Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Domnească
1.
Știm cu toții cât de important este să ne rugăm lui Dumnezeu, pentru că doar prin
rugăciune noi putem să comunicăm cu El, putem să îi cerem ajutor in problemele și
necazurile noastre și desigur prin ea Îl putem slăvi și totodată mulțumi pentru ascultarea
rugăciunii și pentru tot ce ne-a oferit și ne oferă.
Omul care nu se roagă lui Dumnezeu este un om rupt de Dumnezeu prin simplul fapt că
nu comunică cu El. Precum nici un om nu poate trăi fără să comunice cu un alt om,
lucru văzut și trăit chiar de către noi în această perioadă dificilă, cu atât mai mult omul
nu poate trăi fără să comunice cu Dumnezeu. Această lipsă de comunicare poate avea
mai multe cauze printre care necredința în existența lui Dumnezeu, credința că poți să
faci orice lucru fără ajutor sau datorită unei încercări de rugăciune adresată Lui dar care
nu a primit nici un răspuns.
2.
În cateheza trecută am vorbit despre a şasea cerere din Rugăciunea Domnească
care după cum am aflat este „Și nu ne duce pe noi în ispită" cerere din care am aflat, ce
este ispita (unealta diavolului, cea care amăgeşte şi împinge pe credincios sub robia
acestuia).
În continuare vom vorbi despre a șaptea cerere din Rugăciunea Domnească
care este „Ci ne mântuieşte (scapă) de cel rău".
3.
Ce credeți că se înţelege prin cuvântul „cel rău" din această cerere?
După învăţătura Sfinţilor Părinţi şi marilor teologi ai Bisericii, „cel rău" din această
cerere este diavolul; Sf. Chiril al Ierusalimului spune că „cel rău" este «diavolul cel
potrivnic» iar Sf. Grigorie al Nissei spune că ispititorul este diavolul, „cel rău" fiind o altă
numire dată diavolului.
Prin această cerere ne rugăm «să ne păzească Dumnezeu de tot răul, adică de
păcat şi de toată răutatea care aţâţă mânia lui Dumnezeu spre pedepsirea noastră.
Odată săvârșit, păcatul se răsfrânge asupra stării psihice și fizice a omului care l-
a comis și-i influențează viață întreagă; el depășește inevitabil și limitele vieții personale
individuale, a păcătosului și influențează viață comunității, distruge comuniunea de
iubire dintre oameni și afectează destinul lumii întregi. Păcatul, ajuns obișnuință, are o
putere teribilă și devine o a două natură.
Deși pocăința este o cale pe care o numim anevoioasă, este calea cea strâmtă,
este poarta cea îngustă, este cu răstignire și cu durere; astfel fiind caracterizată de
Biserică, deoarce ea nu vrea să dea hrană închipuirilor noastre care crede că drumul va
fi ușor. Dar totuși ea trebuie văzută ca și chipul nașterii, mama naște în durere, pruncul
se naște plângând. Dar ce vedem noi este nu atâta durera și plânsul, cât bucuria
nașterii.
Mantuirorul descrie călătoria diferitelor trepte ale pocăinței ca fiind fericiri, asta și
este. Noi toți căutăm fericirea și nici unul dintre noi nici noi, nici strămoșii noștri nu am
știut s-o găsim până nu a venit însuși Dumnezeu, întrupat în firea omului, că să ne arate
iarăși un paradox de nedescris. Calea pe care ne-a arătat-o este calea Fericirilor. Dar
paradox este fericirea dumnezeiască în viața aceasta, paradox pe care îl vom înțelege
când vom trăi fericirea într-o măsură, și într-o mai mare măsură în desăvârșirea noastră
în veacul care vine.
4.
Prin urmare care este cea de-a șaptea cerere din Rugăciunea Domnească?
Și cum putem birui păcatul?
5.
6.
7.
Bibliografie:
Cultura duhului Ieromonah- Rafail Noica
Spovedanie și comuniune- Andrei Andreicuț