MINISTERUL EDUCATIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN REPUBLICA MOLDOVA

FACULTATEA STIINTE ECONOMICE
DEPARTAMENTUL BUSINESS SI ADMINISTRARE

STUDIU INDIVIDUAL

La disciplina: Bazele Activitatii Investitionale

Tema: “ POLITICA FINANCIARĂ A STATULUI”

Elaborat de:
NATALIA PRUTEAN
anul II, grupa BA 191
specialitatea Business şi Administrare
Verificat de:
RUSLAN MIHALACHE
Titlurile științifice și didactice: lect.univ.

CHIȘINĂU, 2021

1
 CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………...………..……3

CAPITOLUL I. CONCEPTE ȘI NOȚIUNI GENERALE A POLITICII

FINANCIARE ALE STATULUI…………………………………………………..…………6
1.1 Noțiuni și definiții generale despre politica financiară……………………..………….....6
1.2 Tipuri de politică financiară și elementele componente…………..……………………...8
1.3 Legătura dintre politica fiscală și politica financiară…………………………………….12
CAPITOLUL II. POLITICI DE STABILIZARE ECONOMICO-FINANCIARE……….15
2.1 Noțiuni și concepte despre politica de stabilizare………………………………………...15
2.2 Politici financiare și de stabilizare economico financiare în Rep. Moldova……………16
2.3 Instituții și organe autohtone cu atribuții la politica financiară………………………...17

CONCLUZII…………………………………………………………………………………...19
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………21

2
 INTRODUCERE

Actualitatea temei. Apariţia şi evoluţia finanţelor sunt strâns legate de apariţia şi

consolidarea statului. Finanţele publice, în primul rând, reprezintă un mijloc de acoperire a
cheltuielilor cu funcţionarea sectorului public, în al doilea rând, finanţele publice sunt un mijloc
de intervenţie economică şi socială.

Finanţele publice formează un domeniu de cercetări care tratează, în special, problemele

veniturilor şi cheltuielilor publice. În perioada contemporană, aceste probleme se împart în
câteva mari diviziuni: venitul public, cheltuiala publică, trezoreria publică, datoria publică,
politica şi mecanismul financiar, anumite probleme ale sistemului fiscal în ansamblu, cum ar fi
caracteristica impozitelor şi taxelor, clasificarea acestora, politica fiscală etc.

Organele financiare, cadrele de conducere şi specialiştii din instituţiile publice, din regiile
autonome şi societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, ca şi din celelalte unităţi care
participă la procesul de colectare, repartizare şi utilizare a resurselor financiare publice, sunt
chemate să îndeplinească un rol activ în fundamentarea deciziilor autorităţilor publice, în
raţionalizarea opţiunilor bugetare, în creşterea eficienţei cu care sunt folosite resursele materiale,
umane, financiare şi valutare de care dispun.

Această lucrare cuprinde aspecte teoretice şi aplicaţii practice, descrierea problemei politicii
financiare a Republicii Moldova şi obiectelor principale şi direcţiilor politicii financiare optimale
în raport cu interesele economiei naţionale autohtone.

Scopul prezentei lucrări constă în analiza politicilor financiare promovate de autorităţile

administraţiei publice în Republica Moldova pentru încurajarea businessului mic şi mijlociu şi
managementului acestora prin prisma practicilor internaţionale în domeniu, fundamentarea
politicilor financiare stimulative pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi elaborarea procedurilor
manageriale ale reţelei de acţiuni de politică financiară pentru termen mediu în vederea
impulsionării activităţilor economice în sectorul dat.

Pentru realizarea scopului propus au fost trasate următoarele obiective de bază:

- cercetarea aspectelor teoretice ale politicilor publice şi ale managementului acestora;

- definirea esenţei politicilor financiare publice de stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii;

3
- studierea sistemului de metode, forme şi mecanisme financiare de stimulare a întreprinderilor
mici şi mijlocii;

- generalizarea experienţei internaţionale privind managementul politicilor financiare publice de

stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii;

- analiza politicilor financiare promovate de administraţia publică în Republica Moldova la

diferite etape ale tranziţiei economice;

- conturarea sistemului de politici financiare publice de stimulare a sectorului întreprinderilor

mici şi mijlocii;

- fundamentarea modului de perfecţionare a impunerii directe şi indirecte a întreprinderilor mici

şi mijlocii.

Suportul metodologic al lucrării. În calitate de suport metodologic au fost utilizate

conceptele teoretice ale lucrărilor economiștilor contemporani: Hincu R., Mihalcea L. etc.

Structura și conținutul lucrării. Realizarea scopurilor și obiectivelor propuse au condiționat

structura lucrării, care include introducere, 2 capitole ce reflectă conținutul cercetării efectuate,
concluzii și recomandări, bibliografie și anexe.

În introducere se argumentează actualitatea temei de investigare, sunt definite scopurile și

sarcinile cercetării, este menționat suportul teoretico-metodologic al lucrării, noutatea științifică
și importanța practică a lucrării.

În Capitolul I “Concepte și noțiuni generale ale politicii financiare a statului” se descrie

conceptul politicii, a sistemului financiar la general, accețiunea clasică și modernă a conceptului
de finanțe publice.

În Capitolul II “ Politici de stabilizare economico-financiare" este analizat conceptul

politicilor de stabilizare atît pe plan internațional cît și al Republicii Moldova. Totodată autorul
lucrării conturează principalele trăsături și obiective ale politicii financiare din R.Moldova,
direcțiile optimale ale acestei politici în raport cu interesele economiei naționale.

4
 Concluzii și recomandări conțin rezultatele cercetării, sunt sistematizate concluziile
principale ale lucrării și sunt trasate propuneri privind gestiunea eficientă și prevenire a riscurilor
în procesul creditării în cadrul instituțiilor de credit al sistemului bancar național.

5
 CAPITOLUL I. CONCEPTE ȘI NOȚIUNI GENERALE A POLITICII FINANCIARE
ALE STATULUI

1.1 Noțiuni și definiții generale despre politica financiară

Politica financiară este o componenăa a politicii generale, în care se integrează, deşi dispune
de o relativă independenţă, indiferent de nivelul de organizare sau structura funcţională a
societăţii, la care este abordată ea. De aceea, se impune caracterizarea politicii financiare în
contextul politicii generale, care, la rândul său, privită la nivel de colectivitate umană organizată
în stat, poate fi definită generic ca un ansamblu deactivităţi orientate spre dobândirea şi păstrarea
puterii în societate de către formaţiuni politice, subordonându-se realizării anumitor scopuri sau
obiective ale acestora. In mod implicit, este de admis că politica, în general, promovează anumite
interese, care, deregulă, corespund obiectivelor urmărite de societate sau de anumite segmente
alesocietăţii, de mai mare sau mai mică întindere, reprezentate prin grupări politice. Pe această
bază, există tendinţe şi orientări diferite ale politicii generalepromovate de către diverse
formaţiuni politice, incluzând, între altele, componente financiare specifice. Totodată, politica
mai este definită, în mod mai pragmatic, ca formă de organizare şi conducere a unei comunităţi
umane, pentru satisfacerea intereselor sale,sau ca ansamblu al deciziilor opţiunilor luate de către
autorităţi pentru organizarea şi conducerea activităţii economice şi sociale. [ n această
accepţiune, ea se manifestă latoate nivelurile şi structurile organizatorice ale societăţii.

Indiferent de modul de abordare a conceptului de politică, concretizarea sa implică obiective

şi mijloace sau instrumente de înfăptuire a acestora, în acord cu interesele grupării sau
comunităţii umane respective. Ea presupune, în mod direct,metode şi modalităţi de acţiune
specifice diferitelor domenii de activitate umană, pentrurealizarea diferitelor obiective
economico-sociale. Considerată distinct, politica financiară exprimă opţiunile privind metodele,
mijloacele şi instituţiile cu caracter financiar, antrenate în procurarea, alocarea şi utilizarea
resurselor băneşti, inclusiv modalităţile de folosire a instrumentelor şi tehnicilor financiare
pentru influenţarea activităţilor economico-sociale în sensul dorit. Domeniul său de manifestare
îl constituie activitatea financiară, în general, dar prin conţinut, ea repercutează asupra întregii
activităţi a entităţilor de la care emană, îmbrăcând forme ale deciziilor financiare.

Într-o accepţiune limitativă, conceptul de politică financiară este folosit în sensul de politică a
finanţelor publice, pentru a desemna fenomenele care dau naştere unei sarcini publice, la baza

6
căreia se află factorul financiar. In acest sens, existenţa sarcinii financiare antrenează punerea în
aplicare a unor tehnici politico-juridice şi a unor mecanisme de acţiune specifice domeniului
finanţelor publice. Prin continuţul său, politica financiară este indisolubil legată de celelalte
componente ale politicii economice. Astfel, dacă politica economică a statului îşi propune, ca
obiective,dezvoltarea, retehnologizarea şi modernizarea ramurilor economiei naţionale,
relansareaeconomică, participarea mai larga a ţării la schimburile internaţionale şi, pe aceasta
bază, creşterea economică durabilă, distribuirea mai echitabilă a veniturilor etc., politica
financiară trebuie să se înscrie pe aceleaşi coordonate.In mod obisnuit, obiectivele politicii
financiare sunt puse în legatură directă cuscopul declarat al dezvoltării economico-sociale a unei
ţări, respectiv cu obiectivele ce-şi le propune fiecare entitate economică sau socială. Astfel,
asigurarea creşterii economice şi contracararea stagnării sau recesiunii economice, declarate ca
obiective ale politicii generale, trebuie să aibă corespondent într-o politică financiară de
stimulare a investiţiilor şi a consumului etc. Asemănător, includerea în programul de guvernare
al unei grupări sau alteia a creşterii capacităţii de apărare naţională trebuie să-şi găseascăun
corespondent în deciziile privind finanţarea acestui obiectiv. In opinia unor autori, obiectivele
politicii financiare a statului ar putea fi sintetizate astfel, să favorizeze progresul economic, să
regularizeze conJunctura economică, să realizeze Justiţia socială, sub aspect financiar.
Instrumentele şi tehnicile de realizare a obiectivelor politicii financiare reprezintă, la rândul lor,
componente ale acesteia, prin care se conturează modul concret de înfaptuirea fluxurilor băneşti,
în corespondenţă cu scopurile cărora le sunt subordonate activităţile financiare. În acelaşi sens, la
nivelul întreprinderilor, politica financiară se integrează programelor vizând funcţionarea şi
dezvoltarea acestora, inclusiv adaptarea activităţiilor la cerinţele pieţei interne şi externe.

Politica financiară face parte din politica generală a statului și îndeplineste un rol important
în introducerea în viață a programelor de dezvoltare economică.

Politica financiară- exprimă totalitatea metodelor, mijloacelor, instrumentelor, instituțiilor

privind procurarea și dirijarea resurselor financiare utilizare de stat pentru influențarea proceselor
economice și a relatiilor sociale în vederea realizării scopurilor macroeconomice și obținerea
echilibrului general adecvat în economie.

Obiectivele de bază ale politicii financiare constau:

1. În stabilirea, dezvoltarea și creșterea economică,

7
 2. Reducerea șomajului,
3. Reducerea inflației,
4. Creșterea nivelului de trai al populației etc.

Politica financiară acționează nemijlocit în sfera repartiției. Aceasta se vede prin modul în
care se înfăptuiește repartizarea resurselor financiare prin dimensionarea și desființarea
fondurilor constituite.

Principiile generale de asigurare politicii financiare eficiente sunt:

1. Luare în vedere acțiunii legilor economice obiective,

2. Luare în vedere condițiilor istorice concrete,
3. Luare în vedere experienței proprii din anii anteriori și experienței mondiale.

Principiile specifice:

1. Asigurarea structurii raționale a sistemului financiar din societate,

2. Asigurarea constituirii unui mecanism financiar rațional,
3. Echilibrarea cheltuielilor și veniturilor în toate compartimentele a sistemului
financiar,
4. Crearea rezervelor financiare,
5. Achilibrarea resurselor financiare importante în mîinile statului etc.

1.2 Tipuri de politică financiară şi elementele ei componente

Tipurile de politică financiară:

Principale domenii de manifestare a politicii financiare sunt:

A) Domeniul cheltuielilor publice,

B) Domeniul resurselor financiare publice,

C) Domeniul creditului bancar,

D) Domeniul asigurărilor de bunuri și persoane.

8
 Politicii financiare include:

1. Politica bugetar-fiscală,
2. Politica monetar-creditară,
3. Politica în domeniul asigurărilor.

Politici bugetar –fiscale reprezintă activitatea de influențare a proceselor social- economice

prin venituri și cheltuieli publice, în vederea realizării principalilor scopuri macroconomice și
obținerea echilibrului generale.

Instrumentele politicii bugetar-fiscale sunt:

- Impozitul care reprezintă instrumentul de preluare a unei părti din veniturile sau
averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului;
- Taxa care reprezintă plata efectuată de persoanele fizice, juridice pentru serviciile
prestate acestora de către instituțiile publice;
- Transferul- plăți guvernamentale fără rambursare făcute cetățenilor;
- Achiziții guvernamentale, cheltuieli bănești pentru procurarea de bunuri și servicii
necesare statului.

Politica bugetară, fiind strîns legară cu cea monetar - creditară, pînă în anul 2005 va fi
direcţionată spre asigurarea onorarii obligaţiilor financiare ale statului la toate nivelurile,
susţinerea stabilităţii financiare, eliminarea elementelor nestimulatoare şi dezvoltarea
elementelor stimulatoare ale procesului bugetar, eficientizarea şi optimizarea substanţială a
cheltuielilor publice şi menţinerea în limite acceptabile a deficitului bugetar. Scopul principal al
politicii bugetar - fiscale de perspectiva pe termen mediu constă în menţinerea creşterii
economice şi soluţionarea celor mai acute probleme sociale prin ameliorarea condiţiilor de
funcţionare a sectoarelor social - culturale. In domeniul optimizării cheltuielilor şi reducerii
deficitului bugetului de stat, vor fi luate următoarele măsuri:

- ajustarea în continuare a cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de acumularea

veniturilor la buget şi obţinerea unei stabilităţi bugetare.

9
 - reevaluarea intregului sistem de servicii publice şi transferul unor activităţi în sfera
privată.

- Perfecţionarea sistemului de planificare bugetară prin implementarea metodei de

fundamentare a bugetului pe baza de programe.

- stabilirea priorităţilor de cheltuieli sub aspect funcţional şi instituţional.

- finanţarea programelor bugetare doar în cazul cînd acestea sînt direcţionate însectoarele
prioritare ale economiei sau conţin obiective de performanţă clar definite, cu un cert
impact pozitiv asupra creşterii economice şi standardelor deviaţă ale populaţiei.

În scopul modernizării procesului bugetar vor fi întreprinse următoarele măsuri:

- utilizarea modelelor econometrice moderne on cadrul corelării mărimii prognozatea

veniturilor în buget cu prognozele privind dinamica principalelor indicatori
macroeconomici şi cu politicile economice şi sociale ale statului pentru anul respectiv
- perfecţionarea sistemului de transferuri alocate de la bugetul de stat către bugetele
unităţilor administrativ – teritoriale.

Politici fiscale stabilește volumul și proveniența resurselor ce pot fi procurate de stat de la

fondurile sale; Metode de preluare ce se utilizează în procesul de constituire a fondurilor
financiare, deci stabilitatea sistemului și instrumentelor fiscale; Obiectivele ce trebuie atinse de
instrumentele fiscale folosite în procesul de constituire a fondurilor financiare.

Politica bugetară stabilește mărimea, destinația, structura optimală a cheltuielilor; Obiectivele ce

trebuie atinse în efectuarea diferitor cheltuieli; Căile și metodele ce se realizează pentru atingerea
scopurilor reieșind din faptul că eforturile să fie minime.

În perspectiva medie, perfecţionarea sistemului fiscal va consta în redarea acestuia a unui

caracter mai stimulatoriu şi echitabil. Obiectivele principale ale politicii fiscale sunt:diminuarea
presiunii fiscale, asigurarea transparentei, simplificarea şi stabilizarea sistemului fiscal şi

10
extinderea în continuare a bazei de impozitare. Ameliorarea sistemului fiscal, bazat in principal
pe impozitarea indirectă(TVA, accize), rata de rezultatele finale ale activităţii producătorilor şi
posibilităţile de stimulare a exporturilor, impune o creşterea rolului impozitelor legate într - o
măsură mai mare de rezultatele activităţii economice a producătorilor. Pentru a stimula cererea
internă, vor fi treptat majorate veniturile neimpozabile ale persoanelor fizice pînă la nivelul
minimului de existenţă. Perfecţionarea sistemului fiscal implică efectuarea următoarelor măsuri:

-reducerea treptată a presiunii fiscale pînă la nivelul care va asigura o creşteredurabilă a

producţiei şi investiţiilor;

-monitorizarea presiunii fiscale in toate sectoarele economiei;

-aplicarea unei noi modalităţi de impozitare a proprietăţii imobiliare, conform cadrului legislativ
respectiv privind evaluarea proprietăţii în scop de impozitare;

-uniformizarea sistemului fiscal concomitent cu simplificarea procedurilor fiscale;

-adoptarea integrală şi aplicarea codului fiscal;

-revizuirea cotelor accizelor pentru mărfurile supuse accizelor, care contribuie nesemnificativ la
formarea părţii de venituri;

-neadmiterea modificărilor legislaţiei fiscale şi bugetare pe parcursul anului financiar în

defavoarea contribuabililor;

-consolidarea disciplinei fiscale şi intensificarea controlului fiscal.

Politica monetar-creditară reprezintă activitatea de influențare a proceselor social-economice

prin oferta de bani în vederea realizării principalelor scopuri macroeconomice.

Instrumentele politicii monetar-creditare:

1. Operațiuni pe piață deschisă cu hirtii de valori(vînzarea cumpărarea de către Banca

Centrală a hîrtiilor de valoare emise de guvernul țării ce urmărește scopul de mărire sau
de reducere a cantității de bani în circulație);
2. Modificarea ratei dobînzii(micșorarea sau mărirea ratei contribuie la mărirea sau
micșorarea resurselor creditare a băncilor comerciale);

11
 3. Modificarea cotelor rezervelor obligatorii (schimbarea cotei depozitelor obligatorii a
băncilor comerciale care se păstrează în numerar la BC);
4. Intervenția pe piață valutară (stabilizarea cursului valutar prin vînzarea sau cumpărarea
monedei de către BC).

În figura 1.1 sunt reprezentate domeniile de manifestare a politicii financiare.

DOMENIUL

Cheltuieli publice Resurse financiare Creditul bancar Asig.de bun.și pers.

Fig.1.1 Domeniile politicii financiare publice

1.3 Legatura dintre politica fiscală și politica financiară

Pornind de la accepţiunea largă dată finanţelor, se conturează şi un conţinut mai cuprinzător al

politicii financiare, incluzând politica financiar-monetară - în care sunt implicate autorităţi
publice - şi politicile financiare ale entităţilor economico-sociale private. In această accepţiune,
se pot distinge mai multe componente ale politicii financiar-monetare, între care, politica fiscală,
politica bugetară, politica monetară şi valutară etc., promovate de către autorităţile publice şi
politica financiară a întreprinderii, promovată de firme,organizaţii, instituţii autonome etc.
Conceptul de politică fiscală este prezentat adesea cu nuanţe diferite, accentuându-se, de regulă,
asupra laturii sale referitoare la sistemul de impozite promovat de un stat sau altul. De fapt,
politica fiscală nu poate fi concepută decât ca un mixaj între modalităţile de procurare a
resurselor la dispoziţia statului şi cele privind destinaţiile ce se dau acestor resurse, în
îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor ce-i revin. Politica fiscală este, deci, o componentă a politicii
financiare a statului, care cuprinde,atât ansamblul reglementărilor privind stabilirea şi perceperea
impozitelor şi taxelor,concretizând opţiunile statului în materie de impozit şi taxe, cât şi deciziile
privind cheltuielile publice ce se finanţează. Dar, componentele sale trebuie concertate cu celede
politică bugetară sau monetară, respectiv cu politica preţurilor şi cu cea a ocupăriif orţei de
muncă etc., pentru a se integra în politica generală. In acelaşi timp, politica fiscală are şi scopuri
specifice, între care, în opinia lui Paul Iamuelson, sunt de avut învedere şi acelea de a contribui la

12
atenuarea oscilaţiilor caracteristice ciclurilor economice sau de a favoriza menţinerea unei
economii progresive, care să asigure un grad ridicat de ocupare a forţei de muncă. In viziunea
modernă, se consideră că politica fiscală presupune folosirea conştientă a veniturilor şi
cheltuielilor bugetului de stat pentru a influenţa viaţa economică şi socială. In mod deosebit,
conţinutul său face imperativă utilizarea ansamblului de instrumente şi procedee cu caracter
fiscal pentru a stabili nivelul şi structura prelevărilor obligatorii, operaţiile, activităţile şi
veniturile impozabile, regimul exonerărilor şi reducerilor de impozite sau cel al subvenţionărilor,
conturând modul de a realiza redistribuirea produsului creat între sfere de activitate, ramuri
economice, entităţi administrativ-teritoriale, persoane fizice şi juridice. Politica fiscală îşi poate
pune amprenta, influenţând asupra derulării proceselor economico-financiare şi implicit asupra
evoluţiei întregii societăţi. Dar, la rândul său, ea este conditionaţă de mediul economic, printr-o
serie de factori, dintre care se remarcă, starea economiei, raporturile dintre sectorul public şi cel
privat, nivelul veniturilor cetăţenilor etc. Politica financiară a întreprinderii firmei se constituie,
la rândul său, ca o componentă a politicii economice proprii şi vizează, în general, procurarea şi
utilizareare surselor băneşti, corespunzător cerinţelor impuse de îndeplinirea propriilor obiective.
Ea este concepută şi aplicată în acord cu nevoile de funcţionare ale fiecărei întreprinderi, dar în
acelasi timp, se află în corespondenţă cu politica financiară astatului, interferând cu deciziile
adoptate de organele de stat, care au impact în planfinanciar. Din această perspectivă, politica
financiară a statului, şi în primul rând politica fiscală, care vizează direct, pe de o parte, sistemul
impozitelor practicate de stat, iar pede altă parte, cheltuielile publice efectuate, poate influenţa, în
bună masură, asupra deciziilor luate de întreprindere în plan economic şi financiar. In mod
obişnuit, toate măsurile de orientare a dezvoltării şi ajustare macroeconomică bazate pe
instrumente financiar-monetare se reflectă şi în politica financiară a întreprinderilor. Intre
elementele de politică financiară, indiferent de nivelul la care se manifestă aceasta şi
componentele bazei economice se stabilesc raporturi de interdependenţă, în sensul că politica
financiară apare, pe de o parte, ca emanaţie a unui sistem social-economic dat, iar pe dealta parte,
ea poate determina modificări în structura sistemului, respectiv în baza economică a societăţii.

Politica, în general, şi implicit cea financiară poate contine elemente specifice,atât acţiunilor
cu caracter strategic, cât şi tactic. Primele se concretizează prin decizii de politică financiară
privind realizarea unor obiective pe termen mai îndelungat şi de maimare amploare, reflectate în
planul activităţii financiare. Prin comparaţie, elementele detactică financiară vizează, în mod

13
direct, aspectele de ordinul tehnicilor folosite pentru efectuarea operaţiilor băneşti-financiare
curente, oferind şi cadrul organizatoric adecvat atingerii obiectivelor strategice. in principiu, se
admite ca deciziile opţiunile care stabilesc coordonatele politicii financiare pentru o anumită
etapă a evoluţiei societăţiisau unei entităţi economico-sociale, reflectate în programele financiare
de perspectiva mai îndelungată alcătuiesc strategia financiară, în timp ce actele administrative de
planificare şi programare a operaţiunilor băneşti, pe perioade scurte, ca şi măsurile saudeciziile
luate pentru executarea obiectivelor specifice unei perioade sau alteia,constituie componente ale
tacticii financiare. SStructurarea politicii financiare, pe elemente strategice şi tactice, este
prezentă la diferite niveluri la care se iau deciziilefinanciare, iar implicaţiile lor se regăsesc în
rezultatele înregistrate de fiecarecomponentă functională, cu activitate financiară.

Abordarile politicii financiare, prin prisma problematicii la care se referă,evidenţiază

structurarea sa pe mai multe domenii mari, dintre care se pot distinge:

a" mobilizarea, respectiv procurarea resurselor băneşti la fondurile financiare ce se constituie,

fie în sectorul public, fie în cel privat,

b" repartizarea, sau alocarea pe destinaţii şi utilizarea fondurilor băneşti constituite,

c" îndatorarea, respectiv activitatea de creditare, incluzând regimul de practicarea

împrumuturilor şi dobânzilor,

d" organizarea şi funcţionarea pieţelor financiare,

e" organizarea şi realizarea activităţii privind asigurările, care, la rândul lor, sediferenţiază în
asigurări sociale şi asigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă,

f" organizarea şi funcţionarea aparatului financiar-bancar,

g" organizarea şi exercitarea controlului financiar,

h" folosirea pârghiilor financiare pentru influenţarea activităţii social-economice,

i" asigurarea premiselor necesare menţinerii echilibrului financiar şi monetar îneconomie.

14
 CAPITOLUL II. POLITICI DE STABILIZARE ECONOMICO-FINANCIARE

2.1 Noțiuni și concepte despre politica de stabilizare

Politicile macroeconomice reduc instabilitatea doar dacă injectează stimuli sau aplică restricţii
într-o fază a ciclului şi din acest motiv, o prevedere corectă a apariţiei fluctuaţiilor are un rol
capital. In sua prevederea viitoarelor fluctuaţii se face urmărind o serie statistică bazată pe
unsprezece indici metoda prevăzând toate cele 7 recesiuni: cu 8/11 luni înainte de producere.
Problema metodei este determinată de faptul ca a prevăzut mai multe recesiuni decât au fost în
realitate, aplicarea politicilor de stabilizare asupra unei economii stabile având unefect
destabilizator . Cei unsprezece indicatori urmăriţi sunt:

1.Valoarea medie a orelor lucrate săptămânal

2. Valoarea medie săptămânală a cererii de ajutor de şomaj

3.Valoarea noilor comenzi adresate fabricilor

4.Numărul întreprinderilor ce au probleme cu furnizorii (procente)

5.Contracte şi ordine pentru noi fabrici şi echipamente

4.Numărul de noi locuinţe pentru populaţie construite

7.Modificări de inventar al fabricilor

8.Modificarea preţurilor materialelor

9. Preţul acţiunilor

10.Oferta monetară (M2)

11. Modificarea cantităţii creditului în economie

Stabilizarea este un proces îndelungat ce se bazează pe o restricţionare monetară, scăderea

deficitului bugetar, creşterea competitivităţii, pe schimbarea fiscalităţii astfel încât banca centrală
să nu mai finanţeze deficitele (chiar trebuie instituţionalizat acest lucru). In cazul inflaţiei ridicate
economia devine dolarizată astfel încât dacă depozitele în dolari sunt permise atunci ele devin o
regulă iar dacă nu sunt permise dolarii vor forma lichiditatea locală.Pentru banca centrală primul
pas în încercarea de stabilizare este determinarea cauzelor inflaţiei iar după o analiză în

15
profunzime a situaţiei macroeconomice primul pas va fi făcut în sensul adoptării unei ancore
pentru a stabiliza moneda internă. Această ancorare se poate face fie în funcţie de o monedă
străină liber convertibilă (marca germană,dolar) fie de oferta internă de bani.

2.2 Politici financiare şi de stabilizare economico financiare în Republica Moldova

Datorită faptului că Republica Moldova se află într-o criză economică deja de un deceniu,
statul nostru se confruntă cu mari dificultăţi de ordin financiar, care împiedică atingerea
obiectivelor politicii generale a statului. Problemele financiare şi lipsa unor investiţii consistente
caracterizează toate componentele activităţii publice private.Republica Moldova are nevoie de un
aflux masiv de resurse financiare. Investiţiile străine directe nu vor întârzia dacă va exista o
consecvenţă politică în favorizarea acestor plasamente. Sunt absolut necesare măsuri energice în
perfecţionarea sistemului legislativ privind investiţiile, extinderea exportului, prin sporirea
competitivităţii produselor autohtone, disciplinarea regimului fiscal, negocierea unor credite
preferenţiale cu destinaţie specială, asistenţa externă prin intermediul unor instituţii financiare
specializate şi altele. Componenta esenţială a politicii de dezvoltare durabilă a Republicii
Moldova este perfecţionarea continuă a relaţiilor financiare, a mecanismelor de menţinere
astabilităţii şi echilibrului macro-economice, de stimulare a acumulărilor, investiţiilor,creşterii
economice şi ca rezultat ridicarea nivelului de trai al populaţiei. Aceste obiective strategice ale
politicii economice şi sociale a statului pot fi atinse dacă se vor realiza integral toate
componentele politicii financiare cu implementarea mecanismelor şi măsurilor corespuzătoare.

Politica financiară a Republicii Moldova prevede următoarele obiective şi acţiuni:

Obiective

1.Onorarea obligaţiunilor financiare la toate nivelurile

2.Stimularea antreprenoriatului prin politica bugetară

3.Coordonarea nivelului cheltuielilor bugetare cu dinamica P$+

4.Promovarea ec(ităţii fiscale, transparenţii, stabilităţii şi simplităţii politiciifinanciare

5.Asigurarea stabilităţii fiscale

16
 Acţiuni:
1.Ajustarea cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de colectare a veniturilor ).

2.Echilibrarea bugetului consolidat, ţinînd cont de sporirea locurilor de muncă.

3.Fixarea volumului cheltuielilor bugetare, ţinînd cont de programele eşalonate pentru fiecare
perioadă

4.Iimitarea cotei externe in volumul anual al PIB.

5.Finanţarea deficitului bugetar cu preponderenţă din contul împrumuturilor interne.

2.3 Instituții și organe autohtone cu atribuții la politica financiară

Instituțiile și organele autohtone cu atribuții la sfera activității financiare reprezintă o altă

componentă structurală a mecanismului financiar denumit în practică aparat financiar bancar.

Aceste institutii se implică în activitatea financiară în modul cel mai direct îndeplinind
atribuțiuni privitoare la derularea operațiunilor financiar-monetare, începînd cu controlul
efectărilor.

Atribuțiunile financiare ce revin diferitor instituții și organe sunt:

1. Atribuțiunile Parlamentului:

A) Dezbaterea și aprobarea programelor de guvernare, incluzînd și componenta financiară a

acestor programe;

B) Legiferarea activității financiare începînd cu aprobarea legii finanțelor publice etc.

2. Atribuțiunile Guvernului:

A) Elaborarea proiectului bugetului administrației centrale și definirea proiectului de buget

prezentat Guvernului de MF;

B) Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat;

C) Obligația de a prezenta Parlamentului proiectul de buget și contul de închidere etc.

17
 3. Ca organ nespecializat se distinge și Ministerul Muncii cu sfera asigurărilor sociale;
4. Atribuțiunile financiare ale organelor locale: elaborarea, aprobarea și execuția bugetelor
locale;
5. MF exercită administrarea la sfera finanțelor publice și are preocupare directă în a
elabora și urmări execuția prevederilor bugetare aprobate; Participă împreună cu BNM la
elaborarea balanței financiar monetare și valutare a țării; Efectueaza studii de oportunitate
privitoare la investiții și asigură cadrul normativ privind derularea activității financiare, inclusiv
la contabilitatea agenților economici.
6. Băncile se constituie într-o rețea de instituții specializate în efectuarea activității
financiar-valutare, constituind un sistem bancar. În centru se situează Băncile de Emisiune sau
Naționale. Această structură a sistemului bancar este considerată Banca Centrală de Stat, care
asigură supravegherea activității tuturor băncilor, ca atribuțiune exclusivă este singurul organ de
emisiune monetară., poartă răspundere de circulația monetară, creditarea bancară și operațiuni
valutare.

18
 CONCLUZII

Finanţele publice formează un domeniu de cercetări care tratează, în special, problemele

veniturilor şi cheltuielilor publice. În perioada contemporană, aceste probleme se împart în
câteva mari diviziuni: venitul public, cheltuiala publică, trezoreria publică, datoria publică,
politica şi mecanismul financiar, anumite probleme ale sistemului fiscal în ansamblu, cum ar fi
caracteristica impozitelor şi taxelor, clasificarea acestora, politica fiscală etc.

Politica financiară face parte din politica generală a statului și îndeplinește un rol important
în traducerea în viața a programelor de dezvoltare economică.

Politica financiară- exprimă totalitatea metodelor, mijloacelor, instrumentelor, institutiilor

privind procurarea si dirijarea resurselor financiare utilizare de stat pentru influentarea proceselor
economice si a relatiilor sociale in vederea realizarii scopurilor macroeconomice si obtinerea
echilibrului general adecvat in economie.

Intr-o accepţiune limitativă, conceptul de politică financiară este folosit în sensul de politică a
finanţelor publice, pentru a desemna fenomenele care dau naştere unei sarcini publice, la baza
căreia se află factorul financiar. In acest sens, existenţa sarcinii financiare antrenează punerea în
aplicare a unor tehnici politico-juridice şi a unor mecanisme de acţiune specifice domeniului
finanţelor publice. Prin continuţul său, politica financiară este indisolubil legată de celelalte
componente ale politicii economice. Astfel, dacă politica economică a statului îşi propune, ca
obiective,dezvoltarea, retehnologizarea şi modernizarea ramurilor economiei naţionale,
relansareaeconomică, participarea mai larga a ţării la schimburile internaţionale şi, pe aceasta
bază, creşterea economică durabilă, distribuirea mai echitabilă a veniturilor etc., politica
financiară trebuie să se înscrie pe aceleaşi coordonate. Principiile generale de asigurare politicii
financiare eficiente sunt: Luare in vedere actiunii legilor economice obiective; Luare in vedere
conditiilor istorice concrete; Luare in vedere experientei proprii din anii anteriori si experientei
mondiale.

Datorită faptului că Republica Moldova se află într-o criză economică deJa de un deceniu,
statul nostru se confruntă cu mari dificultăţi de ordin financiar, care împiedică atingerea
obiectivelor politicii generale a statului. Problemele financiare şi lipsa unor investiţii consistente

19
caracterizează toate componentele activităţii publice private.Republica Moldova are nevoie de un
aflux masiv de resurse financiare. Investiţiile străine directe nu vor întârzia dacă va exista o
consecvenţă politică în favorizarea acestor plasamente.

Politica financiară a Republicii Moldova prevede următoarele obiective :

1.Onorarea obligaţiunilor financiare la toate nivelurile

2.Stimularea antreprenoriatului prin politica bugetară

3.Promovarea ec(ităţii fiscale, transparenţii, stabilităţii şi simplităţii politiciifinanciare

4.Asigurarea stabilităţii fiscale

20
 BIBLIOGRAFIE

Acte legislative

1. Legea Republicii Moldova cu privire la BNM, nr.548-XIII din 21.07.95. In: MO nr.56-57
din 12.X.1995
2. Legea Republicii Moldova cu privire la sistemul bugetar si procesul bugetar nr.847 XII
din 24.05.96. In: MO 19-20/197 din 27.03.1997
3. Legea Republicii Moldova cu privire la finantele publice locale, nr.397-XV din
16.X.2003. In: MO nr.248-253/006 din 19.12.2003.

Literatura de specialitate

4. Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus – Economie politica (TO – Economics),

Editura Teora, Bucuresti, 2001, p. 58.
5. Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus – Economie politica (TO – Economics),
Editura Teora, Bucuresti, 2001, p. 743.
6. Iulian Vacarel si colaboratorii – Finante publice, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 2003, p. 110.
7. Iulian Vacarel si colaboratorii – Finante publice, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 2003, p. 624.
8. Carmen Corduneanu – Sistemul fiscal in stiinta finantelor, Editura CODECS,
Bucuresti, 1998, p. 379-381.
9. Dictionar macmilian de economie moderna, Editura CODECS, Bucuresti, 1999, p.
305.

Surse din Internet

10. https://www.academia.edu/36679421/Politica_Financiar%C4%83_referat_1_
11. https://www.stiucum.com/finante/finate-publice/Conceptul-de-politica-
financia12136.php
12. www.bnm.md

21
13. www.mf.gov.md

22