Persoană fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile.

 Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este

(1) Capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile (capacitatea de folosinţă) se
recunoaşte în egală măsură tuturor persoanelor fizice.
(2) Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice apare în momentul naşterii şi
încetează o dată cu moartea.
(3) Dreptul la moştenire a persoanei fizice apare la concepţiune dacă se naşte vie.
Capacitate de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobîndi prin fapta proprie
şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le
executa. Capacitatea deplină de exerciţiu începe la data cînd persoana fizică devine
majoră, adică la împlinirea vîrstei de 18 ani.
(2) Minorul dobîndeşte prin căsătorie capacitate deplină de exerciţiu. Desfacerea
căsătoriei nu afectează capacitatea deplină de exerciţiu a minorului. În cazul declarării
nulităţii căsătoriei, instanţa de judecată îl poate lipsi pe soţul minor de capacitatea
deplină de exerciţiu din momentul stabilit de ea.
(3) Minorul care a atins vîrsta de 16 ani poate fi recunoscut ca avînd capacitate de
exerciţiu deplină dacă lucrează în baza unui contract de muncă sau, cu încuviințarea
părinţilor sau a reprezentantului legal, practică activitate de întreprinzător. Atribuirea
capacităţii depline de exerciţiu unui minor (emancipare) se efectuează prin hotărîre a
autorităţii tutelare, cu încuviințarea ambilor părinţi sau a reprezentantului legal, iar în
lipsa unei astfel de încuviințări, prin hotărîre judecătorească.
Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani încheie acte juridice cu încuviinţarea
părintelui sau a reprezentantului legal, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu
încuviinţarea autorităţii tutelare.
 (2) Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani are dreptul fără încuviințarea
părintelui sau a reprezentantului legal:
a) să dispună de salariu, bursă sau de alte venituri rezultate din activităţi proprii;
b) să exercite dreptul de autor asupra unei lucrări ştiinţifice, literare sau de artă,
asupra unei invenţii sau unui alt rezultat al activităţii intelectuale protejate de lege;
c) să facă depuneri în instituţiile financiare şi să dispună de aceste depuneri în
conformitate cu legea;
d) să încheie actele juridice prevăzute la art.28 alin.(2).
(3) Din motive întemeiate minorul poate fi limitat de instanţa de judecată, la
cererea părinţilor, a reprezentantului legal ori a autorităţii tutelare, în drepturile
prevăzute la alin.(2) lit.a) şi b).
 (4) Din motive întemeiate și dacă aceasta o cer interesele minorului, instanța de
judecată instituie o măsură de ocrotire judiciară asupra minorului care a împlinit vîrsta
de 14 ani și desemnează ocrotitorul provizoriu, curatorul sau, după caz, tutorele
minorului. Măsura de ocrotire judiciară astfel instituită nu poate depăși data atingerii
majoratului minorului. Dispozițiile legale privind măsurile de ocrotire a persoanelor
fizice adulte se aplică în mod corespunzător măsurii de ocrotire judiciare asupra
minorului.
ersoana fizică care a atins majoratul sau care a dobîndit capacitate deplină de
exerciţiu pe altă cale legală şi care, în urma unei boli mintale ori a unei deficienţe fizice,
mintale sau psihologice, nu poate, în mod deplin, conştientiza acţiunile sale ori exprima
voinţa poate beneficia de o măsură de ocrotire, instituită în funcţie de starea sau situaţia
sa.
(2) Dacă nu s-a dispus altfel, măsura de ocrotire are ca scop ocrotirea atît a
persoanei, cît şi a intereselor patrimoniale ale acesteia. Măsura de ocrotire poate fi
limitată la unul din aceste două domenii.
(3) Măsurile de ocrotire pot fi contractuale (contractul de asistenţă, mandatul de
ocrotire în viitor) și judiciare (ocrotirea provizorie, curatela, tutela).
 (4) Toate măsurile de ocrotire se instituie şi se exercită în condiţiile respectării
drepturilor și libertăţilor fundamentale şi a demnităţii persoanei. Măsurile de ocrotire
urmăresc interesul şi bunăstarea persoanei în privința căreia se instituie şi favorizează,
pe cît este posibil, autonomia acesteia.
(5) Viaţa sexuală constituie o componentă a vieţii private şi a libertăţii
individuale, iar orice restricţie a acesteia trebuie să fie legitimă, adecvată şi
proporţională scopului urmărit.
(6) La luarea oricărei decizii care vizează persoana în privința căreia este
instituită o măsură de ocrotire (persoana ocrotită) sau interesele patrimoniale ale
acesteia, instanţa de judecată, autoritatea tutelară și persoana însărcinată cu ocrotirea
(asistentul, mandatarul împuternicit prin mandat de ocrotire în viitor, ocrotitorul
provizoriu, curatorul, tutorele, membrii consiliului de familie) vor acorda prioritate
dorinţelor şi sentimentelor persoanei ocrotite, exprimate de sine stătător sau, la
solicitarea acesteia, cu ajutorul persoanei de încredere. Dorințele și sentimentele
persoanei ocrotite vor avea prioritate, chiar dacă sînt susceptibile de a expune persoana
ocrotită unui anumit risc, cu excepţia cazului în care ea se expune unui risc grav ce nu
poate fi diminuat prin întreprinderea anumitor măsuri suplimentare.

(7) Persoana de încredere este orice persoană aleasă liber de către persoana ocrotită pentru a fi
asistată în comunicare. În absenţa unei alegeri, persoana de încredere, solicitată de persoana
ocrotită, va fi desemnată de către centrul comunitar de sănătate mintală.

Numele cuprinde numele de familie si prenumele”Numele de familie, desemnat in

vorbirea curenta prin expresia „nume patronimic”, este acea componenta a numelui
care indica legatura persoanei fizice cu o anumita familie si o desemneaza in raporturile
sale cu membrii altor familii.

Prenumele, desemnat in vorbirea comuna ca „numele de botez”, este format din unul
sau mai multe cuvinte si identifica o persoana in raport cu ceilalti membri ai aceleiasi
familii sau cu membrii altor familii cu acelasi nume de familie. In general doctrina
evidentiaza urmatoarele caractere juridice ale dreptului la nume: dreptul la nume este
un drept absolut; inalienabil; imprescriptibil; legal; personal; unitar si universal.

a)     Ca si orice alt drept personal nepatrimonial dreptul la nume este un drept absolut.
Principala consecinta a apartenentei la categoria drepturilor absolute o reprezinta
opozabilitatea „erga omnes” a dreptului la nume, ceea ce inseamna ca obligatia de a
nu-l incalca revine tuturor celorlalte subiecte de drept;

b)     Inaliebilitatea numelui consta in acea ca nici unei persoane nu i se poate contesta

dreptul la nume, nici o persoana nu poate renunta la nume, dupa cum nu-l poate nici
instraina.

c)     Dreptul la nume este imprescriptibil atat sub aspect achizitiv cat si extinctiv.

d)     Legalitatea numelui exprima acea trasatura a numelui de a putea dobandit,

modoficat sau schimbat numai in conditiile prevazute de lege.

e)     Personalitatea numelui consta in faptul ca acest drept este strans legat de

persoana omului si nu poate fi exercitat decat personal, iar nu si prin reprezentare.

f)      Unitatea numelui este caracterul specific al dreptului la nume care consta in aceea
ca, desi este alcatuit din doua elemente, individualizeaza aceeasi persoana.
g)     Universalitatea numelui exprima acel caracter al numelui conform caruia orice
persoana fizica are drept la numele stabilit sau dobandit potrivit legii. Acest caracter
este exprimat si de art. 7 pct.1 din Conventia pivind drepturile copilului care dispune:
„copilul este inregistrat imediat dupa nasterea sa si are de la aceasta data dreptul la un
nume” Prin stabilirea sau dobandirea numelui se intelege operatiunea juridica de
atribuire a numelui de familie si a prenumelui copilului nascut. Rezulta deci ca numele i
se atribuie persoanei fizice concomitent cu inregistratrea sa in actul de nastere, astfel
incat actul de stare civila este titlul care va indreptati persoana in cauza sa poarte un
anumit nume si va face dovada acestuia.In sfarsit, la stabilirea numelui concura parintii
copilului si autoritatea publica prevazuta de lege, al carei rol are un caracter subsidiar in
sensul ca el asigura respectarea legii in atribuirea numelui si se poate substitui doar in
cazurile limitativ reglementate de lege.

In functie de modul in care copilul si-a stabilit filiatia exista trei ipoteze de dobandire a
numelui de familie:

Art. 62 din Codul familiei care reglementeaza aceasta materie distinge doua situatii:
cea in care parintii au nume de familie comun si cea in care acestia au nume de familie
diferite.Astfel, conform primului alineat al dispozitiei legale citate „copilul din casatorie
ia numele de familie comun al parintilor”.Potrivit alineatului (2) art. 62 din Codul
familiei, „daca parintii nu au nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al
unuia dintre ei ori numele lor reunite. In acest caz, numele copilului se va stabili prin
invoiala parintilor si se va declara, o data cu nasterea copilului, la serviciul de stare
civila. In lipsa unei asemenea invoieli, autoritatea tutelara de la domiciliul copilului va
hotara, ascultand pe parinti, daca copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele
lor reunite”. Stabilirea numelui de familie al copilului din afara casatoriei

Aici sunt posibile doua situatii:

o      copilul si-a stabilit filiatia mai intai fata de un singur parinte, care este, de regula,
mama. Nimic nu se opune insa ca filiatia copilului sa fie mai intai stabilita fata de tata.

 Copilul si-a stabilit filiatia fata de ambii parinti, inainte de sau concomitent cu
declararea nasterii sale. Potrivit legii in cazul in care copilul a fost recunoscut in
acelasi timp de ambii parinti numele de familie a copilulul va fi stabilit conform
invoielii partilor, consemnata intr-o declaratie scrisa si semnata de acestia.

Modificarea numelui de familie nu se confunda cu schimbarea numelui pe cale

administrativa, intre cele doua institutii juridice existand importante deosebiri.
Astfel, schimbarea numelui pe cale administrativa poate privi atat numele de famile
cat si prenumele, se datoreaza unor cauze diferite si este supusa unui alt regim
juridic.

Casatoria este uniunea liber consimtita intre un barbat si o femeie, incheiata conform
dispozitiilor legale, cu scopul de a intemeia o familie, si reglementata de normele
operative ale legii. Incheierea casatoriei, desfacerea acesteia, nulitatea casatoriei si
incetarea casatoriei prin decesul unuia dintre soti atrag modoficarea starii civile a
persoanei. Numai incheierea, desfacerea si nulitatea casatoriei pot avea insa ca efect si
modificarea numelui de familie al persoanei fizice.