SIGURANŢĂ ŞI SECURITATE ALIMENTARĂ ÎN PROTECTIA

CONSUMATORULUI - Curs 1

Conceptul de securitate alimentară

În cadrul dezbaterilor privind lupta împotriva foametei și sărăciei,

sunt utilizate 3 noțiuni: dreptul la hrană
securitatea alimentară
suveranitatea alimentară
Noțiunile pot fi privite ca având sens diferit sau pot fi complementare uneia alteia.

Titular: Conf. univ. dr. ing.

Ioan GONTARIU
• Dreptul la hrană reprezintă o componentă a drepturilor omului cuprinsă în
Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, fiind inclusă în Convenția
Internațională privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale din 1978.
• Conform GC 12 General Comment No. 12 dreptul la hrană este definit ca dreptul
fiecărui bărbat, femeie, copil, singuri sau în comunitate cu alții, de a avea acces
fizic și economic, în orice timp, la orice hrană sau la mijolace pentru procurarea
acesteia în condiții de demnitate umană.
• Dreptul la hrană al omului este o obligație a statului care trebuie să respecte, să
protejeze și să îndeplinească acest standard prin legislația și problemele pe
care le întreprinde.
• Obligațiile statului sunt explicitate în GC -12 unde se menționează:
• - obligația de a respecta accesul existent la necesitățile de hrană adecvată și de
a nu lua nicio măsură pentru a îngrădi acest acces;
• - obligația de a proteja măsurile necesare astfel încât instituții sau indivizi să nu
împiedice accesul celorlalți indivizi la o hrană adecvată;
• - obligația dea îndeplini sau de a facilita – aici statul trebuie să se angajeze în
activități de întărire a accesului populației la utilizarea resurselor, înseamnă că
trebuie să asigure mijloacele de trai, inclusiv securitatea alimentară.
• - dacă un grup sau un individ nu este capabil să-și asigure dreptul la o hrană
adecvată prin mijloacele care sunt la dispoziția acestora, totodată statul are
obligația de a îndeplini, de a asigura direct acest drept.
Raportul pe anul 2019 prezentat de Organizația pentru
Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) arată că, în
anul 2018, aproximativ 820 de milioane de persoane (aproape
11% din populația planetei) se află în situația de insecuritate
alimentară gravă sau, mai exact, suferă de foame.
• Securitatea în sens general se poate defini astfel ca: ,,stare a unui produs,
proces sau serviciu in care riscul de a pune in pericol sau de a provoca
pagubemediului sau proprietății este limitat la un nivel acceptabil".
• Se poate observa că aceasta accepțiune generică de ,,securitate" pune accent pe
absenţa pericolelor; prin extensie sintagma ,,securitatea alimentară" semnifică
lipsa oricărui element ce ar putea pune în pericol alimentația şi nutriția .
• Pentru a contura mai bine conceptul securității alimentare, putem porni de la
noțiunea clasică de securitate privită în sens general.
• Termenul de ,,securitate "provine din latinescul securitas, -atis, fiind definit
astfel: ,,faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere si liniște
pe care îl da cuiva absenta oricărui pericol; protecție, apărare".
• Componentele de bază ale siguranței și securității alimentare:
• politica alimentară
• politica nutrițională
• Prin urmare, politicile alimentare reprezintă ansamblul de măsuri
guvernamentale de ordin legislativ, normativ, administrativ și financiar, care au
în vedere obiective definite în prealabil.
• Politica nutrițională vizează asigurarea unui echilibru între trebuințele fiziologice
de consum alimentar și aportul nutrienţilor pentru satisfacerea acestora.
• Securitatea alimentară a populației trebie privită la nivel național și planetar. Deci,
conform Declarației Mondiale asupra Nutriției , Roma 1992
• “Securitatea alimentară există atunci când toți oamenii, în orice moment, au acces
fizic și economic la alimente sigure și nutritive care îndeplinesc necesitățile de
hrană ale organismului uman, pentru a duce o viață sănătoasă activă”
• În Constituția României din 1991, printre drepturile și îndatoririle fundamentale ale
cetățenilor, se numără și cele social-economice și culturale care cuprind: dreptul
la muncă, dreptul la odihnă, dar și dreptul la un nivel de trai decent.

• În esență termenul de securitate alimentară cuprinde accesul la hrană și

procurarea hranei, dar nu face referire și la accesul la resursele productive.
• Prin urmare între definiția dreptului la hrană și cea a securității alimentare există
unele diferențe majore, deoarece securitatea alimentară nu implică ca statul să/și
asume obligații sau mecanismele legale pentru ca cei săraci (malnutriții) să se
poată apăra față de cei care le pot interzice accesul la hrană (proprietarii de
terenuri, corporațiile, autoritățile statale).
• Asigurarea securității alimentare la nivel planetar sau național înseamnă:
• - foame evidentă acută tranzitorie (înfometare sau inaniție);
• - foame cronică (subalimentație);
• - foame ascunsă (malnutriție de diferite tipuri, mai ales carență în vitamine,
minerale)
• La nivel planetar există aprox. 1 mld. de oameni subalimentați – care suferă de
foame cronică, dintre care 200 mil. sunt copii;
• Pentru a lua măsurile necesare în vederea combaterii sărăciei, a subalimentației la
nivel global sau regional trebuie să se aibă în vedere factorii care influențează
pozitiv sau negativ producția de alimente și anume:
• ▲ ridicarea capacității productive a pământului prin diverse lucrări: irigații,
hidroameliorații, mecanizări, utilizarea unor metode noi de organizare;
• ▲ sporirea suprafețelor agricole și împiedicarea procesului de eroziune, a
procesului de deșertificare a suprafețelor existente, lucru care necesită fonduri
uriașe, precum și soluții științifice și tehnice (mai ales contribuția ecologiei
agricole;
• ▲ protecția permanentă a mediului prin:
• - diminuarea până la eliminare a emisiilor de gaze care produs efectul de seră și
reduc stratul de ozon de mare înălțime ═ încălzirea globală;
• - restricționarea tăierilor de pădure și realizarea de perdele forestiere în zonele
predispuse la alunecări de terenuri, deșertificare;
• - diminuarea consecințelor catastrofelor naturale datorită schimbărilor climatice
concretizate prin secetă, inundații, viituri, tornade. Se vor amenaja cursurile de apă
și se vor întreține, se vor realiza bazine care pot prelua surplusul de apă (toate
aceste măsuri necesită eforturi financiare mari care se vor reflecta în prețul
produselor agroalimentare).
• ▲ economisirea resurselor energetice convenționale și găsirea de noi surse
energetice mai ieftine. Trebuie arătat că, pentru realizarea producției agroalimentare,
în prezent se utilizează mai mult energie fosilă (petrol, gaze naturale, cărbune), penru
construcția de mașini agricole, pentru producția de îngrășăminte și pesticide. În
această direcție trebuie valorificate resursele agricole (cereale, cartofi, sfleclă)
inclusiv deșeurile agricole pentru producția de bioalcool și respectiv semințele de
oleaginoase pentru producția de biodiesel (rapiță, floarea soarelui, soia);
• ▲ dezvoltarea științelor agricole și tehnologiilor în scopul creșterii producției
agricole prin îmbunătățirea soiurilor de plante și a raselor de animale;
• ▲ accesul la finanțare a fermierilor și procesatorilor de produse agroalimentare, în
condiții avantajoase;
• ▲ îmbunătățirea capitalului uman în mediul rural, prin educație, îmbunătățirea
condițiilor de viață și asigurării unei stări bune de sănătate;
• ▲ prevenirea conflictelor prin mecanisme de rezolvare democratică, reducerea
numărului de membri vulnerabili ai societății;
• ▲ realizarea unui bilanț alimentar la nivel național pentru a avea o privire de
ansamblu la distribuția de alimente și componentele nutritive ale acestora în rândul
populației;
• ▲ întocmirea de observații clinice statistice, la nivel național, care să pună în
evidență diferitele maladii de carență alimentară;
• ▲ intensificarea procesului de educație a populației privind cerințele calitative față
de produsele agroalimentare, a normelor igienico-sanitare care se impun la
distribuția acestora, la păstrarea lor în gospodărie și la modul de utilizare;
 • ▲ reducerea risipei alimentare care se manifestă în țările dezvoltate sub două
aspecte:
• - degradarea voită a producției cerealiere prin necultivarea terenurilor sau
distrugerea recoltelor pentru a menține un anumit preț pe piață;
• - industrializarea alimentelor în scopul de a oferi consumatorilor alimente cu un
aspect senzorial deosebit, dar cu o valoare nutrițională neechilibrată din punct de
vedere al conținutului și calitățiinutrimentelor (proteine, lipide, hidrați de carbon),
dar mai ales în ceea ce privește conținutul în substanțe bilogic active (minerale,
vitamine, pigmenți);
• ▲ realizarea de programe naționale de alimentație și punerea lor în aplicație pentru
a asigura o stare de nutriție generală bună și condiții de viață decente. În același
timp trebuie asigurate și veniturile necesare pentru ca populația să aibă o stare de
sănătate optimă.
110 kg de mâncare pe cap de
locuitor

Aproximativ o treime din toate produsele din

România ajung la coşul de gunoi sau sunt irosite
inutil, anual.
• Realizarea securității alimentare la nivel mondial presupune producerea unei
cantități suficiente de hrană în vederea satisfacerii necesităților alimentare ale
populației în creștere și în schimbare, dar și o mai bună gospodărire a resurselor.
• Insecuritatea alimentară a oamenilor apare atunci când aceștia nu au mijloacele
necesare pentru a produce și cumpăra hrana necesară. Este necesar ca fiecare
individsă aibă acces la un loc de muncă remunerativ, la active de producție
(pământ, bani) și la resursecare să sporească productivitatea: tehnologie,
creditare, învățământ, sănătate.

• Există 2 forme de insecuritate alimentară:

• - insecuritate alimentară tranzitorie – când foametea este cauzată de război,
inundații, secetă, recolte insuficiente, culturi compromise;
• - insecuritatea alimentară cronică – care se manifestă pe termen lung, când
oamenii au în permanență probleme, manifestate prin dietă insuficientă,
imposibilitate de obținere a hranei, deoarece nu pot cumpăra sau produce ei înșiși
această hrană.