MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA
IP COLEGIUL „IULIA HASDEU” DIN CAHUL
CATEDRA: ECONOMIE SI ECOLOGIE

Referat
Utilizarea în practică a adsorbanților: cărbuni activi,
silicagel,

Elaborat de:

Taragan Cornel
Grupa: E1841

Profesor:
Tataru Gheorghe

Cahul, 2021
Carbunele activ este utilizat pe scară largă în special pentru filtrarea fluidelor (lichide sau gazoase) de
eventualii

contaminanţi. Filtrul de carbon activ este folosit pentru reţinerea unei game largi de contaminanţi
(clorul utilizat la tratarea apei), pentru eliminarea mirosului, culorii sau gustului neplăcut al apei
potabile.

Cele mai performante filtre de carbune activ sunt obţinute din coji de nucă de cocos. Activarea
carbonului are loc după procesarea termică şi constă în tratarea granulelor de carbon cu diferite
substanţe astfel încât în timpul filtrării să fie reţinute doar anumite particule.

Carbonul activ este utilizat sub formă de granule cu dimensiunea cuprinsă între 0,2 mm şi 5 mm. Acestea
sunt introduse

în cartuşele filtrante de unică folosinţă. Atunci când porii s-au umplut cu contaminanţi, filtrul de carbon
activ şi-a atins durata de viaţă şi trebuie schimbat.

Filtrele de carbon activ nu elimină bacteriile sau viruşii. De asemenea, filtrele de carbon

activ nu dedurizează apa (nu înlătură calciul sau magneziul) şi nu elimină nitraţii. Filtrele de carbon
activ sunt eficiente în  eliminarea  compuşilor organic nepolari şi mai puţin a celor anorganici cum sunt :
metale grele (plumb), fluoruri, sodiu, etc

Carbunele activ este o formă procesată de cărbune cu un conţinut foarte mare de pori

microscopici.  Suprafaţa echivalentă a

unui gram de carbune activ este cuprinsă între 650 m 2  şi 1000 m 2 . Aceast fapt recomandă carbunele

activ ca

fiind una dintre cele mai bune soluţii de filtrare şi adsorbţie.

Anumite tipuri de carbune activ sunt utilizate în medicină în situaţia ingerării unor substanţe toxice. De

asemenea, carbunele activat este utilizat  şi pentru tratarea flatulenţei (Acumulare excesivă de gaze în

stomac și

în intestine), a indigestiei şi a diareei.

Activarea este procesul de creare de pori într-un material care nu este în primă fază poros. Porii din
carbunele activ sunt de 3

tipuri:

 porii mari – au o rază mai mare de 25 nm, au rolul de a transporta fluidul prin carbunele activ;

 porii medii – au o rază cuprinsă între 1 şi 25 nm – au rolul de filtrare şi reţinere a contaminanţilor la
nivel molecular;

 porii mici – au o rază mai mică de 1 nm – au rolul de filtrare şi reţinere a contaminanţilor la nivel
molecular;

Pentru activare sunt utilizate procedee chimice sau fizice.

Obţinerea de carbune activ prin metode chimice

Materia primă utilizată la producerea de cărbune activ prin metoda chimică este reprezentată de masa

lemnoasă mărunţită sub formă de chips-uri. Masa lemnoasă poate proveni din coji de nucă de
cocos, coji de nucă sau lemn de diferite tipuri şi esenţe.

Fiecare tip de masă lemnoasă produce un carbune activat cu porozităţi de anumite dimensiuni,

corespunzătoare tipului de lemn respectiv. Deoarece filtrarea are loc la nivel molecular, iar masa
lemnoasă are o structură diferită de la specie la specie, pentru filtrarea sau absorbţia unei anumite
substanţe se utilizează carbune activ cu o anumită dimensiune a porozităţilor, capabil să reţină
moleculele respective şi care să lase să treacă moleculele cu dimensiuni mai mici.

La activarea chimică a cărbunelui se utilizează în principal acidul fosforic – H 3 PO 4  sau clorura de zinc

– ZnCl 2 . Cele două substanţe provoacă dilatarea masei lemnoase, care astfel tratată este supusă unor
temperaturi cuprinse între 500˚C şi 800˚C.

Masa lemnoasă este carbonizată, produsul fiind un cărbune poros plin cu acid fosforic care este ulterior
spălat pentru a fi reutilizat, locul acidului fosforic sau a clorurii de zinc fiind luat de aer.

Obţinerea de carbune activ prin metode fizice

Masa lemnoasă (în principal aceeaşi ca şi la metoda chimică) este transformată în cărbune în absenţa
aerului, la temperaturi de peste 1200˚C. Cărbunele astfel rezultat este supus acţiunii aburului uscat la
temperaturi de peste 1000˚C. Structura internă a cărbunelui se transformă parţial în gaze ce sunt
evacuate, astfel încât, se obţine structura poroasă a carbunelui activ.

Silicagelul sau gel de  silice  este un material granular cu porozitate mare obținut prin deshidratare în
condiții speciale a gelului de  bioxid de siliciu . Compoziția chimică poate fi exprimată ca SiO 2  ⋅ nH 2 O.
Silicagelul este un  silicat  amorf, un material dur și translucid, format din granule cu diametrul cuprins
între 1 și 3 mm, în care există un număr foarte mare de pori microscopici. Este folosit în tehnică ca 
adsorbant  pentru umezeală și purtător de  catalizatori . Când controlează umezeala, la o temperatură
de 24 0  C și umiditate relativă de 20%, silicagelul poate adsorbi 35% din greutatea lui în apă. Cu cât
umiditatea relativă este mai mare, adsoarbe mai multă apă, iar cantitatea de apă adsorbită crește cu cât
perioda de timp este mai mare.

În general, silicagelul poate fi împărțit în două categorii: silicagel organic și silicagel anorganic în funcție
de proprietățile și componentele acestora.  Silicagelul anorganic este un tip de material adsorbant foarte
activ, care de obicei reacționează cu silicatul de sodiu și acidul sulfuric, urmată de o serie de procese
post-tratare cum ar fi îmbătrânirea și spumarea acidă. Silicagelul este insolubil în apă și orice solvent,
netoxic, fără gust. Manifestă stabilitate chimică, înafară de mediul alcalin puternic și acidul fluorhidric,
nu reacționează cu nicio substanță. Diferitele tipuri de silicagel au diferite structuri microporoase
datorită diferitelor lor metode de fabricare. Compozitia chimica si structura fizica a gelului de siliciu
determina caracteristicile multor alte material similare care inlocuiesc proprietatile ridicate de
adsorbtie, stabilitate termica buna, stabilitate chimica, rezistența mecanica ridicata, desicante de uz
casnic (Care absoarbe umiditatea), regulator de umiditate, deodorante; În industria hidrocarburilor se
utilizează ca agent de decolorare, purtător de catalizator, la separarea și purificarea agentului de
adsorbție; Ca agent chimic fin, se utilizează în calitate de stabilizator de bere, agent de îngroșare a
vopselei, agent de fricțiune pentru pastă de dinți, etc.
Alumogelul (oxid de aluminiu activ Al 2 O 3 . nH 2 O, unde 0 <n <0,6) se obține prin calcinarea
diferitor hidroxizii de aluminiu.

În funcție de tipul hidroxidului inițial, prezența în el a oxizilor alcalini și alcalino-pământoși, condițiile de

tratare termică și conținutul de umiditate, se obțin diferite tipuri de alumogel după structură. Cel mai
des se utilizează j-Al 2 O 3 , mai rar x-Al 2 O 3 și alte modificări ale lui Al 2 O 3 . Porii lor sub formă de
tuburi sunt formate din particule cristaline primare de dimensiune (3-8)•10 -9 m.

Se utilizează la captarea compușilor organici polari și ca agent de uscare a gazelor.

Zeolitele sau Zeoliții sunt un grup de  minerale  care reprezintă aluminosilicați naturali hidratați de
calciu, stronțiu, sodiu, potasiu, bariu, magneziu etc.

Zeoliții pot fi naturali sau sintetici.

Numele de zeolit a fost dat de către mineralogul suedez Axel Frederik Cronstedt în 1756. Denumirea de
„zeolit” provine din combinarea cuvintelor grecești „zeo”= a fierbe și „lithios”= piatră, însemnând „piatră
fierbinte”, datorită faptului că zeoliții eliberează apă dacă sunt încălziți. Zeoliții sunt caracterizați de o
structură cubică în formă de fagure cu atomi de Al și Si înconjurați de 4 atomi de  oxigen , cu cavități largi
sub formă de canale (între 20-50 % din volumul unui zeolit este reprezentat de goluri), care pot îngloba
Na, Ca sau alți cationi, molecule de apă și chiar mici molecule organice. Canalele sunt suficient de largi
pentru a permite trecerea și a unor ioni cu raza ionică mai mică decât a acestora. Ei fac parte, alături de
feldspați din grupa tectosilicaților. Zeoliții au structuri mult mai deschise și mai puțin dense decât alți
silicați. Zeoliții sunt minerale rare încărcate negativ, proptietate unică în regnul mineral.

În natură, zeoliții s-au format prin depunerea cenușii  vulcanice  în lacuri cu apă sărată. Zeoliții naturali
sunt reprezentați prin alumino- silicați naturali de calciu, stronțiu, sodiu, potasiu, bariu, magneziu și se
găsesc în natură mai ales în cavitațile rocilor vulcanice unde s-au format prin contactul  lavei  cu apa
mării. Ei pot fi translucizi, incolori, albi, colorați în nuanțe deschise, culoare datorată impurităților fin
dispersate, în special oxizi și hidroxizi de fier și mangan. Au o duritate și densitate mică.

Există aproximativ 45 de zeoliți naturali ce formează la temperaturi joase medii geologice. Din punct de
vedere economic, mai importante sunt boabele fine de zeolit, cum ar fi clinoptiolitul format prin
alterarea granulelor fine ale depozitelor vulcanice de către apa subterană. Zeoliții se pot forma de
asemenea în sedimentele alcaline ale unor lacuri din  deșert , în soluri alcaline din deșert, sedimente
marine și rocile metamorfice la temperaturi joase. În  România  se găsesc depozite importante de zeoliți
naturali în rocile vulcanice:  natrolit , laumontit, analcim, meyolit, chabazit, stilbit, heulandit și  gmelenit

Zeoliții sintetici sunt realizați în mai multe moduri: o tehnică importantă reprezintă amestecarea
sodiului, aluminiului și chimicalelor pe bază de silice cu abur pentru a crea un gel. Gelul este lăsat o
perioadă, apoi încălzit la cca. 90°C. O altă tehnică folosește  caolin  care este încălzit într-un cuptor până
începe să se topească, apoi refrigerat și măcinat sub formă de pudră.

Această pudră este amestecată cu săruri de sodiu și apă care este apoi încălzită.

Zeoliții naturali își găsesc utilizarea în domenii extrem de diferite:

 Protecția mediului

 Îngrășământ pentru animale

 Supliment nutritiv pentru plante

 Filtre pentru purificarea apelor reziduale și radioactive

 Nisip pentru filtre

 Materiale de construcții

 Curățarea mediilor contaminate cu produse petroliere

 Material pentru șlefuit suprafetele metalice

 Praf de curățat

 Combaterea mirosurilor neplăcute

 Medicină

 Cosmetică

 Obținerea hârtiei de calitate superioară

 Prelungirea timpului de păstrare a alimentelor

 Deszăpezire

Zeoliții sintetici pot avea o utilizare pe scară largă ca agenți de schimb ionic, catalizatori și  adsorbanți
(filtre sau site moleculare) în diverse procese industriale: epurarea apelor uzate, purificarea aerului,
obținerea diferitelor gaze din aer, catalizator în procesul de producție chimică a petrolului etc.

     Schimbatorii de ioni solizi sunt substante insolubile in apa sau alti solventi, capabile sa retina din
solutiile de electroliti cu care vin in contact ioni pozitivi sau negativi, in schimbul unei cantitati
echivalente de ioni cu aceeasi sarcina electrica. Particulele solide de schimbator de ioni sunt naturale (ca
de exemplu zeolitii) sau sintetice(ca rasinile organice). Rasinile sintetice organice sunt tipul predominant
utilizat astazi deoarece caracteristicile lor pot fi adaptate pentru diferite aplicatii specifice. Dupa felul
ionilor de schimb din structura lor chimica exista schimbatori de cationi si schimbatori de anioni. Daca
contin ioni H +   pe care ii pot schimba cu diversi cationi din solutiile de electroliti, schimbatorii de ioni
joaca rolul de acid. Sunt denumiti schimbatori d cationi sau  cationiti si pot fi reprezentati schematic prin
formula HR (H-cationit).  Schimbatorii de ioni care contin ioni  hidroxid (OH - ) pe care ii pot schimba cu
diversi anioni din solutiile de electroliti se numesc schimbatori de anioni sau anioniti. Pot fi reprezentati
schematic prin formula ROH (OH-anionit). In procesul de schimb ionic joaca rolul unor baze.