PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ

În lucrarea De l’esprit de lois, Montesquieu oferă o formulare precisă a teoriei

separației puterilor, care va formula unul dintre punctele principale ale programului
revoluțiilor burgheze. ”Sunt în fiecare stat trei puteri: legislativă, executivă și
judecătorească. Dar dacă acestea sunt puterile statului, ele trebuie sa fie separate, adică
să fie încredințate unor titulari diferiți.(...) Totul ar fi pierdut, dacă același om sau
același corp de funcționari, fie ai nobililor, fie ai poporului, ar exercita aceste trei puteri:
de a face legile, de a executa rezoluțiile publice și de a judeca infracțiunile sau
diferendele dintre particulari.”

Așadar, puterea judecătorească, alaturi de puterea legislativă și executivă reprezintă

una dintre cele 3 puteri fundamentale dintr-un stat democratic modern, conform
principiului separației puterilor în stat a lui Montesquieu. Rolul judiciarului este de a
interpreta și aplica legile în numele statului. Această putere se concretizează printr-o ierarhie
de curți de justiție.

Constituţia României nu foloseşte expresia de “putere judecătorească”, ci sintagma de

“autoritate judecătorească”. Totuşi, în art.1 din Legea 92/1992 privind organizarea
judecătorească, se menţiona faptul că “Puterea judecătorească este separată de celelalte
puteri ale statului, având atribuţii proprii ce sunt exercitate prin instanţele
judecătoreşti, în conformitate cu principiile şi dispoziţiile prevăzute de Constituţie şi de
celelalte legi ale ţării”.

Conform capitolului VI, intitulat ”Autoritatea judecătorească”, secțiunea 1, art. 126,

al.1 ,”Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celălalte
instanțe judecătorești stabilite de lege.”

Autoritatea judecătorească, potrivit Constituţiei şi Legii nr. 304/2004, se compune din

instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii.

Puterea judecătorească are la baza organizării și funcționării sale următoarele principii:

egalitatea în fața justiției, accesul liber la justiție, independența
judecătorilor,interzicerea înființării de instanțe extraordinare, publicitatea și oralitatea
activităților judiciare, colegialitatea instanțelor de judecată, regula triplului grad de
jurisdicție.

Principiul egalităţii în faţa justiţiei semnifică faptul că toate persoanele au o vocaţie

egală de a fi judecate de aceleaşi instanţe judecătoreşti şi după aceleaşi reguli de
procedură, fără nici o discriminare: ”Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților
publice, fără privilegii și fără discriminări”(art16, al.1 Constituția Romaniei), ”Nimeni
nu este mai presus de lege” (art16, al.2 Constituția Romaniei), ”Justiția este unică,
imparțială și egală pentru toți” (art124, al.2 Constituția Romaniei)

Principul accesului liber la justiție decurge din egalitatea în fața acesteia și este
consacrat în textul constituțional: ”Orice personă se poate adresajustiției pentru
apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate
îngrădi exercitarea acestui drept”(Constitutia romaniei, art. 21, al. 1,2)

Independența judecătorilor este menționată în textul Constituției, în art. 124,al.3

“Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii” și art.125, al.1“Judecătorii
numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili în condiţiile legii.

INSTANȚELE DE JUDECATĂ

În ceea ce privește instanțele de judecată, în România ele sunt de cinci tipuri:

judecătoriile, tribunalele, curțile de apel,instanțele militare și Înalta Curte de Casație și
Justiție. În fiecare județ funcționează 3-5 judecătorii, cu excepția municipiului
București, unde funcționeaza 6 judecătorii și a județului Ilfov unde sunt 2 judecătorii.
Judecătoriile judecă toate cauzele înafară de cele de competența instanțelor superioare.
Tribunalele funcționează unul în fiecare județ, de regulă în în localitatea de reședință a
județului și în municipiul București. Acestea funcționează fie ca prima instanță-pentru
cauzele date direct în competența acestora- fie ca instanțe de apel cu privire la deciziile
pronunțate de judecătorii. Curțile de apel au sediul stabilit de lege în localitatea de
reședință a unui județ sau a municipiului București și judecă în primă instanță cauzele
date direct prin lege în competența lor, dar și apelurile declarate împotriva hotărârilor
tribunalelor și recursurile declarate împotriva hotărârilor tribunalelor pronunțate.

În România exista o singura instanță supremă denumită Înalta Curte de Casație și

Justiție cu sediul în capitala țării. Conform art 126 din Constituția României, Înalta
Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea legii de către celălalte
instanțe judecătorești(art.18 din Legea304/2004). Conducerea ÎCCJ este compusă din
un președinte, doi vicepreședinți și colegiul de conducere . În ceea ce privește structura,
ÎCCJ este organizată pe mai multe secții: civilă, penală, contencios administrativ și
fiscal și secțiile unite. Judecătorii ÎCCJ sunt numiți prin decret de către Președintele
României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

MINISTERUL PUBLIC

Potrivit Constituţiei României(art.131,al.1), Ministerul Public reprezintă interesele

generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile
cetăţenilor. Ministerul Public îşi exercită atribuţiile în temeiul legii, prin procurori
constituiţi în parchete, care funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi
supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.
Parchetele sunt independente în relaţiile cu instanţele judecătoreşti, precum şi cu
celelalte autorităţi publice. Ministerul Public îşi exercita atribuţiile in temeiul legii si este
condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si
Justiţie (art. 62 al.1 din Legea 304/2004).
Ca și instanțele judecătorești, parchetele sunt constituite într-o structură piramidală, la vârful
căreia se află Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al cărui procuror general
este șeful Ministerului Public. În cadrul parchetului de pe lângă instanța supremă funcționează
două structuri specializate, cu competență și organizare speciale - Direcția Națională
Anticorupție (DNA) și Direcția de Investigare și Combatere a infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism (DIICOT), conduse de către procuror-șefi. Parchetele de pe lângă
curțile de apel sunt conduse de procurori generali, iar cele de pe lângă tribunale și judecătorii
de către prim-procurori. În cadrul fiecărui parchet funcționează un colegiu de conducere, iar
în funcție de rangul ierarhic și dimensiunea parchetului, conducătorul acestuia poate fi ajutat
de unul sau mai mulți adjuncți. Pe lângă fiecare instanță militară funcționează câte un parchet
militar.

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

La fel ca şi în cazul Ministerului Public, Consiliul Superior al Magistraturii a funcţionat

înainte de 1991. Instituţia a fost înfiinţată prin Legea pentru organizarea judecătorească
din anul 1924 şi funcţiona pe lângă Ministerul Justiţiei, fiind practic, un organ
consultativ al ministrului . Constituţia României din 1991 nu a reţinut în întregime
formula de funcţionare din 1924 şi s-a inspirat şi din modul de organizare al instituţiilor
similare din Franţa şi Spania . În actuala formulă de organizare şi funcţionare Consiliul
Superior al Magistraturii se prezintă ca un organ interpus între puterea executivă,
reprezentată de Preşedinte şi Guvern, prin ministrul justiţiei şi puterea judecătorească .

Consiliul Superior al magistraturii este garantul independenţei justiţiei”(art. 133 al.1,

Constituţia României)

Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:

14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte
din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este
compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori.

2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de

înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la
lucrările în plen.

ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă.

Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret, în plen sau în
secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora. Durata mandatului membrilor
Consiliului este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii. Consiliul Superior al
Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi pentru un
mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre cei 14 magistraţi aleşi, care fac parte din
secţii diferite. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii se alege pentru un
mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, din cadrul celor 14 magistraţi aleşi.
Ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot, în
situaţiile în care secţiile îndeplinesc rolul de instanţă de

judecată în domeniul răspunderii disciplinare. Reprezentanţii societăţii civile participă

numai la lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

CURTEA CONSTITUTIONALA
Curtea Constituţională este unica autoritate de justiţie constituţională, autoritate independentă,
ale cărei competenţe sunt trasate prin Constituţie şi Legea de organizare şi funcţionare a
acesteia nr. 47/1992, republicată. Fiind “garantul supremaţiei Constituţiei” (art. 142 Constituţia
României, art.1 din Legea nr. 47/1992, republicată) ea se supune numai Constituţiei şi Legii
organice de organizare şi funcţionare. Dacă până în momentul revizuirii textului Constituţiei,
funcţia esenţială a Curţii Constituţionale, aceea de garant al Constituţiei era prevăzută doar prin
Legea nr. 47/1992, acestă atribuţie a fost ridicată la nivel constituţional prin nouă formulare a
art. 142. Curtea Constituţională este o autoritate publică politico-jurisdictională : politică,
datorită modalităţii de desemnare a judecătorilor Curţii, iar juridicţională potrivit atribuţiilor şi
principiilor de organizare şi funcţionare

Curtea Constituţională se compune din 9 judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu
poate fi prelungit sau înnoit. (art. 142 al.2 Constituţia României) Trei dintre judecătorii Curţii
sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României (art. 142 al.3,
Constituţia României) – asigurându-se astfel un echilibru între autorităţile care procedează la
numirea judecătorilor Curţii. În vederea asigurării continuităţii activităţii Curţii Constituţionale
şi a evitării înnoirii totale care ar echivala cu o ruptură în metodă şi concepţie componenţa
Curţii se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, fiecare din autorităţile
competente în desemnarea judecătorilor, numind câte un judecător. Judecătorii Curţii
Constituţionale aleg, în termen de 5 zile de la înnoirea Curţii, prin vot secret, preşedintele
acesteia, pentru o perioadă de 3 ani. (art. 142 al.4, Constituţia României). Preşedintele Curţii
Constituţionale este egal în grad cu preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar
judecătorii Curţii Constituţionale, cu vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Personalul Curţii Constituţionale este constituit din corpul magistraţilor-asistenţi şi din
personalul Secretariatului General, care este condus de un secretar general. Principalele
atribuţii ale Curţii Constituţionale sunt trasate prin prevederile art. 146 din Constituţia
României. ”. Astfel, pe lângă controlul constituţionalităţii unor acte ale Parlamentului,
Guvernului, iniţiaţivelor legislative populare sau verificarea constituţionalităţii altor proceduri
constituţionale decât cele aferente procesului legislativ, Curtea se pronunţă şi asupra
constituţionalităţii tratatelor ori acordurilor internaţionale înainte de ratificarea lor de către
Parlament; o nouă atribuţie de natură să alinieze statutul Curţii Constituţionale la nivelul
“modelului european” de justiţie constituţională, a conferit Curţii competenţa de a soluţiona
conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice.

Curtea poate fi sesiztă de către Prşedintelui României, de către unul dintre preşedinţii celor
două Camere ale Parlamentului, de către Guvern, Înalta Cute de Casaţie şi Justiţie, Avocatul
Poporului sau președintele Consiliului Superior al Magistraturii, dar și de către un număr de cel
puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. De asemenea aceasta poate să se
autosesizeze asupra iniţiaţivelor de revizuire a Constituţie.

Curtea Constituțională poate emite decizii, hotărâri sau avize consultative.