RO

Dumnezeu privește marii potentați, regi și prinți neevlavioși la fel ca pe niște copii privesc jocul de
cărți. În timp ce se joacă și au cărți bune, ei țin în mâini; apoi, după aceea, când au cărți proaste, ei se
obosesc de ele și le aruncă sub bancă. La fel procedează și Dumnezeu cu marii potentați. Cât timp ei
sunt la guvernare și conduc bine, El îi ține pentru bine; dar de îndată ce depășesc măsura și guvernează
prost, atunci îi aruncă jos de pe scaunul lor, așa cum cântă Maria, și acolo îi lasă să-i lase să zacă.

"Papa", a spus Melancthon, "de o sută de ani încoace, a fost considerat capul principal al întregii
creștinătăți. Când el nu făcea decât să clipească sau să ridice un deget, așa trebuiau să se smerească și
să se teamă împărații, regii și prinții; astfel încât el era Domnul tuturor Domnilor, Regele tuturor
Regilor de pe pământ; da, era un zeu pământesc. Dar acum vine Atotputernicul Dumnezeu, îl dărâmă
pe Papă, și îl câștigă pe acel mare rege cu asul (Luther), și acolo zace. Aceasta este guvernarea lui
Dumnezeu, așa cum cântă Maria în Magnificat: _Deposuit potentes_ - El îi dă jos pe cei puternici de pe
scaunul lor, etc.

"Dacă aș fi fost bogat", a spus Melancthon, "mi-aș fi făcut în mod artificial un joc de cărți și o tablă de
șah din aur și argint, în amintirea jocului de cărți al lui Dumnezeu, în care sunt toți împărații, regii și
prinții mari și puternici, în care întotdeauna îi împinge pe unii prin alții. N. este patru de caro, Papa
este șase de caro, Turcul este opt de caro, Împăratul este regele în acest joc.

"În sfârșit vine Domnul nostru Dumnezeu, împarte jocul, îl bate pe Papa cu Luther (el este asul). Dar
Papa nu este încă mort de tot; Hristos a început să-l omoare cu duhul gurii sale, astfel încât el este mort
în inimile creștinilor credincioși. Sper că aproape a ajuns atât de departe încât, în mai puțin de două
sute de ani, Dumnezeu va pune capăt cu totul lui și acestei idolatrii anticreștine, prin venirea Sa
glorioasă."

EN
God regards ungodly great Potentates, Kings, and Princes even as children regard
playing at cards. While they play, and have good cards, they hold them in their
hands; then, afterwards, when they have bad cards, they are weary of them, and
throw them under the bench. Just so doth God with great Potentates. While they
are in the government, and rule well, he holds them for good; but so soon as they
do exceed, and govern ill, then he throws them down from their seat, as Mary sings,
and there he lets them lie. _Ut Regem Daniœ_.

“The Pope,” said Melancthon, “for the space of these certain hundred years, hath been held for the
principal Head of all Christendom. When he did but wink or hold up one finger, so must the Emperors,
Kings, and Princes have humbled themselves and feared; insomuch that he was Lord of all Lords, King
of all Kings on earth; yea, he was an earthly god. But now comes Almighty God, throws down the
Pope, and wins that great king with the ace (Luther), and there he lies. This is God’s government, as
Mary sings in her Magnificat: _Deposuit potentes_—He puts down the mighty from their seat, etc.

“If I were rich,” said Melancthon, “I would have artificially made me a game at cards, and a chess-
board all of gold and silver, in a remembrance of God’s game at cards, which are all great and mighty
Emperors, Kings, and Princes, where he always thrusteth one out through another. N. is the four of
diamonds, the Pope is the six of diamonds, the Turk is the eight of diamonds, the Emperor is the king in
the game.
“At last comes our Lord God, divides the game, beats the Pope with Luther (he is the ace). But the
Pope is not yet quite dead; Christ hath begun to slay him with the spirit of his mouth, so that he is dead
in the hearts of believing Christians. I hope it is almost come so far that, in less than two hundred
years, God will quite make an end of him, and of that antichristian idolatry, by his glorious coming.”