Riga Crypto și lapona Enigel

de Ion Barbu
Text poetic modernist , din perioadă interbelică – particularități ale
textului poetic

Ion Barbu este una dintre cele mai inovatoare conștiințe estetice din literatura română
a secolului al xx-lea , fiind un spirit vizionar , mânat de dorința de a realiza contaminâri
originale între poezie și matematică. În accepția criticilor literari , Barbu este exponentul
cel mai de seamă al ,,poeziei pure” din literatura autohtonă, o poezie care va deveni
ulterior, pentru poet , sinonimă cu poezia ermetică.
Publicată initial în 1924 și integrată mai apoi în ciclul ,,Uvedenrode” din volumul
,,Joc secund”(1930) , opera ,,Riga Crypto și lapona Enigel” de Ion Barbu este un amplu
poem alegoric pe tema cunoașterii , situat asemenea ,,Luceafărului” eminescian la
interferența genurilor literare , ceea ce l-a determinat pe criticul literar Nicolae Manolescu
să o numească ,,balada neoromantică” , aspect evidențiat și de subtitlul acesteia. Aparține
etapei baladic-orientale , cea de-a doua din creația barbiana. Totodată , este o creație
modernistă, noul și inovația formelor opunându-se valorilor de tip traditional prin :
ermetismul poeziei, insolitul metaforelor, ambiguitatea limbajului , natura tematicii
abordate și intelectualitatea emoției.
O caracteristică a modernismului este abordarea tematicii de cunoaștere , întrucât
poemul , subintitulat ,,baladă” începe ca un cântec bătrânesc de nuntă , dar se dezvoltă în
viziunea modernă , ca un amplu poem allegoric și de cunoaștere . Evenimentele narate
sunt de natură fantastică și alegorică , devenind exprimarea simbolică a unei aspirații
umane , iubirea fiind o cale de acces spre înțelegerea sensului mai profund al lumii , iar
personajele au semnificații simbolice multiple : spirit și materie , cunoaștere și trăire ,
viață și moarte.
O altă caracteristică a poeziei moderniste este caracterul ermetic , încifrarea
mesajului, care solicită dimensiunea rațională a condiției umane , inhibând-o pe cea
sentimentală , dar și un cititor atent , conștient că participe la o experiență inițiatică .
Inițierea debutează cu imaginea menestrelului ,,mai aburit ca vinul vechi” , care este
rugat de ,,nuntașul fruntaș” să spună povestea unei nunţi eșuate din cauza încălcării
statutului ontologic al ființei. Cântecul menestrelului ,,trist” are valoare de memento ,
atenționând că ,,hybrisul” (vina tragică) nu poate rămâne nepedepsit. Faptul că el este
rostit într-un cadru secret , retras (,,în cămară) , că este lipsit de public , că se reia într-o
nouă tonalitate (,,stins încetinel”) , după ce mai fusese spus ,,cu foc” , conduce la idea că
se produce un act inițiatic.
Tema poeziei este cunoașterea, prezentând implicațiile aspirației spre o condiție
superioară . Considerat de autor ,,un <<Luceafăr>> întors” , poemul ilustrează drama
incompatibilității dintre doua lumi , în care rolurile și semnificațiile sunt inversate. Omul
superior este întruchipat de laponă , dar ea , conștientă de diferența dintre cele doua lumi ,
spre deosebire de Hyperion , care cerea dezlegarea de nemurire pentru a cunoaște iubirea
alături de o ființă muritoare , lapona nu vrea să renunțe la idealul ei de cunoaștere ,
soarele. Ființa inferioară este de o condiție subumană , reprezentată de regale ciupercă ,
care , condamnat la aceeaşi neputință de a-și depăși condiția , ca și Cătălina , este totuși
capabil de sacrificiu de sine când îi cere laponei să-l culeagă.
Titlul baladei trimite cu gândul la marile povești de dragoste din literatura
universal, ,,Romeo și Julieta” , ,,Tristan și Isolda” , însă la Ion Barbu , membrii
cuplului sunt antagonici , incompatibili , fac parte din regnuri diferite : Crypto-stadiul de
increate, vegetalul iar Enigel-aspirația spe soare , ideal absolut , condiția umană
superioară. Numelor personajelor (Crypto-cel tăinuit , ,,inimă ascunsă” , Enigel-prin
sonoritatea nordică accentuează originea , iar prin posibila etimologie în latinescul
,,angelus” indică natura ei spirituală) li se adaugă statutul acestora , unul regal ,crăiesc în
cazul lui Crypto și altul definit prin proveniența din ținuturile înghețațe ale Laponiei.
Formula compozițională este cea a povestirii în ramă , cele două părţi prezentând câte
o nuntă : prima reală , umană , împlinită , care devine cadru al celeilalte nunţi ,
fantastică , inițiatică , imposibilă , modificată în final prin nuntirea lui Crypto cu
,,măsălărița – mireasă”.
Prologul conturează în puține imagini cadrul - ,,spațiul nunții”. Primele patru strofe
constituie rama viitoarei povești și reprezintă dialogul menestrelului cu ,,nuntașul
fruntaș”. Menestrelul e îmbiat să cânte despre povestea de dragoste ratată dintre doi
parteneri inegali, reprezentanți a doua regnuri distincte , lapona Enigel și riga Crypto.
Portretul menestrelului este fixat prin epitete și comparații : ,,trist” , ,,mai aburit ca vinul
vechi” , ,,mult îndărătnic”, iar cântecul său este ,,larg” , încăpător pentru înțelesuri
ascunse , nerelevate oricui.
Debutul părții a doua plasează povestea alegorică într-o atemporalitate mitică ,
sugerate de imperfectul ,,împărțea” , vag arhaic , și realizează prin antiteză portretele
celor doua personaje. Riga Crypto , ,,inimă ascunsă” , este craiul bureților , spațiul său de
existență este umezeala perpetuă și impură : ,,În pat de râu și humă unsă” , reproșându-i-
se ca este ,,sterp” și ,,nărăvaș”. Condiția lui e tragică , aspirațiile nu sunt înțelese , nu e
iubit și suferă de singurătate . Enigel este o ființă umană , ,,mică și liniștită” ,
întruchipând o lume superioară , echilibrată , aflată în ipostaza unei păstorițe de reni care
își conduce turma spre sud. Pendularea ei î spațiul geografic este un proces de
transhumanță , p înscriere într-un ritm repetabil de existență.
Întâlnirea lui Enigel cu Crypto are loc într-un punct al mersului spre sud al laponei ,
mișcare cu sens simbolic , traducând aspirația spre soare , spre cunoașterea absolute a
eroinei. Comunicarea dintre cei doi se realizează în plan oniric : ,,Pe trei covoare de
răcoare / Lin adormi , torcând verdeață”. Povestea propriu-zisă se dovedește a fi
fantastică , ea desfășurându-se în visul fetei , ca în ,,Luceafărul” eminescian , dar aici
,,rolurile sunt inversate”(Nicolae Manolescu) , fata (sau omul) fiind ființa superioară.
Riga este cel care rostește descântecele-chemare , deschizând spectacolul dramatic al unei
nunţi eșuate.
In prima chemare-descântec , cu rezonanțe de incantație magică , Crypto își îmbie
aleasa cu ,,dulceață” și cu ,,fragi” , elemente ale existenței sale vegetative , dar Enigel
rezistă tentației , darul regelui fiind refuzat categoric: ,,Eu mă duc să culeg / Fragii fragezi
mai la vale”. Refuzul laponei îl pune într-o situație dilematică , dar opțiunea lui e fermă și
merge până la sacrificial suprem , în a doua chemare : ,,-Enigel , Enigel / Scade noaptea ,
ies lumine / Dacă pleci să culegi / Începi , rogu-te , cu mine”. Deși pare nehotărâtă (,,Te-
aș culege rigă blând”) , Enigel îl refuză și de data aceasta. Antiteza soare-umbră pune în
evidență relația individuală a fiecăruia cu universal , incompatibilitatea peste care nici
unul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine. Soarele este simbolul existenței
spirituale, al împlinirii umane , în antiteză cu umbra , simbol al unei existențe spirituale
sterile. Ultima chemare îi oferă fetei Întreaga sa împărăție (,,somn fraged și răcoare”) ,
care ar lecui ființa umană de zbuciumul solar al căutării , de eternal drum al regăsirii.
Enigel îl refuză cu toate că suferă mult , tentația fiind copleșitoare : ,, -Rigă Crypto,rigă
Crypto / Ca o lama de bluestem / Vorba-n inimă-ai înfipt-o / Eu de umbra mult mă tem”.
Drama este a lui Enigel, nu a lui Crypto , întrucât în visul ei apare tentația sau tot ce
stingherește omul în drumul său spre absolut.
Crypto și Enigel sunt Simboluri ale unui sistem polarizat în care contrariile se atrag ,
dar legătură rămâne imposibilă , datorită structurii lor incompatibile . Pentru Crypto ,
ieșirea din lumea lui înseamnă mutație dintr-un regn în altul. Pentru Enigel , aspirația spre
soare , spre spiritualitate este o firească evoluție spre un țel mai înalt al chiar ființei
umane, pentru că numai ea are ,,fântână-n piept” , posibilitatea de reflectare , conștiința
prin care omul își depășește marginile fatale. Atributele luminii despre care vorbește
Enigel au efect distrugător asupra lui Crypto : ,,Și sucul dulce înăcrește! / Ascunsa-i
inimă plesnește, / Spre zece vii peceți de semn, / Venin și roșu untdelemn / Mustesc din
funduri de blestem”.
Finalul este o subtilă așezare în legendă a destinului plantelor otrăvitoare , care ar fi
ființe alienate , doborâte de o aspirație mult prea mare fată de mărginita lor putere. Riga
Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare , obligat să se căsătorească cu ipostaze
degradate ale propriei lumi : ,,Cu Laurul-Balaurul / Să toarne-n lume aurul, / Să-l toace, ,
gol la drum să iasă, / Cu măsălarița -mireasă”.
Într-o perioadă de sfidare a canoanelor de versificație , Barbu reinstaurează propriile
canoane , înnoind substantial limbajul poetic. Poezia abundă în elemente de oralitate ,
cuvinte , forme de factură popular sau arhaică (,,puiacă” , ,,lumine” , ,,adăsta”). În
chemarea menestrelului există o serie de exclamații retorice , un alt semn al oralității
(,,Nuntaș, fruntaș!” , ,,Zi-l menestrel!”). Alcătuirea prozodică pare riguroasă la început :
catrene cu rimă încrucișată , ritm iambic , măsură de 8-9 silabe , însă pe parcurs ,
trăsăturile prozodice se modifică , în funcţie de mesaj : intervenția naratorului sau
dialogul protagoniștilor , chemare sau refuz , descântec de dragoste sau blestem.
În concluzie , poemul ,,Riga Crypto și lapona Enigel” de Ion Barbu este un ,,cântec
larg” , cuprinzând povestea eternă a ființei umane , natura sa duală , aflată într-o veșnică
oscilație , între ideal și material , între rational și instinctual , între cunoaștere și trăire ,
între viață și moarte .