ACTIVITATEA INDIVIDUALĂ A STUDENTULUI LA CURSUL BAZELE

GENERALE ALE PEDAGOGIEI

Tema 1. Pedagogia şi domeniile ei de activitate

1. Obiectul şi sarcinile pedagogiei ca ştiinţă.
2. Categoriile fundamentale ale pedagogiei.
3. Funcţiile educaţiei. Domenii ale pedagogiei.
4. Caracterul social-istoric al educaţiei.
5. Relaţiile pedagogiei cu alte ştiinţe.
6. Educaţia şi problemele lumii contemporane.

Îndrumări metodice
La tratarea primei întrebări este necesar să fie analizate diverse concepte ale
obiectului pedagogiei. De regulă, obiectul pedagogiei este interpretat în mai multe
moduri:
a) pedagogia este ştiinţa despre educaţie;
b) pedagogia este ştiinţa despre educaţia generaţiei tinere;
c) pedagogia este ştiinţa despre legităţile procesului de educaţie, instruire şi
despre conţinutul învăţământului.
Este necesar de asemenea să se argumenteze şi să se motiveze care din aceste
definiţii este mai amplă şi reflectă adecvat obiectul de studiu al pedagogiei. În
acest caz profesorul le va cere studenţilor să încerce ei înşişi, în mod independent,
să dea o definiţie a obiectului pedagogiei, fiindcă şi cele de mai sus nu sunt
suficient de cuprinzătoare. Astfel, în ele nu-şi găsesc reflectare unele elemente
structurale de bază cum sunt: conţinutul educaţiei, dezvoltarea personalităţii etc.
Deosebit de profund şi în detaliu trebuie să fie însuşite categoriile de bază
ale pedagogiei: educaţia, instruirea, conţinutul învăţământului şi educaţiei.
La dezvăluirea caracterului social-istoric al educaţiei este important mai ales
să se demonstreze şi să se argumenteze că relaţia (raportul) educaţia – societatea
reprezintă una din principalele contradicţii – forţa motrice în dezvoltarea
societăţii.
Pedagogia, ca ştiinţă socială, se află în strânsă legătură cu alte ştiinţe, cum ar
fi filosofia, sociologia, psihologia, metodicile particulare, igiena, medicina, istoria
pedagogiei etc. Relaţiile pedagogiei cu alte ştiinţe trebuie să fie prezentate după
următorul plan (schemă): obiectul de studiu; funcţiile; legităţile şi principiile
fundamentale, în conformitate cu principiile de îmbogăţire reciprocă a ştiinţelor
(pedagogia – psihologia, pedagogia – metodicile particulare etc.).
Problematica lumii contemporane are un caracter universal şi global şi o
cauzalitate complexă. Ea este caracteristică tuturor grupelor de state, naţiilor şi
naţionalităţilor, grupelor de oameni, cât şi tuturor persoanelor fizice. Imperativele
generate ale problematicii lumii contemporane sunt definite în programele
UNESCO.
În documentele UNESCO sunt menţionate următoarele noi componente ale
educaţiei, care au apărut ca răspuns la sfidările problematicii lumii contemporane:
educaţia relativă la mediu; educaţia pentru buna înţelegere şi pace; educaţia pentru
participare şi democraţie; educaţia pentru comunicare şi mas-media; educaţia
pentru schimbare şi dezvoltare; educaţia economică şi casnică modernă; educaţia
nutriţională şi educaţia pentru timpul liber [ 36].

Temele comunicărilor și referatelor

1. Funcţiile pedagogiei în societatea contemporană.
2. Caracterul naţional al educaţiei.
3. Conexiuni disciplinare și interdisciplinare ale pedagogiei cu alte ştiinţe.
4. Educația ca fenomen socio-uman.

Activităţi creative
1. În ce constă esenţa afirmaţiei că „educaţia a apărut odată cu societatea
umană şi va exista atâta timp, cât va exista societatea”?
2. Demonstraţi şi argumentaţi, că fără cunoaşterea profundă a psihologiei, ca
ştiinţă, este imposibil de organizat şi de realizat activităţile educative şi
instructive cu elevii. În ce constă necesitatea pedagogiei pentru psihologie
şi invers?

Tema 2. Constituirea pedagogiei ca ştiinţă

1. Statutul epistemologic al pedagogiei.

2. Premisele constituirii gândirii pedagogice.
3. Doctrinele principale ale pedagogiei clasice şi contemporane.

Îndrumări metodice
Orice ştiinţă se constituie atunci când este determinat / stabilit obiectul de
cercetare, anumite legităţi şi principii ale fenomenului / procesului şi componentul
ei metodologic / metodologia.
În dezvoltarea sa, pedagogia trece următoarele etape: a) etapa desprinderii
pedagogiei de filosofie; b) etapa raportării pedagogiei la progresele integriste în
ştiinţele socioumane. În această etapă s-a observat două tendinţe. Una
psihologizată, care absolutiza factorul intern în formarea şi dezvoltarea
personalităţii şi tendinţa sociologizată care absolutiza rolul factorului extern în
formarea şi dezvoltarea personalităţii; c) etapa extinderii cercetărilor
interdisciplinare. În această etapă apar şi se dezvoltă noi ştiinţe ale educaţiei
(istoria pedagogiei; pedagogia comparată; pedagogia socială; pedagogia
profesională; managementul educaţiei etc.); d) etapa aprofundării discursului
pedagogic. La această etapă se dezvoltă şi apar noi concepţii în ştiinţele educaţiei.
Examinarea doctrinelor principale ale pedagogiei clasice şi contemporane
poate fi realizată după următorul plan: a) geneza constituirii pedagogiei ca ştiinţă
(sistemul pedagogie al lui J. A. Comenius; conceptul pedagogic al lui J. J.
Rouseau; sistemul de instruire şi educaţie al lui I. H. Pestalozzi; J. Fr. Herbert –
întemeietorul pedagogiei ca disciplină ştiinţifică); b) doctrinele pedagogiei
contemporane (pedagogia experimentală; pedagogia socială şi sociologică; J.
Dewey şi educaţia nouă; pedagogia individualistă şi reformatoare); c) contribuţii
româneşti la constituirea pedagogiei ca ştiinţă.
Temele comunicărilor și referatelor
1. Idei pedagogice în marile sisteme filosofice.
2. Educaţia în epoca Luminilor. Iluminismul în Ţările Române.
3. Gândirea pedagogică în Ţările Române în secolul XIX.
4. Tendinţe şi orientări în dezvoltarea pedagogiei în secolul XX.

Activităţi creative
1. Elaboraţi un program de analiză a unei doctrine pedagogice
contemporane.
2. Comparaţi şi demonstraţi unitatea şi specificul sistemului pedagogic al lui
J. A. Comenius (1592 – 1670) şi K. D. Uşinski (1824 – 1871).
3. Explicaţi şi argumentaţi expresia lui J. Dewey „... educaţia este, în
consecinţă, un proces al vieţii şi nu o pregătire pentru viaţa
ulterioară”[15].

Tema 3. Dezvoltarea, educaţia şi formarea personalităţii

1. Concepţiile teoretice de bază privitor la dezvoltarea personalităţii.
2. Factorii dezvoltării personalităţii.
3. Educaţia – ca factor determinant al dezvoltării personalităţii.
4. Rolul activităţilor şi atitudinilor în dezvoltarea personalităţii.

Îndrumări metodice
Privitor la dezvoltarea personalităţii se cunosc trei concepţii de bază:
biologic, sociologic şi ştiinţific. Rădăcinile conceptului biologic se trag din
antichitate (Aristotel, Platon), iar la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul
secolului al XX-lea s-a transformat în ştiinţa despre copil, numită pedologie.
Pedologia a apărut în SUA (S. Holl).
 Pedologii afirmă că dezvoltarea reprezintă maturizarea capacităţilor,
trăsăturilor de caracter, intereselor şi aptitudinilor, pe care copilul le primeşte prin
ereditate. Deci, pedologii afirmă că ereditatea este sau reprezintă factorul de bază
şi hotărâtor în dezvoltarea omului. Comportarea, interesele şi atitudinile faţă de
oameni sunt determinate de necesităţile biologice. Pedologii neagă rolul educaţiei
în dezvoltarea personalităţii.
Adepţii concepţiei sociologice afirmă că copilul nu primeşte nimic prin
ereditate (John Locke (1632 – 1704)). El afirma că copilul se iveşte pe lume cu
sufletul curat ca o tablă de ceară. Educarea poate „modela” copilul după orice chip
pe care el l-a ales.
În conformitate cu concepţia ştiinţifică personalitatea este un rezultat al
interacţiunii ereditării, mediului social şi educaţiei ca parte componentă a lui.

Factorii dezvoltării personalităţii sunt: ereditatea, mediul social şi educaţia.

Prin ereditate copilul primeşte sistemul nervos la cel mai înalt grad de organizare
cu anumite premise sau predispoziţii de a deveni, în condiţiile de viaţă socială, o
personalitate. Mediul social include toţi factorii de viaţă ai personalităţii (familia,
grădiniţa, şcoala, presa, radioul, televiziunea, toate organele de stat, politice,
religioase etc.). Amploarea dezvoltării personalităţii depinde de natura mediului
social. Educaţia, ca parte componentă a mediului social, poate accelera sau încetini
procesul dezvoltării personalităţii, oferă o anumită orientare şi conţinut dezvoltării.
În determinarea rolului decisiv al educaţiei în dezvoltarea personalităţii este
necesar de analizat următoarele idei: a) personalitatea se dezvoltă în cadrul
educaţiei şi instruirii; b) educaţia şi instruirea se realizează cu succes dacă se ia în
consideraţie nivelul de dezvoltare al personalităţii; c) educaţia orientează /
direcţionează procesul de dezvoltare şi autodezvoltare a personalităţii spre un scop
bine determinat, spre realizarea acelor obiective elaborate de către agenţii
educaţionali; d) educaţia poate accelera (uneori frâna sau stopa) procesul de
dezvoltare integră a personalităţii. În dependenţă de scopul şi obiectivele concrete
urmărite, educaţia poate crea un dezechilibru în dezvoltarea personalităţii (dintre
conştiinţă şi comportare; cunoştinţe şi capacităţi; capacităţi şi atitudini; interese de
divers ordin; gândire şi memorie; fizic şi psihic etc.); e) educaţia şi instruirea
trebuie să orienteze spre zona proximă de dezvoltare a personalităţii (L. S.
Vîgotski, S. L. Rubinştein).
Conţinutul dezvoltării personalităţii depinde de natura activităţilor şi
atitudinilor în cadrul cărora trăieşte şi activează copilul. Pentru a dezvolta cu
succes personalitatea este necesar să dezvoltăm, să schimbăm şi să complicăm
activităţile şi atitudinile de viaţă ale personalităţii.

Temele comunicărilor și referatelor

1.Importanţa eredităţii şi mediului social în dezvoltarea personalităţii.
2.Intercorelația reciprocă dintre educaţie şi dezvoltare.
3.Caracterul activ al copilului şi rolul lui în formarea personalităţii.
4. Factorii dezvoltării personalităţii.

Activităţi creative
1. Alegeţi exemple concrete care ilustrează laturile raţionale ale conceptului
biologic şi celui sociologic privind dezvoltarea şi formarea personalităţii.
2. Explicaţi şi demonstraţi justeţea următoarei expresii: „Pentru a dezvolta şi
forma orientat spre un anumit scop personalitatea este necesar de
dezvoltat în mod special educaţia şi instruirea”. Argumentaţi răspunsul.
3. Care din expresiile enumerate mai jos sunt adevărate (juste)?
a) personalitatea se educă şi se dezvoltă;
b) personalitatea se dezvoltă datorită educaţiei şi instruirii;
c) schimbările ce au loc în conştiinţa şi comportarea personalităţii sunt
determinate de educaţie şi instruire, de modul de viaţă socială.

Tema 4. Periodizarea dezvoltării şi formării personalităţii

1. Criteriile de evidenţiere a perioadelor de vârstă.
2. Caracteristica psihopedagogică a copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară
mică.
3. Profilul psihologic şi pedagogic al preadolescenţilor şi adolescenţilor.

Îndrumări metodice
În pedagogie şi psihologie se evidenţiază următoarele perioade de vârstă în
dezvoltarea şi formarea personalităţii: prunciei – de la naştere până la un an;
apreşcolară – de la 1 până la 3 ani; preşcolară – de la 3 până la 6-7 ani; vârsta
şcolară mică – de la 6-7 ani până la 10-11 ani; preadolescenţa – de la 10-11 până la
15-16 ani şi adolescenţa – de la 15-16 până la 18-19 ani.
Periodizarea de vârstă se efectuează în conformitate cu următoarele criterii:
anatomic, fiziologic, fizic, psihic şi pedagogic.
Caracteristica fiecărei perioade de vârstă trebuie să fie făcută în conformitate
cu următorul plan sau schemă: activitatea primordială în dezvoltarea personalităţii;
imaginaţia şi creaţia; activismul cognitiv; formarea comportamentului moral;
dezvoltarea atitudinilor; formarea activismului de sine stătător; comunicarea
socială; formarea caracterului; emoţiile şi sentimentele; memoria şi gândirea;
interesele, motivele şi trebuinţele.

Temele comunicărilor și referatelor

1. Elevul – obiect şi subiect al acţiunii educaţionale.
2. Pregătirea copilului pentru şcoală.
3. Formarea activismului de sine stătător la elevi.
4. Motivele cognitive la elevii de vârstă şcolară mică.

Activităţi creative
1. Pe baza observaţiilor şi convorbirii cu profesorii şcolari, demonstraţi cum
se vor lua în consideraţie particularităţile de vârstă la organizarea
activităţilor instructiv-educative.
2. Ş. Amonaşvili consideră că „vârsta de şase ani este cea mai prielnică
perioadă pentru dezvoltarea intelectuală şi pregătirea socială a copiilor.
Trebuie să profităm de această predispoziţie şi s-o realizăm”[ 39].
Cum socotiţi, de ce Ş. Amonaşvili atribuie o atenţie atât de mare
dezvoltării copiilor de vârstă şcolară mică? Argumentaţi răspunsul.
3. V. Suhomlinskii socotea că copilăria este cea mai importantă perioadă de
vârstă în dezvoltarea personalităţii, care constă nu în pregătirea copilului
pentru viaţă, dar în încadrarea lui în viaţa socială „propriu- zisă”.
Cum socotiţi, de ce V. Suhomlinski atribuia cea mai mare atenţie
organizării vieţii şi activităţii copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară
mică? Ce înţelegeţi prin expresia „viaţa socială propriu-zisă”?

Tema 5. Competenţa profesională a pedagogului

1. Conceptul de competenţă profesională a pedagogului.

2. Dimensiunile competenţei profesionale a pedagogului.
3. Competenţa profesională şi aptitudinea pedagogică.

Îndrumări metodice
Jinga I. defineşte competenţa profesională a cadrelor didactice ca „un
ansamblu de capacităţi cognitive, afective, motivaţionale care interacţionează cu
trăsăturile de personalitate ale educatorului, conferindu-i acestuia calităţile
necesare efectuării unei prestaţii didactice care să asigure îndeplinirea obiectivelor
proiectate de către marea majoritate a elevilor, iar performanţele obţinute de
aceştia să se situeze aproape de nivelul maxim al potenţialului intelectual al
fiecăruia”. [18,p.78].
Dimensiunile competenţei profesionale a pedagogului conturează în mod sintetic
triada: atitudini, cunoştinţe, capacităţi. Competenţele calificaţionale trebuie să
„acopere” în mod integral toate domeniile de viaţă fundamentale ale
specialistului /profesionistului (pedagog – personalitate intelectuală şi de cultură;
pedagog – educator; pedagog – învăţător; pedagog – metodist; pedagog –
cercetător; pedagog – personalitate creativă şi de autodezvoltare permanentă).
Dimensiunile competenţei majore / generale şi cele calificaţionale inter şi
transdisciplinează curriculumul (planul de învăţământ, programele analitice,
ghidurile metodice, materialele didactice) în funcţie de profilul de formare a
specialistului.
Standardul profesional trebuie să fie axat pe dimensiunile competenţei
majore /generale şi cele calificaţionale ale personalităţii, care se modifică /
schimbă permanent în dependenţă de cadrele de viaţă (rolurile sociale) ale acestei
categorii de profesionişti şi aspiraţiile societăţii.
Dimensiunile competenţei pe care trebuie să le posede un absolvent cu studii
superioare pedagogice universitare sunt următoarele:
1. Dimensiunile competenţei majore de personalitate.
2. Dimensiunile competenţei calificaţionale.
2.1. Competenţa de specialitate;
2.2. Competenţa psihopedagogică;
2.3. Competenţa psihosocială şi managerială;
2.4. Competenţa de cercetare psihopedagogică.

Temele comunicărilor și referatelor

1. Competenţa profesională şi aptitudinea pedagogică.
2. Corelația reciprocă dintre competenţa profesională şi măiestria
pedagogică.
3. Rolurile şi funcţiile cadrului didactic în raport cu competenţa profesională
didactică.
4. Dimensiunile competenţei profesionale a pedagogului.
5. Profilul de formare a pedagogului.

Activităţi creative
1. Explicaţi şi argumentaţi justeţea următoarei expresii: „Ce este cel mai
important în viaţa mea? Fără a medita, răspund: dragostea faţă de copii.”
(V. A. Suhomlinski).
2. Elaboraţi un program de autodezvoltare profesională.
3. Elaboraţi şi discutaţi în grup „Codul moral al pedagogului”.

SUBIECTELE PENTRU EVALUAREA FINALĂ – examen :

1. Obiectul de studiu al pedagogiei.
2. Obiectivele pedagogiei.
3. Categoriile de bază ale pedagogiei.
4. Educaţia ca fenomen social, caracterul ei istoric.
5. Funcțiile educației.
6. Domenii ale pedagogiei.
7. Relaţiile pedagogiei cu alte ştiinţe.
8. Educaţia şi problemele lumii contemporane.
9. Etapele constituirii pedagogiei ca știință.
10. Statutul epistemologic al pedagogiei.
11. Idealul pedagogic la greci şi romani.
12. Idealul pedagogic în Evul Mediu, în epoca Renaşterii şi în epoca Luminilor.
13. Idealul pedagogic la etapa contemporană.
14. Conceptele de bază privitor la dezvoltarea personalităţii.
15. Factorii dezvoltării personalităţii.
16. Educaţia ca factor hotărâtor în dezvoltarea personalităţii.
17. Mediul – factor în dezvoltarea personalității.
18. Educabilitatea - caracteristică esențială a personalității.
19. Definirea noțiunii de personalitate.
20. Rolul activităţilor şi atitudinilor în dezvoltarea personalităţii.
21. Criteriile de evidenţiere a perioadelor de vârstă.
22. Caracteristica psihopedagogică a copiilor de vârstă preşcolară.
23. Profilul psihopedagogic al elevilor de vârstă şcolară mică.
24. Determinaţi relaţia dintre conceptul „pedagogie” şi „educaţie”.
25. Demonstraţi şi argumentaţi reciprocitatea categoriilor de bază ale pedagogiei.
26. Demonstraţi şi argumentaţi locul pedagogiei în corelaţie cu alte ştiinţe.
27. Demonstraţi importanţa eredităţii şi mediului social în dezvoltarea personalităţii.
28. Demonstraţi şi argumentaţi rolul hotărâtor al educaţiei în dezvoltarea personalităţii.
 29. Demonstraţi rolul atitudinilor în dezvoltarea personalităţii.
30. Demonstraţi rolul activităţilor în dezvoltarea personalităţii.
31. Explicaţi şi demonstraţi importanţa criteriilor psihopedagogice în periodizarea etativă a
personalităţii.
32. Argumentaţi şi demonstraţi rolul activităţii primordiale în formarea şi dezvoltarea
personalităţii.
33. Comparaţi profilul psihopedagogic al copiilor de vârstă preşcolară şi al elevilor de
vârstă şcolară mică.
34. Educaţia în societatea primitivă și antichitate.
35. Educaţia, şcoala şi gândirea pedagogică în societatea feudală.
36. Sistemul pedagogic al lui I. A. Comenius (1592-1670).
37. Conceptele pedagogice ale lui John Locкe (1632-1704).
38. Conceptele pedagogice ale lui C. A. Helveţius (1715-1771) şi D. Didro (1713-1784).
39. Conceptul pedagogic al lui J.- J. Rousseau (1712-1778).
40. Sistemul de instruire şi educaţie al lui J. H. Pestalozzi (1746-1827).
41. J. Fr. Herbart - întemeietorul pedagogiei ca ştiinţă (1776-1842).
42. Ideile pedagogice ale lui I. Creangă (1837-1889) şi M. Eminescu (1850- 1889).
43. Pedagogia experimentală a lui A. Binett (1857-1911), W. A. Lay ( 1862-1926), E.
Meuman (1862-1915).
44. Educaţia nouă J. Dewey (1859-1952), M. Montessori (1870-1952), E. Claparede, .
(1873-1940), O. Decroly (1871-1932), A.S. Macarenco ( 1888-1939 ).
45. Pedagogia socială şi pedagogia sociologică (Emile Durkheim 1857-1917).
46. Pedagogia individualizată (Paul Natorp 1854-1924).
47. Conceptul de competenţă profesională a pedagogului.
48. Dimensiunile competenţei profesionale a educatorilor /pedagogilor.
49. Relaţia dintre competenţa profesională şi aptitudinea pedagogică.

VII. BIBLIOGRAFIE:
Bibliografie
Obligatorie
1. Concepţia Educaţiei în Republica Moldova, Chişinău, 2000.
2. Codul Educației al Republicii Moldova. Monitorul Oficial Nr. 319-324, din 24.10.2014.
3. Cristes S. Educaţia. Concept şi analiză. Bucureşti: DPH, 2016.
4. Cristea S. Conținuturile și formele generale ale educației. V. 4, București: Editura DPH,
2017.
5. Cucoş C., Pedagogie. Ediţia a III-a revăzută şi adăugită. Iaşi: Polirom, 2014.
6. Cerghit I. Metode de învăţământ. Bucureşti. 2006.
7. Cucoş C. Teoria şi metodologia evaluării. Iaşi: Polirom, 2008.
8. Cojocariu V.-M., Educaţie pentru schimbare şi creativitate, Editura Didactică şi Pedagogică
R. A., Bucureşti, 2003.
9. Gherduț A., Management general şi strategic în educaţie. Ghid practic, Iaşi, Polirom, 2010.
10. Guţu V., Vicol M., Tratat de pedagogie: Între modernism şi postmodernism, Iaşi,
Performantica, 2014.
11. Ionescu M., Instrucţie şi educaţie: paradigme educaţionale moderne, Cluj-Napoca, Eikon,
2011.
12. Panico V. ş.a. Conceptul şi modelul educaţiei pentru schimbare şi dezvoltare. Ch.: UST,
2011.
13. Panico V. Teoria și metodologia educației. Chișinău: UST, 2018.
14. Vinnicenco E., Patrașcu D. Introducere în pedagogie. Note de curs. Chișinău: Garomont-
 Studio,2015.
15. Vinnicenco E. Rolul factorilor educaționali în formarea personalității elevului.în: Acta et
commentationes. Științe ale educației, Revistă științifică, UST, ISSN 1857-0623, nr.4(15),
2018.
16. Vinnicenco Elena. Educația permanentă - proces continuu al devenirii personalității umane.
Congresul științific internațional moldo-polono-român:Educație-Politici-
Societate.Ch. :UST, 2019, vol.3, nr.1 , p.114-119, ISBN 978-9975-76-273-1.
17. Vinnicenco Elena. Rolul profesorului și al elevului în învățarea constructivistă.În:
Învățământ superior: tradiții, valori, perspective. Materialele Conferinței științifice
naționale cu participare internațională, vol. II. Didactica Învățământului Primar și
Preșcolar. Ch.: UST, 2019, pp.189-193, ISBN 978-9975-76-285-4.
18. Vinnicenco Elena. Mediul educational - factor relevant în dezvoltarea personalității
elevului. În: Învățământ general: tradiție și inovație. Materialele Simpozionului Științific
Internațional, vol. I. Ch.: UST, 2019, pp.164-168. ISBN 978-9975-76-289-2.
19. Șoitu Laurențiu (coord.), Steliana Toma, Ioan Neacșu et al. Educația la centenar: idei,
instituții, personalități. Iași: Editura Polirom, 2018.
Optională:
20. Cocoardă E., Introducere în teoriile învăţării, Iaşi, Polirom, 2010.
21.  Cristea S., Dicţionar de pedagogie, Chişinău - Bucureşti, 2000.
22. Cristea S., Psihologia educaţiei, Bucureşti, 2002.
23. Dewey J., Fundamente pentru o ştiinţă a educaţiei, Bucureşti, 1982.
24. Educaţia morală, Ghid metodologic, Chişinău, UST, 2014.
25. Macovei E., Pedagogie, Teoria educaţiei, Bucureşti, 2001.
26. Momanu M., Introducere în teoria educaţiei, Bucureşti, 2002.
27. Neacşu I., Introducere în psihologia educaţiei şi a dezvoltării, Iaşi, Polirom, 2010.
28. Neacşu I., Metode şi tehnici de învăţare eficientă: fundamente şi practici de succes, Iaşi,
Polirom, 2015.
29. Nicola I., Tratat de pedagogie şcolară, Bucureşti, 2003.
30. Piaget J. (trad. Răutu Dan), Judecata morală la copil. Ediţia a 3-a, Chişinău, Cartier, 2012.
31. Stanciu I., Istoria pedagogiei, Bucureşti, 1999.
32. Silistraru N., Note de curs la pedagogie, Chişinău, 2002.
33. Sălăvăstru D., Psihologia educaţiei, Bucureşti, 2004.
34. Şofron L. (coord.), Educaţia morală, Ghid metodologic, Chişinău, UST, 2014.
35. Stan L., Pedagogia preşcolarităţii şi şcolarităţii mici, Iaşi, Polirom, 2014.
36. Абрамова Т. С., Возрастная психология, Москва, 2001.
37. Сухомлинский В.A., Избранные произведения в 5-ти т., т. 1-5, Киев, 1979-1980.
38. Выготский Л., Педагогическая психология, Издательство Педагогика, Москва, 1991.