Pr. prof. dr.

MIRCEA PĂCURARIU

CULTURA TEOLOGICĂ
ROMÂNEASCĂ
Scurta prezentare istorica

CARTE TIPĂRITĂ CU BINECUVÂNTAREA

PREAFERICITULUI PĂRINTE
DANIEL
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Editura BASILICA a Patriarhiei Române

Bucureşti - 2011
94 PR. PROF. DR. MIRCEA PĂCURARIU

apreciabil de manuscrise greceşti, mai ales Evanghelii şi Liturghiere, frumos caligra­

fiate şi împodobite (păstrate azi la Moscova, Muntele Athos, Istanbul şi Ierusalim),
el fiind considerat cel mai bun copist şi miniaturist al timpului. A mai scris imne li­
turgice, versuri greceşti etc.11. Aşadar, Matei al Mirelor desfăşura la noi o intensă ac­
tivitate culturală în limba greacă, aşa cum făcuse, cu un secol înainte, Gavril Protul.
Un „ucenic” al mitropolitului Luca, Antim, a copiat în Ţara Românească peste
20 de manuscrise greceşti; patru dintre ele - împodobite cu chipurile lui Matei Basa-
rab şi al doamnei Elina - au fost dăruite celor patru Patriarhii zise „apostolice”: Con-
stantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim12.
în timpul domniei lui Matei Basarab, în pofida mişcării antigreceşti pornite cu
câţiva ani în urmă, în anul 1646 s-a înfiinţat la Târgovişte o „schola graeca et latina”,
condusă de umaniştii greci Pantelimon Ligandis (viitorul mitropolit Paisie de Gaza)
şi Ignatie Petritsis, originari din insula Hios. Cam în aceeaşi perioadă, Colegiul uma­
nist înfiinţat de Vasile Lupu la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, iniţial cu dascăli
ucraineni veniţi de la Kiev, a primit o nouă orientare, devenind un colegiu condus de
dascăli greci şi care au înlocuit - în predare - limba latină cu cea greacă. Deci ţările
noastre deveneau acum adevărata „protectoare” a culturii greceşti în perioada
„turcocraţiei”, când toate teritoriile locuite de greci se găseau sub dominaţie otomană.

Lucrări româneşti în manuscris

din prima jumătate a secolului

Paralel cu aceste creaţii culturale în limbile slavonă şi greacă, în prima

jumătate a acestui secol se înregistrează un număr sporit de manuscrise în limba
română, cu un profil destul de variat, în toate cele trei ţări existente atunci. Printre
cărţile româneşti rămase în manuscris trebuie să notăm opera ascetică Leastviţa
(Scara) Sfântului loan Sinaitul (Scărarul, t 649), în traducerea ieromonahului
Varlaam de la Secu, lucrare cunoscută de mult în mănăstirile noastre în versiune
slavă. Traducerea lui Varlaam, făcută în 1618, a rămas în manuscris. Trebuie să

11 D. Russo, op.cit., p. 168-176. Despre Matei al Mirelor, ca istoric, au mai scris: Dan
S im on escu , ,JLe chroniqueur Mathieu de Myre et une traduction ignoré de son «Histoire», în RESEE,
t. IX, 1966, nr. 1-2, p. 81-114 (o versiune în limba română în GB, an. 27,1968, nr. 3-4, p. 436-456); Pr.
Dumitru D im a , „Mitropolitul Matei al Mirelor şi importanţa operei sale pentru români”, în ST, an. 18,
1966, nr. 7-8, p. 408-419; Dan Z a m firescu , „Matei al Mirelor şi Letopiseţul Cantacuzinesc”, în voi.
său Studii şi articole de literatură română veche, Bucureşti, 1967, p. 184-204; Ariadna C am ariano -C io -
r a n , Contributions a l'histoire des relations greco-roumaines, Jannina, 1984, p. 163-167.
12 Olga C ic a n c i , „Literatura în limba greacă în Moldova şi Ţara Românească în veacul al
XVn-lea”, în Studii, revistă de istorie, an. 23, 1970, nr. 1, p. 17-42; Olga C ica nci , „Cărturari greci în
ţările române (secolul al XVH-lea - 1750)”, în voi. Intelectuali din Balcani în România (secolele
XVn-XIX), Bucureşti, 1984, p. 15- 67.
 CULTURA TEOLOGICĂ ROMÂNEASCĂ - sec. ΧΥΠ 95

notăm că cele 30 de cuvântări (trepte) ale Sfântului loan Scărarul au fost traduse din
greaca patristică în cea comună (neogreacă) de către umanistul Maxim Margunios
(1549-1602), fost episcop de Citera, la care el a adăugat şi anumite explicaţii sau
comentarii. Traducerea interpretată a lui Margunios a apărut într-o primă ediţie la
Veneţia în anul 1590. Varlaam a tradus din greceşte în româneşte tocmai această
versiune a lui Margunios, inclusiv explicaţiile sale (cu câteva omisiuni nesemnifi­
cative, dar şi cu câteva explicaţii în plus pentru cititorul român). Varlaam a alăturat
textului românesc şi pe cel slavon, după o veche traducere din limba greacă, deci
fără comentariile sau explicaţiile lui Margunios, fapt pentru care acest text slavon
este redus faţă de textul românesc. Meritul lucrării constă în faptul că este o primă
lucrare patristică în româneşte cunoscută până azi13.
Un alt traducător din literatura patristică, dar şi din cea istorică bizantină a fost
călugărul AßhaUMoxa ßfoxaüe) din Mănăstirea Bistriţa din Oltenia (c. 1585-c . 1650).
La îndemnul episcopului Teofil al Râmnicului, viitor mitropolit al Ţării Româneşti,
el a redactat prima Cronică universală!n limba română, sub titlul De-nceputullumieei
de-ntâiu, pe care a terminat-o în anul 1620. Are 99 de capitole, în care sunt expuse
fapte petrecute de la „facerea lumii” până în 1489, cu datele privitoare la popoarele
antice (evrei, asirieni, egipteni, perşi, greci, romani) şi medievale (bulgari, sârbi,
turci), stăruind asupra istoriei Bizanţului. Sunt consemnate chiar şi unele din luptele
domnitorilor români cu oştile otomane (Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara,
Ştefan cel Mare).
Cea mai mare parte a Cronicii lui Mihail Moxa era o traducere comprimată şi
selectivă a unei versiuni slavone, de redacţie medio-bulgară, a cunoscutei Cronici
universale a bizantinului Constantin Manasses (t 1187, spre sfârşitul vieţii episcop
de Naupaktos), la care se adaugă şi alte izvoare bizantine: Cronografia pe scurt a pa­
triarhului Nichifor al Constantinopolului, Cronica universală a lui Simion magistrul
şi logofătul (logothetul), Cronica lui loan Zonaras, Cronica anilor 1296-1413, atribuită
lui loan Chortasmenos, Letopiseţele sârbeşti şi altele14.
Acelaşi smerit monah din obştea Mănăstirii Bistriţa a tradus în româneşte Pra­
vila de la Govora, din anii 1640-1641, de care ne vom ocupa în alte pagini. în acelaşi

13 G h. G h ib ă n e s c u , „Leastviţa lui loan Scărarul, traducere de Varlaam mitropolitul Moldovei,

către 1618”, în rev. Arhiva, Iaşi, nr. 25,1914, p. 65-107 (şi extras); Pr. Paul M ih a il, ,JLeastviţa (Scara
raiului). Traducerea lui Varlaam de la Secu într-o nouă redacţie”, în BOR, an. 82, 1964, nr. 11-12,
p. 1069-1083; Pândele O l t e a n u , „Metodologia filologiei comparate în studierea izvoarelor şi în iden­
tificarea versiunii neogreceşti a operei «Scara» tradusă de mitropolitul Varlaam”, în MO, an. 22,1970,
nr. 5-8, p. 543-566. Traducerea lui Varlaam a fost editată în anul 2007 la Iaşi.
14A fost editată de B. P. H asd eu în Cuvente den bătrâni, I, Bucureşti, 1878, p. 337-443 (şi ediţia
din 1983, p. 299-425), apoi de N. S im ach e şi Tr. C ristescu (Buzău, 1942, LXXX + 200 p.) şi o Ediţie
critică, cu un studiu introductiv şi note de G. M ihăila (Bucureşti, 1989, 587 p.). Despre el: Dennis
D eletant , „Un manuscris al lui Mihail Moxa din Muzeul Britanic”, în Revista de istorie şi teorie literară,
an. 24, 1975, nr. 2, p. 255-262.
170 PR. PROF. DR. MIRCEA PĂCURARIU

iar spre sfârşitul vieţii, la Mănăstirea Călui din Oltenia, unde a fost şi egumen. A co­
piat şi tradus mai multe lucrări greceşti, dar a scris el însuşi despre evenimentele care
au avut loc în anul 1821 şi a întocmit un lexicon al sfinţilor32.
în sfârşit, consemnăm şi numele arhimandritului N icodim Grecianu
(1762-1817), originar dintr-o veche familie de boieri, călugărit la Cemica. A tradus
din greceşte mai multe lucrări rămase în manuscris, între care Neon ecloghion, adică
carte nouă cu alegeri de vieţi vrednice de cuvânt ale unora din sfin ţi... a lui Nicodim
Agbioritul (1807, Ms. 2097, Bibi. Acad. Rom.), Ecloghion, adică adunarea de vreo
câteva istorii şi vieţi ale Sfinţilor Părinţi, unele prescrise şi mai îndreptate, altele
tălmăcite după limba grecească ( \808), Adunare de învăţături ale m ultor Glosofi şi
dascăli... din care unele s-au tălmăcit după grecie... şi s-au mai adăugat (1813, Ms.
1986, Bibi. Acad. Rom.), O m iliile Sfântului loan Gură de Aur la Evanghelia de la
M atei şi alte texte patristice33.
In Moldova de asemenea se înregistrează un număr mare de copişti, dintre
care vom consemna doar câţiva. De pildă, în prima jumătate a secolului, de la
monahul Cosma (Cozma) de la Neamţ au rămas şase manuscrise (miscelanee), care
cuprind Paterice, al Pecerskăi, şi lucrarea M ântuirea păcătoşilor a lui Agapie
Landos34. Iar un loan ieroschimonahul de la Mănăstirea Râşca - în ultimul deceniu
al secolului al XVH-lea şi începutul celui următor - copia mai multe manuscrise,
cu texte din Sfântul loan Scărarul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Teodoret al
Cirului, un Pateric ş.a.35.
Un Evlogbie monahul, „dascălul slovenesc”, a tradus, din dispoziţia mitropo­
litului Iacob Putneanul, Vieţile sfinţilor (se păstrează exemplare pe câteva luni).
Arhimandritul Eustatie Popovici, ardelean din Arad, stabilit în schiturile
Brăteşti, lângă Paşcani, şi Măgura Ocnei, copia, între anii 1766-1781, un număr de
manuscrise cu texte patristice: Leastviţa (Scara) Sfântului loan Scărarul, Cuvântările
Sfântului Efrem Şirul, Cuvintele Sfântului Grigorie Sinaitul ş.a.36.

32 Despre el au scris Constantin E rbicea n u , în rev. BOR, an. 12,1888-1889, nr. 9 şi 10; an. 13,
1890, nr. 2, 3,4, 5,6 şi 7 şi an. 14,1890-1891, p. 408-422; Alexandru Duţu, Coordonate ale culturii
româneşti în secolul XVIII, Bucureşti, 1968, p. 165-166.
33Dumitru F u rtu nă , Ucenicii stareţului Paisie în mănăstirile Cemica şi Căldăruşani, Bucureşti,
1927, p. 76-77; N. S cu ly L o go th eti, „Contribuţii privitoare la viaţa şi opera arhimandritului Nicodim
Grecianu (1762-1817)”, in GB, nr. 40,1980, nr. 1-12, p. 846-852. A se vedea şi Gabriel Ş trempel , Ca­
talogul manuscriselor, I, p. 128 şi Π, p. 307-308. Acelaşi Nicodim Grecianu a tradus şi tipărit la Sibiu,
în 1811, cartea lui Polizois Kontos Ioanitul (probabil un aromân din lanina), învăţătură de multe sţiinţe
folositoare copiilor creştineşti celor ce vor să înveţe şi să ştie dumnezeiasca Scriptură, cu texte biblice
şi învăţături de credinţă şi morală.
34G. Ş trempel , Copişti de manuscrise, p. 39-42 şi Catalogul manuscriselor, I, p. 46 şi 269.
35 G. Ş trem pel , Copişti de manuscrise, p. 117-119.
36 G. Ş t rem pel , Copişti de manuscrise, p. 183-184 şi Catalogul manuscriselor, I, II şi III,
vezi la indici; P r. p ro f. Mircea PĂCURARIU, Dicţionarul teologilor români, ed. a Π-a, Bucureşti, 2002,
p. 393.
 CULTURA TEOLOGICĂ ROMÂNEASCĂ - sec. ΧΥΙΠ 171

In Moldova au rămas câteva manuscrise copiate de maici. De pildă, m primii ani

ai secolului al XK-lea, o Migdonia schimonahia de la Văratec copia un manuscris cu
peste 200 de foi, cuprinzând cuvântări ale Sfinţilor Grigorie Sinaitul, Simeon al Tesa-
lonicului, patriarhul Calist al Constantinopolului (c. 1796, Ms. 3543), şi un altul, la
1804, tot cu peste 200 de foi, cu diferite învăţături ale Sfinţilor Părinţi (Ms. 1345)37.
în cadrul curentului „neoisihast” sau „paisian” de la mănăstirile Secu şi Neamţ,
ianugurat de marele reformator al vieţii monahale de la noi, stareţul Paisie (t 1794),
s-au tradus numeroase texte din Sfinţii Părinţi şi marii asceţi din primele secole
creştine (Antonie cel Mare, Isaia Pustnicul, Petru Damaschin, Marcu Ascetul, Teodor
Studitul ş.a.), fie în slavoneşte (pentru călugării slavi), fie în româneşte pentru
călugării moldoveni şi ardeleni. Se apreciază că numărul manuscriselor copiate în
timpul lui Paisie se ridică la aproape 300, din care aproximativ 40 au fost scrise de el
însuşi, încât la Mănăstirea Neamţ s-a creat o adevărată „şcoală” de traducători. între
cei mai renumiţi traducători şi copişti din „şcoala paisiană” trebuie să-l notăm pe ar­
deleanul Macarie (n. 1730 - 1 c. 1810 în Bucureşti), care a studiat la Academia dom­
nească din Bucureşti, apoi a plecat la Muntele Athos, unde l-a cunoscut pe stareţul
Paisie, pe care îl va însoţi apoi la Dragomima; mai târziu va ajunge în slujba Mitro­
poliei din Bucureşti, ca „diortositor” al unor cărţi tipărite acolo şi ca „dascăl al Evan­
gheliei”, probabil predicator şi dascăl la şcoala de preoţie. Acest Macarie a făcut mai
multe traduceri din slavoneşte şi greceşte, din care a putut tipări doar O m iliile Sfân­
tului Macarie Egipteanul (Bucureşti, 1775). Alte traduceri ale sale au rămas în
manuscris: Vieţile Sfinţilor; după Sfântul Dimitrie al Rostovului (1775-1780, din care
se păstrează numai cele pe lunile septembrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, martie,
aprilie), „tălmăcite... spre folosul cel de obşte al limbii româneşti de pre limba cea
slovenească”; probabil erau pregătite pentru tipar toate cele 12 volume, odată cu
Mineile de la Râmnic, din 1776-1780. Tot el a mai tradus Scara Sfântului loan
Scărarul, Patrusprezece epistolii ale lui Pavel, tâlcuite de Teofilact al Ohridei, Viaţa
Sfântului Nicolae (după Simion Metafrastul), Viaţa Sfântului loan Damaschinul (de
patriarhul loan al Ierusalimului), traduceri din Sfinţii Antonie cel Mare, Vasile cel
Mare, Teodor Studitul, Isaac Şirul, Grigorie Sinaitul, Teodoret al Cirului, Tipicul
Sfântului Sava, Fizica şi Logica bizantinului Nichifor Vlemides, Manualul de pictură
bizantină al lui Dionisie de Fuma şi altele38.
37 G. Ş trem pel , Copişti de manuscrise, p. 149-150 şi Catalogul manuscriselor, I, p. 299 şi ΙΠ,
p. 164-165.
38 Pr. Dumitru F u r tu n ă , Ucenicii stareţului Paisie în mănăstirile Cemica şi Căldăruşani,
Bucureşti, 1927, p. 63-67; Gabriel Ş trem pel , Catalogul manuscriselor, vol. I, Π şi ΙΠ (la indici, mai ales
în voi. Π); N. A. U rsu , „Şcoala de traducători români din obştea stareţului Paisie de la mănăstirile Dra­
gomima, Secu şi Neamţ”, în MMB/TV, serie nouă, an. 4, (70), 1994, nr. 11-12, p. 64-70 (reprodus şi în
voi. Românii şi reînnoirea isihastă. Studii închinate Cuviosului Paisie de la Neamţ, Iaşi, 1997, p. 50-60).
Vezi şi Pr. prof. Mircea P ă cura riu , Dicţionarul teologilor români, p. 259-260.
172 PR. PROF. DR. MIRCEA PACURARIU

Un alt călugăr paisian, ieromonahul Ilanon, muntean cu studii la Academia

domnească din Bucureşti, a făcut parte din „obştea” lui Paisie din mănăstirile Dra-
gomima, Secu şi Neamţ, desfăşurând o remarcabilă activitate ca traducător şi „dascăl
de limba elinească”. A făcut traduceri din Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul,
Maxim Mărturisitorul, Isaia Pustnicul, ava Thalasie, Calist şi Ignatie etc. Una dintre
cele mai importante traduceri a fost Exaimeronul, adică tâlc la cele şase zile ale Fa­
cerii. .. al Sfântului Vasile cel Mare, însoţită de un lung comentariu original (500 de
note, cu 208 pagini într-un manuscris de la Mănăstirea Neamţ, pregătit pentru tipar).
Acest comentariu al lui Darion, cu peste o sută de pagini, poate fi considerat o primă
lucrare de cosmografie în limba română; în rest, sunt explicate noţiuni de fizică, ma­
tematică, meteorologie, geografie, botanică, zoologie, logică, retorică şi gramatică39.
Un alt paisian, dascălul Isaac (c. 1750-1817), traducea în româneşte, în 1795,
O m iliile la Evanghelia de la M atei ale Sfântului loan Gură de Aur40. Iar un manuscris
cu Omilii (cu 1228 file) era „tălmăcit de pre limba elinească pre limba rumănească
de smeritul între monahi Rafail, la anii 1804, în Mănăstirea Neamţului, în soborul
stareţului Paisie”41. Un ierodiacon Ştefan (t 1807) din obştea Mănăstirii Neamţ a tra­
dus Vieţile Sfinţilor în 12 volume, după Sfântul Dimitrie al Rostovului („s-au tălmăcit
din limba rusească în cea românească, lângă care s-au mai adăogat oarecare şi din
cea grecească”). S-au tipărit după moartea sa, în noua tipografie de la Neamţ, între
anii 1807-1815. A făcut şi alte traduceri care au rămas în manuscris42.
Notăm aici că vechea bibliotecă de la Mănăstirea Neamţ, existentă încă din
prima jumătate a secolului al XV-lea,43 s-a îmbogăţit mereu, mai ales sub stareţul
Paisie. Aşa se face că în 1809, în cursul primei retrageri din scaun a mitropolitului
Veniamin Costachi la Mănăstirea Neamţ, el a dispus să se zidească, cu cheltuiala sa,
un corp de chilii cu un paraclis, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, dar şi o
„bibliotecă boltită de ţinut cărţile”44.
La Mănăstirea Cemica, numeroşi „ucenici” ai stareţului Gheorghe, cel care a
rectitorit această aşezare monahală, au copiat foarte multe texte filocalice, după tra­
duceri mai vechi; multe dintre ele erau făcute din dispoziţia stareţului Calinic

39N. A. U rsu , „Dascălul Darion - primul traducător şi comentator român al Exaimeronului Sfan­
ţului Vasile cel Mare”, în MMB/TV, serie nouă, an. 3 (69), 1993, nr. 11-12, p. 654-76; N. A. U r su ,
„Şcoala de traducători romani din obştea stareţului Paisie de la mănăstirile Dragomima, Secu şi Neamţ”,
în MMB/TV, an. 4 (70), 1994, nr. 11-12, p. 70-75. A se vedea şi Gabriel Ş trem pel , Catalogul
manuscriselor, Π, p. 453-454; Pr. prof. Mircea P ă cura riu , op. cit., p. 222-223.
40Pr. D. F ecioru , „Un catalog vechi de manuscrise şi cărţi ale bibliotecii Mănăstirii Neamţului”,
în BOR, an. 59,1941, nr. 9-10, p. 423.
41 Ibidem, p. 419 şi 424.
42Despre el, N. A. U rsu , Şcoala de traducători, p. 78-80.
43N. G eorgescu -T istu , „Mărturiile arhiereului Narcis Creţulescu despre începuturile bibliotecile»’
româneşti”, în BOR, an. 79,1961, nr. 11-12, p. 1099.
44Diacon loan I v an şi Preot Scarlat POrcescu , Mănăstirea Neamţ, Iaşi, 1981, p. 229.
 CULTURA TEOLOGICĂ ROMÂNEASCĂ - sec. ΧΥΙΠ 173

(1818-1850), viitorul episcop al Râmnicului şi „sfânt” al Ortodoxiei româneşti, încât

la Cemica a luat naştere o adevarată „şcoală de copişti”. Este semnificativ faptul că
în 1902 au fost oferite Bibliotecii Academiei Române 244 de manuscrise care prove­
neau de la Mănăstirea Cemica, toate fiind de la sfârşitul secolului al XVTQ-lea şi din
prima jumătate a celui de al XIX-lea45. Nu este lipsit de interes să notăm şi o lucrare
cu un profil aparte, de „medicină populară”, şi anume o Carte dohtoricească, alcătuită
de un Nicanor bolnicerul (ucenicul lui Ghelasie bolnicerul), copiată în 1854 de un
N il monahul (Ms. 1599 BAR). Probabil tot la Cemica era copiată şi lucrarea „A
Thomei de la Kempis... Pentru urmarea lui H ristos şi pentru defăimarea tuturor
deşertăciunilof\ copiată în 1811 de Chhiac ierodiaconul (Ms. 1952, BAR)46.

Căhtgări ca preocupări lingvistice şi litem re. Am consemnat în paginile pre­

cedente numele arhimandritului Macarie, din obştea paisiană, cu traduceri din litera­
tura patristică. Acelaşi Macarie avea şi preocupări lingvistice, fiind autorul a trei
lucrări originale: Gramatică românească (scrisă la schitul Sihla în 1772), Lecsicon
adică Cuvîntem icul sau Vistieriia lim bii slavoneşti şi a cei rumăneşti..., cu circa
20.000 de cuvinte şi cu aproape 800 de foi, scris în anul 1778 (2252 din BAR) şi o
9yBucoavnă sau B uchem iß... scoasă de pre slovenie” (1779, cu 185 de p.). Deci
ieromonahul Macarie a fost o figură reprezentativă a monahismului românesc din
secolul al XVIII-lea, bun cunoscător al literaturii patristice, dar şi cu preocupări
lingvistice (de limbă românească)47.
In Moldova trebuie să consemnăm numele unui învăţat călugăr din obştea
Mănăstirii Putna, arhimandritul Vartolomei Măzăreanu (c. 1710-t c. 1780), fost egu­
men aici, precum şi la Mănăstirea Solea, un bun traducător din slavo-rusă, dar şi autor
al unor lucrări istorice originale. între altele, a tradus „din limba moschicească”: Apof-
tegmata, adică cuvinte filosofeşti în scurt., cu m väßturi pentru obiceiul m inţii ome­
neşti (3 cărţi, 1755), Proloage (vieţi de sfinţi) pe lunile septembrie-mai (3 vol.,
1759-1761), Leastviţa Sfântului loan „Scărieşul”(1766), învăţături de m ulte felm i a
cuviosului părintelui nostru Dorotei (1766), Inväßturä dulce sau livadă înflorită, tra­
dusă „din sărbie” (1770), Viaţa prea cuviosului Macarie Egiptianul (1774), Catichisis
în scurt pentru m väßtura copiilor, al mitropolitului Moscovei Platon Levşin (1775),
traducerea unor slujbe şi vieţi de sfinţi, inclusiv a Trebnicului (Molitvelnicul) tipărit
de mitropolitul Petru Movilă (1776). A mai tradus „de pe slavonie” şi un Letopiseţ
de la zidirea lum ii (1768, se pare după Sfântul Dimitrie al Rostovului), o Geografie
(tipărită în Rusia în 1770).
45 Prezentată de N. I o r g a , în rev. BOR, 1902, p. 207-234. Cf. Gabriel Ş trem pel , Catalogul
manuscriselor, IV, Bucureşti, 1992, p. 453.
46Gabriel Ş trempel , Catalogul manuscriselor, I, p. 379; Π, 115.
47Vezi bibliografia de la nota 38.
194 PR. PROF. DR. MIRCEA PĂCURARIU

Cazania românească (după Chiriacodromionul de la Alba Iulia, 1699, respectiv

după Cazania lui Varlaam din 1643) de asemenea a cunoscut câteva noi ediţii: cea
de la Bucureşti din 1828, tipărită „cu blagoslovenia” mitropolitului Grigorie Dascălul,
după care s-au orientat altele: ediţia de la Buzău din 1834, „cu blagoslovenia” epis­
copului Chesarie, şi două ediţii „particulare”, una la Sibiu în anul 1850, în tipografia
lui Gheorghe Closius, cu cheltuiala lui Iosif Romanov din Bucureşti, dar fără „bine­
cuvântarea” episcopului Andrei Şaguna, şi alta la Bucureşti în 1858, cu cheltuiala
aceluiaşi Iosif Romanov şi fără binecuvântarea mitropolitului Nifon. înseamnă că şi
în acest secol Cazania românească era căutată mereu, atât în Ţara Românească şi
Moldova, cât şi în Ardeal6.

Un mitropolit traducător din limba greacă: Veniamin Costachi. Şcoala „pai-

siană” de traducători din Mănăstirea Neamţ a continuat în primele patru decenii ale
secolului prin strădaniile mitropoliţilor Veniamin Costachi al Moldovei, deşi acesta
n-a fost un discipol direct al lui Paisie, şi Grigorie Dascălul al Ţării Româneşti, care
fusese călugărit de Paisie însuşi. Mitropolitul Veniamin a tradus şi a tipărit mai ales
din teologii greci moderni, pe când traducerile din Sfinţii Părinţi şi scriitori
postpatristici au rămas în manuscris şi au fost tipărite mai târziu. Cele care au văzut
lumina tiparului erau: Tâlcuirea celor şapte Taine, după Gavriil arhiepiscopul Fila-
delfîei din Monemvasia (Iaşi, 1807), Chiriacodromionul la Apostolii duminecilor de
preste an, al arhiepiscopului Nichifor Theotochis (Neamţ, 1811), Adoleshia Filotheos,
adecă îndeletnicire iubitoare de Dumnezeu, a lui Evghenie Vulgaris, teolog grec din
secolul al XVIII-lea, devenit arhiepiscop al Hersonului (5 volume, Iaşi, 1815-1819),
Istoria Scripturii Vechiului Testament (laşi, 1824), Istoria Scripturii ceii nouă (2 vo­
lume, Iaşi, 1824), Dreptslăvitoarea învăţătură (Catehismul) mitropolitului Platon al
Moscovei (Iaşi, 1839, după o versiune greacă), Istoria bisericească, a arhiepiscopului
Meletie al Atenei (5 volume, Iaşi, 1841-1843, după ediţia lui Gheorghe Vendote de
la Viena, din 1783)7, Pidalionul, o colecţie de canoane „ale dumnezeieştilor Apostoli,
ale sfintelor sinoade icumenice şi localnice şi ale osebiţilor Părinţi şi dascăli ai Orto­
doxiei”, tradusă după ediţia de la Lipsea din 1800 a lui Nicodim Aghioritul şi Agapie
Landos (Neamţ, 1844, revizuită de arhim. Neofit Scriban şi tipărită cu cheltuiala
stareţului Neonil)8, Piatra scandelei sau lămuriri despre începuturile şi pricinile
adevărate ale schismei..., a lui Ilie Miniat (Iaşi, 1844), îndeletnicire despre buna murire

i 6Despre aceste ediţii ale Cazaniei vezi: Pr. Florea M ureşan u , Cazania lui Varlaam, 1643-1943.
Prezentare în imagini, Cluj, 1944, p. 164-170 şi Florentina G a ftoi-H o ltea , Mitropolitul Varlaam şi
Damaschin Studitul, Bucureşti, 2006, p. 37-44.
7Toma G . B u la t , „Ştiri noi cu privire la tipărirea unei Istorii bisericeşti în greceşte, în veacul
al VIII-lea”, în voi. Prinos închinat I.P.S Nicodim, patriarhul României, Bucureşti, 1946, p. 139-147.
8Ştefan B erechet , „Biserica, ctitoră a vechii legislaţii”, în BOR, an. 63,1941, nr 3-4, p. 234-236.
 CULTURA TEOLOGICĂ ROMÂNEASCĂ - sec. XIX 195

a lui Evgheni Vulgaris (Iaşi, 1845), tradusă în timpul retragerii sale la Mănăstirea Sla­
tina9.
Nu ştim cine este traducătorul cărţii Didahii sau cuvinte de învăţătură la Du­
minecile sfintei paresime şi la sărbătorile împărăteşti, a episcopului Ilie Miniat, care
a apărut la Iaşi în 1837 „din orânduirea mitropolitului Veniamin” (512 pagini); se
pare că a fost „cercetată” de profesorul G. Săulescu de la Seminarul „Veniamin”,
după ediţia mai veche de la Bucureşti, din 1742.
După cum se poate constata uşor, aceste traduceri erau destinate în primul rând
elevilor noului Seminar teologic din Mănăstirea Socola, deci erau folosite şi ca „ma­
nuale şcolare”.
Câteva traduceri din scriitorii patristici şi postpatristici făcute de mitropolitul
Veniamin au rămas în manuscris şi au fost tipărite postum: Tâlcutea Psaltirii, a lui
Euthimie Zigaben (2 volume, Iaşi, 1850 şi 1862) şi, mult mai târziu, Istoria bisericească
a lui Teodorei al Cirului („Cinci cuvinte asupra Istoriei bisericeşti de la 325 la 429”,
tipărită prin grija profesorului Constantin Erbiceanu, Bucureşti, 1894, publicată şi în
revista „Biserica Ortodoxă Română”, 1894-1899); Cele patrusprezece epistolii adică
trimiteri ale sfântului Apostol Pavel (deci comentarii la Epistolele pauline) ale
arhiepiscopului Teofilact al Ohridei (Bulgariei), traduse după versiunea greacă modernă
a lui Nicodim Aghioritul; au fost editate prin grija episcopilor Atanasie Mironescu al
Râmnicului şi Gherasim Timuş al Argeşului (3 volume, Bucureşti, 1904-1906).
în manuscris au rămas Omiliile la Faptele Apostolilor şi la Epistolele pauline
ale Sfântului loan Gură de Aur (7 volume), traducerea fiind începută la Mănăstirea
Neamţ, în timpul primei sale retrageri din scaun, şi terminată la Iaşi în 1819. în ultimii
ani de viaţă, pe când era retras la Mănăstirea Slatina, a tradus opera integrală a Feri­
citului Teodoret, episcopul Cirului, în trei volume, rămasă tot în manuscris (azi în
Biblioteca Patriarhiei Române)10.
La îndemnul mitropolitului Veniamin, câţiva călugări nemţeni au făcut alte
traduceri din Sfinţii Părinţi. Aşa a fost cazul cu schimonahul Isaac, care a tradus Cu­
vintele şi învăţăturile Prea Cuviosului Părintelui Efrem Şirul (revăzută de un iero­
monah Iosif şi tipărită la Mănăstirea Neamţ, 3 volume, 1818-1823). O veche traducere
din Cuvintele şi învăţăturile Sfântului Isaac Şirul, realizată de învăţatul ieromonah
Macarie (al cărui nume l-am mai pomenit), la solicitarea stareţului Paisie, a fost re­
vizuită - la îndemnul mitropolitului Veniamin - de schimonahul Isaac şi ieromonahul
Iosif şi tipărită la Mănăstirea Neamţ în 1819.

9Artiim. Iuliu S crib an , ,Literatura pioasă în limba română”, în BOR, an. 44,1926, p. 592-594.
10Teodor N. M ano la ch e , op. cit., p. 13-18; Mitropolitul Nestor V o rnicescu , „Literatura pa­
tristică şi preocupările mitropolitului Veniamin Costachi”, în MMS, an. 43, 1967, nr. 1-2, p. 49-60 (şi
în voi. său Biruit-au gândul. Studii de teologie istorică românească, Craiova, 1990, p. 434-447). Avem
ştiri că prin 1828 Veniamin Costachi intenţiona să tipărească în original scrierile Sfinţilor Vasile cel
Mare şi Grigorie de Nazianz, comentate de profesorul Vardadeh, sub îndrumarea editorială a lui Con­
stantin Levide. Cf. Mitropolit Nestor V o rnicescu , op. cit., p. 439.
196 PR. PROF. DR. MIRCKA PĂCURARIU

Aşadar, mitropolitul Veniamin se numără printre marii traducători din literatura

patristică, postpatristică şi greacă modernă în limba română.

Un alt traducător: mitropolitul Grigorie Dascălul al Ţării Româneşti. S-a născut

în Bucureşti, cu studii la Academia grecească de la Mănăstirea Sfântul Sava din
Bucureşti; călugărit la Neamţ de stareţul Paisie şi apoi hirotonit ierodiacon. A tradus
la Neamţ mai multe lucrări, împreună cu prietenul său, ieromonahul Gherontie, pe
care le-au tipărit la Bucureşti, Iaşi şi Neamţ. Astfel, în 1799 - fiind acum în slujba
Mitropoliei din Bucureşti - au tipărit acolo o Carte folositoare de suflet, cerută de
mitropolitul Dositei Filitti „spre folosul cel de obşte”, un îndreptar pentru Taina
mărturisirii. în 1800 a apărut o nouă ediţie, tot la Bucureşti, continuând cu noi ediţii,
la Iaşi (1819), Bucureşti (1827 şi 1898), Buzău (1838 şi 1853), Râmnicu Vâlcea
(1865), ceea ce arată că lucrarea era mult solicitată de preoţi".
în 1801 au tipărit, tot la Bucureşti, a doua traducere comună, şi anume
Cbinacodromionul la Evangheliile duminecale, scris de arhiepiscopul grec al
Astrahanului, Nichifor Theotochis (t 1800), tradusă şi editată tot din dispoziţia mi­
tropolitului Dositei Filitti. Traducerea lor a fost reeditată apoi la Buzău (1839), Iaşi
(2 vol., 1840-1841), Sibiu (1855), Bucureşti (1857), încât cazaniile lui Nichifor Theo­
tochis au fost mereu citite în bisericile româneşti. Cbinacodromionul la Apostoli a
fost reeditat la Buzău în 1853; toate au fost reeditate cu „binecuvântarea” ierarhilor
eparhiilor respective12.
După 1802 cei doi călugări traducători s-au reîntors la Mănăstirea Neamţ, unde
se vor bucura de sprijinul statornic al noului mitropolit, Veniamin (ales în martie
1803). La îndemnul său au tradus alte lucrări, care au fost publicate în tipografia
mitropolitană din Iaşi: întrebări şi răspunsuri oarecare bogosloveşti, ale Sfântului
Atanasie cel Mare, o broşură care putea fi folosită şi ca manual în noul seminar de la
Mănăstirea Socola (1803; reeditată la Neamţ în 1816); Tălcuire la cele patru
Evanghelii, a lui Theofilact, arhiepiscopul Bulgariei (Ohridei, un.), cu însemnări oa­
recare de la Evthimie Zigabinos, adăugită (1805); Descoperire cu amănuntul a pra­
voslavnicei credinţe a Sfântului loan Damaschin (1806), un tratat de teologie
dogmatică, dar nesistematizat.
Războiul ruso-turc din 1806-1812 a întrerupt activitatea editorială a celor doi
călugări, iar mitropolitul Veniamin a fost nevoit să se retragă din scaun între anii
1808-1812; m 1813 Gherontie şi-a găsit sfârşitul departe de ţară, ucis de tâlhari în
apropiere de Plovdivul de azi, în Bulgaria. De acum mainte, ierodiaconul Grigorie
va da la lumină, în noua tipografie din Mănăstirea Neamţ, trei dintre traducerile
rămase de la ieromonahul Gherontie: Cbegragarion (Convorbiri cu sine însuşi sau

11Arhim. Iuliu S c r ib an , „ a rt. cit”, BOR, 1926, p . 701-702.

12Bibliografia românească modernă, IV, Bucureşti, 1996, p. 568-569.
 CULTURA TEOLOGICĂ ROMÂNEASCĂ - sec. XIX 197

Soliloquia), a Fericitului Augustin (1814, după o versiune grecească), cu diverse

cugetări şi cuvântări „pentru privirea lui Hristos” sau „zdrobirea inimii”; Apologia,
adecă cuvânt sau răspuns împotriva socotelii celor fără de Dumnezeu, doveditoriu
cum că Domnul nostru Iisus Hristos iaste Dumnezeu adevărat, a lui Dimitrie al Ros-
tovului, tradusă după vreo versiune grecească, reeditată la Bucureşti în 1819, având
în plus şi o lucrare a Sfântului loan Gură de Aur: Dovedire împotriva iudeilor şi a
elinilor cum că Hristos iaste Dumnezeu din ceale ce în m ulte locuri pentru E l s-au
zis de prooroci; Tâlcuire pre scurt... la antifoanele celor opt glasuri (1817), a lui
Nichifor Calist Xantopol, un teolog din secolul al XTV-lea. în 1816 ierodiaconul
Grigorie a tipărit la Neamţ o traducere proprie, şi anume lucrarea dogmatică a teolo­
gului grec Atanasie de la Păros: Επίτομη των θειον δογμάτων (greceşte), adecă
arătare sau adunare pre scurt a dum nezeieştilor dogme ale ciedinţii; traducerea s-a
făcut la îndemnul episcopului Iosif al Argeşului, care semna şi o prefaţă. Lucrarea
avea trei părţi: „Teologia”, care prezenta existenţa şi însuşirile lui Dumnezeu, Sfânta
Treime şi ereziile împotriva ei; „Zidirea”, în care se trata despre lumea văzută (omul)
şi despre cea nevăzută (îngeri, cu ierarhia lor, şi demoni); „Iconomia”, care se ocupa
cu întruparea Domnului şi cu Sfintele Taine. Cartea mai cuprindea alte două mici
lucrări cu profil dogmatic-simbolic: Istorie pentru împăiechierea cea pentru purce-
derea Sfântului Duh, a arhiepscopului rus Teofan Procopovici al Novgorodului, şi
Cuvânt despre purcederea Prea Sfinţitului Duh, a ieromonahului grec Macarie Macri.
Nu ştim în ce an ierodiaconul Grigorie s-a retras la Mănăstirea Antim din Bucureşti
(poate prin grija episcopului Iosif al Argeşului, căci această mănăstire era acum „metoc”
al Episcopiei de Argeş), apoi la Mănăstirea Căldăruşani. Acum a tipărit la Bucureşti două
cărţi: Cuvinte şase pentru preoţie ale Sfântului loan Gură de Aur şi ale altor trei Sfinţi
Părinţi canoniceşti epistolii împotriva simoniei (1820, cu prefaţa mitropolitului Dionisie
Lupu) şi Cuvântpentru preoţie al Sfântului Grigorie de Nazianz (1821).
în ianuarie 1823 ierodiaconul Grigorie a fost ales mitropolit al Ţării Româneşti,
hirotonit tot atunci ieromonah şi apoi arhiereu. După cum era de aşteptat, în primii
ani de arhipăstorire şi-a continuat munca de traducător, tipărind acum: Dovedire îm ­
potriva eresului armenilor (1824), tradusă după mai mulţi autori; Două cuvinte ale
Sfântului Casian Râmleanul (= Romanul, loan Casian, cel din Scythia Minor, 1825),
Cuvinte...ale Sfântului Vasile cel Mare şi Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu (1826),
Cuvinte...ale Sfântului loan Gură de Aur (1827), Cuvânt al Sfântului loan Gură de
A ur la Tăierea capului Sfântului loan Botezătorul (1827), Cuvinte zece pentru
dumnezeiasca pronie ale lui Teodorei al Cirului (1828). Tot în 1828 a tipărit un
Pateric, iar cu sprijinul său material cărturarul bulgar Petăr Sapunov a editat în tipo­
grafia Mitropoliei prima traducere a Tetraevanghelului în limba bulgară.
După cum se ştie, între anii 1829-1832, din dispoziţia ţarului Rusiei Nicolae I
(ţările noastre fiind sub ocupaţie militară rusă), mitropolitul a fost înlăturat din scaun şi
198 PR. PROF. DR. MIRCEA PĂCURARIU

exilat la Chişinău, apoi, în 1832-1833, la Buzău şi pentru câteva luni, în 1833, la

Mănăstirea Căldăruşani. în timp ce se găsea la Buzău, cu acordul episcopului Chesarie,
mitropolitul a înfiinţat o tipografie la Buzău, în care a imprimat patru din traducerile pe
care le făcuse în Chişinău: Ale lui Iosif monahul Vrienie Cuvinte doaozeci şi doaopen­
tru purcederea Prea Sfântului Duh (1832); A lui Fotiepatriarhul ConstantinopoUi. Epis­
tolie de obşte cătră scaunele arhieraticeşti ale Răsăritului şi doao cuvinte doveditoare
pentru purcederea Prea Sfântului Duh ale Sfântului Grigorie Palama, arhiepiscopul Te-
salonicului (1832); Cartea ce să numeşte împărţirea de grâu a Sfântului loan Gură de
Aur( 1833, cu 57 de cuvântări) şi Carte ce să numeşte Puţul Sfântului loan Gură de Aur
(1833, cu 48 de cuvântări); toate au fost „împărţite în dar” preoţilor şi credincioşilor.
Aşadar, mitropolitul Grigorie a fost unul dintre cei mai de seamă cunoscători
şi traducători în româneşte din literatura patristică şi postpatristică13.

Traduceri din literatura teologică rasă. Paralel cu aceste traduceri din limba
greacă patristică şi modernă, s-au făcut şi câteva traduceri din literatura teologică
rusă. Am menţionat în capitolul anterior pe ierodiaconul Ştefan, din obştea paisiană
de la Mănăstirea Neamţ, care a tradus în româneşte Vieţile Sßnfilor, în 12 volume,
după Sfântul Dimitrie, mitropolitul Rostovului. Au fost date la tipar de către
mitropolitul Veniamin Costachi, în noua tipografie de la Mănăstirea Neamţ, şi au
apărut între anii 1807-181514. Au fost reeditate în tipografia înfiinţată de mitropolitul
Grigorie Dascălul la Mănăstirea Căldăruşani, între anii 1835-1836 (primele volume
au apărut sub îngrijirea ieromonahului Macarie, dascălul de cântări). O nouă ediţie a
apărut la Mănăstirea Neamţ, între anii 1854-1855, în timpul păstoririi mitropolitului
Sofronie Miclescu15.
Arătam mai sus că în 1816 Grigorie Dascălul a inclus în traducerea lucrării lui
Atanasie de la Păros (Arătare sau adunare pre scurt a dumnezeieştilor dogme ale cre-
dinţiî) lucrarea arhiepiscopului Teofan Procopovici: Istorie pentru împărechierea cea
pentru purcederea Sfântului Duh (p. 345-431).

13Cărţile traduse şi tipărite de Grigorie Dascălul prezentate în BRV, m, sub voce (cele de până în
1830); Teodor N. M ano la ch e , op. cit., p. 18-32 (cele tipărite la Iaşi şi Mănăstirea Neamţ), dar mai ales în
lucrarea lui Constantin N. T omescu , Mitropolitul Grigorie IV al Ungrovlahiei, Chişinău, 1927, p 300.
14 Volumul pe septembrie a apărut în 1807, pe octombrie în 1809, pe noiembrie-decembrie în
1811, pe ianuarie-februarie în 1812, pe martie-iunie în 1813, pe iulie în 1814 şi pe august în 1815. Vezi
BR V, II şi III sub voce. Perioada atât de îndelungată a tipăririi se explică prin aceea că între anii
1806-1812 avea loc războiul ruso-turc, ţările noastre fiind ocupate de ruşi.
15BRV, Π şi ΠΙ sub voce; Alexandru D u ţu , „150 de ani de la apariţia «Vieţii sfinţilor»” în MMS,
an. 34, 1958, nr. 1-2, p. 110-119; Pr. prof. Mircea P ă cura riu , „Traduceri româneşti din literatură teo­
logică rusă până la sfârşitul secolului al XIX-lea”, în ST', an. 11, 1959, nr. 3-4, p. 189-190; Mitropolit
Nestor V o r n icescu , „Studiu introductiv” la vol. Proloagele, Craiova, 1991, p. 26-29; N. A. U r s u ,
„Şcoala de traducători români din obştea stareţului Paisie de la mănăstirile Dragomima, Secu şi Neamţ”,
în MMB/ TV, an. 4 (70), 1994, nr. 11-12, p. 78-80.