Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În întreg organismul circulă în mod normal aproximativ 5,5 litri de sânge, ceea ce reprezintă
proximativ 1/13-1/14 din greutatea corporală a unui adult de aproximativ 55-70 de kg. Acest
volum sanguin poate fi împărţit într-un volum de 3,5 litri sau 55% din volumul sanguin
reprezentat de plasmă şi 1,5-2 litri sau 45% din volumul sanguin reprezentat de elemenele
figurate.
Prin intermediul acestui ţesut lichid se realizează toate schimburile nutritive şi de epurare
dintre organism şi mediul extern.
La sexul masculin masa sanguină este mai mare cu 10% decât la sexul feminin, în special
datorită unui volum hematic mai mare.
Serumalbuminele se găsesc în cantitatea cea mai mare în plasmă, fiind ½ din proteinele totale.
Au masa moleculară mare, de 68 000 daltoni, iar concentraţia lor determină cea mai mare
parte din presiunea coloid-osmotică.
De asemenea, serumalbuminele sunt foarte importante pentru transportul unor produşi
hidrofobi precum acizii graşi liberi, bilirubina, vitaminele liposolubile, hormonii sterozi.
Fracţiunea α1 are drept scop transportul unor molecule precum vitamina B12 sau hormonii
tiroidieni.
Din fracţiunea α2 fac parte ceruloplasmina, haptoglobina, angiotensinogenul, kininogenul.
Fracţiunea β poate fi împărţită în β1 şi β2, în prima categorie încadrându-se transferina, iar în a
doua β-lipoproteinele şi imunoglobulinele β2.
Fibrinogenul are o concentraţie sanguină de 0,2-0,4 g% şi este secretat la nivelul ficatului,
având un rol foarte important în coagularea sângelui.
Substanţele azotate neproteice din plasmă sunt reprezentate de produşi ai catabolismului
proteic precum acidul uric, urea şi creatinina, dar şi acizi aminaţi, pigmenţi biliari şi
polipeptide.
Substanţele anorganice ale plasmei sunt reprezentate de Na, K, Ca, Mg, Cl, F, Br, I, Fe şi Cu,
fosfaţi, sulfaţi.
Hematii;
Trombocite;
Leucocite - ce se împart în limfocite, monocite, neutrofile, eozinofile, bazofile.
HEMATIILE
Hematiile reprezintă aproximativ 2,3-2,5 litri din volumul sanguin total. Ele pot fi descrise ca
fiind elemente celulare lipsite de nucleu = anucleate, cu formă de disc biconcav, cu diametrul
de aproximativ 7,5-8,3 μm.
În anumite patologii, hematiile îşi pot modifica dimensiunile (macrocite, microcite), forma
(schizocite, anulocite).
Culoarea este roşie-portocalie, aceasta fiind determinată de prezenţa hemoglobinei. Prezintă o
zonă centrală mai palidă şi cu margini mai intens colorate.
Numărul de hematii este în mod fiziologic de 5.100.000+_ 500.000/mmc la bărbat şi
de 4.600.000+_500.000 la femeie.
Principalul rol al hematiilor este de a transporta oxigenul de la nivel pulmonar la nivel tisular şi
de a prelua de aici dioxidul de carbon, ce va fi transportat până la nivel pulmonar, unde va fi
eliminat.
Hematiile sunt produse la nivelul măduvei hematogene în mod continuu din celule stem la o
rată de 2 - 3 milioane pe secundă.
Hemoglobina este proteina transportoare a oxigenului şi dioxidului de carbon de la nivelul
hematiilor, şi reprezintă 95% din aceasta.
Numărul de hematii se poate modifica în sensul creşterii sau scăderii lor şi poate fi de natură
fiziologică sau patologică.
La sexul masculin;
Hemoragii;
Hemoliză;
Anemii de diferite etiologii.
1. Volumul eritrocitar mediu (VEM) ce are valoare normală cuprinsă între 80-94 μ³, o creştere
peste 94 indicând macrocitoză, iar o scădere sub 80 indicând microcitoză. Formul prin
intermediul căreia se calculează VEM este: Ht*10/E.
2. Hemoglobina eritrocitară medie (HEM) ce are valoarea normală cuprinsă între 25-32 μg, iar
formula prin intermediul căreia se calculează este: Hb * 10/E.
4. Grosimea eritorcitară medie (GEM) ce are valori curpinse între 1,7 şi 2,5 μm, o creştere a sa
peste 2,5 indicând prezenţa sferocitozei, iar o scădere sub 1,7 sugerând platocitoză.
LEUCOCITELE
Cunoscute şi sub denumirea de celule albe, leucocitele sunt definite ca celule circulante a
căror rol principal este protecţia organismului. Ele nu sunt localizate strict la nivel sanguin,
putând fi întâlnite şi la nivelul splinei, ficatului şi ganglionilor limfatici.
Sunt produse la nivelul măduvei hematogene din acelaşi tip de celule stem ca şi
hematiile. Numărul acestora este la adulţi de 6.000-8.000 leucocite/mmc, iar în cazul nou-
născuţilor valorile pot ajunge şi până la 12.000-20.000 leucocite/mmc, iar la sugari la 9.000-
12.000/mmc.
Scăderea numărului lor în mod fiziologic se întâlneşte în special la persoanele în vârstă, iar în
mod patologic în aplazia medulară, stres, afecţiuni infecţioase ce deprimă sistemul imun
precum febra tifoidă, parotidita epidemică, rujeola, gripa.
TROMBOCITELE
Funcțiile sângelui
Sângele are o multitudine de funcţii, printre care pot fi enumerate funcţia circulatorie, funcţia
respiratorie, funcţia nutritivă, funcţia excretorie, funcţia de menţinere a echilibrului hidro-
electrolitic, funcţia de termoreglare, funcţia de apărare a organismului.
Funcţia circulatorie
Se ştie faptul că sângele contribuie la realizarea şi menţinerea presiunii arteriale prin
intermediul volumului său, dar şi a proprietăţilor sale fizice şi chimice. Presiunea arterială este
direct dependent de masa sanguină circulantă, motiv pentru care o scădere a volemiei va
determina o scădere a presiunii arteriale până la colpas vascular. O creştere a volumului
circulant va duce la hipervolemie (ce se întâlneşte în ingestia masivă de apă şi sare,
în mielomul multiplu, în sarcină) şi în consecinţă va creşte şi presiunea arterială.
Funcţia respiratorie
Prin intermediul sângelui se realizează transportul gazelor sanguine: a oxigenului de la nivel
pulmonar la nivel tisular, frunizând astfel necesarul de oxigen pentru realizarea
metabolismului şi totodată preluând dioxidul de carbon şi transportarea lui la nivel pulmonar,
urmat de eliminarea acestuia.
Funcţia excretorie
Prin intermediul sângelui se transportă marea majoritate a cataboliţilor de la nivel tisular la
nivelul organelor excretoare. Principalii metaboliţi transportaţi sunt reprezentaţi de uree, acid
uric, amoniac, dioxid de carbon, acid lactic, compuşi cetonici, deoarce acumularea acestora la
nivel tisular determină instalarea unor fenomene toxice.
Funcţia nutritivă
Se realizează prin intermediul sângelui, acesta funcţionând ca o punte între ţesuturi şi
organele la nivelul cărora se realizează absorbţia pricipalelor substanţe nutirive. Sângele este
principalul transportor al glucozei, al aminoacizilor, al lipidelor, absenţa acestora împiedicând
realizarea metabolismului tisular.
Funcţia de termoreglare
Homeotermia reprezintă menţinerea constantă a temperaturii corpului. Sângele acţionează la
nivelul proceselor de acumulare şi dispersare de energie termică, având astfel un rol major în
termoreglare.
Funcţia de apărare
Funcţia de apărare a sângelul este realizată atât prin intermediul imunităţii celulare de care
sunt responsabile elementele figurate specializate precum leucocitele, dar şi prin intermediul
imunităţii umorale realizate de anticorpii secretaţi de către plasmocite.
Densitatea sângelui
-este data de numărul de elemente figurate, dar şi de cantitatea de solviţi de la nivelul lui.
Temperatura sângelui
-se încadrează între 37,7◦C şi 38 ◦C până la un maximum de 40◦C la nivel hepatic şi un minim
de 36◦C la nivelul plămânilor şi scrotului.
Vâscozitatea
-poate fi definită ca fiind absenţa alunecării între straturi diferite de fluid, iar valorile sale
normale se încadrează astfel: 4,7 la bărbaţi şi 4,4 la femei, cu o medie de 4,6. Principalul factor
ce contribuie la realizarea vâscozităţii sângelui este reprezentat de numărul elementelor
figurate.
Prin intermediul vâscozităţii este influenţată rezistenţa perfierică, iar prin aceasta, presiunea
arterială.
Ph-ul sanguin
Variaţiile ph-ului sanguin se face în mod normal între 7,38-7,42, o creştere a ph la 7,6-
7,8 determinând instalarea comei, la 6,8 sau 8 aparând decesul.
Sistemul ABO este primul sistem de antigene de grup sanguin identificat, fiind şi cel mai bine
cunoscut. A fost descoperit în anul 1900 la Universitate din Viena de Karl Landteiner.
Este alcătuit din următoarele grupe majore: A, B, AB şi O. Pentru realizarea grupelor sanguine
sunt responsabili două antigene şi doi anticorpi.
Persoanele ce au grupa O (sau grupa I) nu prezintă nici antigen A, nici antigen B pe suprafaţa
hematiilor, deci ei vor fi donatori universali, însă nu vor putea primi sânge decât de la donatori
tot cu grupa O.
Atât alela A, cât şi alela B sunt alele dominate faţă de O. Astfel, indivizii ce vor avea genotipul
AO, vor avea fenotipul A. Persoanele ce au fenotipul O, au genotipul OO, ei moştenind alela
recesivă de la ambii părinţi. Alelele A şi B sunt codominante, de aceea dacă alela A este
moştenită de la un părinte şi alela B este moşteniă de la altul, fenotipul va fi AB.
Antigenele A şi B nu se găsesc doar pe suprafaţa hematiior, ele sunt secretate în mod normal şi
la nivelul fluidelor corpului precum salivă, lacrimi şi urină.
RH-UL SANGUIN
Sistemul Rh a fost numit după maimuţele rhesus, ele fiind utilizate pentru obţinerea
antiserumului utilizat în identificarea mostrelor de sânge.
Dacă antiserul va glutina sângele, însemna că Rh-ul era pozitiv.
Dacă antiserul nu aglutina mostra de sânge, însemna că era Rh-ul era negativ.
În moştenirea Rh-ului sunt implicate două alele: D şi d. Indivizii pot fi homozigoţi dominanţi
(DD) sau heterozigoţi (Dd), aceştia având Rh-ul +. Cei care sunt homozigoţi recesivi (dd) sunt
numai Rh-.