Sunteți pe pagina 1din 1

La început a fost totul bine, în pofida faptului că am fost nevoiți să lucrăm la distanță, să

comunicăm în marea majoritate doar prin mesaje, am încercat să ne mobilizăm și să


realizăm totul cât se poate de bine. După obiecțiile de la primul capitol, am înțeles mult
mai bine ce trebuie să includă prima parte și am lucrat mult la ea încă o dată. Am
modificat, adăugat tot necesarul, putem spune că am luat-o de la capăt, însă nu prea am
înțeles pentru ce. Pentru ce trebuia să irosim iar timpul pe primul capitol, dacă nota nu se
va mai modifica, după câte am înțeles din al doilea control degeaba am lucrat la primul
capitol atât și trebuia mai bine să ne axăm doar pe al doilea, căruia din păcate i s-a
acordat mai puțin timp pentru că primul a fost realizat prectic încă o dată. Nu prea
motivează să modificăm din nou partea controlată pur și simplu pentru a fi, cred că dacă
s-ar fi acordat macar 0,5 bonus la nota primită la capitolul anterior, atunci da toți vor lucra
cu cea mai mare plăcere, fiind motivați. Cel mai neplăcut este faptul că lucrezi, chiar
lucrezi și încerci să faci cât se poate de bine, dar rezultatul nu se suprapune cu forțele
depuse și timpul folosit. Am lucrat cel mai mult la acest proiect în semestrul acesta, este
cel mai voluminos, ne mai vorbind de faptul că pe lângă partea scrisă era necesar de
fiecare dată prezentare video. În situația de pandemie în care suntem e destul de dificil
să înregistrezi video într-o casă plină cu oameni, avem familii, unii copii, alții frați și surori
mai mici, vecini care au decis că e timpul ideal pentru a face reparații, e gălăgie și trebuie
să îți găsești un colțișor de liniște pe câteva ore, pentru că dintr-un singur dublu precis că
nu vei putea filma totul bine. Poate ar fi mai bine să facem un video final și atât? O altă
problemă majoră este faptul că conținutul capitolelor mereu se modifica, unei echipe i s-a
spus într-un fel, alteia altfel, pe chat alt ceva. Ar fi bine totuși să fie structură scrisă,
denumiri de capitole și pe scurt componența. Spotul publicitar, cred că cel mai complicat
a fost să ne învățăm a monta în câteva zile. Da, cu toții știm a lucra în powerpoint, word,
excel, dar chiar puținii cunosc cum trebuie să montezi un clip video. Trebuia să avem
ceva deosebit cum ar fi embleme sau haine, însă nu toți avem printer acasă și chiar dacă
avem idei cum am fi putut să ne diferențiem, ne-a fost dificilă realizarea acestora din
cauza pandemiei. Totuși a fost o experiență nouă, am încercat să facem față provocărilor
apărute și sperăm că ne-a reușit. Mulțumim pentru cooperare, colaborare și că ați fost
mereu gata să ne răspundeți la întrebările apărute. O zi bună.

S-ar putea să vă placă și