian, Câlnic etc.). Mihai nu reușeste să
înfrângă revolta nobililor maghiari transilvăneni, sprijiniti de generalul Basta la (Mirăslău 18/28 septembrie
1600) și astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileștilor aserviți intereselor
polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Țării Românești, însă și pe acest tron se va urca un
membru al familiei Movileștilor, Simion.
Moartea lui Mihai Viteazul

Gurăslău (1601) Uciderea lui Mihai Viteazul pe Câmpia Turzii

din Turda (gravură editată la Leiden - Olanda
 în anul 1703
Forțat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea, care, în contextul reînscăunarii lui
Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susțină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai
pornește campania de recucerire a teritoriilor românești. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul
valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Țara Românească gonindu-l pe
Simion Movilă de pe tron. În aceste condiții, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri românești, perspectivă
ce nu convenea împăratului habsburgic, Rudolf al II-lea. Din ordinul său se pune la cale înlăturarea fizică a
domnitorului român, și la 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda[13], Mihai Viteazul este ucis de generalul
Gheorghe Basta (vezi Mormântul lui Mihai Viteazul). Capul său este luat de unul dintre căpitanii domnitorului
și înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște. Pe lespedea sa de piatră de la
Mănăstirea Dealu stă scris: "Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost
domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei."
Portrete
Au rămas mai multe portrete înfățișându-l pe Mihai Viteazul, unele contemporane, altele postume. Într-o
ipostază mai tânără este prezentat la mănăstirea Căluiul, apoi și la Biserica Domnească din Târgoviște. Ambele
prezintă costumul domnesc în întregime. În 1598 Ioan Orlandi a executat o gravură a lui Mihai Viteazul aflat la
Nicopole. El este pleșuv, slab și ferm, îmbrăcat într-o platoșă și acoperit de o blană mițoasă. În mâna dreapță
ține un baston de comandant, iar mâna stângă și-o ține sprijinită pe sabia terminată cu un cap de lup. În fundalul
gravurii se vede bătălia și stema cetății Nicopole, iar dedesubt apare inscripția „Michel Vaivoda della
Vallachia, il qvale prese la cità di Nicopoli nella Bvlgaria l'anno 1598”[14].

Franz Franken: Mihai Viteazul şi domniţa Florica, detaliu din tabloul Croesus
arătându-și comurile lui Solon
În ziua de 23 februarie 1601 Mihai Viteazul ajunge în Praga, la curtea împăratului Rudolf al II-lea. Primit cu
entuziasm - după cum relatează H. Ortelius - i se realizează un portret în aramă de către gravorul curții, Egidius
Sadeler. Acesta este cel mai cunoscut portret al domnitorului român, fiind răspândit în numeroase copii.
Inscripția circulară spune „Michael Waivoda Walachiae Transalpinae, utraque fortuna insignis et in utraque
eadem virtute, aet. XLIII”, iar versurile-dedicație: „Tanti facit nomen Christi, Maiestatem Caesaris, /
Rempublicam christianam et Ecclesiae sub Pontifice Maximo concordiam sue”, adică „Atât de mult iubește pe
Cristos și Împărăția creștină și unirea Bisericii sub Papă” [15]. Aproape două secole și jumătate mai târziu, în
1847, Nicolae Bălcescu și Alexandru G. Golescu redescoperă acest portret, împreună cu alte cinci ale aceluiași,
la cabinetul de stampe al bibliotecii regale din Paris[16]. „Cându vezurămu pe cellu de allu siésselé strigarămu de
o dată: Acesta este [...] Fizionomia principelui respunde întocmai închipuirii celloru ce au studiatu caracterulu
acestui bărbatu extraordinariu. [...] Otărârămu în dată a ne desierta ușiórele nóstre pungi...” pentru a comanda o
copie după acest portret, spre a da „în admirare românilor” adevărata înfățișare a voievodului[17]. După moartea
lui Mihai Viteazul au fost executate mai multe portrete ale acestuia, printre care unul în 1601 ce îl prezintă cu o
căciulă și o mantie de blană, sub care scrie „Michael Weyvodt aus der Walachey, occubuit XVIII Aug. a.
MDCI”, precum și altele inspirate după cel al lui Sadeler. O dată, Mihai Viteazul este prezentat ca fiind
Gheorghe Ștefan, domnul Moldovei.
 Marcă poştală cu Mihai Viteazul
De la Mihai Viteazul au rămas și două criptoportrete, ambele realizate de către Franz Francken II. Într-unul
dintre ele, aflat la muzeul Prado din Madrid, apare ca Irod, având căciula transformată în turban și lanțul și
medalia dăruite de împăratul german. În celălalt, mai cunoscut, aflat la Muzeul de Istorie a Artei din Viena,
apare alături de fiica sa Florica într-o reprezentare a alaiului lui Cresus (împăratul Rudolf al II-lea). Aici pot fi
văzute întregile costume ale lui Mihai și ale fiicei sale la curtea pragheză.
Mihai Viteazul mai apare și în gravuri din secolele XVI-XVII ce prezintă momentul uciderii sale, însă de cele
mai multe ori are o înfățișare închipuită.
O serie de tablouri cu Mihai Viteazul au fost pictate în secolele XIX-XX de artiști precum Gheorghe Tattarescu,
Theodor Aman, Mișu Popp sau Constantin Lecca.
Importanta domniei :
Domnia lui Mihai Viteazul are o semnificatie deosebita in istoria patriei noastre deoarece :
1.a organizat un front anti-otoman
2.a aderat la Liga Sfanta
3.a initiat eliberarea popoarelor din Balcani
4.a recastigat independenta Tarii Romanesti
5.a realizat prima unire politica a celor trei Tari Romane.