Exploatarea excesivă a resurselor naturale dăunează sănătății
ecosistemelor și bunăstării oamenilor. În fața crizelor de mediu și a inegalității în creștere, trebuie să acționăm, inclusiv prin dezvoltarea responsabilității extinse a producătorilor și a legislației privind lanțul de aprovizionare, garantarea achizițiilor publice ecologice, sprijinirea inovației tehnice pentru a spori circularitatea resurselor și adoptarea de procese de luare a deciziilor. Resursele naturale sunt esențiale pentru bunăstarea umană. Nu putem trăi fără aerul curat pe care îl respirăm, plantele pe care le mâncăm sau apa pe care o bem. Avem nevoie de resurse naturale pentru a ne pune acoperișuri deasupra capului și pentru a ne încălzi casele. Avem nevoie de ei pentru a supraviețui și pentru a prospera.
Conceptul de resurse naturale se referă la elementele vii și nevii care apar
în mod natural ale sistemului Pământului, inclusiv plante, pești și ciuperci, dar și apă, sol și minerale. Un mod proeminent de a gândi resursele naturale este să le privim în termeni de risc de epuizare: se regenerează și, dacă da, în ce ritm? Unele resurse, cum ar fi copacii și plantele, sunt regenerabile, deoarece se regenerează relativ rapid. Altele, cum ar fi cuprul și petrolul, durează mult mai mult să se formeze și sunt considerate neregenerabile. Împreună, resursele naturale formează o rețea densă de interdependență, formând ecosisteme care includ și oameni. Ca atare, distribuția resurselor modelează fața planetei noastre și caracterul distinctiv local al mediului nostru. Oamenii au format diferite tipuri de cultură, spiritualitate,și relațiile de subzistență cu mediul natural, adoptând sisteme de valori care depășesc cadrul economic. Resursele naturale sunt adesea privite ca active cheie care stimulează dezvoltarea și crearea de bogăție. În timp și odată cu industrializarea progresivă, utilizarea resurselor a crescut. În unele cazuri, nivelurile de exploatare au ajuns să depășească ratele de regenerare naturală a resurselor. O astfel de supraexploatare amenință în cele din urmă mijloacele de trai și bunăstarea oamenilor care depind de aceste resurse și pune în pericol sănătatea ecosistemelor. Acest risc de epuizare a resurselor, care se manifestă în special sub formă de colapsuri de pescuit, demonstrează necesitatea de a reglementa utilizarea resurselor naturale pentru a conserva mai bine resursele și ecosistemele acestora Pentru a echilibra mai bine cele trei dimensiuni ale exploatăriii durabile a resurselor, dreptatea socială, sănătatea mediului și dezvoltarea economică trebuie să regândim sistemele economice, sociale, politice și tehnologice care permit în prezent practici de producție dăunătoare și consumul risipitor de resurse. Sunt posibile și alte moduri de viață, de la modul în care ne structurem societățile și economiile, relațiile pe care le formăm unul cu celălalt și cu ecosistemele noastre, până la asigurarea faptului că prioritățile liderilor noștri se aliniază cu interesele celor mulți, mai degrabă decât ale celor puțini. Pentru a realiza aceste schimbări,guvernele ar trebui să dezvolte responsabilități extinse ale producătorilor și legislație privind lanțul de aprovizionare pentru a spori o distribuție mai echitabilă a beneficiilor și daunelor care decurg din utilizarea resurselor și să promoveze protecția drepturilor omului în moduri care să asigure bunăstarea ecologică și justiția socială.