Universitatea de Stat din Pitești

Facultatea de Științe Economice și Drept

Specializarea: Management

PROIECT LA MANAGEMENTUL COMPARAT

ITALIA
Studenți:Belu Nicoleta
Despina Paula-Andreea
Olteanu Oana-Maria

Profesor: Lect.universitar Oancea Olimpia

1
Universitatea de Stat din Pitești
Facultatea de Științe Economice și Drept
Specializarea: Management
Capitolul 1-Generalitați
1.1 Context istoric
Din vremurile antice, culturile etruscă, Magna Graecia și altele au înflorit pe teritoriul
actual al Italiei, până când au fost în cele din urmă absorbite de Roma, care timp de secole
a rămas centrul politic și religios al civilizației occidentale, capitala Imperiului Roman și
apoi centrul creștinismului. În Evul Mediu Întunecat, Peninsula Italică s-a confruntat cu
dezastruoase invazii ale triburilor barbare, dar începând cu secolul al XI-lea,
numeroase orașe-stat italiene au început să înflorească practicând navigație, comerț și
întreținând instituții bancare (capitalismul modern își are originile în Italia medievală).
[19]
 Mai ales în timpul Renașterii, cultura italiană a înflorit, producând cărturari, artiști și
polimați ca Leonardo da Vinci, Galileo, Michelangelo și Machiavelli. Exploratorii italieni
ca Marco Polo, Columb și Vespucci au descoperit noi rute către Orientul Îndepărtat și
către Lumea Nouă, contribuind la epoca marilor descoperiri pentru europeni.[21]
Nașterea Regatului modern al Italiei a fost consecința eforturilor naționaliștilor italieni și
monarhiștilor loiali Casei de Savoia pentru a înființa un regat unit care să cuprindă
întreaga Peninsulă Italică. În contextul revoluțiilor liberale din 1848 care s-au răspândit în
întreaga Europă, Austriei i s-a declarat război.[93] Acest Prim Război pentru Independența
Italiei(en) a fost pierdut de Regatul Sardiniei, dar a fost clar că acesta nu poate reuși să
obțină de unul singur unificarea și independența teritoriilor italiene. În 1859 Sardinia a
atacat din nou Imperiul Austriac, de această dată aliat cu Franța în al Doilea Război pentru
Independența Italiei, de această dată reușind să elibereze Lombardia, cu Giuseppe
Garibaldi înlăturând monarhia bourbonă în sud.[94][95]
În 1860–1861 generalul Giuseppe Garibaldi s-a aflat în fruntea mișcării pentru unificare în
Neapole și Sicilia,[96] permițând guvernului sard condus de contele de Cavour să proclame
regatul Italiei la 17 martie 1861. În 1866 Victor Emmanuel al II-lea s-a aliat
cu Prusia în Războiul Austro-Prusac. Armata imperială austriacă, alcătuită și din
efectivele Regimentului 50 de Infanterie din Alba Iulia, a învins armata italiană în Bătălia
de la Custozza. Deși învinsă pe câmpul de luptă, Italia a reușit de această dată să
anexeze Veneto pe cale diplomatică.[97][98] În cele din urmă, după ce Franța și-a abandonat
garnizoanele din Roma în urma dezastruosului Război Franco-Prusac din 1870, italienii s-
au grăbit să umple vidul de putere ocupând Statul Papal.[99]
Statutul Albertin(en) piemontez din 1848, extins la nivelul întregului Regat al Italiei în
1861, dădea cetățenilor libertăți de bază, dar legile electorale excludeau de la vot clasele
needucate și fără proprietăți.[100] Guvernarea noului regat se înfăptuia în contextul unei
monarhii constituționale, dominate de forțe liberale.[100] În 1913, a fost adoptat votul
universal pentru bărbați.[101] Italia nordică s-a industrializat rapid, dar sudul și zonele rurale
ale nordului au rămas subdezvoltate și suprapopulate, ceea ce a obligat milioane de
oameni să emigreze în străinătate, în timp ce Partidul Socialist Italian(en) își mărea constant
forța, contestând stabilimentul tradițional liberal și conservator. Începând cu ultimele două
decenii ale secolului al XIX-lea, Italia s-a transformat într-o putere colonială, profitând de
slăbiciunea Imperiului Otoman muribund și preluând controlul asupra Somaliei, Eritreei și
apoi Libiei și Insulelor Dodecaneze.

2
Universitatea de Stat din Pitești
Facultatea de Științe Economice și Drept
Specializarea: Management

Fig 1.
Sursă: wikipedia

Italia a devenit republică după un referendum ținut la 2 iunie 1946, zi sărbătorită de atunci ca

„Ziua Republicii”. A fost pentru prima oară când femeile italiene au avut drept de vot.[130] Fiul
lui Victor Emmanuel al III-lea, Umberto al II-lea, a fost obligat să abdice și să plece în
exil. Constituția republicană a fost aprobată la 1 ianuarie 1948. În urma tratatului de pace din
1947, mare parte din Veneția Iulianăa fost cedată Iugoslaviei și s-a înființat o structură statală
neutră, denumită Teritoriul Liber Trieste, care a fost în 1954 împărțit între cele două țări.
[131]
 Italia și-a pierdut și posesiunile coloniale. În deceniile anilor 1990 și 2000, au alternat
guverne de centru-dreapta (dominate de magnatul media Silvio Berlusconi) și de centru-
stânga (în frunte cu profesorul universitar Romano Prodi),[146] țara intrând într-o perioadă
prelungită de stagnare economică.[147]

1.2Guvernul
 În 2008, Italia a fost lovită de recesiune, înregistrând din 2008 până în 2015 42 de luni de
contracție a PIB. Criza economică a fost una dintre principalele probleme care l-au forțat pe
Berlusconi să demisioneze în 2011.[148] Guvernul premierului conservator a fost înlocuit cu
cabinetul de tehnocrați al lui Mario Monti.[149] În aprilie 2013, după alegerile generale,
vicesecretarul Partidului Democrat Enrico Letta a format un nou guvern în fruntea unei
coaliții de uniune națională; dar în urma tensiunilor cu noul secretar al PD Matteo Renzi,
[150]
 Letta a demisionat la 14 februarie 2014 și a fost înlocuit la 22 februarie cu Renzi, care a
anunțat că va promova reforme constituționale importante, cum ar fi trecerea la parlament
unicameral și o nouă lege electorală. Italia are un sistem de guvernare parlamentar, bazat pe
un sistem de vot cu reprezentare proporțională. Parlamentul este bicameral, dar cele două
camere, Camera Deputaților (cu sediul în Palazzo Montecitorio(en)) și Senatul(en) (cu sediul
în Palazzo Madama(en)), au aceleași puteri. Primul ministru, denumit Presidente del Consiglio

3
Universitatea de Stat din Pitești
Facultatea de Științe Economice și Drept
Specializarea: Management
dei Ministri, este șeful guvernului. Primul ministru și cabinetul său sunt numiți de către
președinte, dar trebuie să obțină votul de încredere al Parlamentului.[175]
Deși organizarea guvernării este similară cu cea a majorității sistemelor parlamentare, primul
ministru italian are mai puțină autoritate ca omologii săi din alte republici parlamentare.
Primul ministru nu poate cere dizolvarea Parlamentului și nu poate demite miniștri (acestea
fiind prerogative exclusive ale președintelui) și are nevoie de un vot de aprobare din partea
Consiliului de Miniștri—deținătorul puterii executive efective—pentru majoritatea
activităților politice.
O particularitate a Parlamentului Italiei este reprezentarea acordată cetățenilor italieni cu
domiciliul în străinătate: 12 deputați și șase senatori aleși în patru circumscripții distincte ale
diasporei. Senatul Italian este și el caracterizat de existența unui număr mic de senatori pe
viață(en), numiți de președinte „pentru merite patriotice deosebite în domeniile social, științific,
artistic sau literar”. Foștii președinți sunt senatori pe viață din oficiu.

1.3Relații externe
Italia este membru fondator al Comunității Europene, astăzi devenită Uniunea
Europeană (UE), și al NATO. Italia a fost primită în ONU în 1955, și este stat membru și
puternic susținător al mai multor organizații internaționale, cum ar fi Organizația pentru
Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Organizația Mondială a
Comerțului, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Consiliul Europei,
și Inițiativa Central Europeană.[38] A asigurat președinția prin rotație a unor astfel de
organizații: în 1994 la CSCE (un predecesor al OSCE); G8; și la Uniunea Europeană între
iulie și decembrie 2003.[195]
Italia susține ferm politicile internaționale multilaterale, oferind suport pentru ONU și pentru
activitățile sale de securitate internațională. În 2013, Italia avea 5.296 de militari desfășurați în
operațiuni peste hotare, în cadrul a 33 de misiuni sub egida ONU și NATO în 25 de țări.
[196]
 Italia a desfășurat trupe pentru a susține misiunile ONU de menținere a păcii
din Somalia, Mozambic(en), și în Timorul de Est(en) și susține operațiuni NATO și ONU
în Bosnia(en), Kosovo și Albania(en).[196] Italia a desfășurat peste 2.000 de soldați
în Afganistan în cadrul Operațiunii Enduring Freedom(en) (OEF) din februarie 2003. Italia
susține încă eforturile internaționale de reconstrucție și stabilizare a Irakului, dar își retrăsese
contingentul militar de circa 3.200 de soldați în noiembrie 2006, păstrând doar personal civil
și misiuni umanitare. În august 2006, Italia a desfășurat circa 2.450 de soldați în Liban în
contextul misiunii ONU de menținere a păcii(en) UNIFIL(en). Italia este unul dintre cei mai mari
finanțatori ai Autorității Naționale Palestiniene, contribuind cu 60 de milioane de euro doar în
2013.

1.4Economie
Italia are o economie mixtă capitalistă, a treia cea mai mare din zona Euro și a opta din lume.
[18]
 Țara este membră fondatoare a G7, G8, a zonei Euro și a OCDE. Italia este a șasea țară din
lume la producția industrială,[224] fiind caracterizată de prezența unui număr mai redus de
corporații multinaționale globale decât în alte economii comparabile ca dimensiune, și de un
număr mare de întreprinderi mici și mijlocii, aglomerate în câteva districte industriale ce
reprezintă coloana vertebrală a industriei italiene. Acestea alcătuiesc împreună un sector al
industriei producătoare adesea concentrat pe exporturi pe piețe de nișă și de produse de lux,
adică pe de o parte mai puțin capabil de competitivitate în ce privește cantitatea, dar pe de altă

4
Universitatea de Stat din Pitești
Facultatea de Științe Economice și Drept
Specializarea: Management
parte mai capabil să facă față cu produse de calitate net superioară concurenței venite din
partea Chinei și economiilor emergente asiatice și bazate pe costul redus al forței de muncă.
Țara era în 2009 al șaptelea cel mai mare exportator din lume. Cele mai strânse legături
comerciale ale Italiei sunt cu celelalte țări ale Uniunii Europene, cu care efectuează circa 59%
din comerț. În cadrul UE, cei mai mari parteneri comerciali sunt Germania (12,9%), Franța
(11,4%) și Spania (7,4%). Turismul este și el unul dintre cele mai profitabile și mai rapid
crescătoare sectoare ale economiei naționale: cu 47,7 milioane de turiști sosiți din întreaga
lume, și cu venituri estimate la 43,9 miliarde de dolari în 2013, Italia a fost a cincea cea mai
vizitată țară din lume și a șasea ca venituri din turism.
Italia a fost însă lovită puternic de recesiunea de la sfârșitul primului deceniu al secolului al
XXI-lea și de criza datoriilor suverane care a urmat, ceea ce i-a exacerbat problemele
structurale. După o creștere puternică de 5–6% pe an din anii 1950 până în anii 1970, și o
încetinire progresivă în anii 1980-90, țara a stagnat practic în anii 2000. Eforturile politice de
revitalizare a creșterii cu investiții masive de stat au produs o gravă creștere a datoriei publice,
care în 2014 se ridica la peste 135% din PIB, a doua din UE după cea a Greciei (174%).
[232]
 Cu toate acestea, cea mai mare parte din datoria publică a Italiei aparține unor entități
private, o diferență majoră față de situația Greciei, iar nivelul datoriilor personale este mult
mai scăzut față de media OCDE.
Principalul factor de slăbiciune socio-economică este o divizare mare între nord și sud. Ea se
poate observa prin uriașa diferență între veniturile statistice înregistrate la nivelul comunelor
din nord și cele din comunele din sud.
În plus, Italia are nevoie să-și importe circa 80% din necesarul de energie. Mai mult,
după Indicele Libertății Economice, țara se clasează abia pe locul 86 în lume cauza birocrației
ineficiente a statului, a protecției scăzute a drepturilor de proprietate, a nivelului ridicat
de corupție, a taxelor ridicate și cheltuielilor publice care reprezintă jumătate din PIB-ul țării.
[241]
 Conform Indicelui de Percepție a Corupției, Italia prezintă un nivel ridicat de corupție,
aflându-se pe locul 60 în lume.Crima organizată ar reprezenta venituri de circa 90 de miliarde
de euro și 7% din PIB-ul Italiei.

1.5Cultura
Divizată politic și geografic de secole până la unificarea din 1861, Italia și-a dezvoltat o
cultura unică, modelată de o multitudine de obiceiuri regionale și de centre locale de putere și
patronaj. În Evul Mediu și în Renaștere, mai multe curți concurau pentru atragerea celor mai
buni arhitecți, artiști și cărturari, producând astfel un imens patrimoniu de monumente,
picturi, muzică și literatură.
Italia are mai multe situri în patrimoniul mondial UNESCO (51) decât orice altă țară din
lume, și are bogate colecții de artă, cultură și literatură din multe perioade diferite. Țara a avut
o influență culturală foarte largă pe plan mondial, și datorită numeroșilor italieni emigrați în
alte țări. Mai mult, în toată țara se află circa 100.000 de monumente de orice fel (muzee,
palate, clădiri, statui, biserici, galerii de artă, vile, fântâni arteziene, case istorice și situri
arheologice).

Mulți afirmă că Renașterea Italiană a fost epoca de aur a sculpturii, întinsă de-a lungul
perioadei dintre secolul al XIV-lea și jumătatea secolului al XVII-lea, cu o importantă
influență în afara granițelor Italiei moderne. În Italia, artiști ca Paolo Uccello, Fra
Angelico, Masaccio, Piero della Francesca, Andrea Mantegna, Filippo

5
Universitatea de Stat din Pitești
Facultatea de Științe Economice și Drept
Specializarea: Management
Lippi, Giorgione, Tintoretto, Sandro Botticelli, Leonardo da Vinci, Michelangelo
Buonarroti, Rafael, Giovanni Bellini și Titian au dus pictura la un nivel superior prin
utilizarea perspectivei, prin studiul anatomiei umane și proporțiilor, și prin dezvoltarea unui
rafinament fără precedent al tehnicilor de desen și pictură. Michelangelo a fost un sculptor
activ între 1500 și 1520, și între marile sale capodopere se numără David, Pietà, Moise. Alți
sculptori renascentiști au fost Lorenzo Ghiberti, Luca Della Robbia, Donatello, Filippo
Brunelleschi, Andrea del Verrocchio.
În secolele al XV-lea și al XVI-lea, Renașterea Înaltă(en) a adus o artă stilizată
denumită manierism. În locul compozițiilor echilibrate și al abordării raționale a perspectivei,
care caracterizau arta de la începutul secolului al XVI-lea, manieriștii căutau instabilitate,
artificiu și îndoială. Chipurile și gestica imperturbabile ale lui Piero della Francesca și
liniștitele Fecioare ale lui Rafael sunt înlocuite cu expresiile tulburi ale lui Pontormo și cu
intensitatea emoțională a lui El Greco. În secolul al XVII-lea, între cei mai mari pictori
ai barocului italian(en) se numără Caravaggio, Annibale Carracci, Artemisia Gentileschi, Mattia
Preti, Carlo Saraceni și Bartolomeo Manfredi. Ulterior, în secolul al XVIII-lea, rococoul
italian(en) a fost inspirat în principal de rococoul francez, Franța fiind țara fondatoare a acestui
stil particular, cu artiști ca Giovanni Battista Tiepolo și Canaletto. Sculptura neoclasică
italiană, prin nudurile lui Antonio Canova, s-a concentrat pe aspectul idealist al mișcării.

2.Factori micro și macroeconomici

Economia italiana este in stagnare in momentul de fata, fiind usor afectata de incetinirea
cresterii economiilor europene (care au influentat negativ printre altele, exporturile italiene),
de datoria externa (pentru care nu exista date publicate), de deficitul bugetar (cel mai mare
dupa Germania, intre tarile membre OECD), de balanta de plati deficitara, de dezechilibrul
structural dintre ,,nordul’’ si ,,sudul’’ italian. Foarte diversificata si bazata in cea mai mare
parte (peste 80%) pe materii prime din import (mai putin sare si gaze naturale), economia este
mai dezvoltata in nord (peste jumatate din productia industriala se afla concentrata in
triunghiul Torino-Milano-Genova, care acopera mai putin de o cincime din suprafata Italiei) si
mai putin dezvoltata in sud, zona ,,Mezzogiorno’’ caracterizata printr-o slaba productivitate
economica si somaj ridicat. In afara de ramurile traditionale- textila (indeosebi industria lanii),
confectii si alimentatie, foarte diversificate-se remarca industria constructoare de masini
(autovehicule, nave maritime, electronica si electrotehnica, diverse aparate si utilaje, bunuri
industriale de larg consum etc.), petrochimia, siderurgia s.a.
Inceputul industriei textile s-a realizat cu prelucrarea lanii in Italia de Nord, in mici ateliere,
acest aspect mestesugaresc-artizanal pastrandu-se si astazi in multe localitati. Se prelucreaza
materia prima lana, fibre sintetice, canepa in doua mari areale Milano si Florenta, dar si
materia prima importata bumbac, matase, lana. Se remarca in mod deosebit subramura
produselor obtinute din lana. Principalele centre ale industriei textile se gasesc in nordul tarii:
Milano, Como, Monza, Varese, Bergamo, Torino, Modena, iar in centru si sudul tarii: Lucca,
Roma, Napoli, Salerno, Catania in Sicilia.
Industria pielariei si incaltamintei se intalneste mai cu seama in nordul tarii, iar materia prima
in buna parte se importa.
In aceeasi masura este raspandita industria alimentara,mai ales ca agricultura ofera suficienta
materie prima; industria carnii, a conservelor de peste, a legumelor si fructelor a produselor
fainoase, a celor rezultate din prelucrarea strugurilor.

6
Universitatea de Stat din Pitești
Facultatea de Științe Economice și Drept
Specializarea: Management
În 2018, cele mai importante sectoare ale economiei Italiei erau: comerțul cu ridicata și cu
amănuntul, transporturile și serviciile de cazare și alimentație publică (21,4 %); industria
(19,4 %) și administrația publică, apărarea, educația, sănătatea și asistența socială (16,6 %).
56 % din exporturile Italiei se efectuează în UE (Germania 13 %, Franța 10 % și Spania 5 %).
În afara UE, 9 % din exporturi se realizează către Statele Unite și 5 % către Elveția.
Importurile Italiei provin în proporție de 59 % din celelalte state membre ale UE (Germania
17 %, Franța 9 %, Țările de Jos și Spania câte 5 %). Printre importurile din afara UE, se
remarcă cele din China (7 %) și din Statele Unite (4 %).
Contribuția financiară a fiecărei țări din UE la bugetul Uniunii este calculată în mod echitabil,
în funcție de mijloacele de care aceasta dispune. Cu cât este mai importantă economia unei
țări, cu atât este mai mare contribuția sa.
Bugetul UE nu este menit să redistribuie bogăția, ci să răspundă nevoilor tuturor cetățenilor
europeni. 
Cifrele pentru Italia (2018):
 Cheltuielile din bugetul UE în Italia: 10,337 miliarde EUR
(echivalentul a 0,58 % din economia Italiei)
 Contribuția totală la bugetul UE: 15,215 miliarde EUR
(echivalentul a 0,89 % din economia Italiei)

2.1Tehnologie
Modelul de fabrică inteligentă (sau smart factory) este una dintre perspectivele către care
trebuie să vizeze manufactura italiană, unul dintre sectoarele strategice ale țării noastre, al
doilea ca importanță la nivel european. Are circa 388 de mii de companii, are o cifră de
afaceri de 889 de miliarde de euro și o valoare adăugată de 225 de miliarde de euro și are 3
milioane și 662 de mii de angajați (date Confartigianato 2019).

Prin procesul care duce la fabrica inteligentă, producția italiană trebuie să vizeze un model
evolutiv care vede din ce în ce mai multe companii extrem de digitalizate, capabile să
colecteze și să partajeze date prin mașini, dispozitive și sisteme de producție conectate. Numai
așa se vor putea transforma într-o fabrică inteligentă, concept care exprimă scopul final al
digitalizării în producție. Există patru elemente care fac fabrica inteligentă italiană
competitivă: cele care permit fabricii să fie durabilă din punct de vedere economic și ecologic,
combinând digitalizarea și verde; cele utile pentru valorificarea resurselor umane și
interconectarea acestora cu fabrica, permițându-le acesteia din urmă să valorifice aptitudinile
și abilitățile oamenilor. Al treilea element se referă la posibilitatea companiei de a fi eficientă
și de a atinge obiectivul zero defecte. În sfârșit, condițiile care permit companiei și modelului
său de afaceri să treacă de la o economie de scară la o economie de scop, încercând de
asemenea să implementeze sisteme de producție capabile să creeze soluții personalizate sau
cu materiale specifice, răspunzând astfel solicitărilor speciale chiar și în număr redus. . Pentru
implementarea acestora, Clusterul Fabrica Inteligenta opereaza pe trei linii tehnologice de
interventie: una legata de cele mai inovatoare procese de productie, adica transformatoare
(mecanica in primis) si senzorii aferenti; un altul privind sistemele avansate de producție care
vizează modularitatea mașinilor care funcționează pentru transformare în cadrul procesului de
producție, având capacitatea de a le proiecta cu digital twin; al treilea se referă la platformele
digitale de comunicare Machine-to-machine și cu restul ecosistemului.

7
Universitatea de Stat din Pitești
Facultatea de Științe Economice și Drept
Specializarea: Management

Capitolul 2
2.1 Managementul italian
Accentul, în acest context, este nu doar reducerea costurilor, ci și crearea concomitentă de
valoare pentru client, printr-un proces inter-funcțional și adesea inter-companie, care se
dezvoltă pe termen scurt și lung, implicând atât formularea strategiei și realizarea acesteia
(Giannetti, 2013a). În această lucrare folosim BM Canvas (2004) al lui Osterwalder ca cadru
de referință, cu scopul de a explica motivele utilizării logicii CM, nu în BM ca entitate
abstractă, ci în diferitele activități de modelare a afacerii, adică proiectarea. , modificarea sau
implementarea unui BM.
Ţară puternic industrializată a lumii, membru al grupului G7, Italia prezintă un tablou general
favorabil, în care punctele forte (extinsele investiţii realizate au reuşit să reînnoiască
echipamentele şi tehnologia din întreprinderi; menţinerea stabilităţii monetare; puternica
agresivitate economică asupra pieţei Europei de Est; calitatea excelentă a managementului
resurselor umane) sunt uneori influenţate negativ de unele deficienţe structurale. Aceste
trăsături care particularizează Italia faţă de celelalte ţări europene dezvoltate au influenţat şi
influenţează managementul italian. Direcţiile şi modalităţile de influenţare a managementului
şi manifestarea acestuia în exercitarea funcţiilor întreprinderilor italiene sunt expuse în cele ce
urmează.

2.2 Strategii și politici manageriale

Particularităţile managementului italian şi în mod special orientarea spre oameni şi preţuirea

factorului uman, sunt frecvent subliniate pentru a explica dinamismul economiei. Practicarea
unui  management participativ, judicios conceput şi riguros aplicat, se constituie ca un factor
major de dinamizare a economiei italiene.

În acest proces complex şi continuu, managerii italieni exploatează valenţele manageriale ale

transparenţei în participarea salariaţilor la managementul întreprinderilor orientat spre
afaceri, spre dezvoltarea firmei.

În practica managerială, managerii italieni urmăresc  efectul pozitiv al participării asupra

calităţii acţiunilor vizate şi a motivării salariaţilor. Ei merg şi mai departe şi stabilesc limita
optimă a extinderii participării în management. Specialiştii şi, deopotrivă, şi managerii
studiază şi ţin seama de factorii care determină natura şi proporţiile participării la
managementul întreprinderilor italiene. Ei ţin seama de dimensiunea colectivă dintre sistemul
de interese şi participarea la managementul întreprinderii şi de varietatea de nuanţe pe care
managerul trebuie să le surprindă, să le analizeze cauzele şi să le influenţeze în mod
corespunzător.

În întreprinderile italiene, apelându-se la principiile şi practicile managementului participativ,

sunt atrase în acţiuni concrete mase largi de salariaţi la actul de decizie, în procesul de
producţie, în întrajutorarea şi transmiterea deprinderilor profesionale. În felul acesta se

8
Universitatea de Stat din Pitești
Facultatea de Științe Economice și Drept
Specializarea: Management
reuşeşte să se asigure la nivelul întreprinderilor italiene a unităţii de acţiune, a spiritului de
colectivitate, care, împreună, contribuie la dinamizarea economiei italiene.

În ultimele decenii ale secolului trecut managementul personalului din firmele italiene a
suferit profunde schimbări calitative. În principal, procesul trebuie pus în legătură cu
integrarea în stadiul de dezvoltare postindustrială a Italiei şi cu acţiunea unui şir întreg
de factori de natură economică, politică şi social-culturală şi pe care îi

redăm mai jos:

 ridicarea rolului personalului în producţie, generată de utilizarea în activitatea de

producţie a noilor tehnici, tehnologii şi metode;
 schimbarea posibilităţilor de control asupra personalului şi creşterea autocontrolului şi
autodisciplinei;
 modificarea orientării şi dinamicii cererii şi a producţiei orientate spre atingerea
acesteia, în condiţiile ascuţirii concurenţei pe piaţa europeană şi mondială;
 larga utilizare a formelor colective de organizare a muncii la nivelul întreprinderilor
italiene
 dezvoltarea democraţiei în producţie şi în societate sub influenţa democraţiei în
limitele statului şi pe calea culturii şi adoptării legilor;
 creşterea preţului forţei de muncă.

Investigatorii din institutele italiene de formare şi perfecţionare a managerilor constată şi pun

în evidenţă  insuficienţe în domeniul managerial. Ei atrag atenţia că se resimte lipsa unor
manageri profesionişti capabili să asigure o deschidere puternică spre economia europeană şi
mondială. Se recomandă ca soluţie tratarea profesiunii de manager - om de afaceri din
viziunea personalităţii eficiente. Se urmăreşte, în principal, amplificarea forţelor personalităţii
manageriale, ameliorarea relaţiilor interpersonale dintre manager şi echipa managerială, dintre
aceştia şi angajaţi, precum şi optimizarea vieţii de grup.

Specialiştii italieni susţin, de asemenea, necesitatea ca viziunea strategică a managerilor să

urmărească şi să asigure competitivitatea întreprinderilor indiferent de natura şi mărimea lor.

Se recomandă ca vectorul de creştere să orienteze concret schimbările strategice, iar sinergia

să vizeze capacitatea întreprinderilor de a face eficiente intrările de produse pe piaţă îndeosebi
în domenii noi de creştere.

2.3 Procesul decizional,adoptarea și aplicarea deciziilor.

In contextul italian functioneaza trei mari categorii de firme: grupul marilor companii private,
companii holding proprietate de stat si un mare numar de intreprinderi mici. Micile
intreprinderi reprezinta in Italia o pondere foarte ridicata, ca urmare a traditiei de a dezvolta
mici afaceri, mai intai in agricultura, apoi si in domeniul serviciilor si chiar in cel al activitatii
industriale. O caracteristica a intreprinderilor italiene, indiferent ca sunt mari sau mici, consta
in promovarea relatiilor de tip familial. Astfel de relatii sunt caracteristice desigur mai mult

9
Universitatea de Stat din Pitești
Facultatea de Științe Economice și Drept
Specializarea: Management
intreprinderilor mici. Pornind de aici se pot identifica o serie de particularitati in ceea ce
priveste managementul.

In primul rand managerii din intreprinderile de stat au un comportament in acord cu

atitudinile si comportamentul oficialitatilor, fiind in acord cu problemele de natura politica. In
cadrul companiilor private apare o diferentiere intre marile intreprinderi, unde ocuparea
posturilor managerile este rezervata aproape in exclusivitate celor cu studii superioare care
detin o diploma. In micile intreprinderi problema ocuparii posturilor de manageri este mai
usor rezolvata din cauza prezentei de obicei a familiei proprietare si a sferei mai restranse din
care se poate face alegerea.

Pentru a intelege mai bine functionarea intreprinderii italiene si comportamentul managerilor

din cadrul acesteia este necesar sa se faca apel la traditiile familiale din contextul italian.
Astfel conducatorul companiei detine puterea in ceea ce priveste adoptarea deciziilor, el
practicand mai mult un stil de management autocratic, care insa nu deriva atat din statutul
formal dat de postul pe care-l ocupa, cat mai ales de personalitatea acestuia. Ca si in cadrul
unei familii, organizatia asteapta din partea angajatilor sai loialitate, iar ea, la randul ei, ofera
sprijin acestora chiar in afara locului de munca. Chiar daca procesul decizional este
centralizat, decidentii cauta sa se asigure ca deciziile pe care le adopta sunt acceptate de catre
subordonati

Preferinta pentru relatiile personale se extinde si in afara organizatiei la legaturile acesteia cu

alte organizatii. Exista perceptia ca anumite criterii de natura formala, care deriva din anumite
reglementari, contracte etc au un rol secundar, primatul revenind intelegerilor mutuale,
respectului dintre indivizi, acestea fiind adevaratele conditii pentru conducerea afacerilor.

Planul strategic in firmele italiene este un ideal. Daca se constituie intr-o forma scrisa este
doar pentru a-l arata unor posibili parteneri, deoarece, in realitate, proprietarul respectiv
managerul superior este cel care se ocupa de activitatea de planificare.

Managementul in Italia

In contextul italian functioneaza trei mari categorii de firme: grupul marilor companii private,
companii holding proprietate de stat si un mare numar de intreprinderi mici. Micile
intreprinderi reprezinta in Italia o pondere foarte ridicata, ca urmare a traditiei de a dezvolta
mici afaceri, mai intai in agricultura, apoi si in domeniul serviciilor si chiar in cel al activitatii
industriale. O caracteristica a intreprinderilor italiene, indiferent ca sunt mari sau mici, consta
in promovarea relatiilor de tip familial. Astfel de relatii sunt caracteristice desigur mai mult
intreprinderilor mici. Pornind de aici se pot identifica o serie de particularitati in ceea ce
priveste managementul.

2.4 Metode și tehnici de management

În primul rand managerii din intreprinderile de stat au un comportament in acord cu

atitudinile si comportamentul oficialitatilor, fiind in acord cu problemele de natura politica. In

10
Universitatea de Stat din Pitești
Facultatea de Științe Economice și Drept
Specializarea: Management
cadrul companiilor private apare o diferentiere intre marile intreprinderi, unde ocuparea
posturilor managerile este rezervata aproape in exclusivitate celor cu studii superioare care
detin o diploma. In micile intreprinderi problema ocuparii posturilor de manageri este mai
usor rezolvata din cauza prezentei de obicei a familiei proprietare si a sferei mai restranse din
care se poate face alegerea.

Pentru a intelege mai bine functionarea intreprinderii italiene si comportamentul managerilor

din cadrul acesteia este necesar sa se faca apel la traditiile familiale din contextul italian.
Astfel conducatorul companiei detine puterea in ceea ce priveste adoptarea deciziilor, el
practicand mai mult un stil de management autocratic, care insa nu deriva atat din statutul
formal dat de postul pe care-l ocupa, cat mai ales de personalitatea acestuia. Ca si in cadrul
unei familii, organizatia asteapta din partea angajatilor sai loialitate, iar ea, la randul ei, ofera
sprijin acestora chiar in afara locului de munca. Chiar daca procesul decizional este
centralizat, decidentii cauta sa se asigure ca deciziile pe care le adopta sunt acceptate de catre
subordonati

Preferinta pentru relațiile personale se extinde si in afara organizatiei la legaturile acesteia cu

alte organizatii. Exista perceptia ca anumite criterii de natura formala, care deriva din anumite
reglementari, contracte etc au un rol secundar, primatul revenind intelegerilor mutuale,
respectului dintre indivizi, acestea fiind adevaratele conditii pentru conducerea afacerilor.

Planul strategic in firmele italiene este un ideal. Daca se constituie intr-o forma scrisa este
doar pentru a-l arata unor posibili parteneri, deoarece, in realitate, proprietarul respectiv
managerul superior este cel care se ocupa de activitatea de planificare.

Managerii nu folosesc prognozele sau previziunile si, din acest motiv, se concentreaza pe o
planificare pe termen scurt in care fie sa se fructifice o serie de oportunitati legate de o
crestere a veniturilor sau a cotei de piata, fie o nisa de piata.

Referitor la organizarea structurala, managerii italieni prefera structura organizatorica

functionala, dupa care urmeaza structura divizionala, specifica intreprinderilor mari. Una
dintre particularitatile aparute in managementul resurselor umane este predominanta relatiilor
informale. Acestea se manifesta in cadrul echipelor de munca constituite pe baza
sentimentului de dependenta reciproca. Putem spune ca angajatii italieni manifesta
sentimentul obligatiilor reciproce, respectiv se constituie o echipa si va functiona doar daca s-
a stabilit o relatie interpersonala inainte. Ceea ce este important la formarea echipei, este ca
aceasta sa nu se formeze din membrii cu acelasi rang, intrucat italienii nu agreeaza ideea
impartirii egale a puterii.

Din perspectiva rezultatelor, conducerea firmelor se caracterizeaza prin eficienta, in sensul ca

se acorda intotdeauna importanta profitului, iar in cazul aparitiei unor pierderi se iau imediat
masuri de redresare pe termen scurt.

2.5 Studii calificare

Există multe tipuri de manageri, care se adaptează caracteristicilor companiei și sectorului în

care activează.În plus, unele caracteristici sunt, de asemenea, intrinseci persoanei și nu pot fi
învățate cu niciun fel de curs. Pe lângă studiile sectoriale, sunt necesare aptitudini personale
care nu pot fi neglijate.

11
Universitatea de Stat din Pitești
Facultatea de Științe Economice și Drept
Specializarea: Management
Leadership

Calitatea în cauză poate fi rafinată în timp, dar în principal este înnăscută. Cei care sunt
capabili să ia decizii pentru un grup, să-și propună și să-și arate ideile fără teamă sunt cei care
au cele mai mari șanse de a fi manageri de succes.

Fii în pas cu actualitatea

A fi capabil să jonglezi cu noile tehnologii și să țină pasul cu vremurile este o altă

caracteristică importantă pentru această figură. Asta nu pentru că trebuie să fie super
tehnologic, ci pentru că își demonstrează tendința spre schimbare și adaptare.

Creativitate

Aceasta este poate calitatea indispensabilă pentru un bun manager, deoarece în multe procese
ale companiei este necesar să se poată avea soluții inovatoare. A fi capabil să fii creativ și să
propui diferite soluții poate fi, fără îndoială, o caracteristică bună pentru manageri.

Rezistență la stres

Ajungem apoi la una dintre caracteristicile de bază ale profesiei: a putea gestiona la fel. De
fapt, managerul are mari responsabilități și de multe ori deciziile sale pot afecta succesul unui
proiect.În plus, este adesea necesar să gestionezi situațiile în perioade de criză și să poți ridica
moralul celorlalți lucrători.

Cum să devii manager: curs de studii

Facultățile care au cea mai mare relevanță pentru această profesie sunt, fără îndoială, cele de
orientare economică, întrucât printre atribuțiile acestei figuri, în unele cazuri, se numără și cea
de administrare a finanțelor disponibile.Alte adrese potrivite acestui domeniu de activitate
sunt, de asemenea, o diplomă în Marketing sau Inginerie Management. Pentru cei care au
aceste diplome, însă, drumul nu s-a încheiat încă, deoarece va trebui să urmați un bun master
în management. Datorită acestor studii va fi posibil să aveți abilitățile specifice pentru a opera
în acest sector și să vă puteți găsi de lucru ca manager. Managerul este cel care stabilește
obiectivele companiei și mai presus de toate le duce la îndeplinire. Această cifră trebuie de
fapt să poată pune în colaborare tot personalul, care trebuie să poată lucra într-un mod
armonios. Meseria de manager, în ciuda perioadei de criză din Italia, rămâne una dintre cele
mai bine plătite și mai presus de toate cele mai căutate profesii.De fapt, acest sector nu pare să
fi suferit schimbări majore și salariile încă par să fie printre cele mai mari din Italia.

2.6 Sindicatele,organizarea la nivel economic.

Sindicatele sunt de fapt unul dintre principalii interlocutori ai instituțiilor în negocierea și

consultarea politicilor de muncă, precum și joacă un rol crucial în apărarea drepturilor
lucrătorilor, reprezentându-i în fața companiilor. Primele organizații asemănătoare
sindicatelor au fost sindicatele britanice, născute în mijlocul Revoluției Industriale cu scopul
de a face condițiile de viață ale muncitorilor din fabrici mai suportabile.

12
Universitatea de Stat din Pitești
Facultatea de Științe Economice și Drept
Specializarea: Management
În Italia înaintașii sindicatelor au venit cu Ligile de Rezistență, protagoniste a numeroase și
importante greve din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, și cu Camerele Muncii,
destinate să reprezinte organe centrale și specifice ale mișcării sindicale.

Sindicatele sunt asociații de voluntari care au ca scop protejarea intereselor profesionale ale
unei categorii de lucrători sau angajatori (în acest caz se numesc organizații patronale).

Din punct de vedere juridic, sindicatele sunt asociații nerecunoscute, adică entități de facto,
libere să acționeze și să se organizeze după cum consideră de cuviință.

Articolul 39 din Constituție stabilește libertatea organizației sindicale, căreia nu i se poate

impune nicio altă obligație decât „înregistrarea” și dreptul sindicatelor de a „stipula contracte
colective de muncă cu efect obligatoriu pentru toți membrii categoriilor la care contract se
referă”. Unul dintre cele mai importante roluri ale sindicatului este tocmai acela de a semna
contracte colective, adică acorduri obligatorii prin care sunt reglementate diverse aspecte ale
raportului de muncă (salarii, concedii, program de lucru, siguranță la locul de muncă,
posibilitatea desfășurării adunărilor). ), valabil pentru toti lucratorii din categoria reprezentata.

Printre instrumentele pe care le poate folosi un sindicat pentru a afirma motivele categoriei
reprezentate se numără greva, suspendarea coordonată a muncii pentru a obține de la omolog
recunoașterea pretențiilor acestora, de exemplu în ceea ce privește salarizarea, condițiile de
muncă sau reînnoirea contractele colective ale unui sector. În urma primelor divizări ale
CGIL unitare din 1948, din care s-au născut CISL și UIL, sindicatele italiene s-au înmulțit,
până la punctul în care astăzi sunt sute.

Organizarea acestor structuri poate varia foarte mult și urmează criterii de dimensiune, tip,
sector sau zonă geografică.

Principalele sindicate italiene sunt așa-numitele sindicate confederale, care se propun ca

reprezentative pentru toate componentele de lucru:

CGIL (Confederația Generală Italiană a Muncitorilor): este cea mai veche și mai
reprezentativă asociație sindicală italiană. Are 5 milioane de membri și prevede o structură
dublă: verticală, formată din categoria Federații, și orizontală, care funcționează prin
Camerele Muncii.

CISL (Confederația Italiană a Sindicatului Muncitorilor): este o confederație autonomă

fondată în 1950 la Roma, în urma unificării Confederației Generale Libere a Muncitorilor din
Italia și Federația Italiană a Muncii. Prezentă în toată Italia cu peste 4 milioane și jumătate de
membri, este inspirată din valorile catolicismului democratic și reformismului secular. Are o
structură organizatorică dublă, verticală și orizontală, articulată pe diferite niveluri teritoriale.

UIL (Sindicatul Muncitorilor Italieni): este o organizație sindicală din zona laic-reformistă.
Fondată la Roma în 1950, UIL este prezentă în toată țara și activitățile sale se desfășoară în 6
categorii distincte: industrie, agricultură, servicii, muncitori atipici, pensionari, transport și
administrația publică. Alături de acestea funcționează UGL (Uniunea Generală a Muncii),
moștenitoare a CISNAL, care asociază pensionari și lucrători fără distincții sectoriale, și
multe alte realități mai mult sau mai puțin mari, care uneori funcționează adunate sub un
acronim comun, ca în cazul FSI ( Federația sindicatelor independente), sau în mod autonom,
cum ar fi CISAL (Confederația Italiană a sindicatelor lucrătorilor independenți), COBAS

13
Universitatea de Stat din Pitești
Facultatea de Științe Economice și Drept
Specializarea: Management
(Confederația comitetelor de bază) și USB (sindicatul de bază), doar pentru a numi câteva
dintre cele mai cunoscute.

2.7 Etica în afaceri

Utilitarismul a fost școala predominantă de gândire economică a opțiunilor morale timp de

multe decenii, dar acum, în ultimii ani, teoria drepturilor lui Nozick și neocontractualismul lui
Rawls au repropus tema alegerilor și valorilor ca element central. evaluarea comportamentului
individual și a organizațiilor sociale.

Odată cu globalizarea și depășirea naționalismelor în sfera economică, au apărut noi nevoi și

noi drepturi și a apărut conștientizarea rolului activ jucat de constelația „stakeholderilor”,
adică a diferitelor subiecte legate economic de companie și capabile să determine, pe baza
propriilor comportamente, performanţele companiilor şi organizaţiilor colective.

Capacitatea de a guverna în mod consensual relațiile dintre unitățile organizaționale sociale și

corporative a devenit una dintre condițiile pentru asigurarea dezvoltării de durată a
întreprinderilor și a statului.

Raționamentul etic capătă o nouă centralitate, deoarece implică înțelegerea și reconcilierea

forțelor în joc.

De la Stefano Zamagni: „Principiile interesului personal și moralității mercantile sunt

incomplete ca instrumente de organizare socială în care fenomenele de interacțiune socială
sunt prezente masiv, așa cum este cazul economiilor moderne.

Urmărirea interesului propriu, dacă nu este susținută și corectată de cerințe etice mult mai
puternice decât cele ale onestității și încrederii, încetează să asigure atingerea obiectivului de
eficiență.”

De la Stefano Zamagni: „Cel mai dăunător efect al doctrinei interesului propriu a fost și este
acela de a ne face să credem că un comportament care este inspirat de alte valori decât cea a
interesului propriu duce la dezastru economic. Ceea ce nu este.

Această conștientizare este importantă deoarece poate da naștere unei pasiuni pentru posibil
tocmai din încrederea în posibilitățile moralității de a ne extinde orizontul cognitiv și de a
contribui la lărgirea indispensabilei zonei comune de consimțământ.”

14
Universitatea de Stat din Pitești
Facultatea de Științe Economice și Drept
Specializarea: Management

Capitolul 3-Concluzii

În Italia, cunoașterea managementului public s-a dezvoltat din anii 1970 și 1980 prin referire
la un model conceptual diferit de cel al contextului nord-american, de fapt economia de
afaceri, al cărei manifest fondator al lui G. Zappa datează din 1927, identifică patru clase de
instituţii socio-politice (familii, instituţii publice, afaceri şi, mai nou, instituţii private
nonprofit) în care au loc procese economice de producţie, transfer, consum, economisire şi
investiţii. Acestea din urmă constituie dimensiunea economică și identifică companii publice
și private de producție, consum, economisire și investire a averii.

Se poate spune așadar că studiile de economie de afaceri aplicate administrațiilor publice s-au
dezvoltat în Italia în paralel cu afirmarea New Public Management (NPM) în Marea Britanie,
Australia, Noua Zeelandă și Statele Unite. Un paralelism care, de altfel, a fost inserat în două
modele conceptuale diferite. Instrumentele erau aceleași sau foarte asemănătoare, dar
diferența fundamentală constă în faptul că, conform schemei conceptuale a economiei de
afaceri italiene, scopurile de interes public nu sunt urmărite pe baza mecanismelor de
autoreglementare ale piață, în timp ce modelul teoretic de referință al NPM a fost cel de
„autoreglementare a pieței” bazată pe concurență.

Astăzi, sectorul public se confruntă cu patru provocări majore care, folosind terminologia
economistului Schumpeter și studiile de management propuse la mijlocul anilor 90, pot fi
definite ca inovații perturbatoare:

- Criză gravă și probabil ireversibilă a formelor tradiționale (pentru lumea occidentală) de

reprezentare politică, care nu pare a fi echilibrată de noi forme de reprezentare (în acest sens
nivelul de abținere la alegeri este un semn relevant al acestei realități) ;

- Dorința cetățenilor de leadership (prin intermediul rețelei și al rețelelor sociale) care ar putea
umple teoriile de coproducție cu conținut și comportament real (pentru a-i oferi evoluții
pozitive, este necesară valorificarea diseminarii culturii de interes public);

- Noile tehnologii aplicate serviciilor (transparență și control social);

- Posibila reluare a recrutării cu o pondere mai mare a tinerilor motivați (în acest caz este
nevoie de investiții mari în formare, vizând și încurajarea transferului intergenerațional de
competențe în cadrul administrațiilor).

15
Universitatea de Stat din Pitești
Facultatea de Științe Economice și Drept
Specializarea: Management
Bibliografie:

-Wikipedia

-Euconseilingitalia

-Rivista italiana

-Eurostat

-Management comparat

-couseling italia

16