Explorări paraclinice în chirurgie.

Tehnici de recoltare

Introducere
Recoltarea diverselor probe (de sânge, de urină etc) poate afecta direct diagnosticul,
tratamentul şi vindecarea pacientului. De cele mai multe ori, asistentul medical este direct
responsabil de recoltarea promptă şi corectă a acestor probe. În unele cazuri, chiar dacă nu
asistentul este cel care recoltează, el trebuie să verifice proba, să pregătească pacientul, să
asiste medicul, să-l ajute la efectuarea respectivei recoltări, să acorde îngrijiri specifice
pacientului după recoltare. Există anumite teste pentru care pacientul trebuie învăţat cum să şi
le facă singur acasă (glicemia pe glucotest).

Pregătirea pacientului
O bună înţelegere şi informare despre testul pe care pacientul trebuie să îl efectueze în
scop diagnostic ne va ajuta să pregătim pacientul adecvat pentru respectiva manevră.
Explicându-i pacientului procedura medicală cu claritate o să câştigăm încrederea şi
cooperarea sa. De exemplu, înaintea unei recoltări dificile şi dureroase (cum ar fi puncţia de
măduvă osoasă) trebuie să informăm pacientul asupra tipului şi gradului de disconfort pe care
probabil îl va simţi. De asemenea trebuie informat cât timp va dura procedura, la ce efecte să
se aştepte după şi în cât timp vor fi gata rezultatele. Ştiind exact la ce să se aştepte, pacientului
îi va fi mult mai uşor să coopereze şi să suporte manevra în sine. Dacă trebuie doar să asistăm
medicul în timpul unei recoltări, trebuie să vorbim cu pacientul pe parcursul acesteia, să îl
încurajăm şi apoi să-l supraveghem pentru eventualele efecte adverse sau complicaţii,
pregătiţi pentru a acorda îngrijirile specifice în orice situaţie.
Unele teste necesită instrucţiuni detaliate pentru a ne asigura de cooperarea totală a
pacientului şi de corecta recoltare a probelor, cu atât mai mult cu cât unele necesită anumite
condiţii de recoltare şi schimbarea regimului de viată înaintea recoltării (o dietă specială, un
mod corect de recoltare de către pacientul însuşi, etc).

Consimţământul pacientului
Este un drept al pacientului să i se ofere toate informaţiile pentru a înţelege exact ce i se
va face, procedura medicală în sine, riscurile şi implicaţiile manevrei înainte de a consimţi şi a
semna că este de acord cu efectuarea procedurii.
A explica procedura, cum va fi efectuată şi potenţialele riscuri este în primul rând
responsabilitatea medicului. Asistentul medical va relua explicaţiile medicului, se va asigura
că pacientul le-a înţeles bine şi va verifica dacă pacientul a semnat consimţământul atunci
când este necesar.

Măsuri de protecție
Măsurile de protecţie trebuie luate atât pentru asistent cât şi pentru pacient. După
recoltare, produsul trebuie păstrat şi transportat în condiţii optime, care să nu afecteze
rezultatul.
1
 Recoltarea sângelui venos pentru examene hematologice, biochimice, serologice
(sistemul vacutainer)
Puncţia venoasă se realizează de obicei în fosa antecubitală (venele de la plica cotului-
bazilică şi cefalică – unde se formează un M venos prin anastomoza lor).
Se poate recolta din venele de pe antebraţul dorsal, faţa dorsală a mâinii sau a piciorului,
sau orice altă locaţie accesibilă în funcţie de situaţie. Încheietura interioară a mâinii nu se
foloseşte decât foarte rar ca zonă de recoltat datorită riscului mare de afectare a structurilor
anatomice existente în zona respectivă. Cele mai comune locuri de puncţie venoasă sunt cele
de pe antebraţ (vena mediană, basilică şi cefalică) urmate de cele de pe mână (plexul venos
metacarpian, venele dorsale).

Materiale necesare
- garou;
- mănuşi;
- seringă sau eprubete speciale, cu aditivii specifici în funcţie de analiza cerută;
- holder cu acul ataşat sau ac pentru holder şi holder;
- paduri (comprese) cu alcool;
- etichete;
- formular de cerere analize pentru laborator;
- recipient special de colectare şi transportare a probelor de laborator;
- bandaj adeziv pentru locul puncţiei.

Pregătirea materialelor
- formularul de cerere analize trebuie completat corect şi clar cu datele pacientului,
analizele cerute, data şi ora recoltării, numele medicului care indică analizele;
- eprubetele trebuie alese cu grijă în funcţie de analizele care se cer şi de aditivii pe care îi
conţin:
- roşu şi portocaliu: - pentru chimie clinică
- teste de disproteinemie;
- electroforeză, transaminaze, amilazemie, fosfatază, uree sanguină, glicemie, acid uric,
creatinină, bilirubinemie, calcemie, fosforemie, sideremie, lipemie, rezervă alcalină,
imunogramă, proteină „C” reactivă, Latex, Helicobacter pylori;
- Waller-Rose, Rh, grup sanguin;
- ASLO, RBW.
- negru.
- VSH (se agită după recoltare printr-o mişcare lentă).
- bleu: - pentru determinări de coagulare
- fibrinogen;
- timp de protrombină (se agită după recoltare cu mişcări lente), TQ, INR, APTT.
- mov: - pentru determinări hematologice
- Hematocrit, HLG cu formulă leucocitară;
- Indici eritrocitari VEM, HEM, CHEM;
- Rezistenţă globulară.
- verde: - tub (vacuumtainer) cu litiu heparină pentru analize biochimice.
2
3