Sunteți pe pagina 1din 2

Toate tipurile de ficțiune provin din imaginația scriitorului, dar unele opere

captează într- o mai mare măsură cititorul față de altele. Totul este subiectiv.
Cititorul are tendința de a clasifica operele literare din perspectiva percepției sale
asupra realității, așa încât, dacă este descrisă o lume cunoscută și verosimilă, aceasta
este considerată realistă, iar în cazul în care lucrarea prezintă o lume care variază
atât de mult, aceasta este considerată un produs al imaginației scriitorului.
Fantasticul afirmă că există anumite forțe în lumea exterioară, și în natura
noastră, care nu pot fi cunoscute sau controlate. El apare atunci când legile
considerate absolute sunt depășite , când tot ce este real se transformă în real.
Problema fantasticului a devenit obiect al reflecțiilor sistematice începând cu
teoria literară modernă. Utilizarea fără reținere a subiectivității în procesul creației,
una din trăsăturile esențiale ale poeticii romantice, a dus la apariția unei noi
dimensiuni ficționale și anume: spațiul fantastic, care depășea aspecte precum
miraculosul, straniul, bizarul, extraordinarul, întâlnite în anumite formule și înainte.
Fantasticul este o categorie estetică des utilizată de Caragiale în operele sale,
începând de la simplele superstiții din Abu Hasan și de vrăjitoriile din La hanul lui
Mânjoală , și până la transformările spectaculoase din Calul Dracului. Nuvela La
hanul lui Mânjoală ilustrează încă din primele scene elemente ale fanasticului prin
prezența animalelor care întruchipează diavolul: cotoiul și iedul De asemenea,
prezența hangiței, cunoscută pentru atracția pe care o are în raport cu bărbații, dar
pentru privirea ei pătrunzătoare și crucișă, conform căreia în credința populară este
un om marcat pentru răutatea sa, lipsa icoanelor sunt tot elemente care prevestesc
prezența spiritului malefic. Întâmplările desfășurate aici sunt din sfera fantasticului,
iar, deși protagonistul încearcă să le considere firești, ele părăsesc sfera normalului.
Motivul literar ilustrat de Caragiale în această operă este cel al vrăjitorului malefic.
Nuvela se încheie cu dispariția protagonistei feminine și a hanului, printr-un foc
mistuitor demn de o interpretare duală: pedepsirea răului, sau întoarcerea lui la
origini.
Metamorfozarea diavolului în om este un alt motiv fantastic ce ține de
domeniul fantasticului, prezent și în nuvela Calul Dracului. Aici cele două
metamorfozări au loc sub clar de lună, marcând, mai ales în cazul babei, o legătură
între astru și apariția supranaturalului. Călătoria miraculoasă pe care o întreprind cei
doi conturează motivul zborului. Astfel, fantasticul practicat de Caragiale este tot
unul demonic, prin prezentarea diavolului și a motivelor diavolești. Natura aici, are
funcție reflexivă, încât imaginile vizuale prezentate în timpul zborului sunt pe
aceeași traiectorie cu conceptul utilizat.
Kir Ianulea este nuvela care se deschide cu un fabulos tablou al iadului, în
care se desfășoară marea adunare dintre Dardarot, diavolul suprem, și demonii lui.
Cauza acestei adunări, precum și întâmplările imediat următoare, gravitează în jurul
motivului femeii mai rea decât necuratul.
Abu Hasan este nuvela de inspirație orientală, în care personajul, convins de
existența unui duh malefic care nu-i dă pace, are parte de o răvășire tulburătoare la
nivel psihic, cauzată de schimbări bruște și inexplicabile ale statutului social.
Toate personajele din nuvelele lui Caragiale oscilează între acceptarea
fantasticului ca făcând parte din ordinea firească a lumii, și încercarea de a-l explica,
rațional.
În nuvelele sale, Caragiale alege ca naratorul să aibă și rolul de personaj, ceea
ce oferă o mai mare credibilitate în fața cititorilor.
Prin realismul lor fantastic, alături de îmbinarea fantasticului cu elemente
mitico-folclorice din specificul nostru național, prin strategiile narative abordate,
proza lui Caragiale se definește ca fiind una fantastică, încadrându-se în context
european alături de operele altor scriitori ai literaturii universale.