Capitolul I

COSTUL DE PRODUCȚIE ȘI METODELE DE DETERMINARE A

ACESTUIA. PREȚUL ȘI POLITICA DE PREȚ.
Cuprins:
1. Costul de producție, noțiune, criteriile de clasificare.
2. Clasificarea și componența consumurilor și a cheltuielilor întreprinderii.
3. Calcularea costului pentru diferite articole din țesătură.
4. Prețul și politica de preț.

Sarcini de evaluare a cunoştinţelor:

1. Prezentaţi definiţia costului.
2. Explicaţi semnificaţia costului pentru determinarea performanţelor întreprinderii.
3. Ce reprezintă costul de producţie.
4. Numiţi şi descrieţi funcţiile costului.
5. Numiţi principalele principii de clasificare a costurilor.
6. Prezentaţi clasificarea costurilor.
7. Daţi definiţia consumurilor.
8. Prezentaţi clasificarea consumurilor.
9. Prezentaţi componenţa consumurilor directe de materiale.
10. Prezentaţi componenţa consumurilor directe privind retribuirea muncii.
11. Explicaţi componenţa consumurilor indirecte.
12. Daţi definiţia preţului conform diferitor criterii.
13. Numiţi principalele funcţii ale preţului.
14. Care sunt elementele preţului.
15. Ce reprezintă sistemul de preţuri?

Bibiografia:

1. BURLACU, N., GRAUR, E. Bazele managementului, curs universitar. Chişinău: ASEM. 2006
2. BURLACU, N., COJOCARU, V. Management. Chişinău: ASEM. 2000
3. COTELNIC A. Managementul unităţilor economice . Chişinău 2003
4. Botezatu A. Management. Note de curs.
5. GHEORGHIŢĂ M. Economia întreprinderii industrial. Manual universitar. Chişinău 2011

1
 1. Costul de producție, noțiune, criteriile de clasificare.
Costul serveşte drept instrument important în determinarea performanţelor întreprinderii.
Calcularea costului are drept scop identificarea cauzelor, şi nu doar transferul acestuia asupra unui
obiect orice manager de întreprindere efectuează măsurarea costurilor şi performanţelor, precum şi
gestionarea acestora.
În cadrul întreprinderilor industriale costul îndeplineşte o serie de funcţii economice şi sociale:
 Funcţia de măsurare şi evaluare a activităţii economice, constă în măsurarea, cu
ajutorul cheltuielilor, a producţiei şi a veniturilor rezultate, precum şi comensurarea corelaţiilor
necesare între eforturile depuse şi efectele obţinute;
 Funcţia de optimizare, presupune asigurarea ;I determinarea celui mai mic cost care
revine la nivel maxim de producţie;
 Funcţia de control şi reglare, evidenţiază modul de fundamentare şi de adoptare a
deciziilor economice.
Costul de productie reprezinta totalitatea cheltuielilor, corespunzatoare consumului de factori
de productie, pe care agentul economic le efectueaza pentru producerea si vanzarea de bunuri materiale
sau prestatoare de servicii. 
Costurile pot fi de mai multe tipuri:
1. În funcție de locul apariției cheltuielilor se deosebesc:
- Costul tehnologic, care însumează toate consumurile generate de efectuarea procesului
tehnologic (consumuri directe de materiale și consumuri directe privind retribuirea muncii);
- Costul de secție, care reprezintă costul tehnologic plus consumurile indirecte;
- Costul de producție, care reprezintă costul de secție plus cheltuielile generale și
administrative;
- Costul total, care însumează costul de producție și cheltuielile comerciale.
2. În funcție de perioada de calculare a costului se deosebesc:
- Costul normativ, care reflectă costul calculat după anumite normative;
- Costul planificat, care reprezintă costul pentru perioada de planificare;
- Costul efectiv, care este costul calculat pentru periada raportată și reflectă consumurile și
cheltuielile efectuate ale întreprinderii.
3. În funcție de purtătorul costului (obiectul de calculație):
- Costul vânzărilor;
- Costul producției fabricate (costul producției marfă);
- Costul pe unitate de produs;
4. După natura lor:

2
 - Costul de exploatare (operațional), care este generat de realizarea obiectului de activitate al
întreprinderii (fabricarea bunurilor);
- Costul financiar, care este generat de pierderile de creanțe, diferențele nefavorabile ale
cursului valutar, dobânzele curente; etc.
5. După caracterul lor:
- Costul evident, care reflectă resursele consumate ce se regăsesc ca atare în evidența contabilă
a întreprinderii;
- Costul ascuns, pe care întreprinderea l-a suportat efectiv, dar care nu a fost înregistrat în
sistemul ei de evidență;
- Costul de oportunitate.

2. Clasificarea și componența consumurilor și a cheltuielilor întreprinderii.

Clasificarea consumurilor și a cheltuielilor întreprinderii.
Consumurile – reprezintă resursele consummate pentru fabricarea produselor şi prestarea
serviciilor în scopul obţinerii unui venit.
Consumurile sunt nemijlocit legate de procesul de producţie, îşi găsesc ântruchipare materială
în stocurile producţiei finite şi produselor în curs de execuţie, la finele perioadei de gestiune se reflectă
în bilanţul contabil ca active şi nu se iau în calcul la determinarea rezultatului financiar al
întreprinderii. În dependenţă de modul în care consumurile se includ în costul de producţie
consumurile pot fi grupate după mai multe principii:
1. În funcţie de modul de identificare pe un anumit produs se deosebesc:
 consumuri directe de producţie care pot fi identificate nemijlocit pe un anumit produs;
- consumuri directe de materiale, valoarea materiei prime, a materialelor,a semifabricatelor
utilizate la fabricarea produselor care intră în componenţa acestora şi se include direct în costul
producţiei finite.
- consumuri directe privind retribuirea muncii – consumurile privind remunerarea
muncitorilor, incluse in mod direct in costul produselor finite.

 consumuri indirecte de producţie - consumurile aferente deserviriisi conducerii

subdiviziunilor de productie, care nu pot fi incluse in mod direct in costul produselor finite si se
repartizeaza la sfirsitul perioadei de gestiune pe tipuri de produse.
2. În funcţie de modul de modificare a volumului de producţie se deosebesc:
 Consumuri indirecte de productie variabila – consumurile intreprinderii, marimea carora
depinde de volumul de productie, cum ar fi remunerarea muncitorilor ce deservesc sectiile de
productie, consumul de materiale pentru gestiunea generala a sectiilor etc.

3
  Consumuri indirecte de productie constante – consumurile intreprinderii, marimea carora nu
depinde sau depinde neesential de volumul productiei, cum ar fi uzura calculata mijloacelor fixe,
consumul de energie electrica pentru eluminarea sectiilor de productie etc.
3. În funcţie de raţionalitatea consumurilor se deosebesc:
 Consumuri de producţie raţionale – consumuri aferente unui anumit volum de producţie de o
calitate dinainte determinată, condiţionată de o tehnologie şi o organizare raşională a procesului de
producţie;
 Consumuri de producţie neraţionale – consumuri care apar drept urmare a utilizăriiunei
tehnologii sau a unei organizări a procesului de producţie neraţionale (rebut, pierderi cauzate de
staţionări neplanificate ale utilajului).
4. În funcţie de modul de control şi reglementare se deosebesc:
 Consumuri reglementate, a căror mărime depinde de deciziile unor manageri la un anumit
nivel;
 Consumuri nereglementate, a căror mărime nu depinde de deciziile manageriale;
 Consumuri controlate, al căror nivel poate fi controlat de către lucrătorii întreprinderii
(normele de consum, mărimea pierderilor);
 Consumuri necontrolate, al căror nivel nu poate fi controlat de către lucrătorii întreprinderii
(nivelul preţurilor la materiile prime, reglementarea salarizării din partea statului, tarifele utilităţii,
mărimea impozitelor).
Cheltuielile reprezinta cheltuielile si pierderile(daunele) care apar in rezultatul activitatii
economico-financiare si nu sunt legate nemijlocit de procesul de productie. Spre deosebire de
consumuri, cheltuielile nu se includ in costul produselor, se reflecta in raportul privind rezultatele
financiare si se scad din venituri la determinarea profitului(pierderii) perioadei de gestiune.

- Cheltuieli ale activităţii operaţionale – cheltuieli aferente desfasurarii activitatii de baza a

intreprinderii.
- Cheltuieli ale activităţii de investiţii – cheltuieli și pierderi aferente scoaterii scoaterii din
funcțiune a activelor pe termen lung.
- Cheltuieli ale activităţii financiare – cheltuieli rezultate din modificarea mărimii și structurii
capitalului propriu și împrumuturilor.
- Cheltuieli ale perioadei de gestiune – cheltuieli legate de comercializarea bunurilor fabricate,
cheltuieli administrative, de deservire și de organizare a producerii.
- Cheltuieli anticipate – cheltuieli care apar în perioada de gestiune, aferente perioadelor
viitoare (de exemplu plățile de avans ale chiriei).

4
 Componența consumurilor și a cheltuielilor
Consumurile reprezintă resurse consumate pentru fabricarea produselor şi prestarea serviciilor
în scopul obţinerii de venit. Consumurile sînt nemijlocit legate de procesul de producţie, se includ în
costul producţiei fabricate, la sfîrşitul perioadei de gestiune se raportează la producţia finită şi
producţia în curs de execuţie şi nu se iau în vedere la determinarea rezultatului financiar.
În dependenţă de modul în care consumurile se includ în costul de producţie ele se divizează în:

 Consumuri directe de producţie e producţie sînt consumurile care se referă direct la un

produs sau serviciu anumit şi se clasifică în:
1. Consumuri directe de materiale. Aceste consumuri cuprind:
- materiile prime și materialele care constituie baza producției fabricate;
- articole accesorii și semifabricatele care se supun prelucrării de mai departe;
- valoarea serviciilor cu character productive prestate de terți ;
- consumul de conbustibil de toate tipurile consumat pentru efectuarea procesului tehnologic;
- a energiei de toate felurile consumată în scopuri tehnologice, de transport și alte scopuri
tehnologice.
2. Consumuri directe pentru retribuirea muncii. Aceste consumuri cuprind:
- Consumurile aferente retribuirii muncii personalului încadrat în producția de bază, pentru
munca prestată efectiv și calculată în baza tarifelor în acord salariiloe tarifare, inclusive premiile;
- Remunerarea zilelor de odihnă acordată salariaților pentru munca ce depășește timpul de
muncă;
- Sumele plătite sub formă de adaosuri.

Consumuri indirecte de producție. Aceste consumuri cuprind:

- Salariile muncitorilor auxiliari încadrați în procesul de producție și ale personalului
asministrativ, inclusive premiile și adaosurile conform legislației;
- Cheltuielile de întreținere a mijloacelor fixe;
- Uzura mijloacelor fixe;
- Cheltuieli pentru perfecționarea procesului de producție;
- Cheltuieli de asigurare a condițiilor normale de muncă, tehnica securității;
- Cheltuieli de deplasare a salariaților.

Consumurile se referă la produsele fabricate de întreprindere, indiferent de stadiul lor de

finisare și modul de atribuire a consumurilor în costul lor, cheltuielile se referă la o anumită
perioadă – perioada în care s-au produs.

5
 Cheltuielile reprezintă totalitatea mijloacelor utilizate de întreprindere pe parcursul perioadei de
gestiune care nu sînt legate nemijlocit de procesul de producţie şi suma cărora se scade din venituri la
determinarea rezultatului financiar al întreprinderii. Ele cuprind următoarele tipuri de cheltuieli.
1. Cheltuieli din activitatea operaţională intră:
- costul vînzărilor
- cheltuielile comerciale
- cheltuielile generale şi administrative
- alte cheltuieli operaţionale
Costul vînzărilor reprezintă valoarea produselor, mărfurilor vîndute sau serviciilor prestate. El
este egal cu suma consumurilor efectuate de întreprindere pentru obţinerea produselor, serviciilor sau
suma achitată sau care urmează a fi achitată pentru achiziţionarea mărfurilor.
Cheltuielile comerciale reprezintă cheltuielile aferente desfacerii mărfurilor, prestării
serviciilor. În componenţa cheltuielilor comerciale intră: cheltuielile de marketing, cheltuielile privind
publicitatea, ambalarea, retribuirea muncii a salariaţilor antrenaţi în procesul de desfacere, contribuţiile
de asigurări sociale şi medicale aferente salariilor acestor muncitori, cheltuielile pentru crearea rezervei
privind creanţele dubioase, cheltuielile rezultate în urma neachitării de către clienţi a mărfurilor livrate,
6
serviciilor prestate, în cazul în care nu se creează rezervă privind creanţele dubioase, cheltuielile
suportate în urma returnării mărfurilor de către cumpărători, alte cheltuieli legate de procesul de
desfacere.
Cheltuielile generale şi administrative  reprezintă cheltuielile legate de gestiunea
întreprinderii în ansamblu.
Ele cuprind: cheltuielile privind retribuirea muncii a personalului administrativ şi contribuţiile
de asigurări sociale şi medicale aferente acestor salarii, uzura şi cheltuielile privind reparaţia
mijloacelor fixe şi obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, amortizarea activelor nemateriale cu
destinaţie administrativă, cheltuielile privind deplasările personalului administrativ, cheltuielile de
reprezentare, cheltuielile privind paza obiectelor cu destinaţie administrativă, valoarea materialelor
utilizate în scopuri generale şi administrative, cheltuielile privind impozitele şi taxele cu excepţia
impozitului pe venit, taxei pe valoarea adăugată, accizelor, alte cheltuieli ce ţin de gestiunea
întreprinderii în ansamblu.
În componenţa altor cheltuieli operaţionale intră: cheltuielile privind vînzarea altor active
curente (materiale, producţia în curs de execuţie, obiecte de mică valoare şi scurtă durată), cheltuielile
privind arenda curentă, cheltuielile privind dobînzile pentru creditele angajate, consumurile indirecte
de producţie constante care nu s-au inclus în costul producţiei, serviciilor din motivul neîndeplinirii
capacităţii normative de producţie, lipsurile de active curente depistate în urma inventarierii etc.
2. Cheltuielile activităţii de investiţii includ cheltuielile legate de ieşirea activelor pe
termen lung, şi anume: valoarea de bilanţ a activelor pe termen lung ieşite, salariile şi contribuţiile de
asigurări sociale şi medicale a muncitorilor angajaţi în procesul de scoatere din funcţiune a activelor pe
termen lung, diferenţa dintre valoarea probabilă rămasă şi valoarea de bilanţ, în cazul în care la
scoaterea mijlocului fix din funcţiune din cauza uzurii complete valoarea de bilanţ este mai mică decît
valoarea probabilă rămasă.
3. Cheltuielile activităţii financiare sînt legate de modificările survenite în capitalul
statutar al întreprinderii. Aceste cheltuieli cuprind: cheltuielile privind plata redevenţelor, privind
arenda finanţată, diferenţele nefavorabile de curs valutar.
4. Pierderile excepţionale nu sînt legate de activitatea de bază a întreprinderii şi apar în
urma producerii unor evenimente excepţionale cum sînt: calamităţile naturale, perturbările politice,
modificările legislaţiei.

7
 3. Calcularea costului pe unitate de produs.
Calcularea costului pe unitate de produs în întreprinderileindustriale are mai multe
semnificații:
- Permite determinarea marjei de contribuție pentru fiecare unitate de produs;
- Servește drept bază pentru determinarea prețului pe unitate de produs;
- Permite aprecierea profitabilității/rentabilității unei unități de produs.
Pentru calcularea costului pe unitate de produs sunt utilizate următoarele articole de cost:
1. Consumuri de materiale directe.
- Materii prime și materiale de bază;
- Materiale auxiliare;
- Piese accesorii și semifabricate.
2. Deșeuri și pierderi.
- Utilizabile;
- Neutilizabile.
3. Energie și combustibil în scopuri tehnologice.
- Energia electrică și termică achiziționată din afară;
- Toate felurile de energie produsă de întreprinderea însăși.
4. Consumuri directe privind retribuirea muncii.
- Salariul de bază al muncitorilor principali;
- Salariul suplimentar;

8
 - Contribuțiile pentru asigurarea socială.
5. Consumuri directe.
6. Cheltuieli generale și administrative.
7. Cheltuieli comerciale.
8. Alte cheltuieli.
Calculul articolelor de cost, care se determină în mod direct, se efectuează în felul următor:
1. Materiile prime și materiale de bază se calculează ca produsul dintre norma de
consum și prețul de achiziție pe unitate de măsură a fiecărui tip de materie primă consumată pentru
producerea unei unități de produs care servește drept obiect de calculație.
Prețul de achiziție include prețul de cumpărare și cheltuielile de transportare – achiziționare.
2. Deșeurile se deduc din costul materiilor prime și materialelor principale.
Mărimea deșeurilor utilizabile se determină ca produsul dintre norma tehnologică și prețul de
comercialzare, iar a deșeurilor neutilizabile – ca produsul dintre norma tehnologică și prețul de
achiziție a materiei prime.
3. Piese accesorii și semifabricatele se determină: piesele accesorii și semifabricatele
procurate din afara întreprinderii se calculează ca produsul dintre norma de consum pe unitate de
produs și prețul de achiziție.
4. Toate felurile de energie consumată în scopuri tehnologice se determină ca produsul
dintre consumul tehnologic necesar pentru efectuarea procesului de producție și tariful de achiziție sau
prețul calculate de întreprindere.
5. Salariul de bază al muncitorilor principali se stabilește în baza tarifelor și normelor
de producție sau de timp. În acest articol se include toate adaosurile la tariff prevăzute de legislație.
6. Salariul suplimentar se determină proporțional salariului de bază, pornind de la
mărirea suplimentelor obligatorii de achitat conform legislației.
7. Contribuții la salariu se calculează proporțional salariului de bază și celui suplimentar
în baza ratelor de defalcare prevăzute de legislație pentru anul de calculație.

4. Prețul și politica de preț

Prețul și teoria de prețuri ocupă un loc central în știința economic, constituind cele mai
complicate și contraversate probleme ale vieții economice.
Prețul reprezintă expresia valorică a mărfurilor (produselor, lucrărilor sau serviciilor).
Cu alte cuvinte prețul este cantitatea (suma) de bani pe care consumătorul o plătește
producătoruluipentru o marfă.

9
 Prețul îndeplinește mai multe funcții:
- Funcția de evidență – reflectă cheltuielile de muncă pentru producerea și comercializarea unui
bun, ce evaluează rezultatele și cheltuielile de producere;
- Funcția de stimulare – se utilizează pentru dezvoltarea și stimularea spiritului de economisire,
sporirea eficienței producerii, promovarea inovațiilor;
- Funcția de redistribuire – în unele prețuri se includ accize, taxa pe valoarea adăugată și alte
impozite indirecte, care mai apoi sunt defalcate de către întreprindere în buget
- Funcția de reglare – modificarea prețului cauzează modificarea atât a cererii, cât și a ofertei.
Când pe piață este exces de ofertă, prețurile scad, generând o reducere a producerii de bunuri, și
invers – când cererea este mare, prețurile cresc, generând o creștere a producerii de bunuri
- Funcția de informare – prețul are o mare încărcătură informațională, oferind agenților
economici date asupra gradului de tensiune dintre resurse și nevoi. Creșterea prețurilor absolute și
relative semnifică creșterea tensiunii și invers.
Metodele de formare a prețului reprezintă procedeele de calculare a prețului la mărfuri,
precum și a tarifelor pentru servicii și lucrări.
Sunt cunoscute și aplicate diferite metode de formare a prețurilor care, pot fi grupate în două
categorii:
- Metode bazate pe costuri;
- Metode bazate pe parametrii calitativi (parametrii tehnico - economici).

10
 Preţul este valoarea de schimb a produsului, care se negociază între producătorul - vânzător şi
beneficiarul - cumpărător. Poziţia celor doi în circuitul economic (cumpără, produce sau vinde), cît şi
numărul intermediarilor pînă la clientul final, fac din preţ o categorie economică dinamică, ce se
sprijină pe o bază de calcul specifică la fiecare nivel.
Obţinerea de producător a preţului dorit îl asigură pe acesta de recuperarea cheltuielilor făcute
şi obţinerea profitului. Categoriile de preţ se vor individualiza în funcţie de poziţia pe care firma o
ocupă în cadrul circuitului economic.
Preţul de vânzare (de livrare) reprezintă contravaloarea exprimată în unităţi monetare, pe care
un producător sau un comerciant o solicită clientului pentru produsul pe care il pune la dispoziţie.
Preţul de achiziţie (de cumpărare) este echivalentul preţului de vânzare, dar adresat, ca
utilizare clientului (cumpărătorului). Dacă cel care achiziţionează bunul este beneficiarul final, atunci
preţul de achiziţie va include şi impozitul numit TVA, ceea ce îl va diferenţia cantitativ de preţul de
livrare, care revine celui care asigură vînzarea.
Preţul de desfacere cu ridicata (en gros) constituie termenul generic care desemnează preţul
stabilit de către producătorul sau intermediarul ce asigură comercializarea în cantităţi crescute a unui
produs. În special pentru intermediar, preţul de desfacere cu ridicata semnifică faptul că preţului de
achiziţie (de la furnizor) i se va asocia o valoare adăugată (adaos comercial), destinată asigurării
profitului dorit de cel ce desfăşoară o activitate pur comercială, plus TVA corespunzătoare adaosului
comercial.

11