Sunteți pe pagina 1din 4

Opera lui Ilarie Voronca reflecta principalele momente ale miscarii romanesti de avangarda

dintre cele doua razboaie mondiale, cu care biografia sa poetica se identifica. Restristi, volumul
de debut (1923), se situa inca in zona de iradiere a lirismului bacovian, la care se adauga ecouri
din Camil Baltazar si Adrian Maniu. Tristeti, Nelinisti, Sfarsiri, Primavara trista, Preumblari
bolnave sunt cateva dintre titlurile acestor poeme, circumscriind un sentiment de neliniste si
apasare, intr-un peisaj cenusiu, pluvios, in lenta dezagregare - tablou al descompunerii materiei,
al stingerii generale. VORONCA reface aici, in tonalitate sentimentala, cadrul targului de
provincie bacovian („orasul intunecat", „deznadajduit", „de intuneric", cu „tristetea zidurilor de
internat", cu gradina publica in care „banci si lumini in toamna putrezesc") si fizionomia
palidului „elev singuratic" stanjenit de decorul sumbru si tentat (precum Camil Baltazar din
Vecernii) de evaziunea in natura regeneratoare. Daca universul poetic e inca restrans la cateva
motive mai putin originale, poate fi remarcata totusi, inca de pe acum, indrazneala modernista
a imaginilor. „Facilitatea aproape prodigioasa de a se exprima in comparatii si imagini" (E.
Lovinescu) face si meritul, dar si deficienta acestei prime carti in care poezia se construieste
adeseori prin simpla juxtapunere de metafore, uneori arbitrare, daunand unitatii poemului.
Foarte curand, VORONCA se orienteaza catre primele manifestari ale avangardei, inaugurata de
Manifestul activist catre tinerime al revistei constructiviste Contimporanul (mai, 1924). Creatia
sa din acesti ani este evident modelata dupa programul constructivist, dezvoltat si teoretic in
numeroasele manifeste, articole si eseuri publicate paralele in Punct (1924-1925) si Integral
(1925-1928). Efemera 75 H. P (octombrie 1924) retinuse si un numar de texte antipoetice,
compuse dupa reteta dadaista sau cea a „cuvintelor in libertate" futurista. Poetul neaga acum
sentimentalismul si „dezagregarea bolnava, romantica suprarealista", opunandu-i idealul
„ordinii esenta constructiva, calsica, integrala". In viziunea sa, poetul devine un „seismograf al
dinamicii vremii, iar „poemul integral" urmeaza a se construi pe baza unei tehnici a imaginii
sugerata, in ordine istorica, de catre F. T. Marinetti sau Pierre Reverdy: „plasmuire abstracta,
imagine: raport pur a doua elemente cat mai departate (sau cat mai apropiate) intre ele".
Rigoarea constructiei poeziei, orientata catre „analogia de corpuri geometrice", este serios
concurata in aceasta definitie de procedeul „liberei insiruiri a cuvintelor" (ecou futurist) si al
revelatoarelor „asociatii fulgere frunzis in noapte", menite sa imprime creatiei dinamica
adecvata spiritului epocii masiniste. O asemenea definitie a actului poetic, situata la confluenta
mai multor tendinte ale avangardei, va permite, de altfel, e destul de mare libertate de miscare
a creatiei poetice a lui V., prin succesive nuantari, de la dadaism, futurism si constructivism,
pana la frontierele scrierii automate suprarealiste. Invitatie la bal, ce aduna, in 1931, versurile
tiparite in reviste intre 1924 si 1925, prelungeste, de fapt, sentimentalitatea ravasita de
„tristeti" si de „restristi" a debutului, in feeria mecanica a metropolei cosmopolite. Versul e
eliptic, construit in stilul „telegrafic" propus in manifestele vremii, de un ermetism mai mult
gramatical. Imagismul abundent, caracteristic inca de la debut, vizeaza sugestia dinamismului
vietii modeme, cautand desenul geometric, organizat intr-o suprapunere simultaneista de
planuri ale notatiei, precum in acest Almanah: „Supapa ora in alama si zinc/ sangele face salturi
de necrezut subteran/ acid pasul ca un cuvant cub deschis/ campul intre coaste curb sau
plan. // Amazoana peste preerii in vis/ las gandul rasturnat in oglinzi/ zgomotele descresc ca
pretul cerealelor". In ciuda unor reusite remarcabile, rigiditatea tehnicista a unei asemenea
poezii convine mai putin temperamentului elegiac al poetului. Contactul cu miscarea
suprarealista, din ce in ce mai puternic in anii urmatori, va fi decisiv pentru evolutia lui
VORONCA Fara a deveni vreodata un suprarealist propriu-zis, poetul e stimulat totusi de
libertatea asociativa nelimitata si de fervoarea romantica a curentului patronat de Andre
Breton indeosebi intre anii 1928 si 1931 (adica in perioada colaborarii la revista unu).
Schimbarea tine mai mult de deplasarea unor accente in cadrul unei doctrine poetice de sinteza
avangardista. Ramas acelasi in datele sale fundamentale (anti-traditionalism, respingerea
conventiei literare in profitul poeziei definita ca stare de spirit in perpetua mobilitate, ca act
existential, cult al inovatiei radicale etc.), acest program adauga exaltarea romantica a
imaginatiei creatoare si a visului (care devine principalul agent de subversiune
anticonventionala si de dinamizare a poeziei, garantandu-i in acelasi timp autenticitatea).
„Miliardarul de imagini" (E. Lovinescu) scrie, incepand cu poemul erotic Colomba (1927), o
poezie a jubilatiei imnice, de intensa metaforizare, eliberata acum de constrangerile esteticii
constructiviste, impinsa iarasi pana la supraaglomerarea baroca, ce va atinge in Incantatii
(1931) maxima amplitudine. Elanul imagistic iesit din comun il va indrepta spre poemul
construit panoramic, - vast „reportaj liric" coaguland o suita de „ode elementare", in volume ca
Ulise (1928) si Bratara noptilor (1929), care se situeaza printre creatiile sale cele mai valoroase.
Comparat ca structura cu poemul lui Apollinaire, Zone, Ulise (impreuna cu Bratara noptilor si
mai ales cu Plante si animale - 1929), poate fi apropiat si de universul arghezian al „boabei si al
faramei" ori de „poezia roadelor" a lui Ion Pillat" class="navg">Ion Pillat. Situarea lui VORONCA
printre „traditionalisti" (G. Calinescu) e-totusi o eroare, elementele fundamentale ale
universului sau, ca si structura poeziei sale neavand decat foarte superficiale incidente cu
traditionalismul. Ultimele volume ale lui VORONCA se deschid tot mai mult spre un lirism
vizionar, aducand in creatia sa solemnitatea amplului discurs umanitarist de factura
whitmaniana -vis al unui cosmos purificat si al unei omeniri eliberate de servitutile „veacului
mediocritatii". Imagismului fragmentar, dezlantuit spectaculos in versurile de pana la Incantatii,
i se substituie, indeosebi in Petre Schlemihl (1932), si Patmos (1933), notatia directa, accentul
fiind deplasat de pe imaginea de detaliu pe viziunea de ansamblu, care castiga in coerenta,
frenezia vitalista face loc meditatiei si reveriei mai calme, intr-un univers scaldat in luminile
visului: „Zi linistita, zi luminoasa, / cu semanaturile stralucind langa soarele de arama/ Cu
impartirea dreapta a bucatelor/ Langa aburii desfacuti intre fanete si vanturile de argint/ Iata-te
tu, omule bun, /Argat sau cantaret cu uneltele amiezii /Cainii latra bucurosi, cainii iti ies inainte/
Din vocea ta buna ziua urca limpede". E o formula ce va fi dezvoltata in limbajul simplu si direct
al poeziei sale franceze, egala ca intindere cu opera scrisa in romaneste. Univers al
transparentei si puritatii, al generoasei comuniuni a lucrurilor umile, ridicand in plan poetic
evenimentul cotidian pe care il glorifica cu pasiunea si forta imaginativa a unui romantic, poezia
lui VORONCA se impune in primul rand prin extraordinara sa incarcatura imagistica, de o mare
bogatie si varietate a inventiei. Metaforizarea excesiva dauneaza uneori echilibrului general al
poeziei. Remarcabila este si poezia poetului, scrisa in acelasi stil imagistic, in care propozitiile
manifestului de avangarda se confunda cu poemul. In plus, A doua lumina (1930) si Act de
prezenta (1932) constituie unele dintre cele mai entuziaste pledoarii pentru poezie din
literatura romana a secolului nostru.

Titlul poemului nu este deloc intamplator,inmasrua in care eul liric se defineste pe sinte prin
perplul pe car-l efectueazaintr-o realitatepoliforma , descentrata si haotica ,in care singurul fir
ordonator a obsesiei vizualizarii unor noi spatii , a descoperirii unor teorii noi , a circumscrierii
unor zenzatii inedite.

Poetul asadr un alter-ego al eroului homeric , un ins de o mare disponibilitate afectivca si


senzoriala , ce traieste prin toti porii lumea cu toate aspectele sale, de o uluitoare vehementa a
empiricului.Evident , sintaxa textului poetic nu transcrie intocmai intaxa lumii , dimpotriva se
petrec numeroase distorsiuni intre cele doua domeii. Imaginarul poetic e , adesea , incongrunt,
sinuos , eliberat de ordinea realului , resemnat la statutul unei refractii , mai curand decat al
unei feflectii a lumii in structurile textului.

George Calinescu surprindea , in Istoria...sa tocmai un astfel de imagism abundent, prin care
sunt abosrbite in structurile textului licirc detaliii disparate , forme dispersate ale unei realitati
poeteice: “In limitele acestui imaginismnu se poate tagadui lui Ilarie Voronca o voluptoasa
receptivitate senzoriala , un simt al plasticii cuvantului exelent si o aptitudine de a ridica la
rangul de material poetic orice perceptive. De fapt , cata impresie poetica este , nu vine din
metaforele intelese ca niste analogii Poezia sta in in numarul extraordinary de obicete si finite
al caror inventar s-ar putea face , care sunt evocare de poet cu o voluptate extatica”’.
Nimic mai strain spiritului lui Ilarie Voronca decat incremenirea intr-un tipar , inertia , starea pe
loc ori retractilitatea.Poetul e, dimpotriva un spirit pentru care explorarea e o forma de viata si
asumarea concret-senzoriala lumii o manifestare a unei propensinui.

Pe de alta parte , Voronca e si un poet al vietii modern cu toate datele inerante acestei
conditii : ritmul trepidant alert multitudinea de astepcte ale realului ce se infatiseaza ochiului
aporpe instantaneu, succesiunea rapida a evenimentelor , dinamismmul miscarilor – exterioare
si interioare , ca in urmatorul fragment : “Iti inchin un imn tie veac al mediocritatii/nu mai
vanam ursul sur prin muntii americii (…)/cladim un cer peste acoperisuri ca madulare/pe
bulevarde sirenele , autobuzele/cum acompaniaza concertul fara fir/veac al asigurarilor si al
reclamei luminoase/e ora cand englezii o aplauda pe Raquel meller/si reuza buchetul de
violete/ arunca lumini jocurile de ape/scrasnesc din dinti marile cotidiene/si iata: agentii
companiilor de afisaj/prines rufaria zidurilor”.

Poetul e asemenea unui profet ce priveste insa in viitor, incercand sa reface traseele propriei
sale memorii si dimensiunile perceptiei sale uluitor de atente la detalii, dar si la fizionomia
intregului existentei.

Ca orice adept al avangardei, Voronca nu mai adera la imaginea poetica traditional, marcata de
ordine, armonie si echilibru, tocmai pentru ca o astfel de imagine e resimtita ca falsa, idilica si
conventional. Poetul apeleaza dimpotriva, la imaginea convulsive,asimetrica, sfaramand
armonia idilizanta a versului traditional si desfigurand sintaxa proprie, sa zicem, simbolismului.

Elocventa in acest sens e parta a patra a poemului Ulise, in care regasim frenezia senzoriala atat
de caracteristica lui Voronca. E vorba de descrierea unei piete de legume, o descriere
abundenta, in care formele si aromele se impletesc intr-un peisaj cu relief luxuriant, iar
comparatia enorma ori, dimpotriva, de mare rafinament, e figura stilistica privilegiata: “ te
opresti la vanzatoare de legume/ iti surand ca soparle fasolele verzi/constelatia mazarei
naugragiaza vorbele/boabele stau in pastaie ca scolarii cuminti in banci/ ca lotci dovlecii isi vara
botul inainteaza/amugesc sfeclele ca tapiterii patrunjelul mararul/ iepuri de casa ridichii albi
patlagele/vinete innopteaza iata tomatele ca obrajii transilvanencelor/ in broboade de
mangaieri cristale pasii/ conopidele cat omat intarziat pe boschetele de soapte/si sticle cu apa
mineral morcovii oglinzi fluvial(…).”

Imnul inchinat cartofului ne ofera, s-ar zice, o contrapondere a deschiderii nelimitate spre lume
din prima parte. Elogiul adus acestei legume umile se transforma intr-o alegorie imagistica a
intregii vieti ce se regaseste,condensate, in trupul neinsemnat al tubercului.