Dolan Catalin Ionut

Anul III Sem. II

Cateheză despre Taina Preoției

Una dintre cele mai importante Sfinte Taine ale Bisericii, prin care se dezvoltă și se
desăvârșesc lucrările lui Dumnezeu în lume, este Preoția (Taina Hirotoniei), taina tainelor și
știința științelor, după toți Sfinții Părinți.

1. Pregătirea aperceptivă

Este cunoscut faptul că Sfintele Taine transmit credincioșilor sub o formă văzută harul
nevăzut al Sfintei Treimi spre însănătoșirea firii și desăvârșirea vieții duhovnicești. Dacă toți
credincioșii pot beneficia de Taina Botezului, a Mirului, a Euharistiei, a Cununiei, a Pocăinței
și a Maslului, există o taină care se administrează numai anumitor credincioși aleși din sânul
Bisericii pentru o misiune specială de călăuzire a credincioșilor pe calea mântuirii.

2. Anunțarea temei

Aceasta este Taina Preoției, despre care vom face în continuare unele referiri.

3. Tratarea temei

Originea preoției

Mântuitorul Iisus Hristos este întemeietorul Tainei Preoției. El Însuși i-a ales pe Sfinții
Apostoli și i-a învățat, prin activitatea Sa în lume, cele ale Împărăției lui Dumnezeu,
învrednicindu-i de cinstea deosebită de a propovădui Sfânta Evanghelie și de a săvârși fapte
minunate: Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat
asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le
veți ține, vor fi ținute (Ioan 20,21-23). După Înălțarea la cer a Mântuitorului Iisus Hristos,
Sfinții Apostoli au săvârșit Sfânta Taină a Preoției prin punerea mâinilor: hirotonindu-le
preoți în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredințat pe ei Domnului în Care
crezuseră (Fapte 14,2). Astfel, Preoția (Hirotonia) devine Taină a Bisericii - Trupul lui
Hristos, în care, prin punerea mâinilor și rugăciunea arhiereului, Hristos Însuși este Cel care
îmbracă cu puterea Duhului Sfânt pe episcop, preot sau diacon, pentru a propovădui cu
autoritate cuvântul lui Dumnezeu, pentru a sfinți (săvârșind Sfintele Taine) și a conduce spre
Împărăția cerească pe cei încredințați spre păstorire. Harul Preoției își are izvorul direct în
însăși Preoția sau Arhieria nevăzută a lui Hristos, exercitând în numele și cu puterea lui
Hristos întreita slujire în Biserică. Acest ,,filon” al harului preoției s-a transmis curat,
nealterat, cu aceeași putere, până în zilele noastre și se va transmite neîntrerupt, până la
sfârșitul veacurilor, pentru cei atașați de Tradiția și învățătura Bisericii.

Necesitatea Preoției lui Hristos

În istoria omenirii abundă dovezile în spațiul religios de prezența unor magicieni, sibile,
profetese, slujitori păgâni ai diverșilor zei (Baal, Astarta etc.) care slujeau divinității,
indiferent de reprezentarea acesteia. Ca un fir roșu, în conștiința omenirii a existat permanent
nevoia de cineva care să facă legătura între om și Dumnezeu, cel prin care divinitatea își
comunica dorințele. Această caracteristică a tuturor popoarelor din toate timpurile ne arată
necesitatea unei călăuze care să cunoască drumul către Dumnezeu, nevoia de un mijlocitor.
Superioritatea preoției în creștinism față de tentativele ancestrale ale celorlalte religii de a-l
aduce pe om înaintea lui Dumnezeu constă în valorile pe care le aduce cu sine creștinismul.
Aici, în creștinism, Dumnezeu este Singurul viu și Adevărat! Este Persoană (chiar și în
Vechiul Testament Dumnezeu se face cunoscut în adiere de vânt, tunete, fulgere etc., nu este
cunoscut ca persoană). El nu aduce frică sau durere, este Dumnezeul iubirii și al iertării. El Se
aduce pe Sine ca Jertfă (în Euharistie, pe Masa Sfântului Altar) și în același timp El Însuși
învață, păstorește, comunică harul sau binecuvântarea Sa, în mod văzut, prin preoții Săi. Prin
ei se iartă păcatele oamenilor, care nu-i puțin lucru! Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre
preot: Este o nebunie să disprețuiești pe cel fără de care nu putem dobândi nici mântuirea, nici
bunătățile făgăduite. Mai mult, învestirea unui candidat la Taina Preoției (arhiereu, preot sau
diacon) se face în Sfântul Altar, în genunchi, cu capul pe colțul Sfintei Mese, unde se află
lipită iconița cu Sfântul Ioan Evanghelistul (în celelalte colțuri se află Evangheliștii Matei,
Marcu și Luca). De ce chiar acolo? Dacă vă amintiți, Sfântul Ioan este numit în Evanghelie
ucenicul care-L iubea (pe Domnul), cel care-și pleacă, la Cina cea de Taină, capul pe pieptul
Mântuitorului, iar la momentul Răstignirii a fost singurul dintre Apostoli care n-a fugit!
Iubirea față de Hristos nu l-a lăsat. Și-a asumat responsabilitatea prezenței lângă Sfânta
Cruce. Lui îi este încredințată Maica Domnului: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului:
Iată mama ta! (Ioan 19,26-27). Și-a asumat, de fapt, Crucea lui Hristos, iubire și jertfă în
același timp. Iată ce-și asumă un viitor preot: jertfelnicie și iubire așa cum a avut Sfântul Ioan
față de Domnul. Din această perspectivă, preoția Lui nu poate fi comparată cu nimic altceva.

Preoția sacramentală și preoția universală

Când vorbim de preoție ca misiune specială rânduită de Mântuitorul și de Sfinții

Apostoli, ne referim la preoția sacramentală (episcop, preot și diacon) destinată prin excelență
slujirii Sfântului Altar. Deși atât de evidente treptele preoției, se vorbește și de o preoție
universală, a tuturor credincioșilor: Iar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, neam
sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiți în lume bunătățile Celui ce v-a chemat din
întuneric la lumina Sa cea minunată (I Petru 2,9). În cazul acesta, Sfântul Apostol Petru se
referă la toți cei care au primit Taina Botezului, iar mai apoi prin Mirungere și Euharistie
devin pietre vii, casă duhovnicească, preoție sfântă (I Petru 2,5). Iată sensul preoției
universale, în care toți credincioșii sunt chemați să vestească și ei, alături de episcopi și
preoți, bunătățile lui Hristos. Însă preoția universală formată din toți credincioșii care
participă la viața Bisericii nu o exclude pe cea sacramentală. Altfel, cum am putea înțelege
cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Oare toți sunt apostoli? Oare toți sunt prooroci?... (I
Corinteni 12,29). Așadar, între cele două preoții există o distincție, dar în același timp și o
împreună-lucrare spre zidirea tuturor. Gândiți-vă, nu poate exista Biserica fără episcop. Fără
el - spune pr. Stăniloae -, Hristos nu are un chip văzut prin care să sfințească preoți,
săvârșitori ai Tainelor, în folosul credincioșilor. De asemenea, nici episcopul nu poate exista
fără Biserică, unde ați văzut episcop fără credincioși, sau păstor fără turmă?

4. Recapitularea

Cine a întemeiat Taina Preoției? În ce constă superioritatea preoției în creștinism? Ce

primește un candidat la preoție? Care este diferența dintre preoția sacramentală și preoția
universală?
 5. Asocierea

După rânduiala oficierii Tainei, Hirotonia se aseamănă cu Taina Cununiei. Înconjurarea

mesei și cântarea: Sfinților mucenici... și Isaie, dănțuiește... exprimă bucuria duhovnicească a
celor care prin hirotonie se unesc cu Biserica.

6. Generalizarea

Generalizăm spunând că Taina Preoției este acea Sfântă Taină prin care candidatul,
îndeplinind condițiile necesare, primește, prin punerea mâinilor episcopului și rostirea
rugăciunii, harul sfințitor al Duhului Sfânt, pentru a putea continua tripla activitate a
Mântuitorului: de sfințire, învățare și conducere a credincioșilor pe drumul mântuirii.

7. Aplicarea

Aplicăm afirmând că un viitor preot trebuie să îndeplinescă anumite condiții pentru a

putea fi hirotonit: să fie licențiat în teologie, să aibă calități morale demne de un viitor preot,
precum și acordul duhovnicului delegat de episcop, înaintea căruia se spovedește.

Bibliografie:

Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică, vol. III, Editura IBMBOR, București,
2003;

Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Efrem Sirul, Despre preoție, traducere pr.
Dumitru Fecioru, Editura Biserica Ortodoxă, 2004;

Pr. Prof. Sorin Cosma, Cuvinte ale dreptei credințe, Arad, 1992.