Sunteți pe pagina 1din 1

Roman de inspirație rurală, ion de liviu rebreanu prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține

pământul și consecințele actelor sale, în condițiile satului românesc din Ardeal, la începutul
secolului XX. Romanul este specia epicului de mare intindere cu actiune complicata ce se
desfasoara pe mai multe planuri, intr un timp indelungat si in mai multe locuri. personajele sunt
numeroase( principale, secundare, episodice), unele bine individualizate, surprinse in
evolutie.existand mai multe planuri narative, momentele subiectului se pot dubla sau tripla.
Vorbele pătimașe ale unui țăran din Prislop, sat al copilăriei autorului, sărutul pământului, rușinea
fetei bogate sunt elemente de geneză ale romanului și aparțin unor persoane din planul realității.
Cu toate acestea, transfigurarea lor artistică este realizată în conformitate cu viziunea autorului, iar
personajul ilustrează un tip uman. Întreaga scriere este organizată în două părți, făcând referire la
cele două forțe stihiale care sfâșie ființa personajului principal: Glasul pământului și Glasul
iubirii. Conflictul interior dintre cele două chemări lăuntrice, iubirea și averea, nu îl aruncă într-o
situație-limită întrucât se manifestă succesiv, nu simultan, dar se reflectă, pe plan exterior, în
confruntările cu Vasile Baciu, tatăl Anei, și George Bulbuc, soțul Floricăi. Ion este protagonistul
romanului, dominând întreaga lume care se desfășoară în legătura cu el. Acesta este un personaj
realist, tipic pentru o categorie socială- țăranul sărac care dorește pământ “Iubirea pământului l-a
stăpânit de mic copil..de pe atunci pamantul i a fost mai drag ca o mama” . Ion este produsul
uman al unei societăți rurale aspre, nemiloase, în care deținerea pământului condiționează statutul
social. Prin destinul său tragic și prin modalitățile prin care intră în posesiunea pământului, Ion
depășește caracterul reprezentativ și se individualizează. Singulară în satul Pripas nu este căsătoria
sărăntocului cu o fată cu zestre, pentru că Vasile Baciu și Ion Pop al Glanetașului dobândiseră
averea în același mod, ci comportamentul său. Ion o face pe Ana de rușine înainte de nuntă, iar
apoi umblă după Florica. Protagonistul este un personaj complex cu trăsături contradictorii:
viclenie și naivitate, insistență și cinism. Inițial dotat cu o serie de calități, în goana sa pătimașă
după avere se dezumanizează treptat. Criticul G. Călinescu nu vede în Ion altceva decât o “brută”,
iar N. Manolescu “o brută ingenuă”. Incipitul romanului îl prezintă pe Ion ca fiind sărac, dar “iute
și harnic, ca mă-sa”, înfrățit cu pământul prin muncă. Astfel lipsa pământului apare ca o
nedreptate, iar dorința pătimașă de a-l avea este motivată. Isteț, silitor și cuminte, trezise simpatia
învățătorului Herdelea, care îl consideră capabil de a-și schimba condiția. Dat fiind caracterul său
impulsiv și violent, e respectat de flăcăii satului și temut de țigani. Insultat de Vasile Baciu, în fața
satului, la horă, care îl numește sărăntoc, tâlhar și hoț, se simte rușinat și mânios, dorind să se
răzbune. Orgolios, posesiunea pământului îi apare ca o condiție a păstrării demnității umane și a
avansării pe scara socială. Viclenia se manifestă în relația cu Ana, pe care o seduce, o face de râs,
urmând să se căsătorească pentru a obține pământul tatălui ei. Este naiv crezând că nunta îi aduce
și pămîntul, fără a face o foaie de zestre, iar Vasile Baciu profită de acest lucru. După nuntă,
începe coșmarul Anei, bătută și alungată de cei doi bărbați. Prin intervenția preotului Belciug,
Vasile îi dă toate pămînturile lui Ion, la notar. De aici încolo ambiția sa se domolește, brutalitatea
față de Ana devine indiferență, iar moartea soției sale și a copilului nu îi trezește vreun licăr de
conștiință. Tot viclenia îi dictează modul de apropiere de Florica: falsa prietenie cu George, în a
cărui casă poate astfel veni oricând. Cand afla,. George îl ucide pe Ion cu lovituri de sapă, nu
întâmplător o unealtă a pământului, această faptă reprezentând teza moralizatoare Vestimentația îi
reflectă condiția socială de țăran, iar numele devine emblematic. Gesturile și mimica îi trădează
intențiile ascunse, mai ales în legătura cu Ana. În concluzie, Ion Este un personaj romanesc
memorabil și monumental, ipostază a omului teluric, dar supus destinului tragic de a fi strivit de
forțe mai presus de voința lui: pământul- stihie și legile nescrise ale satului tradițional.