Sunteți pe pagina 1din 5

STRUCTURI NARATIVE ȘI CONSTRUCȚIA PERSONAJULUI ÎN

ROMANUL LUI CAMIL PETRESCU


Considerat de majoritatea criticilor ca fiind un inovator în literatura română, mai ales
în ceea ce privește romanul, Camil Petrescu marchează un moment important în evoluția
prozei și dramaturgiei românești, prin dezvoltarea conceptului de autenticitate.
Autenticitatea însemna la Camil Petrescu, conform crezului său de creator, că va scrie
doar din ceea ce a văzut, trăit sau experimentat. Astfel, eroii lui Camil Petrescu nu sunt decât
alte-egouri ale scriitorului, care trec prin aceleași experiențe de viață ca și el, și prin
intermediul cărora își va exprima propriile concepții și păreri.
Spirit polemic, capătă de foarte multe ori critici negative din pricina modului în care
exprimă ce gândește, nicidecum a operei sale. În ciuda acestui fapt, opera lui ocupă un loc de
cinste în literatura interbelică, loc ce se stabilește prin stilul său direct, lucid, autentic și
anticalofil.
Ceea ce a reprezentat scopul lucrării de față, intitulată Structuri narative și construcția
personajului în romanul lui Camil Petrescu, a fost curiozitatea de a observa finețea și
minuțiozitatea cu care scriitorul își creionează personajele după tipare bine stabilite, fiecare
fiind reprezentativ sau contrastând cu societatea burgheză din acea perioadă. Camil Petrescu
este apreciat pentru modul în care surprinde cele mai adânci frământări ale personajelor sale,
descriind totul ca un spectacol al sufletului.
Referitor la superioritatea bărbatului în fața femeii din punct de vedere intelectual,
Camil Petrescu este considerat misogin, însă realitatea reflectă exact opusul: omul Camil
Petrescu era mai tot timpul înconjurat de femei tinere sau frumoase, unele dintre ele ajutându-
l în creația sa cu descrieri de vestimentație, altele reprezentând modele pentru personajele sale
feminine.
În primul capitol al lucrării mele am ales să vorbesc despre personalitatea Camil
Petrescu, atât despre viața acestuia cât și despre opera lui. Urmărind scrierile acestuia, am
văzut că ele sunt autentice și că ele urmează principiul enunțat de scriitor, acela de a scrie
doar despre ce a văzut sau a trăit. De aceea, elemente precum drama bărbatului înșelat, sau
părăsit, ori neînțeles de femei, drama războilui, sunt evenimente ce i-au marcat existența și pe
care decide să le creioneze în romanele sale, prin intermediul eroilor săi. Aflăm din acest
capitol că scriitorul rămâne orfan de tată dinainte de a se naște, că mama sa îl părăsește la o
vârstă fragedă, și că nici măcar de mama adoptivă, care de fapt era o mătușă, nu se simte
atașat, iubit sau înțeles. Astfel de lucruri îl marchează și va căuta în femeile din jurul său
idealul, pe care nu-l găsește, asemeni eroilor săi, rămânând doar un inadaptat.
În cel de-al doilea capitol voi analiza strategiile narative aplicate de Camil Petrescu în
opera sa. Opera lui Camil Petrescu respectă crezul acestuia, acela de a nu scrie decât ceea ce a
trăit sau a văzut. Vom observa la acesta prezența unor elemente estetice care fac din literatura
lui un etalon al literaturii române din perioada interbelică: autenticitatea, substanțialismul,
sincronizarea, luciditatea, anticalofilismul. Camil Petrescu inovează literatura română prin
utilizarea perspectivei subiective, prin introspecție și prin analiza continuă a stărilor sale
interioare.
Romanul lui Camil Petrescu se înscrie în noul roman al secolului XX prin valorificarea
unor teme precum iubirea, războiul moartea, ideile, încât opera devine și monografia ideii, și
un dosar de existențe, iar personajele se prezintă cititorului prin conștiința individuală care
exemplifică idei, principii, iar acțiunea este percepută doar din perspectiva acestui personaj,
fiind homodiegetică, cu autor intradiegetic, urmărind fluxul memoriei fără un plan prestabilit.
Eroii lui Camil Petrescu sunt detectivi și asupra lor înșiși, spionându-se și suspectându-se.
Nu se rezumă la observarea realității, ci confruntă această realitate cu propriile lor idei, care
înfățișează de cele mai multe ori perfecțiunea.
Ultimul capitol reprezintă partea aplicativă a lucrării mele, în care am ales să vorbesc
despre tipologii de personaje și construcția lor în romanele camilpetresciene. Pentru cercetare,
am ales ca texte suport două dintre romanele scriitorului : Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război și Patul lui Procust. Personajul, instanța narativă superioară, reprezintă o
modalitate de concentrare a realului într-o formă ce devine simbolică.
Singura cale de descoperire a personajului este lectura. El prinde viață prin prisma
reprezentărilor autorului, cititorului și a celorlalte personaje, iar acest lucru se face în
concordanță cu indicațiile textului.
Personajul de roman nu este o ființă umană, ci el este o concepție asupra ființei umane, o
reprezentare a trăsăturilor esențiale morale, afective, intelectuale și chiar fizice ale omului pe
care îl înfățișează.
Principala funcție a personajului este aceea de ordin diegetic. De asemenea, personajul
prezintă și funcție axiologică, aceasta realizându-se prin calitățile interioare ale acestuia, altfel
spus, prin caracterizarea sa. Primul pas în realizarea acestui lucru este alegerea numelui
personajului, întrucât acesta anticipează caracterul personajului respectiv, având funcție
descriptivă.
În diacronia literaturii, personajul literar a cunoscut o serie de modificări, produse de apariția
curentelor literare și apartenența operelor la aceste curente.
Specific personajului din perioada Antichității este faptul că se detașează prin logică,
unitate interioară, verosimilitate, raționalitate, inteligibilitate. În perioada clasicistă, se insistă
pe unitatea personajului, acum scriitorii încercând să contureze caractere universal – valabile,
renunțând la ideea de a evidenția personajului o multitudine de calități, în favoarea
evidențierii unei singure trăsături prin care un personaj se evidențiază. Personajul clasic este
inspirat din antichitatea greco-romană, prin urmare se caracterizează prin rațiune, simțul
datoriei, iar tipologia creată se încadrează perfect în contextul social și istoric. Spre deosebire
de cel clasic, care are un statut social înalt, personajul romantic provine din toate mediile
sociale, se concentrează pe trăirile sale interioare aflate în antiteză, se transformă. Odată cu
apariția realismului în literatură, revenim la omul normal, considerat în diversitatea lui
individuală și istorică.
Urmărind particularitățile personajului masculin camilpetrescian, vom observa că se
aseamănă cu modelul eminescian al lui Hyperion, tipologia intelectualului lucid, însetat de
absolut în toate, inclusiv în iubire, unde își caută jumătatea ca fiind un ideal feminin, greu de
atins de către femeie, pe care o descrie în operele sale ca fiind înclinată spre carnal, spre
obișnuit, spre material, imaginea acesteia conturându-se în jurul ideii de superficial. Această
înclinare a femeii îi provoacă o stare de nedumerire bărbatului, care nu îi găsește o explicație
pentru acesta, și mai mult decât atât, nu înțelege incapacitatea acesteia de a renunța la
superficialul, care într-un fel sau altul îi provoacă fericire.
În ciuda acestora, pentru a fi complet , omul superior trebuie să își accepte și latura
umană, care e înclinată spre erotismul carnal, care nu se suprapune cu idealul vizat în
universul ideilor pure. Deducem de aici importanța personajului feminin camilpetrescian, Ella
sau Emilia, care ajută eroul masculin să își vizualizeze latura umană, să își descopere propriile
slăbiciuni. Principiile care stau la baza construcției cuplului camilpetrescian sunt Anima și
Animus ale lui Jung, conform cărora fiecare bărbat are și o latură feminină, iar fiecare femeie
are și o latură masculină. Astfel, nevoia găsirii propriei jumătăți este iminentă. În relația celor
doi, femeia trăiește experiența iar bărbatul o înțelege. Pericolul apare în momentul în care
bărbatul nu mai resimte fluxul emoțional. O relație ideală se bazează pe dragoste și pe intelect
deopotrivă. Dragostea se folosește de intelect pentru a fi canalizată benefic, iar intelectul are
nevoie de dragoste pentru a nu fi lipsit de emoție.
Eroul masculin este așadar, asemeni geniului eminescian hyperionic, în căutarea
absolutului, se clasează pe sine pe o poziție superioară, înaltă, de unde tot ceea ce îl
înconjoară este presărat de meschinării, mediocritate și inferioritate. Gesturile adolescentine
ale personajelor camilpetresciene se explică prin faptul că eroii se situează la început de drum,
în etapa inițierii lor în ceea ce privește dragostea, moment în care senzualitatea este combinată
cu setea de cunoaștere și căutarea de adevăruri universal-valabile.
Personajul lui Camil Petrescu se caracterizează printr-o personalitate deplină, având viață
proprie, iar uneori pătrunde în viața autorului. Nivelul intelectual al personajului poate fi
stabilit prin a-i urmări lecturile.
În romanele sale, Camil Petrescu conturează personaje cu un statut intelectual înalt,
pasionați de lectură, și pentru care lectura este o situație de lămurire a incertitudinilor. Trebuie
precizat faptul că lectura la Camil Pestrescu are rol de clasificare a personajelor, nicidecum de
a le educa sau cultiva.
Bărbatul lui Camil Petrescu nu poate trăi fără confirmarea permanentă că femeia iubită
este numai a lui. Incertitudinea apartenenței acesteia dă naștere halucinațiilor.
Pe de altă parte, personajul feminin este o necesitate, un sprijin al bărbatului. Femeia lui
Camil Petrescu este un suport moral al personajului masculin, funcția aceasta fiindu-i
recunoscută atât față de cititor cât și față de celelalte personaje. Deși gelos din fire, eroul
masculin al lui Camil Petrescu nu este dezgustat de infidelitatea carnală, fizică, deși în opera
sa agreează răzbunarea acesteia, el crede în idealul androginului, în contopirea masculinului și
a femininului.
Urmărind modul de creație al femeilor din operele sale, unde vom vedea că în conturarea
acestora sunt folosite mai mult slăbiciunile acestora decât calitățile, deducem că scriitorul nu
manifestă o simpatie deosebită pentru acestea.
Personajele feminine sunt construite spațial, însă personalitatea acestora ne este conturată
din toate unghiurile. În viziunea scriitorului, femeia este un animal cochet, inferior sufletește
și intelectual bărbatului de lângă ea, este o primejdie și o ispită a echilibrului interior al
bărbatului. Este important de precizat faptul că în opera camilpetresciană, femeia este descrisă
din perspectiva bărbatului, iar portretul acestuia este creat în concordanță cu viziunea eroului
masculin asupra idealului feminin. Toate femeile din romanele scriitorului prezintă o latură
neînțeleasă, acoperită de mister.
Urmărind portretul fizic al femeii din romanul camilpetrescian vom observa că majoritatea
sunt brunete, ori au părul arămiu, însă nicidecum blond. Sunt ființe senzuale, capabile să
formeze alături de eroul masculin imaginea cuplului edenic. Nu sunt neapărat frumoase într-
un mod ostentativ, însă se remarcă prin subtilitate și rafinament.
Asupra femeii se va manifesta în cadrul operei sentimentul de angoasă, vina ancestrală
care o va urmări permanent, transformându-se ulterior în misoginie, gelozie și erotism.
Dacă majoritatea eroilor masculini din operele lui Camil Petrescu sunt inspirați din
propria personalitate, exprimă propriile convingeri ale scriitorului, sunt voci ale acestuia,
femeile din romanele camilpetresciene sunt influențate de femeile din viața reală a scriitorul.
Practic, personajele feminine din romane sunt rezultatul cumulului de calități și defecte ale
partenerelor scriitorului, pe care le-a întâlnit de-a lungul vremii.