Sunteți pe pagina 1din 3

Asociația Suporter Club Oțelul Galați, cunoscut în mod obișnuit sub numele de 

Oțelul Galați,
sau pur și simplu sub numele de Oțelul, este un club profesionist de fotbal din Galați, care joacă
în prezent în Liga a III-a.
Fondată în 1964 ca echipă a Combinatului siderurgic din Galați, Oțelul și-a petrecut primele două
decenii din istorie în ligile inferioare. A ajuns în Liga I pentru prima dată în 1986 și a petrecut în
total douăzeci și șapte de sezoane jucând în prima ligă, participând în același timp în mai multe
sezoane ale cupelor europene. Oțelul a câștigat titlul la sfârșitul campaniei 2010–11, devenind
primul și singurul club român campion din regiunea Moldovei până în prezent; acest triumf a fost
însoțit de câștigarea Supercupei României 2011. Cel mai bun rezultat al lor în Cupa României a
fost Finala în 2004. La nivel internațional, cele mai bune performanțe ale Oțelului cuprind
calificarea în fazele grupelor din Liga Campionilor 2011-2012; percum și fiind unul dintre cei
unsprezece co-câștigători ai Cupei UEFA Intertoto 2007.
În aprilie 2016, vechea echipă s-a desființat. După dizolvarea clubului, suporterii Oțelului au
fondat o nouă asociație numită Asociația Suporter Club Oțelul Galați și au înregistrat-o pentru a
participa în Liga a IV-a. Noua echipă s-a înființat conform deciziei Judecătoriei Galați din data de
19 iulie 2016.[1][2][3] Echipa joacă pe Stadionul Oțelul, care are o capacitate de circa 13.500 de
locuri, toate pe scaune.

Cuprins

 1Istorie
o 1.1În prima divizie și cupele europene
 2Stadion
 3Trofee
o 3.1Trofee naționale
o 3.2Trofee europene
 4Palmares internațional
 5Evoluția în campionat
 6Antrenorii echipei
o 6.1Jucători remarcabili
 7Suporteri faimoși
 8Bibliografie
 9Note
 10Legături externe

Istorie[modificare | modificare sursă]
În 1964, în urma reorganizării fotbalului gălățean, apare echipa Oțelul, formație care reprezenta
nou-realizatul Combinat Siderurgic din localitate. Prima echipă a orașului era însă Siderurgistul
Galați, care jucase în 1963 și o finală a Cupei României. În ediția 1968 - 1969 o găsim pe Oțelul
promovată în Divizia B, Seria 1, având în lot printre alții pe: Șerbănescu, Moșneagu, Coman,
Secășeanu, Luban, Cerneaga, Niculescu, Crăciunoiu, Nistor, Câmpeanu, Morohai, Holmagy,
Stănculescu, Ionița, Obreja, Ion Ionică.
În decembrie 1970, după o nouă reorganizare a fotbalului local, Oțelul devine F.C. Galați, care
ulterior se transformă în F.C.M. Galați, iar în edițiile 1974 - 1975, 1976 - 1977, 1979 - 1980 are
prezențe în Divizia A (echipa fiind ulterior reorganizată și redenumită Dunărea Galați). Între timp,
o parte din jucătorii fostei echipei Oțelul trec la divizionara C Dacia Galați, care, în
ediția 1972 - 1973 devine din nou Oțelul și promovează pentru două sezoane în Divizia B, după
care retrogradează în Divizia C și apoi dispare.
În perioada 1976 - 1981, muncitorii de la Laminorul de benzi la rece al CSG alcătuiesc o nouă
echipă și sprijiniți și îndrumați de Iuliu Ovesea, o înscriu în campionatul municipal, câștigând
succesiv campionatul municipal, județean și Divizia C. Performanța o realizează antrenorul Petru
Moțoc și jucătorii: Șerbănoiu, Călugăru, Cucu, Borș, Căstăian, Morohai, Ceacu, Ciurea, Pătrașcu,
Pavel, Gheorghiu, Adamache, Ion Ionică, Basalîc, Ticu, Potorac, Podeț etc. După promovare
însă, locul de divizionară "B" și o parte din jucători trec la Victoria Tecuci, care însă retrogradează
după numai un sezon. Ceilalți jucători ai echipei activează în Divizia C, la echipa Metalosport,
care la finele sezonului 1981 - 1982 promovează în divizia secundă, sub conducerea antrenorului
Traian Ivănescu. Cu această ocazie, echipa revine la denumirea de Oțelul, rămasă de atunci
neschimbată.
Pentru o perioadă, clubul rămâne forța a doua din fotbalul gălățean, echipa - fanion a orașului din
sudul Moldovei fiind Dunărea CSU. Totul s-a schimbat însă în cursul anului 1985, când
conducerea fotbalului local a decis ca Oțelul să devină echipa principală a orașului, în locul
echipei Dunărea CSU, care tocmai pierduse promovarea în prima divizie. În 1986 reușește o
spectaculoasă promovare în primul eșalon fotbalistic. Antrenorii care reușesc această
performanță sunt Costică Rădulescu și Ioan Sdrobiș, ajutați de un lot de jucători care printre alții,
includea pe: Călugăru, Ionel Dinu, Gh Stamate, Oprea, Ciobanu, Popescu, Stoica, Radu, Ciurea,
Burcea, Smadu, Marius Stan, A.Stamate, Petrescu, Basalîc, Rusu, Vaișcovici, Antohi, Bejenaru,
Dumitru, Rotaru, Lala, Anghelinei, Stan.C, Ralea etc.

În prima divizie și cupele europene[modificare | modificare sursă]


În primul an în Divizia A gălățenii obțin locul 11, dar în ediția 1987 - 1988 obțin locul 4 și dreptul
de a participa în Cupa UEFA.
Primul meci în cupele europene s-a jucat la 7 septembrie 1988, într-o atmosferă de sărbătoare, în
fața a 32.000 de spectatori adunați pe Stadionul Dunărea. Adversar era nimeni alta decât cea
mai titrată echipă italiană, Juventus Torino. După un joc excelent, echipa, dirijată de Cornel
Dinu a reușit o victorie memorabilă, cu scorul de 1-0, golul fiind marcat din penalty, de Ion Profir.
În retur însă, gălățenii au plătit tribut lipsei de experiență internațională, pierzând cu 5-0. La finalul
sezonului s-a consemnat însă prima retrogradare, dar echipa a revenit în prima divizie în
anul 1991, fără a mai retrograda de atunci.
Revenirea în prima divizie a fost însoțită de o participare în Cupa Balcanică, în care Oțelul ajunge
în finală după ce se impune cu 4-0 în fața echipei albaneze FK Tomori Berat, întorcând rezultatul
de 2-0 în meciul tur din Albania, dar în finală, după ce remizează cu 0-0 în meciul tur cu turcii de
la Sariyer, Oțelul pierde cu scorul de 1-0 în returul din Turcia. Echipa a mai semnat alte 4
participări în Cupa UEFA în sezoanele 1997 - 1998, 1998 - 1999, 2004 - 2005 și 2007 - 2008, cea
mai mare performanță în această competiție fiind turul 2 preliminar, atins de gălățeni în edițiile
1998-1999, 2004-2005 și 2007-2008. În sezonul 2007-2008, Oțelul Galați s-a calificat în Cupa
Intertoto, ceea ce a reprezentat o premieră pentru echipele de fotbal din România. În turul 2,
gălățenii s-au impus în fața bosniecilor de la FK Slavija cu scorul de 3-0. În vara lui 2007, Oțelul a
câștigat Cupa Intertoto după o dublă victorie în finala cu Trabzonspor, iar acest trofeu i-a garantat
o participare în Cupa UEFA, dar Oțelul pierde în Bulgaria în fața lui Locomotiv Sofia cu scorul de
3-1 și este eliminată din competiție în urma meciului retur, încheiat cu scorul de 0-0. Oțelul s-a
calificat în această competiție obținând locul patru, în 1988, 1997 și 1998. În Cupa României,
echipa a jucat finala, în anul 2004, pierdută în fața lui Dinamo București, cu scorul de 2-0.
În 2011, Oțelul a obținut primul titlu de campioană a României după ce a obținut următoarea linie
de rezultate: 21 de victorii, 7 egaluri și 6 înfrângeri din 34 de meciuri oficiale jucate în Liga
I sezonul respectiv. La data de 17 iulie 2011, Oțelul a obținut Supercupa României în fața celor
de la Steaua București, cu scorul de 1-0 prin golul marcat în minutul 15 de către Laurențiu Buș.
Postura de campioană i-a garantat Oțelului o participare event în grupele UEFA Champions
League. Tragerea la sorți nu s-a dovedit a fi prea prielnică gălățenilor, care au picat în grupa C,
cu FC Basel, Benfica Lisabona și Manchester United. Astfel, gălățenii s-au deplasat în Elveția
pentru primul meci din grupă cu Basel, meci pierdut de Oțelul cu scorul de 2-1. Apoi, Oțelul i-a
întâmpinat la București pe cei de la Benfica, pierzând meciul cu scorul de 0-1. A urmat dubla cu
Manchester United, în care gălățenii au piedut cu scorul de 2-0 în ambele meciuri. Ultimele două
meciuri din grupă, Oțelul a pierdut în fața celor de la Basel cu 2-3 la București și cu 1-0 în fața
celor de la Benfica, în Portugalia. Astfel, gălățenii au avut un record negativ de 0 puncte pentru o
echipă din România în grupele UEFA Champions League, în formatul existent din 1992.
După acel sezon, clubul a fost preluat de omul de afaceri Dan Adamescu. Deși primise bani din
participarea în Liga Campionilor și avea profit de ordinul milioanelor, [4] acesta a cerut insolvența
clubului, mituind judecătorii în acest sens.[5] Clubul, devalizat, nu a mai putut plăti jucătorii și a
retrogradat. În sezonul 2015-2016, a trebuit să joace și acolo cu juniorii și a retrogradat în Liga a
III-a. Nu a putut ieși din insolvență și a dat faliment în primăvara lui 2016. [6]
Suporterii clubului s-au reunit și au înființat o nouă echipă în liga a IV-a, pe care o consideră
succesoarea Oțelului.[7] Din primul sezon, echipa a promovat în Liga a III-a și apoi a luptat pentru
promovare în sezonul 2017-2018, terminând pe locul al treilea după Aerostar Bacău și FK
Csíkszereda.

Stadion[modificare | modificare sursă]
Oțelul

Amplasare  Galați

Începerea construcției 1982

Deschis 1983

Proprietar ArcelorMittal

Beneficiar SC Oțelul Galați

Capacitate 13.500 locuri

Suprafață de joc Iarbă

Prezență online site web oficial

Modifică date / text 

Stadionul Oțelul din Galați este o arenă doar pentru fotbal, fără pistă de atletism, cu o capacitate
de 13.500 de locuri pe scaune. Tribunele I și II sunt alcătuite din câte cinci sectoare, în timp ce
peluzele au trei sectoare. Proprietarul Arenei este combinatul ArcelorMittal Galați.
Arena clubului gălățean a fost inaugurată în 1983 și a fost supusă unor ample lucrări de
modernizare în 2006 și 2011.
Stadionul beneficiază de o instalație de nocturnă cu o capacitate de 1400 lucși ce a fost
inaugurată pe 5 mai 2011, cu ocazia meciului Oțelul Galați - Universitatea Craiova.

S-ar putea să vă placă și