Grile Medicina Dentara Licenta 2021

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI
FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

PROGRAM DE STUDII: MEDICINĂ DENTARĂ
Mădălina-Nicoleta MATEI Kamel EARAR

Iulia CHISCOP Dorina-Cerasella ȘINCAR
Anamaria ZAHARESCU Alina Ramona DIMOFTE
Roxana Mădălina ONEA Oana CHIPIRLIU
Gina-Păunița GRECU
TESTE GRILĂ
PENTRU EXAMENUL DE LICENȚĂ
MEDICINĂ DENTARĂ
GALAȚI, 2021
Colectivul de autori:
Prof.dr.habil. Mădălina-Nicoleta MATEI

Prof.dr.habil. Kamel EARAR
Conf.dr. Iulia CHISCOP
Conf.dr. Dorina-Cerasella ȘINCAR
Șef lucr.dr. Anamaria ZAHARESCU
Asist.drd. Alina Ramona DIMOFTE
Asist.drd. Roxana Mădălina ONEA
Asist.drd. Oana CHIPIRLIU
Asist.drd. Gina-Păunița GRECU
Copyright 2021
Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorilor.
Editura Zigotto este recunoscută de Consiliul Naţional al

Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (cod 262)
ISBN 978-606-669-367-7
Tipografia Zigotto Galaţi

Tel.: 0236.477171
www.editura-tipografie.ro
2
PREFAȚĂ
Prezenta carte de teste grilă a fost concepută pentru a veni în

sprijinul studenților și absolvenților, în vederea susținerii examenului de
licență și a concursului național de rezidențiat.
Conținutul volumului a fost organizat în șapte părți: Odontoterapie,
Endodonție, Protetică dentară, Parodontologie, Pedodonție, Ortodonție și
ortopedie dento-facială, Chirurgie oro-maxilo-facială.
Bibliografia și tematica care au stat la baza întocmirii testelor sunt
cele în vigoare pentru examenul de licență, dar și a concursului național de
rezidențiat aprobate de Ministerul Sănătății, care au fost modificate față de
sesiunea anterioară.
Testele grilă au fost concepute în conformitate cu cerințele actuale
de evaluare a absolvenților, fiind de două tipuri: întrebări tip complement
simplu (cu un singur răspuns corect) și întrebări tip complement multiplu
(cu 2, 3 sau 4 răspunsuri corecte). La fiecare grilă în parte se regăsește
răspunsul corect al testului.
Volumul de teste grilă își propune fixarea cunoștințelor teoretice de
către studenți și însușirea deprinderii de a alege răspunsurile corecte din
variantele de răspuns enunțate.
Prezentele teste sunt orientative, Facultatea de Medicină și Farmacie,
rezervându-și dreptul de a formula teste noi în totalitate sau parțial.
SUCCES!
Prof. univ. dr. Aurel NECHITA
3
4
CUPRINS
CAPITOLUL I
ODONTOTERAPIE .................................................................................... 7
CAPITOLUL II
ENDODONȚIE .......................................................................................... 58
CAPITOLUL III
PROTETICĂ DENTARĂ ....................................................................... 110
CAPITOLUL IV
PARODONTOLOGIE............................................................................. 178
CAPITOLUL V
PEDODONȚIE ......................................................................................... 231
CAPITOLUL VI
ORTODONȚIE ȘI ORTOPEDIE DENTO-FACIALĂ........................ 289
CAPITOLUL VII
CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALĂ ............................................ 346
BIBLIOGRAFIE ...................................................................................... 459
5
6
CAPITOLUL I
ODONTOTERAPIE
I.1. Grile complement simplu
CS 1. Grosimea smalțului este variabilă, cele mai mari valori sunt la

nivelul:
A. Cuspizilor premolarilor;
B. Cuspizilor molarilor;
C. Marginii incizale la dinții frontali;
D. Coletului;
E. Suprafețelor aproximale.
Răspuns: B
Bibliografie: Manual pentru rezidențiat, vol. 1, pag. 1
CS 2. Componenta minerală a smalțului nu este reprezentată din:

A. Fosfați de calciu sub formă de cristale microscopice de
hidroxiapatită;
B. Silicați;
C. Fluorapatită;
D. Carbonați;
E. Colagen.
Răspuns: E
CS 3. Componenta organică a smalțului nu este reprezentată din:

A. Colagen;
B. Peptide;
C. Carbonați;
D. Glucide;
E. Lipide.
Răspuns: C
CS 4. Pe secțiune transversală, cele mai multe prisme de smalț au

formă:
A. Rotundă;
7
B. Ovalară;
C. În solz de pește;
D. Poligonală;
E. De gaură de cheie.
Răspuns: D
CS 5. Modificările structurii smalțului de suprafață apărute odată cu

înaintarea în vârstă nu sunt:
A. Uzura de suprafață a smalțului;
B. Reducerea permeabilității smalțului;
C. Modificarea de culoare a smalțului;
D. Stratul de smalț devine mai subțire, prin el transpare dentina
subiacentă;
E. Scade concentrația de fluor de la suprafața smalțului.
Răspuns: E
Bibliografie: Manual pentru rezidențiat, vol. 1, pag. 6-7
CS 6. Grosimea dentinei la dinții permanenți variază între:

A. 1-3 mm la apex;
B. 3-4 mm la colet;
C. 3-5 mm la nivelul rădăcinii;
D. 3-5 mm în dreptul marginilor incizale;
E. 3-5 mm în dreptul suprafeței ocluzale a premolarilor și molarilor.
Răspuns: E
CS 7. Dentina dinților permanenți este:

A. Alb-gălbuie;
B. Galben deschis;
C. Galben închis;
D. Albastru-cenușie;
E. Galben-cenușie.
Răspuns: B
CS 8. Dentina dinților temporari este:

A. Alb-gălbuie;
B. Galben deschis;
C. Galben închis;
8
D. Albastru-cenușie;
E. Galben-cenușie.
Răspuns: A
CS 9. Dentina nu are:
A. Radioopacitate mai mare decât a cementului;
B. Radioopacitate mai mare decât a osului alveolar;
C. Un grad de elasticitate;
D. Permeabilitate mai mare la dinții permanenți tineri;
E. Duritate mai mică decât smalțul.
Răspuns: B
CS 10. Permeabilitatea dentinei este mai mică:

A. În centrul suprafeței ocluzale decât în zona coarnelor pulpare;
B. Pe suprafețele proximale decât ocluzal;
C. La nivelul coletului dentar comparativ cu dentina radiculară;
D. în zona coarnelor pulpare decât în centrul suprafeței ocluzale;
E. În apropiere de pulpa dentară.
Răspuns: A
CS 11. Dentina circumpulpară:

A. Este situată la granița dintre dentina propriu-zisă și pulpa dentară;
B. Nu prezintă canalicule dentinare;
C. Se află între mantaua dentinară și predentină;
D. Circumscrie procesele odontoblastice;
E. Este situată supraiacent predentinei.
Răspuns: C
CS 12. Cementul prezintă următoarele caractere fizice, mai puțin:

A. Duritatea cementului este mai redusă decât a smalțului;
B. Duritatea cementului este mai mare decât a dentinei;
C. Are aspect mat;
D. Este mai puțin radioopac decât smalțul și dentina;
E. Este mai puțin rezistent la atacul acid.
Răspuns: B
9
CS 13. Forma fiziologică a rezorbției cementare apare:
A. După traumatisme ocluzale violente;
B. În patologia parodonțiului apical;
C. După replantări dentare;
D. Fenomenul de rizaliză a dinților temporari;
E. Ca urmare a aplicării unor forte excesive aparatelor ortodontice.
Răspuns: D
CS 14. Complexul pulpo-dentinar prezintă o serie de particularități cu rol

esențial în modelarea tipului de reacție adaptativă la agresiunile
exercitate asupra dintelui:
A. Circulația este de tip terminal;
B. Sistemul nervos informațional și reflexogen este bine reprezentat;
C. Labilitatea structurală a pulpei dentare, în contextul legăturii sale
morfo-funcționale cu dentina;
D. Pulpa dentară este adăpostită într-o cavitate cu pereți rigizi, orice
modificare a acestui spațiu o determină să se adapteze noilor
condiții;
E. Toate răspunsurile sunt corecte.
Răspuns: E
CS 15. Factorii generali care pot perturba dezvoltarea amelogenei sunt:

A. Avitaminoze;
B. Tulburări hormonale;
C. Tulburări metabolice;
D. Boli intercurente;
Răspuns: E
CS 16. Oligoelementul cu rol în favorizarea leziunilor carioase:

A. Molibden;
B. Fluor;
C. Stronțiu;
D. Seleniu;
E. Borul.
10
Răspuns: D
CS 17. Lichidul bucal este alcătuit din:

A. Salivă;
B. Mucus nazo-faringian;
C. Lichide de pasaj;
D. Lichide care provin din transudatul din mucoasa bucală;
Răspuns: E
CS 18. Sistemul tampon al bicarbonaților:

A. Capacitatea sa maximă este la pH de 5-6.
B. Este caracterizat printr-o mare fluctuație a ionilor bicarbonat între
saliva de repaus și cea secretată în ritm lent;
C. Este cel mai slab sistem tampon;
D. Nu este influențat de fluxul salivar;
Răspuns: B
CS 19. Microorganismele din cavitatea bucală care colonizează în

special suprafețele dintelui:
A. Bacteroides;
B. Streptococcus mutans;
C. Streptococcus sanguis;
D. Streptococcus salivarius;
E. Spirochete.
Răspuns: C
CS 20. Biofilmul matur conține:

A. Material anorganic din salivă;
B. Acizi (lactic, propionic);
C. Enzime;
D. Hidrați de carbon;
Răspuns: E
11
CS 21. Leziunea carioasă necavitară la nivelul șanțurilor și fosetelor:
A. Este o primă manifestare clinică a unei leziuni incipiente;
B. Este ușor de diagnosticat;
C. Poate scăpa unui examen clinic minuțios;
D. Stagnează;
Răspuns: A
CS 22. Caria dentară incipientă de pe suprafețele netede ale dinților:

A. Are aspect de pată albă cretoasă;
B. Apare rareori la nivelul coletului dentar;
C. Este ușor de identificat pe dintele umed;
D. Este o leziune ireversibilă;
Răspuns: A
CS 23. Metode clinice indirecte de detecție a leziunilor dentare:

A. Metoda vizuală;
B. Transiluminarea;
C. Metoda vizual-tactilă;
D. Semnul firului de mătase;
E. Starea gingiei.
Răspuns: B
CS 24. Dens in dente este o anomalie care apare mai frecvent la dinții:
A. Incisivi centrali superiori;
B. Incisivi centrali inferiori;
C. Incisivi laterali inferiori;
D. Incisivi laterali superiori;
E. Canini.
Răspuns: D
12
CS 25. Tuberculul lui Carabelli este întâlnit:
A. Pe fața vestibulară a molarului de 12 ani mandibular;
B. Pe fața vestibulară a molarului secund temporal;
C. Pe fața orală a molarului de 6 ani maxilar;
D. Pe fața orală a molarului de 6 ani mandibular;
E. Pe fața orală a dinților frontali.
Răspuns: C
CS 26. Tuberculul lui Bolk este întâlnit:

Răspuns: A
CS 27. Tuberculul lui Zukerkandel este întâlnit:

Răspuns: B
CS 28. La finisarea marginilor de smalț trebuie să ținem seama de:

A. Direcția prismelor de smalț;
B. Prismele de smalț secționate de la nivelul marginilor externe să
fie sprijinite pe prismele subiacente;
C. Materialul utilizat pentru restaurare;
D. Localizarea marginilor preparației;
E. Toate cele de mai sus.
Răspuns: E
13
CS 29. Prepararea cavităților modificate pentru materiale aderente au
următoarele caracteristici principale, cu excepția:
A. Configurație internă rotunjită;
B. Unghiuri între pereții interni și exterior ascuțite;
C. Profunzime variabilă;
D. Creste marginale ocluzale restante de 1,5-2 mm, unde este cazul;
E. Margini fără anfractuozități.
Răspuns: B
CS 30. Protecția pulpară active poate fi:

A. Chimică;
B. Antiinflamatorie;
C. Termică;
D. Mecanică;
E. Electrică.
Răspuns: B
CS 31. Sistemele adezive de generația a IV-a au:

A. Cele trei componente separate;
B. Acidul este separat, primerul și adezivul sunt amestecate;
C. Cele trei componente se află în același recipient;
D. Acidul și primerul sunt amestecate, adezivul este separat;
E. Conține nanoumplutură.
Răspuns: A
CS 32. Sistemele adezive de generația a V-a au:

Răspuns: B
14
CS 33. Sistemele adezive de generația a VII-a au:
Răspuns: C
CS 34. Avantajele principale ale utilizării compozitelor sunt următoarele,

cu excepția:
A. Permit realizarea de cavități cu sacrificiu minim de țesut dur;
B. Solubilitate crescută;
C. Fizionomie bună;
D. Bune izolatoare termice;
E. Proprietăți mecanice bune.
Răspuns: B
CS 35. Compozitele fluide se utilizează de elecție pentru restaurarea:

A. Zonei anterioare;
B. Zonei posterioare;
C. Ocluzală;
D. Zonei cervicale;
E. Proximală.
Răspuns: D
CS 36. Nu face parte din categoria materialelor aderente polimerice

moderne:
A. Rășini compozite;
B. Giomeri;
C. Cimenturile ionomere de sticlă armate;
D. Ormoceri;
E. Compomeri.
Răspuns: C
Bibliografie: Manual pentru rezidențiat, vol. 1, pag. 87, 91
15
CS 37. Avantajele de bază ale cimenturilor cu ionomeri de sticlă clasice
sunt următoarele, cu excepția:
A. Elasticitate bună;
B. Eliberare de fluor;
C. Hidrofobe;
E. Coeficient de expansiune termică similar cu cel al dentinei.
Răspuns: C
CS 38. Proprietățile fizico-chimice ale materialelor biologic active:

A. Calitate a dentinei terțiare produse;
B. Efect sedativ;
C. Timp de producere a dentinei terțiare;
D. Rezistență mecanică scăzută/crescută;
E. Capacitate de dezinfecție.
Răspuns: D
CS 39. Produsele pe bază de hidroxid de calciu:

A. Sigilează foarte bine plaga dentinară;
B. Pot fi aplicate în straturi mai groase;
C. Au solubilitate scăzută;
D. Timp de priză crescut;
E. Dentina terțiară este destul de poroasă.
Răspuns: E
CS 40. Produsele pe bază de silicați de calciu:

A. Sigilează slab plaga dentinară;
B. Trebuie aplicate în strat foarte subțire;
C. Au solubilitate crescută;
D. Au rezistență mecanică crescută;
E. Timp de priză redus.
Răspuns: D
CS 41. Hiposialia reprezintă o cantitate a secreției salivare stimulate sub:

A. 0,1 ml/minut;
B. 0,2-0,3 ml/minut;
16
C. 1 ml/minut;
D. 0,7 ml/minut;
E. 1-3 ml/minut.
Răspuns: D
CS 42. Ph-ul salivar variază în funcție de:

A. Faza de activitate a secreției salivare;
B. Faza de repaus a secreției salivare;
C. Tipul de alimentație;
D. Intensitatea secreției salivare;
Răspuns: E
CS 43. Speciile bacteriene din biofilmul bacterian care au preferințe

pentru suprafețele dentare:
A. Streptococul mutans;
B. Streptococul sanguis;
C. Streptococul salivarius;
D. Actynomices;
E. Spirochete.
Răspuns: B
CS 44. Speciile bacteriene din biofilmul bacterian care au preferințe

pentru leziuni carioase radiculare:
A. Lactobacil;
D. Actynomices;
E. Spirochete.
Răspuns: D
CS 45. Acțiunea lactobacilului rezistent începe la pH de:

A. 5,5;
B. 4,7;
C. 3,8;
17
D. 4,2;
E. 6.
Răspuns: D
CS 46. Acțiunea streptococului mutans rezistent începe la pH de:

A. 5,5;
B. 4,7;
C. 3,8;
D. 4,2;
E. 6.
Răspuns: A
CS 47. Leziunile cuneiforme sunt cauzate de:

A. Consum de semințe;
B. Fumatul pipei;
C. Trauma ocluzală;
D. Utilizarea periuței electrice;
E. Interpoziția acelor între dinți.
Răspuns: C
CS 48. În cavitățile profunde nu se acceptă păstrarea unor zone

punctiforme de dentină alterată, în dreptul coarnelor pulpare în
anumite condiții:
A. Pacient tânăr;
B. Există antecedente de inflamație pulpară;
C. Există acces direct în cavitate;
D. Tratamentul plăgii dentinare se va realiza prin coafaj indirect în
doi timpi;
E. Pacient clinic sănătos.
Răspuns: B
CS 49. Locașurile pentru aplicarea pinurilor parapulpare se realizează:

A. Cu freze speciale, la turație mare;
B. În dentina peretelui gingival;
C. Cu freze speciale, la turație redusă;
18
D. La minim 1 mm în interiorul joncțiunii amelo-dentinare;
E. La distanță de 2 mm, dacă se aplică mai multe pinuri.
Răspuns: A
CS 50. Componenta organică a smalțului este reprezentată din:

A. Peptide cu aminoacizi;
B. Fosfoproteine;
C. Fluorapatită;
D. Glucide;
E. Mucopolizaharide.
Răspuns: C
I.2. Grile complement multiplu
CM 1. Dintele și aparatul său de susținere este alcătuit din următoarele

țesuturi care derivă din ectoderm:
A. Smalț;
B. Dentină;
C. Cement;
D. Os alveolar;
E. Epiteliu gingival.
Răspuns: A, E
CM 2. Dintele și aparatul său de susținere este alcătuit din următoarele

țesuturi care derivă din mezenchimul divers diferențiat:
A. Smalț;
B. Dentină;
C. Spațiu periodontal;
D. Os alveolar;
E. Epiteliu gingival.
Răspuns: B, C, D
CM 3. Structura dură a dintelui este formată din:

A. Smalț;
B. Dentină;
19
C. Cement;
D. Os alveolar;
E. Pulpa dentară.
Răspuns: A, B, C
CM 4. Grosimea smalțului prezintă următoarele valori:

A. 2,3 – 2,5 mm la nivelul cuspizilor premolarilor;
B. 2,3 – 2,5 mm la nivelul cuspizilor molarilor;
C. 2 mm la nivelul marginii incizale a dinților frontali;
D. 0,2 mm la coletul incisivilor laterali;
E. 2,5 - 3 mm la nivelul cuspizilor molarilor.
Răspuns: A, C, D, E
CM 5. Zona coletului dentar este importantă din punct de vedere al

închiderii marginale în cazul restaurărilor coronare cu
materiale aderente:
A. Dentina are un număr mai redus de canalicule dentinare;
B. Cementul este celular;
C. Stratul hibrid rezultat după aplicarea unui sistem adeziv este
relativ subțire;
D. Există riscul de apariție a cariei secundare marginale;
E. Poate apărea sensibilitatea dureroasă la acțiunea excitanților
fizici, chimici, mecanici.
Răspuns: A, C, D
CM 6. Șanțurile și fosetele ocluzale:

A. Oferă condiții optime de staționare a biofilmului bacterian;
B. Reprezintă un rezervor excelent pentru Streptococ mutans;
C. Reprezintă un rezervor excelent pentru E. faecalis;
D. Au un potețial cariogen redus;
E. Au un potențial de autocurățire eficient.
Răspuns: A, B
CM 7. Dacă dentina este expusă în mediul bucal, poate apărea

sensibilitate dureroasă în urma:
A. Acțiunii agenților fizici;
20
B. Acțiunii agenților chimici;
C. Acțiunii agenților mecanici;
D. Depunerii de dentină secundară;
E. Apariției cariei secundare.
Răspuns: A, B, C
CM 8. Rolurile smalțului:
A. Prin grosimea sa, are rol în neutralizarea parțială a presiunii
masticatorii;
B. Protejează țesutul pulpar de acțiunea excitanților din cavitatea
orală;
C. Rol activ în triturarea alimentelor;
D. Rol pasiv în formarea bolului alimentar;
E. Favorizează efectuarea schimburilor metabolice cu țesuturile
învecinate.
Răspuns: A, B, C
CM 9. Smalțul:
A. Este țesutul cu cel mai înalt grad de mineralizare din organism;
B. Este singurul țesut de origine mezodermică care se
mineralizează;
C. Cea mai mare duritate se găsește la nivelul suprafețelor
ocluzale;
D. Duritatea smalțului este rezultanta raportului dintre
mineralizare și structură;
E. Cea mai mare duritate se găsește la nivelul suprafețelor
aproximale.
Răspuns: A, C, D
CM 10. Culoarea smalțului variază în funcție de:

A. Compoziția chimică;
B. Gradul de mineralizare;
C. Vârsta pacientului;
D. Culoarea dentinei supraiacente;
E. Structura arhitectonică a prismelor de smalț.
Răspuns: A, B, C, E
21
CM 11. Restaurările cu materiale dentare bune conducătoare de
temperatură și electricitate sunt:
A. Aur;
B. Amalgam;
C. Inlay metalic;
D. Rășini compozite;
E. Cimenturi cu ionomeri de sticlă.
Răspuns: A, B, C
CM 12. Smalțul este:

A. Translucid;
B. Radiotransparent;
C. Radioopac;
D. Insolubil când este expus în mediul acid;
E. Bun izolator chimic.
Răspuns: A, C, E
CM 13. Radioopacitatea smalțului este mai mare decât a:

A. Dentinei;
B. Cementului;
C. Osului alveolar;
D. Pulpei dentare;
E. Ligamentului periodontal.
Răspuns: A, B, C
CM 14. Smalțul expus la un mediu acid:

A. Este solubil;
B. Disoluția este uniformă;
C. Solubilitatea crește de la suprafață la joncțiunea amelo-
dentinară;
D. Poate fi influențat prin aplicații topice de fluor;
E. Solubilitatea nu este influețată de calitatea mineralizării.
Răspuns: A, C, D
22
CM 15. Smalțul uman matur prezintă următoarea structură chimică:
A. Substanțe minerale 95 – 98% din volum;
B. Substanțe organice 2% din greutate;
C. Apă în procent de 3,6 – 4% din volum;
D. Substanțe organice 2% din volum;
E. Substanțe minerale 95 – 98% din greutate.
Răspuns: A, B, C
CM 16. Componenta minerală a smalțului este reprezentată din:

A. Fosfați de calciu sub formă de cristale microscopice de
hidroxiapatită;
B. Fosfoproteine;
C. Fluorapatită;
D. Carbonați;
E. Colagen.
Răspuns: A, C, D
CM 17. Componenta organică a smalțului este reprezentată din:

A. Peptide cu aminoacizi;
B. Fosfoproteine;
C. Fluorapatită;
D. Glucide;
E. Mucopolizaharide.
Răspuns: A, B, D, E
CM 18. Din punct de vedere structural smalțul este constituit din

următoarele straturi:
A. Strat intern prismatic;
B. Strat intern aprismatic;
C. Strat prismatic compus din prisme de smalț și substanță
interprismatică;
D. Strat extern prismatic;
E. Strat extern aprismatic.
Răspuns: B, C, E
23
CM 19. Prismele de smalț:
A. Reprezintă unitatea fundamentală a smalțului;
B. Sunt mai numeroase la dinții care au coroane voluminoase;
C. Sunt mai numeroase la dinții care au coroane mici;
D. Se află în contact unele cu altele;
E. Fiecare prismă este înconjurată de o teacă a prismei.
Răspuns: A, B, E
CM 20. Prismele de smalț:

A. Au diametrul mai mic spre suprafața dentinei;
B. Au diametrul mai mic la suprafața smalțului;
C. Lungimea prismelor este egală cu grosimea smalțului;
D. La coletul dentar prismele sunt mai scurte;
E. La nivelul cuspizilor prismele sunt mai lungi.
Răspuns: A, D, E
CM 21. Modificările structurale ale smalțului de natură chimică provin

din:
A. Alimentație;
B. Regurgitații acide;
C. Abraziune patologică;
D. Expuneri profesionale;
E. Fermentație acidă la pacienții cu igienă orală deficitară.
Răspuns: A, B, D
CM 22. Grosimea dentinei la dinții permanenți variază între:

A. 1-3 mm la apex;
B. 3-4 mm la colet;
C. 3-5 mm la nivelul rădăcinii;
D. 3-5 mm în dreptul marginilor incizale;
E. 3-5 mm în dreptul suprafeței ocluzale a premolarilor și
molarilor.
Răspuns: A, B, C, D
24
CM 23. Dentina:
A. Este mai puțin transparentă decât smalțul;
B. Are o duritate mai mare decât a smalțului;
C. Are o duritate mai mică decât a osului alveolar;
D. Este mai bună conducătoare de căldură decât smalțul;
E. Este mai bună conducătoare de electricitate decât smalțul.
Răspuns: A, D, E
CM 24. În timpul instrumentării leziunilor carioase, momentul în care

am depășit stratul de smalț și am pătruns în dentină se poate
identifica prin:
A. O colorație mai galbenă față de culoarea alb-gălbuie a
smalțului;
B. Se percepe o duritate mai mare;
C. Apare durerea;
D. Apariția unei suprafețe cu aspect mai mat;
E. Apariția unei suprafețe cu aspect lucios.
Răspuns: A, C, D
CM 25. Dentina:
A. Are o radioopacitate mai mare decât a cementului;
B. Are o radioopacitate mai mare decât a osului alveolar;
C. Prezintă un anumit grad de elasticitate;
D. Are o permeabilitate mai mare la dinții permanenți tineri;
E. Are o duritate mai mică decât smalțul.
CM 26. Permeabilitatea dentinei este mai mare:

A. Pe suprafețele proximale decât ocluzal;
B. În centrul suprafeței ocluzale decât în zona coarnelor pulpare;
C. La nivelul coletului dentar comparativ cu dentina radiculară;
D. în zona coarnelor pulpare decât în centrul suprafeței ocluzale;
E. În apropiere de pulpa dentară.
25
CM 27. Mantauna dentinară:
A. Este un strat hipomineralizat;
B. Nu prezintă canalicule dentinare;
C. Trama organică este alcătuită din fibre de colagen;
D. Prezintă prelungiri Tomes;
E. Este situate supraiacent predentinei.
Răspuns: A, B, C
CM 28. Dentina pericanaliculară:

A. Este un strat hipomineralizat;
B. Este puternic mineralizată;
C. Are o cantitate mai mică de colagen comparativ cu dentina
intertubulară;
D. Circumscrie procesele odontoblastice;
E. Cristalele de hidroxiapatită sunt mai sărace în magneziu
comparativ cu dentina intertubulară.
Răspuns: B, C, D
CM 29. Cementul:
A. Complex organo-mineral de origine ectodermală;
B. Complex organo-mineral de origine mezodermală;
C. Țesut mineralizat incomplet;
D. Nu are vascularizație și inervație;
E. Se aseamănă cu țesutul osos.
Răspuns: B, C, D, E
CM 30. Cementul prezintă următoarele caractere fizice:

A. Duritatea cementului este mai redusă decât a smalțului;
B. Duritatea cementului este mai mare decât a dentinei;
C. Este translucid;
D. Este mai puțin radioopac decât smalțul și dentina;
E. Este mai puțin rezistent la atacul acid.
Răspuns: A, D, E
26
CM 31. Componenta minerală a cementului conține:
A. Fosfați de calciu;
B. Carbonați de calciu;
C. Fluor;
D. Alanină;
E. Prolină.
Răspuns: A, B, C
CM 32. Cementul primar este:

A. Acelular;
B. Celular;
C. Extracelular;
D. Se formează în cursul erupției dintelui;
E. Se formează după ce dintele a erupt.
Răspuns: A, D
CM 33. Cementul secundar este:

A. Acelular;
B. Celular;
C. Extracelular;
D. Se formează în cursul erupției dintelui;
E. Se formează după ce dintele a erupt.
Răspuns: B, C, E
CM 34. Cementul afibrilar:

A. Este prezent la nivelul coletului dentar;
B. Este prezent mai ales radicular;
C. Nu conține fibre de colagen;
D. Este în general celular;
E. Este prezent la nivel coronar.
Răspuns: A, C, E
CM 35. Hipercementoza este mai frecvent întâlnită la:

A. Premolarii maxilari;
B. Premolarii mandibulari;
C. Molarii maxilari;
27
D. Molarii mandibulari;
E. Canini.
Răspuns: A, B, D
CM 36. Forma patologică a rezorbției cementare apare:

A. După traumatisme ocluzale violente;
B. În patologia parodonțiului apical;
C. După replantări dentare;
D. Fenomenul de rizaliză a dinților temporari;
E. Ca urmare a aplicării unor forte excesive aparatelor
ortodontice.
CM 37. Forma patologică a rezorbției cementare apare în afecțiuni

sistemice precum:
A. Hipovitaminoza D;
B. Hipotiroidie;
C. Hipertiroidie;
D. TBC;
E. Osteodistrofia fibroasă ereditară.
Răspuns: B, D, E
CM 38. Dentina de reacție/reparație apare consecutiv:

A. Procesului carios;
B. Acțiunii terapeutice;
C. Unui stimul puternic;
D. Abraziunii;
E. Erupției dentare.
Răspuns: A, B, D
CM 39. Dentina de reacție:

A. Este dentină localizată;
B. Produsă de odontoblaștii diferențiați în cursul dezvoltării
germenului dentar;
C. Apare ca răspuns la stimuli de intensitate mică;
D. Apare ca răspuns la un stimul puternic;
28
E. Are o evoluție acută la nivelul joncțiunii amelo-dentinare.
Răspuns: A, B, C
CM 40. Dentina de reacție sclerotică:

A. Formată prin depunere de dentină pe pereții interni ai
canaliculelor dentinare;
B. Apare la zona de interfață dentină/pulpă;
C. Are un aspect translucid;
D. Este un proces diferit de calcificarea intratubulară datorită
precipitării cristalelor de apatită;
E. Are un aspect mat.
Răspuns: A, C, D
CM 41. Dentina de reacție peripulpară:

A. Apare la zona de interfață dentină/pulpă;
B. Apare pe întreaga suprafață a camerei pulpare;
C. Apare în zone restrânse ale camerei pulpare, în care acționează
stimuli iritativi;
D. Este formată de odontoblaști;
E. Formată prin depunere de dentină pe pereții interni ai
canaliculelor dentinare.
Răspuns: A, C, D
CM 42. Dentina de reparație:

A. Apare atunci când asupra pulpei dentare acționează un stimul
puternic;
B. Apare în urma trecerii de la o evoluție cronică a unui proces
carios la una acută, accelerată, activă;
C. Este dentină localizată;
D. Produsă de odontoblaștii diferențiați în cursul dezvoltării
germenului dentar;
E. Apare ca răspuns la stimuli de intensitate mică.
Răspuns: A, B, C
29
CM 43. Factorii etiologici ai apariției procesului carios, care alcătuiesc
triada Keyes sunt:
A. Gazda;
B. Bacteriile acidogene;
C. Timpul de expunere la acțiunea acizilor;
D. Dieta alimentară;
E. Igiena orală.
Răspuns: A, B, D
CM 44. Cele mai importante vitamine care influențează buna

funcționare și mineralizare a dinților sunt:
A. Vitamina C;
B. Vitamina A;
C. Vitamina B;
D. Vitamina E;
E. Vitamina K.
Răspuns: A, B, C
CM 45. Oligoelementele cu rol în carioprotecție sunt:

A. Molibden;
B. Fluor;
C. Stronțiu;
D. Seleniu;
E. Borul.
CM 46. Carența lipidelor în perioada de formare a matricei organice a

smalțului:
A. Apariția unor leziuni severe ale ameloblaștilor;
B. Micșorarea dinților;
C. Smalțul format în această perioadă va avea o structură
deficitară a substanței organice;
D. Smalțul format în această perioadă va avea un aspect
caracteristic „în fagure de miere”;
E. Apariția unor fisuri de smalț mai profunde.
Răspuns: A, C, D
30
CM 47. Microelementele implicate în structurarea smalțului sunt:
A. Calciu;
B. Fosfați;
C. Seleniu;
D. Magneziu;
E. Boli endocrine.
Răspuns: A, B, D
CM 48. Factorii etiologici loco-regionali ai cariei dentare:

A. Morfologia dintelui;
B. Dinți ectopici;
C. Incongruențe dento-alveolare cu spațiere;
D. Dinți rotați;
E. Boli endocrine.
Răspuns: A, B, D
CM 49. Secreția salivară stimulată este:

A. Cantitatea de salivă secretată pe o perioadă de timp, sub
influența unor factori stimulatori alimentari din cavitatea orală;
B. Prezentă între mese;
C. Cantitatea de salivă secretată pe o perioadă de timp, sub
influența unor factori stimulatori nealimentari din cavitatea
orală;
D. Prezentă în timpul nopții;
E. Poate fi influențată și de alte cause, salivare sau nu.
Răspuns: A, C
CM 50. Secreția salivară de repaus este:

A. Cantitatea de salivă secretată pe o perioadă de timp, sub
influența unor factori stimulatori alimentari din cavitatea orală;
B. Prezentă între mese;
C. Cantitatea de salivă secretată pe o perioadă de timp, sub
influența unor factori stimulatori nealimentari din cavitatea
orală;
D. Prezentă în timpul nopții;
31
E. Poate fi influențată și de alte cauze, salivare sau nu.
Răspuns: B, D, E
CM 51. Rata secreției salivare:

A. Este mai mare la femei;
B. Este mai mare la bărbați;
C. Este mai mare la copii până la 8-10 ani, decât la adult;
D. Este mai mare la copii peste 10 ani decât la adult;
E. La copiii peste 10 ani, este apropiată de cea a adulților.
Răspuns: B, C, E
CM 52. Rolul fluxului salivar:

A. Îndepărtarea chimică a alimentelor aderente pe suprafața
coronară a dinților;
B. Diluarea și dispersia acțiunii enzimelor din mediul salivar;
C. Împiedică concentrarea florei microbiene numai pe anumite
suprafețe dentare;
D. Influențează concentrația inițială a glucidelor în cavitatea
bucală;
E. Influențează eliminarea acizilor din biofilmul bacterian
rezultați prin procesul de fermentație.
CM 53. Timpul de clearance:

A. Trebuie să fie cât mai lung pentru substanțele alimentare care
favorizează apariția procesului carios.
B. Este direct proporțional cu intensitatea secreției salivare;
C. Se păstrează constant atât timp cât glandele salivare
funcționează normal;
D. Are variații topografice din cauza stagnării salivei în anumite
zone de pe suprafața unor dinți;
E. Trebuie să fie cât mai lung pentru substanțele care asigură
carioprotecție.
Răspuns: C, D, E
32
CM 54. Sistemul tampon al bicarbonaților:
A. Are acțiunea cea mai puternică;
B. Este cel mai eficient sistem tampon;
D. Este influențat de fluxul salivar;
E. Capacitatea sa maximă este la pH de 5-6.
Răspuns: A, B, D
CM 55. Sistemul tampon al proteinelor și glicoproteinelor:

A. Are acțiunea cea mai puternică;
B. Acționează la un pH de 4,5;
D. Este influențat de fluxul salivar;
E. Capacitatea sa maximă este la pH de 5-6.
Răspuns: B, C
CM 56. Funcțiile salivei:

A. Reglează pH-ul;
B. Rol de concentare;
C. Rol de lubrefiere a mucoasei orale, care facilitează mișcările
limbii și vorbirea;
D. Rol în digestie;
E. Rol de excreție.
CM 57. Prelungirea timpului de clearance este favorizat de:

A. Ritmul crescut de secreție salivară;
B. Vâscozitatea scăzută a salivei;
C. Carii;
D. Croșete;
E. Restaurări defectuoase.
Răspuns: C, D, E
CM 58. Scurtarea timpului de clearance este favorizat de:

A. O secreție abundentă de salivă;
B. Consum de legume, fructe crude între mese;
33
C. Utilizarea gumei de mestecat;
D. Realizarea periajului dentar imediat după mesele principale;
E. Vâscozitatea crescută a salivei.
Răspuns: A, C, D
CM 59. Microorganismele din cavitatea bucală care colonizează în

special șanțul gingival:
A. Spirochete;
B. Streptococul salivarius;
C. Actinomyces;
D. Fusobacterium;
E. Lactobacillus.
Răspuns: A, C, D
CM 60. Microorganismele din cavitatea bucală care colonizează în

special mucoasa orală:
A. Streptococul mitis;
B. Streptococul salivarius;
C. Streptococul sanguis;
D. Fusobacterium;
E. Lactobacillus.
Răspuns: A, B, C
CM 61. Scăderea pH-ului sub valoarea critică de 5,5 depinde de:

A. Producția de acizi organici;
B. Vârsta biofilmului;
C. Concentrația crescută de calciu și fosfați din salivă;
D. Păstrarea unui grad de ionizare puternică a acizilor;
E. Producția de acizi anorganici.
Răspuns: A, B, D
CM 62. Demineralizarea:
A. Va determina apariția unui spațiu rugos;
B. Stratul superficial de smalț rămâne intact;
C. Reprezintă procesul de dizolvare superficială a cristalelor de
hidroxiapatită;
34
D. Se produce la suprafața smalțului;
E. Interesează stratul de subsuprafață al smalțului.
Răspuns: B, C, E
CM 63. Glicocalixul:
A. Poartă denumirea de matrice intermicrobiană;
B. Apare mai ales ca urmare a sintezei de fructan;
C. Oferă protecție multiplicării microbiene;
D. Favorizează acțiunea anticorpilor;
E. Favorizează aderența streptococului mutans pe suprafața
smalțului.
Răspuns: A, C, E
CM 64. Demineralizarea smalțului determină modificări structurale

caracterizate prin:
A. Micșorarea spațiilor interprismatice;
B. Apariția unor forme atipice de cristale de hidroxiapatită;
C. Scăderea permeabilității smalțului;
D. Posibilitatea ionilor de fluor de a pătrunde în profunzimea
smalțului;
E. Posibilitatea ionilor de natriu de a pătrunde în profunzimea
smalțului.
Răspuns: B, D, E
CM 65. Leziunea carioasă necavitară la nivelul șanțurilor și fosetelor:

A. Este o primă manifestare clinică a unei leziuni incipiente;
B. Este ușor de diagnosticat;
C. Poate scăpa unui examen clinic sumar;
D. Stagnează;
E. În aceste zone există condiții de stagnare și înmulțire a florei
bacteriene.
Răspuns: A, C, E
CM 66. Fosetele situate pe suprafețele ocluzale:

A. Au aspecte morfologice diferite;
B. Aspectul morfologic poate influența evoluția leziunii carioase;
35
C. Atipice, fosetă în formă de V deschis;
D. Mai puțin de 10% dintre fosete au un aspect bulbar la bază și
un gât îngust spre periferie;
E. Majoritatea au pe secțiune transversală o intrare relativ largă.
Răspuns: A, B, E
CM 67. Caria dentară incipientă de pe suprafețele netede ale dinților:

A. Are aspect de pată albă cretoasă;
B. Apare rareori la nivelul coletului dentar;
C. Este ușor de identificat pe dintele uscat;
D. Este greu de observat pe suprafețele proximale ale dinților;
E. Este o leziune ireversibilă.
Răspuns: A, C, D
CM 68. Zona translucidă:

A. Este zona cea mai internă a leziunii;
B. Este ultima zonă de alterare a smalțului;
C. Prezentă doar la dinții permanenți;
D. Este mai poroasă decât smalțul dentar;
E. Este zona cea mai veche.
Răspuns: A, D, E
CM 69. Zona întunecată:

A. Se găsește superficial față de zona translucidă;
B. Se găsește profund față de zona translucidă;
C. Este prezentă în 85% din cazuri la dinții permanenți;
D. Este o zonă cu porozitate mai mare decât zona translucidă;
E. Este o zonă cu porozitate mai mică decât zona translucidă.
Răspuns: A, D
CM 70. Corpul leziunii:

A. Se află între zona întunecată și zona de suprafață a smalțului
cariat;
B. Se găsește superficial față de zona translucidă;
36
C. Reprezintă zona de subsuprafață;
D. Este o zonă difuză;
E. Este stratul cel mai întins din smalțul cariat.
CM 71. Zona de suprafață:

A. Este o zonă externă;
B. Zona cea mai afectată;
C. Zonă relativ neafectată;
D. Zonă văzută cel mai bine în lumina polarizată;
E. Este demineralizată în timp.
CM 72. După Newbrun, pe o secțiune longitudinală la nivelul dentinei

se pot observa următoarele zone:
A. O zonă de dezintegrare totală;
B. O zonă de invazie microbiană;
C. Zona de demineralizare;
D. Zona de dentină opacă;
E. Zona de dentină scleroasă.
CM 73. Dentina opacă cuprinde:

A. Zonă de dezintegrare totală;
B. Zonă de penetrare microbiană;
C. Zona de demineralizare;
D. Zona de dentină aparent normal;
E. Zona de dentină scleroasă.
Răspuns: A, B, C
CM 74. Zona de dezintegrare totală:

A. Zonă necrotică;
B. Zona cea mai superficială;
C. Localizată între dentina transparentă și stratul de dentină cu
bacterii;
37
D. Zonă uscată;
E. Greu de îndepărtat.
Răspuns: A, B
CM 75. Zona de demineralizare:

A. Zona cea mai superficială;
B. Localizată între dentina transparentă și stratul de dentină cu
bacterii;
C. Are consistență redusă;
D. Nu este invadată de microorganisme;
E. Este un strat care poate fi remineralizat.
Răspuns: C, D, E
CM 76. Dentina scleroasă:

A. Este caracterizată prin creșterea conținutului mineral al zonei
intertubulare;
B. Este caracterizată prin depozitarea și recristalizarea sărurilor
minerale în interiorul canaliculilor dentinari;
C. În absența tratamentului, împiedică invazia bacteriană;
D. Zona cea mai superficială;
E. Localizată între dentina transparentă și stratul de dentină cu
bacterii.
Răspuns: A, B
CM 77. Dentina aparent normală:

A. Apare la limita dintre dentina cariată/ dentina de reacție și
țesutul pulpar;
B. Există condiții favorabile dezvoltării microorganismelor;
C. Zona este considerată afectată;
D. Zona este considerată infectată;
E. Ph-ul este neutru.
Răspuns: A, C
CM 78. Evoluția leziunii carioase în cement este rapidă datorită:

A. Gradului mai mic de mineralizare a dentinei;
B. Prezenței stratului granular Tomes mai puțin mineralizat;
38
C. Prezenței ligamentelor alveolo-dentare, ligamentele Scharpey
orientate aproape în unghi drept pe suprafața radiculară;
D. Gradului mai mare de mineralizare a cementului;
E. Prezenței ligamentelor alveolo-dentare, ligamentele Scharpey
orientate oblic pe suprafața radiculară.
Răspuns: B, C
CM 79. În prima fază a cariei de cement, se observă la microscop:

A. Distrucție progresivă a cementului;
B. Lipsa bacteriilor;
C. Distrucție difuză a cristalelor de hidroxiapatită;
D. La suprafață, cementul prezintă un strat fin de cement
calcificat, permeabil;
E. Invazie microbiană.
CM 80. Leziunea cementară avansată prezintă:

A. Cementul de suprafață parțial distrus;
B. Apare cavitația;
C. În cavitate se observă resturi de cement înt-o masă de
microorganisme;
D. La suprafață, cementul prezintă un strat fin de cement
calcificat, permeabil;
E. Dentina nu este expusă.
Răspuns: A, B, C
CM 81. După dinamica de evoluție, leziunile cariose se clasifică:

A. Carii umede;
B. Carii uscate;
C. Carii staționare;
D. Carii superficiale;
E. Carii profunde.
Răspuns: A, B, C
CM 82. După profunzimea leziunilor, cariile se clasifică:

A. Carii medii;
39
B. Carii cavitare;
C. Carii necavitare;
D. Carii superficiale;
E. Carii profunde.
Răspuns: A, D, E
CM 83. După momentul apariției leziunilor și legătura cu o restaurare

existentă, cariile se clasifică:
A. Carii primare;
B. Carii secundare;
C. Carii terțiare;
D. Carii umede;
E. Carii uscate.
Răspuns: A, B
CM 84. Metode clinice directe de detecție a leziunilor dentare sunt:

A. Metoda vizuală;
B. Transiluminarea;
E. Starea gingiei.
CM 85. Metode clinice indirecte de detecție a leziunilor dentare sunt:

A. Examenul radiologic;
B. Transiluminarea;
E. Tehnici ultrasonice.
Răspuns: A, B, E
CM 86. Metode exploratorii de detecție a leziunilor dentare sunt:

A. Firul de mătase;
B. Transiluminarea;
C. Fisurotomia;
D. Aer abraziunea;
40
E. Prophyjet.
Răspuns: C, D, E
CM 87. Examenul clinic subiectiv în caria simplă radiculară:

A. Durere la rece și dulce;
B. Durere spontană;
C. Halenă fetidă;
D. Sângerarea papilei interdentare la atingere cu sonda;
E. Sângerarea papilei interdentare la masticație sau periaj.
Răspuns: A, C, E
CM 88. În caria simplă radiculară, diagnosticul diferențial se face cu:

A. Eroziune;
B. Abraziune;
C. Hiperemia preinflamatorie;
D. Caria secundară marginală;
E. Pulpite acute.
Răspuns: A, B, C
CM 89. În recidiva de carie, diagnosticul diferențial se face cu:

A. Fractura coronară de origine traumatică;
B. Caria secundară marginală;
C. Pulpite acute;
D. Necroza pulpară;
E. Parodontite apicale cronice.
Răspuns: B, C, D
CM 90. În recidiva de carie, diagnosticul pozitiv se stabilește pe baza

următoarelor semne:
A. Dinte cu restaurare coronară bine adaptată marginal;
B. Apariția semnelor clinice de carie simplă;
C. Dinte cu restaurare coronară incorect adaptată marginal;
41
D. Prezența dentinei necrotice la îndepărtarea restaurării;
E. Colorație alb-cretoasă sau brun-cafenie a smalțului marginal
restaurării.
Răspuns: A, B, D
CM 91. În caria secundară marginală, diagnosticul pozitiv se stabilește

pe baza următoarelor semne:
A. Dinte cu restaurare coronară bine adaptată marginal;
B. Probe de sensibilitate pulpară pozitive;
C. Dinte cu obturație coronară, cu soluție de continuitate între
restaurare și țesutul dentar dur;
D. Prezența dentinei necrotice la îndepărtarea restaurării;
E. Colorație alb-cretoasă sau brun-cafenie a smalțului marginal
restaurării.
Răspuns: B, C, E
CM 92. Caria secundară marginală poate evolua:

A. Fracturarea marginilor preparației;
B. Infectarea pulpei;
C. Remineralizarea dentinei afectate;
D. Gangrena pulpară;
E. Fracturarea dintelui.
CM 93. Codurile ICDAS de detectare a leziunilor carioase:

A. 1 - prima modificare vizibilă la nivelul smalțului;
B. 2 - distrucție localizată la nivelul smalțului;
C. 3 - modificări distincte vizibile la nivelul smalțului;
D. 5 - leziune cavitară extinsă, cu afectare vizibilă a dentinei;
E. 4 - modificare de culoare provenită de la nivel dentinar.
Răspuns: A, E
CM 94. Leziunile primare evolutive din distofiile dentare sunt:

A. Caria de biberon;
B. Amelogeneza imperfectă;
42
C. Dentinogeneza imperfectă;
D. Caria rampantă;
E. Odontodisplazia regională.
Răspuns: B, C, E
CM 95. Leziunile secundare din distofiile dentare sunt:

A. Caria de biberon;
B. Amelogeneza imperfectă;
C. Dentinogeneza imperfectă;
D. Caria rampantă;
E. Sindromul Dubreuil Chambardel.
Răspuns: A, D, E
CM 96. Amelogeneza imperfectă:

A. Pacienții nu prezintă, de regulă, afecțiuni generale;
B. Are cauză genetică;
C. Poate fi influențată de factori de mediu;
D. Interesează ambele dentiții;
E. Leziunile evoluează rapid posteruptiv, pe toți dinții.
Răspuns: B, D, E
CM 97. Eroziunile acide de cauză endogenă:

A. Regurgitații acide;
B. Utilizarea cronică a anumitor medicamente;
C. Anorexia nervoasă;
D. Bulimia nervoasă;
E. Exces de alcool.
Răspuns: A, C, D
CM 98. Leziunile de abraziune:

A. Sunt localizate cervical;
B. Generate de o igienă orală incorectă;
C. Sunt localizate incizal;
43
D. Generate de trauma ocluzală;
E. Apar la pacienții cu bruxism.
Răspuns: A, B
CM 99. Leziunile de abfracție:

A. Sunt localizate cervical;
B. Generate de o igienă orală incorectă;
C. Sunt localizate incizal;
D. Generate de trauma ocluzală;
E. Apar la pacienții cu bruxism.
Răspuns: A, D
CM 100. Cauzele apariției discromiilor exogene:

A. Coloranți alimentari;
B. Substanțe medicamentoase;
C. Factori genetici;
D. Factori poluanți de mediu;
E. Carențe.
Răspuns: A, B, D
CM 101. Pentru asigurarea formei de rezistentă se vor respecta anumite

reguli generale:
A. Orientarea pereților cavității trebuie făcută astfel încât să fie
perpendiculari sau paraleli cu direcția transmiterii forțelor;
B. Nu se păstrează porțiuni de smalț subțiate;
C. Extensia marginilor cavității va avea în vedere păstrarea unor
cuspizi și creste marginale susținute de dentina sănătoasă;
D. Se va asigura o grosime suficientă pentru materialul de
restaurare (3 mm);
E. Nu se păstrează porțiuni de smalț cu inserție pe dentina
subiacentă.
Răspuns: A, B, C
CM 102. Nu pun probleme deosebite în ceea ce privește rezistența:

A. Cavitățile de clasa I;
44
B. Cavitățile de clasa a II-a;
C. Cavitățile de clasa a III-a;
D. Cavitățile de clasa a IV-a;
E. Cavitățile de clasa a V-a.
Răspuns: D, E
CM 103. La cavitățile de clasa a III-a, retenția se poate realiza prin:

A. Întâlnirea pereților laterali cu peretele parapulpar în unghiuri
rotunjite;
B. Accentuarea unghiurilor de întâlnire dintre pereții laterali și în
special a unghiului incizal;
C. Conservarea unei porțiuni cât mai mici din peretele prin care s-
a realizat accesul la procesul carios;
D. Prepararea unei cavități de retenție pe fața orală în formă de
coadă de rândunică, în în cazul leziunilor carioase mari;
E. Întâlnirea pereților laterali cu peretele parapulpar în unghiuri
ascuțite.
Răspuns: B, D, E
CM 104. Instrumentarul utilizat pentru finisarea marginilor cavității

preparate poate fi:
A. Manual;
B. Mecanic rotativ clasic tăietor;
C. Mecanic rotativ abraziv;
D. Sonoabraziune;
E. Laser.
CM 105. În cariile proximale, tunelul:

A. Se poate realiza la molari;
B. Profunzimea este mare;
C. Zona de smalț marginal este, proximal, ușor divergentă;
D. Se poate realiza la dinții frontali;
E. Zona de smalț ocluzal are caracteristicile unei cavități mici,
ocluzale.
Răspuns: A, C, E
45
CM 106. Locașurile pentru aplicarea pinurilor parapulpare se realizează:
A. Cu freze speciale, la turație mare;
B. În dentina peretelui gingival;
C. Cu freze speciale, la turație redusă;
D. La minim 1 mm în interiorul joncțiunii amelo-dentinare;
E. La distanță de 2 mm, dacă se aplică mai multe pinuri.
CM 107. Protecția pulpară active poate fi:

A. Chimică;
B. Antiinflamatorie;
C. Termică;
D. Dezinfectantă;
E. Neodentinogenetică.
Răspuns: B, D, E
CM 108. Rolurile gravajului acid:

A. Crearea, prin demineralizare, de microretenții mecanice pe o
anumită adâncime, în jurul prismelor de smalț;
B. Îndepărtarea detritusului dentinar remanent la nivelul dentinei;
C. Îndepărtarea smear layer-ului la nivelul smalțului;
D. Îndepărtarea dopurilor de detritus dentinar remanent;
E. Crearea, prin demineralizare, de microretenții mecanice în
dentina inter și peritubulară.
CM 109. Acidul demineralizant se aplică timp de:

A. Minim 10-15 secunde pe smalț;
B. Minim 10-15 secunde pe dentină;
C. Maxim 30 secunde pe smalț;
D. Maxim 30 secunde pe dentină;
E. Maxim 40 secunde pe smalț.
Răspuns: A, C
46
CM 110. Unii lineri au efect activ suplimentar:
A. Protejează chimic;
B. Neodentinogenetic;
C. Antimicrobian;
D. Antiinflamator;
E. Sedativ.
CM 111. Într-o cavitate profundă, coafajul indirect asigură:

A. Stimularea neodentinogenezei;
B. Sigilarea plăgii pulpare;
C. Tratament medicamentos antiinflamator;
D. Protecția pulpei față de agenți fizici;
E. Dezinfectarea plăgii dentinare.
CM 112. Dezavantajele tehnicilor stratificate de aplicare a materialelor

vâscoase:
A. Dificultatea de a realiza restaurări estetice;
B. Consum mare de timp;
C. Crește contracția de polimerizare;
D. Apariția golurilor între straturi;
E. Contaminarea straturilor.
Răspuns: B, D, E
CM 113. Factori favorizanți ai unei închideri marginale corecte sunt:

A. Margini de smalț sănătos și susținut dentinar, fără
anfractuozități;
B. Utilizarea unui sistem adeziv de generația VI, VII;
C. Realizarea unui bizou în situația absenței forțelor mecanice
directe la nivelul acestuia;
D. Fluiditatea crescută a materialului de restaurare de durată;
E. Utilizarea tehnicii anatomice stratificate.
47
CM 114. Matricele metalice utilizate pentru restauarea cavităților de
clasa a II-a:
A. Permit grosimi foarte reduse;
B. Pot fi brunisate;
C. Se deformează ușor;
D. Se manevrează mai greu decât cele transparente;
E. Unele variante au un strat superficial de substanță antiaderentă.
Răspuns: A, B, E
CM 115. Monomerii de bază (Bis-GMA, UDMA) prezintă următoarele

proprietăți fundamentale:
A. Au vâscozitate redusă;
B. Contracție de polimerizare mică;
C. Capacitate bună de umectare a țesuturilor dure dentare;
D. Sunt toxici pentru țesutul pulpar;
E. Nu își modifică culoarea în timp.
Răspuns: B, C, D
CM 116. Monomerii de diluție (EGDMA, TEGDMA) prezintă

următoarele proprietăți fundamentale:
A. Au vâscozitate mai mică decât a monomerilor de bază;
B. Contracție de polimerizare mare;
C. Capacitate bună de umectare a țesuturilor dure dentare;
D. Sunt toxici pentru țesutul pulpar;
E. Nu își modifică culoarea în timp.
Răspuns: A, B
CM 117. Avantajele principale ale utilizării compozitelor:

A. Permit realizarea de cavități cu sacrificiu minim de țesut dur;
C. Fizionomie bună;
E. Proprietăți mecanice bune.
48
CM 118. Radioopacitatea rășilor compozite este dată de prezența
particulelor de:
A. Zirconiu;
B. Stronțiu;
C. Bariu;
D. Siliciu;
E. Metale grele.
CM 119. Dezavantajele principale ale utilizării compozitelor:

A. Necesită sacrificiu mare de țesut dur;
C. Contracție de polimerizare mare;
D. Coeficient de expansiune termică liniară mult mai mare decât
al țesuturilor dure dentare;
E. Nu au aderență intrinsecă ca CIS.
Răspuns: C, D, E
CM 120. Modalitățile de reducere a contracției de polimerizare a

rășinilor compozite:
A. Modificarea formulei chimice a compozitelor;
B. Aplicarea stratificată oblică;
C. Utilizarea unor sisteme adezive cu macroumplutură;
D. Instrumentar și tehnici de fotopolimerizare adaptate;
E. Scăderea vâscozității rășinilor compozite pastă înainte de
aplicare prin metode ultrasonice.
Răspuns: A, B, D
CM 121. După tehnica de aplicare, rășinile compozite se clasifică:

A. În masă;
B. Prin injectare;
C. Prin condensare;
D. Combinații;
E. Stratificată.
49
CM 122. În funcție de consistență, rășinile compozite pot fi:
A. Vâscoase;
B. Fluide;
C. Microhibride;
D. Nanohibride;
E. Tixotropice.
Răspuns: A, B, E
CM 123. Compozitele nanohibride se caracterizează prin:

A. Estetică foarte bună;
B. Proprietăți mecanice foarte bune;
C. Rezistență la uzură foarte bună;
D. Adâncime de polimerizare crescută;
E. Transluciditate redusă.
Răspuns: A, B, D
CM 124. Nanocompozitele se caracterizează prin:

A. Estetică foarte bună;
B. Proprietăți mecanice bune;
C. Rezistență la uzură foarte bună;
D. Adâncime de polimerizare crescută;
E. Transluciditate foarte mare.
CM 125. Compozitele „bulk-fill” se caracterizează prin:

A. Contracție de polimerizare crescută;
B. Adâncime de polimerizare crescută;
C. Se evită formarea de goluri prin aplicare într-un strat;
D. Transluciditate redusă;
E. Cele „de bază” au fluiditate mare.
Răspuns: B, C, E
CM 126. Ormocerii au proprietăți îmbunătățite față de compozitele

clasice:
A. Expansiune termică asemănătoare structurilor dentare;
B. Fizionomie foarte bună;
50
C. Proprietăți mecanice bune;
D. Contracție de polimerizare cu 50% mai redusă;
E. Au utilizări multiple.
CM 127. Condiționarea în cazul utilizării cimenturilor cu ionomeri de

sticlă:
A. Se aplică acid poliacrilic 10%;
B. Se aplică acid ortofosforic 35-37%;
C. Îndepărtează detritusul dentinar remanent de pe suprafața
dentinară;
D. Îndepărtează dopurile intratubulare;
E. Favorizează un contact mai strâns între material și dentină.
Răspuns: A, C, E
CM 128. Avantajele de bază ale cimenturilor cu ionomeri de sticlă

clasice:
A. Au aderență intrinsecă la structurile dure permitând realizarea
unei închideri marginale foarte bune;
B. Contracție de priză compensată de absorbția de apă;
C. Solubilitate scăzută;
E. Fizionomie crescută.
Răspuns: A, B, D
CM 129. Dezavantajele de bază ale cimenturilor cu ionomeri de sticlă

clasice:
A. Elasticitate scăzută;
B. Rezistență mecanică și duritate mai scăzute decât cele ale
rășilor compozite;
C. Solubilitate scăzută;
D. Sensibilitate postoperatorie;
E. Fizionomie redusă.
Răspuns: B, D, E
51
CM 130. Compomerii:
A. Sunt materiale hibride autopolimerizabile;
B. Au caracteristici mai apropiate de cele ale materialelor rășinice;
C. Necesită pregătirea structurii dure cu ajutorul unui sistem
adeziv înainte de aplicare;
D. Există variante moderne care nu mai necesită condiționare
înainte de aplicare;
E. Prezintă variante fluide și vâscoase.
Răspuns: B, C, E
CM 131. Giomerii:
A. Sunt materiale hibride fotopolimerizabile;
B. Au caracteristici mai apropiate de cele ale materialelor rășinice;
C. Necesită pregătirea structurii dure cu ajutorul unui sistem
adeziv înainte de aplicare;
D. Componentele de bază sunt matricea organică polimerică cu
grupări acide carboxilice și sticla fluoro-alumino-silicatică;
E. Componentele de bază sunt matricea organică polimerică și
particule de CIS prepolimerizate.
CM 132. Materialele biologic active:

A. Sunt neodentinogenetice;
B. Au efecte antimicrobiene;
C. Au efecte sedative;
D. Se aplică în cavități medii;
E. În straturi cu grosime variabilă.
CM 133. Proprietățile biologice ale materialelor biologic active:

A. Calitate a dentinei terțiare produse;
B. Efect sedativ;
C. Timp de priză lung;
D. Rezistență mecanică crescută;
E. Capacitate de dezinfecție.
Răspuns: A, B, E
52
CM 134. Produsele pe bază de silicați de calciu:
A. Sigilează foarte bine plaga dentinară;
D. Cost crescut;
E. Dentina terțiară este destul de poroasă.
Răspuns: A, C, D
CM 135. Produsele pe bază de hidroxid de calciu:

A. Sigilează slab plaga dentinară;
D. Au rezistență mecanică crescută;
E. Timp de priză redus.
Răspuns: A, B, E
CM 136. Exereza dentinei alterate se face respecând următoarele reguli:

A. Intrumentele utilizate să fie ascuțite;
B. Se recomandă utilizarea intrumentarului rotativ la turație
crescută;
C. Se recomandă utilizarea instrumentelor manual bine ascuțite;
D. Îndepărtarea dentinei alterate se face începând de pe peretele
pulpar;
E. În cavitățile profunde, se recomandă izolarea dintelui înainte de
exereza dentinei alterate.
Răspuns: A, C, E
CM 137. În realizarea formei de contur pentru o cavitate convențională

trebuie respectate următoarele principii de bază:
A. Amplasarea marginilor cavității se face în plin țesut sănătos;
B. Se va îndepărta în totalitate smalțul subminat;
C. Se vor plasa marginile cavității la nivelul șanțurilor și fosetelor;
D. Conturul exterior al cavității realizat din unghiuri ascuțite;
E. Marginile cavității se vor plasa în zonele dentare supuse
autocurățirii și curățirii artificiale.
Răspuns: A, B, E
53
CM 138. Primerul:
A. Are rol fundamental la nivelul dentinei;
B. La nivelul dentinei transformă un țesut hidrofil într-unul
hidrofob;
C. Are rol fundamental la nivelul smalțului;
D. La nivelul smalțului umed, produce îndepărtarea umidității
remanente după spălarea acidului;
E. La nivelul smalțului uscat, influențează legarea adezivului de
zonele gravate.
Răspuns: A, B, D
CM 139. Vâscozitatea salivei:

A. Cea mai crescută este pentru glanda parotidă;
B. Cea mai crescută este pentru glanda sublinguală;
C. Cea mai crescută este pentru glanda submandibulară;
D. Diferă în funcție de cantitatea de mucină;
E. O salivă vâscoasă favorizează depunerea plăcii bacteriene.
Răspuns: B, D, E
CM 140. Tipurile de sisteme tampon:

A. Sistem tampon al fosfaților;
B. Sistem tampon al bicarbonaților;
C. Sistem tampon al lipidelor;
D. Sistem tampon al proteinelor și glicoproteinelor;
E. Sistem tampon al glucidelor.
Răspuns: A, B, D
CM 141. Rolul cariopreventiv al lichidului bucal:

A. Crește timpul de clearance al alimentelor fermentabile:
B. Tamponează aciditatea bucală;
C. Are efect bacterid;
D. Inhibă adeziunea microbiană;
E. Ajută la remineralizarea proceselor carioase incipiente cavitare.
Răspuns: B, C, D
54
CM 142. Speciile bacteriene din biofilmul bacterian care au preferințe
pentru leziuni carioase în dentină:
A. Streptococul mutans;
D. Actynomices;
E. Lactobacil.
Răspuns: A, E
CM 143. Pentru a avea rol cariogen un microorganism al plăcii

bacteriene trebuie să aibă următoarele caracteristici:
A. Să reziste mediului acid produs prin leziunea carioasă;
B. Să determine apariția unei cantități cât mai mici de acizi în
cavitatea bucală;
C. Agentul cauzal să fie absent de pe suprafețele dinților care nu
prezintă leziuni carioase;
D. Agentul cauzal să fie absent de la pacienții indemni de carie;
E. Cultura pură inoculată în cavitatea orală să nu fie capabilă să
producă singură leziunea carioasă.
Răspuns: A, C, D
CM 144. Substanțele antimicrobiene din compoziția salivei sunt:

A. Lizozim;
B. Lactoferină;
C. Peroxidază;
D. IgA;
E. Sulfataza.
CM 145. Modificările structurale apărute în urma procesului de

demineralizare:
A. Micșorarea spațiilor interprismatice;
B. Apariția unor forme atipice de cristale de hidroxiapatită;
C. Creșterea permeabilității smalțului;
55
D. Modificări ale structurii organice a smalțului;
E. Posibilitatea ionilor de magneziu din salivă de a pătrunde în
profunzimea smalțului.
Răspuns: B, C, D
CM 146. Metodele exploratorii profilactice utilizate pentru a detecta

leziunile dentare sunt:
A. Detartraj;
B. Periaj profesional;
C. Aer abraziunea;
D. Prophyjet;
E. Fisurotomia.
Răspuns: A, B, D
CM 147. Dinții supranumerari incluși pot determina:

A. Leziuni carioase;
B. Modificări de poziție ale unor dinți;
C. Bombări ale crestelor alveolare;
D. Persistența dinților temporari;
E. Pierderea dintelui permanent.
Răspuns: B, C, D
CM 148. Fluoroza dentară:

A. Este o tulburare a dezvoltării smalțului datorate excesului de
fluor din sânge în primii 8 ani de viață;
B. Poate fi favorizată de factori de mediu;
C. Poate fi favorizată de factori individuali genetici;
D. Reprezintă formarea unui smalț hipomineralizat sau poros
acoperit la exterior de un strat de smalț sănătos cu grosime
variabilă;
E. Afectează simultan smalțul și dentina.
56
CM 149. După severitate, leziunile de uzură se clasifică în:
A. Ușoară;
B. Moderată;
C. Severă;
D. Extremă;
E. Generalizată.
CM 150. Factorii care favorizează apariția discromiilor exogene:

A. Prezența defectelor smalțului;
B. Existența disfuncțiilor salivare;
C. Factori poluanți de mediu;
D. Igiena orală deficitară;
E. Substanțe medicamentoase.
Răspuns: A, B, D
57
CAPITOLUL II
ENDODONȚIE
II.1. Grile complement simplu
CS 1. Examenul intraoral al țesuturilor dure nu relevă:

A. Fracturi dentare;
B. Discromii dentare
C. Tumefacții;
D. Anomalii de dezvoltare;
E. Lipsa dinților.
Răspuns: C
CS 2. Răspunsul slab pozitiv la testul de percuție poate să apară în:

A. Parodontite apicale acute;
B. Abces periapical;
C. Pulpite acute totale;
D. Pulpite acute parțiale;
E. Parodontite apicale cronice.
Răspuns: E
CS 3. Mobilitatea dentară poate fi reversibilă după realizarea

tratamentului endodontic în:
A. Afecțiuni ale parodonțiului marginal;
B. Afecțiuni ale parodonțiului apical;
C. Fracturi radiculare;
D. Bruxism;
E. Parafuncții.
Răspuns: B
CS 4. Răspunsul fals pozitiv la testele de vitalitate electrice poate să

apară când există:
A. Traumatisme dentare recente;
B. Dinte calcificat;
C. Contactul electrodului cu reconstrucții metalice;
58
D. Contact necorespunzător al vârfului instrumentului de testare cu
dintele;
E. Premedicația pacientului.
Răspuns: C
CS 5. Răspunsul fals negativ la testele de vitalitate electrice poate să

A. Apex imatur;
B. Contactul electrodului cu reconstrucții metalice;
C. Contactul electrodului cu țesutul gingival;
D. Necroza de lichefacție;
E. Dintele nu este corect izolat.
Răspuns: A
CS 6. Răspunsul fals pozitiv la testele de vitalitate electrice nu poate să

apară în următoarea situație:
A. Pacient anxios;
B. Traumatisme dentare recente;
C. Dintele nu este corect izolat;
D. Contactul electrodului cu reconstrucții metalice sau de amalgam;
E. Contactul electrodului cu țesutul gingival.
Răspuns: B
CS 7. Răspunsul fals negativ la testele de vitalitate electrice poate să

A. Apex imatur;
B. Traumatisme dentare recente;
C. Contactul electrodului cu țesutul gingival;
D. Contact necorespunzător al vârfului instrumentului de testare cu
dintele;
E. Premedicația pacientului.
Răspuns: C
CS 8. Examenul radiologic este util în endodonție pentru a diagnostica

următoarele, cu excepția:
A. Morfologie atipică a canalelor radiculare;
59
B. Resorbții radiculare interne;
C. Resorbții radiculare externe;
D. Parodontite apicale cronice;
E. Parodontite apicale acute.
Răspuns: E
CS 9. Diagnosticul diferențial în pulpita acută seroasă partială nu se

face cu:
A. Pulpită purulentă parțială;
B. Pulpită seroasă totală;
C. Pulpită purulentă totală;
D. Parodontita apicală acută seroasă;
E. Hiperemia preinflamatorie.
Răspuns: D
CS 10. Răspunsul fals negativ la testele de vitalitate termice poate să

apară în următoarele situații, cu excepția:
A. Imediat după un traumatism;
B. Pacienți vârstnici;
C. Obturații voluminoase;
D. Necroza de lichefacție.
E. Apex imatur.
Răspuns: D
CS 11. În endodonție se recomandă efectuarea unor radiografii

retroalveolare în angulații diferite, în număr de:
A. Una;
B. Două;
C. Trei;
D. Patru;
E. Cinci.
Răspuns: C
CS 12. Vindecarea periradiculară apicală are nevoie de timp, astfel

pentru a aprecia succesul tratamentului endodontic se indică o
perioadă minimă de urmărire a cazurilor prin examen CBCT de:
60
A. 2 ani;
B. 4 ani;
C. 5 ani;
D. 6 luni;
E. 3 ani.
Răspuns: E
CS 13. Pulpita ireversibilă se caracterizează prin:

A. Reproductibilitatea clinică a sensibilității termice localizate;
B. Pulpa dentară poate să își recapete starea de sănătate inițială, dacă
este îndepărtat factorul cauzal;
C. Reproductibilitatea clinică a durerii intense;
D. Efectele iritanților de origine bacteriană se anulează în condițiile
unei atitudini terapeutice conservatoare corecte;
E. Pulpa dentară nu își recapătă starea de sănătate, dacă nu este
îndepărtat factorul cauzal.
Răspuns: C
CS 14. Factorii chimici incriminați în etiopatogenia pulpitelor sunt

următorii, cu excepția:
A. Baze;
B. Acizi;
C. Metale grele;
D. Bacterii;
E. Substanțe oxidante.
Răspuns: D
CS 15. Tratamentul în hiperemia preinflamatorie nu include:

A. Coafaj direct;
B. Coafaj indirect;
C. Amputație vitală;
D. Amputație devitală;
E. Extirpare vitală.
Răspuns: D
61
CS 16. Diagnosticul diferențial în pulpita cronică închisă propriu-zisă nu
se face cu:
A. Necroza pulpară;
B. Polipul gingival;
C. Necroza pulpară;
D. Pulpita cronică deschisă ulceroasă;
E. Pulpita cronică închisă granulomatoasă.
Răspuns: B
CS 17. În hiperemia preinflamatorie, durerea nu este:

A. Localizată;
B. Provocată la rece și dulce;
C. De intensitate moderată;
D. Cu durată de câteva minute după îndepărtarea excitantului;
E. Spontană.
Răspuns: E
CS 18. Diagnosticul pozitiv în necroza pulpară nu indică:

A. Modificarea de culoare a dintelui;
B. Teste de vitalitate negative;
C. Însămânțare bacteriană negativă;
D. Sensibilitate absentă la palpare;
E. Fetiditate.
Răspuns: E
CS 19. Diagnosticul diferențial în necroza pulpară nu se face cu:

A. Parodontita apicală asimptomatică;
B. Pulpita acută seroasă;
C. Pulpita cronică deschisă;
D. Parodontita apicală simptomatică;
E. Pulpita cronică închisă propriu-zisă.
Răspuns: B
CS 20. În pulpita acută seroasă totală indicația de tratament este:

A. Amputație vitală;
62
B. Extirpare vitală;
C. Extirpare devitală;
D. Amputație devitală;
E. Tratament chemo-mecanic.
Răspuns: B
CS 21. În pulpita acută seroasă totală, durerea nu este:

A. Violentă;
B. Insuportabilă;
C. Exacerbată de creșterea fluxului sanguin;
D. Lancinantă;
E. Continuă.
Răspuns: C
CS 22. Diagnosticul pozitiv în pulpită cronică deschisă ulceroasă se

stabilește pe baza următoarelor elemente, cu excepția:
A. Existența cariei profunde cu deschiderea camerei pulpare;
B. Sângerare la palpare cu sonda;
C. Percuția în ax pozitivă;
D. Teste de vitalitate pozitive la intensități mari ale excitantului;
E. Percuția în ax negativă.
Răspuns: C
CS 23. Semnele subiective în parodontita apicală acută seroasă nu

indică:
A. Durere brutală de la început;
B. Durere cu caracter ascendent;
C. Senzație de egresiune;
D. Durere cu un caracter lancinant;
E. Durerea este exacerbată de creșterea fluxului sanguin.
Răspuns: C
CS 24. Diagnosticul pozitiv în pulpita cronică deschisă polipoasă nu se

stabilește pe baza:
A. Înțeparea cu sonda a polipului determină sângerare;
B. Carie profundă cu deschiderea camerei pulpare;
63
C. Suprafața polipului recent este epitelizată;
D. Polip în continuarea pulpei dentare;
E. Înțeparea cu sonda a polipului determină durere în profunzime.
Răspuns: C
CS 25. Diagnosticul pozitiv în parodontita apicală acută seroasă nu

indică:
A. Durere cu caracter acut;
B. Tumefierea mucoasei și a tegumentelor;
D. Senzația de egresiune a dintelui;
E. Stare generală afectată.
Răspuns: D
CS 26. Diagnosticul diferențial în parodontita apicală acută seroasă nu

se face cu:
A. Parodontita apicală acută purulentă;
B. Pulpite acute;
C. Osteomielite maxilare;
D. Foliculita acută a dinților incluși;
E. Nevralgia de trigemen.
Răspuns: C
CS 27. Indicațiile extirpării vitale sunt următoarele, cu excepția:

A. Pulpite retrograde;
B. Gangrena pulpară;
C. Dinți aflați în vecinătatea unor formațiuni patologice;
D. Dinți situați în focare de fractură;
E. Chisturi maxilare.
Răspuns: C
CS 28. Contraindicațiile extirpării vitale sunt următoarele, cu excepția:

A. Stări fiziologice;
B. Afecțiuni locoregionale;
C. Pacienți necooperanți;
64
D. Osteite;
E. Afecțiuni generale.
Răspuns: D
CS 29. Cauzele generale ale hemoragiei pe canal sunt:

A. Lezarea parodonțiului marginal;
B. Perforarea podelei camerei pulpare;
C. Hemofilie;
D. Extirpare pulpară incompletă;
E. Suprainstrumentare.
Răspuns: C
CS 30. Diagnosticul diferențial în parodontita apicală acută seroasă nu

se face cu:
A. Parodontita apicală acută purulentă;
B. Nevralgia de trigemen;
C. Foliculita dinților incluși;
D. Pulpita acută;
E. Abcesul apical cronic.
Răspuns: E
CS 31. Partea activă a instrumentelor endodontice manuale are o

lungime constantă de:
A. 21 mm;
B. 25 mm;
C. 16 mm;
D. 18 mm;
E. 10 mm.
Răspuns: C
CS 32. Acele Kerr file prezintă pe secțiune o formă:

A. Triunghiulară;
B. Pătrată;
C. Rotundă;
D. Romboidală;
65
E. De spirală.
Răspuns: B
CS 33. Pentru dinții frontali maxilari, cavitatea de acces are formă:

A. Ovalară;
B. Triunghiulară rotunjită;
C. Triunghiulară sau ovalară;
D. Romb;
E. Trapez.
Răspuns: B
CS 34. Lungimea estimativă a canalului radicular pe o radiografie

preoperatorie se stabilește prin măsurarea distanței dintre apexul
radiologic și un reper situat pe marginea incizală sau fața ocluzală
a acestuia, din care se scade:
A. 0,5 – 2 mm;
B. 1 mm;
C. 1,5 mm;
D. 0;
E. 2 mm.
Răspuns: B
CS 35. În ceea ce privește forma constricției apicale, aceasta nu poate fi:

A. Conică;
B. Multiplă;
C. Paralelă;
D. Cilindro-conică;
E. Aspect conventional, în formă de trunchi de con cu baza mică la
constricție și cea mare la foramen.
Răspuns: D
CS 36. Efectele lavajului endodontic cu hipoclorit de sodiu sunt

A. Debridarea sistemului endodontic;
B. Solubilizarea materialului organic;
C. Solubilizarea materialului anorganic;
66
D. Lubrefiere;
E. Dezinfecție.
Răspuns: C
CS 37. Efectul optim dezinfectant al hidroxidului de calciu se obține în

decurs de:
A. 1-2 zile;
B. 7 zile;
C. 14 zile;
D. 3 luni;
E. 2-3 săptămâni.
Răspuns: B
CS 38. Avantajele gutapercii sunt următoarele, cu excepția:

A. Material plastic, ușor de manipulat;
B. Termoplastifiabilă;
C. Resorbabilă;
D. Solubilă în eter;
E. Ușor de dezinfectat prin imersie în NaOCl.
Răspuns: C
CS 39. Principalele clase de sigilanți folosiți în prezent sunt cei pe bază

de, cu excepția:
A. Hidroxid de calciu;
B. Rășini epoxidice;
C. MTA;
D. Răsini metacrilice;
E. Fosfat de zinc.
Răspuns: E
CS 40. Sigilanții pe bază de materiale siliconice prezintă următoarele

avantaje, cu excepția:
A. Conferă etanșeitate;
B. Contracție de priză absentă;
C. Adeziune foarte bună;
67
D. Stabilitate volumetrică;
E. Ușor de îndepărtat din canal în situația reluării tratamentului.
Răspuns: E
CS 41. Avantajele MTA-ului sunt următoarele, cu excepția:

A. Biocompatibil;
B. Conferă etanșeitate;
C. Hidrofob;
D. Foarte util la dinții cu apex imatur;
E. Face priză în mediu umed.
Răspuns: C
CS 42. Tehnica utilizării sistemelor de obturatoare este contraindicată în

următoarele situații, cu excepția:
A. Resorbții radiculare interne;
B. Resorbții radiculare externe;
C. Constricție apicală largă;
D. Canale în formă de „C”;
E. Variații anatomice bifurcațiilor în treimea medie.
Răspuns: B
CS 43. Accidentele care pot să apară în timpul obturării canalelor

radiculare nu sunt:
A. Iritare mecanică;
B. Proiectarea periapicală a soluției de irigat;
C. Fractura coronară;
D. Fractura radiculară;
E. Iritare chimică.
Răspuns: B
CS 44. Incidentele și accidentele tratamentului endodontic nu sunt

reprezentate de:
A. Fractura instrumentarului endodontic;
B. Trepanarea apexului cu lezarea mecanică a țesuturilor
periapicale;
68
C. Apariția unei leziuni periapicale;
D. Crearea de praguri;
E. Iritarea mecanică și chimică determinate de obturația de canal cu
depășire.
Răspuns: C
CS 45. Anestezia insuficientă se manifestă în special la dinții:

A. Molari maxilari;
B. Premolari;
C. Incisivi inferiori;
D. Molari mandibulari;
E. Canini.
Răspuns: D
CS 46. Cavitatea de acces incorectă favorizează următoarele, cu

excepția:
A. Proiectarea la nivelul țesuturilor periapicale a soluției de lavaj;
B. Retenția de țesut pulpar în camera pulpară;
C. Neidentificarea tuturor canalelor radiculare;
D. Dificultăți de instrumentare a canalelor;
E. Discromie dentară.
Răspuns: A
CS 47. Perforațiile endodontice reprezintă cel mai frecvent o iatrogenie,

favorizată de următoarele, cu excepția:
A. Calcificări;
B. Resorbție;
C. Evaluarea incorectă a lungimii de lucru;
D. Vizibilitate redusă;
E. Pulpoliți.
Răspuns: C
CS 48. Crearea de praguri nu este favorizată de:

A. Cavitate de acces inadecvată;
B. Utilizarea unui instrumentar endodontic flexibil;
C. Lipsa de identificare a curburilor canalelor radiculare;
69
D. Utilizarea unui instrumentar endodontic de dimensiune prea
mare;
E. Utilizarea unui instrumentar endodontic rigid.
Răspuns: E
CS 49. Tratamentul în caz de proiectare la nivelul țesuturilor periapicale

a soluției de irigare endodontică nu include:
A. Analgezice;
B. Antibiotice;
C. Spitalizare în cazuri severe;
D. Hidroxid de calciu;
E. Lavaje endodontice cu ser fiziologic și presiune negativă.
Răspuns: D
CS 50. Eșecul tratamentului endodontic nu este reprezentat de:

A. Abordarea eronată a unui alt dinte;
B. Obturație de canal incompletă;
C. Evoluția unei leziuni periapicale preexistente tratamentului;
D. Apariția unei leziuni periapicale consecutiv tratamentului
endodontic;
E. Existența de canale radiculare netratate.
Răspuns: A
II.2. Grile complement multiplu
CM 1. Diagnosticul diferențial în parodontita apicală acută hiperemică

nu se face cu:
A. Pulpita acută seroasă totală;
B. Parodontita apicală asimptomatică;
C. Pulpita acută purulentă;
D. Nevralgia de trigemen;
E. Abcesul acut apical.
Răspuns: B, D
70
CM 2. Identificarea tuturor antecedentelor personale patologice are
importanță pentru identificarea afecțiunilor care:
A. Necesită temporizarea tratamentului;
B. Necesită antibioprofilaxie;
C. Contraindică realizarea anesteziei;
D. Agravează durerea;
E. Contraindică realizarea tratamentului endodontic.
CM 3. Caracterul durerii poate fi:

A. Lancinant;
B. Spontan;
C. Provocat;
D. Pulsatil;
E. Continuu.
Răspuns: A, D
CM 4. Examenul extraoral permite medicului să analizeze:

A. Simetria;
B. Culoarea;
C. Statusul general;
D. Starea de sănătate a cavității orale;
E. Intergritatea contururilor osoase.
Răspuns: A, B, E
CM 5. Inspecția țesuturilor moi intraorale dezvăluie prezența unor:

A. Tumefacții;
B. Traiecte fistuloase;
C. Fistule cutanate;
D. Cicatrice retractile;
E. Anomalii de dezvoltare a dinților.
Răspuns: A, B, D
CM 6. Examenul intraoral al țesuturilor dure relevă:

A. Fracturi dentare;
71
B. Discromii dentare
C. Tumefacții;
D. Fistule;
E. Lipsa dinților.
Răspuns: A, B, E
CM 7. Lipsa sensibilității în cavitățile profunde fără deschiderea

camerei pulpare poate indica:
A. Necroză pulpară;
B. Gangrenă pulpară;
C. Pulpită cronică;
D. Pulpită acută;
E. Pulpită cronică cu camera pulpară deschisă.
Răspuns: A, C
CM 8. Absența unui răspuns la testele de vitalitate termice indică:

A. Necroză pulpară;
B. Pulpită acută ireversibilă;
C. Existența unui tratament endodontic;
D. Răspuns fals negativ;
E. Pulpită acută reversibilă.
Răspuns: A, C, D
CM 9. Pentru testarea vitalității la rece se poate utiliza:

A. Clorură de etil;
B. Batoane de gheată;
C. Instrument metalic;
D. Polipant;
E. Apă foarte rece.
Răspuns: A, B, E
CM 10. Frezajul explorator este utilizat când:

A. Dintele este integru;
B. Există dubii în ceea ce privește sensibilitatea pulpară;
C. Nu poate fi identificat cu exactitate dintele cauzal;
D. Nu pot fi utilizate alte teste de vitalitate;
72
E. Se urmărește identificarea unei fracturi coronare incomplete.
Răspuns: B, C, D
CM 11. Răspunsul de apărare al complexului dentino-pulpar este

organizat la nivel:
A. Dentinar unde se produce scleroza tubulară;
B. În interiorul pulpei, prin apariția reacției inflamatorii;
C. La joncțiunea dentină-pulpă, unde se constituie dentina terțiară;
D. La joncțiunea dentină-pulpă, unde se constituie dentina
secundară;
E. În interiorul pulpei, prin apariția sclerozei tubulare.
Răspuns: A, B, C
CM 12. Formele de pulpite reversibile sunt:

A. Pulpita acută seroasă parțială;
B. Pulpita acută seroasă totală;
C. Hiperemia preinflamatorie;
D. Pulpita acută purulentă;
E. Pulpita cronică.
Răspuns: A, C
CM 13. Formele de pulpite ireversibile sunt:

A. Hiperemia preinflamatorie;
B. Pulpita acută seroasă totală;
C. Pulpitele cronice;
D. Pulpita acută seroasă parțială;
E. Pulpita acută purulentă.
Răspuns: B, C, E
CM 14. În cazul unei pulpite reversibile, pulpa poate reveni la starea de

sănătate inițială dacă este îndepărtat factorul cauzal, care poate
fi:
A. Bruxism;
B. Traumatism cronic;
C. Carie;
73
D. Restaurare coronară defectuasă;
E. Obturație coronară voluminoasă.
Răspuns: C, D
CM 15. În hiperemia preinflamatorie, se constată la examenul

morfopatologic:
A. Vasodilatație;
B. Marginație leucocitară;
C. Degenerescența fibroblaștilor;
D. Odontoblaști măriți de volum;
E. Odontoblaști cu semne de oprire a metabolismului.
Răspuns: A, B, D
CM 16. În hiperemia preinflamatorie, diagnosticul diferențial se face

cu:
A. Pulpita acută seroasă parțială;
B. Hiperestezie;
D. Hipersensibilitate;
E. Parodontita apicală acută hiperemică.
Răspuns: B, D
CM 17. Hiperemia preinflamatorie poate evolua către:

A. Pulpită cronică;
B. Pulpită acută;
C. Parodontita apicală acută hiperemică;
D. „Restitutio ad integrum”;
E. Necroză pulpară.
Răspuns: A, B, D
CM 18. În pulpita acută seroasă parțială, se constată la examenul

morfopatologic:
A. Vasodilatație;
B. Demielinizarea fibrelor nervoase;
74
D. Odontoblaști cu semne de oprire a metabolismului;
E. Marginație leucocitară.
CM 19. Examenul subiectiv în pulpita acută seroasă parțială indică:

A. Durere vie;
B. Localizată;
C. Durează de la câteva minute până la câteva ore;
D. Nu cedează la administrarea de calmante;
E. Iradiată.
Răspuns: A, B, C
CM 20. În pulpita acută seroasă parțială, diagnosticul diferențial se face

cu:
A. Parodontita apicală acută seroasă;
B. Hiperemia preinflamatorie;
C. Pulpita acută seroasă totală;
D. Necroza pulpară;
E. Pulpita acută purulentă.
Răspuns: B, C, E
CM 21. Indicațiile de tratament în pulpita acută seroasă parțială sunt:

A. Coafaj direct;
B. Amputație vitală;
C. Amputație devitală;
D. Extirpare vitală;
E. Extirpare devitală.
Răspuns: A, B, D
CM 22. Pulpitele ireversibile sunt:

A. Inflamații severe ale pulpei dentare;
B. Inflamații incipiente ale pulpei dentare;
C. Evoluează spre necroză;
D. Prin îndepărtarea factorului cauzal permit revenirea parțială a
pulpei la starea de normalitate;
75
E. Prin îndepărtarea factorului cauzal nu permit revenirea pulpei
la starea de normalitate.
Răspuns: A, C, E
CM 23. În pulpita acută seroasă totală, se constată la examenul

morfopatologic:
A. Vasodilatație;
B. Demielinizarea fibrelor nervoase;
D. Degenerescența odontoblaștilor;
E. Microabcese.
Răspuns: A, B, D
CM 24. Diagnosticul diferențial în pulpita acută seroasă totală nu se

face cu:
A. Parodontita apicală cronică;
B. Pulpită acută seroasă parțială;
C. Pulpită acută purulentă;
D. Parodontita apicală acută seroasă;
E. Necroză pulpară.
Răspuns: A, E
CM 25. În pulpita acută seroasă totală, durerea este:

A. Provocată;
B. Exacerbată de creșterea fluxului sanguin;
C. Violentă;
D. Pulsatilă;
E. Iradiată.
Răspuns: A, C, E
CM 26. În pulpita acută purulentă, simptomatologia este caracterizată

de:
A. Durerea ține câteva minute;
B. Durerea are un caracter pulsatil;
C. Durerea este exacerbată la rece;
D. Durerea cedează la antialgice;
76
E. Durerea apare în crize spontane.
Răspuns: B, E
CM 27. Diagnosticul pozitiv în pulpita acută purulentă se stabilește pe

baza următoarelor semne:
A. Caracterul pulsatil al durerii;
B. Prezența picăturii de puroi la deschiderea camerei pulpare;
C. Exacerbarea durerii la rece;
D. Testele de vitalitate sunt negative;
E. Diminuarea durerii la cald.
Răspuns: A, B
CM 28. Diagnosticul pozitiv în pulpita acută purulentă se stabilește pe

baza următoarelor semne:
A. Calmarea temporară a durerii cu lichide reci;
B. Caracterul pulsatil al durerii;
C. Teste de vitalitate negative;
D. Sensibilitate la percuția transversală;
E. Apariția picăturii de puroi la deschiderea camerei pulpare.
Răspuns: A, B, E
CM 29. Diagnosticul diferențial în pulpita acută purulentă se face cu:

A. Pulpita acută seroasă;
B. Pulpita acută purulentă;
C. Parodontita apicală acută;
D. Parodontita apicală cronică;
E. Pulpită cronică deschisă.
Răspuns: A, B, C
CM 30. Diagnosticul pozitiv în pulpită cronică deschisă ulceroasă se

stabilește pe baza următoarelor elemente:
A. Existența cariei profunde cu deschiderea camerei pulpare;
B. Sângerare la palpare cu sonda;
77
D. Teste de vitalitate pozitive la intensități mari ale excitantului;
E. Teste de vitalitate abolite.
Răspuns: A, B, D
CM 31. Diagnosticul diferențial în pulpită cronică deschisă ulceroasă

se face cu:
B. Pulpită cronică deschisă polipoasă;
C. Gangrena pulpară;
D. Polip ginginal;
E. Pulpita cronică închisă hiperplazică.
Răspuns: A, B, C
CM 32. Examenul subiectiv în pulpita cronică deschisă polipoasă poate

arăta:
A. Carie;
B. Prezența unei formațiuni polipoase în camera pulpară;
C. Înțeparea cu sonda determină sângerare abundentă;
D. Jenă dureroasă la masticație;
E. Sângerare la masticație.
Răspuns: A, C, E
CM 33. Examenul obiectiv în pulpita cronică deschisă polipoasă poate

arăta:
A. Carie voluminoasă cu deschiderea camerei pulpare;
B. Prezența unei formațiuni polipoase în camera pulpară;
C. Înțeparea cu sonda determină sângerare abundentă;
D. Jenă la masticație;
E. Percuția în ax pozitivă.
Răspuns: A, B, C
CM 34. Diagnosticul diferențial în pulpita cronică deschisă polipoasă

se face cu:
C. Polipul gingival;
78
D. Pulpita cronică închisă hiperplazică;
E. Pulpita cronică deschisă ulceroasă.
Răspuns: A, C, E
CM 35. Pulpita cronică închisă hiperplazică:

A. Este rar întâlnită;
B. Apare simetric;
C. Etiologie bacteriană;
D. Apare sub forma de „pată roz”;
E. Este întâlnită în special la incisivii inferiori.
Răspuns: A, D
CM 36. Diagnosticul diferențial în pulpita cronică închisă hiperplazică

se face cu:
C. Pulpita cronică închisă propriu-zisă;
E. Pulpita cronică deschisă polipoasă.
Răspuns: A, C
CM 37. La examenul obiectiv în pulpita cronică închisă propriu zisă se

constată:
A. Carie secundară;
B. Carie recidivantă;
C. Teste de vitalitate negative;
D. Cavitate carioasă care prezintă pe fundul cavității dentină ușor
colorată;
E. Apare o „pată roz”, dacă este localizată coronar.
Răspuns: A, B, D
CM 38. Diagnosticul diferențial în pulpita cronică închisă propriu zisă

se face cu:
B. Resorbția radiculară externă;
C. Pulpita cronică închisă granulomatoasă;
79
E. Resorbția radiculară internă.
Răspuns: A, C, D
CM 39. Factorii etiologici ai pulpitei cronice închise hiperplazice sunt:

A. Luxațiile dentare;
B. Traumatismele cronice;
C. Agenții chimici;
D. Medicamente;
E. Infecții bacteriene localizate.
Răspuns: A, E
CM 40. În amputația vitală, materialele indicate pentru coafarea pulpei

radiculare remanente sunt:
B. MTA;
C. MTAD;
D. Biodentine;
E. Cimentul fosfat de zinc.
Răspuns: B, D
CM 41. Indicațiile extirpării vitale sunt:

A. Pulpite acute;
B. Pulpite cronice;
D. Luxații dentare;
E. Abraziune fiziologică.
Răspuns: A, B, D
CM 42. Cauzele locale ale hemoragiei pe canal sunt:

A. Lezarea parodonțiului marginal;
B. Perforarea tavanului camerei pulpare;
C. Stări fiziologice;
80
D. Căi false;
E. Suprainstrumentare.
Răspuns: A, D, E
CM 43. Cauzele generale ale hemoragiei pe canal sunt:

A. Hemofilie;
B. Lezarea parodonțiului marginal;
C. Stări fiziologice;
D. Afecțiuni hepatice reversibile;
E. Diateze hemoragipare.
Răspuns: A, C, E
CM 44. Factorii etiologici ai necrozei pulpare sunt:

A. Traumatisme acute;
B. Traumatisme cronice;
C. Bacterii;
D. Suprainstrumentare;
E. Afecțiuni sistemice.
CM 45. Diagnosticul pozitiv în necroza pulpară:

A. Carie profundă prezentând camera pulpară închisă;
B. Modificare de culoare a dintelui;
C. Teste de vitalitate pozitive la intensități mari;
D. Examen radiologic cu modificări ale parodonțiului apical;
E. Adenopatie regională.
Răspuns: A, B
CM 46. Diagnosticul diferențial în necroza pulpară se face cu:

A. Parodontite apicale asimtomatice;
B. Parodontite apicale simtomatice;
C. Pulpite acute seroase;
D. Pulpite acute purulente;
E. Pulpite cronice;
Răspuns: A, B, E
81
CM 47. În parodontita apicală simptomatică, diagnosticul se bazează
pe:
A. Durere;
B. Sensibilitate la percuție;
C. Examen radiologic;
D. Teste de vitalitate;
E. Examen morfopatologic.
Răspuns: A, B
CM 48. Examenul radiologic în parodontita apicală poate indica:

A. Gradul de demineralizare osoasă;
B. Prezența unor instrumente fracturate;
C. Resorbție radiculară internă;
D. Obturație de canal cu depășire;
E. Obturație de canal neetanșă.
Răspuns: B, D
CM 49. Diagnosticul diferențial în parodontita apicală acută hiperemică

se face cu:
A. Pulpita acută seroasă totală;
B. Pulpita acută seroasă parțială;
C. Pulpita acută purulentă;
D. Hiperemia preinflamatorie;
E. Abcesul acut apical.
Răspuns: A, C, E
CM 50. Tratamentul parodontitei apicale acute hiperemice, consecutivă

obturației de canal cu depășire constă în:
A. Antiinflamatoare;
B. Antibiotice;
C. Antialgice;
D. Drenaj endodontic;
E. Incizie și drenaj.
Răspuns: A, C
82
CM 51. În parodontita apicală acută seroasă cauzată de caninii
superiori, edemul interesează:
A. Aripa nasului;
B. Buza superioară;
C. Regiunea palpebrală;
D. Regiunea geniană;
E. Regiunea mandibulară.
Răspuns: A, C
CM 52. Semnele obiective în parodontita apicală acută seroasă indică:

A. Ganglioni dureroși la palpare;
B. Congestia mucoasei în dreptul rădăcinii;
C. Tumefacție;
D. Durere cu un caracter lancinant;
Răspuns: B, C, E
CM 53. Semnele subiective în parodontita apicală acută seroasă indică:

A. Durere violentă inițială, iradiată spre regiunile învecinate;
B. Congestia mucoasei în dreptul rădăcinii;
C. Durere care crește în ritm ascendent;
D. Durere lancinantă permanentă;
Răspuns: A, C, D
CM 54. Diagnosticul pozitiv în parodontita apicală acută seroasă:

A. Mobilitatea dintelui;
B. Caracterele durerii;
C. Percuția în ax negativă;
D. Tumefacția tegumentelor;
E. Stare generală alterată.
Răspuns: B, D, E
CM 55. Primul stadiu al parodontitei apicale acute purulente se

caracterizează prin:
A. Tegument inflamat și lucios;
83
B. Tumefacție;
C. Semnul godeului;
D. Hipertermie;
E. Tegumente calde, destinse, ușor roșietice, dureroase la palpare.
Răspuns: B, D, E
CM 56. În faza supurativă a parodontitei apicale acute purulente se

constată:
A. Stare generală alterată cu hipertermie, paloare, polipnee,
hipotensiune;
B. Tumefacție bine delimitată și fluctuentă la palpare;
C. Semnul godeului este absent;
D. Tegument inflamat și lucios;
E. Tegumente calde, destinse, ușor roșietice, dureroase la palpare.
Răspuns: A, B, D
CM 57. În parodontita apicală acută purulentă, durerea se

A. Caracter pulsatil;
B. Caracter lancinant;
C. Intensă la cea mai mică atingere;
D. Se exacerbează ziua;
E. Percuția în ax este dureroasă.
Răspuns: A, C, E
CM 58. În abces acut apical, închiderea cavității de acces după drenajul

endodontic nu se poate realiza dacă:
A. Starea generală este alterată, cu prezența unei tumefacții
difuze;
B. Drenajul colecției purulente are loc;
C. Timpul este insuficient;
D. Exudatul este în cantitate mare;
E. Sensibilitatea dureroasă este marcată.
84
CM 59. Factorii etiologici ai parodontitei apicale cronice fibroase sunt:
A. Suprainstrumentarea;
B. Supraobturarea canalului;
C. Obturația de canal neetanșă;
D. Gangrena pulpară complicată;
E. Utilizarea intempestivă a substanțelor chimice.
Răspuns: A, C, E
CM 60. Parodontita apicală acută purulentă prezintă în evoluție

următoarele stadii:
A. Periapical;
B. Endoosos;
C. Supraperiostal;
D. Subperiostal;
E. Submucos.
Răspuns: B, D, E
CM 61. Diagnosticul diferențial în parodontita apicală cronică fibroasă

se face cu:
A. Osteomielita;
B. Necroza complicată;
C. Pulpite cronice;
D. Foliculita dinților incluși;
E. Pulpite acute.
Răspuns: B, C
CM 62. Diagnosticul pozitiv în parodontita apicală cronică condensantă

se pune pe:
A. Spațiul periodontal tinde să fie desființat;
B. Osul periapical cu aspect de hipermineralizare;
C. Prezența fistulei;
D. Prezența nodulilor;
E. Spațiul periodontal periapical îngustat.
Răspuns: A, B, E
85
CM 63. Chistul periradicular:
A. Prezența unei cavități încapsulate căptușită cu straturi de celule
epiteliale, cu conținut lichidian;
B. Are perete conjunctiv epitelial bine constituit;
C. Traiectul fistulei poate fi căptușit cu țesut epitelial;
D. Traiectul fistulei poate fi căptușit cu țesut granulomatos;
E. Epiteliul pluristratificat pavimentos.
Răspuns: A, B, E
CM 64. Diagnosticul diferențial în parodontita apicală cronică acutizată

se realizează cu:
A. Patologia nevralgiformă;
B. Durere de tip psihogen;
C. Procese benigne;
D. Patologia parodontală apicală;
E. Sindromul endo-parodontal.
Răspuns: A, B, E
CM 65. Microorganismele întâlnite cel mai frecvent într-o infecție

endodontică secundară sunt:
A. Candida albicans;
B. Actinomyces;
C. E. faecalis;
D. Propionibacterium;
E. Porphyromonas.
Răspuns: A, C
CM 66. Germenii frecvent izolați din infecția extraradiculară sunt:

A. Candida albicans;
B. Actinomyces;
C. E. faecalis;
D. Propionibacterium;
E. Porphyromonas.
Răspuns: A, B, D
86
CM 67. Inflamația periapicală se manifestă prin:
A. Creșterea permeabilității vasculare;
B. Vasoconstricție;
C. Vasodilatație;
D. Apariția unui exudat inflamator la nivel apical;
E. Apariția unui exudat inflamator la nivel marginal.
Răspuns: A, C, D
CM 68. Acele K-Flex sunt utilizate pentru:

A. Cateterism;
B. Determinarea lungimii de lucru;
C. Dezobturarea canalelor radiculare;
D. Lărgirea canalelor radiculare;
E. Reperarea orificiilor de intrare în canalele radiculare.
Răspuns: A, D
CM 69. Indicațiile de utilizare a acelor Hedström sunt:

A. Reperarea orificiilor de intrare în canalele radiculare;
B. Permeabilizarea canalelor radiculare;
C. Completarea lărgirii canalelor radiculare;
D. Îndepărtarea unor corpi străini din canal;
E. Dezobturarea canalelor radiculare.
Răspuns: C, D, E
CM 70. Mișcarea efectuată cu frezele Gates-Glidden este:

A. Activă;
B. Pasivă;
C. Circumferențială;
D. De periere a pereților canalului;
E. De pensulare.
Răspuns: B, C, D
CM 71. Caracteristicile principale ale instrumentelor de nichel titan

sunt:
A. Elasticitate;
B. Flexibilitate;
87
C. Conicitate 2%;
D. Memoria formei;
E. Crește riscul de producere a pragurilor și căilor false.
Răspuns: A, B, D
CM 72. Forma martensitică a aliajului de nichel-titan este:

A. Ductil;
B. Foarte elastic;
C. Rezistent;
D. Stabil;
E. Temperatura mediului este înaltă.
Răspuns: A, B
CM 73. Forma austenitică a aliajului de nichel-titan este:

A. Ductil;
B. Foarte elastic;
C. Rezistent;
D. Stabil;
E. Temperatura mediului este înaltă.
Răspuns: C, D, E
CM 74. Stresul determinat de torsiune al instrumentelor de nichel-titan

este influențat de:
A. Gradul de curbură al canalului;
B. Raza curburii;
C. Presiunea exercitată asupra instrumentului;
D. Diametrul instrumentului la vârf raportat la diametrul
canalului;
E. Suprafața de contact dintre lamele tăietoare ale părții active și
pereții canalului radicular.
Răspuns: C, D, E
CM 75. Oboseala ciclică a instrumentelor de nichel-titan este

influențată de:
A. Gradul de curbură al canalului;
B. Raza curburii;
88
C. Presiunea exercitată asupra instrumentului;
D. Diametrul instrumentului la vârf raportat la diametrul
canalului;
E. Suprafața de contact dintre lamele tăietoare ale părții active și
pereții canalului radicular.
Răspuns: A, B
CM 76. Pe parcursul obturări canalului radicular mișcarea realizată cu

spreaderele este de:
A. Presiune apicală;
B. Presiune laterală;
C. Rotație;
D. Presiune verticală;
E. Rotație la viteză convențională.
Răspuns: A, B, C
CM 77. Finger spreaderele au partea activă:

A. Conică;
B. Cilindrică;
C. Efilată;
D. Netedă;
E. Vârful plat.
Răspuns: A, C, D
CM 78. Pluggerele au partea activă:

A. Conică;
B. Cilindrică;
C. Efilată;
D. Netedă;
E. Vârful plat.
Răspuns: B, E
CM 79. Acele Lentullo pot avea lungimea de:

A. 16 mm;
B. 17 mm;
C. 21 mm;
89
D. 25 mm;
E. 28 mm.
Răspuns: B, C, D
CM 80. Obiectivele cavității de acces:

A. Eliminarea în totalitate a dentinei alterate;
B. Obținerea unei cavități cu pereți paraleli;
C. Asigurarea unui acces rectiliniu al instrumentelor endodontice
până la apex sau până la prima curbură;
D. Vizualizarea direct și identificarea tuturor orificiilor canalelor
radiculare;
E. Obținerea unei cavități cu pereți ușor divergenți spre ocluzal.
Răspuns: C, D, E
CM 81. Molarii mandibulari pot prezenta:

A. Trei canale radiculare, două meziale și unul distal;
B. Patru canale radiculare, două meziale și două distale;
C. Cinci canale radiculare, trei meziale și două distale;
D. Trei canale radiculare, unul mezial și două distale;
E. Patru canale radiculare, trei meziale și unul distal;
Răspuns: A, B, C
CM 82. Obiectivele mecanice ale preparării canalului radicular:

A. Canalul radicular trebuie să aibă o formă conică continuă de la
orificiul apical până la cel coronar;
B. Trebuie menținută poziția și forma originală a foramenului
apical;
C. Instrumentarea canalului radicular trebuie făcută respectând
țesuturile periapicale, fără extinderea în afara canalului
radicular;
D. Trebuie menținut traseul anatomic original al canalului
radicular, în special în treimea apicală;
E. Conținutul canalului radicular trebuie eliminat în totalitate.
Răspuns: A, B, D
90
CM 83. Obiectivele biologice ale preparării canalului radicular:
A. Canalul radicular trebuie să aibă o formă conică continuă de la
orificiul apical până la cel coronar;
B. Trebuie menținută poziția și forma originală a foramenului
apical;
C. Instrumentarea canalului radicular trebuie făcută respectând
țesuturile periapicale, fără extinderea în afara canalului
radicular;
D. Trebuie menținut traseul anatomic original al canalului
radicular, în special în treimea apicală;
E. Conținutul canalului radicular trebuie eliminat în totalitate.
Răspuns: C, E
CM 84. Deplasarea externă a foramenului:

A. Se produce datorită memoriei elastice a instrumentelor care au
tendința de a reveni la forma inițială;
B. Poate fi prevenită prin precurbarea instrumentelor la vârf;
C. Poate fi prevenită prin utilizarea instrumentelor din oțel
inoxidabil;
D. Instrumentarea excesivă a peretelui intern al curburii;
E. Poate fi prevenită prin utilizarea instrumentelor cu flexibilitate
crescută.
Răspuns: A, B, E
CM 85. Preevazarea coronară prezintă următoarele avantaje:

A. Instrumentarul endodontic vine în contact cu pereții canalului
radicular pe toată lungimea;
B. Asigură pătrunderea cu acul de irigare mai rapid în zonele
profunde ale canalului radicular;
C. Se reduce cantitatea de resturi dentinare și floră microbiană
împinse periapical;
D. Permite instrumentelor să urmeze traiectul canalelor;
E. Instrumentele vor trece printr-un rezervor de soluție de lavaj
endodontic în traiectul lor spre treimea apicală.
91
CM 86. Pentru preevazarea coronară putem utiliza:
A. Freze Gates-Glidden;
B. Freze efilate;
C. Instrumente de nichel titan de conicitate mare în mișcare de
rotație;
D. Instrumente de nichel titan de conicitate redusă în mișcare de
rotație;
E. Ace Kerr burghiu.
Răspuns: A, C
CM 87. Tehnica de telescopare regresivă se realizează cu ace:

A. Kerr reamer;
B. Kerr file;
C. Hedström;
D. PathFile;
E. Flexofile.
Răspuns: B, C
CM 88. Calea de alunecare se poate realiza cu:

A. Ace Kerr;
B. Ace Hedström;
C. Freze Gates-Glidden;
D. Sistemul PathFile;
E. ProGlider.
Răspuns: A, D, E
CM 89. Avantajele realizării căii de alunecare („glide path”):

A. Reduce riscul de fractură al instrumentelor din oțel inoxidabil;
B. Reduce riscul de fractură al instrumentelor din nichel titan;
C. Se reduce timpul tratamentului chemo-mecanic;
D. Asigură respectarea traiectoriei canalelor radiculare;
E. Crește durata de viată a instrumentelor endodontice.
Răspuns: B, D, E
92
CM 90. Avantajele formei asimetrice ale Sistemului 2 Shape constau
în:
A. Reducerea forțelor de fricțiune care acționează asupra
instrumentelor;
B. Reduce riscul de fractură al instrumentelor;
C. Reduce timpul de lucru;
D. Mai mult spațiu între pereții canalului și suprafața
instrumentului, asigurând eliminarea resturilor dentinare;
E. Elimină efectul de aspirare a instrumentului în canal.
Răspuns: A, B, D
CM 91. Avantajele mișcării de reciprocitate sunt reprezentate de:

A. Reducerea forțelor de fricțiune care acționează asupra
instrumentelor;
B. Reducea oboselii ciclice a instrumentelor și scăderea riscului
de fractură al instrumentelor;
C. Reduce timpul de lucru;
D. Mai mult spațiu între pereții canalului și suprafața
instrumentului, asigurând eliminarea resturilor dentinare;
E. Elimină efectul de aspirare a instrumentului în canal.
Răspuns: B, C, E
CM 92. Dezavantajele soluției de gluconat de clorhexidină:

A. Nu are acțiune asupra biofilmului;
B. Gust;
C. Miros;
D. Nu dizolvă substratul organic;
E. Efect citotoxic dacă extruzează periapical.
Răspuns: A, D
CM 93. Agenții chelatori facilitează:

A. Instrumentarea;
B. Îndepărtarea materialului organic;
C. Îndepărtarea smear-layer-ului;
93
D. Îndepărtarea resturilor de dentină;
E. Dezinfecția.
Răspuns: A, C, D
CM 94. MTAD are în componentă:

A. Doxiciclina;
B. Acid citric;
C. Acid acetic;
D. Detergent;
E. Metronidazol.
Răspuns: A, B, D
CM 95. Tratamentul cu hidroxid de calciu pentru perioade mai lungi se

recomandă în următoarele situații:
A. Rădăcini incomplet formate;
B. Exsudat sever periapical;
C. Leziuni periapicale mari;
D. Timp insuficient pentru finalizarea tratamentului într-o ședință;
E. Hemostază.
Răspuns: A, B, C
CM 96. Obturarea de canal în aceeași ședintă se realizează în

următoarele situații:
A. Dinte vital lipsit de patologie pulpară;
B. Dinte vital prezentând patologie pulpară;
C. Dinte cu parodontită apicală acută;
D. Dinte devital asimptomatic;
E. Prezența hemoragiei pe canal.
Răspuns: A, B, D
CM 97. Se recomandă temporizarea realizării obturației de canal în

A. Dinte cu abces periapical cronic;
B. Prezența unei secreții persistente;
C. Dinte cu parodontită apicală acută;
D. Dinte devital asimptomatic;
94
E. Prezența hemoragiei pe canal.
Răspuns: B, C, E
CM 98. Un material ideal de obturație de canal trebuie să întrunească;

A. Capacitate de sigilare apicală și laterală;
B. Resorbabil;
C. Radiotransparent;
D. Biocompatibil;
E. Ușor de îndepărtat în caz de retratament.
Răspuns: A, D, E
CM 99. Un material ideal de obturație de canal trebuie să întrunească;

A. Capacitate de aderare la pereții canalului radicular
instrumentat;
B. Neaderent la pereții canalului radicular;
C. Caracter antimicrobian;
D. Ușor de aplicat;
E. Ușor de îndepărtat în caz de retratament.
CM 100. Gutaperca de uz endodontic conține:

A. Gutapercă;
B. Oxid de zinc;
C. Fosfat de zinc;
D. Sulfați metalici;
E. Conservanți.
Răspuns: A, B, D
CM 101. Gutaperca este prezentă sub forme modificate prin adaos de

substanțe cu caracter antimicrobian:
B. Bioceramică;
C. Clorhexidină;
95
D. EDTA;
E. Glasionomeri.
Răspuns: A, C
CM 102. Avantajele gutapercii sunt următoarele:

A. Material plastic, ușor de manipulat;
B. Termoplastifiabilă;
C. Resorbabilă;
D. Solubilă în alcool;
E. Ușor de dezinfectat prin imersie în NaOCl.
Răspuns: A, B, E
CM 103. Avantajele sigilanților pe bază de zinc-oxid eugenol:

A. Efect antibacterian;
B. Resorbabil în cazul extruziei;
C. Timp de lucru suficient;
D. Adeziune foarte bună;
Răspuns: A, B, C
CM 104. Dezavantajele sigilanților pe bază de hidroxid de calciu:

A. Solubilitate în timp;
B. Colorații dentare;
C. Lipsa adeziunii la gutapercă și la pereții canalului radicular;
D. Contracție de priză crescută;
E. Pot induce un răspuns inflamator.
Răspuns: A, C, E
CM 105. Avantajele sigilanților pe bază de rășini epoxidice:

A. Solubilitate redusă;
B. Resorbabil în cazul extruziei;
C. Penetrabilitate în tubulii dentinari;
D. Adeziune foarte bună;
Răspuns: A, C, D
96
CM 106. Dezavantajele sigilanților pe bază de rășini epoxidice:
A. Citotoxice;
B. Colorații dentare;
C. Lipsa adeziunii la gutapercă și la pereții canalului radicular;
D. Contracție de priză crescută;
E. Pot produce alergii sau inflamații ale mucoasei orale dacă vin
în contact cu aceasta înainte de reacția de priză.
Răspuns: A, E
CM 107. Dezavantajele sigilanților pe bază de materiale bioceramice:

A. Citotoxice;
B. Preț crescut;
C. Efect antibacterian de scurtă durată.
D. Dificil de îndepărtat din canal în situația reluării tratamentului.
E. Pot produce alergii sau inflamații ale mucoasei orale dacă vin
în contact cu aceasta înainte de reacția de priză.
Răspuns: B, D
CM 108. Canalul radicular pregătit pentru obturația de canal trebuie să

fie:
A. Umed;
B. Permeabil pe toată lungimea de lucru;
C. Permeabil până la apex;
D. Fără detritusuri;
E. Decontaminat.
Răspuns: B, D, E
CM 109. Tehnica de condensare laterală la rece se bazează pe utilizarea

următoarelor elemente:
A. Un con de gutapercă master, în general de conicitate mai mare
de 2%;
B. Sealer;
C. Spreadere;
97
D. Spreadere și pluggere;
E. Conuri de gutapercă accesorii nestandardizate.
Răspuns: B, C, E
CM 110. Comparativ cu hand sprederele, finger spreaderele prezintă:

A. O mai mare sensibilitate tactilă;
B. O forță mai mare;
C. Permit rotirea în ambele sensuri;
D. Îndepărtarea din canal se face fără a risca dislocarea gutapercii.
E. Se îndepărtează cu dificultate din canal.
Răspuns: A, C, D
CM 111. Avantajele tehnicii de condensare laterală la rece:

A. Eficientă;
B. Sigilare apicală de bună calitate;
C. Perfect ermetică;
D. Costuri moderate;
E. Timp redus de lucru.
Răspuns: A, B
CM 112. Dezavantajele tehnicii de condensare laterală la rece:

A. Consum redus de conuri;
B. Dificil de realizat în cazul canalelor lungi care prezintă curburi
accentuate;
C. Trebuie contracarată contracția de răcire a gutapercii;
D. Nu se recomandă dacă preparația nu prezintă un stop apical;
E. Tehnică greu de învățat.
Răspuns: B, D
CM 113. Introducerea sigilantului în canal se poate face prin utilizarea:

A. Ac Lentullo;
B. Ac Kerr;
C. Ac Hedström;
98
D. Coafarea vârfului conului cu sigilant;
E. Plugger.
Răspuns: A, B, D
CM 114. Tehnica de condensare verticală la cald prezintă următoarele

avantaje:
A. Obturația rezultată este completă, densă;
B. Obturație omogenă;
C. Tehnică rapidă;
D. Se pot obtura și canalele laterale;
E. Sigilare apicală de bună calitate, chiar dacă nu este perfect
ermetică.
Răspuns: A, B, D
CM 115. Avantajele termoinjectării gutapercii (backfilling):

A. Permite obturarea canalelor cu resorbții radiculare interne;
B. Gutaperca poate pătrunde și în canalele radiculare laterale;
C. Canalele radiculare laterale pot fi obturate doar cu sigilant;
D. Adaptare foarte bună la geometria canalului radicular;
E. Tehnică ușor de realizat.
Răspuns: A, B, D
CM 116. Tehnica utilizării sistemelor de obturatoare prezintă

următoarele avantaje:
A. Obturație tridimensională;
B. Flexibilitatea obturatoarelor permite obturarea canalelor curbe;
C. Tehnică rapidă;
D. Nu prezintă risc de depășire;
E. Permite obturarea canalelor cu resorbții radiculare interne.
Răspuns: A, B, C
CM 117. Alegerea conului de gutapercă principal în tehnica de

condensare la rece a gutapercii:
A. Trebuie să prezinte același diametru și conicitate ca și acul
master;
99
B. Trebuie să se oprească la o distanță de 1 mm de lungimea de
lucru;
C. Trebuie să fie cu un număr mai mic decât calibrul celui mai
gros instrument cu care s-a lărgit canalul pe toată lungimea de
lucru;
D. Dacă depășește lungimea de lucru, se înlocuiesc cu altele mai
subțiri;
E. Trebuie să se oprească la constricție.
Răspuns: A, B
CM 118. Tehnica utilizării sistemelor de obturatoare prezintă

următoarele dezavantaje:
A. Poate prezenta durere la inserția obturatorului;
B. Poate prezenta durere la inserția conului master;
C. Risc de depășire;
D. Contraindicată în canale curbe;
E. Tehnică laborioasă.
Răspuns: A, C
CM 119. Avantajele tehnicii de condensare verticală la cald a gutapercii:

A. Gutaperca încălzită poate fi condensată în toate neregularitățile
sistemului endodontic;
B. Necesită puțin timp;
C. Reclamă o lărgire minimă a canalului;
D. Obturație omogenă;
E. Preț scăzut.
Răspuns: A, D
CM 120. Dezavantajele tehnicii de condensare termomecanice a

gutapercii:
A. Risc de obturație cu depășire;
B. Riscul de fracturare a compactoarelor în canale curbe;
C. Necesită timp îndelungat pentru obturare;
D. Risc de supraîncălzire radiculară;
E. Dificultatea unei sigilări corespunzătoare.
Răspuns: A, B, D
100
CM 121. Antibioticele utilizate în tratamentul abcesului acut apical:
A. Amoxicilină 2g/zi asociată cu metronidazol 1,5 mg/zi;
B. Amoxicilină și acid clavulanic 1000-2000 mg/zi;
C. Clindamicină 1,2 mg/zi;
D. Metronidazol 1,2 mg/zi;
E. Amoxicilină 2g/zi asociată cu clindamicină 1,5 mg/zi.
Răspuns: A, B, C
CM 122. Elementele favorizante ale incidentelor și accidentelor

survenite în cursul tratamentului endodontic:
A. Poziția dintelui pe arcadă;
B. Erori de diagnostic;
C. Particularități de morfologie corono-radiculare;
D. Neglijarea restaurării coronare;
E. Gradul de distrucție coronară.
Răspuns: A, C, E
CM 123. Elementele favorizante ale incidentelor și accidentelor

A. Complexitatea sistemului endodontic;
B. Imagine radiologică incorect interpretată;
C. Instrumentar inadecvat situației clinice;
D. Tehnică inadecvată situației clinice;
E. Existența unor tratamente endodontice realizate în antecedente.
Răspuns: A, B, E
CM 124. Elementele determinante ale incidentelor și accidentelor

A. Complexitatea sistemului endodontic;
B. Erori de diagnostic;
D. Tehnică inadecvată situației clinice;
E. Poziția dintelui pe arcadă.
Răspuns: B, C, D
101
CM 125. Elementele determinante ale incidentelor și accidentelor
A. Neglijarea restaurării coronare;
B. Complexitatea sistemului endodontic;
D. Abdicarea de la principiile acceptate ale terapiei endodontice în
oricare dintre etapele acesteia;
E. Poziția dintelui pe arcadă.
Răspuns: A, C, D
CM 126. Incidentele și accidentele tratamentului endodontic sunt:

A. Anestezie incompletă;
B. Cavitate de acces incorectă;
C. Perforarea tavanului camerei pulpare;
D. Fractura instrumentarului endodontic;
E. Ingestia sau aspirarea instrumentarului endodontic.
CM 127. Crearea de praguri este favorizată de:

A. Cavitate de acces inadecvată;
B. Utilizarea unui instrumentar endodontic de dimensiuni mici;
C. Lipsa de identificare a curburilor canalelor radiculare;
D. Utilizarea unui instrumentar endodontic de dimensiune prea
mare;
CM 128. Factorii etiologici ai fracturii instrumentarului endodontic sunt:

A. Geometria canalelor radiculare;
B. Experiența medicului;
C. Tehnica de instrumentare;
D. Numărul redus de utilizări;
E. Configurația instrumentului.
102
CM 129. Mijloacele de prevenire ale fracturării instrumentelor
endodontice:
A. Pregătirea pe dinți extrași;
B. Crearea căii de alunecare;
C. Utilizarea mișcărilor de înaintare blândă, fără rotație;
D. Utilizare unică în cazuri dificile;
E. Realizarea unui acces conservator.
Răspuns: A, B, D
CM 130. Soluția ideală în cazul fracturării instrumentelor endodontice:

A. Bypass;
B. Îndepărtarea fragmentului;
C. Aplicarea unei metode chirurgicale dacă localizarea
fragmentului este în treimea medie a canalului;
D. Aplicarea unei metode chirurgicale dacă localizarea
fragmentului este în treimea apicală a canalului;
E. Extracția dintelui.
Răspuns: A, B, D
CM 131. Fractura radiculară sau corono-radiculară verticală este

favorizată de:
A. Lărgirea excesivă a canalului radicular;
B. Utilizarea unui instrument endodontic rigid;
C. Apariția de microfisuri dentinare în cursul instrumentării
endodontice rotative;
D. Forța exercitată de spreadere în cursul tehnicii de condensare
laterală la rece;
E. Forța exercitată de pluggere în cursul tehnicii de condensare
verticală la cald.
Răspuns: A, C, D
CM 132. Factorii etiologici ai trepanării apexului în cursul

instrumentării canalului radicular:
A. Nerespectarea odontometriei;
B. Obturația de canal cu depășire;
C. Lărgirea excesivă a canalului radicular;
D. Determinarea eronată a lungimii de lucru;
103
E. Resorbția internă.
Răspuns: A, D
CM 133. Tratamentul în caz de proiectare la nivelul țesuturilor

periapicale a soluției de irigare endodontică include:
A. Analgezice;
B. Antibiotice;
C. Lavaje endodontice cu clorhexidină;
D. Hidroxid de calciu;
E. Lavaje endodontice cu ser fiziologic și presiune negativă.
Răspuns: A, B, E
CM 134. Obturația de canal cu depășire este favorizată de:

A. Utilizarea unui con master de dimensiune prea mică;
B. Utilizarea unui con master de conicitate crescută;
C. O cantitate mare de sealer proiectat de rotația unui ac Lentullo;
D. Gutaperca fluidificată în exces în tehnicile de încălzire a
acesteia;
Răspuns: A, C, D
CM 135. Eșecul tratamentului endodontic este reprezentat de:

A. Abordarea eronată a unui alt dinte;
B. Obturație de canal incompletă;
C. Fractura instrumentarului endodontic;
D. Apariția unei leziuni periapicale consecutiv tratamentului
endodontic;
E. Existența de canale radiculare netratate.
Răspuns: B, D, E
CM 136. Prevenirea neidentificării tuturor canalelor radiculare se poate

realiza prin:
A. Cavitate de acces corectă;
B. Cunoașterea posibilităților de variabilitate anatomică
endodontică pentru dintele respectiv;
C. Realizarea de radiografii retroalveolare în incidentă excentrică;
104
D. Utilizarea unor freze active frontal pentru a nu modifica
morfologia internă a camerei pulpare;
E. Examinarea podelei camerei pulpare cu ace flexibile.
Răspuns: A, B, C
CM 137. Obturația de canal incompletă sau neomogenă are ca etiologie:

A. Erori în determinarea odontometriei;
B. Instrumentare insuficientă;
C. Procese carioase extinse;
D. Trepanarea apexului;
E. Tehnică de obturație de canal incorect aplicată.
Răspuns: A, B, E
CM 138. În cazul unei obturații de canal incomplete sau neomogene se

recomandă:
A. Dezobturarea canalelor radiculare;
B. Reevaluarea lungimii de lucru;
C. Reluarea instrumentării;
D. Chiuretaj periapical;
E. Refacerea obturației de canal.
CM 139. Conform criteriilor Societății Europene de Endodonție,

succesul tratamentului endodontic implică ca la minimum un
an de la realizarea tratamentului să se întrunească următoarele
elemente:
A. Absența totală a simptomatologiei clinice;
B. Imaginea radiologică este lipsită de orice elemente patologice;
C. Leziunea periapicală preexistentă s-a micșorat;
D. Dinte funcțional, simptomatic;
E. Dintele este funcțional.
Răspuns: A, B, E
CM 140. Conform criteriilor Societății Europene de Endodonție, eșecul

tratamentului endodontic implică următoarele elemente:
A. Există o simptomatologie clinică specifică;
105
B. Imaginea radiologică este lipsită de orice elemente patologice;
C. Leziunea periapicală preexistentă s-a mărit;
D. Apar semne radiologice de resorbție radiculară;
E. Dintele este functional, simptomatic.
Răspuns: A, C, D
CM 141. Conform Asociației Americane de Endodonție, dintele în curs

de vindecare prezintă:
A. Patologie radiologică periradiculară, dar asimptomatic și
funcțional;
B. Patologie radiologică periapicală, dar asimptomatic și
funcțional;
C. Cu sau fără patologie radiologică periapicală, simptomatic, dar
fără alterarea funcțională;
D. Cu sau fără patologie radiologică periradiculară, simptomatic,
dar fără alterarea funcțională;
E. În decurs de patru ani leziunea periapicală preexistentă și-a
micșorat dimensiunea, dar nu a dispărut complet.
CM 142. Conform Asociației Americane de Endodonție, dintele

vindecat prezintă:
funcțional;
B. Patologia radiologică periapicală minimă;
C. Patologia radiologică periradiculară minimă;
D. Dinte asimptomatic;
E. Dintele este funcțional.
CM 143. Conform Asociației Americane de Endodonție, dintele

nevindecat prezintă:
funcțional;
B. Patologia radiologică periapicală;
C. Patologia radiologică periradiculară;
D. Dinte simptomatic;
106
E. Dintele este nefuncțional.
CM 144. Din perspectiva restaurării postendodontice, eșecul unui

tratament endodontic poate fi determinat de:
A. Infiltrații marginale de-a lungul obturației de canal prin
recidivă de carie;
B. Fractura radiculară determinate de utilizarea incorectă a unui
pivot endodontic;
C. Patologie parodontală marginală cronică netratată;
D. Disfuncție ocluzală determinată de restaurare coronară incorect
adaptată;
E. Patologie endo-parodontală.
Răspuns: A, B, D
CM 145. Examinarea endo-orală se realizează prin:

A. Inspecție;
B. Palpare;
C. Percuție;
D. Aprecierea mobilității dentare;
E. Testul anesteziei selective.
CM 146. Tratamentul parodontitei apicale acute purulente:

A. Este o urgență;
B. Prioritatea este evacuarea exsudatului purulent;
C. Drenajul endodontic se asociază în general cu incizia muco-
periostală;
D. După drenajul colecției purulente, este necesară administrarea
de antibiotic;
E. După drenajul endodontic se recomandă ca dintele să rămână
deschis pentru 24 - 48 de ore.
Răspuns: A, B
CM 147. Tratamentul parodontitei apicale acute purulente:

A. Prioritatea este evacuarea exsudatului purulent;
107
B. După drenajul colecției purulente, se recomandă administrarea
de antibiotice doar în prezența unei celulite sau unor afecțiuni
sistemice;
C. Amoxicilina se asociază cu Clindamicina;
D. După drenajul colecției purulente, este necesară administrarea
de antibiotice;
E. După drenajul endodontic se recomandă, pe cât posibil, ca
dintele să nu rămână deschis.
Răspuns: A, B, E
CM 148. În cazul granulomului periapical, diagnosticul diferențial al

imaginii radiologice trebuie făcut cu elementele anatomice
caracteristice zonei în care se află dintele:
A. Gaura mentonieră care este perfect ovală;
B. Sinusul maxilar la care convexitatea radiotransparenței este
îndreptată spre apexul dinților;
C. Fosele nazale, a căror imagine este mare și rotundă;
D. Gaura incisivă, situată întotdeauna pe linia mediană și la
periferie se continuă cu spațiul periodontal.
E. Sinusul maxilar la care concavitatea radiotransparenței este
îndreptată spre apexul dinților.
Răspuns: B, C, D
CM 149. Chistul periradicular:

A. Reprezintă stadiul final al granulomului eptelial tratat;
B. Are perete conjunctiv epitelial slab reprezentat;
C. Radiologic, radiotranparență ce se continuă cu spațiul
periodontal;
D. Radiologic, radioopacitate ce se continuă cu spațiul
periodontal;
E. Se poate complica cu fractura spontană a osului în chisturi
voluminoase de maxilar.
Răspuns: C, E
CM 150. Caracteristici ale cavității de acces la molarii mandibulari:

A. Cavitatea de acces este situate mai înspre partea mezială a feței
ocluzale, mai ales pentru molarul I;
108
B. Localizarea canalelor radiculare începe cu cel palatinal;
C. Cavitatea de acces are formă de trapez cu baza mare situată
mezial;
D. Cavitatea de acces are formă de tringhi cu vârful rotunjit;
E. Există de regulă trei rădăcini.
Răspuns: A, C
109
CAPITOLUL III
PROTETICĂ DENTARĂ
III.1. Grile complement simplu
CS 1. Metoda antropometrică, fără repere preextracționale, Willis:

A. Compară etajul inferior (Sn - Gn) cu etajul mijlociu măsurat (N -
Sn);
B. Compară dimensiunea subnazale - gnation (Sn - Gn) cu Oph - Sn;
C. Măsoară egalitatea distanțelor Sn - Gn și fanta labială - fanta
palpebrală;
D. Compară distanța intercomisurală (Ch - Ch) cu distanța stomion -
gnation (St - Gn);
E. Compară distanța St - Gn cu distanța interpupilară.
Răspuns: C
CS 2. Printre metodele simple de determinare a relației centrice nu se

numără:
A. Metoda maseterină Gysi;
B. Manevra compresiunii pe menton;
C. Metoda Patterson;
D. Metoda stimulării electrice bilaterale Jenkelson;
E. Manevra temporală Green.
Răspuns: D
CS 3. Conectorul principal metalic sub formă de bară prezintă

următoarea caracteristică:
A. Are lățimea de 5-7 mm și o grosime de 3 mm;
B. Are lățimea de 5-7 mm și o grosime de 4 mm;
C. Are lățimea de 6-7 mm și o grosime de 3 mm;
D. Are lățimea de 6-7 mm și o grosime de 2 mm;
E. Are lățimea de 7-8 mm și o grosime de 4 mm.
Răspuns: C
110
CS 4. Următoarele afirmații despre sistemul Roach sunt adevărate, cu
excepția:
A. Trasarea și proiectarea brațelor divizate este ceva mai dificilă
pentru practician;
B. Brațele divizate îi conferă elasticitate mai mare;
C. Brațele croșetului pornesc separat din conectorul principal sau
din șeaua protetică;
D. Se numesc și croșete bară;
E. Utilizează ca zone retentive suprafețele laterale, vestibulare și
orale ale dintelui suport.
Răspuns: E
CS 5. Printre croșetele sistemului Roach nu se numără:

A. Croșetul cingătoare;
B. Croșetul unibar;
C. Croșetul în S;
D. Croșetul cu acțiune posterioară;
E. Pensa mezio-distală compusă.
Răspuns: D
CS 6. În categoria croșetelor speciale nu se numără următorul:

A. Croșetul cingătoare;
B. Croșetul continuu (Housset);
C. Croșetul half and half (jumătate - jumătate);
D. Croșetul circular cu șase brațe;
E. Croșetul circular Ackers.
Răspuns: A
CS 7. Următoarea afirmație privind funcția de încercuire a croșetelor

dentare turnate este adevărată:
A. Depinde de gradul de retentivitate al dintelui stâlp;
B. Este funcția prin care se opune deplasărilor orizontale;
C. Asigură stabilizarea orizontală a protezei în sens sagital și
transversal;
D. Prelungirea brațelor opozante rigide pe mai mulți dinți mărește
stabilizarea;
111
E. Se datorează brațului retentiv al croșetului.
Răspuns: C
CS 8. Următoarea afirmație despre conectorii secundari ai protezelor

parțiale scheletate este falsă:
A. Pe secțiune au formă ovalară, rotundă sau semiovalară cu
suprafața plană spre mucoasă;
B. Sunt elemente rigide ale protezei parțiale amovibile scheletate;
C. Au rolul de a uni șeile protetice la elementele de menținere și
stabilizare (EMSS);
D. Au rolul de a uni elementele de menținere și stabilizare (EMSS)
la conectorul principal;
E. Se realizează prin turnare odată cu celelalte elemente metalice ale
protezei.
Răspuns: A
CS 9. Conectorul principal care poate avea raport numai dento-

mucozal, este:
A. Bara linguală;
B. Conectorul maxilar sub formă de plăcuță;
C. Bara palatină transversală;
D. Bara mandibulară vestibulară;
E. Conectorul principal mandibular sub formă de plăcuță.
Răspuns: E
CS 10. Funcția croșetelor dentare turnate prin care se neutralizează

efectul porțiunii flexibile a brațului retentiv este:
A. Sprijinul;
B. Pasivitatea;
C. Menținerea;
D. Reciprocitatea;
E. Încercuirea.
Răspuns: D
CS 11. Nu reprezintă o indicație a implantelor transmandibulare:

A. După eșecuri cu diferite tipuri de implante;
112
B. Câmpul protetic cu ofertă osoasă bună interforaminal;
C. Mandibula cu atrofie și fracturi asociate;
D. Atrofia accentuată a crestei reziduale la mandibulă, clasa D
Misch - Judy;
E. Osteoporoza, asociată cu creasta reziduală atrofică la mandibulă.
Răspuns: B
CS 12. Smith și Zarb propun următoarele criterii pentru succesul unui

implant dentar osteointegrat, cu excepția:
A. Lipsa durerii persistente, a disconfortului sau a procesului
infecțios, datorate sau legate de prezența implantului dentar;
B. Lipsa unei radiotransparențe periimplantare apreciată pe o
radiografie, executată în incidența corectă;
C. Lipsa mobilității implantului la testarea clinică;
D. O pierdere orizontală a osului mai mică de 0,2 mm pe an, după
primul an de funcționalitate a implantului dentar;
E. Rata de succes de 85% după 5 ani de la încărcarea protetică a
implantului dentar.
Răspuns: D
CS 13. Nu este un element conjunctor cu amortizor (cu resort rezilient):

A. Croșetul lui Thompson;
B. Croșetul cu acțiune contrară;
C. Croșetul în formă de balansoar;
D. Croșetul prelungit;
E. Croșetul cingătoare.
Răspuns: E
CS 14. Printre dezavantajele sistemelor speciale nu se regăsește

următorul:
A. Tehnica executării lor este dificilă;
B. Se depreciază greu;
C. Sunt laborioase;
D. Necesită exigențe în execuție și material special, uneori dificil de
procurat;
113
E. Necesită preparări complexe impunând devitalizarea dinților
suport.
Răspuns: B
CS 15. Indicațiile utilizării VALPLAST-ului sunt următoarele, cu

excepția:
A. Pentru căptușiri cosmetice cu scopul de a masca recesiunea
gingivală;
B. Pacienții care prezintă alergii la monomerul acrilic;
C. Pacienții care prezintă protuberanțe osoase sau tuberozități
plonjante care în condițiile unei stări generale bune ar trebui
reduse chirurgical pentru a permite inserția unei proteze parțiale
mobilizabile;
D. În tratamentul pacienților cu torus foarte mare despicături
palatine;
E. Situații clinice la care parametrii ce caracterizează suportul
odontal oferă condițiile necesare amplasării corecte a croșetelor
turnate.
Răspuns: E
CS 16. Proteza parțială acrilică este compusă din următoarele elemente,

cu excepția:
A. Conector principal;
B. Elemente de menținere, sprijin și stabilizare;
C. Conector secundar;
D. Șei protetice;
E. Arcada dentară artificială.
Răspuns: C
CS 17. Mucoasa orală poate fi investigată paraclinic prin următoarele

metode, cu excepția:
A. Testul la vitamina C;
B. Colorații extravitale;
C. Examenul stomatoscopic;
114
D. Examenul anatomopatologic;
E. Examenul bacteriologic.
Răspuns: B
CS 18. Ocluzia dentară poate fi examinată prin:

A. Radiografia cefalometrică;
B. Examenul stomatoscopic;
C. Examenul gnatosonic;
D. Mandibulokineziografia;
E. Examenul gnatofotostatic.
Răspuns: C
CS 19. Prin palparea masei musculare, se evaluează următoarele, mai

puțin:
A. Consistența;
B. Sensibilitatea: punctele dureroase, zonele de iradiere, zonele
trigger;
C. Tonicitatea;
D. Dezvoltarea mușchiului, cu eventualele modificări volumetrice;
E. Sensibilitatea regiunii pretragiene.
Răspuns: E
CS 20. Lățimea spațiului protetic potențial va fi micșorată în următoarea

situație:
A. Rotații în ax ale dinților limitrofi;
B. Înclinări vestibulo-orale ale dinților limitrofi;
C. Tratamente odontale sau protetice necorespunzătoare pe dinții
limitrofi;
D. Versii sau migrări corporeale ale dinților limitrofi spre breșa
edentată;
E. Subocluzia dinților limitrofi breșei edentate.
Răspuns: A
CS 21. O cauză obiectivă care poate determina iatrogenia stomatologică

în practica curentă, este:
A. Deficiența conceptuală;
115
B. Lipsa de dotare corespunzătoare;
C. Deficiența în execuția actului terapeutic;
D. Particularitățile pacientului;
E. Insuficienta pregătire practică a medicului dentist.
Răspuns: D
CS 22. Următoarea afirmație despre creasta edentată este falsă:

A. Muchia crestei poate îmbrăca aspecte variate: rotunjită, ascuțită;
B. Baza crestei poate fi largă sau îngustă;
C. În mod normal, creasta pe secțiune are o formă trapezoidală;
D. Înălțimea crestei edentate se măsoară prin distanța de la limita de
reflexie a mucoasei mobile la vârful crestei;
E. Orientarea crestei poate fi ascendentă sau descendentă.
Răspuns: C
Bibliografie: Manual pentru rezidențiat, vol. 1, pag. 232, 233
CS 23. Referitor amprentelor funcționale muco-dinamice se pot afirma

A. Prin amprentele muco-dinamice se obțin amprente de adeziune;
B. Se înregistrează cu ajutorul port-amprentelor individuale cu
margini funcționalizate;
C. Sunt criticate din cauza variațiilor de presiune ce se pot realiza
printr-o compresiune neglijentă de către un operator neatent;
D. Datorită mobilizării corespunzătoare se pot obține gradul de
vâscozitate al materialului utilizat;
E. Intensitatea mobilizării periferiei este direct proporțională cu
gradul de vâscozitate al materialului utilizat.
Răspuns: A
CS 24. Nu face parte din testele F. Herbst pentru mandibulă:

A. Sugerea, fluieratul;
B. Deschiderea largă a gurii;
C. Balansarea mandibulei dreapta-stânga;
D. Deglutiția;
E. Umezirea roșului buzelor.
Răspuns: C
116
CS 25. Nu este o caracteristică a edentației de clasa I Kennedy:
A. Clinic - tulburări morfologice și funcționale ale sistemului
stomatognat;
B. Funcțional - deglutiția: alterată prin prelungirea timpului de
deglutiție;
C. Funcțional - fonația: perturbată prin modificarea rezonatorului
oral;
D. Biomecanic - regula polinomului se poate inversa atunci când
edentația este întinsă;
E. Biomecanic - diagrama statică: inversare a vectorului RP.
Răspuns: E
CS 26. Conceptul II al supraprotezării cu sprijin implantar la mandibulă:

A. Necesită un număr redus de intervenții chirurgicale, este simplu,
relativ ieftin;
B. Presupune inserarea a 3-5 implante interforaminal;
C. Se indică pe câmpuri protetice cu ofertă osoasă bună și relații
intermaxilare acceptabile;
D. Condițiile de igienă sunt deficitare;
E. Mezostructura - bară cu extensii distal fixată la implante.
Răspuns: B
CS 27. Curba sagitală de ocluzie:

A. Descrie o linie concavă la maxilar;
B. Se numește și curba lui Spee;
C. Descrie o linie convexă la mandibulă;
D. Se numește și curba lui Wilson;
E. La maxilar, dinții anteriori sunt înclinați spre mezial.
Răspuns: B
CS 28. Stopurile ocluzale de clasa a II-a sunt reprezentate de:

A. Cuspizii premolarilor și cei meziali ai molarilor realizează puncte
de sprijin cu creasta marginală mezială ale omologului și cea
distală a dintelui situat mezial de acesta;
B. Marginile libere ale frontalilor inferiori se sprijină pe fețele
palatinale ale grupului frontal superiori, infracingular;
C. Cuspizii mezio-palatinali ai molarilor superiori contactează
117
fosetele centrale antagoniste;
D. Cuspizii palatinali ai premolarilor și molarilor contactează
fosetele distale ale dinților omologi inferiori;
E. Cuspizii distali ai molarilor secunzi și ai celor de minte și
cuspidul centro-vestibular al molarului prim inferior contactează
tripodic cu foseta centrală antagonistă.
Răspuns: B
CS 29. Ocluzia funcțională este caracterizată de existența următorilor

factori, cu excepția:
A. Factorul forță;
B. Factorul de mișcare;
C. Factorul calitativ;
D. Factorul formă;
E. Factorul timp.
Răspuns: C
CS 30. În relație centrică, intercuspidarea maximă se caracterizează prin

următorii parametrii, cu excepția:
A. Situarea orală a cuspizilor linguali în raport cu cei palatinali;
B. Prezența unităților mascticatorii;
C. Poziționarea distalizată a dinților arcadei superioare în raport cu
cei ai arcadei inferioare;
D. Fețele meziale ale ultimilor molari se află în același plan;
E. Cheia de ocluzie a lui Angle.
Răspuns: D
CS 31. În clasificarea mișcărilor mandibulei se regăsesc următoarele

tipuri de mișcări, cu excepția:
A. Oblice;
B. Limită;
C. Antero-laterale;
D. Fără contactare dento-dentară;
E. Deschidere și propulsie.
Răspuns: A
118
CS 32. Programarea articulatoarelor conform cinematicii mandibulare a
pacientului se poate realiza, în funcție de tipul constructiv al
acestora, prin următoarele metode, cu excepția:
A. Înregistrări poziționale ale pozițiilor mandibulei în intercuspidare
maximă;
B. Înregistrări grafice extraorale (prin înregistrarea unghiul simfizar
- gotic);
C. Axiografie temporo-mandibulară mecanică;
D. Axiografie temporo-mandibulară electronică computerizată;
E. Înregistrări poziționale ale pozițiilor mandibulei în propulsie,
lateralitate dreaptă și stângă.
Răspuns: B
CS 33. Arcurile faciale pot fi de următoarele tipuri:

A. Cinematice - poziționate pe baza localizării arbitrare a axei
balama terminale;
B. Cinematice - arcuri cu fixare auriculară;
C. Cinematice - arcuri cu fixare facială pretragiană;
D. Arbitrare - poziționate pe baza depistării axei balama reale a
pacientului;
E. Posturale - au ca scop orientarea tridimensională a planului de
ocluzie în poziția naturală a capului.
Răspuns: E
CS 34. Morfologia ocluzală a dinților laterali și a feței palatinale a

frontalilor superiori este direct influențată de unghiul Bennett, dar
și de distanța intercondiliană, astfel:
A. Cu cât distanța intercondiliană este mai mică, cu atât unghiul
delimitat pe fețele ocluzale ale dinților între traiectoriile de
laterotruzie și mediotruzie va fi mai mic;
B. Cu cât unghiul Bennett este mai mare, cu atât relieful ocluzal
trebuie să fie mai șters;
C. Cu cât distanța intercondiliană este mai mare, cu atât unghiul
delimitat pe fețele ocluzale ale dinților între traiectoriile de
laterotruzie și mediotruzie va fi mai mare;
D. Cu cât unghiul Bennett este mai mic, cu atât concavitatea fețelor
palatinale ale frontalilor superiori trebuie să fie mai accentuată;
119
E. Cu cât unghiul Bennett este mai mare, cu atât relieful ocluzal
trebuie să fie mai accentuat.
Răspuns: B
CS 35. Criterii proprii ale ocluziei funcționale pot fi următoarele, cu

excepția:
A. Dimensiunea verticală de ocluzie să fie optimă;
B. Absența patologiei articulare temporo-mandibulare;
C. Masticația să fie multidirecțională, unilaterală și alternantă;
D. Să existe un echilibru al grupelor musculare linguo-oro-faciale;
E. Abraziunea dentară să se producă uniform.
Răspuns: C
CS 36. Nu este un parametru care influențează morfologia ocluzală și a

feței palatinale a frontale lor superiori:
A. Gradul de overbite și overjet au o influență directă asupra
morfologiei suprafețelor ocluzale;
B. Curba sagitală de ocluzie: cu cât e mai pronunțată, cu atât mai
șters trebuie să fie relieful ocluzal al dinților laterali;
C. Unghiul dintre planul ocluzal și panta tuberculului articular: cu
cât este mai mare, cu atât mai înalți pot fi cuspizii dinților
laterali;
D. Curba transversală de ocluzie: neregularitățile acesteia pot
determina interferențe lucrătoare și nelucrătoare mișcările de
lateralitate;
E. Înclinația pantei tuberculului articular: cu cât este mai mică, cu
atât mai puțin pronunțat poate fi relieful ocluzal și mai accentuate
concavitățile de pe fețele palatinale ale frontalilor superiori.
Răspuns: A
CS 37. Atașamentul posterior meniscal sau zona bilaminară prezintă

următoarele roluri, cu excepția:
A. Sprijin vascular hidrodinamic tridimensional pentru poziționare
corectă condilo-meniscală în timpul masticației;
B. Sprijin vascular hidrodinamic tridimensional pentru poziționare
corectă condilo-meniscală în timpul fonației;
C. Mecanism protectiv pentru structurile articulare;
120
D. Permite poziționarea mandibulei în ocluzie habituală fără
influența factorului muscular și fără interferențe;
E. Permite contracția simetrică, egală și maximă a mușchilor
ridicători ai mandibulei.
Răspuns: E
CS 38. Dimensiunea transversală a condilului mandibulei este de:

A. 8-10 mm;
B. 5-10 mm;
C. 20-30 mm;
D. 8-20 mm;
E. 8-15 mm.
Răspuns: D
CS 39. Sunt coroane parțiale următoarele, cu excepția:

A. Coroanele 4/5 pentru laterali;
B. Coroanele parțiale modificate - cum sunt coroanele proximale;
C. Coroanele parțiale colate;
D. Coroanele parțiale clasice;
E. Coroanele 7/8 pentru molarii mandibulari.
Răspuns: E
CS 40. Printre cauzele uzurii dentare patologice nu se regăsește:

A. Hiperaciditatea din boala de reflux gastro-esofagian;
B. Un regim alimentar hiperacid;
C. Periajul corect;
D. Vomismentele asociate tulburărilor de alimentație de tip bulimie -
anorexie;
E. Bruxismul.
Răspuns: C
CS 41. Clasificarea ACP a edentațiilor parțiale utilizează următoarele

criterii diagnostice, cu excepția:
A. Starea dinților stâlpi;
B. Întinderea și topografia breșei edentate;
C. Raporturile ocluzale;
121
D. Crestele edentate;
E. Zonele funcționale.
Răspuns: E
CS 42. Instrumentarul utilizat în prepararea dinților pentru proteze fixe

include următoarele, cu excepția:
A. Pietre diamantate pentru micromotor;
B. Freze extradure;
C. Freze pentru preparare radiculară;
D. Freze speciale pentru șanțuri de ghidaj;
E. Pietre de Arkansas.
Răspuns: A
CS 43. Erorile severe (grave) ale preparațiilor pentru proteze dentare fixe
sunt:
A. Lipsa de ax de inserție din cauza fețelor proximale ale dinților
vecini;
B. Înălțime mai mică de 3 mm corelată cu conicitate mai mare de 30
de grade;
C. Nefinisarea muchiilor;
D. Atingerea involuntară a dinților vecini;
E. Retentivități care nu ajung la limita cervicală.
Răspuns: B
CS 44. Coroanele ¾ inversată și semicoroana proximală sunt indicate:

A. Ca elemente de agregare pe dinți laterali stâlpi de punte pentru
compensarea lipsei de paralelism;
B. Pe dinți laterali cu înălțime coronară mare;
C. Pentru imobilizarea dinților laterali parodontotici;
D. Pe dinți frontali și laterali vitali, cu fața vestibulară indemnă;
E. Pentru închiderea tremelor la dinții laterali.
Răspuns: A
122
CS 45. În ceea ce privește punțile în extensie, următoarea afirmație este
falsă:
A. Absența incisivului lateral poate fi protezată printr-o punte cu
extensie agregată doar pe canin, cu anumite precauții;
B. Absența primului premolar poate fi protezată, în condiții
favorabile, printr-o punte cu extensie mezială;
C. Extensia distală de pe incisivul central este contraindicată din
cauza configurației radiculare a incisivului central;
D. Absența molarilor poate fi protezată parțial printr-o punte cu
extensie mezială de forma unui premolar, în locul primului molar
absent, ancorată pe cei doi premolari;
E. Contactele ocluzale pe extensie trebuie menținute la minimul
posibil în pozițiile centrice și absente cele dinamice.
Răspuns: D
CS 46. Ideal, în etapa de amprentare, se transmit în laboratorul de

tehnică dentară următoarele elemente corespunzătoare dinților
stâlpi, cu excepția:
A. Suprafețele preparațiilor;
B. Limita cervicală a preparațiilor;
C. Zonele rămase nepreparate de la nivelul dinților stâlpi;
D. Forma parodonțiului marginal;
E. Suprafețele crestelor edentate.
Răspuns: E
CS 47. Este incorect următorul timp de aplicare al gelurilor de acid

fluorhidric 4-5%, în vederea gravării ceramicii necesare
cimentării adezive:
A. 120 s pentru ceramici pe bază de fluor-apatită;
B. 20 s pe ceramici pe bază de disilicat de litiu;
C. 30 s pentru ceramici pe bază de disilicat de litiu armat cu
zirconia;
D. 45 s pentru ceramici pe bază de disilicat de litiu armat cu leucită;
E. 60 s pentru ceramici pe bază de feldspat sau leucită.
Răspuns: D
123
CS 48. Substanțe folosite pentru dezinfecția amprentelor sunt
A. Clorhexidina;
B. Fenoli;
C. Glutaraldehida 2%;
D. Hipoclorit de sodiu;
E. Iodoform.
Răspuns: A
CS 49. Adaptarea marginală corectă a restaurărilor protetice fixe

unidentare contribuie la profilaxia cariei marginale și presupune
existența, conform specificației 96 ADA, a unui hiatus dento-
protetic de:
A. 20-40 microni;
B. 25-35 microni;
C. 25-40 microni;
D. 25-30 microni;
E. 20-35 microni.
Răspuns: C
CS 50. Probabilitatea de deschidere accidentală a camerei pulpare în

timpul preparării dinților pentru proteze fixe, este mai mare în
următoarele situații, cu excepția:
A. Juxtacingular la dinți frontali;
B. Vestibular la dinții laterali;
C. Pe fețele proximale - la prepararea pragului cervical;
D. La prepararea puțurilor dentinare pentru pinlay;
E. Pe fețele proximale - la prepararea casetelor și șanțurilor
proximale de retenție suplimentară.
Răspuns: B
124
III.2. Grile complement multiplu
CM 1. Cauze locale ale incluziei dentare sunt:

A. Lipsa de spațiu pe arcadă;
B. Despicături labio-palatine;
C. Structurile traversate în erupție;
D. Forma dintelui inclus;
E. Traumatisme.
Răspuns: A, C, D
CM 2. Cauzele dobândite ale edentației parțiale întinse sunt

următoarele:
A. Tumorile maxilare;
B. Nevralgia de trigemen;
C. Boala de focar;
D. Parodontopatia marginală;
E. Rahitismul.
CM 3. Printre metodele antropometrice fără repere preextracționale de

determinare a dimensiunii etajului inferior se numără:
A. Metoda Landa;
B. Metoda Willis;
C. Metoda Robinson;
D. Metoda Boianov;
E. Metoda compasului de aur Appenrodt.
CM 4. Următoarele afirmații sunt adevărate despre metodele

antropometrice fără repere preextracționale de determinare a
dimensiunii etajului inferior în edentația parțială întinsă:
A. Metoda Leonardo Da Vinci modificată (MLVm) - compară
dimensiunea subnzale-gnation (Sn-Gn) cu Oph - Sn;
B. Metoda ‚‚compasului de aur Appenrodt” măsoară distanța Sn -
Gn cu gura deschisă și aceeași distanță cu gura închisă și obține
un raport constant 3/5, denumit și ,,numărul de aur”;
125
C. Metoda Wright se raportează la distanța măsurată între punctul
plasat la intersecția liniei mediene cu linia cutaneomucoasă a
roșului buzelor și gnation;
D. Metoda Willis - utilizează ocluzometrul Willis, ce măsoară
egalitatea distanțelor Sn-Gn și fanta labială - fanta palpebrală;
E. Metoda Boianov modificată consideră segmentul etalon
reprezentat de distanța intercomisurală.
Răspuns: A, B, D
CM 5. Printre metodele simple de determinare a relației centrice în

terapia prin proteze parțiale mobilizabile scheletate se numără:
A. Manevra maseterină Gysi;
B. Metoda Patterson;
C. Metoda Boianov;
D. Metoda Swenson;
E. Memoria ocluzală Lejoyeaux.
Răspuns: A, B
CM 6. Referitor metodelor simple de determinare a relației centrice în

terapia prin proteze parțiale mobilizabile scheletate, sunt
adevărate următoarele afirmații:
A. Metoda Patterson utilizează în scopul stimulării reflexelor
vestigeale de poziționare centrică, machete de ocluzie special
pregătite;
B. Metoda flexiei forțate a capului urmărește prin compresiunea
realizată de părțile moi supravertebrale asupra mandibulei,
conducerea acesteia în relație centrică;
C. Metoda compresiunii pe menton constă în dirijarea mandibulei
în poziția sa centrică prin compresiunea postero-superioară a
mentonului;
D. Metoda deglutiției constă în invitarea pacientului să mimeze
deglutiția sau chiar să înghită o linguriță de apă cu păstrarea
poziției obținute;
E. Manevra maseterină Gysi constă în compresiunea maseterului
bilateral, în timp ce bolnavul realizează închiderea gurii cu
scopul obținerii de contracții echilibrate.
126
CM 7. În ceea ce privește metoda „homotropismului linguo-
mandibular” de determinare a relației centrice în terapia prin
proteze parțiale mobilizabile scheletate sunt adevărate
următoarele afirmații, cu excepția:
A. Pacientul este invitat să mimeze în gol deglutiția;
B. Urmărește redeșteptarea vechilor reflexe parodonto-musculare
de poziționare centrică;
C. Se bazează pe un reflex conform căruia mandibula urmează
limba în periplul său static sau dinamic;
D. Mandibula va urma limba și va căpăta o poziție apropiată celei
de repaus;
E. Walchoff plasează o bobiță de ceară pe bolta palatină a bazei
machetei superioare cât mai posterior pe linia mediană.
Răspuns: A, B, D
CM 8. Privind stimularea reflexului de ocluzie molară în terapia prin

proteze parțiale mobilizabile scheletate, următoarele afirmații
sunt adevărate:
A. Pulpa degetului îndeplinește rolul unui resort elastic ce va
stimula reflexele vestigeale de poziționare centrică;
B. Este o metodă complexă;
C. Pulpa degetelor este aplicată pe bordurile de ocluzie în dreptul
premolarilor și se invită pacientul să închidă gura;
D. Utilizează machete de ocluzie special pregătite;
E. Se caută redeșteptarea vechilor reflexe parodonto-musculare de
poziționare centrică.
Răspuns: A, E
CM 9. Privind metoda Patterson de determinare a relației centrice în

terapia prin proteze parțiale mobilizabile scheletate,
următoarele afirmații sunt adevărate, cu excepția:
A. Are scopul stimulării reflexelor vestigeale de poziționare
centrică;
B. Metoda are avantajul că bordurile sunt bine individualizate și
fasonate din etapa anterioară;
C. Bordura maxilară se scurtează cu 2 mm;
D. În grosimea bordurii de ocluzie se va săpa un șanț retentiv care
127
se umple cu material neabraziv;
E. Utilizează machete de ocluzie special pregătite.
Răspuns: B, C, D
CM 10. Privind manevra condilială de determinare a relației centrice în

terapia prin proteze parțiale mobilizabile scheletate,
următoarele afirmații sunt adevărate:
A. Poate verifica asimetric poziția centrică a condililor;
B. Practicianul exercită o ușoară presiune pe mentonul pacientului
în timpul mișcărilor de închidere - deschidere a gurii;
C. Se exercită o ușoară presiune în timpul mișcării de deschidere -
închidere de amplitudine mică;
D. Scopul mișcării de deschidere - închidere de amplitudine mică
este de a se obține axa de rotație pură;
E. Are scopul stimulării reflexelor vestigeale de poziționare
centrică.
Răspuns: C, D
CM 11. Despre metoda compresiunii pe menton pentru determinarea

relației centrice în terapia prin proteze parțiale mobilizabile
scheletate următoarele afirmații sunt adevărate, cu excepția:
A. Metoda este una sigură, deoarece conduce mandibula într-o
poziție corectă a relației centrice;
B. Urmărește ca prin tracțiunea către posterior exercitată de
mușchii subhioidieni să se determine o poziție a mandibulei cât
mai apropiată de relația centrică;
C. Constă în dirijarea mandibulei în poziția sa centrică prin
compresiunea postero-superioară a mentonului;
D. Metoda este una derivată din metoda Patterson;
E. Machetele sunt solidarizate cu adezivi care nu riscă să modifice
cu nimic rapoartele ocluzale centrice create.
CM 12. Solidarizarea machetelor de ocluzie în terapia prin proteze

parțiale mobilizabile scheletate se poate realiza prin
următoarele metode:
A. Utilizarea de material Repin sau ceară topită;
128
B. Folosirea unui material abraziv: Corindor;
C. Utilizarea unor anse de sârmă în formă de ,,U”;
D. Practicarea unor linii oblice intersectate la nivelul zonei
frontale în ceara bordurilor de ocluzie;
E. Practicarea unor lăcașe sau ancoșe în cele două valuri la nivelul
molarilor.
Răspuns: A, C
CM 13. Următoarele afirmații despre stabilirea reperelor pentru

alegerea și montarea dinților artificiali în terapia prin proteze
parțiale mobilizabile scheletate sunt adevărate:
A. Marginile incizale ale dinților frontali vor fi la nivelul planului
de ocluzie frontal;
B. Se indică tehnicianului lungimea și lățimea dinților artificiali;
C. Principalele repere necesare alegerii dinților artificiali sunt
următoarele: linia caninilor, linia surâsului și linia interincisivă;
D. Fețele vestibulare ale dinților frontali vor descrie o curbă
identică cu cea descrisă de bordura de ocluzie ce va reda
plenitutidinea obrajilor și buzelor;
E. Volumul, forma și poziția bordurii machetei de ocluzie au fost
adaptate și individualizate încât să reprezinte volumul, forma și
poziția arcadei artificiale.
CM 14. Privitor principalelor repere necesare alegerii dinților artificiali

în terapia prin proteze parțiale mobilizabile scheletate,
A. Linia caninilor materializează fața mezială a caninilor;
B. Linia surâsului reprezintă limita de maximă vizibilitate a
grupului frontal superior;
C. Linia mediană va reprezenta planul medio - sagital al feței;
D. Linia surâsului reprezintă nivelul la care se plasează linia
coletelor dentare;
E. Spațiul rezultat între linia mediană și linia caninilor reprezintă
lățimea celor trei dinți frontali superiori.
129
CM 15. Incluzia dentară poate fi:
A. Parțială;
B. Medie;
C. Superficială;
D. Completă;
E. Profundă.
CM 16. Despre fenomenul dureros din tabloul clinic al edentației

parțiale întinse se poate preciza:
A. Durerea acută implică prelungirea durerii și poate apărea în
absența unor leziuni manifeste;
B. Durerea cronică este durerea care persistă sau se repetă pentru
mai mult de 3 săptămâni;
C. Durerea acută implică stimularea nocivă a nociceptorilor
periferici de către substanțe algogenice;
D. Durerea fiziologică este denumirea generică pentru rezultatul
acțiunii stimulilor ce periclitează integritatea tisulară sau
produc leziuni limitate;
E. Durerea acută este asociată cu o afectare tisulară.
Răspuns: C, D, E
CM 17. Durerea fiziologică din tabloul clinic al edentației parțiale

întinse reunește următoarele forme:
A. Durerea cutanată;
B. Durerea somatică;
C. Durerea acută;
D. Durerea membrului fantomă;
E. Durerea neuropată.
CM 18. Tulburările morfologiei faciale în edentația parțială întinsă

cuprinde următoarele aspecte:
A. Șanțurile periorale preexistente se adâncesc;
B. Fanta labială se continuă cu două șanțuri în zona comisurilor,
astfel încât apare mărită căpătând aspect de gură de pește;
C. Mentonul se distanțează de vârful nasului, realizând profilul de
130
pasăre de pradă;
D. Curbarea fantei labiale cu concavitatea spre superior,
destinderea arcului lui Cupidon;
E. Marginea bazilară și unghiul goniac apar mai puțin
proeminente.
Răspuns: A, B
CM 19. Înălțimea spațiului protetic potențial poate fi mărită în

următoarele situații clinice:
A. Extruzii sau egresii ale dinților limitrofi în condițiile absenței
dinților antagoniști breșei edentate;
B. Subocluzia dinților limitrofi breșei edentate;
C. Versii sau migrări corporeale ale dinților limitrofi edentației
către dinții vecini;
D. Atrofii accentuate ale crestei alveolare;
E. Ocluzie deschisă.
Răspuns: A, D, E
CM 20. Amplitudinea spațiului protetic potențial poate fi micșorată în

următoarele cazuri:
A. Atrofia crestei alveolare;
B. Preparări ale dinților limitrofi;
C. Înclinări vestibulo-orale ale dinților limitrofi;
D. Modificări de volum ale dinților limitrofi prin obturații
debordante sau tratamente protetice necorespunzător realizate;
E. Versii sau migrări corporeale ale dinților limitrofi spre breșa
edentată.
Răspuns: D, E
CM 21. Lățimea spațiului protetic potențial se mărește în următoarele

situații:
A. Ocluzie deschisă;
B. Înclinări vestibulo-orale ale dinților limitrofi;
C. Tratamente odontale sau protetice necorespunzătoare pe dinții
limitrofi;
131
D. Creste exostotice;
E. Subocluzia dinților limitrofi breșei edentate.
Răspuns: B, C, D
CM 22. Despre creasta edentată se pot preciza următoarele:

A. Baza crestei poate fi largă sau îngustă, în funcție de gradul de
atrofie și resorbție osoasă;
B. Versanții pot avea orientare oblică, pot fi ușor convecși și sau
cu convexități accentuate;
C. Orientarea crestei poate fi ascendentă sau descendentă;
D. Lățimea crestei edentate se măsoară între planurile virtuale ce
trec prin versanții vestibulari și orali ai crestei edentate;
E. Crestele înalte depășesc 4 mm, iar cele joase se află sub
valoarea minimă amintită.
CM 23. Despre consecințele migrării lor la nivelul arcadei se pot

preciza următoarele:
A. La nivelul arcadei afectate aria ocluzală este întreruptă iar, prin
solicitarea dinților restanți, apar fenomene de abraziune de
diferite grade;
B. Dinții limitrofi breșei edentate, în urma apariției malpozițiilor,
expun pentru contactul cu antagoniștii alte suprafețe decât cele
normale;
C. Migrarea dinților în plan orizontal către breșa edentată poate
îmbrăca forma de extruzie sau de egresie;
D. La nivelul arcadei antagoniste de asemenea apar fenomene de
abraziune și leziuni odontale;
E. Pierderea contactelor dento-dentare antagoniste induce apariția
migrărilor în plan vertical cu perturbarea planului de ocluzie.
CM 24. Precauțiile abordării terapeutice în teritoriul patologiei orale

concordante cu diagnosticul de stare generală vor fi
A. Evitarea manoperelor dureroase, deziderat ce guvernează
întreaga medicină dentară actuală;
132
B. Respectarea protocolului terapeutic pentru profilaxia
endocarditei bacteriene infecțioase;
C. Materializarea conceptului de interdisciplinaritate cu medicul
specialist pe fiecare entitate clinică generală în parte;
D. Temporizarea manoperelor stomatologice până la stadiul de
decompensare al bolii generale;
E. Alegerea soluției anestezice corespunzătoare, cu
vasoconstrictor.
Răspuns: D, E
CM 25. Prin elaborarea ,,istoricului stomatologic” al pacientului se

obțin o serie de date importante referitoare la:
A. Rata afectării;
B. Caracterul muncii depuse (munci cu solicitare preponderent
fizică sau intelectuală) ;
C. Suspiciunea pentru anumit tip de afectare stomatologică;
D. Tratamentele efectuate, modul în care pacientul a fost
satisfăcut de soluțiile terapeutice;
E. Ritmicitatea meselor (păstrată sau dezordonată), ritmul
masticator (alert, mediu, lent), preferința pentru textura
alimentelor (moi, consistente, fibroase).
Răspuns: A, C, D
CM 26. Eventualele asimetrii faciale pot fi localizate la nivel:

A. Ocluzal (malrelațiilor mandibulo-craniene cu laterodeviația
consecutivă a mandibulei);
B. Articular (deformarea uni- sau bilaterală a zonei pretragiene în
cadrul poliartritelor reumatoide);
C. Osos (exostoze, dismorfisme, formațiuni tumorale sau
pseudotumorale, consolidări osoase vicioase);
D. Muscular (hipertrofii, spasme musculare, hipertonii);
E. Părți moi (supurații, abcese, tumori).
CM 27. Inspecția de profil urmărește următoarele elemente:

A. Unghiul nazo-labial - normal 90°, poate fi modificat în funcție
de poziția sau absența dinților superiori;
133
B. Treapta labială poate fi modificată în sensul accentuării
(edentații frontale, prognații, ocluzii inverse frontale) sau în
sensul inversării (anomalii dento-maxilare: proalveolodonții,
retrognații sau edentații);
C. Unghiul goniac: 110-125° la vârstnici, 130-140° după 12 ani;
D. Postura buzelor (în funcție de tangenta gurii): protruziv,
retruziv;
E. Sensibilitatea regiunii pretragiane.
Răspuns: A, D
CM 28. Referitor palpării din cadrul examenului cervico-facial se pot

A. Palparea mușchilor completează inspecția lor și are în vedere
masa musculară și inserțiile, simetric și comparativ;
B. Palparea profundă se realizează pe elementele componente ale
aparatului dento-maxilar;
C. În cadrul palpării profunde se apreciază sensibilitatea tactilă,
termică și dureroasă;
D. Palparea mușchilor se realizează doar static (în repaus postural)
;
E. Palparea prin pensare evidențiază elasticitatea și cantitatea
țesutului subcutanat (normal, în exces sau slab reprezentat).
Răspuns: A, B, E
CM 29. Despre examenul articulației temporo-mandibulare se pot

A. Palparea regiunii pretragiane se realizează cu cele patru degete
întinse pe suprafața de examinat și bidigital;
B. Se realizează în strânsă corelație cu examenul mușchilor și
examenul ocluziei;
C. Inspecția statică se realizează la nivelul regiunii pretragiane și
mentoniere;
D. Auscultația se poate realiza direct (mediată de un dispozitiv
intermediar) sau indirect și poate decela prezența zgomotelor
succesive sau concomitente în articulații (cracmente,
crepitații);
E. Sensibilitatea elementelor articulare se decelează executând
presiuni pe menton în sens postero-superior, în timp ce
134
bolnavul are gura larg deschisă.
Răspuns: A, B, C
CM 30. Următoarele afirmații sunt adevărate despre zona vestibulară

laterală sau punga lui Fisch:
A. Se examinează indicând pacientului mișcări de ridicare și
balansare a limbii spre dreapta și stânga;
B. Este dominată de inserția mușchiului buccinator;
C. Aprecierea înălțimii corecte a zonei se face prin bascularea
mandibulei spre zona examinată, iar aprecierea lățimii prin
bascularea mandibulei de partea opusă examinării;
D. Se va examina cu gura întredeschisă îndepărtând ușor cu
oglinda țesuturile moi;
E. Această zonă permite îngroșări ale marginilor protezei pentru
ameliorarea menținerii și stabilității acesteia.
Răspuns: B, D, E
CM 31. Despre zonele funcționale maxilare se poate preciza:

A. Punga Einsering se va examina cu atenție prin inspecție,
îndepărtându-se cu oglinda țesuturile moi și prin palpare cu
degetul sau fuloarul apreciindu-se corect dimensiunile;
B. Se vor examina atât din punct de vedere dimensional cât și din
punct de vedere al conținutului și al calității suportului muco-
osos;
C. Examinarea zonelor periferice vestibulare se face prin inspecție
și palpare de la dreapta la stânga, atât static, cât și dinamic;
D. Examinarea zonei frontale se va efectua tracționând spre în
afară ușor buza superioară;
E. Lățimea și valoarea clinică a zonei ,,Ah” variază în funcție de
poziția vălului palatin, care poate fi: verticală, oblică sau
orizontală. Poziția orizontală a vălului palatin este considerată
cea mai favorabilă, permițând o realizare a succiunii interne și
externe.
CM 32. În scopul stabilirii unui diagnostic și plan de tratament, se

impune analiza și cuantificarea următorilor parametri ocluzali:
135
A. Morfologia ariilor ocluzale;
B. Relația centrică;
C. Curbura frontală;
D. Cuspizii de ghidaj;
E. Curba de ocluzie transversală (Spee-Balkwill).
Răspuns: A, C, D
CM 33. Într-o ocluzie normală ideală, contactele dento-dentare ar trebui

să corespundă din punct de vedere al calității unor parametri:
A. Să fie uniform și armonios distribuite pe arcadă, pe toți dinții
cuspidați;
B. De tipul vârf cuspid - vârf cuspid;
C. Punctiforme;
D. Să se realizeze între suprafețe netede și convexe;
E. Cu localizare precisă.
CM 34. În ceea ce privește ocluzia dinamică se pot preciza următoarele

afirmații:
A. Ocluzia terminală posturală face trecerea de la relația
mandibulo-craniană de intercuspidare maximă la relația
mandibulo-craniană dinamică;
B. Traiectoria centrică descrie faza finală a mișcării de închidere
mandibulare, mandibula efectuând o mișcare de rotație pură;
C. Ocluzia terminală centrică face trecerea de la relația
mandibulo-craniană dinamică de închidere fără contact ocluzal
la relația mandibulară cu contact ocluzal;
D. Patologic, prin păstrarea contactelor pe partea inactivă are loc o
solicitare excesivă a articulației temporo-mandibulare, cu
consecințe asupra funcționalității întregului aparat dento-
maxilar;
E. În protruzie, normal se produce dezocluzia în zona laterală, cu
preluarea mișcării de către panta retroincisivă, pe care se pot
evidenția suprafețele de alunecare (fenomen Christensen
lateral).
Răspuns: B, C, D
136
CM 35. Examinarea deglutiției poate evidenția în unele situații:
A. Efectuarea unui efort lingual sporit datorită absenței unui calaj
ocluzal optim;
B. Persistența respirației orale;
C. Traumatizarea excesivă articulară în absența tamponului
ocluzal;
D. Traumatizarea excesivă prin contacte premature;
E. Persistența deglutiției infantile.
CM 36. Despre studiul de model se pot preciza următoarele:

A. Analiza la paralelograf se va efectua în cazul în care
tratamentul constă într-o lucrare protetică conjunctă;
B. În fazele pre- și postprotetice analiza lui va urmări etapele
examenului clinic;
C. Studiul de model permite o analiză mai puțin riguroasă a
spațiului protetic potențial decât la nivelul cavității orale;
D. În fazele de stabilire a tentativei de proiect pentru protezele
mobile se va analiza și echilibrul forțelor active și de rezistență;
E. În cazul în care lipsesc molarii de minte, se vor examina cu
atenție tuberozitățile maxilare și tuberculii piriformi
mandibulari.
Răspuns: B, D, E
CM 37. În diagnosticarea disfuncțiilor stomatognatice, pe fotografia de

profil este necesară trasarea următoarelor planuri:
A. Simon (perpendiculara pe planul de la Frankfurt în punctul
suborbitar trece prin canin, comisură, gnation);
B. Dreyfuss (nasion - subnazale trece prin marginea inferioară a
buzei superioare, tangenta gurii) unește spina nazală anterioară
cu porion;
C. Unghiul Hadjean (unghiul dintre tangentele la frunte și
piramida nazală);
D. Unghiul dintre filtrul buzei superioare și cloazonul nazal
(normal 90-110°);
E. Unghiul dintre șanțul labio-mentonier și fanta labială.
137
CM 38. Mijloace protetice mobile parțiale prezintă următoarele
contraindicații:
A. Stare generală alterată sau un psihic neechilibrat;
B. Infecțiile cronice sau acute (lues, TBC, actinomicoză) sau
leziuni precanceroase contraindică aplicarea protezelor parțiale
mobile până la rezolvarea lor;
C. Bolnavi tineri cu camera voluminoasă pulpară și copiii în
perioada de creștere;
D. Cavitățile orale neasanate nu beneficiază de terapie prin
proteze mobilizabile decât după asanarea lor;
E. Câmpurile protetice nefavorabile necesită în prealabil o terapie
protetică chirurgicală.
CM 39. Situațiile cele mai frecvente care necesită proteze imediate cu

caracter provizoriu sunt:
A. Arcade dentare edentate parțial, cu infecții acute de tip
actinomicoză;
B. Arcade dentare integre la care se vor executa extracții în zona
frontală și laterală în mai multe etape;
C. Arcade dentare integre la care apare o breșă redusă în zona
frontală;
D. Arcade dentare edentate parțial, protezate prin restaurări fixe la
care se recomandă ablația punților dentare în scopul refacerii
lor;
E. Arcade dentare edentate parțial protezate mobil la care se
recomandă noi extracții, cu transformarea proteze parțiale în
proteză totală.
CM 40. În ceea ce privește șeile acrilice ale protezelor parțiale

amovibile acrilice se pot preciza următoarele:
A. Au rolul de suport al dinților artificiali și de transmitere a
forțelor masticatorii spre suportul muco-osos și dento-
parodontal;
B. Transmit forțele de solicitare conectorului secundar;
C. Se opun forțelor de deplasare verticale și orizontale constituind
138
și un element antibasculant;
D. Sunt realizate din polimetacrilat de metil de grosime 4 mm;
E. Amplitudinea șeilor este superpozabilă pe amplitudinea
spațiului protetic potențial.
Răspuns: A, C, E
CM 41. Despre conectorul principal acrilic al protezelor parțiale

amovibile acrilice se poate preciza:
A. La maxilar conectorul principal este orientat sagital la nivelul
bolții palatine purtând denumirea de ,,placă acrilică palatină”;
B. Definește partea componentă a protezei parțiale mobilizabile
cu rolul de a reuni în structură unitară rigidă și rezistentă
elementele construcției protetice mobile;
C. La maxilar se adaugă formele ameliorate prin răscroire distală
sau decupare prin decolare sau fenestrare;
D. La mandibulă poate lua aspectul de lingură (Spoon) pentru
edentația frontală sau formă de ,,T”;
E. Pentru mandibulă poartă numele de placa acrilică mandibulară.
Răspuns: B, C, E
CM 42. Croșetele din sârmă rotundă sau semirotundă pentru proteza

parțială amovibilă acrilică se clasifică după raportul pe care îl
au cu dintele, în:
A. Croșet cu acțiune posterioară;
B. Croșet circular cu 6 brațe;
C. Croșet cervico-ocluzal deschis edental;
D. Croșet proximal cu casetă;
E. Croșet din sârmă cu trei brațe.
Răspuns: C, D, E
CM 43. Indicațiile de utilizare ale protezării flexibile sunt:

A. Considerente estetice de mascare a recesiunii gingivale;
B. Situații clinice la care parametrii ce caracterizează suportul
odontal nu oferă condițiile necesare amplasării corecte a
croșetelor turnate;
C. Evitarea stresului pe unitățile odonto-parodontale restante;
D. Aspecte clinice particulare caracterizate de torusuri sau
139
tuberozități voluminoase;
E. Stare generală alterată sau psihic neechilibrat.
CM 44. Conectorul principal al protezelor parțiale scheletate:

A. Realizează unirea șeilor protetice și transmiterea forțelor de
solicitare ocluzală de la o șea la alta și de la șea la elementele
de menținere și stabilizare;
B. Va avea un volum redus și o grosime minimă pentru a nu
modifica volumul cavității orale și pentru a nu jena
funcționalitatea limbii;
C. Pentru a se asigura profilaxia parodontală a dinților restanți se
va plasa la distanță suficientă de parodonțiul marginal;
D. Are rolul de a uni șeile protetice la elementele de menținere
sprijin și stabilizare;
E. Neutralizează efectul porțiunii flexibile a brațului retentiv care
solicită orizontal dintele stâlp în timpul inserției și dezinserției.
Răspuns: A, B, C
CM 45. Conectorul principal metalic sub formă de bară are următoarele

caracteristici, cu excepția:
A. Restrânge designul protezei parțiale amovibile scheletate la o
suprafață redusă ceea ce o face confortabilă;
B. Are dezavantajul grosimii crescute ce modifică esențial relieful
bolții palatine;
C. Pe secțiune are formă ovalară, rotundă sau semiovalară cu
suprafață plană spre mucoasă;
D. Barele mandibulare pot fi transversale și sagitale;
E. Barele palatine pot avea contact mucozal sau dento-mucozal.
Răspuns: D, E
CM 46. Despre funcțiile croșetelor turnate se pot preciza următoarele:

A. Stabilizarea se obține prin elementele rigide ale croșetului care
trebuiesc plasate bilateral;
B. Pasivitatea - se obține prin jumătatea distală, subecuatorială,
orientată către edentație, a porțiunii orizontale a croșetului
divizat în ,,T”;
140
C. Menținerea indirectă depinde de gradul de retentivitate al
dintelui stâlp;
D. Reciprocitatea se realizează prin șlefuirea fațetei pe care se
aplică brațul opozant;
E. Menținerea prin această funcție croșetului nu trebuie să mai
exercite forțe active, după ce este aplicat corect pe dintele stâlp.
Răspuns: A, D
CM 47. Elementele speciale de menținere, sprijin și stabilizare prezintă

următoarele avantaje:
A. Tehnica executării lor este facilă;
B. Necesită preparări complexe impunând devitalizarea dinților
suport;
C. Asigură o foarte bună solidarizare a protezei la elementele
restante;
D. Prin distribuirea corectă a forțelor la nivelul câmpului protetic
pot reduce sau amortiza într-o anumită măsură forțele care se
transmit de la proteză la dinții restanți;
E. Sunt elemente puțin vizibile, discrete, plasându-se intra- sau
extracoronar în zona proximală a dinților restanți.
Răspuns: C, D, E
CM 48. Avantajele coroanelor telescopate sunt:

A. De cele mai multe ori asigură transmisia axială a presiunilor
ocluzale, deci solicită fiziologic parodonțiul;
B. Aplicate în regiunea frontală, sunt în același timp și
fizionomice;
C. Nu favorizează acumularea plăcii dentare și favorizează
autocurățirea și igiena prin periaj;
D. Pierderea unui dinte este urmată printr-o manoperă simplă de
umplere cu acrilat a coroanei secundare și eventual, extinderea
bazei;
E. Se pot aplica adulților tineri la care camera pulpară este încă
prea mare sau/și la alți pacienți la care camera pulpară
păstrează un aspect juvenil.
141
CM 49. În ceea ce privește elementele speciale de menținere și
stabilizare - conjunctoare, se pot preciza următoarele afirmații:
A. Telescoparea corono-radiculară poate fi totală sau parțială (prin
inel și prin coroană parțială de tip Steiger);
B. Capsele reprezintă o altă variantă a telescopării. Ele se compun
dintr-un dispozitiv corono-radicular în care bontul coronar este
sub forma unei sfere retentive;
C. Culisarea se bazează pe fricțiunea ce apare între suprafețele de
contact dintre o patrice și matrice și se poate realiza intra- și
extracoronar;
D. Culisele extracoronare fixează matricea pe elementul fix (o
coroană), patricea fiind realizată la nivelul protezei parțiale
amovibile scheletate;
E. Barele sunt elemente conjunctoare care realizează o bună
stabilizare, sprijin protezelor și o repartiție a presiunilor pe
suportul dento-parodontal restant.
Răspuns: B, C, E
CM 50. Sunt elemente speciale de menținere și stabilizare disjunctoare

sau distribuitoare simple:
A. Elementele conjunctoare cu amortizor (cu resort rezilient);
B. Elementele disjunctoare articulate cu dispozitiv de revenire -
sistemul AX-RO;
C. Elementele disjunctoare articulate fără dispozitiv de revenire -
balamalele;
D. Croșetul Ackers cu conectorul principal printr-un conector
secundar în formă de ,,s”;
E. Culisele fără sprijin ocluzal.
CM 51. În cadrul algoritmului de tratament în edentația parțială întinsă,

acoperirea dinților stâlpi cu microproteze prezintă următoarele
indicații:
A. Când dinții nu prezintă retentivități naturale;
B. Remodelarea fețelor laterale necesită sacrificii mari de
substanță;
C. Când dinții restanți prezintă mobilitate patologică și necesită
imobilizare;
142
D. Când dinții prezintă abrazie medie;
E. Când este necesară realizarea unor rapoarte ocluzale normale.
CM 52. Alegerea portamprentei pentru amprenta preliminară din cadrul

terapiei prin proteze parțiale mobilizabile scheletate trebuie:
A. Să fie suficient de rigidă;
B. Să nu jeneze jocul formațiunilor mobile;
C. Ca marginile acestuia să se oprească la 4-5 mm de linia
ghirlandată;
D. Să cuprindă în totalitate câmpul protetic;
E. Să asigure o grosime suficientă materialului de amprentă.
CM 53. Referitor la amprentele funcționale mucostatice din cadrul

terapiei prin proteze parțiale mobilizabile scheletate, se pot
afirma următoarele:
A. Se obțin amprente de adeziune care nu utilizează și nu pun în
valoare succiunea, tonicitatea musculară;
B. Marginile amprentei sunt subțiri, scurte;
C. Au o utilizare extrem de redusă;
D. Se înregistrează cu ajutorul port-amprentelor individuale cu
margini scurte;
E. Utilizează material de amprentare de consistență medie.
Răspuns: A, C, D
CM 54. Referitor amprentelor funcționale din cadrul terapiei prin

proteze parțiale mobilizabile scheletate se pot preciza
următoarele:
A. Amprentele funcționale cu gura deschisă sunt cele mai frecvent
utilizate datorită ușurinței de înregistrare și posibilităților de
mobilizare a periferiei prin teste;
B. Amprentele funcționale simple utilizează în cursul procedurii
de amprentare un singur material, în timp ce amprentele
funcționale compozite utilizează cel puțin două materiale
diferite;
C. Amprentele funcționale compresive se adresează câmpurilor
143
dure, utilizând port-amprente rezistente și materiale cu
vâscozitate redusă;
D. Cel mai frecvent se utilizează amprentarea periferică în scopul
obținerii succesiunii și a modelării marginale și amprenta
centrală;
E. În raport de funcția stimulată în declanșarea testelor
automatizate, amprentele funcționale pot fi: fonetice (Harve,
Devin), masticație (Max Speng), de deglutiție (Hromatke).
CM 55. Testele lui Franz Herbst pentru maxilar sunt următoarele, cu

excepția:
A. Surâs forțat, realizează modelarea la nivelul zonei vestibulare
laterale;
B. Deschiderea largă a gurii realizează modelarea la nivelul pungii
Eisenring;
C. Sugere, suflat, fluierat, sărut, modelează marginile port-
amprentei în zona vestibulară frontală; se realizează o tracțiune
spre interior plicii alveole-jugale;
D. Deschiderea ușoară a gurii, pune în tensiune periferia câmpului
protetic la nivelul molarului 2;
E. Umezirea roșului buzelor (de la o comisură la alta).
Răspuns: A, B, C
CM 56. Despre tehnica de amprentă cu model corectat (secționat) se

pot preciza următoarele:
A. Utilizează amprentarea globală, cu ajutorul căreia se
înregistrează substructurile organice preparate precum și
breșele edentate;
B. Presupune utilizarea testelor funcționale automatizate: fonetice,
de masticație și de deglutiție;
C. Tehnicianul va obține un singur model de lucru, care, așezat în
relație cu antagoniștii, îi va permite confecționarea protezării
fixe, după care în mod firesc va trece la realizarea protezei
parțiale amovibile scheletate;
D. Tehnica face economie de materiale și de timp;
E. Tehnica cere un nivel ridicat de profesionalism, atât din partea
medicului cât și din partea tehnicianului.
144
CM 57. Referitor verificării scheletului protezei parțiale mobilizabile

scheletate în cavitatea orală, sunt adevărate următoarele:
A. Prin presiuni ușoare exercitate în axul de inserție se va urmări
dacă s-a realizat o angajare în poziție corectă a tuturor
elementelor scheletului;
B. Se va verifica dacă butonii de distanțare de la nivelul
scheletului păstrează un spațiu suficient pentru componenta
acrilică;
C. Se verifică dacă pintenul ocluzal pătrunde perfect în lăcașul
realizat, având grosimea smalțului șlefuit;
D. Se verifică dacă brațele active și opozante ale croșetelor sunt
corect plasate exercitându-și funcția lor de menținere a
scheletului pe câmp;
E. Se verifică dacă există muchii tăioase care se vor corecta
rotunjindu-se, dacă există zone de minimă rezistență la nivelul
unirii șeilor cu conectorul principal, conectorul secundar.
Răspuns: A, C, D
CM 58. Referitor etapei de adaptare a protezei parțiale amovibile, sunt

A. Adaptarea tardivă este condiționată de modificările rapoartelor
proteză - câmp protetic ce apar în timp;
B. Adaptarea terțiară are loc după 30 de zile când bolnavul trebuie
să fie perfect adaptat la proteză și proteza la țesuturile cavității
orale;
C. În etapa de adaptare secundară se realizează o fază de echilibru
între proteză și câmpul protetic;
D. Adaptarea primară se realizează în prima săptămână după
inserția protezei;
E. În etapa de adaptare imediată verificarea extraorală este
precedată de o examinare atentă intraorală urmărind dacă au
fost respectate toate indicațiile transmise laboratorului.
145
CM 59. În ceea ce privește sprijinul protezei parțiale amovibile în
edentația de clasa I Kennedy, nu se poate preciza:
A. Sprijinul mixt foarte rigid se caracterizează prin legătura rigidă
dintre elementele de sprijin parodontal (pintenii ocluzal) și șei;
B. Sprijinul mixt elastic preconizat de Bonwill, Kennedy și
Elbrecht, prin realizarea de conectori secundari sau principali
elastici, care să echilibreze diferența dintre reziliența
parodontală și mucozală;
C. Sprijinul mixt rigid este realizat de către sistemele speciale gen
culise sau coroane telescop care sunt folosite în locul croșetelor
din motive fizionomice, mai ales la maxilar;
D. Sprijinul mixt articulat este realizat de către dispozitive
speciale, de obicei prefabricate, numite curent ruptori de forțe
și amortizori de forțe;
E. Sprijinul mixt rigid - conectorul secundar rigid este plasat la
mandibulă interdentar. Pintenii de pe canini reprezintă opritorii
de basculare.
Răspuns: A, C
CM 60. Croșetele se aleg în funcție de topografia zonei retentive

subecuatoriale, astfel:
A. Dacă retentivitatea favorabilă se află plasată vestibulo-mezial,
singurul croșet indicat este cel mixt care, datorită flexibilității
sale, are un efect de pârghie mai crescut asupra dintelui stâlp;
B. Dacă retentivitatea favorabilă se află vestibulo-distal, este
indicat croșetul divizat în ,,T”;
C. Dacă retentivitatea favorabilă se află plasată în mijlocul feței
laterale se indică un croșet divizat în ,,I”;
D. Dacă retentivitatea favorabilă se află vestibulo-distal, dar este
plasată aproape de coletul dintelui, cel mai indicat croșet este
cel circular cu braț întors sau ,,agrafă de păr”;
E. Dacă retentivitatea favorabilă se află vestibulo-distal, este
indicat croșetul circular Ackers deschise edental.
CM 61. În edentația de clasa I Kennedy, conceperea protezei cu una

sau mai multe șei frontale se realizează atunci când:
A. Există atrofie osoasă redusă frontală;
146
B. Pacientul refuză prepararea dinților restanți;
C. Breșa frontală este foarte scurtă;
D. Avem pierdere de substanță osoasă frontală;
E. Pacientul solicită o serie de artificii în montarea dinților.
Răspuns: B, D, E
CM 62. Pentru edentația uniterminală redusă sunt următoarele variante

terapeutice:
A. Protezarea acrilică de urgență: proteza Kemmeny uniterminală
alcătuită sub forma unei șei laterale prelungită pe versantele
vestibulare și orale ale arcadei alveolare;
B. PMMA: prin volumul mare, precum și prin imposibilitatea
utilizării unor mijloacele de menținere eficiente, această soluție
terapeutică are doar caracter social, dar devine de elecție în
asocierea edentației cu parodontopatie în stadiu incipient,
pregătind o protezare imediată;
C. Proteza cu miniconector metalic se indică atunci când suportul
muco-osos este bine reprezentat, cu tuberculi piriformi și
tuberozități proeminente, unități odonto-parodontale cu o bună
stabilitate biomecanică;
D. Proteza parțială amovibilă scheletată - conectorul principal are
rolul de a prelungi arcul de stabilizare pe hemiarcada simetrică
așa cum de fapt indică diagrama statică în cadrul edentației
terminale;
E. Soluția de protezare fixă - atunci când creasta edentată este
resorbită, cu lipsa condițiilor de stabilizare necesare unei
proteze adjuncte; arcadă antagonistă rezolvată prin protezare
mobilă; prezența parafuncțiilor.
Răspuns: C, D
CM 63. Printre caracteristicile biomecanice ale edentației de clasa a 4-a

Kennedy se regăsesc următoarele:
A. Sunt dominante de plasarea poligonului de susținere în afara
poligonului de sustentație parodontală datorită situării
edentației în zona de curbură a arcadei;
B. Toți dinții din zona frontală datorită faptului că sunt
monoradiculari cu o suprafață redusă parodontală au coeficienți
masticatori inferiori;
147
C. Gradul de supraocluzie frontală favorizează recepționarea
forțelor de solicitare de o manieră avantajoasă biomecanic;
D. Sunt edentații care nu intră în cadrul clasic al elaborării unei
proteze parțiale mobilizabile în măsura în care dinții protetici
sunt în mod sistematic în afara ariei de sustentație a protezei;
E. Din cauza curburii crestei pe un plan vertical, dinții protetici se
găsesc în afara punctelor de sprijin, șeaua îndeplinind funcțiile
unei pârghii.
Răspuns: A, B, D
CM 64. Referitor soluției terapeutice în edentația subtotală, se pot

A. Dinții protetici sunt în general montați în afara ariei de
sustentație a protezei;
B. Există o distanță care nu trebuie neglijată între linia de
sustentație care leagă punctele de sprijin ocluzale care
mărginesc edentația și curbura arcadei;
C. Brațul maximal de încărcare este determinat de poziția dintelui
protetic cel mai intern în raport cu axul de rotație care trece
prin punctele de sprijin dentare care mărginesc edentația;
D. Brațul maximal de încărcare se poate reduce printr-o montare
de dinți protetici mai depărtați de linia crestei;
E. Brațul de stabilizare trebuie să fie cât mai aproape cu putință de
perpendiculara pe axul principal de rotație.
Răspuns: A, B
CM 65. Pacienții edentați total care nu pot suporta protezele mobile sau
se adaptează foarte greu la această terapie prezintă una sau mai
multe dintre următoarele particularități:
A. Coordonare insuficientă a musculaturii aparatului dento-
maxilar;
B. Toleranță crescută a țesuturilor moi;
C. Parafuncții ce duc la instabilitatea protezelor;
D. Aprecierea realistă a condiției de edentat total protezat;
E. Reflexe de vomă exagerate în contact cu piesele protetice.
Răspuns: A, C, E
148
CM 66. Conceptele supraprotezelor cu sprijin implantar la mandibulă
presupun următoarele:
A. Conceptul II - necesită dispensarizare datorită sprijinului mixt;
B. Conceptul III - infrastructura este formată din 4-6 implante;
C. Conceptul I - se inseră două implante endoosoase poziționate
interforaminal, de regulă în zona canină;
D. Conceptul II - supraproteza are menținere și stabilizare bună și
nu basculează;
E. Conceptul IV - într-un prim timp, se inseră 6-8 implante
endoosoase (infrastructura).
CM 67. Conceptele supraprotezelor cu sprijin implantar la maxilar

presupun următoarele, cu excepția:
A. Conceptul II - suprastructura este o supraproteză în care se
fixează călăreții ce contribuie la îmbunătățirea menținerii și
stabilității;
B. Conceptul III - implantele se solidarizează prin bare prevăzute
cu două extensii distale de 6-10 mm în regiunea premolarului
doi;
C. Conceptul I - rezolvarea protetică este reprezentată de o
supraproteză cu extindere pe toată suprafața de sprijin a
câmpului edentat total;
D. Conceptul IV - după osteointegrarea implantelor se realizează
supraprotezarea fixată prin cimentare;
E. Conceptul I - se inseră trei implante de obicei în regiunea
canină unde de cele mai multe ori există un segment vertical
optim de os.
Răspuns: C, D
CM 68. Referitor etapei de dispenzarizare a pacientului protezat pe

implanturi se pot preciza următoarele:
A. Această etapă vizează evaluarea implanturilor și a țesuturilor
periimplantare, precum și parametrii biologici, biomecanici și
funcționali ai protezei realizate;
B. Parametrii radiologici de evaluare pot decela succesul sau
insuccesul terapeutic. Radiografiile sunt utilizate pentru a
determina înălțimea și densitatea osoasă a crestei alveolare,
149
obiectivarea relației funcționale dintre implant, bont și
suprastructura protetică;
C. Sângerarea la examinare este semnul unei resorbții osoase sau
a unui șanț periimplantar adânc, sângerarea spontană se
produce în faze avansate ale pierderii implantului;
D. O pierdere medie de 0,5 mm din marginea osoasă se produce în
primul an după aplicarea suprastructurii protetice, urmată de o
pierdere osoasă verticală medie de 0,2 mm/an, după primul an;
E. Radiotransparența din jurul implantelor dentare poate obiectiva
periimplantita instalată aflată în diferitele sale grade de
evoluție.
CM 69. Despre factorii și forțele care determină poziția dinților pe

arcade se poate afirma faptul că:
A. Instrumente muzicale de suflat plasate între dinți frontali
antagoniști pot dezvolta forțe care să determine oralizarea
dinților frontali maxilari;
B. Suprafețele meziale și distale ale dinților sunt și ele obiectul a
variate forțe;
C. Majoritatea acestor forțe sunt dezvoltate de musculatura din
vecinătatea dinților (musculatura linguo-oro-facială) ;
D. Arcadele sunt situate în așa-numitul ,,culoar muscular” sau
zonă neutră;
E. Un factor important ce determină alinierea dinților pe arcadă
este contactul ocluzal.
CM 70. Despre curba transversală de ocluzie se poate afirma că:

A. Din normă frontală, se remarcă că dinții maxilari au o ușoară
înclinare vestibulară;
B. Examinând arcadele din normă laterală, se poate observa
relația axelor dentare în sens mezio-distal;
C. La mandibulă, dinții posteriori posedă o ușoară înclinare
linguală;
D. Este convexă la maxilar și concavă la mandibulă;
E. Se numește și curba lui Wilson.
150
CM 71. Despre curba sagitală de ocluzie se poate afirma că:

A. Din normă frontală, se remarcă că dinții maxilari au o ușoară
înclinare vestibulară;
B. Examinând arcadele din normă laterală, se poate observa
relația axelor dentare în sens mezio-distal;
C. Se descrie o linie convexă la maxilar și concavă la mandibulă;
D. La mandibulă, dinții posteriori posedă o ușoară înclinare
linguală;
E. Se numește și curba lui Spee.
Răspuns: B, C, E
CM 72. Conceptul de stabilitate ocluzală implică intricarea următorilor

factori:
A. Determinantul dentar;
B. Determinantul funcțional;
C. Determinantul lingual;
D. Determinantul posterior;
E. Determinantul neuro-muscular.
CM 73. Cuspizii de sprijin au următoarele roluri:

A. Anulează componentele orizontale ale forțelor ocluzale;
B. Nu permit migrări ale dinților;
C. Asigură conducerea mandibulei în mișcările de lateralitate;
D. Mențin dimensiunea verticală de ocluzie;
E. Concentrează solicitările asupra dinților în axul lung al
acestora.
Răspuns: B, D, E
CM 74. Elementele de morfologie dentară cu rol de sprijin al ocluziei

sunt reprezentate de:
A. Cuspizii palatinali ai premolarilor și molarilor superiori;
B. Cuspizii vestibulari ai premolarilor și molarilor superiori;
C. Cuspizii vestibulari ai premolarilor și molarilor inferiori;
151
D. Marginile libere ale caninilor inferiori și cele incizale ale
incisivilor inferiori;
E. Cuspizii linguali ai premolarilor și molarilor inferiori.
Răspuns: A, C, D
CM 75. Despre stopurile ocluzale de clasa I se poate afirma că:

A. Cuspizii mezio-palatinali ai molarilor superiori contactează
fosetele centrale antagoniste;
B. Cuspizii palatinali ai premolarilor și molarilor contactează
fosetele distale ale dinților omologi inferiori;
C. Cuspizii premolarilor și cei meziali ai molarilor realizează
puncte de sprijin cu creasta marginală mezială ale omologului
și cea distală a dintelui situat mezial de acesta;
D. Cuspizii distali ai molarilor secunzi și ai celor de minte și
cuspidul centro-vestibular al molarului prim inferior
contactează tripodic cu foseta centrală antagonistă;
E. Marginile libere ale frontalilor inferiori se sprijină pe fețele
palatinale ale grupului frontal superiori, infracingular.
Răspuns: C, D
CM 76. Despre stopurile ocluzale de clasa a II-a se poate afirma că:

A. Decalajul sagital între fețele palatinale ale frontalilor superiori
și cele vestibulare ale frontalilor inferiori poartă denumirea
generică de overbite;
B. Marginile libere ale frontalilor inferiori se sprijină pe fețele
C. Este un raport esențial pentru stabilitatea ocluziei;
D. Gradul de supraacoperire incisivă în plan vertical poartă
denumirea de overjet;
E. Este un raport esențial pentru asigurarea rolului funcțional al
acestor dinți în mișcarea de propulsie și lateralitate cu contact
dento-dentar.
Răspuns: B, C, E
CM 77. Despre stopurile ocluzale de clasa a III-a se poate afirma că:

A. Cuspizii palatinali ai premolarilor și molarilor contactează
fosetele distale ale dinților omologi inferiori, cu o excepție;
152
B. Cuspizii distali ai molarilor secunzi și ai celor de minte și
cuspidul centro-vestibular al molarului prim inferior
contactează tripodic cu foseta centrală antagonistă;
C. Marginile libere ale frontalilor inferiori se sprijină pe fețele
D. Cuspizii premolarilor și cei meziali ai molarilor realizează
puncte de sprijin cu creasta marginală mezială ale omologului
și cea distală a dintelui situat mezial de acesta;
E. Cuspizii mezio-palatinali ai molarilor superiori contactează
fosetele centrale antagoniste.
Răspuns: A, E
CM 78. Cuspizii inactivi ai determinantului anterior sunt reprezentați

de:
A. Cuspizii vestibulari ai premolarilor și molarilor inferiori;
B. Cuspizii vestibulari la maxilar;
C. Cuspizii vestibulari ai caninilor inferiori;
D. Cuspizii linguali mandibulari;
E. Cuspizii palatinali ai premolarilor și molarilor superiori.
Răspuns: B, D
CM 79. Rolul cuspizilor inactivi este:

A. Mențin dimensiunea verticală de ocluzie;
B. Concentrează solicitările asupra dinților în axul lung al
acestora;
C. Nu permit migrări ale dinților;
D. Prin versanții lor de ghidaj asigură conducerea mandibulei în
mișcările de lateralitate;
E. Anulează componentele orizontale ale forțelor ocluzale.
Răspuns: D, E
CM 80. Printre particularitățile schemei ocluzale ,,freedom in centric”

nu se numără:
A. Raportul tripodic cuspid/fosetă;
B. În lateralitate protecție canină;
C. Deglutiția se face în intercuspidare maximă;
D. Lipsa contactelor de partea de balans în lateralitate;
153
E. Contacte dento-dentare la toți dinții frontali și laterali, mișcarea
de propulsie fiind asigurată de ghidajul incizal.
Răspuns: A, B, D
CM 81. Referitor particularităților schemei ocluzale gnatologice

(organice), următoarele afirmații sunt adevărate, cu excepția:
A. Intercupidarea maximă coincide cu relația centrică (point
centric);
B. Deglutiția se face în intercuspidare maximă;
C. Mișcarea de propulsie este asigurată prin ghidaj incizal;
D. În mișcarea de lateralitate mandibula este condusă de partea
lucrătoare prin ghidaj de grup;
E. Raport ocluzal cuspid/creastă marginală.
CM 82. Ocluzia funcțională este caracterizată de existența următorilor

factori:
A. Factorul formă;
B. Factorul timp;
C. Factorul continuității suprafețelor vestibulare;
D. Factorul forță;
E. Factorul de mișcare.
CM 83. Rolul meniscului este multiplu:

A. Are rol de tampon;
B. Facilitează, prin caracterul ginglimo-artroidal al articulației,
retropulsia mandibulei;
C. Separă cavitatea articulară în două compartimente;
D. Transformă cele două suprafețe articulare în congruente;
E. Determină mișcările reflexe ale mandibulei.
Răspuns: A, C, D
CM 84. Printre ligamentele articulației temporo-mandibulare se

numără:
A. Ligamentele laterale;
154
B. Ligamentul medial;
C. Ligamentul sfenomandibular;
D. Ligamentul temporomandibular;
E. Ligamentul stilomandibular.
CM 85. Mișcările la care participă mușchii mobilizatori ai mandibulei

în funcție de stimularea la care răspund, sunt:
A. Stimularea bulbară determină mișcările automatizate;
B. Stimularea corticală determină mișcările voluntare;
C. Stimularea mezencefalică determină efectuarea mișcărilor
automatizate;
D. Stimularea bulbo-protuberențială determină mișcări reflexe ale
mandibulei;
E. Stimularea centrală determină mișcările involuntare.
Răspuns: B, C, D
CM 86. Despre poziția fiziologică de postură se poate afirma:

A. Este o relație posturală ,,statică” a mandibulei față de maxilar;
B. În această poziție, între arcade se poate evidenția o ușoară
inocluzie de 3-5 mm (,,freeway space”) ;
C. Este inconstantă;
D. Grupele musculare se află într-un relativ echilibru tonic;
E. Este variabilă în funcție de anumiți factori de ordin loco-
regional și general.
CM 87. Importanța poziției de intercuspidare maximă constă în faptul

că ea:
A. Permite contracția mandibulei față de maxilar;
B. Anulează și compensează forțele orizontale;
C. Asigură stabilitatea mandibulei față de maxilar;
D. Prin versanții de ghidaj asigură conducerea mandibulei în
mișcările de lateralitate;
E. Orientează forțele ocluzale în axul lung al dinților.
155
CM 88. Din punct de vedere gnatoprotetic, examinarea statică în
intercuspidare maximă trebuie:
A. Să aprecieze dimensiunea verticală centrică;
B. Să evidențieze stopurile ocluzale (cantitative și calitative) ;
C. Să stabilească tipul de contactare dento-dentară;
D. Să aprecieze natura curbelor sagitală și transversală;
E. Să aprecieze spațiul de inocluzie.
CM 89. Următoarele afirmații sunt adevărate despre situația în care

poziția de intercuspidare maximă nu coincide cu cea de relație
centrică a mandibulei:
A. Poate îmbrăca aspecte fiziologice atunci când este posibilă
ușoara alunecare sagitală a mandibulei, cu contactare dentară;
B. ,,Triunghiul de toleranță ocluzală” are o bază de 2 mm
orientată posterior;
C. Se însoțește și cu posibilitatea unei ușoare deplasări laterale a
cuspidului de sprijin în fosa antagonistă (wide centric) ;
D. Ușoara alunecare sagitală (pe o suprafață de 1,55-1,75 mm)
poartă denumirea de long centric;
E. Libertatea de deplasare a cuspidului de sprijin ,,in centric” a
fost descrisă de Mario Spirgi sub denumirea de ,,triunghi de
toleranță ocluzală”.
CM 90. În clasificarea gnatologică a relațiilor ocluzale statice se disting

următoarele tipuri de relații ocluzale, cu excepția:
A. Tip II A: condilii trebuie să se deplaseze de la postura centrică
adaptată pentru a realiza IM;
B. Tip III: această stare este tranzitorie și tratabilă;
C. Tip IV: relația ocluzală este într-o fază de alterare continuă;
D. Tip III: RC sau cea de postură centrică adaptată poate fi
verificată;
E. Tip IV: în acest tip se pot încadra ocluzia deschisă frontală
progresivă, protruzia mandibulară progresivă.
Răspuns: D, E
156
CM 91. Aplicațiile clinice ale tipurilor de relații ocluzale cuprinse în
clasificarea gnatologică a relațiilor ocluzale statice sunt:
A. Tip III: foarte rar se apelează la agenți medicamentoși sau la
gutiere ocluzale;
B. Tip II și II A: prin corectarea ocluziei sunt reversibile în tipul I
sau I A;
C. Tip IV: necesită cel mai complex tratament, din cauza lipsei
unei poziționări stabile a condililor, la care să se raporteze
ocluzia;
D. Tip III: reclamă corectarea disfuncției ATM înaintea finalizării
tratamentului ocluzal;
E. Tip II și II A: lipsa disconfortului, prognostic excelent.
CM 92. Referitor la analiza cinematicii mandibulare în plan orizontal se

pot afirma următoarele:
A. Aria mișcărilor funcționale se situează în jurul poziției de
intercuspidare maximă;
B. Este o reprezentare schematică a deplasării punctului
interincisiv superior în plan orizontal;
C. Aspectul de ansamblu este romboid;
D. Este de fapt porțiunea superioară a cuspoidului;
E. Această analiză este esențială pentru înțelegerea setărilor
articulatoarelor parțial programabile la mișcările de lateralitate.
CM 93. Criteriul conform căruia trebuie să se producă dezocluzia

dinților cuspidați de partea inactivă (de balans) în mișcarea de
lateralitate, este important deoarece:
A. Contactele de partea inactivă generează bruxism;
B. Condilul orbitant (nelucrător) nu mai are sprijin în articulație;
C. Contactele inactive sunt ineficiente funcțional;
D. De partea inactivă forțele sunt orientate paraxiale;
E. Dinții cuspidați nu au nici un rol funcțional în incizia
alimentelor.
157
CM 94. Stopurile ocluzale stabile și simultane în relație centrică și în
intercuspidare maximă (stabile, simultane, simetrice și
multiple):
A. Dirijează solicitările ocluzale paraaxial;
B. Permit alunecarea mandibulei fără impacte;
C. Presupun existența unui lăcaș în care să găzduiască elementele
de sprijin ocluzal;
D. Realizează uzura fiziologică a dinților;
E. Reduc constrângerile la care este supus fiecare dinte.
CM 95. Parametrii care influențează morfologia ocluzală și a feței

palatinale a frontalilor superiori sunt:
A. Curba sagitală de ocluzie: cu cât e mai pronunțată, cu atât mai
accentuat trebuie să fie relieful ocluzal al dinților laterali;
B. Curba transversală de ocluzie: neregularitățile acesteia pot
determina interferențe lucrătoare și nelucrătoare mișcările de
lateralitate;
C. Înclinația pantei tuberculului articular: cu cât este mai mare, cu
atât mai puțin pronunțat poate fi relieful ocluzal și mai
accentuate concavitățile de pe fețele palatinale ale frontalilor
superiori;
D. Unghiul dintre planul ocluzal și panta tuberculului articular: cu
cât este mai mic, cu atât mai înalți pot fi cuspizii dinților
laterali;
E. Gradul de overbite și overjet au o influență inversă asupra
morfologiei suprafețelor ocluzale.
Răspuns: B, E
CM 96. Clasificarea mișcărilor mandibulei se face după următoarele

criterii:
A. După criteriul combinării mișcărilor: deschidere și propulsie;
B. După contactarea dentară: fără contactare dento-dentară;
C. După amplitudine: funcționale;
D. După criteriul combinării mișcărilor: sagitale;
158
E. După amplitudine: limită.
CM 97. Despre atașamentul posterior meniscal sau zona bilaminară se

pot preciza următoarele:
A. Este alcătuit din țesut retromeniscal conjunctiv nevascularizat;
B. Este format din două straturi: unul superior colagen și altul
inferior elastic;
C. Această structură leagă meniscul de peretele posterior al
capsulei articulare care înconjoară articulația;
D. Permite poziționarea mandibulei în ocluzie habituală fără
influența factorului muscular și fără interferențe;
E. Are rolul de - sprijin vascular hidrodinamic tridimensional
pentru poziționare corectă condilo-meniscală în timpul
masticației și fonației.
Răspuns: C, D, E
CM 98. În ceea ce privește determinantul posterior (articular) al

ocluziei se pot preciza următoarele:
A. Articulația temporo-mandibulară umană este de tip ginglimo-
artroidal;
B. Suprafețele articulare sunt reprezentate de cavitatea glenoidă
pe de o parte și de condilul mandibulei pe de altă parte;
C. Panta tuberculului articular are o înclinație de 5-55°, cu o
medie de 33°;
D. Condilul mandibulei are o formă alungită;
E. Meniscul articular este vascular, cu fibre nervoase în zona
centrală.
Răspuns: A, B, C
CM 99. Despre panta tuberculului articular se pot preciza următoarele:

A. Are o înclinație de 5-55°;
B. Are o dimensiune transversală de 8-20 mm;
C. Are o înclinație medie de 33°;
D. Lungimea acestei pante este în medie de 20 mm;
E. Pe această suprafață are loc alunecarea anterioară a condilului
mandibulei la deschiderea gurii și mișcările de propulsie.
159
Răspuns: A, C, E
CM 100. Normele unei ocluzii funcționale, sintetizate de reprezentanții

școlii gnatologice din Florida, unanim acceptate la ora actuală,
sunt:
A. Stopuri ocluzale stabile și simultane în relație centrică și în
intercuspidare maximă;
B. Ghidaj anterior în armonie cu posibilitățile articulațiilor
temporo-mandibulare și cu mișcările funcționale ale
mandibulei;
C. Dezocluzia dinților cuspidați în cursul mișcării de propulsie;
D. Dezocluzia dinților cuspidați de partea activă în mișcarea de
lateralitate;
E. Absența interferențelor la nivelul cuspizilor de partea inactivă
în mișcarea de lateralitate.
Răspuns: A, B, C
CM 101. Următoarele afirmații sunt caracteristici generale ale protezelor

fixe, cu excepția:
A. Sunt fixate permanent la nivelul unor dinți restanți sau
implanturi dentare;
B. Deplasările funcționale ale lucrărilor protetice fixe sunt egale
sau mai mari față de cele ale dinților naturali;
C. Au un volum aproximativ egal cu cel al dinților restaurați;
D. Pot prezinta doar sprijin parodontal;
E. Prezintă un potențial mai mult de integrare morfo-funcțională
în raport cu protezele mobilizabile.
Răspuns: B, D
CM 102. Sunt proteze fixe unidentare extracoronare:

A. Coroanele totale;
B. Coroanele ecuatoriale;
C. Coroane parțiale: 7/8 pentru molarii mandibulari;
D. Fațete;
E. Inlay.
Răspuns: A, B, D
160
CM 103. Următoarele proteze fixe unidentare extracoronare sunt
considerate coroane parțiale:
A. Coroane ecuatoriale;
B. Coroane 4/5 pentru laterali;
C. Onlay;
D. Fațete;
E. Coroane ¾ pentru frontali.
Răspuns: B, C, E
CM 104. Uzura dentară patologică poate avea una sau o asociere a

următoarelor:
A. Abraziunea provocată de materiale restauratorii antagoniste
excesiv de dure, rugoase;
B. Uzura provocată prin un periaj incorect excesiv;
C. Abfracția - pierderea de substanță dură dentară, de origine
mecanică, la locul exercitării forțelor;
D. Atriția provocată de bruxism sau alte parafuncții ocluzale;
E. Uzura prin suprasolicitare.
CM 105. Principiile de aplicare ale claselor diagnostice ale clasificării

ACP sunt următoarele, cu excepția:
A. Planul de tratament influențează nivelul diagnostic în care este
încadrat pacientul;
B. Tratamentul protetic este indicat numai după cel de stabilizare
parodontală;
C. În cazul pacienților edentați total maxilar și parțial mandibular,
ambele arcade se încadrează în clasa a IV-a diagnostică;
D. Existența unor obiective terapeutice estetice crește cu o unitate
complexitatea clasificării la pacienții evaluați inițial în clasele I
sau a II-a;
E. Tratamentul protetic nu poate schimba nivelul diagnostic
inițial.
Răspuns: A, E
161
CM 106. Pietrele diamantate pentru turbină, utilizate în prepararea
dinților pentru proteze fixe, pot fi:
A. Conice (6 grade) cu diametrul maxim de 1-2 mm, ascuțite la
vârf;
B. Conice (6 grade) plate la vârf;
C. Conice (6 grade) în formă de flacără la vârf;
D. Efilate lungi și scurte;
E. Minge de rugby/pară/roată.
CM 107. Instrumentarul utilizat în prepararea dinților pentru proteze fixe

include următoarele:
A. Pietre diamantate pentru turbină conice (6 grade) cu diametrul
maxim de 1-2 mm, rotunjite la vârf - pentru șanțurile de ghidaj;
B. Pietre diamantate pentru turbină minge de rugby/pară/roată
pentru fețele vestibulare ale dinților frontali mandibulari;
C. Freze pentru preparare radiculară, de obicei specific tipului de
pivoturi radiculare folosit în laborator;
D. Instrumente acționate de ultrasunete pentru finisarea
preparațiilor;
E. Freze speciale pentru șanțuri de ghidaj.
CM 108. Erorile preparațiilor pentru proteze dentare fixe pot fi:

A. Erori severe (grave) - înălțime mai mică de 3 mm corelată cu
conicitate mai mare de 30 de grade;
B. Erori de gravitate medie - conicitate mai mare de 30 de grade,
înălțime mai mică de 3 mm;
C. Erori critice - spațiu cervical insuficent pentru tipul de material
ales;
D. Erori critice - spațiul funcțional (ocluzal) insuficient;
E. Erori de gravitate redusă - atingerea țesuturilor moi.
Răspuns: A, B, D
162
CM 109. Erorile de gravitate medie ale preparațiilor pentru proteze
dentare fixe sunt:
A. Conicitate mai mare de 30 de grade, înălțime mai mică de 3
mm;
B. Atingerea involuntară a dinților vecini;
C. Spațiul funcțional (ocluzal) insuficient;
D. Retentivități care nu ajung la limita cervicală;
E. Nefinisarea pragului cervical.
Răspuns: A, B
CM 110. Sunt considerații generale ale planului de tratament în

protezarea fixă:
A. Opțiunile terapeutice nu sunt mutual exclusive. La pacienții cu
edentații multiple pot fi folosite soluții diferite;
B. Tratamentul protetic este contraindicat total sau parțial, atunci
când: este previzibil riscul de iatrogenie;
C. Secvența planului de tratament protetic fix este de sine
stătătoare și nu se face în corelație cu raporturile ocluzale și
simptomatologia/patologia temporo-mandibulară;
D. Patologia generală dar și elemente de status socio-profesional
(personal) pot modifica soluția sau secvența terapeutică;
E. Soluția de tratament optimă trebuie să acopere cel mai bine
nevoile pacientului, într-o manieră durabilă, cu procedurile
terapeutice cel mai puțin invazive.
CM 111. Planul de tratament în protezarea fixă - pentru restaurări

protetice izolate - conformativ, presupune următoarele:
A. Dacă primul contact în poziția condiliană se stabilește pe alți
dinți decât cei care urmează să fie preparați și nu există semne
de traumă ocluzală pe acești dinți, este necesară echilibrarea
ocluziei dentare în această poziție și amânarea tratamentului
protetic definitiv - verificarea stabilității ocluzale pentru
interval de circa 3 luni;
B. Dacă dinții pe care se stabilește primul contact au semne de
traumă ocluzală se echilibrează ocluzia în poziția condiliană
până când primul contact se face și pe alți dinți decât cei cu
semne de traumă ocluzală;
163
C. Dacă primul contact în poziția condiliană se stabilește pe
dintele sau dinții care urmează să fie preparați, se poate trece la
realizarea restaurărilor protetice fixe, în raporturi ocluzale
conformative celor preexistente;
D. Dacă există probleme musculare este necesară terapie de
relaxare musculară prealabilă tratamentului protetic definitiv;
E. După obținerea relaxării musculare, este necesară identificarea
reproductibilă a unei poziții condiliene, în care pacientul să
poziționeze spontan mandibula.
Răspuns: B, D, E
CM 112. Planul de tratament în protezarea fixă - pentru reabilitări orale -

reconstructive, presupune următoarele:
A. Se stabilesc ghidajele ocluzale adecvate cazului clinic;
B. Orice tip de ghidaj poate funcționa, dar e recomandabil să
înceapă pe canin și să antreneze progresiv dinții din vecinătate;
e recomandabil să fie mai abrupt decât mai aplatizat;
C. Dacă există probleme musculare este necesară terapie de
relaxare musculară prealabilă tratamentului protetic definitiv;
D. După obținerea relaxării musculare este necesară identificarea
reproductibilă a unei poziții condiliene, în care subiectul să
poziționeze controlat mandibula;
E. Se stabilește prin intermediul stopurilor ocluzale din zona
frontală, dimensiunea verticală de ocluzie convenabilă din
punct de vedere estetic și restaurator.
Răspuns: A, D
CM 113. Planul de tratament prin proteze fixe unitare presupune

A. Coroanele metalo-ceramice reprezintă opțiunea standard de
fixă care a demonstrat longevitate, rezistență mecanică și
estetică;
B. Coroanele total ceramice reprezintă opțiunea de elecție pentru
o estetică naturală a restaurărilor, fiind indicate pe orice dinte;
C. Coroanele ecuatoriale sunt indicate pe dinți laterali globuloși,
ca o alternativă la coroana metalică totală;
D. Coroanele parțiale ¾ sunt indicate ca opțiune restauratoare
alternativă la pinlay și pinlegde la pacienții cu boală de reflux
164
gastroesofagian;
E. Coroanele metalice de acoperire totală pentru închiderea
tremelor la dinții laterali.
CM 114. Coroanele metalice de acoperire totală sunt indicate:

A. Pe molari și premolari cu distrucții importante prin carie,
fractură, atriție ocluzală, abfracție, distrofie ce nu pot fi
rezolvate prin restaurări mai conservatoare;
B. Pe dinți laterali cu înălțime coronară mare;
C. Pentru închiderea tremelor la dinții laterali;
D. Pentru imobilizarea dinților laterali parodontotici;
E. Ca elemente de agregare meziale în punțile dentare.
Răspuns: A, C, D
CM 115. Coroanele parțiale ¾ sunt indicate:

A. Pe dinți laterali globuloși;
B. Ca elemente individuale sau ca elemente de agregare meziale
în breșe unidentare;
C. Ca opțiune restauratoare alternativă la pinlay și pinlegde la
pacienții cu boală de reflux gastroesofagian;
D. Pe dinți frontali și laterali vitali, cu fața vestibulară indemnă;
E. Pe molari cu distrucții importante prin carie, fractură, atriție
ocluzală.
Răspuns: B, C, D
CM 116. Indicațiile coroanelor total ceramice sunt următoarele:

A. Dinți cu distrucții moderate de smalț și dentină;
B. Dinți cu înălțime coronară suficientă și solicitări mecanice
moderate;
C. Ca elemente individuale sau ca elemente de agregare meziale
în breșe unidentare;
D. Pentru închiderea tremelor la dinții laterali;
E. Pentru imobilizarea dinților laterali parodontotici.
Răspuns: A, B
165
CM 117. Referitor planului de tratament protetic fix al edentațiilor
parțiale, se pot preciza următoarele:
A. Este formal contraindicată protezarea edentațiilor și/sau a
dinților din zona frontală, în absența asigurării suportului
posterior;
B. Restaurarea arcadelor edentate este complicată de modificări la
nivelul structurilor restante de tipul migrărilor dentare ale
vecinilor și antagoniștilor;
C. Capacitatea dinților stâlpi de a suporta solicitările mecanice de
la nivelul corpului de punte a fost clasic legată de mărimea
suprafețelor radiculare implantate în osul alveolar;
D. Corpurile de punte suferă fenomene de arcuire, dependentă de
dimensiunile lor. Amplitudinea arcuirii este direct
proporțională cu cubul înălțimii cervico-ocluzale a corpului de
punte;
E. Corpurile de puncte situate în zonele de curbură ale arcadelor
induc, la nivelul dinților stâlpi, solicitări de basculare în afara
poligonului de sprijin reprezentat de rădăcinile acestora.
CM 118. Referitor conectorilor punților dentare, este contraindicată

utilizarea celor non-rigizi în următoarele cazuri:
A. În cazul dinților stâlpi cu mobilitatea redusă;
B. În cazul în care partea distală a punții cu conector non-rigid are
drept antagonist o proteză parțială mobilizabilă sau o zonă
edentată;
C. În cazul unor corpuri de punte mai lungi de un dinte
intermediar;
D. În cazul unor corpuri de punte mai lungi de doi dinți
intermediari;
E. În cazul dinților stâlpi cu mobilitate accentuată.
Răspuns: B, C E
CM 119. Următoarele afirmații despre punțile în extensie sunt adevărate:

A. Sunt sprijinite la o singură extremitate a edentației, generând
astfel solicitări nefavorabile;
B. Sunt considerate soluții protetice riscante și trebuie indicate cu
discernământ;
166
C. Absența incisivului lateral poate fi protezată printr-o punte cu
extensie agregată doar pe canin, cu anumite precauții;
D. Extensia distală de pe incisivul central este contraindicată;
E. Absența celui de-al doilea premolar poate fi protezată, în
condiții favorabile, printr-o punte cu extensie mezială.
CM 120. Absența incisivului lateral poate fi protezată printr-o punte cu

extensie agregată doar pe canin, cu următoarele precauții:
A. Se pot prepara pinteni de sprijin în obturații disto-linguale pe
incisivul central vecin;
B. Se poate modela fața mezială a extensiei astfel încât să
încercuiască într-o oarecare măsură fața distală a incisivului
central vecin - igienizarea spațiului devine însă mai dificilă;
C. Se elimină contactele ocluzale statice și dinamice de la nivelul
extensiei;
D. Se pot prepara pinteni de sprijin în incrustații mezio-linguale
pe incisivul central vecin;
E. Se utilizează aliaje metalice mai rigide.
Răspuns: A, B, C
CM 121. Ideal, în etapa de amprentare, se transmit în laboratorul de

tehnică dentară următoarele elemente:
A. Dinții stâlpi cu suprafețele preparațiilor; limita cervicală a
preparațiilor; zonele rămase nepreparate de la nivelul dinților
stâlpi; forma parodonțiului marginal;
B. Suprafețele crestelor edentate;
C. Suprafețele dinților vecini viitoarei restaurări protetice;
D. Suprafețele dinților omologi ai viitoarelor restaurări;
E. Reperele alegerii viitorilor dinți artificiali.
CM 122. Metodele de evicțiune gingivală sunt următoarele:

A. Metoda laserului - acționează la nivelul epiteliului intern al
șanțului gingival dentar prin vaporizarea unui strat de țesut
gingival și coagularea instantanee;
B. Metoda chiuretajului rotativ constă în eliminarea prin frezarea
167
unei grosimi reduse de țesut gingival din peretele extern al
șanțului gingivo-dentar;
C. Metoda electrochirurgicală constă în eliminarea cu ajutorul
bisturiului electric, a unui strat de țesut gingival din peretele
intern al șanțului gingivo-dentar;
D. Metoda chemo-mecanică este metoda cea mai folosită; se
realizează prin introducerea în șanțul gingivo-dentar a unui
șnur care este impregnat cu o substanță astringentă sau
vasoconstrictoare;
E. Metoda electrochirurgicală - există un risc mare de retracție
gingivală; folosirea bisturiului electric este contraindicată la
pacienții cu pacemaker sau la cei care au pompe de insulină.
CM 123. Despre substanțele utilizate în metoda de evicțiune gingivală

chemo-mecanică se pot preciza următoarele:
A. Sulfatul de fier produce colorarea definitivă a țesutului
gingival;
B. Substanțele astringente folosite pentru evicțiunea gingivală
sunt clorura de aluminiu și sulfatul feric, iar cele
vasoconstrictoare epinefrina și decongestionanți nazali sau
oftalmici;
C. Clorura de aluminiu are și rol hemostatic. Lărgirea gingivală
obținută în urma utilizării timp de 3-5 minute este de
aproximativ 0,14 mm;
D. Epinefrina trebuie utilizată cu precauție deoarece poate cauza
creșterea ritmului cardiac;
E. Concentrațiile mai mari de 15% de clorură de aluminiu pot
produce distrucții tisulare.
Răspuns: B, D, E
CM 124. Sulfatul de fier utilizat în metoda de evicțiune gingivală

chemo-mecanică:
A. Produce colorarea tranzitorie a țesutului gingival;
B. Produce o hemostază excelentă;
C. Lezează minim țesutul gingival;
D. Are un gust extrem de neplăcut;
168
E. Trebuie utilizat cu precauție deoarece poate cauza creșterea
ritmului cardiac.
CM 125. Materialele de amprentă se clasifică în:

A. Materiale rigide și semirigide ireversibile (gips, acrilat, paste
ZOE);
B. Rigide reversibile (compounduri, ceruri, materiale
bucoplastice);
C. Elastice reversibile (hidrocoloizii agar-agar);
D. Elastice ireversibile (hidrocoloizi reversibili, elastomerii de
sinteză: polisulfuri, siliconi, polieteri, vinil polieteri siliconi);
E. Elastice reversibile (alginatele).
Răspuns: A, B, C
CM 126. Următoarele afirmații despre materialele de amprentare sunt

adevărate, cu excepția:
A. Hidrocoloizii reversibili (alginatele) se folosesc pentru
amprenta preliminară în vederea obținerii modelelor de studiu
și document;
B. Polisulfidele (tiocauciucuri) se prezintă în sistem pastă-pastă
(bază și catalizator), în două consistențe (medie și fluidă);
C. Siliconii de condensare sunt obținuți printr-o reacție de
policondensare între o bază (polivinilmetilsiloxan) și un
catalizator (polisiloxan cu o grupare vinil terminală);
D. Siliconii de adiție sunt obținuți în urma unei reacții de
poliadiție între o bază (polidimetilsiloxan) și un catalizator
(octoat de staniu și ortosilicat de etil);
E. Polieterii se prezintă în formă de pastă-pastă în cartușe care se
pot monta la un aparat de malaxare automată.
Răspuns: A, E
CM 127. Referitor portamprentelor (lingurilor) standard, se pot preciza

A. Sunt prevăzute cu retenții pentru materialele de amprentă sub
formă de orificii, fante, nervuri sau șanțuri;
B. Se pot folosi suplimentar și adezivi, care se aplică prin
169
pensulare pe suprafața externă a lingurii;
C. Pot avea diferite dimensiuni, existând de obicei 1-2 mărimi
pentru fiecare arcadă;
D. Pot fi totale (pentru amprentarea întregii arcade) sau parțiale
(de hemiarcadă sau segmentare);
E. Există și linguri segmentare pentru amprentă bimaxilară.
Răspuns: B, C
CM 128. Despre amprenta bimaxilară în ocluzie se poate preciza:

A. Amprenta se realizează în poziția de intercuspidare maximă,
folosind linguri de tip triple trays;
B. Amprenta va include dintele preparat, vecinii acestuia, dinții
antagoniști și relația de ocluzie;
C. Se folosește pentru 1-2 coroane singulare și reconstituiri
corono-radiculare, cu condiția existenței ocluziei stabile;
D. Se poate amprenta și fără lingură, amprenta rezultată fiind
suficient de rigidă pentru ca la turnarea modelului să nu se
deformeze;
E. Este contraindicată pentru mai mult de două coroane singulare,
punți, coroane elemente de agregare pentru proteze.
CM 129. Cele mai frecvente erori detectabile în amprentare sunt

următoarele:
A. Bule de aer în zonele critice (limita cervicală preparației și
suprafețele proximale);
B. Limita preparației neclară;
C. Material de amprentă care nu a făcut priză;
D. Omogenizare incorectă a materialului de amprentă;
E. Vizibilitatea lingurii prin amprentă.
CM 130. Limita preparației neclară la nivelul amprentei poate fi o eroare

cauzată de:
A. Alegerea incorectă a portamprentei ca dimensiuni (linguri prea
scurte);
B. Lipsa deretentivizării zonelor retentive;
170
C. Plasarea marginilor preparației adânc subgingival în apropierea
inserției epiteliale;
D. Prepararea manuală a materialului de amprentă cu încorporarea
de aer;
E. Prezența sângelui sau a salivei în șanțul gingivo-dentar înainte
de preparare.
Răspuns: C, E
CM 131. Defectele invizibile ale amprentelor pot fi cauzate de:

A. Deformarea permanentă;
B. Desprinderea invizibilă a amprentei de lingură;
C. Dezinfecția incorectă a amprentei - poate conduce la
distorsionarea iremediabilă a amprentei;
D. Reculul lingurii și al amprentei - se produce în special în cazul
amprentelor luate cu materiale cu consistență chitoasă;
E. Vizibilitatea lingurii prin amprentă.
CM 132. În ceea ce privește verificarea și adaptarea la nivel marginal a

lucrării protetice fixe (proba intraorală), sunt adevărate
următoarele afirmații:
A. Controlul se face prin inspecție vizuală, dacă pragul este
supragingival sau cu ajutorul unei sonde dacă pragul este situat
subgingival;
B. Dacă coroana este prea lungă, medicul va observa albirea
gingiei datorită ischemiei țesutului gingival;
C. Dacă coroana este prea scurtă, se impune refacerea acesteia;
D. Prezența unui șanț între pragul cervical și marginea restaurării
este acceptabilă clinic cu anumite condiții;
E. Uneori coroana poate avea marginile prea groase ieșind în
afara pragului circular, perceput cu sonda ca o treaptă retentivă.
CM 133. Lucrarea protetică fixă trebuie să se încadreze în morfologia

arcadei respective și să se înscrie în curburile vestibulare și
orale ale acesteia. De aceea, se vor verifica:
A. Ambrazurile interproximale și cervicale cu prezența
171
triunghiurilor negre;
B. Formă și poziția dinților lucrării protetice în ansamblu;
C. Poziția și forma marginii incizale paralelă cu buza superioară;
D. Spațiul negativ pe fondul căruia se văd ambrazurile incizale;
E. Treimea gingivală (să nu fie supraconturată).
Răspuns: B, D, E
CM 134. Clasificarea cimenturilor provizorii cuprinde:

A. Cimenturi pe bază de hidroxid de calciu, indicate în special în
cazurile de hipersensibilitate a bonturilor vitale;
B. Cimenturi pe bază de oxid de zinc fără eugenol substituie uleiul
de cuișoare cu un alt ulei volatil;
C. Cimenturi pe bază de policarboxilați;
D. Cimenturi pe bază de rășini;
E. Cimenturi pe bază de glas-ionomer modificate cu rășină.
CM 135. Despre cimenturile compozite se pot preciza următoarele:

A. Aderă chimic la compozitele pentru obturație și la ceramica
dentară gravată și silanizată, crescând în acest fel rezistența la
fractură a coroanelor integral ceramice;
B. Au proprietăți mecanice mai slabe decât cimenturile glas-
ionomere modificate cu rășini și cimenturile compomer;
C. Dezavantajul cel mai mare al acestora îl reprezintă
solubilizarea în cazul expunerii la umezeală în perioada inițială
de priză;
D. În timpul prizei trec printr-o fază elastică în care dacă se
încearcă îndepărtarea excesului, se produce „tragerea”
materialului de sub marginile coroanelor;
E. Pot prezenta un mecanism dual de polimerizare sau pot fi
autopolimerizabile.
Răspuns: A, E
172
CM 136. În ceea ce privește colarea sau cimentarea adezivă se pot
A. Ceramicile cu matrice bazată pe silice se pot grava cu acid
fluorhidric;
B. După gravare, se aplică primeri universali (silani) sau specifici
pentru ceramică;
C. Este recomandabilă curățirea finală a restaurării în baie de
ultrasunete, urmată de spălare simplă și uscare;
D. În cadrul cimentării lucrărilor protetice din zirconia se
recomandă sablarea cu oxid de aluminiu de 30-50 microni a
intradosului coroanelor la maxim 2 bari pentru 20-30 s;
E. Prepararea adezivă a substratului dentar se face în mod specific
pentru smalț/dentină.
CM 137. Condițiile clinice și radiologice care permit realizarea RCR

includ:
A. Absența radiologică sau control terapeutic pentru leziunile
cronice periapicale și parodontale marginale;
B. Acces clinic pentru dezobturarea radiculară pe lungimea de
lucru;
C. Rădăcina dreaptă pentru lungimea de lucru recomandată;
D. Raportul rădăcină/coroană de măsurat pe radiografia
retroalveolară infraunitar;
E. Tratament endodontic corect.
CM 138. Obiectivele generale ale preparațiilor pentru proteze fixe sunt:

A. Asigurarea unei axe de inserție fără obstacole reprezentate de
fețele laterale ale preparațiilor sau dinților vecini ai
preparațiilor;
B. Crearea unei limite cervicale care se asigure etanșeitate,
rezistență și estetică corespunzătoare tipului de material
utilizat;
C. Nu este recomandată marcarea profunzimii preparațiilor cu
pietre diamantate cilindrice scurte sau sferice;
D. Preparația minimă suficientă - economia de țesuturi dentare
proprii;
173
E. Asigurarea spațiului suficient din punct de vedere funcțional și
estetic pentru tipul de material utilizat față de poziția finală a
restaurării protetice.
CM 139. Geometria limitei cervicale a preparațiilor pentru proteze fixe

variază în funcție de tipul restaurării, materialele de restaurare
și tehnica de fixare, astfel:
A. Pragul drept cel puțin 1 mm se recomandă pentru coroane
integral ceramice, coroane mixte cu aliaje nobile sau pentru
bonturi lungi;
B. Pragul rotunjit - sfert de elipsă de lățime 0,2-1 mm se
recomandă pentru coroanele monolitice;
C. Pragul rotunjit lat peste 1 mm se recomandă pentru coroanele
mixte și fațete;
D. Pragul rotunjit - sfert de elipsă de lățime 0,2-1 mm se
recomandă pentru fațete;
E. Pragul rotunjit lat peste 1 mm se recomandă pentru coroanele
integral ceramice.
Răspuns: B, D, E
CM 140. Ceramicile cu matrice vitroasă cuprind următoarele categorii,

cu excepția:
A. Alumina armată cu zirconia;
B. Ceramici aluminoase infiltrate cu o fază vitroasă;
C. Ceramici de origine naturală (feldspatice);
D. Ceramici de sinteză - pe bază de fluorapatite;
E. Vitroceramici în matrice organică interpenetrantă.
Răspuns: A, E
CM 141. Conform principiului biomecanic, retenția protezelor fixe este

influențată de următorii factori:
A. Cimentul de fixare;
B. Geometria preparației;
C. Grosimea peliculei de ciment;
D. Materialul de restaurare;
E. Gradul de integritate al dinților vecini.
174
CM 142. Plasarea ideală a limitei cervicale a preparației este

supragingivală și prezintă o serie de avantaje:
A. Creează posibilitatea efectuării brunisării marginale la
restaurările din aliaje nenobile;
B. Evită lezarea accidentală a parodonțiului marginal;
C. Exactitate, ușurință, vizibilitate în timpul fazelor clinice;
D. Permite controlul igienizării zonei de tranziție dento-protetică;
E. Permite controlul periodic al vitalității pulpare.
CM 143. Evitarea lezării accidentale a dinților vecini în timpul preparării

dinților pentru proteze fixe, se asigură prin următoarele
metode:
A. Menținerea unei margini vestibulare de smalț în timpul
preparației;
B. Utilizarea prealabilă a separatoarelor interdentare utilizate în
ortodonție;
C. Utilizarea unor freze foarte subțiri pentru separația proximală;
D. Matrice metalică de protecție aplicate interdentar;
E. Utilizarea unor instrumente de mână pentru separația
proximală.
CM 144. Fațetele pot fi realizate astfel:

A. Fațete cu preparație vestibulară;
B. Fațete cu preparație vestibulară și linguală;
C. Fațete fără preparație;
D. Fațete duble, ecuatoriale;
E. Fațete fără preparație segmentară.
CM 145. Referitor protezelor fixe unidentare extracoronare cu agregare

intraradiculară, se pot preciza următoarele:
A. Cerințele de paralelism între preparațiile pe care se inseră
175
coroane solidarizate sau punți dentare sunt mai riguroase în
cazul restaurărilor cu pivoturi radiculare decât în cel al
coroanelor de înveliș;
B. Înglobează în preparație diverse tipuri de elemente
intracoronare, pentru a spori retenția dento-protetică;
C. Pentru realizarea unor coroane cu pivot radicular este necesară
îndeplinirea unor condiții restrictive legate de morfologia
corono-radiculară a dinților stâlpi;
D. Pivoturile radiculare impun, la nivelul dinților stâlpi, un
sacrificiu mare de țesuturi dure - ceea ce determină scăderea
rezistenței la fractură a acestora;
E. Se pot asocia șanțuri suplimentare axiale sau incizale și trepte
paracingulare.
Răspuns: A, C, D
CM 146. Clasificarea punților dentare trebuie să țină seama de un număr

mare de variabile, precum:
A. Amplitudinea și direcția solicitărilor ocluzale;
B. Întinderea și topografia edentației;
C. Morfologia corono-radiculară;
D. Nivelul cerințelor estetice ale restaurărilor;
E. Zonele funcționale ale câmpului protetic.
CM 147. Indexul Eccles stabilește severitatea leziunilor erozive dentare,

astfel:
A. Clasa I: uzură incipientă la frontalii maxilari, suprafețe netede,
creste de dezvoltare absente;
B. Clasa III - b: uzura prezentă în dentina incizală și ocluzală,
aspect plat sau de ventuză, smalț subminat;
C. Clasa III - d: leziuni severe extinse vestibular și lingual cu
scăderea înălțimii coronare;
D. Clasa II: uzură în dentină pe mai puțin de 1/3 din suprafața
vestibulară;
E. Clasa III - c: eroziune dentinară pe mai mult de 1/3 din
suprafață (lingual, palatinal).
Răspuns: A, C, D
176
CM 148. Indexul Smith-Knight evaluează uzura pe o scară de la 0-4,
astfel:
A. Scor 3 - uzură medie (3-4 mm);
B. Scor 0 - smalț intact;
C. Scor 1 - smalț cu modificări minime de contur și lipsit de
caracteristici morfologice de suprafață;
D. Scor 2 - uzură superficială de smalț sub 2 mm și expunerea
dentinei pe mai puțin de 1/3 din suprafață;
E. Scor 4 - uzura totală a smalțului cu expunerea dentinei.
Răspuns: B, C, E
CM 149. Clasificarea Costa a edentațiilor parțiale presupune:

A. O breșă edentată primește un singur nume din cele 3 (T, L, F);
B. Între categoriile de breșe edentate prezente la nivelul unei
arcade (T, L și/sau F) se folosește separatorul „-”;
C. Citirea se încheie întotdeauna cu hemiarcada dreaptă
mandibulară (după Ioniță);
D. Breșele edentate sunt citite de la dreapta la stânga la ambele
maxilare;
E. Breșele edentate intercalate extinse sunt denumite după poziția
primului dinte absent, în ordinea de citire a arcadei.
CM 150. Conform clasificării ACP a edentațiilor parțiale, criteriul 2 -

starea dinților stâlpi - cuprinde următoarele clase:
A. Clasa a 2-a: dinții stâlpi necesită tratament preparator limitat,
de exemplu parodontal, endodontic, ortodontic, în 3 sextante;
B. Clasa a 3-a: structuri dentare insuficiente pentru menținerea -
sprijinul unor restaurări intracoronare, în 3 sextante;
C. Clasa a 4-a: dinți cu prognostic rezervat;
D. Clasa 1: nu este necesar niciun tratament pregătitor;
E. Clasa a 4-a: structuri dentare insuficiente pentru menținerea -
sprijinul unor restaurări intracoronare, în 4-6 sextante.
177
CAPITOLUL IV
PARODONTOLOGIE
IV.1. Grile complement simplu
CS 1. Parodonţiul superficial este reprezentat de:

A. Ligamentul parodontal sau desmodonţiul;
B. Cementul radicular;
C. Osul alveolar;
D. Joncţiunea amelo-cementară;
E. Gingie.
Răspuns: E
CS 2. Ligamentul parodontal este format din urmatoarele componente

extracelulare, mai puţin unul:
A. Celule imunitare;
B. Fibre;
C. Vase;
D. Nervi;
E. Substanţă fundamentală.
Răspuns: A
CS 3. Care din elementele de mai jos formează parodontiul superficial:

A. Ligamentul parodontal;
B. Osul compact;
C. Osul alveolar;
D. Gingia;
E. Cementul radicular.
Răspuns: D
CS 4. Lamina propia este formată din, cu excepţia:

A. Fibre de colagen;
B. Fibroblaşti;
C. Fibrocite;
D. Vase;
E. Nervi.
178
Răspuns: C
CS 5. In condiţii de sănătate parodontală, adâncimea şanţului gingival

în mm este de:
A. 0,3-0,8 mm;
B. 0,5-2 mm;
C. 1-3 mm;
D. 2-4 mm;
E. 0,5-3 mm.
Răspuns: E
CS 6. Gingia ataşată este situată:

A. În spaţiul îngust din jurul dintelui;
B. În imediata continuare a gingiei marginale;
C. În spaţiul interdentar;
D. În jurul coletelor dentare;
E. În ambrazura gingivală.
Răspuns: B
CS 7. Următoarele afirmaţii despre aspectul microscopic al osului

alveolar sunt adevărate:
A. Este format din componentele extracelulare;
B. Componentele celulare sunt fibroblaste, fibrocite;
C. Componenta organică este hidroxiapatita;
D. Componeenta anorganică este reprezentate de fibre de colagen de
tip I;
E. Osteoblastele secretă o matrice de os denumită osteom.
Răspuns: A
CS 8. Funcţiile osului alveolar nu sunt:

A. Funcţia nutritivă;
B. Funcţia de fixare a fibrelor principale ale ligamentului
parodontal;
C. Asigură mentinerea şi susţinerea dinţilor;
D. Reprezintă suportul rigid al dintelui ;
E. Se reînnoieşte constant.
179
Răspuns: A
CS 9. Afirmaţiile adevărate legate de aspectul macroscopic al

ligamentului parodontal, sunt:
A. Este un ţesut conjunctiv nespecializat;
B. Înconjoară rădăcina dintelui;
C. Realizează legătura dintre cement şi peretele extern al osului
alveolar;
D. Pe radiografii apar ca o radioopacitate;
E. Lăţimea medie a spaţiului ligamentului parodontal este de
aproximativ 0,3 cm.
Răspuns: B
CS 10. Compoziţia anorganică a tartrului nu este alcătuită din:

A. Witlokita;
B. Fosfat ortocalcic;
C. Bruşita;
D. Fosfat octocalcic;
E. Hidroxiapatită.
Răspuns: D
CS 11. Care este parodontopatogenul major în PAL:

A. Campylobacter;
B. Fusobacterium;
C. Aggregattibacter;
D. Porfiromonas gingivalis;
E. Treponema denticola.
Răspuns: C
CS 12. Nu sunt semne clinice ale parodontitelor:

A. Mobilitate dentară;
B. Migrările primare;
C. Migrări secundare;
D. Pungi parodontale;
E. Recesiuni gingivale.
Răspuns: B
180
CS 13. Despre bacteriile subgingivale, afirmaţiile adevărate sunt:

A. Se pot transmite de la o persoană la alta;
B. Transmiterea bacteriilor este uşor de cuantificat;
C. Transmiterea de la o persoană la alta nu prezintă o problemă în
termenii epidemiologici;
D. Transmiterea patogenilor parodontali dintr-un locus în altul nu
poate periclita rezultatele terapiei parodontale;
E. Nu se pot transmite de la o persoană la alta.
Răspuns: A
CS 14. Inflamaţia gingivală cronică nu determină:

A. Vasoconstricţie;
B. Vasodilataţie;
C. Creşterea permeabilităţii vasculare;
D. Formarea edemului gingival;
E. Adâncirea sulcusului.
Răspuns: A
CS 15. Care sunt defectele IL-1β:

A. Scade activitatea neutrofilelor;
B. Stimulează sinteza metalproteinazelor;
C. Induce apoptoza fibroblastelor;
D. Stimulează reparaţia tisulară locală;
E. Produce vasoconstricţie.
Răspuns: B
CS 16. Pentru ca diabetul să fie considerat un factor de risc în boala

parodontală trebuie ca hemoglobina glicozilată să aibă valoarea:
A. 10 %;
B. 4 %;
C. 7 %;
D. 12 %;
E. 5 %.
Răspuns: C
181
CS 17. Următoarele afirmaţii despre gingipaine sunt false:
A. Interferează răspunsul imuno-inflamator conducănd la creşterea
distrucţiei parodontale;
B. Distrug TNF-β;
C. Distrug TNF-α;
D. Pot activa secreţia citochinelor;
E. Au rol important în adeziunea bacteriei.
Răspuns: B
CS 18. Afirmaţiile referitoare la mediatorii proinflamatori care se găsesc

în exces în parodonţiu sunt false:
A. Pot deregla apoptoza limfocitelor;
B. Pot creşte longevitatea neutrofilor;
C. Creşte riscul de eliberare extracelulară a conţinutului enzimatic al
neutrofilelor;
D. Conţinutul neutrofilelor are potenţial distructiv parodontal;
E. Pot deregla apoptoza neutrofilelor.
Răspuns: A
CS 19. Printre cele mai frecvente iatrogenii care afectează parodonţiul

marginal nu sunt:
A. Instrumentare endodontică agresivă;
B. Șlefuitul intempestiv, subgingival, cu afectarea parodonţiului;
C. Coroanele protetice cu margini neadaptate;
D. Realizarea unor obturaţii conforme;
E. Tratamente ortodontice conduse neadecvat.
Răspuns: D
CS 20. În condițiile de sănătate parodontală biofilmul gingival

stimulează recrutarea de:
A. Leucocite, polimorfonucleare;
B. Citokine proinflamatorii;
C. Macrofage;
D. Mediatori lipidici endogeni;
E. Monocite.
Răspuns: A
182
CS 21. Cu cât este mai mare rata de depunere a plăcii ziua faţă de
depunerea nocturnă?
A. 40%;
B. 35%;
C. 50%;
D. 55%;
E. 70%.
Răspuns: C
CS 22. Despre susceptibilitatea organismului gazdă afirmaţiile false sunt:

A. Nu există diferenţe de susceptibilitate a organismului gazdă;
B. Nu toate persoanele sunt vulnerabile intr-o manieră egală la
efectele distructive ale patogenilor parodontali;
C. Nu toate persoanele sunt vulnerabile in egală măsură la răspunsul
imuno-inflamator.
D. Răspunsul la tratamentul parodontal variază în funcţie de
capacitatea proprie a organismului de vindecare;
E. Răspunsul la tratamentul parodontal variază în funcţie de gradul
de susceptibilitate a acestuia la dezvoltarea unor episoade
ulterioare de recidivă.
Răspuns: A
CS 23. Când este cel mai crescut riscul de apariţie al bacteriemiei?

A. Înainte de periajul dentar;
B. În timpul masticaţiei;
C. În timpul deglutiţiei;
D. După periajul dentar;
E. Imediat după înghiţirea bolului alimentar.
Răspuns: D
CS 24. Nu este simptomatologia gingivitei la pubertate:

A. Uşoară creştere a mobilităţii fiziologice;
B. Sângerare la atingere cu sonda;
C. Hiperplazie cu aspect bulos al papilei interdentare;
D. Reducerea inflamaţiei după pubertate;
183
E. Uneori este nevoie de gingivectomie pentru rezolvarea definitivă
a hiperplaziei.
Răspuns: A
CS 25. Leziunile la nivel tisular în evoluţie:

A. Precoce, iniţială, stabilă, avansată;
B. Iniţială, stabilă, precoce, avansată;
C. Stabilă, iniţială, precoce, avansată;
D. Avansată, stabilă, iniţială, precoce;
E. Iniţială, precoce, stabilă, avansată.
Răspuns: A
CS 26. Sunt false următoarele afirmaţii despre reevaluarea ţesuturilor:

A. După procedurile incluse în tratamentul iniţial țesuturile
parodontale necesită aproximativ 2 săptămâni pentru vindecare;
B. Pacienţii au posibilitatea de a-și îmbunătăţi deprinderile de
îngrijre orală;
C. Pacientii pot adopta noi obiceiuri de igienă;
D. În acest timp se reduce inflamaţia gingivală;
E. La reevaluare, parametrii anatomici asociaţi bolii sunt din nou
evaluaţi.
Răspuns: A
CS 27. Afirmaţiile următoare despre xenogrefe sunt false:

A. Provin de la donatori la 24 de ore după decesul acestora;
B. Există materiale comerciale de origine porcină;
C. Grefele osoase bovine exclud migrarea celulelor epiteliale şi
mezenchimale în situsul de referinţă;
D. Rata lentă de resorbţie a xenofrefelor bovine plasate în situsuri
implantare, asigură stabilizarea zonelor;
E. Compactarea exagerată a materialului nu furnizează un nivel
adecvat al osteointegrării pentru o stabilitate implantară optimă.
Răspuns: A
CS 28. Despre instrumentele ultrasonice se poate spune:

A. Funcţionează cu o frecvenţă între 2000-6500 de cicluri/secundă;
184
B. Funcţionează cu o frecvență între 3000 – 5000 de w;
C. Funcţionează cu o frecvență între 18000-50000 de w;
D. Funcţionează cu o frecvență între 18000 – 50000 de
cicluri/secundă;
E. Funcţionează cu o frecvență între 20000 – 40000 de
cicluri/secundă.
Răspuns: D
CS 29. Nu sunt factori de risc sistemici ai gingivitelor:

A. Sarcina;
B. Contraceptivele;
C. Xerostomia;
D. Diabet;
E. Patologii sistemice asociate.
Răspuns: C
CS 30. După cât timp gingivita simplă de cauză microbiană poate deveni
hiperplazică în condiţiile existenței unor factori favorizanţi:
A. 4-5 luni;
B. 6 luni;
C. 2-3 luni;
D. 3-4 luni;
E. 4 luni.
Răspuns: C
CS 31. Diagnosticul diferenţial al gingivo-stomatitei aftoase recidivante

se face cu:
A. Gingivostomatită herpetică;
B. Gingivita descuamativă;
C. Gingivită alergică;
D. Gingivostomatită de cauza microbiană;
E. Parodontită.
Răspuns: A
CS 32. Hiperplazia gingivală la ciclosporine are ca şi simptomatologie:

A. Gingivita este de culoare roșu-aprins;
185
B. Consistenţa gingiei este fermă la început;
C. Are caracter localizat;
D. Predomină oral;
E. Tendinţă redusă de sângerare care provine din supraadăugarea
inflamaţiei septice bacteriene.
Răspuns: E
IV.2. Grile complement multiplu
CM 1. Simptomatologia gingivitei hiperplazice din leucemie prezintă

următoarele aspecte:
A. Gingivoragii precoce, care se datorează meiopragiei
capilarelor;
B. La nivelul mucoasei bucale sunt frecvente peteșiile şi
infiltratele leucocitare;
C. Ulceraţiile sunt suprainfectate datorită granulocitopeniei;
D. Marginea gingivală liberă prezintă frecvent ulceraţii şi necroză,
acoperite de false membrane;
E. Ulceraţiile apar foarte rar pe gingie.
Răspuns: B, C, D
CM 2. Simptomatologia obiectivă a gingivitei de menopauză nu este

reprezentată de:
A. Mucoasa gingivală şi orală are aspect uscat;
B. Uneori fisuri ale mucoasei gingivale;
C. Mucoasa gingivală de culoare palidă;
D. Mucoasa gingivală uneori mai roşie când gingia nu sângerează;
E. Uneori fisuri ale mucoasei jugale.
Răspuns: D, E
CM 3. Factorii de risc sistemici ai gingivitelor sunt:

A. Alcoolul;
B. Fumatul;
C. Medicaţie;
D. Pubertate;
E. Sarcina.
186
CM 4. La care din următoarele medicamente poate să apară gingivite

descuamative?
A. Barbiturice;
B. Silicat;
C. Săruri de bismut;
D. Antiaritmice;
E. Antihistaminice.
Răspuns: A, B, C
CM 5. Nu sunt factori favorizanţi ai gingivitei acute ulcero-necrotice:

A. Deficitul vitaminelor C, B1, B2;
B. Traumatismul indirect al gingiei;
C. Periimplantite;
D. Fumatul ocazional;
E. Alcoolismul.
Răspuns: B, C, D
CM 6. În care din următoarele tipuri de leucemii se produce gingivita

hiperplazică?
A. Leucemia acută;
B. Leucemia cronică;
C. Leucemia subacută;
D. Leucemie limfocitară;
E. Leucemie mieloidă.
Răspuns: A, B, C
CM 7. Severitatea parodontitei se clasifică în următoarele stadii:

A. Stadiul I;
B. Stadiul II;
C. Stadiul V;
D. Stadiul IV;
E. Stadiul VI.
Răspuns: A, B, D
187
CM 8. Prin ce se caracterizează parodontita necrozantă?
A. Necroza papilelor interdentare;
B. Ulceraţia papilelor interdentare;
C. Fără distrucţie de os;
D. Fără sângerare;
E. Cu distrucţie rapidă de os.
Răspuns: A, B, E
CM 9. Nu sunt caracteristici ale bolilor din grupul parodontită:

A. Inflamaţia gingivală este prezentă fără sângerare la sondare;
B. Pierdere clinică de ataşament;
C. Prezenţa de pungi adevărate;
D. Recesii de clasa a II-a;
E. Leziuni de furcaţie.
Răspuns: A, D
CM 10. Următoarele afirmaţii despre simptomele în parodontită sunt

adevărate:
A. Durerea apare în stadii incipiente de evoluţie a bolii;
B. Sângerarea la masticaţie poate să alarmeze pacientul;
C. Nu e prezentă mobilitatea;
D. Este prezentă halitoza;
E. Apar găuri negre.
Răspuns: B, D, E
CM 11. Care sunt caracteristicile comune ale parodontitei cronice şi

celei agresive:
A. Rată lentă până la moderată de progresie;
B. Prevalenţă mare la adult dar poate apărea şi la copii;
C. Inflamaţie gingivală;
D. Pierdere radiografică de os;
E. Pierdere clinică de ataşament proximal, la minim 2 dinţi non
adiacenţi.
Răspuns: C, D, E
188
CM 12. Următoarele sunt caracteristici ale bolilor din grupul
parodontită:
A. Semne indirecte de mobilitate dentară;
B. Pacientul are stare de sănătate generală bună;
C. Pot fi prezenţi factori generali de risc;
D. Pot fi prezenţi factori locali de risc;
E. Poate fi prezentă halitoza.
CM 13. Care sunt tipurile de afecţiuni cunoscute în clasificarea

parodontitelor?
A. Parodontită;
B. Parodontită juvenilă;
C. Parodontită, cronică ulcerativă;
D. Boli parodontale necrozante;
E. Parodontita ca manifestare a unor boli sistemice.
Răspuns: A, D, E
CM 14. Despre mişcarea exploratorie se poate spune:

A. Este o mişcare blândă;
B. Este o mișcare tactilă:
C. De obicei se realizează cu sondele parodontale pentru a detecta
prezenţa tartrului;
D. De obicei realizată cu explorare pentru a evalua dimensiunile
pungilor parodontale;
E. De obicei realizată cu explorare pentru a depista prezenţa
iregularităților rădăcinilor.
Răspuns: A, B, E
CM 15. Din ce este alcătuită suspensia propulsată a unui air-flow:

A. Apă şi bicarbonat;
B. Apă şi hidroxid de aluminiu;
C. Apă oxigenată şi glicină;
D. Ser fiziologic şi eritritol;
E. Apă şi glicină.
Răspuns: A, B, E
189
CM 16. Nu sunt principii generale ale instrumentării radiculare:
A. Vizibilitatea şi iluminarea părţilor moi se va face indirect prin
oglindă;
B. Stabilirea instrumentelor;
C. Eficienţa instrumentelor;
D. Gradul de expunere al rădacinilor;
E. Gradul de mobilitate al dinţilor.
Răspuns: D, E
CM 17. Care sunt tipurile principale de mişcări folosite în timpul

instrumentării?
A. De translaţie;
B. De detartrat;
C. Exploratorie;
D. De chiuretaj;
E. De tragere.
Răspuns: B, C, D
CM 18. Care sunt chiuretele universale:

A. Gracey 1-2;
B. Brahard 17-18;
C. Indiana univercity 1-2;
D. Columbia 13-14;
E. Columbia 2R-2L.
Răspuns: D, E
CM 19. Clasificarea bolilor parodontale din 1999, cuprinde:

A. Parodontita cronică;
B. Parodontita localizată;
C. Parodontita agresivă;
D. Parodontita necrotizantă;
E. Parodontita ca expresie a unor boli sistemice.
Răspuns: A, C, E
190
CM 20. Parodontita cronică și parodontita agresivă, prezintă
următoarele semne comune:
A. Prevalență mare la adulți;
B. Inflamație gingivală;
C. Sângerare la sondare;
D. Rată lentă de progresie;
E. Pierdere radiografică de os.
Răspuns: B, C, E
CM 21. Parodontita cronică poate fi subclasificată după extindere în:

A. Localizată;
B. Profundă;
C. Medie;
D. Superficială;
E. Generalizată.
Răspuns: A, E
CM 22. Identificați afirmațiile false, legate de parodontita cronică:

A. Forma localizată: < 30% dinți implicați;
B. Forma localizată: < 15% dinți implicați;
C. Forma generalizată: >60% dinți implicați;
D. Forma generalizată: >30% dinți implicați;
E. Forma generalizată: >40% dinți implicați.
Răspuns: B, C, E
CM 23. Referitor la parodontita cronică, următoarele informații sunt

corecte:
A. În forma incipientă: CAL este de la 1 la 2mm;
B. Forma severă: CAL este mai mare sau egal cu 5 mm;
C. Forma moderată: CAL este între 3 și 4mm;
D. Forma moderată: CAL este între 5 și 6 mm;
E. Forma severă: CAL este mai mare sau egal cu 7 mm.
Răspuns: A, B, C
191
CM 24. Următoarele caracteristici se regasesc constant la pacienții cu
parodontită agresivă:
A. Niveluri crescute de Aggregatibacter actynomicetemcomitans;
B. Anomalii ale funcției fagocitelor;
C. Pacient sănătos clinic;
D. Pacient cu DZ;
E. Agregare familiară a persoanelor bolnave.
Răspuns: C, E
CM 25. Următoarele caracteristici se regasesc inconstant la pacienții cu

parodontită agresivă:
A. Cantități crescute de prostaglandină E;
B. Cantități crescute de interleukină-1;
C. Rată rapidă de progresie;
D. Agregare familiar a persoanelor bolnave;
E. Niveluri crescute de Porphyromonas gingivalis.
Răspuns: A, B
CM 26. Parodontita agresivă localizată prezintă următoarele

caracteristici specifice, cu excepția:
A. De obicei afectează persoanele cu vârstă sub 30 de ani;
B. Caracterul episodic pronunțat al distrugerii parodontale;
C. Răspuns slab al anticorpilor serici la agenții infectanți;
D. Debutul circumpubertal al bolii;
E. Localizată la primul molar și la incisivi.
Răspuns: A, B, C
CM 27. Parodontita agresivă generalizată prezintă următoarele

caracteristici specifice, cu excepția:
A. De obicei afectează persoanele cu vârstă sub 30 de ani;
B. Caracterul episodic pronunțat al distrugerii parodontale;
C. Răspuns slab al anticorpilor serici la agenții infectanți;
D. Debutul circumpubertal al bolii;
E. Localizată la primul molar și la incisivi.
Răspuns: D, E
192
CM 28. Cea mai recentă clasificarea a parodontitelor, alegeți enunțurile
adevărate:
A. A fost realizată în anul 1999;
B. A fost realizată în anul 2009;
C. Recunoaște 3 grupe de afecțiuni;
D. Definește cazurile de sănătate parodontală și gingivită pe
parodonțiu intact și redus;
E. A fost realizată în anul 2015.
Răspuns: C, D
CM 29. Factorii de risc generali incriminați în apariția parodontitelor

sunt:
A. Fumat;
B. Alimentație deficitară;
C. Tartru;
D. Igienă necorespunzătoare;
E. Biofilm dentar.
Răspuns: A, B
CM 30. După Tonetti, caracteristicile bolilor din grupul parodontită

sunt:
A. Nu pot să fie prezenți factori locali de risc;
B. Boala poate surveni la orice vârstă dar afectează cel mai
frecvent adolescenții;
C. Inflamația gingivală este prezentă cu sângerare la sondare;
D. Pierderea de os evidențiată radiografic;
E. Pacient în stare de sănătate general bună.
Răspuns: C, D, E
CM 31. După Tonetti, caracteristicile bolilor din grupul parodontită

sunt, cu excepția:
A. Nu pot să fie prezenți factori locali de risc;
B. Boala poate surveni la orice vârstă dar afectează cel mai
frecvent adolescenții;
C. Inflamația gingivală este prezentă cu sângerare la sondare;
D. Pierderea de os evidențiată radiografic;
E. Pacient în stare de sănătate general bună.
193
Răspuns: A, B
CM 32. Simptomele în parodontită sunt:

A. Mobilitate;
B. Durerea apare în stadii incipente ale bolii;
C. Tensiune la masticație;
D. Arsuri gingivale;
E. Hipersensibilitate radiculară.
CM 33. Simptomele în parodontită sunt:

A. Migrări dentare secundare;
B. Trismus;
C. Retracții gingivale;
D. Găuri negre;
E. Alveolită.
Răspuns: A, C, D
CM 34. Tonetti subclasifică parodontitele după severitate în:

A. Stadiul III - parodontită severă;
B. Stadiul V - include formele foarte severe;
C. Stadiul IV - include formele foarte severe;
D. Stadiul I – parodontite medii;
E. Stadiul II – parodontite medii.
Răspuns: A, C
CM 35. Bolile parodontale necrozante includ:

A. Parodontita cronică necrozantă;
B. Stomatita necrozantă;
C. Gingivita necrozantă;
D. Gingivita agresivă necrozantă;
E. Parodontita necrozantă.
Răspuns: B, C, E
194
CM 36. Bolile parodontale necrozante includ, cu excepția:
A. Parodontita cronică necrozantă;
B. Stomatita necrozantă;
C. Gingivita necrozantă;
D. Gingivita agresivă necrozantă;
E. Parodontita necrozantă.
Răspuns: A, D
CM 37. Parodontita necrozantă este caracterizată de:

A. Trismus;
B. Ulcerații jugale;
C. Ulcerațiile papilelor interdentare;
D. Distrucție rapidă de os;
E. Sângerare gingivală.
Răspuns: C, D, E
CM 38. Faza I de terapie – cuprinde:

A. Controlul plăcii bacteriene;
B. Eliminarea factorilor locali iritativi;
C. Terapie endodontică;
D. Controlul dietei la pacienții cu carioactivitate intensă;
E. Terapia antimicrobiană locală sau sistemică.
CM 39. Elementele care provoacă inflamație gingivală sunt:

A. Distrucția rapidă de os;
B. Ulcerațiile papilelor interdentare;
C. Endotoxine;
D. Biofilm;
E. Tartru.
Răspuns: C, D, E
CM 40. Premisele fundamentale ale instrumentării radiculare eficiente

sunt:
A. Poziționarea corectă a operatorului;
B. Poziționarea corectă a pacientului;
195
C. Iluminare;
D. Priza palmară;
E. Sprijinul intraoral.
Răspuns: A, B, C
CM 41. Principalii factori implicați în stabilitatea instrumentului sunt:

A. Poziționarea corectă a operatorului;
B. Poziționarea corectă a pacientului;
C. Iluminare;
D. Priza instrumentului;
E. Sprijinul instrumentului.
Răspuns: D, E
CM 42. Identificați afirmațiile corecte:

A. Cea mai eficientă priză a instrumentelor parodontale este priza
tip creion modificată;
B. Cea mai eficientă priză a instrumentelor parodontale este priza
tip creion;
C. Cea mai eficientă priză a instrumentelor parodontale este priza
palmară;
D. În priza palmară sunt folosite policele, indexul și degetul
mijlociu;
E. În priza palmară sunt folosite policele, indexul și inelarul.
Răspuns: A, D
CM 43. Diversele variante de sprijin intraorale sunt:

A. Sprijinul pe menton;
B. Pe dinții vecini;
C. Pe hemiarcada controlaterală;
D. Pe arcada opusă;
E. Pe osul zigomatic.
Răspuns: B, C, D
CM 44. Eficiența instrumentului parodontal depinde de:

A. Sprijinul intraoral;
B. Angulația;
196
C. Adaptarea;
D. Presiunea lateral;
E. Vizibilitatea.
Răspuns: B, C, D
CM 45. Tipurile de mișcări utilizate în timpul instrumentării radiculare:

A. De chiuretaj;
B. Exploratorie;
C. De detartrare;
D. Tracțiune;
E. Smulgere.
Răspuns: A, B, C
CM 46. Un pacient trebuie trimis la medical specialist parodontolog

dacă:
A. Prezintă mobilitate patologică;
B. Adâncime la sondaj de 4 mm;
C. Adâncime la sondaj de 5 mm;
D. Adâncime la sondaj de 3 mm;
E. Nu prezintă dificultate în efectuarea detartrajului și SRP-ului.
Răspuns: A, C
CM 47. Instrumentarul parodontal utilizat în terapia inițială este

reprezentat de:
A. Elevatoare;
B. Decolatoare;
C. Sonde;
D. Chiurete;
E. Endoscopul parodontal.
Răspuns: C, D, E
CM 48. Următoarele afirmații referitoare la chiuretele Gracey sunt

adevărate:
A. Prezintă o singură muchie activă;
B. Există mai multe instrumente pentru fiecare dinte și suprafață
dentară;
197
C. Partea lucrătoare prezintă două înclinări;
D. Partea lucrătoare face un unghi de 90˚cu tija terminală;
E. În practică cele mai utilizate chiurete Gracey sunt perechile
5/6.
CM 49. Următoarele afirmații referitoare la chiuretele universale sunt

adevărate:
A. Suprafața activă formează un unghi de 90˚ față de axul
longitudinal al porțiunii terminale a gâtului instrumentului;
B. Cele mai cunoscute modele sunt chiuretele After Five;
C. Cele mai cunoscute modele sunt chiuretele Columbia;
D. Cele mai cunoscute modele sunt chiuretele Mini Five;
E. Cele mai cunoscute modele sunt chiuretele Langer.
Răspuns: A, C
CM 50. Instrumentarul pentru detartraj și chiuretaj radicular cuprinde:

A. Sonde exploratorii;
B. Seceri;
C. Săpăligi;
D. Benzi abrazive;
E. Răzușe.
Răspuns: B, C, E
CM 51. Identificați afirmațiile corecte:

A. Chiuretele Gracey 5-6 sunt utilizate pentru dinții anteriori și
premolari;
B. Chiuretele Gracey 11-12 sunt utilizate pentru dinții posteriori,
mezial;
C. Chiuretele Gracey 7-8 sunt utilizate pentru dinții anteriori
vestibular și oral;
D. Chiuretele Gracey 9-10 sunt utilizate pentru dinții anteriori
vestibular și oral;
E. Chiuretele Gracey 1-2 sunt utilizate pentru dinții anteriori.
Răspuns: A, B, E
198
CM 52. Chiuretele GRACEY standard sunt:
A. 1/2, 3/4 pentru incisivi și canini;
B. 5/6 pentru incisivi, canini și premolari;
C. 7/8 și 9/10 pentru fețele vestibulare și orale ale dinților laterali;
D. 11/12 pentru suprafețele meziale ale dinților laterali;
E. 13/14 pentru suprafețele distale ale dinților frontali.
CM 53. Chiuretle Gracey curvettes:

A. Sunt în număr de 6 mini instrumente;
B. Lungimea părții active cu 50% mai scurtă decât a Chiuretelor
Gracey convenționale;
C. Lama este dublu cudată;
D. Lama este ușor curbată în sus;
E. Lama este ușor curbată în jos.
Răspuns: B, D
CM 54. Instrumentele radiculare cu valoare istorică sunt:

A. Chiuretele curvettes;
B. Săpăliga;
C. Pila;
D. Dalta;
E. Răzușa.
CM 55. Dispozitivele sonice pentru detartraj:

A. Funcționează cu o frecvență cuprinsă între 2000-4000 de
cicluri pe secundă;
B. Funcționează cu o frecvență cuprinsă între 2000-6500 de
cicluri pe secundă;
C. Apa folosește același ciurcuit ca pentru piesa de mână;
D. Folosește sursa de aer pentru turbună;
E. Folosește sursa de aer pentru piesa de mână.
199
CM 56. Avantajele instrumentelor sonice și ultrasonice față de cele
manuale sunt, cu excepția:
A. Mai multe muchii active;
B. Dimensiune crescută a piesei de mână;
C. Vizibilitate redusă;
D. Afectare temporară a auzului;
E. Producerea de aerosoli.
Răspuns: C, D, E
CM 57. Dezavantajele instrumentelor sonice și ultrasonice față de cele

manuale sunt:
A. Vizibilitate redusă;
B. Zgomot neplăcut;
C. Dimensiune crescută a piesei de mână;
D. Afectare temporară a auzului;
E. Producerea de aerosoli.
CM 58. Indicațiile utilizări instrumentelor sonic și ultrasonice sunt:

A. Îndepărtarea tartrului subgingival;
B. Îndepărtarea tartrului supragingival;
C. Îndepărtarea colorațiilor;
D. Reducerea obturațiilor debordante din amalgam;
E. În hipersensibilitate dentinară.
Răspuns: B, C, D
CM 59. Precauțiile pentru utilizarea instrumentelor sonice și ultrasonice

sunt:
A. La copii, pe dinți temporari;
B. Îndepărtarea tartrului supragingival;
C. La pacienții cu boli infecțioase;
D. La pacienții cu imunosupresie;
E. Intervenții chirurgicale.
Răspuns: A, C, D
200
CM 60. Contraindicațiile utilizări instrumentelor sonice și ultrasonice
sunt:
A. Pacienții cu disfagie;
B. Pacienți cu boli pulmonare secundare;
C. Pacienți cu DZ controlat medicamentos;
D. Pacienți cu astm;
E. Pacienți cu pneumonie.
CM 61. Instrumentele de netezire fină și lustruire a suprafețelor dentare

după detartraj sunt:
A. Răzușe;
B. Pâlnii de cauciuc;
C. Perii rotative;
D. Benzi abrazive;
E. Benzi de lustruit.
CM 62. Protocolul GBT include:

A. Evaluarea sănătății orale;
B. Administrarea pulberii cu jet de aer sub presiune, pentru
îndepărtarea biofilmului din pungi mai adânci de 4 mm;
C. Verificarea finală pentru îndepărtarea biofilmului și tartrului
rezidual;
D. Se bazeză pe pulsațile lichidului;
E. Se pot folosi la domiciliu.
Răspuns: A, B, C
CM 63. Intervențiile chirurgicale de reducere a pungilor parodontale

includ:
A. Elongare coronară;
B. Augumentări de creastă;
C. Lambouri de asanare deplasate;
D. Lambouri de asanare nedeplasate;
E. Lambouri asociate cu biomateriale.
Răspuns: C, D, E
201
CM 64. Intervențiile chirurgicale de corectare a defectelor anatomice
sau funcționale sunt:
A. Adâncirea vestibulară;
B. Elongare coronară;
C. Augumentări de creastă;
D. Lambouri de asanare nedeplasate;
E. Lambouri asociate cu biomateriale.
Răspuns: A, B, C
CM 65. Tehnicile chirurgicale de regenerare parodontală folosesc:

A. Membrane;
B. EDTA;
C. Substitute osoase;
D. Mediatori biologici;
E. MTA.
Răspuns: A, C, D
CM 66. Avantajele membranelor resorbabile de colagen sunt:

A. Biocompatibilitate excelentă;
B. Afinitate celulară;
C. Biointegrare mare;
D. Rată mare de expunere bacteriană;
E. Inhibarea procesului de vindecare.
Răspuns: A, B, C
CM 67. În funcție de originea lor se disting următoarele materiale de

grefare osoasă:
A. Alogrefe - materiale obținute de la același individ;
B. Autogrefe - materiale obținute de la același individ;
C. Xenogrefe – materiale obținute de la alte specii;
D. Alogrefe - materiale obțiunute de la alt individ din aceeași
specie;
E. Xenogrefe- materiale obținute de la același individ.
Răspuns: B, C, D
202
CM 68. Biomodificatorii suprafețelor radiculare, utilizați în terapia
chirurgicală, sunt reprezentați de:
A. Acidul citric;
B. Apă oxigenată;
C. Fibronectina;
D. Hipoclorit de sodiu;
E. Tetraciclină.
Răspuns: A, C, E
CM 69. Parodonțiul marginal este alcătuit din următoarele țesuturi, cu

excepția:
A. Colagen;
B. Corion gingival;
C. Desmodonțiu;
D. Cement;
E. Lamina dura.
Răspuns: A, B, E
CM 70. Cu privire la starea de sănătate parodontală, sunt adevărate

A. Gingia nu acoperă osul alveolar;
B. Gingia acoperă rădăcina dintelui;
C. Epiteliul gingival aderă la suprafața dentinei;
D. Epiteliul gingival aderă la suprafața smalțului;
E. Gingia aderă la suprafața dentară.
Răspuns: B, E
CM 71. Din punct de vedere anatomic, gingia este împărțită în

următoarele zone, cu excepția:
A. Gingie marginală;
B. Gingie liberă;
C. Gingie apicală;
D. Gingie interdentară;
E. Gingie transseptală.
Răspuns: C, E
203
CM 72. Cu privire la gingia marginală, sunt adevărate următoarele
afirmații, cu excepția:
A. Este porțiunea apicală a gingiei;
B. Reprezintă peretele intern al șanțului gingival;
C. Reprezintă peretele extern al șanțului gingival;
D. Prezintă o grosime de aproximativ 0,5-2,5 mm;
E. Este vizibilă în peste 50% din cazuri.
CM 73. Șanțul gingival prezintă următoarele caracteristici:

A. Are formă de „V”;
B. Uneori poate avea și formă de „U”;
C. 5% dintre pacienți prezintă o conformație atipică;
D. Prezintă o adâncime de 0,5-3 mm;
E. Prezintă o adâncime de 1-3 mm.
Răspuns: A, E
CM 74. Despre gingia atașată se pot afirma următoarele:

A. Prezintă un grad variat de aderență față de osul alveolar
subiacent;
B. Prezintă un grad variat de aderență față de periostul osului
alveolar subiacent;
C. Este separată de mucoasa alveolară prin joncțiunea muco-
gingivală;
D. Înălțimea gingiei fixe nu trebuie confundată cu înălțimea
gingiei keratinizate;
E. Înălțimea gingiei atașate este mai redusă la mandibulă decât la
maxilar.
Răspuns: C, D, E
CM 75. Cu privire la papilele interdentare, sunt adevărate următoarele

A. Despart ambrazurile gingivale;
B. Forma lor nu depinde numai de prezența punctului de contact;
C. În zona frontală prezintă o formă piramidală;
D. În zona laterală prezintă forma unui cort dărâmat;
E. Forma papilei interdentare depinde de prezența punctului de
204
contact.
Răspuns: A, B, D
CM 76. În legătură cu aspectul histologic al gingiei, sunt adevărate

A. Gingia este formată din epiteliu pavimentos simplu și epiteliu
pavimentos stratificat;
B. Gingia este formată din epiteliu pavimentos simplu și țesut
conjunctiv (lamina propria);
C. Gingia este formată din epiteliu pavimentos simplu, epiteliu
pavimentos keratinizat și țesut conjunctiv (lamina propria);
D. Gingia este formată din epiteliu pavimentos și țesut conjunctiv
fibros;
E. Gingia este formată din epiteliu și țesut conjunctiv.
Răspuns: D, E
CM 77. În epiteliul gingival se regăsesc următoarele tipuri de celule, cu

exepția:
A. Melanocite;
B. Celule Hirschfeld;
C. Macrofage Langerhans;
D. Keratinocite;
E. Osteoclaste.
Răspuns: B, C, E
CM 78. Despre epiteliul gingival extern se pot afirma următoarele:

A. Începe de la baza gingiei marginale și se termină la joncțiunea
muco-gingivală;
B. Acoperă suprafața gingiei marginale;
C. Acoperă gingia fixă;
D. Este un epiteliu pavimentos stratificat;
E. Prezină în alcătuire un strat bazal germinativ alcătuit din
keratinocite de formă lenticulară.
Răspuns: B, C, E
205
CM 79. Despre epiteliul sulcular se pot afirma următoarele:
A. Reprezintă partea internă a epiteliului gingival;
B. Formează peretele elastic al șanțului gingival;
C. Este atașat de suprafața dentară;
D. Este subțire și keratinizat, vulnerabil la agresiuni;
E. Este subțire și nekeratinizat, vulnerabil la agresiuni.
Răspuns: A, D
CM 80. Elementele de vulnerabilitate histologică a epiteliului

joncțional sunt, cu excepția:
A. Contactul sinuos dintre epiteliu și lamina propria;
B. Spațiile intercelulare largi, care scad permeabilitatea
epiteliului;
C. Spațiile intercelulare înguste, care scad permeabilitatea
epiteliului;
D. Numărul mai ridicat de desmozomi în comparație cu epiteliul
gingival extern;
E. Rezistența la detașare redusă.
CM 81. Lamina propria:

A. 60% din volum este reprezentat de colagen;
B. Conține fibroblaști în proporție de 15%;
C. Este un țesut avascular;
D. Este formată dintr-un strat papilar și un strat radicular;
E. Substanța fundamentală reprezintă 35% din compoziție.
Răspuns: A, E
CM 82. Fibrele conjunctivale gingivale se pot dispune astfel, cu

excepția:
A. Fibre dento-alveolare;
B. Fibre alveolo-gingivale;
C. Fibre dento-gingivale;
D. Fibre dento-periostale;
E. Fibre alveolo-periostale.
Răspuns: A, E
206
CM 83. Ligamentul parodontal:
A. Realizează legătura dintre cement și periostul corticalei
alveolare interne;
B. Radiologic, este detectat ca o radioopacitete paralelă suprafeței
radiculare;
C. Prezintă o lățime medie de 0,5 mm;
D. Dimensiunea ligamentului parodontal scade în jurul dinților
care nu au erupt;
E. Dimensiunea ligamentului parodontal crește la dinții aflați în
hiperfuncție.
Răspuns: D, E
CM 84. Ligamentul parodontal conține următoarele elemente celulare,

cu excepția:
A. Osteocite;
B. Fibrocite;
C. Macrofage;
D. Celule mezenchimale diferențiate;
E. Cementoblaste.
CM 85. Ligamentul parodontal:

A. Nu conține fibre de oxitalan;
B. Conține puține fibre de oxytalan;
C. Fibrele de colagen principale au pe secțiune longitudinală un
traseu ondulat;
D. Zona interstițială conține vase sanguine, limfatice și nervi;
E. Substanța fundamentală este compusă din acid hialuronic și
laminină.
Răspuns: C, E
CM 86. Funcțiile ligamentului parodontal:

A. Constituie „mantaua parodontală”, cu rol protector;
B. Reprezintă un înveliș de țesut destul de rezilient;
C. Celulele ligamentului parodontal participă la formarea și
resorbția periostului alveolar și a cementului;
207
D. Asigură nutriția cementului, osului alveolar și a gingiei;
E. Fibrele senzoriale transmit senzații dureroase, tactile și de
presiune pe căile nervului trigemen.
Răspuns: D, E
CM 87. Cu privire la cementul radicular, se pot face următoarele

afirmații incorecte:
A. Este un țesut ectodermal;
B. Permite inserția fibrelor desmodontale principale;
C. Este un țesut vascularizat;
D. Este un țesut mineralizat;
E. Este un țesut vascularizat periferic.
Răspuns: A, C, E
CM 88. Macroscopic, cementul:

A. Acoperă smalțul în peste 65% din cazuri;
B. Acoperă smalțul până la 65% din cazuri;
C. Este în contact cap la cap cu smalțul în 30% din cazuri;
D. Variază în grosime între 16 și 60 µm în treimea apicală a
rădăcinii;
E. Variază între 16 și 50 µm în treimea coronară a rădăcinii.
Răspuns: B, D
CM 89. Se pot face următoarele afirmații cu privire la aspectul

microscopic al cementului radicular, cu excepția:
A. Ca și alte țesuturi mineralizate, conține fibre de oxytalan
încorporate într-o matrice organică;
B. Ca și alte țesuturi mineralizate, conține fibre de colagen
încorporate într-o matrice anorganică;
C. Fibrele Sharpey reprezintă porțiunea incipientă a fibrelor
principale ale ligamentului parodontal;
D. Cementul primar nu conține celule;
E. Cementul secundar se localizează în treimea coronară a
rădăcinii.
208
CM 90. Din punct de vedere macroscopic, osul alveolar:
A. Înconjoară dintele până la aproximativ 1,5-2 mm apical de
joncțiunea smalț-dentină;
B. Înălțimea și grosimea osului este influențată de forțele
ocluzale;
C. Corticala externă mai poartă denumirea de lamina extradura;
D. Osul medular are rol de susținere;
E. Prezintă o margine coronară numită creastă alveolară, în
funcție de care pungile parodontale se pot clasifica drept
supracrestale sau infracrestale.
Răspuns: B, D
CM 91. Microscopic, osul alveolar prezintă următoarele caracteristici,

cu excepția:
A. Se osifică desmal;
B. Componenta organică este hidroxiapatita, formată din 90%
colagen de tip 1 și 10% de un amestec complex de proteine;
C. Conține osteocite;
D. „Osteoid” este un termen care descrie matricea de os
nemineralizat secretată de osteocite;
E. „Osteoid” este un termen care descrie matricea de os
nemineralizat secretată de osteoblaste.
Răspuns: C, E
CM 92. Din punct de vedere funcțional, despre osul alveolar se pot face
următoarele afirmații false:
A. Fixează fibrele secundare ale ligamentului parodontal,
asigurând menținerea și stabilitatea dinților;
B. Fixează fibrele principale ale ligamentului parodontal,
asigurând menținerea și stabilitatea dinților;
C. Oferă rezistență și stabilitate pe parcursul exercitării funcțiilor
D. Se reînnoiește constant;
E. Se reînnoiește periodic.
209
CM 93. Cu privire la etiologia bolii parodontale se pot face următoarele
afirmații:
A. Este o infecție bacteriană, polimicrobiană;
B. Este inițiată de biofilmul supragingival disbiotic;
C. Este inițiată de biofilmul subgingival simbiotic;
D. Între factorii de risc se numără: modificări ale răspunsului
imun, vârsta, tutunul;
E. Între factorii de risc se numără: factori genetici, factori
endocrini, sexul.
Răspuns: A, D
CM 94. Cu privire la biofilmul supragingival, sunt adevărate

A. Formarea biofilmului supragingival începe în zonele anatomice
retentive ale dintelui, apoi migrează în direcție incizală sau
ocluzală;
B. Rata de formare a biofilmului microbian este mai rapidă la
mandibulă față de maxilar, pe fețele interproximale față de cele
vestibulare sau orale;
C. Rata de formare a biofilmului microbian este mai rapidă la
maxilar față de mandibulă, pe fețele interproximale față de cele
vestibulare sau orale;
D. Biofilmul supragingival se formează mai rapid în proximitatea
orificiilor de excreție ale glandelor salivare;
E. Suprafețele odontale rugoase amplifică acumularea biofilmului
supragingival.
Răspuns: B, E
CM 95. În ceea ce privește matricea extracelulară a biofilmului dentar,

sunt adevărate următoarele afirmații, cu excepția:
A. Este formată predominant din glicogen, dextran, mutan, levan;
B. Are un rol de legare a substanțelor nutritive ionice;
C. Oferă un mediu diferențiat de specializare a bacteriilor;
D. Conține calciu, potasiu, ioni de fluorură sau fosfor;
E. Reprezintă o sursă de eliberare energetică pentru bacteriile de
comunitate.
Răspuns: C, D, E
210
CM 96. Flora microbiană parodontală:
A. Este neomogenă;
B. Este heterogenă;
C. Este reprezentată de: Streptococcus viridans, Aggregatibacter
actinomycetemcomitans, Eikenella corrodens;
D. Este reprezentată de: Streptococcus aureus, Aggregatibacter
actinomycetemcomitans, Eikenella corrodens;
E. Este reprezentată de: Streptococcus mutans, Aggregatibacter
actinomycetemcomitans, Eikenella corrodens.
Răspuns: B, D
CM 97. Rezistența la antibiotice a bacteriilor din biofilm poate fi

explicată prin următoarele mecanisme:
A. Rata de creștere mai crescută din biofilm;
B. Sinteza unor enzime bacteriene (α-lactamază, formaldehid-
dehidrogenază);
C. Existența în biofilm a unor populații bacteriene „super-
rezistente” la antibiotice;
D. Încetinirea difuziunii antibioticului prin matricea extracelulară
a plăcii;
E. Schimburile de informație genetică.
Răspuns: C, E
CM 98. Complexul roșu este reprezentat de, cu excepția:

A. Tanarella forsythia;
B. Treponema pallidum;
C. Porphyromonas gingivalis;
D. Campylobacter gracilis;
E. Peptostreptococcus micros.
Răspuns: B, D, E
CM 99. Complexul portocaliu este reprezentat de:

A. Campyllobacter rectus;
B. Campylobacter pylori;
C. Peptostreptococcus micros;
D. Aggregatibacter actinomycetemcomitans;
211
E. Porphyromonas gingivalis.
Răspuns: A, C
CM 100. Aggregatibacter actinomycetemcomitans (A.a.) este:

A. Un cocobacil Gram-pozitiv;
B. Capnofil;
C. Capnofob;
D. Facultativ aerob;
E. Non-motil.
Răspuns: B, E
CM 101. Aggregatibacter actinomycetemcomitans (A.a.) este considerat

un parodontopatogen major în parodontita agresivă localizată
(PAL) din următoarele motive, cu excepția:
A. Se regăstește mai rar în forma localizată decât în cea
generalizată;
B. Tratamentele care au dus la eradicarea subgingivală a lui A.a.
au condus la îmbunătățiri clinice marcate;
C. A.a. posedă factori de virulență specifici, care pot induce
leziuni parodontale;
D. Există un titru mare de anticorpi față de A.a. la majoritatea
subiecților cu PAL;
E. Riscul de dezvoltare a formelor agresive de parodontită este la
fel de mare precum cel de a dezvolta forme cronice la purtătorii
de A.a.
Răspuns: A, C, E
CM 102. Porphyromonas gingivalis nu este:

A. Coco-bacil;
B. Facultativ anaerob;
C. Facultativ aerob;
D. Gram-negativ;
E. Gram-pozitiv.
Răspuns: B, C, D
212
CM 103. Între produșii de metabolism produse de bacteriile
parodontopatogene se numără:
A. Hidrogenul sulfurat;
B. Acidul piruvic;
C. Metil-mercaptanul;
D. Acidul bromhidric;
E. Acidul ascorbic.
Răspuns: B, D, E
CM 104. Cu privire la proteazele bacteriene sunt false următoarele

A. Gingipainele interferează răspunsul imuno-inflamator
conducând la scăderea distrucției parodontale;
B. Gingipainele dezactivează secreția citokinelor;
C. Pot degrada elastina;
D. Pot degrada fibrina;
E. Gingipainele degradează componente ale complementului.
Răspuns: B, E
CM 105. În ceea ce privește bacteriile parodonto-patogene, următoarele

afirmații sunt adevărate:
A. Toate bacteriile complexului portocaliu pot invada celulele
epiteliale gingivale;
B. Aggregatibacter actynomicetemcomitans poate invada și
țesutul conjunctiv gingival;
C. Sistemul proteolitic contribuie la rezistența la fagocitoză
mediată de fagocite;
D. Porphyromonas gingivalis se găsește mai ales în țesutul
epitelial;
E. Capsula polizaharidă extracelulară protejează bacteria de
sistemul imun al organismului.
Răspuns: D, E
CM 106. Inflamația cronică parodontală este caracterizată de

următoarele elemente, cu excepția:
A. Supra-producția de radicali saturați cu efect distructiv local,
prin activare continuă;
213
B. Supra-producția de radicali liberi cu efect distructiv
generalizat, prin activare discontinuă;
C. Clearance ineficient al neutrofilelor în condițiile unui număr
excesiv de microorganisme subgingivale;
D. Supra-producția de citokine prin activare continuă;
E. Accelerarea apoptozei neutrofilelor și degranularea lor
intratisulară, cu producerea de leziuni parodontale.
Răspuns: A, B, E
CM 107. Interleukina-1β are următoarele efecte:

A. Inhibă macrofagele să sintetizeze IL-6;
B. Stimulează fibroblastele;
C. Stimulează diferențierea celulelor T-helper;
D. Scade expresia moleculelor de adeziune ICAM;
E. Are un efect sinergic cu prostaglandina E2.
Răspuns: B, C, E
CM 108. Factorul de necroză tumorală-α are următoarele efecte, cu

excepția:
A. Induce apoptoza fibroblastelor;
B. Activează osteoblastele provocând resorbția osoasă asociată
bolii parodontale;
C. Inhibă producția de Il-1β și PGE2;
D. Scade activitatea neutrofilelor;
E. Limitează reparația tisulară locală.
Răspuns: B, C, D
CM 109. Factorii predispozanți locali care acționează asupra

parodonțiului prin crearea de zone de retenție pentru placa
bacteriană sunt:
A. Obturații neadaptate în vecinătatea șanțului gingival;
B. Ambrazuri interdentare libere („triunghiuri negre”);
C. Tartru;
D. Anomalii dento-faciale;
E. Materiale de obturație.
Răspuns: C, E
214
CM 110. Cu privire la tartrul dentar nu se pot face următoarele afirmații:
A. Primele nuclee de calcificare apar la 48 de ore de la depunerea
plăcii;
B. Tartrul se depune mai ușor pe suprafețele linguale ale
frontalilor inferior și pe cele vestibulare ale molarilor superiori;
C. Calcificarea plăcii poate ajunge până la 60% în primele 48 de
ore;
D. Calcificarea plăcii poate ajunge la 80-90% în primele 2 zile;
E. Formarea tartrului se face cu o creștere medie de 0,10-0,15%/zi
față de cantitatea existentă deja.
Răspuns: A, C, D
CM 111. Acțiunea tartrului asupra parodonțiului nu se exercită prin:

A. Iritația mecanică a epiteliului sulcular;
B. Iritația mecanică a gingiei fixe;
C. Iritația mecanică a papilelor interdentare;
D. Suport și menținere a plăcii bacteriene;
E. Iritația mecanică a marginii gingivale.
Răspuns: A, B, C
CM 112. Conținutul organic al tartrului este format din:

A. Leucocite 0,3%;
B. Microorganisme;
C. Celule epiteliale descuamate;
D. Hidrocarburi (1,9-9,1%);
E. Componente proteice (5,9-9,2%).
Răspuns: A, D, E
CM 113. Componența anorganică a tartrului este reprezentată de:

A. Fosfat de calciu (3%);
B. Carbonat de magneziu (6%);
C. Fosfat de magneziu (4%);
D. Fosfat tricalcic (76%);
E. Brom.
Răspuns: C, E
215
CM 114. Anomaliile dentare și dento-maxilare sunt considerate factori
predispozanți pentru apariția inflamației parodontale în
următoarele ipostaze:
A. Ocluzia adâncă în acoperiș;
B. Progenie mandibulară;
C. Prognație maxilară;
D. Ectopii;
E. Compresiunea de maxilar.
Răspuns: D, E
CM 115. Printre cele mai frecvente iatrogenii care afectează parodonțiul

nu se regăsesc următoarele:
A. Perforațiile;
B. Realizarea de obturații neconforme;
C. Tratamentele ortodontice conduse neadecvat;
D. Coroanele protetice prea groase;
E. Supraobturarea.
Răspuns: A, D, E
CM 116. Printre factorii predispozanți sistemici ai bolii parodontale se

enumeră, cu excepția:
A. Sindromul Chedyak-Higashi;
B. Deficiențe imune;
C. Hipotiroidia;
D. Deficiențe nutriționale;
E. Sindroame psiho-somatice.
Răspuns: A, C
CM 117. Efectele pe termen lung ale fumatului la nivel sistemic sunt, cu

excepția:
A. Creșterea sintezei de citokine preinflamatorii;
B. Creșterea numărului total de leucocite;
C. Creșterea sintezei de factor de necroză tumorală – alfa;
D. Scăderea nivelului de oxidanți (vitamina A, vitamina D);
E. Scăderea numărului total de leucocite.
Răspuns: A, D, E
216
CM 118. În ceea ce privește efectele fumatului asupra bolilor

parodontale, următoarele afirmații nu sunt adevărate:
A. Fumătorii prezintă mai multă inflamație gingivală decât
nefumătorii;
B. La fumători, profunzimea pungilor, pierderea de atașament și
pierderea de os alveolar au prevalență și severitate mult
crescute;
C. Fumătorii au o probabilitate de 5 ori mai mare față de
nefumători de a prezenta pierdere de atașament;
D. Fumătorii adulți în vârstă au o probabilitate de aproape 3 ori
mai mare de a avea boală parodontală moderată;
E. Utilizarea tutunului fără ardere a fost asociată cu leucoplazia
orală și carcinoamele orale.
Răspuns: B, C, D
CM 119. Despre infecția parodontală și diabetul zaharat putem afirma

următoarele:
A. Sunt boli cronice complexe, legate de o relație bidirecțională;
B. Incidența diabetului de tip 1 este semnificativ mai mare la
pacienții fără afectare parodontală;
C. La pacienții cu diabet zaharat de tip 2 formele severe de
parodontite au fost asociate cu înrăutățirea semnificativă a
gradului de control al nivelului glicemiei;
D. Terapia parodontală poate avea efecte nocive asupra
controlului glicemiei;
E. Reducerea valorilor HbA1c l la pacienții care au beneficiat de
tratament parodontal, sugerând un control mai bun al glicemiei.
Răspuns: A, C, E
CM 120. Despre microorganismele subgingivale la pacienții cu

parodontite putem afirma următoarele:
A. Furnizează organismului gazdă o provocare bacteriană;
B. Provocarea bacteriană este constantă și persistentă;
C. Provocarea bacteriană este Gram-pozitivă;
D. Provocarea bacteriană determină un răspuns imuno-inflamator
important;
217
E. Microorganismele și produșii lor toxici au acces direct către
țesuturile parodontale și către sistemul circulator.
CM 121. Bolile influențate de infecția parodontală sunt:

A. Diabetul zaharat;
B. Bolile cardiovasculare;
C. Bolile congenitale;
D. Nașterea prematură;
E. Bronhopneumopatia obstructivă cronică.
CM 122. Substanțele antibiotice adjuvante administrate sistemic în

terapia parodontală:
A. Ar putea elimina bacteriile reziduale din urma detartrajului și a
planărilor radiculare;
B. Diminuează agresiunea bacteriană asupra organismului gazdă;
C. Tetraciclina suprimă procesul de glicare proteică;
D. Tetraciclinele cresc activitatea unor enzime de degradare
tisulară, precum metaloproteinazele matriceale;
E. Pot induce modificări pozitive ale controlului glicemic.
CM 123. Proteinele de fază acută sunt:

A. Fibrina;
B. Proteina C- reactivă;
C. Fibrinogenul;
D. CRP;
E. Proteazele.
Răspuns: B, C, D
CM 124. Modificările care apar după detartraj și planare radiculară la

pacienții parodontopați sunt:
A. Creșterea inflamației parodontale;
B. Indicatorii stării de sănătate vasculară se îmbunătățesc
nesemnificativ;
218
C. Funcția endoteliului vascular se ameliorează;
D. Se îmbunățește sănătatea endotelială;
E. Nivelurile serice ale IL-6 și CRP vor crește.
Răspuns: C, D
CM 125. Despre infecția parodontală și bolile cardiovasculare:

A. Bolile cardiovasculare nu sunt recunoscute ca având o
componentă sistemică inflamatorie;
B. Boala cardiovasculară are posibile similitudini cu patologia
parodontală;
C. Markerii inflamatori sistemici au rol important în evaluarea
riscului pentru evenimente cardiovasculare;
D. Markerii inflamatori sistemici au rol important în evaluarea
riscului pentru infarctul miocardic și atacul vascular cerebral;
E. Creșterile nivelurilor serice ale proteinelor de fază acută
acționează precum etape intermediare ale mecanismelor ce duc
de la infecția parodontală la boala cardiovasculară.
CM 126. La pacienții cu parodontite cronice, după efectuarea

detartrajului și a planării radiculare:
A. Nivelul seric al IL-6 scade;
B. Nivelul seric al IL-6 crește;
C. Scade nivelul de CRP;
D. Crește nivelul TNF- beta;
E. Se reduce nivelul TNF- alfa.
Răspuns: A, C, E
CM 127. La pacienții cu boală arterială coronariană ce prezintă o

afectare parodontală, există un risc semnificativ crescut de:
A. Deces;
B. Arteroscleroză;
C. Infarctul miocardic;
D. Angină pectorală;
E. AVC.
Răspuns: A, C, D
219
CM 128. Pacienții cu o igienă orală slabă pot prezenta:
A. Creșteri semnificative ale factorului de coagulare VIII;
B. Scăderi semnificative ale factorului von Willebrand;
C. Creșterea riscului de formare a cheagurilor de sânge;
D. Scăderea vâscozității sanguine;
E. Risc amplificat pentru apariția de boli arteriale centrale și
periferice.
Răspuns: A, C, E
CM 129. Asocierea dintre starea de sănătate dentară precară și infarctul

miocardic este independentă de următorii factori de risc:
A. Vârsta;
B. Diabetul;
C. Hipertensiunea arterială;
D. Consumul de alcool;
E. Nivelul colesterolului.
CM 130. Pacienții cu infarct miocardic prezintă un status semnificativ

mai înrăutățit al sănătății orale decât cei sănătoși, fiind
reprezentat de:
A. Parodontite;
B. Carcinoame;
C. Leziuni periapicale;
D. Diabet;
E. Pericoronarite.
Răspuns: A, C, E
CM 131. Bacteriile de la nivelul cavității orale:

A. Nu pot disemina în organe la distanță;
B. Pot disemina de-a lungul sistemului vascular;
C. Nu pot supraviețui în țesuturile afectate;
D. Plăcile de aterom prelevate din arterele coronariene conțin doar
un singur tip de bacterii parodontopatogene;
E. Infecția parodontală implică o expunere cronică la produșii
toxici ai acestor microorganisme.
220
Răspuns: B, E
CM 132. Anamneza include:

A. Istoricul afecțiunilor generale;
B. Doar istoricul afecțiunilor locale;
C. Examenul clinic;
D. Statusul medical general;
E. Motivul prezentării.
Răspuns: A, D, E
CM 133. Examenul clinic presupune:

A. Examenul extraoral al articulației temporomandiulare;
B. Examenul cavității orale;
C. Examenul radiografic;
D. Examenul fotografic;
E. Examenul extraoral al ganglionilor.
CM 134. Diagnosticul parodontal se pune pe baza:

A. Examenului clinic;
B. Diferitelor investigații paraclinice;
C. Statusul medical general al pacientului;
D. Motivului prezentării;
E. Anamnezei.
Răspuns: A, B, E
CM 135. Examenul parodonțiului este realizat prin:

A. Inspecție;
B. Palpare;
C. Percuție ușoară;
D. Examinare tactilă;
E. Sondare.
221
CM 136. Punctele în care se realizează palparea și măsurarea
adâncimilor la sondare sunt:
A. Mezio-vestibular;
B. Mezio-central;
C. Centro-vestibular;
D. Disto-vestibular;
E. Disto-central.
Răspuns: A, C, D
CM 137. Examinarea tactilă a parodonțiului presupune:

A. Palparea marginii gingivale cu o sondă parodontală;
B. Palparea tartrului;
C. Palparea șanțului gingival cu sonda;
D. Examinarea tactilă a furcațiilor cu o sonda Nabers;
E. Palparea plăcii bacteriene.
Răspuns: A, C, D
CM 138. Investigațiile ce ajută la stabilirea diagnosticului sunt:

A. Testele de laborator;
B. Modelele de studiu;
C. CBCT;
D. Examinarea extraorală;
E. Palparea mucoasei jugale.
Răspuns: A, B, C
Bibliografie: Manual pentru rezidențiat, vol. 1, pag. 327- 328
CM 139. Factorii de risc locali ai gingivitei sunt:

A. Factori metabolici;
B. Xerostomie;
C. Patologii sistemice asociate;
D. Factori de retenție a biofilmului plăcii bacteriene;
E. Fumatul.
Răspuns: B, D
CM 140. Gingivita indusă de placa bacteriană:

A. Apare în urma interacțiunii dintre biofilmul plăcii bacteriene și
răspunsul imun al gazdei;
222
B. Nu este indusă de răspunsul imun al gazdei;
C. Nu se extinde la țesuturile de susținere ale dintelui;
D. Rămâne localizată la nivelul gingiei;
E. Se extinde la nivelul ligamentelor parodontale, os alveolar.
Răspuns: A, C, D
CM 141. Factorii de risc sistemici ai gingivitelor sunt:

A. Sarcina;
B. Fumatul;
C. Xerostomie;
D. Pubertate;
E. Alcoolul.
Răspuns: A, B, D
CM 142. Factorii favorizanți ai gingivitei hiperplazice sunt:

A. Cavități carioase profunde situate ocluzal;
B. Obturații în exces în imediata apropiere a gingiei;
C. Obturații cu suprafață rugoasă, retentivă în vecinătatea gingiei;
D. Contact atraumatic între corpul de punte și gingia dinților
stâlpi;
E. Impact alimentar direct asupra papilei dentare.
Răspuns: B, C, E
CM 143. Simptomatologia obiectivă a gingivitei simple:

A. Suprafața gingiei nu își pierde aspectul de „coajă de portocală”;
B. Consistența gingiei este variabilă;
C. Epiteliul joncțional este desprins de pe suprafața dintelui;
D. Gingia prezintă modificări de culoare;
E. Suprafața gingiei își pierde aspectul de “gravură punctată”.
Răspuns: B, D, E
CM 144. Gingivita la pubertate:

A. Apare doar la fete;
B. Apare în special în zonele bogate în placă dentară bacteriană și
tartru;
C. Este mai frecventă între 9-12 ani;
223
D. Sunt implicate speciile Fusobacterium;
E. Sunt implicate speciile Prevotella intermedia.
Răspuns: B, E
CM 145. Gingivita la pubertate – simptomatologie:

A. Inflamație gingivală cu o culoare roșie-violacee;
B. Tumefacție prin edem cu caracter ireversibil;
C. Sângerare la masticație, periaj, atingere cu sonda;
D. Hiperplazie gingivală, în special a papilelor interdentare;
E. Reducerea inflamației și a tumefacției după pubertate.
Răspuns: A, C, E
CM 146. Gingivita din cursul ciclului menstrual, manifestări:

A. Senzație de tensiune;
B. Ușoară tumefacție gingivală;
C. Apar uneori la câteva zile după ciclul menstrual;
D. Sângerare gingivală;
E. Creșterea mobilității dentare până la gradul II.
Răspuns: A, B, D
CM 147. În lichidul șanțului gingival în gingivita de sarcină s-a remarcat

o creștere importantă a speciei anaerobe:
A. Prevotella intermedia;
B. Aggregatibacter actinomycetemcomitans;
C. Porphyromonas gingivalis;
D. Treponema denticola;
E. Tannerella forsythia.
Răspuns: A, C
CM 148. Gingivita atrofică senilă:

A. Apare în unele situații de menopauză normală;
B. Apare după histerectomii;
C. Apare după naștere;
D. Apare după ovarectomii;
E. Apare după sterilizări prin iradierea unor tumori maligne.
224
CM 149. Gingivita de menopauză - simptomatologie subiectivă:

A. Senzații dureroase la contactul cu alimente reci;
B. Senzații anormale de gust dulce, iute;
C. Senzații dureroase la contactul cu băuturi fierbinți;
D. Senzații de arsură la nivelul mucoasei gingivale și orale;
E. Hipoestezii ale mucoasei bucale.
Răspuns: A, C, D
CM 150. Gingivita de menopauză - simptomatologia obiectivă:

A. Mucoasa gingivală și orală au aspect uscat, neted;
B. Uneori, fisuri ale mucosei gingivale;
C. Mucoasa gingivală uneori mai roșie când gingia nu sângerează;
D. Uneori, fisuri ale mucoasei jugale;
E. Mucoasa gingivală de culoare palidă.
Răspuns: A, B, E
CM 151. Gingivita din diabet – etiologie:

A. Specii de Streptococ;
B. Specii de Actinomyces;
C. Aggregatibacter actinomycetemcomitans;
D. Fusobacterium;
E. Porphyromonas gingivalis.
Răspuns: A, B, D
CM 152. La nivel gingival, diabetul duce la:

A. Dereglarea metabolismului local;
B. Fragilitate capilară;
C. Subțierea membranei bazale dintre epiteliu și corion;
D. Reducerea lumenului capilarelor și a arterelor;
E. Nevrită diabetică.
Răspuns: A, B, E
225
CM 153. Forma severă a deficienței vitaminei C, scorbutul, poate
apărea:
A. În boala Moeller-Barlow;
B. La copii, în prima lună de viață;
C. La vârstnici cu deficiențe de nutriție;
D. În condiții restrictive de hrană;
E. La copii, în primul an de viață.
CM 154. Simptomatologie - gingivita hiperplazică în hipovitaminoza C:

A. Halenă;
B. Mobilitate dentară fiziologică;
C. Sângerări la cele mai mici atingeri;
D. Pungi false;
E. Hipoplazie gingivală cu ulcerații.
Răspuns: A, B, D
CM 155. Următoarele enunțuri despre gingivita hiperplazică în

hipoavitominoza C sunt adevărate:
A. Poate să apară în condițiile unui deficit de vitamina C;
B. La pacieții cu igienă orală bună, deficiența de vitamina C nu se
manifestă clinic prin modificări ale parodonțiului;
C. La pacieții cu igienă orală bună, deficiența de vitamina C se
manifestă clinic prin modificări distructive ale gingiei;
D. Poate să apară la copii, în primul an de viață;
E. Prezența plăcii bacteriene nu agravează tabloul simptomatic.
Răspuns: A, B, D
CM 156. Gingivita hiperplazică din leucemie se produce:

A. Cel mai frecvent în leucemia acută;
B. Uneori în leucemia subacută;
C. Frecvent în leucemia limfocitară;
D. Uneori în leucemia mieloidă;
E. Rar în leucemia cronică.
Răspuns: A, B, E
226
CM 157. Gingivita hiperplazică din leucemie - Simptomatologie:
A. Gingivoragii precoce, care se datorează trombocitopeniei
leucemice;
B. La nivelul mucoasei bucale sunt frecvente peteșiile și infiltrate
leucemice;
C. Ulcerațiile nu sunt suprainfectate și nu sunt dureroase la
atingere, masticație;
D. Marginea gingivală liberă prezintă frecvent zone de ulcerații și
necroză, acoperite de false membrane;
E. Ulcerații apar foarte rar pe gingie și în zona mucoasei jugale.
Răspuns: A, B, D
CM 158. Gingivita și gingivostomatita acută ulcero-necrotică -

Etiologie:
A. Porphyromonas gingivalis;
B. Spirochete - Fusobacterium nucleatum;
C. Treponema denticola;
D. Treponema vincenti;
E. Prevotella intermedia.
CM 159. Factorii favorizanți ai gingivitei și gingivostomatitei acute

ulcero-necrotice sunt:
A. Igienă bucală întâmplătoare;
B. Alcoolism;
C. Deficitul vitaminelor C, B6, B12;
D. Nevrozele anxioase și depresive;
E. Pericoronaritele.
CM 160. Factorii favorizanți ai gingivitei și gingivostomatitei acute

ulcero-necrotice sunt:
A. Traumatismul direct al gingiei de către dinții antagoniști prin
migrări dentare;
B. Bolile generale cronice cașectizante;
C. Doar nevroze anxioase;
D. Dureri intense la atingerea gingiei;
227
E. Stresul din cursul unor situații.
Răspuns: A, B, E

Simptomatologie subiectivă:
A. Adenopatie regională;
B. Accentuarea durerilor la contactul cu alimente fierbinți;
C. Rigiditatea feții;
D. Limitarea deschiderii gurii prin trismus;
E. Halenă intensă.
Răspuns: B, D, E

Simptomatologie obiectivă:
A. Hipersalivație vâscoasă;
B. Gingivoragii la cele mai mici atingeri sau chiar spontane;
C. Limitarea deschiderii gurii prin trismus;
D. Leziuni de tip ulcerativ, necrotic pe mucoasa jugală;
E. Dureri spontane iradiate în oasele maxilare.
Răspuns: A, B, D
CM 163. Hiperplazia gingivală la antagoniști de calciu prezintă

următoarele aspecte clinice, cu excepția:
A. Are caracter localizat;
B. Predomină vestibular și oral;
C. Volumul hiperplaziei gingivale este variabil în funcție de
perioada de timp în care a fost administrat medicamentul și
doza acestuia;
D. Culoarea gingiei hiperplazice variază de la roșu congestiv până
la roșu închis;
E. Gingia hiperplazică este, în general, decolabilă de coroana
dintelui.
Răspuns: A, B
228
CM 164. Gingivitele descuamative pot să apară în următoarele
circumstanțe:
A. Lichen plan vezicular sau bulbos, cu leziuni erozive;
B. Pemfigoidul mucos malign;
C. La menopauză și în perioada de postmenopauză;
D. Uneori poate să apară după histerectomii;
E. Pemfigus vulgar.
Răspuns: A, C, E
CM 165. Factorii favorizanți locali ai gingivostomatitei aftoase

recidivante sunt:
A. Sarcina;
B. Condimente;
C. Erupția dentară;
D. Schimbarea periei de dinți;
E. Stres.
Răspuns: B, C, D
CM 166. Condițiile favorizante ale transformării Candidei albicans dintr-

un microorganism nepatogen într-unul agresiv, distructiv
pentru epiteliul și corionul gingival sunt:
A. Sindromul imunodeficienței dobândite;
B. Boala Addison;
C. Insuficiența adrenocorticosuprarenaliană;
D. Unele boli metabolice precum hipertiroidismul;
E. Sarcina și utilizarea contraceptivelor.
CM 167. Simptomatologia obiectivă a gingivitei și gingivostomatitei de

cauză microbiană la copii este caracterizată de:
A. Leziunile sunt dispuse pe mucoasa feții dorsale a limbii și pe
marginile acesteia;
B. Uneori xerostomie;
C. Leziunile la început sunt izolate apoi confluente pe un fond
eritematos;
D. Depozitele miceliene sunt aderente și se desprind numai la o
raclare energică;
229
E. Fisuri dureroase.
Răspuns: A, C, D
CM 168. Simptomatologia obiectivă a gingivitei și gingivostomatitei de

cauză microbiană la adulți este caracterizată de:
A. Atrofia papilelor filiforme ale limbii care are un aspect neted,
lucios;
B. Hiperkeratoza epiteliului gingival, lingual, uneori jugal și
palatinal;
C. Dificultatea de a purta proteze mobile;
D. Leziunile candidozice au un aspectul unor depozite de culoare
alb-crem;
E. Fisuri și ulcerații ale comisurii buzelor cu exudat seros și
suprainfectări.
Răspuns: A, B, E
230
CAPITOLUL V
PEDODONȚIE
V.1. Grile complement simplu
CS 1. Mecanismul exact al erupției dentare nu este încă complet

elucidat, dar se cunoaște că este însoțit de următoarele
evenimente, cu o excepție:
A. Modificări tisulare;
B. Procese de formare a dinților;
C. Procese de formare a structurilor de susținere (rădăcină,
parodonțiu, joncțiunea smalț-cement);
D. Resorbția osului alveolar;
E. Apoziția osului alveolar.
Răspuns: C
CS 2. Următoarea afirmație privind erupția dentară este falsă:

A. Este un fenomen multifactorial;
B. Forța care deplasează dintele este generată de proprietatea
contractilă a cementoblastelor;
C. Direcția principală de deplasare a dintelui este axială;
D. Dinții permanenți prezintă o erupție mai lentă;
E. Tiparul erupției la ambele dentiții este asimetric.
Răspuns: B
CS 3. Tiparul erupției la ambele dentiții este simetric, diferențele între

erupția dinților omologi nefiind mai mari de:
A. 1-2 luni;
B. 2-4 luni;
C. 4-6 luni;
D. 5-6 luni;
E. 7 luni.
Răspuns: B
231
CS 4. Următoarele afirmații privind etapa preeruptivă (intraosoasă) sunt
adevărate, cu o excepție:
A. Corespunde perioadei de dezvoltare a germenului dentar;
B. La sfârșitul acestei perioade rădăcina este formată aproximativ
1/3 până la 1/2 din lungimea ei;
C. Mișcările din această etapă au loc pentru ca germenele dentar în
formare să se adapteze dezvoltării osului;
D. Începe din momentul stabilirii contactului cu antagoniștii;
E. Dintele își începe mișcările predominant axiale din momentul în
care coroana este complet mineralizată, iar formarea rădăcinii
este doar începută.
Răspuns: D
CS 5. Următoarea afirmație privind etapa eruptivă (prefuncțională) este

adevărată:
A. Mișcările de deplasare sunt predominant axiale;
B. Corespunde perioadei de dezvoltare a germenului dentar;
C. La sfârșitul acestei perioade rădăcina este formată aproximativ
D. Mișcările din această etapă au loc pentru ca germenele dentar în
formare să se adapteze dezvoltării osului;
E. Mișcările dinților sunt de amplitudine redusă.
Răspuns: A
CS 6. Etapa posteruptivă (postocluzală, funcțională) nu se

A. Începe din momentul în care dintele a atins planul de ocluzie și a
intrat în funcție;
B. Începe în momentul formării rădăcinii dentare;
C. Va continua până la încetarea existenței dintelui pe arcadă;
D. Mișcările sunt cu amplitudine redusă;
E. Deplasările sunt consecința modificărilor ce au loc la nivelul
punctelor de contact.
Răspuns: B
232
CS 7. Următoarea variantă nu constituie o diferență dintre structurile
dentare și structurile osoase:
A. Dinții au origine endodermală, în timp ce osul are origine
mezodermală;
B. Smalțul odată format pierde legătura cu matricea formativă;
C. Cementul și dentina se remodelează și după terminarea perioadei
formative, dar numai prin apoziții;
D. Osul păstrează legătura cu matricea formativă și după încheierea
etapei de dezvoltare;
E. Osul se poate remodela în permanență prin apoziție și resorbție.
Răspuns: A
CS 8. Variațiile normale ale erupției dinților temporari sunt determinate

de următorii factori, cu o excepție:
A. Greutatea la naștere;
B. Influența sexului;
C. Febrele eruptive;
D. Momentul nașterii;
E. Vârsta mamei și numărul de nașteri.
Răspuns: C
CS 9. Variațiile patologice ale erupției dinților temporari nu sunt

determinate de:
A. Rubeola prenatală;
B. Febre eruptive;
C. Sindromul Down;
D. Osteopetroza;
E. Momentul nașterii.
Răspuns: E
CS 10. Factorii fiziologici care pot influența erupția dinților permanenți

sunt:
A. Efectul urbanizării;
B. Activitatea glandelor endocrine;
C. Angioamele feței;
D. Incontinentia Pigmenti;
E. Deficiențele nutriționale și metabolice.
233
Răspuns: A
CS 11. Factorii generali implicați în variațiile patologice ale erupției

dinților permanenți sunt următorii, cu o excepție:
A. Sindromul Turner;
B. Disostoza cleido-craniană;
C. Deficiențele nutriționale și metabolice;
D. Activitatea glandelor endocrine;
E. Angioamele feței.
Răspuns: E
CS 12. Dintre factorii locali implicați în variațiile patologice ale erupției

dinților permanenți se pot enumera următorii, cu o excepție:
A. Complicațiile gangrenei dinților temporari;
B. Angioamele feței;
C. Nanismul acondroplazic familial;
D. Traumatismele dento-alveolare;
E. Obstacole locale.
Răspuns: C
CS 13. Incisivii temporari se mențin în funcție o perioadă de

aproximativ:
A. 3 ani;
B. 4 ani;
C. 5 ani;
D. 6 ani;
E. 7 ani.
Răspuns: C
CS 14. Molarii temporari se mențin în funcție o perioadă de aproximativ:

A. 5 ani;
B. 6 ani;
C. 7 ani;
D. 8 ani;
E. 9 ani.
Răspuns: E
234
CS 15. În România sunt utilizate următoarele date pentru vârstele medii

de erupție ale dinților temporari, cu o excepție:
A. Incisivul lateral superior: 13 luni;
B. Incisivul central superior: 10 luni;
C. Molarul I inferior: 16 luni;
D. Caninul inferior: 19 luni;
E. Molarul II inferior: 27 luni.
Răspuns: A
CS 16. Următoarea afirmație privind cronologia erupției dinților

temporari este falsă:
A. Dinții temporari erup normal în intervalul 6-33 luni;
B. La băieți primul grup de dinți erupe mai repede decât la fete;
C. Cronologia erupției dinților temporari este influențată în special
de factori genetici;
D. Erupția dinților temporari se desfășoară în 3 etape;
E. La fiecare 6 luni erup încă 4 dinți.
Răspuns: A
CS 17. Erupția dinților permanenți respectă câteva reguli, cu o excepție:

A. La fete, dinții erup mai repede decât la băieți;
B. Primul dinte care erupe este primul molar inferior;
C. Erupția dinților permanenți se desfășoară în 3 etape principale;
D. Segmentul cel mai perturbat, ca ordine și cronologie a erupției,
este cel al caninilor și premolarilor;
E. Dinții erup simetric la mici diferențe dreapta-stânga.
Răspuns: C
CS 18. În timpul erupției, tulburările de poziție sunt reprezentate de

următoarele, cu o excepție:
A. Ectopii;
B. Incluzii;
C. Rotații;
D. Transpoziții dentare, cel mai interesat fiind caninul inferior;
E. Heterotopia (de exemplu, molarul de minte inferior în ramura
235
ascendentă).
Răspuns: D
CS 19. Următoarele afirmații privind tehnica de periaj Bass (tehnica

creviculară) sunt adevărate, cu o excepție:
A. Periuța este așezată în unghi de 45o față de axul lung al dinților;
B. Perii periuței formează un unghi drept cu suprafețele dentare;
C. Periajul se realizează pe grupe dentare;
D. Tehnica asigură și protecția caninului;
E. Suprafețele ocluzale sunt periate prin mișcări scurte antero-
posterioare.
Răspuns: B
CS 20. Intoxicația acută cu fluor apare în condițiile în care a fost ingerată

o cantitate de:
A. 1 mg F/ kg;
B. 2 mg F/ kg;
C. 3 mg F/ kg;
D. 4 mg F/ kg;
E. 5 mg F/ kg.
Răspuns: E
CS 21. Doza prag pentru dezvoltarea fluorozei ușoare la nivelul dinților

permanenți a fost estimată la:
A. 20-40 µg F/ kg/ zi;
B. 40-100 µg F/ kg/ zi;
C. 100-120 µg F/ kg/ zi;
D. 120-140 µg F/ kg/ zi;
E. 140-160 µg F/ kg/ zi.
Răspuns: B
CS 22. Doza de fluor care este considerată letală depășește:

A. 11 mg/ kg;
B. 12 mg/ kg;
C. 13 mg/ kg;
D. 14 mg/ kg;
236
E. 15 mg/ kg.
Răspuns: E
CS 23. Clasificarea lui Dean include următoarele grade de fluoroză

dentară, cu o excepție:
A. Fluoroză incertă: molarii pot prezenta un lizereu albicios de 1-2
mm;
B. Fluoroză foarte ușoară: transluciditatea smalțului ușor modificată,
câteva puncte/ pete albe;
C. Fluoroză ușoară: opacifiere < 50% din suprafața totală a
smalțului;
D. Fluoroză severă: smalț albicios, afectare marcată în raport cu
stadiul III;
E. Fluoroză moderată: este afectată forma generală a dintelui.
Răspuns: C
CS 24. Stadiul I de dezvoltare (dinte temporar tânăr) prezintă

următoarele caracteristici, cu o excepție:
A. Este perioada de creștere și dezvoltare până la edificarea
rădăcinii;
B. Rădăcina continuă să se formeze posteruptiv, încă 1-2 ani de la
momentul erupției;
C. Erupția dinților temporari are loc între 6-30 luni;
D. Acest proces de dezvoltare începe din viața intrauterină, în luna a
6-a;
E. Acest proces de dezvoltare continuă până după perioada de
erupție a dinților.
Răspuns: D
CS 25. Stadiul II de dezvoltare (dinte temporar matur) se caracterizează

prin:
A. Rădăcina se scurtează, orificiul apical se lărgește;
B. Canalele radiculare sunt mai înguste;
C. Este perioada de creștere și dezvoltare până la edificarea
rădăcinii;
D. Rădăcina continuă să se formeze posteruptiv, încă 1-2 ani de la
momentul erupției;
237
E. Acest proces de dezvoltare continuă până după perioada de
erupție a dinților.
Răspuns: B
CS 26. Următoarea afirmație privind stadiul III de dezvoltare (dinte

temporar cu rădăcina în resorbție) este falsă:
A. Rizaliza începe în jurul vârstei de 4-5 ani pentru incisivii
temporari;
B. Rizaliza începe în jurul vârstei de 8 ani pentru molarii temporari;
C. Rădăcina se scurtează, orificiul apical se lărgește;
D. Pulpa suferă un proces de involuție;
E. Există multiple canale de comunicare cu spațiul parodontal.
Răspuns: B
CS 27. În cazul cariei simple a dinților temporari, la inspecție nu se

observă:
A. Pierderea translucidității smalțului;
B. Prezența unei pete albe cretoase;
C. Soluții de continuitate cu lipsă de substanță;
D. Sonda pătrunde cu ușurință în țesuturile subminate;
E. Colorații brun-negricioase la nivelul unor fisuri/fosete.
Răspuns: D
CS 28. Materialele dentare folosite în tratamentul plăgii dentinare sunt

următoarele, cu o excepție:
A. Hidroxidul de calciu cu iodoform;
B. Hidroxidul de calciu fotopolimerizabil;
C. Cimentul pe bază de zinc-oxid-eugenat (ZOE);
D. Biodentine;
E. Mineral trioxid agregat (MTA).
Răspuns: A
CS 29. Următoarele afirmații privind diagnosticul pozitiv al pulpitei în

dentiția temporară sunt adevărate, cu excepția:
A. Testele de vitalitate nu sunt concludente la copii;
B. Durerea acută spontană la nivelul dintelui temporar poate
238
semnifica: inflamație pulpară acută, sindrom de sept;
C. Semnul distinctiv la inspecție este congestia gingivală la nivelul
dintelui afectat;
D. Simptomatologia dureroasă este mai intensă în cazul dinților
temporari;
E. Durerea poate varia de la simplă jenă la masticație până la durere
continuă, în crize, lancinantă sau pulsatilă.
Răspuns: D
CS 30. Diagnosticul diferențial al pulpitelor în dentiția temporară nu se

face cu:
A. Parodontita apicală cronică;
B. Parodontita marginală;
C. Sindromul de sept;
D. Otita;
E. Durerea simulată.
Răspuns: A
CS 31. Dificultățile tratamentului pulpitelor la dinții temporari sunt

determinate de următoarele variante, cu o excepție:
A. Diagnosticul dificil;
B. Determinarea lungimii canalelor radiculare;
C. Înălțimea crescută a camerei pulpare;
D. Comunicarea pulpo-parodontală;
E. Comportamentul copilului și al familiei.
Răspuns: C
CS 32. Nu constituie indicație de tratament conservativ al unui dinte

temporar cu afecțiune pulpară:
A. Existența unei carii profunde, cu pierderea peretelui proximal;
B. Evidențierea radiologică a cariei dentare, extinsă la mai mult de
jumătate din distanța smalț-pulpă;
C. Prezența semnelor clinice de necroză pulpară sau gangrenă;
D. Agenezia dintelui succesional;
E. Carie penetrantă în planșeu.
Răspuns: E
239
CS 33. Indicațiile de extracție ale unui dinte temporar cu afecțiune
pulpară sunt următoarele, cu excepția:
A. Policarii cu extracții multiple;
B. Dentație mixtă cu înghesuiri;
C. Carie penetrantă în planșeu;
D. Resorbții radiculare patologice avansate;
E. Indicații medicale (hemofilie, diabet, tulburări de hemostază).
Răspuns: E
CS 34. Următoarele variante constituie indicații ale coafajului indirect în

dentiția temporară, cu o excepție:
A. Carie profundă cu simptomatologie limitată;
B. Hiperemie pulpară;
C. Pulpită purulentă parțială;
D. Traumatisme dentare fără deschiderea camerei pulpare;
E. Dinte temporar aflat în stadiul 1, 2.
Răspuns: C
CS 35. Indicațiile pulpotomiei vitale în dentiția temporară nu includ:

A. Dinte temporar cu carie profundă, simptomatică;
B. Dinte temporar cu carie profundă, cu deschiderea accidentală a
camerei pulpare;
C. Traumatism dentar cu deschiderea camerei pulpare – dinte
temporar în stadiul 1 sau 2;
D. Hiperemie pulpară;
E. Pulpită acută purulentă parțială.
Răspuns: E
CS 36. Dintre contraindicațiile pulpotomiei vitale în dentiția temporară

nu face parte:
A. Existența unor leziuni apicale;
B. Existența unor leziuni interradiculare;
C. Resorbție radiculară inflamatorie;
D. Copil cu patologie generală asociată;
E. Dinte temporar în stadiul 2 evolutiv.
Răspuns: E
240
CS 37. Printre particularitățile morfologice ale dinților permanenți

imaturi se numără următoarele, cu o excepție:
A. Morfologia ocluzală retentivă;
B. Defectele de structură ale smalțului și defectele de coalescență se
întâlnesc frecvent la molari și premolari;
C. Camera pulpară a dinților permanenți imaturi este mare;
D. Coarnele pulpare sunt mai apropiate de suprafață comparativ cu
dinții permanenți maturi;
E. La erupția în cavitatea bucală, smalțul este imatur, poros.
Răspuns: E
CS 38. Printre particularitățile structurale ale dinților permanenți imaturi

se numără următoarele, cu o excepție:
A. Maturarea posteruptivă a smalțului continuă încă 2-3 ani după
erupție;
B. La erupție, dentina este subțire, cu canalicule dentinare largi;
C. Prin maturare posteruptivă, pereții camerei pulpare se îngroașă ca
urmare a depunerii de dentină secundară;
D. Morfologie ocluzală retentivă;
E. Pulpa tânără are o mare putere de apărare.
Răspuns: D
CS 39. Diagnosticul diferențial al cariei simple la dinții permanenți

imaturi nu se face cu:
A. Caria complicată;
B. Fracturile coronare penetrante;
C. Uzura dentară;
D. Fluoroza dentară;
E. Hipomineralizarea/hipoplazia smalțului.
Răspuns: B
CS 40. Următoarea afirmație privind forma de rezistență în prepararea

cavităților din tehnica clasică modificată este falsă:
A. La cavitățile de clasa I și a II-a pereții laterali trebuie să aibă o
grosime suficientă pentru a evita fracturarea lor;
241
B. La cavitățile de clasa a III-a, a IV-a, a V-a pereții laterali trebuie
să aibă minim 0,3 mm pentru a rezista la gravajul acid;
C. Unghiul cavo-suprafață de 90o – clasa I și a II-a;
D. Adâncime minimă de 0,5 mm în dentină;
E. La cavitățile de clasa I pereții meziali și distali să fie paraleli între
ei.
Răspuns: B
CS 41. Pulpa dinților permanenți imaturi nu se caracterizează prin:

A. Are puține fibre de colagen;
B. Zona subodontoblastică Weil este bogat vascularizată;
C. Substanța fundamentală are un grad redus de hidratare;
D. Pulpa imatură are un prag dureros crescut la testarea
electrometrică;
E. Presiunea intrapulpară se păstrează constantă mult timp.
Răspuns: C
CS 42. Următoarea afirmație privind leziunile mai grave care se pot

asocia cu traumatismele dento-parodontale este falsă:
A. Echimoza în regiunea mastoidă poate indica fractură de bază de
craniu;
B. Echimoza de la nivelul bărbiei poate indica o fractură
mandibulară;
C. Sângerarea din meatul auditiv extern poate fi asociată cu o
fractură condiliană;
D. Echimoza din zona suborbitară poate indica o fractură condiliană;
E. Hematomul sublingual poate indica o fractură mandibulară la
nivelul simfizei mentoniere.
Răspuns: D
CS 43. În gangrena complicată cu parodontita apicală acută, stadiul

exteriorizat (abces) prezintă următoarele caracteristici, cu
excepția:
A. Percuție în ax: intens pozitivă;
B. Pulpă mortificată, gri, consistență moale, fetidă, fără sensibilitate
și sângerare la palpare;
C. Cameră pulpară deschisă;
242
D. Senzație de egresiune a dintelui;
E. Durerile sunt de intensitate mai mică, spontane, exacerbate de
masticație.
Răspuns: D
CS 44. Următoarea afirmație privind complicațiile traumatismelor la

dinții permanenți este falsă:
A. Calcifierea țesutului pulpar este un proces degenerativ care duce
la obliterarea canalului radicular și a camerei pulpare;
B. Resorbția radiculară internă apare frecvent după luxații;
C. Resorbția radiculară externă apare consecutiv luxațiilor severe în
care au fost afectate structurile parodontale;
D. Hemoragia internă se manifestă la 1-2 ore după traumatism;
E. Anchiloza dentară apare consecutiv distrugerii extinse a
ligamentului periodontal.
Răspuns: D
CS 45. Dezvoltarea copilului poate fi divizată în 4 mari perioade, cu o

excepție:
A. Mica copilărie: 0-2 ani;
B. Perioada preșcolară: 2-6 ani;
C. Perioada școlară: 6-11 ani;
D. Adolescența: 12-15 ani;
E. Adolescența: 11-18 ani.
Răspuns: E
CS 46. Următoarea afirmație privind odontofobia este adevărată:

A. Nu se referă la un obiect specific;
B. Este un sentiment nespecific, de neliniște;
C. Se asociază cu unele condiții speciale;
D. Se caracterizează printr-o frică marcată și persistentă de unele
situații/obiecte ce pot fi distinse în mod clar;
E. Se referă la un pericol iminent, vag, nedeterminat, acompaniat de
o premoniție.
Răspuns: D
243
CS 47. În cadrul metodelor de abordare non-farmacologice, nu constituie
o tehnică de comunicare:
A. Tehnica „tell-show-do”;
B. Metoda distragerii atenției;
C. Ranforsarea pozitivă;
D. Comunicarea non-verbală;
E. Tehnica „hand-over-mouth”.
Răspuns: E
CS 48. În cadrul metodelor de abordare non-farmacologice, nu constituie

o tehnică de modulare comportamentală:
A. Tehnica „tell-show-do”;
B. Controlul vocii;
C. Tehnica de „modelare”;
D. Semnalul „stop”;
E. Tehnica „hand-over-mouth”.
Răspuns: A
CS 49. Următoarele afirmații privind comunicarea non-verbală cu

pacientul pediatric sunt adevărate, cu excepția:
A. Atingerea poate fi o modalitate de a întări mesajul verbal și de a
manifesta atenția;
B. Distanța de comunicare se situează între 30 și 50 cm;
C. Privirea directă semnifică acordarea nemijlocită a atenției;
D. Ridicarea ușoară a tonului vocii poate capta atenția copilului;
E. Poziția corpului și a capului, ușor înclinate spre înainte, sunt
semn al înțelegerii din partea medicului.
Răspuns: B
CS 50. Tehnica „tell-show-do” („spune-arată-efectuează”) are ca scop

prezentarea diferitelor aspecte ale instrumentelor utilizate în
timpul tratamentului prin diferite metode, conform următoarelor
variante, cu o excepție:
A. Vizuală – prin arătarea instrumentului;
B. Tactilă – prin atingerea de către copil a instrumentului;
C. Auditivă – prin activarea instrumentului în interiorul cavității
orale;
244
D. Olfactivă – în cazul anesteziei locale sau pastelor profilactice;
E. Gustativă – în cazul anesteziei locale sau pastelor profilactice.
Răspuns: C
V.2. Grile complement multiplu
CM 1. Tulburările ordinii de erupție în prima etapă a dentiției mixte

constau în:
A. Asimetrii în erupția incisivilor centrali superiori;
B. Erupția incisivilor laterali înaintea unuia sau ambilor centrali;
C. Erupția incisivilor laterali după incisivii centrali;
D. Erupția premolarilor secunzi înaintea incisivilor centrali;
E. Erupția primilor premolari înaintea incisivilor laterali.
Răspuns: A, B, E
CM 2. Următoarele afirmații privind factorii fizologici care pot

influența erupția dinților permanenți sunt adevărate:
A. Deficiențele nutritive determină întârzierea erupției dinților
permanenți;
B. Erupția are loc mai devreme la fete decât la băieți cu 5-7 luni;
C. Molarii secunzi, caninii și primii premolari mandibulari erup
mai devreme;
D. Molarii trei și primii premolari maxilari erup ceva mai târziu;
E. În cazul copiilor africani erupția este mai precoce față de copiii
europeni.
CM 3. Diferențele dintre structurile dentare și structurile osoase sunt

reprezentate de:
A. Dinții au origine dublă ectomezodermală;
B. Cementul și dentina se remodelează și după terminarea
perioadei formative;
C. Osul se poate remodela în permanență prin apoziție și
resorbție;
D. Osul are origine ectodermală;
E. Smalțul odată format, pierde legătura cu matricea formativă.
245
CM 4. Variațiile normale ale erupției dinților temporari sunt

determinate de factori diferiți, dintre care se pot enumera:
A. Greutatea la naștere;
B. Influența sexului;
C. Vârsta mamei și numărul de nașteri;
D. Momentul nașterii;
E. Factorii socio-economici.
CM 5. Factorii locali exercită o influență limitată asupra erupției

dinților permanenți, iar dintre aceștia se pot enumera:
A. Activitatea glandelor endocrine;
B. Angioamele feței;
C. Complicațiile gangrenei dinților temporari;
D. Traumatismele dento-alveolare;
E. Disostoza cleidocraniană.
Răspuns: B, C, D
CM 6. Erupția dinților permanenți permanenți respectă câteva reguli:

A. La fete, dinții erup mai repede decât la băieți;
B. Primul dinte care erupe este primul molar inferior;
C. Există numeroase variații ale erupției dinților permanenți, în
special în etapa I;
D. Cronologia erupției este influențată într-o mai mare măsură de
factorii genetici;
E. Molarul secund va prelungi distal arcada dentară permanentă.
Răspuns: A, B, E
CM 7. Următoarele afirmații privind tulburările iritative, inflamatorii,

infecțioase ale erupției dinților temporari și permanenți sunt
adevărate:
A. Pruritul gingival este expresia unei congestii ușoare;
B. Hematomul de erupție se formează din epiteliul adamantin
redus al unui dinte neerupt;
246
C. Chisturile dentigere se formează prin acumularea de sânge la
nivelul sacului folicular;
D. Pericoronarita supurată este mai rară, însoțită de durere,
sensibilitate la palpare, fluctuență;
E. Gingivostomatita poate evolua de la forma cea mai simplă, de
gingivită pultacee spre cea eritematoasă.
Răspuns: A, D
CM 8. Procesul de erupție dentară se caracterizează prin:

A. Este un fenomen multifactorial;
B. Direcția principală de deplasare a dintelui este axială;
C. Se desfășoară asemănător la ambele dentiții;
D. Dinții temporari prezintă o erupție mai lentă, cu o amplitudine
mai mare și mai îndelungată în comparație cu dinții
permanenți;
E. Tiparul erupției la ambele dentiții este simetric.
CM 9. Dinții natali și neonatali se caracterizează prin:

A. Etiologia nu este încă bine elucidată;
B. Cauzele posibile pot include o dezvoltare foarte rapidă a
germenului dentar;
C. Cauzele posibile pot include o poziție foarte superficială a
germenului dentar;
D. Ca termeni sinonimi s-au mai utilizat: dinți congenitali, dinți
predeciduali, dinți fetali, dentitio praecox;
E. Dinții natali supranumerari erup după naștere.
CM 10. Promovarea sănătății oro-dentare se realizează prin:

A. Educație oro-dentară;
B. Educația nutrițională;
C. Sigilările dentare;
D. Aplicațiile topice de fluor;
E. Screening-ul periodic.
Răspuns: A, B, E
247
CM 11. Măsurile specifice prevenției secundare sunt:
A. Examenele clinice periodice asociate cu examinarea
radiologică;
B. Tratamentul prompt al leziunilor carioase complicate prin
restaurări preventive cu rășini;
C. Extensia preventivă pentru prevenirea apariției leziunilor
carioase secundare;
D. Monitorizarea anomaliilor de dezvoltare dentare;
E. Ortodonția interceptivă, inclusiv intercepția obiceiurilor
vicioase.
CM 12. Tehnica de periaj Fones prezintă următoarele caracteristici:

A. Este numită și tehnica creviculară;
B. Perii periuței formează un unghi drept cu suprafețele dentare;
C. Perii periuței formează un unghi de 45o cu suprafețele dentare;
D. Pentru periajul suprafețelor ocluzale, mișcările vor fi antero-
posterioare;
E. Tehnica este recomandată copiilor de până în 6-8 ani.
Răspuns: B, D, E
CM 13. Tehnica de periaj Bass prezintă următoarele caracteristici:

A. Tehnica este eficientă pentru copiii mici, cu dexteritate
minimă;
B. Tehnica este recomandată copiilor de până în 6-8 ani;
C. Periuța este așezată în unghi de 45o față de axul lung al dinților;
D. Perii periuței sunt forțați ușor în sulcusul gingival și în zona
interproximală;
E. Tehnica asigură și protecția caninului.
Răspuns: C, D, E
CM 14. După clasificarea lui Dean, gradele de fluoroză dentară pot fi

împărțite astfel:
A. I: aspect normal al smalțului – suprafața netedă, translucidă, de
culoare alb-gălbuie;
B. II: fluoroză incertă: transluciditatea smalțului ușor modificată,
248
câteva puncte/ pete albe;
C. III: fluoroză foarte ușoară: zone opace, cretoase alb/ galbene,
neregulate care acoperă 10-25% din suprafață;
D. IV: fluoroză moderată: smalț albicios, afectare marcată în
raport cu stadiul III;
E. V: fluoroză severă: leziunile cuprind toate suprafețele și este
afectată forma generală a dintelui.
Răspuns: D, E
CM 15. Indicațiile sigilării șanțurilor și fosetelor se referă la:

A. Prevenirea apariției cariilor din șanțuri și fosete;
B. În cazul cariilor incipiente ale dinților nou erupți;
C. Molari și premolari complet erupți la care se poate obține o
izolare optimă;
D. Dinți temporari sau permanenți aflați în erupție, când nu poate
fi asigurată o izolare adecvată;
E. Oprirea din evoluție a cariilor incipiente necavitare din șanțuri
și fosete.
CM 16. Următoarele afirmații pivind particularitățile de prevenție

pentru grupa de vârstă 3-6 ani sunt adevărate:
A. Leziunile carioase active la nivelul incisivilor temporari sunt
mai puțin frecvente după vârsta de 3 ani;
B. În jurul vârstei de 5 ani, dinții cu cea mai mare experiență
carioasă sunt molarii secunzi temporari;
C. În jurul vârstei de 5 ani, dinții cu cea mai mare experiență
carioasă sunt molarii primi temporari;
D. Ca proceduri preventive, se poate apela la sigilări, restaurări
preventive cu rășini;
E. Eforturile trebuie îndreptate către transformarea cariilor în
leziuni inactive, prin mijloace non-operative.
CM 17. Consecințele particularităților morfologice și structurale ale

dinților temporari în relație cu leziunile odontale sunt:
A. Evoluția într-un ritm lent al cariei dentare;
249
B. Expunerea la deschiderea accidentală a camerei pulpare;
C. Capacitate reparatorie crescută a pulpei dentare;
D. Capacitatea de formare a dentinei de reacție dacă procesele de
remineralizare le depășesc pe cele de demineralizare;
E. Inervația este mai redusă comparativ cu cea a dinților
permanenți.
Răspuns: B, D, E
CM 18. Stadiul I – dinte temporar tânăr se caracterizează prin:

A. Este perioada de creștere și dezvoltare, până la edificarea
rădăcinii;
B. Debutează în viața intrauterină;
C. Începe în luna a doua, postnatal;
D. Erupția dinților temporari are loc între 6-30 luni;
E. Rădăcina continuă să se formeze posteruptiv.
CM 19. Stadiul II – dinte temporar matur se caracterizează prin:

A. Canalicule dentinare largi;
B. Comunicarea pulpo-parodontală se realizează prin numeroase
canale accesorii;
C. Camera pulpară mare comparativ cu grosimea țesuturilor dure
dentare;
D. Rădăcinile sunt gracile, divergente;
E. Pulpa suferă un proces de involuție.
CM 20. Stadiul III – dinte temporar cu rădăcina în resorbție se

A. Rizaliza începe în jurul vârstei de 4-5 ani pentru caninii
temporari și 6-7 ani pentru molarii temporari;
B. Există multiple canale de comunicare cu spațiul parodontal;
C. Pulpa suferă un proces de involuție;
D. Apar modificări degenerative fibroase;
E. Apar depuneri calcare intrapulpare.
250
CM 21. Următoarele afirmații privind caria acută a dinților temporari
sunt adevărate:
A. Suprafața de smalț este dură, brună, rugoasă;
B. Deschidere mai mare în suprafață și exindere mai redusă în
profunzime;
C. Procesele de remineralizare le înlocuiesc pe cele de
demineralizare;
D. Evoluție rapidă spre profunzime, pulpa nu reușește să depună
în același ritm dentină de reacție;
E. În 1-2 luni această carie poate deveni penetrantă, complicată.
Răspuns: D, E
CM 22. Următoarele afirmații privind caria cronică a dinților temporari

sunt adevărate:
A. Deschidere mai mare în suprafață și extindere mai redusă în
profunzime;
B. Pulpa dentară are posibilitatea de a depune dentină de reacție în
cantități mari;
C. Evoluție rapidă spre profunzime, pulpa nu reușește să depună
D. Dentina afectată de pe peretele pulpar este dură, de culoare
brun-negru;
Răspuns: A, B, D
CM 23. Următoarele afirmații privind caria oprită în evoluție a dinților

temporari sunt adevărate:
A. Apare frecvent pe suprafețele proximale ale dinților;
B. Suprafața de smalț este dură, brună, rugoasă, asemănătoare cu
caria cronică;
C. Procesele de remineralizare le înlocuiesc pe cele de
demineralizare;
D. Evoluție rapidă spre profunzime, pulpa nu reușește să depună
Răspuns: A, B, C
251
CM 24. Următoarele afirmații privind caria circulară a dinților
A. Apare frecvent pe suprafețele proximale ale dinților;
B. Se extinde circular, mai mult în suprafață decât în profunzime;
C. Debutează ca o pigmentație la nivelul coletului, pe fața
vestibulară;
D. Bacteriile acidogene determină progresia accelerată a leziunilor
carioase și dezvoltarea lor multifocală;
E. Interesează frecvent incisivii inferiori.
Răspuns: B, C, D
CM 25. Simptomatologia subiectivă a cariei simple a dinților temporari

se caracterizează prin:
A. Pacientul relatează sensibilitate la contactul cu agenți termici și
chimici;
B. Copilul refuză să se alimenteze;
C. Prezența unei pete alb-cretoase;
D. Simptomele dureroase sunt șterse, inconstante, fără un tipar
clasic;
E. Soluții de continuitate cu lipsă de substanță.
Răspuns: A, B, D
CM 26. Clasificarea pulpitelor dinților temporari după evoluție

cuprinde următoarele forme clinice:
A. Reversibile;
B. Simptomatice;
C. Cronice;
D. Cu camera pulpară închisă;
E. Cu camera pulpară deschisă.
Răspuns: A, B, C
CM 27. Clasificarea pulpitelor dinților temporari după evoluție

A. Acute;
B. Pulpita acută seroasă;
C. Ireversibile;
252
D. Cu camera pulpară închisă;
E. Cu camera pulpară deschisă.
Răspuns: A, C
CM 28. Clasificarea pulpitelor dinților temporari după topografie

A. Cu camera pulpară închisă;
B. Cu camera pulpară deschisă;
C. Asimptomatice;
D. Cronice;
E. Ireversibile.
Răspuns: A, B
CM 29. Clasificarea pulpitelor dinților temporari după criteriul

anatomopatologic cuprinde următoarele forme clinice:
A. Pulpita acută purulentă, parțială sau totală;
B. Asimptomatice;
C. Simptomatice;
D. Pulpita cronică;
E. Ireversibile.
Răspuns: A, D
CM 30. Simptomatologia obiectivă a cariei simple în dentiția

temporară, evidențiată de medicul practician în cursul
consultației prin inspecție, include:
A. Soluții de continuitate cu lipsă de substanță;
B. Pierderea translucidității smalțului;
C. Prezența unei pete alb-cretoase;
D. Cu o lingură Black se poate îndepărta din dentina ramolită de
pe fundul cavității;
E. Colorații brun-negricioase la nivelul unor fisuri/ fosete.

consultației prin palpare, include:
253
A. Pierderea translucidității smalțului;
B. Cu o lingură Black se poate îndepărta din dentina ramolită de
pe fundul cavității;
C. În cazul cariei acute, sonda pătrunde cu ușurință în țesuturile
subminate, în dentina ramolită;
D. Sonda va „agăța” și retenționa în discontinuitățile create de
caria dentară în structurile dure dentare;
E. Percuția este negativă.
Răspuns: B, C, D

consultației prin percuție, include:
A. Soluții de continuitate cu lipsă de substanță;
B. Percuția paraaxială negativă va indica leziuni de cauză
endodontică;
C. Pierderea translucidității smalțului;
D. În cazul cariei simple, percuția este negativă;
E. Percuția axială pozitivă va indica o patologie periapicală.
Răspuns: D, E
CM 33. Diagnosticul diferențial al cariei simple în dentiția temporară se

realizează cu:
A. Displaziile dentare (pentru caria cronică și caria acută simplă
profundă);
B. Cariile complicate cu pulpite cronice cu camera pulpară
deschisă;
C. Cariile complicate cu pulpite cronice cu camera pulpară
închisă;
D. Cariile complicate cu necroza pulpară;
E. Cariile complicate cu gangrena pulpară.
CM 34. Pentru a asigura o evoluție adecvată pe termen lung în cazul

cariei simple a dinților temporari sunt necesare:
A. Controale periodice (6-9 luni);
B. Profilaxia și prevenția cariei dentare;
254
C. Diagnosticul formelor de debut ale cariei dentare;
D. Complianța pacientului;
E. Complianța familiei.
CM 35. Conduita terapeutică în cazul cariei simple a dinților temporari

depinde de:
A. Particularitățile morfo-structurale ale dinților temporari;
B. Particularitățile comportamentale ale pacientului;
C. Vârsta cronologică a pacientului;
D. Vârsta dentară a pacientului;
E. Criterii anatomopatologice la nivelul arcadei dentare.
CM 36. În tratamentul cariei simple a dinților temporari există câteva

particularități privind pregătirea cavității de clasa I după Black:
A. Toate fosetele și fisurile se vor include în conturul cavității;
B. Se pregătește pragul gingival;
C. Se realizează istmul;
D. Se recomandă realizarea unei retenții pe suprafața orală;
E. Se pot realiza două cavități ocluzale când creasta oblică de
smalț este suficient de rezistentă.
Răspuns: A, E

particularități privind pregătirea cavității de clasa a II-a după
Black:
A. Se plasează retenția ocluzală;
B. Se pregătește pragul gingival;
C. Se realizează istmul;
D. Se recomandă realizarea unei retenții pe suprafața orală;
E. Se pot realiza două cavități ocluzale când creasta oblică de
smalț este suficient de rezistentă.
Răspuns: A, B, C
255
particularități privind pregătirea cavităților de clasa a III-a și a
IV-a după Black:
A. Presupun realizarea unor casete simple;
B. În majoritatea situațiilor se va realiza doar deschiderea,
curățarea cavității și netezirea marginilor;
C. Pentru cariile superficiale care interesează incisivii temporari
se recomandă șlefuirea suprafeței orale urmată de fluorizare;
D. Retențiile palatinale sunt dificil de realizat;
E. Toate șanțurile și fosetele se vor include în conturul cavității.
Răspuns: A, B, D

particularități privind pregătirea cavității de clasa a V-a după
Black:
A. Presupune includerea tuturor zonelor decalcificate;
B. Profunzimea cavității să nu depășească 1,5-2 mm;
C. Pentru cariile superficiale care interesează incisivii temporari
se recomandă șlefuirea suprafeței proximale urmată de
fluorizare;
D. Apropierea de gingie se asociază cu dificultăți de izolare;
E. Apropierea de gingie se asociază cu dificultăți de aplicare a
materialului de obturație.
CM 40. Coroanele pedodontice preformate reprezintă o soluție

accesibilă și eficientă în refacerea morfologiei coronare și a
funcțiilor aparatului dento-maxilar deoarece:
A. Necesită șlefuiri minime pentru adaptare;
B. Refac punctele de contact;
C. Refac dimensiunea verticală;
D. Solicită o cooperare minimă din partea copilului în timpul
amprentării și adaptării;
E. Permit menținerea spațiului de pe arcadă.
256
CM 41. În cazul cariei simple profunde a dinților temporari, materialele
dentare utilizate în tratamentul plăgii dentinare sunt:
A. Hidroxidul de calciu cu priză lentă;
B. Hidroxidul de calciu fotopolimerizabil;
C. Sulfatul feric;
D. Biodentine;
E. Mineral trioxid agregat (MTA).
Răspuns: B, D, E
CM 42. Cauzele cele mai frecvente ale apariției cariei complicate a

dinților temporari sunt:
A. Apariția precoce a procesului carios și evoluția rapidă spre
profunzime;
B. Dimensiunea redusă a camerei pulpare;
C. Situarea superficială a coarnelor pulpare;
D. Aplicarea materialelor de restaurare coronară fără protecție
pulpară;
E. Folosirea substanțelor iritante pentru spălarea cavității.
CM 43. Diagnosticul pozitiv al pulpitei în dentiția temporară este

sugerat de:
A. Simptomatologia dureroasă, care în cazul dinților temporari
este mai intensă;
B. Testele de vitalitate nu sunt concludente la copii;
C. Aplicarea unui spray pentru testarea vitalității poate cauza
apariția durerii de mare intensitate;
D. Durerea poate varia de la simpla jenă la masticație până la
durere continuă, în crize, lancinantă sau pulsatilă;
E. Semnul distinctiv la inspecție este congestia gingivală la
nivelul dintelui afectat.
CM 44. Simptomatologia subiectivă în pulpita acută seroasă a dinților

temporari include:
A. Durerea spontană sau provocată, cu caracter diurn sau nocturn;
B. Cavitate carioasă de diferite profunzimi;
257
C. Depozite bogate de dentină moale;
D. La deschiderea unui corn pulpar apare o picătură de sânge;
E. Criză dureroasă de intensitate variabilă.
Răspuns: A, E
CM 45. Simptomatologia obiectivă în pulpita acută seroasă a dinților

temporari include:
A. Cavitate carioasă de diferite profunzimi;
B. Depozite bogate de dentină moale;
C. Durerea spontană sau provocată, cu caracter diurn sau nocturn;
D. Criză dureroasă de intensitate variabilă;
E. La deschiderea unui corn pulpar apare o picătură de sânge.
Răspuns: A, B, E
CM 46. Simptomatologia subiectivă în pulpita acută purulentă a

dinților temporari include:
A. Durerea este spontană și are un caracter pulsatil;
B. Durerea este ameliorată de lichidele reci menținute în cavitatea
bucală;
C. Carie profundă, cu depozite bogate de dentină ramolită;
D. Camera pulpară se deschide relativ ușor;
E. La deschiderea camerei pulpare se va elibera o picătură de
puroi.
Răspuns: A, B
CM 47. Simptomatologia obiectivă în pulpita acută purulentă a dinților

temporari include:
A. La îndepărtarea dentinei, camera pulpară se deschide relativ
ușor;
B. La deschiderea camerei pulpare se va elibera o picătură de
puroi;
C. Durerea este spontană și are un caracter pulsatil;
D. Durerea este ameliorată de lichidele reci menținute în cavitatea
bucală;
E. Carie profundă, cu depozite bogate de dentină ramolită.
Răspuns: A, B, E
258
CM 48. Simptomatologia subiectivă în pulpita cronică cu camera
pulpară închisă a dinților temporari include:
A. Obturații extinse în cavități profunde;
B. Disconfort dureros constant;
C. Obturații vechi, cu carie secundară;
D. Durerea apare în timpul masticației;
E. Durerea este ameliorată de lichidele reci menținute în cavitatea
bucală.
Răspuns: B, D
CM 49. Simptomatologia obiectivă în pulpita cronică cu camera

pulpară închisă a dinților temporari include:
A. Obturații vechi, cu carie secundară;
B. Durerea apare în timpul masticației;
C. Obturații extinse în cavități profunde;
D. Disconfort dureros constant;
E. Durerea este ameliorată de lichidele reci menținute în cavitatea
bucală.
Răspuns: A, C

pulpară deschisă – forma ulceroasă a dinților temporari
include:
A. Sensibilitatea la masticație atunci când alimentele presează
țesutul de granulație;
B. Cavitate carioasă profundă cu camera pulpară deschisă;
C. La palpare cu sonda, țesutul de granulație sângerează și este
sensibil;
D. Durerea este spontană și are un caracter pulsatil;
E. La deschiderea camerei pulpare se va elibera o picătură de
puroi.
Răspuns: B, C
CM 51. Simptomatologia subiectivă în pulpita cronică cu camera

pulpară deschisă – forma granulomatoasă (polipoasă) a dinților
temporari include:
259
A. Disconfort la masticație;
B. Sângerare localizată, dacă polipul a fost lezat;
C. Cavitate carioasă profundă cu camera pulpară deschisă;
D. În zonele superficiale polipul este insensibil la palpare;
E. Polipul pulpar poate fi confundat cu un polip gingival.
Răspuns: A, B

pulpară deschisă – forma granulomatoasă (polipoasă) a dinților
temporari include:
A. Polipul pulpar poate fi confundat cu un polip gingival;
B. Cavitate carioasă profundă cu camera pulpară deschisă;
C. Disconfort la masticație;
D. Sângerare localizată, dacă polipul a fost lezat;
E. În zonele superficiale polipul este insensibil la palpare.
Răspuns: A, B, E
CM 53. Diagnosticul diferențial al pulpitelor dinților temporari se face

cu:
A. Parodontita apicală acută;
B. Amigdalita;
C. Otita;
D. Durerea simulată;
E. Sindromul Turner.
CM 54. Obiectivele tratamentului pentru pulpitele dinților temporari

sunt:
A. Combaterea durerii;
B. Tratamentul leziunii pulpare;
C. Menținerea pe arcadă a dintelui temporar până la înlocuirea sa
fiziologică;
D. Refacerea morfo-funcțională a dintelui temporar în acord cu
stadiul său evolutiv;
E. Intensificarea ritmului de rizaliză a dintelui temporar.
260
CM 55. Dificultățile tratamentului pulpitelor în dentiția temporară sunt
determinate de:
A. Determinarea lungimii canalelor radiculare;
B. Diagnosticul dificil;
C. Comunicarea pulpo-parodontală;
D. Înălțimea crescută a camerei pulpare;
E. Comportamentul copilului și al familiei.
CM 56. Indicațiile de tratament conservativ ale unui dinte temporar cu

afecțiune pulpară sunt:
A. Existența unei carii profunde, cu pierderea peretelui proximal;
B. Carie penetrantă în planșeu;
C. Risc medical (cardiac, imunologic, tratament oncologic, grefe);
D. Agenezia dintelui succesional;
E. Prezența semnelor clinice de necroză pulpară sau gangrenă.
Răspuns: A, D, E
CM 57. Indicațiile de extracție ale unui dinte temporar cu afecțiune

pulpară sunt:
A. Dentație mixtă cu înghesuiri;
B. Agenezia dintelui succesional;
C. Carie penetrantă în planșeu;
D. Indicații medicale (hemofilie, diabet, tulburări de hemostază);
E. Prezența semnelor clinice de necroză pulpară sau gangrenă.
Răspuns: A, C, D
CM 58. Printre indicațiile tehnicii de coafaj indirect în dentiția

temporară se numără:
A. Pulpită seroasă parțială;
B. Deschidere accidentală de dimensiune redusă în timpul
preparării cavității;
C. Hiperemie pulpară;
D. Carie profundă cu simptomatologie limitată;
E. Traumatisme dentare fără deschiderea camerei pulpare.
261
CM 59. Printre indicațiile tehnicii de coafaj direct în dentiția temporară

se numără:
A. Carie profundă cu simptomatologie limitată;
B. Pacient cooperant;
C. Traumatisme dentare fără deschiderea camerei pulpare;
D. Deschidere accidentală de dimensiune redusă în timpul
preparării cavității, în lipsa contaminării cu salivă;
E. Complianță pentru controale periodice.
CM 60. Printre indicațiile tehnicii de pulpotomie vitală în dentiția

A. Dinte temporar cu carie profundă, simptomatică;
B. Traumatism dentar cu deschiderea camerei pulpare – dinte
temporar în stadiul 1 sau 2;
C. Pulpită acută purulentă parțială;
D. Dinte temporar cu carie profundă, cu deschiderea accidentală a
camerei pulpare;
E. Hiperemie pulpară.
CM 61. Printre indicațiile tehnicii de pulpectomie vitală în dentiția

A. Evoluție nefavorabilă a pulpotomiei;
B. Copii cu patologie generală asociată;
C. Pulpite totale ale dinților temporari aflați în stadiul 2 de
evoluție;
D. Dinte temporar aflat în stadiul 3 de evoluție;
E. Resorbții radiculare patologice.
Răspuns: A, C
CM 62. Printre contraindicațiile tehnicii de pulpectomie vitală în

dentiția temporară se numără:
A. Resorbții radiculare patologice;
B. Pulpite totale ale dinților temporari aflați în stadiul 2 de
262
evoluție;
C. Evoluție nefavorabilă a pulpotomiei;
D. Dinte temporar aflat în stadiul 3 de evoluție;
E. Copii cu patologie generală asociată.
Răspuns: A, D, E
CM 63. Printre indicațiile tehnicii de pulpotomie devitală în dentiția

A. Pacientul este non-compliant;
C. Resorbție radiculară accentuată;
D. Imposibilitatea izolării câmpului operator;
E. Contraindicații relative ale anesteziei locale.
Răspuns: A, D, E
CM 64. Printre contraindicațiile tehnicii de pulpotomie devitală în

A. Resorbție radiculară accentuată;
B. Imposibilitatea izolării câmpului operator;
C. Pacientul este non-compliant;
D. Contraindicații relative ale anesteziei locale;
E. Pacient cooperant.
Răspuns: A, E
CM 65. Printre indicațiile tehnicii de pulpectomie devitală în dentiția

A. Resorbție radiculară importantă;
C. Pacient non-compliant;
D. Afecțiuni generale;
E. Dinți temporari cu afectare pulpară cu rădăcina neresorbită sau
resorbție < 2/3.
Răspuns: C, D, E
263
CM 66. Printre contraindicațiile tehnicii de pulpectomie devitală în
A. Pacient cooperant;
B. Pacient non-compliant;
C. Resorbție radiculară importantă;
D. Afecțiuni generale;
E. Dinți temporari cu afectare pulpară cu rădăcina neresorbită sau
resorbție < 2/3.
Răspuns: A, C
CM 67. Extracția dintelui temporar se va realiza în următoarele situații:

A. Condiții ocluzale nefavorabile aplicării menținătorului de
spațiu;
B. Dintele nu are importanță funcțională;
C. Dinții la care acutizările repetate periclitează dezvoltarea
germenilor dinților permanenți;
D. Pacienți cu patologie generală ce presupune eliminarea
focarelor dentare;
E. În eșecuri ale tratamentelor anterioare.
CM 68. În dentiția temporară, măsurile terapeutice de compromis sunt

indicate în următoarele situații:
A. Dinți cu distrucții coronare foarte mari;
B. Condiții ocluzale nefavorabile aplicării menținătoarelor de
spațiu, înaintea erupției molarului de 6 ani;
C. La copii cu care colaborarea este imposibilă;
D. Pacienți cu patologie generală ce presupune eliminarea
focarelor dentare;
E. Morfologie complexă a canalelor radiculare.
CM 69. Din punct de vedere subiectiv, parodontita apicală acută a

dinților temporari se caracterizează prin:
A. Proces carios cu camera pulpară deschisă sau aparent închisă;
B. Lipsa sensibilității la sondarea camerei pulpare;
C. Durere spontană de intensitate mare, copiii neputând preciza
264
caracterul durerii;
D. Congestie, tumefacție gingivală;
E. Sensibilitate la masticație când se exercită presiune la nivelul
dintelui afectat.
Răspuns: C, E
CM 70. Din punct de vedere obiectiv, parodontita apicală acută a

dinților temporari se caracterizează prin:
A. Sensibilitate la percuția în ax;
B. Congestie, tumefacție gingivală, vestibular și lingual;
C. Durere spontană, de intensitate crescută;
D. Sensibilitate la masticație când se exercită presiune la nivelul
dintelui afectat;
E. Proces carios cu camera pulpară deschisă sau aparent închisă.
Răspuns: A, B, E
CM 71. Din punct de vedere subiectiv, parodontita apicală cronică

difuză a dinților temporari se caracterizează prin:
A. Evoluție asimptomatică a leziunii;
B. În cursul evoluției sale poate submina peretele osos vestibular
în totalitate;
C. Dureri difuze, șterse, ignorate de către pacient;
D. Prezența unei fistule sau a unei zone congestive de 4-5 mm în
dreptul zonei apicale a dintelui cauzal;
E. Durere spontană, de intensitate crescută.
Răspuns: A, C
CM 72. Din punct de vedere obiectiv, parodontita apicală cronică

difuză a dinților temporari se caracterizează prin:
A. Durere spontană, de intensitate crescută;
B. Evoluție asimptomatică a leziunii;
C. În cursul evoluției sale poate submina peretele osos vestibular
în totalitate;
D. Dureri difuze, șterse, ignorate de către pacient;
E. Prezența unei fistule sau a unei zone congestive de 4-5 mm în
dreptul zonei apicale a dintelui cauzal.
Răspuns: C, E
265
CM 73. Printre particularitățile morfologice ale dinților permanenți

imaturi se regăsesc:
A. Morfologia ocluzală retentivă;
B. La erupția în cavitatea bucală, smalțul este poros, imatur;
C. Coarnele pulpare sunt mai apropiate de suprafață comparativ
cu dinții permanenți maturi;
D. La erupție, dentina este subțire cu canalicule dentinare largi;
E. Pulpa tânără are o mare putere de apărare.
Răspuns: A, C
CM 74. Printre particularitățile structurale ale dinților permanenți

imaturi se regăsesc:
A. Maturarea posteruptivă a smalțului continuă încă 2-3 ani după
erupție;
B. Morfologia ocluzală retentivă;
C. Coarnele pulpare sunt mai apropiate de suprafață comparativ
cu dinții permanenți maturi;
D. La erupția în cavitatea bucală, smalțul este imatur, poros, cu o
structură minerală deficitară, fiind vulnerabil la atacul acid;
E. Defectele de coalescență se întâlnesc frecvent la molari și
premolari.
Răspuns: A, D
CM 75. Caracteristicile afectării prin carie în cazul dinților permanenți

imaturi, valabile pentru toate grupele de carioactivitate, sunt
următoarele:
A. La vârste mici, de 6-7 ani, dinții mandibulari sunt mai grav
afectați decât cei maxilari;
B. La vârsta de 10 ani frecvența leziunilor devine mai importantă
la maxilar;
C. Grupele dentare prezintă diferențe ale gradului de
vulnerabilitate, cei mai afectați fiind molarii secunzi;
D. Răspândirea cariei se face simetric stânga-dreapta;
E. Leziunile apar frecvent și în oglindă.
266
CM 76. Diagnosticul diferențial al cariei simple în dentiția permanentă
imatură se face cu:
A. Caria complicată;
B. Fracturile coronare nepenetrante;
C. Uzura dentară;
D. Fluoroza dentară;
E. Dintele Turner.
CM 77. În cazul pulpitei reversibile (hiperemie preinflamatorie, pulpita

acută seroasă parțială în faza de debut) a dinților permanenți
imaturi, examenul subiectiv relevă:
A. Dureri provocate de agenți fizici și chimici, de intensitate
variabilă;
B. Durerea cedează spontan;
C. Modificări de culoare ale dintelui;
D. Obturații cu carii secundare;
E. Durerile sunt inconstante, strict localizate la dintele respectiv,
cu caracter lancinant.
Răspuns: A, B, E
CM 78. În cazul pulpitei reversibile (hiperemie preinflamatorie, pulpita

acută seroasă parțială în faza de debut) a dinților permanenți
imaturi, examenul obiectiv relevă:
A. Percuția în ax negativă;
B. Durerea cedează spontan;
C. Modificări de culoare ale dintelui;
D. Obturații cu carii secundare;
E. Durerile sunt inconstante, strict localizate la dintele respectiv,
cu caracter lancinant.
Răspuns: A, C, D
CM 79. În cazul pulpitei acute seroase totale a dinților permanenți

imaturi examenul obiectiv relevă:
A. Dureri spontane, intense, exacerbate de cald și parțial calmate
la rece;
267
B. Dureri spontane, intense, exacerbate de rece și parțial calmate
la cald;
C. După exereza dentinei alterate camera pulpară este deschisă;
D. Palparea cu sonda provoacă o durere puternică și sângerare
roșu-deschis, în cantitate mică;
E. Durerile au un caracter lancinant.
Răspuns: C, D
CM 80. În cazul pulpitei acute seroase totale a dinților permanenți

imaturi examenul subiectiv relevă:
A. Radiografia relevă deschiderea camerei pulpare;
B. Dureri spontane, intense, exacerbate de cald și parțial calmate
la rece;
C. Dureri spontane, intense, exacerbate de rece și parțial calmate
la cald;
D. După exereza dentinei alterate camera pulpară este deschisă;
E. Durerile au un caracter lancinant.
Răspuns: C, E
CM 81. În cazul pulpitei purulente parțiale a dinților permanenți

A. Durerea este intensă;
B. Durerile sunt inițial în crize scurte, apoi crizele devin din ce în
ce mai lungi (câteva ore);
C. Durerile au caracter pulsatil, sincron cu pulsul;
D. Durerile sunt calmate parțial la antialgice sau rece/ necalmate;
E. Carie profundă cu deschiderea camerei pulpare.
CM 82. În cazul pulpitei purulente parțiale a dinților permanenți

A. După exereza dentinei alterate, camera pulpară este deschisă;
B. Durerile sunt inițial în crize scurte, apoi crizele devin din ce în
ce mai lungi (câteva ore);
C. Durerile au caracter pulsatil, sincron cu pulsul;
D. Durerile sunt calmate parțial la antialgice sau rece/ necalmate;
E. Carie profundă cu deschiderea camerei pulpare.
268
Răspuns: A, E
CM 83. În cazul pulpitei purulente totale a dinților permanenți imaturi

examenul subiectiv relevă:
A. Durerile au caracter pulsatil și sunt exacerbate la cald;
B. Durerile sunt exacerbate la creșterea fluxului sanguin în
extremitatea cefalică;
C. Camera pulpară este deschisă;
D. După eliminarea puroiului apare sângerarea roșu-închis;
E. Percuție în ax pozitivă.
Răspuns: A, B
CM 84. În cazul pulpitei purulente totale a dinților permanenți imaturi

examenul obiectiv relevă:
A. Eliminarea puroiului produce exacerbarea durerii și ulterior
scăderea durerii după 20-30 minute;
B. După eliminarea puroiului apare sângerarea roșu-închis;
C. Durerile sunt exacerbate la creșterea fluxului sanguin în
extremitatea cefalică;
D. Camera pulpară este deschisă;
CM 85. În cazul pulpitelor ireversibile cronice ale dinților permanenți

A. Carii cu evoluție cronică;
B. Obturații voluminoase;
C. Percuția în ax negativă;
D. Dureri exacerbate de masticație;
E. Dureri surde sub obturații întinse în suprafață.
Răspuns: A, B, C
CM 86. În cazul pulpitelor ireversibile cronice ale dinților permanenți

A. Dureri provocate/ exacerbate de masticație care se repetă odată
cu repetarea stimulului;
269
B. Carii cu evoluție cronică;
C. Obturații voluminoase;
D. Percuția în ax negativă;
E. Dureri surde sub obturații întinse în suprafață pentru pulpitele
cronice închise.
Răspuns: A, E
CM 87. În cazul necrozei pulpare a dinților permanenți imaturi

A. Camera pulpară este închisă;
B. Obturații voluminoase;
C. Lipsa durerii specifice;
D. Dispariția translucidității;
E. Percuția în ax negativă.
CM 88. În cazul gangrenei pulpare simple a dinților permanenți imaturi

A. Lipsa durerii specifice;
B. Cavități profunde, dentină ramolită abundentă;
D. Percuție în ax negativă;
E. Pulpa are culoare gri, consistență moale, miros fetid.
CM 89. În stadiul endoosos, parodontita apicală acută a dinților

permanenți imaturi se caracterizează prin:
A. Cameră pulpară deschisă;
B. Senzație de egresiune a dintelui;
C. Mobilitate crescută;
D. Dureri de intensitate redusă, iradiate;
270
CM 90. În stadiul exteriorizat (abces), parodontita apicală acută a
dinților permanenți imaturi se caracterizează prin:
A. Cameră pulpară deschisă;
B. Senzație de egresiune a dintelui;
C. Mobilitate crescută;
D. Dureri de intensitate mai mică, spontane, exacerbate de
masticație;
E. Percuție în ax intens pozitivă.
Răspuns: A, D, E
CM 91. În cazul parodontitei apicale cronice a dinților permanenți

A. Camera pulpară este deschisă;
B. Pulpă mortificată, gri, de consistență moale, fetidă, fără
sensibilitate și sângerare la palpare;
C. Percuția în ax negativă sau ușoară jenă;
D. Percuția în ax devine pozitivă în caz de acutizări;
E. Durere redusă ca intensitate.

A. Camera pulpară este deschisă;
B. Durerea se exacerbează la acutizarea parodontitei cronice;
C. Percuția în ax negativă sau ușoară jenă;
D. Percuția în ax devine pozitivă în caz de acutizări;
Răspuns: B, E
CM 93. Succesul terapeutic al coafajului natural în dentiția permanentă

imatură este marcat de:
A. Absența durerii provocate/ spontane;
B. Păstrarea vitalității pulpare;
C. Absența simptomelor, semnelor clinice și radiologice de
patologie periapicală/ interradiculară;
D. Posibilitatea utilizării dintelui în masticație;
E. După minimum 3-4 săptămâni se poate observa radiologic
271
remineralizarea dentinei alterate restante.
CM 94. Coafajul direct al dinților permanenți imaturi nu se indică în

următoarele cazuri:
A. Carii simple profunde cu deschidere accidentală a camerei
pulpare (iatrogenă);
B. Pulpită reversibilă în stadiul de debut (1-2 pusee dureroase);
C. Deschidere traumatică punctiformă (>1 mm);
D. Traumatisme dentare recente (6-12 ore);
E. Traumatisme dentare asociate cu traumatisme parodontale.
Răspuns: C, D, E
CM 95. Succesul terapeutic în cazul coafajului direct al dinților

permanenți imaturi este marcat de:
A. Absența simptomatologiei;
B. Absența resorbției interne;
C. Pe imaginea radiologică: prezența unei punți dentinare după 1-
6 săptămâni;
D. Păstrarea vitalității pulpare;
E. Posibilitatea utilizării dintelui în masticație.
CM 96. În dentiția permanentă imatură, pulpotomia vitală totală se

indică în următoarele situații:
A. Pulpită reversibilă;
B. Eșec după coafaje;
C. Distrucție coronară < 2/3 din volumul inițial;
D. Deschiderea camerei pulpare prin evoluția procesului carios >
2 mm;
E. Pacient sănătos și cooperant care acceptă anestezia și
procedura.
272
CM 97. În dentiția permanentă imatură, pulpectomia vitală parțială se
indică în următoarele situații:
A. Inflamație pulpară extinsă dincolo de pulpa coronară, fără
semne radiologice de afectare a parodonțiului periradicular;
B. Eșec după pulpotomie;
C. Mărimea expunerii pulpare este de 1-2 mm;
D. Deschidere accidentală iatrogenă a camerei pulpare > 2 mm;
E. Pacient sănătos, care acceptă anestezia.
Răspuns: A, B, E
CM 98. Cele mai frecvente complicații care pot să apară consecutiv

lezării traumatice a dinților temporari sunt:
A. Hiperemia pulpară care poate să fie reversibilă sau ireversibilă;
B. Hemoragia pulpară ce determină colorația coroanei la 1-2
săptămâni de la traumatism;
C. Resorbția inflamatorie internă sau externă;
D. Afectarea mugurelui dintelui succesional;
E. Necroza pulpară ce determină un aspect gri-cenușiu la 3-4 zile
de la traumatism.
Răspuns: A, C, D
CM 99. În cazul examenului clinic al pacientului copil cu traumatism,

inspecția va urmări:
A. Prezența leziunilor intraorale la nivelul mucoasei orale și a
gingiei;
B. Modificări ale ocluziei;
C. Testul termic la rece oferă un răspuns fals negativ;
D. Apariția sensibilității sau a durerii;
E. Prezența, gradul și tipul mobilității dentare (orizontală și
verticală).
Răspuns: A, B
CM 100. În cazul examenului clinic al pacientului copil cu traumatism,

palparea va urmări:
A. Modificări ale ocluziei;
B. Testul termic la rece oferă un răspuns fals pozitiv;
C. Prezența hemoragiei la nivelul mucoasei orale și a gingiei;
273
D. Apariția sensibilității sau a durerii;
E. Prezența, gradul și tipul mobilității dentare (orizontală și
verticală).
Răspuns: D, E
CM 101. Următoarele afirmații privind leziunile mai grave ce se pot

asocia cu traumatismele dento-parodontale sunt adevărate:
A. Echimoza din regiunea mastoidă poate indica fractură de bază
de craniu;
B. Hematomul sublingual poate indica o fractură mandibulară în
regiunea molară;
C. Sângerarea din meatul auditiv extern poate fi asociată cu o
fractură condiliană;
D. Echimoza de la nivelul bărbiei poate indica o fractură
mandibulară;
E. Echimoza suborbitară asociată cu o hemoragie conjunctivală
poate indica o fractură zigomatică.
CM 102. Dacă prezentarea după traumatism se face tardiv, după 60 de

minute, tehnica replantării se efectuează astfel:
A. Dintele se spală și se menține într-o soluție antiseptică timp de
30 minute;
B. Se îndepărtează porțiunile necrozate din ligament cu ajutorul
unui tifon umezit în soluție salină;
C. Sub anestezie loco-regională se curăță alveola cu ser fiziologic,
se replantează dintele și se imobilizează timp de 3-4 săptămâni;
D. La o săptămână după imobilizare se recomandă efectuarea
depulpării;
E. Depulparea este urmată de aplicarea unui preparat ce conține
antibiotic și corticosteroid timp de 3 luni.
Răspuns: B, D, E
CM 103. Următoarele afirmații privind complicațiile traumatismelor la

dinții permanenți sunt adevărate:
A. Calcifierea țesutului pulpar duce la obliterarea canalului
radicular și a camerei pulpare;
274
B. Hemoragia internă se manifestă la 1-2 săptămâni după
traumatism;
C. Anchiloza dentară apare consecutiv distrugerii extinse a
ligamentului periodontal;
D. Resorbția radiculară internă apare consecutiv inflamației
ligamentului parodontal și a necrozei pulpare;
E. Resorbția radiculară externă apare consecutiv luxațiilor severe
în care au fost afectate structurile parodontale.
CM 104. Reacția anafilactică poate induce următoarele simptome:

A. Neurologice (palpitații, sincopă, aritmie, tahicardie);
B. Respiratorii (tuse, presiune toracică, dispnee, edem laringian,
bronhospasm);
C. Gastro-intestinale (crampe, dureri abdominale, greață,
vărsături, diaree);
D. Semne cutanate și la nivelul mucoaselor (erupții cutanate,
eritem, prurit, angioedem);
E. Cardiovasculare (anxietate, acufene, vertij, pierderea
conștienței).
Răspuns: B, C, D
CM 105. Următoarele afirmații privind tratamentul de urgență în cazul

reacției anafilactice constă în:
A. Unui copil de 20 kg i se poate administra o doză de epinefrină
de 0,4 ml subcutanat;
B. Doza de adrenalină administrată intravenos pentru copii este de
0,1 ml/ kg;
C. Agoniștii beta-2 se administrează în doze de 2,5 mg pentru
copiii cu vârsta de până la 5 ani;
D. Agoniștii beta-2 se administrează în doze de 5 mg pentru copiii
cu vârsta de peste 5 ani;
E. Oxigenul este esențial în cazurile cu simptome respiratorii sau
hipotensiune arterială.
275
CM 106. În Pedodonție, atitudinea preventivă în cazul sincopei constă
în:
A. Alimentația adecvată a copilului înainte de tratamentul dentar;
B. Pregătirea psihologică a copilului înainte de tratamentul dentar;
C. Administrarea medicației sedative;
D. Anestezie locală;
E. Anestezie generală.
CM 107. În cazul crizei epileptice a pacientului pediatric, atitudinea

terapeutică în cabinetul stomatologic vizează:
A. Se coboară fotoliul dentar cât mai aproape de podea;
B. Se îndepărtează toate instrumentele de lucru din cavitatea
bucală;
C. În cazul în care criza durează mai mult de 3 minute se solicită o
ambulanță;
D. În cazul în care criza durează mai mult de 5 minute se
administrează 0,5 mg/ kg diazepam intravenos;
E. În cazul în care apar convulsii frecvente se administrează 0,25
mg/ kg diazepam intravenos.
CM 108. În cazul reacției toxice se pot întâlni următoarele simptome:

A. Stare de confuzie;
B. Tulburări de vorbire;
C. Tinitus;
D. Convulsii tonico-clonice;
E. Hipotensiune arterială.
CM 109. În cazul sincopei se pot întâlni următoarele simptome:

A. Bradicardie;
B. Tensiunea arterială crește;
C. Stări de vomă;
D. Pierderea conștienței;
E. Pulsul devine slab.
276
CM 110. Următoarele variante constituie simptome ale hipoglicemiei:

A. Tremor;
B. Tulburări de conștiență;
C. Convulsii;
D. Pierderea apetitului;
E. Paloare.
CM 111. Următoarele variante constituie simptome ale cetoacidozei

diabetice:
A. Polidipsie;
B. Polifagie;
C. Poliurie;
D. Eritem facial;
E. Hipoventilație.
CM 112. Tabloul clinic al crizei acute de astm se caracterizează prin:

A. Cianoză;
B. Tahicardie;
C. Wheezing;
D. Torace mobil;
E. Semne de insuficiență respiratorie marcată cu dispnee
predominant expiratorie.
CM 113. Următoarele variante constituie recomandări pentru copilul cu

astm bronșic, în cabinteul stomatologic:
A. Tratamentele dentare se temporizează la copilul cu wheezing;
B. Evitarea antiinflamatoarelor (aspirina);
C. Sedarea pacientului;
D. Se recomandă anestezicele locale vasoconstrictoare;
E. Se evită anestezicele sub formă de spray pulverizate excesiv.
277
CM 114. În cazul reacției toxice, atitudinea terapeutică în cabinetul
stomatologic include:
A. Se verifică circulația, respirația;
B. Se asigură permeabilitatea căilor respiratorii pentru a se facilita
respirația normală;
C. Pacientul se așează în poziție de clinostatism;
D. Dacă pacientul prezintă convulsii tonico-clonice este necesar să
se asigure furnizarea de oxigen;
E. Dacă o fază durează mai mult de 4 minute și pacientul nu
respiră se solicită ambulanța.
CM 115. Atitudinea pedodontică în cazul crizei acute de astm vizează:

A. Așezarea copilului în poziție șezândă;
B. Administrarea unui bronhodilatator inhalator beta-adrenergic;
C. În cazurile severe se recomandă epinefrină în doză de 0,01-
0,03 ml/ kg, soluție 1:1000 (intramuscular sau subcutanat);
D. Administrarea unui corticosteroid (Prednison 3-4 mg/ kg/ zi);
E. Monitorizarea pulsului.
CM 116. În cazul obstrucției căilor aeriene superioare, semnele clinice

secundare sedării sunt reprezentate de:
A. Tuse iritativă;
B. Stare de șoc;
C. Hipoxemie;
D. Dispnee;
E. Cianoză.
Răspuns: C, D, E
CM 117. În cazul obstrucției căilor aeriene superioare, semnele clinice

secundare acțiunii unui corp străin sunt reprezentate de:
A. Hipoxemie;
B. Dispnee;
C. Tuse iritativă;
D. Stare de șoc;
278
E. Cianoză.
CM 118. Dezvoltarea copilului poate fi divizată în 4 mari perioade:

A. Perioada preșcolară: 2-6 ani;
B. Mica copilărie: 2-6 ani;
C. Perioada școlară: 6-11 ani;
D. Adolescența: 12-15 ani;
E. Adolescența: 14-18 ani.
Răspuns: A, C, D
CM 119. Următoarele afirmații privind frica dentară sunt adevărate:

A. Reprezintă reacția la un stimul extern amenințător;
B. Se manifestă prin atitudine defensivă;
C. Se manifestă prin stare de agitație motorie;
D. Nu se referă la un obiect specific;
E. Se asociază cu unele condiții speciale.
Răspuns: A, B, C
CM 120. Următoarele afirmații privind anxietatea dentară sunt

adevărate:
A. Se referă la un pericol iminent, vag, nedeterminat, acompaniat
de o premoniție;
B. Se referă la un obiect specific;
C. Este o reacție emoțională normală la stimuli amenințători din
situația clinică;
D. Se poate manifesta prin amânarea vizitei la stomatolog;
E. Se asociază cu unele condiții speciale.
Răspuns: A, D, E
CM 121. Următoarele afirmații privind odontofobia sunt adevărate:

A. Interferă semnificativ cu rutina zilnică și viața socială;
B. Este un tip sever de anxietate dentară;
C. Se caracterizează printr-o frică marcată de unele situații/
obiecte ce nu pot fi distinse;
D. Duce în timp la evitarea tratamentelor stomatologice;
279
E. Duce în timp la tolerarea cu spaimă a tratamentelor
stomatologice.
CM 122. Următoarele variante constituie tipuri de comportament

asociate cu frica dentară și/ sau probleme de comportament:
A. Timiditate – copilul are tendința de a fi mai încet și de a-și lua
timp de adaptare în situații noi sau la întâlnirea cu oameni noi;
B. Emoționalitate negativă – copilul prezintă nerăbdare, dar și
lipsa perseverenței.
C. Hiperreactivitate – copilul are tendința de a se grăbi;
D. Hiperreactivitate – copilul are tendința de a interveni rapid în
discuții;
E. Impulsivitate – copilul prezintă iritabilitate, devenind ușor
agresiv când este frustrat.
Răspuns: A, C, D
CM 123. După clasificarea lui Frankl, tipul comportamental I se

A. Comportament extrem de negativ asociat anxietății;
B. Pacientul are rezerve în acceptarea tratamentului;
C. Copilul urmează instrucțiunile și înțelege importanța
profilaxiei;
D. Copilul plânge intens și are un comportament incontrolabil;
E. Colaborare bună, dar există o anumită tensiune.
Răspuns: A, D
CM 124. După clasificarea lui Frankl, tipul comportamental II se

A. Pacientul refuză tratamentul;
B. Ușor negativism;
C. Comportament imatur;
D. Comportament timid;
E. Comportament influențabil.
280
CM 125. După clasificarea lui Frankl, tipul comportamental III se
A. Colaborare bună, dar există o anumită tensiune;
B. Comportament sfidător;
C. Comportament timid;
D. Comportament influențabil sub presiunea familiei;
E. Comportament irascibil, plângăreț.
Răspuns: A, C, E
CM 126. După clasificarea lui Frankl, tipul comportamental IV se

A. Rezistență pasivă opusă de copil;
B. Copilul are un raport bun cu echipa stomatologică;
C. Nu înțelege motivul tratamentului;
D. Copilul urmează instrucțiunile și înțelege importanța
profilaxiei;
E. Copilul este interesat de procedurile stomatologice, se bucură
și râde.
Răspuns: B, D, E
CM 127. Fundamentele managementului comportamental fac referire la:

A. Transparența: copilul nu trebuie mințit;
B. Flexibilitatea: afirmații pozitive în timpul tratamentului;
C. Atitudinea echipei stomatologice: trebuie să fie prietenoasă,
binevoitoare;
D. Abordarea pozitivă: abilitatea echipei de a face față rațional
situației cu care se confruntă;
E. Toleranța: echipa stomatologică trebuie să fie pregătită să-și
schimbe planul procedural în orice moment.
Răspuns: A, C
CM 128. Managementul comportamental al copilului implică o anumită

secvențializare:
A. Evaluarea tipologiei comportamentale a copilului;
B. Ancheta funcțională;
C. Controlul intermitent al stresului și al durerii;
D. Individualizarea tehnicii de conducere comportamentală;
281
E. Obținerea consimțământului asupra diagnosticului și
tratamentului propus.
CM 129. Referitor la metodele de abordare non-farmacologice,

următoarele constituie tehnici de comunicare:
A. Tehnica de „modelare”;
B. Tehnica ”tell-show-do”;
C. Metoda distragerii atenției;
D. Tehnica ”hand over mouth”;
E. Ranforsarea pozitivă.
Răspuns: B, C, E
CM 130. Referitor la metodele de abordare non-farmacologice,

următoarele constituie tehnici de modulare comportamentală:
A. Controlul vocii;
B. Tehnica de „modelare”;
C. Ranforsarea pozitivă;
D. Semnalul „stop”;
E. Tehnica ”hand over mouth”.
CM 131. Caracteristicile principale ale comunicării verbale cu pacientul

copil urmăresc:
A. Un limbaj simplu, accesibil, afectuos dar ferm;
B. Descrieri pe larg ale procedurilor;
C. Comentarii/ întrebări care să solicite răspunsuri, altele decât
„da/ nu”;
D. Ascultarea pasivă;
E. Trecerea de la imperativul „tu” la „eu”.
Răspuns: A, C, E
CM 132. În Pedodonție, comunicarea non-verbală se caracterizează prin:

A. Poziția capului și a corpului, ușor înclinate spre înainte, sunt
semn al înțelegerii din partea medicului;
B. Distanța de comunicare se situează între 30-50 cm;
282
C. Privirea directă semnifică acordarea nemijlocită a atenției;
D. Atingerea poate fi o modalitate de a întări mesajul verbal și de
a manifesta atenția;
E. Ridicarea ușoară a tonului vocii poate capta atenția copilului.
CM 133. Tehnica ”tell-show-do” („spune/ arată/ efectuează”) are ca scop

prezentarea diferitelor aspecte ale instrumentelor utilizate în
timpul tratamentului prin diverse metode:
A. Auditivă – prin atingerea de către copil a instrumentului;
B. Vizuală – prin arătarea instrumentului;
C. Vizuală – prin activarea instrumentului în afara cavității orale;
D. Olfactivă și gustativă – în cazul anesteziei locale sau a pastelor
profilactice;
E. Tactilă – prin activarea instrumentului în afara cavității orale.
Răspuns: B, D
CM 134. Mecanismul exact al erupției dentare nu este încă complet

elucidat, dar se cunoaște că este însoțit de următoarele
evenimente:
A. Procese de formare a dinților;
B. Resorbția osului alveolar;
C. Modificări tisulare;
D. Procese de formare a structurilor de susținere (rădăcină,
parodonțiu, joncțiunea smalț-dentină);
E. Apoziția osului alveolar.
CM 135. Procesul de erupție dentară se caracterizează prin următoarele:

A. Dinții permanenți prezintă o erupție mai lentă;
B. Tiparul erupției la ambele dentiții este asimetric;
C. Este un fenomen multifactorial;
D. Forța care deplasează dintele este generată de proprietatea
contractilă a cementoblastelor;
E. Direcția principală de deplasare a dintelui este axială.
283
CM 136. În România sunt utilizate următoarele date pentru vârstele
medii de erupție ale dinților temporari:
A. Incisivul central superior: 10 luni;
B. Incisivul lateral superior: 13 luni;
C. Caninul inferior: 19 luni;
D. Molarul I inferior: 16 luni;
E. Molarul II inferior: 27 luni.
CM 137. Următoarele afirmații privind etapa preeruptivă (intraosoasă)

sunt adevărate:
A. Începe din momentul stabilirii contactului cu antagoniștii;
B. La sfârșitul acestei perioade rădăcina este formată aproximativ
C. Corespunde perioadei de dezvoltare a germenului dentar;
D. Mișcările din această etapă au loc pentru ca germenele dentar
în formare să se adapteze dezvoltării osului;
E. Dintele își începe mișcările predominant axiale din momentul
în care coroana este complet mineralizată, iar formarea
rădăcinii este doar începută.
CM 138. Etapa posteruptivă (postocluzală, funcțională) se caracterizează

prin:
A. Va continua până la încetarea existenței dintelui pe arcadă;
B. Mișcările sunt cu amplitudine redusă;
C. Începe din momentul în care dintele a atins planul de ocluzie și
a intrat în funcție;
D. Începe în momentul formării rădăcinii dentare;
E. Deplasările sunt consecința modificărilor ce au loc la nivelul
punctelor de contact.
CM 139. În timpul erupției, tulburările de poziție sunt reprezentate de

următoarele:
A. Heterotopia (de exemplu, molarul de minte inferior în ramura
284
ascendentă);
B. Ectopii;
C. Transpoziții dentare, cel mai interesat fiind caninul inferior;
D. Incluzii;
E. Rotații.
CM 140. Dintre contraindicațiile pulpotomiei vitale în dentiția temporară

face parte:
A. Dinte temporar în stadiul 2 evolutiv;
B. Existența unor leziuni apicale;
C. Existența unor leziuni interradiculare;
D. Resorbție radiculară inflamatorie;
E. Copil cu patologie generală asociată.
CM 141. Următoarele afirmații privind forma de rezistență în prepararea

cavităților din tehnica clasică modificată sunt adevărate:
A. Adâncime minimă de 0,5 mm în dentină;
B. La cavitățile de clasa I și a II-a pereții laterali trebuie să aibă o
grosime suficientă pentru a evita fracturarea lor;
C. Unghiul cavo-suprafață de 90o – clasa I și a II-a;
D. La cavitățile de clasa a III-a, a IV-a, a V-a pereții laterali
trebuie să aibă minim 0,3 mm pentru a rezista la gravajul acid;
E. La cavitățile de clasa I pereții meziali și distali să fie paraleli
între ei.
CM 142. Pulpa dinților permanenți imaturi se caracterizează prin:

A. Are puține fibre de colagen;
B. Zona subodontoblastică Weil este bogat vascularizată;
C. Substanța fundamentală are un grad redus de hidratare;
D. Pulpa imatură are un prag dureros crescut la testarea
electrometrică;
E. Presiunea intrapulpară se păstrează constantă mult timp.
285
CM 143. Următoarele afirmații privind cronologia erupției dinților
A. La fiecare 6 luni erup încă 4 dinți;
B. Cronologia erupției dinților temporari este influențată în
special de factori genetici;
C. Dinții temporari erup normal în intervalul 6-34 luni;
D. La băieți primul grup de dinți erupe mai repede decât la fete;
E. Erupția dinților temporari se desfășoară în 3 etape.
CM 144. Variațiile patologice ale erupției dinților temporari sunt

determinate de:
A. Febre eruptive;
B. Momentul nașterii;
C. Sindromul Down;
D. Rubeola prenatală;
E. Osteopetroza.
CM 145. Următoarele afirmații privind etapa eruptivă (prefuncțională)

sunt false:
A. La sfârșitul acestei perioade rădăcina este formată aproximativ
B. Mișcările din această etapă au loc pentru ca germenele dentar
în formare să se adapteze dezvoltării osului;
C. Corespunde perioadei de dezvoltare a germenului dentar;
D. Mișcările dinților sunt de amplitudine redusă;
E. Mișcările de deplasare sunt predominant axiale.
CM 146. Clasificarea lui Dean include următoarele grade de fluoroză

dentară:
A. Fluoroză ușoară: opacifiere < 50% din suprafața totală a
smalțului;
B. Fluoroză incertă: molarii pot prezenta un lizereu albicios de 1-2
mm;
286
C. Fluoroză foarte ușoară: transluciditatea smalțului ușor
modificată, câteva puncte/ pete albe;
D. Fluoroză moderată: este afectată forma generală a dintelui;
E. Fluoroză severă: smalț albicios, afectare marcată în raport cu
stadiul III.
CM 147. În dentiția permanentă imatură, pulpectomia vitală parțială se

indică în următoarele situații, cu excepția:
A. Mărimea expunerii pulpare este de 1-2 mm;
B. Eșec după pulpotomie;
C. Inflamație pulpară extinsă dincolo de pulpa coronară, fără
semne radiologice de afectare a parodonțiului periradicular;
D. Deschidere accidentală iatrogenă a camerei pulpare > 2 mm;
E. Pacient sănătos, care acceptă anestezia.
Răspuns: A, D

imaturi examenul subiectiv nu relevă:
A. Percuția în ax negativă sau ușoară jenă;
B. Percuția în ax devine pozitivă în caz de acutizări;
D. Durerea se exacerbează la acutizarea parodontitei cronice;
Răspuns: A, B, C
CM 149. Următoarele afirmații privind caria circulară a dinților

temporari sunt false:
A. Interesează frecvent incisivii inferiori;
B. Apare frecvent pe suprafețele proximale ale dinților;
C. Se extinde circular, mai mult în suprafață decât în profunzime;
D. Debutează ca o pigmentație la nivelul coletului, pe fața
vestibulară;
E. Bacteriile acidogene determină progresia accelerată a leziunilor
carioase și dezvoltarea lor multifocală.
Răspuns: A, B
287
CM 150. Pulpa dinților permanenți imaturi se caracterizează prin:
A. Presiunea intrapulpară se păstrează constantă mult timp;
B. Substanța fundamentală are un grad redus de hidratare;
C. Pulpa imatură are un prag dureros crescut la testarea
electrometrică;
D. Are puține fibre de colagen;
E. Zona subodontoblastică Weil este bogat vascularizată.
288
CAPITOLUL VI
ORTODONȚIE ȘI ORTOPEDIE DENTO-FACIALĂ
VI.1. Grile complement simplu
CS 1. Pentru a denumi fenomenul de reincluzie dentară, printre

termenii unanim acceptați, se numără:
A. Dinte inclavat;
B. Retenția dentară secundară;
C. Dinte încleștat;
D. Aplazie dentară;
E. Anchiloză dentară.
Răspuns: B
CS 2. În multe situații clinice cu anodonții de incisiv lateral, incisivii

laterali temporari persistă pe arcadă până în jurul vârstei de:
A. 15-18 ani;
B. 18-20 ani;
C. 20-25 ani;
D. 30-35 ani;
E. 35-40 ani.
Răspuns: B
CS 3. În majoritatea cazurilor, dinții supranumerari rămân incluși,

atenția putând fi atrasă de unele semne clinice particulare, cu o
excepție:
A. Existența unei diasteme interincisive fără o cauză evidentă,
înainte de erupția incisivului lateral;
B. Existența unei diasteme interincisive fără o cauză evidentă, după
erupția caninilor;
C. Prezența distopiilor izolate;
D. Existența unei bombări la nivelul crestei alveolare;
E. Persistența unuia sau a mai multor dinți temporari peste vârsta
obișnuită de permutare.
Răspuns: A
289
CS 4. Raportat la vârstă, diastema este oportun a fi tratată ortodontic cât
mai precoce, însă nu înainte ca:
A. 1/2 din rădăcinile caninilor să fie formate;
B. 1/3 din rădăcinile caninilor să fie formate;
C. 1/2 din rădăcinile incisivilor laterali să fie formate;
D. 1/3 din rădăcinile incisivilor centrali să fie formate;
E. 2/3 din rădăcinile incisivilor centrali să fie formate.
Răspuns: E
CS 5. Următoarea afirmație privind algoritmul de corecție propus de

Diaconescu, Sava (1966) pentru diverse grade ale prodenției și
rotației este adevărată:
A. Prodenția de 5-10 – se scade 1,5 mm din valoarea inițială a
diastemei;
B. Prodenția de peste 20 – se scade 1 mm din valoarea inițială a
diastemei;
C. Prodenția de 0-5 – se scad 2 mm din valoarea inițială a
diastemei;
D. Rotația între 0-45 – se scade 1 mm;
E. Rotația de peste 45 – se scade 1,5 mm.
Răspuns: D
CS 6. În țara noastră, frecvența compresiunii de maxilar în rândul

populației generale este de aproximativ:
A. 20%;
B. 30%;
C. 50%;
D. 60%;
E. 70%.
Răspuns: B
CS 7. Vârsta optimă pentru inițierea tratamentului ortodontic

interceptiv în compresiunea de maxilar este apreciată diferit în
literatura de specialitate, limita minimă variind între:
A. 10-11 ani la fete;
B. 12-13 ani la băieți;
C. 4-5 ani și 9 ani;
290
D. 9-10 ani și 13 ani;
E. 12-14 ani.
Răspuns: C
CS 8. În ocluzia adâncă acoperită, tratamentul curativ are ca obiective

terapeutice următoarele, cu o excepție:
A. Reducerea supraacoperirii frontale;
B. Nivelarea planului de ocluzie;
C. Retropulsia mandibulei;
D. Alinierea grupului frontal prin modificarea axelor incisivilor;
E. Corectarea relației de distalizare.
Răspuns: C
CS 9. În prognatismul mandibular anatomic, unghiul mandibular poate

ajunge la valori de:
A. 105-110;
B. 110-115;
C. 120-125;
D. 130-135;
E. 140-145.
Răspuns: E
CS 10. Valoarea normală a unghiului dintre incisivul central superior și

orizontala de la Frankfurt este de:
A. 70;
B. 106;
C. 107;
D. 108;
E. 116.
Răspuns: C

planul bispinos este de:
A. 22-25;
B. 70;
C. 90o+/-5;
291
D. 107;
E. 108.
Răspuns: B

planul bazal mandibular este de:
A. 22-25;
B. 70;
C. 90o+/-5;
D. 107;
E. 108.
Răspuns: C
CS 13. Valoarea normală a unghiului B al lui Schwarz (unghiul bazelor)

este de:
A. 20;
B. 22-25;
C. 70;
D. 90o+/-5;
E. 107.
Răspuns: A
CS 14. Următoarele afirmații privind ectopia dentară a caninului sunt

adevărate, cu o excepție:
A. Este întâlnită de 2 ori mai frecvent decât incluzia;
B. Interesează într-o măsură mai mare sexul feminin;
C. Interesează preponderent arcada superioară;
D. În cazul caninului superior, frecvența cea mai mare o
înregistrează ectopia palatinală;
E. În cazul caninului superior, incidența maximă se constată între 12
și 14 ani.
Răspuns: D
CS 15. În cazul anodonției premolarului 2, al doilea molar temporar

poate persista pe arcadă până la vârsta de:
A. 15-20 ani;
292
B. 20-25 ani;
C. 30-35 ani;
D. 40-45 ani;
E. 45-50 ani.
Răspuns: E
CS 16. Dinții supranumerari pot fi semnul, uneori unicul în cazul

următoarelor sindroame polimalformative, cu o excepție:
A. Displazia cleidocraniană;
B. Sindromul Langdon-Down;
C. Displazia oculo-mandibulo-facială;
D. Sindromul Gardner;
E. Displazia ectodermală.
Răspuns: E
CS 17. În majoritatea cazurilor, meziodensul erupe în jurul vârstei de:

A. 5-6 ani;
B. 6-7 ani;
C. 7-8 ani;
D. 8-9 ani;
E. 9-10 ani.
Răspuns: B
CS 18. Următoarea afirmație privind dinții supranumerari este falsă:

A. Se regăsesc de două ori mai frecvent la genul masculin;
B. Se regăsesc de două ori mai frecvent la genul feminin;
C. Zona cea mai vizată este cea a incisivilor superiori;
D. Au o frecvență mai mare în dentiția permanentă;
E. Se întâlnesc cu predilecție la nivelul arcadei superioare.
Răspuns: B
CS 19. La nivelul masivului facial au loc modificări importante prin

procesele de creștere ce se desfășoară la o amplitudine mare până
în jurul vârstei de:
A. 14-16 ani;
B. 16-18 ani;
293
C. 18-20 ani;
D. 20-24 ani;
E. 20-28 ani.
Răspuns: B
CS 20. Microdonția relativă se caracterizează prin:

A. Suma incisivă este mai mare de 28 mm;
B. Suma incisivă este mai mică de 34 mm;
C. Dinți mici și maxilare normale;
D. Suma incisivă este mai mică decât 1/2 din diametrul bizigomatic
osos;
E. Suma incisivă este mai mică decât 1/3 din diametrul bizigomatic
osos.
Răspuns: E
CS 21. Microdonția absolută se caracterizează prin:

A. Suma incisivă este mai mică decât 1/2 din diametrul bizigomatic
osos;
B. Suma incisivă este mai mică decât 1/3 din diametrul bizigomatic
osos;
C. Dinți mici și maxilare normale;
D. Suma incisivă este mai mare de 28 mm;
E. Suma incisivă este mai mică de 34 mm.
Răspuns: C
CS 22. Persson și Thilander consideră că osificarea suturii medio-

palatine începe abia la vârsta de:
A. 16-18 ani;
B. 18-20 ani;
C. 20-25 ani;
D. 25-30 ani;
E. 30-35 ani.
Răspuns: E
294
CS 23. În cazul examenului clinic al pacientului cu compresie de
maxilar, analizând aspectul general, pot fi remarcate următoarele,
cu o excepție:
A. Elemente ale tipului constituțional endomorf;
B. Mătănii costale;
C. Postura craniană anterioară;
D. Hiperextensia cefalică;
E. Alterări ale curburilor coloanei vertebrale.
Răspuns: A
CS 24. Obiceiul de interpunere al policelui și/ sau indexului și

mediusului este considerat normal până în jurul vârstei de:
A. 2-3 ani;
B. 3-4 ani;
C. 4-5 ani;
D. 5-6 ani;
E. 6-7 ani.
Răspuns: D
CS 25. În mod normal, raportul dintre ramul ascendent și cel orizontal al

mandibulei este:
A. 1/2;
B. 2/3;
C. 3/5;
D. 5/7;
E. 3/7.
Răspuns: D
CS 26. Unghiul Tweed, unghiul delimitat între baza mandibulei și planul

Frankfurt are o valoare normală egală cu:
A. 20;
B. 22-25;
C. 40;
D. 70;
E. 107.
Răspuns: B
295
CS 27. Prognatismul mandibular poate apărea în diferite sindroame
genetice care se caracterizează prin următoarele, cu o excepție:
A. Sindromul Gorlin – prognatism mandibular, anomalii vertebrale,
osoase, cutanate, neurologice și oftalmice;
B. Condro-distrofie fetală – dolicocefalie, mușchi hipertrofiați,
maxilar retrudat;
C. Sindromul Crouzon – hipertelorism, strabism, hiperplazie medio-
facială;
D. Sindromul Crouzon – proeminență nazală, prognatism
mandibular și malocluzie dentară;
E. Sindrom alcoolic fetal – slabă dezvoltare a maxilarului și a
etajului mijlociu al feței.
Răspuns: B
CS 28. Incluzia dentară este definită de majoritatea autorilor după cum

urmează:
A. Reîntoarcerea progresivă în profunzimea osului a unui dinte care
a erupt atingând planul de ocluzie;
B. Acel dinte a cărui cavitate pericoronară nu prezintă nicio
comunicare cu mediul bucal;
C. Neerupția completă a unui dinte după trecerea vârstei sale de
erupție;
D. Rămânerea unui dinte complet format în interiorul osului maxilar
sau submucos mult peste vârsta sa normală de erupție;
E. Erupția parțială în afara sau înăuntrul liniei normale a arcadei
dentare.
Răspuns: D
CS 29. Dintele cel mai afectat de transpoziție este:

A. Incisivul central superior;
B. Incisivul lateral inferior;
C. Caninul;
D. Premolarul II superior;
E. Premolarul II inferior.
Răspuns: C
296
CS 30. Modul de transmitere al anodonției (în mod special pentru
absența incisivului lateral superior) este:
A. Autozomal dominant regulat;
B. Autozomal dominant neregulat;
C. Autozomal legat de sex;
D. Recesiv legat de sex;
E. Nu există transmitere ereditară.
Răspuns: B
CS 31. În cazul anodonției subtotale sau totale, se întâlnesc și semne ce

exprimă afectarea sistemului ectodemal, cu o excepție:
A. Zone de hipercheratoză și escoriații furfuracee;
B. Hipertricoză cu păr friabil;
C. Absența glandelor sudoripare;
D. Hipodactilie, sindactilie;
E. Piele uscată și fragilă.
Răspuns: B
CS 32. În cadrul anodonțiilor, cel mai frecvent lipsește de pe arcadă:

A. Incisivul lateral inferior;
B. Incisivul central inferior;
C. Incisivul lateral superior;
D. Molarul de minte;
E. Premolarul II inferior.
Răspuns: D
CS 33. În etiologia anodonției, teoria proterogenetică sau teoria reducției

terminale (Bolk) aduce argumente pentru explicarea:
A. Anodonțiilor care interesează ultimii dinți din fiecare grup dentar;
B. Absenței incisivului lateral superior
C. Anodonțiilor atipice;
D. Apariției meziodensului;
E. Apariţiei reincluziei dentare.
Răspuns: A
297
CS 34. Semnul premolar al lui Galippe este specific următoarei situații
clinice:
A. Molarul temporar și succesionalul său sunt situați unul deasupra
celuilalt;
B. Molarul temporar și succesionalul său sunt situați unul lângă
celălalt;
C. Succesionalul a erupt și molarul II temporar se află intraosos;
D. Apar recesiuni gingivale clasa a III-a Miller;
E. Se instalează sindromul de sept.
Răspuns: C
CS 35. Meziopoziția generalizată oferă suport explicativ real pentru

incluziile de:
A. Canini superiori;
B. Canini inferiori;
C. Premolari II superiori;
D. Premolari II superiori;
E. Molarii III.
Răspuns: A
CS 36. Următoarea afirmație privind mecanismul prin care acționează

factorii cu potențial cauzator ai anodonțiilor este falsă:
A. Fragmentarea lamei dentare și persistența resturilor epiteliale;
B. Distrugerea lamei dentare și a produselor ei prin acțiune directă;
C. Distrugerea germenilor dentari formați și parțial mineralizați prin
acțiune directă;
D. Insuficiența potențialului evolutiv al componentelor odontogene
prin reducerea proceselor metabolice celulare;
E. Insuficiența potențialului formativ al teritoriilor prezumtiv
odontogene.
Răspuns: A
CS 37. Referitor la etiopatogenia anodonției, sunt enunțate următoarele

teorii, cu o excepție:
A. Teoria evaginării epiteliului adamantin;
B. Teoria ereditară;
C. Teoriile ontogenetice;
298
D. Teoria proterogenetică;
E. Teoria reducției terminale (Bolk).
Răspuns: A
CS 38. Referitor la etiopatogenia reincluziei dentare, sunt enunțate

următoarele teorii, cu o excepție:
A. Teoria ereditară;
B. Teoria tulburărilor metabolismului local;
C. Teoria mecanică;
D. Teoria anchilozei osteodentare;
E. Teoria tulburărilor proceselor evolutive dentare.
Răspuns: A
CS 39. Printre caracteristicile anodonției întinse nu se regăsește:

A. Profilul este concav cu deplasarea punctului gnation anterior de
planul Simon;
B. Dezvoltarea generală este întârziată și perturbată;
C. Interesează frecvent maxilarul inferior, sexul masculin, asimetric;
D. În anodonțiile subtotale, dinţii existenţi sunt de cele mai multe ori
simetrici, reduşi de volum și atipici ca formă, cu rădăcini scurte;
E. Interersează frecvent ambele maxilare, cu topografie de obicei
simetrică.
Răspuns: C
CS 40. Printre obiectivele principale ale tratamentului în cazul diastemei

nu se numără:
A. Frenectomia;
B. Excizia porțiunii posterioare a suturii palatine;
C. Închiderea ortodontică a spațiului existent, urmată de contenția
rezultatului obținut;
D. Excizia țesutului fibros interradicular;
E. Extracția dintelui supranumerar.
Răspuns: B
299
CS 41. Pe teleradiografia de profil se pot decela semne de severitate ale
compresiunii de maxilar, cu o excepție:
A. Unghi sfenoidal mărit;
B. Planum alingit;
C. Creșterea valorii unghiului ANB;
D. Tipar facial hiperdivergent;
E. Diametrul antero-posterior al spațiului retrofaringian frecvent
crescut.
Răspuns: E
CS 42. Nu constituie un semn clinic al compresiunii de maxilar cu

prodenție:
A. Unghiul nazolabial este mărit;
B. Tegumente palide;
C. Fanta labială este deschisă în repaus;
D. Buza superioară este hipotonă;
E. Mucoasa labială este frecvent uscată, fisurată, cu ragade.
Răspuns: A
CS 43. În cazul pacientului cu ocluzie adâncă acoperită, arcada

mandibulară nu se caracteriează prin:
A. Turtirea arcului dentar în regiunea anterioară;
B. Este îngustată;
C. Curba Spee este atenuată;
D. Incisivii pot prezenta suprafețe de abraziune pe fața vestibulară;
E. Poate prezenta retrodenția grupului frontal sau înghesuire.
Răspuns: C
CS 44. Dintre caracteristicile ocluziei adânci acoperite adevărate nu face

parte:
A. Spațiu de inocluzie fiziologică mare;
B. Etaj inferior al feței mult micșorat;
C. „Deep-bite” (ocluzie adâncă) scheletic diminuat;
D. Supraalveolodenție superioară;
E. Infraalveolodenție laterală.
Răspuns: C
300
CS 45. Dintre caracteristicile ocluziei adânci acoperite false nu face
parte:
A. Spațiu redus de inocluzie fiziologică;
B. Infraalveolodenție laterală;
C. Etaj inferior al feței ușor micșorat;
D. „Deep-bite” (ocluzie adâncă) scheletic accentuat;
E. Supraalveolodenție superioară.
Răspuns: D
CS 46. Dintre obiectivele principale ale tratamentului curativ al

sindromului progenic nu face parte:
A. Supravegherea procesului de abraziune a dinților temporari;
B. Corectarea relațiilor ocluzale patologic modificate;
C. Contenția rezultatului tratamentului ortodontic activ;
D. Asigurarea unei supraocluzii frontale care să contribuie la
menținerea rezultatelor în timp (contenție naturală);
E. Armonizarea echilibrului dintre cele două arcade alveolo-dentare
prin stimularea dezvoltării maxilarului și/ sau frânarea ori
limitarea creșterii mandibulare.
Răspuns: A
CS 47. Nu constituie un semn clinic intraoral al pseudoprognatismul

mandibular prin retrognatism maxilar:
A. Deficitul de dezvoltare al arcadei inferioare în plan sagital;
B. Axul normal al incisivilor permanenți sau vestibulo-înclinarea
marcată a frontalilor superiori;
C. Rapoarte mezializate în plan sagital;
D. Se raportează deficitul de dezvoltare al maxilarului superior atât
în dentiția temporară, cât și în dentiția permanentă;
E. Lipsa diastemizării fiziologice sau spațieri reduse între dinții
temporari la arcada superioară.
Răspuns: A
CS 48. Nu constituie un semn clinic facial al ocluziei deschise:

A. Fanta labială deschisă;
B. Unghiul mandibular micșorat;
301
C. Procheilie superioară;
D. Profilul facial accentuat convex;
E. Buza superioară apare ca fiind scurtată.
Răspuns: B
CS 49. Următoarea afirmație privind ocluzia deschisă este falsă:

A. În literatura de specialitate se întâlnește sub denumirea de
„mordex apertus Carabelli”;
B. Incidența scade cu vârsta la copii și are tendința să se accentueze
în perioada dentiției mixte;
C. În clasificarea școlii germane se regăsește sub numele
sindromului de ocluzie deschisă;
D. Sexul masculin este mai afectat (McNamara și Brudon, 2001;
Nanda, 2015);
E. La noi în țară frecvența este de 2-3% (Schapira, 1957; Boboc,
1971).
Răspuns: B
CS 50. În cazul ocluziei adânci acoperite, pe teleradiografia de profil se

decelează semnele unei creșteri faciale de tip anterior
caracterizată prin următoarele, cu o excepție:
A. Unghiul FMA este micșorat;
B. Unghiul SNB mărit;
C. Unghiul mandibular micșorat;
D. Înălțimea facială anterioară (AHF) este redusă;
E. Micșorarea axei de creștere sau axa Y.
Răspuns: B
302
VI.2. Grile complement multiplu
CM 1. Termenii cel mai frecvent folosiți pentru a defini minusul

numeric în formula dentară sunt:
A. Agenezie;
B. Atelectodonție;
C. Oligodonția;
D. Dinți subnumerari;
E. Adenție.
Răspuns: A, C
CM 2. Quinet precizează următoarele etape plauzibile în cazul

absenței unui dinte:
A. Încorporare totală cu dispariția dintelui;
B. Încorporare parțială a dintelui în cauză de către un dinte vecin;
C. Reîncluzia dentară;
D. Trecerea de la biradiculație la monoradiculație;
E. Labilitate volumetrică, morfologică și variabilitate de poziție.
CM 3. Ipotezele pe care Quinet le-a supus discuției creează

posibilitatea explicării cu suficientă ușurință a ageneziilor:
A. Molarilor de minte;
B. Molarilor secunzi;
C. Premolarilor II;
D. Incisivilor laterali superiori;
E. Incisivilor centrali inferiori.
Răspuns: A, C, D
CM 4. Factorii cu potențial cauzator ai anodonțiilor au permis

descrierea mecanismelor prin care aceștia acționează:
A. Insuficiența potențialului evolutiv al componentelor
odontogene prin reducerea proceselor metabolice celulare;
B. Insuficiența potențialului formativ al teritoriilor prezumtiv
odontogene;
C. Fragmentarea lamei dentare și persistența resturilor epiteliale;
303
D. Distrugerea lamei dentare și a produselor ei prin acțiune
directă;
E. Distrugerea germenilor dentari formați și parțial mineralizați
prin acțiune directă.
CM 5. Factorii generali implicați în geneza anodonțiilor ar putea fi:

A. Traumatisme intrauterine;
B. Despicăturile labio-maxilo-palatine;
C. Tumori ale maxilarelor;
D. Actul nașterii cu eventuale traumatisme;
E. Necroza întinsă a maxilarelor.
Răspuns: A, D
CM 6. Printre factorii locali cu potențial etiologic în cazul

anodonțiilor se regăsesc:
A. Tumori ale maxilarelor;
B. Despicăturile labio-maxilo-palatine;
C. Actul nașterii cu eventuale traumatisme;
D. Traumatisme intrauterine;
E. Necroza întinsă a maxilarelor.
Răspuns: A, B, E
CM 7. În anodonțiile reduse, anamneza și examenul clinic conduc

către diagnosticul de anodonție prin următoarele elemente:
A. Absența dinților permanenți la o vârstă la care ar fi trebuit să
erupă;
B. Tulburări în procesul de erupție al dinților permanenți existenți
(întârziere, malpoziții);
C. Dismorfoze ale dinților permenenți existenți;
D. Persistența dinților temporari mult peste termenul de permutare
dentară;
E. Creastă subțiată, de aspect convex.
304
CM 8. Anodonția ambilor incisivi centrali inferiori antrenează
tulburări funcționale complexe:
A. Fizionomice;
B. Fonetice;
C. Ocluzale;
D. Parodontale;
E. Respiratorii.
CM 9. În anodonția întinsă, modificările faciale sunt evidente

îmbrăcând un aspect caracterizat prin:
A. Etajul inferior micșorat;
B. Profil convex;
C. Profil concav cu deplasarea punctului gnation posterior de
planul Simon;
D. Șanțul labio-mentonier accentuat;
E. Buza inferioară răsfrântă.
Răspuns: A, D, E
CM 10. Anodonția subtotală și totală este un semn, uneori singurul și

cu caracter patognomonic, în cadrul unor boli sistemice:
A. Displazia ecto-mezodermală;
B. Reumatismul articular acut;
C. Displazia ectodermală;
D. Sindromul Down;
E. Sindromul oro-digito-facial.
CM 11. Referitor la etiopatogenia anodonției, sunt enunțate

următoarele teorii:
B. Teoria atavică;
C. Teoria reducției terminale (Bolk);
D. Teoriile ontogenetice;
E. Teoria proterogenetică.
305
CM 12. Referitor la terminologia pentru dinții supranumerari, se mai
întâlnesc și alte denumiri:
A. Pleiodonție;
B. Atelectodonție;
C. Hiperdenție;
D. Poliodonție;
E. Poligenezie dentară.
CM 13. Referitor la etiopatogenia dinților supranumerari, sunt enunțate

următoarele teorii:
A. Teoria proterogenetică;
B. Teoria atavică;
C. Teoria mugurilor adamantini multipli;
D. Teoria ereditară;
E. Teoria diviziunii mugurelui dentar.
CM 14. Kukenthal, citat de Dechaume (susținător al teoriei mugurilor

adamantini multipli), notează existența unor muguri
rudimentari care, după dispariția lor, ar indica linia a patru
dentiții:
A. Prelacteală;
B. Lacteală;
C. Postlacteală;
D. Permanentă;
E. Postpermanentă.
CM 15. Principalele caracteristici ale meziodensului s-ar putea sintetiza

astfel:
A. Apare doar la maxilarul superior;
B. De regulă, se întâlnește meziodensul dublu;
C. Meziodensul poate provoca incluzia incisivilor centrali
permanenți;
D. Coroana are de obicei o formă conică;
306
E. Evoluția sa este în strânsă legătură spațială și cronologică cu
incisivii centrali permanenți superiori.
CM 16. În cazul dinților supranumerari sunt foarte utile următoarele

tipuri de radiografii:
A. Ortopantomograma;
B. Radiografia ocluzală;
C. Incidența exobucală axială cu film ocluzal;
D. Radiografia cu film retroalveolar;
E. Metoda excentrică (Clarck).
CM 17. În etiologia incluziei dentare sunt incriminați următorii factori

loco-regionali:
A. Obstacole în calea erupției dintelui;
B. Caracteristici particulare ale dintelui;
C. Reducerea spațiului necesar erupției;
D. Disostoza cleido-craniană;
E. Despicăturile labio-maxilo-palatine.
Răspuns: A, B, C

generali:
A. Boala Paget;
B. Caracteristici particulare ale dintelui;
C. Micșorarea spațiului necesar erupției;
D. Disostoza cleido-craniană;
E. Disfuncțiile endocrine.
Răspuns: A, D, E
CM 19. După gradul de severitate (apreciat pe radiografia panoramică

și reprezentat de distanța în mm până la planul de ocluzie),
incluzia poate fi (Vermette și colab.):
A. Ușoară – distanță mai mică de 12 mm;
B. Medie – distanță mai mică de 12 mm;
307
C. Medie – distanță între 12 și 18 mm;
D. Severă – distanță mai mare de 18 mm;
E. Distanță mai mare de 15 mm.
Răspuns: A, E
CM 20. După Stivaros și Mandall, unghiul pe care axul caninului îl

poate face cu linia mediană în cazul incluziei de canin poate fi
apreciat astfel:
A. Gradul 1: caninul nu se suprapune peste rădăcina incisivului
lateral;
B. Gradul 2: axul caninului este situat deasupra regiunii primului
molar;
C. Gradul 2: unghiul este 16-30˚;
D. Gradul 3: axul caninului este situat deasupra regiunii celui de-
al doilea premolar;
E. Gradul 3: unghiul este mai mare de 30˚.
Răspuns: C, E
CM 21. După Stivaros și Mandall, poziția antero-posterioară a apexului

caninului în cazul incluziei de canin poate fi apreciată astfel:
A. Gradul 1: deasupra regiunii unde se află în mod normal poziția
caninului;
B. Gradul 2: deasupra regiunii primului premolar;
C. Gradul 2: se formează un unghi de 16-30˚;
D. Gradul 3: deasupra regiunii celui de-al doilea molar;
E. Gradul 3: unghiul format cu linia mediană este mai mare de
30˚.
Răspuns: A, B
CM 22. După Stivaros și Mandall, înălțimea verticală a coroanei

caninului în raport cu incisivul adiacent în cazul incluziei de
canin poate fi apreciată astfel:
A. Gradul 1: sub nivelul joncțiunii smalț-cement;
B. Gradul 2: deasupra regiunii primului premolar;
C. Gradul 2: unghiul format cu linia mediană este 16-30˚;
D. Gradul 3: deasupra regiunii celui de-al doilea molar;
E. Gradul 4: deasupra apexului.
308
Răspuns: A, E
CM 23. După Stivaros și Mandall, gradul de suprapunere peste

rădăcina incisivului adiacent în cazul incluziei de canin poate fi
apreciat astfel:
B. Gradul 1: nu există suprapunere;
C. Gradul 2: suprapunere peste mai puțin de jumătate din
lungimea incisivului;
D. Gradul 4: deasupra apexului;
E. Gradul 4: suprapunere completă peste lățimea incisivului sau
chiar mai mare.
Răspuns: B, E
CM 24. În funcție de direcția axului dintelui inclus, Winter clasifică

incluziile în:
A. Verticală, mai puțin favorabilă, cu rădăcina orientată distal;
B. Orizontală, favorabilă tratamentului conservator;
C. Vestibulară/ vestibulo-palatinală – cu coroana situată
vestibular, iar rădăcina orientată spre palatinal;
D. Cu coroana orientată invers sensului de erupție – „incluzie în
retroversie”;
E. Cu coroana orientată invers sensului de erupție, denumită și „a
cheval”.
Răspuns: C, D
CM 25. Semnul lui Quintero – semn patognomonic al incluziei dentare

– se traduce prin:
A. Prezența unor fistule cronice, fără răspuns terapeutic;
B. Dureri cu caracter nevralgiform fără o cauză precizată;
C. Rotația mezio-vestibulară a incisivului lateral superior;
D. Rotația disto-vestibulară a incisivului lateral superior;
E. Poziția vestibularizată a coroanei incisivului lateral superior.
Răspuns: C, E
309
CM 26. Reincluzia dentară totală este frecvent întâlnită la nivelul:
A. Molarului II temporar;
B. Molarului de 12 ani inferior;
C. Molarului de 12 ani superior;
D. Caninului superior;
E. Caninului inferior.
Răspuns: A, B
CM 27. În cazul reincluziei dentare se poate vorbi despre o etiologie

plurifactorială, fiind enunțate următoarele teorii:
B. Teoria tulburărilor metabolismului local;
C. Teoria mecanică;
D. Teoria anchilozei osteodentare;
E. Teoria tulburărilor proceselor evolutive dentare.
CM 28. Conform teoriei mecanice, următoarele elemente vor induce

reincluzia molarului temporar:
A. Infrapoziția discretă a molarului II temporar;
B. Tendința de distalizare accentuată a molarului de 6 ani;
C. Influența componentelor orizontale ale forțelor de masticație în
condițiile unui contact interdentar strâns în sens mezio-distal;
D. Dureri cu caracter nevralgiform fără o cauză aparentă;
E. Rotația mezio-vestibulară a molarului I temporar.
Răspuns: A, C
CM 29. Conform teoriei tulburării proceselor evolutive dentare,

A. Dinții, în evoluția lor, cunosc, în raport cu oasele maxilare, 2
etape distincte;
B. Această teorie ar putea explica mai ușor reincluziile dinților
permanenți;
C. Această teorie ar putea explica mai ușor reincluziile dinților
temporari fără succesionali;
D. La baza procesului de reincluzie stă legătura strânsă de tip
anchilotic dintre osul alveolar și cement;
310
E. Dintele, după ce a atins planul de ocluzie, poate pierde la un
moment dat capacitatea de a provoca o reacție din partea
osului.
Răspuns: A, C
CM 30. Diagnosticul diferențial al reincluziei dentare totale se face cu:

A. Oprirea din erupție a dintelui;
B. Incluzia dentară;
C. Intruzia postraumatică totală;
D. Extracția;
E. Anodonția.
CM 31. Printre consecințele reincluziei dentare se numără:

A. Denivelarea planului de ocluzie datorită suprapoziției dintelui
reinclus;
B. Apariția unor forțe anormale la nivelul dinților înclinați, care îi
solicită nefuncțional;
C. Incluzia succesionalului permanent;
D. Parodontopatie marginală cronică prin denudarea dinților
vecini;
E. Ectopia succesionalului permanent.
CM 32. Reducerea/ absența spațiului necesar erupției și alinierii dentare

poate fi determinată de:
A. Macrodonția absolută sau relativă;
B. Dezvoltarea insuficientă a maxilarului în plan vertical;
C. Dezvoltarea insuficientă a maxilarului în plan transversal
(retrodenții);
D. Dezvoltarea insuficientă a maxilarului în plan sagital
(endalveolii);
E. Meziopoziția generalizată.
Răspuns: A, E
311
CM 33. Considerată deopotrivă anomalie de poziție, dar și de erupție,
diastema mai este denumită în literatură:
A. Diastema patologică;
B. Diastema primară;
C. Diastema interincisivă;
D. Diastema mediană;
E. Diastema adevărată.
CM 34. Referitor la diastema dintre incisivii centrali superiori, Kalvelis

consideră că există următoarele forme de diastemă, respectiv:
A. Diastema primară sau adevărată – cauzată de anodonția
incisivului lateral;
B. Diastema adevărată – cauzată de meziodens;
C. Diastema primară sau adevărată – cauzată de dezvoltarea
exagerată a frenului buzei superioare;
D. Diastema secundară sau falsă care poate îmbrăca aspectul de
diastema simetrică sau asimetrică;
E. Diastema secundară cauzată de inserția joasă a frenului.
Răspuns: C, D
CM 35. După Dewey (citat de Boboc), clinic, se pot întâlni următoarele

tipuri de fren la pacienții cu diastemă:
A. Fren lat – care generează o diastemă cu convergentă incizal;
B. Fren lat – care generează o diastemă cu laturi paralele;
C. Fren lat cu inserția înaltă – care va induce o diastemă
convergentă ocluzal;
D. Fren lat cu inserția înaltă – care va induce o diastemă
divergentă ocluzal;
E. Fren lat cu inserție joasă – care va imprima diastemei un aspect
divergent spre planul de ocluzie.
Răspuns: B, C, E
CM 36. Diaconescu și Sava propun un algoritm de corecție pentru

diverse grade ale prodenției și rotației, astfel pentru:
A. Prodenția de 0-5° – se scade 1 mm din valoarea inițială a
diastemei;
312
B. Prodenția de 5-10° – se scade 1,5 mm;
C. Prodenția de peste 20° – se scad 2 mm;
D. Rotația cuprinsă între 0-45° – se scade 1 mm;
E. Rotația de peste 45° – se scad 2 mm.
Răspuns: C, D, E
CM 37. Pentru diastema adevărată, diagnosticul diferențial se face cu o

serie de entități clinice, cum ar fi:
A. Diastema tranzitorie de erupție;
B. Spațierile după extracția unor dinți permanenți;
C. Spațierile din compresia de maxilar, forma cu prodenție și
spațiere;
D. Spațierile rezultate prin migrări ale dinților în bolile
parodontale;
E. Spațieri datorate unor obiceiuri vicioase de interpoziții
heterotrope între dinți.
CM 38. Următoarele afirmații privind transpoziția dentară sunt

adevărate:
A. Se întâlnește doar în dentiția temporară;
B. Se întâlnește doar în dentiția permanentă;
C. Este o anomalie rară;
D. Dintele cel mai interesat este caninul;
E. Se întâlnește în proporție mai mare la genul masculin.
Răspuns: B, C, D
CM 39. Pentru producerea transpoziției concură mai mulți factori:

A. Poziția intraosoasă a germenilor dentari;
B. Poziția submucoasă a germenilor dentari;
C. Pierderea tardivă a caninului temporar;
D. Cronologia erupției dentare;
E. Factorul genetic.
Răspuns: A, D, E
313
CM 40. Transpoziția dentară îmbracă următoarele forme clinice:
A. Transpoziție totală;
B. Transpoziție completă;
C. Transpoziție parțială;
D. Transpoziție primară;
E. Transpoziție secundară.
Răspuns: A, B, C
CM 41. În anodonțiile subtotale, dinții existenți pe arcadă sunt:

A. Simetrici;
B. Atipici ca formă;
C. Cu rădăcini scurte;
D. Reduși de volum;
E. Cu rădăcini curbe.
CM 42. Următoarele afirmaţii privind anodonția întinsă sunt adevărate:

A. Profilul este concav cu deplasarea punctului gnation anterior de
planul Simon;
B. Dezvoltarea generală este întârziată și perturbată;
C. În anodonțiile subtotale, dinţii existenţi sunt de cele mai multe
ori simetrici, reduşi de volum și atipici ca formă, cu rădăcini
scurte;
D. Interersează frecvent ambele maxilare, cu topografie de obicei
simetrică;
E. Interesează frecvent maxilarul inferior, sexul masculin,
asimetric.
CM 43. Anodonția de premolar II se caracterizează prin:

A. Poate fi simetrică sau asimetrică;
B. Este mai rară decât anodonția de incisiv lateral superior;
C. Predecesorul temporar poate persista până la vârste înaintate;
D. Pierderea de pe arcadă la 16-20 ani a corespondentului
temporar se explică prin accelerarea procesului de rizaliză;
E. Modificări faciale de tipul accentuării șantului labio-mentonier.
Răspuns: A, B, C
314
CM 44. După Stivaros și Mandall, gradul de suprapunere peste

rădăcina incisivului adiacent în cazul incluziei de canin nu
poate fi apreciat astfel:
B. Gradul 1: nu există suprapunere;
C. Gradul 2: suprapunere peste mai puțin de jumătate din
lungimea incisivului;
D. Gradul 4: deasupra apexului;
E. Gradul 4: suprapunere completă peste lățimea incisivului sau
chiar mai mare.
Răspuns: A, C, D

loco-regionali, cu excepția:
A. Obstacole în calea erupției dintelui;
B. Disostoza cleido-craniană;
C. Reducerea spațiului necesar erupției;
D. Caracteristici particulare ale dintelui inclus;
Răspuns: B, E
CM 46. Anodonția simetrică a incisivului lateral superior poate fi:

A. Cu incisivul lateral antagonist normal sau nanic;
B. Cu persistența corespondentului temporar;
C. Fără persistența corespondentului temporar;
D. Cu spaţiu total sau parțial închis prin migrări dentare;
E. Cu spaţiu păstrat.
CM 47. Anodonția asimetrică a incisivului lateral superior poate fi:

A. Cu spaţiu păstrat;
B. Fără spațiu parțial/ total închis prin migrarea dinților;
C. Cu persistența corespondentului temporar;
D. Fără persistența corespondentului temporar;
E. Cu incisivul lateral superior omolog permanent reinclus.
315
CM 48. În etiopatogenia incluziei dentare, obstacolele în calea erupției

dintelui pot fi reprezentate de:
A. Persistența caninilor temporari peste termenul normal de
permutare;
B. Existența dinților supranumerari pe traseul de erupție a dintelul
permanent;
C. Fibromucoasa densă și dură;
D. Osteoscleroza procesului alveolar după traumatisme;
E. Hipertrofii gingivale.
CM 49. Ectopia dentară vizează cu precădere anumiți dinți:

A. Caninul inferior;
B. Caninul superior;
C. Premolarii II inferiori;
D. Molarii superiori;
E. Incisivului lateral superior.
Răspuns: A, B, C
CM 50. Sunt sugerate ca posibile cauze ale anchilozei dentare:

A. O soluție de continuitate congenitală la nivelul membranei
parodontale;
B. Deplasarea componentei conjunctivo-epiteliale din afară către
profunzimea maxilarului;
C. Presiunea masticatorie excesivă care poate determina lezarea
locală a membranei parodontale;
D. Deplasarea dintelui din interiorul osului maxilar către exterior;
E. Deplasarea dintelui din exterior către interiorul osului maxilar.
Răspuns: A, C
CM 51. Conform teoriei tulburării proceselor evolutive dentare,

următoarele afirmații sunt adevărate, cu excepția:
A. Dinții, în evoluția lor, cunosc, în raport cu oasele maxilare, 2
etape distincte;
316
B. Această teorie ar putea explica mai ușor reincluziile dinților
permanenți;
C. Această teorie ar putea explica mai ușor reincluziile dinților
temporari fără succesionali;
D. La baza procesului de reincluzie stă legătura strânsă de tip
anchilotic dintre osul aveolar și cement;
E. Dintele, după ce a atins planul de ocluzie, poate pierde la un
osului.
Răspuns: B, D, E
CM 52. De obicei, dinții supranumerari rămân incluși, atenția putând fi

atrasă de unele semne clinice particulare precum:
A. Existența unei diasteme interincisive fără o cauză evidentă,
înainte de erupția incisivului lateral;
B. Prezența distopiilor localizate;
C. Existența unei bombări la nivelul crestei alveolare;
D. Persistența unuia sau mai multor dinți temporari peste vârsta
obișnuită de permutare;
E. Erupția precoce a unui dinte temporar.
Răspuns: B, C, D
CM 53. Dinții supranumerari pot determina o serie de tulburări, cum ar

fi:
A. Deplasarea și rotația dinților din seria normală;
B. Tulburări fizionomice determinate de aspectul atipic al dintelui
supranumerar;
C. Resorbții radiculare ale dinților din seria normală;
D. Blocaje ocluzo-articulare, mai ales în localizările vestibulare la
nivelul arcadei superioare;
E. Înghesuiri dentare cu întreaga gamă a consecințelor acestora.
CM 54. Ca excepție, extracția dinților supranumerari este

contraindicată atunci când:
A. Dintele supranumerar de formă și dimensiune similară dinților
permanenți este complet integrat în cadrul arcadei dentare;
317
B. Dintele supranumerar este situat în vecinătatea unui dinte din
seria normală compromis care nu poate fi păstrat pe arcadă;
C. Dinții supranumerari incluși au o poziție favorabilă pentru
evoluțiea ulterioară pe arcadă;
D. Se asociază cu macrodenția dinților din seria normală;
E. Se asociază cu microdenția dinților din seria normală.
CM 55. Anodonția de premolar II poate fi:

A. Secundară;
B. Simetrică;
C. Asimetrică;
D. Cu sau fără persistența predecesorului temporar;
E. Cu reincluzia molarului II temporar.
CM 56. În anodonțiile întinse sau subtotale, tratamentul ortodontic

trebuie să aibă în vedere:
A. Stimularea dezvoltării oaselor maxilare;
B. Asigurarea unor rapoarte ocluzale normale în special la nivelul
arcadei superioare;
C. Dirijarea erupției dentare;
D. Distribuția optimă a dinților pe arcadă;
E. Asigurarea paralelismului dinților existenți.
CM 57. Deficitul de spațiu ca factor local etiologic al incluziei dentare

poate avea mai multe explicații:
A. Macrodonția;
B. Dezvoltarea insuficientă a maxilarelor;
C. Migrarea mezială a dinților din zonele laterale;
D. Persistența caninilor temporari;
E. Reducerea filogenetică a elementelor componente ale
aparatului dento-maxilar.
318
CM 58. Privind factorii etiologici locali ai incluziei dentare, obstacolele
în calea erupției dintelui sunt reprezentate de:
A. Migrarea mezială a dinților din zonele laterale;
B. Osteoscleroza procesului alveolar;
C. Chistul folicular;
D. Chistul pericoronar;
E. Persistența caninilor temporari.
CM 59. Privind factorii etiologici locali ai incluziei dentare, printre

caracteristicile particulare ale dintelui inclus se regăsesc:
A. Morfologia specifică a dintelui;
B. Potențialul eruptiv al dintelui;
C. Reducerea filogenetică a elementelor componente ale
D. Poziția anormală intraosoasă a dintelui;
E. Poziția intraosoasă profundă a mugurelui dentar.
CM 60. Privind factorii etiologici locali ai incluziei dentare, printre alte

cauze se regăsesc:
A. Obiceiurile vicioase;
B. Disproporții prin atrezii;
C. Malformații ale buzei superioare și ale palatului;
D. Avitaminoze;
E. Hemiatrofia facială.
CM 61. În raport cu aspectul morfologic al dinților incluși, Gănuță

(1998) diferențiază următoarele tipuri de incluzii dentare:
A. Incluzie dentară cu dinți normal constituiți;
B. Incluzie dentară cu anomalii de formă ale coroanei și/ sau ale
rădăcinii;
C. Incluzie cu anchiloză dentară;
D. Incluzie dentară oblică spre mezial;
E. Incluzie dentară cu angulație corono-radiculară.
319
CM 62. După locul în care se dezvoltă dinții incluși, incluzia dentară

poate fi:
A. Incluzie dentară normală;
B. Incluzie dentară ectopică;
C. Heterotopia dentară;
D. Incluzie dentară osoasă;
E. Incluzie dentară multiplă.
Răspuns: A, B
CM 63. După tipul intervenției chirurgicale ce urmează a fi efectuată,

Parant (1974) împarte incluziile dentare în:
A. Incluzie dentară ectopică;
B. Incluzie dentară unică;
C. Incluzie dentară submucoasă;
D. Incluzie dentară cu anchiloză;
E. Incluzie dentară osoasă.
Răspuns: C, E
CM 64. După numărul dinților incluși, incluzia poate fi:

A. Incluzie dentară cu dinți normal constituiți;
B. Incluzie dentară medie;
C. Incluzie dentară unică;
D. Incluzie dentară secundară;
E. Incluzie dentară multiplă.
Răspuns: C, E
CM 65. În funcție de tipul dentiției, incluzia dentară se diferențiază în:

A. Incluzie dentară gradul 1;
B. Incluzie dentară gradul 2;
C. Incluzia dinților permanenți;
D. Incluzia dinților supranumerari;
E. Incluzia dinților temporari.
Răspuns: C, D, E
320
CM 66. Următoarele semne obiective se evidențiază la examenul clinic
intraoral, sugerând prezența unui dinte inclus:
A. Lipsa de pe arcadă a dintelui permanent;
B. Prezența unei deformări vestibulare sau orale;
C. Procese inflamatorii ale mucoasei;
D. Anchiloza dinților vecini;
E. Dureri cu caracter nevralgiform.
CM 67. Ericson și Kurol (1987) poziționează caninii incluși în sectoare,

după cum urmează:
A. Sectorul 3 – cuspidul caninului este plasat între axul
incisivului lateral și primul premolar;
B. Sectorul 2 – cuspidul caninului este plasat între linia
interincisivă și incisivul central;
C. Sectorul 2 – cuspidul caninului este plasat între axul incisivului
lateral și primul premolar;
D. Sectorul 1 – cuspidul caninului este plasat între axul
incisivului lateral și primul premolar;
E. Sectorul 1 – cuspidul caninului este plasat între linia
interincisivă și incisivul central.
Răspuns: A, E
CM 68. În cazul dinților incluși, pentru situațiile care reclamă

ancorarea, aceasta se poate realiza prin mai multe modalități:
A. Ancorarea peritisulară;
B. Ancorarea intratisulară;
C. Ancorarea extratisulară;
D. Ancorarea transtisulară;
E. Ancorarea prin colarea unor accesorii.
CM 69. Biedermann (1962), prin prisma anchilozei dento-alveolare pe

care o consideră prezentă în orice situație de reincluzie dentară,
prezintă următoarele modalități de tratament:
A. Expectativă;
B. Temporizarea extracției;
321
C. Extracția și replantarea dintelui anchilotic cât mai precoce;
D. Reconstituirea contactelor aproximale și ocluzale ale dintelui în
cauză;
E. Luxarea dintelui anchilozat pentru distrugerea punții osoase
anchilotice.
CM 70. În tratamentul reincluziei dentare trebuie avute în vedere

următoarele:
A. Dintele în cauză (temporar sau permanent);
B. Gradul reincluziei (primară sau secundară);
C. Momentul apariției (precoce sau tardiv);
D. Ritmul evoluției (lent, rapid);
E. Consecințele asupra evoluției celorlalți dinți (incluzii, ectopii,
resorbții).
CM 71. Extracția dirijată se desfășoară pe parcursul a 4-6 ani sau chiar

mai mult, după cum urmează:
A. Etapa II – extracția primului molar temporar pentru a grăbi
erupția primului premolar (în jurul vârstei de 9 ani);
B. Etapa III – extracția primului molar temporar pentru a grăbi
C. Etapa IV – extracția primului premolar pentru a da posibilitatea
caninului permanent să erupă în spațiul rezultat prin extracție
(în jurul vârstei de 10-11 ani);
D. Etapa I – extracția celor 4 canini temporari pentru a crea
condiții favorabile alinierii incisivilor permanenți (în jurul
vârstei de 8 ani);
E. Etapa I – extracția incisivului lateral temporar pentru a asigura
spațiul necesar alinierii incisivului central permanent (în jurul
vârstei de 7 ani).
Răspuns: B, C, E
CM 72. Plecând de la metoda lui Hotz, Houston (1975) reduce etapele

extracției de dirijare a erupției dinților frontali permanenți,
astfel:
322
A. Etapa III – extracția primului molar temporar pentru a grăbi
B. Etapa IV – extracția primului premolar pentru a da posibilitatea
caninului permanent să erupă în spațiul rezultat prin extracție
(în jurul vârstei de 10-11 ani);
C. Etapa II – extracția primului molar temporar pentru a grăbi
D. Etapa I – extracția celor 4 canini temporari pentru a crea
condiții favorabile alinierii incisivilor permanenți (în jurul
vârstei de 8 ani);
E. Etapa I – extracția incisivului lateral temporar pentru a asigura
spațiul necesar alinierii incisivului central permanent (în jurul
vârstei de 7 ani).
Răspuns: C, D
CM 73. În esență, tratamentul diastemei are ca obiective principale:

A. Frenectomia;
B. Închiderea ortodontică a spațiului existent, urmată de contenția
rezultatului obținut;
C. Excizia țesutului fibros interradicular;
D. Excizia porțiunii posterioare a suturii palatine;
E. Extracția dintelui supranumerar.
CM 74. Autorii școlii franceze descriu compresiunea de maxilar în

funcție de nivelul la care se instalează deficitul transversal:
A. Endoalveolie maxilară (linguo-înclinarea dinților posteriori
unilateral);
B. Endoalveolie maxilară (linguo-înclinarea dinților posteriori
bilateral);
C. Endognație maxilară (înclinarea vestibulo-linguală normală a
premolarilor și molarilor și înghesuire la nivel incisiv);
D. Endognație maxilară (linguo-înclinarea dinților posteriori
biilateral);
E. Endoalveolie mandibulară (însoțită de linguoversiunea
sectoarelor laterale inferioare).
323
CM 75. Printre factorii constituționali ce pot facilita apariția
compresiunii de maxilar se numără:
A. Tiparul de dezvoltare generală și facială ectomorf,
dolicocefalic;
B. Tipul metabolic fosfocalcic, cu tendință de dezvoltare maxilară
excesivă în plan transversal;
C. Tipul metabolic fosfocalcic, cu retrognatism mandibular
funcțional, carioactivitate crescută;
D. Terenul osos elastopat caracterizat prin plasticitate osoasă
redusă;
E. Terenul osos elastopat caracterizat prin predispoziție la
modificări ale curburii coloanei vertebrale.
Răspuns: A, C, E
CM 76. Korkhaus și Kantorowicz descriu modificări specifice ale

maxilarelor în rahitism, decelabile în primele luni de viață:
A. În zona anterioară aspectul de semicerc simetric al maxilarului
superior este înlocuit de apofiză în formă de „V”;
B. Maxilarul este asimetric;
C. Maxilarul este vizibil alungit și îngustat;
D. Narinele sunt subdezvoltate;
E. Bolta palatină are o adâncime redusă.
CM 77. Respirația orală, adaptare a organismului la ineficiența

pasajului aerian nazal, poate fi cauzată de:
A. Rinite acute;
B. Vegetații adenoidiene;
C. Deviații de sept;
D. Amigdale hipertrofice;
E. Alergii.
CM 78. Dintre caracteristicile cranio-faciale cu potențial de transmitere

ereditară, frecvent corelate cu instalarea unei compresiuni de
maxilar, literatura de specialitate menționează:
324
A. Dezechilibrul sagital în poziția maxilarelor (prognatism
maxilar);
B. Dezechilibrul sagital în poziția maxilarelor (retrognatism
mandibular);
C. Reducerea flexiunii bazei craniului (unghi sfenoidal micșorat);
D. Reducerea flexiunii bazei craniului (unghi sfenoidal mărit);
E. Alungirea planumului.
CM 79. Dintre atitudinile posturale diurne, postura craniană anterioară

se caracterizează la nivelul aparatului dento-maxilar prin:
A. Retrognatism mandibular;
B. Poziție înaltă a limbii;
C. Accentuarea lordozei cervicale cu umerii în antero-poziție și
rotație internă;
D. Spasme ale mușchilor temporali;
E. Spasme ale mușchilor maseteri.
CM 80. Următoarele afirmații privind compresia cu prodenție sunt

adevărate:
A. Mușchiul buccinator este în tensiune;
B. Mușchii orbiculari sunt hipertoni;
C. Este frecventă hipertonia musculaturii limbii;
D. Este frecventă poziția retruzivă a limbii;
E. Spasme ale mușchilor temporali.
Răspuns: A, C
CM 81. Compresiunea de maxilar cu prodenție, grefându-se adesea pe

terenul unui respirator oral, se acompaniază de semnele acestui
tip de respirație:
A. Asimetrie transversală a etajului superior al figurii;
B. Tegumente palide;
C. Fanta labială este deschisă în repaus;
D. Buza superioară este hipotonă;
E. Mucoasa labială este frecvent uscată, fisurată, cu ragade.
325
CM 82. Printre semnele clinice ale compresiunii de maxilar cu

prodenție se regăsesc:
A. Linia surâsului este joasă;
B. Profilul facial este accentuat convex;
C. Mandibula este prognată;
D. Asimetrie transversală a etajului mijlociu al figurii;
E. Unghiul nazo-labial este redus.
Răspuns: B, D, E
CM 83. În forma clinică cu înghesuire, semnele faciale sunt

nespecifice:
A. Tonusul buzei superioare este normal;
B. Tonusul buzei superioare este ușor crescut;
C. Profilul facial este accentuat concav;
D. Unghiul nazo-labial este accentuat;
E. Linia surâsului este dentară.
CM 84. În funcție de forma clinică a compresiunii de maxilar,

principalele tulburări de ocluzie statică în plan sagital se
A. Ocluzia distalizată (60% din cazuri în forma cu înghesuire,
16% din cazuri în forma cu prodenție);
B. Ocluzia distalizată (60% din cazuri în forma cu prodenție, 16%
din cazuri în forma cu înghesuire);
C. Distalizarea poate fi unilaterală sau bilaterală;
D. Se instalează ocluzia inversă laterală;
E. Se instalează ocluzia adâncă în acoperiș.
Răspuns: B, C

principalele tulburări de ocluzie statică în plan transversal se
A. Ocluzia distalizată (60% din cazuri în forma cu prodenție, 16%
din cazuri în forma cu înghesuire);
326
B. Ocluzia inversă poate fi unilaterală sau bilaterală;
E. Se instalează ocluzia adâncă în acoperiș.
Răspuns: B, D

principalele tulburări de ocluzie statică în plan vertical se
A. Suprapoziția incisivilor inferiori crește gradul de
supraacoperire frontală;
B. Ocluzia inversă poate fi unilaterală sau bilaterală;
E. Se însoțește de ocluzie adâncă în acoperiș.
Răspuns: A, E
CM 87. Pe teleradiografia de profil se pot decela semne de severitate

ale compresiunii de maxilar:
A. Unghi sfenoidal redus;
B. Planum alingit;
C. Creșterea valorii unghiului ANB;
D. Tipar facial hiperdivergent;
E. Diametrul antero-posterior al spațiului retrofaringian frecvent
crescut.
Răspuns: B, C, D
CM 88. Compresiunea de maxilar cu prodenție prezintă unele semne

comune cu:
A. Ocluzia mezializată;
B. Constricții sau anchiloze ale articulației temporo-mandibulare;
C. Prodenție cu diasteme;
D. Biproalveolodonția Case;
E. Ocluzia distală/ genuină.
327
CM 89. Compresiunea de maxilar cu înghesuire trebuie diferențiată de:
A. Incongruența dento-alveolară cu înghesuire cauzată de
macrodonție absolută;
B. Incongruența dento-alveolară cu înghesuire cauzată de
macrodonție relativă;
C. Meziopoziția generalizată;
D. Distopoziția generalizată;
E. Ocluzia genuină.
Răspuns: A, B, C
CM 90. Următoarele afirmații privind tulburările funcționale din cadrul

compresiunii de maxilar sunt adevărate:
A. Tulburări ale funcției fizionomice – mai evidente în forma
clinică cu înghesuire;
B. Tulburări ale funcției fonetice – ca urmare a aplatizării bolții
palatine;
C. Tulburări ale funcției respiratorii – componenta respiratorie
orală poate fi și consecința anomaliei dento-maxilare;
D. Tulburări ale funcției de deglutiție – se asociază frecvent
deglutiția de tip infantil;
E. Tulburări ale funcției masticatorii – eficiența masticatorie este
constant redusă.
Răspuns: C, D, E
CM 91. Principalele obiective terapeutice urmărite în compresiunea de

maxilar sunt reprezentate de:
A. Normalizarea funcțiilor aparatului dento-maxilar;
B. Deblocarea sagitală a arcadei maxilare;
C. Favorizarea creșterii mandibulare;
D. Armonizarea arcadelor alveolo-dentare;
E. Echilibrarea ocluzală.
CM 92. Recidiva în compresiunea de maxilar apare din cauza unei serii

de factori menționați în literatura de specialitate:
A. Instabilitatea ocluzală la finalul tratamentului ortodontic activ;
B. Persistența disfuncțiilor;
328
C. Persistența dezechilibrelor musculare;
D. Riscul este cu atât mai mare cu cât vârsta la care s-a inițiat
terapia ortodontică este mai mică;
E. Riscul este cu atât mai mare cu cât vârsta la care s-a inițiat
terapia ortodontică este mai mare.
CM 93. Printre factorii etiologici generali ai ocluziei adânci acoperite

se regăsesc:
A. Obiceiurile vicioase;
B. Caria dentară;
C. Existența unei siderări a creșterii verticale a arcadelor alveolo-
dentare;
D. Prezența la nou-născut a relației în capac de cutie a crestelor
edentate;
E. Factorul genetic.
Răspuns: C, D, E
CM 94. La examenul facial al pacientului cu ocluzie adâncă acoperită

se remarcă elemente importante care descriu un aspect facial
caracteristic, precum:
A. Procheilie superioară;
B. Buza inferioară răsfrântă;
C. Unghiul mandibular mărit;
D. Profil convex prin poziția anterioară a punctului gnathion în
câmpul de profil facial;
E. Etajul inferior al feței micșorat.
Răspuns: A, B, E
CM 95. În cazul examenul intraoral al pacientului cu ocluzie adâncă

acoperită, arcada maxilară se caracterizează prin:
A. Este scurtată;
C. Are formă de trapez;
D. Incisivii pot prezenta suprafețe de abraziune pe fața
vestibulară;
E. Diverse grade de înghesuire dentară.
329
Răspuns: A, C, E
CM 96. În cazul examenului intraoral al pacientului cu ocluzie adâncă

acoperită, arcada mandibulară se caracterizează prin:
A. Este scurtată;
C. Curba Spee este accentuată;
D. Incisivii pot prezenta suprafețe de abraziune pe fața
vestibulară;
E. Poate prezenta retrodenția grupului frontal sau înghesuire.
CM 97. Printre modificările de ocluzie ale pacientului cu ocluzie

adâncă acoperită se regăsesc:
A. Inocluzie fiziologică mai mare de 4-6 mm;
B. Angrenaje inverse la nivelul premolarilor;
C. Ocluzie lingualizată, uni- sau bilaterală;
D. Ocluzia mezializată;
E. Supraacoperire incisivă accentuată.
Răspuns: B, C, E
CM 98. În cazul ocluziei adânci acoperite, articulația temporo-

mandibulară prezintă modificări particulare de conformație
privind partea temporală a acesteia, respectiv:
A. Tubercul articular cu pantă foarte abruptă;
B. Un condil mai lat și scurt;
C. Conformație mai gracilă a ramurii ascendente;
D. Cavitate glenoidă înaltă;
E. Într-o primă perioadă condilul este situat într-o poziție foarte
apropiată de peretele anterior al cavității glenoide.
CM 99. În cazul ocluziei adânci acoperite, pe ortopantomogramă se

pun în evidență semnele unei rotații anterioare a mandibulei
concretizate prin:
A. Curba preangulară ștearsă;
330
B. Condil înalt cu dezvoltare predominant anterioară;
C. Unghi mandibular mărit;
D. Unghi mandibular micșorat;
E. Lățimea ramurii orizontale a mandibulei mărită.
Răspuns: A, B, D
CM 100. În cazul ocluziei adânci acoperite, pe teleradiografia de profil

se decelează semnele unei creșteri faciale de tip anterior
caracterizată prin:
A. Unghiul SNB mărit;
B. Unghiul mandibular micșorat;
C. Înălțimea facială anterioară este redusă;
D. Micșorarea axei de creștere sau axa Y;
E. Unghiul FMA este mărit.
Răspuns: B, C, D
CM 101. În cazul ocluziei adânci acoperite, examenul fotostatic

evidențiază următoarele aspecte:
A. Micșorarea etajului inferior;
B. Perimetrul arcadelor deficitar;
C. Poziția posterioară a mentonului în câmpul de profil facial;
D. Unghiul nazo-labial mărit;
E. Unghiul FMA micșorat.
Răspuns: A, D
CM 102. Ocluzia adâncă acoperită adevărată este caracterizată prin:

A. Spațiu de inocluzie fiziologică mare;
B. Etaj inferior al feței mult micșorat;
C. „Deep-bite” (ocluzie adâncă) scheletic diminuat;
D. Supraalveolodenție superioară;
E. Infraalveolodenție laterală.
CM 103. Ocluzia adâncă acoperită falsă este caracterizată prin:

A. Spațiu redus de inocluzie fiziologică;
B. Infraalveolodenție laterală;
331
C. Etaj inferior al feței mult micșorat;
D. „Deep-bite” (ocluzie adâncă) scheletic accentuat;
E. Supraalveolodenție superioară.
Răspuns: A, C, E
CM 104. În cazul ocluziei adânci acoperite, studiul de model indică:

A. Micșorarea etajului inferior;
B. Perimetrul arcadelor deficitar;
C. Poziția posterioară a mentonului în câmpul de profil facial;
D. Scurtarea arcadelor (micșorarea săgeții sagitale);
E. Unghiul FMA micșorat.
Răspuns: B, D
CM 105. În cazul ocluziei adânci acoperite, tratamentul profilactico-

preventiv va urmări:
A. Supravegherea erupției dentare;
B. Tratamentul corect al leziunilor carioase;
C. Aplicarea menținătoarelor de spațiu în cazul pierderilor
precoce ale dinților temporari din zona frontală;
D. Decondiționarea obiceiurilor vicioase de interpoziție;
E. Asigurarea unor condiții favorabile pentru erupția primilor
molari permanenți.
CM 106. Tratamentul curativ al ocluziei adânci acoperite urmărește:

A. Identificarea și înlăturarea cauzei;
B. Evaluarea dezechilibrelor produse și tratarea lor cu mijloace
terapeutice adecvate;
C. Reechilibrarea balanței dintre unitatea scheletală și matricea
musculară funcțională;
D. Supravegherea erupției dentare;
E. Reglarea relațiilor intermaxilare.
332
CM 107. Tratamentul curativ al ocluziei adânci acoperite are ca
obiective terapeutice următoarele:
A. Reducerea supraacoperirii frontale;
B. Ingresiunea dinților laterali;
C. Obținerea spațiului necesar alinierii dentare;
D. Corectarea relației de distalizare;
E. Retropropulsia mandibulei.
Răspuns: A, C, D
CM 108. Următoarele afirmații privind ocluzia deschisă sunt adevărate:

A. În literatura de specialitate se întâlnește sub denumirea de
B. La noi în țară frecvența este de 5-6% (Schapira, 1957; Boboc,
1971);
C. În clasificarea școlii germane se regăsește sub numele
sindromului de ocluzie deschisă;
D. Incidența scade cu vârsta la copii și are tendința să se
accentueze în perioada dentiției mixte;
E. Sexul masculin este mai afectat (McNamara și Brudon, 2001;
Nanda, 2015).
Răspuns: A, C, E
CM 109. După Moyer (1988, 1992), ocluzia deschisă se clasifică în:

A. Ocluzie deschisă dentară sau falsă;
B. Ocluzie deschisă complexă;
C. Ocluzie deschisă scheletică;
D. Ocluzie deschisă simplă;
E. Ocluzie deschisă totală.
Răspuns: B, D
CM 110. În cadrul ocluziei deschise anterioare, Richardson (1981)

delimitează câteva situații în funcție de factorii etiologici
implicați, respectiv:
A. Ocluzie deschisă anterioară de tranziție;
B. Ocluzie deschisă simplă, limitată la dinți și procesul alveolar;
C. Ocluzie deschisă anterioară prin interpoziție digitală;
D. Ocluzie deschisă anterioară cauzată de factori patologici locali;
333
E. Ocluzie deschisă anterioară din cauza unei patologii scheletice.
CM 111. După Nanda, ocluzia deschisă poate fi rezultatul unei

discrepanțe dentare, scheletale sau a unei combinații dintre cele
două; din această perspectivă ocluzia deschisă poate fi:
A. Ocluzie deschisă simplă, limitată la dinți și procesul alveolar;
B. Ocluzie deschisă anterioară cauzată de factori patologici locali;
C. Ocluzie deschisă scheletică sau adevărată;
D. Ocluzie deschisă dentară;
E. Ocluzie deschisă falsă.
Răspuns: C, D, E
CM 112. Printre factorii generali incriminați în etiologia ocluziei

deschise se regăsesc:
A. Factorul dismetabolic;
B. Factorul genetic;
C. Interpozițiile heterotrope;
D. Deficiența neuromusculară;
E. Factorii traumatici la nivel alveolo-dentar sau scheletal.
Răspuns: A, B, D
CM 113. Din grupa factorilor locali, posibil implicați în producerea

ocluziei deschise, fac parte:
A. Reincluzia molarilor temporari;
B. Erupția molarilor de minte;
C. Obturațiile și lucrările protetice necorespunzătoare;
D. Tratamente ortodontice/ factori iatrogeni;
E. Factorul dismetabolic.
CM 114. În cazul ocluziei deschise, semnele clinice faciale sunt

reprezentate de:
A. Unghiul mandibular micșorat;
B. Mentonul coborât și avansat;
C. Procheilie superioară;
334
D. Profilul facial accentuat convex;
E. Buza superioară apare ca fiind scurtată.
Răspuns: C, D, E
CM 115. În cazul ocluziei deschise, semnele clinice faciale sunt

reprezentate de:
A. Fanta labială deschisă;
B. Creșterea înălțimii etajului inferior;
C. Oblicitate redusă a ramului orizontal al mandibulei;
D. Scurtarea ramului ascendent al mandibulei;
E. Fața are un aspect caracteristic alungit.
CM 116. În cazul ocluziei deschise, semnele clinice intraorale sunt

reprezentate de:
A. Displazii la nivelul smalțului;
B. Modificări de formă și volum ale dinților;
C. Boltă palatină îngustată și adâncă, cu versant anterior abrupt;
D. Creșterea înălțimii etajului inferior;
E. Planul de ocluzie descrie în regiunea anterioară o curbă cu
concavitatea către planul de ocluzie.
CM 117. În cazul ocluziei deschise, examenul radiologic evidențiază

elemente specifice anomaliei, cum ar fi:
A. Reducerea înălțimii verticale a ramului ascendent mandibular;
B. Rotația anterioară a mandibulei;
C. Raportul dintre înălțimea posterioară și înălțimea anterioară
facială mai mic de 0,65;
D. Infrapoziția incisivilor și/ sau suprapoziția molarilor;
E. Oblicitatea redusă a ramului orizontal al mandibulei.
Răspuns: A, C, D
CM 118. În cazul ocluziei deschise, teleradiografia de profil pune în

evidență următoarele:
A. Unghiul mandibular mărit;
335
B. Unghiul condilian micșorat;
C. Unghiul Tweed este crescut;
D. Unghiul B al lui Scwarz este mișcorat;
E. Unghiul bazelor este crescut.
Răspuns: A, C, E
CM 119. Diagnosticul diferențial al ocluziei deschise se face în

principal, cu:
A. Spațiul de inocluzie verticală din perioada erupției dentare,
considerat cu caracter provizoriu;
B. Spațiul de inocluzie verticală ca necesitate terapeutică (pentru
asigurarea saltului articular);
C. Spațiul de inocluzie verticală determinat de reincluzia dentară;
D. Ocluzia adâncă acoperită;
E. Ocluzia adâncă în acoperiș.
Răspuns: A, B, C
CM 120. Pseudoprognația mandibulară poate fi:

A. Prin macrognație;
B. Prin deficit de dezvoltare a maxilarului superior;
C. Prin poziționarea sau deplasarea anterioară a mandibulei prin
conducere condiliană;
D. Prin poziționarea sau deplasarea anterioară a mandibulei prin
conducere cuspidiană;
E. Prin modificări de ax ale dinților anteriori.
CM 121. Prognatismul mandibular poate apărea în diferite sindroame

genetice, precum:
A. Sindromul Gorlin;
B. Sindromul alcoolic fetal;
C. Sindromul Crouzon;
D. Displazia ectodermală;
E. Condro-distrofie fetală.
336
CM 122. În pseudoprognatismul prin retrognatism maxilar factorii
etiopatogenici implicați ar putea fi:
A. Ereditatea;
B. Obstrucțiile căilor respiratorii superioare;
C. Cicatricile posttraumatice sau postchirurgicale;
D. Prezența centrelor osteogenetice secundare de creștere;
E. Dezechilibrul dintre grupele musculare externe și cele interne.
CM 123. În pseudoprognatismul mandibular prin poziționarea sau

deplasarea anterioară a mandibulei, cauzele pot fi reprezentate
de:
A. Factorii dentari;
B. Obiceiurile vicioase;
C. Microglosia;
D. Disfuncția musculară;
E. Tulburările funcționale.
CM 124. În pseudoprognatismul mandibular prin modificarea axelor

dentare, factorii etiologici incriminați pot fi:
A. Tulburări ale procesului de erupție;
B. Deficitul de spațiu la maxilar;
C. Succiunea degetului cu tracțiune pe incisivii inferiori;
D. Formarea mugurilor incisivilor superiori în poziție vestibulară;
E. Obiceiul vicios de mușcare a buzei superioare.
CM 125. Semnele clinice faciale ale prognatismului mandibular

anatomic sunt reprezentate de:
A. Etajul inferior al feței mărit;
B. Oblicitate redusă a ramului orizontal al mandibulei;
C. Mentonul proeminent anterior;
D. Punctul gnathion situat anterior de planul orbito-frontal;
E. Șanțul labio-mentonier accentuat.
Răspuns: A, C, D
337
CM 126. Semnele clinice faciale în sindromul progenic prin deficit de
dezvoltare a maxilarului îmbracă anumite particularități,
respectiv:
A. Profilul este concav;
B. Punctul subnasale este situat anterior de planul nazo-frontal;
C. Punctul gnathion este situat pe planul orbito-frontal;
E. Etajul mijlociu al figurii poate fi micșorat.
Răspuns: A, C, E
CM 127. În pseudoprognatismul mandibular prin poziționarea sau

deplasarea anterioară a mandibulei, semnele clinice faciale sunt
reprezentate de:
A. Profilul drept sau ușor concav;
B. Treapta buzelor ușor inversată;
C. Unghiul mandibular normal;
D. Punctul gnathion situat pe planul Simon;
E. Punctul subnasale situat anterior de planul Dreyfuss.
Răspuns: A, B, C
CM 128. În pseudoprognatismul mandibular prin modificări ale axului

dinților frontali, semnele faciale sunt evidențiate la nivelul
regiunii labiale prin:
A. Procheilie superioară;
B. Punctul gnathion situat pe planul Simon;
C. Punctul subnasale situat pe planul Dreyfuss;
D. Etajele feței în limite normale;
E. Unghiul mandibular micșorat.
Răspuns: B, C, D
CM 129. Modificările intraorale specifice prognației mandibulare

adevărate pot fi reprezentate de:
A. Raport interarcadic de tip progen încă de la naștere;
B. Prezența unor spațieri la nivelul grupului frontal inferior în
dentiția temporară;
C. Rapoarte de ocluzie accentuat mezializate;
338
D. Mărirea arcadei alveolo-dentare inferioare;
E. Decalaj mare de erupție între dinții laterali inferiori și superiori,
cei superiori erupând cu mult înaintea celor inferiori.
CM 130. Semnele clinice intraorale în pseudoprognatismul mandibular

prin retrognatism maxilar sunt reprezentate de:
A. Lipsa diastemizării fiziologice sau spațieri reduse între dinții
temporari la arcada superioară;
B. Deficit de dezvoltare al arcadei inferioare în plan sagital;
C. Axul normal al incisivilor permanenți sau vestibulo-înclinarea
marcată a frontalilor superiori;
D. Rapoarte mezializate în plan sagital;
E. Se raportează deficitul de dezvoltare al maxilarului superior
atât în dentiția temporară, cât și în dentiția permanentă.

prin poziționarea sau deplasarea anterioară a mandibulei (de
natură condiliană sau cuspidiană) sunt concretizate prin:
A. Poziționarea înaltă a limbii;
B. Lipsa abraziunii fiziologice în dentiția temporară, în special la
nivelul caninilor temporari inferiori;
C. Rapoarte mezializate în plan sagital asociate cu ocluzie inversă
frontală;
D. Deglutiția atipică cu poziționarea limbii în arcul mandibular;
E. Vestibulo-înclinarea frontalilor inferiori.

prin modificarea axelor dinților frontali sunt următoarele:
A. Ocluzie inversă frontală;
B. Prodenție frontală superioară;
C. Modificări ale formei arcadelor dentare;
D. Angrenaje inverse și rapoarte de ocluzie distalizate în plan
sagital;
E. Retracții gingivale la nivelul dinților frontali inferiori.
339
CM 133. Pe teleradiografia de profil, în cazul prognatismului mandibular

anatomic, semnele radiologice se traduc prin:
A. Unghi mandibular ușor micșorat;
B. Unghiul B al lui Schwarz (unghiul bazelor) este mărit;
C. Unghiul SNB este micșorat;
D. Unghiul dintre baza craniului (Se-N) și planul bazal
mandibular (M) este mărit;
E. Unghiul lui Tweed este mărit.
Răspuns: B, D, E
CM 134. Pe teleradiografia de profil, în cazul prognatismului mandibular

anatomic, semnele radiologice se traduc prin:
A. Unghiul ANB micșorat;
B. Reducerea ramului orizontal al mandibulei;
C. Deplasarea anterioară a punctului gnathion față de planul
orbito-frontal;
D. Punctul gnathion situat pe planul Simon;
E. Creșterea dimensiunii verticale a etajului inferior al figurii.
Răspuns: A, C, E
CM 135. În cazul pseudoprognatismului mandibular prin deficit de

dezvoltare a maxilarului, pe teleradiografia de profil se poate
observa:
A. Unghiul SNA mărit;
B. Distanța dintre spina nazală anterioară și spina nazală
posterioară mai mică decât 7/10 din distanța N-Se;
C. Distanța dintre spina nazală anterioară și spina nazală
posterioară mai mare decât 7/10 din distanța N-Se;
E. Raportul dintre baza maxilarului și baza mandibulei mai mic
(valoarea normală este de 2/3).
Răspuns: B, E
340
CM 136. În pseudoprognatismul mandibular prin modificări ale axelor
dinților frontali, pe teleradiografia de profil se evaluează
anumite unghiuri specifice, precum:
A. Unghiul dintre incisivul central superior și orizontala de la
Frankfurt;
B. Unghiul dintre incisivul central inferior și orizontala de la
Frankfurt;
C. Unghiul dintre incisivul central superior și planul bispinos;
D. Unghiul dintre incisivul central inferior și planul bispinos;
E. Unghiul dintre incisivii centrali inferiori și planul bazal
mandibular.
Răspuns: A, C, E
CM 137. Printr-o serie de măsuri și intervenții specifice, tratamentul

profilactic al sindromului progenic ar trebui să aibă în vedere
câteva aspecte importante:
A. Supravegherea procesului de abraziune a dinților temporari;
B. Extracția dinților supranumerari, a dinților temporari care
persistă peste vârsta normală de permutare dentară;
C. Tratamentul precoce al leziunilor carioase;
D. Desființarea contactelor premature și a interferențelor ocluzale
prin șlefuiri selective la nivelul dinților migrați, a dinților
temporari cu abraziune fiziologică redusă sau absentă;
E. Contenția rezultatului tratamentului ortodontic activ.
CM 138. Tratamentul curativ al sindromului progenic are ca obiective

terapeutice principale următoarele:
A. Corectarea relațiilor ocluzale patologic modificate;
B. Contenția rezultatului tratamentului ortodontic activ;
C. Armonizarea echilibrului dintre cele două arcade alveolo-
dentare prin stimularea dezvoltării maxilarului și/ sau frânarea
ori limitarea creșterii mandibulare;
D. Supravegherea procesului de abraziune a dinților temporari;
E. Asigurarea unei supraocluzii frontale care să contribuie la
menținerea rezultatelor în timp (contenție naturală).
341
CM 139. Nu constituie factori generali cu rol în geneza anodonțiilor:
A. Necroza întinsă a maxilarelor;
B. Traumatisme intrauterine;
C. Tumori ale maxilarelor;
D. Actul nașterii cu eventuale traumatisme;
Răspuns: A, C, E
CM 140. Transpoziția dentară nu se caracterizează prin:

A. Este o anomalie rară;
B. Dintele cel mai interesat este caninul;
C. Se întâlnește doar în dentiția temporară;
D. Se întâlnește doar în dentiția permanentă;
E. Se întâlnește în proporție mai mare la genul masculin.
Răspuns: C, E
CM 141. Printre caracteristicile anodonției de premolar II nu se regăsesc:

A. Modificări faciale de tipul accentuării șantului labio-mentonier;
B. Poate fi simetrică sau asimetrică;
C. Este mai rară decât anodonția de incisiv lateral superior;
D. Predecesorul temporar poate persista până la vârste înaintate;
E. Pierderea de pe arcadă la 16-20 ani a corespondentului
temporar se explică prin accelerarea procesului de rizaliză.
Răspuns: A, E
CM 142. Următoarele afirmații privind teoria tulburării proceselor

evolutive dentare sunt false:
A. La baza procesului de reincluzie stă legătura strânsă de tip
anchilotic dintre osul aveolar și cement;
B. Dintele, după ce a atins planul de ocluzie, poate pierde la un
osului;
C. Dinții, în evoluția lor, cunosc, în raport cu oasele maxilare, 2
etape distincte;
D. Această teorie ar putea explica mai ușor reincluziile dinților
permanenți;
342
E. Această teorie ar putea explica mai ușor reincluziile dinților
temporari fără succesionali.
Răspuns: A, B, D
CM 143. Nu sunt considerate posibile cauze ale anchilozei dentare:

A. Deplasarea dintelui din interiorul osului maxilar către exterior;
B. Deplasarea dintelui din exterior către interiorul osului maxilar;
C. O soluție de continuitate congenitală la nivelul membranei
parodontale;
D. Deplasarea componentei conjunctivo-epiteliale din afară către
profunzimea maxilarului;
E. Presiunea masticatorie excesivă care poate determina lezarea
locală a membranei parodontale.
Răspuns: A, B, D
CM 144. Următoarele afirmații privind compresia cu prodenție sunt

false:
A. Este frecventă poziția retruzivă a limbii;
B. Spasme ale mușchilor temporali;
C. Mușchiul buccinator este în tensiune;
D. Mușchii orbiculari sunt hipertoni;
E. Este frecventă hipertonia musculaturii limbii.
Răspuns: A, B, D
CM 145. Forme grave de compresiune de maxilar se întâlnesc în

sindroame genetice caracterizate de malformații cranio-faciale
importante:
A. Disostoza mandibulară;
B. Sindromul Apert;
C. Macrosomia hemifacială;
D. Sindromul Goldenhar;
E. Sindromul Pierre Robin.
343
CM 146. Referitor la modificările dezvoltării arcadelor în compresiunea
de maxilar, următoarele afirmații sunt adevărate:
A. Frecvent, arcada inferioară este alungită;
B. Arcada inferioară, prin linguo-înclinarea incisivilor inferiori
este adesea scurtată, în trapez;
C. Forma arcadei inferioare este influențată mai mult de
morfologia bazală maxilară;
D. Frecvent, arcada superioară este îngustată și alungită;
E. Arcada superioară poate prezenta forme în „V”, „U”, omega.
CM 147. Înclinarea vestibulo-orală a arcadei alveolare maxilare în zona

laterală oferă indicii asupra substratului osos afectat de
compresiune:
A. În endognația maxilară, versantele alveolare sunt verticale sau
în vestibulo-înclinare;
B. În endoalveolie, versantele alveolare laterale sunt în palato-
înclinare;
C. Curba Wilson este accentuată în endoalveolia maxilară;
D. Curba Wilson este atenuată în endognația maxilară;
E. În plan vertical se remarcă accentuarea curbei Spee prin
suprapoziția incisivă.
Răspuns: A, B, E
CM 148. Sassouni și Darque (1971) consideră că malocluzia II/2

prezintă următoarele forme clinice:
A. Clasa II/2 primară;
B. Clasa II/2 ereditară;
C. Clasa II/2 complexă;
D. Clasa II/2 secundară sau funcțională cu retrognatism
mandibular anatomic;
E. Clasa II/2 secundară sau funcțională cu retrognatism
mandibular funcțional.
Răspuns: A, B, E
344
CM 149. Următoarele variante nu constituie obiective terapeutice ale
tratamentului curativ în cazul ocluziei adânci acoperite:
A. Retropropulsia mandibulei;
B. Ingresiunea dinților laterali;
C. Reducerea supraacoperirii frontale;
D. Obținerea spațiului necesar alinierii dentare;
E. Corectarea relației de distalizare.
Răspuns: A, B
CM 150. Următoarele afirmații privind ocluzia deschisă sunt false:

A. Sexul feminin este mai afectat (McNamara și Brudon, 2001;
Nanda, 2015);
B. Incidența scade cu vârsta la copii și are tendința să se
accentueze în perioada dentiției mixte;
C. În literatura de specialitate se întâlnește sub denumirea de
D. La noi în țară frecvența este de 2-3% (Schapira, 1957; Boboc,
1971);
E. În clasificarea școlii germane se regăsește sub numele
sindromului de ocluzie deschisă.
Răspuns: A, B
345
CAPITOLUL VII
CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALĂ
VII.1. Grile complement simplu
CS 1. Despre lidocaină sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Se comercializează sub formă de soluții apoase, hipertone;
B. Se admnistrează per os;
C. Soluția conține întotdeauna un conservant numit metilparaben;
D. Soluția conține de cele mai multe ori un conservant numit
metilparaben, care poate avea efect cardiodepresor;
E. Se comercializează sub formă de soluții apoase, izotone.
Răspuns: E
CS 2. Mepivacaina se administrează în următoarele doze:

A. La copii peste 3 ani, doza maximă de mepivacaină fără
adrenalină este de 3-4 mg/kg corp;
B. La copii sub 15 kg doza maximă va fi de 0,5 mg/kg corp;
C. La adulții sănătoși, doza maximă de mepivacaină fără
adrenalină este de 4,5 mg/kg corp;
D. La adulții sănătoși, doza maximă de mepivacaină fără
adrenalină nu trebuie să depășească 300 mg;
E. La adulții sănătoși, doza maximă de mepivacaină cu adrenalină
este de 4,5 mg/kg corp.
Răspuns: D
CS 3. Mepivacaina poate interacționa medicamentos cu următoarele

substanțe:
A. Antidepresive triciclice;
B. Inhibitori ai monoaminoxidazei;
C. Fenotiazine;
D. Butirofenone;
E. Aprindina.
Răspuns: E
346
CS 4. Reprezintă o manifestare respiratorie a supradozajului
administrării mepivacainei:
A. Bradipnee, urmată de apnee;
B. Tahicardie, urmată de bradicardie;
C. Tahipnee, urmată de apnee;
D. Tahipnee, urmată de bradipnee;
E. Bradicardie, urmată de tahocardie.
Răspuns: C
CS 5. Reperele pentru anestezia „la tuberozitate” pe cale orală sunt:

A. Rădăcina mezială a molarului inferior de 12 ani;
B. Mucoasa mobilă;
C. Creasta milohioidiană;
D. Marginea inferioară a osului zigomatic;
E. Mușchiul maseter.
Răspuns: B
CS 6. Direcția acului în anestezia „la tuberozitate” pe cale orală este:

A. În sus, înapoi și înafară;
B. În sus, înapoi și înăuntru;
C. Face un unghi diedru de 45 cu planul de ocluzie al molarilor
inferiori;
D. Face un unghi obtuz cu planul de de ocluzie al molarilor
superiori;
E. Face un unghi obtuz cu planul de de ocluzie al molarilor
inferiori.
Răspuns: B
CS 7. Gingivo-mucoasa palatinală este inervată în zona anterioară de:

A. Nervul palatin;
B. Nervul mare palatin;
C. Nervul palatin anterior;
D. Nervul infraorbital;
E. Nervul nazopalatin.
Răspuns: E
347
CS 8. Nervul infraorbital dă următoarele ramuri, cu excepția:
A. Nervii alveolari supero-anteriori;
B. Nervul alveolar supero-mijlociu;
C. Nervii alveolari supero-posteriori;
D. Ramuri nazale;
E. Ramuri labiale superioare.
Răspuns: C
CS 9. Teritoriul anesteziat prin anestezia nervului alveolar inferior

permite intervenții asupra următoarelor structuri, cu excepția:
A. Osului, pe hemiarcada de partea anesteziată;
B. Dinților de pe hemiarcada de partea anesteziată;
C. Gingivomucoasei vestibulare de la gaura mentonieră la linia
mediană pe hemiarcada de partea anesteziată;
D. Părților moi labio-mentoniere;
E. Mucoasa vestibulară distal de gaura mentonieră.
Răspuns: E
CS 10. Despre tuberozitatea mandibulară sunt adevărate următoarele

A. Este o proeminență osoasă localizată pe fața internă a ramului
mandibular;
B. Este localizată la jumătatea distanței dintre incizura sigmoidă și
spina Spix;
C. Este localizată la jumătatea distanței dintre incizura sigmoidă și
unghiul mandibular;
D. În dreptul acesteia, nervii bucal, lingual și alveolar inferior
prezintă rapoarte de vecinătate și sunt dispuși dinspre anterior
spre posterior în această ordine;
E. Se află la intersecția a două creste care coboară de pe fața
internă a apofizei coronoide și respectiv care coboară de la
nivelul condilului mandibular.
Răspuns: C
CS 11. Puncția anestezică la gaura mentonieră pe cale orală se practică

în:
A. Vestibulului inferior, în mucoasa mobilă, în dreptul rădăcinii
348
caninului;
B. Vestibulului inferior, în mucoasa mobilă, în dreptul rădăcinii
primului premolar;
C. Vestibulului inferior, în mucoasa mobilă, în dreptul rădăcinii
celui de-al doilea premolar;
D. Vestibulului inferior, în mucoasa mobilă, în dreptul rădăcinii
meziale a primului molar;
E. Vestibulului inferior, în mucoasa mobilă, în dreptul rădăcinii
distale a primului molar.
Răspuns: D
CS 12. Indicațiile extracției dentare legate de patologia dento-

parodontală sunt:
A. Dinți care au dus la apariția uneo leziuni de tip “epulis-like”;
B. Dinți care au suferit transformări chistice;
C. Dinți aflați în focarul de fractură al oaselor maxilare;
D. Dinți care au determinat adenite supurate, la care nu sunt
indicate metodele de tratament endodontic;
E. Dinți cu fracturi corono-radiculare extinse sub pragul gingival.
Răspuns: D
CS 13. Care enunț referitor la indicațiile extracției dentare nu

corespunde patologiei traumatice oro-maxilo-faciale:
A. Dinti aflați în focarul de fractură al oaselor maxilare;
B. Dinți cu fracturi corono-radiculare extinse;
C. Dinți fracturați sau luxați complet;
D. Dinți care au suferit transformări chistice;
E. Dinți cu fracturi radiculare oblice.
Răspuns: D
CS 14. Contraindicațiile relative locale ale extracției dentare sunt:

A. Leucemia cronică;
B. Sinuzita maxilară rinogenă;
C. Tratamentul cronic cu bisfosfonați;
D. Diabetul zaharat;
E. Supurațiile periapicale cronice.
Răspuns: B
349
CS 15. Tratamentul cu bisfosfonați contraindică efectuarea extracției

dentare din cauza riscului de:
A. Modificare a trombocitelor sanguine;
B. Patologie dento-parodontală;
C. Modificare a seriei albe leucocitare;
D. Osteoradionecroză;
E. Osteonecroza maxilarelor.
Răspuns: E
CS 16. Separația interradiculară este definitivată cu ajutorul:

A. Elevatorului drept;
B. Elevatorului curb;
C. Instrumentarului rotativ;
D. Elevatorului Lecluse;
E. Cleștelui de rădăcini.
Răspuns: A
CS 17. Dacă se apreciază un risc ridicat de fractură a procesului

alveolar în timpul extracției dentare, se va recurge la:
A. Extracţia cu separarea rădăcinilor;
B. Extracţie cu cleştele îndoit pe lat;
C. Extracţie prin alveolotomie;
D. Extracţie cu ajutorul elevatoarelor;
E. Extracţie cu amputație radiculară.
Răspuns: C
CS 18. Folosirea elevatorului Lecluse în extracţia unui molar de minte

inferior cu rădăcini drepte, este contraindicată deoarece:
A. Favorizează producerea unei fracturi de condil mandibular;
B. Există riscul fracturării procesului alveolar;
C. Molarul trei poate fi împins în planșeul bucal;
D. Favorizează producerea unei fracturi de unghi mandibular;
E. Există riscul fracturării tubercului mandibular.
Răspuns: D
350
CS 19. Lezarea nervoasă în cazul extracţiilor molarilor de minte apare
în:
A. 10 % din cazuri;
B. 0,6-5 % din cazuri;
C. 96% din cazuri;
D. 50 % din cazuri;
E. 15 % din cazuri.
Răspuns: B
CS 20. În cadrul accidentelor postextracţionale, leziunile nervoase pot

interesa:
A. Ramurile nervului trigemen;
B. Ramurile nervului facial;
C. Ramurile nervului glosofaringian;
D. Ramurile nervului vag;
E. Ramurile lingual.
Răspuns: A
CS 21. Care dintre următoarele afirmații despre hemoragia

postextracțională este falsă:
A. Este un factor ce trebuie avut în vedere;
B. Limitează confortul operator;
C. Poate avea consecințe grave;
D. Hemoragia precoce apare la 24 ore de la extracție;
E. În mod normal sângerarea plăgii postextracționale se oprește
după 15-20 minute.
Răspuns: D
CS 22. Incizia cel mai frecvent practicată pentru odontectomia

molarului de minte inferior:
A. Incizia „plic”;
B. Incizia „ cu 3 laturi”;
C. Incizia verticală;
D. Incizia oblică;
E. Incizia „în baionetă”.
Răspuns: E
351
CS 23. Dezavantajele lamboului intrasulcular triunghiular în rezecția

apicală sunt:
A. Inciziile trebuie să fie prelungite în cazul dinților cu rădăcini
scurte;
B. Sutura interdentară este dificilă;
C. Igiena orală este dificil de menținut;
D. Decolarea lamboului este dificilă la început;
E. Toate de mai sus.
Răspuns: E
CS 24. Hiperplazia inflamatorie papilară palatinală reprezintă cel mai

adesea efectul:
A. Igienei orale deficitare;
B. Infecțiilor micotice orale;
C. Iritației mecanice cronice a unei proteze parțiale sau totale;
D. Infecțiilor herpetice;
E. Necrozei postanestezice în antecedente.
Răspuns: E
CS 25. Infecțiile periosoase care evoluează în apropierea oaselor

maxilare sunt cel mai frecvent rezultatul evoluției:
A. Parodontitei marginale cronice acutizate;
B. Anginei Ludwig;
C. Parodontitei apicale acute exudative purulente;
D. Gangrenei pulpare simple;
E. Granulomului simplu conjunctiv.
Răspuns: C
CS 26. Despre tratamentul abcesului de spațiu al corpului mandibular

sunt adevărate următoarele afirmații, cu excepția:
A. Tratamentul este chirurgical și medicamentos;
B. Incizia cutanată este plasată submandibular, decliv de colecția
supurată;
C. Incizia cutanată este plasată la două lățimi de deget sub
marginea bazilară, evitând astfel lezarea ramului cervical al
352
nervului facial;
D. Tratamentul medicamentos va fi reprezentat de antibiotice,
analgezice și antiinflamatoare nesteroidiene;
E. După dispariția fenomenelor inflamatorii acute se va îndepărta
factorul etiologic.
Răspuns: C
CS 27. Flegmonul planșeului bucal debutează cel mai frecvent la

nivelul lojei:
A. Sublinguale;
B. Submentoniere;
C. Laterocervicale;
D. Infratemporale;
E. Laterofaringiene.
Răspuns: A
CS 28. În flegmonul de planșeu bucal, în lipsa tratamentului, apare

sepsis sever asociat cu:
A. Hipertensiune;
B. Creșterea INR peste 1,5;
C. Trombocitoza;
D. Scăderea valorii creatininei;
E. Scăderea valorii bilirubinemiei.
Răspuns: B
CS 29. Fasciitele necrozante cervicale sunt produse în principal de:

A. Streptococcus gallolyticus;
B. Enterococcus faecalis;
C. Streptococcus pyogenes;
D. Streptococcus mitis;
E. Staphylococcus aureus.
Răspuns: C
CS 30. Fasciitele necrozante cervicale sunt diagnosticate mai frecvent

la:
A. Copii sub 10 ani;
353
B. Femei peste 60 de ani;
C. Bărbați de vârstă medie (45-55 ani);
D. Femei de vârstă medie (45-55 ani);
E. Bărbați peste 60 de ani.
Răspuns: C
CS 31. În cazul osteomielitei supurate acute, starea generale se remite:

A. La dispariția semnului Vincent d’Alger;
B. La dispariția febrei;
C. La instalarea hipoesteziei sau anesteziei în teritoriul de
distribuție al nervului infraorbitar;
D. După fistulizare la nivelul mucoasei sau tegumentului;
E. La apariția unei osteolize de 50-60%.
Răspuns: D
CS 32. Expresia radiologică a osteomielitei supurate acute apare la

peste:
A. 1-2 săptămâni de la debut;
B. 2-3 săptămâni de la debut;
C. 3-4 săptămâni de la debut;
D. 4-5 săptămâni de la debut;
E. 5-6 săptămâni de la debut.
Răspuns: C
CS 33. Cea mai frecvent folosită metodă de plastie a comunicării oro-

sinuzale într-un singur plan utilizează lamboul:
A. Vestibular dreptunghiular transpoziționat;
B. Dreptunghiular palatinal;
C. Vestibular trapezoidal alunecat;
D. Triunghiular palatinal;
E. Vestibular trapezoidal rotat.
Răspuns: C
CS 34. Tulburările funcționale întâlnite în fracturile de mandibulă sunt:

A. Durerea spontană sau provocată la mișcările mandibulei sau la
examenul clinic;
354
B. Mobilitatea anormală a fragmentelor osoase;
C. Crepitațiile osoase;
D. Modificările rapoartelor de ocluzie;
E. Tulburările de sensibilitate pe traiectul nervului alveolar
inferior.
Răspuns: A
CS 35. Reprezintă o situație în care dinții din focarul de fractură se

extrag în momentul imobilizării:
A. Dinți din focarul de fractură care nu permit ascensionarea
fragmentelor;
B. Dinți semiincluși, situați la nivelul focarului de fractură;
C. Molar de minte total inclus în grosimea osului;
D. Dinți luxați în urma traumatismului, cu mobilitate gradul II/III;
E. Dinți care contribuie la stabilizarea fragmentelor dar prezintă
focare cronice periapicale.
Răspuns: D
CS 36. Reprezintă tulburare morfologică în cadrul semnelor clinice

comune fracturilor de maxilar:
A. Întreruperea conturului osos la nivelul crestei zigomato-
alveolare;
B. Ocluzie inversă la nivelul grupului frontal;
C. Înfundarea etajului mijlociu al feței;
D. Ocluzie încrucișată (când există deplasări laterale);
E. Dificultăți în masticație.
Răspuns: C
CS 37. Studiile clinico-statistice arată un procent al fracturilor de

mandibulă în fracturile viscerocraniului, de:
A. 40%;
B. 60%;
C. 70%;
D. 80%;
E. 92%.
Răspuns: C
355
CS 38. În fracturile de malar anterioare fără deplasare apar următoarele
semne clinice, cu excepția:
A. Echimoză palpebrală „în monocle”;
B. Epistaxis unilateral;
C. Puncte dureroase la palpare la nivelul suturilor osului
zigomatic;
D. Exoftalmie;
E. Echimoze ale conjuctivei bulbare.
Răspuns: D
CS 39. Chistul dermoid este cauzat de:

A. Transformarea chistică a glandelor salivare;
B. Transformarea chistică a foliculului pilos;
C. Transformarea chistică a glandelor salivare;
D. Transformarea chistică a incluziilor epiteliale restante la locul
de unire a arcurilor branhiale;
E. Proliferarea dismorfică a țesutului din care derivă.
Răspuns: D
CS 40. Despre tratamentul chistului branhial sunt adevărate

A. Abordul chirurgical este cervical;
B. Extirparea chistului presupune desprinderea acestuia de pe
pachetul vasculo-nervos al gâtului;
C. Extirpat în totalitate, nu recidivează;
D. În prezent se folosește abordul cervical prin incizie verticală;
E. Extirparea chistului presupune desprinderea acestuia, în
porțiunea sa superioară, de peretele lateral al faringelui.
Răspuns: D
CS 41. Despre granulomul piogen gingival sunt adevărate următoarele

afirmații:
A. Se mai numește epulis fibros;
B. Este cea mai frecventă formă de granulom piogen oral;
C. Apare în spațiul interdentar, în special pe versantul lingual;
D. Este în toate cazurile în legătură cu un dinte care prezintă o
356
carie subgingivală sau o lucrare protetică fixă adaptată deficitar;
E. Singurul factor cauzal este igiena orală deficitară.
Răspuns: B
CS 42. Diagnosticul diferențial al botriomicomului se face cu:

A. Granulomul piogen gingival;
B. Granulomul periferic cu celule gigante;
C. Tumori maligne ale mucoasei crestei alveolare;
D. Fibromul mucoasei orale;
E. Fibromul osifiant periferic.
Răspuns: D
CS 43. Granulomul periferic cu celule gigante:

A. Se localizează cel mai frecvent la nivelul crestei alveolare;
B. Apare la orice vârstă, ceva mai frecvent la persoanele sub 50
ani;
C. Este relativ prevalent la sexul masculin;
D. Nu apare la pacienții edentați;
E. Se poate dezvolta în legătură cu un dinte cauzal ce prezintă o
lucrare protetică fixă adaptată deficitar.
Răspuns: E
CS 44. Examenul radiologic în granulomul periferic cu celule gigante

poate evidenția:
A. Aspect de „miez de pâine”;
B. Aspect de „sarcofag”;
C. Aspect de „os marmorat”;
D. Aspect de „os ciupit”;
E. Aspect de „os mușcat”.
Răspuns: E
CS 45. Despre virusul papiloma uman, incriminat în etiologia

papilomului oral, sunt adevărate următoarele afirmații:
A. Studiile arată că cel puțin 100 de tipuri de HPV sunt implicate
în apariția papiloamelor cu localizare orală;
B. Tipurile virale 2, 6, 11 sunt în mod relativ constant identificate
357
în papiloamele cu localizare facială;
C. HPV este prezent în cavitatea orală la majoritatea persoanelor și
va induce la un moment dat apariția unui papilom oral;
D. Modul de transmitere a virusului este bine cunoscut;
E. Studiile arată că cel puțin 24 de tipuri de HPV sunt implicate în
apariția papiloamelor cu localizare oro-maxilo-facială.
Răspuns: E
CS 46. Papiloamele pot avea următoarele localizări, cu excepția:

A. Mucoasa linguală;
B. Mucoasa jugală;
C. Mucoasa palatului dur;
D. Mucoasa vestibulară;
E. Roșul buzelor.
Răspuns: D
CS 47. Keratochistul odontogen dentiger derivă din:

A. Celulele bazale ale epiteliului oral;
B. Resturile Serres;
C. Sacul folicular;
D. Epiteliul adamantin redus;
E. Celulele tubului neural.
Răspuns: D
CS 48. Despre chistul rezidual sunt adevărate următoarele afirmații, cu

excepția:
A. Este un chist radicular care persistă după tratamentul
endodontic sau extracția dentară;
B. Chistul rezidual după tratament endodontic are aspect
radiologic de chist periapical localizat la un dinte cu obturație
de canal;
C. Chistul rezidual după extracție dentară are aspect radiologic de
chist radicular persistent la nivelul crestei alveolare edentate;
D. Diagnosticul diferențial al chistului rezidual după extracția
dentară se poate face cu chistul periapical;
E. Diagnosticul diferențial al chistului rezidual după extracția
dentară se poate face cu leziunile chistice ale oaselor maxilare
358
care, din punct de vedere clinic și radiologic, nu sunt în legătură
cu un dinte.
Răspuns: D
CS 49. Reprezintă semn clinic al întreruperii continuității osoase la

mandibulă:
A. Durere spontană sau provocată la mișcările mandibulei;
B. Edemul părților moi;
C. Luxații sau fracturi dentare;
D. Modificări ale rapoartelor de ocluzie;
E. Masticație imposibilă.
Răspuns: D
CS 50. Ameloblastomul extraosos are dimensiuni clinice rareori mai

mari de:
A. 1 cm;
B. 1,5 cm;
C. 2 cm;
D. 2,5 cm;
E. 3 cm.
Răspuns: B
CS 51. Pentru formele microinvazive de ameloblastom unichistic se

practică următoarele metode de tratament:
A. Chiuretajul tumorii;
B. Rezecția osoasă marginală, ca tratament profilactic;
C. Chistectomia;
D. Radioterapia;
E. Rezecția osoasă segmentară, ca tratament profilactic.
Răspuns: B
CS 52. Despre evoluția tumorilor maligne ale buzelor sunt adevărate

A. Este în general lentă;
B. Starea generală este afectată în stadiile tardive;
C. Afectarea osoasă mandibulară are loc în special în cazul
359
evoluției tumorii pe fața cutanată a buzei;
D. Afectarea osoasă mandibulară se realizează prin invazia osului
din aproape în aproape;
E. Afectarea osoasă mandibulară se realizează prin adenopatia
submandibulară secundară, fixată, ce va efracționa periostul.
Răspuns: C
CS 53. Diagnosticul diferențial al tumorilor maligne ale limbii și

planșeului bucal se poate face cu următoarele afecțiuni, cu
excepția:
A. Aftele bucale;
B. Sifilisul primar;
C. Litiaza canalului Wharton;
D. Tumori benigne nodulare;
E. Abcesul lojei submentoniere.
Răspuns: E
CS 54. Chistul folicular este denumit și:

A. Chist odontogen;
B. Chist de erupție;
C. Chist gingival;
D. Chist dentiger;
E. Keratochist primordial.
Răspuns: D
CS 55. Sarcomul Ewing poate metastaza la distanță în următoarele

structuri:
A. Vertebre;
B. Pelvis;
C. Coaste;
D. Stern;
E. Craniu.
Răspuns: A
360
CS 56. Rata de supraviețuire pe termen lung în sarcomul Ewing este de
aproximativ:
A. 40%;
B. 50%;
C. 60%;
D. 70%;
E. 80%.
Răspuns: C
CS 57. În contextul sindromului nevic bazocelular (sindromul Gorlin)

la copii, pot apărea leziuni multiple de tipul:
A. Keratochist;
B. Chist folicular;
C. Chist gingival;
D. Chist non-odontogen;
E. Chist de erupție.
Răspuns: A
CS 58. Aspectul radiologic al tumorilor maligne de infrastructură de tip

carcinom în perioada de stare este de:
A. Demineralizare neomogenă;
B. Voalare omogenă a sinusului maxilar;
C. Opacifiere a sinusului maxilar cu distrucția pereților osoși;
D. Distrucție osoasă cu margini neregulate, zimțate, în care dinții
par a fi suspendați;
E. Demineralizare difuză a conturului orbitar.
Răspuns: D
CS 59. Aspectul radiologic al tumorilor maligne de mezostructură de

tip carcinom este de:
A. Distrucție osoasă cu margini neregulate, zimțate, în care dinții
par a fi suspendați;
B. Voalare omogenă a sinusului maxilar, cu interesarea pereților
osoși;
C. Opacifierea sinusului maxilar cu distrucția pereților osoși;
D. Demineralizare neomogenă a sinusului maxilar;
E. Demineralizare difuză a conturului orbitar.
361
Răspuns: B
CS 60. Ranula plonjantă se mai numește:

A. Subhioidiană;
B. Latero-cervicală;
C. „În bisac”;
D. Supramilohioidiană;
E. Sialochist.
Răspuns: C
CS 61. Carcinoamele de suprastructură debutează cel mai frecvent în:

A. Unghiul supero-intern al sinusului maxilar;
B. Celulele etmoidale posterioare;
C. Unghiul supero-extern al sinusului maxilar;
D. Unghiul infero-intern al sinusului maxilar;
E. Unghiul infero-extern al sinusului maxilar.
Răspuns: A
CS 62. Ranula rezultă prin transformarea chistică a:

A. Incluziunilor epiteliale restante la locul de unire la arcurilor
branhiale;
B. Incluziei epiteliale restante a unui pliu endodermic;
C. Epiteliului unuia dintre canalele de excreție ale glandei
sublinguale;
D. Epiteliului unui chist mucoid;
E. Epiteliului unuia dintre canalele de excreție ale glandelor
salivare mici.
Răspuns: C
CS 63. Factorii infecțioși locali responsabili de apariția anchilozei

temporo-mandibulare sunt următorii, cu excepția:
A. Supurațiile oto-mastoidiene;
B. Parotiditele;
C. Artritele infecțioase nespecifice;
D. Artrita reumatoidă;
E. Osteomielite mandibulare.
362
Răspuns: D
CS 64. Tumora Whartin:

A. Este o tumoră epitelială derivată din epiteliul ductal;
B. Este o tumoră ce rezultă în urma proliferării reactive a
oncocitelor;
C. Este o tumoră cu caracter chistic;
D. Este o tumoră moderat diferențiată;
E. Se mai numește cilindrom.
Răspuns: C
CS 65. Ranula este un termen care definește o entitate înrudită cu:

A. Mucocelul;
B. Chistul de retenție;
C. Sialochistul planșeului bucal;
D. Chistul “în bisac”;
E. Limfangiomul planșeului oral.
Răspuns: C
CS 66. Face parte din clasificarea anatomo-clinică a lui Sebileau:

A. Tumori maligne de infrastructură (endosinuzale);
B. Tumori maligne de suprastructură (etmoido-sinuzale);
C. Tumori maligne de mezostructură (etmoido-maxilo-orbitale);
D. Tumori maligne de suprastructură (platoul palato-alveolar);
E. Tumori maligne de mezostructură (endosinuzale).
Răspuns: E
CS 67. În perioada de stare, tumorile maligne de buză pot îmbrăca

forma:
A. Eroziv-ulcerativă;
B. Nodulară;
C. Ulcero-distructivă (exofitică);
D. Ulcero-vegetantă;
E. Cheilitică.
Răspuns: D
363
CS 68. Forma schiroasă a tumorilor maligne linguale, se mai numește:
A. Ulcero-vegetantă;
B. Nodulară;
C. „În foaie de carte”;
D. Infiltrativă;
E. Ulcero-distructivă.
Răspuns: D
CS 69. Enucleerea tumorii se practică în următorele tipuri de tumori

benigne parotidiene:
A. Adenom pleomorf;
B. Oncocitom;
C. Adenom cu celule bazale;
D. Tumora Whartin;
E. Adenom canalicular.
Răspuns: D
CS 70. Granulațiile Trelat se găsesc perilezional în:

A. Șancrul primar;
B. Ulcerațiile tuberculoase;
C. Botriomicom;
D. Ulcerații herpetice;
E. Cheilite microbiene.
Răspuns: B
CS 71. Frenectomia se indică mai ales pentru frenurile linguale:

A. Neoplazice;
B. Hipoplazice;
C. Hipertrofice;
D. Hiperplazice;
E. Displazice.
Răspuns: C
364
CS 72. Bridele vestibulare și paralinguale, apar cel mai adesea:
A. Congenital;
B. După traumatisme sau intervenții chirurgicale orale;
C. Protezare fixă neadaptată la colet;
D. Protezare mobilă deficitară;
E. Genetic, pe cale maternă.
Răspuns: B
CS 73. Holoprozencefalia se asociază cu următoarele despicături:

A. Despicătura labială bilaterală totală;
B. Despicătura palatină bilaterală totală;
C. Despicătura totală bilaterală;
D. Despicătura mediană;
E. Despicătura completă a buzei și procesului alveolar.
Răspuns: D
CS 74. Creasta balantă rezultă prin:

A. Traumatisme;
B. Intervenții chirurgicale orale;
C. Protezare mobilă traumatică;
D. Rezorbția excesivă a osului maxilar/mandibular;
E. Over-bite.
Răspuns: D
CS 75. Diagnosticul diferențial al abcesului vestibular, se face cu:

A. Stafilococii cutanate;
B. Goma din sifilisul terțiar;
C. Adenită supurată;
D. Goma din sifilisul secundar;
E. Angina Ludwig la debut.
Răspuns: A
CS 76. Abcesul perimandibular, se mai numește abces:

A. De lojă submandibulară;
B. De spațiu submentonier;
C. Peribazilar;
365
D. Vestibular;
E. Parodontal.
Răspuns: C
CS 77. Diagnosticul diferențial al abcesului palatinal se face cu:

A. Goma din sifilisul secundar;
B. Formațiuni tumorale ale gingivomucoasei sau ale maxilarului
(reacție serologică pozitivă);
C. Chisturile inflamatorii suprainfectate (radiologic se obiectivează
leziunea);
D. Adenită acută supurată;
E. Abces de spațiu bucal.
Răspuns: C
CS 78. Este un avantaj al lamboului semilunar în rezecția apicală:

A. Se intervine asupra marginii gingivale libere;
B. Inserția gingivală marginală este modificată;
C. Necesită o anestezie locală extinsă;
D. Nu necesită forță excesivă pentru decolare;
E. Pacientul poate menține o bună igienă orală.
Răspuns: E
VII.2. Grile complement multiplu
CM 1. Puncția în cazul anesteziei nervului maseterin se practică:

A. Sub arcada zigomatică;
B. Imediat înapoia tuberculului zigomatic anterior;
C. În prezența trismusului;
D. Imediat înaintea tuberculului zigomatic anterior;
E. Imediat înapoia tuberculului zigomatic posterior.
Răspuns: A, C, D
CM 2. Radicalul aromatic din structura substanțelor anestezicelor

locale:
A. Reprezintă componenta anionică H;
366
B. Conferă substanțelor anestezice caracterul lipofil;
C. Reprezintă componenta cationică B+;
D. Realizează mediul alcalin care favorizează puterea anestezică a
substanței;
E. Este responsabil pentru blocarea sinaptică neuronală.
Răspuns: A, B
CM 3. Despre lidocaină sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Este parțial absorbită după administrarea parenterală;
B. Rata de absorbție în fluxul sangvin este dependentă de prezența
sau absența agentului vasoconstrictor;
C. Proporția de lidocaină clorhidrat legată plasmatic depinde de
cantitatea soluției administrate;
D. Proporția de lidocaină legată este mai scăzută în cazul unei
soluții mai concentrate;
E. Perioada de înjumătățire este de 90 minute.
Răspuns: B, D, E
CM 4. Lidocaina se administrează în următoarele doze:

A. La adulții sănătoși, xilină 2% simplă, 3,8 mg/kgcorp, maxim
600 mg;
B. La adulții sănătoși, xilină 2% simplă, 3,2 mg/kgcorp, maxim
400 mg;
C. Copii peste 4 ani, cu dezvoltare normală, doza maximă xilină
simplă 2% este de 2-7 mg/kgcorp;
D. La adulții sănătoși, xilină 2% simplă, 2,8 mg/kgcorp, maxim
300 mg;
E. La adulții sănătoși, cel mult 11 carpule de 1,8 ml.
Răspuns: B, C, E
CM 5. Administrarea lidocainei în timpul gravidității și lactației poate

determina:
A. Efect teratogen (clasa C de risc fetal);
B. Reacții alergice la sugar;
C. Hipertensiune de sarcină la paciente în trimestrul III;
D. Eliminarea în laptele matern;
E. Hipotensiune de sarcină la paciente în trimestrul III.
367
Răspuns: B, D, E
CM 6. După administrarea lidocainei pot apărea următoarele reacții

adverse:
A. Tahicardie;
B. Hipertensiune arterială;
C. Aritmii ventriculare;
D. Confuzie;
E. Convulsii.
Răspuns: D, E
CM 7. Următoarele afirmații despre mepivacaină sunt adevărate:

A. Este un anestezic local de tip ester al acidului
paraaminobenzoic;
B. Are potență 2 în comparație cu procaina;
C. Durata de instalare a anesteziei este de 2-3 minute;
D. Absorbția sistemică a mepivacainei produce efecte majore
asupra aparatului cardiovascular;
E. Se leagă în proporție de aproximativ 60-78% de proteinele
plasmatice.
Răspuns: B, C, E
CM 8. Sunt anticoagulante clasice orale:

A. Antivitamina K;
B. Apixaban;
C. Edoxaban;
D. Dabigatran;
E. Acenocumarol.
Răspuns: A, E
CM 9. Despre farmacologia articainei sunt adevărate următoarele

afirmații:
A. După anestezia la nivelul părților moi orale, peak-ul plasmatic
de articaină apare la aproximativ 15 minute de la injectare;
B. Timpul de înjumătățire plasmatică este de 100-110 minute;
C. Este hidrolizată rapid de colinesterazele plasmatice;
368
D. Metabolizarea articainei se face în rinichi;
E. Eliminarea din organism are loc în 12-24 ore.
Răspuns: B, C, E
CM 10. Articaina este contraindicată la:

A. Pacienți cunoscuți cu deficit de colinesterază plasmatică;
B. Pacienți cu glaucom;
C. Pacienți cu epilepsie în tratament;
D. Pacienți cu porfirie acută recurentă;
E. Pacienți cu tulburări de conducere atrio-ventriculară.
Răspuns: A, D, E
CM 11. Articaina poate interacționa medicamentos cu următoarele

substanțe:
A. Antidepresive triciclice;
B. Inhibitori ai monoaminoxidazei;
C. Fenotiazine;
D. Butirofenone;
E. Aprindina.
Răspuns: A, B
CM 12. După administrarea articainei pot apărea următoarele

manifestări alergice:
A. Prurit;
B. Urticarie;
C. Prăbușirea tensiunii arteriale;
D. Rash;
E. Reacție anafilactică.
CM 13. Bupivacaina:
A. Este folosit mai ales în anestezia epidurală;
B. Anestezia se instalează în 2 – 10 minute;
C. Prezintă cardiotoxicitate crescută;
D. Prezintă risc teratogen clasă B;
E. Anestezia se menține eficientă aproximativ 90 minute.
369
CM 14. Agentul vasoconstrictor din compoziția soluției anestezice

determină:
A. Diminuarea sângerării locale;
B. Creșterea riscului de toxicitate sistemică;
C. Creșterea potenței anestezic local;
D. Resorbția mai rapidă a anestezicului în circulație;
E. Creșterea duratei efectului anestezic local.
Răspuns: A, C, E
CM 15. Efecte locale ale catecolaminelor asociate substanțelor

anestezice locale sunt următoarele:
A. Vasodilatație la locul injectării;
B. Constricția sfincterelor precapilare;
C. Hemostază rapidă;
D. Constricția sfincterelor tractului gastro-intestinal;
E. Secreție vâscoasă a glandelor salivare.
Răspuns: B, C
CM 16. Pentru anestezia topică se folosesc următoarele substanțe:

A. Xilina 2%;
B. Tetracaina 5-10%;
C. Butacaina 4%;
D. Benzocaina 14%;
E. Xilina 5-10%.
Răspuns: C, D, E
CM 17. Indicațiile anesteziei topice sunt:

A. Detartraj;
B. Adaptarea unei coroane la colet;
C. Extracția dinților definitivi;
D. Incizia abceselor de spații fasciale secundare;
E. Suprimarea reflexului de vomă.
Răspuns: A, B, E
370
CM 18. Despre anestezia locală prin infiltrație sunt adevărate
A. Este cea mai folosită modalitate de anestezie în medicina
dentară;
B. Se poate efectua intradermic sau subcutanat;
C. Este utilizată în tratamentul chirurgical al abceselor
superficializate;
D. Include anestezia intraosoasă;
E. Este indicată în plastia cu lambouri regionale.
CM 19. Anestezia paraapicală supraperiostală:

A. Este anestezia cel mai frecvent utilizată la mandibulă;
B. Presupune injectarea anestezicului subperiostal;
C. Se utilizează în regiunile cu corticală osoasă subțire;
D. Este mai eficientă la copii și tineri;
E. Tehnica se poate aplica la maxilar pe toată întinderea sa.
Răspuns: C, D, E
CM 20. Anestezia plexală este indicată în:

A. Extirparea tumorilor gingivale;
B. Extracții dentare;
C. Odontectomii;
D. Inserarea implanturilor dentare;
E. Intervenții chirurgicale parodontale.
CM 21. Avantajele anesteziei intraligamentare sunt:

A. Durată scurtă de instalare a anesteziei;
B. Absența anesteziei la nivelul părților moi;
C. Folosirea unei cantități reduse de substanță anestezică (0,5-1
ml);
D. Posibilitatea de a anestezia simultan mai mulți dinți fără a
supradoza anestezicul;
E. Posibilitatea localizării anesteziei la un singur dinte.
371
CM 22. Dezavantajele anesteziei intraligamentare sunt:

A. Durerea locală postanestezică;
B. Durata prelungită de instalare a anesteziei;
C. Absența anesteziei de părți moi;
D. Necesită seringi speciale;
E. Apariția frecventă a alveolitei postextracționale.
Răspuns: A, D, E
CM 23. Despre anestezia intraosoasă sunt adevărate următoarele

afirmații:
A. Are aceleași indicații ca anestezia intraligamentară;
B. Teritoriul anesteziat este similar cu cel al anesteziei
intraligamentare;
C. Necesită utilizarea unei seringi speciale cu ac;
D. Durata anesteziei este de la 15 la 45 minute;
E. Perioada de instalare este scurtă, de aproximativ 1 minut.
Răspuns: A, B, D
CM 24. Anestezia tronculară periferică:

A. Vizează ramurile terminale ale nervilor;
B. Are o durată de acțiune mare;
C. Deformează regiunea anesteziată;
D. Permite efectuarea de manopere terapeutice pe teritorii mai
întinse;
E. Permite efectuarea de manopere terapeutice într-un interval de
timp mai larg.
Răspuns: B, D, E
CM 25. Teritoriul anesteziat în anestezia nervilor alveolari supero-

posteriori cuprinde:
A. Osul alveolar;
B. Peretele anterior al sinusului maxilar;
C. Peretele posterior al sinusului maxilar;
D. Fibromucoasa palatinală;
E. Fibromucoasa vestibulară.
372
Răspuns: A, C, E
CM 26. Contraindicațiile anesteziei ˝la tuberozitate˝sunt:

A. Proceduri chirurgicale la nivelul regiunii molarilor superiori;
B. Procese inflamatorii localizate la nivelul vestibulului bucal
superior în 1/3 distală;
C. Tumori localizate la nivelul vestibulului bucal superior în 1/3
distală;
D. Hemofilie;
E. Pacienți în tratament cu antiplachetare.
Răspuns: B, C, D
CM 27. Anestezia nervilor alveolari superiori și posteriori pe cale

cutanată presupune identificarea următoarelor repere:
A. Creasta milohioidiană;
B. Marginea anterioară a mușchiului maseter;
C. Marginea inferioară a osului zigomatic;
D. Rădăcina mezială a molarului inferior de 12 ani;
E. Mucoasa mobilă.
Răspuns: B, C
CM 28. Pentru a anestezia nervii alveolari superiori și posteriori pe cale

orală, acul va puncționa mucoasa mobilă astfel:
A. Mezial de creasta zigomato – alveolară;
B. Distal de creasta zigomato – alveolară;
C. Deasupra rădăcinii meziale a molarului de 6 ani;
D. Deasupra rădăcinii distale a molarului de 6 ani;
E. Deasupra rădăcinii meziale a molarului de 12 ani.
Răspuns: B, E
CM 29. Despre tehnica anesteziei nervilor alveolari superiori și

posteriori sunt adevărate următoarele afirmații:
A. Acul se menține în permanență în contact cu osul;
B. Acul se introduce până la o profunzime de 3 - 3,5 cm;
C. Pe măsură ce acul avansează, se va aspira pentru a controla
dacă nu se află într-un vas;
373
D. Injectarea soluției anestezice se va face progresiv și continuu;
E. Cantitatea de anestezic administrată este de 1,7 – 2 ml.
CM 30. Despre hematomul la tuberozitate consecutiv efectuării

puncției anestezice ˝la tuberozitate˝ sunt adevărate următoarele
afirmații:
A. Se poate produce chiar dacă se menține în permanență contact
cu osul;
B. Se formează în urma înțepării cu acul a plexului venos
pterigoidian;
C. Are caracter extensiv;
D. Tratamentul de urgență constă în comprimarea obrazului sub
osul zigomatic cu podul palmei;
E. Tratamentul de urgență constă în compresiune orală printr-un
tampon plasat în fundul de sac vestibular inferior.
Răspuns: B, C, D
CM 31. Nervul nazopalatin al lui Scarpa:

A. Inervează 2/3 posterioare ale gingivo-mucoasei palatinale;
B. Iese în boltă prin orificiul canalului nazo-palatin;
C. Iese în boltă profund de papila interincisivă;
D. Iese în boltă la 1 cm anterior de limbusul interalveolar
interincisiv central;
E. Iese în boltă la 1 cm posterior de limbusul interalveolar
interincisiv central.
Răspuns: B, C, E
CM 32. Anestezia la gaura incisivă se indică:

A. În asociere cu anestezia tronculară periferică a nervilor
alveolari superiori și posteriori;
B. În asociere cu anestezia plexală a nervilor alveolari superiori și
posteriori;
C. În asociere cu anestezia plexală a nervilor infraorbitali;
D. În asociere cu anestezia tronculară periferică a nervilor
infraorbitali;
E. În asociere cu anestezia nervului palatin mare când se dorește a
374
se efectua extracția premolarului I superior.
Răspuns: C, D
CM 33. Papila incisivă, structură anatomică ce acoperă gaura incisivă,

este situată:
A. Paramedian, palatinal;
B. La 0,5 cm înapoia și deasupra coletului caninilor superiori;
C. Pe lina mediană, palatinal;
D. La 0,5 cm înapoia și deasupra coletului incisivilor centrali
superiori;
E. La 0,5 cm înapoia și deasupra coletului incisivilor laterali
superiori.
Răspuns: B, C
CM 34. Durerea produsă la efectuarea anesteziei la gaura incisivă este

cauzată de:
A. Prezența țesutului conjunctiv la nivelul papilei incisive;
B. Inervația bogată la nivelul papilei incisive;
C. Aderența fibromucoasei palatine;
D. Direcția oblică în sus, înapoi și în afară a celor două canale
incisive;
E. Absența țesutului conjunctiv la nivelul papilei incisive.
Răspuns: B, C, E
CM 35. Despre tehnica anesteziei nervului nazopalatin sunt adevărate

A. Acul se introduce din lateral pe marginea papilei incisive, la
0,5 cm înapoia și dedesubtul marginii gingivale a incisivilor
centrali superiori;
B. Acul are o direcție în sus, înapoi și înăuntru;
C. Acul are o direcție în sus, înapoi și în afară;
D. Acul intră în canalul incisiv pe o distanță de aproximativ 0,5
cm;
E. Se introduce 0,20 – 0,50 ml soluție anestezică.
Răspuns: C, D, E
375
CM 36. Tehnica anesteziei nervului nazopalatin modificată de
Malamed presupune următoarele etape:
A. Puncția anestezică la nivelul frenului labial inferior cu
injectarea a 0,2 – 0,3 ml anestezic;
B. Puncția în papila interdentară dintre incisivii centrali
mandibulari;
C. Puncția la baza frenului labial și pătrunderea perpendicular
printre incisivi spre papila interincisivă din boltă;
D. Puncția palatinală;
E. Puncția în papila interdentară dintre incisivii centrali maxilari.
Răspuns: C, D, E
CM 37. Metodele alternative de anestezie a nervului nazoplatin:

A. Includ anestezia prin imbibiție la nervului mare palatin;
B. Sunt frecvent folosite în practica stomatologică;
C. Sunt mai mult folosite în sfera ORL;
D. Includ anestezia prin puncție la nivelul mucoasei nazale pe
peretele lateral al narinei;
E. Includ procedeul Escat.
Răspuns: C, E
CM 38. Nervul mare palatin:

A. Este ram al nervului mandibular;
B. Este ram al nervului maxilar;
C. Inervează fibromucoasa palatină din regiunea anterioară,
mezial de canin;
D. Inervează fibromucoasa palatină din regiunea posterioară,
distal de canin;
E. Iese în boltă prin gaura palatină anterioară.
Răspuns: B, D
CM 39. Pentru anestezia la gaura palatină se folosesc următoarele

repere:
A. Ultimul molar la 1 cm deasupra coletului;
B. La 0,5 cm înaintea marginii posterioare a palatului dur;
C. Unghiul diedru format de creasta alveolară cu lama verticală a
osului palatin;
376
D. La 1 cm înaintea cârligului aripii externe a apofizei pterigoide;
E. Unghiul diedru format de creasta alveolară cu lama orizontală a
osului palatin.
Răspuns: A, B, E
CM 40. Despre anestezia la gaura palatină sunt adevărate următoarele

afirmații:
A. Puncția anestezică se face în șanțul palatin în dreptul molarului
unu;
B. Direcția acului va fi în sus, înapoi și înăuntru;
C. Seringa ajunge la comisura de partea opusă;
D. Se urmărește pătrunderea acului în canal;
E. Se injectează 0,5 ml de substanță anestezică.
Răspuns: C, E
CM 41. Accidentele care se pot produce prin anestezia la gaura palatină

sunt:
A. Hemoragie prin înțeparea vaselor pterigoidiene;
B. Hemoragie prin înțeparea vaselor palatine;
C. Necroză limitată a fibromucoasei palatine;
D. Edem tranzitoriu al vălului moale;
E. Hematom retrotuberozitar.
Răspuns: B, C, D
CM 42. Despre anestezia prin infiltrație a fibromucoasei palatine sunt

adevărate următoarele afirmații, cu excepția:
A. Se practică când intervenția vizează o arie întinsă;
B. Puncția anestezică se efectuează la 1 cm de marginea
gingivală;
C. Acul este paralel cu osul;
D. Cantitatea de anestezic recomandată este de 0,30 – 0,50 ml;
E. Injectarea lentă a unei cantități mari de anestezic provoacă
distensia fibromucoasei cu decolare periostală.
Răspuns: A, C, E
377
CM 43. Nervul infraorbitar:
A. Este ram din nervul oftalmic;
B. Străbate canalul infraorbital;
C. Se exteriorizează la nivelul găurii infraorbitale;
D. Dă ramuri palpebrale superioare;
E. Dă ramuri nazale.
Răspuns: B, C, E
CM 44. Aria de anestezie a nervilor alveolari supero-anteriori cuprinde

următoarele structuri anatomice:
A. Dinții frontali superiori de partea anesteziată;
B. Procesul alveolar între linia mediană și primul premolar;
C. Mucoasa vestibulară și periostul în această zonă;
D. Peretele anterior al sinusului maxilar și mucoasa care îl
tapetează;
E. Jumătate din buza superioară.
CM 45. Gaura infraorbitală este situată:

A. La 6-8 cm sub rebordul orbitar inferior;
B. La unirea a 2/3 externe cu cu 1/3 internă a marginii
infraorbitale;
C. La unirea a 2/3 interne cu cu 1/3 extenă a marginii
infraorbitale;
D. La 5 mm înăuntrul liniei verticale mediopupilare;
E. Pe aceeași verticală care unește gaura supraorbitală cu gaura
mentonieră.
Răspuns: B, D, E
CM 46. Puncția anestezică pe cale orală a nervilor alveolari supero-

anteriori:
A. Se practică în fosa canină;
B. Se practică în dreptul aripii nazale;
C. Se practică la 0,5 – 1 cm în afara șanțului nazogenian;
D. Se practică în mucoasa mobilă;
E. Se practică deasupra și lateral de vârful rădăcinii caninului.
Răspuns: A, D, E
378
CM 47. Puncția anestezică pe cale cutanată a nervilor alveolari supero-

anteriori:
A. Se practică în dreptul aripii nazale;
B. Se practică în fosa canină;
C. Se practică în mucoasa mobilă;
D. Se practică la 0,5 – 1 cm în afara șanțului nazogenian;
E. Se practică deasupra și lateral de vârful rădăcinii caninului.
Răspuns: A, D
CM 48. Pătrunderea acului în orbită în cursul anesteziei alveolari

supero-anteriori:
A. Poate determina frecvent lipsa temporară a vederii prin
anestezia nervului optic;
B. Poate determina diplopie tranzitorie prin anestezia ramurii
inferioare a nervului oculomotor extern;
C. Se evită prin plasarea indexului mâinii stângi pe podeaua
orbitei, sub globul ocular;
D. Se evită prin pătrunderea acului în canal pe o distanță de cel
mult 0,5 – 1 cm;
E. Poate determina diplopie tranzitorie prin anestezia ramurii
inferioare a nervului oculomotor comun.
Răspuns: C, D, E
CM 49. Reperele pentru spina Spix sunt:

A. Planul de ocluzie al molarilor inferiori;
B. Creasta temporală, medial și posterior de marginea anterioară a
ramului mandibular;
C. Tuberculul mandibular;
D. Plica pterigomandibulară;
E. Cârligul aripii externe a apofizei pterigoide.
Răspuns: A, B, D
CM 50. Locul de puncție pentru anestezia la spina Spix este situat:

A. Între creasta temporală și marginea anterioară a mandibulei;
B. Între creasta temporală și plica pterigomandibulară;
379
C. La 1 cm deasupra planului de ocluzie al molarilor inferiori, la
pacientul edentat;
D. La 1,5 cm față de creasta alveolară inferioară edentată;
E. La 1,5 cm deasupra planului de ocluzie al molarilor inferiori, la
pacientul dentat.
Răspuns: B, D
CM 51. Greșelile de tehnică care duc la neinstalarea anesteziei la spina

Spix sunt următoarele:
A. Puncția efectuată mai jos nu va intercepta nervul alveolar
inferior la intrarea în canalul mandibular;
B. Puncția efectuată mai sus va determina anestezia nervului
auriculo-temporal;
C. Puncția efectuată prea lateral va duce la proptirea acului în
marginea anterioară a ramului mandibular;
D. Puncția efectuată prea medial de plica pterigomandibulară va
determina anestezia pavilionului auricular;
E. Puncția efectuată prea profund va determina o anestezie la
nivelul faringelui, însoțită de tulburări de deglutiție.
Răspuns: A, B, C
CM 52. Sunt considerate accidente ale puncției anestezice la spina

Spix:
A. Ruperea acului;
B. Înțeparea pachetului vasculo-nervos cu producerea unei
hemoragii;
C. Înțeparea pachetului vasculo-nervos cu producerea unei nevrite
tranzitorii;
D. Înțeparea pachetului vasculo-nervos cu producerea unui
hematom de dimensiuni mari;
E. Pătrunderea substanței anestezice într-un vas, ce va duce la
antrenarea substanței anestezice în circulație, cu apariția
tahicardiei, palorii sau lipotimiei.
380
CM 53. Despre tehnica de anestezie Gow- Gates sunt adevărate
A. Este o tehnică de anestezie simultană a nervilor alveolar
superior, lingual, bucal și auriculo-temporal;
B. Direcția acului este în afară și înapoi;
C. Acul pătrunde în profunzime aproximativ 3 - 3,5 cm;
D. Aspirația este obligatorie pentru acest procedeu;
E. Depozitul anestezic se lasă la inserția mușchiului pterigoidian
intern, pe fața internă a condilului.
Răspuns: B, C, D
CM 54. Anestezia nervului alveolar inferior pe cale cutanată se face

prin următoarele căi de abord:
A. Submandibular;
B. Retromandibular;
C. Inferior;
D. Superior;
E. Subcondilian.
Răspuns: A, B, D
CM 55. Despre anestezia nervului lingual sunt adevărate următoarele

afirmații:
A. Nervul lingual este anesteziat în mod normal o dată cu
anestezia nervului alveolar inferior la spina Spix, unde se
găsește la circa 1 cm posterior față de acesta;
B. Nervul lingual se mai poate anestezia în locurile unde este mai
superficial în planșeul bucal;
C. Nervul lingual se poate anestezia în planșeul bucal, în șanțul
mandibulo-lingual în dreptul molarului de minte;
D. În intervențiile pe planșeul anterior se poate folosi tehnica Dan
Theodorescu, ce presupune anestezia filetelor terminale ale
nervului lingual;
E. Pentru anestezia nervului lingual în planșeul bucal, în șanțul
mandibulo-lingual, se pătrunde cu acul 1-2 mm submucos și se
depun 1-2 ml anestezic.
Răspuns: B, C, D
381
CM 56. Teritoriul anesteziat prin anestezia la gaura mentonieră este
reprezentat de:
A. Dinții frontali inferiori de partea anesteziată (canin, incisiv
lateral, incisiv central, primul premolar și uneori al doilea
premolar);
B. Procesul alveolar;
C. Fibromucoasa vestibulară, între gaura mentonieră și linia
mediană;
D. Hemibuza inferioară;
E. Tegumentul regiunii mentoniere de partea respectivă.
CM 57. Gaura mentonieră este situată:

A. Pe fața externă a corpului mandibulei, la jumătatea înălțimii
osului;
B. Între rădăcinile celor doi premolari;
C. La edentați, gaura mentonieră este situată frecvent la mijlocul
distanței dintre simfiza mentonieră și marginea anterioară a
mușchiului pterigoidian lateral;
D. Datorită atrofiei accentuate a procesului alveolar, gaura
mentonieră poate ajunge foarte aproape de creasta alveolară;
E. Datorită atrofiei accentuate a procesului alveolar, gaura
mentonieră poate ajunge foarte aproape de marginea bazilară.
Răspuns: A, B, D
CM 58. Anestezia la gaura mentonieră pe cale cutanată:

A. Este frecvent folosită pentru tratamentul nevralgiei trigeminale
cu zonă trigger la nivelul mucoasei vestibulare;
B. Este frecvent folosită pentru intervenții chirurgicale în zona
teritoriului de inervație;
C. Se efectuează în regiunea mentonieră, înaintea și deasupra
găurii mentoniere, la aproximativ 2 cm înapoia comisurii
bucale;
D. Direcția acului va fi în jos, înăuntru și înainte;
E. Se efectuează în regiunea mentonieră, înapoia și deasupra
găurii mentoniere, la aproximativ 2 cm înapoia comisurii
bucale.
Răspuns: B, D
382
CM 59. Despre anestezia nervului maseterin sunt adevărate următoarele

afirmații:
A. Se efectuează uneori în prezența trismului;
B. Nervul maseterin este abordat la nivelul incizurii sigmoide;
C. Puncția anestezică se practică deasupra arcadei zigomatice,
imediat înaintea tuberculului zigomatic anterior;
D. Soluția anestezică se injectează imediat după atingerea
mușchiului maseter;
E. Se injectează 0,5-0,8 ml soluție anestezică.
Răspuns: A, B, D
CM 60. Sunt anestezii locale prin infiltrație:

A. Anestezia intraligamentară;
B. PAS;
C. Anestezia intraseptală;
D. Anestezia intrapulpară;
E. Procedeul Escat.
CM 61. Despre anestezia nervului bucal putem afirma:

A. În practica curentă, este o anestezie de completare pentru
mucoasa gingivoalveolară situată distal de gaura mentonieră;
B. Anestezia singulară a nervului bucal are justificare
chirurgicală;
C. Este o anestezie de completare în procedeul clasic de anestezie
la spina Spix;
D. Substanța anestezică este injectată submucos până în trigonul
retromolar;
E. Este o anestezie de completare în procedeul de anestezie
Veisbrem.
Răspuns: A, C, D
CM 62. Indicațiile extracției dentare legate de patologia dento -

parodontală sunt:
A. Dinți care au determinat complicații supurative grave;
383
B. Dinți incluși, care nu mai pot erupe;
C. Dinți care au determinat procese supurative sinuzale;
D. Dinți cu parodontită marginală cronică superficială;
E. Dinți cu distrucții corono-radiculare, care pot fi restaurați.
Răspuns: A, C
CM 63. Indicațiile de extracție a dinților permanenți sunt legate de:

A. Afecțiunile generale;
B. Starea dintelui respectiv;
C. Patologia structurilor adiacente și afecțiunilor asociate;
D. Momentul când sunt sunt indicate metodele de conservare;
E. Momentul când metodele de conservare au eșuat.
Răspuns: B, C, E
CM 64. Principalele indicații terapeutice ale anticoagulantelor orale

sunt reprezentate de:
A. Fibrilație atrială;
B. Cardiomiopatia dilatativă;
C. Profilaxia antitrombotică a protezelor valvulare metalice;
D. HTA malignă (cumarinic);
E. Sindromul antifosfolipidic.
CM 65. Indicațiile de extracție a dinților temporari sunt:

A. Dinți temporari care determină erupția în malpoziție a celor
permanenți;
B. Dinți temporari cu leziuni carioase simple;
C. Dinți temporari cu leziuni carioase complicate, cu indicație de
tratament conservator;
D. Dinți temporari prezenți în focare de fractură, care împiedică
reducerea fracturii;
E. Dinți temporari cu anchiloză dentoalveolară gravă.
Răspuns: A, D, E
CM 66. Contraindicațiile absolute ale extracției dentare sunt:

A. Infarctul miocardic în antecedente;
384
B. Tratamentul anticoagulant;
C. Tumorile maligne în teritoriul oro-maxilo-facial;
D. Leucemia acută;
E. Infarctul miocardic recent.
Răspuns: D, E
CM 67. Pacienții cu diabet zaharat, care prezintă risc moderat pentru

apariția complicațiilor postextracționale, prezintă:
A. Ocazional simptome;
B. Control metabolic bun, regim stabil și sunt asimptomatici;
C. Glicemia a jeun sub 200mg/dl;
D. Glicemia a jeun sub 250 mg/dl;
E. HBA1c 7-9%.
Răspuns: A, C
CM 68. Sunt noile anticoagulante orale:

A. Acenocumarol;
B. Apixaban;
C. Edoxaban;
D. Antivitamina K;
E. Dabigatran.
Răspuns: B, C, E
CM 69. Protocolul standard de antibioprofilaxie a endocarditiei

bacteriene constă în:
A. Administrare de amoxicilină 2 mg în doză unică, per os;
B. Administrare de amoxicilină 2 g în doză unică, per os, cu o oră
înaintea extracției;
C. Administrare de amoxicilină 50 mg/kg la copii;
D. Administrare de amoxicilină 2 mg, după efectuarea extracției;
E. Administrare de amoxicilină 2 g în doză unică, per os, cu
jumătate de oră înaintea extracției.
Răspuns: B, C
385
CM 70. Este permisă practicarea extracțiilor dentare după
chimioterapie, atunci când:
A. Leucocitele < 2.000/ mm3;
B. Trombocite > 50.000/ ml;
C. Trombocite > 50.000/ mm3;
D. Trombocite > 10.000/ mm;
E. Leucocitele > 2.000/ mm3.
Răspuns: C, E
CM 71. Extracția dentară cu separație interradiculară este indicată la

dinții pluriradiculari, atunci când:
A. Rădacina dentară este situată sub limita procesului alveolar;
B. Rădăcinile sunt curbe, convergente;
C. Dinții prezintă distrucții coronare extinse, iar rădăcinile sunt
unite la nivelul camerei pulpare;
D. Rădăcinile sunt curbe, foarte divergente;
E. Resturi radiculare profunde rămase mult timp intraosos.
Răspuns: C, D
CM 72. Separația interradiculară la molarii superiori este:

A. Liniară;
B. Vestibulo-orală;
C. În „Y”;
D. În „T”;
E. Mezio-distală.
Răspuns: C, D
CM 73. Separația interradiculară la molarii inferiori:

A. Este liniară, mezio-distală;
B. În urma efectuării ei, vor rezulta două fragmente;
C. Este liniară, vestibulo-orală;
D. În urma efectuării ei, vor rezulta trei fragmente;
E. Se face în „T”.
Răspuns: B, C
386
CM 74. Fractura coronară este accidentul care apare cel mai frecvent în
timpul extracției dentare, fiind favorizată de:
A. Rădăcini subțiri și efilate;
B. Distrucții mari corono-radiculare prin procese carioase;
C. Os alveolar dens;
D. Anchiloză dento-alveolară;
E. Prezența de obturații voluminoase.
Răspuns: B, E
CM 75. Factorii de risc pentru apariția fracturii radiculare a dintelui de

extras sunt:
A. Rădăcini curbe, cudate, în baionetă;
B. Rădăcini convergente;
C. Rădăcini divergente;
D. Sept interradicular subțire;
E. Fenomene de hipercementoză.
Răspuns: A, C, E
CM 76. Care dintre următoarele afirmații sunt adevărate despre

accidentele extracției dentare (leziunile dentare):
A. Dintele vecin luxat sau parțial avulsionat va fi reaplicat în
poziție corectă și imobilizat;
B. În avulsii complete, când pereții alveolei nu sunt integri, se
realizează replantarea;
C. Extracția unui alt dinte decât cel de extras apare rar în cazul
extracțiilor dirijate în scop ortodontic;
D. Dacă dintele și țesutul periapical sunt intacte, se poate încerca
replantarea imediată;
E. Smulgerea sau lezarea mugurilor dinților permanenți se
produce prin aplicarea prea profundă a fălcilor cleștelui pe
dintele temporar.
Răspuns: A, D, E
CM 77. Următoarele afirmații referitoare la luxaţia dintelui vecin în

cursul extracţiei dentare sunt adevărate, cu excepția:
A. Apare din cauza sprijinului pe alveola dentară;
B. Apare din cauza sprijinirii elevatorului pe dintele vecin;
387
C. Luxațiile cu mobilitate redusă necesită doar urmărirea vitalității
pulpare;
D. Dintele vecin luxat va fi reaplicat în poziție corectă, fără
imobilizare;
E. În avulsii complete se realizează replantarea.
Răspuns: A, D
CM 78. În urma smulgerii mugurilor dinţilor permanenți și

reintroducerii lor în alveolă, se practică:
A. Sutura mucoasei supraiacente;
B. Extracţia mugurelui în cazul lezării sacului folicular;
C. Antibioterapie;
D. Sutura mucoasei subiacente;
E. Extracţia mugurelui în cazul apariției unei supurații.
Răspuns: A, E
CM 79. Leziunile părţilor moi perimaxilare apărute ca rezultat al

folosirii unor forţe excesive, necontrolate, în timpul extracţiei
dentare pot fi:
A. Plăgi ale limbii, rezultate în urma derapării elevatoarelor în
timpul extracţiei molarilor inferiori;
B. Plăgi ale vălului palatin;
C. Plăgi gingivale liniare, produse prin deraparea elevatorului și
aplicarea corectă a cleştelui peste mucoasă;
D. Plăgi ale mucoasei palatine, produse prin deraparea
elevatoarelor în timpul extracţiei molarilor inferiori;
E. Plăgi ale planșeului bucal.
Răspuns: A, E
CM 80. Următoarele afirmații despre plăgile de la nivelul limbii,

produse prin deraparea elevatoarelor sunt adevărate:
A. Aceste plăgi pot fi insoțite de hemoragii importante din vasele
linguale;
B. Hemostaza prin tamponament este eficientă;
C. Hemostaza prin tamponament nu este eficientă;
D. Apare în urma extracţiei molarilor inferiori;
E. Este necesară sutura în masă a plăgii.
388
CM 81. Zonele cu corticală subţire, supuse frecvent accidentelor în

timpul extracţiilor sunt:
A. Podeaua sinusului maxilar, când nu are raport strâns cu
rădăcinile dinților sinusali;
B. Corticala vestibulară de la nivelul grupului frontal superior;
C. Corticala linguală din dreptul molarilor inferiori;
D. Corticala vestibulară de la nivelul caninului superior și
molarilor superiori;
E. Tuberculul mandibular.
Răspuns: C, D
CM 82. Fractura tuberozităţii maxilare survine în timpul:

A. Extracţiei molarului de minte superior;
B. Aplicării unor forțe orientate spre distal, cu elevatorul drept;
C. Extracţia molarului doi atunci când molarul de minte este
prezent;
D. Aplicarea unor forțe orientare spre mezial, cu elevatorul
Lecluse;
E. Extracţie prin alveolotomie a molarului doi.
Răspuns: A, B
CM 83. Factori de risc pentru producerea fracturii de mandibulă în

timpul extracţiilor dentare sunt:
A. Incluzia incompletă a molarului de minte;
B. Prezența unor procese patologice la nivelul mandibulei;
C. Incluzia profundă a molarului de minte inferior;
D. Atrofia accentuată a mandibulei;
E. Prezența unor procese apicale.
Răspuns: B, C, D
CM 84. Următoarele afirmații sunt adevărate referitoare la împingerea

dinților în spațiile perimaxilare în timpul extrcației dentare:
A. Pentru a evita împingerea molarului de minte superior în
spațiul pterigomandibular se recomandă aplicarea distal de
389
molarul trei a unei presiuni digitale de către operator;
B. Se asociază adesea de fractura mandibulei;
C. Se asociază adesea de fractura tuberozității maxilare;
D. Împingerea molarului trei inferior în planșeul bucal este
rezultatul aplicării unor forțe exagerate cu elevatorul spre
posterior și vestibular;
E. Împingerea molarului trei inferior în planșeul bucal este
rezultatul aplicării unor forțe exagerate cu elevatorul spre
posterior și lingual.
Răspuns: A, C, E
CM 85. Pentru a reduce incidența lezării nervului lingual în timpul

extracției molarilor inferiori se efectueză următoarele manevre,
cu excepția:
A. Se va efectua rezecția corticalei linguale;
B. Se va evita chiuretajul intempestiv;
C. Se va evita decolarea brutală a sacului folicular al molarului de
minte de pe versantul vestibular al alveolei;
D. Se va evita perforarea corticalei linguale cu instrumentarul
rotativ;
E. Suturile vor fi plasate superficial în lamboul lingual.
Răspuns: A, C
CM 86. Hemoragia postextracțională poate fi determinată de următorii

factori generali:
A. Persistența țesutului de granulație în alveolă;
B. Plăgi mucoase întinse cu delabrări gingivale;
C. Vasculopatii;
D. Hipertensiune arterială;
E. Tratamente citostatice.
Răspuns: C, D, E
CM 87. Factorii locali implicați în hemoragiile postextracționale sunt:

A. Tratamentul anticoagulant;
B. Fractura procesului alveolar;
C. Nerespectarea de către pacient a instrucțiunilor privind
îngrijirea postextracțională;
390
D. Prezența unor eschile osoase;
E. Perioada menstruației.
Răspuns: B, C, D
CM 88. Tratamentul local în hemoragia postextracțională precoce

presupune efectuarea următoarelor manevre, cu excepția:
A. Nu se îndepărtează cheagurile;
B. Se spală abundent alveola cu ser fiziologic;
C. Se introduce în alveolă burete de gelatină (Gelaspon);
D. Nu se efectuează sutura plăgii;
E. Nu se aplică pansament compresiv.
Răspuns: A, D, E
CM 89. Complicațiile infecțioase postextracţionale sunt favorizate de:

A. Utilizarea instrumentarului rotativ cu răcire;
B. Efectuarea extracţiei în plin proces inflamator, „la cald”;
C. Efectuarea extracţiei după remiterea procesului inflamator;
D. Nerespectarea riguroasă a asepsiei și antisepsiei;
E. Prezența eschilelor osoase.
Răspuns: B, D, E
CM 90. Alveolita este favorizată de:

A. Persistența eschilelor osoase;
B. Pansamentul supraalveolar compresiv;
C. Infecțiile preexistente acute sau cronice;
D. Pansamentul compresiv intraalveolar prelungit;
E. Persistența unor fragmente dentare în alveolă.
CM 91. În alveolita uscată:

A. Fenomenele dureroase apar imediat postextracțional;
B. Este prezentă adenita;
C. Lipsesc semnele generale de infecție sistemică;
D. Intraalveolar se observă pereți osoși uscați;
E. Primele semne de vindecare apar in aproximativ 10 - 14 zile.
391
CM 92. În alveolita umedă:

A. Gingivomucoasa este atonă;
B. Se acumulează țesut de granulație în exces la nivelul alveolei
posttextracționale;
C. Durerea este moderată;
D. Peretii osoși sunt uscați, fără tendință de sângerare;
E. Se poate complica cu osteomielita.
Răspuns: B, C
CM 93. Factorii care influențează vindecarea intârziată a plăgii

postextracţionale sunt:
A. Dehiscența plăgii;
B. Administrarea postextracţională de antiinflamatorii
nesteroidiene;
C. Boli generale asociate;
D. Vârsta pacientului;
E. Malnutriția.
CM 94. Printre medicamentele care întârzie vindecarea plăgii

postextracţionale se numără:
A. Vitamina D;
B. Glucocorticoizii;
C. Citostaticele;
D. Antibioticele;
E. Anticoagulantele.
Răspuns: B, C, E
CM 95. Modificările acute în cazul radioterapiei constau în:

A. Eritem;
B. Fibroză;
C. Răspuns imun diminuat;
D. Xerostomie;
E. Mucozită.
Răspuns: A, D, E
392
CM 96. În cazul pacienților sub tratament cu anticoagulante clasice

orale, sunt adevărate afirmațiile:
A. Efectul anticoagulant al acenocumarolului se menține 24-48
ore;
B. În cazul extracției dentare, se recomandă principial întreruperea
administrării cu 3 zile înainte;
C. Nu este necesară terapia de substituție cu heparină;
D. Se recomandă în cadrul unei extracții programate, stabilirea
unei valori a INR≤1,5;
E. Reluarea administrării anticoagulantelor clasice orale se va
face în noaptea aceleiași zile în care s-a realizat extracția
dentară.
Răspuns: B, D, E
CM 97. Infecția sacului pericoronar al molarului inclus se poate face:

A. De la o gangrenă complicată a dinților vecini;
B. De la o pungă parodontală de vecinătate;
C. Pe cale limfatică;
D. De la un focar de osteonecroză;
E. Printr-o leziune de decubit produsă de o proteză mobilă.
Răspuns: A, B, E
CM 98. Microbiologic, germenii care determină pericoronarita sunt:

A. Bacili;
B. Coci anaerobi gram negativi;
C. Coci anaerobi gram pozitivi;
D. Coci aerobi gram pozitivi;
E. Nici una de mai sus.
Răspuns: B, D
CM 99. Următoarele afirmații despre pericoronarita congestivă sunt

adevărate:
A. Survine cu mai mare frecvență între 18 și 25 ani;
B. Nu este însoțită de adenită submandibulară;
C. Bolnavul poate prezenta inapetență, jenă în deglutiție și
393
trismus;
D. În regiunea retromolară, distal de molarul de 12 ani, se remarcă
o mucoasă hiperemică, congestivă, tumefiată;
E. Este prezentă adenita submandibulară.
Răspuns: A, D, E
CM 100. În pericoronarita supurată:

A. Apare jenă in deglutiție și trismus discret;
B. Apare trismus;
C. De sub capușonul de mucoasă apare o secreție
serosanguinolentă;
D. De sub capușonul de mucoasă apare o secreție purulentă;
E. Procesul infecțios întreținut de pericoronarită duce la apariția
unor complicații septice în părțile moi perimaxilare.
Răspuns: B, D, E
CM 101. Procesul septic întreținut de pericoronarită se poate propaga la

os pe următoarele căi:
A. Venoasă;
B. În urma unor infecții ale țesuturilor perimandibulare;
C. Direct, prin sacul pericoronar, în incluzii profunde;
D. Ligamentară;
E. Capilară.
Răspuns: B, C, D
CM 102. Ganglionii implicați în procesul septic datorat pericoronaritei

supurate, care determină apariția adenitelor acute sau cronice
sunt:
A. Submentonieri;
B. Pretragieni;
C. Parotidieni;
D. Genieni;
E. Submandibulari.
Răspuns: B, D, E
394
CM 103. Complicațiile la distanță determinate de pericoronarită sunt:
A. Adenita acută;
B. Adenita cronică;
C. Complicații septice pulmonare;
D. Septicemia;
E. Tromboflebita sinusului cavernos.
Răspuns: C, D, E
CM 104. Tulburările mecanice asociate pericoronaritei sunt:

A. Mortificări pulpare și rezorbții radiculare ale molarului de 12
ani;
B. Tulburări la nivelui mucoasei jugale;
C. Nevralgii dentare;
D. Algii cervico-faciale;
E. Leziune carioasă pe fața distală a molarului de 12 ani.
Răspuns: A, B, E
CM 105. Tulburările senzitive care pot să apară în cursul erupției dificile

a molarului de minte inferior sunt:
A. Trismus;
B. Sialoree;
C. Asialie;
D. Sinalgi dento-cutanate;
E. Nevralgii dentare.
Răspuns: D, E
CM 106. Tulburările trofice provocate de pericoronarită sunt:

A. Gingivostomatita odontiazică;
B. Gingivita;
C. Gingivostomatita neurotrofică;
D. Candidoza;
E. Leucoplazia.
Răspuns: A, C
395
CM 107. Complicațiile tumorale asociate incluziei molarului 3 inferior
pot determina:
A. Paralizii faciale;
B. Fracturi de unghi mandibular (fracturi în os patologic);
C. Supurații ale spațiilor fasciale și fistule prin infectarea
chistului;
D. Ulcerarea tumorii prin traumatism produs de dinții antagoniști;
E. Contracturi musculare ale mușchilor feței.
Răspuns: B, C, D
CM 108. În odontectomia molarului de minte inferior se vor respecta

următoarele principii:
A. Expunerea optimă a ariei dintelui inclus;
B. Separația coronară;
C. Ostectomie;
D. Se vor îndepărta eschilele osoase;
E. Sutura se va realiza intr-un plan, cu fir continuu.
Răspuns: A, C, D
CM 109. Odontectomia cuprinde următorii timpi operatori:

A. Incizia și decolarea lamboului mucoperiostal;
B. Degajarea rădăcinii de țesutul osos;
C. Trepanarea corticalei osoase;
D. Evidențierea coroanei molarului inclus;
E. Extracția molarului fără luxarea acestuia.
Răspuns: A, C, D
CM 110. Cele mai frecvente forme clinice de incluzie ale molarului de

minte inferior sunt:
A. Laterală;
B. Verticală;
C. Orizontală;
D. Vestibulo-angulară;
E. Mezio-angulară.
Răspuns: B, C, E
396
CM 111. Următoarele afirmații despre incizia „plic” practicată în
odontectomia molarului de minte sunt adevărate:
A. Pornește de la papila gingivală distală a molarului de 6 ani
inferior;
B. Nu se face în zona cu substrat osos;
C. Se face numai pe zona cu substrat osos;
D. Se prelungeste pană la unghiul mezio - vestibular al molarului
de 12 ani;
E. Pornește de la papila gingivală mezială a molarului de 6 ani
inferior.
Răspuns: C, E
CM 112. Următoarele afirmații despre incizia „în baionetă” practicată în

odontectomia molarului de minte sunt adevărate:
A. Începe printr-o incizie verticală situată de-a lungul marginii
anterioare a ramului mandibular;
B. Înconjoară fața distală a molarului de 12 ani;
C. Se continuă cu o incizie oblică în jos, în vestibul, în dreptul
rădăcinii meziale a molarului de 6 ani;
D. Se continuă cu o incizie oblică în jos, în vestibul, în dreptul
rădăcinii distale a molarului de 12 ani;
E. Se extinde anterior până la nivelul rădăcinii distale a molarului
de 6 ani.
Răspuns: A, B, D
CM 113. Trepanarea osului alveolar în timpul odontectomiei se practică:

A. Cu ajutorul instrumentarului rotativ pentru os, la turație
convențională;
B. Sub răcire permanentă cu apă de la unitul dentar;
C. Sub răcire permanentă cu ser fiziologic;
D. Cu ajutorul frezelor sferice;
E. Cu instrumente manuale.
Răspuns: A, C, D
CM 114. Separația interradiculară în odontectomia molarului de minte se

practică numai:
A. În cazul în care molarul prezintă rădăcini drepte, paralele;
397
B. În incluzia mezio-angulară;
C. În incluzia disto-angulară;
D. În incluzia verticală;
E. În incluzia orizontală.
Răspuns: A, D
CM 115. Indicațiile postoperatorii după odontectomia molarului de

minte sunt:
A. Menținerea tamponamentului intraalveolar timp de 1-2 ore;
B. Alimentație semilichidă, la temperatura camerei, în primele 24-
48 de ore;
C. Reluarea periajului dentar a doua zi, evitând zona de
intervenție;
D. Îndepărtarea cheagului alveolar;
E. Pulverizări cu spray cu soluții antiseptice (clorhexidină).
Răspuns: B, C, E
CM 116. În cazul pacienților cu proteze valvulare și terapie cu

anticoagulante clasice orale, în vederea extracției dentare:
A. Nu este necesară terapia „punte”;
B. Prezintă risc trombotic crescut;
C. Se utilizează doar heparină nefracționată;
D. Heparinele nefracționate necesită administrare sub control
periodic al coagulogramei (APTT);
E. Se utilizează fie heparină nefracționată, fie fracționată.
Răspuns: B, D, E
CM 117. În cazul pacienților sub tratament cu noile anticoagulante orale,

în vederea extracției dentare:
A. Se recomandă întreruperea administrării antitromboticului cu
1-3 zile înainte de extracție;
B. Nu este necesară terapia de substituție cu heparină;
C. Nu se întrerupe administrarea antitromboticului;
D. Se recomandă reluarea administrării la minim 24 de ore
postextracțional;
E. Se utilizează doar heparină nefracționată.
Răspuns: A, B, D
398
CM 118. Lamboul semilunar utilizat în rezecția apicală:

A. Este format dintr-o incizie curbă, concavă spre marginea
gingivală;
B. Este format dintr-o incizie curbă, convexă spre marginea
gingivală;
C. Extremitățile inciziei trebuie să fie situate la distanță de cel
puțin un dinte;
D. Se recomandă ca cea mai mare parte a inciziei să fie situată în
gingivomucoasa mobilă;
E. Convexitatea maximă se situează la 5-10 mm distanță de
capetele inciziei.
Răspuns: B, D, E
CM 119. Avantajele lamboului semilunar utilizat în rezecția apicală

sunt:
A. Incizie și decolare dificile;
B. Menținerea unei igiene orale bune;
C. Modificarea inserției gingivale marginale;
D. Necesită o anestezie locală extinsă;
E. Nu se intervine asupra marginii gingivale libere.
Răspuns: A, B, E
CM 120. Dezavantajele lamboului semilunar utilizat în rezecția apicală

sunt:
A. Incizie și decolare dificile;
B. Decolarea se realizează folosind uneori forțe excesive;
C. Pacientul poate menține o bună igiena orală;
D. Inserțiile musculare și ale frenului reprezintă obstacole
anatomice;
E. Incizia intersectează eminențele radiculare, ceea ce poate duce
la formarea unor cicatrici patologice.
Răspuns: B, D, E
399
CM 121. Următoarele afirmații despre lamboul Ochsenbein-Luebke
utilizat în rezecția apicală sunt adevărate:
A. Este un lambou semilunar;
B. Prezintă o incizie oblică de descărcare;
C. Variantă a acestui lambou este cel în „L”;
D. Incizia începe între mucoasa fixă și cea mobilă;
E. Incizia orizontală se practică la distanță de marginea gingivală
liberă.
Răspuns: C, E
CM 122. Dezavantajele lamboului Ochsenbein-Luebke utilizat în

rezecția apicală:
A. Sutura este dificilă deoarece lamboul de mucoasă fixă este
subțire;
B. Colțurile lamboului se pot necroza;
C. Evaluarea eronată a dimensiunilor leziunii poate avea ca
rezultat intersectarea acesteia de către inciziile verticale;
D. Irigația lamboului poate fi deficitară;
E. Igiena locală este dificil de menținut.
CM 123. Avantajele lamboului intrasulcular triunghiular utilizat în

rezecția apicală sunt:
A. Riscul de intersectare al leziunii este eliminat;
B. Irigația lamboului este maximă;
C. Este indicat pentru dinții cu rădăcini lungi;
D. Pacientul poate menține o bună igienă locală;
E. Incizia și decolarea sunt realizate cu ușurință.
Răspuns: A, B
CM 124. Avantajele lamboului intrasulcular trapezoidal utilizat în

rezecția apicală sunt:
A. Accesul chirurgical este foarte bun;
B. Oferă un acces favorabil pentru chirurgia parodontală;
C. Rădăcinile dentare sunt vizibile în totalitate;
D. Tensiunea în lambou este mare;
E. Este indicat doar pentru dinți cu rădăcini scurte.
400
Răspuns: A, B, C
CM 125. Avantajele lamboului gingival „în plic” utilizat în rezecția

apicală sunt:
A. Concomitent se poate practica și gingivectomia;
B. Decolarea lamboului este dificilă;
C. Tensiunea asupra lamboului este excesivă;
D. Inserția gingivală poate fi modificată după necesități;
E. Uneori pot apărea hemoragii.
Răspuns: A, D
CM 126. Principalele indicații terapeutice ale antiagregantelor sunt

reprezentate de:
A. Sindromul coronarian cronic;
B. Angioplastie coronariană percutană;
C. Profilaxia recurenței accidentelor ischemice tranzitorii (AIT);
D. Sindromul antifosfolipidic;
E. Tratamentul curativ al hipertensiunii pulmonare primitive.
Răspuns: B, C, E
CM 127. Sunt inhibitori de receptori P2Y12 ireversibili:

A. Indobufen;
B. Tirofiban;
C. Ticagrelor;
D. Clopidogrel;
E. Ticlopidina.
Răspuns: D, E
CM 128. Sunt pacienți diabetici cu risc crescut în indicația de extracție

dentară, cei care prezintă:
A. Ocazional simptome;
B. Glicemie a jeun sub 200 mg/dl;
C. Multiple complicații ale bolii;
D. Frecvente episoade de hipoglicemie/cetoacidoză;
E. HBA1c 4%-6,2%.
Răspuns: C, D
401
CM 129. Sunt pacienți diabetici cu risc moderat în indicația de extracție

dentară, cei care prezintă:
A. HBA1C>7%;
B. Regim stabil;
C. Ocazional simptome;
D. Asimptomatici;
E. Fără istoric recent de hipoglicemie/cetoacidoză.
Răspuns: C, E
CM 130. Despre tehnica Wassmundt, sunt adevărate afirmațiile:

A. Reprezintă extracția resturilor radiculare pe cale alveolară
joasă;
B. Utilizează un lambou semilunar;
C. Se rezecă corticala osoasă vestibulară cu pensa ciupitoare de os
sau instrumentar rotativ;
D. Se îndepărtează restul radicular cu o pensa Kocher;
E. Presupune repoziționarea lamboului mucoperiostal și se
suturează.
Răspuns: C, E
CM 131. Despre lamboul triunghiular, putem afirma:

A. Se mai numește „plic”;
B. Incizia de descărcare este oblic divergentă;
C. Se mai numește „în L”;
D. Prezintă două incizii de descărcare oblic divergente;
E. Inciziile de descărcare se vor plasa la nivelul zonelor cu
proeminențe osoase.
Răspuns: B, C
CM 132. Complicațiile mecanice ale incluziei molarului de minte

inferior, sunt:
A. Gingivo-stomatita odontiazică;
B. Pericoronarita;
C. Leziuni carioase pe fața mezială a molarului de 12 ani;
D. Mortificare pulpară a molarului de 12 ani;
402
E. Incongruența dento-alveolară cu înghesuire în regiunea
frontalilor inferiori.
Răspuns: D, E
CM 133. Despre gingivo-stomatita odontiazică, putem afirma:

A. Este o complicație mecanică a incluziei molarului de minte
inferior;
B. Se mai numește neurotrofică;
C. Apare în contextul unei supurații pericoronare;
D. Este o tulburare nervoasă în cursul erupției dificile a molarului
de minte inferior;
E. Poate avea o formă congestivă.
Răspuns: B, E
CM 134. Reprezintă tulburări motorii în cursul erupției dificile a

molarului de minte inferior:
A. Trismus;
B. Otalgii;
C. Paralizii faciale;
D. Parestezii faciale;
E. Contracturi musculare ale mușchilor gâtului.
Răspuns: A, C
CM 135. Atitudinea terapeutică în incluzia caninilor superiori este în

raport cu:
A. Vârsta pacientului;
B. Poziția și profunzimea incluziei;
C. Spațiul necesar pentru realizarea lamboului mucoperiostal;
D. Opțiunea pacientului;
E. Complicațiile pe care le-a provocat incluzia.
Răspuns: A, B, E
CM 136. Anatomoclinic, incluzia caninului superior se poate clasifica

astfel:
A. Palatinală mezializată;
B. Orizontală;
403
C. Transversală;
D. Vestibulară;
E. Sagitală.
Răspuns: A, C, D
CM 137. Avantajele lamboului gingival în „plic” sunt:

A. Concomitent se poate realiza și gingivectomia;
B. Decolarea lamboului este ușoară;
C. Tensiunea asupra lamboului este mică;
D. Inserția gingivală poate fi modificată după necesități;
E. Repoziționarea lamboului nu ridică probleme.
Răspuns: A, D, E
CM 138. Dezavantajele lamboului intrasulcular trapezoidal sunt:

A. Decolarea lamboului este dificilă la început;
B. Tensiunea în lambou este maximă;
C. Există risc de ischemie și necroză;
D. Rădăcinile dentare nu sunt vizibile în totalitate;
E. Sutura interdentară este dificilă.
Răspuns: A, C, E
CM 139. Dezavantajele lamboului Ochsenbein-Luebke în vederea

rezecției apicale, sunt:
A. Colțurile lamboului se pot necroza;
B. Lamboul este dificil de realizat;
C. Irigația lamboului poate fi deficitară;
D. Sutura este dificilă;
E. Nu se pot evita dehiscențele non-patologice.
Răspuns: A, C, D
CM 140. Hiperplazia inflamatorie este cunoscută în literatură sub mai

multe denumiri, precum:
A. Epulis fissuratum;
B. Hiperplazie de proteză;
C. Epulis cu celule gigant;
D. Hiperplazie epitelioconjunctivă;
404
E. Hiperplazia epiteliomezenchimală.
Răspuns: A, B, D
CM 141. Frenectomia la nivelul frenului labial constă în:

A. Anestezie locală;
B. Se realizează câte o incizie oblică în unghi de 60 de grade la
extremitățile defectului excizional vertical;
C. Se incizează frenul vertical de o parte și de alta a sa și se
excizează supraperiostal;
D. Se incizează frenul în porțiunea sa alveolară până la nivelul
periostului;
E. Incizie eliptică de circumscrierea a frenului hipertrofic.
Răspuns: A, C
CM 142. Infecțiile periosoase:

A. Reprezintă un grup de infecții specifice care evoluează în
apropierea oaselor maxilare;
B. Sunt cel mai frecvent rezultatul evoluției inflamației supurate a
parodonțiului apical;
C. Cuprind entități precum, abcesul vestibular, parabazilar, de
fosă canină;
D. Abcesul perimandibular se mai numește peribazilar;
E. Sunt cel mai frecvent rezultate infectării unui chist maxilar.
Răspuns: B, D
CM 143. Diagnosticul diferențial al abcesului vestibular se face cu:

B. Formațiuni tumorale ale gingivomucoasei sau osoase;
C. Goma din sifilisul terțiar;
D. Chisturi osoase maxilare aflate în curs de exteriorizare;
E. Abcesul de spațiu canin.
Răspuns: A, B, D
CM 144. Despre simptomatologia abcesului perimandibular, sunt

adevărate afirmațiile:
A. Tumefacția nu face corp comun cu bazilara mandibulei;
405
B. Tegumentele acoperitoare sunt nemodificate;
C. Se decelează fluctuență la palpare;
D. Marginea bazilară nu poate fi palpată;
E. Starea generală nu este alterată.
Răspuns: C, D
CM 145. Abcesul palatinal:

A. Evolutiv, surprinde trei faze;
B. Este limitată fuzarea colecției purulente dincolo de linia
mediană, datorită rafeului format de mucoasă;
C. Tratamentul constă în incizia și drenajul colecției purulente;
D. Evolutiv, surprinde două faze;
E. Diagnosticul se face cu goma din sifilisul secundar.
Răspuns: B, C, D
CM 146. Infecțiile periosoase pot fi cantonate în următoarele spații:

A. Vestibular;
B. Pterigomandibular;
C. Peribazilar;
D. Palatinal;
E. Bucal.
Răspuns: A, C, D
CM 147. Etiologia abcesului palatinal este dată de exteriorizarea

procesului inflamator exsudativ periapical al dinților:
A. Incisivul central maxilar;
B. Premolarul 1 superior;
C. Molarii superiori;
D. Incisivul lateral superior;
E. Premolarul 2 superior.
Răspuns: B, C, D
CM 148. Despre faza submucoasă a supurației de spațiu vestibular sunt

A. Durerile sunt intense, continue;
B. Tumefacție fluctuentă la palpare;
406
C. Simptomatologia dureroasă se ameliorează;
D. Edemul asociat părților moi permite orientativ identificarea
dintelui cauzal;
E. Tumefacția nu are limite precise și este dureroasă la palpare.
Răspuns: B, C, D
CM 149. Diagnosticul diferențial dintre abcesul palatin și chisturile

inflamatorii ale maxilarului suprainfectate, se face prin faptul
că:
A. Reacția serologică este pozitivă;
B. Evoluția acestora este de lungă durată;
C. Se însoțesc de prezența semnelor generale specifice;
D. Radiologic se obiectivează existența leziunii chistice;
E. Lipsesc semnele de inflamație acută.
Răspuns: B, D
CM 150. Diagnosticul diferențial al supurației spațiului palatinal se face

cu:
A. Chistul maxilar suprainfectat;
B. Goma luetică;
C. Chistul de maxilar în faza de exteriorizare;
D. Formațiuni tumorale ale fibromucoasei palatinale;
E. Formațiuni tumorale ale osului maxilar.
CM 151. Examenul cervico-facial în supurația spațiului corpului

mandibular relevă:
A. Tumefacție ce face corp comun cu marginea bazilară;
B. Tumefacția permite palparea marginii bazilare;
C. Tegumentele sunt hiperemiate;
D. Tegumentele sunt destinse, lucioase;
E. La palpare nu se constată fluctuență.
Răspuns: A, C, D
407
CM 152. Diagnosticul diferențial al abcesului perimandibular extern se
face cu:
A. Abcesul de spațiu submandibular;
B. Adenita supurată submandibulară;
C. Tumori suprainfectate ale corpului mandibular;
D. Flegmon difuz hemifacial;
E. Litiaza submandibulară supurată.
Răspuns: A, B, C
CM 153. Tratamentul abcesului peribazilar este:

A. Chirurgical;
B. Chirurgical și medicamentos;
C. Incizie cutanată cu lungime de 3-5 cm;
D. Presupune efectuarea unei incizii plasate submandibular, sub
marginea bazilară a mandibulei;
E. Include îndepărtarea factorului cauzal după dispariția
fenomenelor inflamatorii.
CM 154. Etiologia abcesului perimandibular este dată de:

B. Leziuni dento-parodontale cronice ale premolarilor inferiori;
C. Adenite supurate;
D. Leziuni dento-parodontale cronice ale molarilor inferiori;
E. Diseminarea infecției din spațiul submandibular.
Răspuns: B, D
CM 155. Diagnosticul diferențial al abcesului perimandibular se face cu:

A. Goma luetică din sifilisul terțiar;
B. Abcesul de lojă submandibulară;
C. Adenită cronică submandibulară;
D. Tumorile corpului mandibular suprainfectate;
E. Adenită acută supurată submandibulară.
Răspuns: B, D, E
408
CM 156. Tratamentul abcesului perimandibular:
A. Incizia orală este plasată în fundul de sac vestibular
mandibular;
B. Drenajul se obține cu ajutorul a două tuburi de politen fixate la
tegument;
C. După remisiunea fenomenelor inflamatorii acute este
obligatorie îndepărtarea factorului cauzal;
D. Tuburile de dren se suprimă după minim 24-48 de ore;
E. Incizia este tegumentară cu lungimea de 3-5 cm, plasată
submandibular.
CM 157. Principii de tratament în abcesul palatinal:

A. Drenajul cu meșă va fi suprimat după 48 de ore;
B. Tratamentul dintelui poate fi conservator sau radical;
C. Este necesară excizia unei porțiuni de fibromucoasă în „felie de
portocală”;
D. Incizia diferă în funcție de localizarea colecției purulente;
E. Tuburile de dren se suprimă după minim 24-48 de ore.
Răspuns: B, C, D
CM 158. Cel mai frecvent, supurațiile difuze oro-maxilo-faciale apar:

A. În urma abuzului de antibiotice;
B. La pacienți imunocompetenți;
C. În diabet;
D. Post radiochimioterapie;
E. La pacienți cu igiena orală deficitară.
CM 159. Simptomatologia flegmonului planșeului bucal, cuprinde:

A. Tumefacție masivă ce cuprinde regiunea submandibulară
bilateral;
B. Mucoasa bucală edemațiată, cu amprente dentare;
C. Tumefacția în masă a zonei geniene;
D. La palpare se decelează fluctuență;
E. Tegumentele capătă aspect marmorat, cu pete cianotice.
Răspuns: A, E
409
CM 160. Despre starea generală în flegmonul planșeului bucal, putem

afirma:
A. La debut, este nemodificată;
B. În evoluție, apare hiperventilație;
C. Pacientul prezintă bradicardie (40-60/min);
D. În evoluție, apare disociație puls-temperatură;
E. Apare frison fără stare febrilă.
Răspuns: B, D
CM 161. Despre starea generală în flegmonul planșeului bucal, putem

afirma:
A. În evoluție, apare hipoventilație;
B. La debut, pacientul prezintă frison urmat de acces febril
(40oC);
C. În evoluție, apare disociație puls-tensiune;
D. Există un trismus moderat;
E. La debut, pacientul prezintă tahicardie (120-140/min.).
Răspuns: B, E
CM 162. Faza submucoasă a abcesului vestibular este caracterizată prin:

A. Dureri intense;
B. Fibromucoasa din dreptul dintelui cauzal este congestionată și
edemațiată;
C. Simptomatologia dureroasă se ameliorează;
D. Tumefacție localizată;
E. Tumefacție fără limite precise.
Răspuns: C, D
CM 163. Diagnosticul diferențial al abcesului vestibular se face cu:

A. Abcesul de spațiu submandibular;
B. Tumori suprainfectate;
D. Chistul de maxilar suprainfectat;
E. Adenita acută supurată.
Răspuns: C, D
410
CM 164. Supurațiile spațiului palatinal au ca punct de plecare:

A. Incisivul lateral maxilar;
B. Incisivul central maxilar;
C. Premolarul 1 superior;
D. Caninul maxilar;
E. Molarii superiori.
Răspuns: A, C, E
CM 165. Paraclinic, în flegmonul planșeului bucal se evidențiază:

A. Leucocitoză (peste 10.000 de celule albe);
B. Scăderea VSH;
C. Creșterea cu peste 10% a numărului de neutrofile nesegmentate
(forme mature);
D. Creșterea glicemiei;
E. Reducerea valorii hemoglobinei.
Răspuns: A, D, E
CM 166. Diagnosticul diferențial al abceselor palatinale se face cu:

A. Abcesul de spațiu laterofaringian;
B. Tumorile fibromucoasei palatinale sau ale osului maxilar;
D. Chistul de maxilar suprainfectat;
E. Goma luetică.
Răspuns: B, D, E
CM 167. Sunt disfuncții de organ, în sepsisul cauzat de lipsa

tratamentului flegmonului planșeului bucal:
A. Hipotensiunea;
B. Scăderea INR sub 1,5;
C. Trombocitopenie;
D. Creșterea valorii bilirubinei;
E. Oligurie cronică.
Răspuns: C, D
411
CM 168. În supurația de spațiu al corpului mandibular, examenul
cervico-facial poate evidenția:
A. Congestia și edemațierea mucoasei în dreptul dintelui cauzal;
B. Stare generală alterată;
C. Febră, tahicardie;
D. Tumefacție ce face corp comun cu marginea bazilară;
E. Tegumente congestionate, destinse, lucioase.
Răspuns: D, E
CM 169. Diagnosticul diferențial în supurația de spațiu al corpului

mandibular se poate face cu:
A. Abcesul de lojă submandibulară;
B. Tumorile corpului mandibular suprainfectate;
C. Chistul de mandibulă în faza de exteriorizare;
D. Chistul de mandibulă suprainfectat;
E. Adenita acută supurată submandibulară.
Răspuns: A, B, E
CM 170. Sunt disfuncții de organ, în sepsisul cauzat de lipsa

tratamentului flegmonului planșeului bucal:
A. Hipertensiune;
B. Trombozitoza;
C. Scăderea valorii creatininei;
D. Creșterea INR peste 1,5;
E. Oligurie acută.
Răspuns: D, E
CM 171. Flegmonul de plașeu poate determina în evoluție:

A. Hipertensiune malignă;
B. Tromboflebita septică a sinusului cavernos;
C. Endocardită;
D. Mediastinite acute;
E. Pneumotorax.
Răspuns: B, D
412
CM 172. Flegmonul planșeului bucal se poate extinde spre următoarele
spații:
A. Submandibular;
B. Laterofaringian;
C. Sublingual;
D. Submentonier;
E. Infratemporal.
Răspuns: B, E
CM 173. Despre tumefacția din flegmonul difuz de planșeu bucal sunt

A. Este masivă și se întinde de la un gonion la celălalt, cuprinzând
toate spațiile fasciale ale gâtului;
B. La palpare, tumefacția are o duritate „lemnoasă”, cu zone de
fluctuență;
C. În evoluție apar crepitații la palpare;
D. Tegumentele capătă aspect marmorat;
E. La periferie apare un edem localizat de însoțire, ce se extinde
genian, supraclavicular și presternal.
Răspuns: C, D
CM 174. Se face diagnosticul diferențial între flegmonul de planșeu

bucal și adenopatia metastatică, în faza de suprainfecție, de
nivel:
A. Ia;
B. Ib;
C. IIa;
D. IIb;
E. III.
Răspuns: A, B
CM 175. În urma drenajului flegmonului planșeului bucale, se evacuează

o cantitate variabilă de lichid:
A. Abundent de puroi;
B. Sero-sanguinolent;
C. Putrid;
D. Redus de puroi;
413
E. Sero-necrotic.
Răspuns: C, D, E
CM 176. Pentru drenaj, în flegmonul planșeului bucal:

A. Se utilizează câte un tub de politen pentru fiecare lojă
explorată;
B. Tuburile se securizează la tegument cu fire neresorbabile;
C. Se recomandă irigații antiseptice abundente, de 2-3 ori pe zi,
alternând soluțiile utilizate;
D. Plaga chirurgicală nu se suturează;
E. Tuburile se mențin timp de minim 4-5 zile.
Răspuns: B, D, E
CM 177. Alegerea tipului de lambou pentru plastia comunicării oro-

sinuzale se va realiza în funcție de:
A. Mărimea defectului;
B. Localizarea defectului;
C. Disponibilitatea pacientului de a se prezenta la controale
ulterioare;
D. Prezența/absența dinților;
E. Cantitatea țesuturilor disponibile.
CM 178. În deschiderea sinuzală medie, se administrează:

A. Indobufen;
B. Cefalosporine;
C. Macrolide;
D. Lincomicine;
E. β-lactamine.
CM 179. Manifestările clinice orbitale în fracturile de maxilar, cuprind:

A. Hematoame palpebrale superioare, chemosis conjunctivo-
bulbar;
B. Exo- sau enoftalmie;
C. Diplopie;
414
D. Epifora – denotă leziuni ale nervului facial;
E. Pareza pleoapei inferioare – presupune implicarea oaselor
proprii nazale.
Răspuns: B, C
CM 180. Sunt semne clinice ale fracturilor de malar anterioare cu

deplasare:
A. Înfundarea reliefului osos al arcadei temporo-zigomatice, cu
perceperea unei discontinuități osoase „în treaptă”;
B. Limitarea mișcărilor mandibulare, care este mult mai evidentă
decât în fracturile posterioare;
C. Asimetrie facială prin înfundarea reliefului malar;
D. Exoftalmie (prin deformarea pereților orbitei);
E. Crepitații gazoase datorate emfizemului subcutanat.
Răspuns: C, E
CM 181. Sunt semne clinice de întrerupere a continuității osoase, în

fracturile de mandibulă:
A. Jenă în deglutiție;
B. Crepitații osoase;
C. Modificări ale rapoartelor de ocluzie;
D. Masticație imposibilă;
E. Tulburări de sensibilitate pe traiectul nervului alveolar inferior.
Răspuns: B, C
CM 182. Sunt semne clinice orale asociate leziunii traumatice, în

fracturile de mandibulă:
A. Modificări ale rapoartelor de ocluzie;
B. Plăgi perimandibulare;
C. Luxații și fracturi dentare;
D. Crepitații osoase;
E. Hemoragii.
Răspuns: C, E
415
CM 183. Diagnosticul diferențial în flegmonul difuz hemifacial se face
cu:
A. Abcesul genian;
B. Supurațiile spațiilor fasciale ale planșeului bucal;
C. Adenopatiile de nivel I suprainfectate;
D. Osteomielita maxilarului;
E. Tumorile benigne/maligne suprainfectate.
Răspuns: A, E
CM 184. Inciziile cutanate în tratamentul chirurgical al flegmonului

difuz hemifaciale vor fi plasate:
A. Vestibular;
B. Laterocervical;
C. Submandibular;
D. Maseterin;
E. Temporal.
Răspuns: C, E
CM 185. Sunt semne clinice cervico-faciale asociate leziunii traumatice,

în fracturile de mandibulă:
A. Tulburări de sensibilitate pe traiectul nervului facial;
B. Hematoame și plăgi ale mucoasei fixe și mobile;
C. Hemoragii;
D. Edemul părților moi;
E. Echimoze.
Răspuns: C, D, E
CM 186. Dinții din focarul de fractură mandibulară se extrag în

momentul imobilizării în următoarele situații:
A. Dinți ce prezintă fracturi corono-radiculare și care sunt
irecuperabili din punct de vedere stomatologic;
B. Dinți luxați în urma traumatismului, cu mobilitate gradul I/II;
C. Molari de minte incluși în grosimea osului, care nu împiedică
reducerea și contenția;
D. Dinți din focarul de fractură care contribuie la stabilizarea
fragmentelor, dar prezintă focare cronice periapicale;
E. Dinți care împiedică reducerea fragmentelor în poziție corectă.
416
Răspuns: A, E
CM 187. Dinții din focarul de fractură mandibulară se conservă în

A. Molari de minte incluși în grosimea osului, care nu împiedică
reducerea și contenția;
B. Dinții integri sau care prezintă fracturi coronare ce pot fi
restaurate prin tratamente odontale sau protetice specifice;
C. Dinți din focarul de fractură care contribuie la stabilizarea
fragmentelor, cu focare cronice periapicale;
D. Dinți semiincluși, situați în focarul de fractură – mai ales
molarul trei;
E. Dinți care împiedică reducerea fragmentelor în poziție corectă.
Răspuns: A, B
CM 188. Sunt tulburări morfologice în cadrul semnelor clinice comune

fracturilor de maxilar:
A. Echimoze și plăgi ale fibromucoasei orale;
B. Înfundarea etajului superior al feței;
C. Hematoame, echimoze, excoriații și plăgi ale tegumentelor
cervico-faciale;
D. Diminuarea diametrelor transversale și/sau verticale ale feței;
E. Edem post-traumatic facial important.
Răspuns: C, E
CM 189. Sunt tulburări ocluzale în cadrul semnelor clinice comune

fracturilor de maxilar:
A. Atipice, în cazul fracturilor parțiale, mixte și comunitive;
B. În plan sagital – ocluzie deschisă frontală și contacte premature
la nivelul molarilor;
C. În plan transversal – ocluzie încrucișată, atunci când există și
deplasări laterale;
D. În plan vertical – ocluzie inversă la nivelul grupului frontal;
E. Fracturi coronare sau corono-radiculare.
Răspuns: A, C
417
CM 190. Diagnosticul diferențial dintre chistul dermoid și limfangiomul
chistic al planșeului bucal se face prin faptul că, acesta din
urmă:
A. Este prezent la naștere sau în primii ani de viață;
B. Prezintă semne caracteristice de supurație;
C. Localizare paramediană;
D. Interesează părțile moi supraiacente;
E. Frecvent aspect polichistic.
Răspuns: A, D, E
CM 191. Diagnosticul diferențial dintre chistul dermoid și tumorile

glandelor sublinguale se face prin faptul că, acestea din urmă:
A. Au consistență fluctuentă;
B. Sunt situate paramedian;
C. Se mobilizează odată cu glanda;
D. Au aspect polichistic;
E. Au tendința de infiltrare.
Răspuns: B, C
CM 192. Diagnosticul diferențial al chistului dermoid situat sub planul

m. milohioidian se poate face cu:
A. Supurațiile lojei sublinguale;
B. Chistul teratoid;
C. Adenita submentonieră;
D. Ranula sublinguală;
E. Chistul canalului tireoglos.
Răspuns: C, E
CM 193. Diagnosticul diferențial al ranulei sublinguale se face cu:

A. Supurația spațiului submentonier;
B. Chistul dermoid;
C. Hemangioame ale planșeului bucal;
D. Dilatații chistice ale canalului Stenon;
E. Adenomul glandei sublinguale.
Răspuns: B, C, E
418
CM 194. Despre ranula „în bisac” putem afirma:
A. Se mai numește ranula subhioidiană;
B. Formațiunea chistică cu conținut salivar trece loja
submentonieră;
C. Apare formată din trei compartimente (sublingual,
submentonier, subhioidian);
D. Are forma unei “clepsidre” cu conținut lichidian;
E. Se dezvoltă exclusiv sub mușchiul milohioidian.
Răspuns: B, D
CM 195. Diagnosticul diferențial dintre ranula sublinguală și chistul

dermoid se face prin faptul că, acesta din urmă:
A. Are localizare mediană;
B. Apare mai rar în planșeul anterior;
C. Are aspect de masă nodulară;
D. Are consistență păstoasă;
E. Tumefacția este legată de orarul meselor.
Răspuns: A, D
CM 196. Despre tratamentul ranulei sublinguale, sunt adevărate

afirmațiile:
A. Marsupializarea este tratamentul de primă intenție;
B. Abordul chirurgical este oral;
C. Extirparea este facilă, datorită lipsei aderenței la țesuturile
adiacente;
D. Necesită abord chirurgical mixt;
E. Marsupializarea are dezavanatajul apariției frecvente a
recidivelor.
Răspuns: B, E
CM 197. Diagnosticul diferențial în osteomielita supurată cronică se face

cu:
A. Osteoperiostita;
B. Osteita;
C. Supurații periosoase;
D. Displazii fibroase;
E. Osteomielite cronice specifice.
419
Răspuns: D, E
CM 198. Tratamentul osteomielitei acute supurate include:

A. Corticotomia;
B. Drenajul colecției purulente;
C. Explorarea fistulelor;
D. Aplicarea pe suprafața osoasă a perlelor acrilice cu
gentamicină;
E. Irigații abundente cu soluții antiseptice.
Răspuns: B, C, E
CM 199. Diagnosticul diferențial al papilomului oral se face cu:

A. Mucocel;
B. Fibromul mucoasei orale;
C. Forma de debut a tumorilor maligne de mezostructură;
D. “Botriomicomul”;
E. Forme de debut ale tumorilor maligne de tip sarcom verucos.
Răspuns: B, D
CM 200. Despre papilomul sino-nazal, sunt adevărate afirmațiile:

A. Este practic asimptomatic;
B. Prezintă patru variante histopatologice;
C. Cel cu celule cilindrice prezintă risc de malignizare de 15%;
D. Se face diagnosticul diferențial cu forma de debut a tumorilor
maligne de mezostructură;
E. Necesită tratament chirurgical de extirpare.
Răspuns: A, D, E
CM 201. Sunt variante histopatologice ale papilomului sino-nazal:

A. Inversat;
B. Scuamos;
C. Slab diferențiat;
D. Spinos;
E. Cu celule cilindrice.
Răspuns: A, B, E
420
CM 202. Diagnosticul diferențial al chistului dentiger se face cu:
A. Keratochistul odontogen dentiger;
B. Fibromul ameloblastic;
C. Tumora odontogenă adenomatoidă – pentru localizările
posterioare;
D. Ameloblastomul;
E. Keratochistul odontogen primordial.
Răspuns: A, B, D
CM 203. Factori etiologici implicați în apariția comunicării oro-sinusale

sunt:
A. Chistectomii efectuate la nivelul procesului alveolar
mandibular;
B. Procese patologice infecțioase nespecifice localizate la nivelul
procesului alveolar maxilar;
C. Rezecții apicale la nivelul procesului alveolar maxilar;
D. Tuberculoza procesului alveolar maxilar;
E. Luesul procesului alveolar mandibular.
Răspuns: B, C, D
CM 204. Comunicarea oro-sinusală imediată se diagnostichează pe baza

următoarelor criterii:
A. Prezența orificiului fistulos la nivelul crestei alveolare;
B. Proba Valsalva negativă;
C. Sângerare mai abundentă din alveola postextracțională;
D. Senzație de „cădere în gol” la explorarea alveolei cu stiletul
butonat;
E. Prezența unui fragment osos atașat de apexul dintelui care a
fost extras.
Răspuns: C, D, E
CM 205. Comunicarea oro-sinuzală veche se diagnostichează pe baza

următoarelor criterii:
A. Prezența orificiului fistulos la nivelul crestei alveolare;
B. Proba Valsalva pozitivă;
C. Sângerare mai abundentă din alveola postextracțională;
421
D. Senzație de „cădere în gol” la explorarea alveolei cu stiletul
butonat;
E. Prezența unui fragment osos atașat de apexul dintelui care a
fost extras.
Răspuns: A, B
CM 206. În comunicarea oro-sinuzală imediată de dimensiuni medii se

impune aplicarea următoarelor măsuri terapeutice:
A. Sutura margino-marginală a gingivomucoasei alveolei
postextracționale;
B. Aplicarea supralveolar a unei meșe iodoformate;
C. Aplicarea plăcii palatinale de protecție;
D. Plastia comunicării cu lambou vestibular;
E. Nu este necesar tratament chirurgical.
Răspuns: A, B, C
CM 207. Profilaxia sinuzitei maxilare în comunicările oro-sinuzale

imediate se face cu:
A. Chinolone;
B. Antituberculoase;
C. Cefalosporine;
D. Sulfamide;
E. Macrolide.
Răspuns: C, E
CM 208. Alegerea tipului de lambou pentru plastia comunicării oro-

sinuzale se va realiza în funcție de:
A. Mărimea vestibulului bucal;
B. Starea țesuturilor disponibile;
C. Prezența sau absența dinților;
D. Prezența lucrărilor fixe;
E. Edentații totale protezate sau neprotezate.
422
CM 209. Despre aspectul radiologic al variantei cu extensie laterală a
chistului folicular, putem afirma:
A. Poate circumscrie radiologic dintele;
B. Prezentă în cazul unui molar de minte inferior semiinclus;
C. Radiotransparența interesează doar porțiunea mezială a
dintelui;
D. Radiotransparență uniloculară suprapusă peste bifurcația
rădăcinilor molarului de minte inferior;
E. Radiotransparența interesează doar porțiunea distală a dintelui.
Răspuns: B, E
CM 210. Despre tratamentul chistului folicular, sunt adevărate

afirmațiile:
A. Constă în chistectomie;
B. Pentru chisturile de mici dimensiuni se poate practica
marsupializarea;
C. Recidivele sunt frecvente chiar și după îndepărtarea completă;
D. Prezintă un risc moderat de transformare în ameloblastom;
E. Există descrise cazuri de transformare a epiteliului chistic în
carcinom bazocelular.
Răspuns: A, D
CM 211. Semne clinice de întrerupere a continuității osoase în fracturile

de mandibulă sunt:
A. Durere spontană sau provocată la mișcările mandibulei sau la
examenul clinic;
B. Edemul părților moi;
C. Crepitații osoase;
D. Modificări ale raporturilor de ocluzie;
E. Mobilitatea anormală a fragmentelor osoase.
Răspuns: C, D, E
CM 212. Semne clinice orale asociate leziunii traumatice în fracturile de

mandibulă sunt:
A. Edemul părților moi;
B. Tulburări de sensibilitate pe traiectul nervului alveolar inferior;
C. Luxații sau fracturi dentare;
423
D. Plăgi perimandibulare;
E. Hematoame ale mucoasei fixe și mobile orale.
Răspuns: C, E
CM 213. Palparea efectuată pentru a evidenția prezența focarelor de

fractură mandibulare poate releva:
A. Tulburări de sensibilitate pe traiectul nervului alveolar inferior;
B. Discontinuitate osoasă;
C. Decalaje între fragmente;
D. Puncte dureroase;
E. Hematoame perimandibulare.
Răspuns: B, C, D
CM 214. Extracția dinților din focarul de fractură mandibulară în

momentul imobilizării este recomandată în următoarele situații:
A. Dinți care împiedică reducerea fragmentelor în poziție corectă;
B. Dinți semincluși;
C. Dinți care prezintă fracturi corono-radiculare și sunt
irecuperabili din punct de vedere stomatologic;
D. Molari de minte complet incluși în grosimea osului, care nu
împiedică contenția și reducerea fracturii;
E. Dinți luxați în urma traumatismului, cu mobilitate excesivă.
Răspuns: A, C, E
Bibliografie: Manual pentru rezidențiat, vol. 2, pag. 626 - 627
CM 215. Extracția dinților din focarul de fractură mandibulară la 12-15

zile de la imobilizarea intermaxilară este recomandată în
A. Dinți din focarul de fractură care contribuie la stabilizarea
fragmentelor și care prezintă distrucții corono-radiculare,
focare cronice periapicale sau fracturi interradiculare;
B. Dinți semiincluși;
C. Dinți cu fracturi corono-radiculare irecuperabili din punct de
vedere stomatologic;
D. Molari de minte complet incluși în grosimea osului, care nu
împiedică contenția și reducerea fracturii;
E. Dinți luxați în urma traumatismului, cu mobilitate excesivă.
Răspuns: A, B
424
CM 216. Dinții din focarul de fractură mandibulară se conservă în

A. Când contribuie la stabilizarea fragmentelor, dar prezintă
distrucții corono-radiculare, focare cronice periapicale, fracturi
interradiculare;
B. Când prezintă fracturi coronare ce pot fi restaurate prin
tratamente odontale sau protetice specifice;
C. Când sunt semiincluși;
D. Când sunt luxați în urma traumatismului și prezintă mobilitate
excesivă;
E. Molarii de minte complet incluși în grosimea osului, care nu
împiedică contenția și reducerea fracturii.
Răspuns: B, E
CM 217. În fracturile de malar anterioare fără deplasare apar

următoarele semne clinice:
A. Înfundarea reliefului malar;
B. Denivelare „în treaptă” la nivelul crestei zigomato-alveolare;
C. Puncte dureroase la palparea la nivelul suturilor osului
zigomatic;
D. Exoftalmie;
E. Discretă hipoestezie în teritoriul nervului infraorbital.
Răspuns: C, E
CM 218. În fracturile anterioare de malar cu deplasare apar următoarele

tulburări funcționale:
A. Exoftalmie;
B. Diplopie;
C. Limitarea mobilității mandibulei;
D. Enoftalmie;
E. Strabism.
Răspuns: B, E
425
CM 219. În fracturile de malar posterioare fără deplasare apar
următoarele semne clinice:
A. Înfundarea reliefului malar;
B. Denivelare „în treaptă” la nivelul crestei zigomato-alveolare;
C. Discretă echimoză sau escoriație în dreptul arcadei temporo-
zigomatice;
D. Palpare moderat dureroasă la nivelul arcadei temporo-
zigomatice;
E. Discretă hipoestezie în teritoriul nervului infraorbitar.
Răspuns: C, D
CM 220. În fracturile posterioare de malar cu deplasare, examenul clinic

poate evidenția:
A. Diplopie;
B. Înfundarea reliefului osos al arcadei temporo-zigomatice;
C. Echimoza periorbitară;
D. Discretă echimoză sau escoriație în dreptul arcadei temporo-
zigomatice;
E. Limitarea mișcărilor mandibulare.
Răspuns: B, D, E
CM 221. Chistul dermoid se poate localiza la nivelul:

A. Limbii;
B. Planșeului bucal;
C. Orbitei;
D. Fosei nazale;
E. Palatului dur.
Răspuns: A, B
CM 222. Despre chistul dermoid oral sunt adevărate următoarele

afirmații:
A. Are creștere lentă;
B. Variază în dimensiuni de la câțiva milimetri la 5-6 cm;
C. Se dezvoltă sub planul mușchiului milohioidian;
D. Destinde mucoasa acoperitoare;
E. Este mobil pe planurile adiacente.
Răspuns: A, D, E
426
Bibliografie: Manual pentru rezidențiat, vol. 2, pag. 629- 630
CM 223. Diagnosticul diferențial al chistului dermoid cu localizare în

planșeul bucal se face cu:
A. Ranula suprahioidiană;
B. Chistul teratoid;
C. Adenopatia metastatică submentonieră;
D. Limfangiomul chistic al planșeului bucal;
E. Chistul de canal tireoglos.
Răspuns: B, D
CM 224. Diagnosticul diferențial al chistului dermoid situat sub planul

mușchiului milohioidian se poate face cu:
A. Ranula sublinguală;
B. Supurațiile lojei sublinguale;
C. Tumorile glandei sublinguale;
D. Abcesul lojei submentoniere;
E. Adenita submentonieră.
Răspuns: D, E
CM 225. Următoarele afirmații despre tratamentul chistului dermoid

sunt adevărate:
A. Este chirurgical și medicamentos;
B. Extirparea este de multe ori dificilă;
C. Recidivele după extirpare sunt frecvente;
D. Pentru formele de mari dimensiuni este necesar abordul mixt;
E. Constă în incizie, evacuare, drenaj.
Răspuns: B, D
CM 226. Următoarele afirmații despre chistul branhial sunt adevărate:

A. Este localizat de-a lungul mușchiului omohioidian;
B. Derivă din incluzia epitelială restantă a unui pliu ectodermic al
celei de-a doua fante branhiale;
C. Mecanismul etiologic este identic cu cel al chistului de canal
tireoglos;
D. Este mai frecvent la sexul feminin;
E. Apare în special la adolescenți sau adulți tineri.
427
Răspuns: D, E
CM 227. Despre chistul branhial sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Are o perioadă scurtă de latență;
B. Se prezintă ca o masă cervicală situată pre- și sub-
sternocleidomastoidian;
C. Unele studii statistice arată că 2/3 din chisturile branhiale apar
pe partea dreaptă;
D. Se dezvoltă rapid volumetric în aproximativ 1-3 săptămâni;
E. Uneori, pacienții fac o corelație între o infecție acută a căilor
aeriene inferioare și debutul creșterii rapide a chistului
branhial.
Răspuns: B, D
CM 228. Chistul branhial se poate localiza:

A. Submandibular;
B. Periangulomandibular;
C. Pre- și sub-sternocleidomastoidian;
D. Submentonier;
E. În 1/3 inferioară a mușchiului sternocleidomastoidian.
Răspuns: B, C, E
CM 229. Din punct de vedere clinic, chistul branhial prezintă

următoarele caracteristici:
A. Dimensiuni variabile;
B. Poate ajunge până la 8-10 mm;
C. Tegumentele acoperitoare sunt modificate;
D. Consistență moale sau fluctuentă la palpare;
E. Se mobilizează cu mișcările capului și la deglutiție.
Răspuns: A, D
CM 230. Chistul branhial poate avea rapoarte cu următoarele structuri

anatomice:
A. Artera carotidă externă;
B. Artera carotidă comună;
C. Artera carotidă internă;
428
D. Pântecele anterior al mușchiului digastric;
E. Vârful apofizei stiloide.
Răspuns: A, C, E
CM 231. Diagnosticul diferențial al chistului branhial se face cu:

A. Hemangioamele cervicale;
B. Adenopatiile metastatice cervicale;
C. Adenopatiile din limfoame;
D. Adenitele acute nespecifice;
E. Tumorile glomusului carotidian.
Răspuns: B, C, E
CM 232. La palpare, ranula sublinguală:

A. Prezintă consistență fluctuentă;
B. Este nedureroasă;
C. Aderă la corticala linguală;
D. Nu aderă la planurile profunde;
E. Pe măsură ce crește în volum, ranula ridică mucoasa planșeului
bucal.
Răspuns: A, B
CM 233. Despre ranula „în bisac” sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Se prezintă clinic ca o formațiune chistică localizată
paramedian în planșeul bucal;
B. Apare ca fiind formată din două compartimente situate
deasupra și sub mușchiul geniohioidian;
C. Are forma unei clepsidre;
D. Bombează submentonier sau/și submandibular;
E. Se poate dezvolta numai sub mușchiul milohioidian.
Răspuns: C, D, E
CM 234. Diagnosticul diferențial al ranulei suprahioidiene se face cu:

A. Tumorile maligne ale mucoasei planșeului bucal;
B. Supurațiile de spațiu submentonier;
C. Tumorile maligne ale glandei sublinguale;
D. Chistul teratoid;
429
E. Supurația de spațiu submandibular.
Răspuns: B, E
CM 235. Granulomul piogen:

A. Este o hipertrofie reactivă a mucoasei cavității orale;
B. Este o masă pseudotumorală pediculată sau sesilă;
C. Poate avea dimensiuni de la câțiva milimetri la câțiva
centimetri;
D. Are consistență fermă la palpare;
E. Este nedureros la palpare.
Răspuns: B, C, E
CM 236. Granulomul piogen se poate localiza la nivelul:

A. Mucoasei labiale;
B. Mucoasei palatinale;
C. Mucoasei linguale;
D. Mucoasei jugale;
E. Mucoasei planșeului bucal.
Răspuns: A, C, D
CM 237. Granulomul gravidei:

A. Are o incidență crescută în trimestrul I de sarcină;
B. Etiologia probabilă este de natură hormonală, prin creșterea
nivelului testosteronului;
C. Se mai numește tumoră de sarcină;
D. Factorii cauzali pot include igiena orală deficitară;
E. Involuează după naștere.
Răspuns: C, D, E
CM 238. Diagnosticul diferențial al epulisului granulomatos se face cu:

A. Fibromul osifiant periferic;
B. Granulomul central cu celule gigante;
C. Tumorile maligne ale mucoasei crestei alveolare;
D. Papilomul mucoasei orale;
E. Fibromul mucoasei orale.
Răspuns: A, C
430
CM 239. Despre tratamentul granulomului piogen gingival sunt

A. Constă în extirpare chirurgicală cu margini se siguranță de
aproximativ 2 cm;
B. Excizia nu interesează periostul;
C. Se practică chiuretajul osos până în țesut sănătos dacă osul este
demineralizat;
D. Este obligatorie extracția dinților adiacenți leziunii;
E. Plaga postoperatorie se vindecă per secundam.
Răspuns: C, E
CM 240. Următoarele afirmații despre tratamentul botriomicomului sunt

adevărate:
A. Constă în extirpare chirurgicală împreună cu țesut adiacent
clinic normal;
B. Este necesară identificarea și îndepărtarea factorului iritativ
local;
C. Plaga postoperatorie se vindecă de obicei per secundam;
D. Plaga postoperatorie se închide de obicei prin sutură primară;
E. Recidivele sunt frecvente.
Răspuns: A, B, D
CM 241. Granulomul periferic cu celule gigante:

A. Se mai numește epulis congenital;
B. Este o leziune hipertrofică cu aspect pseudotumoral;
C. Este localizat la nivelul crestei alveolare;
D. Nu are etiologie iritativă;
E. Derivă din periost și din structurile ligamentului periodontal.
Răspuns: C, E
CM 242. Granulomul periferic cu celule gigante prezintă următoarele

caracteristici clinice:
A. Aspect asemănător unei tumori vasculare, la pacienții dentați;
B. Dimensiuni de aproximativ 2 cm;
C. Este frecvent pediculată;
431
D. Culoare roșie-violacee;
E. Consistență dură.
Răspuns: B, D
CM 243. Diagnosticul diferențial în granulomul periferic cu celule

gigante se face cu:
A. Botriomicomul;
B. Granulomul central cu celule gigante;
C. Granulomul piogen gingival;
D. Epulisul fissuratum;
E. Epulisul fibros.
Răspuns: C, E
CM 244. Următoarele afirmații despre tratamentul granulomului

periferic cu celule gigante sunt adevărate:
A. Constă în extirpare chirurgicală cu margini de siguranță de
aproximativ 2 cm;
B. Excizia nu interesează periostul;
C. Este necesară îndepărtarea prin chiuretaj a țesutului parodontal
din care derivă leziunea;
D. Se poate opta pentru îndepărtarea factorilor iritativi locali;
E. Plaga postoperatorie se vindecă per secundam.
Răspuns: C, E
CM 245. Papilomul:
A. Afectează una din 500 persoane;
B. Are prevalență în funcție de sex;
C. Afectează mai frecvent grupa de vârstă cuprinsă între 40 și 60
ani;
D. Poate apărea la orice vârstă, inclusiv la copii;
E. Prezintă o incidență mare la nivelul populației generale.
Răspuns: D, E
CM 246. Papilomul are următoarele caracteristici clinice:

A. Este o formațiune tumorală nodulară;
B. Este sesilă, uneori pediculată;
432
C. Are dimensiuni mici, de maximum 0,5 – 1 cm;
D. Consistență dură;
E. Suprafața formațiunii tumorale este neregulată.
Răspuns: C, E
CM 247. Următoarele afirmații despre papilomul sino-nazal sunt

adevărate:
A. Se localizează la nivelul mucoasei cavității nazale sau
sinusurilor paranazale;
B. Atunci când se localizează la nivelul sinusurilor paranazale,
interesează în special sinusul etmoidal;
C. Este practic asimptomatic;
D. Este descoperit de cele mai multe ori întâmplător, la un examen
radiografic;
E. Este descoperit de cele mai multe ori întâmplător, la un examen
endoscopic sinuzal.
Răspuns: A, C, E
CM 248. Papilomul sino-nazal prezintă următoarele variante

histopatologice:
A. Papilom keratinizat;
B. Papilom scuamos;
C. Papilom inversat;
D. Papilom cu celule rotunde;
E. Papilom cu celule cilindrice.
Răspuns: B, C, E
CM 249. Papilomul oral trebuie diferențiat de:

A. Epulisul fibros;
B. Fibromul osifiant periferic;
C. Granulomul piogen;
D. Formele de debut ale tumorilor maligne de tip carcinom
verucos;
E. Fibromul mucoasei orale.
Răspuns: C, D, E
433
CM 250. Papilomul sino-nazal trebuie diferențiat de:
A. Mucocel sau sialochist sino-nazal;
B. Granulom piogen;
C. Forme de debut ale tumorilor maligne de tip carcinom
spinocelular;
D. Forme de debut ale tumorilor maligne ale mucoasei sino-
nazale;
E. Fibrom.
Răspuns: A, D
CM 251. Keratochistul odontogen:

A. Este considerat de către unii autori ca fiind o tumoră chistică
benignă;
B. A fost denumit și chist primordial;
C. Este o entitate ce derivă din tubul neural;
D. Prezintă un mecanism de dezvoltare legat de creșterea presiunii
osmotice intrachistice;
E. Reprezintă aproximativ 5-10% din totalul chisturilor
odontogene.
Răspuns: A, B, E
CM 252. Keratochisturile odontogene:

A. Apar mai ales la persoane în vârstă;
B. Sunt mai frecvente la sexul masculin;
C. Apar la copii, de obicei în contextul sindromului Gorlin;
D. Se localizează cel mai frecvent la mandibulă;
E. La maxilar pot apărea în dreptul premolarilor.
Răspuns: B, C, D
CM 253. Din punct de vedere clinic, keratochistul odontogen se

A. Dimensiuni variate;
B. Induc mobilitatea dinților adiacenți de la începutul dezvoltării
sale;
C. Induc tulburări senzitive în teritoriu;
D. Prezintă tendința la extindere mai mult în plan mezio-distal;
E. La mandibulă, liza corticalelor osoase se produce în special
434
spre vestibular în zona laterală.
Răspuns: A, D
CM 254. Keratochistul odontogen primordial derivă din:

A. Epiteliul adamantin redus;
B. Celulele tubului neural;
C. Resturile Serres;
D. Sacul folicular;
E. Celulele bazale ale epiteliului oral.
Răspuns: C, E
CM 255. Din punct de vedere radiologic, keratochisturile odontogene

prezintă umătoarele caracteristici:
A. Frecvent apare resorbția rădăcinilor dinților adiacenți erupți pe
arcadă;
B. Uneori se evidențiază un dinte neerupt, situat complet
intralezional;
C. Apar sub forma unor leziuni osoase radiotransparente cu limite
nete;
D. Pot fi uniloculare sau multiloculare;
E. Prezența dintelui intralezional este sugestivă pentru un
keratochist odontogen primordial.
Răspuns: A, C, D
CM 256. Keratochistul odontogen dentiger trebuie diferențiat de:

A. Chistul rezidual;
B. Chistul folicular;
C. Ameloblastom;
D. Chistul parodontal lateral;
E. Fibromul ameloblastic.
Răspuns: B, C, E
CM 257. Keratochistul odontogen primordial unilocular trebuie

diferențiat de:
A. Tumora odontogenă adenomatoidă;
B. Cavitatea osoasă idiopatică;
435
C. Chistul folicular;
D. Mixomul odontogen;
E. Tumora centrală cu celule gigante.
Răspuns: A, B
CM 258. Keratochistul odontogen primordial multilocular trebuie

diferențiat de:
A. Cavitatea osoasă idiopatică;
B. Ameloblastom;
C. Chistul rezidual;
D. Mixomul odontogen;
E. Tumora centrală cu celule gigante.
Răspuns: B, D, E
CM 259. În keratochisturile odontogene de mari dimensiuni se indică:

A. Chistectomia;
B. Marsupializarea;
C. Rezecția osoasă marginală;
D. Rezecția osoasă segmentară;
E. Rezecția apicală.
Răspuns: B, C, D
CM 260. Despre tratamentul keratochisturilor odontogene prin

chistectomie sunt adevărate următoarele afirmații:
A. Se indică în keratochisturile de mari dimensiuni;
B. Se indică ca primă intenție curativă pentru keratochisturi de
dimensiuni relativ mici;
C. Constă în îndepărtarea în totalitate a membranei chistice;
D. Este necesar un abord care să permită o vizibilitate
intraoperatorie optimă;
E. În rare cazuri este necesar abordul cervical.
Răspuns: B, C, D
CM 261. Rezecția osoasă marginală sau segmentară în tratamentul

keratochistului odontogen este indicată în următoarele situații:
A. Când leziunea a erodat corticala osoasă;
436
B. Când keratochistul este de mari dimensiuni;
C. Când au existat recidive multiple după chistectomie;
D. Când keratochistul este de mici dimensiuni;
E. Dacă s-a produs fractura în os patologic.
Răspuns: B, C, D
CM 262. Factorii de risc pentru recidiva keratochisturilor odontogene

sunt:
A. Îndepărtarea chistului monobloc;
B. Keratochistul odontogen primordial;
C. Keratochisturile de mici dimensiuni;
D. Keratochisturile uniloculare;
E. Keratochisturile care au erodat corticalele osoase.
Răspuns: B, E
CM 263. Chistul folicular:

A. Apare prin transformarea chistică a sacului folicular care
înconjură coroana unui dinte neerupt;
B. Se numește și chist dentiger;
C. Apare frecvent la nivelul oaselor maxilare;
D. Reprezintă aproximativ 20% din totalul chisturilor inflamatorii;
E. Este întotdeauna atașat la joncțiunea smalț-cement a acestui
dinte.
CM 264. Varianta „circumferențială” a chistului folicular prezintă

următoarele aspecte radiologice:
A. Se prezintă ca o radiotransparență care se extinde spre
porțiunea coronară a dintelui;
B. Radiotransparența respectă joncțiunea amelo-dentinară a
coletului dentar;
C. Radiotransparența respectă joncțiunea amelo-dentinară a
coletului dentar;
D. Nu deplasează dintele de la nivelul căruia derivă;
E. Poate induce resorbția rădăcinilor dinților adiacenți cu care
vine în contact.
Răspuns: C, E
437
CM 265. Diagnosticul diferențial al chistului folicular se poate face cu:

A. Tumora odontogenă adenomatoidă;
B. Fibromul osifiant;
C. Ameloblastomul;
D. Fibromul ameloblastic;
E. Keratochistul odontogen dentiger.
CM 266. Chistul periapical este inițial asimptomatic, fiind prezente

uneori semne clinice, cum ar fi:
A. Teste de vitalitate pozitive ale dinților cauzali;
B. Deformarea vestibulului bucal sau palatului;
C. Sensibilitate la percuția în ax a dintelui/ dinților cauzali;
D. Jenă dureroasă la palparea vestibulului bucal în dreptul
apexului dintelui/ dinților cauzali;
E. Semnul lui Dupuytren.
Răspuns: C, D
CM 267. La pacientul cu chist periapical, palparea vestibulului bucal

poate evidenția:
A. Jenă dureroasă în dreptul apexului dintelui/ dinților cauzali;
B. Crepitații;
C. Orificiu de fistulă;
D. Consistență de „minge de celuloid”;
E. Consistență de „coajă de ou spart”.
Răspuns: A, D, E
CM 268. Suprainfectarea chistului periapical determină evoluția spre:

A. Abces palatinal;
B. Abces de spațiu fascial primar;
C. Abces vestibular;
D. Adenită;
E. Abces de spațiu fascial secundar.
Răspuns: A, B, C
438
CM 269. Radiologic, chistul periapical prezintă următoarele
caracteristici:
A. Radiotransparență periapicală imprecis delimitată;
B. Radiotransparență paraapicală bine delimitată;
C. Radiotransparență periapicală rotundă sau ovalară;
D. Radiotransparență ce prezintă uneori un contur radioopac
datorat fenomenelor de scleroză perichistică;
E. Apexurile dinților implicați sunt incluse în cavitatea chistică.
Răspuns: C, D, E
CM 270. Următoarele afirmații despre tratamentul chistului periapical

sunt adevărate:
A. În chisturile de dimensiuni mici și medii, dacă dintele cauzal
prezintă mai puțin de 1/3 din rădăcină inclusă în formațiunea
chistică, se va practica chistectomia și extracția dintelui cauzal;
B. În chisturile de dimensiuni mici și medii, dacă dintele cauzal
este recuperabil, cu implantare bună se va practica chistectomia
cu rezecția apicală a dintelui și tratamentul endodontic
intraoperator;
C. În chisturile de dimensiuni mari, se va practica chistectomia
prin abord vestibular și extracția sau tratamentul conservator al
dinților cu interesare chistică;
D. În chisturile de dimensiuni mari, se va practica extracția
dinților cu interesare chistică și chistectomia prin alveola
dentară;
E. În chisturile de dimensiuni mari localizate la mandibulă și care
prezință risc crescut de fractură în os patologic se poate opta
pentru marsupializarea chistului, în asociere cu tratamentul
conservator sau radical al dintelui/dinților cauzali.
Răspuns: B, C, E
CM 271. Marsupializarea este indicată în tratamentul chistului periapical

atunci când:
A. Chistul este localizat la maxilar și prezintă extensie importantă
în fosele nazale;
B. Chistul este localizat la maxilar și prezintă extensie importantă
în sinusul maxilar;
439
C. Chistul este localizat la maxilar și prezintă risc crescut de
fractură în os patologic;
D. Chistul este localizat la mandibulă și prezintă risc crescut de
fractură în os patologic;
E. Chistul este localizat la mandibulă și prezintă risc crescut de
suprainfectare.
Răspuns: A, B, D
CM 272. Despre chistul radicular lateral sunt adevărate următoarele

afirmații:
A. Este diferit din punct de vedere patogenic și histopatologic de
chistul periapical;
B. Se dezvoltă la nivelul suprafeței laterale a rădăcinii dintelui;
C. Se dezvoltă pe seama unor canale aberante;
D. Aspectul radiologic este de radiotransparență de mici
dimensiuni localizată radicular lateral, în limbusul osos
interdentar;
E. Aspectul radiologic este de radiotransparență de mici
dimensiuni localizată interradicular.
CM 273. Diagnosticul diferențial al chistului radicular lateral se poate

face cu:
A. Chistul parodontal lateral;
B. Parodontopatia marginală cronică profundă;
C. Fibromul osifiant periferic;
D. Chistul rezidual;
E. Keratochistul odontogen primordial.
Răspuns: A, B, E
CM 274. Ameloblastomul poate avea origine în:

A. Resturile Serres;
B. Epiteliul unui chist odontogen;
C. Ligamentul periodontal;
D. Organul adamantin;
E. Stratul bazal al mucoasei orale.
440
CM 275. Ameloblastomul intraosos solid:

A. Apare frecvent la pacienții cu vârste cuprinse între 10-19 ani;
B. Afectează preponderent sexul masculin;
C. Apare excepțional la copii sub 10 ani;
D. Afectează preponderent sexul feminin;
E. Poate apărea la orice vârstă.
Răspuns: C, E
CM 276. Ameloblastomul intraosos solid se localizează cel mai frecvent:

A. La maxilar, în zona posterioară;
B. La mandibulă, în zona molarului de minte;
C. La maxilar, în zona premolarilor;
D. În ramul mandibulei.
E. La mandibulă, în zona frontală.
Răspuns: B, D
CM 277. Ameloblastomul intraosos solid prezintă următoarele

caracteristici clinice:
A. Este inițial asimptomatic;
B. Apar frecvent durerea și paresteziile;
C. Se prezintă ca o tumefacție a mandibulei, cu evoluție lentă;
D. Are tendința de a invada părțile moi;
E. Deformează progresiv contururile feței.
Răspuns: A, C, E
CM 278. Ameloblastomul intraosos solid prezintă următoarele

caracteristici radiologice:
A. Aspect de radiotransparență multiloculară, cu margini regulate;
B. La nivelul leziunii este prezent frecvent un dinte inclus
intraosos;
C. Aspect de radiotransparență multiloculară, cu margini
neregulate;
D. Aspect de „fagure de miere”;
E. Aspect de „baloane de săpun”.
Răspuns: C, D, E
441
CM 279. Diagnosticul diferențial radiologic al ameloblastomului

intraosos solid se poate face cu:
A. Tumora centrală cu celule gigante;
B. Fibromul ameloblastic;
C. Chistul osos anevrismal;
D. Malformațiile vasculare endoosoase;
E. Tumora adenomatoidă.
CM 280. Despre chiuretajul tumorii, ca metodă de tratament a

ameloblastomului intraosos solid, sunt adevărate următoarele
afirmații:
A. Este considerat tratamentul de elecție;
B. Rata de recidivă este de 15-20%;
C. Se poate practica într-o primă fază;
D. Rata de recidivă este de 50-90%;
E. Recidivele pot apărea după mulți ani.
Răspuns: C, D, E
CM 281. Despre rezecția marginală, ca metodă de tratament a

ameloblastomului intraosos solid, sunt adevărate următoarele
afirmații:
A. Este metoda de elecție;
B. Sunt necesare margini libere osoase de cel puțin 1-1,5 cm față
de limitele radiologice ale tumorii;
C. Sunt necesare margini libere osoase de cel puțin 1-1,5 cm față
de limitele clinice ale tumorii;
D. Rata de recidivă este de 15-20%;
E. Nu se indică în localizările de la nivelul unghiului sau ramului
mandibulei.
CM 282. Despre rezecția segmentară și hemirezecția de mandibulă, ca

metode de tratament a ameloblastomului intraosos solid, sunt
442
A. Sunt indicate în formele de mici dimensiuni;
B. Sunt indicate pentru formele recidivante după una sau mai
multe intervenții de chiuretaj;
C. Constituie metode de tratament curative;
D. Se asociază cu radioterapia;
E. Pun probleme de reconstrucție a defectului.
Răspuns: B, C, E
CM 283. Ameloblastomul unichistic:

A. Poate fi considerat o formă anatomo-clinică aparte;
B. Poate apărea de novo;
C. Reprezintă aproximativ 20-30% din totalul ameloblastoamelor;
D. Poate apărea prin transformarea tumorală benignă a epiteliului
unui chist odontogen;
E. Apare mai ales la pacienții în vârstă.
Răspuns: A, B, D
CM 284. Diagnosticul diferențial pe criterii radiologice al

ameloblastomului unichistic se poate face cu:
A. Fibromul osifiant periferic;
B. Chistul median mandibular;
C. Chistul globulo-maxilar;
D. Chistul rezidual;
E. Cavitatea osoasă idiopatică.
Răspuns: B, D, E
CM 285. Ameloblastomul extraosos:

A. Este o formă frecventă de ameloblastom;
B. Se mai numește ameloblastom periferic;
C. Se localizează pe mucoasa gingivală vestibulară a dinților
laterali, mai frecvent la maxilar;
D. Se prezintă sub forma unei formațiuni tumorale gingivale sesile
sau pediculate;
E. Radiologic, se poate evidenția uneori o osteocondensare
limitată a osului subiacent.
Răspuns: B, D
443
CM 286. Diagnosticul diferențial al ameloblastomului extraosos se poate
face cu:
A. Tumorile benigne gingivale;
B. Hiperplaziile „epulis-like”;
C. Tumorile maligne osoase;
D. Chistul folicular;
E. Chistul parodontal lateral.
Răspuns: A, B
CM 287. Forme de debut ale tumorilor maligne ale buzelor sunt:

A. Nodulară;
B. Proliferativă;
C. Ulcerativă;
D. Infiltrativă;
E. Distructivă.
Răspuns: A, C
CM 288. În perioada de stare, tumorile maligne ale buzelor pot îmbrăca

următoarele forme clinice:
A. Infiltrativă;
B. Nodulară;
C. Ulcero-distructivă;
D. Ulcero-vegetantă;
E. Ulcero-infiltrativă.
Răspuns: C, D
CM 289. Diagnosticul diferențial al tumorilor maligne ale buzelor se

poate face cu:
A. Cheilita chimică;
B. Sarcomul;
C. Botriomicomul;
D. Carcinomul adenoid chistic;
E. Ulcerația herpetică.
Răspuns: A, D, E
444
CM 290. Despre forma de debut nodulară a tumorilor maligne ale
porțiunii orale a limbii și ale planșeului bucal sunt adevărate
A. Apare atunci când tumora își are originea la nivelul glandelor
salivare accesorii;
B. În evoluție, efracționează mucoasa;
C. Apare pe fond leucoplazic;
D. Se asociază cu factori iritativi locali;
E. Apare frecvent suprainfectarea leziunii.
Răspuns: A, B
CM 291. Formele de debut ale tumorilor maligne linguale se localizează

cel mai frecvent:
A. Pe vârful limbii;
B. La nivelul marginii laterale a limbii;
C. Pe fața dorsală a limbii;
D. Pe fața ventrală a limbii;
E. În șanțul pelvilingual.
Răspuns: B, D, E
CM 292. Forma infiltrativă a tumorilor maligne orale:

A. Este caracteristică localizărilor intraparenchimatoase linguale;
B. Apare mai frecvent la nivelul planșeului bucal;
C. Are o evoluție lentă;
D. Infiltrează difuz întreg planșeul bucal;
E. Are prognostic rezervat.
Răspuns: A, C, D
CM 293. Despre tumorile maligne ale porțiunii orale a limbii și ale

planșeului bucal sunt adevărate următoarele afirmații:
A. 50% dintre tumori afectează fața ventrală a limbii;
B. Sunt tumori cu caracter limfofil pregnant;
C. Incidența metastazelor este direct influențată de dimensiunile
tumorii primare;
D. Incidența metastazelor este direct influențată de localizarea
tumorii primare;
E. 2/3 dintre pacienții cu tumori prezintă adenopatie cervicală la
445
primul consult de specialitate.
CM 294. Tumorile porțiunii post-sulcale a limbii:

A. Sunt diagnosticate precoce;
B. Prezintă debut insidious;
C. Clinic, apare jena în deglutiție;
D. Examenul clinic poate pune în evidență creșterea de volum a
1/3 anterioare a limbii;
E. Determină interesarea constantă a ganglionului
supraomohioidian.
Răspuns: B, C
CM 295. Diagnosticul diferențial al tumorilor maligne ale limbii și

planșeului bucal se poate face cu:
A. Ulcerația tuberculoasă;
B. Sifilisul secundar;
C. Litiaza canalului Stenon;
D. Chisturi ale planșeului bucal;
E. Flegmonul planșeului bucal.
Răspuns: A, D, E
CM 296. Tumorile maligne ale mucoasei gingivale sunt de cele mai

multe ori consecința extensiei secundare a unui proces tumoral
localizat la nivelul:
A. Planșeului bucal;
B. Mucoasei sinusului maxilar;
C. Ganglionilor limfatici;
D. Comisurii intermaxilare;
E. Fibromucoasei palatine.
Răspuns: A, D, E
CM 297. La pacientul dentat, forma de debut vegetantă a tumorilor

maligne ale mucoasei gingivale:
A. Este inclavată într-o zonă de leucoplazie;
B. Apare în legătură cu o papilă interdentară;
446
C. Are o bază mică de implantare;
D. Se pretează la confuzii cu gingivita hiperplazică;
E. Se asociază în evoluție cu mobilizarea dinților adiacenți.
CM 298. La pacientul edentat, forma de debut vegetantă a tumorilor

maligne ale mucoasei gingivale:
A. Deformează creasta alveolară;
B. Invadează osul;
C. Se poate confunda cu un epulis;
D. Induce instabilitatea protezei;
E. Se poate confunda cu o afecțiune parodontală.
Răspuns: A, D
CM 299. Forma ulcero-distructivă a tumorilor maligne ale mucoasei

gingivale:
A. Prezintă o extensie rapidă în suprafață și profunzime;
B. Are aspect exofitic, conopidiform;
C. Invadează osul subiacent;
D. Are baza mică de implantare;
E. Determină invazia osului subiacent prin spațiul periapical.
Răspuns: A, C
CM 300. Diagnosticul diferențial al tumorilor maligne ale mucoasei

gingivale se face cu:
A. Tumori maligne cu debut endoosos;
B.

Limbă

Grile Medicina Dentara Licenta 2021

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Grile Medicina Dentara Licenta 2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

Mădălina-Nicoleta MATEI Kamel EARAR

Prof.dr.habil. Mădălina-Nicoleta MATEI

Editura Zigotto este recunoscută de Consiliul Naţional al

Tipografia Zigotto Galaţi

Prezenta carte de teste grilă a fost concepută pentru a veni în

Prof. univ. dr. Aurel NECHITA

BIBLIOGRAFIE ...................................................................................... 459

I.1. Grile complement simplu

CS 1. Grosimea smalțului este variabilă, cele mai mari valori sunt la

CS 2. Componenta minerală a smalțului nu este reprezentată din:

CS 3. Componenta organică a smalțului nu este reprezentată din:

CS 4. Pe secțiune transversală, cele mai multe prisme de smalț au

CS 5. Modificările structurii smalțului de suprafață apărute odată cu

CS 6. Grosimea dentinei la dinții permanenți variază între:

CS 7. Dentina dinților permanenți este:

CS 8. Dentina dinților temporari este:

CS 10. Permeabilitatea dentinei este mai mică:

CS 11. Dentina circumpulpară:

CS 12. Cementul prezintă următoarele caractere fizice, mai puțin:

CS 14. Complexul pulpo-dentinar prezintă o serie de particularități cu rol

CS 15. Factorii generali care pot perturba dezvoltarea amelogenei sunt:

CS 16. Oligoelementul cu rol în favorizarea leziunilor carioase:

CS 17. Lichidul bucal este alcătuit din:

CS 18. Sistemul tampon al bicarbonaților:

CS 19. Microorganismele din cavitatea bucală care colonizează în

CS 20. Biofilmul matur conține:

CS 22. Caria dentară incipientă de pe suprafețele netede ale dinților:

CS 23. Metode clinice indirecte de detecție a leziunilor dentare:

CS 26. Tuberculul lui Bolk este întâlnit:

CS 27. Tuberculul lui Zukerkandel este întâlnit:

CS 28. La finisarea marginilor de smalț trebuie să ținem seama de:

CS 30. Protecția pulpară active poate fi:

CS 31. Sistemele adezive de generația a IV-a au:

CS 32. Sistemele adezive de generația a V-a au:

CS 34. Avantajele principale ale utilizării compozitelor sunt următoarele,

CS 35. Compozitele fluide se utilizează de elecție pentru restaurarea:

CS 36. Nu face parte din categoria materialelor aderente polimerice

CS 38. Proprietățile fizico-chimice ale materialelor biologic active:

CS 39. Produsele pe bază de hidroxid de calciu:

CS 40. Produsele pe bază de silicați de calciu:

CS 41. Hiposialia reprezintă o cantitate a secreției salivare stimulate sub:

CS 42. Ph-ul salivar variază în funcție de:

CS 43. Speciile bacteriene din biofilmul bacterian care au preferințe

CS 44. Speciile bacteriene din biofilmul bacterian care au preferințe

CS 45. Acțiunea lactobacilului rezistent începe la pH de:

CS 46. Acțiunea streptococului mutans rezistent începe la pH de:

CS 47. Leziunile cuneiforme sunt cauzate de:

CS 48. În cavitățile profunde nu se acceptă păstrarea unor zone

CS 49. Locașurile pentru aplicarea pinurilor parapulpare se realizează:

CS 50. Componenta organică a smalțului este reprezentată din:

I.2. Grile complement multiplu

CM 1. Dintele și aparatul său de susținere este alcătuit din următoarele

CM 2. Dintele și aparatul său de susținere este alcătuit din următoarele

CM 3. Structura dură a dintelui este formată din:

CM 4. Grosimea smalțului prezintă următoarele valori:

CM 5. Zona coletului dentar este importantă din punct de vedere al

CM 6. Șanțurile și fosetele ocluzale:

CM 7. Dacă dentina este expusă în mediul bucal, poate apărea

CM 10. Culoarea smalțului variază în funcție de:

CM 12. Smalțul este:

CM 13. Radioopacitatea smalțului este mai mare decât a: