Tataru Mădălina-Cristina

AMG; Seria B; Grupa 16

Lichidul amniotic
Cavitatea amniotică este plină cu un lichid clar, denumit lichid amniotic (LA), produs parțial
de celulele amniotice la care se adaugă ulterior și urina fetală (începând cu luna a cincea). Există
câteva procese care reglează volumul de LA: sursa de LA este în principal urina fetală, alături de
secreția de lichid de către plămânii fetali, iar mijloacele de resorbție sunt înghițirea LA prin
deglutiția fetală, fluxul intramembranar prin vasele fetale de pe suprafața placentei și fluxul
transmembranar prin membrana amniotică.

Înainte de 18 săptămâni gestaționale, LA este produs mai ales transmembranar și prin

tegumentele fetale. După aceea, principala sursă de LA este urina fetală și, într-o măsură mai mică,
pulmonară. Producția de urină fetală începe între 8 și 11 săptămâni, dar nu devine o componentă
majoră a lichidului amniotic până la al doilea trimestru. Această ultimă observație explică de ce
fetușii cu anomalii renale letale pot să nu manifeste oligoamnios sever decât după 18 săptămâni.
Transportul transcutanat al apei la nivelul pielii fetale are loc până la apariția keratinizării, între 22
și 25 de săptămâni gestaționale. Aceasta explică de ce feții cu prematuritate extremă pot suferi
pierderi semnificative de lichide transcutanate. Până la aproximativ 34 de săptămâni de gestație,
cantitatea de LA crește pe măsură ce sarcina progresează. Ulterior, volumul scade, astfel încât la
termen volumul mediu este de aproximativ 1000 ml.

Lichidul amniotic îndeplinește mai multe roluri în timpul sarcinii:

 creează un spațiu fizic pentru mișcarea fătului, care este necesar pentru o dezvoltare
musculo-scheletică normală,
 menține o temperatură constantă în jurul fătului,
 permite înghițirea fetală esențială pentru dezvoltarea tractului gastro-intestinal,
 permite respirația fetală necesară dezvoltării pulmonare,
 protejează împotriva compresiunii cordonului ombilical și protejează fătul de traume,
 are rol bacteriostatic ce permit dezvoltarea fetală într-un mediu steril.

Patologia LA se referă la modificările volumului de lichid, obiectivate prin măsurarea ecografică.

Volumul de lichid crescut anormal, de cel puțin 2000ml, este denumit hidramnios sau
polihidramnios în timp ce volumul de lichid scăzut anormal, sub 250ml, este denumit
oligoamnios .

Polihidramniosul este de cele mai multe ori idiopatic, dar uneori se poate asocia cu patologii
materne sau fetale, cele mai frecvente cauze ale sale fiind anomaliile congenitale ale fătului și
diabetul, urmate ca frecvență de infecțiile congenitale (în special cu citomegalovirus, toxoplasma,
Treponema pallidum și parvovirus) și aloimunizarea în sistem Rh. Anomalii grave ale sistemului
nervos central, cum ar fi anencefalia, hidranencefalia sau holoprozencefalia, precum și tulburările
neuromusculare fetale, micrognația sau obstrucția tractului gastrointestinal fetal prin atrezie
esofagiană sau duodenală, pot duce la hidramnios din cauza afectării deglutiției fetale. Apare, de
asemenea, în sarcinile gemelare complicate cu sindromul transfuzor-transfuzat, malformația
pulmonară chistică adenoidă și în unele aneuploidii (trisomia 18 și 21). Mai apare și în cadrul
sindromului Bartter, o afecțiune fetală rară în care rinichii nu sunt capabili să regleze corect excreția
de electroliți, ceea ce conduce la creșterea diurezei fetale.
Tataru Mădălina-Cristina
AMG; Seria B; Grupa 16

Diagnosticul polihidramniosului se realizează ecografic, când se obiectivează cantitatea excesivă de

LA și, de asemenea, se examinează cu atenție fătul și placenta pentru a identifica etiologia acestuia.

Spre deosebire de hidramnios, care conferă un prognostic favorabil în absența unei etiologii
subiacente importante, oligoamniosul este întotdeauna un motiv de îngrijorare. Diagnosticul
sonografic al oligoamniosului se bazează, de obicei, pe un indice al lichidului amniotic ≤ 5 cm sau
pe un buzunar maxim de lichid amniotic ≤ 2 cm. Diagnosticul se poate baza pe evaluarea subiectivă
a scăderii volumului de lichid amniotic. Atunci când volumul lichidului amniotic scade anormal la
sfârșitul celui de-al doilea sau al treilea trimestru, este frecvent asociat cu restricția de creștere a
fătului, cu o anomalie placentară sau cu o complicație maternă, cum ar fi preeclampsia, când
etiologia de bază este adesea insuficiența uteroplacentară, ceea ce poate afecta creșterea fătului și
reduce producția de urină fetală.

La aproximativ 18 săptămâni, rinichii fetali sunt principalul contribuitor la volumul

lichidului amniotic. Dintre sarcinile cu anomalii fetale, majoritatea cazurilor de scădere severă a
volumului de lichid amniotic sunt secundare anomaliilor genito-urinare, mecanismul fiind oliguria
sau anuria fetală. Anomaliile renale care conduc la absența producerii de urină fetală includ
agenezia renală bilaterală, displazia multichistică renală, agenezia renală unilaterală cu rinichi
displazic multichistic controlateral și forma infantilă a bolii polichistice renale autosomal recesive.
De asemenea, anomaliile urinare pot duce la oligoamnios din cauza obstrucției golirii vezicii fetale,
cum este cazul valvei de uretră posterioară, atreziei sau stenozei uretrale, sau sindromul
megavezică-microcolon-peristaltică scăzută. O altă cauză de oligoamnios este reprezentată de
utilizarea anumitor medicamente, în special IECA și antiinflamatoarele nesteroidiene, care pot
cauza hipotensiune fetală, cu hipoperfuzie renală și cu scăderea consecutivă a producției de urină
fetală.

Consecințele scăderii volumului LA sunt: secvența cutaneo-musculară deformativă (cu

întârziere de creștere intrauterină și deformare posturală),cordon ombilical scurt, hipoplazie
pulmonară datorată reducerii spațiului necesar dezvoltării plămânilor, inhibiția mișcărilor
pulmonare și scăderea producerii de lichid pulmonar.

Aprecierea ecografică a cantității de lichid amniotic Pentru a aprecia cantitativ lichidul

amniotic, se măsoară lichidul amniotic în 4 cadrane și se calculează indicele de lichid amniotic
(AFI). Se împarte uterul în 4 cadrane imaginare egale și, prin poziționarea sondei ecografice în plan
vertical în fiecare din aceste cadrane, se măsoară în centimetri cel mai mare buzunar de lichid
amniotic și se adună cele 4 valori obținute. O valoare a acestui indice între 8 și 18 cm sugerează un
volum normal de LA, între 5 și 8 cm – o cantitate redusă de LA, peste 18cm – exces de LA și peste
25cm – polihidramnios. Se poate utiliza și tehnica buzunarului vertical maxim: atunci când
buzunarul de LA cu cele mai mari dimensiuni are între 2 și 8 cm, putem considera volumul de LA
ca fiind normal.

Embolia cu lichid amniotic este o complicație extrem de gravă a sarcinii, nașterii sau
avortului, fiind reprezentată de trecerea LA în circulația maternă. Clinic, se manifestă prin dispnee,
tahipnee, durere toracică, edem pulmonar, șoc, coagulare intravasculară diseminată și deces matern
în până la 86% din cazuri. Cu toate că există factori favorizanți ai emboliei cu LA și aceștia trebuie
Tataru Mădălina-Cristina
AMG; Seria B; Grupa 16

identificați pentru a permite o intervenție promptă, se știe că embolia cu LA poate să apară în lipsa
oricărui factor de risc și că este considerată un eveniment imprevizibil.