Servicii sociale comunitare adresate familie şi copilului

5.1 Reţeaua de servicii sociale comunitare adresate familiei şi copilului aflaţi în dificultate
5.2 Principii generale de lucru în cadrul serviciilor sociale adresate copilului şi familiei
5.3 Servicii sociale de bază (sprijin familial, servicii de zi, de plasament temporar)

5.1 Reţeaua de servicii sociale comunitare adresate familiei şi copilului aflaţi în dificultate

Putem determina următoarele tipuri de servicii destinate copiilor şi familiilor în

dificultate dezvoltate în R. Moldova: servicii universale (servicii de planificare familială, servicii
de recreere, servicii de îngrijire zilnică în centre comunitare etc.); servicii orientate pe nevoi
speciale ale copiilor şi familiilor lor (consiliere parentală şi sprijin, consilierea victimelor
abuzurilor, centre de sprijin şi consiliere pentru familii aflate în situaţii dificile etc.); servicii
pentru nevoi acute ale copiilor şi familiilor pe termen scurt sau pentru perioade de criză
(asistenţă parentală profesionistă de urgenţă, pe termen scurt şi mediu; centre de plasament
temporar pe termen scurt şi mediu; centre de zi pentru copii cu nevoi speciale, copiii străzii etc.);
servicii substitutive de îngrijire a copilului (tutela/curatela; adopţia; case de tip familie; centre de
plasament pentru copii orfani; asistenţă parentală profesionistă pe termen lung etc.). Este
binevenită următoarea tipologie a serviciilor sociale adresate familiei şi copilului.
Tipuri de servicii sociale adresate copilului şi familiei
Servicii de tip familial Servicii de tip comunitar
Casele de copii de tip familie Centre de plasament
Asistenţa parentală profesionistă Centre de zi
Tutela şi curatela Centre maternale
Adopţia

5.2 Principii generale de lucru în cadrul serviciilor sociale adresate copilului şi familiei
În vederea îndeplinirii misiunii şi obiectivelor serviciilor sociale adresate copilului şi
familiei, în toate demersurile şi activităţile desfăşurate pentru beneficiari, profesionişti, parteneri
şi colaboratori trebuie să respecte următoarele principii:
 Principiul îngrijirii copilului în familie. Copilul îşi poate atinge maximul potenţialului său
fizic şi psihic numai alături de părinţii săi.
 Principiul respectării interesului superior al copilului. Toate acţiunile privind copilul
trebuie să ia în consideraţie ansamblul intereselor superioare ale acestuia.
 Principiul respectării identităţii copilului (nume, cetăţenie, legături familiale)
 Principiul abordării comprehensive, conform căruia se asigura un mod global şi unitar de
abordare a cazurilor de către echipa multidisciplinară.
 Principiul intervenţiei planificate, conform căruia se asigură o intervenţie personalizată, pe
o perioadă determinată de timp, cu obiective, activităţi şi termene de realizare prestabilite,
adecvată nevoilor beneficiarului, ce are la baza un plan elaborat şi pus în practică de către
specialişti în acord cu mama şi cu participarea ei directă.
 Principiul parteneriatului, potrivit căruia familiile si profesioniştii sunt parteneri în luarea
deciziilor care le influenţează viaţa.
 Principiul intervenţiei limitate în timp, conform căruia acordarea serviciilor se realizează
pentru o perioada de timp limitată şi adecvată nevoilor specifice fiecărui caz în parte.
 Principiul confidenţialităţii afirma dreptul clientului la intimitate si la respectarea vieţii sale
private. Beneficiarii au dreptul ca suportul să se realizeze cu respectarea legilor, politicilor si
standardelor etice privitoare la confidenţialitate. In abordarea cazului, profesioniştii implicaţi vor
face distincţia între informaţia publică şi cea privata, vor colabora si vor face schimb de
informaţii cu privire la caz numai în interesul beneficiarului şi cu acordul prealabil al acestuia.
 Principiul responsabilizării părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea
obligaţiilor părinteşti.
 Principiul implicării comunităţii şi responsabilizarea ei pentru protecţia şi promovarea
drepturilor copilului.
 Principiul respectării opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de
vârsta şi gradul său de maturitate.
 Principul asigurării stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educaţia
copilului.
 Principiul nondiscriminării: respectarea identităţii culturale, etnice, religioase şi lingvistice
a beneficiarilor.
 Principiul clarităţii în luarea oricărei decizii cu privire la copil.
 Principiul stabilităţii şi permanenţei serviciilor oferite.
 Principiul intervenţiei personalizate.
 Principiul valorizării capacităţilor şi resurselor beneficiarilor.
Se recomandă ca în lucrul cu familiile să se respecte următoarele valori:
- siguranţa copilului este principala preocupare;
- copiii au dreptul la propria lor familie;
- familia este sursa fundamentală de îngrijire şi ocrotire a copiilor;
- familiile au dreptul să li se respecte propriile tradiţii culturale, rasiale, etnice şi religioase;
- criza reprezintă o oportunitate pentru schimbare;
- o intervenţie neadecvată poate fi dăunătoare pentru integritatea şi funcţionarea familiei;
- familiile care aparent nu au nici o speranţă se pot schimba şi dezvolta.

5.4 Servicii sociale de bază (sprijin familial, servicii de zi, de plasament temporar)
Constatăm, că deşi legislaţia naţională favorizează insuficient dezvoltarea sistemului de
servicii sociale destinate copilului şi familiei în dificultate, comunităţile, societatea civilă,
autorităţile locale au reuşit să dezvolte un şir de servicii de alternativă pentru copilul aflat în
dificultate, conform noilor necesităţi apărute în comunitate. Există deja o practică naţională în
acest domeniu, care necesită de a fi evaluată şi replicată în alte regiuni ale ţării prin încorporarea
ei în politicile sociale din domeniu. Din această perspectivă, se cuvine a fi menţionată experienţa
UNICEF, FISM, EveryChild, Salvaţi Copiii, Centrului naţional de prevenire a abuzului faţă de
copii, Centrului de zi „Speranţa” din mun.Chişinău şi experienţa altor organizaţii, care au
implementat în Republica Moldova un şir de servicii alternative de protecţie a copilului în
dificultate cu participarea activă a comunităţilor.
Există un conflict de interese evident în cadrul sistemului atunci când este vorba de
prevederile cu privire la serviciile de asistenţă socială acordate copiilor. Pe de o parte,
politicile existente promovează soluţii familiale şi comunitare, fiind bazate pe principiul
interesului suprem al copilului; pe de altă parte, sistemul rezidenţial existent continuă să
domine în practică. Mai mult ca atât, există lacune considerabile în ceea ce priveşte
acordarea serviciilor tuturor categoriilor de copii nevoiaşi. Pentru unele categorii de copii,
serviciile comunitare rămân a fi de fapt inexistente (de ex. copiii - victime ale violenţei, ale
exploatării sexuale, ale traficului şi în conflict cu legea).
Procesul de prestare a serviciilor de asistenţă socială comunitară (crearea centrelor de zi, de
reabilitare, azilurilor) atrage după sine implicarea unei echipe multidisciplinare, ceea ce va
contribui la creşterea calităţii prestării serviciilor sociale.
Sistemul existent nu permite crearea unei pieţe competitive de servicii sociale, din moment
ce nu există un sistem adecvat de licenţiere şi acreditare, bazat pe standarde de prestare a
serviciilor, iar sistemul de monitorizare, reglementare, inspecţie rămâne a fi slab dezvoltat.
Distribuirea responsabilităţilor legate de protecţia socială în Republica Moldova are loc prin diverse
forme de coordonare existente între ministere, fiind condiţionată de tipul de probleme şi nevoi cu
care se confruntă familiile şi copiii, acestea fiind de ordin: socio-economic, de sănătate,
educaţionale.
Procesul de acordare а serviciilor sociale
Serviciile sociale se acordă la solicitarea persoanei, а familiei acesteia sau а reprezentantului legal în
urma semnalării unei situaţii de nevoie socială de către orice altă persoană, precum şi din oficiu.
Procesul de acordare а serviciilor sociale are următoarele etape principale:
Evaluarea iniţială – este efectuată de asistentul social sau de personalul de specialitate cu
competenţe în domeniul asistenţei sociale din cadrul serviciului social. Are drept scop
identificarea nevoilor individuale sau de grup, precum şi elaborarea planului de intervenţie;
Elaborarea planului de intervenţie – cuprinde măsurile necesare soluţionării situaţiei de risc
social, respectiv acordarea de prestaţii şi servicii sociale, precum şi orice alte măsuri prevăzute de
dispoziţiile legale în vigoare;
Evaluarea complexă – este realizată de echipe pluridisciplinare de specialişti, care în activitatea
desfăşurată utilizează instrumente şi tehnici standardizate, specifice domeniului de activitate.
Evaluarea complexă urmăreşte următoarele aspecte:
а) evaluarea capacităţilor fizice, mentale şi senzoriale а nivelului de disfuncţie şi а abilităţii de а
realiza activităţile de bază ale vieţii zilnice;
b) evaluarea psihologică şi psihiatrică;
c) evaluarea familiei privind capacitatea acesteia de а asigura condiţiile necesare creşterii, îngrijirii
şi educării copilului;
d) evaluarea potenţialului de integrare а refugiaţilor şi persoanelor care au dobândit o formă de
protecţie în condiţiile legii;
e) evaluarea potenţialului de integrare а victimelor traficului de persoane;
f) evaluarea posibilităţilor de integrare familială, de plasament al copilului sau de adopţie;
g) evaluarea gradului de funcţionabilitate socială;
h) evaluarea mediului fizic şi social în care trăieşte persoana;
evaluarea percepţiei persoanei asupra siguranţei, securităţii şi vulnerabilităţii proprii;
j) evaluarea motivaţiei persoanei de а beneficia de servicii la domiciliu în instituţii de zi sau
rezidenţiale;
k) evaluarea consecinţelor care privesc persoana în cazul acordării sau neacordării serviciilor de
îngrijire;
l) evaluarea nevoilor sociale şi а posibilităţii asigurării de suport pentru reţeaua informală de
îngrijire;
m) evaluarea percepţiei proprii privind capacitatea funcţională, performanţele şi resursele;
n) evaluarea capacităţii reţelei informale de а acorda servicii sociale;
o) evaluarea serviciilor sociale disponibile, precum şi а modului în care aceste pot răspunde nevoilor
persoanei.
Elaborarea planului individualizat de asistenţă şi îngrijire – cuprinde programarea serviciilor
sociale, personalul responsabil, precum şi procedurile de acordare;
Implementarea măsurilor prevăzute în planul de intervenţie şi în planul individualizat ţine nemijlocit
de responsabilul de caz;
Monitorizarea – se axează pe realizarea următoarelor obiective:
а) aplicarea prevederilor legale referitoare la serviciile sociale;
b) respectarea standardelor de calitate;
c) îndrumarea şi coordonarea metodologică la toate nivelurile;
d) asigurarea respectării drepturilor sociale ale beneficiarului
Reevaluarea – presupune evaluarea periodică а cazului.

Servicii sociale comunitare adresate familiei şi copilului

1. Nevoile, riscurile şi problemele familiei şi copilului. Categoriile de familii şi copii
aflaţi în dificultate.
2. Reţeaua de servicii sociale comunitare adresate familiei şi copilului aflaţi în
dificultate.
3. Servicii sociale adresate copiilor abandonaţi. Organizarea serviciilor sociale
comunitare destinate prevenirii abandonului
1. Nevoile, riscurile şi problemele familiei şi copilului
Categoriile de familii şi copii aflaţi în dificultate (familii afectate de sărăcie, copii abandonaţi,
copii instituţionalizaţi, abuzul şi violenţa, expluatarea copilului prin muncă, familii dependente
de drog şi alcool, copii cu părinţi plecaţi peste hotare, migraţia şi traficul de fiinţe umane, etc.)
Serviciile sociale sunt definite drept instrumente de realizare a unor obiective sociale,
de natură redistributivă, care au drept obiectiv creşterea bunăstării sociale. Elementul de
bază în promovarea unei reforme coerente în domeniul protecţiei sociale a copilului şi familiei
este dezvoltarea unui sistem diversificat de servicii sociale la nivel de comunitate. Aceste servicii
au menirea de a mobiliza comunitatea în dezvoltarea mecanismelor locale de susţinere a copilului
şi familiei în raport cu necesităţile locale şi de a preveni plasarea copiilor în instituţii rezidenţiale,
care deseori se află în afara comunităţii de origine a copilului.
Dezvoltarea sistemului de servicii sociale destinat copilului şi familiei în dificultate ţine
de conceptul descentralizării şi dezvoltării comunitare care are ca scop crearea bunăstării
generale pentru toţi membrii comunităţii. Dezvoltarea comunitară este un domeniu nou,
circumscris tendinţei manifeste de creştere în ultimii ani a participării societăţii civile la viaţa
socială, de implicare a comunităţilor în calitate de actori activi în rezolvarea problemelor
emergente.
Serviciile sociale pot fi servicii de asistenţă socială şi servicii de îngrijire social-medicală.
Serviciile de asistenţă socială sunt servicii cu caracter primar şi servicii specializate ce se
adresează unor probleme particulare, cu instrumente şi tehnici de diagnoză şi intervenţie înalt
specializată. O asistenţă socială sistematică şi comprehensivă presupune îmbinarea eficientă a
acestor două forme de servicii specializate. Combinaţia celor două tipuri are la bază respectarea
abordării holiste a persoanei umane.
Serviciile cu caracter primar au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de
dificultate ori vulnerabilitate care pot duce la marginalizarea sau excluziunea socială. Serviciile
specializate au drept scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor individuale pentru
depăşirea unei situaţii de nevoie socială.
Putem determina următoarele tipuri de servicii destinate copiilor şi familiilor în dificultate
dezvoltate în R. Moldova:
 / servicii universale (servicii de planificare familială, servicii de recreere, servicii de
îngrijire zilnică în centre comunitare etc.);
/ servicii orientate pe nevoi speciale ale copiilor şi familiilor lor (consiliere parentală şi
sprijin, consilierea victimelor abuzurilor,
/ centre de sprijin şi consiliere pentru familii aflate în situaţii dificile etc.); servicii pentru
nevoi acute ale copiilor şi familiilor pe termen scurt sau pentru perioade de criză (asistenţă
parentală profesionistă de urgenţă, pe termen scurt şi mediu; centre de plasament temporar pe
termen scurt şi mediu; centre de zi pentru copii cu nevoi speciale, copiii străzii etc.);
/ servicii substitutive de îngrijire a copilului (tutela/curatela; adopţia; case de tip familie;
centre de plasament pentru copii orfani; asistenţă parentală profesionistă pe termen lung etc.).
Este binevenită următoarea tipologie a serviciilor sociale adresate familiei şi copilului.

Tipuri de servicii sociale adresate copilului şi familiei

Servicii de tip familial Servicii de tip comunitar
Casele de copii de tip familie Centre de plasament
Asistenţa parentală profesionistă Centre de zi
Tutela şi curatela Centre maternale
Adopţia

2. Servicii sociale de bază (sprijin familial, servicii de zi, de plasament temporar)

Procesul de acordare а serviciilor sociale
Serviciile sociale se acordă la solicitarea persoanei, а familiei acesteia sau а reprezentantului legal în
urma semnalării unei situaţii de nevoie socială de către orice altă persoană, precum şi din oficiu.
Procesul de acordare а serviciilor sociale are următoarele etape principale:
Evaluarea iniţială – este efectuată de asistentul social sau de personalul de specialitate cu
competenţe în domeniul asistenţei sociale din cadrul serviciului social. Are drept scop
identificarea nevoilor individuale sau de grup, precum şi elaborarea planului de intervenţie;
Elaborarea planului de intervenţie – cuprinde măsurile necesare soluţionării situaţiei de risc
social, respectiv acordarea de prestaţii şi servicii sociale, precum şi orice alte măsuri prevăzute de
dispoziţiile legale în vigoare;
Evaluarea complexă – este realizată de echipe pluridisciplinare de specialişti, care în activitatea
desfăşurată utilizează instrumente şi tehnici standardizate, specifice domeniului de activitate.
Evaluarea complexă urmăreşte următoarele aspecte:
а) evaluarea capacităţilor fizice, mentale şi senzoriale а nivelului de disfuncţie şi а abilităţii de а
realiza activităţile de bază ale vieţii zilnice;
b) evaluarea psihologică şi psihiatrică;
c) evaluarea familiei privind capacitatea acesteia de а asigura condiţiile necesare creşterii, îngrijirii
şi educării copilului;
d) evaluarea potenţialului de integrare а refugiaţilor şi persoanelor care au dobândit o formă de
protecţie în condiţiile legii;
e) evaluarea potenţialului de integrare а victimelor traficului de persoane;
f) evaluarea posibilităţilor de integrare familială, de plasament al copilului sau de adopţie;
g) evaluarea gradului de funcţionabilitate socială;
h) evaluarea mediului fizic şi social în care trăieşte persoana;
evaluarea percepţiei persoanei asupra siguranţei, securităţii şi vulnerabilităţii proprii;
j) evaluarea motivaţiei persoanei de а beneficia de servicii la domiciliu în instituţii de zi sau
rezidenţiale;
k) evaluarea consecinţelor care privesc persoana în cazul acordării sau neacordării serviciilor de
îngrijire;
l) evaluarea nevoilor sociale şi а posibilităţii asigurării de suport pentru reţeaua informală de
îngrijire;
m) evaluarea percepţiei proprii privind capacitatea funcţională, performanţele şi resursele;
n) evaluarea capacităţii reţelei informale de а acorda servicii sociale;
o) evaluarea serviciilor sociale disponibile, precum şi а modului în care aceste pot răspunde nevoilor
persoanei.
Elaborarea planului individualizat de asistenţă şi îngrijire – cuprinde programarea serviciilor
sociale, personalul responsabil, precum şi procedurile de acordare;
Implementarea măsurilor prevăzute în planul de intervenţie şi în planul individualizat ţine nemijlocit
de responsabilul de caz;
Monitorizarea – se axează pe realizarea următoarelor obiective:
а) aplicarea prevederilor legale referitoare la serviciile sociale;
b) respectarea standardelor de calitate;
c) îndrumarea şi coordonarea metodologică la toate nivelurile;
d) asigurarea respectării drepturilor sociale ale beneficiarului
Reevaluarea – presupune evaluarea periodică а cazului.

3. Servicii sociale adresate copiilor abandonaţi. Organizarea serviciilor sociale comunitare

destinate prevenirii abandonului.
Există multiple interpretări cu privire la mama cu risc de abandon şi mama aflată în
situaţie de risc social, pentru aceste situaţii nu există delimitări distincte, ele fiind definite cu un
şir de caracteristici, care în final duc la producerea abandonului copilului, luându-se în
consideraţie şi dezavantajele economice şi sociale care pot limita capacitatea mamei de aşi creşte
copilul. Astfel, prin abandon vom înţelege situaţia în care un copil este părăsit, lăsat fără îngrijire
de către părinţi sau de persoanele care au obligaţii legale faţă de el. Cei mai mulţi dintre copii nu
sunt orfani biologici, ci orfani sociali, având părinţii în viaţă, mulţi dintre ei menţinând contactul
cu copii.
Pentru situaţiile în care se iau decizii cu privire la copiii lipsiţi de grija părintească,
standardele internaţionale recunosc următoarele principii, care pe termen lung asigură respectarea
interesului superior al copilului:
 Soluţiile familiale – reintegrarea în familia naturală, extinsă şi comunitate, adopţia,
îngrijirea foster.
 Soluţiile permanente – reintegrarea în familia naturală şi comunitate, adopţia.
 Soluţiile naţionale – reintegrarea în familia naturală şi comunitate, adopţia naţională.
Pentru a putea face referire la un sistem de servicii orientat spre prevenirea
abandonului de copii ar trebui ca acestea să opereze cu prioritate la cel puţin un nivel, şi anume
la cel comunitar. Lipsa serviciilor de prevenire a abandonului de copii, localizate la nivel
comunitar, este reflectată de numărul mare de copii plasaţi în instituţii republicane, care provin
din comunităţi mici şi care nu au găsit alte soluţii pe plan local.
Valorile care fundamentează existenţa serviciului de consiliere trebuie să fie afirmate
pentru toţi specialiştii care lucrează în instituţiile medicale şi rezidenţiale: dreptul copilului la
familie, importanţa copilăriei timpurii, a relaţiei mamă – copil, alimentaţiei la sân. Intervenţiile
profesionale ale asistenţilor sociali, psihologilor, realizate în locul şi în momentul producerii
abandonului, vor reduce numărul intrărilor copiilor mici în sistemul rezidenţial.
Deoarece mama poate să ia decizia de abandon al copilului încă până la naşterea
copilului, este important ca prevenirea abandonului să înceapă înainte ca mama să ajungă în
maternitate şi să continue mai apoi la nivelul comunităţii. Este nevoie sa fie mobilizate resursele
locale pentru crearea serviciilor de prevenire, care presupune o activitate complexă cu mulţi
actori sociali.
Crearea unei reţele profesionale interdisciplinare de prevenire a abandonului copiilor mici
este posibilă prin stabilirea unui mecanism de identificare-referire şi soluţionare a cazurilor în
baza parteneriatelor între instituţiile, autorităţile locale/tutelare, serviciile de protecţie a copilului.
Consolidarea parteneriatelor dintre instituţiile unde se produce abandonul şi autorităţile publice
locale, care, prin crearea unor servicii în comunitate la nivel comunitar ar favoriza prevenirea
cazurilor de abandon.
Pentru a putea face referire la un sistem de servicii orientat spre prevenirea abandonului
de copii ar trebui ca acestea să opereze cu prioritate la cel puţin un nivel, şi anume cel comunitar.
Lipsa serviciilor de prevenire a abandonului de copii, localizate la nivel comunitar, este reflectată
de numărul mare de copii plasaţi în instituţii republicane, care provin din comunităţi mici şi care
nu au găsit alte soluţii pe plan local.

Metode şi tehnici de evaluare şi intervenţie în lucrul cu copiii supuşi abandonului şi familia

acestora.
Există anumite semnale, care ne pot avertiza că există un potenţial risc atunci când o mamă
doreşte abandoneze copilul:
1. Identitatea femeii gravide. Identitatea femeii gravide este extrem de importantă, atunci
când femeia gravidă are gânduri de abandon, cea din urmă încearcă să-şi ascundă
identitatea. Deşi regulamentele de funcţionare a maternităţilor menţionează despre
obligativitatea prezentării la momentul internării a buletinului de identitate şi a fişei de
schimb al gravidei, nu toate femeile gravide prezintă aceste acte.
2. Naşterea în altă maternitate. În cele mai multe dintre cazurile cu risc de abandon
femeile preferă să folosească serviciile maternităţilor republicane şi teritoriale decât cea
teritorială. Acest fapt se datorează dorinţei de a abandona copilul cît mai departe de
domiciliu de reşedinţă.
3. Mamele solitare. Acest grup reprezintă un semnal de avertizare pentru profesioniştii din
domeniul protecţiei copilului şi familiei. Mamele solitare reprezintă un grup cu risc mai
înalt de abandon al copilului.
4. Mamele confuze. La acest grup pot fi atribuite mamele aflate în situaţie de incertitudine
care ar dori să menţină copilul în cadrul familiei, dar care se confruntă cu anumite
probleme, de natură să împiedice menţinerea copilului în mediul familial. Plasamentul
temporar ar fi o soluţie în astfel de cazuri.
5. Declaraţia de refuz al copilului. La această categorie se referă mamele care ştiu că îşi
vor abandona copilul. În această situaţie se găsesc 40.5 % din numărul copiilor
abandonaţi în instituţiile medicale şi 29.4% per total.1
6. Antecedente de abandon. În cazul mamelor, care au avut antecedente de abandon,
probabilitatea că ea îşi va abandona copilul creşte. Este nevoie să precizăm că există
mame cu risc de abandon care cumulează mai multe caracteristici expuse anterior. Tot
odată există mame cu risc social crescut caracterizate printr-o serie de dezavantaje de
ordin social, cultural, economic, care nu intenţionează să-şi abandoneze copilul dar care
forţate de împrejurări ajung la această formă extremă.

Există cîteva etape şi modalităţi în care s-ar putea a interveni pentru a preveni abandonul:
1. Perioada de pînă la sarcină, în cadrul căreea pot interveni medicii de familie, asistenţii
medicali, asistenţii sociali şi specialiştii în protecţia familiei şi psihologii prin următoarele
măsuri:
 Identificarea femeilor cu risc de abandon din localitate;

1
UNICEF. Abandonul copiilor în Republica Moldova. –Chişinău, 2005.
 Discutarea cu femeile din grupurile de risc, oferirea informaţiei cu privire la prevenirea unei
sarcini nedorite, referirea lor la servicii de planificare familială şi clinicile prietenoase
tinerilor;
 Vizitarea tinerilor din familiile defavorizate pentru a le relata despre serviciile la care se pot
adresa pentru a preveni sarcina nedorită;
 Discutarea despre mijloacele de contracepţie cu familiile sărace care au deja copii şi nu-şi
mai doresc altul;
 Prezentarea informaţiei cu privire la riscurile unei sarcini nedorite în şcoli, colegii,
universităţi.
2. Perioada sarcinii şi naşterea, în cadrul căreea pot interveni moaşele, neonatologii,
asistenţii medicali, pediatrii, obstetricienii, ginecologii, specialiştii în protecţia copilului,
asistenţii sociali, medicii de familie şi psihologii prin următoarele măsuri:
 Convingerea prin diverse argumente a femeilor gravide şi a lăuzelor cu risc de abandon să
păstreze copilul;
 În cazul în care contactul cu familia nu prezintă risc pentru femeie, de contactat rudele
acesteia, determinîndu-le să o accepte acasă împreună cu copilul;
 Recomandarea tinerelor mame, în special celor solitare, să discute cu un psiholog pentru a
păstra copilul;
 Contactarea autorităţilor publice locale pentru informarea cu privire la situaţia mamei şi a
copilului, solicitarea ajutorului Primăriei şi a Direcţiei de Asistenţă Socială;
 Oferirea serviciilor de consiliere, îndrumarea mamelor spre adresele unde poate fi ajutată,
informarea despre serviciile alternative existente şi referirea la ele, acolo unde e cazul;
 Informarea despre viitorul copilului şi perspectivele pe care i le oferă o familie, pe de o
parte, şi casa de copii, pe de altă parte;
 Informarea mamei cu privire la posibilitatea de a fi plasată temporar împreună cu copilul,
în cazul în care nu are unde merge sau nu este acceptată de familie;
 În ultimul rînd, dacă separarea nu poate fi evitată, de explicat mamei condiţiile de păstrare
a dreptului asupra copilului şi posibilitatea de a-şi lua copilul acasă după un timp;
posibilitatea de a legaliza abandonul, astfel încît copilul să nu suporte consencinţele unui
statut neclar, care nu i-ar permite să-şi găsească altă familie.
3. Perioada de după naştere, în cadrul căreea pot interveni medicii de familie, asistenţii
sociali, specialiştii în protecţia copilului, psihologii, autorităţile locale şi toţi cei care pot susţine
o mamă ca să nu-şi abandoneze copilul, prin următoarele măsuri:
 Comunicarea permanentă cu mama, vizitarea ei frecventă acasă pentru a-i vorbi, pentru ca
ea să nu se simtă neglijată;
 Implicarea autorităţii tutelare în asistenţa mamei şi a copilului;
 Facilitarea accesului la toate serviciile existente în localitatea – sănătate, informare,
protecţie, educaţie şi la cele de sprijin familial;
 Identificarea prin intermediul Primăriei, ONG-urilor, a altor organisme, posibilităţi de a
ajuta mama, includerea ei în programe de sprijin familial la nivel comunitar.