Divina Comedie

Divina Comedie (în italiană: Divina Commedia), cea mai celebră operă a lui Dante Alighieri, este
totodată una dintre cele mai importante capodopere ale literaturii universale. Divina Comedie descrie
coborîrea lui Dante în Infern, trecerea prin Purgatoriu și ascensiunea în Paradis, pentru a termina cu
apoteoza unirii lui cu Divinitatea. Deși continuă modul caracteristic al literaturii și
stilului medieval (inspirație religioasă, tendință moralizatoare, limbaj bazat pe percepția vizuală și
imediată a faptelor), poemul lui Dante tinde către o reprezentare amplă și dramatică a realității,
departe de spiritualitatea tipică a epocii sale. Scrisă în dialect toscan, opera a exercitat o influență
considerabilă asupra dezvoltării limbii și literaturii italiene. Inițial, Dante și-a intitulat
poemul Commedia, în sensul că, după un început dramatic, opera are un final fericit (cum explică
autorul însuși într-o scrisoare adresată lui Cangrande della Scala). Atributul de „divina” i-a fost
acordat de Giovanni Boccaccio în biografia sa „Trattatello in laude di Dante”, ca un omagiu datorat
extraordinarei ei frumuseți artistice, și apare pentru prima dată într-o tipăritură din 1555 a
editorului venețian Ludovico Dolce.
Poemul a fost scris de Dante în timpul exilului său între 1304 și 1321, acțiunea este situată de autor
în primăvara anului 1300, în săptămâna dinainte de Paște, când Dante înteprinde călătoria în „lumea
de dincolo”. Este anul sfânt („Il Grande Giubileo”) instituit de Papa Bonifaciu al VIII-lea, socotit
jumătatea duratei previzibile a lumii.

Structura operei
Divina Comedie povestește călătoria lui Dante în cele trei lumi ale "vieții de apoi", în care se
proiectează răul și binele lumii terestre, fiind condus la început de poetul Virgiliu, simbol al rațiunii,
apoi de Beatrice, simbol al credinței. Poemul este compus din trei părți
(trei cantiche: Inferno, Purgatorio, Paradiso), cuprinzând 100 de cânturi, 33 pentru fiecare parte, plus
un cânt introductiv la începutul Infernului, și este scris în versuri endecasilabice grupate în „terține”
(„terza rima”). Iată primele trei terține (în traducerea lui Răzvan Codrescu):
Structura de fond a operei corespunde fanteziei cosmologice medievale. Într-adevăr, călătoria în
Infern și pe muntele Purgatoriului reprezintă traversarea întregii planete, în timp ce Paradisul este o
reprezentare simbolică a cosmosului ptolemeic.

Divina Comedie în limba română

Divina Comedie impune și prin perfecțiunea arhitecturii sale,
supusă unor rigori geometrice și muzicale greu de egalat și de
echivalat. Este un motiv în plus ca opera dantescă să constituie o
veritabilă piatră de încercare pentru traducători. Prima traducere în
limba română a operei lui Dante Alighieri a fost făcută de către
Maria P. Chițu. Ea a publicat Infernul în anul 1883 și Purgatoriul în
anul 1888.( vezi wikisource: Maria P. Chițu )
Transpunerea ei în limba română echivalează cu un imens pariu,
fapt atestat de numele și de numărul celor care s-au încumetat în
această întreprindere: Nicu Gane (Infernul (1906) în versuri
alexandrine), George Coșbuc (1924-1932), Alexandru
Marcu (Infernul (1932), Purgatoriul (1933), Paradisul (1934) -
traducere în proză cu gravuri de Mac Constantinescu), Eta
Boeriu (1965), Giuseppe Ciffareli, George Pruteanu și Marian
Papahagi. Recent, Răzvan Codrescu a publicat traducerea
„Infernului” (2006), cu text bilingv, note, comentarii, postfata si
bibliografie la zi, la Editura Christiana din Bucuresti. Un loc aparte
în cadrul acestor tălmăciri (unele rămase nefinalizate) îl ocupă traducerea realizată de poeta Eta
Boeriu, în care, după cum constată criticul Ion Negoițescu, „poezia curge limpede și strălucitoare, pe
albiile firești ale cuvântului românesc, ca printr-o natură pură și însorită