Sunteți pe pagina 1din 5

DREPT CIVIL – TEORIA GENERALĂ A OBLIGAȚIILOR

Efectele contractului. Efectele specifice contractelor sinalagmatice

1) La 15.10.2011 A. vinde lui B. un apartament, contractul încheiat în formă autentică


consemnând un preţ de 11.000 de lei. După trei zile, părţile redactează un înscris în care se
menţionează : "Preţul ce îl convenim este de 40.000 de lei din care 15.000 de lei s-au plătit cu două
zile înainte de autentificare; pentru restul preţului cumpărătorul rămâne dator, urmând a-l plăti până
la 31.12.2011". Ce acţiune ar trebui să fie intentată de A. şi pe ce temei legal pentru a obţine
obligarea lui B. la plata sumei de 25.000 de lei?

2) A a vândut lui B. un imobil, bun propriu, stabilindu-se pentru cumpărător, printre altele, două
obligaţii : să presteze întreţinere vânzătorului până la sfârşitul vieţii acestuia şi să efectueze aceeaşi
prestaţie în beneficiul lui C., soţia vânzătorului, până la sfârşitul vieţii acesteia din urmă.La scurt timp
după aceea, A. decedează lăsând ca unică moştenitoare pe C. După acest deces, B. încetează să mai
presteze întreţinere lui C.
Cerinţe:
a)Precizaţi raporturile juridice care se stabilesc între cele trei subiecte de drept.
b)Poate C. să intenteze cu succes o acţiune prin care să obţină desfiinţarea contractului ?

3)X si Y semneaza in calitate de locator si respectiv, de locatar, un contract de locatiune continand


urmatorul pact comisoriu expres : »contractul se va desfiinta de plin drept, fara indeplinirea vreunei
formalitati , in cazul in care locatarul va intarzia plata chiriei timp de 2 luni ».
Pe parcursul derularii contractului, proprietarul X a acceptat totusi plata intarziata a chiriei, in sensul
ca a primit in luna februarie 2012 chiria datorata pentru luna decembrie 2011.
Incurajat de atitudinea binevoitoare a locatorului sau, Y intarzie plata chiriei pentru luna septembrie
2012, gandindu-se ca o va plati in la inceputul lui decembrie.
Amenintat de X cu rezilierea contractului conform pactului comisoriu expres mentionat, Y ii opune
precedentul din anul anterior, cand X a renuntat la aplicarea pactului comisoriu, devenit cu aceasta
ocazie inaplicabil .
Comentati atitudinea partilor X si Y.

4)A. introduce împotriva lui B. o acţiune în rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare


a unui imobil. În susţinerea acţiunii, reclamantul arată că B. nu a plătit preţul la scadenţa fixată în
contract.
Cumpărătorul-pârât solicită respingerea acţiunii; fără a tăgădui neplata preţului, B. arată că,
potrivit art.6 din contract, ambele părţi renunţau la dreptul de a cere rezoluţiunea contractului în

1
caz de neexecutare, recunoscându-şi, în schimb, una alteia dreptul de a cere executarea silită, în
natură sau prin echivalent, a obligaţiilor asumate.
Ce soluţie pronunţă instanţa şi cu ce motivare?

5)Intre A si B se incheie un contract de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere (contract de


intretinere) ; intrucat B nu si-a executat la timp si in mod corespunzator obligatia de intretinere, A
formuleaza o actiune in justitie prin care solicita rezilierea contractului.
Prin cerere reconventionala, paratul-reclamant B invedereaza instantei ca a avut consimtamantul
viciat la incheierea contractului, deoarece A impreuna cu un prieten de-al sau, agent imobiliar, l-au
indus in eroare cu privire la valoarea de piata a imobilului dobandit ; de aceea, B solicita anularea
contractului incheiat cu A.
Care este raportul de solutionare al celor doua cereri ?

6) „Apărarea formulată de pârâtă ridică două întrebări, una de principiu, privind


admisibilitatea teoriei impreviziunii în dreptul comercial român, mai ales dacă părţile nu
au convenit nimic în această privinţă şi, a doua, în cazul în care se răspunde afirmativ la
prima chestiune, dacă sunt întrunite condiţiile pentru ca teoria impreviziunii să-şi găsească
aplicaţie în speţă.
În legătură cu prima chestiune, este de reţinut că teoria impreviziunii îndreptăţeşte
părţile la un contract de lungă durată să-i ceară readaptarea (reamenajarea) dacă
circumstanţele iniţiale, în considerarea cărora s-a încheiat contractul într-o anumită confi-
guraţie, i-au perturbat atât de grav echilibrul încât una din părţi, deşi ar putea să-şi execute
obligaţiile asumate, executarea ar deveni excesiv de oneroasă. Dreptul românesc, spre
deosebire de alte sisteme de drept, nu a consacrat legislativ o asemenea posibilitate.
Doctrina şi practica judiciară (inclusiv arbitrală), mai ales în ultimii 15 ani, dimpotrivă,
sunt favorabile aplicării acestei soluţii de reechilibrare a contractului, inclusiv în situaţia în
care părţile contractante nu au convenit în acest sens, ca în speţă (…). În consecinţă, se
reţine că teoria impreviziunii îşi poate găsi aplicaţie, de principiu, dacă sunt întrunite, în
speţă, condiţiile de aplicare.
În ce priveşte cea de-a doua chestiune – dacă sunt întrunite condiţiile pentru aplicarea
teoriei impreviziunii – sunt de reţinut următoarele:
Abstracţie făcând de faptul că din contract – şi nici din alte dovezi adiacente – nu
rezultă că părţile la încheierea contractului au avut în vedere o anume evoluţie a industriei
siderurgice naţionale şi o anume conjunctură privind material primă pentru această
industrie, dar trebuie ţinut seama că părţile din speţă au încheiat un contract de
vânzare-cumpărare de acţiuni. (…)
Faţă de cele de mai sus, nu se poate vorbi despre o stricare a echilibrului contractual care
să pună în discuţie teoria impreviziunii, astfel că această apărare a pârâtei urmează a fi

2
înlăturată”. (Decizia nr. 208/2005 a Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de
Comerţ şi Industrie a României).Cerinţe:
1) Arătaţi ce fundament juridic atribuie Curtea de Arbitraj pentru fundamentarea teoriei
impreviziunii.
2) Precizaţi care este natura situaţiei imprevizibile din speţă.

7)Reclamanta SC X SA a chemat în judecată pe SC Y SRL pentru plata contravalorii


produselor livrate în baza unui contract de vânzare-cumpărare şi reactualizarea debitului în
funcţie de rata inflaţiei. Tribunalul a admis acţiunea aşa cum a fost formulată. Curtea de apel a
admis apelul declarat de pârâtă, cu motivarea că părţile nu au prevăzut în contract vreo clauză
în legătură cu plata de daune-interese pentru neachitarea preţului. Reclamanta a declarat
recurs, arătând că actualizarea preţului produselor livrate în raport cu indicele inflaţiei este o
clauză obişnuită care. se subînţelege, chiar dacă nu a fost prevăzută în contract.
Recursul a fost admis cu următoarea motivare: „....într-un contract clauzele obişnuite se
subînţeleg, deşi nu sunt expres prevăzute într-însele, iar convenţiile obligă nu numai la ceea
ce este expres prevăzut în ele, dar şi la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă
obligaţiei după natura sa. Conform C.civ., daunele-interese cuprind, în genere, pierderea ce a
suferit creditorul şi beneficiul de care a fost lipsit. Prin urmare, lipsa unei clauze contractuale
referitoare la reactualizarea preţului în funcţie de indicele de inflaţie este irelevantă, o
asemenea clauză se subînţelege, nefiind necesar a fi prevăzut expres dreptul creditorului de a
obţine repararea integrală a pagubei produse prin neplata preţului la scadenţă” (Curtea
Supremă de Justiţie, secţia comercială, decizia nr. X...).
Cerinţe:
1. Identificaţi problema de drept din speţă: impreviziunea contractuală (în care situaţie
imprevizibilă este reprezentată de inflaţie) sau răspunderea contractuală pentru neplata
preţului unor produse livrate?
2. Se poate stabili o relaţie, în cadrul aceleaşi speţe, între impreviziunea contractuală şi
răspunderea contractuală?

Literatura juridica
Comentati urmatoarele citate:

a) « Conventiile trebuie executate cu buna-credinta, , adica in conformitate cu intentia


partilor si in considerarea scopului avut in vedere la formarea lor... »( C.Aubry , C.Rau)
b) « Aceasta legatura de drept, vinculum juris,cum este numita obligatia, este primul efect al
oricarui contract.Ea este conditia esentiala fara de care nu ar exista.Ea este faptul datorita caruia
conventiile legal formate tin loc de lege celor care le-au facut, cuvuinte energice car, ridicand
contractul la inaltimea legii, ii confera grandoare si majestate....

3
Aceste cuvinte ,buna credinta,au o acceptiune foarte larga.Ele exprima toate sentimentele
oneste ale unei drepte constiinte.Fara a pretinde un rafinament de delicatete care impinge
dezinteresul pana la sacrificiu, legea proscrie contractele viclene si manoperele sirete, procedeele
neoneste , calculele frauduloase, disimularile si simularile perfide, rautatea care , in fine,
degizandu-se sub aparenta prudentei si abilitatii,speculeaza pe seama credulitatii, simplitatii si
ignorantei»(M.L.Larombiere)
c) »Regula inscrisa in art.1134 C.civ.( 969 C.civ. roman) este consecinta autonomiei de
vointa : vointa este atotputernica : ea angajeaza individul in acelasi fel ca legea ; nici legislatorul,
nici judecatorul nu vor sti sa dezlege contractantii.Dar aceasta regula nu se intemeiaza numai pe
consideratii individualiste ; ea are in acelasi timp un funament moral, economic si social....Insa,
de curand, doctrina insista pe notiunile de utilitate si de justitie, mergand pana la a propune de a
substitui aceste fundamente ale fortei obligatorii a contractelor sau dogma autonomiei de vointa
.« « Autonomia de vointa inteleasa ca exercitiul unei puteri suverane paralelel si concurente
legii...este incompatibila cu starea actuala a dreptului pozitiv » », scrie Ghestin ."
(H.,L.,J.Mazeaud, Fr.Chabas)
d)”Judecatorul nu poate nici modifica nici rezilia contractul.Aceasta putere apartine
legiuitorului?In sistemul nostru politic, care consacra omnipotenta legiuitorului, si in absenta
oricarei interdictii constitutionale, tebuie sa recunoastem ca numai legea poate inlatura principiul
pacta sunt servanda.” (H.,L.,J.Mazeaud, Fr.Chabas)
e) Impreviziunea contractuală este prejudiciul pe care îl suferă una din părţile
contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestaţiile sale
şi contraprestaţiile celeilalte părţi, în cursul executării contractului, dezechilibru cauzat de
conjunctura economică, mai ales de fluctuaţiile monetare. (L. Pop)
f) Contractul nu este obligatoriu decât dacă este util şi cu condiţia de a fi just, adică să fie
conform cu justiţia contractuală. Utilul şi justul apar astfel ca principii fundamentale ale
teoriei generale a contractului. (J. Ghestin)

g) „S-a vrut să se justifice sarcina riscurilor prin ideea de cauză; dar ideea de cauză, fiind o
condiţie esenţială pentru formarea contractelor, este străină faţă de executarea lor.Este mai
exact să se fondeze atribuirea riscurilor pe interdependenţa obligaţiilor care se nasc dintr-un
contract sinalagmatic. Dar acest fundament nu permite să explicăm de ce neexecutarea
culpabilă şi neexecutarea datorată cazului fortuit nu sunt supuse sub toate aspectele aceloraşi
reguli.În timp ce rezoluţiunea constituie repararea prejudiciului suferit de partea care nu
obţine executarea, teoria riscurilor se întemeiază pe voinţa prezumată a părţilor: acestea au
convenit în mod tacit că, dacă una dintre ele nu-şi poate îndeplini obligaţia datorită unui caz
de forţă majoră, cealaltă parte va fi liberată. Când luaţi un bilet la teatru, înţelegeţi că, dacă
eveniment de forţă majoră, – de exemplu, îmbolnăvirea unui actor – împiedică antreprenorul
de spectacole să-şi execute obligaţia, veţi fi dezlegat de obligaţia voastră de a plăti preţul
pentru locul din sală; veţi putea rambursa biletul.” (Henry Mazeaud, Leon Mazeaud, Jean
Mazeaud, Fr. Chabas)

4
h) „...efectul normal al excepţiei non adimpleti contractus este de a-l proteja pe creditor
înainte ca acesta să ia o hotărâre; refuzând furnizarea propriei sale obligaţii, el evită un
eventual concurs cu ceilalţi creditori ai cocontractantului său; ca şi rezoluţiunea, excepţia non
adimpleti contractus creează o situaţie privilegiată în favoarea creditorului care beneficiază
de ea. În plus, în mod independent de insolvabilitatea debitorului, excepţia este un mijloc de
presiune eficient asupra debitorului: vânzătorul, cu scopul de a obţine preţul, va hotărî să
livreze lucrul vândut; din acest punct de vedere, excepţia non adimpleti contractus constituie
un procedeu indirect de executare.” (Henry Mazeaud, Leon Mazeaud, Jean Mazeaud, Fr.
Chabas)
i) „În afară de câteva chestiuni mai delicate, referitoare la obligaţiile condiţionale, teoria
riscurilor este foarte simplă. Cu toate acestea, ea are reputaţia de a constitui una din materiile
cele mai grele din Codul civil. Autorii consacră chestiunii riscurilor explicaţii, care sunt
uneori destul de confuze. Motivul, după părerea noastră, este că nu trebuie să se vorbească în
această materie de «debitor» şi «creditor»; într-adevăr, problema riscurilor nu se pune decât în
raporturile sinalagmatice, în care fiecare parte figurează atât ca creditor, cât şi ca debitor, căci
obligaţiile sunt reciproce. Legea comite şi ea această eroare de vocabular, care este de natură
să întunece chestiunea. ... socotim că teoria riscurilor poate deveni uşor de înţeles, căci nu
comportă decât explicarea unui principiu şi a excepţiilor rezultând din art. 971 şi 1018.” (C.
Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu)

S-ar putea să vă placă și