Povestea lui Harap-Alb

Ion Creangă

Scriitor reprezentativ pentru „epoca marilor clasici”, ală turi de Mihai

Eminescu, Ioan Slavici, I.L. Caragiale şi Titu Maiorescu, Ion Creangă este considerat
unul dintre cei mai valoroşi povestitori ai literaturii româ ne. Operei sale
fundamentale, scrierea memorialistică „Amintiri din copilă rie”, i se adaugă basmele
culte, care proiectează în fabulos lumea ţă ră nească apropiată de sufletul să u într-o
manieră originală de exprimare.
Unul din basmele sale reprezentative, Povestea lui Harap-Alb , este un basm
cult şi a fost publicat în revista „Convorbiri literare” în 1877, după ce în epocă
apă ruseră primele culegeri de basme populare, realizate de Petre Ispirescu.
1. specie – basm
Prezent mai întâ i în epica populară , basmul este o naraţiune amplă în proză ,
în care personajele supranaturale, dar şi cele reale trec prin întâ mplă ri fabuloase,
spre a ilustra izbâ nda binelui.
2. tip de basm
Devenit operă de autor, basmul cult preia tiparul narativ al celui popular, dar
beneficiază de o reorganizare a elementelor stereotipe, conform unei viziuni
personalizate asupra vieţii.Spre deosebire de basmul popular, unde naraţiunea
predomină , basmul cult presupune îmbinarea naraţiunii cu dialogul şi cu
descrierea.Textul în sine este creaţia originală a lui Creangă prin arta narativă , noul
tip de fantastic, umorul, erudiţia paremiologică şi particularită ţile stilistice.
3. curent literar şi apartenenţă
Prin detalii realiste, lumea fabuloasă coboară într-un plan al existenţei care
poate fi localizat geografic si istoric. Personajele din basm întruchipează o
colectivitate aparte, se aseamă nă cu lumea ţă ră nească din Humuleşti, familiară
autorului.Cel mai elocvent exemplu este comportamentul fiului de crai care plâ nge
câ nd este certat de tată , este pă că lit de că tre Spâ n, cu cei cinci prieteni poartă
dialoguri savuroase, iar aceştia, în ciuda înfă ţişă rii bizare se comportă precum
consă tenii lui Nică .
4. tema (eventual titlul) şi secvenţe
Tema basmului are sursă folclorică , ilustrâ nd confruntarea dintre bine şi ră u,
învingă tor fiind binele. Această confruntare se concretizează în traseul parcurs de
mezinul care îşi formează personalitatea, un drum al maturiză rii necesar pentru a
deveni împă rat.
SECVENŢE ILUSTRATIVE: TEMA, PERSONAJ, RELAŢ II CU ALTE PERSONAJE
O secvenţă ilustrativă este cea a coborâ rii fiului de crai în fâ ntâ nă ,
naivitatea acestuia fă câ nd posibilă supunerea prin vicleşug.Antagonistul (Spâ nul) îl
închide înă untru şi, pentru a-l lă sa în viaţă , îi cere să
facă schimb de identitate şi să jure „pe ascuţişul paloşului” să -i dea ascultare „întru
toate (...) pâ nă câ nd îi muri şi iar îi învie", jură mâ ntul din fâ ntâ nă incluzâ nd astfel şi
condiţia eliberă rii. Fiul de crai intră în acel spaţiu al renaşterii şi al regeneră rii cu
acest statut şi va ieşi cu unul nou, de slugă a Spâ nului, cu numele Harap-Alb.
Altă secvenţă relevantă este cea a demască rii ră ufă că torului: întorşi la
curtea lui Verde-împă rat, după ce Harap-Alb trece şi de proba impusă de fata
împă ratului Roş , aceasta îl va divulga pe Spâ n. Tă ierea capului feciorului e semnul
că iniţierea s-a încheiat, iar rolul Spâ nului a luat sfâ rşit. Întruchipare a ră ului, el va fi
ucis de că tre cal: "zboară cu dâ nsul în înaltul ceriului, şi apoi, dâ ndu-i drumul de
acolo, se face Spâ nul pă nă jos praf şi pulbere".
Decapitarea eroului este ultima treaptă şi finalul iniţierii, avâ nd semnificaţia
coborâ rii in Infern(Florin Ioniţă )/ a morţii iniţiatice. Reînvierea este posibilă cu
ajutorul "farmazoanei", iar nunta şi schimbarea statutului social, în cel de împă rat,
confirmă maturizarea eroului.
5. Construcţia discursului narativ
a.semnificaţia titlului - personajul
b. compoziţia şi repere spaţiale şi temporale
Acţiunea se desfă şoară linear, iar coordonatele sunt vagi, prin
atemporalitatea şi aspaţialitatea convenţiei: "Amu cică era odată într-o ţară un crai,
care avea trei feciori."
c. simetria incipit-final
 Încă din incipit se realizează fuziunea dintre real şi fabulos, iar reperele
spaţiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care trebuie să ajungă de la un
capă t la altul al lumii, în plan simbolic, de la imaturitate la maturitate. Fiind un basm,
sunt prezente clişeele compoziţionale (formulele tipice): formula iniţială („Amu
cică era odată ”) şi formula finală sunt convenţii care marchează intrarea în fabulos
şi pă ră sirea acestuia. Formula finală include în basmul lui Creangă o reflecţie asupra
realită ţii sociale, susţinâ nd apartenenţa la realism („ Iar pe la noi, cine are bani bea
şi mă nâ ncă , iară cine nu, se uită şi rabdă .”). Formulele mediene au rol în delimitarea
secvenţelor narative şi întreţin curiozitatea cititorului.
4. Momentele/ construcţia subiectului
Parcurgerea drumului maturiză rii de cel mai vrednic dintre fiii craiului
presupune un şir de evenimente care constituie momentele subiectului: o situaţie
iniţială de echilibru (expoziţiunea), un eveniment care dereglează echilibrul iniţial
(intriga), apariţia donatorilor şi a ajutoarelor, trecerea probelor (desfă şurarea
acţiunii), refacerea echilibrului şi ră splata eroului (deznodă mâ ntul).
„Cartea” primită de la Împă ratul Verde, care, neavâ nd decâ t fete, doreşte ca
moştenitor la tron pe unul din nepoţi, este factorul perturbator al situaţiei iniţiale.
Destoinicia fiilor este probată mai întâ i de crai, care se deghizează în ursul de la pod,
podul simbolizâ nd trecerea la o altă etapă a vieţii. Ajunşi la curtea împă ratului
Verde, cră işorul este supus de Spâ n la trei probe (triplicarea): aducerea
"să lă ţilor"din Gră dina Ursului, a pieii cerbului şi a fetei Împă ratului Roş. Primele
două le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, a treia însă , mai complexă , este depă şită
datorită puterilor supranaturale ale ajutoarelor. O ultimă probă trecută de Harap-
Alb este cea impusă chiar de fata Împă ratului Roş, care îl va şi divulga pe Spâ n.
Decapitarea eroului reprezintă finalul iniţierii, iar reînvierea, nunta şi schimbarea
statutului social confirmă maturizarea personajului şi atestă caracterul de
bildungsroman al scrierii.
5. Personaje
Asemenea orică rui fă t-frumos din basmul popular, Harap-Alb este un
personaj principal şi pozitiv, însă este şi unul „ rotund ” (Forster), pentru că
parcurge un traseu al iniţierii. Întrucâ t numele să u dă şi titlul operei, Harap-Alb este
şi un personaj eponim. Numele îi reflectă condiţia duală : rob, slugă (Harap) de
origine nobilă (Alb) şi totodată ilustrează traseul parcurs de la inocenţă , naivitate
(Harap) la maturitate (Alb), câ nd devine apt să conducă o împă ră ţie.
a.caracterizare directă
Cră işorului nu-i sunt menţionate de că tre povestitor tră să turi fizice, pentru că
în popor, de regulă , un om bun şi viteaz este considerat şi frumos. Pentru Sfâ nta
Duminică este la un moment dat „mai fricos ca o femeie”, Împă ratul Verde vede în el
o „slugă vrednică şi credincioasă ”, iar Spâ nul îl numeşte „slugă netrebnică , slugă
vicleană ”, exprimâ ndu-şi astfel ura şi teama de a nu fi dat în vileag.
b.caracterizare indirectă
Bună tatea sufletească este tră să tura morală esenţială , dezvă luită în multe
dintre secvenţele narative: miluirea cerşetoarei cu un bă nuţ, ocolirea furnicilor
pentru a nu le primejdui nunta, gă sirea adă postului pentru roiul de albine.
Fiul de împă rat îşi dezvă luie calită ţile şi defectele prin relaţiile cu celelalte
personaje ale basmului: este fiu iubitor, care suferă câ nd îşi vede tată l amă râ t, cu
Spâ nul este în relaţii conflictuale, fiind capabil de ură , dar ră mâ ne credincios
jură mâ ntului fă cut. „ Ră utatea ” spâ nului (iniţiatorul să u) îl va pune pe Harap-Alb în
situaţii dificile, care însă îi vor dezvă lui calită ţile morale necesare unui împă rat.
Prietenos şi comunicativ, el este însoţit, spre a fi ajutat, de cei cinci nă zdră vani
(Gerilă , Flă mâ nzilă , Setilă , Ochilă , Pă să ri-Lă ţi-Lungilă ) ce simbolizează confruntarea
cu propriile limite omeneşti: rezistenţa la frig, foame, sete, posibilitatea de a
descoperi orice oriunde etc.
6. Concluzie<(1)arg.>
Avâ nd drept particularită ţi individualizarea personajelor, reflectarea
concepţiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, umorul şi specificul
limbajului, Povestea lui Harap-Alb este un basm cult, care, ca orice basm, pune în
evidenţă idealul de dreptate, cinste şi de adevă r.