Geografia României

Geografia
României
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigareSari la căutare
Fiind situată la limita peninsulei
Balcanice și acoperind o suprafață
eliptică, de
238.391 km² , România ocupă Harta României

mare parte din bazinul inferior Suprafață

al Dunării și regiunile din estul Total 238.391 km²
bazinului de mijloc al acestui
Pământ 231.231 km²
fluviu. Se află atât la sudul, cât și
la nordul Munților Carpați, care Apă 7.160 km²
formează bariera naturală între Latitudine 46°0' N
bazinele Dunării. Varietatea, Longitdine 25°0' E
concentritatea și proporționalitatea Granițe [1]
reliefului, altitudinea medie 330
metri, altitudinea maximă 2544 Republica Moldova 681,3 km
metri fiind în Munții Făgăraș. Ucraina 649,4 km
România este țară carpatică Bulgaria 631,3 km
deoarece 2/3 din lanțul carpatic se Serbia 546,4 km
află pe teritoriul său. Munții Ungaria 448,0 km
Carpați determină etajarea Linie de coastă 193,5 km
biopedoclimatică, reprezentând un
veritabil nod orografic și totodată o Revendicări maritime:
barieră în calea maselor de aer, Zonă contiguă 24 Mile Marine
dețin resurse naturale importante Platformă continentală până la 200 m sub nivelul mării
si au avut o importanță deosebită Zonă economică exclusivă 200 Mile Marine
în dezvoltarea vieții economice.
Ape teritoriale 12 nm
România este țară danubiană
deoarece întreg sectorul inferior al
fluviului (1075 km) se află pe teritoriul României sau reprezintă părți din sectorul de
graniță cu statele Serbia, Bulgaria, Ucraina. Dunărea reprezintă o axă importantă de
navigație încă din Antichitate. În prezent, prin intermediul Dunării, Rinului și canalelor
Main-Rin și Dunăre-Marea Neagră, se realizează legătura între Marea Neagră și Marea
Nordului.
România este o țară pontică deoarece are ieșire la Marea Neagră, lungimea țărmului
românesc fiind de 245 km (variază în funcție de procesele de acumulare sau eroziune),
iar existența litoralului românesc al Mării Negre conferă României multiple avantaje
economice. Are un grad mare de populare, densitatea medie a populației fiind în jur de
90 loc./km²), depășind media europeană. Ponderea majoritară a populației este între
53-54%, mai redusă comparativ cu cea europeană. Prezența României în ambele
conflagrații mondiale, a făcut-o să iasă din prima câștigătoare (formarea României
Mari), din cea de-a doua a ieșit perdantă (pierderea Basarabiei, nordul
Bucovinei, Ținutul Herța). Sub aspect cultural, spațiul românesc actual a mai fost numit
și „spațiul mioritic” (Lucian Blaga), reprezentând spiritualitatea creatoare a satului
autohton, cu un specific aparte în diversitatea culturilor europene. [2] Poziția geopolitică
actuală este de cea membră NATO din anul 2004 si membru UE din anul 2007.

Cuprins

 1Date generale
 2Relief
o 2.1Munți
o 2.2Dealuri și podișuri
o 2.3Dobrogea
o 2.4Câmpiile și Delta Dunării
 3Geologie
 4Climă
 5Hidrografie
o 5.1Apele curgătoare
o 5.2Resursele de apă
 5.2.1Lacurile și limanele
 5.2.2Marea Neagră
 6Vegetația
 7Fauna
o 7.1Fauna terestră
o 7.2Fauna acvatică
 8Vezi și
 9Note
 10Bibliografie
 11Legături externe

Date generale[modificare | modificare sursă]

Harta fizico-geografică cu unitățile administrative din 1967

Poziționare
Partea Central-Sud-Estică a Europei
Granițele Romaniei

 Nord: Ucraina
 Vest: Ungaria
 Sud-Vest: Serbia
 Sud: Bulgaria
 Sud-Est: Marea Neagră
 Est: Republica Moldova
Teren
Câmpia Transilvaniei este separată de Podișul Moldovei prin Carpații
Orientali și de Câmpia Română prin Carpații Meridionali (Alpii Transilvaniei).
Extremele altitudinii

 cel mai jos punct: Marea Neagră, 0 m

 cel mai înalt punct: Vârful Moldoveanu, 2.544 m
Extremele geografice

 cel mai vestic punct: Beba Veche, Timiș (20°17′58″E)

 cel mai sudic punct: Zimnicea, Teleorman (43°39′12″N)
 cel mai estic punct: Sulina, Tulcea (29°39′10″E)
 cel mai nordic punct: Horodiștea, Botoșani (48°14′41″N)
Resurse naturale
petrol (resurse în scădere), cherestea, gaze naturale, cărbune,
sare, teren arabil, energie hidraulică.
 Folosirea terenurilor

 teren arabil: 41%
 semănături permanente: 3%
 pășuni permanente: 21%
 păduri: 29%
 altele: 6% (estimativ, 1993)
Terenuri irigate
30.016 km² amenajați, din care cca. 15.000 km² în
funcțiune; (2005) [1]
Riscuri naturale
cutremure mai severe în sud și sud-est; structurile
geologice și climatul provoacă alunecări de teren;
inundatții frecvente în nordul și vestul țării.
Mediu înconjurător - probleme curente
eroziune a solului și degradare; poluare a apei;
poluare a aerului în sud din motive industriale;
contaminare a Deltei Dunării
Mediu înconjurător - înțelegeri internaționale

 părtașă la: Poluarea Aerului, Tratatul

Antarctic, Biodiversitate, Schimbarea
Climatului, Deșertificare, Specii pe
cale de Dispariție, Modificări ale
Mediului Înconjurător, Risc de
Dezastru Natural, Legea Mării,
Interzicerea Testului Nuclear,
Protejarea Stratului de Ozon,
Poluarea provocată de Vase, Delte
 semnate, dar încă nu
ratificate: Poluarea Aerului - Poluanți
Organici Persistenți, Protocolul pentru
Mediul Antarctic, Protocolul de la
Kyoto pentru Schimbarea Climatului
Notă
controlează cea mai ușor de traversat rută între Balcani, Republica
Moldova și Ucraina.[3]

Relief[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Relieful României.
 Harta reliefului României

Raportat la suprafața relativ mică a

României, relieful se caracterizează printr-o
mare diversitate și complexitate. Din
întreaga suprafață a României, 28% este
ocupată de munți (peste 800 m altitudine),
42% de dealuri și podișuri (200–800 m
altitudine) și 30% de câmpii (sub 200 m
altitudine).
Relieful este axat pe arcul Carpaților. În
centrul teritoriului se află Podișul
Transilvaniei, înconjurat de lanțurile
muntoase ale Carpaților
Orientali, Meridionali și Occidentali, la
exteriorul cărora se întind, ca o treaptă mai
joasă, podișuri și câmpii, către care trecerea
se face prin intermediul dealurilor
subcarpatice.
Diversitatea tipurilor genetice de relief este
caracteristică și spațiului românesc. Relieful
structural este pus în evidență de abrupturi
și denivelări în Carpați și Podișul Dobrogei
de Nord. De asemenea, horstul dobrogean
s-a constituit pe resturi hercinice în condițiile
eroziunii diferențiale a peneplenei. Relieful
petrografic este dezvoltat pe roci cristaline în
Carpați și Podișul Dobrogei. Relieful
dezvoltat pe roci solubile reprezintă peste
20 % din teritoriul țării, mai relevant fiind
relieful carstic din aria carpatică. Tot în
Carpați este specific și relieful dezvoltat
pe gresii și conglomerate, în ariile de
orogen, alături de care evoluează relieful
vulcanic și cel grefat pe roci metamorfice.
Pe spațiile mai joase se afla relieful
dezvoltat pe argile, marne, nisipuri și
depozite leossoide. Relieful glaciar este bine
reprezentat în părțile înalte ale Carpaților
Meridionali și în Munții Rodnei, prin circuri
glaciare, în timp ce relieful periglaciar este
distribuit, în mod variat, pe întreg teritoriul
țării. De asemenea, relieful fluviatil și
cel litoral au o reprezentare specifică pe
teritoriul României.
Munți[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Carpații.
Carpații Românești se extind ca un inel,
care închide o mare depresiune în centrul
țării, a Transilvaniei. Sunt munți cu altitudine
mijlocie, fragmentați (de văi transversale
total sau parțial) și prezintă un număr
însemnat de depresiuni intracarpatice (cu
diferite geneze[4]), cu un spectaculos etaj
alpin, cu pașuni alpine, cu întinse suprafețe
de eroziune. Acești munți au fost, din cele
mai vechi timpuri, loc de retragere și de
adăpost al populației pe timpul invaziilor
străine. Datorită caracteristicilor locale, au
apărut și așezări permanente (în depresiuni
și pe culoarele de vale), dar și temporare
(odăi, sălașe) care ating plafonul de 2000 m.
În Carpații Apuseni se atinge altitudinea de
1200 m pentru așezările permanente.
Raportat la continentul european, Carpații
reprezintă sistemul nord-estic montan alpin,
care începe din Bazinul Vienei și ține până
în Valea Timocului, pe o lungime de
aproximativ 1500 km (cel mai lung lanț
montan din Europa) și se întinde pe o
suprafață de 170 000 km². Pe teritoriul
României au o lungime de 910 km.
[5]
 Carpații românești fac parte din sectorul
estic al sistemului muntos alpin, bine
individualizat prin direcția generală a
culmilor principale, prin altitudine, prin
masivitate și structură. Rezistența Platformei
Ruse le-a impus Carpaților la formare o
direcție de la nord-nord-vest spre sud-sud-
est, direcție modificată apoi spre vest de
horstul hercinic dobrogean.
Astfel, Munții Carpați, care se ridică până la
peste 2 500 m, domină relieful României,
altitudinea maximă de 2 544 m fiind în
vârful Vârful Moldoveanu din Munții
Făgăraș. Carpații sunt apreciați ca munți cu
înălțime mijlocie și mică și au altitudinea
medie de 840 m. De asemenea, circa 90 %
din suprafața lor se află sub altitudinea de
1500 m. Cea mai mare parte din aria
carpatică având peste 2000 m, în proporție
de 85 %, se află între Valea
Prahovei și Culoarul Timiș-Cerna. Treapta
munților prezintă, deci, diferențieri din punct
de vedere hipsometric: Carpații Meridionali,
cu altitudinea medie de 1136 m, Carpații
Orientali, cu altitudinea medie de 950 m și
Carpatii Occidentali, cu altitudinea medie de
654 m.[6]
Carpații românești se împart în trei mari
grupe:

 Carpații Orientali, aflați între

granița de nord și Valea Prahovei,
reprezintă 52,2 % din întreaga
arie carpatică, cuprinzând
depresiuni largi și numeroase
pasuri ce permit circulația rutieră
și feroviară între Moldova și
Transilvania; pe latura vestică a
Carpaților Orientali se întinde cel
mai mare lanț de munți vulcanici
din Europa: Oaș, Gutâi, Țibleș, C
ălimani, Gurghiu, Harghita, Bodoc 
etc. Formați ca și celelalte unități
ale Carpaților românești, în
timpul orogenezei alpine, prezintă
varietate litologică, fiind constituiți
din sișturi cristaline, roci
sedimentare și roci vulcanice,
dispuse în trei șiruri paralele.
Altitudinea maximă este de 2303
m, iar gradul de fragmentare este
ridicat, fiind dat de prezența
 depresiunilor și văilor dispuse
transversal și longitudinal. Între
văile Oituz și Prahova, Carpații
Orientali își schimbă direcția (de
la N-V la S, spre S-V și V),
formând Carpații de Curbură.
Masivele care alcătuiesc Carpații
Orientali au următoarea alcătuire:
în vest roci vulcanice, în centru
roci cristaline iar în est și sud roci
sedimentare. Principalele resurse
sunt: minereuri
de cupru, plumb, aur, argint, man
gan, cărbuni, ape minerale etc.
 Carpații Meridionali, cuprinși între
Valea Prahovei și culoarul Timiș-
Cerna, se întind pe aproximativ
21 % din spațiul montan
românesc. În această grupă se
întâlnesc cei mai înalți munți din
România, 11 vârfuri au altitudini
de peste 2500 m. Caracteristicile
morfometrice sunt superioare
celorlalte unități carpatice.
Dovada o constituie înălțimea
maximă de 2544 m, înclinarea
medie a reliefului de 25 – 35 % și
adâncimea fragmentării, care, pe
alocuri, variază între 500 și
1000 m. Masivitatea pronunțată
se explică prin structura litologică,
prin predominarea sișturilor
cristaline. În plus, aceste tipuri de
roci au conservat cel mai bine
urmele glaciațiunii pleistocene și,
ca urmare, Carpații Meridionali
adapostesc cea mai mare
varietate de forme
glaciare: circuri și văi glaciare,
custuri, șei de
transfluență, morene frontale și
laterale, praguri glaciare. Acestea
sunt fie izolate, fie grupate, în
acest din urmă caz formând
complexe glaciare. De asemenea,
rocile metamorfice sunt cele care
 au condiționat menținerea urmelor
modelarii policiclice, în cadrul lor
evidențiindu-se trei suprafețe de
nivelare (Borăscu, Râu-Șes,
Gornovița), precum și umeri de
vale. Nu în ultimul rând, este de
menționat relieful carstic prezent
pe calcarele din care sunt
construite extremitățile munților.
[6]
 Munții sunt formați din roci
cristaline și culmi calcaroase.
 Carpații Occidentali, ce se întind
între Defileul Dunării la Sud, și
Someș la Nord, au trecut, pe
parcursul orogenezei alpine, prin
etape de înălțare și de coborare,
prin accidente tectonice pe
parcursul cărora s-au definitivat
masivele sub formă de horsturi si
grabene. Liniile de falii formate au
permis apariția efuziunilor
vulcanice și conturarea unor
forme vulcanice care s-au păstrat
până azi. Ponderea mare a rocilor
dure (sișturi cristaline, granite,
banatite) explică masivitatea
reliefului. Prezența calcarelor a
favorizat dezvoltarea reliefului
carstic pe o suprafata de
2467 km², acesta fiind marcat
prin peșteri și forme carstice
minore. Și în cadrul lor, procesele
tectonice sacadate, cu faze de
înălțare urmate de lungi perioade
de liniște tectonică, au contribuit
la formarea suprafețelor de
nivelare, însă la înălțimi mult mai
reduse în comparație cu celelalte
ramuri carpatice. Altitudinea
maximă este de 1849 m în Munții
Apuseni.[6] Principalele resurse
sunt: minereuri feroase și
neferoase, cărbuni, materiale de
construcții, izvoare minerale etc.
Dealuri și podișuri[modificare | modificare
sursă]
Articol principal: Dealurile și podișurile
României.
Dealurile și podișurile României reprezintă
un ansamblu regional, complex din punct de
vedere al genezei, vârstei și evoluției.
Aceste regiuni conferă unele trăsături care
le individualizează, precum morfografia,
predominarea interfluviilor plane, modul de
utilizare al terenurilor ș.a. Regiunile de
dealuri și de podișuri constituie cea mai
întinsă treaptă geografică de pe teritoriul
României. Prin poziție, ele
învăluie Carpații făcând totodată trecerea la
uniățile de câmpie. Se desfășoară pe circa
100 000 km², ceea ce reprezintă 42 % din
suprafața acesteia. Prin condițiile naturale
favorabile vieții, aceste unități de relief
constituie și reprezintă aria cu cea mai largă
dezvoltare a așezărilor omenești, cu
numarul cel mai mare de locuitori. Prin
poziția geografică, cea mai mare parte a
dealurilor și podișurilor (74 %) se află la
exteriorul arcului carpatic, pe când la interior
se găsesc doar Dealurile Transilvaniei. Cele
din exterior alcătuiesc, în cadrul edificiului
reliefului României, o treaptă între munți și
câmpie.[7]

Podișul Mehedinți la Ponoarele

Dealurile și podișurile cuprind cea mai mare

parte a intervalului hipsometric de 200 – 800
metri. În unele regiuni, ele coboară sub
aceste valori (Dobrogea, Dealurile de Vest,
sudul Podișului Moldovei) sau le depășesc
(Subcarpații). Circa 73 % din spațiul deluros
și de podiș se încadrează în intervalul de
200 – 500 m, 23 % celui cu înălțimi de 500 –
800 m și numai 4 % valorilor extreme
(predomină cele sub 200 m). Prin altitudine,
dar și prin caracteristicile geografice ale
peisajului, podișurile din România se înscriu
fie în treapta câmpiilor (podișurile din
Dobrogea Centrală și de Sud; Podișul Jijiei;
sudul Podișului Getic) în care sunt elemente
similare cu acestea (fragmentare,
morfologie, climat, soluri, vegetație,
economie, tipuri de așezări etc.), fie în
treapta dealurilor (Podișul Sucevei, Podișul
Bârladului, nord-vestul Podișului Dobrogei).
O situație aparte o reprezintă Podișul
Mehedinți unde peisajul se apropie de acela
al munților joși din Banat. El constituie un
podiș carpatic jos.
Relieful de ansamblu și microrelieful este
diferit de la o regiune la alta. Astfel, sunt
prezente culmi deluroase prelungi, uneori
conforme cu structura (ex. Muscelele
Năsăudului), culmi de confluență de tipul
gruiurilor/dealurilor (în Podișul Getic), dealuri
de tip bloc/horst cristalin (în Dealurile de
Vest), dealuri scunde, domoale (ex. Câmpia
Moldovei), suprafețe interfluviale, aproape
cvasiorizontale cu mici forme negative de
tipul crovurilor (în Podișul Dobrogei de Sud),
munți joși, tociți, înconjurați de propriile
dezagregate/pedimente (în Masivul
Dobrogei de Nord), depresiuni tectonice de
tip golf (în Dealurile de Vest), depresiuni de
contact (în Depresiunea colinara a
Transilvaniei, Podișul Moldovei), depresiuni
endoreice[8] (pe calcare în Podișul
Mehedinți; pe loess în Podișul Dobrogei de
Sud). Importante, în peisajul actual, sunt
terasele care au fost utilizate ca suport al
sitului așezărilor umane și al căilor de
comunicație.[5]
Depresiunea colinară a
Transilvaniei prezintă un fundament carpatic
puternic faliat și scufundat, ale cărui
compartimente se regăsesc la adâncimi ce
variază între 2000 și 6000 m. La suprafață
se suprapune o cuvertură de roci
sedimentare, formată din argile, marne,
nisipuri, gresii, conglomerate. Structura
geologică a depresiunii conține cute diapire,
domuri și straturi monoclinare, pe ultimile
dintre ele dezvoltându-se cueste.
Podișul Dobrogei, cea mai complexă
arie geologică și geomorfologică a
României, este o unitate de orogen în partea
nordică și o unitate de platformă în partea
sudică. Succesiunea orogenezelor a
contribuit, încă din paleozoic, la definitivarea
unităților acestui podiș, astfel: orogeneaza
baikaliană este cea care a dus la
individualizarea unității formate din sișturi
verzi, adică Podișul Casimcei, în timp ce
orogeneza hercinică a ridicat Munții
Măcinului, cunoscuți pentru diversitatea
formelor apărute pe granituri.[6]
Dobrogea[modificare | modificare sursă]
Această unitate morfologică cuprinsă
între Valea Dunării, Marea Neagră și granița
cu Bulgaria este alcătuită din următoarele
zone de relief:

 Munții Dobrogei între Valea

Dunării și Podișul Babadagului
 Podișul Dobrogei de Nord cuprins
între Dunăre, Munții Dobrogei,
Marea Neagră și Podișul
Dobrogei de Sud
 Podișul Dobrogei de Sud cuprins
între Podișul Dobrogei de Nord,
Dunăre, Marea Neagră și granița
cu Bulgaria.
Câmpiile și Delta
Dunării[modificare | modificare sursă]
Câmpiile României înconjoară în semicerc
teritoriul țării, localizate în sudul și vestul
țării.[9] Astfel, câmpiile sunt grupate în două
sectoare extracarpatice: Câmpia Română și
Câmpia de Vest (Banato-Crișene), care se
întind pe o suprafață de aproape 30 %
(28,5).
Câmpiile formează treapta cea mai coborată
și mai tânără a reliefului țării, cu altitudini
predominante sub 200 m, dar care pot urca
până la 300 m și pot coborî până la 10 m.
Prezintă o morfografie, în general, simplă,
cu suprafețe netede și întinse, cu o energie
a reliefului redusă, unde predomină văile
larg deschise cu lunci și terase (joase) bine
dezvoltate, unde râurile meandrează sau se
despletesc puternic. Uneori, luncile și
terasele joase se continuă și în regiunile
vecine, au aceeași funcționalitate ca și
câmpia și sunt incluse dealurilor sau
podișurilor (depresiunile de tip golf din
Câmpia de Vest), datorită caracteristicilor
locale (sunt înconjurate de dealuri).
Activitățile socio-economice sunt intense, cu
numeroase orașe mari (plus capitala), cu o
industrie specifică resurselor de sol și
subsol.[5]
Aceste unități morfologice constituie cele
mai recente formații geologice pe care s-a
dezvoltat cel mai tânăr relief.

 Câmpia Română cuprinsă între

Piemontul Getic, Subcarpați,
Podișul Moldovei și valea Dunării
se împarte morfologic în
următoarele sectoare: Câmpia
Piemontană, Câmpia de divagare,
Câmpia dunăreană. Este cea mai
mare câmpie a României. Este o
regiune complexă, din multe
puncte de vedere, care a atras
atenția multor cercetători,
precum Emmanuel de
Martonne, George Vâlsan, Vintilă
Mihăilescu, Constantin
Brătescu etc., care au adus
importante contribuții legate de
limite, regionare, geologie, terase
 ș.a. Astfel, Câmpia Română, este
cea mai întinsă unitate de câmpie
a României și s-a format
în cuaternar, în urma depunerilor
succesive de sedimente aduse de
râurile care au erodat
masivele Carpaților Meridionali,
pe un fundament care aparține
Platformei Moesice. Altitudinea
medie este de 64 m, în timp ce
22 % din suprafața ei are altitudini
cuprinse între 100 și 200 m. În
general, Câmpia Română are un
relief plat, tabular, larg desfășurat
și compartimentat de văile largi
ale afluenților Dunării. Partea
vestică a Câmpiei Române este
alcatuită dintr-o câmpie de terase
și câmpii tabulare, netede. În
partea sudică, Lunca Dunării este
o adevarată câmpie aluvială, cu o
lațime de 1 – 4 km, respectiv 15 –
20 km în estul Câmpiei
Bărăganului, fiind influențată,
permanent, de variațiile de nivel
ale apelor Dunării. Așezările
umane din Câmpia Română sunt
numeroase, peste 2300 de sate și
peste 60 de orașe.[5]
 Câmpia de Vest cuprinde
extremitatea estică a marii câmpii
panonice. Ea se află în vestul
țării, între granița de vest a
României (cu Ungaria și Serbia)
și Dealurile de Vest și pe mici
porțiuni cu Carpații
Apuseni, Carpații
Banatului și Orientali. Astfel, limita
de est[10] este sinuoasă cu
pătrunderi în lungul marilor
culoare de vale și
a depresiunilor și retrageri spre
vest, în dreptul unor masive
muntoase sau deluroase care
pătrund sub forma unor culmi
perpendiculare spre vest. Câmpia
 de Vest este o regiune de
sedimentare lacustră, pe un
fundament cristalin faliat și
scufundat. Prezintă, de la nord la
sud, o succesiune de sectoare
joase, de o remarcabilă netezime,
până nu demult inundabile, și
sectoare înalte, unele cu câmpuri
de dune - în Câmpia Carei și
depuneri piemontane de loess.
Altitudinea medie este de 100 m
și urcă până la 200 m la contactul
cu Dealurile de Vest.
[6]
 Principalele resurse sunt:
zăcăminte de petrol, gaze
naturale și ape termale.
 Delta Dunării reprezintă cea mai
nouă unitate naturală din
România. Este situată în nord-
estul Podișului Dobrogei și este
alcătuită dintr-o asociere de
grinduri fluviatile, de cordoane
litorale vechi și noi, de resturi ale
reliefului predeltaic, de depresiuni
cu suprafețe și adâncimi variabile
și de albii vechi și noi ale Dunării.
Este traversată de paralela 45°
latitudine nordică. Este cea mai
joasă regiune a țării, sub 10 m
altitudine, cu întinderi de mlaștini,
lacuri și stuf. Ceva mai înălțate
sunt grindurile fluviale și maritime
(Letea, Caraorman, Sărăturile) pe
care se grupează satele
de pescari. Este un teritoriu
descris din Antichitate de
numeroși oameni de știință ai
vremurilor, printre
care Herodot, Strabon, Ptolemeu 
sau Plinius cel Bătrân.[11] De-a
lungul timpului a căpătat multe
studii asupra genezei, evoluției,
calității mediului, turismului ș.a,
bazate pe studii și cercetări
amănunțite. Delta Dunării a intrat
în patrimoniul
 mondial al UNESCO în 1991 ca
rezervație a biosferei.

Geologia României și a vecinătății.

Geologie[modificare | modificare sursă]
Poziția României între cratonul Panonic, cel
Getic și cel Scitic determină structura sa
geologică articulată în jurul lanțului Carpatic,
parte din orogeneza alpină. Punctul unde
cele trei cratoane se întâlnesc este
țara Vrancei, epicentrul multor cutremure. În
timp ce podișul ardelean este ridicat
deaspura câmpiilor apuseană și dunăreană,
la răsărit podișul moldovean este crestat de
eroziunea hidrografică, din cauza coborârii
nivelului de bază în decursul
perioadei messiniene,
când Mediterana și bazinul Pontic se
goliseră de ape. În Neozoic sedimente mai
recente, fluviatile, continentale și eoliene, au
acoperit podișurile și câmpiile, fiind la rândul
lor erodate de topirea post-glaciară de acum
12-9000 de ani. Printre aceste
sedimente, loess-ul. Rocele cele mai
vârstnice, din orogeneza hercinică de
vârstă paleozoică, apar în Munții Măcinului.

Climă[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Clima României.
Prin poziția geografică, România, se
încadrează în zona de climă temperată fiind
situată într-un sector de trecere de la
caracteristicile climatice oceanice la cele
continentale, iar pe de altă parte, de
prelungire a unor influențe din zonele polare
și subtropicale. Precipitațiile sunt moderate,
variind de la insuficienta cantitate de
400 mm din Dobrogea la 500 mm în Câmpia
Română și până la 600 mm în cea de Vest.
Odată cu altitudinea, precipitațiile cresc,
depășind pe alocuri 1000 mm pe an.
Amplasarea României îi dă un climat
continental, în special în Vechiul Regat (la
est și la sud de Carpații Meridionali) și mai
puțin în Transilvania, unde climatul este mai
mult moderat. O iarnă lungă și severă
(decembrie - martie), o vară fierbinte
(aprilie - august), și o toamnă
rece(septembrie - noiembrie) sunt
principalele anotimpuri, cu o tranziție rapidă
din primăvară în vară. În București,
temperatura medie în sezonul rece este de
-7 grade C, iar vara mercurul termometrelor
indică o medie de 25 grade C. Totuși
fenomenul de încălzire globală tinde să
schimbe aceste valori și în Romania. În vara
anului 2007 s-au atins temperaturi de 40-42
grade C în unele zone ale țării. Clima este
temperată, cu ierni reci, înnorate cu ninsori
și ceață frecvente; veri însorite cu ploi și
furtuni frecvente.
Primele înregistrări climatice în România s-
au făcut odată cu înființarea Institutului
Meteorologic Central (1884) și cu apariția
lucrărilor elaborate de Ștefan Hepites. După
1960 are loc o dezvoltare a rețelei de stații
meteorologice, apărând și importante lucrări
referitoare la caracteristicile climatice ale
spațiului montan, litoral, urban, etc. [12]

Hidrografie[modificare | modificare
sursă]
Articol principal: hidrografia României.
 Lacul Cobilița, în județul Bistrița-Năsăud.

Apele curgătoare[modificare | modificare
sursă]
Pentru o listă a râurilor din România, grupate alfabetic, vezi Liste de râuri din
România.
Pentru o listă a râurilor din România, grupate după lungime, vezi Listă a râurilor
din România după lungime.

Rețeaua hidrografică a României

Cea mai mare parte a apelor

curgătoare de pe teritoriul României
izvorăsc din Carpați și aparțin
bazinului Dunării (excepție fac unele
râuri din Dobrogea). Datorită
configuației reliefului, rețeaua apelor
curgătoare este dispusă radial. Apele
curgătoare principale care izvorăsc
din Carpați au un profil longitudinal
caracterizat prin pante mari în
regiunea muntoasă, mai line în
regiunea dealurilor și piemonturilor și
foarte line în regiunea de câmpie.
 Principalele cursuri de apă din România
[13]
Bazine hidrografice 

Scurger
Suprafaț e
Denumire
a anuală
a
bazinului medie
bazinului
(km²) (mil.
km³)

Siret 42380 6200

Mureș 29470 5200

Olt 24010 5600

Someș-Crasna 17740 4200

Crișuri 14880 3200

Timiș-Bega 13030 2800

Argeș 12590 2100

Ialomița 10430 1300

Jiu 10070 2800

Prut 10990 300

Principalele bazine hidrografice de

pe teritoriul României sunt: al Dunării
și al Mării Negre. Râurile din vestul
României Vișeul, Iza, Someșul, Cras
na, Crișurile, Mureșul, Bega se varsă
prin intermediul Tisei în Dunăre,
iar Timișul, Carașul, Nera, Cerna,
direct în
Dunăre. Jiul, Oltul, Vedea, Argeșul, I
alomița, Siretul, Prutul sunt tributare
Dunării. Din bazinul Mării Negre fac
parte Casimcea, Taița, Telița.
În afară de aceste bazine
hidrografice pe teritoriul României
sunt câteva zone semiendoreice.
Principalul colector al apelor
curgătoare de pe teritoriul României,
Dunărea, are o lungime în limitele
României de 1075 km.
Resursele de
apă[modificare | modificare sursă]

Resurse specifice de apă ale diferitelor țări

europene.[14]

Resursele de apă endogene (care se

formează din precipitațiile căzute pe
teritoriul țării) sunt evaluate la
42 km³/an. Aceasta reprezintă abia
0.67% din totalul resurselor de apă
endogene de 6.223 km³/an ale țărilor
europene.[15]. Resursele endogene
specifice ale României raportate la
populație sunt de 1.894 m³/an, loc.
iar cele raportate la suprafață sunt de
0,18 m. După ambele criterii
România este una din țările cu
resursele de apă cele mai scăzute
din Europa, așa cum rezultă din
graficul alăturat. Dacă se iau în
considerare și resursele de apă
exogene (care reprezintă aportul
râurilor care se formează pe teritoriul
altor țări și intră apoi pe teritoriul țării)
- în cazul României Dunărea și
cursurile de apă din bazinul Siretului
superior - de 170 km³/an, resursele
totale de apă ale României se ridică
la 212 km³/an. De aceea, România
depinde în foarte mare parte de
resursele de apă venind din diferite
țări din amonte.
Aceste resurse de apă nu sunt în
totalitate utilizabile. Din cauza
regimului variabil al resurselor de
apă, o parte din aceste resurse se
scurg în perioadele de viitură, pe
când, în perioadele secetoase,
debitele scurse scad la valori foarte
mici. Pentru a mări resursele
utilizabile este nevoie de
regularizarea debitelor prin lacuri de
acumulare care să rețină debitele
excendentare în perioadele ploioase,
pentru a le face disponibile în
perioadele secetoase. De aceea,
spre deosebire de țările din Europa
de Vest și de Nord, lipsa unor
resurse suficiente de apă riscă să
devină un factor limitativ al dezvoltării
economice dacă nu este promovată
o politică strictă de utilizare rațională
a apelor.
 Consumuri specifice de apă pe cap de
locuitor ale diferitor țări europene.[16][17]

Penuria de resurse de apă ale

României, dependența de resursele
exogene și necesitatea regularizării
debitelor a fost scoasă în evidență
încă din 1960 prin Planul de
amenajare a apelor din România.
Drept urmare, autoritățile
responsabile cu gospodărirea apelor
din acea vreme au luat decizia de
prezerva apelor interioare ale țării,
utilizând cu precădere apele
exogene ale Dunării, de a iniția un
amplu program de realizare de lacuri
de acumulare pentru mărirea
resurselor endogene utilizabile și de
a promova o politică de economisire
și utilizare rațională a resurselor de
apă.
Totuși, în anii următori, importanța
unei gospodăriri raționale a apelor a
fost adeseori neglijată. De două ori
(în 1968 și 2004) organele centrale
de gospodărire a apelor au fost
desființate, de fiecare dată cu urmări
negative grave. Consumurile de apă
au crescut foarte mult; deși este o
țară săracă în resurse de apă,
România este unul din cei mai mari
consumatori de apă din Europa.
După cum rezultă din graficul
alăturat, consumul de apă specific pe
locuitor al României depășește cu
mult valorile altor țări europene cu un
nivel de dezvoltare mult mai ridicat.
Lacurile și
limanele[modificare | modificare
sursă]
Pentru o listă a lacurilor din România, vezi Listă de lacuri din România.
În România sunt circa 2300
de lacuri și limane care ocupă o
suprafață totală de aproape
2620 km², adică 1,1% din
teritoriul României. La acestea se
adaugă circa 1150 de iazuri.
Caracteristică este însă
predominarea lacurilor cu
suprafețe sub 1 km² (90% din
numărul total al lacurilor). Cele
mai mari întideri de apă
sunt limanele de pe litoralul Mării
Negre și din Lunca Dunării iar
cele mai mici (sub 0,5 km²) sunt
lacurile glaciare din regiunile
montane.

Limanele Dobrogene

După raportul
dintre evaporabilitate și
cantitatea precipitațiilor atmosferi
ce, lacurile din România se
împart în două mari categorii:

 Lacurile zonei cu
umiditate deficitară,
sunt repartizate
geografic astfel:
o Limanele din
Dobrogea,
situate în
lungul zonei
litorale
maritime și
de-a lungul
văii Dunării.
În
sudul Deltei
Dunării alter
nează liman
e fluviatile cu
apă dulce
și limane
maritime săr
ate. De când
i-a fost
închisă
„portița” (în
anii 1970),
complexul
lagunar Razi
m, Golovița,
Zmeica,
Sinoe și
Nuntași
(1125,30 km
²) cuprinde
atât limane
cu apă dulce
(primele trei
și Nuntași)
cât și cu apă
sărată
(Sinoe).
o Lacurile din
Podișul Mold
ovei sunt în
majoritatea
lor artificiale
(iazuri), iar
în cazuri
izolate
formate
datorită
 alunecărilor
de teren și
conurilor de
dejecție
laterale; au
adâncime
mică (2–3
m) și
majoritatea
sunt lacuri
de apă
dulce, dar în
Câmpia Jijiei
ele au o
mineralizare
destul de
ridicată.
o Lacurile din
Podișul
Transilvaniei
, legate, ca
geneză, de
masivele
saline din
zona diapiră
(lacurile
Ursu, Negru
etc). Unele
din ele s-au
format prin
prăbușirea
vechilor
saline (lacul
Avram
Iancu, Sic
etc)
o Lacurile din
Câmpia
Română,
formate în
majoritatea
lor datorită
fenomenelor
de sufoziune
din
depozitele
 de loess
(Ianca,
Plopul,
Colentina
etc)
o Lacurile de
luncă,
răspândite
de-a lungul
luncilor
râurilor mai
importante,
având un
regim
hidrologic
strâns legat
de cel al
râurilor
(Potelu,
Rastu,
Suhaia etc)
 Lacurile zonei cu
umiditate excedentară,
sunt repartizate
geografic astfel:
o Lacurile din
Carpații
Orientali,
lacuri de
baraj (Lacul
Roșu),
vulcanice
(Sf. Ana),
glaciare
(Lala, Buhăe
scu, Iezer et
c.)
o Lacurile din
Carpații
Meridionali,
lacuri
glaciare
(Zănoaga,
Bucura,
Capra,
Bâlea,
 Gâlcescu
etc), care
constituie, în
majoritatea
lor, obârșii
ale râurilor.
Marea
Neagră[modificare | modificare
sursă]
Marea Neagră se învecinează cu
teritoriul continental al României
pe o distanță de 245 km,
formând litoralul românesc.

Partea acvatică a teritoriului românesc

(albastru închis).

Partea acvatică a teritoriului

românesc (marea și limanele) se
întinde pe aproximativ 20.000 de
kilometri pătrați, constând din[18]:

 ape
interioare (limanele) –
753 de kilometri pătrați,
 apele maritime
teritoriale – 4.487 de
kilometri pătrați,
  zona contiguă a apelor
teritoriale – 4.460 de
kilometri pătrați, și
 zona economică
exclusivă – 10.300 de
kilometri pătrați.
Marea teritorială a României
cuprinde fâșia de mare adiacentă
țărmului ori, după caz, apelor
maritime interioare, având
lățimea de 12 mile marine
(22.224 m), măsurată de la liniile
de bază. [19]
La data de 3
februarie 2009, Curtea
Internațională de Justiție de
la Haga a decis că României îi
revin în plus 9.700 kilometri
pătrați din teritoriul Mării Neagre,
extinzând astfel cu 20%
jurisdicția României asupra Mării
Negre[20]. Zona s-a aflat în litigiu
cu țara vecină, Ucraina, din
momentul independenței
acesteia, fiind anterior în litigiu cu
URSS începând cu anul 1948[20].
În zona respectivă se află
zăcăminte estimate la 70 miliarde
metri cubi de gaze, respectiv 12
milioane tone de țiței[20].

Vegetația[modificare | modifi
care sursă]
 Zonele naturale de vegetație ale
României și vecinătății.

În apropierea Dâmbovicioarei

Flora României este compusă din

următoarele elemente
fitogeografice: nordic și alpin
(circa 14%: artic, boreal, artic-
alpin etc) european (circa 40%:
eurosiberian, european, central-
european etc), sudic (circa 8%:
tropical, mediteranean etc), sud-
estic (circa 10%: iliric, daco-iliric,
balcanic, moezic), oriental sau
continentala (circa 20%: pontic,
sarmatic, ponto-central-asiatic,
ponto-mediteranean), apusean
(circa 1%: atlantic, atlantic-
mediteranean), endemic (circa
4%, dacic propriu-zis), cosmopolit
și adventiv (circa 4%).
Pădurile, care acoperă
aproximativ un sfert din teritoriul
României, sunt o componentă
importantă a vegetației, în special
în zona munte.[21] Zona forestieră
este etajată în funcție de
altitudine și expunere. În zonele
de câmpie și de dealuri joase
(până la 600–700 m) predomină
stejarul, gârnița, stejarul
penduculat, la care se adaugă
carpenul, teiul, paltinul de câmpie
și frasinul. În regiunile de dealuri
(mai înalte) și munte (până la
1.200 m și chiar 1.400 m) se
dezvoltă fagul, care în amestec
cu gorunul și alte specii de stejar
coboară în regiunile dealurilor
mai joase. Mai sus, în amestec
cu rășinoasele, fagul poate urca
până la limita superioară a
pădurii. Rășinoasele (molid, mai
răspândit în Carpații Orientali,
zadă, brad, pe alocuri și pin) se
dezvoltă până la 1700 – 1800 m
(ajungând în Carpații Meridionali
până la 1900 m). Dintre plantele
ierboase la aceste altitudini sunt
caracteristice ferigile și, în poieni,
păiușul roșu. În zona alpină, cu
îngheț îndelungat și soluri acide,
se dezvoltă pajiști dese și scunde
iar în partea inferioară
(subalpină) apar tufișuri de
ienupăr, bujor de munte, afin,
jneapăn.[11] În largul văilor mari,
datorită umezelii persistente,
apare o vegetație specifică de
luncă, cu stuf, papură, rogoz și
adesea cu pâlcuri de sălcii, plopi
și arini. În Delta Dunării
predomină vegetația de mlaștină.
[22]

Variația condițiilor topoclimatice

determină o diferențiere a
învelișului vegetal prin etajaea
formațiilor vegetale:

 Vegetația alpină și
subalpină, care ocupă
culmile muntoase mai
înalte de 1500–1700
m, este reprezentată
prin pajiști alpine,
formate din graminee,
ciuperacee și plante cu
flori viu colorate,
rogozul alpin, părușca
etc. În cadrul lor se
întâlnesc și tufișuri
pitice de smirdar, sălcii
pitice și alți arbuști,
tufărișuri subalpine și
jneapăn, ienupăr pitic,
afini. Pajiștile alpine
alternează pajiști
subalpine, formate pe
terenuri despădurite, în
care predomină iarba
stâncilor, părușca și
țăpoșica.
 Vegetația montană,
care acoperă regiunile
muntoase sub
altitudinea de 1700–
1500 m, este
reprezentată prin:
o păduri de
molid, în
care
predomină
molidișurile
pure, iar în
locurile mai
joase, doar
local,
 întâlnindu-se
brad și pin.
o păduri
amestecate
de fag cu
rășinoase, în
care specii
caracteristic
e
sunt fagul, br
adul și molid
ul.
o păduri de
fag,
caracterizate
prin
predominare
a fagului (în
amestec
slab cu
bradul),a
molidului (în
pareta
superioară),
teiului, paltin
ului, frasinul
ui, ulmului et
c.
 Vegetația de dealuri și
de podișuri este
reprezentată prin:
o păduri de
fag, care se
continuă din
zona
montană
o păduri
amestecate
de fag
cu gorun
o păduri de
gorun și
pajiști
secundare
stepizate
 dezvoltate
pe locul
pădurii de
gorun
o păduri de
stejar
pedunculat,
în care
predomină st
ejarul pedun
culat în
amestec cu
diverse alte
esențe
lemnoase
o păduri de
cer și
gârniță, cu
pajiști
stepizate și
pajiști
stepice
secundare
o pajiști
dezvoltate
pe locul
pădurilor
alcătuite din
diverse
specii de
stejar și
pajiști
xeromezofile
de
silvostepă.
 Vegetația de câmpie
este reprezentată prin:
o păduri de
stejar
pedunculat
o păduri de
cer și gârniță
și pajiști
formate pe
locul fostelor
 păduri de
stejari
o vegetație de
silvostepă,
care
cuprinde
păduri
izolate de
stejar
brumăriu și
de stejar
pufos
o pajiști
xerofile de
stepă, unde
predomină
păiușul,
colilia etc.
 Vegetația luncilor este
reprezentată prin
păduri de salcie, plop,
prin șleauri de luncă și
pajiști de luncă
 Vegetația acvatică.
Bălțile și lacurile
prezintă în general o
repartizare zonală a
vegetației în raport cu
adâncimea. La mal
apare o zonă de
rogozuri și stânjenei de
baltă, urmată apoi de o
zonă de stuf (foarte
extinsă în Delta
Dunării), în care
predomină stuful în
amestec cu papura și
pipirigul. În zona
centrală
predomină nuferi și bro
scărița iar la adâncimi
mai mari brădișul.

Fauna[modificare | modificare
sursă]
Articol principal: Fauna
României.
Datorită poziției geografice și
diversității condițiilor naturale, în
România există o faună bogată și
variată, care cuprinde atât
elemente locale vechi cât și
elemente relativ tinere.
Fauna
terestră[modificare | modificare
sursă]

Lup

În România sunt următoarele

complexe faunistice:

 Complexul alpin, care

constituie
domeniul caprei negre,
al vulturului bărbos,
al cintezei alpine
și scatiului. Dintre
reptile ajung până
aici vipera comună
și șopârla de munte.
 Complexul pădurilor,
cu o faună bogată și
variată, în care
apar: cerbi, urși, râși, j
deri, veverițe, șoareci
de
pădure, pajura, vulturul
pleșuv, ciuful de
 pădure, huhurezul, uliu
l, ciocănitoarea
pestriță, pițigoiul, cintez
a, gaița, cucul, dumbră
veanca, porumbelul și 
sitarul.
Mai apar și specii apte să
trăiască în diferite condiții
geografice
ca: mistreți, căprioare, iepuri, lupi, 
viezuri, dihori, nevăstuici și arici.
Dintre reptile, cea mai largă
răspândire o au: șarpele de alun
și năpârca. În pădurile de câmpie
trăiesc coțofene, stăncuțe, ciori, g
ranguri, botgroși, privighetori,
dumbrăvence, pupeze, sitari,
becațe, șoimul dunărean și
viesparul.

 Complexul de stepă
are o faună alcătuită
mai ales din rozătoare,
dintre care cel mai
reprezentativ
este popândăul. Mai
apar: hârciogul, șoareci
i de câmp și cățeii-
pământului. Animalele
mai mari
sunt: lupul, vulpea, viez
urele, dihorul de stepă,
dihorul pătat. Dintre
păsări se
întâlnesc: ciocârlia de
câmp, ciocârlia
mare, prepelița, graurul
, dumbrăveanca etc.
Dintre reptile apar:
șerpi, șopârle, broaște
țestoase. Este de
remarcat prezența unor
insecte caracteristice,
cum este călugărița.
Fauna
acvatică[modificare | modificar
e sursă]

Pelican

Fauna acvatică se repartizează

în următoarele complexe
faunistice:

 Complexul lacurilor
alpine, în general cu o
faună săracă, datorită
condiților și
caracterizată prin
prezența salmonidelor.
 Complexul lacurilor
montane (situate sub
limita superioară a
pădurilor), caracterizat
prin prezența
păstrăvului, a ochianei
și a boișteanului.
 Complexul lacurilor
litorale caracterizat
printr-o faună
amestecată și foarte
variată, formată din
animale de apă dulce,
marine și relicte
sarmatice. La limita
dintre apele dulci și
cele ușor salmastre
trăiesc scoici, raci,
melcișori.
 Complexul luncilor și al
deltei are o faună
bogată și variată,
alcătuită în primul rând
din specii al căror mod
 de viață este amfibiu.
Pe malurile râurilor
trăiesc vidre și nurci.
Dintre animalele mai
mari sunt prezente:
vulpea, lupul, mistrețul
și iepurele. Nu lipsesc
reptilele, dintre care
mai caracteristice sunt:
broasca țestoasă de
baltă, șarpele de apă,
broasca de lac, tritonii,
buhaiul de baltă.
Păsările de baltă sunt numeroase și variate în special în Lunca și Delta
Dunării: pelicanul comun, pelicanul creț, călifarul alb, călifarul roșu, lebăda mută,
lebăda cântătoare, lișița, rața sălbatică mare, gârlița, stârcul, lopătarul, stârcul
alb, țigănușul, găinușa, pițigoiul de stuf, privighetoarea de stuf etc.
Dintre păsările răpitoare sunt prezente: vulturul pescar, vulturul codalb, uliul de
baltă.

 Râuri. În funcție
de
particularitățile
regimului
hidrologic al
diferitelor
sectoare, se
disting
următoarele
etaje de faună:

Pești

a) în porțiunile de munte fauna păstrăvului, a lipanului și a moioagei

b) în cursul mijlociu al râurilor fauna scobarului și a cleanului
c) în cursul inferior fauna mrenei, care cuprinde: somnul, cleanul, scobarul, și
fauna bibanului, care cuprinde: babușca, obletele, crapul, știuca
d) în șenalul Dunării și în porțiunea inferioară a râurilor de șes fauna crapului,
care cuprinde un foarte mare număr de specii, printre care pești marini migratori
(nisetrul, păstruga, morunul, scrumbia de Dunăre), cega, pești care se retrag
periodic în bălți (văduvița, somnul, crapul, șalăul, plătica, știuca) și pești care
trăiesc de obicei în bălțile Dunării (zvârluga, bibanul-soare, carasul, roșioara).

 M
a
r
e
a
N
e
a
g
r
ă
a
r
e
o
f
a
u
n
ă
f
o
r
m
a
t
ă
di
n
n
u
m
e
r
o
a
s
e
s
p
e
ci
i
d
e
n
e
v
e
rt
e
b
r
a
t
e
,
p
e
șt
i
și
m
a
m
if
e
r
e
m
a
ri
n
e
(
d
el
fi
n
ul
).
D
in
tr
e
n
e
v
e
rt
e
b
r
a
t
e
s
e
î
n
t
âl
n
e
s
c
u
n
el
e
g
a
st
e
r
o
p
o
d
e
,
c
el
e
n
t
e
r
a
t
e
,
u
n
el
e
m
ol
u
șt
e
,
p
r
o
t
o
z
o
a
r
e
,
ș.
a
.
D
in
tr
e
p
e
șt
i
s
e
î
n
t
âl
n
e
s
c
h
a
m
si
i,
h
e
 ri
n
gi
,
s
c
r
u
m
bi
i
al
b
a
st
r
e
,
c
âi
ni
-
d
e
-
m
a
r
e
,
st
u
ri
o
ni
și
p
ăl
ă
m
id
e
.

Vezi
și[modifica
re | modific
are sursă]

 Li
st
ă
d
e
la
c
u
ri
d
e
a
c
u
m
ul
a
r
e
și
b
a
r
aj
e
î
n
R
o
m
â
ni
a
 P
la
n
u
ri
d
e
a
m
e
 n
aj
a
r
e
a
a
p
el
o
r
di
n
R
o
m
â
ni
a
 R
e
z
e
r
v
a
ții
n
a
t
u
r
al
e 
î
n
R
o
m
â
ni
a
 S
it
u
ri
d
e
I
m
p
o
rt
a
n
ț
ă
C
o
m
u
ni
t
a
r
ă
(
S
C
I)
și
A
rii
d
e
P
r
o
t
e
cț
ie
S
p
e
ci
al
ă
A
vi
f
a
 u
ni
st
ic
ă
(
S
P
A
) 
î
n
R
o
m
â
ni
a
 O
r
g
a
ni
z
a
r
e
a
a
d
m
in
is
tr
a
ti
v
-
t
e
ri
t
o
ri
al
ă
 a
R
o
m
â
ni
ei
 J
u
d
e
ț
el
e
R
o
m
â
ni
ei
 Li
st
ă
d
e
o
r
a
ș
e
di
n
R
o
m
â
ni
a
 P
ie
r
d
e
ri
t
e
 ri
t
o
ri
al
e
al
e
R
o
m
â
ni
ei

Note[mo
dificare | m
odificare
sursă]

1. ^ 
A
n
u
a
r
ul
S
ta
ti
st
ic
al
R
o
m
â
ni
ei
e
di
ți
a
2
0
0
7
2. ^ 
P
a
p
u
,
E
d
g
a
r
(
1
9
7
7
). 
D
in
cl
a
si
ci
i
n
o
șt
ri
—

G
al
a
xi
a
B
la
g
a
-
B
r
â
n
c
u
și 
(
e
d
. 
?
?
?
).
B
u
c
u
r
e
șt
i:
E
di
t
u
r
a
E
m
in
e
s
c
u
.
p
. 
1
6
3
. 
I
S
B
N 
?
?
? 
V
e
ri
fi
c
a
ți
v
al
o
a
r
e
a 
|
i
s
b
n
=
:
in
v
al
id
c
h
a
r
a
ct
e
r
(
 aj
u
t
o
r)
.
3. ^ 
T
h
e
W
o
rl
d
F
a
ct
b
o
o
k
4. ^ 
D
e
p
r
e
si
u
ni
le
p
ot
fi:
te
ct
o
ni
c
e,
d
e
b
a
r
aj
v
ul
c
a
ni
c,
d
e
e
r
o
zi
 u
n
e
gl
a
ci
a
r
ă
et
c.
5. ^ 
a
 
b
 
c
 
d
 
N
ic
ol
a
e
C
r
u
c
e
r
u
- 
I
n
tr
o
d
u
c
e
r
e
î
n
g
e
o
g
r
a
fi
a
r
e
gi
o
n
al
a
a
R
o
m
â
ni
ei 
-
E
di
tu
r
a
F
u
n
d
aț
ie
i 
R
o
m
â
ni
a
d
e
M
âi
n
e,
B
u
c
u
r
e
șt
i,
2
0
0
8, 
I
S
B
N
9
7
8
-
9
7
3
-
1
6
3
-
2
2
 4
-
7
6. ^ 
a
 
b
 
c
 
d
 
e
 
G
e
o
r
g
e
E
r
d
el
i,
C
ăt
ăl
in
a
Ș
e
r
b
a
n,
N
ic
ol
a
e
Ili
n
c
a,
N
el
a
B
u
rc
e
a
- 
M
a
n
u
al
d
e
g
e
o
g
r
a
fi
e
p
e
n
tr
u
cl
a
s
a
a
X
II
-
a
-
E
u
r
o
p
a
,
R
o
m
â
ni
a
,
U
ni
ni
u
n
e
a
E
u
r
o
p
e
a
n
ă
,
P
r
o
bl
e
m
e
f
 u
n
d
a
m
e
n
t
al
e 
-
E
di
tu
r
a
C
D
P
r
e
s
s,
B
u
c
u
r
e
șt
i,
2
0
0
8, 
I
S
B
N
9
7
8
-
9
7
3
-
1
7
6
0
-
8
8
9
7. ^ 
P
r
of
.
u
ni
v.
d
r.
M
ih
ai
Ie
le
ni
c
z
- 
D
e
al
u
ril
e
și
p
o
di
ș
u
ril
e
R
o
m
â
ni
ei 
-
E
di
tu
r
a
F
u
n
d
aț
ie
i 
R
o
m
â
ni
a
d
e
M
âi
n
 e,
B
u
c
u
r
e
șt
i,
1
9
9
9, 
I
S
B
N
9
7
3
-
5
8
2
-
1
2
7
-
3
8. ^ 
E
n
d
o
r
ei
c 
-
o
r
e
gi
u
n
e,
d
e
p
r
e
si
u
n
e
c
a
r
e
e
st
e
d
r
e
n
at
a
d
e
o
r
eț
e
a
hi
d
r
o
g
r
af
ic
ă
te
m
p
o
r
a
r
ă
s
a
u
p
e
r
m
a
n
e
nt
ă,
c
a
r
e
n
u
a
r
e
c
a
ni
v
el
d
e
b
a
z
ă
lo
c
al
o
al
tă
a
rt
e
r
a
hi
d
r
o
g
r
af
ic
ă
d
e
s
u
p
r
af
at
ă,
ci
e
st
e
in
fl
u
e
nț
at
ă
d
e
u
n
d
r
e
n
aj
s
u
bt
e
 r
a
n
s
a
u
d
e
u
n
la
c
d
e
u
n
d
e
a
p
a
s
e
e
v
a
p
o
r
ă.
9. ^ 
E
xi
st
ă,
în
s
ă,
d
e
n
u
m
iri
d
e
c
â
m
pi
i
p
e
nt
r
u
u
n
el
e
di
vi
zi
u
ni
di
n
c
a
d
r
ul
u
ni
tă
țil
o
r
d
el
u
r
o
a
s
e,
c
a
d
e
e
x
e
m
pl
u, 
C
â
m
pi
a
T
r
a
n
si
lv
a
ni
ei 
și 
C
â
m
pi
a
M
ol
d
o
v
ei 
s
a
u
a 
Ji
ji
ei
.
Ti
tu
la
tu
r
a
d
e
c
â
m
pi
e
s-
a
i
m
p
u
s
d
at
o
rit
ă
fu
n
cț
io
n
al
it
ăț
ii
e
c
o
n
o
m
ic
e
în
c
o
m
p
 a
r
aț
ie
c
u
r
e
gi
u
ni
le
di
n
ju
r,
d
a
r
m
o
rf
ol
o
gi
a
lo
r
e
st
e
ti
pi
c
d
e
d
e
al
u
ri
jo
a
s
e.
10. ^ 
P
e
nt
r
u
a
d
el
i
m
it
a
a
c
e
a
st
ă
r
e
gi
u
n
e
d
e
c
el
el
al
te
,
s-
a
u
fo
lo
si
t
a
n
u
m
it
e
c
a
r
a
ct
e
ri
st
ic
i,
di
fe
rit
e,
p
r
e
c
u
m
:
c
o
nt
a
ct
lit
ol
o
gi
c
(c
u
at
e
r
n
a
r-
p
a
n
o
ni
a
n
),
al
ti
m
et
ri
a
(c
u
r
b
a
d
e
ni
v
el
d
e
2
0
0
m
),
r
u
pt
u
ril
e
d
e
p
a
nt
ă
(
d
e
ci
rc
a
2
0 
–
4
0
m
),
d
e
n
si
ta
te
a
și
c
o
m
p
a
ct
it
at
e
a
p
ă
d
u
ril
o
r,
ti
p
u
rl
e
d
e
s
ol
,
g
e
n
e
r
aț
ii
n
oi
d
e
iz
v
o
a
 r
e
ș.
a
(
P
o
s
e
a
G
r.
,
1
9
9
7
)
11. ^ 
a
 
b
 
M
ir
c
e
a
M
â
ci
u
d
r.
,
N
ic
ol
a
e
C
.
N
ic
ol
e
s
c
u,
V
al
e
ri
u
Ș
ut
e
u
d
r.
, 
 M
ic
di
cț
io
n
a
r
e
n
ci
cl
o
p
e
di
c,
E
d.
S
tii
nț
ifi
c
ă
și
e
n
ci
cl
o
p
e
di
c
ă,
B
u
c
u
r
e
st
i,
1
9
8
6
12. ^ 
Il
e
a
n
a
P
ăt
r
u,
Li
li
a
n
a
Z
a
h
a
ri
a
și
R
ă
z
v
a
n
O
p
r
e
a
- 
G
e
o
g
r
a
fi
a
fi
zi
c
ă
a
R
o
m
â
ni
ei
-
C
li
m
ă
,
A
p
e
,
V
e
g
e
t
a
ți
 e
,
S
ol
u
ri 
-
E
di
tu
r
a
U
ni
v
e
rs
it
a
r
ă,
B
u
c
u
r
e
șt
i,
2
0
0
6, 
I
S
B
N
9
7
3
7
4
9
0
6
5
7
13. ^ 
C
la
si
fi
c
a
r
e
d
u
p
 ă
s
u
p
r
af
aț
a
b
a
zi
n
ul
ui
d
e
r
e
c
e
pț
ie
14. ^ 
D
in
g
r
af
ic
s
e
v
e
d
e
c
ă
R
o
m
â
ni
a
e
st
e
u
n
a
di
n
ță
ril
e
e
u
r
o
p
 e
n
e
s
ă
r
a
c
e
în
r
e
s
u
rs
e
d
e
a
p
ă
15. ^ 
E
a
rt
h
T
r
e
n
d
s
|
E
n
vi
r
o
n
m
e
nt
al
In
fo
r
m
at
io
n
16. ^ 
Li
st
a
n
u
c
u
 p
ri
n
d
e
ță
ril
e
d
e
p
e
te
rit
o
ri
ul
fo
st
ei
Iu
g
o
sl
a
vi
i
și
B
el
gi
a
di
n
li
p
s
ă
d
e
d
at
e.
17. ^ 
D
in
g
r
af
ic
s
e
o
b
s
e
rv
ă
c
ă
R
o
m
â
ni
a
e
st
e
u
n
a
di
n
ță
ril
e
e
u
r
o
p
e
e
n
e
în
c
a
r
e
c
o
n
s
u
m
ul
s
p
e
ci
fi
c
d
e
a
p
ă
e
st
e
fo
a
rt
e
ri
di
 c
at
.
18. ^ 
N
oi
n
a
v
e
in
tr
at
e
în
d
ot
a
r
e
a
P
ol
iți
ei
d
e
F
r
o
nt
ie
r
ă,
în
c
a
d
r
ul
p
r
e
g
ăt
iri
lo
r
p
e
nt
r
u
a
d
e
r
a
r
 e
a
la
S
p
aț
iu
l
S
c
h
e
n
g
e
n
19. ^ 
L
e
g
e
a
n
r.
1
7/
1
9
9
0
p
ri
vi
n
d
r
e
gi
m
ul
ju
ri
di
c
al
a
p
el
o
r
m
a
rit
i
m
e
in
te
ri
 o
a
r
e,
al
m
ă
rii
te
rit
o
ri
al
e,
al
z
o
n
ei
c
o
nt
ig
u
e
și
al
z
o
n
ei
e
c
o
n
o
m
ic
e
e
x
cl
u
si
v
e
al
e
R
o
m
â
ni
ei
20. ^ 
a
 
b
 
c
 
H
a
g
a
la
s
a
R
o
m
a
ni
ei
m
ili
a
r
d
el
e
gi
g
a
nt
il
o
r
d
e
la
M
a
r
e
a
N
e
a
g
r
a,
st
a
n
d
a
r
d.
r
o,
a
c
c
e
s
at
la 
2
3
m
 ai 
2
0
0
9
21. ^ 
E
n
c
y
cl
o
p
æ
di
a
B
ri
t
a
n
ni
c
a 
(
2
0
0
9
). 
„
L
a
n
d 
»
P
la
n
t
a
n
d
a
ni
m
al
lif
e
”. 
R
o
m
a
ni
a
.
E
n
 c
y
cl
o
p
æ
di
a
B
ri
t
a
n
ni
c
a
O
nl
in
e
.
A
c
c
e
s
a
t
î
n 
2
m
ai
2
0
0
9
.
22. ^ 
„
V
e
g
e
t
a
ți
a
D
el
t
ei
î
n
c
â
t
e
v
 a
c
u
vi
n
t
e
”. 
D
el
t
a
D
u
n
ă
rii
.
Li
s
c
o
m

T
o
u
r.
A
c
c
e
s
a
t
î
n 
6
a
p
ril
ie
2
0
0
9
.

Bibliogr
afie[modifi
care | modif
icare sursă]

 G
e
o
g
r
a
fi
a
F
i
z
i
c
ă
a
R
o
m
â
n
i
e
i,
F
lo
ri
n
A
C
H
I
M
,
E
di
t
u
r
a
T
r
a
n
s
v
e
r
s
 al
,
B
u
c
u
r
e
șt
i,
2
0
1
5
 C
â
m
p
i
a
B
ă
r
ă
g
a
n
u
l
u
i
d
e
S
u
d
.
R
e
li
e
f
ș
i
h
i
d
r
o
g
r
a
fi
e
.
F
lo
ri
n
A
C
H
I
M
,
E
di
t
u
r
a
T
r
a
n
s
v
e
r
s
al
,
B
u
c
u
r
e
șt
i,
2
0
 1
3
 S
t
u
d
i
u
l
G
e
o
g
r
a
fi
e
i
R
o
m
â
n
i
e
i
p
ri
n
a
p
li
c
a
ți
a
p
r
a
c
ti
c
ă
d
e
t
 e
r
e
n
,
F
lo
ri
n
A
C
H
I
M
.
E
di
t
u
r
a
T
r
a
n
s
v
e
r
s
al
B
u
c
u
r
e
șt
i.
2
0
1
5
 D
i
c
ți
o
n
a
r
E
n
c
i
c
l
o
p
e
d
i
c
R
o
m
â
n
,
e
d
.
P
ol
iti
c
ă
,
B
u
c
u
r
e
șt
i,
1
9
6
2
-
1
 9
6
6
 „
M
a
r
e
l
e
D
i
c
ți
o
n
a
r
G
e
o
g
r
a
fi
c
a
l
R
o
m
â
n
i
e
i”
,
G
e
o
r
g
e
I
o
a
n
L
a
h
o
v
a
ri
,
C
.
I.
B
r
a
ti
a
n
u
și
G
ri
g
o
r
e
T
o
ci
le
s
c
u
,
B
u
c
u
r
e
șt
i,
1
8
9
8
 -
1
9
0
2
 D
i
c
ți
o
n
a
r
u
t
o
p
o
g
r
a
fi
c
u
ș
i
s
t
a
ti
s
ti
c
u
a
l
u
R
o
m
â
n
i
e
i.
P
r
e
c
e
d
a
t
u
d
e
g
e
o
g
r
a
fi
a
ș
i
s
t
a
ti
s
ti
c
a
ț
e
r
e
i,
D
i
m
it
ri
e
F
r
u
n
ḑ
e
s
 c
u
,
1
8
7
2
 „
E
n
c
i
c
l
o
p
e
d
i
a
g
e
o
g
r
a
fi
c
ă
a
R
o
m
â
n
i
e
i”
,
D
a
n
G
hi
n
e
 a
,
2
0
0
2
 S
i
s
t
e
m
a
ti
z
a
r
e
a
t
e
ri
t
o
ri
u
l
u
i
ș
i
l
o
c
a
li
t
ă
ți
l
o
r
d
i
n
R
o
m
â
n
i
a
:
r
e
p
e
r
e
g
e
o
g
r
a
fi
c
e
,
V
a
si
le
C
u
c
u
,
E
di
t
u
r
a
Ș
tii
n
țif
ic
ă
și
E
 n
ci
cl
o
p
e
di
c
ă
,
1
9
7
7
 G
e
o
g
r
a
fi
a
fi
z
i
c
ă
a
R
o
m
â
n
i
e
i,
V
in
til
ă
M
ih
ăi
le
s
c
 u
,
E
di
t
u
r
a
Ș
tii
n
țif
ic
â
,
1
9
6
9
 G
e
o
g
r
a
fi
a
R
o
m
â
n
i
e
i,
L
u
ci
a
n
B
a
d
e
a
,
I
n
st
it
u
t
ul
d
e
G
e
o
g
r
a
fi
e
(
A
c
a
d
e
m
ia
R
e
p
u
bl
ic
ii
S
o
ci
al
is
t
e
R
o
m
â
ni
a
),
 E
di
t
u
r
a
A
c
a
d
e
m
ie
i
R
e
p
u
bl
ic
ii
S
o
ci
al
is
t
e
R
o
m
â
ni
a
,
1
9
8
7
 G
e
o
m
o
rf
o
l
o
g
i
a
R
o
m
â
n
i
e
i,
G
ri
g
o
r
e
P
o
s
e
a
,
E
di
t
u
r
a
F
u
n
d
a
ți
ei
"
R
o
m
â
ni
a
d
 e
M
âi
n
e
",
2
0
0
2
 D
i
n
i
s
t
o
ri
c
u
l
h
ă
rt
il
o
r
v
e
c
h
i
ș
i
h
a
rt
a
R
o
m
â
n
i
e
i,
 G
.
G
.
P
â
rj
ol
e
s
c
u
,
E
di
t
u
r
a
T
ip
o
g
r
a
fi
a
"
N
a
ți
o
n
al
ă
",
1
9
0
8
 R
o
m
â
n
i
a
î
n
i
z
v
o
a
r
e
g
e
o
g
r
a
fi
c
e
ș
i
c
a
rt
o
g
r
a
fi
c
e
:
d
i
n
a
n
ti
c
h
it
a
t
e
p
î
n
ă
î
n
p
r
a
g
u
l
v
e
a
c
u
l
u
i
n
o
s
tr
u
,
M
a
ri
n
P
o
p
e
s
c
u
-
S
pi
n
e
ni
,
E
di
t
u
 r
a
șt
ii
n
țif
ic
ǎ
și
e
n
ci
cl
o
p
e
di
c
ǎ
,
1
9
7
8
 I
n
d
i
c
a
t
o
r
u
l
l
o
c
a
li
t
ă
ți
l
o
r
d
i
n
R
o
m
â
n
i
a
,
I
o
n
I
o
r
d
a
n
,
P
e
tr
e
G
â
șt
e
s
c
u
,
D
.
I.
O
a
n
c
e
a
,
E
di
t
u
r
a
A
c
a
d
e
m
ie
i
R
e
p
u
bl
ic
ii
S
o
ci
al
is
t
e
R
o
m
â
ni
a
,
1
9
7
4