Sunteți pe pagina 1din 3

Vizualizare

Tema 1: Primul rezultat al acestei activități: fiecare membru al echipei va identifica o


componentă a problemei/oportunității identificate și detaliile acesteia.

1. Diversificarea meniului – prin introducerea meniului vegan restaurantul va putea


acoperi o gama mai diversificata de preparate si va atrage un nou segment de clienti.
Acest lucru va aduce beneficii intrucat clientii vor avea posibilitati variate de
preparate in functie de preferintele si stilul de viata al fiecaruia. Spre exemplu, daca
un grup de prieteni in care exista atat persoane vegane sau care tin post, dar si
persoane care isi doresc o masa copioasa, cu preparate traditionale, vor putea cu
totii sa se bucure de preferintele personale in incinta restaurantului nostru.

2. O componentă importantă în cadrul oportunității noastre este calitatea mâncării pe


care o vom servi. Astfel, furnizorii vor fi aleși doar dintre producătorii locali.
Legumele vor fi achiziționate din zona apropiată a orașului Galați. În ultima perioadă,
printre trendurile consumatorilor se numără optarea pentru produsele autentice
românești, acestea fiind mai sănătoase și gustoase, dar și pentru a sprijini și încuraja
producătorii locali.

Pasul 2 - Încercați să faceți analogii (să găsiți puncte de legătură) între componentele
identificate deși inițial pot părea că nu au legătură

Satisfactia clientilor - Diverificarea meniului si alegerea furnizorilor locali pentru o mai


buna calitate a mancarii sunt componentele care conduc spre satisfactia deplina a clientilor
si fidelizarea acestora. Consideram ca aceste doua componente se completeaza reciproc si
ne vor ajuta sa ne mentinem clientii satisfacuti pe termen lung, intrucat le oferim posibilitati
variate de servire a mesei la o calitate superioara, aspecte care ne vor diferentia de
concurenta si ne vor asigura clienti multumiti si dornici sa revina.

Promovare – Componentele metionate anterior conduc involuntar spre o buna promovare a


restaurantului la nivel local. Atat diversificarea meniului, cat si produsele achizitionate de la
producatorii locali reprezinta doua strategii prin care restaurantul se poate promova atat in
mediul online, cat si prin recomandarile clientilor. O campanie de marketing ar putea porni
de la aceste doua considerente care vor starni interesul si aprecierea publicului si vor aduce
restaurantului noi posibili clienti.

Pasul 3 - Utilizând instrumentul „storytelling” veți crea povestea care să descrie cât mai
bine problema/oportunitatea identificată - pentru început în versiunea text, care va acționa
ca scenariu pentru reprezentarea grafică în pasul următor.
Vă invităm să o cunoașteți pe Roua
Ea este vegana…………………………
cu o înclinație pentru …sport………….
care vrea să …mentina un stil de viata sanatos……………………
Într-o zi este la …restaurant cu prietenii…………………
și încearcă să gaseasca un fel de mancare potrivit stilului ei de viata
……………………..
În loc să aiba diverse variante de preparate
vegane……………………………
ea descoperă ca restaurantul dispune de foarte putine preparate potrivite
stilului ei de viata si deloc nutritive …………………..
Acum ea trebuie să serveasca o masa care nu va fi pe placul ei………
În final simte că persoanele vegane sunt neglijate de catre restaurante
intrucat nu au posibilitati de servire a mesei sanatoase si gustoase.

Tema 2: Al doilea rezultat al acestei activități: Echipa va scrie povestea text descriind
problema / oportunitatea.

Astazi o sa ascultam povestea Rouăi, o tanara din judetul Galati. Roua este anul 3 la
facultatea de sport, este pasionata de fitness si vrea sa profeseze in acest domeniu. Pe
parcursul studiilor a citit si a inteles ca adoptarea unui stil de viata sanatos este necesar atat
parcursului ei sportiv, cat si pentru mentinerea calitatii vietii. Astfel, Roua a decis sa adopte
un stil de viata vegan, adica fara produse de origine animala. Este fericita si mandra de
alegerea facuta, in fiecare zi isi gateste singura mesele dupa principiile vegane si se simte
mai energica si mai puternica in sala de forta.

Intr-o seara este invitata de catre prietenii ei sa serveaca masa la un restaurant cunoscut
din oras. Roua accepta invitatia si merge impreuna cu grupul sau de prieteni la celebrul
local. Odata ajunsi la masa, acestia primesc meniul si incep sa se gandeasca ce vor manca
in seara respectiva. Roua deschide meniul, parcurge cele 10 pagini si descopera ca
variantele vegane sunt aproape inexistente. Tot ceea ce poate alege sunt cartofi prajiti sau
salate slabe din punct de vedere nutritiv. In timp ce toti ceilalti prieteni ai ei aveau la
dispozitie zeci de feluri de mancare, ea trebuia sa aleaga una din variantele care nu aveau
sa fie nutritive sau gustoase.

Roua a inteles atunci ca persoanelor vegane nu li se acorda suficiente variante de servire


a mesei in oras, fiind neglijate din acest punct de vedere. Roua si-a petrecut seara alaturi de
prieteni, insa nu s-a putut bucura de o cina gustoasa si sanatoasa.
Tema 3: Echipa va pune povestea în imagini care descriu problema / oportunitatea prin
legarea reprezentărilor grafice.

S-ar putea să vă placă și