Sunteți pe pagina 1din 3

Rolul artei în educație

Exprimarea prin artă devine din ce în ce mai complexă și începe să fie


privită, în același timp, ca un mijloc indispensabil de cunoaștere și autocunoaștere,
fiind constituit un element ce contribuie la îmbogățirea emoțională.
Curriculumul conceptualizează modernizarea educației plastice în cheia educației
vizuale, pentru a asigura alfabetizarea vizuală – abilitatea de percepere, explorare,
interpretare și evaluare estetică a imaginilor vizuale în cadrul interacțiunii cu
mediul natural, mediul vital și mediul operelor de artă.
Rolul Educației plastice în dezvoltarea tinerei generații nu poate fi supraevaluat,
doar prin experiențe pozitive de învățare prin artă, elevii își vor dezvolta
competențele vizuale, care le vor permite să observe și să perceapă lumea
înconjurătoare. Doar dacă vor fi alfabetizați vizual, elevii vor fi capabili să
observe, să înțeleagă sensul celor văzute, vor putea să comunice idei prin imagini
și să creeze imagini, iar formarea gustului estetic urmează să devină o primă
“busolă” în orientarea elevilor în domeniul valorilor estetice.
În secolul XXI, omul este expus unei multitudini de informații și influențe, cele
mai multe venind pe cale vizuală. Domeniul artelor vizuale include: pictura,
desenul, grafica, arta decorativă (tapiserie,ceramică), fotografie artistică,
sculptură, arhitectură, arta tiparului, arta monumentală, artele spectacolului etc.
Toate acestea sunt prezente în viața cotidiană și omul contemporan se raportează
la ele. Arta din zilele noastre este privită altfel, pentru că ea generează idei,
transmite valori și evocă emoții.
Elevii de astăzi vor constitui viitorul public al muzeelor, expozițiilor,
spectacolelor, tot ei vor deveni maturii cu gustul artistic format și vor contribui la
schimbarea și ameliorarea ambientului vieții.
În procesul de educație, odată cu dezvoltarea creativității și a imaginației, prin
intermediul artelor, se dezvoltă și inteligența.
Arta este calea prin care atribuim realității un sens ultim, prin care conturăm
categorii estetice, precum urâtul, frumosul, grotescul, toate gravitând în jurul
realității umane și nu în ultimul rând, calea prin care ajungem la educație. Încă de
la o vârstă fragedă, mai exact încă din perioada preșcolarității, având ca scop
achiziționarea performanțelor specifice vârstei, astfel se ajunge la dezvoltarea
unor abilități precum: competențele lingvistice, curiozitatea și interesul,
experiența cognitivă. Arta are o importanță vitală pentru copii. Este modul în care
un copil de vârstă mică poate interacționa și poate astfel înțelege mediul în care
trăiește. Aceasta îl va ajuta să participe mai mult în lumea complexă și adesea
confuzională a adulților. Implicarea unui copil în artă reprezintă o experiență
personală și individuală. Ea oferă copilului oportunitatea de a crea, dar și de a
vedea rezultatul propriului proces creator. Arta poate fi un mijloc de exprimare de
sine cât și de comunicare cu ceilalți, dar poate fi, în același timp o interacțiune
personală între sine și mediul artistic.
Educația plastică ca disciplină școlară are ca scop final performanța în educația
artistică ca parte componentă a culturii spirituale.
Artele Plastice reprezintă cea mai eficientă modalitate de a stimula creativitatea și
imaginația copilului, însă beneficiile nu se opresc aici, acestea contribuind și la
dezvoltarea fizică, socială, cognitivă și chiar emoțională a copilului ceea ce
reprezintă piatra de temelie în expresia artistică.
Sensibilitatea artei reprezintă percepția senzațiilor ceea ce desemnează înclinația
pentru frumos. În viziunea mea, arta joacă un rol primordial în modelarea
senzibilității umane, care cizelează caracterul copilului, îl purifică, îi înnobilează
sufletul, acesta devenind echilibrat, încrezător în forțele proprii, empatic față de
cei din jur.

S-ar putea să vă placă și