Misiune si educatie în Biserică si Scoală: exigente, convergente, perspective.

Implicatiile pastoral-
misionare si educative ale colaborării profesorului de religie cu preotul paroh

Educatia – act sinergic (trei sunt factorii nominalizaţi în tratatele de specialitate: Familia, Biserica şi

Şcoala) şi teandric (colaborarea omului cu Dumnezeu). Dumnezeu a creat cerul şi pământul, dar a
întemeiat şi familia şi Biserica. Iar o dată cu ele s-a înfiripat şi şcoala, mai întâi în familie şi în Biserică,
cu timpul câştigându-şi, desigur, autonomia, dar dezvoltându-se neîntrerupt în strânsă legătură cu
acestea, până în ziua de astăzi. Cei care au încercat să facă "educatie" fără Dumnezeu, au eşuat
lamentabil.

Iată de ce, toti pedagogii întelepti vor mărturisi, smeriti, că nu ei sunt factori decisivi, primi şi ultimi,
ai demersului educational, ci Dumnezeu. Fără El, "zidirea pedagogică" este zadarnică, după cuvântul
psalmistului: "De n-ar zidi Domnul casa (sufletului, n. n.), în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc..." (Psalm
126, 1). Cât de actuale sunt, de asemenea, cele scrise de Apostolul Pavel: " eu am sădit, Apollo a
udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Aşa că nici cel ce sădeşte e ceva, nici cel ce udă, ci Dumnezeu,
Cel Ce face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt una, dar fiecare-şi va primi plata după
osteneala sa. Că noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem!" (I Cor. 3, 4-9).

1. Slujirea preotului în şi pentru şcoală, în bună conlucrare cu profesorul de religie. Între factorii

direct responsabili pentru reuşita orei de religie se numără şi preotii de la parohii. Ce pot face ei,
practic? Răspundem, concret: pe lângă faptul cu unii au predat religia până la numirea titularilor, iar
altii predau în continuare, fie şi doar cu statutul de suplinitori, au câteva pârghii speciale de înrâurire
asupra elevilor, părintilor şi chiar a profesorilor. Vom da câteva exemplificări:
- pot, bunăoară, cu tactul necesar, desigur, să-i convingă pe părintii şi elevii care refuză initial
această disciplină, s-o accepte, arătându-le avantajele ei duhovniceşti;
- pot avea o bună conlucrare cu profesorii de religie, în special cu cei din şcolile care se află teritorial
în raza parohiei. Dacă profesorul îl solicită pentru sfeştanie în şcoală, sau pentru a primi copiii la
spovedanie şi împărtăşanie, preotul trebuie să manifeste întreaga disponibilitate. Iar dacă profesorul
de religie nu-l solicită, poate avea el aceste initiative. Mai mult, îl poate ajuta pe tânărul profesor cu
anumite materiale, ca de ex. icoane pentru clase, anumite cărti şi reviste pentru o mai
bună informare (fie şi sub formă de împrumut) etc. Informarea poate fi, de altfel, reciproc-benefică:
preotul îi lămureşte profesorului începător anumite neclarităti, profesorul poate, la rândul său, să-l
informeze pe preot asupra unor noi aparitii editoriale din domeniul său, care este comun, în mare
măsură. În acelaşi timp, după cum profesorul de religie trebuie să-i îndemne la clasă pe copii
să frecventeze biserica, aşa preotul poate în biserică să-i îndemne pe copii (direct, sau prin părintii şi
bunicii lor) să nu lipsească de la ora de religie. De mare utilitate, pentru ambele misiuni, pot fi
convorbirile periodice dintre preot şi profesori, în vederea unei strategii comune de educatie
religioasă. Cea mai fericită situatie este aceea în care preotul este şi duhovnicul profesorului de
religie.

2. Importanta parteneriatelor în educatie şi în recuperări educationale. Potrivit legii 272/2004,

privind protectia şi promovarea drepturilor copilului, responsabilitatea revine colectivitătii locale (art.
5.3), alcătuită din: Biserică, Şcoală, Politie, Servicii medicale, Administratia publică locală, Servicii
judetene. Este o expresie, iată, a sinergiei de care vorbeam la început. Art. 103. al. 1, prevede că
„Autoritătile administratiei publice locale au obligatia de a implica colectivitatea locala in procesul de
identificare a nevoilor comunitătii şi de solutionare la nivel local a problemelor sociale care privesc
copiii”, iar al. 2: „În acest scop, pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzând, dar fără a
se limita, oameni de afaceri locali, preoti, cadre didactice, medici, consilieri locali, politişti”. În
virtutea prevederilor aceleiaşi legi, în şcoli pot fiinta cabinete de consiliere duhovnicească, ca
expresie a drepturilor şi obligatiilor privind aceleaşi parteneriate educationale. În aceste cabinete
poate şi preotul oferi consultantă duhovnicească, cu acordul directiunii, după un orar prestabilit şi în
bună întelegere cu psihologul şcolii respective.

3. Slujba de la începutul anului şcolar, săvârşită de preot în şcoala de pe teritoriul parohiei, poate
constitui un bun început al conlucrării lui cu profesorul de religie, ca de altfel cu toate cadrele
didactice, cu elevii şi, totodată, cu părintii elevilor. De obicei, se săvârşeşte slujba sfintirii apei celei
mici, la care se adaugă rugăciunile pentru începutul anului şcolar şi Te-Deum-ul. Dacă timpul nu
îngăduie, se vor rosti doar rugăciunile începătoare şi una dintre rugăciunile pentru şcolari. La sfârşit,
preotul are prilejul (şi obligatia!) de a rosti un foarte scurt cuvânt, care, bine închegat, poate constitui
încă un pas pentru sensibilizarea tuturor celor de faţă pentru cele sfinte, în general, şi pentru ora de
religie, în special.

4. „Hristos împărtăşit copiilor” – un program catehetic complementar orei de religie, cu scopul de a

sustine activitatea de catehizare a copiilor.

Proiectul de faţă este acum dezvoltat în colaborare cu Bisericile Ortodoxe din Albania, Armenia,
Bosnia, Egipt, Georgia, Liban şi Rusia. În aceste tări s-au tradus şi tipărit, cu adaptare la specificul şi
traditia fiecărei Biserici locale, ghidurile catehetice ortodoxe publicate în limba engleză, avându-i ca
autori pe Pr. John Matusiak, Dr. Constance Tarasar şi Valerie Zahirsky. Avantaje:
• deoarece nu i se impun restrictii şi rigori specifice unui manual care trebuie să se înscrie în politica
dusă în domeniul învătământului de ministerul de resort, ghidurile catehetice au o mai mare
flexibilitate, fiind structurate în aşa fel încât să-i atragă pe copii, stârnindu-le interesul şi captându-le,
spre exemplu, atentia prin jocuri şi aplicatii care nu pot fi incluse într-un manual;
• faptul că se desfăşoară în biserică şi nu în şcoală (adică într-un spatiu în care copilului i se mai
predau, de asemeni, biologia sau matematica), conferă orei de cateheză o atmosferă aparte, cadrul
oferit de sfintele lăcaşuri sporind atentia, receptivitatea şi evlavia copilului; pictura bisericii şi
structura sa arhitectonică, mobilierul bisericesc sau vasele liturgice constituie tot atâtea posibilităti
de a ilustra “pe viu” cele cuprinse în anumite lectii, aspect care facilitează asimilarea de cunoştinte.

Concluzia: ora de religie şi cateheza din parohii se află în raport de complementaritate şi nu de

concurentă.
Înfiintarea birourilor de catehizare parohială la nivelul eparhiei şi întocmirea unui calendar pentru
organizarea activitătii catehetice în Patriarhia Română până la nivelul parohiei. Se urmărește
dezvoltarea unor relatii de colaborare între Biroul de catehizare şi inspectoratele şcolare, în
încercarea de a obţine de la Ministerul Educatiei şi Cercetării aprobarea pentru un punctaj de 36
puncte (conform metodologiei de promovare) acordat profesorilor de religie care se implică în
activitătile proiectului ”Hristos împărtăşit copiilor”.

5. Importanta legăturii dintre elevi şi preotul duhovnic.

Din “Rânduiala slujbei de la începerea anului şcolar”, aflăm că preotul se roagă pentru ca Dumnezeu
să trimită asupra elevilor “în inimi, în minte şi în grai duhul întelepciunii, al ştiintei, al evlaviei şi al
fricii Sale; să-i lumineze cu lumina cunoştintei Sale, să le dea putere şi tărie pentru întelegerea Legii
Lui celei dumnezeieşti şi a toată învătătura cea bună şi folositoare”. Însă, pe lângă rugăciunile ce se
fac la începutul anului şcolar, preotul trebuie să se implice şi mai mult în şcoală pentru ca rugăciunea
să aibă o sustinere faptică.
Elevii care merg la biserică duminică de duminică sunt, de obicei, mai cuminti, învată mai bine, nu
creează probleme. Dintre cei care ridică probleme de comportament şi care au probleme de sănătate
atât ei, elevii, cât şi părintii nu merg la biserică şi nu se spovedesc în proportie de peste 90%. În
marea majoritate a acestor cazuri rezolvarea problemelor vine dacă părintii acceptă să meargă la
biserică şi să se spovedească, dar, şi copiii prin vietuirea lor în Hristos, rugându-se la Dumnezeu şi
mergând la biserică pot să-i ajute pe părinti să meargă pe drumul cel bun.

Initiative recomandate profesorilor de religie:

• să-i solicite preotului oficierea slujbei la începutul anului şcolar, de comun acord cu directiunea;
• să mijlocească prezenta preotului în şcoală, în cadrul parteneriatului privind implementarea legii
272, inclusiv pentru deschiderea unui cabinet de consultantă duhovnicească;
• să-i solicite din timp preotului programarea copiilor pentru spovedanie şi împărtăşanie;
• să participe împreună cu elevii la slujbele bisericii, sustinând la nevoie strana şi cântarea în comun;
• să-şi ofere serviciile pentru sprijinirea programelor catehetice din biserică: Hristos împărtăşit
copiilor, cateheza şi dialogul pentru adulti etc.;
• să-l sprijine pe preot în alte activităti pastoral-catehetice, cum ar fi: redactarea unui buletin
parohial, alcătuirea unui site pe internet, amenajarea bibliotecii parohiale etc.;