Ţesuturile vegetale

Frunza de teiUn ţesut este o grupare permanentă de celule interdependente care îndeplinesc aceeaşi
funcţie sau acelaşi grup de funcţii. În continuare, o prezentare a diferitelor tipuri de ţesuturi vegetale:
de apărare, fundamentale, conducătoare şi speciale.

Ce este un ţesut?

Un ţesut este o grupare permanentă de celule interdependente care îndeplinesc aceeaşi funcţie sau
acelaşi grup de funcţii.

Clasificarea ţesuturilor vegetale

După forma celulelor ţesuturile sunt de două feluri: parenchimatice (celulele sunt sferice şi prezintă
numeroase spaţii intercelulare) şi prozenchimatice (celulele au formă dreptunghiulară şi nu există
spaţii intercelulare între ele).

După gradul de diferenţiere a celulelor ţesuturile sunt meristematice (embrionare) şi definitive.

Diferenţierea celulei reprezintă fenomenul prin care o celulă se specializează pentru îndeplinirea unei
anumite funcţii, prin unele transformări morfologice, citologice etc. Meristemele, denumite şi
ţesuturi embrionare, sunt ţesuturi ale căror celule nu sunt diferenţiate, fiind primele ţesuturi apărute
din celula-ou. După formarea sa, celula-ou începe să se dividă, formând primele ţesuturi,
meristemele primordiale, sau promeristemele. Celulele meristematice au o mare capacitate de
diviziune. Din meristemele primordiale, prin numeroase diviziuni, iau naştere meristemele primare.
Cu timpul, celule acestor ţesuturi încep să se diferenţieze, începând să îndeplinească anumite funcţii.
Astfel se formează ţesuturile definitive. Ţesuturile definitive sunt ţesuturi ale căror celule s-au
diferenţiat pentru exercitarea unei anumite funcţii şi şi-au pierdut capacitatea de diviziune. Dar
meristemele primare nu dispar complet, ele continuă să existe în vârfurile rădăcinii şi tulpinii ajutând
la creşterea în lungime a plantei. Pentru creşterea în grosime a plantelor există meristemele
secundare. Meristemele secundare se formează printr-un proces de rediferenţiere a celulelor
ţesuturilor definitive. Aceste celule se rediferenţiază redobândind capacitatea de diviziune şi astfel
ajută la creşterea în grosime a plantei. Meristemele primare sunt dermatogenul, din care se
formează epiderma, periblemul, din care se formează scoarţa primară şi pleromul din care se
formează cilindrul central. După funcţiile pe care le îndeplinesc ţesuturile se împart în ţesuturi de
apărare, ţesuturi fundamentale, ţesuturi speciale şi ţesuturi conducătoare.

1
 Ţesuturile de apărare

Ţesuturile de apărare îndeplinesc, după cum sugerează şi numele lor, funcţia de apărare.

Epiderma este un ţesut de apărare format dintr-un singur strat de celule, care acoperă tulpina şi
frunzele. Celulele epidermei au pereţi groşi, cutinizaţi (prezintă o cuticulă care îi întăreşte), uneori
cerificaţi, impregnaţi cu SiO2 (cuarţ) etc. Aceste particularităţi ale pereţilor celulari le permit acestora
să asigure o protecţie sporită împotriva factorilor de agresiune din mediu. Datorită faptului că sunt
cerificaţi (impregnaţi cu ceară), pereţii celulari sunt impermeabili, protejând astfel planta de
pierderile mari de apă prin transpiraţie. Dar pereţii celulari nu sunt impermeabili doar pentru apă ci şi
pentru gazele respiratorii. Pentru a realiza cele două funcţii extrem de importante, transpiraţia şi
schimbul de gaze plantele au pe suprafaţa epidermei formaţiuni denumite stomate, care le permit
îndeplinirea acestor funcţii. Cele două celule din care este formată stomata poartă numele de celule
stomatice, iar orificiul dintre ele de ostiola.

Rizoderma este epiderma rădăcinii, dar spre deosebire de aceasta are funcţia de absorbţie a sevei
brute (apă şi săruri minerale). Absorbţia sevei brute se face prin intermediul perişorilor absorbanţi
prezenţi pe suprafaţa acesteia.

Velamen radicum este un tip de rizodermă specifică plantelor epifite (căţărătoare), precum
orhideele. Spre deosebire de rizodermă, acest înveliş este multistratificat.

Exodermul şi endodermul sunt două ţesuturi de apărare specifice rădăcinii. Endodermul poartă la
unele plante numele de strat amilifer datorită faptului că este celulele sale sunt bogate în amidon.

Cambiul suberofelodermic este un meristem secundar care ajută la creşterea în grosime a plantei. El
produce spre exterior suber (plută), alcătuit din celule moarte ai căror pereţi celulari sunt sunt
impregnaţi cu o substanţă numită suberină. Suberul oferă protecţie plantei.

2
 Ţesuturile fundamentale

Ţesuturile fundamentale au diverse funcţii: de asimilaţie, de absorbţie, de depozitare a substanţelor

organice de rezervă etc.

Rizoderma şi velamen radicum sunt ţesuturi de absorbţie a apei. Velamen radicum absoarbe apa sub
forma vaporilor de apă din atmosferă şi o depozitează.

Parenchimul acvifer este un ţesut de depozitare a apei. El este specific plantelor xerofile (care trăiesc
în zonele aride) şi halofile (care trăiesc în medii sărăturoase). Parenchimul aerifer depozitează aer,
fiind specific plantelor acvatice.

Clorenchimul este parenchimul specializat pentru asimilaţie. El conţine celule cu cloroplaste, care
realizează fotosinteza.

Celulele verzi reprezintă celule asimilatoare, dotate cu cloroplaste. După dispunerea lor, ţesutul
asimilator este de două feluri palisadic, unde celulele sunt dispuse pe straturi şi lacunar, unde
celulele prezintă mari spaţii între ele.

Ţesuturile de susţinere au rolul de a susţine planta. Aceste ţesuturi sunt reprezentate de sclerenchim
şi colenchim. Sclerenchimul este alcătuit din celule cu pereţii uniform îngroşaţi, iar colenchimul este
alcătuit din celule a căror pereţi sunt îngroşaţi doar la capete. Colenchimul oferă plantei atât
plasticitate cât şi elasticitate.

Ţesuturile conducătoare

Ţesuturile conducătoare sunt ţesuturile care asigură circulaţia sevelor brută şi elaborată în corpul
plantelor. Vasele conducătoare sunt de două feluri liberiene şi lemnoase. Vasele lemnoase sunt
folosite pentru circulaţia sevei brute (apa şi sărurile minerale) iar vasele liberiene sunt folosite pentru
circulaţia sevei elaborate (produşii fotosintezei). Vasele sunt asociate cu fibre lemnoase şi liberiene,
parenchim vascular şi celule anexe.

Cambiul vascular este un meristem secundar care produce ţesut liberian şi lemnos secundar,
determinând astfel creşterea în grosime a plantelor

3
 Ţesuturile speciale

Ţesuturile senzitive sunt ţesuturile care în permit plantei să recepţioneze excitaţiile produse de
anumiţi factori de mediu precum atracţia gravitaţională, lumina şi factorii mecanici. Plantele prezintă
celule şi ţesuturi speciale pentru recepţionarea acestor stimuli din mediu şi dezvoltă reacţii specifice.

Ţesuturile de detaşare ajută la detaşarea unor organe care nu mai sunt necesare plantei, de exemplu
frunzele toamna.

Printre ţesuturile speciale se încadrează şi ţesuturile secretoare, care secretă uleiuri volatile,
mucilagii, latex, nectar etc. Glandele digestive ale plantelor carnivore sunt considerate tot ţesuturi
secretoare.

Cârceii plantelor agăţătoare prezintă organe denumite punctuaţiuni senzoriale, care au rolul de
recepţiona excitaţiile tactile. La întâlnirea unui suport solid, cârcelul, recepţionând informaţia la
nivelul punctuaţiunilor, se răsuceşte pe suport.