3.4.

Cerinţele faţă de factorii ecologici

Cerinţele fată de lumină. Părul se numără printre speciile pomicole cu cerinţe

mijlocii faţă de lumină, dar este mai exigent decît mărul
Cerinţe faţă de temperatură. Părul este mai sensibil la ger şi îngheţurile de
primăvară decît mărul şi necesită temperaturi mai ridicate în perioada de vegetaţie.
Cultura părului reuşeşte în zonele pomicole în care temperatura medie anuală este
de 9,5 - 10,5°C, cu condiţia, că temperatura medie a perioadei de vegetaţie să fie
cuprinsă între 16 - 18°C.
Zonele pomicole în care se înregistrează temperaturi sub - 26, - 28°C sînt
riscante pentru cultura părului. Gerurile de revenire de la sfîrşitul iernii pot produce
degerări la temperaturi mai puţin scăzute decît rezistă în mod natural părul. Astfel
temperatura de numai - 19,3°C de la sfîrşitul lunii ianuarie a afectat ramurile de 1-
2 ani şi trunchiul (G.P.Alexeev, 1975). Limita de rezistenţă a rădăcinilor la ger este
de -l1°C. În condiţiile ţării noastre o dată în 7-8 ani pomii sînt afectaţi de ger.
Îngheţurile tîrzii de primăvară afectează soiurile de păr mai puţin decît cele de
măr. Bobocii florali sînt afectaţi la - 4,9°C, florile deschise la -3,2°C, iar fructele
abia legate la -2,7°C (A.Masseron, M.Trillot, 1991).
În perioada de vegetaţie părul are cerinţe moderate faţă de căldură.
Temperaturile ridicate din timpul verii de peste 30°C influenţează negativ creşterea
pomilor, îndeosebi, combinate cu seceta. În acest caz se manifestă căderea
prematură a fructelor.
Cerinţele faţă de apă. Părul are cerinţe moderate faţă de apă, însă creşte şi
fructifică bine în zonele cu 600 - 750 mm precipitaţii anuale şi cu o umiditate
relativă a aerului de 70 - 80% sau în condiţii de irigare, cînd este asigurat nivelul
de 65 - 70% din capacitatea de cîmp.
Excesul de umiditate din sol, de asemenea, dăunează pomilor.
Cerinţele faţă de sol şi relief ale părului variază în funcţie de portaltoiul
folosit şi de soiurile cultivate. Însă atît părul altoit pe portaltoi franc, cît şi în
asociaţie cu gutuiul, este destul de pretenţios faţă de sol. Cele mai bune pentru păr
în ţara noastră sînt solurile brune şi cenuşii de pădure, cernoziomurile podzolice şi
levigate, solurile cernoziomice de fîneaţă şi aluvionare lutoase, luto-nisipoase şi
nisipo-lutoase. Nu se recomandă de amplasat părul pe soluri mlăştinoase,
salinizate, aride, calcaroase, acide, argiloase, foarte umede şi puţin permeabile în
profunzime.
În asociaţie cu portaltoiul franc, părul necesită soluri adînci, suficient de
afinate şi reavene, cu un conţinut de calcar activ pînă la 12 - 15%. Părul altoit pe
gutui valorifică bine solurile superficiale, dar bogate în substanţe nutritive, reavene
şi cu un conţinut de calcar activ de pînă la 6%. În acelaşi timp părul altoit pe gutui
rezistă la o concentraţie mai mare de săruri în sol şi suportă perioade mai lungi de
umiditate excesivă.
În ceea ce priveşte pH-ul optim pentru păr, acesta trebuie să fie de 6,5 - 7,5.
Solurile cu reacţie bazică sau acidă au acţiune toxică asupra sistemului radicular.
Nivelul apei freatice, în cazul părului altoit pe gutui, trebuie să se afle la o
adîncime de peste 2 m şi nu mai puţin de 2,5 -3,0 m în situaţia altoirii pe franc.
 Din punct de vedere al condiţiilor de relief, pentru păr sînt favorabile
terenurile plane sau în pantă de pînă la 5°C. Se recomandă treimea inferioară a
pantei cu expoziţia sud - vestică, vestică şi nord - vestică pentru zonele pomicole
de Nord şi Centru şi nordică, nord - vestică - pentru zona pomicolă de Sud.