Costul de producţie 

reprezintă totalitatea cheltuielilor determinate de realizarea mărfurilor

Majoritatea definiţiilor despre cost se referă la cheltuielile ce apar în relaţia aprovizionare -
producţie - desfacere.

La nivelul organizaţiilor cunoaşterea şi înţelegerea costurilor de producţie prezintă importanţă

din următoarele motive:

 reprezintă informaţii pentru calcularea indicatorilor economico- financiari ai organizaţiei;

 stau la baza determinării nivelului producţiei şi a preţului de vânzare;
 exprimă baza de referinţă pentru stabilirea conţinutului contractelor de aprovizionare şi
desfacere;
 asigură informaţii privind identificarea acţiunilor necesare eficientizării activităţii
organizaţiei;
 sunt elemente de informare pentru conducerea organizaţiei şi stau la baza fundamentării
unor decizii privind evoluţia organizaţiei.

Culegerea şi prelucrarea informaţiilor privind costurile de producţie, cât şi utilizarea lor în

procesul decizional presupune cunoaşterea modului de desfăşurare în timp şi spaţiu a producţiei.
Din punct de vedere a timpului, producţia oferă managementului conceptul de perioade de
gestiune.

Importanţa utilizării conceptului de purtători de costuri se explică prin faptul că:

 permite organizarea activităţilor de culegere şi de repartizare a costurilor pe produs sau

servicii;
 oferă criteriile de alegere a metodelor şi a procedeelor de determinare a costului;
 asigură determinarea corectă a rezultatelor financiare la sfârşitul perioadelor de gestiune.

O abordare sistematică a costului impune clasificarea acestuia. Astfel, aceste pot fi clasificate
după următorii parametri:
După nivelul domeniul pe care-l exprimă

 Costurile individuale reprezintă categoria de informaţii care exprimă cheltuielile

efectuate de organizaţie pentru realizarea unui produs/serviciu sau a unei grupe de
produse/servicii bine definite.
  Costurile sociale exprimă totalitatea cheltuielilor rezultate ale problemelor sociale din
activitatea organizaţiei şi care afectează atât performanţele acesteia, cât şi echilibrul
financiar.

După momentul efectuării:

 Costurile curente se referă la producerea şi înregistrarea consumului de mijloace de

producţie şi de muncă dintr-o anumită perioadă de timp (de gestiune).
 Costurile preliminate sunt stabilite atunci când nu a avut consumul respectiv fiind
necesare pentru aprecierea unei situaţii reale.
 Costurile anticipate sunt determinări de cheltuieli care se referă la costuri ale
perioadelor următoare de realizare a produselor/serviciilor.

După profilul activităţii:

 Costurile neproductive exprimă cheltuielile care depăşesc limitele cadrului normativ

stabilit pentru realizarea produselor/serviciilor şi care sunt consecinţa unor
disfuncţionalităţi ale desfăşurării activităţilor organizaţiei.
 Costurile productive reprezintă cheltuielile determinate de desfăşurarea procesului de
realizare a produselor şi dotarea tehnică existentă.

După modul de identificare

 Costurile directe arată posibilitatea identificării în momentul efectuării lor şi a măsurării

pe fiecare produs/serviciu în vederea repartizării imediate asupra acestuia.
 Costurile indirecte reprezintă categorii de cheltuieli determinate de realizarea întregii
producţii sau a prestării serviciilor ele fiind repartizate asupra produselor/serviciilor pe
baza unor criterii convenţionale după ce au fost colectate pe locurile de cheltuieli care le-
au ocazionat.

După conţinut

 Costurile complete se referă la toate cheltuielile ocazionate de fabricarea unui produs

sau prestarea unui serviciu.
 Costurile parţiale cuprind numai o parte din cheltuielile ocazionate de realizarea unui
produs sau prestarea unui serviciu şi pot fi: variabile, directe, marginale etc.
După modul de atribuire

 Costurile produselor/serviciilor sunt cheltuielile ocazionate cu produsele fabricate sau

cumpărate pentru a fi vândute, respectiv revândute, cât şi pentru serviciile prestate.
 Costurile perioadei se referă la cheltuielile care influenţează rezultatul, fără a avea
legătură cu vânzările şi celelalte venituri, cum sunt: cheltuielile generale de administraţie,
cheltuielile de desfacere, cheltuielile financiare şi cheltuielile excepţionale.

După sfera economică

 Costurile de aprovizionare cuprind cheltuielile referitoare la procurarea şi stocarea

capitalului circulant (materii prime, materiale, combustibili, energie etc.
 Costurile de distribuţie se referă la ansamblul cheltuielilor de tipar de la finalizarea
producţiei până la ajungerea acesteia la beneficiari.
 Costuri de producţie

Costul de producţie, fiind în strânsă legătură cu evoluţia nivelului producţiei, este considerat
în literatura de specialitate ca o funcţie a volumului fizic al producţiei.
Deci:
C = f(Q), în care Q este volumul producţiei.

De asemenea, costul de producţie este, totodată, şi un factor determinant în stabilirea mărimii

preţurilor sau al alegerii politicii de preţ. Deosebirea între costul de producţie (numit în unele
părţi din lucrare şi cost) şi cheltuială se exprimă prin faptul că prin cheltuială se asigură plata
factorilor de producţie necesari organizaţiei pentru realizarea unei mărfi, iar costul, aşa cum s-a
menţionat, este expresia bănească a consumului factorilor de producţie.
În practică, pentru cunoaşterea şi înţelegerea fenomenelor microeconomice la nivelul
producătorului şi al ofertei acestuia, există următoarea tipologie a costurilor de producţie:
după orizontul temporal şi variaţia volumului producţiei:

 costuri variabile
 costuri convenţional-constante

după folosirea alternativă a resurselor:

  costuri contabile
 costuri economice (de oportunitate)

după volumul producţiei folosit ca bază de calcul:

 costuri medii
 costuri marginale

Explicaţie amănunţită ai fiecarii variaţiei ai costului de producţie

 Costurile variabile reprezintă categoria de costuri care se modifică sub influenţa

schimbării nivelului producţiei. Trebuie subliniat că pe termen lung toate costurile sunt
considerate variabile. Pe termen scurt numai o parte din costuri pot fi variabile. În această
categorie se pot include costurile referitoare la consumul de materii prime, materiale,
combustibil şi energie pentru necesităţi tehnologice, salariile personalului direct productiv şi
adiţionalele la salarii etc.
 
 Costurile proporţionale reprezintă categoriile de costuri ale căror modificări sunt
influenţate direct şi în acelaşi sens (deci proporţional) de către schimbarea nivelului
volumului de producţie.
În practică, proporţionalitatea se păstrează pe anumite intervale de timp, când sub influenţa unor
factori (cum ar fi modificarea normelor, preţurilor, etc.) se schimbă nivelul acesteia

Costurile nonproporţionale reprezintă categoriile de costuri al căror nivel se modifică

diferit faţă de schimbarea volumului producţiei. Costurile nonproporţionale se impart in
următoarele categorii:

 costuri progresive;
 costuri degresive;
 costuri regresive;
 costuri flexibile.

1. Costurile progresive se caracterizează prin faptul că nivelul creşte in proporţie mai

mare şi mai rapid decat volumul producţiei. Costurile progresive au Iv> 1
2. Costurile degresive (cunoscute şi sub denumirea de costuri subproporţionale) se
particularizează prin faptul că ele cresc in proporţie mai mică decat creşte volumul
producţiei.Costurile degresive (din care se pot menţiona cheltuielile cu intreţinerea şi
 funcţionarea utilajelor, salariile muncitorilor din secţiile auxiliare etc.), deşi fac parte din
categoria costurilor variabile, au totuşi o structură fixă şi variabilă (atunci cand este luat
in consideraţie intregul volum al producţiei realizate).
3. Costurile regresive se caracterizează prin faptul că au nivelul cel mai ridicat când
volumul producţiei este mic şi scad puternic pe măsura creşterii accentuate a acestuia. În
categoria costurilor regresive se includ cheltuielile cu intreţinerea şi funcţionarea
utilajului, cheltuielile comune ale secţiei, costurile in siderurgie cand prima şarjă preia
cele mai mari costuri cu încălzirea cuptorului.
4. Costurile flexibile reprezintă categoria de costuri care variază aleator sub influenţa
schimbării volumului producţiei şi a altor factori. Ca urmare, in anumite perioade de
timp costurile flexibile pot avea caracteristici ale costurilor proporţionale, degresive,
regresive, sau progresive. În schimb, în cazul costurilor flexibile pe unitatea de produs,
nivelul minim al acestora este in punctul de transformare a costului degresiv în cost
progresiv.

 Costurile contabile reprezintă expresia bănească a consumurilor de resurse determinate

de fabricarea şi desfacerea unor mărfuri.

Costurile contabile prezintă cateva caracteristici:

 sunt costurile reale, constante şi inregistrate in evidenţa contabilă a organizaţiei;

 exprimă efortul producătorului pentru a achiziţiona factori de producţie necesari realizării
unor mărfuri şi pentru asigurarea nivelului consumurilor din fazele de fabricaţie ale
acestora;
 nu au in vedere folosirea alternativă a capitalului organizaţiei şi a forţei de muncă in alte
afaceri.

 Costurile economice  reprezintă expresia bănească a opţiunii pentru producerea sau

desfacerea unor mărfuri in detrimentul altor mărfuri.
 Costurile economice prezintă, la randul lor, o serie de caracteristici:

 stau la baza calculelor previzionate ale costurilor;

 asigură corectarea şi adaptarea costurilor calculate in contabilitate;
 exprimă dacă un producător a selectat decizia optimă de a produce o marfă, pornind de la
valorificarea cea mai bună a resurselor disponibile.

Intre costurile economice şi costurile contabile se poate pune semnul egalităţii dacă se corectează
costurile contabile cu pierderile rezultate din nefolosirea capitalului şi a forţei de muncă in alte
alternative de afaceri (desfăşurate in cadrul organizaţiei sau in afara acesteia).
Ca şi in cazul costurilor contabile, această categorie de costuri adaugă la denumirea unor
indicatori economici termenii „normal” sau „economic. Astfel, dacă din profitul net contabil se
scade profitul normal, se poate obţine profit/pierdere economic/economică.

 Costul mediu exprimă categoria de cost stabilită pe unitatea de marfă (produs, serviciu)

ca urmare a raportării costului (de producţie) la volumul producţiei.

Formula de calcul utilizată:

Cm = C/Q

In literatura de specialitate se utilizează următoarele categorii de costuri medii (după

tipologia costului folosit):

 cost convenţional-constant mediu;

 cost variabil mediu;
 cost total mediu (numit cost unitar).

Costul mediu este folosit in analiza mărimii economice a producţiei organizaţiei (MEP), cat şi
in exprimarea economiilor de scară.

 Costul marginal reprezintă categoria de costuri care exprimă cu cate unităţi creşte sau
scade costul total atunci cand volumul producţiei variază (creşte sau scade) cu o unitate
sau cu un număr de unităţi bine determinate.
 Formule
1. pe unitatea de produs
2. pe număr de unităţi de producţie bine determinate

Costul marginal se caracterizează prin faptul că:

 exprimă rata creşterii sau descreşterii costurilor totale;

 este independent de costul convenţional-constant, deoarece acesta nu influenţează
volumul producţiei;
 este in mod necesar pozitiv intrucat costul variabil reprezintă, in general, funcţie
crescătoare de volumul producţiei.

Costul marginal poate fi utilizat şi in determinarea altor categorii de costuri, cum sunt: costul
proporţional total şi costul convenţional-constant. Astfel, pentru stabilirea costului proporţional
total se foloseşte formula de calcul: 
Cpt = Q x CMu