APLICAŢII PRACTICE TOPOGRAFIE SPECIALĂ

APLICAŢIE PRACTICĂ 4

TRASAREA PE TEREN A UNEI CLĂDIRI

Datele problemei:

1. Planul de situaţie cu amplasarea clădirii.

2. Coordonatele punctelor reţelei de sprijin pentru trasare, 102
şi 103, existente de la ridicarea topografică a terenului.
3. Coordonatele a două din colţurile clădirii, C 1 şi C2, citite
grafic în raport cu sistemul rectangular de axe în care este redactat
planul de situaţie.
4. Cota reperului de nivelment RN 3 de transmitere şi control,
făcând parte din reţeaua de sprijin pentru trasare.
5. Cota zero a clădirii proiectate.

Inventarul de coordonate al punctelor cunoscute:

Nr. Coordonate absolute

pct. X(m) Y(m) Z(m)
1 2 3 4
102 9139.65 6912.51 -
103 9209.52 6941.07 -
C1 9180 6910 214.000
C2 9160 6905.5 214.000
RN 3 - - 215.551

21
APLICAŢII PRACTICE TOPOGRAFIE SPECIALĂ

Operaţiile sunt:

1. Pregătirea topografică a proiectului pentru trasare; calculul

elementelor de trasare pe teren a poziţiei în plan a colţurilor clădirii:
unghiurile şi distanţele orizontale.
2. Trasarea pe teren a elementelor ce determină poziţia în
plan a colţurilor clădirii, folosind metoda coordonatelor polare,
metoda intersecţiei unghiulare înainte şi metoda intersecţiei liniare
înainte.
3. Modul de lucru pe teren pentru darea cotei zero a clădirii,
prin metoda orizontului instrumentului.

Rezolvare:

După întocmirea proiectului de execuţie a construcţiilor, se

trece, concomitent cu organizarea şantierului de construcţie, şi la
organizarea lucrărilor topografice de aplicare pe teren a proiectului.
Pregătirea topografică a proiectului de trasare trebuie să
asigure:
- stabilirea punctelor care se trasează, precizia de trasare şi
termenele de predare a punctelor trasate;
- stabilirea metodelor de legare a punctelor proiectate de
punctele reţelei de sprijin, existentă din timpul ridicării topografice
sau creată în scopul trasării;
- stabilirea metodelor şi instrumentelor de trasare, în plan şi pe
verticală, care să asigure precizia cerută la trasare;
- determinarea după proiect a tuturor elementelor geometrice
necesare trasării punctelor din proiect;
- întocmirea, pe baza elementelor de trasare, a planului
general de trasare şi a schemelor de trasare în detaliu a punctelor.
- organizarea lucrărilor de trasare; ordinea trasării,
instrumente, echipe, metode de aplicare, precizia lor, termenul de
predare a elementelor trasate etc.
La întocmirea proiectului de trasare pe teren a construcţiei,
proiectantul va avea în vedere faptul că, toate punctele proiectate vor
trebui determinate în acelaşi sistem de referinţă sau axe de
coordonate cu punctele vechi, existente de la ridicarea topografică.

22
APLICAŢII PRACTICE TOPOGRAFIE SPECIALĂ

Numai în aceste condiţii se poate stabili legătura dintre punctele

vechi, de pe teren, şi punctele noi proiectate.
În cazul lucrărilor deosebit de importante, toate punctele
caracteristice ale construcţiei proiectate sunt determinate prin calcule
numerice. În cazul unor lucrări mai mici şi mai izolate, coordonatele
punctelor construcţiei se determină grafic, în raport cu sistemul de
axe rectangulare folosit la redactarea planului. În cazul clădirii,
coordonatele colţurilor C1 şi C2 au fost citite grafic pe plan. Valorile
obţinute au fost trecute într-un tabel adecvat iar pe baza lor, ca şi a
coordonatelor punctelor reţelei de sprijin pentru trasare, 102 şi 103,
se calculează elementele de trasare pe teren a clădirii.
Operaţia de trasare pe teren a clădirii proiectate se face în
următoarea ordine:

1. Pregătirea topografică a proiectului pentru trasare;

calculul elementelor de trasare pe teren a poziţiei în plan a
colţurilor clădirii: unghiurile şi distanţele orizontale.

Elementele de trasare pe teren a construcţiei depind de

metoda aleasă pentru determinarea poziţiei în plan a punctelor
caracteristice. Astfel, în cazul metodei coordonatelor polare, în faza
de birou, faza pregătirii topografice a proiectului pentru trasare, se
calculează ca elemente de trasare unghiurile şi distanţele orizontale.
Unghiurile orizontale se pot obţine din diferenţa orientărilor direcţiilor,
de aceea, din coordonatele numerice şi grafice ale punctelor, se
calculează mai întâi orientările direcţiilor şi totodată cu controlul lor şi
mărimile distanţelor orizontale.
De exemplu, pentru direcţia 103-C1, se calculează mai întâi
coordonatele relative, folosind relaţiile:

X103-C1=XC1-X103
Y103-C1= YC1-X103 ,
iar după aceea , în funcţie de semnul lui x şi y, şi de mărimea lor,
se calculează orientarea direcţiei respective:

=arctg(x/y) pt. (x<y) sau =arctg(y/x) pt. (x>y)

23
APLICAŢII PRACTICE TOPOGRAFIE SPECIALĂ

103-C1=103-102+1; 103-C2=103-102+2; 103-102= arc tg Y103-102/X103-102

103-102

d01
1 1 θ 103-C2
d 02 2 θ103-C1

02
2
2
1
01

Y
O

Calculul elementelor de trasare pe plan.

Distanţa orizontală dintre cele două puncte va fi:

d01=x103-C1/cosθ103-C1,
iar pentru verificare:

d01=y103-C1/sinθ103-C1

Egalitatea dintre cele două relaţii, reprezintă şi un control de

calcul a orientării direcţiei. În acelaşi mod, se calculează direcţiile şi
distanţele orizontale, direct într-un formular tipizat:

Calculul orientării şi a distanţelor orizontale din coordonatele punctelor:

24
APLICAŢII PRACTICE TOPOGRAFIE SPECIALĂ

Orientare Numă Coordonate Cadra θ d0

a r n (g,c,cc) (m)
( ij ) punct absolute
X(m) Y(m)
1 2 3 4 5 6 7
C1 9180 6910
103 9209.5 6941.0 III 251.628 42,86
θ103-C1

2 7 2
 -29.52 - 31.07
C2 9160 6905.5
103 9209.5 6941.0 III 239.655 60,97
θ103-C2

2 7 0
 -49.52 - 35.57
102 9139.6 6912.5
5 1 III 224.703 75,48
θ102-103

103 9209.5 6941.0 0

2 7
 -69,87 -28.56
C1 9180 6910
102 9139.6 6912.5 IV 396.045 40,43
θ102-C1

5 1 0
 +40.35 -2.51
C2 9160 6905.5
102 9139.6 6912.5 IV 378.880 21,52
θ102-C2

5 1 7
 +20.35 -7.01

Controlul trasării pe teren a punctelor proiectate se face prin

dublă trasare, folosind elemente de trasare independente. Pentru
fiecare punct proiectat, elementele de trasare şi de control a trasării,
sunt cuprinse într-un tabel adecvat:

Elementele de trasare şi de control al trasării:

Pct. Elemente de trasare din Elemente de control trasare
proiecta punctul 103 din punctul 102
t  d0  d0

25
APLICAŢII PRACTICE TOPOGRAFIE SPECIALĂ

1 2 3 4 5
C1 29g92c52cc 42.86 28g65c80cc 40.43
C2 14g95c20cc 60.97 45g82c23cc 21.52

Pe baza elementelor de trasare, se întocmeşte planul general

de trasare, pe care sunt trecute mărimile numerice ale elementelor
de trasare şi de control al trasării, pentru axele sau punctele
caracteristice ale construcţiei.

2. Trasarea pe teren a elementelor ce determină poziţia în

plan a colţurilor clădirii, folosind metoda coordonatelor polare,
metoda intersecţiei unghiulare înainte şi metoda intersecţiei
liniare înainte.

După pregătirea topografică a proiectului de trasare, în cadrul

căreia s-au calculat elementele de trasare şi s-a întocmit planul de
trasare, urmează faza a doua, de trasare pe teren a axalor şi a
punctelor caracteristice ale construcţiei proiectate, în vederea
execuţiei. Alegerea metodei de trasare în plan depinde de precizia
de trasare, de natura construcţiei, de condiţiile de teren, de
densitatea punctelor reţelei de sprijin, de felul aparatelor şi
instrumentelor aflate în dotare etc.

a. Metoda coordonatelor polare constă în trasarea pe teren,

a poziţiei în plan, a punctelor construcţiei proiectate din punctele
reţelei de sprijin pentru trasare, cu ajutorul elementelor de trasare:
unghiurile orizontale () şi a distanţelor orizontale (d 0). Metoda se
aplică în teren deschis, care să permită măsurarea în condiţii bune a
unghiurilor şi a distanţelor orizontale.

Operaţia de trasare pe teren a punctului C 1, se desfăşoară

astfel:
- se aşează teodolitul în punctul cunoscut de pe teren 103, se
centrează şi se calează;
- se vizează semnalul din punctul cunoscut 102 şi se
efectuează citirea pe limb (ex. c1);

26
APLICAŢII PRACTICE TOPOGRAFIE SPECIALĂ

- se roteşte alidada în sens direct, până se înregistrează pe

limb citirea: c2=c1+1, şi se semnalizează direcţia obţinută printr-un
jalon sau printr-o fişă;

c 2  c     142 g 63o 33oo  29 g 92 o 52 oo  172 g 55 o 85 oo

- pe direcţia astfel obţinută, se aplică distanţa orizontală do =

42,86m, fixându-se diviziunea zero a panglicii în punctul 103. La
citirea corespunzătoare distanţei se va obţine punctul C 1, care se
materializează printr-un ţăruş.

În acelaşi mod se obţine şi punctul C2, controlul trasării

făcându-se prin operaţia de dublă trasare.

Un control suplimentar, se face prin compararea distanţei din

proiect dintre colţurile C1 şi C2 ale clădirii cu distanţa măsurată pe
teren după trasare. Diferenţa dintre ele nu trebuie să depăşească
1…2 cm.

Celelalte două colţuri ale clădirii, se obţin prin măsurarea pe

perpendicularele ridicate în cele două puncte.

27
APLICAŢII PRACTICE TOPOGRAFIE SPECIALĂ

X
103
do
C1 1

do’ ’
1

102
O
Trasarea în plan prin metoda coordonatelor polare.

b. Metoda intersecţiei unghiulare înainte constă în trasarea

pe teren a punctelor C1 şi C2 prin aplicarea unghiurilor orizontale de
trasare (), în raport cu direcţiile determinate de punctele reţelei de
sprijin. Metoda se utilizează în cazul terenurilor accidentate.

Operaţia de trasare a punctului C1 se desfăşoară astfel:

- se aşează teodolitul în punctul cunoscut de pe teren 103, se

centrează şi se calează;
- se vizează semnalul din punctul cunoscut 102 şi se
efectuează citirea pe limb (ex. c1);
- se roteşte alidada în sens direct, până se înregistrează pe
limb citirea: c2=c1+1, şi se semnalizează direcţia obţinută prin
jaloanele J1 şi J2;

28
APLICAŢII PRACTICE TOPOGRAFIE SPECIALĂ

- se mută teodolitul în punctul cunoscut 102, se centrează, se

calează şi se vizează semnalul din 103, făcându-se citirea pe limb
(ex. c1)
- se roteşte alidada în sens direct, până se înregistrează pe
limb citirea: c2=c1+’1, şi se semnalizează direcţia obţinută prin
jaloanele J3 şi J4;
- la intersecţia direcţiilor J1-J2 şi J3-J4 se obţine poziţia
punctului C1.

În acelaşi fel se obţine şi punctul C2.

O trasare mai precisă, se poate face prin aşezarea a două

teodolite instalate în punctele 103 şi 102, astfel nu se mai
materializează direcţiile, obţinându-se direct punctele căutate.
Controlul trasării se face prin dublă trasare.

29
APLICAŢII PRACTICE TOPOGRAFIE SPECIALĂ

Trasarea în plan prin metoda intersecţiei unghiulare înainte

Trasarea în plan prin metoda intersecţiei liniare înainte

30
APLICAŢII PRACTICE TOPOGRAFIE SPECIALĂ

c. Metoda intersecţiei liniare înainte constă în trasarea pe

teren a punctelor prin aplicarea distanţelor orizontale de trasare (d 0),
în raport cu punctele reţelei de sprijin. Are o precizie ridicată dar se
poate folosi numai pe un teren destul de plan iar distanţele de trasare
să nu depăşească lungimea instrumentului de măsură.

Operaţia de trasare pe teren a punctului C 1, se desfăşoară

astfel:
- se fixează diviziunea zero a unei panglici în punctul cunoscut
de pe teren 103 şi se întinde bine ruleta până la diviziunea
corespunzătoare distanţei orizontale de trasare d01=42,86 m;
- se fixează diviziunea zero a celei de a doua panglici în
punctul cunoscut de pe teren 102 şi se întinde bine ruleta până la
diviziunea corespunzătoare distanţei orizontale de trasare d’01=40,43
m;
- se apropie cele două panglici până când, cele două diviziuni
se suprapun, obţinându-se punctul căutat C 1.

În acelaşi fel se trasează şi punctul C2. Controlul operaţiei se

face ca la metoda intersecţiei unghiulare înainte.

3. Modul de lucru pe teren pentru darea cotei zero a

clădirii, prin metoda orizontului instrumentului.

Cotele planurilor sau punctelor izolate ale proiectului se dau

faţă de un nivel convenţional care corespunde unei anumite cote,
menţionată în proiect. În cazul unei clădiri, nivelul convenţional se
numeşte cota zero a clădirii, fiind cota pardoselii finite a parterului. În
cazul clădirii ce urmează a se trasa pe teren, cota zero stabilită prin
proiectare este ±0,000m = 214,000 m ( Zo).
Trasarea cotei zero pe teren se face prin metoda nivelmentului
geometric sau prin metoda nivelmentului trigonometric, în funcţie de
accidentaţia terenului în zona respectivă, cota zero a clădirii
trasându-se câţiva metri mai încolo, într-un singur punct sau în mai
multe puncte, în funcţie de mărimea clădirii şi de problemele ce
trebuie rezolvate. În continuare este prezentată cea mai folosită
metodă care asigură precizia cea mai mare la trasarea unei cote pe
teren.

31
APLICAŢII PRACTICE TOPOGRAFIE SPECIALĂ

Metoda orizontului instrumentului constă în determinarea

citirii ce trebuie efectuată pe mira ţinută vertical în punctul trasat în
plan când baza mirei se află la cota din proiect.
Operaţia de trasare (numită şi dare) a cotei zero se face astfel:
- se bate un stâlp în pământ, în punctul C, aflat la 2…4m de
amplasamentul clădirii care să rămână 1,00…1,50m deasupra
solului;
- se instalează nivelul aproximativ la mijlocul distanţei dintre
reperul din reţeaua de sprijin pentru trasare RN 3 şi punctul C, în
care s-a fixat în poziţie verticală un stâlp;

Trasarea pe teren a cotei zero:

a. - metoda orizontului instrumentului
b. - fixarea cotei zero pe stâlp

- se calează nivelul, aducându-se axa de vizare în poziţie

orizontală, se execută citirea LOR pe mira ţinută vertical în reperul
cunoscut şi se calculează cota planului de viză, folosind relaţia:
Zpv = ZR + L0R

32
APLICAŢII PRACTICE TOPOGRAFIE SPECIALĂ

Dacă
L0R =1042,
rezultă că
Zpv=ZR+L0R = 215,551+1,042=216,593 m

- se calculează citirea ce trebuie efectuată pe mira ţinută în

punctul C, când baza mirei se află la cota proiectată:

LOC = ZPV - Z0 ; L0C=Zpv-Z0=216,593-214,000=2,593 m

- un muncitor va deplasa mira pe verticală de-a lungul
stâlpului, până când operatorul va citi pe miră, în dreptul firelor
nivelor, valoarea calculată LOC, iar poziţia astfel obţinută corespunde
cu cota zero a clădirii. Cota se materializează printr-un triunghi roşu
cu vârful în jos. Latura opusă acestui vârf este nivelul zero al clădirii.

De la acest punct, se transmit cotele de săpare a fundaţiei, de

turnare a radierului, de fixare a cofrajelor, etc.

Verificarea se face prin dublă trasare, în raport şi cu alt reper

din reţeaua de sprijin sau măcar cu un nou orizont al aparatului.

33