TEMA 1 : CONCEPTUL DE CONTROL FINANCIAR

1. Noțiunea de control financiar

2. Principii de efectuare a controlului financiar
3. Obiectul, rolul și funcțiile controlului financiar
4. Formele controlului financiar. Clasificarea formelor de control financiar
Obiective:
- să definească noțiunea de control financiar;
- să identifice principiile de efectuare a controlului financiar;
- să determine obiectul și rolul controlului financiar;
- să aprecieze rolul controlului financiar în sistemul controlului activității administrației publice;
- să clasifice formele de control financiar;
- să analizeze funcțiile controlului financiar.

1. Noțiunea de control financiar

Controlul reprezintă o activitate specifică umană care constă în verificarea și analiza permanentă
periodică sau inopinată a muncii și a rezultatelor muncii dintr-un domeniu sau sector, în scopul
preîntâmpinării și lichidării eventualelor neajunsuri. Controlul asigură cunoașterea temeinică și detaliată
a realităților economico-financiare, dar nu se limitează la aceasta, trebuie făcută judecata de valoare sau
de confirmare interpretând stările de lucru sau realitățile constatate printr-o raportare continuă a acestora
la obiectivele de atins, normele fixate anticipat sau regulile de desfășurare prestabilite.
În felul acesta controlul face posibilă determinarea abaterilor înregistrate, stabilind semnificația și
implicațiile lor cauzele care le-au generat și măsurile ce se impun pentru perfecționarea activităților
viitoare. Activitatea de control presupune 3 esențiale:
1) Constatarea situației ideale – care ar trebuie sa existe sau e de dorit să existe, lucrul care se
realizează pe baza programelor de activitate, normelor/normativelor sarcinilor concrete, devizelor,
modelelor, previziunilor, etc.
2) Determinarea situației faptică/reale - existentă la un moment dat sau rezultat direct sau indirect
de către organul de control.
3) Confruntarea celor 2 situații reale și ideale- stabilește abaterile și diferențele dintre ele, și
formulează concluziile care se desprind din acțiunea de control. Finalizarea oricărui control se realizează
prin stabilirea stărilor de lucru neconforme și perfecționarea activității viitoare.
Controlul - este o analiză permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații pentru a urmări
mersul și pentru a lua măsuri de îmbunătățire.
Controlul este o verificare, o inspecție atentă a corectitudinii unui act sau o acțiune de
supraveghere a cuiva, a ceva, o examinare minuțioasă sau puterea de a conduce ca un instrument de
reglementare a unui mecanism și a unui proces.
Activitatea de control mai poate fi definită ca funcție a conducerii, instrument de conducere,
mijloc de cunoaștere a realității și de corectare a erorilor. De asemenea controlul este definit drept
procesul prin care se verifică și se măsoară realizarea cantitativa si calitativa a performantelor, a
sarcinilor sau lucrărilor pe care le compară obiectivele planificate și indică masurile de corecție ce
apar ca necesare.
Controlul este un atribut a conducerii firmei o funcție a întreprinderii și în același timp este o
activitate independentă. În aceasta calitate de funcție a conducerii, controlul vizează maximizarea
parametrilor ce se referă la rezultatele obținute și la creșterea vitezei lor de realizare.
Sistemul de control financiar poate fi considerat ca instrument indispensabil managementului
pentru supraveghere regulate a activității firmei, cu scopul de a lua la timp deciziile ce se impun privind
fiecare funcție în parte, dar și ansamblul firmei.
Managementul – efortul de a organiza activitatea de conducere în raport cu legitățile pieței în
vederea cunoașterii și perfecționării modului de gestionare a potențialului agenților economici, și de a
preveni apariția riscului, deficienților și lipsurilor în activitatea acesteia. Controlul este la nivel micro si
macro- economic o funcție eficienta si necesara a managementului armonizând interesele individuale cu
cele ale colectivității și ale societarii într-un tot unitar.
Controlul financiar ca parte integrantă a managementului și a gestiunii financiare constituie în
același timp expresia unei necesitați obiective ca formă de cunoaștere, ceea ce le conferă o sfera mult
mai larga și cu semnificații multiple care depășesc interesul strict al autorității. Controlul care se
efectuează în cadrul autorității are o triplă semnificație fiind în același timp un control pentru sine
(control interior), un control pentru alții (control exterior), și un control pentru stat (public). Controlul
financiar trebuie abordat sistematic și global, respectiv în cadrul sistemului de management și cu optică
asupra ansamblului de funcționare a instituției untr-un context dinamic, riscant si imprevizibil a
economiei de piață.
În aceste condiții, conținutul și natura controlului au evoluat în permanență, ceea ce conferă
acestuia un caracter dinamic. Ca urmare el depășește verificarea și atestarea veridicității reflectată în
actele analitice și sintetice ale instituției, a situației ei economice. El are și un caracter mai mult decât
cantitativ și economic mai ales un caracter social.
Aceasta privește activitatea instituției întrucât el efectuează un serviciu real nu numai acesteia ci și
întregii societăți pentru care acționează instituția. În același timp, controlul are și caracter obiectiv, fiind
conceput, organizat și realizat în vederea aflării adevărului, fiind interesat să redea imaginea fidelă a
situației instituției. Cu alte cuvinte sistemul de control este deja o instituție economica și are un rol
active și benefic, el este o acțiune și determină o intervenție economică.
2. Principii ale organizării controlului financiar
Cele mai importante principii ale organizării și funcționarii controlului economic financiar sunt: 1.
principiul prevederii și organizării activităților economice-sociale: conform acestui principiu activitățile
economice pot face obiectul unor acțiuni de control numai în măsura în care sunt bine organizate având
stabilite anticipat atât cantitativ și valoric cît și calitativ modalitățile sau parametrii desfășurărilor. În
cazul unor activități pentru care nu sau stabilit dinainte sarcini precise controlul rămâne fără obiect
făcându-se o informare deasupra realităților.
2. principiul autonomiei competenței și autorității controlului: pentru a desfășura o munca cu
adevărat efectiva organele de control trebuie să fie relativ independente față de unitatea sau activitatea
controlată, astfel încât să poată acționa nestingherit în virtutea sarcinilor și atribuțiilor pe care le au.
Excluzând raporturile de subordonare directa autonomia implica într-o măsura mai mare
responsabilitatea organelor de control pentru calitatea verificărilor efectuate. Calitatea muncii de control
este influențată direct de competența profesională și juridică acelor însărcinați cu această activitate.
Competenta profesională este asigurată prin nivelul de pregătire, volumul de cunoștințe sau
priceperea organului de control la care se adaugă unele calități personale sau dobândite prin experiența
de ex: reprezentare prin capacitatea de analiza, puterea de selecție, spirit de orientare etc. În schimb
competența juridică sau legală consemnează sfera de atribuții recunoscute de lege și dreptul organelor de
control de a acționa în cadrul acestora.
Competenta juridica este strâns legată de autoritatea controlului reprezentând dreptul legitim,
puterea organului de control de a dispune măsuri obligatorii în sarcina unităților sau persoanelor
controlate și de a aplica sancțiuni celor vinovați.
3. principiul adaptabilității controlului la structurile organizatorice și funcționale al unităților sau
activităților controlate controlul economico-financiare în toate cazurile un obiect bine precizat
exercitându-se asupra unor unități, sectoare sau compartimente și având sarcini complete. Este necesar
ca formele si metodele de control sa fie suficient de simple sau elastice pentru a se adapta cu ușurința la
specificul activităților controlate, la formele lor de organizare sau desfășurare.
4. principiul apropierii controlului de locurile unde se iau decizii și unde se concretizează
răspunderile pentru administrarea patrimoniului aici se are în vedere faptul că activitatea de control
economico-financiar este o latură inseparabilă a conducerii economiei, iar răspunderile revin în primul
rând unităților economice și organelor ierarhic superioare. Controlul trebuie efectuat mai întâi din
interiorul unității de către organele de conducere și de organele specializate proprii sau de la nivelurile
imediat superioare. Controlul direct exercitat de persoanele cu atribuție de conducere asupra locurilor de
muncă de care răspund nemijlocit este în măsura să contribuie efectiv la instaurarea unui climat de
ordine și disciplină, la prevenirea păgubirii avutului statului. Practica demonstrează ca este mult mai
avantajos de efectuat controlul propriu decât să aștepți intervenția unor organe de control din afara.

3. Obiectul, rolul și funcțiile controlului financiar

 Controlul financiar cuprinde în sfera sa sub aspect egal, teoretic și practic o problematică foarte
complexă specifică domeniului economic și financiar în interacțiunea și condiționarea sa reciprocă cu
domeniul tehnologic etc.
Controlul financiar cercetează viața economică la nivel micro și macro-economic. Controlul
financiar este o activitate de larg interes social deosebit de utilă și necesară pentru practica economică și
socială care presupun neenumerate probleme teoretice, organizatorice și metodologice.
Obiectul controlul financiar consta în examinarea modului în care se realizează sau nu s-a
realizat programul fixat anticipat și a modului cum se respectă principiile stabilite, cu scopul de a releva
erorile, abaterile, lipsurile, deficientele pentru a le remedia și evita în viitor. În cadrul economiei de piață
controlul are o sfera de acțiune aproape nelimitată fiind implicat în toate activitățile economico-sociale.
El se manifesta ca funcție a managementului, contribuind logic la îmbunătățirea și reglarea intereselor
sociale într-un ansamblu unitar.
Importanța și necesitatea controlului social în condițiile economiei de piață sunt anonim
recunoscute. El este considerat ca indispensabil desfășurării activității, atât de factorii de conducere cit și
de cei conduși.
Rolul controlului financiar reiese pregnant din toate fazele începând de la activitate de
înregistrare, contractare, și până la înregistrarea rezultatelor obținute. În condițiile economiei de piață
este necesara întărirea instituției controlului financiar atât sub aspectul modului de organizare cit și sub
aspectul cuprinderii si extinderii in economie. De asemenea rolul controlului financiar a crescut și a
căpătat noi valente prin reevaluarea obiectului de activitate și a răspunderii ce ii revin. Controlul
financiar asigură realizarea unor funcții specifice și particulare, dintre funcțiile specific controlului
financiar definim:
- funcția de prevenire şi funcția de perfecționare, care se materializează în preîntâmpinarea
producerii unor deficiențe sau pagube în desfășurarea activităților economico-financiare ceea ce
presupune perfecționarea acestora. Prin prevenirea tendințelor şi fenomenelor care necesită decizii de
corecții, se asigură perfecționarea modului de gestionare a patrimoniului, de organizare şi de conducere
a activității instituției. Aceste funcții, derivă din faptul că controlul are menirea de a orienta munca spre
obiective majore, într-o ordine de priorități raționale şi de perspectivă, care să prevină şi să înlăture
risipa de efort uman şi material şi să asigure eficienţa economică şi socială. Aceste funcții au şi un
caracter previzional care constă în faptul că abaterile semnalate în cursul acțiunilor de control ca şi
cauzele care le-au determinat stau la baza fundamentării deciziilor pentru perioadele viitoare;
- funcţia de constatare a situației şi funcția de corectare, în cazul în care apar dereglări. Acestea
presupun, că prin control se urmărește modul în care se îndeplinesc deciziile conducerii referitoare la
funcționarea firmei, adică se verifică şi se asigură respectarea şi apărarea intereselor acesteia. Însă, şi
mai concret, prin control se urmăreşte modul în care se asigură echilibrul financiar între venituri şi
cheltuieli şi se influenţează favorabil realizarea sarcinilor economice, care să contribuie la creşterea
eficienţei tuturor activităţilor. Aceste funcţii se realizează prin procedee şi tehnici specifice controlului
financiar cu ajutorul cărora se constată nereguli, deficiențe şi abateri şi se valorifică constatările prin
corectarea şi aducerea la parametri de normalitate şi legalitate a situaților constatate. Ele au un profund
caracter coercitiv pentru acei agenţi economici neloiali şi ineficienţi;
- funcţia de cunoaştere şi funcţia de evaluare a situaţiei existente la un moment dat, a rezultatelor
obţinute la sfârşitul unei perioade de gestiune, asupra modului de desfăşurare a activităţii în condiţii de
normalitate, legalitate şi eficienţă, şi totodată, de asigurare a tuturor categoriilor de colaboratori de
solvabilitatea respectivului agent economic. Funcţia de cunoaştere presupune o analiză riguroasă în
vederea sesizării operative a tuturor neregulilor şi a eventualelor tendinţe negative în activitatea
agenţilor economici. Ea se completează cu funcţia de evaluare a controlului financiar, care, în condiţii
de realitate şi legalitate, stabileşte, şi în limita posibilităţilor individualizează consecinţele gestionare,
patrimoniale, financiare, bugetare, fiscale şi sociale;
- funcția educativă şi funcția stimulativă a tuturor participanților la realizarea procesului de
management. În același timp controlul financiar mai îndeplinește o serie de functii particulare: - funcția
de măsurare a posteriorii a ecarturilor (abaterilor planificate anticipat);
- funcţia de diagnosticare a erorilor financiare pe baza ecarturilor simptomatice care afectează sau
amenință activitatea agentului economic;
- funcţia de revizuire a obiectivelor sau previziunilor viitoare pe baza diagnosticului financiar
constatat;
 - funcţia de a interveni în cadrul competențelor date pentru redresarea sau soluționarea
problemelor instituției;
- funcţia de reglementare a activității instituției, prin asigurarea coerenței acțiunii de control în
raport cu obiectivele firmei, focalizându-se asupra activităților în curs de desfășurare;
- funcţia de pregătire a agentului economic pentru luarea deciziilor, pe baza rezultatelor
controlului a priorii;
- funcţia de învăţare şi autoînvăţare a realităţilor pe care controlul le ridică în permanență, prin
acțiunea sa coercitivă, asupra pertinenței cadrului şi normelor legale folosite.
4. Formele controlului financiar. Clasificarea formelor de control economic financiar
Formele controlului economic, financiar şi gestionar pot fi clasificate din mai multe puncte de
vedere, cum sunt: momentul exercitării, aria de cuprindere, scopul urmărit, modalitățile de executare,
poziția organelor de control faţă de unitățile controlate. Toate aceste criterii au în vedere raportul de
interdependenţă care se stabilește între activitatea economică şi financiară, pe de o parte, şi conținutul
acțiunilor de control, pe de altă parte.
a. în funcție de momentul exercitării lui, controlul economic, financiar şi gestionar poate fi
anterior, concomitent sau posterior.
Controlul anterior se exercită înainte de efectuarea operațiunilor economice şi are drept scop
prevenirea unor încălcări ale disciplinei financiare sau angajării unor cheltuieli supradimensionate,
urmărind concomitent necesitatea, legalitatea, oportunitatea şi economicitatea respectivelor operațiuni.
Controlul anterior sau preventiv se realizează în practică îndeosebi prin analiza documentelor de
dispoziție prin care se contactează drepturi şi obligații de natură patrimonială.
Controlul concomitent se caracterizează prin aceea că se exercită în timpul efectuării sau
desfășurării operațiunilor economice şi financiare, în cadrul unităților patrimoniale asemenea controale
exercită consiliile de administrație şi toate persoanele cu funcții de conducere (controlul ierarhizat sau
operațional), precum şi organele tehnice şi de recepție, reprezentanții salariaților etc.
O formă specifică a controlului concomitent o reprezintă autocontrolul pe care îl exercită fiecare
salariat asupra propriei activități în scopul perfecționării stilului de muncă şi îmbunătățirii rezultatelor
individuale. Tot un control concomitent este şi controlul mutual sau reciproc, care se exercită în mod
obiectiv între membrii unui colectiv sau unei formații de lucru ce îndeplinesc sarcini comune ori
complementare.
Controlul posterior este acela care se exercită după consumarea sau efectuarea operațiunilor
economice, având ca suport datele înregistrate în documentele de execuție, în evidențele tehnico-
operative şi în contabilitate. El cade în sarcina unor organe specializate de control şi are drept scop
analiza rezultatelor obținute sau a situațiilor de fapt, depistarea eventualelor deficiențe, a cauzelor şi a
vinovaților de producerea lor, precum şi stabilirea măsurilor pentru lichidarea acestora şi
preîntâmpinarea repetării lor în viitor.
Indiferent de momentul exercitării lui (anterior, concomitent sau posterior), controlul economic,
financiar şi gestionar, efectuat cu competință şi simț de răspundere, contribuie în egală măsură la
evitarea unor nereguli financiare si la consolidarea integrității patrimoniului. De altfel, între aceste
forme de control nu există limite rigide; dacă sunt efectuate în bune condiții. Îmbinarea rațională a celor
trei forme, sporind prin aceasta operativitatea şi eficiența acțiunilor de control. b. în funcție de aria de
cuprindere, controlul financiar poate îmbrăca mai multe forme, cum sunt: control general si control
parțial; control total şi control prin sondaj; control combinat sau mixt.
Controlul general sau de fond se caracterizează prin aceea că el cuprinde totalitatea actelor şi
faptelor referitoare la activitatea economică şi financiară a întreprinderii, instituției sau organizației
supuse verificării. Asta înseamnă că niciun sector de activitate şi niciun grup de operațiunii nu rămân în
afara controlului.
Controlul parțial se exercită numai asupra unor sectoare, activități sau grupuri de operații, care
formează o subdiviziune sau o funcție a unității verificate (de exemplu, o secție, un atelier, un depozit, o
magazie, sau activitatea de desfacere, de aprovizionare, de investiții, de remunerare a muncii etc.).
Controlului total se supun verificării, fără excepție, toate actele şi faptele ce caracterizează
activitatea dintr-un sector sau chiar din toate sectoarele întreprinderii.
Controlul prin sondaj se exercită numai asupra unor documente, operațiunii sau bunuri,
considerate ca fiind reprezentative pentru fenomenul verificat, alese după anumite criterii sau luate la
întâmplare. Pe baza acestui control se poate formula o părere de ordin general privind modul de
desfășurare a întregului fenomen, dar temeinicia concluziilor rezultate din controlul prin sondaj este
influențată în mare măsură de modul în care au fost stabilite obiectivele şi alese eșantioanele. Din
această cauză, controlul prin sondaj se folosește numai în anumite cazuri şi situații, din cauza
posibilităților de omitere tocmai a actelor şi faptelor generatoare de deficiențe.
Controlul total şi controlul prin sondaj delimitează pe verticală sarcinile organului de control,
indicând profunzimea cercetărilor întreprinse şi caracterul mai mult sau mai puțin analitic al
operațiunilor de verificare.
Controlul combinat sau mixt se caracterizează prin folosirea concomitentă a formelor de mai
sus, precum şi prin combinarea acestora cu forme ale controlului tehnic, administrativ, juridic sau social.
Cu titlu de exemplu, asemenea verificări combinate pot fi reprezentate printr-un control general şi total,
control parțial efectuat prin sondaj, folosirea probelor de laborator sau a expertizelor tehnice într-un
control prin sondaj etc.
c. în funcţie de scopul urmărit, controlul financiar poate fi: tematic, complex, repetat şi sub
formă de anchetă.
Controlul tematic urmărește anumite aspecte concrete din viața unităților controlate, putându-se
exercita asupra unei singure întreprinderi sau asupra mai multor unități de același fel. Controlul tematic
poate avea ca obiect modul de aplicare a unor hotărâri ale consiliilor de administrație, a normelor legale
noi sau rezultatele introducerii unor sisteme perfecționate de conducere şi organizare a muncii.
Controlul complex urmărește o arie mai largă de probleme, depășind, de regulă, cadrul
activităților economice şi financiare ale unităților supuse verificării. Exercitarea controlului complex
presupune participarea unor specialiști din diverse domenii, nu numai din cel economic-financiar,
organizându-se aşa-zisele „brigăzi mixte de control", formate din economiști, ingineri, tehnicieni,
medici, psihologi, sociologi, cadre din aparatul puterii sau administrației de stat.
Controalele repetate au ca obiect urmărirea evoluţiei unui fenomen sau proces, a schimbărilor
cantitative şi calitative ce se produc în starea acestuia, într-o perioadă determinată de timp. În cadrul
unităţilor controlul repetat se efectuează, de regulă, atunci când rezultatele unei activități sunt constant
nesatisfăcătoare sau când se experimentează noi sisteme de organizare, administrare, gestiune şi
conducere.
Controalele repetate se exercită la anumite intervale de timp, urmărindu-se aceleași obiective şi
progresele înregistrate de la verificarea precedentă, indiferent dacă se efectuează de aceeaşi persoană sau
de către alte organe de control.
Controlul sub formă de anchetă intervine în împrejurări speciale, au ca punct de plecare stările
de lucruri sesizate, presupuse sau constatate, având drept obiectiv confirmarea sau infirmarea acestora şi
stabilirea exactă a întinderii lor. La anchetă pot participa şi alte categorii de organe (de jurisdicţie, de
urmărire sau de cercetare penală).
d. în funcţie de modalităţile de exercitare controlul financiar poate fi faptic şi documentar.
Controlul faptic se realizează prin verificarea la faţa locului a operațiunilor economice şi
financiare, a existențelor de active şi a stării calitative a acestora, a stadiului în care se găsesc anumite
procese (de prelucrare, montaj, construcție etc.). Principala formă de executare a controlului faptic este
inventarierea, care se realizează prin măsurare, numărare, cântărire, urmărindu-se, în principal,
determinarea stărilor cantitative, în unele cazuri, inventarierea face necesară determinarea unor stări
calitative, operațiune care se realizează prin observare directă, degustare, analize de laborator şi
expertize tehnice asupra bunurilor supuse inventarierii. Controlul faptic este cea mai eficientă formă de
control, care permite cunoașterea temeinică a realității, descoperirea eventualelor lipsuri şi a rezervelor
nemobilizate, contribuind astfel, într-o măsură sporită, la apărarea şi consolidarea patrimoniului public
sau privat.
Controlul documentar se realizează prin verificarea indirectă a operațiunilor şi proceselor
economice consemnate în acte, care pot fi: documente justificative şi centralizatoare, evidențe tehnico-
operative, conturi (fişe de cont), jurnale contabile, calcule periodice de sinteză (balanţe de verificare
sintetice şi analitice, bilanțul contabil şi anexele sale, situații comparative. Controlul documentar poate
fi preventiv, concomitent sau post operativ, în funcție de timpul în care se execută, urmărind în fiecare
caz obiective specifice. Activitatea de conducere presupune un sistem de comunicații care să asigure
transmiterea clară, precisă, completă şi rapidă a informațiilor, instrucțiunilor şi ordinelor necesare
bunului mers al activităţii.
În sfera controlului se cuprind, mai întâi, obiective privind atât întocmirea documentelor primare
cu respectarea condițiilor de formă şi conținut cât şi organizarea şi conducerea evidenței tehnic-operativ
şi contabile cu respectarea normelor metodologice.
 În consecință, sistemul de documente şi evidenţă este atât obiect al controlului cât şi sursă de
informații pentru controlul activității economico-financiare.
Documentele primare sau actele justificative, ca dovezi scrise ale faptelor economice şi financiare,
constituie de regulă surse de informaţii pentru toate formele evidenţei.
În acest sens, este necesar ca fiecare document folosit ca act justificativ de către contabilitate şi
control să conţină unele elemente obligatorii, dintre care menţionăm:
- denumirea documentului;
- denumirea şi sediul unității care îl întocmește;
- numărul şi data întocmirii;
- menționarea părților care participă la efectuarea operaţiei (când este cazul); - datele cantitative şi
valorice ale operației efectuate;
- semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiei, ale celor care au sarcina exercitării
controlului financiar preventiv sau dreptul să aprobe operaţiile respective; - etc.
În condițiile automatizării culegerii şi prelucrării datelor, documentele se grupează în două
categorii:
- documente de intrare, adică documentele primare din care se preiau date pentru a fi prelucrate
cu ajutorul mijloacelor de calcul;
- documente de ieşire, respectiv documentele care se întocmesc şi se obţin cu aceste mijloace. O
importantă deosebită se acordă controlului documentelor, înainte de înregistrarea în conturi dar şi după
această operație, atât sub aspectul formei cât şi sub aspectul fondului (conţinutului) documentelor.
Din punct de vedere al formei, controlul documentelor are ca obiective:
- autenticitatea,
- exactitatea întocmirii şi valabilitatea documentelor şi,
- efectuarea corectă a calculelor.
Controlul autenticității documentelor presupune întocmirea lor cu respectarea condițiilor legale.
Controlul exactității întocmirii şi valabilității documentelor se realizează în raport de momentul şi
condițiile producerii operațiilor economice şi financiare pe care le consemnează.
Controlul efectuării corecte a calculelor, respectiv controlul aritmetic al documentelor care conțin
calcule, are menirea să obțină siguranța aplicării juste a prețurilor şi tarifelor şi a stabilirii totalurilor în
documente, să înlăture erorile de calcul care pot denatura conținutul operaţiilor economice şi financiare.
Din punct de vedere al fondului (conţinutului), controlul documentelor are ca obiective:
a) legalitatea este principiul conform căruia este necesar să se respecte prevederile tuturor actelor
normative. În acest sens conţinutul documentelor justificative se confruntă cu prevederile legale în
vigoare şi stabilirea concordanţei dintre ele.
b) controlul realităţii operaţiilor economico-financiare stabileşte dacă acestea s-au produs în
limitele, condiţiile şi locul indicat în documente. În cazul în care există incertitudinea asupra realităţii
operaţiilor economice se recurge la controlul faptic solicitându-se celor care au semnat documentul să
confirme realitatea operaţiilor şi autenticitatea semnăturilor de pe documente. c) controlul eficienţei,
operaţiilor economice şi financiare are în vedere elemente mai complexe şi anume: necesitatea,
economicitatea şi oportunitatea acestora.
e. Dupa organele care il realizeaza controlul poate fi:
- control exercitat de Ministerul Finantelor;
- control exercitat de Inspecția Financiară;
- control exercitat de Curtea de Conturi.
Controlul exercitat de Ministerul Finanțelor are ca obiective:
- administrarea și folosirea fondurilor acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale si
bugetele fondurilor speciale pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare și întreținere a organelor
centrale și locale ale administrației centrale și a unităților finanțate de la bugete;
- administrarea si utilizarea fondurilor acordate pentru realizarea de investitii de interes general;
- constituirea, repartizarea si utilizarea fondurilor pentru subvenționarea unor activități sau
produse și pentru alte destinații prevăzute de lege;
- folosirea mijloacelor și a fondurilor proprii in respectarea reglementarilor financiar-contabile din
activitatea regiilor și companiilor autonome si a societăților comerciale cu capital de stat sau majoritar
de stat;
- exactitatea și realitatea bilanțurilor contabile si a conturilor de profit si pierderi și îndeplinirea
integrală și la termen a tuturor obligațiilor financiare și fiscale fata de stat.
 f. Dupa natura controlului acesta se prezinta sub doua forme:
• Control de conformitate;
• Control de performanță.
• Controlul de conformitate vizează verificarea modului în care au fost respectate actele normative
care reglementează domeniul economico-financiar de către instituțiile publice.
• Controlul de performanta se refera la economicitate, eficacitate si eficienta și acoperă:
- controlul economicității activităților administrative în concordanță cu principiile și practicile
administrative sănătoase și politicile de management;
- controlul eficienței utilizării resurselor umane, financiare și a altor resurse, incluzând examinarea
sistemelor informaționale, indicatorilor de performanță și al procedurilor urmate de entitățile controlate
pentru remedierea deficientelor identificate;
- controlul eficacității îndeplinirii atribuțiilor în atingerea obiectivelor entității controlate.

Bibliografie:
1. Iacub I. Controlul financiar public: concept, importanţă şi competenţe. În: „Materiale ale Conferinţei
internaţionale ştiinţifico-practice”, iunie 2014, p. 245-248.
2. Creangă I. Curs de drept administrativ. Vol. I. Chişinău: Epigraf, 2003, 335 p.
3. Ghiţă M. Controlul financiar – componentă a mecanismului economiei de piaţă. Craiova: Editura
Universitaria, 1995, 200 p.
4. Grosu V., Cojocari I. Controlul financiar ca instrument principal de prevenire şi combatere a
infracţiunilor cu caracter economico-financiar. În: „Probleme de drept în perioada de tranziţie,”
materialele conferinţei ştiinţifice din 26 aprilie 2002. Chişinău: Universitatea de Criminologie, 2002, p.
135-140.
5. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la Concepția controlului de stat în Republica
Moldova, nr. 189-XIII din 19.07.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 6 din
22.09.1994.
6. Iacub I. Locul şi rolul Curţii de Conturi în cadrul sistemului organelor de stat.// Teză de doctor în
drept, Chişinău, 2007, 158 p.
7. Legea Curţii de Conturi, nr. 261 din 05.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.
237- 240 din 31.12.2008
8. Lege nr. 229 din 23-09-2010 privind controlul financiar public intern. Monitorul Oficial Nr. 231-234
din 26.11. 2010//Republicată în Monitorul Oficial nr.86-92 din 08.03.2019
9. Secrieru A. Finanţele publice. Chişinău: Editura Epigraf, 2004, 423 p.
10. Sîmboteanu A. Controlul – component de reformare a administraţiei publice. În: „Administrarea
Publică”, nr. 1, Chişinău, 1997, p. 75-84.
11. Valah C. Autorităţile publice în exercitarea controlului financiar. Teză de doctor în drept. Chişinău;
2003, 131 p.