NEVOILE FUNDAMENTALE DUPĂ V.

HENDERSON
1. A COMUNICA. → necesitatea de a schimba informaţii cu semenii printr-un proces dinamic
verbal şi nonverbal.
~ Integritatea organelor de simţ
~ Integritatea aparatului locomotor.
~ Supravegherea bolnavului, observarea faciesului, a stării psihice, a somnului şi a
reactivităţii generale.
~ Debit verbal.
~ Expresie verbală şi nonverbală.

2. NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNA POSTURĂ → necesitatea de a fi în

mişcare, de a se mobiliza, de a păstra anumite poziţii.
~ Observarea poziţiei bolnavului.
~ Schimbarea poziţiei bolnavului
~ Mobilizarea bolnavului
~ Efectuarea transportului bolnavului in spital

3. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, A PROTEJA TEGUMENTELE ŞI

MUCOASELE. → necesitatea de a menţine o ţinută decentă, piele curată, sănătoasă.
~ Pregătirea patului si accesoriile lui .
~ Schimbarea lenjeriei de pat bolnavului imobilizat .
~ Asigurarea igienei personale, corporale si vestimentare a bolnavului.
~ Condiţii de păstrare a igienei.
~ Escarele de decubit.

4. NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA SI DEZBRĂCA. → necesitatea de a purta haine adecvate.

~ Dezbrăcarea si îmbrăcarea bolnavului in pat.
~ Semnificaţia hainelor, asortare, alegere, calitate.
~ Capacitate de a se îmbrăca.

5. NEVOIA DE A RESPIRA SI A AVEA O CIRCULAŢIE ADECVATA. → captarea

oxigenului din mediu extern, necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina
bioxidul de carbon rezultat din arderi celulare.
~ Observarea şi notarea respiraţiei
~ Administrarea oxigenului – oxigenoterapie
~ Măsurarea si notarea pulsului
~ Măsurarea si notarea T.A.

6. NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI IN LIMITA NORMALA. →

necesitatea de a menţine temperatura corpului la valori normale, constante.
~ Măsurarea şi notarea temperaturii
~ Hipertermia – arsura.
~ Hipotermia – degerătura.
~ Valori patologice de temperatură.
~ Sindromul febril.
 ~ Frisonul.
~ Aplicarea agenţilor fizici:
o Utilizarea frigului sub forma uscata
o Utilizarea căldurii uscate si umede
o Aplicarea revulsivilor.

7. NEVOIA DE A BEA SI A MANCA. → necesitatea de a ingera şi absorbi alimente de bună

calitate şi în cantitate suficientă.
~ Observarea apetitului si modului in care bolnavul respecta prescripţiile medicale.
~ Calcularea raţiei alimentare
~ Întocmirea foii de alimentaţie zilnica
~ Asigurarea alimentaţiei dietetice a bolnavilor.
~ Alimentarea activa si pasiva a bolnavilor
~ Alimentaţia artificiala
~ Prelucrarea alimentelor – noţiuni de gastrotehnică.
~ Măsurarea masei si a înăltimii corporale a bolnavului.

8. NEVOIA DE A ELIMINA → necesitatea de a elimina substanţele nefolositoare,

vătămătoare, rezultate din metabolism.
~ Căile de eliminare.
~ Observarea, măsurarea si notarea diurezei
~ Observarea si notarea expectoraţiei
~ Observarea si notarea vărsaturilor
~ Observarea si notarea scaunului
~ Bilanţul hidric.

9. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE. → necesitatea de a fi protejat contra agresiunilor

interne sau externe, pentru menţinerea integrităţii sale fizice şi psihice.
~ Securitatea fizică, psihică, socială.
~ Predispoziţii la accidente.
~ Tratarea plăgilor
~ Metode de fixare a pansamentului
~ Bandajarea pe diferite regiuni.
~ Mediu securizat – asepsie, antiseptie, sterilitate, dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare,
deparazitare.
~ Circuite funcţionale.
~ Durerea.

10. NEVOIA DE A DORMI SI A SE ODIHNI → necesitatea de a se odihni timp suficient, în

bune condiţii.
~ Somn - calitate, cantitate.
~ Perioade se repaus.
~ Perioade de relaxare.
~ Modalităţi de odihnă şi relaxare.
11. NEVOIA DE A ACŢIONA CONFORM CREDINŢELOR SI VALORILOR. →
necesitatea individului de a face sau exprima gesturi, acte, conform formaţiei sale, de bine şi
de rău, de dreptate, în virtutea unei ideologii.
~ Credinţe.
~ Religii.
~ Ritualuri.
~ Spiritualitate.
~ Morală, valori, libertate.

12. NEVOIA DE A FI UTIL SI A SE REALIZA → necesitatea de a înfăptui activităţi utile.

~ Integritate fizică şi psihică.
~ Manifestări de bucurie şi fericire.
~ Autocritică.
~ Luarea deciziilor.
~ Stimă de sine.
~ Comportament social.
~ Ambiţie, motivaţie, asumarea rolului social.
~ Folosirea timpului liber.

13. NEVOIA DE A SE RECREA → Necesitatea de a se destinde, de a se distra, recurgând la

activităţi agreabile, pentru relaxare fizică şi psihică.
~ Destindere.
~ Satisfacţie.
~ Plăcere.
~ Amuzament.

14. NEVOIA DE A INVĂŢA. → necesitatea de a acumula cunoştinţe, atitudini şi deprinderi

pentru modificarea comportamentului sau adoptarea de noi comportamente, în scopul
redobândirii sănătăţii sau menţinerii ei.
~ Capacităţi fizice şi psihice.
~ Motivaţie.
~ Emoţii. Mediu.
~ Dorinţă de învăţare.
~ Nivel de educaţie.
FUNCŢIILE VITALE

→ Definiţie
~ Funcţiile vitale sunt indicatori ai stării de sănătate sau de boală.

→ Funcţii vitale:
~ Respiraţia
~ Pulsul
~ Tensiunea arterială
~ Temperatura

→ Condiţii de măsurare:
~ Când survin modificări în starea de sănătate.
~ La internare în spital.
~ Pe parcursul spitalizării.
~ La externare.
~ Înainte sau după tehnici de diagnosticare invazive.
~ Înainte şi după intervenţii chirurgicale.
~ Înainte şi după administrarea unor medicamente cu efect asupra aparatului respirator sau
a aparatului cardiovascular (ex. digitala).
~ Înainte şi după efectuarea intervenţiilor de îngrijire cu influenţă asupra funcţiilor vitale
(ex. mobilizarea bolnavilor imobilizaţi timp îndelungat).

→ Rolul asistentei medicale în măsurarea funcţiilor vitale:

~ Pregătirea materialului necesar corespunzător, în stare de funcţionare.
~ Pregătirea psihică a pacientului – explică tehnica, convinge pacientul de necesitatea
tehnicii, solicită ajutorul şi cooperarea pacientului.
~ Pregătirea fizică a pacientului – aşezarea pacientului în poziţia corespunzătoare, cât mai
comod.
~ Asigurarea condiţiilor de microclimat care să nu influenţeze funcţiile vitale – linişte,
temperatură şi umiditate optime, luminozitate, protecţie, izolare.
~ Să cunoască variaţiile normale ale funcţiilor vitale, funcţie de sex şi vârstă.
 ~ Să cunoască antecedentele medicale ale pacientului şi tratamentele prescrise – unele
tratamente pot modifica funcţiile vitale.
~ Să cunoască şi să respecte frecvenţa evaluărilor funcţiilor vitale în raport cu starea
pacientului.
~ Să comunice medicului modificările semnificative ale funcţiilor vitale.

SUPRAVEGHEREA GENERALĂ A BOLNAVULUI

→ Obiective
~ Funcţiile vitale - temperatură, puls, respiraţie, tensiune arterială.
~ Comportament:
▪ Stare psihică.
▪ Reactivitate.
▪ Somn.
▪ Poziţii.
~ Facies.
~ Manifestări patologice:
▪ Manifestări tegumentare – culoare, transpiraţii, aspect, pliu cutanat, leziuni tegumentare,
edem, manifestări hemoragice tegumentare.
▪ Vărsături.
▪ Expectoraţie.
▪ Diaree.
▪ Constipaţie.
▪ Incontinenţă urinară şi/sau fecală.
▪ Hematemeză.
▪ Melenă.
▪ Epistaxis.
→ Comportament:
~ Stare psihică:
▪ Stare psihică prezentă, absentă.
▪ Obnubilare.
▪ Sopor.
▪ Stupoare.
▪ Comă.
 ~ Reactivitate:
▪ Reactivitate psihică prezentă, diminuată, absentă.
▪ Hiporeactivitate.
▪ Hiperreactivitate.
▪ Pareze.
▪ Paralizii (mono, para, tetra, hemiplegii, paralizie generală).
~ Durerea: caracter, durată, iradiere, intensitate, semne de însoţire, condiţii de apariţie sau
dispariţie, condiţii de ameliorare.
~ Somnul:
▪ Durată.
▪ Insomnie – reală sau falsă.
▪ Somnolenţă – matinală, postprandială, vesperală.
▪ Somn agitat – coşmare.
▪ Somn întrerupt.
→ Poziţiile bolnavului:
~ Poziţii funcţie de starea generală:
▪ P. activă – indiferenţă.
▪ P. pasivă – necesită ajutor.
▪ P. forţată:
- Impusă de boală:
o Opistotonus.
o Pleurostotonus.
o Cocoş de puşcă.
o Spate de pisică.
o Ortopnee.
o Ghemuit în pat etc.
- Exploratorie:
o P. Ginecologică.
o P. Genupectorală.
~ Poziţii indiferent de starea generală:
▪ Ortostatism – în picioare.
▪ Clinostatism – orizontal → decubit (dorsal, ventral, lateral drept sau stâng).
▪ P. înclinate:
 - P. proclivă - capul mai sus.
- P. declivă (Trendelemburg) – capul mai jos.
▪ P. intermediare:
- Semişezând.
- Şezând.
→ Faciesul bolnavului:
~ Aspect – palid, cianotic, roşu, edemaţiat etc.
~ Culoare – alb, galben pai, galben pământiu, cianotic, cianoză periorală şi paloare periferică,
cearcăne, pomeţi ascuţiţi etc.
~ Expresie – spaimă, plâns, bucurie, tristeţe etc.
~ Ochi – înfundaţi, sticloşi, exoftalmie, vedere în ceaţă, fosfene etc.
~ Grimasă.
~ Paralizii, pareze.
~ Erupţii etc.
MĂSURAREA ŞI NOTAREA RESPIRAŢIEI.
→ Definiţie: - procesul prin care se realizează schimburile gazoase.
→ Scop:
~ Stabilirea diagnosticului.
~ Evaluarea stării bolnavului.
~ Observarea evoluţiei bolii.
~ Observarea efectelor medicamentelor.
~ Indiciu în apariţia unor complicaţii.
→ Elemente de apreciat:
~ Tipul respirator → costal superior la femei, costal inferior la bărbaţi, abdominal la
copii şi bătrâni.
~ Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
~ Ritmul respirator.
~ Frecvenţa respiraţiei.
~ Simetria toracică.
→ Materiale necesare:
~ Cronometru (ceas cu secundar).
~ Creion verde (albastru).
~ Foaie de temperatură.
→ Pregătirea bolnavului: NU SE FACE
→ Tehnica:
~ Se măsoară concomitent cu pulsul, când se fixează artera radială şi se aplică mâna
asistentei pe toracele bolnavului împreună cu mâna bolnavului.
~ Se poate măsura şi prin aplicarea palmei pe toracele bolnavului.
~ Se numără inspiraţiile timp de 1 minut.
~ Aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare a
mişcărilor respiratorii.
→ Notarea:
~ 1 linie pe foaia de temperatură = 1 valoare.
~ Unirea valorilor succesive → CURBA RESPIRAŢIEI.
 ~ În unele documente medicale notarea se face cifric însoţite de caracteristicile
respiraţiei.
~ La dispnee se notează orarul, intensitatea, tipul, evoluţia în timp.
→ Interpretare:
~ Respiraţia normală: suplă, amplă, regulată, profundă, simetrică.
~ Respiraţia patologică: dispnee, ritm neregulat, superficială, încărcată, zgomotoasă.
~ Frecvenţa normală → în funcţie de vârstă.
~ Frecvenţa patologică:
→ Tahipnee (polipnee) = frecvenţă crescută.
→ Bradipnee = frecvenţă scăzută.
→ Apnee = absenţa respiraţiei.
→ Dispnee = respiraţia greoaie, dificilă (sete de aer).
▪ Dispnee cu accelerarea ritmului respirator → tahipnee, polipnee.
▪ Dispnee cu rărirea ritmului respirator → bradipnee.
▪ Dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a respiraţiei:
o Dispnee Cheyne-Stockes – respiraţie cu amplitudini crescânde până la
maxim şi apoi scăzute până la apnee ce durează 10-20 secunde.
o Dispnee Kussmaul – respiraţie în patru timpi, inspir profund, pauză, expir
scurt, zgomotos, pauză.
o Dispnee Biot – agonică, dispneea muribundului.
→ Valori normale ale frecvenţă respiratorie:
~ Nou născut = 40 (50) r / minut.
~ Copil mic 20 r / minut.
~ Bărbat 18 r / minut. Femeie 16 r / minut.
→ Observaţii:
~ Curba respiraţiei este paralelă cu curba pulsului şi curba temperaturii.
~ Dispneea Cheyne-Stockes trebuie depistată sistematic, căci bolnavul nu o
semnalează.
~ Dispneea Kussmaul apare la un pH scăzut sub 7,2 – este întâlnită în come.
MĂSURAREA ŞI NOTAREA PULSULUI.
→ Definiţie:
~ Reprezintă senzaţia de şoc arterial percepută la palparea unei artere superficiale pe un
plan dur.
~ Presiunea exercitată de coloana de sânge sincron cu activitatea inimii percepută sub
formă de şoc sau pulsaţie
→ Scop:
~ Obţinerea de informaţii privind stare morfo-funcţională a inimii şi vaselor. Stabilirea
diagnosticului.
~ Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.
→ Elemente de apreciat:
~ Ritmicitate (regularitate).
~ Frecvenţă (rapiditate).
~ Celeritate.
~ Amplitudine (intensitate).
~ Tensiune (volum).
→ Locul măsurării:
~ Orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe plan dur.
~ Artera radială, humerală, carotidă, temporală superficială. Artera femurală, poplitee,
pedioasă, tibială.
→ Materiale:
~ Cronometru. Creion roşu. Foaie de temperatură.
→ Metode:
~ Palpatorie. Auscultatorie. Monitorizare electronică (pe cardioscop).
→ Factorii care influenţează pulsul:
~ Factori biologici:
▪ Vârsta – la copilul mic frecvenţa este mai mare decât la adult.
▪ Înălţimea – persoanele scunde au frecvenţă mai mare decât cele înalte.
▪ Somnul – frecvenţa este redusă. Efortul fizic – creşte frecvenţa pulsului.
Alimentaţia – în timpul digestiei frecvenţa creşte uşor.
~ Factori psihologici – emoţii (furie, plâns cresc frecvenţa respiratorie).
 ~ Factori sociali – mediul ambiant (prin concentraţia în oxigen a aerului inspirat se
poate influenţa frecvenţa pulsului).
→ Pregătirea bolnavului:
~ Psihic.
~ Fizic → repaus fizic şi psihic 15 minute.
→ Tehnica:
~ Se spală mâinile. Se fixează vârful degetele palpatoare ale mâinii drepte (index,
medius, inelar) pe traiectul arterei radiale îmbrăţişând antebraţul cu policele.
~ Se exercită o uşoară presiune asupra peretelui arterial şi se percep zvâcniturile pline
ale pulsului timp de 1 minut (se poate măsura şi numai 15 secunde pulsul regulat,
valoarea se înmulţeşte cu 4 şi se obţine valoarea normală).
→ Notare:
~ Cifric în caiet – se notează inclusiv ora, dacă pulsul a fost măsurat în frison, faciesul
era roşu etc.
~ Grafic în foaia de temperatură )pentru fiecare linie orizontală se socotesc 4 pulsaţii –
adică 4 valori / pătrat).
~ Unirea punctelor → CURBA PULSULUI.
→ Interpretare:
~ Normal: puls regulat, bine bătut, ritmic, sincron, celeric.
~ Patologic: puls slab, imperceptibil, aritmic, asincron
~ Frecvenţa → puls rapid, tahicardic, puls rar, bradicardic.
~ Ritm → regulat sau neregulat.
~ Amplitudine → puls mic, filiform sau cu amplitudine crescută.
~ Volum (tensiune) → puls dur sau moale.
~ Celeritatea → puls săltăreţ (creşterea rapidă a tensiunii urmată de o cădere bruscă)
sau puls tard (cădere lentă).
→ Frecvenţă:
~ Frecvenţă scăzută → bradicardie. Frecvenţă crescută → tahicardie.
~ N.n. 140-120 p / minut. 1 an 120-100 p / minut. 12 ani 100-80 p / minut.
~ Adult 80-60 p / minut.
→ Observaţii:
~ Măsurarea precisă se face timp de 1 minut.
~ Curba pulsului normal este paralelă cu cea a respiraţiei şi temperaturii.
~ Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii ATI), la diferite
intervale recomandate de medic.
~ Administrarea unor medicaţii (digitală, oxigen etc.) obligă la măsurări din 30 în 30
minute sau din oră în oră.
MĂSURAREA ŞI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE.

→ Definiţie:
~ TA = presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.

→ Scop: - Evaluarea funcţiei cardiovasculare, evoluţiei bolii, a stării generale.

→ Locul măsurării: - Artera humerală.

→ Materiale:
~ Tensiometru cu mercur (Riva-Rocci), sfigmomanometru, tensiometru electronic,
oscilometru Pachon.
~ Stetoscop biauricular. Tampon cu alcool (pentru dezinfecţie membranei stetoscopului
şi a olivelor.
~ Foaie de temperatură. Creion roşu.

→ Metode: - Palpatorie. Auscultatorie. Electronică.

→ Pregătirea bolnavului:
~ Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (în termeni succinţi şi pe înţelesul
lui; se explică etapele tehnicii).
~ Fizic → repaus fizic şi psihic 15 minute. Bolnavul se aşează în poziţie comodă, cu
braţul relaxat. De prefera măsurarea se va face înaintea servirii mesei, sau la 3 ore de
la servirea mesei.

→ Tehnica:
~ Se spală mâinile.
Metoda auscultatorie:
~ Se aplică manşeta pneumatică la nivelul braţului pacientului.
~ Se fixează pe artera humerală membrana stetoscopului.
~ Se introduc olivele în urechi.
~ Se închide supapa şi se pompează aer în manşetă până dispar pulsaţiile.
~ Se decomprimă progresiv aerul din manşetă până când se percepe primul zgomot =
valoare TA maximă (sistolică). Se continuă decomprimarea până când zgomotele
dispar = valoare TA minimă (diastolică).
Metoda palpatorie
~ Se determină prin palparea arterei radiale. Nu se foloseşte stetoscopul biauricular.
Etapele sunt identice metodei auscultatorii. Se obţin valori mai mici decât prin
metoda auscultatorie
Metoda oscilometrică:
~ Evidenţiază amplitudinea oscilaţiilor arteriale ce se observă pe cadranul gradat al
oscilometrului Pachon.
~ Se descoperă membrele superioare şi inferioare – îmbrăcămintea nu trebuie să fie
strâmtă.
~ Manşeta se fixează la nivelurile dorite pe membrele bolnavului, de unde pulsaţiile se
transmit la manometru.
 ~ Se pompează aer în manşetă până la dispariţia pulsului periferic – când presiunea
depăşeşte tensiunea arterială maximă.
~ Se citeşte oscilaţiilor pe cadranul manometrului.
~ Se scade presiunea din manşetă cu 10 mmHg şi se citeşte din nou valoarea oscilaţiilor
arteriale.
~ Se fac scăderi şi citiri succesive până se găseşte valoarea maximă a amplitudinii, ceea
ce se numeşte indice oscilometric.
~ Se apreciază valorile normale în limite foarte largi – variabile de la individ la individ.
~ Valori normale:
▪ 3-6 diviziuni la coapsă.
▪ 2-4 diviziuni în 1/3 superioară gambă.
▪ 1,5-2 diviziuni în 1/3 inferioară gambă.
▪ 3-4 diviziuni la membrele superioare.
~ Nu este importantă valoarea absolută a cifrelor, ci diferenţa dintre două regiuni
simetrice. Se consideră patologică diferenţa mai mare de două unităţi la acelaşi nivel
– indică leziune a trunchiului principal sau obstrucţii vasculare

→ Notare:
~ Cifric în caiet.
~ Grafic în foaia de temperatură (o linie = 1 unitate coloană de mercur). Deasupra liniei
se notează valoarea maximă, sub linie se notează valoarea minimă.

→ Interpretare:
~ Normal: se obţin 2 valori – TAmax (sistolică) şi TAmin (diastolică).
~ Diferenţa dintre TA max şi TA min se numeşte tensiune diferenţială – cu importanţă
diagnostică.
~ Patologic: valori crescute = hipertensiune, valori scăzute = hipotensiune.
 N.n. 60/40 mmHg.
 1 an 80/50 mmHg.
 12 ani 100/60 mmHg.
 Adult 120/70 mmHg p / minut.

→ Factorii care influenţează tensiunea arterială:

~ Factori biologici:
▪ Vârsta – la copilul mic TA este mai mică decât la adult.
▪ Debitul cardiac, forţa de contracţie a inimii, elasticitatea şi calibrul vaselor,
vâscozitatea sângelui.
▪ Somnul – scade TA arterială. Efortul fizic – creşte TA.
▪ Alimentaţia – în timpul digestiei TA creşte uşor.
~ Factori psihologici – emoţii, stres, anxietate.
~ Factori sociali – mediul ambiant, frigul sau căldura excesivă (frigul produce
vasoconstricţie şi creşte tensiunea arterială, iar căldura produce vasodilataţie şi
scade tensiunea arterială), clima.
→ Observaţii:
~ Măsurarea se face la acelaşi bolnav cu acelaşi aparat, în aceleaşi condiţii. Manşeta va
fi bine fixată pe braţul pacientului.
~ Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii ATI), la diferite
intervale recomandate de medic.
~ Măsurarea se face în clinostatism sau / şi ortostatism. Măsurarea se face dimineaţa şi
seara, din oră în oră (în servicii ATI), la diferite intervale recomandate de medic.
~ La indicaţia medicului se fac măsurători comparative la ambele braţe.
~ În caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a îndepărta manşeta.
~ Aparatele vor vi verificate anual în laboratoare specializate.
~ Valorile se comunică, dar NU SE DISCUTĂ REZULTATELE CU BOLNAVUL.
~ Regiunile obişnuite de măsurare a oscilometriei sunt 1/3 inferioară şi superioară a
gambei, 1/3 inferioară a coapsei, antebraţului şi braţului – totdeauna se fac măsurări
comparative la cele două membre.
MĂSURAREA ŞI NOTAREA TEMPERATURII.
→
→ Definiţie:
~ Temperatura reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de
căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
~ Termoreglarea → este un echilibru între termogeneză şi termoliză.
~ Termogeneza → producere de căldură (rezultat al proceselor oxidative).
~ Termoliză → consum de căldură (prin evaporare, radiaţie, conducţie, convecţie).
~ Homeotermie → păstrarea valorilor constante de temperatură (36,7-370C dimineaţa
şi 37-37,30C seara).
~ Febră = pirexie.
→ Scop:
~ Depistarea variaţiilor de t0 patologice.
~ Observarea evoluţiei bolii.
~ Observarea efectelor tratamentelor.
~ Depistarea apariţiei complicaţiilor.
→ Locul măsurării:
~ Cavităţi închise → rect, vagin.
~ Cavităţi semiînchise → axilă, plică inghinală, cavitate bucală.
~ Conduct auditiv extern.
~ Tegumentar (cu febertest sau termometru cutanat electric).
→ Materiale:
~ Termometru maximal (termometru electric, febertest etc.).
~ Tampon cu alcool.
~ Tăviţă renală.
~ Prosop.
~ Lubrefiant → vaselină (pentru măsurarea temperaturii rectale), apă (pentru măsurarea
temperaturii vaginale sau orale).
~ Foaie de temperatură. Creion negru
→ Metode:
~ Cu termometru maximal.
~ Cu febertest.
~ Cu termometru electric.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (în termeni succinţi şi pe înţelesul
lui; se explică etapele tehnicii).
~ Fizic:
▪ Axilă → se tamponează cu prosop individual axila şi se aşează bolnavul comod.
▪ Rectal → pentru adult poziţia decubit lateral stâng, pentru copil decubit dorsal cu
picioarele flectate pe abdomen sau decubit ventral pe genunchii mamei.
→ Indicaţii tehnice:
~ Termometrul maximal se scutură până când coloana de mercur coboară în rezervor.
~ În timpul scuturării termometrul se ţine ca pe un creion.
→ Tehnica:
~ Se spală mâinile.
~ Măsurarea în axilă:
 ▪ Se tamponează axila (ştergerea modifică valoarea de temperatură)
▪ Se aplică pe mijlocul axilei bulbul termometrului.
▪ Se apropie braţul de torace şi se aplică mâna pe torace.
▪ Se aşteaptă 10 minute, se scoate termometru.
▪ Se şterge termometrul cu tampon cu alcool şi se citeşte valoare.
~ Măsurarea în rect:
▪ Se lubrefiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină.
▪ Se introduce bulbul termometrului în rect cu de rotaţie şi înaintare.
▪ Se lasă 5 minute, se extrage, se şterge cu tampon cu alcool, se citeşte.
~ Măsurarea în cavitatea bucală:
▪ Se umezeşte termometrul.
▪ Se introduce în cavitatea bucală, sub limbă.
▪ Bolnavul închide gura şi menţine termometrul 5 minute, fără al strânge între dinţi.
▪ Se scoate termometrul şi se citeşte.
→ Notare:
~ Cifric în caiet.
~ Grafic în foaia de temperatură (valorile pare pe linie, valorile impare între linii).
~ Prin unirea punctelor → CURBA TERMICĂ.
→ Interpretare:
~ Normal:
▪ Bolnav afebril → temperatură fiziologică = 36-370C.
~ Patologic:
▪ Valori scăzute = hipotermie (sub 360C).
▪ Valori crescute → bolnav febril = hipertermie (peste 370C).
 Subfebrilitate → 37-380C.
 Febră moderată → 38-390C.
 Febră ridicată → 39-400C.
 Hiperpirexie → peste 400C.
→ Factorii care influenţează temperatura:
~ Factori biologici:
▪ Alimentaţia – creşte uşor temperatura.
▪ Efortul fizic – creşte temperatura.
▪ Vârsta → la copil temperatura fiziologică este uşor mai crescută decât la adult, iar
la vârstnic temperatura fiziologică este mai scăzută.
▪ Variaţia diurnă → valorile de seară sunt mai ridicate decât cele de dimineaţă.
▪ Sexul → femeile în perioada ciclului menstrual au valori de temperatură peste
370.
~ Factori psihologici – emoţii, stres, anxietate – cresc temperatura.
~ Factori sociali:
▪ Clima → frigul sau căldura excesivă (frigul şi umezeala produc scăderea
temperaturii, iar căldura produce creşterea temperaturii.
▪ Locul de muncă – creşteri sau scăderi ale temperaturii ambiante determină
dereglări ale temperaturii.
▪ Locuinţa – temperatura din încăpere influenţează temperatura corpului (camera
supraîncălzită creşte temperatura şi invers).
→ Manifestări care însoţesc febra:
 ~Frison – contracţie musculară puternică.
~Tegumente roşii, calde, transpirate.
~Pilloerecţie – piele de găină, senzaţie de frig.
~Sindrom febril → cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete, oligurie,
urină concentrată, convulsii, halucinaţii, delir, dezorientare.
~ Erupţii cutanate – macule, papule, vezicule – întâlnite în boli infecţioase.
→ Observaţii:
~ Măsurarea se face dimineaţa la sculare, înaintea toaletei sau altor activităţi între orele
7-8, şi seara între orele 16-17.
~ Umezeală modifică valoarea înregistrată.
~ Valorile mari sau prea scăzute se verifică.
~ Dacă bolnavul ştie şi poate îşi introduce singur termometrul în rect.
INSTRUMENTAR NECESAR EXAMINĂRILOR CLINICE
~ Stetoscop biauricular.
~ Tensiometru.
~ Spatulă linguală.
~ Deschizător de gură.
~ Pensă de prins limba (pensă în inimă).
~ Panglică metrică. Taliometru. Pediometru.
~ Cântar.
~ Oglindă laringiană.
~ Oglindă frontală.
~ Specul auricular.
~ Specul nazal.
~ Ciocan de reflexe.
~ Electrocardiograf.
~ Oftalmoscop.
~ Sursă de lumină.

INSTRUMENTAR CHIRURGICAL:
~ Pense anatomice.
~ Pense chirurgicale.
~ Pense hemostatice – Péan, Kocher.
~ Bisturiu.
~ Foarfece chirurgical.
~ Sondă canelată.
~ Stilet butonat.
~ Portac Hagedon.
~ Ace chirurgicale. Aţă chirurgicală. Agrafe chirurgicale.
~ Pense prins câmpuri – pensa cărăbuş.
~ Depărtătoare.
~ Mănuşi chirurgicale.
~ Substanţe antiseptice pentru tegumente şi pentru plagă.
~ Truse cu material pentru pansamente – comprese tifon, feşe, meşe.
~ Vaselină – pentru tuşeu rectal.

INSTRUMENTAR OBSTETRICAL:
~ Masă ginecologică.
~ Valve vaginale.
~ Specul vaginal.
~ Materiale pentru recoltarea secreţiilor genitale.
~ Stetoscop obstetrical.
~ Histerometru.
~ Pelvimetru.
~ Dilatatoare.

INSTRUMENTAR - ÎNGRIJIRI ŞI TRATAMENTE CURENTE:

 ~ Mănuşi de cauciuc
~ Seringi. Ace.
~ Truse de reanimare.
~ Tăviţă renală.
~ Sonde urinare.
~ Bazinete.
~ Irigator.
~ Termofor.
~ Pungă de gheaţă.
~ Vase colectoare din inox.
~ Casolete.
~ Trocare diferite.
~ Prestuburi – Mohr (clemă), Hoffmann (cu şurub).

INSTRUMENTAR DIN CAUCIUC ŞI MATERIAL PLASTIC

→ Mănuşi de cauciuc.
→ Sonde:
~ Sonde uretrale:
 Nelaton.
 Pezer.
 Foley.
 Thieman. Mercier.
 Sonde ureterale.
~ Sonde digestive:
 Sonda gastrică – Faucher.
 Sondă esofagiană Black-Moore.
 Sonda duodenală – Einhorn.
 Sondă intestinală Miller-Abott.
~ Sonde de intubaţie traheală.
~ Sonde pentru administrarea oxigenului – canule, ochelari etc.
~ Sonde aspiraţie – gastrică, duodenală, intestinală, respiratorie.
→ Tuburi de dren. Tub de gaze.
→ Perfuzoare.
→ Prestuburi material plastic.
→ Canule:
~ Orofaringiană (pipa Gueddel)
~ Laringiană. Traheală. Canule de aspiraţie etc.
~ Rectală. Vaginală.
→ Pungi colectoare.
→ Termofor, pungă de gheaţă.

INSTRUMENTAR METALIC
~ Spatulă linguală (apăsător de limbă).
~ Deschizător de gură.
~ Pensă de prins limba (pensă în inimă).
~ Specul auricular. Specul nazal. Specul vaginal. Specul anal.
 ~ Valvă vaginală. Dilatatoare de col. Pense ginecologice.
~ Pelvimetru. Histerometru.
~ Casolete de diferite mărimi.
~ Pensă de servit.
~ Trusă chirurgicală:
▪ Pense anatomice. Pense chirurgicale.
▪ Pense hemostatice – Péan, Kocher, Mickulicz.
▪ Bisturiu.
▪ Foarfece chirurgical.
▪ Sondă canelată.
▪ Stilet butonat.
▪ Portac Hagedon. Ace chirurgicale, agrafe chirurgicale.
~ Depărtătoare Farabeuf.
~ Valve abdominale.
~ Depărtătoare Volkmann.
~ Depărtătoare autostatice.
~ Pense de compresiune.
~ Pensă pentru fixat câmpuri chirurgicale – pensa cărăbuş.
~ Instrumente pentru intervenţii pe oase:
▪ Răzuşe. Retractor de tip Percy. Ferăstraie chirurgicale.
▪ Cleşte chirurgical.
▪ Trepan. Daltă, ciocan chirurgical.
▪ Broşe chirurgicale, şuruburi.
~ Întorcător de pleoape.
~ Canulă rectală. Canulă vaginală.
~ Tăviţă renală inox.
~ Vase colectoare din inox.

INSTRUMENTAR CHIRURGICAL :
~ Instrumente tăioase şi de disecţie.
▪ Bisturiu.
▪ Foarfece chirurgical.
▪ Sondă canelată.
▪ Stilet butonat.

~ Instrumente de protecţie a ţesuturilor sau depărtătoare.

▪ Depărtătoare Farabeuf.
▪ Valve abdominale.
▪ Depărtătoare Volkmann.
▪ Depărtătoare autostatice.

~ Instrumente de apucat ţesuturile.

▪ Pense anatomice.
▪ Pense chirurgicale.

~ Instrumente de hemostază, compresiune şi prindere.

 ▪ Pensa Péan.
▪ Pensa Kocher.
▪ Pensa Mickulicz.
▪ Pense de coprostază – de compresiune.
▪ Pensa în inimă.
▪ Pensa de fixat câmpuri operatorii.

~ Instrumente pentru injecţii şi puncţii.

▪ Ace de diferite mărimi.
▪ Seringi.
▪ Trocare diferite.
▪ Prestuburi – Mohr (clemă), Hoffmann (cu şurub).

~ Instrumente pentru intervenţii osoase.

▪ Răzuşe.
▪ Retractor de tip Percy.
▪ Ferăstraie chirurgicale.
▪ Cleşte chirurgical.
▪ Trepan.
▪ Daltă, ciocan chirurgical.
▪ Broşe chirurgicale.
▪ Şuruburi.

~ Instrumente pentru sutură.Ace chirurgicale.

▪ Aţă chirurgicală.
▪ Portac Hagerdon.
▪ Agrafe Michel.
▪ Pensă de prins agrafe.
▪ Ace Dechamp.
▪ Ace Reverdin.
▪ Termocauter.
▪ Bisturiu electric.

~ Instrumente cu caractere mixte sau speciale.

▪ Casolete de diferite mărimi.
▪ Truse metalice.
▪ Truse de mănuşi chirurgicale.
▪ Fierbătoare electrice.
▪ Truse ginecologice.
OBSERVAREA ŞI NOTAREA SCAUNULUI
→ Definiţie:
~ Reprezintă totalitatea resturilor alimentare rezultate prin procesul de digestie şi
eliminate prin actul defecaţie.
~ Defecaţia → actul voluntar de eliminare a materiilor fecale rezultate în urma digestiei
prin anus.
→ Scop:
~ Obţinerea de informaţii privind digestia şi tranzitul intestinal.
~ Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.
~ Stabilirea diagnosticului
~ Supravegherea efectelor tratamentelor.

Caractere Valori fiziologice Valori patologice

~ Frecvenţ ~ 1-2 scaune pe zi. ~ Diaree → 3-6 scaune pe zi.
a ~ 1 scaun la 2 zile. ~ Dizenterie → 20-30 scaune pe zi.
~ Holeră → 80 scaune pe zi.
~ Constipaţie → 1 scaun la 3-5-7-10 zile.
~ Orar ~ Ritmic (aceiaşi oră). ~ Constipaţie habituală.
~ Dimineaţa. ~ Diaree.
~ Cantitate ~ 150-200 g. ~ Câteva kg în afecţiuni pancreatice, afecţiuni ale
colonului, anomalii de dezvoltare a colonului.
~ Cantitate redusă în constipaţie.
~ Cantitate foarte redusă în dizenterie, holeră – 10-
15g.
~ Forma ~ Cilindrică 3-5 cm diametru, ~ Panglică sau creion în cancer.
lungime variabilă. ~ Bile dure – coproliţi în constipaţie.
~ Bile conglomerate – în constipaţia atonă (când
scaunul stă mai mult timp în rect).
~ Culoare ~ Brună – în funcţie de ~ Deschisă – în diaree.
alimentaţie. ~ Verde – datorită bilirubinei ce se oxidează în
~ Galben-aurie – în alimentaţia intestin.
lactată la sugar. ~ Albă – în icterul mecanic.
~ Neagră – după consumul ~ Negru ca păcura, lucios – melenă.
 afinelor, amarelor, cărbunelui ~ Roşu în hemoragii.
medicinal.
~ Alb – după ingestie de sulfat
de bariu.
~ Culoarea se închide odată cu
diversificarea alimentaţiei.
~ Miros ~ Caracteristic, fecaloid. ~ Acid în fermentaţie.
~ Rânced – cu grăsimi nedigerate.
~ Fetid în putrefacţie.
~ Foarte fetid în cancer de colon.
~ Fad – fără miros.
~ Aspectul ~ Păstos, omogen. ~ Coproliţi în constipaţie.
~ Zeamă de pepene, supă de linte – în febra tifoidă.
~ Zeamă de orez în holeră.
~ Conţinut ~ Resturi alimentare digerate. ~ Mucus. Puroi. Sânge.
~ Resturi alimentare nedigerate sau incomplet
digerate.
~ Steatoree – grăsimi nedigerate.
~ Creatoree – proteine nedigerate.
~ Paraziţi şi / sau ouă de paraziţi.

→ Notarea scaunului - în subsolul foii de temperatură cu semne convenţionale. Dacă sunt mai
multe scaune se notează numărul urmat de semnul convenţional (ex. cinci scaune moi – 5/.)
~ I → scaun ~ X → scaun cu mucus.
normal.
~ / → scaun ~ P → scaun cu puroi.
moale.
~  → scaun ~ S (cu roşu) → scaun sanguinolent, din hemoragii de la nivelul
diareic. colonului, rectului, anusului = rectoragii, anoragii, hemoragii
~ Z → scaun hemoroidale.
grunjos
OBSERVAREA ŞI NOTAREA VĂRSĂTURILOR.
→ Definiţie:
~ Vărsătura reprezintă un reflex de eliminare a conţinutului gastric cu sau fără greaţă,
printr-un efort muscular digestiv.
~ Regurgitarea – este un reflux al conţinutului gastric fără greaţă sau contractură
musculară.
→ Scop:
~ Stabilirea diagnosticului.
~ Stabilirea bilanţului hidric.
~ Obţinerea informaţiilor privind conţinutul gastric.
→ Materiale necesare pentru captarea vărsăturilor:
~ Tăviţă renală.
~ Prosop. Muşama. Aleză.
~ Pahar cu apă (aromată).

Caractere Valori fiziologice

~ Frecvenţ ~ Vomă ocazională (întâmplătoare).
a ~ Vărsături frecvente → steatoree, afecţiuni digestive.
~ Vărsături incoergibile → gravide.
~ Orar ~ Vărsături matinale → sarcină.
~ Vărsături postprandiale – după servirea mesei:
o Vărsături imediate (precoce) → ulcer gastric.
o Vărsături tardive la 2-6 ore → ulcer duodenal.
~ Vărsături întâmplătoare.
~ Cantitate ~ Variabilă → funcţie de patologie (mai crescută în stază gastrică, stenoză pilorică).
~ Culoarea ~ Funcţie de conţinut:
o Galben → vărsătura cu reflux duodenal, vărsătura purulentă.
o Verzui → vărsătura cu conţinut biliar.
o Roşu → v. Cu sânge.
o Alb → vărsătura cu suc gastric fără alte produse.
~ Conţinut ~ Alimentar.
~ Mucos.
 ~ Apăs (sarcină).
~ Bilă (colecistită).
~ Fecaloid (ocluzie intestinală).
~ Purulent.
~ Sanguinolent → hematemeză – aspect zaţ de cafea.
~ Miros ~ Fad → fără miros.
~ Acru.
~ Rânced.
~ Fecaloid.
~ Aromatic – de mere putrede.
~ Forţa de ~ Vărsătură cu efort muscular abdominală, cu greaţă.
proiecţie ~ Vărsătură bruscă, în jet, fără greaţă, fără legătură cu alimentaţia.
~ Semne de ~ Greaţă.
însoţite ~ Deshidratare.
~ Dureri abdominale.
~ Dezechilibre hidroelectrolitice.

→ Notarea vărsăturilor - în subsolul foii de temperatură cu semne cu culori convenţionale →

cerc de culori diferite. Dacă sunt mai multe vărsături se notează numărul de vărsături urmat
de cercul în culoarea corespunzătoare. Exemplu: cinci vărsături alimentare – 5o (albastru).

~ Cerc albastru → vărsătură alimentară.

~ Cerc verde → vărsătură biliară.
~ Cerc galben → vărsătură purulentă.
~ Cerc roşu → vărsătură sanguinolentă – cu sânge.
~ Cerc maro → vărsătură fecaloidă.
OBSERVAREA ŞI NOTAREA DIUREZEI
→ Definiţie:
~ Urina → secreţia de urină / filtrat renal pe 24 de ore.
~ Micţiune → act reflex de eliminare urinară.
~ Diureză → cantitatea de urină eliminată în 24 ore.
~ Anurie → absenţa secreţiei urinare (vezică urinară goală – absenţa urinei în vezică).
→ Scop:
~ Obţinerea de informaţii privind funcţia rinichilor.
~ Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.
~ Stabilirea diagnosticului
~ Supravegherea efectelor tratamentelor.
~ Stabilirea bilanţului hidric.

Caractere Valori fiziologice Valori patologice

~ Diureză ~ ± 2000 ml. ~ Oligurie → diureză sub 800 ml.
(cantitate ~ Oligurie → diureză sub 500 ml.
/ 24 ore) ~ Anurie → diureză sub 250 ml.
= ~ Poliurie → diureză peste 2000 ml.
cantitate.
~ Micţiune ~ 5-6 micţiuni /24 ore ~ Enurezis → pierderea involuntară de urină în
– ~ Mai multe micţiuni ziua. pat, noaptea, la copii peste 3 ani.
eliminare ~ Jet continuu. ~ Disurie → micţiune dureroasă.
= ritm de ~ Nedureroasă. ~ Incontinenţă urinară → urinare continuă.
eliminare ~ Ischiurie → imposibiliatea de a urina (glob
. vezical)
~ Polakiurie → micţiuni frecvente, dar cu
diureză normală.
~ Nicturie → inversarea numărului de micţiuni
(mai multe noaptea).
~ Culoare ~ Galben deschis spre brun ~ Brun închis → icter.
închis (funcţie de cât de gradul ~ Roşie → hemoragie (hematurie).
de concentrare al urinei).
 ~ Culoare dată de medicamente:
albastru-verzui → în
administrarea de albastru de
metilen, cărămiziu → în
administrarea de aspirină etc.
~ Miros ~ Caracteristic. ~ Amoniac → în fermentaţie.
~ Acetonă (mere putrede) → în diabet.
~ Aspectul ~ Limpede. ~ Tulbure.
~ Cu flocoane.
~ Cu nisip.
~ Cu albumină – albuminurie.
~ Cu sânge → hematurie.
~ Cu puroi → piurie.
~ Conţinut ~ Rare leucocite. ~ Pigmenţi biliari.
în ~ Rare celulele epiteliale. ~ Cilindri leucocitari.
sediment ~ Calculi.
urinar. ~ Corpi cetonici.

→ Notarea diurezei:
~ Se notează în subsolul foii de temperatură cifric → cantitatea de urină eliminată în 24 ore.
~ Se poate nota şi grafic pe foaia de temperatură → 1 pătrat = 100 ml.
→ Măsurarea diurezei din 24 ore:
~ Ora 7 → bolnavul urinează şi urina se aruncă.
~ Ora 19 → se măsoară toată urina eliminată de la ora 7 dimineaţa până la ora 19, inclusiv
urina de la ora 19.
~ Ora 7 (a doua zi) → se măsoară urina eliminată de la ora 19 până a doua zi la ora 7,
inclusiv urina de la această oră.
MĂSURAREA ÎNĂLŢIMII (TALIA) LA ADULT ŞI COPIL
→ Talia (înălţimea):
~ Determinarea taliei:
 La adult se face cu taliometru.
 La copil se face cu pediometru.
~ Taliometru → este o tijă metalică gradată în cm, verticală, pe care se mişcă perpendicular
un cursor.
~ Pediometru → este o cutie dreptunghiulară – jgheab – cu trei pereţi ficşi şi un perete
mobil. Fundul cutiei este gradat în cm.
 Nou născutul şi sugarul care nu stă în picioare se măsoară cu pediometru.
 Copilul care stă în picioare se măsoară cu taliometru.
→ Scop:
~ Obţinerea de informaţii privind greutatea.
~ Evaluarea stării generale.
~ Stabilirea diagnosticului.
~ Supravegherea efectelor tratamentelor.
→ Tehnica măsurării:
~ La adult:
 Bolnavul este rugat să se descalţe.
 Se aşează în picioare sub cursorul taliometrului.
 Se coboară cursorul până la capul bolnavului. Se citeşte valoarea şi se notează în
foaia de temperatură.
~ La copil:
 Se aşează copilul cu capul în contact cu peretele fix, se menţine drept, iar
picioarele întinse vor veni în contact cu peretele mobil.
 Se ridică copilul şi se citeşte valoarea.
→ Notarea:
~ Se notează valoarea obţinută în foaia de observaţie şi în foaia de temperatură.
→ Observaţii:
~ Talia se poate măsura şi cu panglică metrică aşezată vertical pe perete – măsurarea se
face de la călcâi la vertex.
MĂSURAREA GREUTĂŢII CORPORALE - ADULT ŞI COPIL
→ Greutatea:
~ Determinarea greutăţii:
 La adult se face cu:
 Cântar – balanţă antropometrică.
 Pat cântar (pat balanţă).
 La copil se face cu cântar de uz pediatric.
~ Greutatea adultului este în raport cu înălţimea.
~ Calculul greutăţii ideale se face folosind formule speciale:
G kg = 50 + 0,75 (Tcm-150) + (V-20)/4 x 0,9
Unde: G kg → greutate corporală exprimată în kg. Tcm → talia exprimată în cm. V →
vârsta exprimată în ani.
0,9 → factor de corecţie care se aplică la femei.
→ Indicaţii:
~ La internarea în spital - excepţie fac bolnavii imobilizaţi la pat.
~ Săptămânal – pentru stabilirea raţiei alimentare.
~ Zilnic pentru stabilirea bilanţului hidric.
~ Aprecierea stării de nutriţie, în timpul sarcinii, în cursul unor tratamente.
→ Contraindicaţii:
~ Infarct de miocard, hemoragii, şoc, politraumatisme.
→ Tehnica măsurării:
~ La adult:
 Bolnavul stă în picioare sau pe scaun special montat la cântar.
 Bolnavii în stare gravă sunt cântăriţi cu pat-balanţă.
~ La copil:
  Se cântăreşte copilul dezbrăcat, aşezat pe cadrul cântarului.

 Pentru proba suptului cântărirea copilul se face înainte şi după supt – fără a
schimba lenjeria sau hainele.
→ Notarea:
~ Se notează valoarea obţinută în foaia de observaţie şi în foaia de temperatură.
→ Condiţii:
~ Aceleaşi condiţii – aceiaşi oră, cântar. Aceiaşi ţinută vestimentară.
~ Înaintea servirii mesei, dimineaţa, după eliminări.

TRANSPORTUL BOLNAVULUI
→ Transport:
~ Primar:
▪ De la domiciliu la spital.
▪ De la locul accidentului la spital.
~ Secundar:
▪ De la un salon la altul.
▪ De la o secţie la alta.
▪ De la un spital la altul.
▪ Ca domiciliu.
→ Scop:
~ Deplasarea bolnavului în stare imobilizată.
→ Mijloace de transport:
~ În spital – brancardă, fotoliu rulant, cărucior, pat rulant, ascensor.
~ În afara spitalului – autosanitară, căruţă, tren, avion, helicopter, targă, alte mijloace
improvizate.
→ Materiale necesare pentru transportul bolnavului cu targa sau căruciorul:
~ Targă (brancardă).
~ Cărucior.
~ Fotoliu rulant.
~ Pat rulant.
~ Pentru toate se va pregăti pătură sau saltea subţire, muşama, aleză, cearşaf, pernă, pături
pentru învelit.
→ Principii:
~ Bolnavul (accidentatul) va fi aşezat comod funcţie de suferinţa acuzată.
~ Bolnavii slăbiţi, convalescenţi sau cu afecţiuni ale membrelor inferioare sunt transportaţi
cu fotoliu rulant.
 ~ Mobilizarea se va face cu delicateţe, precauţie, ferindu-l de traumatisme, dureri sau
oboseală, pentru a nu-i agrava starea.
~ Va fi acoperit pentru a nu răci.
~ Va fi întotdeauna însoţit de asistentă – care va acorda şi primul ajutor.
→ Tehnică:
~ Se pregăteşte targa cu pătură, cearşaf, muşama şi aleză.
~ Se ridică bolnavul de 3 persoane şi se aşează pe targă.
~ 2 brancardieri pornesc de pe loc cu paşi schimbaţi pentru a micşora oscilaţiile tărgii în
mers.
→ Condiţii de transport:
~ Transportul se face lin, fără zdruncinături, cu paşi schimbaţi.
~ Pe timpul transportului bolnavul va fi bine învelit.
~ Capul bolnavului va fi înainte pentru a putea fi supravegheat de brancardierul din spate –
la transportul pe plan drept.
~ În timpul transportului în pantă – urcare sau coborâre – privirea bolnavului va fi înainte
pentru a-i da sentimentul de siguranţă în timpul transportului.
~ Bolnavul operat se transportă în poziţia decubit dorsal cu capul într-o parte pentru a evita
aspirarea eventualelor vărsături.
~ În lift asistenta intră şi trage fotoliu (bolnavul cu faţa la uşă). La coborâre asistenta
împinge căruciorul înainte şi iese din lift.
~ Brancardierul împinge patul rulant, apoi urcă şi el în lift. La coborâre, iese brancardierul
şi trage patul afară. Privirea bolnavului rămâne spre ieşire.
~ Pe tot timpul transportului targa va fi menţinută în poziţie orizontală.
~ Bolnavii vor fi atent supravegheaţi.
→ Observaţii:
~ Şi bolnavii mobilizabili vor fi însoţiţi în timpul mersului prin spital, salon etc. până la
externare, respectiv ieşirea din spital.
~ Transportul cu patul rulant evită transbordările – menajând bolnavul.
~ Pe timpul transportului bolnavii sunt atent supravegheaţi.

PREDAREA ŞI PRELUAREA SERVICIULUI

→ Definiţie:
~ Realizarea continuităţii medicale pe 24 ore.
~ Transmiterea informaţiilor de la un schimb la altul
→ Metode de predare:
~ În scris – la sfârşitul activităţii personalului, pe bază de proces verbal.
~ Verbal în timpul raportului de serviciu.
~ Individual – la patul bolnavului – cazurile deosebite sau noi internaţi ce necesită
indicaţii suplimentare.
→ Material necesar:
 ~ Condică specială în care se consemnează consemnările personale şi recomandările
medicului.
~ Se semnează de predare şi de preluarea serviciului de la o tură la alta.
→ Predarea în scris:
~ Se notează data şi ora schimbului.
~ Se notează numele şi prenumele bolnavului cu un număr de salon, pat, numărul foii de
observaţie, diagnosticul.
~ Se notează manifestările şi reacţiile deosebite din timpul turei.
~ Se notează recomandările suplimentare făcute de medic.
~ Se notează examinările pentru care trebuie făcută pregătire.
~ Se notează indicaţiile de recoltare şi investigare.
~ Semnătura de predare – primire a turei.
→ Predarea verbală pentru fiecare bolnav.
~ Sunt prezentate cazurile speciale sau cazurile noi.
~ Sunt scoase în evidenţă sarcinile ce revin asistentei privind îngrijirea, investigarea şi
supravegherea acestor bolnavi.
→ Predarea la patul bolnavului:
~ Se face între cele două asistente care schimbă tura.
~ Se pot da indicaţii suplimentare.
→ Observaţii:
~ În cazul în care, în mod accidental schimbul de tură nu a venit, asistenta nu părăseşte
serviciul decât după ce a anunţat medicul şi asistenta şefă de tură şi numai dacă are
înlocuitor.
CARACTERELE MORALE ALE ASISTENTEI MEDICALE
→ Condiţii:
~ Activitatea medicală se desfăşoară în diferite locuri de muncă şi are în vedere îngrijirea
celor suferinzi.
~ Asistenta medicală trebuie să prezinte sensibilitate, tărie de caracter şi o complexă
pregătire profesională.
~ Pentru exercitarea meserie sunt necesare anumite înclinaţii şi aptitudini dezvoltate în
trăsături morale care să influenţeze pozitiv conduita.
→ Scop:
~ Să contribuie la alinarea suferinţelor celor bolnavi.
~ Să reducă perioada de îmbolnăvire.
~ Să contribuie la reintegrarea rapidă socio-profesională a celor suferinzi.
→ Calităţi necesare:
~ Calităţi morale.
~ Calităţi fizice.
~ Calităţi profesionale – tehnice.
→ Calităţi fizice:
~ Forţă fizică – pentru mobilizarea bolnavului, transport etc.
~ Rezistenţă fizică – pentru serviciu în ture, activităţi prelungite, sta prelungit în picioare
etc.
~ Mişcări sigure, coordonate.
→ Calităţi profesionale – tehnice:
~ Cunoaşterea instrumentarului.
~ Cunoaşterea funcţionalităţii aparaturii medicale.
~ Cunoaşterea procesului de sterilizare.
~ Cunoaşterea fişelor de execuţie a tehnicilor de îngrijire generală şi specială.
→ Calităţi morale:
~ Stăpânire de sine, răbdare.
~ Optimism, seninătate.
~ Empatie.
~ Conştiinciozitate.
~ Punctualitate.
~ Devotament până la abnegaţie.
~ Promptitudine în luarea deciziilor, iniţiativă, ingeniozitate, luciditate.
~ Păstrarea secretului profesional.
~ Atitudine principială.

PARTICIPAREA LA EXAMENUL CLINIC

→ Pregătirea materialelor, documentelor şi a salonului pentru examenul clinic şi vizita
medicală:
~ Scop:
 Asigurarea unui climat favorabil pentru examinarea bolnavului.
  Ameliorarea stării generale.
~ Materiale necesare:
 Stetoscop.
 Spatulă linguală.
 Oglindă frontală.
 Tensiometru.
 Ciocan de reflexe.
 Sursă de lumină, lanternă.
 Termometru.
 Mănuşi sterile.
 Creion dermatograf pentru notări pe piele.
 Panglică metrică.
 Tăviţă renală.
 Alcool.
 Prosop.
 Alte instrumente şi materiale funcţie de natura examenului şi de recomandările
medicului.
~ Pregătirea:
 Se pregătesc materialele şi instrumentele necesare şi se verifică funcţionalitatea
lor.
 Se pregătesc regiunile pansate (prin îndepărtarea pansamentului) pentru vizită.
 Se pregătesc materiale pentru recoltări bacteriologice – acolo unde este cazul.
~ Pregătirea documentele medicale:
 Se pregătesc foi de observaţie. Foi de temperatură.
 Adnotări relativ la medicaţia şi alimentaţia bolnavilor.
 Rezultatele examenelor de laborator. Filme radiologice etc.
~ Pregătirea salonului:
 Se asigură curăţenia şi dezinfecţia. Se face ordine în salon. Se aeriseşte.
 Se verifică urinarele, scuipătorilor – se schimbă cu altele curate şi sterile.
 Se asigură temperatura optimă în salon.
  Se asigură liniştea – eventual afişând pe uşă inscripţia Vizita – nu intraţi.
→ Pregătirea bolnavului şi a produselor biologice pentru vizita medicală:
~ Scop:
 Climat favorabil între medic şi bolnav.
 Obţinerea cooperării bolnavului.
~ Materiale necesare:
 Bazinet.
 Apă caldă, săpun, prosop.
 Lenjerie curată, paravan, învelitoare de molton.
 Recipiente pentru captarea produselor biologice.
~ Pregătirea bolnavului:
 Se explică utilitatea examenului şi comportamentul în timpul vizitei.
 Pentru captarea urinei, scaunului sau altor produse se izolează patul cu paravan.
 Se face toaleta locală şi se schimbă la nevoie lenjeria.
 Se ajută bolnavul să ia poziţiile indicate de medic.
 Se reface patul.
~ Pregătirea produselor:
 Se pot păstra pentru vizită produsele eliminate cu puţin timp înainte sau dacă se
consideră că sunt patologice.
 Păstrarea se face într-o încăpere răcoroasă, în recipiente acoperite şi etichetate.
→ Asistenta va ajuta bolnavul pe timpul vizitei şi al examenul clinic susţinându-l, asigurându-i
poziţia, învelindu-l, izolându-l etc.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU FEBRĂ - HIPERTERMIE

→ Hipertermia este temperatura corpului peste valoarea normală de 370C considerată la adult.
→ Manifestări:
~ Subfebrilitatea – menţinerea temperaturii corporale între 37-380C.
~ Febră moderată - menţinerea temperaturii corporale între 38-390C.
~ Febră ridicată – menţinerea temperaturii corporale între 39-400C.
~ Hiperpirexie – menţinerea temperaturii corpului peste 400C.
 ~ Frisoane – contracţii musculare puternice cu senzaţie pronunţată de frig.
~ Tegumente roşii calde, umede – pielea la început este palidă, apoi roşie, caldă, apoi
transpirată.
~ Piloerecţie – piele de găină la senzaţia de frig.
~ Sindrom febril – o grupare de semne ca: cefalee, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete,
oligurie, urini concentrate, convulsii, halucinaţii, dezorientare, delir.
~ Erupţii cutanate – macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase.
Plan de îngrijire – îngrijirea pacientului cu hipertermie
Obiective de îngrijire Intervenţii aplicate
- Aerisirea încăperii.
- Asigurarea îmbrăcămintei lejere.
- Aplică comprese reci, împachetări reci, pungă cu gheaţă, frecţii
 Pacientul să-şi menţină
alcoolizate.
temperatura corpului în
- Încălzeşte pacientul în caz de frisoane.
limite fiziologice.
- Administrează medicaţia recomandată de medic: antiaritmice,
antibiotice.
- Recoltează la recomandare hemoculturi, hemogramă, VSH, spută.
 Pacientul să fie echilibrat - Calculează bilanţul ingesta-excreta pe 24 ore.
hidroelectrolitic. - Serveşte pacientul, înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare.
- Schimbă ori de câte ori este nevoie lenjeria de corp şi de pat.
 Pacientul să aibă o stare - Menţine igiena tegumentelor.
de bine fizic şi psihic. - Pregăteşte psihic pacientul înaintea tehnicilor de recoltare şi
examinare.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU HIPOTERMIE

→ Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii corpului sub limite normale, cauzate de un

dezechilibru între termogeneză şi termoliză.
→ Cauze:
~ Expunerea excesivă a organismului la frig. Inaniţie. Cauze digestive (ocluzia intestinală,
perforaţia intestinală).
 ~ Traumatisme ale sistemului nervos. Tulburări endocrine (boala Addison, diabetul
zaharat, hipotiroidia). Tulburări circulatorii (hemoragia). Boli infecţioase (holera,
tifosul). Şocul traumatic. Cauze medicamentoase.
→ Manifestări:
~ Hipotermie – valori ale temperaturii sub limita normală de 360C.
~ Hipotensiune – scăderea tensiunii arteriale sub valoarea normală.
~ Cianoză – coloraţie vineţie a buzelor, unghiilor, urechilor.
~ Eritem – roşeaţa feţei, urechilor, mâinilor.
~ Edem generalizat – tumefierea întregului corp.
~ Durere – la nivelul regiunii expuse la frig.
~ Oboseala – stare de epuizare musculară.
~ Tulburări de vorbire – vorbire lentă (bradilalie).
~ Somnolenţă – nevoia crescută de somn.
~ Degerături – necroză la nivelul pielii la temperaturi scăzute.
~ Apatie – indiferenţă.
~ Parestezii – senzaţie de amorţeală şi furnicături.
Plan de îngrijire – pacientului cu hipotermie

Obiective de îngrijire Intervenţii aplicate

 Pacientul să-şi - Încălzirea lentă a pacientului cu pături, termofoare sau în contact direct cu
menţină căldura corpului.
temperatura - Creşterea treptată a temperaturii mediului ambiant.
corpului în limite - Recoltarea de sânge pentru creşterea glicemiei, hemoleucogramei, Ht.
fiziologice. - Pregăteşte pacientul pentru EKG.
 Pacientul să fie - Administrează lichide uşor călduţe în cantităţi ici, la intervale regulate de
echilibrat timp.
hidroelectrolitic. - Calculează raportul ingesta-excreta pe 24 ore.
 Pacientul să-şi - Va pune extremităţile degerate ale pacientului în apă caldă de 370C.
păstreze - Masează extremităţile reci.
integritatea - Administrează tratamentul prescris de medic – antibiotice, corticoizi,
tegumentelor. analgezice.
→ Febra nu se confundă cu boala. Ea poate fi un episod pasager, poate însoţi evoluţia bolii sau
să lipsească în totalitate.
→ Febra se combate numai dacă depăşeşte anumite valori şi persistă mai mult timp, astfel încât
pune în pericol funcţiile vitale ale organismului:
~ La nou-născut, peste 390C pot apărea complicaţii nervoase, cardiovasculare, renale.
~ La sugar, copilul mare şi adultul tânăr, complicaţiile survin dacă temperatura depăşeşte
400C.
~ La adultul în vârstă peste 380C.
→ Bolnavul febril prezintă modificări în funcţionalitatea principalele aparate şi sisteme, apărând
o serie de simptoame ca hiperemia, scăderea toleranţei digestive, micţiuni frecvente, agitaţie
psihomotorie sau somnolenţă, transpiraţii la nivelul tegumentelor.
→ Agitaţia psihomotorie poate evolua spre delir la copilul mare şi adult şi convulsii
tonicoclonice la nou-născut, sugar şi copilul mare. Bolnavul febril reprezintă un consum
crescut de calorii.
a) Asigurarea igienei corporale:
 Verifică în mod repetat dacă tegumentele bolnavului sunt transpirate.
 Va asigura lenjeria de corp şi de pat curată şi uscată. Va efectua toaleta parţială a
bolnavului.
 Va schimba lenjeria bolnavului ori de câte ori este necesar (bolnavul nu va fi lăsat cu
lenjeria umedă de transpiraţie).
 Urmăreşte în permanenţă mucoasa bucală asigurând igiena cavităţii bucale.
b) Asigurarea bolnavului cu lichide necesare pentru prevenirea deshidratării (combate
hipertermia dacă aceasta depăşeşte valorile majore):
 Se îngrijeşte să comande ceai pentru reechilibrarea permanentă a bolnavului.
 Administrează cantităţilor necesare la intervale regulate după necesităţi.
 Observă în permanenţă simptomele clinice care însoţesc febra. În acest scop măsoară
pulsul, frecvenţa respiratorie, observă culoarea tegumentelor şi comportamentul
bolnavului. Înregistrează hipertermia majoră şi anunţă medicul.
c) Aplicarea de comprese reci:
 Pregăteşte de urgenţă comprese umezite la temperatura de 10-150C.
  Aplică comprese pe torace, pe cap şi dacă este necesar şi pe trunchi.
 Pregăteşte pentru împachetări, baia hipotermizantă, prosoape uscate.
 Verifică pulsul, culoarea tegumentelor bolnavului.
 Întrerupe aplicarea compreselor dacă tegumentele devin cianotice.
 Schimbă comprese la interval de 5-10 minute, de 3-6 ori, până când scade temperatura
corpului cu 1-20C
d) Împachetarea:
 Dacă aplicarea compreselor nu are efectul scontat se efectuează împachetarea în
cearşafuri umede la temperatura de 10-150C. Schimbă împachetarea din 5 în 5 minute (de
2-3 ori).
 Verifică pulsul, culoarea tegumentelor, starea generală.
 La bolnavii gravi, cearşaful de dedesubt se schimbă la interval de 20 minute, iar cel de la
suprafaţă din 5 în 5 minute.
 Aplică bolnavului comprese reci pe cap.
 Administrează bolnavului lichide reci sau calde după indicaţia medicului.
 După împachetare şterge tegumentele bolnavului cu prosoape uscate.
 După circa 10 minute de la împachetare, măsoară temperatura bolnavului (care poate fi cu
2-30C mai mică decât înaintea împachetării).
 Pregăteşte patul bolnavului şi îl lasă în linişte, dar sub supraveghere; de regulă, bolnavul
adoarme având un somn liniştit şi respiraţie regulată.
e) Baie rece sau moderată:
 Dacă temperatura bolnavului nu a scăzut în mod corespunzător, asistenta medicală îi va
pregăti baia rece (330C) sau moderată (350).
 Verifică starea clinică a bolnavului, cantitatea de apă pregătită este de 200 litri, durata
băii de 8-10 minute, se poate repeta de 2-3 ori în 24 ore.
 Se verifică în permanenţă culoarea tegumentelor şi apariţia stării de colaps. Baia este
eficientă dacă tegumentele sunt hiperemice, bolnavului i se amplifică mişcările
respiratorii, se intensifică bătăile cardiace.
 După baie se fricţionează tegumentele uşor cu prosoape curate şi uscate.
 Se îmbracă bolnavul cu lenjerie încălzită şi este culcat în pat.
  Asistenta verifică dacă bolnavul are frisoane, caz în care îl înveleşte cu două pături în
plus, îi administrează ceai fierbinte şi dacă este necesar, aplică un termofor la picioare.
f) Administrarea medicamentelor sedative:
 Se administrează Diazepam, Fenobarbital la bolnavii agitaţi, la copii sugari şi la aceia cu
predispoziţie la convulsii.
g) Administrarea medicamentelor pentru tratarea afecţiunii de bază:
 Se îngrijeşte să execute întocmai tratamentul prescris de medic
h) Asigurarea regimului alimentar corespunzător:
 Regimul bolnavului febril este hiperglucidic 60-70% şi hipolipidic; proteinele se dau în
cantitate de 20%.
i) Educaţie sanitară:
Se efectuează instrucţia bolnavului şi aparţinătorilor privind necesitatea şi rolul împachetărilor şi
al băilor reci.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI IMOBILIZAT LA PAT

→ Definiţie:
~ Imobilizarea reprezintă o diminuare sau o restricţie a mişcărilor, fiind recomandată
adesea ca metodă terapeutică sau poate fi cauzată de traumatisme şi boli organice sau
funcţionale.
→ Cauze:
~ Afecţiuni grave → paralizii, bolnavi astenici, adinamici, cu leziuni de membre inferioare
etc.
~ Afecţiuni care impun imobilizarea → embolii cardiace, hemoragii etc.
~ Imobilizare terapeutică → în fracturi cu aparate de imobilizare, traumatisme, infarct de
miocard.
→ Condiţii de confort:
~ Salon luminos, bine aerisit, temperatură normală. Fără curenţi de aer.
~ Pat adaptat afecţiunii – pat universal cu utilaje accesorii.
~ Rezemători, agăţătoare din metal sau confecţionate din pânză.
~ Masă reglabilă la pat pentru alimentaţie scris etc.
~ Saltea antidecubit – pneumatică, compartimentată – pentru a evita presiunea şi macerarea
zonei de contact, perne de diferite dimensiuni, colaci de cauciuc, oxid de zinc cu vitamina
A+D2 pentru tegumente, talc.
~ Scuturarea zilnică a patului sau ori de câte ori este nevoie.
~ Aparate de semnalizare – sonerii – la îndemână.
~ Cămaşă de corp descheiată în spate.
 ~ Spălarea tegumentelor zilnic, la pat → stimulează circulaţia, asigură confortul, previne
complicaţiile etc. Igiena mâinilor înainte de servirea mesei, după eliminări. Igiena părului
1-2 ori pe săptămână.
~ Toaleta cavităţii bucale după fiecare masă.
~ Toaleta perineală – ori de câte ori este nevoie (după eliminări) respectând pudoarea
bolnavului.
→ Alimentaţia bolnavilor:
~ Se face la pat → activ sau pasiv. Se respectă stric orarul servirii meselor.
~ Alimentarea pasivă se va face după servirea mesei celorlalţi bolnavi. Servirea se va face
cât mai estetic.
~ Se dă o alimentaţie bogată în proteine, adaptată vârstei, stării bolnavului, bogată în
vitamine.
~ Consum de lichide 1,5-2 l pe zi.
→ Supravegherea funcţiilor vitale:
~ Se urmăresc şi se notează zilnic funcţiile vitale şi vegetative – puls, respiraţie, tensiune
arterială, temperatură, diureză, scaun, aspectul tegumentelor, mucoasele.
~ În cazul aparatelor gipsate se va urmări şi semnala apariţia edemelor la extremităţile
libere ale membrelor.
~ Eliminările paraclinice, tratamentele vor fi executate la pat sau bolnavul va fi transportat
cu patul la serviciul respectiv.
→ Prevenirea escarelor:
~ Escarele – leziuni tegumentare ale tegumentelor interpuse între două planuri dure (os şi
pat) → sunt complicaţiile de temut la bolnavii imobilizaţi timp îndelungat la pat, mai ales
la persoanele corpolente.
~ Se verifică sistematic zonele predispuse escarelor.
~ Se schimbă poziţia (2-3 ore), se asigură igiena strictă a tegumentelor.
~ Se favorizează circulaţia periferică prin masaj.
~ Masajul favorizează vascularizaţia profundă şi superficială, îndepărtează celulele
descuamate, rehidratează pielea, creează o stare de bine, înlătură durerea şi ajută la
regăsirea forţei şi energiei.
~ Se indică masaj la toţi bolnavii imobilizaţi care prezintă factori de risc.
~ Masajul se face întotdeauna după ce bolnavul a fost spălat şi i s-a schimbat patul. Se face
pe o tonă mai mare decât zona interesată. Masajul nu trebuie să fie dureros, iar durata lui
va fi de aproximativ 15 minute.
~ Masajul este contraindicat în febră, cancer, infecţii ale pielii, septicemie.
→ Tratamentul curativ al escarelor şi prevenirea complicaţiilor:
~ Se îndepărtează la timp sfacele tegumentare, puroiul din plăgi şi se pansează steril. Se
combat infecţiile cu soluţii dezinfectante.
~ Se asigură eliminările ritmice, regulate, servirea la timp.
~ Se combat pneumoniile hipostatice prin ridicarea în şezut a bolnavului şi gimnastică
respiratorie de mai multe ori /zi.
~ Atrofia muşchilor şi scăderea tonusului organismului se previn prin fricţionări cu alcool
diluat pe toată suprafaţa corpului.
~ Stomatita se previne prin întreţinerea igienei cavităţii bucale, clătirea cu apă bicarbonatată
30%, clătirea gurii cu apă mentolată.
 ~ Constipaţia se previne prin stimularea tranzitului intestinal prin mijloace naturale pentru a
nu obişnui bolnavul cu purgative sau clisme.
~ Deformările articulare, anchilozele, poziţiile vicioase se previn prin poziţii corecte şi
mobilizare pasivă şi activă cât mai precoce.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU VĂRSĂTURI

→ Definiţie:
Vărsătura reprezintă evacuarea conţinutului gastric pe gură.
~ Tratamentul curativ este medical.
~ Un astfel de bolnav trebuie internat imediat în spital, sub o riguroasă observaţie medicală.
→ Cauze:
~ Intoxicaţii.
~ Mese copioase.
~ Boli ale aparatului digestiv.
~ Urgenţe chirurgicale sau medicale:
▪ Abdomen acut → apendicită acută, colecistită acută, pancreatită acută, ocluzie
intestinală, ulcer perforat, peritonită.
▪ Edem cerebral şi hipertensiune intracraniană cauzate de → encefalopatie
hipertensivă, hemoragii, tromboze cerebrale, abces cerebral, tumori cerebrale,
encefalite, meningite (vărsăturile de origine cerebrală nu sunt precedate de greaţă
şi se produc fără efort).
▪ Infarct de miocard.
▪ Intoxicaţii acute.
▪ Infecţii acute.
▪ Boli cronice gastro-intestinale, hepatobiliare, pancreatice.
▪ Insuficienţă renală etc.
→ Aprecierea gravităţii vărsăturilor:
~ Deshidratare.
~ Demineralizare.
~ Starea generală alterată. Tegumente şi mucoase uscate.
~ Tahicardie, tulburări de ritm.
~ Hipotensiune arterială.
~ Dispnee cu polipnee.
~ Oligurie.
~ Tulburări nervoase – somnolenţă, convulsii, comă.
~ Pentru eficienţă maximă, intervenţiile trebuie aplicate imediat şi trebuie tratată cauza.
→ Conduita de urgenţă:
~ Nu se părăseşte bolnavul când varsă.
~ Asistenta ajută pacientul în timpul vărsăturii.
~ Păstrează produsul captat în tăviţa renală – pentru vizită sau pentru laborator.
~ La indicaţia medicului aplică măsuri adresate bolii de bază.
~ Instituie perfuzia cu ser fiziologic – funcţie de gravitatea stării bolnavului.
 ~ Administrează medicaţie antiemetică – de preferat injectabile sau sub formă de
supozitoare.
~ Aplică măsuri de deşocare dacă este cazul.
→ Asigurarea condiţiilor de spitalizare.
~ Bolnavii cu trebuie izolaţi în rezerve datorită simptomatologiei.
~ Saloanele trebuie să fie bine încălzite pentru a se putea aerisi cât mai frecvent, fără să
scadă temperatura aerului. Se asigură repaus la pat.
~ Se preferă o cameră izolată sau secţia de terapie intensivă.
~ Poziţia optimă în pat este semişezând sau şezând în timpul vărsăturilor. Sau decubit
dorsal cu capul într-o parte – cât mai aproape de marginea patului.
~ Se asigură la îndemână vase colectoare.
~ Se protejează patul cu muşama şi aleză.
~ Se îndepărtează proteza dentară mobilă dacă există.
~ Se recomandă evitarea eforturilor intelectuale.
~ Se va asigura o strictă igienă a bolnavului şi a lenjeriei acestuia.
~ Pentru atenuarea senzaţiei de greaţă se recomandă bolnavului să inspire profund.
→ Prevenirea incidentelor şi accidentelor:
~ Plăgile operatorii abdominale → vor fi comprimate uşor cu mâna în timpul vărsăturilor.
~ La bolnavii inconştienţă vărsăturile devin periculoase prin posibilitatea de aspiraţie a
conţinutului gastric. Se întoarce capul în partea stângă sau la nevoie se introduce o sondă
de aspiraţie gastrică.
~ Dacă vărsătura a fost aspirată în căile respiratorii se face imediat aspiraţie şi se aşează
bolnavul în poziţie declivă pentru drenaj postural.
~ Dacă vărsăturile sunt cauzate de ingestia unor substanţe toxice se face imediat spălătură
gastrică.
→ Îngrijirea bolnavului după vărsătură:
~ Se îndepărtează vasul colector.
~ Se şterg tegumentele bolnavului.
~ Se oferă un pahar cu apă aromată pentru clătirea gurii.
~ Se face toaleta tegumentelor.
~ Se schimbă lenjeria murdară şi se aranjează patul.
~ Se aeriseşte salonul.
~ Se aşează bolnavul în repaus.
~ La bolnavii inconştienţi se va îndepărta toate resturile din gură sau faringe cu tampoane
curate.
→ Tratament medicamentos.
~ Se pregătesc medicamentele necesare pentru combaterea simptomatică a vărsăturilor:
Plegomazin3-4 f pe zi i.m., Clordelazin 1 dj. Emetiral drajeu sau supozitor, Reglan 1-2
f pe zi, papaverină f s.c., i.m. sau i.v. lent în 15 minute cu ser glucozat 33%, atropină 1-
3 f pe zi, Scobutil 3-4 cp sau supozitor.
~ Nu se combat vărsăturile din intoxicaţii sau toxiinfecţii alimentare.
→ Corectarea tulburărilor electrolitice:
~ Se suspendă alimentaţia.
~ Se începe alimentaţia parenterală cu ser glucozat de diferite concentraţii, hidrolizate
proteice, amestecuri de aminoacizi, vitamine, electroliţi.
~ Bolnavii cu vărsături nu pot fi alimentaţi pe sondă.
 ~Rehidratarea orală se va face treptat, cu cantităţi mici de lichide reci, oferite cu linguriţa.
~Se poate da apă, apă minerală, limonadă, sucuri de fructe sau bucăţi de gheaţă.
~Se pot da lichide fierbinţi – ceai, supe sărate de legume.
~Reechilibrarea hidroelectrolitică se face în funcţie de simptomatologie şi de rezultatele de
laborator, ionogramă serică, rezervă alcalină.
→ Recoltări de produse biologice:
~ Se recoltează sânge pentru determinare de rezervă alcalină, ionogramă, hematocrit,
uree.
~ Prin rezultate se poate pune în evidenţă: hemoconcentraţia, hiposodemia, hipocloremia,
hipopotasemia, alcaloza metabolică. La nevoie se pot recolta şi vărsăturile.
→ Urmărirea şi determinarea funcţiilor vitale şi vegetative:
~ Se măsoară temperatura, pulsul, tensiunea arterială – se notează valorile în foaia de
temperatură. Se observă caracterul vărsăturilor – numărul, cantitatea, aspectul.
~ Se determină diureza pe 24 ore. Se face bilanţul hidric. Se observă caracterul scaunului
eliminat.
→ Observaţii:
~ Asistenta va monitoriza cu stricteţe pierderile de lichide – prin urină, scaun, vărsături – la
care va adăuga cantitatea de aproximativ 800-1500 ml, reprezentând pierderile prin
respiraţie şi perspiraţie.

CIRCUITELE FUNCŢIONALE ALE SPITALULUI

→ Definiţie:
~ Circuitul funcţional este sensul de circulaţie în interiorul unităţii sanitare a unor materiale
şi instrumente.

→ Segmentele componente ale circuitelor funcţionale:

~ Circuit septic – sensul de circulaţie care indică introducerea germenilor patogeni
generatori de infecţii, în interiorul unităţii sanitare.
~ Circuitul aseptic – sensul de circulaţie ce asigură condiţii de protecţie împotriva
infecţiilor, în interiorul unei unităţi sanitare.

→ Circuite funcţionale în spital:

~ Circuitul de intrare şi ieşire al personalului.
~ Circuitul bolnavului.
~ Circuitul lenjeriei.
~ Circuitul alimentelor şi veselei.
~ Circuitul materialelor şi instrumentelor.
 ~ Circuitul de sterilizare.
~ Circuitul medicamentelor.
~ Circuitul vizitatorilor.

→ Condiţii:
~ Circuitele funcţionale nu trebuie să se întretaie.
~ Nu se încrucişează circuitul septic cu circuitul aseptic.
~ Circuitele septice sunt separate de circuitele aseptice.

TOALETA BOLNAVULUI IMOBILIZAT

→ Condiţii:
~ Temperatură adecvată în salon → pentru a feri bolnavul de răceală.
~ Să pregătească materialul necesar → în ordinea folosirii.
~ Să acţioneze repede, precis, blând, fără a obosi.
~ Să menajeze bolnavul.
~ Să asigure intimitatea.
~ Să convingă bolnavul cu tact şi delicateţe.
~ Să examineze regiunile expuse escarelor şi să acţioneze în vederea prevenirii lor.
→ Scop:
~ Îndepărtarea stratului cornos de pe suprafaţa pielii.
~ Să îndepărteze microbii şi substanţele străine → murdăria, de pe piele.
→ Efecte:
~ Activarea circulaţiei cutanate.
~ Favorizează mobilizarea anticorpilor din celulele endoteliale din ţesutul celular
subcutanat.
~ Să creeze o stare de confort.
~ Are efect sedativ.
→ Materiale necesare:
~ Paravan, muşama, aleză.
~ Lighene, apă caldă, apă rece. Găleată.
~ Două bazinete, tăviţă renală.
~ Mănuşi de cauciuc, mănuşi de baie (3 → pentru faţă, trunchi şi membre, organe genitale).
~ Săpun neutru, şampon.
~ Alcool camforat, talc, pudrieră.
~ Trusă de unghii.
~ Perie şi pastă de dinţi.
~ Perie şi pieptene, uscător de păr.
~ Lenjerie curată.
~ Sac pentru lenjeria murdară.
~ Creme protectoare, deodorant.
→ Tehnica:
 ~ Se aleg şi se pregătesc materialele în funcţie de regiunea de spălat.
~ Se anunţă şi se explică tehnica.
~ Se închid ferestrele, se verifică temperatura din cameră (200C).
~ Se interzice deschiderea uşii în timpul toaletei.
~ Se îndepărtează noptiera de pat.
~ Se protejează patul. Se aşează paravanul.
~ Se aşează paravanul în jurul patului.
→ TOALETA FEŢEI:
~ Se îndepărtează perna şi se protejează patul cu muşama şi aleză.
~ Se verifică temperatura apei.
~ Se îmbracă mănuşile de cauciuc şi prima mănuşă de bumbac care se umezeşte.
~ Se şterg ochii de la comisura externă spre cea internă, se clătesc şi se şterg cu prosop
curat. Fruntea se spală de la mijloc spre tâmple. Se spală regiunea periorală şi perinazală
prin mişcări circulare. Se şterge prin tamponare.
→ TOALETA URECHILOR ŞI GÂTULUI:
~ Se săpuneşte urechea insistând la nivelul şanţurilor şi retroauricular.
~ Se clăteşte bine şi se şterge cu prosop.
~ Se întoarce capul şi se procedează la fel cu cealaltă ureche.
~ Se introduc – la cererea bolnavului – tampoane de vată.
~ Gâtul dezvelit se spală cu apă şi săpun, se clăteşte şi se şterge imediat.
Se schimbă apa, prosopul şi mănuşa de bumbac.

→ TOALETA MEMBRELOR SUPERIOARE:

~ Se verifică temperatura apei.
~ Se dezbracă regiunea şi se protejează patul.
~ Se săpuneşte circular de la umăr spre capătul distal, insistând la axilă.
~ Se clăteşte şi se şterge cu prosop.
~ Se înveleşte.
~ Se taie unghiile şi se pilesc.
~ Se repetă operaţiile şi pe partea opusă.
→ TOALETA TORACELUI ŞI SPATELUI:
~ Se dezveleşte regiunea.
~ Se săpuneşte insistând la femei la pliurile submamare.
~ Se clăteşte şi se şterge prin tamponare.
~ Se întoarce bolnavul în decubit lateral.
~ Se săpuneşte spatele şi regiunea lombo-sacrală.
~ Se clăteşte şi se şterge prin tamponare şi se pudrează cu talc.
~ Se readuce bolnavul în decubit dorsal şi se îmbracă.
→ TOALETA ABDOMENULUI:
~ Se săpuneşte abdomenul.
~ Cu tampon cu benzină se insistă la nivelul ombilicului îndepărtând murdăria.
~ Se spală cu apă şi săpun şi se clăteşte, apoi se şterge.
~ Se unge regiunea ombilicală cu vaselină.
Se schimbă apa, prosopul şi mănuşa de bumbac.

→ TOALETA MEMBRELOR INFERIOARE:

~ Se verifică temperatura apei.
~ Se săpunesc coapsele insistând la nivelul regiunii inghinale.
~ Se clătesc şi se şterg.
~ Se flectează gambele pe coapse şi se introduce piciorul în lighean.
~ Se săpuneşte gamba insistând în regiunea poplitee şi interdigital. Se clăteşte şi se şterge
cu prosop. Se fricţionează cu alcool şi se pudrează cu talc.
~ Se procedează la fel cu celălalt picior. Se taie unghiile scurt şi se pilesc.
→ TOALETA ORGANELOR GENITALE EXTERNE:
~ Se aşează bazinet sub bolnav pentru urinat şi se schimbă bazinetul.
~ Se aşează bolnava /bolnavul în poziţie ginecologică.
~ Se îmbracă a treia mănuşă
~ Spălarea se face dinspre pubis spre anus, cu apă şi săpun neutru. Se insistă la plica
inghinală. Se limpezeşte cu ajutorul unui jet de apă curată.
~ Se şterg uscat organele genitale cu un prosop curat, apoi se pudrează cu talc pentru a
preveni intertrigoul.
→ TOALETA PĂRULUI:
~ Se aşează cadă specială sub capul bolnavului.
~ Se controlează temperatura apei.
~ Se umezeşte părul, se şamponează se fricţionează masând uşor în sens circular. Se
clăteşte abundent. Se usucă cu uscător
~ Se piaptănă.
→ IGIENA CAVITĂŢII BUCALE
→ Poziţia bolnavului:
~ Decubit lateral → bolnav inconştient.
~ Semişezând → bolnav conştient.

→ Materiale necesare:
~ Pentru bolnavii conştienţi:
o Periuţa individuală. Pastă de dinţi. Pahar cu apă. Prosop.
~ Pentru bolnavii inconştienţi:
o Tampoane pe port tampon. Comprese de tifon.
o Deschizător de gură. Spatulă linguală.
o Apă boricată 20%. Tăviţă renală.
o Apărători metalice pentru degete. Mănuşi d protecţie.
→ Tehnica la bolnavul conştient:
~ Se pune pastă pe periuţă. Se serveşte bolnavul cu periuţa şi paharul de apă.
~ Se protejează lenjeria bolnavului cu prosop şi aleză.
~ Bolnavul îşi spală dinţii cu mişcări verticale energice şi clăteşte gura în tăviţa renală.
→ Tehnica la bolnavii inconştienţi:
~ Se aşează sub bărbia bolnavului prosopul şi tăviţa renală.
~ Se aplică deschizătorul de gură între arcadele dentare.
~ Se înmoaie un tampon în glicerină boraxată.
 ~ Se şterg limba, bolta palatină, suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare dinafară
înăuntru.
~ Cu un alt tampon se şterge dantura.
~ Cu degetul protejat metalic şi învelit în tifon îmbibat în glicerină boraxată sau zeamă de
lămâie se îndepărtează depozitul gros depus pe mucoase până în faringe.
~ Buzele uscate se ung cu glicerină boraxată.
→ Observaţii:
~ La cererea bolnavului faţa se poate spăla cu săpun
~ Înainte de a începe toaleta, asistenta verifică starea generală a pacientului – puls, tensiune
arterială, temperatură, respiraţie, posibilităţi de mobilizare.
~ Toaleta pe regiuni permite observarea unor modificări cum ar fi roşeaţa, iritaţia impun
aplicarea unor măsuri terapeutice specifice.
~ Bolnavul este dezbrăcat şi acoperit cu cearşaf şi pătură descoperindu-se progresiv numai
partea care se spală.
~ Mănuşa de baie sau buretele îmbibat cu apă se stoarce bine pentru a nu se scurge apă în
pat.
~ Mănuşa de baie sau buretele îmbibat cu apă s stoarce bine pentru a nu se scurge apă în
pat.

ETAPELE PROCESULUI DE ÎNGRIJIRE

→ Definiţie:
~ Procesul de îngrijire → plan organizat şi planificat al intervenţiilor individualizate,
aplicate pentru ameliorarea stării de sănătate sau pentru recuperarea şi menţinerea ei.
~ Procesul de îngrijire este transpus în practică în planul de îngrijire → document scris –
mijloc de comunicare şi informare in cadrul echipei de îngrijire, privind îngrijirea şi
intervenţiile planificate, aplicate sau supravegheate.
→ Planul de îngrijire:
~ 1. Culegerea datelor.
~ 2. Analiza datelor culese → stabilirea diagnosticului de îngrijire.
~ 3. Planificarea intervenţiilor.
~ 4. Aplicarea intervenţiilor planificate.
~ 5. Evaluarea tehnicilor aplicate, evaluarea stării bolnavului.
→ Culegerea datelor:
~ Se culeg date complete, exacte, concise, neinterpretabile:
o Informaţii generale → nume, prenume, vârstă, sex.
o Probleme anterioare de sănătate.
o Starea de sănătate a familiei.
o Probleme actuale de sănătate.
o Examenul clinic pe aparate.
o Examene paraclinice.
~ Surse de informaţie:
o Pacient, familie, anturaj.
o Membrii echipei de îngrijire.
o Documente medicale.
 o Literatură de specialitate.
~ Tipuri de date:
o Subiective – acuzate de pacient.
o Obiective – observate de către asistentă.
o Descoperite prin examinare.
~ Metode de culegere a datelor:
o Interviu → direct – cu întrebări structurate; indirect → pentru clarificare.
o Observare şi investigare clinică.
o Examen fizic → inspecţie, palpare, inspecţie, auscultaţie.
→ Analiza datelor – stabilirea diagnosticului de îngrijire:
~ Se identifică problemele şi se defineşte diagnosticul de sănătate actuală sau potenţială.
~ În fixarea diagnosticului se ţine cont de factorii cauzali.
~ Se ajută la orientarea intervenţiilor specifice.
~ Se promovează activităţi independente.
→ Planificarea intervenţiilor:
~ Se aleg strategiile de îngrijire.
~ Se reduc şi se elimină problemele pacientului.
~ Se stabilesc priorităţile.
~ Se fixează obiectivele de îngrijire şi strategiile de lucru.
~ Se elaborează planul de îngrijire.
→ Aplicarea tehnicilor de îngrijire şi tratament:
~ Se continuă culegerea datelor.
~ Se aplică tehnicile planificate şi se notează pe plan.
~ Pentru efectuarea tehnicilor se respectă:
o Etapele de desfăşurare a tehnicilor.
o Pregătirea locului.
o Pregătirea materialelor.
o Pregătirea fizică şi psihică. Asigurarea intimităţii. Respectarea demnităţii
pacientului.
o Aplicarea măsurilor de asepsie.
o Explicarea comportamentului pacientului în timpul diverselor tehnici.
Obţinerea consimţământului.
o Îngrijirea bolnavului după tehnică. Adaptarea îngrijirilor la pacient. Previne
complicaţiile.
o Notează tehnica – eventualele incidente şi accidente.
→ Evaluarea → ultima etapă a planului de îngrijire:
~ Se stabilesc criteriile de evaluare a obiectivelor atinse.
~ Se identifică factorii care afectează atingerea obiectivelor.
~ Evaluarea determină reexaminarea planului de îngrijire aplicat, calitatea intervenţiilor şi
rezultatele obţinute.

PATUL, ANEXELE PATULUI ŞI SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT

→ Definiţie:
~ Patul reprezintă spaţiul în care-şi petrece timpul bolnavul internat.
→ Scop:
~ Asigură condiţii igienice de confort pentru odihnă şi îngrijirea bolnavului.
→ Caracteristici:
~ Lungime 2m. Lăţime 80-90 cm.
~ Înălţime 60 cm (reglabilă prin dispozitive electronice → paturile modernizate).
~ Este confecţionat din tuburi uşoare, metalice.
~ Vopsit în culori pastelate, rezistente la dezinfectante.
~ Este format din somieră metalică, bine întinsă pe cadru metalic, elastică.
→ Tipuri de pat:
~ Pat simplu, cu somieră dintr-o bucată.
~ Pat simplu cu rezemător mobil.
~ Pat cu somieră articulată, mobilă – ortopedic.
~ Pat universal – tip dr. Lupu.
~ Pat cu rezemători laterale.
~ Pat pentru sugari – cu gratii mobile.
~ Pat pentru terapie intensivă – cu accesorii şi apărători mobile.
→ ACCESORIILE PATULUI:
~ Saltea. 1-2 perne. Pătură.
~ Lenjerie de pat: 2 cearşafuri – simplu şi plic. 2 feţe pernă.
~ Muşama şi aleză.
→ SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT:
~ Schimbarea se face de către 1-2 persoane. Se pregătesc materialele (accesoriile) în
ordinea inversă folosirii şi se aşează pe un scaun lângă pat.
~ Se îndepărtează noptiera. Se deschide fereastra. Se întoarce salteaua.
~ Se întinde cearşaful simplu pe saltea – la mijlocul patului.
~ Se introduce cearşaful la capetele patului sub saltea şi se execută colţurile pentru a
asigura menţinerea cearşafului pe somieră se introduce cearşaful sun saltea şi se întinde
bine.
~ Se aşează deasupra cearşaful de pătură simplu ,care la partea dinspre cap se răsfrânge
peste pătură.
~ La partea dinspre picioare se introduce sub saltea pătura cu cearşaf împreună, după ce s-a
efectuat o cută pentru a da lărgime necesară mişcărilor picioarelor bolnavului. Se fac
colţurile păturii cu cearşaf.
~ Se introduc marginile păturii cu cearşaf sub saltea.
~ Dacă se foloseşte cearşaf plic – se îndoaie pătura în lungime şi se introduce prin
deschizătura plicului. Se fixează colţurile păturii de cele ale cearşafului şi se întinde. Se
face cuta pentru picioare şi colţurile sub saltea ca şi mai sus.
~ Fiecare pernă se îmbracă cu faţă de pernă şi se aşează pe pat.
~ Se reaşează noptiera lângă pat şi se închide fereastra.
→ Schimbarea lenjeriei de pat în lungime - cu bolnav imobilizat.
~ Schimbarea lenjeriei cu bolnavul în pat se face dimineaţa înainte de curăţire, după
măsurarea temperaturii, pulsului şi toaleta bolnavului.
~ Pregătirea materialelor şi a salonului este identică. Lenjeria este împăturită – pliată sau
rulată – pe un scaun în apropierea patului.
~ Se îndepărtează perna, pătura, lăsând cearşaful de pătură peste bolnav şi se întoarce
bolnavul în decubit lateral sprijinit.
 ~ Se rulează lenjeria murdară sub bolnav şi se derulează cearşaful de pat curat, muşamaua
şi aleza (rulate împreună) pe jumătatea liberă a patului, fără a atinge lenjeria murdară. Se
întoarce bolnavul în decubit dorsal, apoi în decubit lateral opus pe lenjeria curată – fără a-
l lăsa dezvelit.
~ Se îndepărtează lenjeria murdară şi se derulează lenjeria curată. Se execută colţurile şi se
introduce cearşaful sub saltea – bine întins, fără cute. Muşamaua şi aleza se întind foarte
bine pentru a nu forma cute.
~ Se îndepărtează cearşaful murdar sincron cu întinderea cearşafului curat, se aşează pătura
şi se execută colţurile şi cuta pentru picioare.
→ Observaţii:
~ Lenjeria murdară se introduce în sacul de lenjerie murdară.
~ Schimbarea lenjeriei patului se face la externarea bolnavului dar şi în timpul internării
acestuia. Lenjeria de pat se schimbă ori de câte ori este necesar.
~ Schimbarea lenjeriei se face cu multă blândeţe fără a provoca durere bolnavului şi i se
solicită cooperarea.
~ În timpul schimbării lenjeriei de pat trebuie evitat curentul, trebuie asigurată intimitatea
bolnavului şi se face o pregătire fizică şi psihică a acestuia informându-l asupra necesităţii
stării de mobilizare, prevenirea escarelor şi crearea stării de confort.
~ Pentru schimbarea lenjeriei de pat bolnavul poate sta şi în şezut – schimbarea lenjeriei se
face pe lăţimea patului – transversal.
~ Muşamaua şi aleza se pot schimba mai des.
~ În timpul schimbării lenjeriei de pat se poate schimba şi lenjeria de corp, se poate face
toaleta bolnavului şi masajul pentru prevenirea escarelor.

TEHNICI DE APLICARE A AGENTULUI TERMIC - FRIG

→ Definiţie:
~ Utilizarea frigului sub formă uscată se realizează prin:
o Pungă cu gheaţă.
o Aparate răcitoare.
o Comprese umede reci.

APLICAREA PUNGII CU GHEAŢĂ:

→ Punga cu gheaţă:
~ Pungă de cauciuc de formă variabilă în care se aşează bucăţi de gheaţă.
~ Pungă cu gel.
→ Scop:
~ Terapeutic – hipotermizant, antiinflamator, hemostatic, tonifiant, efect anesteziant,
diminuează secreţia gastrică.
→ Materiale necesare:
~ Punga cu gheaţă sau punga cu gel.
~ Husă de flanelă. Bandaj de fixare.
~ Pudrieră cu pudră de talc.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii.
~ Bolnavul va sta într-o poziţie comodă.
~ Se dezbracă regiunea şi se pudrează cu talc.
→ Tehnică:
~ Se aplică pe regiunea indicată punga cu gheaţă învelită în husă.
~ Se fixează cu bandaj sau centură – funcţie de regiune.
~ Orarul aplicării este stabilit de medic.
→ Îngrijiri după tehnică:
~ După îndepărtarea pungii cu gheaţă se verifică aspectul tegumentelor şi se pudrează cu
talc.
~ Se verifică dacă s-au udat pansamentele – trebuie schimbate dacă sunt ude.
~ Se goleşte punga, se dezinfectează şi se usucă.
→ Observaţii:
~ Punga cu gheaţă se umple ½ sau două treimi, apoi se elimină aerul şi se închide ermetic şi
se şterge uscat.
~ Dacă este plină nu se poate adapta formelor regiunii.
~ Contactul direct şi prelungit cu pielea bolnavului poate produce leziuni de congelare.
~ Conţinutul pungii se schimbă la 3 ore.

APARATE RĂCITOARE:

~ Sunt alcătuite din tuburi prin care circulă apă rece.

~ Sunt adaptate pentru anumite regiuni.
~ Viteza de circulaţie a apei este reglată astfel ca apa încălzită de temperatura corpului să
fie înlocuită de apa rece.

COMPRESE UMEDE RECI:

→ Compresele:
~ Materiale textile umede, aplicate pe suprafaţa corpului.
→ Clasificare – funcţie de temperatura lor:
~ Reci – 10-150C
~ Călduţe.
~ Calde.
~ Fierbinţi.
→ Scop – comprese reci:
~ Hipotermizant.
~ Antiflogistic. Analgezic.
~ Hemostatic. Revulsiv. Resorbant.
→ Materiale necesare:
~ Paravan.
~ Material pentru protecţia patului
~ Feşe, cearşaf, pânză de diferite dimensiuni.
~ Prosop.
→ Tehnica aplicării:
~ Se pregătesc compresele.
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se oferă bolnavului urinar pentru micţiune.
~ Se protejează patul cu paravan şi muşama.
~ Se aplică compresa pe regiunea recomandată.
~ Pe torace → se schimbă din 10 în 10 minute = maxim 40 minute.
~ Pe trunchi → se poate folosi un cearşaf împăturit în două, acoperit cu alt cearşaf uscat. Se
schimbă la 15 minute = maxim 2 ore.
~ Pe cap → se schimbă la 3 minute = timpul total va fi stabilit de medic.
~ Pe ochi → se aplică comprese de 5/5 cm cu soluţie de acid boric 3%, ceai de muşeţel.
~ Pe urechi → compresa umedă se acoperă cu vată şi faţă uscată sau prosop.
~ Pe organele genitale → se aplică să acopere organele genitale şi orificiul anal.
→ Îngrijiri după tehnică:
~ Se spală suprafeţele cu apă rece sau la temperatura camerei.
 ~ Se usucă cu prosop şi se îmbracă.
~ Se aşează pacientul în poziţie comodă.
→ Observaţii:
~ La nevoie se pot încălzi picioarele pacientului cu termofoare.
~ La bolnavii agitaţi compresa se va fixa cu faşă.
~ Nu se aplică o compresă de pe un ochi pe celălalt.
~ Compresele folosite se ard.
~ În general compresele reci trebuie schimbate la fiecare 5-10 minute – altfel se încălzesc şi
produc efect contrar.
~ În congestii şi inflamaţii – durata de aplicare se prelungeşte cu ½-2 ore.
~ Compresele mai groase şi stoarse mai puţin → au efect de răcire mai îndelungat.
~ Efectul compresele reci poate fi prelungit prin aplicarea de răcitor sau gheaţă.
~ Aplicate timp îndelungat → compresele reci provoacă maceraţia tegumentelor şi
favorizează însămânţarea sau exacerbarea florei microbiene locale existente.
~ În hiperpirexie → schimbarea compreselor se face din minut în minut.

TEHNICI DE APLICARE A AGENTULUI TERMIC - CĂLDURĂ

→ Definiţie:
~ Utilizarea căldurii sub formă uscată la o temperatură condiţionată de toleranţa bolnavilor
care variază după felul căldurii folosite.
~ Toleranţa organismului la căldură:
o Apă caldă → 40-500C.
o Vapori de apă → 50-600C.
o Aer uscat → 85-900C.
→ Forma de utilizare a căldurii:
~ Termofoare.
~ Perne electrice.
~ Dulapuri cu aer cald. Cutii cu aer cald. Lămpi radiatoare.
~ Cataplasme uscate. Împachetări.
~ Băi calde cu nisip.
APLICAREA TERMOFORULUI (BUIOTĂ):

→ Termoforul:
~ Termofor sau buiotă – din cauciuc, metal sau sticlă.
~ Pungă cu gel.
→ Scop:
~ Terapeutic – stimulent, resorbant, antispastic, calmant, hipotensiv.
→ Materiale necesare:
~ Vas cu apă caldă. Termometru.
~ Husă de flanelă. Pudrieră cu pudră de talc.
~ Termofor.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii.
~ Bolnavul va sta într-o poziţie comodă.
~ Se dezbracă regiunea şi se pudrează cu talc.
→ Tehnică:
~ Se încălzeşte apa la 70-800C pentru adulţi, 500C pentru copii.
~ Se verifică temperatura lichidului.
~ Se umple termoforul :
o 1/3 pentru torace şi abdomen.
o ½ pentru alte regiuni.
o ¾ pentru încălzirea patului.
~ Se elimină aerul, se închide ermetic şi se şterge uscat.
~ Se înveleşte în husa de flanelă.
~ Se pudrează regiunea cu talc şi se aplică termoforul.
~ Se întreabă pacientul dacă nu simte arsuri sau dureri.
~ Se fixează termoforul pe loc.
→ Îngrijiri după tehnică:
~ După îndepărtarea termoforului se verifică aspectul tegumentelor şi se pudrează cu talc.
Se goleşte termoforul, se dezinfectează şi se usucă.
→ Observaţii:
 ~ Apa din termofor se schimbă la fiecare 2 ore.
~ Termoforul prea plin nu se poate adapta la regiunile anatomice ale corpului.
~ Contactul direct, prelungit cu pielea bolnavului poate produce arsuri, escare.
~ Se folosesc numai învelitori de flanelă individuale.
~ Termoforul este individual – mai ales în cazul bolnavilor contagioşi.
~ Vor fi supravegheaţi foarte atent bolnavii cu tulburări de sensibilitate, anestezie locală,
anestezie rahidiană, bolnavi inconştienţi – care nu pot sesiza temperatura termoforului.

PERNE ELECTRICE
~ Se folosesc cu atenţie la arsuri, electrocutare.
~ Au dispozitiv de reglare a temperaturii între 40-700C.
BĂILE DE AER CALD SAU BĂILE DE LUMINĂ
 ~ Becurile constituie surse de căldură.
~ Se fac în dulapuri speciale din care capul bolnavului rămâne la exterior.
~ Baia de lumină durează 5-20 minute – la temperatura de 80-900C.
COMPRESE UMEDE CALDE:
→ Scop – comprese calde:
~ Decongestionante. Sedative.
→ Clasificare – funcţie de temperatura lor:
~ Călduţe – 260C.
~ Calde – 33-380C.
~ Fierbinţi – 40-430C.
→ Tehnica aplicării:
~ Se aplică după tehnica celor reci
~ Se acoperă cu un material impermeabil şi strat de vată protector pentru a împiedica
evaporarea şi uscarea.
~ Durata de aplicare variază de la 10-20 minute până la 6-10 ore.
ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU SONDĂ PERMANENTĂ

~ Instituirea sondei urinare permanente (a demeure) se practică în cazul când micţiunea este
imposibilă:
o Retenţie de urină.
o Intervenţii chirurgicale pe vezica urinară sau prostată.
o Stricturi uretrale.
o Histerectomie pe cale vaginală.
o Intervenţii chirurgicale pe perineu.
o Paraplegii.
o Come.
o Pacienţi arşi – pentru măsurarea diurezei orare.

→ Sonde folosite:
~ Foley.
~ Pezer.
~ La nevoie se poate folosi şi alt tip de sondă care trebuie neapărat fixată de organele
genitale.

→ Materiale necesare:
~ Material ca la sondajul vezical.
~ Leucoplast.

→ Pregătirea bolnavului:
~ La fel ca la sondaj.

→ Tehnică:
~ Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile.
~ Tehnica de introducere a sondei este identică ca la sondajul vezical.
~ Odată instalată sonda, ea poate fi o sursă de infecţie → asepsie perfectă.
~ Asistenta va manifesta multă înţelegere şi răbdare cu aceşti bolnavi pentru că pot avea
complexe de inferioritate datorită infirmităţii lor.
~ Se va răspunde prompt la solicitările bolnavului.

→ Prevenirea infecţiilor:
~ Toate manevrele se vor efectua în condiţii de asepsie perfectă.
~ Mâinile se spală şi se dezinfectează înainte şi după manevre la sondă.
~ Sonda poate fi astupată cu dop steril sau poate fi deschisă sau adaptată la o pungă
colectoare.
~ Sonda astupată cu dop steril trebuie desfundată periodic – la 1-3 ore (ziua şi noaptea), iar
urina recoltată într-un vas gradat.
~ Manevrarea sondei se face în condiţii de asepsie perfectă – se folosesc comprese sterile,
iar extremitatea liberă a sondei se aseptizează cu alcool
~ Se asigură toaleta organelor genitale de 2 ori pe zi.
~ În cazul spălăturilor vezicale – se pregăteşte materialul ca pentru spălătură vezicală, steril.
~ Medicul execută spălătura vezicală.
→ Observaţii:
~ Toate tuburile şi recipientele de recoltare sunt păstrate în condiţii aseptice.
~ Se folosesc numai recipiente şi materiale sterile.
~ Schimbarea sondei se face numai la recomandarea medicului (care poate fi avertizat de
necesitatea schimbării).
~ Odată cu schimbarea se lasă uretra în pauză de noapte sau cel puţin 2 ore
~ Asistenta va supraveghea strict scurgerea urinei prin sondă, respectiv umplerea vasului
colector.
~ Punga colectoare nu trebuie lăsată să se umple până la refuz, se schimbă cu alta goală sau
se deşartă – urina se măsoară şi se notează.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU HEMIPLEGIE

→ Definiţie:
~ Hemiplegia → paralizia unei jumătăţi de corp, datorată unui accident vascular cerebral
care poate duce la comă de diferite grade.
~ AVC → este o suferinţă a SNC determinată de modificări circulatorii cerebrale şi care se
caracterizează prin pierderea mobilităţii unei părţi din corp, asociată sau nu cu tulburări
de echilibru, senzitiv şi senzorial şi de vorbire.
~ Caracteristic hemiplegiei → pierderea motilităţii voluntare cu alterarea tonusului motor
cauzată de leziunea unilaterală neurologică a căilor corticospinale la nivelul creierului sau
în segmentul superior medular, leziunea având la bază o etiologie vasculară, una
traumatică sau o etiologie tumorală.
→ Scop îngrijirii:
~ Prezervarea vieţii.
~ Limitarea extinderii leziunilor cerebrale.
~ Scăderea deficitului funcţional şi al diformităţilor.
~ Prevenirea complicaţiilor.
→ Aprecierea stării pacientului:
~ Se evaluează starea bolnavului prin examinare pe aparate urmărind:
▪ Aspecte patologice ale condiţiei fizice corespunzătoare vârstei.
▪ Afecţiuni asociate ce necesită tratament specializat susţinut.
▪ Boli asociate ce necesită supraveghere şi tratamente în ambulator.
▪ Afectări cardiace sau respiratorii importante ce necesită intervenţii de urgenţă.
~ Starea membrelor afectate:
 ▪ Modificări nesemnificative.
▪ Modificări minore.
▪ Modificări funcţionale severe.
▪ Modificări foarte severe.
→ Îngrijirea:
~ Se face în spital la început, apoi în regim ambulator → recuperarea medicală.
~ Hemiplegicul este un bolnav vascular care necesită control cardiologic, medicaţie
vasculară, profilaxia bolilor vasculare.
~ Hemiplegia se caracterizează prin instalarea paraliziei de diferite grade – diferită de la un
segment la altul.
~ Poziţia în pat → partea paralizată va fi la marginea de acces a patului.
~ Orice ajutor sau intervenţie se va face din partea paralizată.
~ Exerciţiile fizice la pat au ca scop conştientizarea hemiplegiei şi antrenarea mişcărilor.
~ Mobilizarea la pat se face prin schimbarea poziţiei în pat, executarea zilnică a mişcărilor
fiziologice la nivelul tuturor articulaţiilor mari. Este bine să se aplice local căldură
înaintea executării mişcărilor.
~ Se fac exerciţii respiratorii profunde, ritmate, cu expir prelungit, cu antrenarea
abdomenului, respectiv diafragmului din poziţii variate.
~ Trecerea pacientului hemiplegic la poziţia verticală şi apoi la mers se face trecând
obligatoriu prin poziţia şezând în pat, la marginea patului, apoi ridicarea în picioare 2-3
minute până la 30 de minute.
~ Reeducarea mersului este considerat principalul obiectiv al recuperării neuromotorii a
hemiplegicului.
~ Reeducarea vorbirii trebuie să facă parte din programul de îngrijire şi reabilitare.
~ Sunt frecvente incontinenţa urinară totală sau parţială → se rezolvă prin aplicarea sondei
permanente şi începerea concomitentă a programului de reeducare a vezicii.
~ Tranzitul intestinal este asigurat de peristaltismul care rămâne neafectat în leziunile
cerebrale oricât de severe ar fi. Uneori se manifestă şi incontinenţă de fecale (mai târziu
controlul defecaţiei revine).
→ Observaţii:
~ Hemiplegicul trebuie să beneficieze de îngrijire şi asistenţă medicală toată viaţa sau până
la recuperarea funcţiei motorii.
~ Îngrijirile generale în spital sunt comune ca cele pentru bolnavul comatos.
PARTICULARITĂŢI DE ÎNGRIJIRE A VÂRSTNICULUI
→ Definiţie:
~ Prin vârstnic se înţelege persoana trecută de 65 de ani.
~ 75-85 ani → bătrân.
~ Peste 85 de ani → longeviv.
→ Probleme specifice vârstnicului:
~ Osteoporoză. Tulburări psihice – demenţe. Probleme cardiovasculare.
~ Incontinenţă urinară / fecală.
~ Tulburări de metabolism prin diminuarea funcţiilor anabolice.
~ Diminuarea necesarului caloric la 20 g/ kg corp.
~ Scade necesarul lipidic, creşte necesarul de proteină vegetală, de lapte.
~ Scade toleranţa termică, scad funcţiile senzitive şi senzoriale.
→ Particularităţi de îngrijire:
~ Primirea şi amplasare bolnavului. Asigurarea odihnei.
~ Asigurarea alimentaţiei. Supravegherea tranzitului intestinal.
~ Comportament faţă de vârstnic.
~ Supravegherea bolnavului şi ajutorul asistentei în stabilirea diagnosticului.
→ Caracterele fiziologice şi patologice ale vârstnicului:
~ Scăderea forţelor fizice ale organismului.
~ Reducerea până la dispariţie a capacităţii de acomodare.
~ Scăderea reactivităţii organismului faţă de noxele mediului înconjurător.
~ Diminuarea capacităţii de regenerare a ţesutului.
~ Reducerea sau dispariţia imunităţii active faţă de infecţii.
~ Sensibilitate faţă de pierderile de proteine şi tulburări hidroelectrolitice.
~ Frecvenţa bolilor degenerative – ateroscleroză, boli arteriale, osteoporoză etc.
→ Primirea pe secţie şi amplasarea bolnavului vârstnic:
~ Se primeşte cu amabilitate şi răbdare.
~ Datorită deficienţelor de vorbire sau auz, de mers, de deplasare, asistenta trebuie să aibă o
grijă deosebită, sporită faţă de aceşti bolnavi.
~ Li se face cunoştinţă cu ceilalţi bolnavi, li se va prezenta secţia.
~ Amplasarea se va face în saloane liniştite. Nu trebuie lăsaţi neînsoţiţi.
 ~ Se evită aşezarea lor lângă fereastră sau pe direcţia curenţilor de aer.
~ Camera va fi bine aerisită, bolnavii vor fi bine înveliţi.
~ Transportul adecvat – cu targa, cărucior sau pat, susţinut, supravegheat.
→ Comportarea faţă de bolnav:
~ Atitudine înţelegătoare faţă de bolnav şi de obiceiurile acestuia.
~ Se aplică îngrijiri care să aibă la bază respect, stimă.
~ Se face obligatoriu pregătirea psihică şi fizică a bolnavului pentru explorări şi examinări.
→ Igiena:
~ Se asigură igienă corespunzătoare zilnică şi periodică.
~ La nevoie se face toaletă la pat.
~ Baie de 2 ori pe săptămână.
~ Se vor bărbieri zilnic bărbaţii.
~ Femeile sunt pieptănate, coafate.
~ Se asigură toaleta unghiilor.
~ Se asigură igiena protezelor dentare.
~ Înviorarea circulaţiei se face prin masaj – şi pentru prevenirea escarelor.
→ Asigurarea odihnei:
~ Patul v avea rezemători laterale şi înălţime uşor accesibilă.
~ Pentru prevenirea escarelor se vor folosi saltele antidecubit şi se vor verifica frecvent
regiunile predispuse escarelor.
~ Prezenţa cvasipermanentă a asistentei în preajma bolnavului crează o stare d confort şi
siguranţă.
→ Alimentaţia bolnavului:
~ Pentru evitarea inapetenţei se vor satisface preferinţele culinare, mesele vor fi mici şi
dese.
~ Se introduc proteine, săruri minerale şi lichide necesare bolnavului.
~ Dacă bolnavul nu consumă lichide se instalează foarte repede deshidratarea → pliu
cutanat → ceea ce impune rehidratare de multe ori pe cale artificială – perfuzie.
→ Supravegherea tranzitului, diurezei, stării generale şi a funcţiilor vitale:
~ Constipaţia se tratează cu dietă, hidratare, laxative uşoare sau clismă evacuatoare
~ Stările de incontinenţă se tratează ca atare şi s raportează medicului.
 ~ Inapetenţa → se stimulează apetitul cu alimente preferate, prezentate estetic.
~ Se observă tulburările de comportament, de orientare.
~ Se evaluează interesul bolnavului faţă de mediu exterior.
Se vor folosi toate mijloacele de îngrijire pe care le poate avea la dispoziţie pentru satisfacerea
nevoilor fundamentale, reechilibrare şi vindecarea bolnavului.