IGIENA RADIATIILOR

Radiația este energie sub formă de unde sau particule.

Radiațiile pot fi împărțite în două tipuri principale:

-radiații ionizante

-radiații neionizante.

Radiațiile care au suficientă energie pentru a rupe legăturile chimice și a

forma ioni sunt denumite „radiații ionizante”. Prin deteriorarea ADN-ului unei
celule, ele pot provoca mutații, care, dacă sunt transmise la generațiile de celule
noi, pot conduce, în cele din urmă, la cancer sau la alte efecte nocive asupra
sănătății.

Radiația ionizantă se poate prezenta sub formă de particule, precum particulele

alfa sau neutronii, sau sub formă de unde, precum razele gamma sau razele X.

Suntem cu toții expuși la diferite cantități de radiații ionizante din mai multe surse,
atât naturale (cosmice sau terestre), cât și produse de om (de exemplu, utilizări
medicale, centrale nucleare, căderi radioactive ca urmare a experimentelor cu arme
nucleare efectuate cu mulți ani în urmă).
Radiațiile ionizante sunt utilizate pentru a diagnostica și a trata boli.
Nivelul individual de expunere la radiațiile ionizante depinde de diferite aspecte
ale vieții, ( locuinta, expunerea la radiații în cadrul unor proceduri medicale și
locul de muncă ). 
Radiaţiile ionizante interacţionează cu materia astfel că transferul de energie apare
extrem de rapid (10-17 secunde).

Ţinta principală este nucleul ‘ADN.

Radiaţiile ionizante interacţionează la nivel celular prin: particule încărcate,
interacţiuni electrice.

Ca urmare apar ionizările, apoi modificările fizico-chimice şi în final efectele

biologice.

În momentul interacţiunii dintre radiaţiile ionizante şi atomii constituenţi ai

materiei vii, are loc un transfer de energie ce determină ionizarea sau excitarea
acestora.

Mecanismele de acţiune ale radiaţiilor ionizante asupra materiei sunt:

- Acţiune directă prin afectarea directă a ADN – este un efect fizicochimic prin
care apare ionizarea sau excitarea unei molecule care antrenează o reorganizare a
electronilor, conducând la susceptibilitatea de ruptură chimică sau distrugere.

- Acţiune indirectă prin afectarea moleculelor din preajma AND şi producerea

de radicali liberi (radicalii liberi sunt atomi neutri din punct de vedere electric, cu
un număr impar de electroni, cu reactivitate foarte mare), ca urmare a radiolizei
apei.

Radiațiile neionizante nu au suficientă energie pentru a deteriora ADN-ul în

același mod ca radiațiile ionizante, dar sunt capabile să transfere energie la țesut
sau material, de exemplu, prin încălzire.(Acesta este modul în care funcționează
cuptorul cu microunde). 
Radiațiile neionizante sunt compuse din câmpuri electrice și magnetice, de
exemplu din microunde și unde radio, precum și din câmpuri de joasă frecvență
generate de aparate electrice și cabluri electrice.
Tipuri de radiaţii ionizante şi puterea lor de penetrare
 
Diferite surse emit diferite tipuri de radiaţii ionizante:

 Radiaţia alfa (α), sunt nuclee de He care si-au perdut prin ionizare toti
electronii. Principalul efect asupra sănătatii corelat cu particulele alfa apare când
materialele alfa-emiţătoare sunt ingerate sau inhalate, iar energia particulelor alfa
afectează ţesuturile interne, cum ar fi plămânii.
 Radiaţia beta (β) sunt compuse din electroni – particule uşoare cu sarcină
negativă. Nu pot penetra prin piele în organismul uman. Efectele asupra sănătăţii
asociate particulelor beta se manifestă în principal atunci când materialele beta-
emiţătoare sunt ingerate sau inhalate.
 Radiaţia gama (γ) se prezintă sub formă de unde electromagnetice sau fotoni
emişi din nucleul unui atom. Ei pot traversa complet corpul uman, putând fi oprite
doar de un perete de beton sau de o placă de plumb groasă de 15 cm. Efectele
asupra sănătăţii asociate particulelor gama se manifestă în principal atunci când
materialele gama-emiţătoare sunt în afara corpului uman.
 Razele X sunt radiaţii gama cu energie scăzută. În cazul organismului uman,
acestea pot penetra ţesuturile musculare, dar nu pot penetra oasele, de unde vine
şi utilitatea lor în medicină (radiografii).