CUPRINS JURISPRUDENȚĂ PUBLICITATE

1. HOTĂRÂREA CURȚII 19 aprilie 2007 în cauza C-381-05 De Landtsheer Emmanuel

SA împotriva Comité Interprofessionnel du Vin de Champagne, Veuve Clicquot
Ponsardin SA,
„Directivele 84/450/CEE și 97/55/CE – Publicitate comparativă – Identificare a unui concurent
sau a unor bunuri ori servicii oferite de un concurent – Bunuri sau servicii care răspund
acelorași nevoi sau sunt destinate aceluiași scop – Referire la denumiri de origine”având ca
obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234
CE de cour d’appel de Bruxelles (Belgia), prin decizia din 13 octombrie 2005, primită de Curte
la data de 19 octombrie 2005.

2. HOTĂRÂREA CURȚII 18 iunie 2009 în cauza C-487/07 L’Oréal SA, Lancôme

parfums et beauté & Cie SNC, Laboratoire Garnier & Cie împotriva Bellure NV,
Malaika Investments Ltd.
„Directiva 89/104/CEE – Mărci – Articolul 5 alineatele (1) și (2) – Utilizare într-o
publicitate comparativă – Dreptul de a obține interzicerea acestei utilizări – Profit obținut
în mod neloial din renume – Atingere adusă funcțiilor mărcii – Directiva 84/450/CEE –
Publicitate comparativă – Articolul 3a alineatul (1) literele (g) și (h) – Condițiile în care
publicitatea comparativă este permisă – Profit obținut în mod neloial din reputația unei
mărci – Prezentarea unui bun drept o imitație sau o reproducere”.

3. HOTĂRÂREA CURȚII 18 noiembrie 2010 în cauza C-159/09 Lidl SNC împotriva

Vierzon Distribution SA.
„Directivele 84/450/CEE și 97/55/CE – Condiții privind caracterul licit al publicității
comparative – Comparare a prețurilor cu privire la o selecție de produse alimentare
comercializate de două lanțuri de magazine concurente – Bunuri care răspund acelorași
nevoi sau care sunt destinate acelorași scopuri – Publicitate înșelătoare – Comparare a unei
caracteristici verificabile”.

4. HOTĂRÂREA CURȚII din 9 iunie 2011 în cauza C-52/10 Eleftheri tileorasi AE

„ALTER CHANNEL”, Konstantinos Giannikos împotriva Ypourgos Typou kai
Meson Mazikis Enimerosis, Ethniko Symvoulio Radiotileorasis.
„Directiva 89/552/CEE – Activități de difuzare a programelor de televiziune – Articolul 1
litera (d) – Noțiunea «publicitate mascată» – Caracter intenționat – Prezentarea unui
tratament dentar estetic în cursul unei emisiuni televizate”.

5. HOTĂRÂREA CURȚII 13 martie 2014 în cauza C-52/13 Posteshop SpA – Divisione

Franchising Kipoint împotriva Autorità Garante della Concorrenza e del Mercato,
„Trimitere preliminară – Directiva 2006/114/CE – Noțiunile «publicitate înșelătoare» și
«publicitate comparativă» – Reglementare națională care consideră publicitatea înșelătoare și
publicitatea comparativă ilegală drept două fapte ilicite distincte”
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de
Consiglio di Stato (Italia), prin decizia din 16 noiembrie 2012, primită de Curte la 31 ianuarie
2013.
 6. HOTĂRÂREA CURȚII 8 februarie 2017 în cauza C-562/15 -Carrefour
Hypermarchés SAS împotriva ITM Alimentaire International SAS.
„Trimitere preliminară – Publicitate comparativă – Directiva 2006/114/CE – Articolul 4 –
Directiva 2005/29/CE – Articolul 7 – Compararea obiectivă a prețurilor – Omisiune
înșelătoare – Publicitate care compară prețurile produselor vândute în magazine de
dimensiuni sau de formate diferite – Caracterul licit – Informație semnificativă – Nivelul
și suportul informației”.

TREBUIE SINTEZĂ

1. HOTĂRÂREA CURȚII 19 aprilie 2007 în cauza C-381-05 De Landtsheer Emmanuel

SA împotriva Comité Interprofessionnel du Vin de Champagne, Veuve Clicquot
Ponsardin SA,
„Directivele 84/450/CEE și 97/55/CE – Publicitate comparativă – Identificare a unui concurent
sau a unor bunuri ori servicii oferite de un concurent – Bunuri sau servicii care răspund
acelorași nevoi sau sunt destinate aceluiași scop – Referire la denumiri de origine”având ca
obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234
CE de cour d’appel de Bruxelles (Belgia), prin decizia din 13 octombrie 2005, primită de Curte
la data de 19 octombrie 2005, în procedura

Cadrul juridic
Reglementarea comunitară
3 Potrivit articolului 2 punctul 2a din directivă, prin „publicitate comparativă” se înțelege orice
formă de publicitate care identifică în mod explicit sau implicit un concurent sau bunuri ori servicii
oferite de un concurent.
4 Articolul 3a alineatul (1) din directivă prevede:
„Se permite publicitatea comparativă, în ceea ce privește comparația, în cazul în care sunt îndeplinite
următoarele condiții:
(a) nu este înșelătoare, în conformitate cu articolul 2 [punctul] 2, articolul 3 și articolul 7 alineatul
(1);
(b) compară bunuri sau servicii care răspund acelorași nevoi sau sunt destinate acelorași scopuri;
(c) compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici materiale, relevante, verificabile și
reprezentative ale acelor bunuri sau servicii, care pot include și prețul;
[…]
(f) în cazul produselor cu denumire de origine, se referă în fiecare caz la produse cu aceeași
denumire;
(g) nu profită în mod neloial de reputația unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor semne
distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente;
[…]”
5 Articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2081/92 al Consiliului din 14 iulie 1992
privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare
(JO L 208, p. 1) prevede:
„Denumirile înregistrate sunt protejate împotriva:
(a) utilizării comerciale directe sau indirecte a unei denumiri înregistrate referitoare la produsele
care nu sunt acoperite de înregistrare, în măsura în care aceste produse sunt comparabile cu cele
înregistrate sub această denumire sau în măsura în care această utilizare permite exploatarea reputației
denumirii înregistrate;
(b) utilizării abuzive, imitării sau evocării, chiar dacă originea adevărată a produsului este indicată
sau dacă denumirea protejată este tradusă sau însoțită de expresii precum «gen», «tip», «metodă»,
«stil», «imitație» sau o altă expresie similară;
(c) oricărei indicații false sau înșelătoare privind proveniența, originea, natura sau calitățile esențiale
ale produsului, care apare pe partea interioară sau exterioară a ambalajului, în materialul publicitar sau
documentele aferente produsului în cauză, precum și împotriva împachetării produsului într-un
ambalaj de natură să creeze o impresie eronată cu privire la originea acestuia;
(d) oricărei alte practici susceptibile să inducă publicul în eroare cu privire la originea adevărată a
produsului.
[…]”
Reglementarea națională
6 Articolul 23 din legea privind practicile comerciale și informarea și protecția consumatorului din
14 iulie 1991 (Moniteur belge din 29 august 1991), astfel cum a fost modificată prin legea din 25 mai
1999 (Moniteur belge din 23 iunie 1999, denumită în continuare „LPCC”), prevede:
„Fără a aduce atingere altor acte cu putere de lege sau norme administrative, este interzisă orice
publicitate:
1º care conține afirmații, indicații sau reprezentări susceptibile de a induce în eroare asupra
identității, naturii, compoziției, originii, cantității, disponibilității, modului și datei fabricării sau asupra
caracteristicilor unui produs sau efectelor asupra mediului înconjurător; prin caracteristici trebuie să se
înțeleagă avantajele unui produs, în special în privința proprietăților sale, a posibilităților sale de
utilizare, a rezultatelor care pot fi așteptate în urma utilizării sale, a condițiilor în care poate fi obținut,
în special prețul sau modul în care este stabilit prețul și caracteristicile esențiale ale testelor sau
controalelor efectuate asupra produsului și serviciilor care îl însoțesc;
[…]
6° care, fără a aduce atingere dispozițiilor prevăzute la articolul 23a, conține elemente denigratoare
în privința unui alt vânzător, a produselor, serviciilor sau activității sale;
7° care, fără a aduce atingere dispozițiilor prevăzute la articolul 23a, conține comparații înșelătoare,
denigratoare sau care, fără a fi necesar, implică posibilitatea de identificare a unuia sau a mai multor
alți vânzători;
8° care, fără a aduce atingere dispozițiilor prevăzute la articolul 23a, conține elemente susceptibile
să creeze confuzie cu un alt vânzător, cu produsele, serviciile sau activitatea acestuia;
[…]”
7 Articolul 23 bis din LPCC are următorul cuprins:
„§ 1 Publicitatea comparativă este licită atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții cu privire
la comparație:
1° nu este înșelătoare, în sensul articolelor 23 punctele 1°-5° din prezenta lege;
[…]
3° compară în mod obiectiv una sau mai multe caracteristici esențiale, pertinente, verificabile și
reprezentative ale acestor produse și servicii, între care poate fi inclus și prețul;
[…]
6° în cazul produselor cu denumire de origine, se referă în fiecare caz la produse cu aceeași
denumire;
7° nu profită în mod neloial de notorietatea unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor semne
distinctive ale unui concurent ori de denumirea de origine a produselor concurente;
[…]
§ 2 Orice comparație care se referă la o ofertă specială trebuie să precizeze într-o manieră clară și
neechivocă data limită a ofertei sau, după caz, faptul că oferta specială este valabilă până la epuizarea
bunurilor sau serviciilor și, în cazul în care oferta specială nu a început încă, data începerii perioadei
pe parcursul căreia se aplică un preț special sau alte condiții specifice.
§ 3 Este interzisă orice publicitate comparativă care nu respectă condițiile stabilite în §§ 1 și 2.”
Litigiul din acțiunea principală și întrebările preliminare
8 De Landtsheer produce și comercializează mai multe tipuri de bere sub marca Malheur. În 200l,
aceasta a lansat, sub denumirea „Malheur Brut Réserve”, o bere al cărei proces de elaborare este
inspirat din metoda de producție a vinurilor spumoase și căreia a urmărit să îi imprime caracterul de
produs excepțional.
9 Pe sticlă, pe pliantul atașat sticlei și pe ambalajul din carton al acesteia figurează, printre altele,
mențiunile „BRUT RÉSERVE”, „La première bière BRUT au monde” („Prima bere BRUT din
lume”), „Bière blonde à la méthode traditionnelle” („Bere blondă după metoda tradițională”) și
„Reims-France”, precum și o referire la viticultorii din Reims și Épernay. Cu ocazia prezentării acestui
produs, De Landtsheer a utilizat expresia „Champagnebier”, pentru a sublinia că era vorba de o bere
care fusese produsă prin metoda champenoise. În plus, această societate a lăudat originalitatea noii beri
Malheur, evocând caracteristicile vinului spumos și, în particular, pe cele ale șampaniei.
10 La 8 mai 2002, CIVC și Veuve Clicquot au introdus o acțiune împotriva De Landtsheer la
tribunal de commerce de Nivelles (Tribunalul Comercial din Nivelles), pentru a obține în special
interzicerea utilizării mențiunilor arătate anterior. O astfel de utilizare nu ar fi numai înșelătoare, ci ar
constitui și o publicitate comparativă ilicită.
11 Prin hotărârea din 26 iulie 2002, tribunalul menționat a obligat De Landtsheer în special să
înceteze orice utilizare a mențiunii „Méthode traditionnelle”, a denumirii de origine „Champagne”, a
indicației de proveniență „Reims-France”, precum și a referirilor la viticultorii din Reims și Épernay
și la metoda de producere a șampaniei. Cererea formulată de CIVC și Veuve Clicquot a fost respinsă
în ceea ce privește utilizarea mențiunilor „BRUT”, „RÉSERVE”, „BRUT RÉSERVE” și „La première
bière BRUT au monde”.
12 Renunțând la folosirea denumirii de origine „Champagne” în expresia „Champagnebier”, De
Landtsheer a formulat apel împotriva acestei hotărâri în privința celorlalte elemente ale litigiului. CIVC
și Veuve Clicquot au declarat un apel incidental cu privire la folosirea termenilor
„BRUT”, „RÉSERVE”, „BRUT RÉSERVE” și „La première bière BRUT au monde”.
13 Apreciind că interpretarea directivei îi era necesară pentru a soluționa litigiul cu care fusese
sesizată, cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) a hotărât să suspende judecarea
cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Definiția publicității comparative include mesajele publicitare în care persoana care publică
reclama face referire numai la un tip de produs, în sensul că ar fi necesar să se considere, în această
ipoteză, că un asemenea mesaj face referire la toate întreprinderile care oferă acest tip de produs și că
fiecare dintre acestea poate pretinde că a fost identificată?
2) Pentru a determina existența unui raport de concurență între persoana care publică reclama și
întreprinderea la care se face referire, în sensul articolului [2 punctul] 2a din directivă:
a) trebuie considerat, în special prin compararea articolului [2 punctul] 2a cu litera (b) a articolului
3a, că este concurent, în sensul acestei dispoziții, orice întreprindere care poate fi identificată în cadrul
publicității, oricare ar fi produsele sau serviciile oferite de aceasta?
b) în ipoteza în care răspunsul la întrebarea anterioară este negativ și sunt necesare alte condiții
pentru a stabili un raport de concurență, este necesar să fie avute în vedere starea actuală a pieței și
obiceiurile de consum din cadrul Comunității sau trebuie să fie avute în vedere în egală măsură și
posibilitățile de evoluție a acestor obiceiuri?
c) trebuie limitată examinarea la partea din teritoriul comunitar în care este difuzată publicitatea?
d) este necesar să fie apreciat raportul de concurență prin raportare la tipurile de produse care fac
obiectul comparației și la modul în care aceste tipuri de produse sunt percepute în general sau, pentru
a aprecia gradul de substituire posibilă, este necesar să se țină seama în egală măsură de caracteristicile
particulare ale produsului pe care persoana care publică reclama urmărește să îl promoveze în
publicitatea în litigiu și de imaginea pe care urmărește să i-o imprime?
e) criteriile care permit stabilirea existenței unui raport de concurență în sensul articolului 2 punctul
2a și criteriile care permit să se verifice dacă comparația îndeplinește condiția prevăzută la articolul 3a
litera (b) sunt identice?
3) Rezultă din compararea articolului 2 punctul 2a din directivă […], pe de o parte, și a articolului
3a din această directivă, pe de altă parte:
a) fie că este ilicită orice publicitate comparativă care permite identificarea unui tip de produse, în
ipoteza în care mențiunea nu permite identificarea unui concurent sau a bunurilor pe care le oferă;
b) fie că trebuie examinat caracterul licit al comparației numai în lumina dispozițiilor naționale,
altele decât cele care transpun dispozițiile directivei privind publicitatea comparativă, ceea ce ar putea
conduce la o protecție mai redusă a consumatorului sau a întreprinderilor care oferă tipul de produs la
care se raportează produsul oferit de persoana care publică reclama?
4) În ipoteza în care ar trebui să se concluzioneze că există publicitate comparativă, în sensul
articolului 2 punctul 2a, [este] necesar să se deducă din articolul 3a punctul 1 litera (f) din directivă că
este ilicită orice comparație care, pentru produse fără denumire de origine, se referă la produse cu
denumire de origine[?]”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare
14 Prin intermediul primei întrebări formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se
stabilească dacă articolul 2 punctul 2a din directivă trebuie interpretat în sensul că poate fi considerată
ca fiind publicitate comparativă referirea, într-un mesaj publicitar, la un tip de produse, iar nu la o
întreprindere sau la un produs determinat.
15 Trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 2 punctul 2a din directivă, prin „publicitate
comparativă” se înțelege orice formă de publicitate care identifică în mod explicit sau implicit un
concurent sau bunuri ori servicii oferite de un concurent.
16 Potrivit unei jurisprudențe constante, aceasta este o definiție cuprinzătoare, care permite
includerea tuturor formelor de publicitate comparativă, astfel încât este suficient să existe o comunicare
care să facă referire, chiar implicit, la un concurent sau la bunuri ori servicii oferite de acesta pentru a
exista publicitate comparativă (a se vedea hotărârea din 25 octombrie 2001, Toshiba Europe, C-112/99,
Rec., p. I-7945, punctele 30 și 31, precum și hotărârea din 8 aprilie 2003, Pippig Augenoptik, C-44/01,
Rec., p. I-3095, punctul 35).
17 Astfel, elementul necesar în vederea constatării caracterului comparativ al unui anunț publicitar
este identificarea, explicită sau implicită, a unui concurent al persoanei care publică reclama sau a unor
bunuri ori servicii oferite de acesta (hotărârea Toshiba Europe, citată anterior, punctul 29).
18 Simplul fapt că o întreprindere face referire în mesajul său publicitar numai la un tip de produse
nu permite excluderea a priori a acestui mesaj din sfera de aplicare a directivei.
19 Un asemenea mesaj este susceptibil să aparțină publicității comparative în măsura în care un
concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta pot fi identificate ca fiind în mod concret vizate
de publicitatea menționată, fie și implicit.
20 În acest context, este lipsit de relevanță faptul că referirea la un tip de produse poate, ținând
seama de circumstanțele cauzei și, în particular, de structura pieței în cauză, să permită identificarea
mai multor concurenți sau a unor bunuri ori servicii oferite de aceștia.
21 O interpretare literală a articolului 2 punctul 2a din directivă, care ar impune identificarea unui
singur concurent al persoanei care publică reclama sau a unor bunuri sau servicii ale unui singur
concurent, ar fi incompatibilă cu o definiție în sens larg a publicității comparative și, prin aceasta,
contrară jurisprudenței constante a Curții.
22 Revine instanțelor naționale, în fiecare cauză în parte, competența de a verifica, ținând seama de
toate elementele pertinente ale cauzei, dacă o publicitate permite consumatorilor să identifice, în mod
explicit sau implicit, ca fiind în mod concret vizate prin publicitatea menționată una sau mai multe
întreprinderi determinate sau bunurile ori serviciile oferite de acestea.
23 Instanțele menționate trebuie să țină seama, la momentul acestei aprecieri, de așteptările
prezumate ale unui consumator mediu, normal informat, atent și avizat în mod rezonabil (a se vedea
hotărârea Pippig Augenoptik, citată anterior, punctul 55, și hotărârea din 19 septembrie 2006, Lidl
Belgium, C-356/04, Rec., p. I-8501, punctul 78).
24 Prin urmare, se impune a răspunde la prima întrebare că articolul 2 punctul 2a din directivă
trebuie interpretat în sensul că poate fi considerată publicitate comparativă referirea, într-un mesaj
publicitar, la un tip de produse, iar nu la o întreprindere sau la un produs determinat, atunci când este
posibilă identificarea acestei întreprinderi sau a produselor oferite de aceasta ca fiind vizate în mod
concret prin mesajul respectiv. Împrejurarea că mai mulți concurenți ai persoanei care publică reclama
sau bunuri ori servicii oferite de aceștia pot fi identificate ca fiind vizate în mod concret prin mesajul
publicitar este lipsită de relevanță în ceea ce privește recunoașterea caracterului comparativ al
publicității.
Cu privire la cea de a doua întrebare
25 Cea de a doua întrebare prezintă trei aspecte.
26 În primul rând, instanța de trimitere urmărește să afle, în esență, dacă existența unui raport de
concurență, în sensul articolului 2 punctul 2a din directivă, între persoana care publică reclama și
întreprinderea care este identificată în mesajul publicitar poate fi stabilită independent de bunurile sau
serviciile oferite de aceasta. În al doilea rând, în cazul unui răspuns negativ la această întrebare, instanța
de trimitere solicită să se stabilească, în ceea ce privește constatarea existenței raportului de concurență
menționat, pertinența utilizării anumitor criterii, cum ar fi analiza actuală sau evolutivă a stării pieței și
a obiceiurilor de consum, determinarea unui teritoriu comunitar restrâns la aria de difuzare a publicității
menționate și caracterul substituibil al produselor care fac obiectul comparației, acest din urmă caracter
depinzând de tipurile de produse apreciate în mod abstract sau ținând seama de caracteristicile și de
imaginea pe care persoana care publică reclama înțelege să le-o imprime. În al treilea rând, instanța de
trimitere solicită să se stabilească dacă aceste criterii sunt identice cu acelea care permit verificarea
îndeplinirii de către comparația respectivă a condiției prevăzute la articolul 3a alineatul (1) litera (b)
din directivă.
- Cu privire la primul aspect
27 Astfel cum rezultă de la articolul 2 punctul 2a din directivă, elementul specific noțiunii de
publicitate comparativă este identificarea unui „concurent” al persoanei care publică reclama sau a
unor bunuri ori servicii oferite de acesta.
28 Calitatea de „întreprinderi concurente” se întemeiază, prin definiție, pe caracterul substituibil al
bunurilor sau serviciilor pe care aceste întreprinderi le oferă pe piață.
29 Este tocmai motivul pentru care articolul 3a alineatul (1) litera (b) din directivă impune drept
condiție a caracterului licit al publicității comparative compararea bunurilor sau serviciilor care
răspund acelorași nevoi sau sunt destinate acelorași scopuri.
30 Astfel cum a statuat deja Curtea, faptul că produsele sunt, într-o anumită măsură, de natură a
satisface nevoi identice permite să se concluzioneze că există un anumit grad de substituire între ele
(hotărârea din 27 februarie 1980, Comisia/Regatul Unit, 170/78, Rec., p. 417, punctul 14, și hotărârea
din 9 iulie 1987, Comisia/Belgia, 356/85, Rec., p. 3299, punctul 10).
31 Prin urmare, se impune a răspunde cu privire la primul aspect al celei de a doua întrebări în
sensul că existența unui raport de concurență între persoana care publică reclama și întreprinderea care
este identificată în mesajul publicitar nu poate fi stabilită independent de bunurile sau serviciile oferite
de aceasta.
- Cu privire la cel de al doilea aspect
32 Astfel cum s-a arătat la punctul 28 din prezenta hotărâre, existența unui raport de concurență
între întreprinderi este condiționată de constatarea faptului că produsele oferite de acestea prezintă un
anumit grad de substituire reciprocă.
33 Aprecierea concretă a acestui grad de substituire, care este de competența instanțelor naționale
și care trebuie efectuată în lumina obiectivelor directivei, precum și a principiilor care se degajă din
jurisprudența Curții, presupune examinarea criteriilor care permit stabilirea existenței unei relații
concurențiale între cel puțin o parte a gamei de produse oferite de întreprinderile în cauză.
34 În această privință, este necesar a se aminti că rezultă din considerentul (2) al Directivei 97/55
că publicitatea comparativă contribuie la demonstrarea obiectivă a calității diferitelor produse
comparabile și la stimularea concurenței între furnizorii de bunuri și servicii, în beneficiul
consumatorilor.
35 Potrivit unei jurisprudențe constante, condițiile impuse pentru publicitatea comparativă trebuie
să fie interpretate în sensul cel mai favorabil acesteia (hotărârile citate anterior Toshiba Europe, punctul
37, Pippig Augenoptik, punctul 42, și Lidl Belgium, punctul 22).
36 Mai precis, pentru a determina existența unui raport de concurență între produse, Curtea a
considerat că trebuie avută în vedere nu numai starea actuală a pieței, dar și posibilitățile de evoluție în
contextul liberei circulații a mărfurilor la scară comunitară, precum și noile posibilități de substituire
între produse pe care le poate releva intensificarea schimburilor (hotărârea Comisia/Regatul Unit, citată
anterior, punctul 6).
37 Curtea a precizat totodată că, pentru a măsura gradul posibil de substituire, nu poate să se limiteze
la obiceiurile de consum existente într-un stat membru sau într-o regiune determinată. Aceste obiceiuri,
în mod esențial variabile în timp și spațiu, nu pot fi considerate drept un dat imuabil (hotărârea
Comisia/Regatul Unit, citată anterior, punctul 14).
38 În speță, este necesar să se constate că instanțele naționale, care sunt chemate să aprecieze
existența unui raport de concurență între întreprinderi în vederea unei eventuale aplicări a reglementării
privind publicitatea comparativă, își exercită competențele asupra părții din teritoriul comunitar unde
sunt situate aceste întreprinderi. Tocmai în cadrul acestui teritoriu, o întreprindere încearcă, prin
intermediul unui mesaj publicitar, să modifice opțiunile de cumpărare ale consumatorilor, prin
evidențierea avantajelor produselor pe care le oferă.
39 În acest context, relațiile concurențiale în cauză trebuie să fie analizate prin raportare la piața în
cadrul căreia este difuzată publicitatea comparativă. Cu toate acestea, având în vedere că în acest
domeniu se impune o analiză evolutivă a obiceiurilor de consum și că nu poate fi exclus în niciun caz
faptul că modificările acestor obiceiuri constatate într-un stat membru pot să își extindă efectele în alte
state membre, este de competența instanțelor naționale să țină seama de aceasta în scopul de a evalua
eventualele repercusiuni ale modificărilor obiceiurilor menționate în propriul lor stat membru.
40 În plus, întrucât caracterul interschimbabil al produselor depinde, în esență, de deciziile de
cumpărare luate de consumatori, se impune a constata că, în măsura în care aceste decizii sunt
susceptibile să evolueze în funcție de avantajele pe care aceștia le recunosc în privința bunurilor și a
serviciilor, caracteristicile concrete ale produselor pe care publicitatea urmărește să le promoveze,
dincolo de aprecierea in abstracto ca tipuri de produse, trebuie să fie considerate ca fiind elemente
pertinente în cadrul aprecierii gradului de substituire.
41 Acest lucru este valabil cu atât mai mult în ceea ce privește imaginea pe care persoana care
publică reclama urmărește să o imprime produselor sale, aceasta constituind unul dintre elementele
determinante ale evoluției alegerilor consumatorilor.
42 Având în vedere tot ceea ce precedă, se impune a răspunde cu privire la cel de al doilea aspect
al celei de a doua întrebări în sensul că, pentru a determina existența unui raport de concurență între
persoana care publică reclama și întreprinderea care este identificată în mesajul publicitar, trebuie avute
în vedere:
– starea actuală a pieței și obiceiurile de consum, precum și posibilitățile de evoluție a acestora;
– partea din teritoriul comunitar în cadrul căreia este difuzată publicitatea, fără însă a exclude, după
caz, efectele pe care evoluția obiceiurilor de consum constatate în alte state membre le poate avea pe
piața națională în cauză, și
– caracteristicile particulare ale produsului pe care persoana care publică reclama urmărește să îl
promoveze, precum și imaginea pe care înțelege să i-o imprime.
- Cu privire la cel de al treilea aspect
43 În cadrul armonizării comunitare a publicității comparative, articolul 2 punctul 2a și articolul 3a
alineatul (1) litera (b) din directivă îndeplinesc funcții diferite.
44 Într-adevăr, articolul 2 punctul 2a mai sus menționat stabilește criteriile care permit definirea
noțiunii de publicitate comparativă, delimitând astfel câmpul de aplicare al directivei. Articolul 3a
alineatul (1) litera (b) din aceasta prevede una dintre condițiile caracterului licit al publicității
comparative, impunând ca produsele concurente comparate să răspundă acelorași nevoi sau să fie
destinate acelorași scopuri, respectiv să prezinte un grad suficient de interschimbabilitate pentru
consumator (hotărârea Lidl Belgium, citată anterior, punctul 26).
45 Astfel cum a relevat avocatul general la punctul 93 din concluziile sale, dacă aceste criterii ar fi
identice, articolul 3a alineatul (1) litera (b) din directivă ar fi lipsit de orice efect util, dat fiind că nicio
publicitate susceptibilă să fie comparativă în sensul articolului 2 punctul 2a menționat anterior nu s-ar
putea dovedi vreodată contrară condiției caracterului licit în discuție.
46 Desigur, cele două dispoziții ale directivei prezintă o evidentă apropiere.
47 Cu toate acestea, în timp ce definiția publicității comparative prevăzută la articolul 2 punctul 2a
din directivă presupune existența unei relații concurențiale între întreprinderi și se dovedește în această
privință suficient să se verifice dacă produsele oferite de acestea prezintă, într-un mod general, un
anumit grad de substituire reciprocă, condiția enumerată la articolul 3a alineatul (1) litera (b) din
aceeași directivă impune o apreciere individuală și concretă a produselor care constituie în mod specific
obiectul comparației din mesajul publicitar pentru a se stabili existența unei posibilități efective de
substituire.
48 Trebuie arătat, în privința criteriilor stabilite la punctele 36-41 din prezenta hotărâre, că acestea
se aplică mutatis mutandis în privința articolului 3a alineatul (1) litera (b) din directivă.
49 Având în vedere tot ceea ce precedă, se impune a răspunde cu privire la cel de al treilea aspect
al celei de a doua întrebări în sensul că acele criterii care permit stabilirea unui raport de concurență,
în sensul articolului 2 punctul 2a din directivă, și cele al căror scop este de a verifica îndeplinirea de
către comparația respectivă a condiției prevăzute la articolul 3a alineatul (1) litera (b) din această
directivă nu sunt identice.
Cu privire la cea de a treia întrebare
50 Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească în primul
rând dacă o publicitate care face referire la un tip de produse, fără a identifica însă un concurent sau
bunurile pe care acesta le oferă, este ilicită prin prisma articolului 3a alineatul (1) din directivă. În al
doilea rând, instanța de trimitere urmărește să afle dacă se impune mai degrabă examinarea condițiilor
privind caracterul licit al unei asemenea publicități în lumina altor dispoziții naționale, chiar dacă, în
acest caz, această apreciere ar putea conduce la o protecție mai redusă a consumatorilor sau a
întreprinderilor care oferă tipul de produse la care se referă publicitatea.
51 Astfel cum rezultă de la punctele 17-19 din prezenta hotărâre, identificarea, într-un mesaj
publicitar, a unui concurent al persoanei care publică reclama sau a unor bunuri ori servicii oferite de
acesta constituie o condiție sine qua non pentru ca mesajul publicitar respectiv să poată fi considerat
ca reprezentând o publicitate comparativă, incluzându-se, prin aceasta, în sfera de aplicare a directivei.
52 Prin urmare, condițiile referitoare la caracterul licit al publicității comparative, astfel cum sunt
enumerate la articolul 3a alineatul (1) din directivă, sunt aplicabile doar mesajelor publicitare care au
caracter comparativ.
53 Eventualul caracter ilicit al unei publicități care face referire la un tip de produse, fără a identifica
însă un concurent sau bunurile oferite de acesta, nu aparține domeniului publicității comparative și, în
consecință, nu poate fi stabilit în temeiul articolului 3a alineatul (1) din directivă.
54 Astfel, condițiile caracterului licit al unei asemenea publicități trebuie apreciate prin raportare la
alte dispoziții de drept național sau, după caz, de drept comunitar, în special cele ale directivei privind
publicitatea înșelătoare.
55 O astfel de apreciere se va întemeia în mod necesar pe alte criterii decât cele care se referă la
caracterul licit al publicității comparative, fără a se impune luarea în considerare a existenței diferitelor
niveluri de protecție a consumatorilor sau a întreprinderilor concurente care ar putea rezulta din aceasta.
56 Având în vedere tot ceea ce precedă, se impune a răspunde la cea de a treia întrebare în sensul
că:
– în primul rând, o publicitate care face referire la un tip de produse fără să identifice însă un
concurent sau bunurile oferite de către acesta din urmă nu este ilicită prin prisma articolului 3a alineatul
(1) din directivă;
– în al doilea rând, condițiile caracterului licit al unei asemenea publicități trebuie examinate în
lumina altor dispoziții de drept național sau, după caz, de drept comunitar, independent de faptul că
aceasta ar putea implica o protecție mai redusă a consumatorilor sau a întreprinderilor concurente.
Cu privire la cea de a patra întrebare
57 Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă
articolul 3a alineatul (1) litera (f) din directivă trebuie interpretat în sensul că este ilicită orice
comparație care, pentru produse fără denumire de origine, se referă la produse cu denumire de origine.
58 În temeiul articolului 3a alineatul (1) litera (f) din directivă, publicitatea comparativă care
urmărește să promoveze un produs cu denumire de origine este licită atunci când se referă în fiecare
caz la produse cu aceeași denumire.
59 Rezultă din considerentul (12) al Directivei 97/55 că obiectivul acestei condiții a caracterului
licit al publicității comparative este luarea în considerare a dispozițiilor din Regulamentul nr. 2081/92,
în special a articolului 13, al cărui scop este interzicerea comportamentelor abuzive față de denumirile
înregistrate.
60 Printre aceste comportamente, articolul 13 alineatul (1) din regulamentul menționat face referire
în special la utilizarea comercială directă sau indirectă a unei denumiri înregistrate referitoare la
produsele care nu sunt acoperite de înregistrare și la utilizarea abuzivă, imitarea sau evocarea sa.
61 Problema aplicabilității condiției caracterului licit al publicității comparative prevăzute la
articolul 3a alineatul (1) litera (f) din directivă chiar și în cazul în care această publicitate privește un
produs fără denumire de origine și se raportează la un altul care beneficiază de o asemenea denumire
trebuie, în primul rând, să fie examinată în lumina obiectivelor directivei.
62 Astfel cum s-a amintit la punctul 34 din prezenta hotărâre, publicitatea comparativă contribuie
la demonstrarea obiectivă a calității diferitelor produse comparabile și la stimularea concurenței între
furnizorii de bunuri și servicii, în beneficiul consumatorilor. Potrivit considerentului (5) al Directivei
97/55, publicitatea comparativă, atunci când compară caracteristici esențiale, relevante, verificabile și
reprezentative și nu este înșelătoare, poate reprezenta un mijloc legitim de informare a consumatorilor
în avantajul acestora.
63 Potrivit unei jurisprudențe constante, condițiile impuse pentru publicitatea comparativă trebuie
să fie interpretate în sensul cel mai favorabil acesteia (a se vedea punctul 35 din prezenta hotărâre).
64 În al doilea rând, articolul 3a alineatul (1) litera (f) din directivă trebuie coroborat cu articolul 3a
alineatul (1) litera (g) din aceeași directivă.
65 În temeiul acestei ultime dispoziții, publicitatea comparativă este licită atunci când nu profită în
mod neloial de reputația unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor semne distinctive ale unui
concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente.
66 Efectul util al acestei cerințe ar fi în parte compromis dacă produsele fără denumire de origine
nu ar putea fi comparate cu altele care beneficiază de o asemenea denumire.
67 Într-adevăr, în ipoteza unei asemenea interdicții, riscul ca persoana care publică reclama să poată
beneficia în mod nelegitim de o denumire de origine a unui produs concurent ar fi exclus ipso facto,
întrucât produsul ale cărui avantaje sunt promovate prin publicitate ar trebui în mod necesar să dispună
de aceeași denumire de origine precum cea a concurentului său.
68 În schimb, în toate cazurile în care mesajul publicitar destinat să asigure promovarea unui produs
fără denumire de origine ar avea ca obiectiv să profite în mod neloial de denumirea de origine a unui
produs concurent, ar fi aplicabil articolul 3a alineatul (1) litera (g) din directivă.
69 În cadrul acestei aprecieri, este necesar în special să se verifice dacă scopul urmărit prin această
publicitate este numai de a distinge produsele persoanei care publică reclama de cele ale concurentului
său și de a demonstra astfel, în mod obiectiv, diferențele (hotărârea Toshiba Europe, citată anterior,
punctul 53, și hotărârea din 23 februarie 2006, Siemens, C-59/05, Rec., p. I-2147, punctul 14).
70 Din moment ce toate celelalte condiții ale caracterului licit al publicității comparative sunt
respectate, o protecție a denumirilor de origine care ar avea ca efect interzicerea în mod absolut a
comparațiilor produselor fără denumire de origine cu altele care beneficiază de o asemenea denumire
ar fi nejustificată și nu și-ar putea găsi legitimarea în dispozițiile articolului 3a alineatul (1) litera (f)
din directivă.
71 În plus, întrucât o asemenea interdicție nu rezultă expres din modul de redactare a articolului 3a
alineatul (1) litera (f) din directivă, constatarea sa de principiu ar implica, pe calea unei interpretări
extensive a acestei condiții a caracterului licit al publicității comparative, o limitare a sferei de aplicare
a acesteia. Acest rezultat ar fi contrar jurisprudenței constante a Curții (a se vedea punctul 63 din
prezenta hotărâre).
72 Având în vedere considerațiile ce precedă, se impune a răspunde la cea de a patra întrebare că
articolul 3a alineatul (1) litera (f) din directivă trebuie interpretat în sensul că nu este ilicită orice
comparație care, pentru produse fără denumire de origine, se referă la produse care beneficiază de o
asemenea denumire.
Cu privire la cheltuielile de judecată
73 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident
survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de
judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților
menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
- Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:
1) Articolul 2 punctul 2a din Directiva 84/450/CEE a Consiliului din 10 septembrie 1984
privind publicitatea înșelătoare și comparativă, astfel cum a fost modificată prin Directiva
97/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 octombrie 1997, trebuie interpretat în
sensul că poate fi considerată publicitate comparativă referirea, într-un mesaj publicitar, la un
tip de produse, iar nu la o întreprindere sau la un produs determinat, atunci când este posibilă
identificarea acestei întreprinderi sau a produselor oferite de aceasta ca fiind vizate în mod
concret prin mesajul respectiv. Împrejurarea că mai mulți concurenți ai persoanei care publică
reclama sau bunuri ori servicii oferite de aceștia pot fi identificate ca fiind vizate în mod concret
prin mesajul publicitar este lipsită de relevanță în ceea ce privește recunoașterea caracterului
comparativ al publicității.
2) Existența unui raport de concurență între persoana care publică reclama și întreprinderea
care este identificată în mesajul publicitar nu poate fi stabilită independent de bunurile sau
serviciile oferite de aceasta.
Pentru a determina existența unui asemenea raport de concurență, trebuie avute în vedere:
– starea actuală a pieței și obiceiurile de consum, precum și posibilitățile de evoluție a
acestora;
– partea din teritoriul comunitar în cadrul căreia este difuzată publicitatea, fără însă a
exclude, după caz, efectele pe care evoluția obiceiurilor de consum constatate în alte state
membre le poate avea pe piața națională în cauză, și
– caracteristicile particulare ale produsului pe care persoana care publică reclama
urmărește să îl promoveze, precum și imaginea pe care înțelege să i-o imprime.
Criteriile care permit stabilirea unui raport de concurență, în sensul articolului 2 punctul 2a din
Directiva 84/450, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/55, și cele al căror scop este de a
verifica îndeplinirea de către comparația respectivă a condiției prevăzute la articolul 3a alineatul
(1) litera (b) din această directivă nu sunt identice.
3) O publicitate care face referire la un tip de produse fără să identifice însă un concurent sau
bunurile oferite de către acesta din urmă nu este ilicită prin prisma articolului 3a alineatul (1)
din Directiva 84/450, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/55. Condițiile caracterului
licit al unei asemenea publicități trebuie examinate în lumina altor dispoziții de drept național
sau, după caz, de drept comunitar, independent de faptul că aceasta ar putea implica o protecție
mai redusă a consumatorilor sau a întreprinderilor concurente.
4) Articolul 3a alineatul (1) litera (f) din Directiva 84/450, astfel cum a fost modificată prin
Directiva 97/55, trebuie interpretat în sensul că nu este ilicită orice comparație care, pentru
produse fără denumire de origine, se referă la produse care beneficiază de o asemenea denumire.
 2. HOTĂRÂREA CURȚII 18 iunie 2009 în cauza C-487/07

„Directiva 89/104/CEE – Mărci – Articolul 5 alineatele (1) și (2) – Utilizare într-o

publicitate comparativă – Dreptul de a obține interzicerea acestei utilizări – Profit obținut în
mod neloial din renume – Atingere adusă funcțiilor mărcii – Directiva 84/450/CEE –
Publicitate comparativă – Articolul 3a alineatul (1) literele (g) și (h) – Condițiile în care
publicitatea comparativă este permisă – Profit obținut în mod neloial din reputația unei mărci
– Prezentarea unui bun drept o imitație sau o reproducere”
Are ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul
articolului 234 CE de Court of Appeal (England & Wales) (Civil Division) (Regatul Unit), prin
decizia din 22 octombrie 2007, primită de Curte la 5 noiembrie 2007, în procedura

L’Oréal SA, Lancôme parfums et beauté & Cie SNC, Laboratoire Garnier & Cie
împotriva Bellure NV, Malaika Investments Ltd, care își desfășoară activitatea sub denumirea
comercială „Honey pot cosmetic & Perfumery Sales”, Starion International Ltd,

Secțiunea 1 Reglementarea interpretată

1Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 5
alineatele (1) și (2) din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de
apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediție specială,
17/vol. 1, p. 92), precum și a articolului 3a alineatul (1) din Directiva 84/450/CEE a Consiliului
din 10 septembrie 1984 privind publicitatea înșelătoare și comparativă (JO L 250, p. 17, Ediție
specială, 15/vol. 1, p. 153), astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/55/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 6 octombrie 1997 (JO L 290, p. 18, Ediție specială, 15/vol. 4, p. 196,
denumită în continuare „Directiva 84/450”).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unei acțiuni introduse de L’Oréal SA, Lancôme
parfums et beauté & Cie SNC, precum și de Laboratoire Garnier & Cie (denumite în continuare,
împreună, „L’Oréal și alții”) împotriva Bellure NV (denumită în continuare „Bellure”), Malaika
Investments Ltd, care își desfășoară activitatea sub denumirea comercială „Honey pot cosmetic &
Perfumery Sales” (denumită în continuare „Malaika”), și Starion International Ltd (denumită în
continuare „Starion”), în vederea sancționării acestora din urmă pentru contrafacere de mărci.

Secțiunea 2 Cadrul juridic

Reglementarea comunitară
3 Directiva 89/104 a fost abrogată de Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci
(JO L 299, p. 25), care a intrat în vigoare la 28 noiembrie 2008. Cu toate acestea, având în vedere
data la care s-au petrecut faptele, în acțiunea principală se aplică în continuare Directiva 89/104.
4 Al zecelea considerent al Directivei 89/104 are următorul cuprins: „întrucât protecția
conferită de marca înregistrată, al cărei scop este tocmai acela de a garanta marca ca indicație de
origine [a se citi „funcția mărcii de indicare a originii”], este absolută în cazul de identitate între
marcă și semn și între produse sau servicii; întrucât protecția funcționează, de asemenea, în caz de
similitudine între marcă și semn și produse sau servicii; întrucât este indispensabil să se
interpreteze noțiunea de similitudine în raport cu riscul de confuzie; întrucât riscul de confuzie, a
cărui apreciere depinde de numeroși factori și, în primul rând, de cunoașterea mărcii pe piață, de
asocierea care poate fi făcută cu semnul utilizat sau înregistrat, de gradul de similitudine între
marcă și semn și între produsele și serviciile desemnate constituie condiția specifică a protecției;
întrucât mijloacele prin care riscul de confuzie poate fi constatat și, în special, sarcina probei
depind de normele interne de procedură cărora prezenta directivă nu le aduce atingere”.
5Articolul 5 din Directiva 89/104, intitulat „Drepturi conferite de marcă”, prevede:
„(1) Marca înregistrată conferă titularului său următoarele drepturi exclusive. Titularul este
îndreptățit să interzică oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în cadrul comerțului:
(a) un semn identic mărcii pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care aceasta
este înregistrată;
(b) un semn pentru care, din cauza identității sau a similitudinii sale cu marca și din cauza
identității sau a similitudinii produselor sau serviciilor aflate sub incidența mărcii și a semnului,
există în mintea publicului un risc de confuzie care conține riscul de asociere între semn și marcă.
(2) Orice stat membru poate, de asemenea, să prevadă că titularul este îndreptățit să interzică
oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în comerț, orice semn identic sau similar mărcii
pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca este înregistrată, atunci
când marca aceasta se bucură de renume în statul membru în cauză și când prin utilizarea semnului
[fără motive întemeiate] obține foloase necuvenite din [a se citi «profită în mod neloial de»]
caracterul distinctiv sau renumele mărcii ori aduce atingere acestora.
(3) În temeiul alineatelor (1) și (2), poate fi interzis, inter alia: […]
(b) să se ofere produsele, să fie comercializate sau să fie deținute în acest scop sau să se ofere
sau să se furnizeze servicii sub acest semn; […] (d) să se utilizeze semnul în documentele de
afaceri sau în publicitate.
6 Articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată, intitulat „Limitarea efectelor mărcii”,
prevede: „Dreptul conferit de marcă nu permite titularului său să interzică unui terț utilizarea, în
cadrul comerțului, […] (b) a indicațiilor privind felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea,
originea geografică sau data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau a altor
caracteristici ale acestora; [...]”
7 Dispozițiile privind publicitatea comparativă au fost introduse în versiunea inițială a
Directivei 84/450 prin Directiva 97/55.
8 Considerentele (2), (7), (9), (11), (13)-(15) și (19) ale Directivei 97/55 au următorul
cuprins: „întrucât:
„(2) Realizarea pieței interne va presupune o arie de opțiuni din ce în ce mai largă; întrucât,
deoarece toți consumatorii pot și trebuie să beneficieze cât mai mult posibil de piața internă și
publicitatea este un mijloc foarte important pentru crearea unor debușee reale pentru toate bunurile
și serviciile, pe întreg teritoriul comunitar, dispozițiile fundamentale care reglementează forma și
conținutul publicității comparative trebuie să fie uniforme, iar condițiile pentru utilizarea
publicității comparative în statele membre trebuie armonizate; întrucât, în cazul în care aceste
condiții sunt îndeplinite, aceasta va contribui la demonstrarea obiectivă a calității diferitelor
produse comparabile; întrucât publicitatea comparativă poate stimula și concurența între furnizorii
de bunuri și servicii, în beneficiul consumatorului.
(7) Condițiile publicității comparative permise în ceea ce privește comparația trebuie
stabilite în vederea determinării acelor practici legate de publicitatea comparativă care pot denatura
concurența, pot fi în detrimentul concurenților și pot avea un efect negativ asupra alegerii
consumatorului; întrucât aceste condiții pentru publicitatea permisă trebuie să includă criterii de
comparație obiectivă a caracteristicilor bunurilor și serviciilor.
(9) Pentru a preveni utilizarea publicității comparative într-un mod anticoncurențial și
neloial, trebuie permisă doar compararea bunurilor și serviciilor aflate în concurență, care răspund
acelorași nevoi sau sunt destinate acelorași scopuri.
(11) Condițiile publicității comparative trebuie să fie cumulative și respectate în totalitatea
lor; […]
(13) Articolul 5 din […] Directiva 89/104 […] conferă drepturi exclusive titularului unei
mărci înregistrate, inclusiv dreptul de a interzice tuturor terților folosirea, în activitatea comercială,
a unui semn care este identic sau similar cu marca corespunzătoare unor bunuri identice sau servicii
[identice] sau chiar altor bunuri, după caz.
(14) Cu toate acestea, în scopul de a face ca publicitatea comparativă să fie eficace,
identificarea bunurilor sau a serviciilor unui concurent poate fi indispensabilă, făcând referire la o
marcă sau denumire comercială al cărei titular este acesta.
(15) O astfel de utilizare a mărcii sau a denumirii comerciale sau a altor mărci distinctive
aparținând altui concurent nu încalcă acest drept exclusiv, în cazurile în care este conformă cu
condițiile stabilite de prezenta directivă, ținta dorită fiind doar distingerea acestora și, prin urmare,
evidențierea obiectivă a diferențelor.
(19) O comparație care prezintă bunuri sau servicii ca imitații sau reproduceri ale bunurilor
sau serviciilor care poartă o marcă protejată sau o denumire comercială [protejată] nu este
considerată ca îndeplinind condițiile ce trebuie respectate de publicitatea comparativă permisă.”
9 Conform articolului 1, scopul Directivei 84/450 este, între altele, de a stabili condițiile în
care este permisă publicitatea comparativă.
10 Articolul 2 punctul 1 din această directivă definește publicitatea drept „orice formă de
comunicare realizată în cadrul unei activități comerciale, industriale, artizanale sau liberale în
scopul promovării furnizării de bunuri sau servicii, inclusiv bunurile imobile, drepturile și
obligațiile”. Conform articolului 2 punctul 2a, prin publicitate comparativă se înțelege „orice
formă de publicitate care identifică în mod explicit sau implicit un concurent sau bunuri ori servicii
oferite de un concurent”.
11 Articolul 3a alineatul (1) din directiva menționată prevede:
„Se permite publicitatea comparativă, în ceea ce privește comparația, în cazul în care sunt
îndeplinite următoarele condiții:
(a) nu este înșelătoare, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2), articolul 3 și articolul 7
alineatul (1);
(d) nu creează confuzie pe piață între persoana care publică reclama și un concurent sau
între mărci, denumiri comerciale, alte semne distinctive, bunuri sau servicii ale persoanei care
publică reclama și cele ale unui concurent;
(e) nu discreditează sau [nu] denigrează mărcile, denumirile comerciale, alte semne
distinctive, bunuri, servicii, activități sau situația unui concurent;
(g) nu profită în mod neloial de reputația unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor
semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente;
(h) nu prezintă bunuri sau servicii ca imitații sau reproduceri ale bunurilor sau serviciilor
purtând o marcă protejată sau o denumire comercială protejată.

Reglementarea națională
12 Dispozițiile Directivei 89/104 au fost transpuse în dreptul intern prin Legea din 1994
privind mărcile (Trade Marks Act 1994). Transpunerea articolului 5 alineatul (1) litera (a) și a
articolului 5 alineatul (2) s-a realizat prin articolul 10 alineatele 1 și 3 din această lege.
13 Dispozițiile articolului 3a din Directiva 84/450 au fost transpuse în dreptul intern prin
Regulamentele din 2000 privind controlul publicității înșelătoare [Control of Misleading
Advertisements (Amendment) Regulations 2000, SI 2000/914], care au introdus un nou articol 4A
în Regulamentele din 1988 privind controlul publicității înșelătoare [Control of Misleading
Advertisements (Amendment) Regulations 1988 (SI 1988/915)].

Secțiunea 3 Starea de fapt în acțiunea principală

14L’Oréal și alții sunt membri ai grupului L’Oréal, care produce și comercializează
parfumuri fine. În Regatul Unit, acestea sunt titulare ale următoarelor mărci de renume, înregistrate
pentru parfumuri și alte produse parfumate:
– mărcile care se referă la parfumul Trésor:
– marca verbală Trésor (denumită în continuare „marca verbală Trésor”);
– marca verbală și figurativă constând în reprezentarea imaginii din față și din profil a
flaconului de parfum Trésor, flacon pe care figurează în special cuvântul „Trésor” (denumită în
continuare „marca flaconul Trésor”);
– marca verbală și figurativă constând în reprezentarea imaginii din față a ambalajului
în care este comercializat acest flacon, ambalaj pe care figurează în special cuvântul „Trésor”
(denumită în continuare „marca ambalajul Trésor”);
– mărcile care se referă la parfumul Miracle:
– marca verbală Miracle (denumită în continuare „marca verbală Miracle”);
– marca verbală și figurativă constând în reprezentarea imaginii din față a flaconului de
parfum Miracle, flacon pe care figurează în special cuvântul „Miracle” (denumită în continuare
„marca flaconul Miracle”);
– marca verbală și figurativă constând în reprezentarea imaginii din față a ambalajului
în care este comercializat flaconul de parfum Miracle, ambalaj pe care figurează în special cuvântul
„Miracle” (denumită în continuare „marca ambalajul Miracle”);
– marca verbală Anaïs-Anaïs;
– mărcile care se referă la parfumul Noa:
– marca verbală Noa Noa, precum și
– mărcile verbale și figurative constând ambele în cuvântul „Noa” stilizat.
15 Malaika și Starion comercializează în Regatul Unit imitații ale unor parfumuri fine din
gama „Creation Lamis”. Starion comercializează și imitații ale unor parfumuri fine din gamele
„Dorall” și „Stitch”.
16 Gamele „Creation Lamis” și „Dorall” sunt produse de Bellure.
17 Gama „Creation Lamis” cuprinde în special parfumul La Valeur, care este o imitație a
parfumului Trésor și ale cărui flacon și ambalaj prezintă o asemănare generală cu flaconul și cu
ambalajul acestuia din urmă. Gama cuprinde și parfumul Pink Wonder, care este o imitație a
parfumului Miracle și ale cărui flacon și ambalaj prezintă o asemănare generală cu flaconul și cu
ambalajul acestuia din urmă.
18În ambele cazuri este cert că asemănarea nu este de natură să inducă în eroare profesioniștii
sau publicul.
19 Gama „Dorall” cuprinde, între altele, parfumul Coffret d’Or, care este o imitație a
parfumului Trésor, ale cărui flacon și ambalaj prezintă o ușoară asemănare cu flaconul și cu
ambalajul acestuia din urmă.
20Ambalajele parfumurilor din gama „Stitch”, care au un aspect simplu, nu prezintă nicio
asemănare cu flacoanele și cu ambalajele parfumurilor comercializate de L’Oréal și alții.
21 În cadrul comercializării de parfumuri din gamele „Creation Lamis”, „Dorall”, precum și
„Stitch”, Malaika și Starion utilizează liste comparative, comunicate comercianților cu amănuntul,
care indică marca verbală de parfum fin a cărui imitație este parfumul comercializat (denumite în
continuare „listele comparative”).
22 L’Oréal și alții au introdus o acțiune în contrafacere la High Court of Justice (England &
Wales), Chancery Division, împotriva Bellure, Malaika și Starion.
23 L’Oréal și alții au susținut, pe de o parte, că utilizarea listelor comparative constituia o
încălcare a drepturilor conferite de mărcile lor verbale Trésor, Miracle, Anaïs-Anaïs și Noa, precum
și de mărcile lor verbale și figurative Noa, încălcare ce este interzisă prin articolul 10 alineatul 1
din Legea din 1994 privind mărcile.
24Pe de altă parte, acestea au susținut că imitarea flacoanelor și a ambalajelor produselor lor,
precum și vânzarea de parfumuri în aceste ambalaje constituie o încălcare a drepturilor conferite
de mărcile lor verbale Trésor și Miracle, precum și de mărcile lor verbale și figurative flaconul
Trésor, ambalajul Trésor, flaconul Miracle și ambalajul Miracle, încălcare interzisă la articolul 10
alineatul 3 din Legea din 1994 privind mărcile.
25 Prin hotărârea din 4 octombrie 2006, High Court a admis acțiunea, în măsura în care se
întemeiază pe articolul 10 alineatul 1 din Legea din 1994 privind mărcile. În schimb, aceasta nu a
admis acțiunea, în măsura în care se întemeiază pe articolul 10 alineatul 3 din această lege, decât
în ceea ce privește mărcile ambalajul Trésor și flaconul Miracle.
26 Atât Malaika și Starion, cât și L’Oréal și alții au formulat o cale de atac împotriva acestei
hotărâri la Court of Appeal (England & Wales) (Civil Division).
27 În ceea ce privește utilizarea listelor comparative care menționează mărcile verbale ai
căror titulari sunt L’Oréal și alții, liste cu privire la care acestea din urmă consideră că reprezintă
publicitate comparativă în sensul Directivei 84/450, instanța de trimitere ridică problema dacă
utilizarea mărcii unui concurent în cadrul unor astfel de liste poate fi interzisă în temeiul articolului
5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 89/104.
28În cazul în care această situație s-ar regăsi în prezenta cauză, instanța menționată ridică
problema dacă o astfel de utilizare ar putea fi totuși admisă în temeiul articolului 6 alineatul (1)
litera (b) din Directiva 89/104. Având în vedere în această privință că utilizarea mărcii unui
concurent într-o publicitate comparativă este conformă cu dispozițiile articolului 6 din Directiva
89/104, cu condiția ca publicitatea în discuție să respecte articolul 3a din Directiva 84/450, aceasta
apreciază că pentru a se pronunța asupra acțiunii principale este necesară interpretarea acestei din
urmă dispoziții.
29Cu privire la utilizarea unor ambalaje și a unor flacoane similare celor utilizate pentru
parfumurile fine comercializate de L’Oréal și alții, instanța de trimitere ridică problema
interpretării noțiunii „profită în mod neloial” în sensul articolului 5 alineatul (2) din Directiva
89/104.
30 În aceste condiții, Court of Appeal (England & Wales) (Civil Division) a hotărât să
suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) În cazul în care, în cadrul unei publicități la propriile produse sau servicii, un comerciant
utilizează o marcă înregistrată deținută de un concurent pentru a compara caracteristicile (și în
special mirosul) unor produse pe care le comercializează cu cele (și în special mirosul) ale
produselor comercializate sub această marcă de respectivul concurent și astfel încât utilizarea
avută în vedere să nu producă o confuzie sau să nu aducă atingere funcției esențiale a mărcii care
constă în indicarea provenienței, respectivei utilizări i se aplică articolul 5 alineatul (1) litera (a)
sau articolul 5 alineatul (1) litera (b) din Directiva 89/104?
2) În cazul în care un comerciant utilizează în cadrul comerțului (în special într-o listă
comparativă) o marcă înregistrată, care este de notorietate, pentru a desemna o caracteristică a
propriului produs (în special mirosul acestuia) astfel încât:
a) acest fapt nu produce niciun fel de risc de confuzie;
b) acest fapt nu afectează vânzarea produselor sub marca înregistrată, care este de
notorietate;
c) acest fapt nu cauzează nici prejudiciu funcției esențiale a mărcii înregistrate care constă
în indicarea provenienței, nici nu aduce atingere reputației acestei mărci, prin defăimarea imaginii
sale, prin diluare sau în orice alt mod;
d) acest fapt are un rol semnificativ în promovarea produsului comerciantului,
respectivei utilizări i se aplică articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 89/104?
3) Potrivit articolului 3a litera (g) din [Directiva 84/450], care este sensul expresiei «profită
în mod neloial de» și, în special, atunci când un comerciant, în cadrul unei liste comparative,
compară produsul său cu un produs comercializat sub o marcă de notorietate, acesta profită în mod
neloial de reputația acestei mărci?
4)Potrivit articolului 3a litera (h) din directiva menționată, care este sensul expresiei
«prezintă bunuri sau servicii ca imitații sau reproduceri» și, în special, această expresie se referă
la cazul în care, fără să producă vreo confuzie sau fără să inducă în eroare, o parte doar comunică,
în mod cinstit, că produsul său are o caracteristică esențială (mirosul) similară celei a unui produs
de notorietate protejat printr-o marcă?
5)În cazul în care un comerciant utilizează un semn similar unei mărci înregistrate care se
bucură de renume și în cazul în care acest semn nu seamănă cu marca până la a provoca o confuzie,
astfel încât:
a) funcția esențială a mărcii înregistrate care constă în indicarea provenienței nu este nici
diminuată, nici amenințată;
b) nu are loc nici defăimare, nici confuzie în privința mărcii înregistrate sau a renumelui său
și nici nu există riscul ca acestea să se producă;
c) acest fapt nu afectează vânzările titularului mărcii;
d) titularul mărcii nu este privat de niciun beneficiu în legătură cu promovarea, conservarea
sau dezvoltarea mărcii sale;
e) comerciantul obține totuși un avantaj comercial din utilizarea semnului său, ca urmare a
similitudinii sale cu marca înregistrată,
prin respectiva utilizare se ajunge la a se «profita în mod neloial» de reputația mărcii
înregistrate în sensul articolului 5 alineatul (2) din [Directiva 89/104]?”

Secțiunea 4 Întrebările preliminare

31Astfel cum a precizat instanța de trimitere, primele patru întrebări, cu privire la
interpretarea articolului 5 alineatul (1) din Directiva 89/104 și a articolului 3a alineatul (1) din
Directiva 84/450, se referă la utilizarea de către pârâtele din acțiunea principală în cadrul listelor
comparative a mărcilor verbale ale căror titulari sunt L’Oréal și alții, în timp ce a cincea întrebare,
cu privire la interpretarea articolului 5 alineatul (2) din Directiva 89/104, se referă la utilizarea
unor ambalaje și a unor flacoane similare celor utilizate pentru parfumurile fine comercializate de
L’Oréal și alții, care sunt protejate de mărci verbale și figurative. În măsura în care această din
urmă dispoziție poate totuși să se aplice cu privire la utilizarea mărcilor menționate în cadrul
listelor comparative în discuție, trebuie să se răspundă mai întâi la a cincea întrebare.

Cu privire la a cincea întrebare

 32 Prin intermediul celei de a cincea întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se
stabilească dacă articolul 5 alineatul (2) din Directiva 89/104 trebuie interpretat în sensul că un terț
care utilizează un semn similar unei mărci de renume poate fi considerat că profită în mod neloial
de marcă în sensul acestei dispoziții, atunci când prin această utilizare terțul beneficiază de un
avantaj pentru comercializarea produselor sau a serviciilor sale, fără a determina totuși un risc de
confuzie pentru public sau fără a aduce atingere ori fără a risca să aducă atingere mărcii sau
titularului acesteia.
33 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că instanța de trimitere stabilește cadrul juridic și de
fapt, astfel încât Curtea nu are competența de a repune în discuție aprecierile cu privire la fapte (a
se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2003, Neri, C-153/02, Rec., p. I-13555, punctele
34 și 35, precum și Hotărârea din 17 iulie 2008, ASM Brescia, C-347/06, nepublicată încă în
Repertoriu, punctul 28). În consecință, chiar dacă, astfel cum au susținut guvernul Regatului Unit
și guvernul francez, la început ar putea părea puțin probabil ca utilizarea de către un terț a unui
semn similar unei mărci pentru a comercializa produse care imită produsele pentru care această
marcă a fost înregistrată să avantajeze comercializarea produselor terțului fără a aduce atingere în
același timp imaginii sau comercializării produselor care poartă această marcă, Curtea are obligația
să respecte această ipoteză formulată de instanța de trimitere.
34 Articolul 5 alineatul (2) din Directiva 89/104 instituie în favoarea mărcilor de renume o
protecție mai extinsă decât cea prevăzută la articolul 5 alineatul (1). Condiția specifică a acestei
protecții constă în utilizarea fără motive întemeiate a unui semn identic sau similar unei mărci
înregistrate prin care se profită sau s-ar profita în mod neloial de caracterul distinctiv sau de
renumele acestei mărci ori care aduce sau ar aduce atingere acestora [a se vedea în acest sens
Hotărârea din 22 iunie 2000, Marca Mode, C-425/98, Rec., p. I-4861, punctul 36, Hotărârea din
23 octombrie 2003, Adidas-Salomon și Adidas Benelux, C-408/01, Rec., p. I-12537, punctul 27,
și Hotărârea din 10 aprilie 2008, adidas și adidas Benelux, C-102/07, Rep., p. I-2439, punctul 40,
precum și cu privire la articolul 4 alineatul (4) litera (a) din Directiva 89/104, Hotărârea din 27
noiembrie 2008, Intel Corporation, C-252/07, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 26].
35 De altfel, Curtea a precizat că articolul 5 alineatul (2) din Directiva 89/104 se aplică și cu
privire la produse și servicii care sunt identice sau similare celor pentru care este înregistrată marca
(a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 ianuarie 2003, Davidoff, C-292/00, Rec., p. I-389, punctul
30, precum și Hotărârile citate anterior Adidas-Salomon și Adidas Benelux, punctele 18-22, și
adidas și adidas Benelux, punctul 37).
36Atingerile prevăzute la articolul 5 alineatul (2) din Directiva 89/104, atunci când se
produc, sunt consecința unui anumit grad de similitudine între marcă și semn, din cauza căruia
publicul vizat realizează o asociere între semn și marcă, cu alte cuvinte stabilește o legătură între
acestea, chiar dacă nu le confundă. Prin urmare, nu este necesar ca gradul de similitudine dintre
marca de renume și semnul utilizat de terț să fie de asemenea natură încât să existe un risc de
confuzie în percepția publicului vizat. Este suficient ca gradul de similitudine dintre marca de
renume și semn să aibă drept efect faptul ca publicul vizat să stabilească o legătură între semn și
marcă (a se vedea Hotărârile citate anterior Adidas-Salomon și Adidas Benelux, punctele 29 și 31,
precum și adidas și adidas Benelux, punctul 41).
37 Existența unei astfel de legături în percepția publicului constituie o condiție necesară, dar
insuficientă în sine pentru a conduce la concluzia existenței uneia dintre atingerile împotriva cărora
articolul 5 alineatul (2) din Directiva 89/104 asigură protecția în favoarea mărcilor de renume (a
se vedea în acest sens Hotărârea Intel Corporation, citată anterior, punctele 31 și 32).
38 Aceste atingeri sunt, în primul rând, atingerea adusă caracterului distinctiv al mărcii, în
al doilea rând, atingerea adusă renumelui acestei mărci și, în al treilea rând, profitul obținut în mod
neloial din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii respective (a se vedea în acest sens
Hotărârea Intel Corporation, citată anterior, punctul 27).
39 În ceea ce privește atingerea adusă caracterului distinctiv al mărcii anterioare, desemnată
și prin termenii „diluare”, „uzare lentă” sau „interferență”, această atingere se produce atunci când
se diminuează aptitudinea acestei mărci de a identifica produsele sau serviciile pentru care este
înregistrată, utilizarea de către terț a unui semn identic sau similar determinând o dispersie a
identității mărcii și a influenței acesteia asupra percepției publicului. Această situație se regăsește
în special atunci când marca, ce determina o asociere imediată cu produsele sau cu serviciile pentru
care este înregistrată, nu mai este în măsură să determine o astfel de asociere (a se vedea în acest
sens Hotărârea Intel Corporation, citată anterior, punctul 29).
40 În ceea ce privește atingerea adusă renumelui mărcii, desemnată și prin termenii
„defăimare” sau „degradare”, această atingere se produce atunci când produsele sau serviciile
pentru care semnul identic sau similar este utilizat de terț pot fi percepute de public astfel încât
puterea de atracție a mărcii se diminuează. Riscul unei asemenea atingeri poate rezulta în special
din faptul că produsele sau serviciile oferite de terț prezintă o caracteristică sau o calitate care poate
exercita o influență negativă asupra imaginii mărcii.
41 Cu privire la noțiunea „profită în mod neloial de caracterul distinctiv sau de renumele
mărcii”, denumită și cu termenii „parazitism” și „free-riding”, această noțiune se referă nu la
atingerea adusă mărcii, ci la profitul pe care terțul îl obține din utilizarea semnului identic sau
similar. Aceasta include în special cazurile în care, datorită transferului de imagine a mărcii sau
transferului caracteristicilor protejate de marcă asupra produselor desemnate prin semnul identic
sau similar, există o exploatare vădită în contextul mărcii de renume.
42 Este suficient să existe una singură dintre aceste trei categorii de atingeri pentru ca
articolul 5 alineatul (2) din Directiva 89/104 să fie aplicabil (a se vedea în acest sens Hotărârea
Intel Corporation, citată anterior, punctul 28).
43 De aici rezultă că profitul obținut de un terț din caracterul distinctiv sau din renumele
mărcii se poate dovedi necuvenit, chiar dacă utilizarea semnului identic sau similar nu aduce
atingere nici caracterului distinctiv, nici renumelui mărcii sau, în general, titularului acesteia.
44Pentru a stabili dacă prin utilizarea semnului se profită în mod neloial de caracterul
distinctiv sau de renumele mărcii, trebuie efectuată o apreciere globală care să țină seama de toți
factorii relevanți din cauză, printre care figurează în special intensitatea renumelui și gradul de
caracter distinctiv al mărcii, gradul de similitudine dintre mărcile în litigiu, precum și natura și
gradul de asemănare ale produselor sau ale serviciilor vizate. Curtea s-a pronunțat deja în sensul
că, în ceea ce privește intensitatea renumelui și gradul caracterului distinctiv al mărcii, cu cât
caracterul distinctiv și renumele acestei mărci sunt mai importante, cu atât existența unei atingeri
va fi admisă cu mai multă ușurință. Rezultă de asemenea din jurisprudență că, cu cât evocarea
mărcii provocată de semn este imediată și puternică, cu atât este mai mare riscul ca, prin utilizarea
actuală sau viitoare a semnului, să se profite în mod neloial de caracterul distinctiv sau de renumele
mărcii ori să se aducă atingere acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea Intel Corporation, citată
anterior, punctele 67-69).
45 Pe de altă parte, trebuie arătat că, în cadrul unei astfel de aprecieri globale, poate fi luată
în considerare, dacă este cazul, și existența unui risc de diluare sau de defăimare a mărcii.
46 În speță, este cert că Malaika și Starion utilizează ambalaje și flacoane similare mărcilor
de renume înregistrate de L’Oréal și alții pentru comercializarea parfumurilor care reprezintă
imitații „de calitate inferioară” ale parfumurilor de lux pentru care sunt înregistrate și utilizate
respectivele mărci.
47 În această privință, instanța de trimitere a constatat o legătură între, pe de o parte, anumite
ambalaje utilizate de Malaika și de Starion și, pe de altă parte, anumite mărci care se referă la
ambalaje și la flacoane ai căror titulari sunt L’Oréal și alții. În plus, rezultă din decizia de trimitere
că această legătură acordă un avantaj comercial pârâtelor din acțiunea principală. De asemenea,
din decizia de trimitere rezultă că similitudinea dintre mărcile respective și produsele
comercializate de Malaika și de Starion a fost urmărită în mod intenționat pentru a crea o asociere
în percepția publicului între parfumurile fine și imitațiile acestora în scopul de a facilita
comercializarea acestora din urmă.
48 În cadrul aprecierii generale care trebuie efectuată de instanța de trimitere pentru a stabili
dacă, în aceste condiții, se poate constata existența unui profit obținut în mod neloial din caracterul
distinctiv sau din renumele mărcii, va trebui să se țină cont în special de faptul că utilizarea
ambalajelor și a flacoanelor similare celor utilizate pentru parfumurile imitate urmărește să profite,
în scopuri publicitare, de caracterul distinctiv și de renumele mărcilor sub care sunt comercializate
aceste parfumuri.
49 În această privință, trebuie precizat că atunci când un terț încearcă, prin utilizarea unui
semn similar unei mărci de renume, să se situeze în contextul imaginii acesteia pentru a beneficia
de puterea sa de atracție, de reputația și de prestigiul acesteia, precum și să exploateze, fără nicio
compensație financiară și fără a trebui să facă eforturi proprii în această privință, efortul comercial
al titularului mărcii pentru a crea și pentru a menține imaginea acestei mărci, profitul care rezultă
din utilizarea menționată trebuie să fie considerat ca fiind obținut în mod neloial din caracterul
distinctiv sau din renumele mărcii respective.
50Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a cincea întrebare că articolul
5 alineatul (2) din Directiva 89/104 trebuie interpretat în sensul că existența unui profit obținut în
mod neloial din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii, potrivit acestei dispoziții, nu
presupune nici existența unui risc de confuzie, nici existența riscului unei atingeri aduse
caracterului distinctiv sau renumelui mărcii sau în general titularului acesteia. Profitul care rezultă
din utilizarea de către un terț a unui semn similar unei mărci de renume este obținut de terț în mod
neloial din respectivul caracter distinctiv sau din respectivul renume al mărcii atunci când acesta
încearcă prin utilizarea menționată să se situeze în contextul imaginii mărcii de renume pentru a
beneficia de puterea sa de atracție, de reputația și de prestigiul acesteia din urmă și să exploateze,
fără o compensație financiară, efortul comercial al titularului mărcii pentru a crea și pentru a
menține imaginea acesteia.

Cu privire la prima și la a doua întrebare

51Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă
articolul 5 alineatul (1) litera (a) sau (b) din Directiva 89/104 trebuie să fie interpretat în sensul că
titularul unei mărci înregistrate are dreptul să obțină interzicerea utilizării de către un terț într-o
publicitate comparativă a unui semn identic cu această marcă pentru produse sau servicii identice
cu cele pentru care a fost înregistrată marca menționată, atunci când această utilizare nu poate
aduce atingere funcției esențiale a mărcii, care constă în a indica proveniența produselor sau a
serviciilor. Prin intermediul celei de a doua întrebări, care trebuie analizată împreună cu prima
întrebare, instanța respectivă solicită, în esență, să se stabilească dacă titularul unei mărci care este
de notorietate se poate opune unei astfel de utilizări în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (a)
atunci când această utilizare nu poate aduce atingere mărcii sau uneia dintre funcțiile acesteia din
urmă, dar are totuși un rol semnificativ în promovarea produselor sau a serviciilor terțului.
 52 Cu titlu introductiv, trebuie arătat că listele comparative precum cele din acțiunea
principală pot fi calificate drept publicitate comparativă. Astfel, în sensul articolului 2 punctul 1
din Directiva 84/450, publicitatea reprezintă orice formă de comunicare realizată în cadrul unei
activități comerciale, industriale, artizanale sau liberale în scopul promovării furnizării de bunuri
sau de servicii. Conform articolului 2 punctul 2a, o astfel de publicitate trebuie calificată drept
publicitate comparativă dacă identifică în mod explicit sau implicit un concurent sau bunuri ori
servicii oferite de un concurent. Având în vedere aceste definiții deosebit de cuprinzătoare,
publicitatea comparativă se poate prezenta sub forme foarte variate [a se vedea în acest sens
Hotărârea din 25 octombrie 2001, Toshiba Europe, C-112/99, Rec., p. I-7945, punctele 28 și 31,
Hotărârea din 8 aprilie 2003, Pippig Augenoptik, C-44/01, Rec., p. I-3095, punctul 35, Hotărârea
din 19 aprilie 2007, De Landtsheer Emmanuel, C-381/05, Rep., p. I-3115, punctul 16, precum și
Hotărârea din 12 iunie 2008, O2 Holdings și O2 (UK), C-533/06, Rep., p. I-4231, punctul 42].
53 De altfel, Curtea s-a pronunțat deja în sensul că utilizarea de către persoana care publică
reclama, într-o publicitate comparativă, a unui semn identic sau similar mărcii unui concurent în
vederea identificării produselor sau a serviciilor oferite de acesta din urmă se analizează ca fiind o
utilizare chiar pentru produsele sau serviciile persoanei care publică reclama, în sensul articolului
5 alineatele (1) și (2) din Directiva 89/104. În consecință, o astfel de utilizare poate fi interzisă în
temeiul dispozițiilor menționate, dacă este cazul [a se vedea Hotărârea O2 Holdings și O2 (UK),
citată anterior, punctele 36 și 37].
54 Cu toate acestea, Curtea a precizat că titularul unei mărci înregistrate nu este îndreptățit
să interzică utilizarea de către un terț a unui semn identic sau similar cu marca sa într-o publicitate
comparativă care îndeplinește toate condițiile pentru a fi permisă, prevăzute la articolul 3a alineatul
(1) din Directiva 84/450 [a se vedea Hotărârea O2 Holdings și O2 (UK), citată anterior, punctele
45 și 51].
55 De asemenea, trebuie arătat că este cert că Malaika și Starion au utilizat în listele
comparative de parfumuri mărcile verbale Trésor, Miracle, Anaïs-Anaïs și Noa, astfel cum au fost
înregistrate de L’Oréal și alții, iar nu semne care erau doar similare acestor mărci. Pe de altă parte,
această utilizare a avut ca obiect produse identice cu cele pentru care au fost înregistrate mărcile
menționate, și anume parfumuri.
56 O astfel de utilizare intră în domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (1) litera (a)
din Directiva 89/104, iar nu în domeniul de aplicare al aceluiași articol 5 alineatul (1) litera (b).
57Conform articolului 5 alineatul (1) prima teză din Directiva 89/104, marca înregistrată
conferă titularului său drepturi exclusive. În temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (a) din
directivă, acest drept exclusiv îl îndrepățește pe titular să interzică oricărui terț să utilizeze, fără
consimțământul său, în cadrul comerțului, un semn identic mărcii pentru produse sau servicii
identice cu cele pentru care aceasta este înregistrată.
58 Curtea a avut deja ocazia să constate că dreptul exclusiv prevăzut la articolul 5 alineatul
(1) litera (a) din Directiva 89/104 a fost acordat cu scopul de a permite titularului mărcii să își
protejeze interesele specifice în calitate de titular al acestei mărci, adică să asigure că aceasta își
poate îndeplini funcțiile și că, în consecință, exercitarea acestui drept trebuie să fie rezervată pentru
cazurile în care utilizarea semnului de către un terț aduce atingere sau este susceptibilă să aducă
atingere funcțiilor mărcii (Hotărârea din 12 noiembrie 2002, Arsenal Football Club, C-206/01,
Rec., p. I-10273, punctul 51, Hotărârea din 16 noiembrie 2004, Anheuser-Busch, C-245/02, Rec.,
p. I-10989, punctul 59, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Adam Opel, C-48/05, Rep., p. I-1017,
punctul 21). Printre aceste funcții figurează nu doar funcția esențială a mărcii care constă în a
garanta consumatorilor proveniența produsului sau a serviciului, ci și celelalte funcții ale acesteia,
precum în special cea care constă în garantarea calității acestui produs sau serviciu ori funcțiile de
comunicare, de investiție sau de publicitate.
59 Protecția conferită prin articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 89/104 este astfel
mai extinsă decât cea prevăzută la același articol 5 alineatul (1) litera (b), a cărui punere în aplicare
impune existența unui risc de confuzie și, în consecință, posibilitatea de a aduce atingere funcției
esențiale a mărcii [a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Davidoff, punctul 28, precum
și O2 Holdings și O2 (UK), punctul 57]. Astfel, în temeiul celui de al zecelea considerent al
Directivei 89/104, protecția conferită de marca înregistrată este absolută în caz de identitate între
marcă și semn și între produse sau servicii, în timp ce, în caz de similitudine între marcă și semn,
precum și între produse sau servicii, riscul de confuzie constituie condiția specifică a protecției.
60Rezultă din jurisprudența citată la punctul 58 din prezenta hotărâre că, în temeiul
articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 89/104, titularul mărcii nu se poate opune utilizării
unui semn identic cu marca, dacă această utilizare nu este susceptibilă să aducă atingere niciuneia
dintre funcțiile acesteia (a se vedea și Hotărârile citate anterior Arsenal Football Club, punctul 54,
și Adam Opel, punctul 22).
61Astfel, Curtea s-a pronunțat deja în sensul că anumite utilizări în scopuri strict descriptive
sunt excluse din domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (1) din Directiva 89/104, întrucât
nu aduc atingere niciunuia dintre interesele pe care această dispoziție are drept scop să le protejeze
și, în consecință, nu se încadrează în noțiunea de utilizare în sensul acestei dispoziții (a se vedea
în acest sens Hotărârea din 14 mai 2002, Hölterhoff, C-2/00, Rec., p. I-4187, punctul 16).
62 În această privință, trebuie totuși precizat că situația prezentată în acțiunea principală este
fundamental diferită de cea din cauza care a determinat pronunțarea Hotărârii Hölterhoff, citată
anterior, în măsura în care utilizarea mărcilor verbale ai căror titulari sunt L’Oréal și alții în listele
comparative difuzate de Malaika și de Starion nu urmărește scopuri strict descriptive, ci un scop
publicitar.
63Revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă, într-o situație precum cea din
acțiunea principală, utilizarea mărcilor verbale ai căror titulari sunt L’Oréal și alții este susceptibilă
să aducă atingere uneia dintre funcțiile acestor mărci, precum, între altele, funcțiile de comunicare,
de investiție sau de publicitate a acestora din urmă.
64 Pe de altă parte, în măsura în care această instanță a constatat că mărcile menționate se
bucură de renume, utilizarea acestora în listele comparative poate fi de asemenea interzisă în
temeiul articolului 5 alineatul (2) din Directiva 89/104, a cărui aplicabilitate nu presupune în mod
necesar, astfel cum s-a menționat la punctul 50 din prezenta hotărâre, existența riscului unei
atingeri aduse mărcii sau titularului acesteia, în măsura în care terțul profită în mod neloial din
utilizarea acesteia din urmă.
65Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se răspundă la prima și la a doua
întrebare că articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 89/104 trebuie interpretat în sensul că
titularul unei mărci înregistrate are dreptul să obțină interzicerea utilizării de către un terț într-o
publicitate comparativă care nu îndeplinește toate condițiile pentru a fi permisă, prevăzute la
articolul 3a alineatul (1) din Directiva 84/450, a unui semn identic cu această marcă pentru produse
sau servicii identice cu cele pentru care a fost înregistrată marca menționată, chiar și atunci când
această utilizare nu poate aduce atingere funcției esențiale a mărcii, care constă în a indica
proveniența produselor sau a serviciilor, cu condiția ca această utilizare să aducă atingere sau să
fie susceptibilă să aducă atingere uneia dintre celelalte funcții ale mărcii.
 Cu privire la a treia și la a patra întrebare
66 Prin intermediul celei de a treia și a celei de a patra întrebări, care trebuie analizate
împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 3a alineatul (1)
din Directiva 84/450 trebuie interpretat în sensul că atunci când persoana care publică reclama
precizează, cu ajutorul unei liste comparative și fără să producă vreo confuzie sau fără să inducă
în eroare, că produsul acesteia prezintă o caracteristică esențială similară celei a unui produs
comercializat sub o marcă ce este de notorietate, în raport cu care produsul persoanei care publică
reclama reprezintă o imitație, această persoană care publică reclama profită în mod neloial de
reputația mărcii menționate în sensul articolului 3a alineatul (1) litera (g), sau prezintă „bunuri sau
servicii ca imitații sau reproduceri” în sensul articolului menționat 3a alineatul (1) litera (h).
67Articolul 3a alineatul (1) literele (a)-(h) din Directiva 84/450 enumeră condițiile
cumulative pe care trebuie să le îndeplinească publicitatea comparativă pentru a putea fi
considerată permisă.
68 Aceste condiții au drept scop realizarea unui echilibru între diferitele interese care ar
putea fi afectate de autorizarea publicității comparative. Astfel, din interpretarea considerentului
(2) coroborat cu considerentele (7) și (9) ale Directivei 97/55, rezultă că acest articol 3a are drept
obiectiv stimularea concurenței dintre furnizorii de bunuri și servicii, în beneficiul consumatorilor,
permițând concurenților să evidențieze în mod obiectiv avantajele diferitelor produse comparabile
și interzicând în același timp practici care pot denatura concurența, pot fi în detrimentul
concurenților și pot avea un efect negativ asupra alegerii consumatorilor.
69De aici rezultă că respectivele condiții enumerate la articolul 3a alineatul (1) menționat
trebuie să fie interpretate în sensul cel mai favorabil pentru a permite publicitatea care compară în
mod obiectiv caracteristicile unor bunuri sau ale unor servicii (a se vedea în acest sens Hotărârea
De Landtsheer Emmanuel, citată anterior, punctul 35 și jurisprudența citată), garantând în același
timp că publicitatea comparativă nu va fi utilizată în mod anticoncurențial și neloial sau într-un
mod care să aducă atingere intereselor consumatorilor.
70 În ceea ce privește, mai concret, utilizarea mărcii unui concurent într-o publicitate
comparativă, articolul 3a alineatul (1) din Directiva 84/450 supune o astfel de utilizare în special
la patru condiții specifice, prevăzute la articolul 3a alineatul (1) literele (d), (e), (g) și, respectiv,
(h). Astfel, se impune ca, prin utilizarea mărcii, să nu se creeze niciun risc de confuzie, nici să nu
se discrediteze sau să se denigreze marca, să nu se profite în mod neloial de reputația acesteia, nici
să nu se prezinte bunuri sau servicii ca imitații sau reproduceri ale bunurilor sau ale serviciilor care
poartă marca.
71Astfel cum rezultă din considerentele (13)-(15) ale Directivei 97/55, aceste condiții au
drept scop să realizeze un echilibru, pe de o parte, între interesul titularului mărcii de a beneficia
de o protecție a dreptului său exclusiv și, pe de altă parte, interesul concurenților acestui titular,
precum și cel al consumatorilor de a dispune de o publicitate comparativă efectivă care să
evidențieze în mod obiectiv diferențele existente între bunurile sau serviciile propuse.
72De aici rezultă că utilizarea mărcii unui concurent în cadrul unei publicități comparative
este admisă de dreptul comunitar atunci când comparația reprezintă o astfel de evidențiere
obiectivă a diferențelor, care nu are drept obiect sau drept efect să dea naștere unor situații de
concurență neloială, precum cele prezentate în special la articolul 3a alineatul (1) literele (d), (e),
(g) și (h) din Directiva 84/450 (a se vedea în acest sens Hotărârea Pippig Augenoptik, citată
anterior, punctul 49).
73 Cu privire, în primul rând, la articolul 3a alineatul (1) litera (h) din Directiva 84/450, în
temeiul căruia publicitatea comparativă nu trebuie să prezinte bunuri sau servicii ca imitații sau
reproduceri ale bunurilor sau ale serviciilor purtând o marcă protejată sau o denumire comercială
protejată, trebuie constatat că rezultă în mod clar din modul de redactare a acestei dispoziții,
precum și din considerentul (19) al Directivei 97/55 că această condiție se aplică nu doar în privința
produselor de contrafacere, ci și în privința oricărei imitații și reproduceri.
74În plus, rezultă din interpretarea sistematică a articolului 3a alineatul (1) litera (h) din
Directiva 84/450 că acesta nu presupune nici existența unui caracter înșelător al publicității
comparative, nici existența unui risc de confuzie. Astfel, lipsa unui astfel de caracter și a unui astfel
de risc constituie condiții independente de condițiile în care publicitatea comparativă este permisă,
prevăzute la respectivul articol 3a alineatul (1) literele (a) și d).
75 Obiectul specific al condiției prevăzute la articolul 3a alineatul (1) litera (h) din Directiva
84/450 constă în a interzice persoanei care publică reclama să evidențieze în cadrul publicității
comparative că produsul sau serviciul pe care îl comercializează constituie o imitație sau o
reproducere a produsului sau a serviciului de marcă. În această privință, astfel cum a arătat avocatul
general la punctul 84 din concluziile prezentate, nu sunt interzise doar mesajele publicitare care
fac trimitere expresă la ideea de imitație sau de reproducere, ci și cele care, ținând cont de
prezentarea globală și de contextul economic din cauză, sunt de natură să transmită în mod implicit
această idee publicului destinatar.
76 Este cert că listele comparative în discuție în acțiunea principală au drept scop și drept
efect să indice publicului vizat parfumul original în raport cu care se presupune că parfumurile
comercializate de Malaika și de Starion reprezintă o imitație. Astfel, listele atestă că aceste din
urmă parfumuri constituie imitații ale parfumurilor comercializate sub anumite mărci ai căror
titulari sunt L’Oréal și alții și, în consecință, acestea prezintă produsele comercializate de persoana
care publică reclama ca imitații ale unor produse purtând o marcă protejată, în sensul articolului
3a alineatul (1) litera (h) din Directiva 84/450. Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 88
din concluziile prezentate, este lipsită de relevanță în această privință problema dacă mesajul
publicitar semnalează că este vorba despre imitația unui produs care poartă o marcă protejată în
ansamblu sau doar despre imitația unei caracteristici esențiale a acestuia, precum, în speță, mirosul
produselor în discuție.
77 În ceea ce privește, în al doilea rând, articolul 3a alineatul (1) litera (g) din Directiva
84/450, în temeiul căruia publicitatea comparativă nu trebuie să profite în mod neloial de reputația
unei mărci, trebuie arătat că noțiunea „profită în mod neloial” de această reputație, utilizată atât în
cuprinsul dispoziției menționate, cât și la articolul 5 alineatul (2) din Directiva 89/104, trebuie, în
lumina considerentelor (13)-(15) ale Directivei 97/55, să primească în principiu aceeași
interpretare [a se vedea, prin analogie, Hotărârea O2 Holdings și O2 (UK), citată anterior, punctul
49].
78 În măsura în care la punctul 76 din prezenta hotărâre s-a constatat că listele comparative
utilizate de pârâtele din acțiunea principală prezintă parfumurile comercializate de acestea ca
imitații sau reproduceri ale unor produse purtând o marcă protejată, în sensul articolului 3a
alineatul (1) litera (h) din Directiva 84/450, a treia întrebare trebuie înțeleasă în sensul că prin
aceasta se urmărește să se stabilească dacă, în astfel de condiții, profitul rezultat din utilizarea
listelor menționate este obținut în mod neloial din reputația acestei mărci protejate în sensul
articolului 3a alineatul (1) litera (g).
79 În această privință, trebuie constatat că, din moment ce o publicitate comparativă ce
prezintă produsele persoanei care publică reclama ca o imitație a unui produs purtând o marcă este
calificată de Directiva 84/450 ca fiind contrară unei concurențe loiale și, în consecință, nepermisă,
profitul realizat de persoana care publică reclama datorită unei astfel de publicități este rezultatul
unei concurențe neloiale și, în consecință, trebuie să fie considerat ca fiind obținut în mod neloial
din reputația acestei mărci.
80 În consecință, trebuie să se răspundă la a treia și la a patra întrebare că articolul 3a
alineatul (1) din Directiva 84/450 trebuie interpretat în sensul că persoana care publică reclama ce
menționează în mod expres sau implicit în cadrul unei publicități comparative că produsul pe care
îl comercializează constituie o imitație a unui produs care poartă o marcă de notorietate prezintă
„bunuri sau servicii ca imitații sau reproduceri” în sensul articolului 3a alineatul (1) litera (h).
Profitul realizat de persoana care publică reclama datorită unei astfel de publicități comparative
nelegale trebuie considerat ca fiind obținut „în mod neloial” din reputația acestei mărci în sensul
articolului 3a alineatul (1) litera (g).

Secțiunea 5 Decizia Curții

1)Articolul 5 alineatul (2) din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21
decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci trebuie
interpretat în sensul că existența unui profit obținut în mod neloial din caracterul distinctiv
sau din renumele mărcii, potrivit acestei dispoziții, nu presupune nici existența unui risc de
confuzie, nici existența riscului unei atingeri aduse caracterului distinctiv sau renumelui
mărcii sau, în general, titularului acesteia. Profitul care rezultă din utilizarea de către un terț
a unui semn similar unei mărci de renume este obținut de terț în mod neloial din respectivul
caracter distinctiv sau din respectivul renume al mărcii atunci când acesta încearcă prin
utilizarea menționată să se situeze în contextul imaginii mărcii de renume pentru a beneficia
de puterea sa de atracție, de reputația și de prestigiul acesteia din urmă și să exploateze, fără
o compensație financiară, efortul comercial al titularului mărcii pentru a crea și pentru a
menține imaginea acesteia.
2)Articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 89/104 trebuie interpretat în sensul că
titularul unei mărci înregistrate are dreptul să obțină interzicerea utilizării de către un terț
într-o publicitate comparativă care nu îndeplinește toate condițiile pentru a fi permisă,
prevăzute la articolul 3a alineatul (1) din Directiva 84/450/CEE a Consiliului din 10
septembrie 1984 privind publicitatea înșelătoare și comparativă, astfel cum a fost modificată
prin Directiva 97/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 octombrie 1997, a
unui semn identic cu această marcă pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care
a fost înregistrată marca menționată, chiar și atunci când această utilizare nu poate aduce
atingere funcției esențiale a mărcii, care constă în a indica proveniența produselor sau a
serviciilor, cu condiția ca această utilizare să aducă atingere sau să fie susceptibilă să aducă
atingere uneia dintre celelalte funcții ale mărcii.
3) Articolul 3a alineatul (1) din Directiva 84/450, astfel cum a fost modificată prin
Directiva 97/55, trebuie interpretat în sensul că persoana care publică reclama ce
menționează în mod expres sau implicit în cadrul unei publicități comparative că produsul
pe care îl comercializează constituie o imitație a unui produs care poartă o marcă de
notorietate prezintă „bunuri sau servicii ca imitații sau reproduceri” în sensul articolului 3a
alineatul (1) litera (h). Profitul realizat de persoana care publică reclama datorită unei astfel
de publicități comparative nepermise trebuie considerat ca fiind obținut „în mod neloial”
din reputația acestei mărci în sensul articolului 3a alineatul (1) litera (g).
 3. HOTĂRÂREA CURȚII 18 noiembrie 2010 în cauza C-159/09 Lidl SNC împotriva
Vierzon Distribution SA.
„Directivele 84/450/CEE și 97/55/CE – Condiții privind caracterul licit al publicității
comparative – Comparare a prețurilor cu privire la o selecție de produse alimentare
comercializate de două lanțuri de magazine concurente – Bunuri care răspund acelorași
nevoi sau care sunt destinate acelorași scopuri – Publicitate înșelătoare – Comparare a
unei caracteristici verificabile”.

Având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul

articolului 234 CE de tribunal de commerce de Bourges (Franța), prin decizia din 17 martie 2009,
primită de Curte la 8 mai 2009, în procedura Lidl SNC împotriva Vierzon Distribution SA
1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului
3a din Directiva 84/450/CEE a Consiliului din 10 septembrie 1984 privind publicitatea înșelătoare
și publicitatea comparativă (JO L 250, p. 17, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 153), astfel cum a fost
modificată prin Directiva 97/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 octombrie
1997 (JO L 290, p. 18, Ediție specială, 15/vol. 4, p. 196, denumită în continuare „Directiva
84/450”).
2 Această cerere a fost prezentată în cadrul unui litigiu între Lidl SNC (denumită în
continuare „Lidl”), pe de o parte, și Vierzon Distribution SA (denumită în continuare „Vierzon
Distribution”), pe de altă parte, cu privire la o reclamă difuzată prin intermediul presei în interesul
acestei din urmă societăți.
Cadrul juridic
Reglementarea Uniunii
3 Articolul 1 din Directiva 84/450 prevede:
„Scopul prezentei directive este de a proteja consumatorii, persoanele ce desfășoară o
activitate comercială sau industrială sau practică o meserie ori profesie și interesele populației, în
general, împotriva publicității înșelătoare și a consecințelor neloiale ale acesteia și de a stabili
condițiile în care este permisă publicitatea comparativă.”
4 În temeiul articolului 2 punctul 2 din această directivă, prin publicitate înșelătoare se
înțelege: „orice formă de publicitate care, în orice mod, inclusiv prezentarea, induce în eroare sau
poate induce în eroare persoanele cărora li se adresează sau asupra cărora are efect și care, datorită
caracterului înșelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din aceste
motive, aduce atingere sau poate aduce atingere unui concurent”.
5 Articolul 2 punctul 2a din directiva menționată definește publicitatea comparativă ca
fiind:
„orice formă de publicitate care identifică în mod explicit sau implicit un concurent sau bunuri ori
servicii oferite de un concurent”.
 6 Articolul 3 din aceeași directivă prevede:
„În vederea determinării caracterului înșelător al publicității, trebuie să se ia în considerare
toate aspectele acesteia, în special orice informație conținută de aceasta referitoare la:
a) caracteristicile bunurilor sau serviciilor, cum ar fi disponibilitatea, natura, executarea,
compoziția, modul de fabricare și data fabricării sau prestării, dacă acestea corespund scopului,
utilizările, cantitatea, specificațiile, originea geografică sau comercială sau rezultatele așteptate ca
urmare a utilizării acestora sau rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor sau controalelor
efectuate asupra bunurilor sau serviciilor;
(b) prețul sau modul în care este calculat prețul și condițiile în care se furnizează
mărfurile sau se prestează serviciile;
(c) natura, calitățile și drepturile persoanei care publică reclama, cum ar fi identitatea și
activele sale, calificările și deținerea drepturilor de proprietate industrială, comercială sau
intelectuală sau premiile și distincțiile sale.”
7 Articolul 3a alineatul (1) din Directiva 84/450 prevede:
„Se permite publicitatea comparativă, în ceea ce privește comparația, în cazul în care sunt
îndeplinite următoarele condiții:
(a) nu este înșelătoare, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2), articolul 3 și articolul
7 alineatul (1);
(b) compară bunuri sau servicii care răspund acelorași nevoi sau sunt destinate acelorași
scopuri;
(c) compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici materiale, relevante,
verificabile și reprezentative ale acelor bunuri sau servicii, care pot include și prețul;
[...]”
Reglementarea națională
8 Articolul L. 121-8 din Codul consumatorului prevede:
„Orice formă de publicitate care compară bunuri sau servicii identificând în mod explicit
sau implicit un concurent sau bunuri ori servicii oferite de un concurent nu este permisă decât dacă:
1° nu este înșelătoare sau de natură a induce în eroare;
2° compară bunuri sau servicii care răspund acelorași nevoi sau sunt destinate acelorași
scopuri;
3° compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici materiale, relevante,
verificabile și reprezentative ale acelor bunuri sau servicii, care pot include și prețul.
[...]”
Acțiunea principală și întrebarea preliminară
9 Lidl exploatează, pe teritoriul francez, un lanț de supermagazine cu caracter
alimentar și, printre altele, un magazin situat în apropierea celui aparținând societății Vierzon
Distribution care, în ceea ce o privește, comercializează produse de consum curent sub denumirea
Leclerc.
10 La 23 septembrie 2006, Vierzon Distribution a publicat într-un ziar local o reclamă
(denumită în continuare „reclama în litigiu”) care reproducea bonuri de casă ce enumerau, prin
intermediul unor desemnări generice însoțite, după caz, de indicarea greutății sau a volumului, 34
de produse, în cea mai mare parte de natură alimentară, cumpărate din magazinul aparținând
societății Vierzon Distribution și, respectiv, din cel exploatat de Lidl, evidențiind un cost total de
46,30 euro, în ceea ce privește Vierzon Distribution, și de 51,40 euro, cât privește Lidl.
11 Respectiva reclamă conținea de asemenea sloganurile „nu este oricine E. Leclerc!
prețuri mici: dovada că E. Leclerc rămâne cel mai ieftin” și „în engleză i se spune «hard discount»,
în franceză i se spune «E. Leclerc»”.
12 La 16 martie 2007, Lidl a sesizat tribunal de commerce de Bourges (Tribunalul
Comercial din Bourges) cu o acțiune prin care urmărea să obțină obligarea Vierzon Distribution la
plata de daune interese pentru concurență neloială, precum și pentru publicarea prin intermediul
presei și al afișării în magazinul său a unor extrase din hotărârea ce urma a fi pronunțată.
13 În susținerea respectivei acțiuni, Lidl invocă în special încălcarea articolului
L. 121-8 din Codul consumatorului. Aceasta arată că publicitatea în litigiu induce în eroare sau
chiar înșală consumatorii, atât prin prezentarea sa, cât și prin faptul că Viezon Distribution ar fi
selecționat numai produsele care o avantajau după ce, eventual, și-ar fi aliniat prețurile la acelea
ale concurentului său. În plus, respectivele produse nu ar fi comparabile, diferențele calitative și
cantitative dintre acestea implicând faptul că nu răspund acelorași nevoi. Lidl adaugă că simpla
reproducere, în reclama în litigiu, a bonurilor de casă din care reiese lista produselor comparate nu
permite consumatorilor să aprecieze caracteristicile proprii ale acestora și nici, prin urmare, să
înțeleagă motivele care determină diferențele de prețuri invocate în respectiva publicitate.
14 Vierzon Distribution contestă aceste susțineri arătând în special că o comparație
poate privi două bunuri care nu sunt identice, în măsura în care acestea răspund acelorași nevoi
sau sunt destinate acelorași scopuri și prezintă, în această privință, un grad de interschimbabilitate
suficient, astfel cum este cazul în speță. În ceea ce privește diferențele existente între produsele în
cauză, acestea reies în mod suficient din bonurile de casă sus-menționate, astfel încât consumatorii
nu sunt induși în eroare. Faptul că Vierzon Distribution ar fi selectat ea însăși produsele care să
facă obiectul comparației nu este ilicit, iar împrejurarea că, pe de altă parte, cumpărăturile s-ar fi
efectuat în aceeași zi ar exclude posibilitatea să fi avut loc o manipulare a prețurilor.
15 În aceste condiții, tribunal de commerce de Bourges a hotărât să suspende judecarea
cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 3a din Directiva [84/450] trebuie interpretat în sensul că nu ar fi licit să se
procedeze la o publicitate comparativă prin prisma prețurilor unor produse care răspund aceleiași
nevoi sau care sunt destinate acelorași scopuri, cu alte cuvinte care prezintă un grad de
interschimbabilitate suficient, doar pentru motivul că, fiind vorba de produse alimentare, caracterul
comestibil al fiecăruia dintre aceste produse și, în orice caz, satisfacția resimțită când sunt
consumate variază în totalitate în funcție de condițiile și de locul de fabricare, de ingredientele
folosite și de experiența fabricantului?”
Cu privire la întrebarea preliminară
16 Trebuie amintit că articolul 3a din Directiva 84/450 la care se referă întrebarea
preliminară enumeră, la alineatul (1) literele (a)-(h), diverse condiții cumulative pe care trebuie să
le îndeplinească publicitatea comparativă pentru a putea fi considerată permisă (a se vedea în
special Hotărârea din 18 iunie 2009, L’Oréal și alții, C 487/07, Rep., p. I-5185, punctul 67).
17 În speță, Curtea apreciază că, în scopul de a lua în considerare îndoielile exprimate
de instanța de trimitere și de a-i furniza acesteia din urmă elemente de interpretare care pot fi utile
pentru soluționarea cauzei cu care este sesizată, trebuie, astfel cum au sugerat atât guvernele
francez, austriac și ceh, cât și Comisia Europeană și, în sfârșit, avocatul general la punctul 40 din
concluzii, să se facă referire la condițiile în care este permisă publicitatea comparativă prevăzute
la respectivul articol 3a alineatul (1) literele (a)-(c).
18 De asemenea, trebuie să se considere că, prin intermediul întrebării adresate, instanța
de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3a alineatul (1) literele (a)-(c) din
Directiva 84/450 trebuie interpretat în sensul că se opune unei practici publicitare precum cea
descrisă în decizia de trimitere care recurge la o comparație, din perspectiva prețului, a unui coș
de produse alimentare comercializate de două lanțuri de magazine concurente, evidențiind în
special diferențele pe care le prezintă produsele alimentare comparate în ceea ce privește modul și
locul de fabricare, ingredientele și identitatea fabricantului, asemenea diferențe presupunând în
special că aceste produse sunt diferite din punct de vedere al caracterului lor comestibil și al
satisfacției pe care o produce consumarea acestora.
19 Având în vedere modul în care este formulată întrebarea preliminară și accentul care
este acordat în cadrul acesteia condiției prevăzute la articolul 3a alineatul (1) litera (b) din Directiva
84/450, Curtea consideră potrivit să analizeze mai întâi dispoziția menționată, iar în continuare să
examineze articolul 3a alineatul (1) litera (a) și, în sfârșit, articolul 3a alineatul (1) litera (c).
20 Mai întâi trebuie totuși amintit că din jurisprudența Curții reiese că diversele condiții
în care este permisă publicitatea comparativă enumerate la respectivul articol 3a alineatul (1) au
drept scop realizarea unui echilibru între diferitele interese care ar putea fi afectate de autorizarea
publicității comparative. Astfel, din interpretarea considerentului (2) coroborat cu considerentele
(7) și (9) ale Directivei 97/55, rezultă că acest articol 3a are drept obiectiv stimularea concurenței
dintre furnizorii de bunuri și servicii, în beneficiul consumatorilor, permițând concurenților să
evidențieze în mod obiectiv avantajele diferitelor produse comparabile și interzicând în același
timp practici care pot denatura concurența, pot fi în detrimentul concurenților și pot avea un efect
negativ asupra alegerii consumatorilor (Hotărârea L’Oréal și alții, citată anterior, punctul 68).
21 De aici rezultă că respectivele condiții enumerate la articolul 3a alineatul (1)
menționat trebuie să fie interpretate în sensul cel mai favorabil, pentru a permite publicitatea care
compară în mod obiectiv caracteristicile unor bunuri sau ale unor servicii, garantând în același
timp că publicitatea comparativă nu va fi utilizată în mod anticoncurențial și neloial sau într-un
mod care să aducă atingere intereselor consumatorilor (Hotărârea L’Oréal și alții, citată anterior,
punctul 69 și jurisprudența citată).
22 Trebuie amintit de asemenea că Directiva 84/450 a realizat o armonizare exhaustivă
a condițiilor în care publicitatea comparativă este permisă în statele membre și că o asemenea
armonizare implică, prin definiție, că în întreaga Uniune caracterul permis al publicității
comparative trebuie să fie evaluat doar din perspectiva criteriilor stabilite de legiuitorul Uniunii (a
se vedea Hotărârea din 8 aprilie 2003, Pippig Augenoptik, C-44/01, Rec., p. I-3095, punctul 44).
23 În sfârșit, în ceea ce privește, precum în cauza principală, o comparație care vizează
prețurile, trebuie amintit că analiza contrastivă a ofertelor concurente, în special cu privire la
prețuri, ține de însăși natura publicității comparative (Hotărârea din 19 septembrie 2006, Lidl
Belgia, C-356/04, Rec., p. I-8501, punctul 57 și jurisprudența citată).
24 Considerentul (8) al Directivei 97/55 subliniază în plus, în această privință, că
analiza contrastivă numai a prețului pentru bunuri și servicii trebuie să fie posibilă, cu condiția ca
metoda de comparație să respecte anumite cerințe, în special aceea de a nu fi înșelătoare.
Cu privire la articolul 3a alineatul (1) litera (b) din Directiva 84/450
25 Articolul 3a alineatul (1) litera (b) din Directiva 84/450 condiționează permiterea
publicității comparative de cerința ca aceasta să compare bunuri sau servicii care răspund acelorași
nevoi sau sunt destinate acelorași scopuri. Curtea a statuat deja că respectiva condiție presupune
ca bunurile care fac obiectul comparației să prezinte un grad de interschimbabilitate suficient
pentru consumator (Hotărârea Lidl Belgia, citată anterior, punctul 26, și Hotărârea din 19 aprilie
2007, De Landtsheer Emmanuel, C-381/05, Rep., p. I-3115, punctul 44).
26 Astfel cum au subliniat guvernul francez și Comisia, chiar modul în care este
formulată întrebarea preliminară sugerează faptul că, deși consideră, în ceea ce o privește, că
produsele care fac obiectul reclamei în litigiu prezintă un grad de interschimbabilitate suficient
pentru a îndeplini respectiva condiție, instanța de trimitere dorește totuși să se asigure că natura
alimentară a produselor menționate nu se opune unei asemenea aprecieri. Instanța respectivă
solicită, mai exact, să se stabilească dacă împrejurarea că produsele de o asemenea natură ar
prezenta variații inevitabile în ceea ce privește caracterul comestibil al acestora sau în ceea ce
privește satisfacția pe care o produce consumarea lor, în raport cu diferențele care le caracterizează
din perspectiva modului și a locului de fabricare, a ingredientelor și a identității fabricantului, nu
ar trebui să determine excluderea oricărei posibilități de a le compara, eventuale comparații
neputând avea loc, pe cale de consecință, decât în prezența unor produse alimentare identice.
27 În această privință, trebuie subliniat cu titlu introductiv că, în special spre deosebire
de articolul 3a alineatul (1) litera (c) din Directiva 84/450, articolul 3a alineatul (1) litera (b) din
aceasta nu se referă nicidecum și, prin urmare, nici nu prefigurează perspectiva din care poate fi
efectuată comparația în mod licit sau, altfel spus, caracteristicile bunurilor sau serviciilor vizate la
care se poate referi publicitatea comparativă. Contrar celor sugerate în special de guvernele ceh și
austriac, rezultă că perspectiva din care se realizează comparația, în speță prețul, nu exercită nicio
influență asupra aspectului dacă două bunuri răspund acelorași nevoi sau sunt destinate acelorași
scopuri în sensul respectivului articol 3a alineatul (1) litera (b).
28 Pe de altă parte, trebuie amintit, în primul rând, că Hotărârile citate anterior Lidl
Belgia și De Landtsheer Emmanuel, în care Curtea a arătat, astfel cum s-a amintit la punctul 25
din prezenta hotărâre, că cerința prevăzută la articolul 3a alineatul (1) litera (b) din Directiva
84/450 condiționează permiterea publicității comparative de împrejurarea ca bunurile comparate
să prezinte un grad de interschimbabilitate suficient pentru consumator, au fost pronunțate tocmai
în cauze care puneau în discuție reclame având ca obiect produse de natură alimentară.
 29 În al doilea rând, trebuie arătat că în considerentul (9) al Directivei 97/55 se
subliniază că, pentru a preveni utilizarea publicității comparative într-un mod anticoncurențial și
neloial, trebuie permisă doar compararea bunurilor și serviciilor aflate în concurență, care răspund
acelorași nevoi sau sunt destinate acelorași scopuri.
30 Curtea a arătat în special că motivul pentru care articolul 3a alineatul (1) litera (b)
din Directiva 84/450 impune drept condiție de permitere a publicității comparative ca aceasta să
compare bunuri sau servicii care răspund acelorași nevoi sau care sunt destinate acelorași scopuri
este legat în special de împrejurarea că, în temeiul articolului 2 punctul 2a din directiva menționată,
elementul specific noțiunii de publicitate comparativă este identificarea unui „concurent” al
persoanei care publică reclama sau a unor bunuri ori servicii oferite de acesta și că însușirea de
„întreprinderi concurente” se întemeiază ea însăși, prin definiție, pe caracterul substituibil al
bunurilor sau serviciilor pe care aceste întreprinderi le oferă pe piață (a se vedea Hotărârea De
Landtsheer Emmanuel, citată anterior, punctele 27-29).
31 Astfel cum a subliniat Curtea, aceste două dispoziții ale directivei 84/450 prezintă o
evidentă apropiere, astfel încât criteriile care permit să se aprecieze gradul de substituire sunt
similare, mutatis mutandis, în cadrul aplicării fiecăruia dintre acestea (a se vedea în acest sens
Hotărârea De Landtsheer Emmanuel, citată anterior, punctele 46 și 48).
32 În această privință, faptul că produsele sunt, într-o anumită măsură, de natură a
satisface nevoi identice permite să se concluzioneze că există un anumit grad de substituire între
ele (Hotărârea De Landtsheer Emmanuel, citată anterior, punctul 30 și jurisprudența citată).
33 Pentru a decide că există o posibilitate efectivă de substituire în conformitate cu
articolul 3a alineatul (1) litera (b) din Directiva 84/450, este necesară o apreciere individuală și
concretă a produselor care fac în mod specific obiectul comparației în mesajul publicitar
(Hotărârea De Landtsheer Emmanuel, citată anterior, punctul 47). O asemenea apreciere concretă
a gradului de substituire este de competența instanțelor naționale.
34 În al treilea rând, este necesar să se arate că o serie de alte considerații se opun unei
interpretări a articolului 3a alineatul (1) litera (b) din Directiva 84/450 care ar avea în esență ca
efect interzicerea publicității comparative referitoare la produse alimentare, cu excepția cazului în
care acestea sunt identice.
35 Pe de o parte, o asemenea interdicție nu rezultă nicidecum din cuprinsul dispoziției
menționate.
36 Pe de altă parte, respectiva interdicție ar implica, pe calea unei interpretări extensive
a condiției privind caracterul licit al publicității comparative, o limitare considerabilă a sferei de
aplicare a acesteia (a se vedea, prin analogie, Hotărârea De Landtsheer Emmanuel, citată anterior,
punctele 70 și 71).
37 Astfel, după cum au subliniat în special guvernul ceh și Comisia, a decide că, în afara
cazului în care sunt identice, două produse alimentare nu pot fi considerate comparabile în sensul
articolului 3a alineatul (1) litera (b) din Directiva 84/450 ar însemna să se excludă orice posibilitate
efectivă de publicitate comparativă în ceea ce privește o categorie deosebit de importantă de bunuri
de consum, indiferent care ar fi perspectiva de comparare avută în vedere.
 38 Or, rezultatul la care ar conduce astfel o asemenea interdicție ar fi contrar
jurisprudenței constante a Curții, potrivit căreia condițiile impuse pentru publicitatea comparativă
trebuie să fie interpretate în sensul cel mai favorabil acesteia (a se vedea Hotărârea De Landtsheer
Emmanuel, citată anterior, punctul 63).
39 Având în vedere toate cele de mai sus, instanței de trimitere trebuie să i se furnizeze
un prim element de răspuns potrivit căruia articolul 3a alineatul (1) litera (b) din Directiva 84/450
trebuie interpretat în sensul că simpla împrejurare că produsele alimentare diferă în ceea ce privește
caracterul comestibil al acestora și satisfacția resimțită de consumator, în funcție de condițiile și
de locul de fabricare, de ingredientele și de identitatea fabricantului, nu este de natură să excludă
posibilitatea ca analiza contrastivă a unor asemenea produse să îndeplinească cerința prevăzută de
dispoziția menționată și potrivit căreia acestea trebuie să răspundă acelorași nevoi sau să fie
destinate acelorași scopuri, adică să prezinte un grad de interschimbabilitate suficient.
40 În ceea ce privește aprecierile concrete cu privire la existența unui asemenea grad de
interschimbabilitate suficient între produsele alimentare care fac obiectul comparației în cauză în
acțiunea principală, acestea sunt, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 33 din prezenta
hotărâre, de competența instanței de trimitere, care de altfel nu a furnizat Curții nicio indicație cu
privire la identitatea și la caracteristicile concrete ale produselor menționate și nici, a fortiori, nu
a sesizat-o cu întrebări de interpretare care ar fi legate de asemenea date concrete.
Cu privire la articolul 3a alineatul (1) litera (a) din Directiva 84/450
41 Articolul 3a alineatul (1) litera (a) din Directiva 84/450 condiționează permiterea
publicității comparative de cerința ca aceasta să nu fie înșelătoare.
42 În ceea ce privește, mai exact, o comparație având ca obiect, precum în cauza
principală, prețurile, s-a amintit la punctul 24 din prezenta hotărâre că în considerentul (8) al
Directivei 97/55 se subliniază că analiza contrastivă numai a prețurilor bunurilor și serviciilor
trebuie să fie posibilă, cu condiția ca metoda de comparație să respecte anumite cerințe, în special
aceea de a nu fi înșelătoare.
43 Pe de altă parte, din considerentul (2) al Directivei 97/55 reiese că armonizarea
condițiilor de permitere a publicității comparative realizată de directivă trebuie să contribuie în
special la „demonstrarea obiectivă” a „calității” diferitelor produse comparabile.
44 Articolul 2 punctul 2 din Directiva 84/450 definește publicitatea înșelătoare ca fiind
orice formă de publicitate care, în orice mod, inclusiv prezentarea, induce în eroare sau poate
induce în eroare persoanele cărora li se adresează sau asupra cărora are efect și care, datorită
caracterului înșelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din aceste
motive, aduce atingere sau poate aduce atingere unui concurent.
45 Astfel cum reiese din descrierea acesteia de la punctele 10 și 11 din prezenta hotărâre,
reclama în litigiu se bazează pe selectarea unui număr limitat de produse, în cea mai mare parte de
natură alimentară, comercializate de două magazine concurente. Respectivele produse sunt
identificate prin intermediul unor denumiri generice însoțite, după caz, de indicații cu privire la
greutate sau la volum, care figurează pe bonurile de casă provenite de la fiecare dintre aceste două
magazine și care arată, pe lângă prețul individual al fiecăruia dintre produsele avute în vedere,
suma totală plătită pentru achiziționarea ansamblului pe care acestea îl formează. Respectiva
reclamă prezintă în plus sloganuri cu caracter general referitoare la caracterul pretins mai ieftin al
magazinului celui care publică reclama, din al cărui bon de casă reprodus reiese un cost total mai
redus decât cel al concurentului său.
46 Este de competența instanței de trimitere să verifice, având în vedere împrejurările
speței, dacă, ținând cont de consumatorii cărora li se adresează, o astfel de publicitate poate avea
un asemenea caracter înșelător (a se vedea Hotărârea Lidl Belgia, citată anterior, punctul 77 și
jurisprudența citată).
47 În această privință, respectiva instanță trebuie, pe de o parte, să ia în considerare
percepția consumatorului mediu al bunurilor sau serviciilor care fac obiectul reclamei în cauză,
normal informat și suficient de atent și de avizat. În ceea ce privește o reclamă precum cea în
litigiu, este cert că aceasta se adresează nu unui public specializat, ci consumatorului final care își
face cumpărăturile de consum curent într-un lanț de mari magazine (a se vedea Hotărârea Lidl
Belgia, citată anterior, punctul 78 și jurisprudența citată).
48 Pentru a efectua aprecierea solicitată, instanța națională trebuie, pe de o parte, să țină
cont de toate elementele relevante ale cauzei, având în vedere, astfel cum rezultă din articolul 3
din Directiva 84/450, orice informație conținută de reclama în litigiu și, în general, toate aspectele
acesteia (a se vedea Hotărârea Lidl Belgia, citată anterior, punctul 79 și jurisprudența citată).
49 Curtea a statuat de asemenea că o omisiune poate conferi caracter înșelător unei
reclame, în special în cazul în care, ținând cont de consumatorii cărora li se adresează, o asemenea
reclamă are ca obiect să ascundă o împrejurare care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi fost de natură
să determine un număr semnificativ de consumatori să renunțe la decizia de cumpărare (a se vedea
Hotărârea Lidl Belgia, citată anterior, punctul 80 și jurisprudența citată).
50 Sub aceste diverse privințe, o reclamă precum cea în litigiu ar putea, mai întâi, să
prezinte caracter înșelător, astfel cum rezultă din jurisprudență, dacă instanța de trimitere ar
constata, având în vedere toate împrejurările relevante ale speței, în special informațiile sau
omisiunile care însoțesc această publicitate, că decizia de cumpărare ce aparține unui număr
semnificativ de consumatori cărora li se adresează poate fi luată cu convingerea eronată că selecția
de produse realizată de persoana care publică reclama este reprezentativă pentru nivelul general al
prețurilor acesteia din urmă în raport cu cel practicat de concurentul său și că, prin urmare,
respectivii consumatori vor realiza economii de valoarea celor invocate în reclamă dacă își
efectuează regulat achizițiile de bunuri de consum curent de la persoana care publică reclama mai
degrabă decât de la respectivul concurent sau chiar cu convingerea eronată că toate produsele
persoanei care publică reclama sunt mai ieftine decât cele ale concurentului său (a se vedea
Hotărârea Lidl Belgia, citată anterior, punctele 83 și 84).
51 O reclamă precum cea în litigiu s-ar putea dovedi de asemenea înșelătoare dacă s-ar
constata de către instanța de trimitere că, în vederea realizării comparației în funcție de preț prin
respectiva reclamă, au fost selectate produse alimentare care prezintă în realitate diferențe
obiective de natură să influențeze în mod sensibil alegerea cumpărătorului.
52 Astfel, în cazul în care lipsește prezentarea respectivelor diferențe, o asemenea
publicitate, din moment ce este realizată numai din perspectiva prețului, poate fi percepută de
consumatorul mediu ca incluzând în mod implicit afirmația că ar exista o echivalență între celelalte
caracteristici ale produselor menționate care sunt de asemenea de natură să exercite o influență
sensibilă asupra alegerii respectivului consumator.
53 În această privință, Curtea a statuat deja printre altele, cu privire la o comparație care
privește prețurile practicate de două magazine concurente că, în cazul în care marca produselor
poate influența în mod sensibil alegerea cumpărătorului și în cazul în care comparația privește
produse concurente ale căror mărci prezintă diferențe importante din punctul de vedere al
notorietății, a omite marca cea mai renumită contravine articolului 3a alineatul (1) litera (a) din
Directiva 84/450 (Hotărârea Pippig Augenoptik, citată anterior, punctul 53).
54 Aceeași concluzie poate fi, eventual, dedusă în ceea ce privește alte caracteristici ale
produselor comparate, precum compoziția acestora sau modul și locul de fabricare la care se referă
întrebarea preliminară, în măsura în care reiese că asemenea caracteristici pot, prin natura lor, la
fel ca și prețul însuși, să influențeze în mod sensibil alegerea cumpărătorului.
55 Într-o asemenea situație, faptul de a nu informa consumatorul cu privire la diferențele
existente între produsele care fac obiectul unei comparații numai din perspectiva prețului este de
natură să îl inducă în eroare în ceea ce privește motivele care permit explicarea diferenței de preț
evidențiate și în ceea ce privește avantajul financiar care poate fi obținut în mod real de acest
consumator prin faptul că își face cumpărăturile de la persoana care publică reclama mai degrabă
decât de la un concurent determinat și să influențeze în mod corespunzător comportamentul
economic al respectivului consumator. Astfel, acesta din urmă poate fi determinat să creadă că va
obține efectiv un avantaj financiar justificat prin caracterul competitiv al ofertei persoanei care
publică reclama, iar nu prin existența unor diferențe obiective între produsele comparate.
56 Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se furnizeze instanței de trimitere
un al doilea element de răspuns potrivit căruia articolul 3a alineatul (1) litera (a) din Directiva
84/450 trebuie interpretat în sensul că o reclamă precum cea în cauză în acțiunea principală poate
prezenta caracter înșelător în special:
– dacă se constată, având în vedere toate împrejurările relevante ale cazului în speță,
în special informațiile sau omisiunile care însoțesc această publicitate, că decizia de cumpărare
care aparține unui număr semnificativ de consumatori cărora li se adresează este susceptibilă de a
fi luată cu convingerea eronată că selecția de produse realizată de persoana care publică reclama
este reprezentativă pentru nivelul general al prețurilor acesteia din urmă în raport cu cel practicat
de concurentul său și că, prin urmare, respectivii consumatori vor realiza economii de ordinul
pretins în reclamă dacă cumpără regulat bunuri de consum curent de la persoana care publică
reclama mai degrabă decât de la respectivul concurent sau chiar cu convingerea eronată că toate
produsele persoanei care publică reclama sunt mai ieftine decât cele ale concurentului său ori
– dacă se constată că, în vederea realizării unei comparații numai din perspectiva
prețului, au fost selectate produse alimentare care prezintă totuși diferențe de natură să influențeze
în mod sensibil alegerea consumatorului mediu, fără ca aceste diferențe să reiasă din publicitatea
respectivă.
 Cu privire la articolul 3a alineatul (1) litera (c) din Directiva 84/450
57 Articolul 3a alineatul (1) litera (c) din Directiva 84/450 condiționează permiterea
unei publicități comparative de cerința ca aceasta să compare în mod obiectiv una sau mai multe
caracteristici materiale, relevante, verificabile și reprezentative ale acelor bunuri sau servicii, care
pot include și prețul.
58 Considerentul (5) al Directivei 97/55 subliniază în această privință că, atunci când
compară caracteristici materiale, relevante, verificabile și reprezentative și nu este înșelătoare,
publicitatea comparativă poate reprezenta un mijloc legitim de informare a consumatorilor în
avantajul acestora (Hotărârea De Landtsheer Emmanuel, citată anterior, punctul 62).
59 Având în vedere elementele de care dispune și dezbaterile care au avut loc în fața sa,
Curtea nu intenționează să se pronunțe în speță decât cu privire la cerința caracterului verificabil.
60 În acest sens, este necesar să se amintească faptul că, în Hotărârea Lidl Belgia, citată
anterior, care privea o reclamă comparativă realizată din perspectiva prețurilor, Curtea a statuat că
posibilitatea de a verifica prețurile bunurilor care compun două loturi de produse presupune în mod
necesar ca bunurile ale căror prețuri au fost comparate să poată fi identificate în mod individual și
concret pe baza informațiilor conținute în mesajul publicitar. Orice posibilitate de a verifica
prețurile unor bunuri este astfel în mod necesar condiționată de identificarea respectivelor bunuri
(a se vedea în acest sens Hotărârea Lidl Belgia, citată anterior, punctul 61).
61 Or, o asemenea identificare este de natură să permită, conform obiectivului de
protecție a consumatorului urmărit de Directiva 84/450, ca destinatarul unui asemenea mesaj să
fie în măsură să se asigure că a fost informat în mod corect în perspectiva cumpărăturilor de
consum curent pe care este îndemnat să le efectueze (Hotărârea Lidl Belgia, citată anterior, punctul
72).
62 În speță, este de competența instanței de trimitere să verifice dacă descrierea
produselor comparate, astfel cum rezultă din reclama în litigiu, este suficient de precisă pentru a
permite consumatorului să identifice produsele care fac obiectul comparației, în vederea verificării
exactității prețurilor pe care le menționează respectiva reclamă.
63 Astfel cum a arătat Comisia în cadrul ședinței, nu aceasta ar fi situația în special dacă
s-ar constata că magazinele avute în vedere de reclama în litigiu comercializează numeroase
produse alimentare care pot răspunde descrierii oferite pe bonurile de casă ce reproduc această
publicitate, astfel încât nu ar fi posibilă identificarea exactă a bunurilor astfel comparate.
64 Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se furnizeze instanței de trimitere
un al treilea element de răspuns potrivit căruia articolul 3a alineatul (1) litera (c) din Directiva
84/450 trebuie interpretat în sensul că condiția caracterului verificabil instituită de respectiva
dispoziție impune, în ceea ce privește o reclamă precum cea în cauză în acțiunea principală care
compară prețurile a două sortimente de bunuri, ca bunurile în discuție să poată fi identificate în
mod precis pe baza informațiilor conținute în respectiva publicitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
65 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui
incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la
cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele
ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
Articolul 3a alineatul (1) litera (b) din Directiva 84/450/CEE a Consiliului din 10
septembrie 1984 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, astfel cum a
fost modificată prin Directiva 97/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6
octombrie 1997, trebuie interpretat în sensul că simpla împrejurare că produsele alimentare
diferă în ceea ce privește caracterul comestibil al acestora și satisfacția resimțită de
consumator, în funcție de condițiile și de locul de fabricare, de ingredientele și de identitatea
fabricantului, nu este de natură să excludă posibilitatea ca analiza contrastivă a unor
asemenea produse să îndeplinească cerința prevăzută de dispoziția menționată și potrivit
căreia acestea trebuie să răspundă acelorași nevoi sau să fie destinate acelorași scopuri, adică
să prezinte un grad de interschimbabilitate suficient.
Articolul 3a alineatul (1) litera (a) din Directiva 84/450, astfel cum a fost modificată prin
Directiva 97/55, trebuie interpretat în sensul că o reclamă precum cea în cauză în acțiunea
principală poate prezenta caracter înșelător în special:
– dacă se constată, având în vedere toate împrejurările relevante ale speței, în special
informațiile sau omisiunile care însoțesc această publicitate, că decizia de cumpărare ce
aparține unui număr semnificativ de consumatori cărora li se adresează poate fi luată cu
convingerea eronată că selecția de produse realizată de persoana care publică reclama este
reprezentativă pentru nivelul general al prețurilor acesteia din urmă în raport cu cel
practicat de concurentul său și că, prin urmare, respectivii consumatori vor realiza economii
de valoarea celor invocate în reclamă dacă își efectuează regulat achizițiile de bunuri de
consum curent de la persoana care a publicat reclama mai degrabă decât de la respectivul
concurent sau chiar cu convingerea eronată că toate produsele persoanei care publică
reclama sunt mai ieftine decât cele ale concurentului său ori
– dacă se constată că, în vederea realizării unei comparații numai din perspectiva
prețului, au fost selectate produse alimentare care prezintă în realitate diferențe de natură
să influențeze în mod sensibil alegerea consumatorului mediu, fără ca aceste diferențe să
reiasă din publicitatea avută în vedere.
Articolul 3a alineatul (1) litera (c) din Directiva 84/450, astfel cum a fost modificată
prin Directiva 97/55, trebuie interpretat în sensul că cerința caracterului verificabil pe care
îl prevede respectiva dispoziție impune, în ceea ce privește o publicitate precum cea în cauză
în acțiunea principală care compară prețurile a două loturi de bunuri, ca bunurile în discuție
să poată fi identificate în mod exact pe baza informațiilor conținute în respectiva publicitate.
 TREBUIE SINTEZĂ MAI PE LARG

4. HOTĂRÂREA CURȚII din 9 iunie 2011 în cauza C-52/10 Eleftheri tileorasi AE

„ALTER CHANNEL”, Konstantinos Giannikos împotriva Ypourgos Typou kai
Meson Mazikis Enimerosis, Ethniko Symvoulio Radiotileorasis.
„Directiva 89/552/CEE – Activități de difuzare a programelor de televiziune – Articolul
1 litera (d) – Noțiunea «publicitate mascată» – Caracter intenționat – Prezentarea unui
tratament dentar estetic în cursul unei emisiuni televizate”.

Având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului
267 TFUE de Symvoulio tis Epikrateias (Grecia), prin decizia din 23 decembrie 2009, primită de
Curte la 1 februarie 2010, în procedura
Eleftheri tileorasi AE „ALTER CHANNEL”, Konstantinos Giannikos împotriva Ypourgos
Typou kai Meson Mazikis Enimerosis, Ethniko Symvoulio Radiotileorasis,

1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 1

litera (d) din Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea
anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea
activităților de difuzare a programelor de televiziune (JO L 298, p. 23, Ediție specială, 06/vol. 1,
p. 215), astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/36/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 30 iunie 1997 (JO L 202, p. 60, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 232, denumită în
continuare „Directiva 89/552”).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Eleftheri tileorasi AE
„ALTER CHANNEL” (denumită în continuare „Eleftheri tileorasi”) și domnul Giannikos, pe de o
parte, și Ypourgos Typou kai Meson Mazikis Enimerosis (ministrul pentru presă și mass-media) și
Ethniko Symvoulio Radiotileorasis (Consiliul național al radioteleviziunii, denumit în continuare
„ESR”), pe de altă parte, având ca obiect o decizie a ESR prin care a fost aplicată societății
Eleftheri tileorasi și domnului Giannikos o amendă pentru încălcarea dispozițiilor naționale privind
publicitatea mascată.
Cadrul juridic
Reglementarea Uniunii
3 Al douăzeci și șaptelea considerent al Directivei 89/552 are următorul cuprins:
„întrucât, pentru a asigura protejarea completă și eficientă a intereselor consumatorilor în calitatea
lor de public de televiziune, este esențial ca publicitatea prin televiziune să se conformeze unui
număr de reglementări și standarde minimale și ca statele membre să își poată rezerva dreptul de
a stabili reglementări mai detaliate sau mai stricte, iar în anumite împrejurări să stabilească condiții
diferite pentru posturile de televiziune aflate sub jurisdicția lor”.
4 Articolul 1 literele (c) și (d) din această directivă prevede:
„În sensul prezentei directive:
[…]
(c) termenul de publicitate televizată înseamnă orice tip de anunț transmis, fie în
schimbul perceperii unei sume de bani sau a unei forme de compensație similare, fie în scopuri de
autopromovare, de către o întreprindere publică sau privată, în legătură cu o tranzacție, activitate
comercială, meșteșug sau profesie, pentru a promova furnizarea de bunuri și servicii, inclusiv
bunuri imobiliare, de drepturi și obligații, transmisia făcându-se în schimbul perceperii unei sume
de bani;
(d) «publicitate mascată» înseamnă reprezentarea prin cuvinte sau imagini a bunurilor,
serviciilor, numelui, mărcii sau activității unui producător de bunuri sau furnizor de servicii în
cadrul programelor, atunci când o astfel de reprezentare este introdusă în emisiune în scopuri
publicitare și poate induce în eroare publicul cu privire la natura sa. Astfel de reprezentări se
consideră intenționate mai ales atunci când se fac în schimbul perceperii unei sume de bani sau a
unei forme de compensație similară.”
5 Articolul 10 alineatele (1) și (4) din directiva menționată prevede:
„(1) Publicitatea prin televiziune și teleshoppingul trebuie să fie imediat identificabile
ca atare și separate de restul programului prin mijloace optice și[/sau] acustice.
[…]
(4) Publicitatea mascată și teleshoppingul mascat sunt interzise.”
Reglementarea națională
6 Articolul 1 litera (d) din Directiva 89/552 a fost transpus în ordinea juridică elenă
prin Decretul prezidențial 100/2000 privind publicitatea mascată (FEK A’ 98).
Acțiunea principală și întrebarea preliminară
7 Eleftheri tileorasi este o societate care are în proprietate și administrează un post de
televiziune privat cunoscut sub numele „ALTER CHANNEL”.
8 Domnul Giannikos este președintele și directorul executiv al acestei societăți.
9 În cursul unei emisiuni difuzate la 12 noiembrie 2003 pe postul de televiziune
menționat, trei secvențe au fost consacrate prezentării unui tratament dentar estetic.
10 În prima secvență, în timpul căreia în partea de jos a imaginii a fost afișată mențiunea
„ea îi schimbă zâmbetul”, prezentatoarea acestei emisiuni a avut o discuție cu un stomatolog care,
în prezența uneia dintre pacientele sale, a precizat că acest tratament ar constitui o noutate
mondială, ale cărei rezultate urmau să fie demonstrate pe dentiția acestei paciente, și că, după două
ore, aceasta din urmă va avea un zâmbet natural perfect. În continuare, stomatologul a oferit câteva
explicații cu privire la metodă și a subliniat că aceasta permite obținerea unui zâmbet natural
perfect. Ca răspuns la o întrebare a prezentatoarei emisiunii, stomatologul a oferit de asemenea
indicații privind costul tratamentului în cauză.
11 În timpul emisiunii, au fost difuzate fotografii ale pacientei făcute înainte de
tratament pentru a permite telespectatorilor să facă o comparație.
12 În cadrul celei de a doua secvențe, pacienta a apărut cu incisivii maxilarului superior
modificați, iar în cursul celei de a treia secvențe, aceasta a fost filmată la sfârșitul tratamentului.
13 Prezentatoarea emisiunii a declarat apoi că tratamentul pentru obținerea unui zâmbet
natural a durat efectiv două ore.
14 O persoană prezentă în platoul emisiunii în cauză a declarat că ar dori și ea să aibă
un astfel de zâmbet. Stomatologul i-a solicitat să își arate dentiția prin intermediul unui ecran de
televiziune, iar ulterior a stabilit o consultație prin telefon cu această persoană.
15 Prin Decizia nr. 63/10.3.2004, ESR a aplicat o amendă de 25 000 de euro societății
Eleftheri tileorasi și domnului Giannikos, pentru motivul că emisiunea de televiziune în cauză
includea publicitate mascată.
16 Eleftheri tileorasi și domnul Giannikos au formulat o acțiune împotriva acestei
decizii în fața instanței de trimitere.
17 În aceste condiții, Symvoulio tis Epikrateias a hotărât să suspende judecarea cauzei
și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 1 litera (d) din Directiva [89/552] trebuie interpretat în sensul că, în cadrul «publicității
mascate», plata unei sume de bani sau a unei forme de compensație ori a unei contraprestații de
altă natură constituie un element conceptual indispensabil scopului publicitar?”
Cu privire la întrebarea preliminară
18 Prin intermediul întrebării preliminare, instanța de trimitere solicită, în esență, să se
stabilească dacă articolul 1 litera (d) din Directiva 89/552 trebuie interpretat în sensul că plata unei
sume de bani sau o formă de compensație similară constituie un element necesar pentru a putea
stabili caracterul intenționat al publicității mascate.
19 Trebuie amintit că, în temeiul acestei dispoziții, noțiunea „publicitate mascată”
vizează „reprezentarea prin cuvinte sau imagini a bunurilor, serviciilor, numelui, mărcii sau
activității unui producător de bunuri sau furnizor de servicii în cadrul programelor, atunci când o
astfel de reprezentare este introdusă în emisiune în scopuri publicitare și poate induce în eroare
publicul cu privire la natura sa”.
20 În această privință, dispoziția amintită menționează de asemenea că astfel de
„reprezentări se consideră intenționate mai ales atunci când se fac în schimbul perceperii unei sume
de bani sau a unei forme de compensație similară”.
21 Cu toate acestea, locuțiunea adverbială „mai ales”, care figurează în versiunile
spaniolă, germană, engleză și franceză ale articolului 1 litera (d) a doua teză din Directiva 89/552,
nu figurează în versiunea elenă a acestei dispoziții.
22 În acest context, trebuie subliniat că această locuțiune adverbială a fost introdusă în
versiunea elenă a definiției noțiunii „comunicație audiovizuală cu conținut comercial mascat”,
utilizată la articolul 1 litera (j) a doua teză din Directiva 89/552, astfel cum a fost modificată prin
Directiva 2007/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2007 (JO L 332,
p. 27), și preluată în versiunea elenă a acestei definiții utilizate la articolul 1 litera (j) a doua teză
din Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind
coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în
cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva
serviciilor mass-media audiovizuale) (JO L 95, p. 1).
23 Potrivit unei jurisprudențe constante, necesitatea aplicării și, prin urmare, a
interpretării uniforme a dispozițiilor dreptului Uniunii exclude posibilitatea ca, în caz de îndoială,
textul unei dispoziții să fie privit în mod izolat, prin raportare doar la una dintre versiunile sale,
impunând, dimpotrivă, ca acesta să fie interpretat și aplicat în lumina versiunilor existente în
celelalte limbi oficiale (Hotărârea din 19 aprilie 2007, Profisa, C-63/06, Rep., p. I-3239, punctul
13 și jurisprudența citată).
24 În caz de neconcordanță între diferitele versiuni lingvistice ale unui text al Uniunii,
dispoziția în cauză trebuie să fie interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea
reglementării din care face parte (Hotărârea Profisa, citată anterior, punctul 14 și jurisprudența
citată).
25 Din al douăzeci și șaptelea considerent al Directivei 89/552 rezultă că aceasta are ca
scop să asigure protejarea completă și eficientă a intereselor consumatorilor în calitatea lor de
public de televiziune.
26 În această privință, considerentul menționat precizează că, pentru atingerea acestui
scop, este esențial ca publicitatea prin televiziune să se conformeze unui număr de reglementări și
standarde minimale.
27 Articolul 10 alineatul (4) din Directiva 89/552 interzice publicitatea mascată în acest
context.
28 Noțiunea „publicitate mascată”, definită la articolul 1 litera (d) din această directivă,
constituie, în raport cu noțiunea „publicitate televizată”, definită la articolul 1 litera (c), o noțiune
autonomă care răspunde unor criterii specifice.
29 În special, din această dispoziție rezultă că publicitatea mascată trebuie „introdusă
[în mod intenționat] în emisiune [de emițător] în scopuri publicitare”.
30 În această privință, articolul 1 litera (d) a doua teză din Directiva 89/552 instituie o
prezumție potrivit căreia caracterul intenționat al unei reprezentări a bunurilor, a serviciilor, a
numelui, a mărcii sau a activității unui producător de bunuri sau furnizor de servicii în cadrul
programelor este dovedit atunci când această reprezentare se face în schimbul perceperii unei sume
de bani sau a unei forme de compensație suplimentare.
31 Cu toate acestea, dispoziția amintită nu poate face obiectul unei interpretări stricte
potrivit căreia o astfel de prezentare nu poate fi considerată intenționată decât dacă se face în
schimbul perceperii unei sume de bani sau a unei forme de compensație similare.
32 Astfel, această interpretare nu rezultă nici din modul de redactare a prezumției
enunțate la dispoziția menționată, nici din economia generală și din finalitatea Directivei 89/552.
33 Dimpotrivă, o astfel de interpretare ar risca să compromită protejarea completă și
eficientă a intereselor telespectatorilor pe care urmărește să o asigure Directiva 89/552, în special
prin interzicerea publicității mascate prevăzută la articolul 10 alineatul (4) din aceasta, și ar putea,
în plus, să lipsească această interdicție de efectul său util, ținând cont de dificultatea, chiar de
imposibilitatea, în anumite cazuri, de a dovedi existența plății a unei sume de bani sau a unei forme
de compensație similare în raport cu o publicitate care prezintă însă toate caracteristicile, amintite
la punctul 19 din prezenta hotărâre, ale unei publicități mascate.
34 În consecință, deși este adevărat că plata unei sume de bani sau o formă de
compensație similară constituie un criteriu care permite stabilirea caracterului intenționat al
publicității mascate a unui emițător, din modul de redactare a articolului 1 litera (d) din Directiva
89/552, precum și din economia generală și din finalitatea acesteia rezultă totuși că o astfel de
intenție nu poate fi exclusă în lipsa plății unei sume de bani sau a unei forme de compensație
similare.
35 În plus, trebuie amintit că, potrivit celui de al douăzeci și șaptelea considerent al
Directivei 89/552, pentru a asigura protejarea completă și eficientă a intereselor consumatorilor în
calitatea lor de public de televiziune, este esențial ca statele membre să își poată rezerva dreptul
de a stabili reglementări mai detaliate sau mai stricte, iar în anumite împrejurări să stabilească
condiții diferite pentru posturile de televiziune aflate sub jurisdicția lor.
36 Astfel, nu se poate exclude ca o reglementare a unui stat membru să prevadă, în afara
plății unei sume de bani sau a unei forme de compensație similare, și alte criterii care să permită
stabilirea caracterului intenționat al unei publicități mascate.
37 În aceste condiții, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 1 litera
(d) din Directiva 89/552 trebuie interpretat în sensul că plata unei sume de bani sau o formă de
compensație similară nu constituie un element necesar pentru a putea stabili caracterul intenționat
al publicității mascate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
38 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui
incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la
cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele
ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:
Articolul 1 litera (d) din Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989
privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor
membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune,
astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/36/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 30 iunie 1997, trebuie interpretat în sensul că plata unei sume de bani sau o
formă de compensație similară nu constituie un element necesar pentru a putea stabili
caracterul intenționat al publicității mascate.

TREBUIE SINTEZĂ

5. HOTĂRÂREA CURȚII 13 martie 2014 în cauza C-52/13 Posteshop SpA – Divisione

Franchising Kipoint împotriva Autorità Garante della Concorrenza e del Mercato,
„Trimitere preliminară – Directiva 2006/114/CE – Noțiunile «publicitate înșelătoare» și
«publicitate comparativă» – Reglementare națională care consideră publicitatea înșelătoare și
publicitatea comparativă ilegală drept două fapte ilicite distincte”
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de
Consiglio di Stato (Italia), prin decizia din 16 noiembrie 2012, primită de Curte la 31 ianuarie 2013, în
procedura
 Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (1), (3), (8) și (16)-(18) ale Directivei 2006/114 au următorul cuprins:
„(1) Directiva 84/450/CEE a Consiliului din 10 septembrie 1984 privind publicitatea
înșelătoare și comparativă [(JO L 250, p. 17, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 153)] a fost modificată
substanțial în repetate rânduri […] Din motive de claritate și de raționalitate, directiva respectivă ar
trebui codificată.
[...]
(3) Publicitatea înșelătoare și comparativă ilegală poate duce la denaturarea concurenței în
cadrul pieței interne.
[...]
(8) Publicitatea comparativă, atunci când compară caracteristici esențiale, relevante,
verificabile și reprezentative și nu este înșelătoare, poate reprezenta un mijloc legitim de informare a
consumatorilor, în avantajul acestora. [...]
[...]
(16) Persoanele sau organizațiile despre care se consideră, în baza legislației naționale, că ar
avea un interes legitim cu privire la acest subiect ar trebui să aibă posibilitatea de a introduce o acțiune
împotriva publicității înșelătoare și comparative ilegale, fie în fața unei instanțe judecătorești, fie a unei
autorități administrative care are competența de a decide cu privire la reclamații sau de a iniția
procedura juridică corespunzătoare.
(17) Instanțele sau autoritățile administrative ar trebui să aibă competența de a dispune sau de
a obține încetarea publicității înșelătoare și comparative ilegale. [...]
(18) Controlul voluntar exercitat de organismele autonome pentru eliminarea publicității
înșelătoare și comparative ilegale poate evita recurgerea la proceduri administrative sau juridice și, în
consecință, ar trebui încurajat.”
4 Potrivit articolului 1 din Directiva 2006/114:
„Prezenta directivă are ca obiect protejarea comercianților împotriva publicității înșelătoare și a
consecințelor defavorabile ale acesteia și stabilirea condițiilor în care publicitatea comparativă este
permisă.”
5 Articolul 2 din această directivă prevede:
„În sensul prezentei directive:
(a) «publicitate» înseamnă orice formă de prezentare a unei activități comerciale, industriale,
artizanale sau liberale în scopul promovării furnizării de bunuri sau servicii, inclusiv bunuri imobile,
drepturi și obligații;
(b) «publicitate înșelătoare» înseamnă orice publicitate care, în orice mod, inclusiv prin
modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora li se adresează sau care iau
contact cu aceasta și care, datorită caracterului înșelător, poate afecta comportamentul economic al
acestora sau care, din aceste motive, aduce atingere sau poate aduce atingere unui concurent;
(c) «publicitate comparativă» înseamnă orice publicitate care identifică în mod explicit sau
implicit un concurent sau bunuri ori servicii oferite de acesta;
[...]”
6 Articolul 3 din directiva menționată prevede că, în vederea determinării caracterului
înșelător al publicității, se iau în considerare toate aspectele acesteia și enumeră anumite elemente
relevante în această privință.
7 Articolul 4 din aceeași directivă prevede condițiile în care publicitatea comparativă este
permisă.
 8 Potrivit articolului 5 din Directiva 2006/114:
„(1) Statele membre se asigură de existența mijloacelor adecvate și eficiente pentru
combaterea publicității înșelătoare și în vederea respectării dispozițiilor privind publicitatea
comparativă, în interesul comercianților și al concurenților.
[...]
(3) În cadrul dispozițiilor prevăzute la alineatele (1) și (2), statele membre conferă instanțelor
sau autorităților administrative competențe care le abilitează, în cazurile în care consideră necesare
astfel de măsuri, ținând seama de toate interesele implicate și, în special, de interesul general:
(a) să dispună încetarea sau să inițieze acțiuni în justiție corespunzătoare pentru un ordin de
încetare a publicității înșelătoare sau a publicității comparative ilegale
sau
(b) în cazul în care publicitatea înșelătoare sau publicitatea comparativă ilegală nu a fost încă
adusă la cunoștința publicului, dar acest lucru este iminent, să hotărască interzicerea acesteia sau să
inițieze acțiunile în justiție necesare pentru un ordin de interzicere a unei asemenea publicități.
[...]
(4) Statele membre pot conferi instanțelor sau autorităților administrative competențe care să
le permită, în vederea eliminării efectelor de durată ale publicității înșelătoare sau ale publicității
comparative ilegale, a căror încetare a fost dispusă printr-o hotărâre definitivă:
(a) să solicite publicarea respectivei hotărâri, în întregime sau parțial și într-o formă pe care o
consideră adecvată;
(b) să solicite, de asemenea, publicarea unei declarații rectificative.
[...]”
9 Articolul 6 din această directivă prevede:
„Prezenta directivă nu exclude controlul voluntar, care poate fi încurajat de statele membre, în
ceea ce privește publicitatea înșelătoare sau publicitatea comparativă ilegală, realizat de organisme
autonome [...]”
10 Conform articolului 8 alineatul (1) din Directiva 2006/114:
„Prezenta directivă nu împiedică statele membre să mențină sau să adopte dispoziții privind
asigurarea unei protecții sporite, în privința publicității înșelătoare, a comercianților și a concurenților.
Primul paragraf nu se aplică publicității comparative în ceea ce privește comparația.”
Dreptul italian
11 Decretul legislativ nr. 145 din 2 august 2007 privind punerea în aplicare a articolului 14
din Directiva 2005/29/CE de modificare a Directivei 84/450/CEE privind publicitatea înșelătoare
(GURI nr. 207 din 6 septembrie 2007, denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 145/2007”)
prevede la articolul 1 alineatul 1:
„Dispozițiile prezentului decret legislativ au ca obiect protejarea comercianților împotriva
publicității înșelătoare și a consecințelor defavorabile ale acesteia și stabilirea condițiilor în care
publicitatea comparativă este permisă.”
12 Articolul 3 din acest decret definește elementele care permit să se aprecieze caracterul
înșelător al publicității. Articolul 4 din acesta enumeră condițiile în care publicitatea comparativă este
permisă.
13 Potrivit articolului 8 alineatele 8 și 9 din decretul legislativ menționat:
„8. În cazul în care consideră că publicitatea este înșelătoare sau că mesajul de publicitate
comparativă este ilegal, [Autorità] interzice difuzarea, atunci când nu a fost încă adusă la cunoștința
publicului, sau, în caz contrar, continuarea difuzării acesteia. De asemenea, această decizie poate
prevedea, în sarcina și pe cheltuiala comerciantului, publicarea deciziei și sub formă de extras, precum
și, eventual, publicarea unei decizii de rectificare specifice prin care se urmărește ca publicitatea
înșelătoare sau mesajul de publicitate comparativă ilegal să înceteze a produce efecte.
9. Pe lângă măsura interzicerii difuzării publicității, [Autorità] decide și aplicarea unei amenzi
administrative între 5 000 și 500 000 [de euro], ținând seama de gravitatea și de durata încălcării. În
cazul publicității care poate prezenta riscuri pentru sănătate sau siguranță sau care poate afecta, în mod
direct sau indirect, minorii sau adolescenții, amenda nu poate fi mai mică de 50 000 [de euro].”

Litigiul principal și întrebarea preliminară

14 Din decizia de trimitere reiese că, prin decizia din 30 martie 2010, Autorità a constatat că
difuzarea de către Posteshop de material publicitar în vederea promovării rețelei sale de franciză
Kipoint constituie publicitate înșelătoare în sensul articolelor 1 și 3 din Decretul legislativ nr. 145/2007.
În consecință, prin aceeași decizie, a interzis continuarea acestei difuzări și a aplicat societății
Posteshop o amendă de 100 000 de euro.
15 Posteshop a atacat această decizie la Tribunale amministrativo regionale per il Lazio
(Tribunalul Administrativ Regional Lazio). Acesta a respins acțiunea ca nefondată, statuând, printre
altele, în sensul că reiese cu claritate din cuprinsul articolului 1, precum și din cuprinsul articolului 5
alineatul (3) literele (a) și (b) și alineatul (4) din Directiva 2006/114 că sistemul de protecție pus în
aplicare de aceasta nu se referă doar la cazurile în care materialul publicitar prezintă simultan aspecte
de publicitate înșelătoare și de publicitate comparativă ilegală.
16 Posteshop a formulat apel împotriva acestei decizii la instanța de trimitere. Posteshop
susține în special în fața acestei instanțe că din considerentul (3) și din cuprinsul articolului 5 din
Directiva 2006/114 rezultă că aceasta urmărește sancționarea exclusiv a faptelor care constituie
concomitent publicitate înșelătoare și publicitate comparativă ilegală și că Decretul legislativ
nr. 45/2007 trebuie interpretat în acest sens. În consecință, nu i se poate imputa nerespectarea acestor
norme.
17 Instanța de trimitere consideră că interpretarea dată de Tribunale amministrativo regionale
per il Lazio este cea mai convingătoare. Cu toate acestea, este de părere că poziția societății Posteshop,
potrivit căreia, în materie de protecție a comercianților, înșelăciunea nu este decât o condiție a
nelegalității publicității comparative, nu este lipsită de temei, întrucât se bazează pe considerentele (3),
(8) și (16)-(18) ale Directivei 2006/114, care s-ar referi la „publicitatea înșelătoare și comparativă
ilegală”.
18 În aceste împrejurări, Consiglio di Stato a hotărât să suspende judecarea cauzei și să
adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Directiva [2006/114] trebuie interpretată în sensul că, în materie de protecție a comercianților,
se referă la publicitatea care trebuie să fie, în același timp, atât înșelătoare, cât și comparativă ilegală
sau la două fapte ilicite distincte și relevante în mod autonom, care sunt publicitatea înșelătoare și,
respectiv, publicitatea comparativă ilegală?”
Cu privire la întrebarea preliminară
19 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în
esență, dacă Directiva 2006/114 trebuie interpretată în sensul că, în materie de protecție a
comercianților, vizează publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă ilegală ca două fapte ilicite
autonome și că, pentru a interzice și a sancționa publicitatea înșelătoare, nu este necesar ca aceasta să
constituie în același timp publicitate comparativă ilegală.
20 În această privință, trebuie arătat, pe de o parte, așa cum precizează instanța de trimitere,
că în considerentele (3) și (16)-(18) ale Directivei 2006/114, în versiunea în limba italiană, se folosește
formularea „pubblicità ingannevole ed illegittimamente comparativa” (publicitate înșelătoare și
comparativă ilegală), ceea ce ar putea lăsa să se înțeleagă că acestea se referă la publicitatea care este
atât înșelătoare, cât și comparativă ilegală. Pe de altă parte, în considerentul (3) se folosește, în special
în versiunea franceză, formularea „publicité trompeuse et [...] publicité comparative illicite”
(publicitate înșelătoare și [...] publicitate comparativă ilegală), iar în considerentele (16)-(18) ale acestei
ultime versiuni lingvistice se folosește formularea „publicité trompeuse ou [...] publicité comparative
illicite” (publicitate înșelătoare sau [...] publicitate comparativă ilegală), ceea ce lasă să se înțeleagă că
este vorba, dimpotrivă, despre două tipuri diferite de publicitate.
21 Cu toate acestea, potrivit unei jurisprudențe constante, formularea utilizată în una dintre
versiunile lingvistice ale unor dispoziţii ale dreptului Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru
interpretarea acestor dispoziţii. În caz de neconcordanţă între diferitele versiuni lingvistice ale unui text
din dreptul Uniunii, dispozițiile în cauză trebuie să fie interpretate în raport cu economia generală și cu
finalitatea reglementării din care fac parte (a se vedea Hotărârea din 12 noiembrie 1998, Institute of
the Motor Industry, C-149/97, Rec., p. I-7053, punctul 16 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea
din 24 octombrie 2013, Drozdovs, C-277/12, punctul 39 și jurisprudența citată).
22 În speță, este necesar să se amintească în primul rând că, potrivit articolului 1 din Directiva
2006/114, aceasta are un dublu scop, care constă, pe de o parte, în protejarea comercianților împotriva
publicității înșelătoare și a consecințelor defavorabile ale acesteia și, pe de altă parte, în stabilirea
condițiilor în care publicitatea comparativă este permisă.
23 În al doilea rând, trebuie constatat că noțiunile „publicitate înșelătoare” și „publicitate
comparativă” fac obiectul a două definiții distincte, care figurează la literele (b) și, respectiv, (c) ale
articolului 2 din Directiva 2006/114.
24 În al treilea rând, din cuprinsul articolului 5 alineatul (3) literele (a) și (b) și al articolului
6 din această directivă rezultă că trebuie să existe posibilitatea de a ataca orice publicitate înșelătoare
sau orice publicitate comparativă ilegală la instanțele sau la organele administrative competente din
statele membre, că aceste instanțe sau organe trebuie să aibă competența de a lua măsuri pentru a
dispune încetarea publicității înșelătoare sau a publicității comparative ilegale sau pentru a interzice
difuzarea acestora și că statele membre pot încuraja controlul voluntar pentru eliminarea publicității
înșelătoare sau a publicității comparative ilegale. Astfel, spre deosebire de considerentele (16)-(18) ale
Directivei 2006/114 în versiune italiană, folosirea în cuprinsul acestor articole a conjuncției „sau” în
toate versiunile lingvistice presupune posibilitatea adoptării unor astfel de măsuri fie împotriva
publicității înșelătoare, fie împotriva publicității comparative ilegale, fără a impune întrunirea
cumulativă a acestor două condiții pentru a constata existența infracțiunii.
25 În al patrulea rând, rezultă cu claritate din Directiva 2006/114 că dispozițiile privind
publicitatea înșelătoare și cele privind publicitatea comparativă urmează o logică diferită. Această
directivă prevede, la articolul 3, criterii minime și obiective pentru a stabili dacă publicitatea este
înșelătoare și, așadar, ilegală, în timp ce articolul 4 din directiva menționată enumeră condițiile
cumulative pe care trebuie să le întrunească publicitatea comparativă pentru a putea fi considerată
permisă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 iunie 2009, L’Oréal și alții, C-487/07, Rep.,
p. I-5185, punctul 67, precum și Hotărârea din 18 noiembrie 2010, Lidl, C-159/09, Rep., p. I-11761,
punctul 16), considerentul (8) al Directivei 2006/114 reamintind de asemenea că publicitatea poate
reprezenta un mijloc legitim de informare a consumatorilor, în avantajul acestora.
26 Din aceste elemente rezultă că, în cadrul directivei, publicitatea înșelătoare și publicitatea
comparativă ilegală constituie fiecare un fapt ilicit autonom.
27 Această interpretare este confirmată de analiza evoluției reglementării Uniunii în
domeniul publicității înșelătoare și al publicității comparative. Astfel, Directiva 84/450, în versiunea
sa inițială, se referea exclusiv la publicitatea înșelătoare. Reglementarea publicității comparative a fost
introdusă în această directivă prin Directiva 97/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6
octombrie 1997 de modificare a Directivei 84/450/CEE privind publicitatea înșelătoare cu scopul de a
include publicitatea comparativă (JO L 290, p. 18, Ediție specială, 15/vol. 4, p. 196). Obiectivul
Directivei 97/55, enunțat în considerentul (18) al acesteia, era de a stabili condițiile în care publicitatea
comparativă este permisă. În schimb, această directivă nu a modificat în niciun fel dispozițiile
Directivei 84/450 referitoare la publicitatea înșelătoare. Apoi, Directiva 2005/29/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de
pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a
Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a
Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind
practicile comerciale neloiale”) (JO L 149, p. 22, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 260, rectificare în JO
2013, L 129, p. 40) a limitat domeniul de aplicare al Directivei 84/450 la protecția comercianților. În
sfârșit, Directiva 2006/114 a codificat această ultimă directivă. În consecință, legiuitorul Uniunii nu a
intenționat, prin adoptarea Directivelor 97/55 și 2006/114, să modifice reglementarea privind
publicitatea înșelătoare prevăzută de Directiva 84/450 decât prin limitarea domeniului de aplicare al
acesteia.
28 Având în vedere toate considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea
adresată că Directiva 2006/114 trebuie interpretată în sensul că, în materie de protecție a
comercianților, vizează publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă ilegală ca două fapte ilicite
autonome și că, pentru a interzice și a sancționa publicitatea înșelătoare, nu este necesar ca aceasta să
constituie în același timp publicitate comparativă ilegală.
Cu privire la cheltuielile de judecată
29 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident
survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de
judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților
menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:
- Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006
privind publicitatea înșelătoare și comparativă trebuie interpretată în sensul că, în materie de
protecție a comercianților, vizează publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă ilegală ca
două fapte ilicite autonome și că, pentru a interzice și a sancționa publicitatea înșelătoare, nu
este necesar ca aceasta să constituie în același timp publicitate comparativă ilegală.

6. HOTĂRÂREA CURȚII 8 februarie 2017 în cauza C-562/15 -Carrefour

Hypermarchés SAS împotriva ITM Alimentaire International SAS.
„Trimitere preliminară – Publicitate comparativă – Directiva 2006/114/CE – Articolul
4 – Directiva 2005/29/CE – Articolul 7 – Compararea obiectivă a prețurilor – Omisiune
înșelătoare – Publicitate care compară prețurile produselor vândute în magazine de
dimensiuni sau de formate diferite – Caracterul licit – Informație semnificativă – Nivelul
și suportul informației”.

Are ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de
cour d'appel de Paris (Curtea de Apel din Paris, Franța), prin decizia din 29 octombrie 2015,
primită de Curte la 4 noiembrie 2015, în procedura
 Carrefour Hypermarchés SAS împotriva ITM Alimentaire International SASU,

Secțiunea 1 Reglementarea interpretată

1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 literele (a) și (c) din
Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind
publicitatea înșelătoare și comparativă (JO 2006, L 376, p. 21, Ediție specială, 15/vol. 18, p. 229)
și a articolului 7 din Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai
2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de
consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE,
98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE)
nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale
neloiale”) (JO 2005, L 149, p. 22, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 260, rectificare în JO 2013, L 129,
p. 40).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între ITM Alimentaire International
SASU (denumită în continuare „ITM”), pe de o parte, și Carrefour Hypermarchés SAS (denumită
în continuare „Carrefour”), pe de altă parte, în legătură cu o campanie publicitară televizată lansată
de aceasta din urmă, care compară prețurile produselor aparținând marilor mărci practicate în
magazine ale firmei Carrefour și în magazine ale firmelor concurente.

Secțiunea 2 Cadrul juridic

Dreptul Uniunii
3 Potrivit articolului 2 litera (b) din Directiva 2006/114, „publicitate înșelătoare” înseamnă,
în sensul acestei directive, „orice publicitate care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare,
induce sau poate induce în eroare persoanele cărora li se adresează sau care iau contact cu aceasta
și care, datorită caracterului înșelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care,
din aceste motive, aduce atingere sau poate aduce atingere unui concurent”.
4 Articolul 4 din această directivă prevede:
„Se permite publicitatea comparativă, în ceea ce privește comparația, în cazul în care sunt
îndeplinite următoarele condiții:
(a) nu este înșelătoare în sensul articolului 2 [litera] (b), articolului 3 și articolului 8 alineatul
(1) din prezenta directivă sau al articolelor 6 și 7 din Directiva 2005/29 […];
(b) compară bunuri sau servicii care răspund acelorași nevoi sau sunt destinate acelorași
scopuri;
(c) compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esențiale, relevante,
verificabile și reprezentative ale respectivelor bunuri sau servicii, care pot include și prețul;
(d) nu discreditează sau denigrează mărcile, denumirile comerciale, alte semne distinctive,
bunuri, servicii, activități sau situația unui concurent;
(e) în cazul produselor cu denumire de origine, se referă în fiecare caz la produse cu aceeași
denumire;
(f) nu profită în mod neloial de reputația unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor
semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente;
(g) nu prezintă bunuri sau servicii ca imitații sau reproduceri ale bunurilor sau serviciilor
purtând o marcă sau o denumire comercială protejată;
 (h) nu creează confuzie între comercianți, între persoana care își face publicitate și un
concurent sau între mărci, denumiri comerciale, alte semne distinctive, bunuri sau servicii ale
persoanei care își face publicitate și cele ale unui concurent.”
5 Articolul 6 din directiva 2005/29, intitulat „Acțiuni înșelătoare”, prevede: „(1) O
practică comercială se consideră înșelătoare în cazul în care conține informații false și, în
consecință, este mincinoasă sau, în orice alt fel, inclusiv prin prezentarea generală, induce sau
poate induce în eroare consumatorul mediu, chiar dacă informația este corectă în fapt, cu privire
la unul sau mai multe dintre următoarele elemente și, în oricare dintre situații, determină sau poate
determina o decizie comercială pe care consumatorul nu ar fi luat-o în altă situație: […]
(d) prețul sau modalitatea de calcul al prețului sau existența unui avantaj specific în ceea ce privește
prețul;
6 Articolul 7 din Directiva 2005/29, intitulat „Omisiuni înșelătoare”, prevede:
„(1) O practică comercială se consideră înșelătoare în cazul în care, analizând faptele și
ținând seama de toate caracteristicile și circumstanțele, precum și de limitele proprii mediului de
comunicare utilizat, omite o informație semnificativă de care consumatorul mediu are nevoie în
contextul respectiv pentru a lua o decizie comercială în cunoștință de cauză și care, în consecință,
determină sau poate determina consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi
luat-o în alte împrejurări.
(2)De asemenea, o practică comercială se consideră omisiune înșelătoare în cazul în care,
ținând seama de toate aspectele descrise la alineatul (1), un comerciant disimulează o informație
semnificativă prevăzută la alineatul respectiv sau o furnizează într-o manieră neclară,
neinteligibilă, ambiguă sau nepotrivită sau dacă nu își declară intenția comercială adevărată în
cazul în care aceasta nu reiese deja din context sau în cazul în care, în orice situație, aceasta
determină sau poate determina consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi
luat-o în alte împrejurări.
(3) În cazul în care mediul de comunicare folosit pentru practica comercială respectivă
impune limite de spațiu sau de timp, aceste limite și orice alte măsuri luate de comerciant pentru a
pune informația la dispoziția consumatorilor prin alte mijloace se iau în considerare atunci când se
decide dacă au fost omise informații.

Dreptul francez
7 Articolul L. 121-8 din Codul consumului, în versiunea în vigoare la data faptelor în
discuție în litigiul principal, prevede: „Orice formă de publicitate care compară bunuri sau servicii
identificând în mod explicit sau implicit un concurent sau bunuri ori servicii oferite de un
concurent nu este permisă decât dacă:
1° nu este înșelătoare sau de natură să inducă în eroare;
2° privește bunuri sau servicii care răspund acelorași nevoi sau au același obiectiv;
3° compară în mod obiectiv una sau mai multe caracteristici esențiale, relevante, verificabile
și reprezentative ale respectivelor bunuri sau servicii, din care poate face parte și prețul.”

Secțiune 3 Litigiul principal

8 În cursul lunii decembrie 2012, Carrefour a lansat o campanie publicitară televizată de
amploare, intitulată „garantat cel mai redus preț Carrefour”, care compara prețurile a 500 de
produse aparținând marilor mărci practicate în magazine ale firmei Carrefour și în magazine ale
firmelor concurente, printre care figurau magazinele Intermarché, și care oferea consumatorului
rambursarea dublului diferenței de preț dacă găsea produsul mai ieftin în altă parte.
 9 Spoturile publicitare difuzate menționau diferențe de preț favorabile Carrefour și în special
produsele vândute în magazinele firmei Intermarché erau arătate în acestea ca fiind în mod
sistematic mai scumpe decât cele aparținând Carrefour. Începând cu al doilea spot televizat, toate
magazinele Intermarché selecționate pentru comparație erau supermarketuri, iar toate magazinele
Carrefour erau hipermarketuri. Această informație figura numai pe pagina principală a site-ului
internet Carrefour, cu mențiunea, cu caractere minuscule, că garantarea era „valabilă numai în
magazinele Carrefour și Carrefour Planet” și că aceasta nu era, așadar, „valabilă în magazinele
Carrefour Market, Carrefour Contact, Carrefour City”. În spoturile publicitare televizate, sub
denumirea Intermarché apărea, cu litere mai mici, mențiunea „Super”.
10 La 2 octombrie 2013, după ce a pus în întârziere Carrefour să înceteze difuzarea acestei
publicități, ITM, societate însărcinată cu strategia și cu politica comercială ale firmelor de
distribuție alimentară din „grupul Mousquetaires”, care include, printre altele, Intermarché Hyper
și Intermarché Super, a chemat Carrefour în judecată în fața tribunal de commerce de Paris
(Tribunalul Comercial din Paris, Franța) pentru a obține obligarea acesteia din urmă la plata sumei
de 3 milioane de euro cu titlu de daune interese, interzicerea difuzării publicității contestate,
precum și a oricărei practici de publicitate comparativă care se întemeiază pe modalități de
comparație similare, încetarea, sub sancțiunea plății unor penalități cu titlu cominatoriu, a difuzării
pe internet a opt spoturi publicitare, încetarea, sub sancțiunea plății unor penalități cu titlu
cominatoriu, a oricărei prezentări care compară diferența medie de preț dintre diferitele firme pe
baza unei metodologii de comparație lipsite de obiectivitate, precum și publicarea hotărârii care
urmează să fie pronunțată.
11Printr-o hotărâre din 31 decembrie 2014, tribunal de commerce de Paris a obligat
Carrefour la plata către ITM a sumei de 800 000 de euro pentru repararea prejudiciului suferit, a
admis cererile de interzicere a difuzării publicității în cauză și a dispus publicarea acestei hotărâri.
12 Această instanță a considerat printre altele că, prin reținerea unei modalități înșelătoare
de selecție a punctelor de vânzare, care denatura reprezentativitatea comparațiilor de preț,
Carrefour nu respectase cerințele privind obiectivitatea rezultate din articolul L. 121-8 din Codul
consumului și că aceste încălcări ale neutralității și ale obiectivității unei campanii de publicitate
comparativă constituiau acte de concurență neloială. Aceasta a arătat de asemenea că informațiile
care figurau pe site-ul internet al Carrefour nu permiteau consumatorului să aibă cunoștință în mod
clar de faptul că comparația era realizată între magazine de dimensiuni diferite.
13 Carrefour a formulat apel împotriva hotărârii menționate în fața cour d'appel de Paris
(Curtea de Apel din Paris, Franța) și a solicitat, în cadrul cercetării judecătorești a cauzei, adresarea
unei cereri de trimitere preliminară Curții.
14 În fața acestei instanțe, Carrefour a susținut că interpretarea Directivei 2006/114, a cărei
transpunere se urmărește a fi asigurată prin articolul L. 121-8 din Codul consumului, era necesară
pentru soluționarea litigiului principal, în ceea ce privește aspectul dacă o comparație a prețurilor
produselor selecționate era permisă numai dacă aceste produse erau vândute în magazine de
dimensiuni sau de formate identice.
15 ITM s-a opus cererii de decizie preliminară arătând că chestiunea avută în vedere nu era
necesară pentru soluționarea litigiului principal, din moment ce în acesta nu era în discuție o
interdicție de a compara prețurile produselor vândute în magazine de dimensiuni sau de formate
diferite, ci aprecierea caracterului înșelător al publicității în cazul în care consumatorul nu fusese
informat în mod clar și obiectiv despre diferența de format sau de dimensiune dintre magazinele
comparate.
 16 Magistratul însărcinat cu cercetarea judecătorească în dosar a subliniat că, într-adevăr,
principiul unei publicități comparative a prețurilor între magazine de formate diferite constituise
temeiul deciziei instanței de prim grad și a considerat că cour d'appel de Paris, sesizată cu judecarea
completă a cauzei, ar trebui să se pronunțe cu privire la acest aspect. În plus, a arătat că, dacă
principiul publicității comparative a prețurilor între magazine de formate diferite ar fi considerat
ca fiind conform cu Directiva 2006/114, cour d'appel ar trebui, în plus, să ridice problema dacă
faptul că magazinele ale căror prețuri erau comparate aveau dimensiuni sau formate diferite
constituia o informație semnificativă în sensul Directivei 2005/29, care trebuia să fie adusă în mod
necesar la cunoștința consumatorului, și, în cazul unui răspuns afirmativ, problema nivelului sau a
suportului de difuzare pe care ar trebui să îl aibă această informație.
17 În aceste condiții, cour d'appel de Paris a hotărât să suspende judecarea cauzei și să
adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) [A]rticolul 4 literele (a) și (c) din Directiva [2006/114], potrivit căruia «se permite
publicitatea comparativă în cazul în care […] nu este înșelătoare […] [și] compară, în mod
obiectiv, una sau mai multe caracteristici esențiale, relevante, verificabile și reprezentative ale
respectivelor bunuri și servicii», trebuie interpretat în sensul că o comparație a prețurilor
produselor vândute de firme de distribuție se permite numai dacă produsele sunt vândute în
magazine de formate sau de dimensiuni identice[?]
2) [F]aptul că magazinele ale căror prețuri sunt comparate au dimensiuni și formate diferite
constituie o informație semnificativă, în sensul Directivei [2005/29], care trebuie să fie adusă în
mod necesar la cunoștința consumatorului?
3) În cazul unui răspuns afirmativ, […] care ar trebui să fie nivelul și/sau suportul de difuzare
a acestei informații către consumator[?]”

Secțiunea 4 Întrebările preliminare

18 Prin intermediul celor trei întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere
solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 literele (a) și (c) din Directiva 2006/114 trebuie
interpretat în sensul că nu este permisă o publicitate precum cea în discuție în litigiul principal,
care compară prețurile produselor vândute în magazine de dimensiuni sau de formate diferite.
Aceasta ridică, în plus, problema dacă faptul că magazinele ale căror prețuri sunt comparate au
dimensiuni sau formate diferite constituie o informație semnificativă în sensul articolului 7
alineatele (1) și (2) din Directiva 2005/29, la care face trimitere articolul 4 litera (a) din Directiva
2006/114, și, dacă este cazul, care sunt nivelul și suportul de difuzare pe care trebuie să le aibă
această informație.
19Trebuie arătat că Directiva 2006/114 rezultă din codificarea Directivei 84/450/CEE a
Consiliului din 10 septembrie 1984 privind publicitatea înșelătoare și comparativă (JO 1984,
L 250, p. 17, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 153), care, după ce a fost modificată în mai multe
rânduri, a fost abrogată și înlocuită prin Directiva 2006/114, astfel încât jurisprudența Curții
referitoare la interpretarea Directivei 84/450 este pe deplin aplicabilă în situațiile care intră sub
incidența Directivei 2006/114.
20Prin urmare, trebuie amintit că Directiva 2006/114 realizează o armonizare exhaustivă a
condițiilor în care publicitatea comparativă este permisă în statele membre și că o asemenea
armonizare implică, prin natura sa, că caracterul licit al publicității comparative trebuie să fie
evaluat doar din perspectiva criteriilor stabilite de legiuitorul Uniunii (Hotărârea din 8 aprilie 2003,
Pippig Augenoptik, C-44/01, EU:C:2003:205, punctul 44, și Hotărârea din 18 noiembrie 2010,
Lidl, C-159/09, EU:C:2010:696, punctul 22).
 21În plus, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, întrucât publicitatea comparativă
contribuie la evidențierea în mod obiectiv a avantajelor diferitor produse comparabile și astfel la
stimularea concurenței dintre furnizorii de bunuri și de servicii în beneficiul consumatorilor,
condițiile impuse pentru o asemenea publicitate trebuie să fie interpretate în sensul cel mai
favorabil acesteia, garantând în același timp că publicitatea comparativă nu va fi utilizată în mod
anticoncurențial și neloial sau într-un mod care să aducă atingere intereselor consumatorilor (a se
vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2001, Toshiba Europe, C-112/99, EU:C:2001:566,
punctele 36 și 37, Hotărârea din 19 septembrie 2006, Lidl Belgium, C-356/04, EU:C:2006:585,
punctul 22, și Hotărârea din 18 noiembrie 2010, Lidl, C-159/09, EU:C:2010:696, punctele 20 și
21, precum și jurisprudența citată).
22 Or, pe de o parte, articolul 4 din Directiva 2006/114 nu impune ca formatul sau
dimensiunea magazinelor în care sunt vândute produsele ale căror prețuri sunt comparate să fie
similare și, pe de altă parte, o comparație între prețurile produselor comparabile vândute în
magazine de formate sau de dimensiuni diferite este în sine susceptibilă să contribuie la realizarea
obiectivelor publicității comparative, amintite la punctul anterior din prezenta hotărâre, și nu aduce
atingere nici cerinței privind o concurență loială și nici intereselor consumatorilor.
23 În acest context, o publicitate care compară prețurile produselor vândute în magazine de
dimensiuni sau de formate diferite poate fi considerată permisă în sensul articolului 4 din Directiva
2006/114 numai în măsura în care sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la acest articol.
24În special, o asemenea publicitate trebuie să compare prețurile în mod obiectiv și să nu fie
înșelătoare.
25 Astfel, pe de o parte, din articolul 4 litera (c) din Directiva 2006/114 rezultă că prețurile
trebuie să fie comparate în mod obiectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie
2006, Lidl Belgium, C-356/04, EU:C:2006:585, punctul 45).
26 Or, în anumite circumstanțe, diferența de dimensiune sau de format dintre magazinele în
care au fost înregistrate prețurile comparate de persoana care își face publicitate poate denatura
obiectivitatea comparației. Acest lucru se poate întâmpla atunci când persoana care își face
publicitate și concurenții la care au fost înregistrate prețurile fac parte din firme care dețin fiecare
o gamă de magazine de dimensiuni și de formate diferite și când persoana care își face publicitate
compară prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari din firma sa cu
cele înregistrate în magazine de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor concurente, fără
ca acest lucru să fie menționat în publicitate.
27 Astfel, după cum a arătat avocatul general la punctele 43 și 57 din concluzii, prețurile
bunurilor de consum curent pot varia în funcție de formatul sau de dimensiunea magazinului, așa
încât o comparație asimetrică poate avea drept efect crearea sau creșterea artificială a diferenței
dintre prețurile persoanei care își face publicitate și prețurile concurenților, în funcție de selecția
magazinelor care fac obiectul comparației.
28 Pe de altă parte, articolul 4 litera (a) din Directiva 2006/114 impune ca publicitatea
comparativă să nu fie înșelătoare, în sensul articolului 2 litera (b) din această directivă sau al
articolelor 6 și 7 din Directiva 2005/29.
29 Reiese din aceste dispoziții că este înșelătoare o publicitate comparativă care, în orice
mod, printr-o acțiune sau printr-o omisiune, poate induce în eroare consumatorii cărora li se
adresează și poate afecta comportamentul economic al acestora sau, din aceste motive, poate aduce
atingere unui concurent. Astfel, este înșelătoare, în special în temeiul articolului 4 litera (a) din
Directiva 2006/114 coroborat cu articolul 7 alineatele (1) și (2) din Directiva 2005/29, o publicitate
care omite o informație semnificativă de care consumatorul mediu are nevoie în contextul respectiv
pentru a lua o decizie comercială în cunoștință de cauză sau care disimulează o asemenea
informație sau o furnizează într-o manieră neclară, neinteligibilă, ambiguă sau nepotrivită și care,
în consecință, poate determina consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi
luat-o în alte împrejurări.
30 Deși Directiva 2005/29 nu definește noțiunea „informație semnificativă”, reiese totuși din
articolul 7 alineatele (1) și (2) din directivă că are această calitate o informație de care
consumatorul mediu are nevoie în contextul respectiv pentru a lua o decizie comercială în
cunoștință de cauză și a cărei omisiune, în consecință, îl poate determina pe acesta să ia o decizie
comercială pe care nu ar fi luat-o în alte împrejurări.
31Este de competența instanțelor naționale să verifice, având în vedere împrejurările fiecărei
spețe, dacă, ținând cont de consumatorii cărora li se adresează, o publicitate poate avea un caracter
înșelător (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 noiembrie 2010, Lidl, C-159/09,
EU:C:2010:696, punctul 46 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 12 mai 2011, Ving
Sverige, C-122/10, EU:C:2011:299, punctul 51). În acest scop, acestea trebuie, pe de o parte, să ia
în considerare percepția consumatorului mediu al bunurilor sau serviciilor care fac obiectul
publicității în cauză, normal informat și suficient de atent și de avizat, și, pe de altă parte, să țină
cont de toate elementele relevante ale cauzei, având în vedere, astfel cum rezultă din articolul 3
din Directiva 2006/114, orice informație conținută de publicitate și, în general, toate aspectele
acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 noiembrie 2010, Lidl, C-159/09,
EU:C:2010:696, punctele 47 și 48, precum și jurisprudența citată).
32 În speță, o publicitate în care persoana care își face publicitate reține, pentru a compara
prețurile produselor vândute în magazinele sale cu prețurile produselor vândute în magazinele
concurente, pe de o parte, prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai
mari ale firmei sale și, pe de altă parte, prețurile înregistrate în magazine de dimensiuni sau de
formate mai mici ale firmelor concurente, în condițiile în care fiecare dintre aceste firme deține o
gamă de magazine de dimensiuni și de formate diferite, poate induce în eroare consumatorul
mediu, creând acestuia impresia că toate magazinele care fac parte din aceste firme au fost luate
în considerare pentru realizarea comparației și că diferențele de prețuri indicate sunt valabile pentru
toate magazinele fiecărei firme, oricare ar fi dimensiunea sau formatul lor, în timp ce, pentru
motivele menționate la punctul 27 din prezenta hotărâre, această situație nu se regăsește în mod
necesar.
33Această publicitate poate avea o influență asupra comportamentului economic al
consumatorului, determinându-l să ia o decizie cu convingerea eronată că va beneficia de
diferențele de preț invocate în publicitate prin cumpărarea produselor în cauză mai degrabă în toate
magazinele firmei persoanei care își face publicitate decât în magazinele firmelor concurente.
34 Rezultă că o asemenea publicitate este susceptibilă de a fi înșelătoare în sensul articolului
4 litera (a) din Directiva 2006/114.
35 Cu toate acestea, situația este diferită dacă consumatorul este informat că publicitatea în
cauză compară prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei
persoanei care își face publicitate cu prețurile înregistrate în magazine de dimensiuni sau de
formate mai mici ale firmelor concurente, deoarece atunci consumatorul știe că prin cumpărarea
produselor în cauză numai din magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei
persoanei care își face publicitate poate beneficia de diferențele de preț invocate în publicitate. În
consecință, această informație, în contextul unei asemenea publicități care compară prețurile
practicate în magazine care fac parte din firme care dețin fiecare o gamă de magazine de
dimensiuni și de formate diferite, este necesară consumatorului pentru ca acesta să ia în cunoștință
de cauză decizia de a cumpăra produsele în discuție mai degrabă din magazinele persoanei care își
face publicitate decât din magazinele concurente și pentru a nu fi determinat să ia o decizie de
cumpărare pe care nu ar fi luat-o în alte împrejurări. Prin urmare, este vorba în acest context despre
o informație semnificativă în sensul articolului 7 alineatele (1) și (2) din Directiva 2005/29.
36Rezultă din considerațiile care precedă că o publicitate precum cea în discuție în litigiul
principal, care compară prețurile produselor vândute în magazine de dimensiuni sau de formate
diferite, este susceptibilă, atunci când aceste magazine fac parte din firme care dețin fiecare o gamă
de magazine de dimensiuni și de formate diferite și când persoana care își face publicitate compară
prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei sale cu cele
înregistrate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor concurente, de a nu
răspunde cerinței privind obiectivitatea comparației, care decurge din articolul 4 litera (c) din
Directiva 2006/114, și de a fi înșelătoare, în sensul articolului 4 litera (a) din această directivă, cu
excepția cazului în care consumatorii sunt informați că comparația a fost realizată între prețurile
practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei persoanei care își face
publicitate și cele înregistrate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor
concurente.
37În ceea ce privește nivelul și suportul pe care trebuie să le aibă o asemenea informație
semnificativă, trebuie subliniat că Directiva 2005/29 nu conține nicio dispoziție precisă în această
privință. Cu toate acestea, reiese, pe de o parte, din articolul 7 alineatul (2) din această directivă că
o informație semnificativă nu poate fi disimulată sau furnizată într-o manieră neclară,
neinteligibilă, ambiguă sau nepotrivită și, pe de altă parte, din articolul 7 alineatele (1) și (3) din
directiva menționată, că trebuie să se țină seama, pentru a aprecia dacă s-au omis informații, de
limitele proprii mediului de comunicare utilizat și, în cazul în care acest mediu impune limite de
spațiu sau de timp, de orice alte măsuri luate de comerciant pentru a pune informația la dispoziția
consumatorilor prin alte mijloace.
38 În ceea ce privește o publicitate precum cea în discuție în litigiul principal, din
considerațiile enunțate anterior rezultă că informația potrivit căreia comparația a fost realizată între
prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei persoanei care
își face publicitate și cele înregistrate în magazine de dimensiuni sau de formate mai mici ale
firmelor concurente constituie un element în lipsa căruia este foarte probabil ca publicitatea să
încalce cerința privind obiectivitatea comparației și să prezinte un caracter înșelător. Prin urmare,
această informație nu trebuie doar să fie furnizată într-o manieră clară, ci și, astfel cum a arătat
avocatul general la punctele 75-79 din concluzii, să figureze chiar în mesajul publicitar.
39 Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă în cauza principală, având în
vedere circumstanțele speței, publicitatea în discuție în litigiul principal încalcă cerința privind
obiectivitatea comparației și prezintă un caracter înșelător, luând în considerare elementele
amintite la punctul 31 din prezenta hotărâre, în special indicațiile date chiar în publicitate în ceea
ce privește magazinele firmei persoanei care își face publicitate și magazinele firmelor concurente
ale căror prețuri au fost comparate, aceste elemente fiind relevante pentru a aprecia atât
obiectivitatea comparației, cât și caracterul înșelător al publicității menționate.
40 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la
întrebările adresate după cum urmează:
– Articolul 4 literele (a) și (c) din Directiva 2006/114 coroborat cu articolul 7 alineatele (1)-
(3) din Directiva 2005/29 trebuie interpretat în sensul că este susceptibilă de a nu fi permisă, în
sensul primei dintre dispozițiile menționate, o publicitate precum cea în discuție în litigiul
principal, care compară prețurile produselor vândute în magazine de dimensiuni sau de formate
diferite, atunci când aceste magazine fac parte din firme care dețin fiecare o gamă de magazine de
dimensiuni și de formate diferite și când persoana care își face publicitate compară prețurile
practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei sale cu cele înregistrate
în magazine de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor concurente, cu excepția cazului
în care consumatorii sunt informați, într-o manieră clară și chiar prin mesajul publicitar, că
comparația a fost realizată între prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate
mai mari ale firmei persoanei care își face publicitate și cele înregistrate în magazinele de
dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor concurente.
– Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, pentru a aprecia caracterul licit al unei
asemenea publicități, dacă în cauza principală, având în vedere împrejurările speței, publicitatea
în discuție nu îndeplinește cerința privind obiectivitatea comparației și/sau prezintă un caracter
înșelător, pe de o parte, luând în considerare percepția consumatorului mediu al produselor în
cauză, normal informat și suficient de atent și de avizat, și, pe de altă parte, ținând seama de
indicațiile care figurează în publicitatea menționată, în special de cele care privesc magazinele
firmei persoanei care își face publicitate și magazinele firmelor concurente ale căror prețuri au fost
comparate, și, mai general, de toate elementele acesteia.

Secțiunea 5 Decizia Curții

Articolul 4 literele (a) și (c) din Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 12 decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă coroborat
cu articolul 7 alineatele (1)-(3) din Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe
piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a
Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului
și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului
(„Directiva privind practicile comerciale neloiale”) trebuie interpretat în sensul că este
susceptibilă de a nu fi permisă, în sensul primei dintre dispozițiile menționate, o publicitate
precum cea în discuție în litigiul principal, care compară prețurile produselor vândute în
magazine de dimensiuni sau de formate diferite, atunci când aceste magazine fac parte din
firme care dețin fiecare o gamă de magazine de dimensiuni și de formate diferite și când
persoana care își face publicitate compară prețurile practicate în magazinele de dimensiuni
sau de formate mai mari ale firmei sale cu cele înregistrate în magazine de dimensiuni sau
de formate mai mici ale firmelor concurente, cu excepția cazului în care consumatorii sunt
informați, într-o manieră clară și chiar prin mesajul publicitar, că comparația a fost
realizată între prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale
firmei persoanei care își face publicitate și cele înregistrate în magazinele de dimensiuni sau
de formate mai mici ale firmelor concurente.
Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, pentru a aprecia caracterul licit al
unei asemenea publicități, dacă în cauza principală, având în vedere împrejurările speței,
publicitatea în discuție nu îndeplinește cerința privind obiectivitatea comparației și/sau
prezintă un caracter înșelător, pe de o parte, luând în considerare percepția consumatorului
mediu al produselor în cauză, normal informat și suficient de atent și de avizat, și, pe de altă
parte, ținând seama de indicațiile care figurează în publicitatea menționată, în special de cele
care privesc magazinele firmei persoanei care își face publicitate și magazinele firmelor
concurente ale căror prețuri au fost comparate, și, mai general, de toate elementele acesteia.